Funcționarul public și poziția sa în administrația

publică

Masterand: Maftei Ionuț

Temă practică de specialitate: Funcționarul public și poziția sa în administrația
publică
Prof. coordonator: conf. univ. dr. Nemțoi Gabriela

1
Specializare: FDSA, MAE, An II, GR. 2
CUPRINS

INTRODUCERE.................................................................................................................................3
CAPITOLUL I. FUNCȚIONARUL PUBLIC ȘI PRINCIPIILE APLICABILE ACESTORA..4
I.1. Definiția funcționarului public....................................................................................................4
I.2. Trăsăturile funcționarului public................................................................................................5
I.3. Principiile aplicabile funcționarilor publici...............................................................................8
CAPITOLUL II. FUNCȚIA PUBLICĂ, PRINCIPIILE EXERCITĂRII FUNCȚIEI
PUBLICE ȘI CLASIFICAREA FUNCȚIEI PUBLICE.................................................................9
II.1. Definiția funcției publice...........................................................................................................9
II.2. Principiile exercitării funcției publice.....................................................................................10
II.3. Clasificarea funcției publice....................................................................................................10
III. CONDIȚIILE DE OCUPARE A FUNCȚIEI PUBLICE, DREPTURILE ȘI
ÎNDATORIRILE FUNCȚIONARULUI PUBLIC, ABATERILE DISCIPLINARE ȘI
SANCȚIUNILE CE SE POT LUA FAȚĂ DE FUNCȚIONARUL PUBLIC..............................14
III.1. Modalitatea de ocupare a funcției publice.............................................................................14
III.2. Condiții generale....................................................................................................................14
III.3. Condiții de vechime................................................................................................................15
III.4. Drepturile funcționarului public.............................................................................................15
III.5. Îndatoririle funcționarului public...........................................................................................18
III.6. Abaterile disciplinare comise de funcționarul public.............................................................25
III.7. Sancțiunile aplicabile funcționarului public..........................................................................25
IV. POZIȚIA FUNCȚIONARULUI PUBLIC ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ....................26
IV.1. Funcționarul public, înaltul funcționar public, demnitarul și personalul contractual...........26
V. CONCLUZII.................................................................................................................................35

2
 INTRODUCERE

În ţara noastră, problema funcţionarilor publici a reprezentat o preocupare a sistemelor de

guvernare şi legislative începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Reformele legislative din perioada lui Al. I. Cuza (Legea instrucţiunii şi Legea cu privire la
Consiliul de Stat), Legea electorală din 1864, Constituţia din 1866, au cuprins referiri la funcţionarii
din administraţia de stat, la funcţiile publice salariate, la numirea şi revocarea miniştrilor de către
rege. În baza art. 131 din Constituţie (1866) au fost adoptate o serie de legi organice, prin care erau
reglementate sistemele de numire în funcţii publice, dintre care amintim: decretul pentru stabilirea
statutului funcţionarilor din administraţia centrală a vămilor din 23 ian. 1872; Legea relativă la
clasificarea funcţionarilor administraţiei centrale a finanţelor din 26 august 1876; Legea pentru
clasificarea personalului serviciului penitenciar după legea organică din 9 mai 1878; Legea pentru
organizarea corpului tehnic al Ministerului Lucrărilor Publice din 9 mai 1894 etc.
Legea pentru statutul funcţionarilor publici a fost adoptată la 19 iunie 1923, în timp ce
noţiunea de statut al funcţionarilor publici o întâlnim pentru prima dată în Constituţia din 1923.
Regimul juridic al funcţionarului public din administraţia de stat (funcţia, gradul, postul,
clasa, modalitatea de numire, pregătirea profesională, ierarhia administrativă, dreptul disciplinar,
dreptul la pensie etc.) este stipulat în Decretul nr. 5.506 privind Regulamentul pentru aplicarea Legii
Statutului funcţionarilor publici.
Cadrul legislativ privind funcţionarii publici a fost completat în 1940 cu un Cod al
funcţionarilor publici, care a suferit modificări în următorii ani, iar în anul 1944 a fost abrogat, fiind
adoptate noi legi: Legea nr. 746 pentru statutul funcţionarilor publici (1946), abrogată în 1949, când
a fost adoptat primul Cod al Muncii.
Legea nr 215/2001 privind administraţia publică locală făcea referiri la funcţiile de primar,
prefect şi „funcţia în cadrul serviciilor publice locale“, iar Hotărârea Guvernului nr. 667/1991
stabilea cine poate avea calitatea de funcţionar public, îndatoririle acestuia.
În prezent, O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ reglementează tot
ceea ce ține de funcția publică și funcționarii publici, începând cu definirea acestora, evoluția în
carieră, aspecte ce țin de raporturile de serviciu, drepturile și obligațiile funcționarilor publici,
reprezentând totodată și norma de drept comun ce se completează cu legile speciale în cazul
statutelor speciale privind alți funcționari publici.
Noțiunea de funcție publică reprezintă o noțiune fundamentală a dreptului public, în general,
a dreptului administrativ, în special, strâns legată de noțiunea de organ, autoritate, activitate
administrativă etc.
Funcția publică și funcționarul public sunt instituții juridice ale dreptului public, în general,
și ale dreptului administrativ, în particular, care s-au conturat ca atare într-o continuă dispută
între doctrină, jurisprudență și reglementare.
Fenomenul dominant al acestei dispute l-a constituit doctrina, care a analizat sub toate
aspectele și sub toate valențele lor aceste institutii juridice, cel mai adesea criticând modul în care
ele au fost reflectate în norme juridice și argumentând rigorile normative cărora aceste concepte ar
trebui să le răspundă.
Funcționarea oricărei autoriti sau instituții publice presupune trei elemente: competența,
mijloace materiale și financiare și personal (resurse umane) structurat pe compartimente, linii
ierarhice și funcții, dintre care doar unele sunt funcții publice.
Titularul unei funcții publice este, de regulă, dar nu întotdeauna, un funcționar public.

3
 Apartenența la categoria funcționarilor publici depinde, în principal, de criterii juridice, de
actul de numire și natura dreptului aplicabil, mai degrabă decât de criterii funcționale sau de natura
funcțiilor exercitate.
În toate țările există tradiții privind reglementarea funcției publice, ce nu trebuie însă
confundate cu apariția unui statut general.
În sensul larg al termenului, se poate înțelege prin funcție publică, ansamblul persoanelor
aflate la dispoziția guvernanților pentru a face să funcționeze serviciile publice.
În sens organic este vorba de ansamblul personalului din administrație. Acest personal are o
compunere diversificată și cuprinde categorii extrem de variate. Uneori, în aceeași perspectivă
organică, funcția publică desemnează doar o parte din acest personal.
În sens formal, funcția publică poate desemna regimul juridic aplicabil ansamblului
personalului administrativ. În sens material, este vorba de o activitate constând în colaborarea în
mod permanent și cu titlu profesional la o acțiune a persoanelor publice ale administrației.
Noțiunea de funcție publică, contrar aparențelor, este dificil de tradus cu exactitate în diferite
țări europene, într-o analiză comparativă, riscurile de contrasens fiind mai numeroase decât în cazul
altor instituții referitoare la administrație.

CAPITOLUL I. FUNCȚIONARUL PUBLIC ȘI PRINCIPIILE APLICABILE

ACESTORA

I.1. Definiția funcționarului public

Potrivit O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ art. 371 funcționarul
public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
În funcție de categoria din care fac parte, funcționarii publici iau decizii și/sau desfășoară
activități cu caracter tehnic, pentru a asigura continuitatea funcționării în interes public general a
autorităților și instituțiilor publice.
Prin întreaga lor activitate, funcționarii publici acționează în condiții de obiectivitate,
profesionalism, legalitate și imparțialitate pentru îndeplinirea de către autoritățile și instituțiile
publice a atribuțiilor prevăzute de lege.
Pornind de la conţinutul funcţiei publice, funcţionarul public a fost definit în literatura
juridică de dată recentă1 „ca reprezentând persoana fizică ce face parte dintr-o autoritate sau
instituţie publică aflată în raporturi ierarhice şi care a fost legal învestită cu exerciţiul unei funcţii
publice executive, de regulă pentru o perioadă de timp nedeterminată, fiind salarizată pentru
activitatea depusă2“.
Putem spune că funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie
publică.
S-a mai arătat că funcţionarii publici desfăşoară activităţi ce implică exercitarea
prerogativelor de putere publică.

1
Ioan Santai (2002), Drept administrativ și știința administrației, vol. 1, Editura Risoprint, Sibiu, p. 98. Înainte
de a preciza elementele ce definesc funcţionarul public administrativ, în sensul amintit facem precizarea că în prezent,
pentru funcţia publică ce a fost cunoscută tradiţional ca “executivă”, este preferabil termenul de funcţie publică
administrativă, iar locul “autorităţii de stat”, trebuie luat de noţiunea de “autoritate publică”, folosită de Constituţie şi
care este acoperitoare şi pentru autorităţile administraţiei publice locale autonome .
2
Pentru alte definiţii Antonie Iorgovan, Valentina Gilescu (1998), Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.
Partea introductivă. Funcţia publică din administraţia de stat, Editura Tipografia Universităţii din București, Bucureşti,
p. 224.

4
 I.2. Trăsăturile funcționarului public

Din definiţiile prezentate şi din prevederile legii, putem reţine următoarele trăsături:
1. Funcţionar public român poate fi cetăţeanul român cu domiciliul în ţară pentru că potrivit
disp. art. 16 alin. 3 din Constituţie “funcţiile şi demnităţile publice civile sau militare pot fi ocupate
de persoanele care au cetăţenie română şi domiciliul în ţară”.
Aşadar, o funcţie publică nu poate fi încredinţată unui apatrid sau unei persoane cu
domiciliul în străinătate.
2. Funcţionar public este doar cetăţeanul numit într-o funcţie publică vacantă din cadrul unui
serviciu public, nu şi cel ales.
În definiţie s-a evitat folosirea expresiei “învestire în funcţie” pentru că aceasta presupune nu
numai numirea, ci şi repartizarea, alegerea etc.
Învestirea în funcţie se face prin numire, pentru că aceasta presupune integrarea
funcţionarului public într-o ierarhie ce ţine de natura administraţiei publice, în regim de putere
publică.
Prin numire sau, altfel spus, titularizare de către autoritatea competentă, i se conferă
persoanei calitatea de funcţionar public şi este integrat în ierarhia administrativă.
Aceasta ierarhie îl obligă pe funcţionarul ierarhic inferior să execute întocmai dispoziţiile de
serviciu ale superiorului, cu excepţia actelor vădit ilegale.
Totodată, după caz, ierarhia presupune şi controlarea strictă de către superiori a modului de
lucru al inferiorilor, inclusiv posibilitatea, în cazurile prevăzute de lege, de substituire în atribuţiile
acestora din urmă.
Fiind integrat într-o ierarhie administrativă, funcţionarului public îi va fi atrasă şi o
răspundere disciplinară deosebită.
Altfel spus, prin actul de numire, care este un act administrativ unilateral, de autoritate,
funcţionarul public face parte din personalul instituţiei publice şi nu din afara acesteia.
Funcţia se exercită în cadrul instituţiei, dar efectele se pot produce şi în afara ei.
Uneori, în practică, se întâmplă ca efect al delegării, detaşării, etc. ca persoana să-şi exercite
funcţia nu în cadrul instituţiei în care a fost investită, ci în cadrul altei instituţii, în a cărei structură
se încadrează temporar.
A nu aparţine unei instituţii publice, a nu face parte din personalul acesteia, ar însemna ca
manifestările de voinţă ale funcţionarului public să nu producă consecinţe juridice valabile, putând fi
considerate chiar inexistente.
Totodată, prin actul de numire funcţionarul public devine parte într-un raport de funcţie
publică ce presupune fidelitate, aspect care de altfel relevă regimul de drept public, atras de actul de
numire în funcţie.
Aşa cum arăta şi E. Tarangul, urmare actului de numire în funcţie, funcţionarul public
dobândeşte o situaţie juridică obiectivă, deoarece statul determină pe cale generală şi impersonală
toate drepturile şi obligaţiile funcţionarului. Datorită acestui lucru, doar statul pe cale unilaterală
poate modifica statutul funcţionarului public, pe cale contractuală neputându-se deroga de la
drepturile şi obligaţiile stabilite.
Cât priveşte funcţia publică în care va fi numit cetăţeanul, aceasta trebuie să fie vacantă,
pentru că, în caz contrar, numirea este nelegală şi prin urmare poate fi anulată.
3. Numirea funcţionarilor publici are loc în condiţiile legii, ceea ce presupune că cel numit
trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale şi speciale prevăzute de lege pentru accesul la
ocuparea unei funcţii publice.

5
 Viitorul funcţionar public va fi recrutat şi promovat după criterii obiective şi echitabile, după
competenţă şi pregătire practică profesională, condiţie sine qua non pentru încredinţarea funcţiilor
superioare .
Numirea în condiţiile legii presupune ca viitorul funcţionar să posede studii în specialitatea
funcţiei publice, o experienţă exprimată adesea într-o anumită vechime în funcţie, să aibă vârsta de
18 ani împliniţi, dacă legea specială nu cere o vârstă mai mare, numirea să se facă în urma
promovării unui concurs organizat în condiţiile legii, să nu existe o stare de incompatibilitate, iar
după numire să îşi declare averea, să depună un jurământ, etc.
4. Numirea în funcţia publică trebuie făcută, de regulă, pe o perioadă nedeterminată fiindcă
acest element asigură funcţionarului public stabilitatea în funcţie şi eventual inamovibilitatea.
Numai cetăţeanul numit într-o funcţie publică pe o perioadă nedeterminată, o poate exercita
ca pe o profesie, poate face din exerciţiul funcţiei publice o carieră.
Sunt însă şi cazuri în care exercitarea unei funcţii poate avea caracter temporar, când însuşi
organul din care face parte funcţia are caracter temporar.
Numirea pe o perioadă nedeterminată nu poate avea loc decât într-o funcţie publică cu
caracter permanent, în sensul de a fi înfiinţată pe o durată nedeterminată şi nu prestabilită.
Evident că pe parcursul carierei funcţionarului public pot fi momente când el este trecut
temporar şi în unele funcţii cu caracter predeterminat, dar nu ca o regulă şi nu cu scopul vădit de a-i
încălca stabilitatea în funcţie.
5. Funcţionarii publici au reglementate drepturile şi obligaţiile, răspunderea,
incompatibilităţile şi în general regimul de ocupare şi exercitare a funcţiei, într-un statut special,
expresie a situaţiei juridice a acestora.
Fiind vorba de un regim de drept public, în speţă de drept administrativ, ce derogă de la
dreptul comun, acesta presupune şi drepturi şi obligaţii speciale care au în vedere că funcţionarii
publici sunt exclusiv în serviciul interesului public şi că trebuie să pună înaintea oricăror interese
personale sau de partid, interesele publice, generale, căutând pe toate căile să înlăture aspectele
birocratice din regimul funcţiilor publice, cu care sunt dotate serviciile administraţiei statului şi ale
colectivităţilor locale.
Cât priveşte drepturile, acestea nu reprezintă avantaje create în reprezentarea funcţionarului
public, ca persoană, ci în vederea exercitării în bune condiţii a funcţiei în care a fost numit.
Acest statut, care concretizează regimul juridic administrativ la care sunt supuşi funcţionarii
publici, nu li se aplică următoarelor categorii de personal bugetar:
a) personalul contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice,
care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și
de deservire, pază, precum și alte categorii de personal care nu exercită prerogative de putere
publică;
b) personalul salariat încadrat la cabinetul demnitarului;
c) magistrații, personalul asimilat acestora și, după caz, categorii de personal auxiliar din
cadrul instanțelor;
d) cadrele didactice și alte categorii de personal din unitățile și instituțiile de învățământ;
e) persoanele numite sau alese în funcții de demnitate publică;f) personalul din unitățile
sanitare;
g) personalul regiilor autonome, companiilor și societăților naționale, precum și al
societăților din sectorul public;
h) personalul militar;
i) membrii Corpului diplomatic și consular al României și personalul contractual încadrat pe
funcții specifice ministerului cu atribuții în domeniul afacerilor externe.
Potrivit art. 380 din Codul Administrativ, pot beneficia de statute speciale funcționarii
publici care îndeplinesc activitățile prevăzute la art. 370 alin. (3) în cadrul:
6
 a) structurilor de specialitate ale Parlamentului României;
b) structurilor de specialitate ale Administrației Prezidențiale;
c) structurilor de specialitate ale Consiliului Legislativ;
d) serviciilor diplomatice și consulare;
e) instituțiilor din sistemul de ordine publică și securitate națională;
f) structurilor vamale;
g) altor servicii publice stabilite prin lege, care îndeplinesc activitățile prevăzute la art. 370
alin. (3) lit. h)3.
Conform Statutului, funcţionarii publici constituiţi în ierarhie administrativă, în raporturi de
subordonare, sunt supuşi unei răspunderi disciplinare deosebite fiind, de regulă, sancţionaţi mai
sever decât alte categorii de funcţionari, şi uneori pentru fapte pentru care alţi funcţionari nu sunt
sancţionaţi.
Acest lucru este necesar, pentru că de modul în care funcţionarii publici îşi fac datoria,
depinde satisfacerea intereselor publice, în general, regimul îndeplinirii funcţiei publice.
De asemenea, litigiile născute din exercitarea funcţiilor publice ocupate prin numire sunt
judecate de instanţele de contencios administrativ după regulile dreptului public, a jurisdicţiei de
drept administrativ, pe când litigiile privind personalul recrutat pe bază de contract cad sub
incidenţa jurisdicţiei judiciare, a celei de drept comun.
Totodată, funcţionarilor publici le este recunoscut dreptul la apărare, ca oricăror persoane
supuse unei acţiuni disciplinare.
Pentru exercitarea în bune condiţii a funcţiei publice, funcţionarii publici beneficiază şi de
alte garanţii speciale prevăzute în lege, inclusiv de cele menţionate în Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului4.
6. Funcţionarii publici îşi exercită sarcinile în vederea realizării competenţei, a atribuţiilor
specifice serviciului public respectiv.
Avem astfel în vedere, acele atribuţii de putere publică, prin care fiecare serviciu public îşi
exercită o anumită competenţă specifică, proprie, cu care a fost investit prin lege sau prin acte
juridice date în baza şi în executarea legii.
În definiţie nu s-a mai prevăzut că funcţia publică face parte din cadrul unui serviciu public
pentru că întotdeauna funcţiile publice nu pot fi găsite decât în cadrul serviciilor publice, servicii
înfiinţate de către stat sau colectivităţile locale sau aflate sub autoritatea statului sau a colectivităţilor
locale.
7. Fiind vorba de servicii publice, funcţiile publice sunt alimentate din fonduri publice şi prin
urmare funcţionarii publici sunt salarizaţi din fonduri publice, de la bugetul de stat sau bugetele
locale.
Cu privire la salariul funcţionarului public pentru munca depusă, s-a considerat că nu
constituie un element obligatoriu la care se raportează calitatea de funcţionar public, şi care să fie
cuprins în definiţie, salariul fiind un principiu general valabil pentru orice persoană care lucrează
pentru altul.
În literatura juridică5 interbelică s-a apreciat că nici jurământul nu este de esenţa calităţii de
funcţionar public, acest jurământ fiind prevăzut şi pentru alte categorii de personal.
În prezent, faţă de disp. art. 54 alin. 2 din Constituţie şi art. 529 alin. 4 din Codul
Administrativ, rezultă că jurământul este o condiţie necesară pentru a fi numit într-o funcţie publică.
3
Art. 370 alin. 3 lit. h „alte activități cu caracter special care privesc exercitarea autorității publice în domenii
de competență exclusivă a statului, în temeiul și în executarea legilor și a celorlalte acte normative”.
4
A se vedea Vincent Berger (1998), Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, RA “Monitorul
Oficial”, Bucureşti, p.439-443
5
J. Vermeulen (1947), Teoria funcţiunii publice, Editura Tipografia Universităţii din București, Bucureşti, p. 48,
49.

7
 Astfel, la intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune jurământul de
credință în termen de 3 zile de la emiterea actului administrativ de numire în funcția publică.

I.3. Principiile aplicabile funcționarilor publici

Principiile care guvernează conduita profesională a funcționarilor publici și a personalului

contractual din administrația publică sunt:
a) Supremația Constituției și a legii, principiu conform căruia persoanele care ocupă
diferite categorii de funcții au îndatorirea de a respecta Constituția și legile țării;
b) Prioritatea interesului public, în exercitarea funcției deținute;
c) Asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor
publice, principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite categorii de funcții au îndatorirea
de a aplica același regim juridic în situații identice sau similare;
d) Profesionalismul, principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite categorii de
funcții au obligația de a îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență,
corectitudine și conștiinciozitate;
e) Imparțialitatea și independența, principiu conform căruia persoanele care ocupă diferite
categorii de funcții sunt obligate să aibă o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes altul decât
interesul public, în exercitarea funcției deținute;
f) Integritatea morală, principiu conform căruia persoanelor care ocupă diferite categorii de
funcții le este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alții, vreun
avantaj ori beneficiu în considerarea funcției pe care o dețin sau să abuzeze în vreun fel de această
funcție;
g) Libertatea gândirii și a exprimării, principiu conform căruia persoanele care ocupă
diferite categorii de funcții pot să-și exprime și să-și fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de
drept și a bunelor moravuri;
h) Cinstea și corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea diferitelor categorii de
funcții ocupanții acestora trebuie să fie de bună-credință;
i) Deschiderea și transparența, principiu conform căruia activitățile desfășurate în
exercitarea diferitelor categorii de funcții sunt publice și pot fi supuse monitorizării cetățenilor;
j) Responsabilitatea și răspunderea, principiu potrivit căruia persoanele care ocupă diferite
categorii de funcții răspund în conformitate cu prevederile legale atunci când atribuțiile de serviciu
nu au fost îndeplinite corespunzător.

8
 CAPITOLUL II. FUNCȚIA PUBLICĂ, PRINCIPIILE EXERCITĂRII
FUNCȚIEI PUBLICE ȘI CLASIFICAREA FUNCȚIEI PUBLICE

II.1. Definiția funcției publice

Art. 5 din Codul Administrativ definește la lit. y) funcția publică ca fiind ansamblul
atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul exercitării prerogativelor de
putere publică de către autoritățile și instituțiile publice.
De asemenea, definește la lit. z) funcția de demnitate publică ca fiind ansamblul de atribuții
și responsabilități stabilite prin Constituție, legi și/sau alte acte normative, după caz, obținute prin
învestire, ca urmare a rezultatului procesului electoral, direct sau indirect, ori prin numire.
„Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul
legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală,
administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome“6.
Ulterior, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind
Codul Administrativ, act juridic care produce efecte și în prezent, document ce reglementează în
detaliile cele mai fine tot ceea ce ține de funcționarul public, instituțiile și autoritățile publice. Acest
document fiind totodată și normele comune pentru orice funcție publică, completând legile speciale
care reglementează alte funcții publice speciale.
Doctrina românească privind funcţia publică identifică următoarele trăsături ale acesteia7:
1. Orice funcţie publică este o totalitate de atribuţii (drepturi şi obligaţii) din cele ce
formează competenţa cu care este dotat un serviciu public (autoritate sau instituţie publică) în
vederea înfăptuirii sarcinilor/prerogativelor acestuia de organizare a executării şi de executare a
legii, în regim de putere publică.
2. Atribuţiile care formează conţinutul funcţiei publice trebuie să aibă un caracter legal, să
fie prevăzute pentru fiecare funcţie publică prin lege sau prin acte emise în baza şi în executarea
legii, să fie aşadar expresia legii.
3. Competenţa, atribuţiile ce constituie conţinutul funcţiei publice nu pot fi stabilite printr-un
contract, ci doar prin lege, sau prin acte emise pe baza şi în executarea legii, dat fiind că prin funcţia
publică, folosindu-se prerogative de putere publică, se realizează interese generale, ce nu pot fi
negociate între subiectele raportului de funcţie publică, raport ce este de drept administrativ.
4. Atribuţiile corespunzătoare funcţiilor publice se stabilesc în raport de sarcinile specifice,
de specialitate pe care fiecare serviciu public le exercită pentru satisfacerea unui anumit interes
general.
5. Prin exercitarea funcţiei publice trebuie să se contribuie la realizarea puterii publice, fie
într-o formă directă, în cazul funcţiilor de decizie, care presupun emiterea actelor juridice de putere,
de autoritate, fie într-o formă indirectă, prin acţiunile de pregătire, executare şi control strâns legate,
sau în legătură cu exerciţiul autorităţii publice.
6. Funcţiile publice sunt create pentru a da satisfacţie intereselor generale, iar nu în mod
direct intereselor individuale.
7. Funcţia publică există înainte de a fi numit pe postul respectiv viitorul funcţionar public,
neputându-se pune problema declanşării concursului doar pe ideea că funcţia publică respectivă
urmează a se înfiinţa.
6
Art 2 din Legea nr. 188/1999 republicată, Monitorul Oficial nr.251/22 martie 2004, modificată prin Legea nr
251/ 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici, publicată în
M.Of. nr 574/4 iulie 2006
7
Ion Popescu Slăniceanu (1999), Teoria funcţiei publice, Editura Evrika, Brăila, p. 125.

9
 8. Funcţiile publice au caracter continuu, în sensul că sunt create pentru a da satisfacţie
intereselor generale pe toată perioada existenţei lor (şi activitatea serviciului public este continuă).
9. Funcţia are caracter obligatoriu, aşa cum a arătat şi I. Santai 8, în sensul că drepturile şi
obligaţiile ce-i alcătuiesc conţinutul trebuie exercitate, existând o îndatorire în acest sens şi nu o
facultate, o posibilitate, de genul dreptului subiectiv conferit persoanelor fizice sau juridice şi faţă de
care există latitudinea de a intra sau nu, după propria voinţă, în raporturi juridice conform interesului
propriu.
10. Prin exerciţiul efectiv al funcţiei se realizează competenţa autorităţii sau instituţiei
publice conform atribuţiilor de specialitate, legal stabilite.
11. Fondurile pentru finanţarea funcţiilor publice sunt asigurate de la bugetul de stat sau de
la bugetele locale.
Această construcţie statutară a dezvoltat un sistem de protecţii şi garaţii specifice
funcţionarilor, menţinând specificitatea statutului personalului public pentru toate situaţiile şi
structurile administraţiei din România. Acest lucru se explică prin motivaţiile (cu caracter ideologic
şi politic) existente în perioada în care aceste legi au intervenit.

II.2. Principiile exercitării funcției publice

Potrivit art. 373 din Codul Administrativ, principiile care stau la baza exercitării funcției
publice sunt:
a) Principiul legalității.
b) Principiul competenței.
c) Principiul performanței.
d) Principiul eficienței și eficacității.
e) Principiul imparțialității și obiectivității.
f) Principiul transparenței.
g) Principiul responsabilității, în conformitate cu prevederile legale.
h) Principiul orientării către cetățean.
i) Principiul stabilității în exercitarea funcției publice.
j) Principiul bunei-credințe, în sensul respectării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor
reciproce.
k) Principiul subordonării ierarhice.

II.3. Clasificarea funcției publice

1). Funcții publice generale și specifice

a. Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu
caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării
competențelor lor generale.
b. Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu
caracter specific unor autorități și instituții publice, în vederea realizării competențelor lor specifice,
sau care necesită competențe și responsabilități specifice.
Stabilirea funcțiilor publice specifice și echivalarea acestora cu funcțiile publice generale se
fac prin lege.
Echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale se referă la echivalarea
în mod cumulativ a următoarelor condiții:
8
Ioan Santai (2002), Drept administrativ și știința administrației, vol. 1, Editura Risoprint, Sibiu, p. 93.

10
 - nivelul funcției publice;
- nivelul studiilor necesare pentru exercitarea funcției publice;
- vechimea în specialitate necesară pentru exercitarea funcției publice;

2). După clasa din care face parte funcția.

a. Funcții publice din clasa I.
b. Funcții publice din clasa a II-a.
c. Funcții publice din clasa a III-a.

3). Funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale.
a. Funcțiile publice de stat sunt funcțiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul
ministerelor, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, structurilor de specialitate
ale Administrației Prezidențiale, structurilor de specialitate ale Parlamentului României, autorităților
publice autonome prevăzute în Constituția României și altor autorități administrative autonome,
precum și în cadrul structurilor autorității judecătorești.
b. Funcțiile publice teritoriale sunt funcțiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul
instituției prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale
administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și instituțiilor publice
din teritoriu, aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea Guvernului, a ministerelor și a
celorlalte organe ale administrației publice centrale.
c. Funcțiile publice locale sunt funcțiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul aparatului
propriu al autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora.

4). După nivelul studiilor

a) Clasa I cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de
licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă.
b) Clasa a II-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de
scurtă durată, absolvite cu diplomă, în perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna.
c) Clasa a III-a cuprinde funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale,
respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat.
Funcționarii publici numiți în funcțiile publice din clasele a II-a și a III-a pot ocupa numai
funcții publice de execuție.

5). După nivelul atribuțiilor funcției

a) Funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.

b) Funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere.

În categoria funcțiilor publice de conducere, funcțiile publice se clasifică prin raportare la
nivelul de complexitate al atribuțiilor, după cum urmează:
- Director general din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
- Director general adjunct din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
- Director din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
- Director adjunct din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
- Director executiv din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
- Director executiv adjunct din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
- Șef serviciu din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
- Șef birou din cadrul autorităților și instituțiilor publice.

c) Funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție.

11
 Sunt funcționari publici de execuție din clasa I persoanele numite în următoarele funcții
publice generale: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector, consilier achiziții publice,
precum și în funcțiile publice specifice asimilate acestora.
Sunt funcționari publici de execuție din clasa a II-a persoanele numite în funcția publică
generală de referent de specialitate, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.
Sunt funcționari publici de execuție din clasa a III-a persoanele numite în funcția publică
generală de referent, precum și în funcțiile publice specifice asimilate acesteia.
Funcțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale.
Gradele profesionale sunt următoarele:
a) Debutant.
b) Asistent.
c) Principal.
d) Superior, ca nivel maxim.

6). După vechime.

Funcționarii publici pot fi debutanți sau definitivi.
a. Sunt numiți funcționari publici debutanți persoanele care au promovat concursul pentru
ocuparea unei funcții publice de grad profesional debutant, precum și persoanele numite în condițiile
prevăzute la art. 612 alin. (1) din Codul Administrativ 9 și care nu îndeplinesc condițiile de vechime
în specialitate necesare exercitării unei funcții publice de execuție definitive.

b. Sunt numiți funcționari publici definitivi:

- funcționarii publici debutanți care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege și au
obținut rezultat corespunzător la evaluare;
- persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin modalitățile prevăzute de prezenta
parte și care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice de minimum un
an.

7). Înalții funcționari publici

Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre
următoarele funcții publice:
a) secretar general și secretar general adjunct din cadrul autorităților și instituțiilor publice
prevăzute la art. 369 lit. a) din Codul Administrativ10;
b) prefect;
c) subprefect;
d) inspector guvernamental.

9
Articolul 612
(1) Prin excepție de la prevederile art. 464 din Codul Administrativ, până la data de 1 ianuarie 2020, calitatea
de funcționar public se poate dobândi și prin transformarea posturilor de natură contractuală în posturi aferente funcțiilor
publice, în condițiile prevăzute la art. 406 din Codul Administrativ.
Articolul 464 Dobândirea calității de funcționar public
Calitatea de funcționar public se dobândește prin concurs, la care poate participa orice persoană care
îndeplinește condițiile prevăzute la art. 465.
10
Articolul 369 Înființarea de funcții publice în cadrul autorităților și instituțiilor publice
Autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora sunt înființate funcții publice sunt:
a) autorități și instituții publice ale administrației publice centrale, inclusiv autorități administrative autonome
prevăzute de Constituție sau înființate prin lege organică;

12
 În opinia profesorului Alexandru Negoiţă11 se disting două aspecte: primul, cu caracter
calitativ – gruparea diferitelor atribuţii în cadrul funcţiilor – priveşte competenţa organelor
administraţiei publice, de specializare a acestora într-un domeniu sau altul de activitate, precum şi
de specializare profesională a celor care îndeplinesc diferite funcţii în cadrul acestor organe; al
doilea, cu caracter cantitativ – stabilirea funcţiilor necesare pentru asigurarea realizării sarcinilor
administraţiei publice; câte posturi sau funcţii sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care revin
diferitelor organe ale administraţiei publice.
Pentru crearea şi dezvoltarea în cadrul instituţiilor publice a unui corp de profesionişti,
conform unor standarde comune, trebuie organizată cariera funcţionarului public de la debut până la
încetarea raportului de funcţie publică, această activitate de organizare a carierei fiind cunoscută sub
denumirea „managementul funcţiei publice“.
Noţiunea este esenţială pentru conturarea unei imagini complete asupra acestei instituţii şi
poate fi definită în sens material funcţional şi în sens formal organic.
În sens material funcţional, prin managementul funcţiei publice se înţeleg actele juridice şi
operaţiunile materiale prin care se recrutează funcţionarii publici şi se materalizează situaţia lor
profesională (promovări, mutaţii, notări, avansări etc.), inclusiv structurile de organizare a funcţiei.
În sens formal organic, se au în vedere autorităţile şi organismele implicate în derularea
activităţilor de management al funcţiei publice, atât a celei de stat, cât şi a funcţiei publice locale.
Managementul funcţiei publice are în vedere că instituţia funcţiei publice reprezintă un
ansamblu de competenţe legale pe care titularul său trebuie să le exercite în interes general şi în nici
un caz ca şi când ar fi drepturi patrimoniale care ar fi mai mult sau mai puţin proprietatea sa, de care
ar putea dispune după bunul plac.
Managementul funcţiei publice evidenţiază aplicabilitatea principiilor autorităţii sau ierarhiei
şi democratizării funcţiei publice.
Principiul autorităţii sau ierarhiei îl plasează pe funcţionarul public sub autoritatea
superiorului ierarhic, atât în ceea ce priveşte coordonarea activităţii sale, cât şi hotărârile în privinţa
situaţiei lui profesionale. Funcţionarul public nu este implicat în această etapă a activităţii sale, nu
poate interveni, nu o poate influenţa, permiţându-i-se doar să conteste, la organele jurisdicţionale
competente, deciziile pretins abuzive luate faţă de el.
Astăzi, în mai toate ţările, problema subordonării, care este esenţială pentru instituţia funcţiei
publice, este concepută ca o subordonare atenuată, atât în sensul limitării prerogativelor şefilor
ierarhici, cât şi în sensul acordării unor garanţii pentru funcţionarul public, pentru a fi eliminat pe cât
posibil arbitrariul şefilor ierarhici. Este subliniat caracterul obligatoriu al dispoziţiei conducătorului
serviciului public pentru funcţionarii din subordine. Acest caracter nu trebuie conceput de o manieră
absolută, el nu interzice, ci dimpotrivă, obligă pe funcţionarul public ca, atunci când unele dispoziţii
au un caracter vădit ilegal, să atragă în scris atenţia celui care a dat dispoziţia asupra caracterului
ilegal al acesteia. Dacă acesta din urmă insistă, în scris, subordonatul execută dispoziţia, fiind însă
exonerat de răspundere12.
Literatura de specialitate evidenţiază existenţa „Statutului funcţionarilor publici“ şi a
„statutelor“ particulare care adaptează „texul de lege cu conţinut destul de general, însoţit de un
anumit număr de decrete de aplicare“, în funcţie de situaţia corpurilor de funcţionare. Cazul pe care
îl supunem atenţiei este cel al Franţei13, unde există trei cadre statutare pentru administraţiile de stat,
colectivităţile teritoriale şi spitale. În interiorul cadrelor statutare există statute particulare pentru
diversele categorii de funcţionari, pe posturi specifice.
11
Alexandru Negoiţă (1996), Drept administrativ, Editura Sylvi, Bucureşti, p. 95, 96.
12
Verginia Vedinaş (2009), Statutul funcţionarului public, Editura Universul Juridic, București, p. 32, 33.
13
Le Vert D. (1989), Le statut des functionnaires et la modernisation de la fonction publique: vrais enjeux et
faux débats, în „Fonction publique: les statuts à l’épreuve de la gestion“, Revue Française d’administration publique
nr. 49, ianuarie-martie 1989, p. 18.

13
 III. CONDIȚIILE DE OCUPARE A FUNCȚIEI PUBLICE, DREPTURILE ȘI
ÎNDATORIRILE FUNCȚIONARULUI PUBLIC, ABATERILE
DISCIPLINARE ȘI SANCȚIUNILE CE SE POT LUA FAȚĂ DE
FUNCȚIONARUL PUBLIC

III.1. Modalitatea de ocupare a funcției publice

Ocuparea funcțiilor publice vacante se face prin:

a) Concurs organizat în condițiile prevăzute la art. 467;
b) Modificarea raporturilor de serviciu;
c) Redistribuire într-o funcție publică vacantă;
d) Alte modalități prevăzute expres de lege.
Decizia privind alegerea uneia dintre modalitățile de ocupare a funcțiilor publice prevăzute
la lit. a)-c) aparține persoanei care are competența de numire în funcția publică, în condițiile legii.
Numirea în funcții publice se face de către conducătorul autorității sau instituției publice sau,
după caz, de persoana care are competența legală de numire în condițiile unor acte normative
specifice, prin act administrativ emis în termenele și în condițiile legii, pe baza rezultatelor
concursului.

III.2. Condiții generale

Calitatea de funcționar public se dobândește prin concurs, la care poate participa orice
persoană care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 465 din Codul Administrativ.
Potrivit art. 465 din Codul Administrativ, poate ocupa o funcție publică persoana care
îndeplinește următoarele condiții:
a) Are cetățenia română și domiciliul în România.
b) Cunoaște limba română, scris și vorbit.
c) Are vârsta de minimum 18 ani împliniți.
d) Are capacitate deplină de exercițiu.
e) Este apt din punct de vedere medical și psihologic să exercite o funcție publică. Atestarea
stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie,
respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităților specializate
acreditate în condițiile legii.
f) Îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitate prevăzute de lege pentru
ocuparea funcției publice.
g) Îndeplinește condițiile specifice, conform fișei postului, pentru ocuparea funcției publice.
În cazul în care printre condițiile specifice prevăzute la lit. g) este stabilită și obținerea
unui/unei aviz/autorizații prevăzut/prevăzute de lege, această condiție se îndeplinește cu respectarea
prevederilor legislației specifice cu privire la îndeplinirea condiției.
h) Nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului
sau contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea
justiției, infracțiuni de fals ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face-o incompatibilă cu
exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-
condamnatorie sau dezincriminarea faptei.

14
 i) Nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori
activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile
legii.
j) Nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă
pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani.
k) Nu a fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de
legislația specifică.
Pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, candidații trebuie să fie absolvenți cu
diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administrației publice, management sau în
specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă conform
prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și
completările ulterioare.
Prin excepție de la prevederile, funcțiile publice de conducere de la nivelul autorităților
administrației publice locale organizate la nivelul comunelor și orașelor pot fi ocupate, prin concurs
organizat în condițiile legii, de persoane care au studii universitare de licență absolvite cu diplomă,
respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă sau studii
superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției
publice.

III.3. Condiții de vechime

Condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcțiilor publice

de execuție se stabilesc astfel:
a) 1 an în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea
funcțiilor publice de execuție de grad profesional asistent.
b) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea
funcțiilor publice de execuție de grad profesional principal.
c) 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea
funcțiilor publice de execuție de grad profesional superior.
Condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcțiilor publice
de conducere se stabilesc astfel:
a) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea
funcțiilor publice de conducere de șef birou, șef serviciu și secretar general al comunei, precum și a
funcțiilor publice specifice echivalente acestora.
b) 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea
funcției publice de conducere, altele decât cele prevăzute la lit. a).

III.4. Drepturile funcționarului public

Drepturile funcționarului public sunt reglementate de art. 412 – 429 din Codul Administrativ
și sunt următoarele:
1). Dreptul la opinie.
Dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat.

2). Dreptul la tratament egal.

La baza raporturilor de serviciu dintre autoritățile și instituțiile publice și funcționarii publici
stă principiul egalității de tratament față de toți funcționarii publici.

15
 Orice discriminare față de un funcționar public, definită în conformitate cu prevederile
legislației specifice privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este
interzisă.

3). Dreptul de a fi informat.

Funcționarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea
Codului Administrativ și care îl vizează în mod direct.

4). Dreptul de asociere sindicală.

Dreptul de asociere sindicală și de asociere la organizații profesionale este garantat
funcționarilor publici.
Funcționarii publici pot, în mod liber, să înființeze organizații sindicale, să adere la ele și să
exercite orice mandat în cadrul acestora.
În situația în care funcționarii publici sunt aleși în organele de conducere ale organizațiilor
sindicale, în funcții salarizate, aceștia au obligația ca în termen de 15 zile de la alegerea în organele
de conducere ale organizațiilor sindicale să opteze pentru una dintre cele două funcții. În cazul în
care funcționarul public optează pentru desfășurarea activității în funcția de conducere în
organizațiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se suspendă pe o perioadă egală cu cea a
mandatului în funcția de conducere din organizația sindicală.
Funcționarii publici aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, în funcții
nesalarizate, pot deține simultan funcția publică și funcția în organele de conducere ale
organizațiilor sindicale, cu obligația respectării regimului incompatibilităților și al conflictelor de
interese care le este aplicabil.

5). Dreptul la grevă.

Funcționarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă, în condițiile legii.
Funcționarii publici care se află în grevă nu beneficiază de salariu și alte drepturi salariale pe
durata grevei.

6). Drepturile salariale și alte drepturi conexe.

Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la salariu, prime și alte drepturi,
în condițiile legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

7). Dreptul la asigurarea uniformei.

Funcționarii publici care, potrivit legii, sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului
o primesc gratuit.

8). Durata normală a timpului de lucru.

Durata normală a timpului de muncă pentru funcționarii publici este, de regulă, de 8 ore pe zi
și de 40 de ore pe săptămână, cu excepțiile prevăzute expres de Codul Administrativ sau de legi
speciale.
Pentru orele lucrate peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de repaus
săptămânal, sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare, potrivit legii, funcționarii publici au
dreptul la recuperare sau la plata majorată, în condițiile legii.

9). Dreptul de a fi ales sau numit într-o funcție de autoritate  sau demnitate publică.

16
 Funcționarii publici pot fi aleși sau numiți într-o funcție de demnitate publică, în condițiile
Codului Administrativ și cu respectarea condițiilor prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr.
161/2003, cu modificările și completările ulterioare.

10). Dreptul la concediu.

Funcționarii publici au dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte
concedii, în condițiile legii.
În perioada concediilor medicale, a concediilor de maternitate și a celor pentru creșterea și
îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa
funcționarului public în cauză.

11). Dreptul la un mediu sănătos la locul de muncă.

Autoritățile și instituțiile publice au obligația să asigure funcționarilor publici condiții
normale de muncă și igienă, de natură să le ocrotească sănătatea și integritatea fizică și psihică.
Autoritățile și instituțiile publice au obligația să identifice și să asigure adaptarea locului de
muncă pentru funcționarii publici cu dizabilități și de a pune la dispoziția acestora instrumentele de
asigurare a accesibilității, în vederea exercitării în mod corespunzător a atribuțiilor aferente
funcțiilor publice ocupate de aceștia.

12). Dreptul la asistență medicală, proteze și medicamente.

Funcționarii publici beneficiază de asistență medicală, proteze și medicamente, în condițiile
legii.

13). Dreptul la recunoașterea vechimii în muncă,  în specialitate și în grad profesional.

Funcționarii publici beneficiază de vechime în muncă, în specialitate și în grad profesional.
Vechimea în muncă este vechimea dobândită în condițiile reglementate de legislația muncii,
precum și vechimea dobândită în exercitarea unui raport de serviciu.
Vechimea în specialitate este vechimea dobândită în temeiul unui contract individual de
muncă, al unui raport de serviciu sau ca profesie liberală, demonstrată cu documente
corespunzătoare de către persoana care a desfășurat o activitate într-o funcție de specialitate
corespunzătoare profesiei sau specializării sale. Constituie vechime în specialitate și vechimea
dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau ca profesie liberală în
statele membre ale Uniunii Europene, precum și în alte state cu care România a încheiat convenții de
recunoaștere reciprocă a acestor drepturi, demonstrată cu documente corespunzătoare de către
persoana care a desfășurat o activitate într-o funcție de specialitate corespunzătoare profesiei sau
specializării sale.
În toate cazurile vechimea în specialitate se raportează la durata normală a timpului de
muncă, fiind calculată prin raportare la fracțiunea de normă lucrată și se demonstrează cu documente
corespunzătoare.
Perioada de suspendare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici nu constituie
vechime în muncă, în specialitate și în grad profesional, cu excepțiile prevăzute de lege.
Vechimea în gradul profesional este vechimea rezultată din activitatea efectiv desfășurată de
funcționarul public într-o funcție publică de execuție corespunzătoare gradului profesional deținut.

14). Dreptul la pensie și la alte drepturi de asigurări sociale de stat.

Funcționarii publici beneficiază de pensii, precum și de celelalte drepturi de asigurări sociale
de stat, potrivit legii.

15). Drepturi ale membrilor familiei funcționarului public, în situația decesului acestuia.
17
 În caz de deces al funcționarului public, membrii familiei care au, potrivit legii, dreptul la
pensie de urmaș primesc pe o perioadă de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de
activitate a funcționarului public decedat.
În cazul în care decizia pentru pensia de urmaș nu a fost emisă din vina autorității sau a
instituției publice în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita în continuare drepturile
susmenționate până la emiterea deciziei pentru pensia de urmaș.

16). Dreptul la protecția legii.

Funcționarii publici beneficiază în exercitarea atribuțiilor lor de protecția legii.
Autoritatea sau instituția publică este obligată să suporte cheltuielile necesare asigurării
asistenței juridice, în cazul în care împotriva funcționarului public au fost formulate sesizări către
organele de cercetare penală sau acțiuni în justiție cu privire la modul de exercitare a atribuțiilor de
serviciu. Condițiile de suportare a cheltuielilor necesare asigurării asistenței juridice se stabilesc prin
act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice.
Prevederile susmenționate nu se aplică în situația în care autoritatea sau instituția publică în
cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public este cea care formulează o sesizare penală
sau o acțiune în justiție împotriva acestuia.
În cazul în care funcționarul public a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei
infracțiuni cu intenție directă, acesta are obligația restituirii sumei aferente asigurării asistenței
juridice.
Autoritatea sau instituția publică este obligată să asigure protecția funcționarului public
împotriva amenințărilor, violențelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea
funcției publice sau în legătură cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau instituția
publică va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.
Autoritățile și instituțiile publice pot stabili, prin acte normative, măsurile speciale de
protecție pentru funcționarii publici care desfășoară activități cu grad ridicat de risc profesional.

17). Dreptul de a fi despăgubit pentru prejudiciile materiale  suferite din culpa autorității
sau instituției publice.
Autoritatea sau instituția publică este obligată să îl despăgubească pe funcționarul public în
situația în care acesta a suferit, din culpa autorității sau instituției publice, un prejudiciu material în
timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

18). Desfășurarea de activități în sectorul public și în sectorul privat.

Funcționarii publici pot desfășura activități remunerate în sectorul public și în sectorul privat,
cu respectarea prevederilor legale privind incompatibilitățile și conflictul de interese.

III.5. Îndatoririle funcționarului public

Îndatoririle funcționarului public sunt reglementate de art. 430 – 450 din Codul
Administrativ și sunt următoarele:
1. Respectarea Constituției și a legilor
Funcționarii publici au obligația ca prin actele și faptele lor să promoveze supremația legii,
să respecte Constituția și legile țării, statul de drept, drepturile și libertățile fundamentale ale
cetățenilor în relația cu administrația publică, precum și să acționeze pentru punerea în aplicare a
dispozițiilor legale în conformitate cu atribuțiile care le revin, cu aplicarea normelor de conduită
care rezultă din îndatoririle prevăzute de lege.

18
 Funcționarii publici trebuie să se conformeze dispozițiilor legale privind restrângerea
exercițiului unor drepturi, datorată naturii funcțiilor publice deținute.

2. Profesionalismul și imparțialitatea
Funcționarii publici trebuie să exercite funcția publică cu obiectivitate, imparțialitate și
independență, fundamentându-și activitatea, soluțiile propuse și deciziile pe dispoziții legale și pe
argumente tehnice și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice
sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.
În activitatea profesională, funcționarii publici au obligația de diligență cu privire la
promovarea și implementarea soluțiilor propuse și a deciziilor.
În exercitarea funcției publice, funcționarii publici trebuie să adopte o atitudine neutră față
de orice interes personal, politic, economic, religios sau de altă natură și să nu dea curs unor
eventuale presiuni, ingerințe sau influențe de orice natură.
Principiul independenței nu poate fi interpretat ca dreptul de a nu respecta principiul
subordonării ierarhice.

3. Obligații în exercitarea dreptului la libera exprimare

Funcționarii publici au dreptul la libera exprimare, în condițiile legii.
În exercitarea dreptului la liberă exprimare, funcționarii publici au obligația de a nu aduce
atingere demnității, imaginii, precum și vieții intime, familiale și private a oricărei persoane.
În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, funcționarii publici au obligația de a respecta
demnitatea funcției publice deținute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor
autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
În activitatea lor, funcționarii publici au obligația de a respecta libertatea opiniilor și de a nu
se lăsa influențați de considerente personale sau de popularitate. În exprimarea opiniilor, funcționarii
publici trebuie să aibă o atitudine conciliantă și să evite generarea conflictelor datorate schimbului
de păreri.

4. Asigurarea unui serviciu public de calitate

Funcționarii publici au obligația de a asigura un serviciu public de calitate în beneficiul
cetățenilor prin participarea activă la luarea deciziilor și la transpunerea lor în practică, în scopul
realizării competențelor autorităților și ale instituțiilor publice.
În exercitarea funcției deținute, funcționarii publici au obligația de a avea un comportament
profesionist, precum și de a asigura, în condițiile legii, transparența administrativă pentru a câștiga și
a menține încrederea publicului în integritatea, imparțialitatea și eficacitatea autorităților și
instituțiilor publice.

5. Loialitatea față de autoritățile și instituțiile publice

Funcționarii publici au obligația de a apăra în mod loial prestigiul autorității sau instituției
publice în care își desfășoară activitatea, precum și de a se abține de la orice act ori fapt care poate
produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.
Funcționarilor publici le este interzis:
a) să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea autorității
sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, cu politicile și strategiile acesteia ori cu
proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;
b) să facă aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluționare și în care
autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea are calitatea de parte sau să
furnizeze în mod neautorizat informații în legătură cu aceste litigii;

19
 c) să dezvăluie și să folosească informații care au caracter secret, în alte condiții decât cele
prevăzute de lege;
d) să acorde asistență și consultanță persoanelor fizice sau juridice în vederea promovării de
acțiuni juridice ori de altă natură împotriva statului sau autorității ori instituției publice în care își
desfășoară activitatea.
Prevederile susmenționate se aplică și după încetarea raportului de serviciu, pentru o
perioadă de 2 ani, dacă dispozițiile din legi speciale nu prevăd alte termene.

6. Obligația de a informa autoritatea sau instituția publică  cu privire la situația personală

generatoare de acte juridice
Funcționarul public are îndatorirea de a informa autoritatea sau instituția publică, în mod
corect și complet, în scris, cu privire la situațiile de fapt și de drept care privesc persoana sa și care
sunt generatoare de acte administrative în condițiile expres prevăzute de lege.

7. Interdicții și limitări în ceea ce privește implicarea  în activitatea politică

Funcționarii publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite, cu respectarea
interdicțiilor și limitărilor prevăzute de lege.
Funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la
exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze
vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor
politice.
În exercitarea funcției publice, funcționarilor publici le este interzis:
a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice, a organizațiilor
cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice, a fundațiilor sau asociațiilor
care funcționează pe lângă partidele politice, precum și pentru activitatea candidaților independenți;
b) să furnizeze sprijin logistic candidaților la funcții de demnitate publică;
c) să afișeze, în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, însemne ori obiecte
inscripționate cu sigla și/sau denumirea partidelor politice, ale organizațiilor cărora le este aplicabil
același regim juridic ca și partidelor politice, ale fundațiilor sau asociațiilor care funcționează pe
lângă partidele politice, ale candidaților acestora, precum și ale candidaților independenți;
d) să se servească de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru
a-și exprima sau manifesta convingerile politice;
e) să participe la reuniuni publice cu caracter politic pe durata timpului de lucru.

8. Îndeplinirea atribuțiilor
Funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția
publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate.
Funcționarul public are îndatorirea să îndeplinească dispozițiile primite de la superiorii
ierarhici.
Funcționarul public are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite
de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Funcționarul public are îndatorirea să aducă la
cunoștință superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția astfel de situații.
În cazul în care se constată, în condițiile legii, legalitatea dispoziției, funcționarul public
răspunde în condițiile legii.

9. Limitele delegării de atribuții

Delegarea de atribuții corespunzătoare unei funcții publice vacante se dispune motivat prin
act administrativ de către persoana care are competența de numire în funcția publică, pe o perioadă
de maximum 6 luni într-un an calendaristic.
20
 Delegarea de atribuții corespunzătoare unei funcții publice ocupate al cărei titular se află în
concediu în condițiile legii sau se află în deplasare în interesul serviciului se stabilește prin fișa
postului și operează de drept.
Delegarea de atribuții corespunzătoare unei funcții publice nu se poate face prin delegarea
tuturor atribuțiilor corespunzătoare unei funcții publice către același funcționar public. Funcționarul
public care preia atribuțiile delegate exercită pe perioada delegării de atribuții și atribuțiile funcției
publice pe care o deține, precum și atribuțiile parțial preluate, cu excepția situației în care atribuțiile
delegate presupun exercitarea controlului ierarhic asupra funcției deținute.
În situația în care funcția publică ale cărei atribuții sunt delegate și funcția publică al cărei
titular preia parțial atribuțiile delegate se află într-un raport ierarhic de subordonare, funcționarul
public care preia atribuțiile delegate semnează pentru funcția publică ierarhic superioară.
Prin excepție, atribuțiile funcției publice de secretar general al unității/subdiviziunii
administrativ-teritoriale pot fi delegate și în totalitate, pentru perioada de maxim 6 luni,
conducătorului compartimentului juridic din cadrul aparatului de specialitate al primarului, cu
obligația delegării atribuțiilor proprii către alți funcționari publici.
În situația în care la nivelul unității administrativ-teritoriale postul conducătorului
compartimentului juridic este vacant sau temporar vacant, atribuțiile funcției publice de secretar
general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale pot fi delegate și în totalitate, pentru
perioada de maxim 6 luni, unui alt funcționar public.
Prin excepție, în situația în care la nivelul aparatului de specialitate al primarului nu există un
funcționar public căruia să îi fie delegate atribuțiile funcției de secretar general al
unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, acestea sunt delegate unui alt funcționar public, în
următoarea ordine:
a) unui funcționar public cu studii superioare de licență absolvită cu diplomă, în specialitate
juridică sau administrativă;
b) unui funcționar public cu studii superioare de licență.
Delegarea de atribuții se face numai cu informarea prealabilă a funcționarului public căruia i
se deleagă atribuțiile.
Funcționarul public care preia atribuțiile delegate trebuie să îndeplinească condițiile de studii
și de vechime necesare pentru ocuparea funcției publice ale cărei atribuții îi sunt delegate.
Nu pot fi delegate atribuții funcționarilor publici debutanți sau funcționarilor publici care
exercită funcția publică în temeiul unui raport de serviciu cu timp parțial.
Funcționarii publici pot îndeplini unele atribuții corespunzătoare unei funcții de demnitate
publică, ale unei funcții de autoritate publică sau ale unei alte funcții publice, numai în condițiile
expres prevăzute de lege.
În cazul funcțiilor publice de execuție vacante, cu excepția funcțiilor publice de auditor și
consilier juridic, atunci când aceste funcții sunt unice în cadrul autorității sau instituției publice,
atribuțiile pot fi delegate către cel puțin doi funcționari publici.

10. Păstrarea secretului de stat, secretului de serviciu  și confidențialitatea

Funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și
confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în
exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu aplicarea dispozițiilor în vigoare privind liberul
acces la informațiile de interes public.

11. Interdicția privind acceptarea darurilor sau a altor avantaje

Funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei
sau pentru alții, în considerarea funcției lor publice, daruri sau alte avantaje.

21
 Sunt exceptate de la prevederile susmenționate bunurile pe care funcționarii publici le-au
primit cu titlu gratuit în cadrul unor activități de protocol în exercitarea mandatului sau a funcției
publice deținute, care se supun prevederilor legale specifice.

12. Utilizarea responsabilă a resurselor publice

Funcționarii publici sunt obligați să asigure ocrotirea proprietății publice și private a statului
și a unităților administrativ-teritoriale, să evite producerea oricărui prejudiciu, acționând în orice
situație ca un bun proprietar.
Funcționarii publici au obligația să folosească timpul de lucru, precum și bunurile aparținând
autorității sau instituției publice numai pentru desfășurarea activităților aferente funcției publice
deținute.
Funcționarii publici trebuie să propună și să asigure, potrivit atribuțiilor care le revin,
folosirea utilă și eficientă a banilor publici, în conformitate cu prevederile legale.
Funcționarilor publici care desfășoară activități în interes personal, în condițiile legii, le este
interzis să folosească timpul de lucru ori logistica autorității sau a instituției publice pentru
realizarea acestora.

13. Subordonarea ierarhică

Funcționarii publici au obligația de a rezolva, în termenele stabilite de către superiorii
ierarhici, lucrările și sarcinile repartizate.

14. Folosirea imaginii proprii

Funcționarilor publici le este interzis să permită utilizarea funcției publice în acțiuni
publicitare pentru promovarea unei activități comerciale, precum și în scopuri electorale.

15. Limitarea participării la achiziții, concesionări sau închirieri

Un funcționar public nu poate achiziționa un bun aflat în proprietatea privată a statului sau a
unităților administrativ-teritoriale, supus vânzării în condițiile legii, în următoarele situații:
a) când a luat cunoștință, în cursul sau ca urmare a îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, despre
valoarea ori calitatea bunurilor care urmează să fie vândute;
b) când a participat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la organizarea vânzării bunului
respectiv;
c) când poate influența operațiunile de vânzare sau când a obținut informații la care
persoanele interesate de cumpărarea bunului nu au avut acces.
Dispozițiile susmenționate se aplică în mod corespunzător și în cazul concesionării sau
închirierii unui bun aflat în proprietatea publică ori privată a statului sau a unităților administrativ-
teritoriale.
Funcționarilor publici le este interzisă furnizarea informațiilor referitoare la bunurile
proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, supuse
operațiunilor de vânzare, concesionare sau închiriere, în alte condiții decât cele prevăzute de lege.

16. Respectarea regimului juridic al conflictului de interese  și al incompatibilităților

Funcționarii publici au obligația să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de
interese și al incompatibilităților, precum și normele de conduită.
Funcționarii publici trebuie să exercite un rol activ, având obligația de a evalua situațiile care
pot genera o situație de incompatibilitate sau un conflict de interese și de a acționa pentru prevenirea
apariției sau soluționarea legală a acestora.

22
 În situația intervenirii unei incompatibilități sau a unui conflict de interese, funcționarii
publici au obligația de a acționa conform prevederilor legale pentru încetarea incompatibilității sau a
conflictului de interese, în termen legal.
La numirea într-o funcție publică, la încetarea raportului de serviciu, precum și în alte situații
prevăzute de lege, funcționarii publici sunt obligați să prezinte, în condițiile Legii nr. 176/2010, cu
modificările și completările ulterioare, declarația de avere și declarația de interese. Declarația de
avere și declarația de interese se actualizează anual, potrivit legii.

17. Activitatea publică

Comunicarea oficială a informațiilor și datelor privind activitatea autorității sau instituției
publice, precum și relațiile cu mijloacele de informare în masă se asigură de către funcționarii
publici desemnați în acest sens de conducătorul autorității sau instituției publice, în condițiile legii.
Funcționarii publici desemnați să participe la activități sau dezbateri publice, în calitate
oficială, trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentare încredințat de conducătorul
autorității ori instituției publice în care își desfășoară activitatea.
În cazul în care nu sunt desemnați în acest sens, funcționarii publici pot participa la activități
sau dezbateri publice, având obligația de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă
punctul de vedere oficial al autorității ori instituției publice în cadrul căreia își desfășoară activitatea.
Funcționarii publici pot participa la elaborarea de publicații, pot elabora și publica articole de
specialitate și lucrări literare ori științifice, în condițiile legii.
Funcționarii publici pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepția celor cu caracter
politic ori a celor care ar putea afecta prestigiul funcției publice.
Funcționarii publici nu pot utiliza informații și date la care au avut acces în exercitarea
funcției publice, dacă acestea nu au caracter public.
În exercitarea dreptului la replică și la rectificare, a dreptului la demnitate, a dreptului la
imagine, precum și a dreptului la viață intimă, familială și privată, funcționarii publici își pot
exprima public opinia personală în cazul în care prin articole de presă sau în emisiuni audiovizuale
s-au făcut afirmații defăimătoare la adresa lor sau a familiei lor.
Funcționarii publici își asumă responsabilitatea pentru apariția publică și pentru conținutul
informațiilor prezentate, care trebuie să fie în acord cu principiile și normele de conduită prevăzute
de Codul Administrativ.
Prevederile susmenționate se aplică indiferent de modalitatea și de mediul de comunicare.

18. Conduita în relațiile cu cetățenii

În relațiile cu persoanele fizice și cu reprezentanții persoanelor juridice care se adresează
autorității sau instituției publice, funcționarii publici sunt obligați să aibă un comportament bazat pe
respect, bună-credință, corectitudine, integritate morală și profesională.
Funcționarii publici au obligația de a nu aduce atingere onoarei, reputației, demnității,
integrității fizice și morale a persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcției publice,
prin:
a) întrebuințarea unor expresii jignitoare;
b) acte sau fapte care pot afecta integritatea fizică sau psihică a oricărei persoane.
Funcționarii publici trebuie să adopte o atitudine imparțială și justificată pentru rezolvarea
legală, clară și eficientă a problemelor cetățenilor.
Pentru realizarea unor raporturi sociale și profesionale care să asigure demnitatea
persoanelor, eficiența activității, precum și creșterea calității serviciului public, se recomandă
respectarea normelor de conduită și de către celelalte subiecte ale acestor raporturi.

23
 Funcționarii publici trebuie să adopte o atitudine demnă și civilizată față de orice persoană
cu care intră în legătură în exercitarea funcției publice, fiind îndrituiți, pe bază de reciprocitate, să
solicite acesteia un comportament similar.
Funcționarii publici au obligația de a asigura egalitatea de tratament a cetățenilor în fața
autorităților și instituțiilor publice, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a
preveni și combate orice formă de discriminare în îndeplinirea atribuțiilor profesionale.

19. Conduita în cadrul relațiilor internaționale

Funcționarii publici care reprezintă autoritatea sau instituția publică în cadrul unor
organizații internaționale, instituții de învățământ, conferințe, seminare și alte activități cu caracter
internațional au obligația să promoveze o imagine favorabilă țării și autorității sau instituției publice
pe care o reprezintă.
În relațiile cu reprezentanții altor state, funcționarilor publici le este interzis să exprime
opinii personale privind aspecte naționale sau dispute internaționale.
În deplasările externe, funcționarii publici sunt obligați să aibă o conduită corespunzătoare
regulilor de protocol și le este interzisă încălcarea legilor și obiceiurilor țării gazdă.

20. Obiectivitate și responsabilitate în luarea deciziilor

În procesul de luare a deciziilor, funcționarii publici au obligația să acționeze conform
prevederilor legale și să își exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat și imparțial.
Funcționarilor publici le este interzis să promită luarea unei decizii de către autoritatea sau
instituția publică, de către alți funcționari publici, precum și îndeplinirea atribuțiilor în mod
privilegiat.
Funcționarii publici de conducere sunt obligați să sprijine propunerile și inițiativele motivate
ale personalului din subordine, în vederea îmbunătățirii activității autorității sau instituției publice în
care își desfășoară activitatea, precum și a calității serviciilor publice oferite cetățenilor.
În exercitarea atribuțiilor de coordonare, precum și a atribuțiilor specifice funcțiilor publice
de conducere, funcționarii publici au obligația de a asigura organizarea activității personalului, de a
manifesta inițiativă și responsabilitate și de a susține propunerile personalului din subordine.
Înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere au obligația să asigure
egalitatea de șanse și tratament cu privire la dezvoltarea carierei personalului din subordine, în
condițiile legislației specifice aplicabile fiecărei categorii de personal. În acest sens, aceștia au
obligația:
a) să repartizeze sarcinile în mod echilibrat, corespunzător nivelului de competență aferent
funcției publice ocupate și carierei individuale a fiecărei persoane din subordine;
b) să asigure coordonarea modului de îndeplinire a sarcinilor, cu valorificarea
corespunzătoare a competențelor fiecărei persoane din subordine;
c) să monitorizeze performanța profesională individuală și colectivă a personalului din
subordine, să semnaleze în mod individual performanțele necorespunzătoare și să implementeze
măsuri destinate ameliorării performanței individuale și, după caz, colective, atunci când este
necesar;
d) să examineze și să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenței profesionale
pentru personalul din subordine, atunci când propun acordarea de stimulente materiale sau morale;
e) să evalueze în mod obiectiv necesarul de instruire profesională al fiecărui subordonat și să
propună participarea la programe de formare și perfecționare profesională pentru fiecare persoană
din subordine;
f) să delege sarcini și responsabilități, în condițiile legii, persoanelor din subordine care dețin
cunoștințele, competențele și îndeplinesc condițiile legale necesare exercitării funcției respective;

24
 g) să excludă orice formă de discriminare și de hărțuire, de orice natură și în orice situație, cu
privire la personalul din subordine.
În scopul asigurării condițiilor necesare îndeplinirii cu imparțialitate a îndatoririlor ce decurg
din raporturile ierarhice, înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere au obligația
de a nu se angaja în relații patrimoniale cu personalul din subordine.

21. Obligația respectării regimului cu privire la sănătate  și securitate în muncă

Funcționarii publici au obligația de a se supune controlului de medicina muncii și
expertizelor medicale ca urmare a recomandărilor formulate de medicul de medicina muncii, în
condițiile legii.

III.6. Abaterile disciplinare comise de funcționarul public

Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției

publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege constituie
abatere disciplinară și atrage răspunderea administrativ-disciplinară a acestora.
Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
a) Întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor.
b) Neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor.
c) Absența nemotivată de la serviciu.
d) Nerespectarea programului de lucru.
e) Intervențiile sau stăruințele pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal.
f) Nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter.
g) Manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care
funcționarul public își desfășoară activitatea.
h) Desfășurarea în timpul programului de lucru a unor activități cu caracter politic.
i) Refuzul nemotivat de a îndeplini atribuțiile de serviciu.
j) Refuzul nemotivat de a se supune controlului de medicina muncii și expertizelor medicale
ca urmare a recomandărilor formulate de medicul de medicina muncii, conform prevederilor legale.
k) Încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege pentru
funcționarii publici, altele decât cele referitoare la conflicte de interese și incompatibilități.
l) Încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilități dacă funcționarul public nu
acționează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de la data intervenirii
cazului de incompatibilitate.
m) Încălcarea prevederilor referitoare la conflicte de interese.
n) Alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției
publice și funcționarilor publici sau aplicabile acestora.

III.7. Sancțiunile aplicabile funcționarului public

Sancțiunile disciplinare sunt:

a) Mustrarea scrisă.
b) Diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni.
c) Diminuarea drepturilor salariale cu 10-15% pe o perioadă de până la un an de zile.
d) Suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de la unu la 3 ani.
e) Retrogradarea într-o funcție publică de nivel inferior, pe o perioadă de până la un an, cu
diminuarea corespunzătoare a salariului.

25
 f) Destituirea din funcția publică.

IV. POZIȚIA FUNCȚIONARULUI PUBLIC ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ

IV.1. Funcționarul public, înaltul funcționar public, demnitarul și personalul contractual

Potrivit art. 369 din Codul Administrativ, autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora
sunt înființate funcții publice sunt:
a) autorități și instituții publice ale administrației publice centrale, inclusiv autorități
administrative autonome prevăzute de Constituție sau înființate prin lege organică;
b) autorități și instituții publice ale administrației publice locale;
c) structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale;
d) structurile de specialitate ale Parlamentului României;
e) structurile autorității judecătorești.
Corpul funcționarilor publici este constituit din totalitatea funcționarilor publici care
îndeplinesc activitățile prevăzute la art. 370 alin. (1)-(3)14 în cadrul autorităților și instituțiilor
publice din administrația publică centrală și locală.
Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre
următoarele funcții publice:

14
Articolul 370 Prerogative de putere publică
(1) Prerogativele de putere publică sunt exercitate prin activități cu caracter general și prin activități cu caracter
special.
(2) Activitățile cu caracter general care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, de către autoritățile
și instituțiile publice prevăzute la art. 369, sunt următoarele:
a) elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice,
precum și asigurarea avizării acestora;
b) elaborarea propunerilor de politici publice și strategii, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor
necesare fundamentării și implementării politicilor publice, precum și a actelor necesare executării legilor, în vederea
realizării competenței autorității sau instituției publice;
c) autorizarea, inspecția, controlul și auditul public;
d) gestionarea resurselor umane și a fondurilor publice;
e) reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau
juridice de drept public sau privat, din țară și din străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității
sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în cadrul căreia își desfășoară
activitatea;
f) realizarea de activități în conformitate cu strategiile din domeniul societății informaționale, cu excepția
situației în care acestea vizează monitorizarea și întreținerea echipamentelor informatice.
(3) Activitățile cu caracter special care implică exercitarea prerogativelor de putere publică sunt următoarele:
a) activități de specialitate necesare realizării prerogativelor constituționale ale Parlamentului;
b) activități de specialitate necesare realizării prerogativelor constituționale ale Președintelui României;
c) activități de avizare a proiectelor de acte normative în vederea sistematizării, unificării, coordonării întregii
legislații și ținerea evidenței oficiale a legislației României;
d) activități de specialitate necesare realizării politicii externe a statului;
e) activități de specialitate și de asigurare a suportului necesar apărării drepturilor și libertăților fundamentale
ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii
publice;
f) activități de specialitate necesare aplicării regimului juridic al executării pedepselor și măsurilor privative de
libertate pronunțate de instanțele judecătorești;
g) activități vamale;
h) alte activități cu caracter special care privesc exercitarea autorității publice în domenii de competență
exclusivă a statului, în temeiul și în executarea legilor și a celorlalte acte normative.

26
 a) Secretar general și secretar general adjunct din cadrul autorităților și instituțiilor publice
prevăzute la art. 369 lit. a)15,
b) Prefect.
c) Subprefect.
d) Inspector guvernamental.

Cu privire la personalul contractual, arătăm că rolul personalului contractual este acela de

realizare a activităților direct rezultate din exercitarea atribuțiilor autorităților și instituțiilor publice
și care nu implică exercitarea de prerogative de putere publică16.
Rolul personalului contractual este de a-l sprijini pe demnitarul sau alesul local la cabinetul
căruia este încadrat, respectiv pe prefectul în a cărui cancelarie este încadrat, în realizarea
activităților direct rezultate din exercitarea atribuțiilor care îi sunt stabilite prin Constituție sau prin
alte acte normative.
Scopul și atribuțiile fiecărui tip de funcții ocupate de personalul contractual se stabilesc în
raport cu categoria din care face parte după cum urmează:
a) pentru funcțiile exercitate în executarea unui contract individual de muncă, prin fișa
postului;
b) pentru funcțiile exercitate în executarea unui contract de management, prin clauzele
contractului de management.

Potrivit art. 5 lit. v). din Codul Administrativ, demnitarul este definit ca fiind persoana care
exercită o funcție de demnitate publică în temeiul unui mandat, potrivit Constituției, Codului
Administrativ și al altor acte normative.
Iar la litera z). funcția de demnitate publică este definită va fiind ansamblul de atribuții și
responsabilități stabilite prin Constituție, legi și/sau alte acte normative, după caz, obținute prin
învestire, ca urmare a rezultatului procesului electoral, direct sau indirect, ori prin numire.
Același articol, la litera gg). stipulează că personalul din administrația publică este format
din demnitarii, funcționarii publici, personalul contractual și alte categorii de personal stabilite în
condițiile legii de la nivelul autorităților și instituțiilor administrației publice centrale și locale.
Se diferențiază astfel funcționarul public de demnitar.
De asemenea art. 7 lit. h din Legii nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice, funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin
mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, în condițiile legii.
Anexa nr.IX din Legea nr. 153 din 28 iunie 2017, stabilește că funcțiile de demnitate publică
sunt următoarele:

A. Funcții de demnitate publică alese

Președinția României
Președintele României
Parlamentul României
Președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților
Vicepreședinții Senatului și ai Camerei Deputaților
15
Articolul 369 Înființarea de funcții publice în cadrul autorităților și instituțiilor publice
Autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora sunt înființate funcții publice sunt:
a) autorități și instituții publice ale administrației publice centrale, inclusiv autorități administrative autonome
prevăzute de Constituție sau înființate prin lege organică;
16
Disponibil pe siteul de internet https://www.scrigroup.com/legislatie/administratie/FUNCTIA-PUBLICA-SI-
FUNCTIONARU43883.php

27
Secretarii și chestorii Senatului și ai CamereiDeputaților
Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului și Camerei Deputaților
Președinții comisiilor permanente ale Senatuluiși Camerei Deputaților
Vicepreședinții comisiilor permanente ale Senatului și Camerei Deputaților
Secretarii comisiilor permanente ale Senatului și Camerei Deputaților
Senatori și deputați

B. Funcții de demnitate publică numite

Funcția
Guvernul României
Prim-ministru
Viceprim-ministru
Ministru
Ministru delegat
Secretar de stat
Subsecretar de stat
Academia Română
Președinte
Vicepreședinte
Secretar general
Consiliul Legislativ
Președinte consiliu
Președinte de secție
Avocatul Poporului
Avocatul poporului
Adjunct al Avocatului poporului
Curtea de Conturi
Președinte
Vicepreședinte
Președinte Autoritatea de audit
Vicepreședinte Autoritatea de audit
Consilier conturi
Secretariatul General al Guvernului
Secretar general al Guvernului
Secretar general adjunct al Guvernului
Consilier de stat
Șeful Cancelariei Prim-ministrului
Administrația Prezidențială
Consilier prezidențial
Consilier de stat
Consiliul Concurenței
Președinte
Vicepreședinte
Consilier de concurentă
Consiliul Național al Audiovizualului

28
 Președinte
Membri
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
Președinte
Vicepreședinte
Secretar al Consiliului
Membri
Autoritatea Electorală Permanentă
Președinte
Vicepreședinte
Agenția Națională de Integritate
Președinte
Vicepreședinte
Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor
Președinte
Vicepreședinte
Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat
Director general
Instituția Prefectului
Prefect
Subprefect

C. Funcții de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităților publice locale

PRIMĂRII ȘI CONSILII
Primar
Viceprimar
Președinte al consiliului județean
Vicepreședinte al consiliului județean

D. Funcții asimilate cu funcții de demnitate publică

Instituții publice din subordinea Guvernului

Conducătorul instituției
(președinte, director general, șef oficiu, etc)
Adjunctul conducătorului instituției
(vicepreședinte, director general adjunct, etc)

Analizând preverile legale în vigoare, constatăm că personalul din administrația publică

este format din demnitarii, funcționarii publici (printre care și înalții funcționari publici), personalul
contractual și alte categorii de personal stabilite în condițiile legii de la nivelul autorităților și
instituțiilor administrației publice centrale și locale.
Demnitarii, funcțiile asimilate demnitarilor și înalții funcționari publici sunt situate la vârful
ierarhiei administrației publice, în timp ce funcționarii publici, cu atributele lor de a exercita
prerogativele de putere publică se situează la mijlocul ierarhiei ca și importanță, însă din punct de
vedere numeric sunt doar 144.077 din totalul de 1.277.054 angajați în administrația publică.

29
 Funcţiile publice au în comun faptul că se referă la activități care implică exercitarea
„prerogativelor de putere publică,” reglementate în Codul administrativ17, precum: elaborarea
proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice;
elaborarea propunerilor de politici publice și strategii, a programelor, studiilor, analizelor și
statisticilor necesare fundamentării și implementării politicilor publice, precum și a actelor necesare
executării legilor; autorizarea, inspecţia, controlul și auditul public; gestionarea resurselor umane și
a fondurilor publice; reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia
cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară și din străinătate.
După aceea, personalul contractual ocupa baza ierarhiei administrației publice.
În luna martie a anului 2023, personalul din administrația publică a fost compus dintr-un
număr total de 1.277.054 angajați, după cum urmează18:

TOTAL posturi, din care: 1,277,054

I. ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ CENTRALĂ, din care: 815,788
1. Instituții finanțate integral din bugetul de stat 600,805
Administrația Prezidențială 272
Senatul României 880
Camera Deputaților 1,685
Înalta Curte de Casație și Justiție 14,236
Curtea Constituțională 92
Consiliul Legislativ 101
Curtea de Conturi 1,691
Consiliul Concurenței 380
Avocatul Poporului 140
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității 221
Consiliul Național al Audiovizualului 123
Secretariatul General al Guvernului 4,841
Ministerul Afacerilor Externe 2,082
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administratiei 827
Ministerul Finanțelor 24,695
Ministerul Justiției 2,738
Ministerul Apărării Naționale 71,989
Ministerul Afacerilor Interne 125,184
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale 4,052
Ministerul Sportului 122
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale 5,881
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 3,393
Ministerul Transporturilor și Infrastructucturii 664
Ministerul Educatiei 295,367
Ministerul Sănătății 18,202
Ministerul Culturii 429

17
Art. 370 din OUG nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.
18
Disponibil pe siteul de internet https://mfinante.gov.ro/domenii/bugetul-de-stat/numar-salariati-bugetari

30
Ministerul Public 6,098
Agenția Națională de Integritate 105
Serviciul de Protecție și Pază 1,410
Serviciul de Telecomunicații Speciale 2,969
Ministerul Economiei 975
Ministerul Energiei 336
Academia Română 3,258
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pt. Siguranța
Alimentelor 232
Secretariatul de Stat pt recunoașterea meritelor luptătorilor
împotriva regimului comunist instaurat în România în per. 1945-
1989 26
Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat 77
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării 73
Agenția Națională de Presă AGERPRES 273
Institutul Cultural Român 135
Consiliul Superior al Magistraturii 590
Autoritatea Electorală Permanentă 414
Autoritatea Naț. de Suprav. a Prel. Datelor cu Caracter Pers. 35
Consiliul Economic și Social 32
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor 89
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului 193
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene 1,832
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților 150
Academia Oamenilor de Știință din România 29
Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției 20
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului 615
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării 296
Ministerul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse 256
2. Instituții finanțate integral din bugetele asigurărilor sociale 8,242
3. Instituții subvenționate din bugetul de stat și bugetul asig. pt.
șomaj 43,446
4.Instituții finanțate integral din venituri proprii, din care: 163,295
- unități sanitare finanțate din FNUASS 80,862
- unitățile de învățământ superior de stat 68,178
- alte instituții 14,255
II. ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LOCALĂ, din care: 461,266
1. Instituții finanțate integral din bugetele locale, din care: 281,482
- învățământ preuniversitar 4,615
- autorități executive locale 276,867
2. Instituții finanțate integral sau parțial din venituri proprii,
din care: 179,784
- unități sanitare din rețeaua sanitară a autorităților locale 146,136

31
 Potrivit Raportului privind managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici
pentru anul 202119 (ultimul publicat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici) se desprind
următoarele date relevante:
- Numărul angajaţilor din sectorul public reprezintă aproximativ 13,79% din numărul total de
salariați la nivel național și este mai mic decât media Uniunii Europene pentru personalul din
sectorul public, respectiv de 23,5%20;
- Numărul autorităţilor și instituţiilor publice aflate în evidența ANFP a fost de 4.335, având
un număr de 174.568 funcții publice, dintre care 132.083 de funcţii publice ocupate și 4.472 de
funcții publice temporar ocupate;
- Aproximativ 302.000 salariați fac parte din familia ocupațională „Administrație”,
reprezentând un procent de 24% din totalul personalului plătit din fonduri publice21;
- Numărul funcționarilor publici reprezintă un procent de aproximativ 11% din personalul
plătit din fonduri publice și 45% din salariații care fac parte din familia ocupațională
„Administrație”;
- Funcţiile publice generale (precum consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector,
director, director general, secretar general etc.22) există în majoritatea autorităților și instituţiilor
publice și reprezintă ansamblul atribuţiilor și responsabilităţilor cu caracter general și comun tuturor
autorităţilor și instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor generale.
- Funcţiile publice specifice23 reprezintă ansamblul atribuţiilor și responsabilităţilor cu
caracter specific unor autorităţi și instituţii publice, în vederea realizării competenţelor lor specifice,
sau care necesită competențe și responsabilităţi specifice. Acestea sunt definite de regulă în cadrul
anumitor instituţii, precum Curtea de Conturi, Departamentul pentru Lupta Antifraudă, Agenția
Națională de Integritate etc. Unele funcţii sunt specifice nu datorită caracteristicilor instituţionale, ci
datorită specificului programelor de formare absolvite și atribuţiilor aferente funcției, ca în cazul
managerilor publici24. Echivalarea anumitor funcții publice specifice cu funcții publice generale din
cadrul unor autorități și instituții publice s-a realizat prin OUG nr. 138/2021 pentru modificarea şi
completarea OUG nr. 57/201925.
- Funcţiile publice cu statute speciale sunt stabilite în structurile de specialitate ale
Parlamentului României, Administrației Prezidenţiale, serviciilor diplomatice și consulare,
instituţiilor din sistemul de ordine publică și securitate naţională, structurilor vamale sau altor
servicii publice stabilite prin lege. De exemplu, au statute speciale funcţionarul public parlamentar,
personalul vamal, poliţiştii.
- Persoanele care au raporturi de muncă sau asimilate acestora cu autorităţile și
instituţiile publice. Această categorie de angajați este numită informal „personal contractual” și
cuprinde o categorie largă de „bugetari”, precum cei angajați în domenii ca: învățământ, sănătate,
cultură etc., inclusiv cei care au un contract de management în cadrul unor instituţii/autorităţi
publice de la nivel central, teritorial și local. Personalul contractual din administrația publică poate
desfăşura activităţi ce nu intră în categoria „prerogativelor de putere publică,” precum activități de
secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere etc. Din categoria personal contractual
19
Disponibil la adresa de internet https://www.anfp.gov.ro
20
Banca Mondială (2020), Raportul privind competențele și tipurile de posturi din administrația publică din
România, pag. 35;
21
Banca Mondială (2020), Raportul privind competențele și tipurile de posturi din administrația publică din
România, pag. 36;
22
Anexa nr. 5 la OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.
23
Idem.
24
Conform OUG nr. 92/2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public, cu modificările şi
completările ulterioare;
25
Anexa nr. 5 1 la OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

32
fac parte şi personalul salariat încadrat la cabinetul demnitarului, magistraţii, personalul asimilat
acestora și categorii de personal auxiliar din cadrul instanţelor, cadrele didactice și alte categorii de
personal din unităţile și instituţiile de învăţământ; persoanele numite sau alese în funcţii de
demnitate publică, personalul din unităţile sanitare, cel al regiilor autonome, companiilor și
societăţilor naţionale, precum și al societăţilor din sectorul public, personalul militar, membrii
Corpului diplomatic și consular al României și personalul contractual încadrat pe funcţii specifice
ministerului cu atribuţii în domeniul afacerilor externe.
- Structura funcțiilor publice
În cursul anului 2021, numărul autorităţilor și instituţiilor publice aflate în evidența ANFP a
fost de 4.335 (față de 4.340 la 31.12.2020 și 4.343 la 31.12.2019), având un număr de 174.568
funcții publice (în creștere, prin raportare la anul precedent, când au fost raportate 173.655 de funcții
publice).

Figura 4 Situația funcțiilor publice în funcție de nivelul administrativ-teritoriale anul 2021

Categorii de Ocupate Temporar Temporar Total Vacante Total funcţii

funcţii (1) ocupate (2) vacante (3) ocupate (4) (1)+(2)+(3)+(4)
publice (1)+(2)+(3)
Funcţii 59.151 2.986 4.035 66.172 8.878 75.050
publice
structuri
centrale și
teritoriale
Funcţii 72.932 1.486 3.487 77.905 21.613 21.613
publice
structuri
locale
TOTAL 132.083 4.472 7.522 144.077 30.491 174.568

- Ca o tendinţă generală, se remarcă faptul că în ultimii 10 ani funcțiile publice au crescut în

valori nominale cu aproximativ 13.000 de posturi la nivel național (2012 față de 2021), cea mai
mare creștere fiind la nivelul anului 2019 (figura 5).

33
 - Din totalul de 144.077 de funcții publice ocupate, 54% sunt funcții de la nivel local (judeţe,
municipii, orașe și comune), iar 46% sunt la nivel central (instituții și autorități publice centrale la
care se adaugă instituțiile deconcentrate de la nivel teritorial).

Tabel cu ocuparea funcțiilor publice per categorie

Categorii de funcții Total Total Total

publice ocupate funcţii funcţii
Funcţii publice din 118 155 76,13
categoria înalţilor
funcţionari publici
Funcţii publice de 16.997 19.649 86,51
conducere
Funcţii publice de 126.962 154.764 82,03
execuţie
TOTAL GENERAL 144.077 174.568 82,53

V. CONCLUZII
Viața socială a pus dintotdeauna multiple probleme, îndeosebi de ordin administrativ. Nevoia
a dus la apariția funcției publice și a funcționarilor care să o îndeplinească. Comunitatea umana n-ar
fi avut acces la progres dacă nu și-ar fi creat un întreg organism social, căruia i-a dat viabilitate prin
personalul învestit în diversitatea de funcții statornicite de-a lungul timpului.
Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administrația publică și funcționarii publici
necesită o extrem de variată gamă de prestații realizate prin serviciile publice, ca și un personal cu
pregătire profesională diversă.
Satisfacerea nevoilor cotidiene ale colectivității, a nevoilor omului care trăiește într-o
grupare organizată, rămâne finalitatea esențială și singura justificare a administrației publice, atât de
diversificată, mai ales în prestațiile sale către populație.
Astfel, priviți din punct de vedere sociologic, funcționarii publici nu reprezintă altceva decât
o sumă de colectivități umane care organizează anumite acțiuni în favoarea altor oameni. Din acest

34
punct de vedere, problema oamenilor care lucrează în administrație capătă o importanță
considerabilă.
Oricât de perfectă ar fi organizarea unui organism social și oricât de bune legi și decizii ar fi,
rămâne doar o simplă schemă, fără viabilitate, dacă nu există oameni competenți, activi și devotați
pentru realizarea scopului stabilit.
Funcția publică reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale statului și orice stat
democratic depinde, printre altele, de existența și concretizarea unei funcții publice democratice,
stabile, profesioniste și neutră din punct de vedere politic. Astfel, funcția publică reprezintă una
dintre cele mai importante legături, care există între cetățenii unui stat democratic și instituțiile
publice, din respectiva țară. Este bine cunoscut faptul că dacă această legătură este slabă, atunci este
afectat întregul sistem democratic al societății. Democrația poate exista doar în cazul în care există o
administrație publică eficace, care să se afle în serviciul unui Guvern democratic ales.
De aici se desprinde ideea că funcția publică reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, un fel de
barometru al încrederii societății civile în instituțiile statului. Cetățenii aspiră ca funcționarii publici
să urmărească realizarea interesului public, dând dovadă de corectitudine și de o bună capacitate
manageriala atunci când este vorba de bunul public. Dacă funcționarul public dă dovadă de
încredere, bună credință și înaltă conduită profesională, atunci cetățeanul capătă încredere în
instituțiile statale, ceea ce printre altele duce și la crearea unui mediu de afaceri productiv și prosper,
optim în vederea realizării unei reale creșteri economice.
Cel mai important aspect în reglementarea instituției funcției publice îl reprezintă definirea
conceptului de funcționar public, concept care justifică filosofia dreptului public specific oricărui
sistem administrativ și de la care se construiește sistemul de reglementare a raportului dintre aceștia
și autoritatea publică, a drepturilor și obligațiilor, a carierei, a modului de evaluare și promovare.
Imaginea funcționarului public în ultimul timp a fost alterată de numeroase apariții negative
atât în presa scrisă, cât și în presa audio-vizuală cu privire la unele acte sau fapte care intră sub
incidența diferitelor acte normative cu caracter punitiv. Această imagine negativă asupra
functionarului public este întreținută și de instituțiile și/sau autoritățile publice care nu au suficiente
resurse financiare sau umane pentru a realiza anumite campanii de informare cu privire la categoria
funcționarilor publici - categorie profesională aparte în domeniul administrației publice.
Această percepție negativă asupra funcționarului public este alimentată și de acele jurnale
care sunt în căutare doar de subiecte spumoase și care adesea nu fac distincția între funcționarul
public și alte categorii profesionale bugetare. Totodată, opinia publică - în ceea il privește pe
funcționarul public - este influențată și de acei cetățeni care, în periplul lor pe coridoarele
administrației publice, întâlnesc funcționari publici cu o conduită profesională necorespunzatoare
corpului din care fac parte.
Evident ca toate acestea au contribuit la formarea unei percepții, care cu greu poate fi
modificată și ameliorată, iar acest fapt presupune conjugarea eforturilor atât din partea
autorităților/instituțiilor publice și a funcționarilor publici, cât și din partea societății civile, întrucât
relația funcționar public și cetatean este o relație bilaterală.
Un corp de funcționari profesionist, integru, aflat în folosul comunității reprezintă deziderate
pe care ar trebui să le aibă în vedere orice administrație. Opusul acestor obiective îl constituie
birocrația, corupția, lipsa de transparență sau comportamentul adeseori abuziv cu care, din păcate, ne
întâlnim prea des în raporturile cu instituțiile publice.
Indiferent de importanța funcției pe care o ocupă, orice funcționar reprezintă interfața dintre
cetățean și instituțiile statului.

35
 BIBLIOGRAFIE

Cărți
1. Alexandru Negoiţă (1996), Drept administrativ, Editura Sylvi, Bucureşti.
2. Antonie Iorgovan, Valentina Gilescu (1998), Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei.
Partea introductivă. Funcţia publică din administraţia de stat, Editura Tipografia Universităţii din
București, Bucureşti.
3. Ioan Santai (2002), Drept administrativ și știința administrației, vol. 1, Editura Risoprint,
Sibiu.
4. Ion Popescu Slăniceanu (1999), Teoria funcţiei publice, Editura Evrika, Brăila.

36
 5. J. Vermeulen (1947), Teoria funcţiunii publice, Editura Tipografia Universităţii din
București, Bucureşti.
6. Le Vert D. (1989), Le statut des functionnaires et la modernisation de la fonction
publique: vrais enjeux et faux débats, în „Fonction publique: les statuts à l’épreuve de la gestion“,
Revue Française d’administration publique nr. 49, ianuarie-martie 1989.
7. Verginia Vedinaş (2009), Statutul funcţionarului public, Editura Universul Juridic,
București.
8. Vincent Berger (1998), Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, RA
“Monitorul Oficial”, Bucureşti.

Legislație
1. Legea nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
2. O.U.G. nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare
3. O.U.G. nr. 92 din 24 iunie 2008 privind statutul funcționarului public denumit manager
public, cu modificările și completările ulterioare

Documente și instrumente de lucru:

1. Banca Mondială (2020) Raportul privind competențele și tipurile de posturi din
administrația publică din România
2. Raportul privind managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici pentru anul
2021 publicat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici

Site-uri internet
1. https://mfinante.gov.ro/domenii/bugetul-de-stat/numar-salariati-bugetari
2. https://www.anfp.gov.ro/
3. https://www.scrigroup.com/legislatie/administratie/FUNCTIA-PUBLICA-SI-
FUNCTIONARU43883.php

37