STATUTUL FUNCȚIONARULUI PUBLIC ÎN ROMÂNIA ȘI U.E.

FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI
FUNCȚIONARUL PUBLIC

Masterand:BodinClaudiu
Profesor coordonator:Simina Goia

ORADEA
 2023
Cuprins

CAPITOLUL I. Aspecte generale ale noțiunii de funcție publică………………..

1.1. Natura juridică a funcției publice…………………………………………………….
1.2. Trăsăturile funcției publice…………………………………………………………..
1.3. Clasificarea funcţiilor publice………………………………………………………..
CAPITOLUL II. Funcționarul public……………………………………………
Conluzii…………………………………………………………………………...
Bibliografie………………………………………………………………………..
 CAPITOLUL I. Aspecte generale ale noțiunii de funcție publică

Noţiunea de funcţie publică reprezintă o noţiune fundamentală a dreptului public în

general, a dreptului administrativ în particular, strâns legată de noţiunea de organ,autoritate,
activitate administrative.1
În doctrina actuală,funcţia publică a fost privită şi ca instituţie complexă, aflată
lagraniţa dintre dreptul administrativ şi dreptul muncii şi reprezintă situaţia juridică
apersoanei fizice învestite legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi
sauinstituţii publice.Situaţia juridică respectivă constă în ansamblul drepturilor şi
obligaţiilorcare formează conţinutul raportului juridic complex dintre persoana fizică
respectivă şiorganul care a învestit-o cu funcţia publică.

1.1 Natura juridică a funcției publice

În ceea ce priveşte natura juridică a funcţiei publice s-au dezvoltat două poziţii
fundamentale diferite.
În primul rând, poate fi identificată teoria situaţiei contractuale, prin care s-a încercat
definirea funcţiei publice, fie prin intermediul unor instituţii ale dreptului civil, în speţă
contractul de mandat(autorii germani), fie prin intermediul unor instituţii ale dreptului
administrativ, în speţă contractul administrativ (autorii francezi).
În al doilea rând, este vorba despre teoria statutului legal, susţinută de marii specialişti
francezi, funcţia de stat fiind privită ca un statut legal, deoarece actul său de instituire este
întotdeauna un act de autoritate,iar cel care exercită funcţia, exercităautoritatea statală şi nu
drepturile izvorâte dintr-o situaţie contractuală.
Pe de o parte, autorii de drept civil, în special, de drept al muncii, au susţinut teza
unicităţii izvorului raportului juridic de muncă, opinie care a permis desprinderea
următoarelor consecinţe: contractul individual de muncă este unicul temei al raportului juridic
de muncă; regimul administrativ se poate manifesta doar până în momentul încheierii
contractului de muncă; răspunderea funcţionarilor este identică, cu răspunderea
oricăreipersoane încadrate în muncă; raportul de funcţie este un raport de muncă iar normele
care îl reglementează sunt norme ale dreptului muncii.
Pe de altă parte, orientarea iniţială a autorilor de drept administrativ şi a unor autori de
dreptul muncii s-a axat pe idea dublului raport juridic al funcţionarului public care apărea atât
ca subiect al unui raport de serviciu, cât şi ca subiect al unui raport de muncă.

1.2. Trăsăturile funcției publice

Trăsăturile fundamentale care caracterizează funcţiile publice sunt următoarele:

1
LEGEA Nr. 188, din 8 decembrie 1999, Republicată, privind Statutul funcţionarilor publici, articolul 2, alin.(3);

1.
- Sunt create pentru relizarea puterii publice, a atribuţiilor stabilite prin legeinstituţiilor
publice administrative;
- Au caracter permanent şi o funcţionare continuă în scopul satisfacerii unui interesgeneral, în
mod continuu şi neintermitent, cât timp există competenţa pe care funcţiapublică o realizează;
- Reprezintă un complex de atribuţii şi puteri care fac parte din sfera de competenţă aunei
persoane administrative (instituţie publică, regie autonomă);

1.3. Clasificarea funcţiilor publice

Funcţiile publice se clasifică:

-funcţii publice generale şi funcţii publice specifice;
-funcţii publice de clasa I, funcţii publice clasa a II a, funcţii publice clasa a III a. Funcţiile
publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi
comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în vederea realizării competenţelor lor
generale.2
Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu
caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, în vederea realizării competenţelor lor
specifice.
Funcţiile publice se împart în trei clase, definite în raport cu nivelul studiilor necesare
ocupării funcţiei publice, astfel:
-clasa I, cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de
lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
-clasa a II a, cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare
de scurtă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
-clasa a III a, cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii medii
liceale, absolvite cu diplomă.
După nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice, funcţiile publice se împart în trei
categorii după cum urmează :
-funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici;
-funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de conducere;
-funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici de execuţie

CAPITOLUL II. Funcționarul public

2
Iorgivan Antonie – „TRATAT DE DREPT ADMINISTRATIV”, , ediţia a-4-a, vol. I și II, editura All Beck, Bucuresti, 2005

2.
 Funcţionarul public reprezintă „persoana numită într-o funcţie publică”, cu precizarea
că „totalitatea funcţionarilor publici dinautorităţile şi instituţiile publice din administraţia
publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici”
Din definiţia legală dată funcţionarului public, se pot desprinde următoarele trăsături
caractersitice:
-Funcţionarul public este o persoană fizică desemnată în funcţie conform legii sauactelor
juridice emise pe baza legii;
-Este învestit în mod legal în funcţie printr-un act de voinţă unilaterală, urmat de depunerea
jurământului prevăzut de lege;
-Funcţionarul public exercită o funcţie cu caracter permanent;
-Îndeplineşte atribuţiile funcţiei în scopul realizării competenţei autorităţii publice dincare
face parte acea funcţie.
Funcţionarul public este legat de administraţie printr-un statut legal, în care
suntprevăzute atribuţiile, drepturile şi obligaţiile, deci, situaţia funcţionarului public este
statutară. Situaţia juridică a funcţionarilor publici trebuie considerate o situaţie juridică
obiectivă, ca urmare, raportul dintre funcţionar şi funcţia publică este un raport juridic
obiectiv.3 Funcţionarul public care îndeplineşte atribuţiile ce-i sunt stabilite, exercită o
puterelegală şi nu un drept subiectiv.
Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea
prerogativelorde putere publică, sunt următoarele:
a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;
b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii
sauinstituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;
c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor
şistatisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a
documentaţieinecesare executării legilor, în vederea realizării competenţei autorităţii sau
instituţiei publice;
d) consilierea, controlul şi auditul public intern;
e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;
f) colectarea creanţelor bugetare;
g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane
fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, în
limitacompetenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice,
precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea;

Concluzii

3
Art. 83, alin. 2 din Legea 188/1999 privind Statutul Funcţionarului Public

3.
 Drepturile şi obligaţiile au un caracter obiectiv, ele pot diferi de la o instituţie la alta şi
ţin de funcţia publică în cauză, nu de persoana fizică a funcţionarului public. Nerespectarea
obligaţiilor pe care funcţionarii publici le au faţă de stat atrage după sine şi unele reclamaţii
din partea cetăţenilor, lucru care poate afecta cariera acestuia.
Funcţionarul public trebuie să-şi îndeplinească atât drepturile cât şi obligaţiile, să dea
dovadă de profesionalism şi de obiectivitate în tot ceea ce face.
Prin sancţionare celor care nu respectă normele juridice se ajunge la
întărirea legalităţii, nu numai impunându-se o pedeapsă celui vinovat şi reparându-se
prejudicial cauzat, ci, mai ales obţinându-se educarea funcţionarilor în cauză, pentru ca
asemeni abaterisă nu se mai săvârşească. În special acest din urmă aspect prezintă o
importanţă cu mult mai mare, funcţia educativă a sancţiunii juridice exercitând o influenţă
socială de cea mai mare însemnătate.

Bibliografie

4.
1. Iorgovan Antonie – „TRATAT DE DREPT ADMINISTRATIV”, ediţia a-4-a, vol. I și
II, editura All Beck, Bucuresti, 2005
2. Art. 83, alin.(2) din Legea 188/1999 privind Statutul Funcţionarului Public
3. Legea 188/1999, republicată, privind Statutul funcţionarilor publici, art.2, alin.(3);

5.