Sunteți pe pagina 1din 17

FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC

Evoluția legislației și a doctrine privitoare la funcția publică.


Constituționalitatea și legalitatea funcției publice

1. Noțiuni specifice. Evoluția legislației în domeniu. Aspecte de drept comparat

Noțiunea de funcție publică reprezintă o noțiune fundamentală a dreptului public,


în general, a dreptului administrativ, în special, strâns legată de noțiunea de organ,
autoritatea, activitate administrativă.

Funcția publică și funcționarul public sunt instituții juridice ale dreptului


public, în general, și ale dreptului administrativ, în particular.

Funcționarea oricărei autorități sau instituții publice presupune trei elemente:


competență, mijloace materiale și financiare și personal, structurat pe compartimente,
linii ierarhice și funcții, dintre care doar unele sunt funcții publice.

Primul statut al funcției publice a fost adoptată în Spania, în anul 1852, apoi în
Luxemburg, în anul 1872, iar în Danemarca, prima lege despre funcționari datează din
anul 1899. Primul Statut al angajaților civili ai statului a fost adoptată în Italia, în anul
1908, iar prima lege irlandeză referitoare la funcția publică datează din anul 1922.
Olanda a adoptat prima lege privind funcționarii în anul 1929 și Regulamentul general
privind funcționarii Regatului, în anul 1931. În Germania a existat încă din anul 1806 un
Cod de bavarez al funcției publice, dar prima codificare generală s-a adoptat abia în anul
1937.

Denumirea de “Statut al funcționarilor publici” a fost utilizată pentru prima dată


în art. 8 al Constituției din 1923.

Două principii fundamentale au fost stabilite prin acest articol : numai românii erau
admiși în funcțiile și demnitățile publice și necesitatea adoptării unor legi speciale privind
statutul funcționarilor publici.

1
2. Constituționalitatea și legalitatea funcției publice

În ce privește constituționalitatea funcției publice, dacă ne raportăm la țări ale


Uniunii Europene constatăm că în fiecare din țările care au constituții scrise se regăsesc
principii ale funcției publice.

Bazele constituționale ale funcției publice în România se regăsesc, în


principal, în conținutul art. 16 alin. (3) și art. 73 alin. (3) lit. j).

Astfel în art. 16 alin. (3) din Constituția României, așa cum a fost modificat și
completat prin Legea de revizuire din anul 2003, consacră principiul potrivit căruia: “
Funcțiile și demnitățile publice, civile și militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de
persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează
egalitatea de șanse între femei și bărbati pentru ocuparea acestor funcții și demnități“.
Două modificări esențiale au intervenit fată de dispoziția inițială.

În primul rând, a fost eliminată condiția de a avea numai cetățenia română pentru
ocuparea unei demnități sau funcții publice , deoarece în spiritul reglementărilor europene
nu erau justificată interdicția ocupării acestor funcții de către cetățenii români care au și
altă cetățenie. Condiția domiciuliului pe teritoriul țării este o condiție firească, practicată
în majoritatea sistemelor constituționale, domiciliul fiind, alături de cetățenie, o garanție a
atașamentului persoanei față de țară la guvernarea căreia participă ca demnitar sau
funcționar public.

În al doilea rând, s-a prevăzut garanția egalității dintre femei și bărbați în ocuparea
unei asemenea funcții, garanție ce corespunde unui curent de idei caracteristic
dezvoltării democrațiilor contemporane și prezinta semnificația unei discriminări pozitive,
în favoarea femeilor, pentru a dobândi un rol mai important în viață publică a țării.

În iulie 2019, Statutul funcționarilor publici a fost abrogat prin art. 597 alin. (2)
lit. b) C. adm., cu excepția unor dispoziții privind evaluarea înalților funcționari publici , a
funcționarilor publici debutanți și respectiv, a performanțelor profesionale individuale ale
funcționarilor oublici, precum și a anexei 2 care se referă la criteriile de performanță
aplicabile în vederea evaluării acestora.

2
În consecință, partea a VI-a din Codul administrativ este consacrată statutului
funcționarilor publici la care s-a adăugat o serie de prevederi privind personalul
contractual din administrația publică, o veritabilă noutate legislativă.

Obiectul de reglementare a părții a VI-a din Codul administrativ îl reprezintă:

“a) regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și autoritățile și


instituțiile publice prevăzute la art. 369;

b) regimul specific al personalului contractual din administrația publică;

c) asigurarea evidenței personalului plătit din fonduri publice”.

Art. 369 C.adm identifică autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora sunt
înființate funcții publice, și anume: a) autorități și instituții publice ale administrației
publice centrale, inclusiv autorități administrative autonome prevăzute de Constituție sau
înființate prin lege organica; b) autorități și instituții publice ale administrației publice
locale; c) structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale; d) structurile de
specialitate ale Parlamentului României; e) structurile autorității judecătorești.

Art. 368 C.adm enumeră de o manieră exhaustivă principiile aplicabile


conduitei profesionale atât pentru funcționari publici cât și pentru personalul
contractual din administrație, acestea fiind într-o exprimare sintetică următoarele: a)
supremația Constituției și a legii; b) prioritatea interesului public; c) asigurarea egalității
de tratament; d) profesionalism; e) imparțialitatea și independența; f) integritatea morală;
g) libertatea gândirii; h) cinstea și corectitudinea; i) deschiderea și transparența; j)
responsabilitatea și răspunderea.

Potrivit art.5 lit.y) C.adm.,funcția publică “reprezintă asamblul atribuțiilor și


responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul exercitării prerogativelor de putere
publică de către autoritățile și instituții publice”. Funcțiile publice sunt prevăzute în anexa
5 a Codului administrativ.

Ambiguitatea formulării textului a fost sesizata de doctrină care a precizat că,


sintagma “atribuții și responsabilități” are mai degrabă o încărcătură politică și etică decât
una juridică,cum ar fi fost firesc. Apoi, din text nu rezultă cu precizie cine are competenta

3
de a stabili, de a înființa funcții publice, problema reglementată abia la finalul actului
normativ. În sfârșit, se mai sustine că definiția functiei publice ar fi trebuit să redea
principalele trăsături ale acesteia.

Totalitatea funcțiilor publice de la nivelul unei autorități sau instituții publice,


corespunzătoare schemei de organizare a respectivei instituții, cu diviziunile și
subdiviziunile sale structurale componente , constituie statul de funcții al respectivei
structuri administrative, aprobat potrivit legii. Pentru realizarea atribuțiilor unei funcții pot
fi prevăzute în structura oraganizatorică a autorității sau instituției publice, unul sau mai
multe posturi. Conținutul concret al drepturilor și obligațiilor decurgând din funcția
publica, care revin titularului se stabilesc prin fișa postului.

O noutate legislativă introdusă de Codul administrativ, ulterior definiției funcției


publice, o constituie definiția funcției de demnitate publică, privită că un “ ansamblu de
atribuții și responsabilități stabilite prin Constituție, legi și/sau alte acte normative, după
caz, obținute prin învestire, ca urmare a rezultatului procesului electoral, direct sau
indirect, ori prin numire”.

Definirea, selecția și cariera funcționarilor publici

Definirea funcționarilor publici

În doctrină, funcționarul public este definit ca persoana fizică învestită în mod legal,
prin actul de voință unilaterală a unei autorități publice sau al cetățenilor, cu sarcina
îndeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei funcții publice, în vederea realizării
competenței organului din structura căreia face parte funcția respectivă.

Art. 371 C.adm. definește funcționarul public că reprezentând “persoana numită,


în condițiile legii, într-o funcție publică”, cu precizarea că: “În funcție de categoria din
care fac parte, funcționarii publici iau decizii și/sau desfășoară activități cu caracter etic,
pentru a asigura continuitatea funcționarii în interes public general a autorităților și
instituțiilor publice”.

4
Totalitatea funcționarilor publici care îndeplinesc activitățile cu caracter general
și cu caracter special ce implică exercitarea prerogativelor de putere publică “din
cadrul autorităților și instituții publice din administrația publică centrală și locală” constituie
corpul funcționarilor publici.

Numirea funcționarilor publici.

Potrivit art. 465 C adm. , poate ocupa o funcție publică persoana care îndeplinește
următoarele condiții: a) are cetățenie română și domiciliul în România; b) cunoaște limba
română, scris și vorbit; c) are vârstă de minimum 18 ani împliniți; d) are capacitatea
deplină de exercițiu; e) este apt din punct de vedere medical și psihologic să exercite o
funcție publică (…); f) îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitate prevăzute
de lege pentru ocuparea funcției publice; g) îndeplinește condițiile specific, conform fisei
postului, pentru ocuparea funcției publice; h) nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei
infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, infracțiuni de corupție
sau de serviciu, infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, infracțiuni de fals ori a unei
infracțiuni săvârșite cu intenția care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice,
cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau
discriminarea faptei; i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcție publică sau de a
exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, prin hotărâre
judecătorească definitivă, în condițiile legii;j) nu a fost destituită dintr-o funcție publică sau
nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani; k)
nu a fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de
legislația specifică.

O noutate legislativă, existentă doar în legi speciale, se referă la condiția absolvirii


unui master în domeniu administrației publice, management sau în specialitatea
studiilor necesare ocupării funcției publice sau cu diplomă echivalentă potrivit
legislației în domeniul educației, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere.

5
Clasificarea funcțiilor publice. Categorii de funcționari publici

În funcție de nivelul atribuțiilor titularului funcției publice, funcțiile publice se împart


în trei categorii corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, categoriei
funcționarilor publici de conducere și categoriei funcționarilor publici de execuție.

Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite într-
una din următoarele funcții publice: secretar general al Guvernului și secretar general
adjunct din cadrul autorităților și instituțiilor publice ale administrației publice centrale,
inclusiv autorități administrative autonome; prefect; subprefect și inspector
guvernamental, conform art.389 C.adm.

Potrivit Codului, înalții funcționari publici realizează managemnetul de nivel


superior în autoritățile și instituțiile publice. Pentru a ocupa o funcție publică
corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, persoana trebuie să
îndeplinească mai multe condiții prevăzute de Cod, începând cu condițiile generale mai
sus enunțate, condiții speciale de studii și să promoveze concursul pentru intrarea în
categoria înalților funcționari publici. Există și posibilitatea ocupării prin mobilitate în
interiorul categoriei, a exercitării cu caracter temporar sau a redistribuirii din corpul de
rezervă al funcționarilor publici.

Funcțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale, după cum


urmează: a) debutant; b) asistent; c) principal; d)superior, ca nivel maxim .

Cariera funcționarilor publici

Ocuparea funcțiilor publice vacante se face prin concurs, modificarea


raporturilor de serviciu, redistribuirea într-o funcție publică vacantă și alte modalități
prevăzute de Codul administrativ, conform art.466 alin.(2).

Potrivit art. 467 alin.(1) C.adm., concursul pentru ocuparea unei funcții publice
“are la baza principiile competiției, transparenței, competenței, precum și pe cel al
egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care îndeplinește condițiile
legale”.

6
Codul administrativ reglementează etapele concursului, de recrutare și de selecție,
necesitatea unui plan de recrutare a funcționarilor publici și condițiile de publicare a
anunțului privind organizarea concursului național.

Odată întrunite condițiile generale și condițiile speciale de acces la funcția publică,


urmează învestitura, ca procedură desfășurată de către o autoritate sau instituție publică
prin care se încredințează unei persoane exercitarea unei funcții publice în cadrul
autorității sau instituției respective.

Numirea constă într-un act administrativ individual emis de conducătorul autorității


sau instituției publice, fiind o manifestare de voință exclusivă și unilaterală provenită de
la acea parte a raportului juridic care încredințează funcția spre exercitare.

Codul administrativ conține un întreg capitol referitor la actele administrative


privind nașterea, modificarea, suspendarea, sancționarea și încetarea raporturilor
de serviciu și actele administrative de sancționare disciplinară.

În ceea ce privește actul administrativ de numire în funcția publică, art. 529 C.


adm. enumeră într-o manieră mai detaliată decât vechiul Statut, elementele pe care
trebuie să le conțină acesta, și anume: temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale,
numele și prenumele funcționarului public; denumirea funcției publice; perioada pentru
care se dispune numirea în funcția publică; data de la care urmează să exercite funcția
publică; drepturile salariale; locul de desfășurare a activității, precum și durata
programului de lucru. Fișa postului se anexează la actul de numire, iar o copie a acesteia
se înmânează funcționarului public.

La intrarea în corpul funcționarilor publici, funcționarul public depune jurământul


de credință în termen de 3 zile de la emiterea actului administrativ de numire în funcția
publică.

Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea


actului administrativ de numire în funcția publică.

7
Avansarea funcționarilor publici

Din punct de vedere al modului de avansare al funcționarilor publici, s-au dezvoltat


două sisteme: avansarea liberă și avansarea prin concurs sau examen.

Avansarea liberă se poate realiza prin aprecierea conducătorului cu privire la


persoană, funcția și momentul în care ea trebuie să aibă loc, fie prin constatarea
îndeplinirii automate și intregrale a unor condiții legale, ca, de exemplu, vechimea în
funcția deținută. Prima modalitate este criticabilă, deoarece implică subiectivism din
partea celui care face aprecierea.

Avansarea prin concurs sau examen se face ca urmare a verificării cunoștințelor


de specialitate necesare funcției superioare. Această modalitate permite o selecție
obiectivă a candidaților, care pot proveni atât din cadrul autorității sau instituției publice,
cât și din afara ei, în măsură în care îndeplinesc condiții legale.

Codul administrativ reglementează în detaliu promovarea funcționarilor publici


și evaluarea performantelor profesionale ale acestora.

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin: a) ocuparea unei


funcții publice de execuție de grad professional imediat superior celui deținut; b) ocuparea
unei funcții publice de execuție dintr-o clasă corespunzătoare studiilor absolvite; c)
ocuparea unei funcții publice din categoria înalților funcționari publici vacante și a unei
funcții publice de conducere vacante”.

Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici


se face anual.

Calificativele obținute în procesul de evaluare a performanțelor profesionale sunt


avute în vedere la :a) promovarea într-o funcție publica superioara; b)acordarea primei,
în condițiile legii; c)diminuarea drepturilor salariale cu 10% până la următoarea evaluare,
pentru funcționarii publici care au obținut calificativul “ satisfăcător”, d) eliberarea din
funcția publică.

8
Managementul funcției publice și al funcționarilor publici

Pentru dezvoltarea unui corp de funcționari publici profesionist, stabil și imparțial


și pentru crearea unei evidențe necesare gestiunii personalului plătiți din fonduri publice
a fost înființată, în urma cu doua decenii, în subordinea ministerului cu atribuții în domeniul
administrației publice, Agenția Națională a Functionarilor Publici, organ de specialitate
al administartiei publice centrale, cu personalitate juridică.

Potrivit art.400 alin (2) C.adm., Agenția Națională a Funcționarilor Publici este
condusă de un președinte cu rang de stat, ajutat de un vicepreședinte, cu rang de
subsecretar de stat, numiți de către prim-ministru, la propunerea ministerului de resort. În
exercitarea atribuțiilor care îi revin, Președintele ANFP emite ordine cu caracter
normativ sau individual.

Fiind o autoritate a administrației publice centrale de specialitate, ANFP este


finanțată de la bugetul de stat, iar personalul acesteia este format din demnitari,
funcționari publici și personalul contractual.

Drepturile și îndatoririle funcționarilor publici

Deontologia funcției publice. Elemente de drept comparat

Drepturile și îndatoririle funcționarilor publici sunt reglementate în capitolul V din titlul


al doilea privitor la Statutul funcționarilor publici din partea a VI-a a Codului administrativ.

Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici care reglementa normele
de conduită profesională a funcționarilor publici, obligatorii pentru funcționarii publici, dar și pentru
persoanele care ocupă temporar o funcției publică a fost aprobată expres prin art. 597 alin. (2)
lit. k) C.adm., normele sale fiind cuprinse în Codul administrativ, la ora actuală.

9
Drepturile funcționarilor publici

În ceea ce privește drepturile funcționarilor publici referitoare la situația personală a


acestora, reținem următoarele, din art. 417 C.adm.:” Pentru activitatea desfășurată, funcționarii
publici au dreptul la salariu, prime și alte drepturi, în condițiile legislației privind salarizarea din
fonduri publice” fiind vorba despre Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice, cu modificări și completările ulterioare.

În strânsă legătură cu dreptul la salariu este reglementată și dreptul la durata normală


a timpului de lucru, în art.419 C.adm., acesta fiind de regulă de 8 ore pe zi și de 40 ore pe
săptămână.

Funcționarii publici au dreptul la concediu, la concediu de odihnă, la concedii medicale


și la alte concedii, în condițiile legi.

Funcționarilor publici le este recunoscută vechimea în muncă, în specialitate și în grad


profesional.

“Funcționarii publici beneficiază de pensii precum și de celelalte drepturi de asigurări


sociale de stat, potrivit legii”. În plus, Codul administrativ reglementează expres, drepturile
membrilor familiei funcționarului public, în situația decesului acestuia, în art.426.

Dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat. Această prevedere a art. 412
C.adm. particularizează art. 29 referitor la libertatea conștiinței și art.30 din Constituție referitor la
libertatea de exprimare, legiuitorul constituant român garatand atât libertatea de a avea o anumită
opinie, cât și libertatea de a exprima această opinie.

Dreptul de asociere sindicală și de asociere în organizații profesionale este garantat


funcționarilor publici.

Funcționarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă, în condițiile legii. Funcționarii


publici care se află în grevă nu beneficiază de salariu și de alte drepturi salariale pe durata grevei.

10
Îndatoririle funcționarilor publici

Fiecărui drept îi corespunde o obligație corelativă și fiecare obligație naște, la rândul sau,
un drept. Astfel, drepturilor funcționarilor publici le corespund anumite îndatoriri care decurg din
chiar Statutul acestora.

Se impune a se distinge între obligațiile de serviciu și obligațiile de deontologie


profesională.

Se distinge între îndatoriri legate de îndeplinirea funcției și îndatoriri legate de viață


privata a funcționarilor publici, Codul administrativ rezumandu-se doar la prima categorie, a
îndatoririlor de serviciu.

În ceea ce privește enumerarea efectivă a îndatoririlor funcționarilor publici, vom reține


următoarele precizări. “ Funcționarii publici trebuie să exercite funcția publică cu obiectivitate,
imparțialitate și independență, fundamentandu-și activitatea, soluțiile propuse și deciziile
pe dispoziții legale și pe argumente tehnice și să se abțină de la orice faptă care ar putea
aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici”. În
activitatea profesioanală, funcționarii publici au obligația de diligență.

Funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la


exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu
favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca
și partidelor politice.

“Funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu,


precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau
cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu aplicarea dispozițiilor în vigoare
privind liberul acces la informațiile de interes public”.

La numirea într-o funcție publică, la încetarea raportului de serviciu, precum și în alte situații
prevăzute de lege, funcționarii publici sunt obligați să prezinte, în condițiile legislației specific,
declarația de avere și declarația de interese care se actualizează anual, potrivit legii.

Funcționarii publici au obligația să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de


interese și al incompatibilitatilor, stabilite potrivit legii, precum și normelor de conduită.

11
Răspunderea funcționarilor publici. Modificarea, suspendarea și
încetarea raportului de serviciu

1. Regimul general al răspunderii cu privire specială asupra răspunderii


funcționarilor publici

Regimul juridic al funcției publice include și problema răspunderii acestuia, a cărui menire
este reprimarea greșelilor comise de agenții publici. Prin intermediul răspunderii se realizează atât
scopul preventiv, cât și cel sancționator, cărora ar trebui să li se adauge, potrivit doctrinei, și cel
educativ.

Codul administrativ reglementează într-un capitol disctinct, Sancțiunile disciplinare și


răspunderea funcționarilor publici.

Potrivit art.490 alin.(1) C.adm., “încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a


îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, în condițiile legii și
ale prezentului cod”.

Art.491 C. adm., reglementează răspunderea în solidar cu autoritatea sau cu instituția


publică, prevedere corelată cu art.16 din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, privitor la introducerea în cauză a funcționarului.

Răspunderea administrativ - disciplinară a funcționarilor publici

Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției


publice pe care o dețin și a normelor de conduita profesională și civică prevăzute de lege constituie
abatere disciplinară și atrage răspunderea administrativ-disciplinară a acestora.

Răspunderea disciplinară trebuie să rezulte din lege, care trebuie să definească și “latura
obiectivă”, adică acțiunile și inacțiunile și, eventual, împrejurările de timp și spatiu în care acestea
trebuie să se producă pentru a fi calificate drept abateri disciplinare.

12
Constituie abateri disciplinare următoarele fapte: “a) întârzierea sistematică în efectuarea
lucrărilor; b) neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor; c) absențe nemotivate de la serviciu; d)
nerespectarea în mod repetat al programului de lucru; e) intervențiile sau stăruințele pentru
soluționarea unor cereri în afara cadrului legal; f) nerespectarea secretului professional sau a
confidențialitătii lucrărilor cu acest caracter; g) manifestări care aduc atingerea prestigiului
autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea; h) desfășurarea, în timpul
programului de lucru, a unor activități cu caracter politic; i) refuzul nemotivat de a îndeplini
atribuțiile de serviciu; j) refuzul nemotivat de a se supune controlului de medicina muncii și
expetizelor medicale ca urmare a recomandărilor formulate de medical de medicina muncii,
conform prevederilor legale; k) încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite
prin lege pentru funcționarii publici, altele decât cele referitoare la conflictele de interese și
incompatibilități; l) încălcarea prevederilor referitoare la incompatibilități dacă funcționarul public
nu acționează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile calendaristice de la data
intervenirii cazului de incompatibilitate; m) încălcarea prevederilor referitoare la conflicte de
interese; n) alte fapte prevăzute că abateri disciplinare în actele normative din domeniul funcției
publice și funcționarilor publici sau aplicabile acestora”.

Abaterea disciplinară a fost definită că reprezentând fapta săvârșită cu vinovăție de către


funcționarul public prin care acesta încalcă obligațiile ce-i revin din raportul de funcție publica sau
în legătură cu acesta și care afectează statutul său socio-profesional și moral.

Sancțiunile disciplinare enumerate de art. 492 alin.(3) C.adm.,sunt: a) mustrarea scrisă;


b)diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni; c) diminuarea
drepturilor salariale cu până la 10-15% pe o perioadă de până la un an de zile; d) suspendarea
dreptului de promovare pe o perioada de la unu la 3 ani; e) retrogradarea într-o funcție publică de
nivel inferior, pe o perioadă de până la un an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului; f)
destituirea din funcția publică.

Pe lângă o sancțiune cu caracter moral, sunt reglementate sancțiuni cu caracter material


care afectează și cariera funcționarului public, cea mai gravă atrăgând chiar și încetarea raportului
de funcție publică.

13
Potrivit art. 495 C. adm., “funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se
poate adresa instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după
caz,a ordinului sau a dispoziției de sancționare”.

Această prevedere a fost privită ca prezentând o semnificație deosebită, deoarece


tranșează, cu claritate, deosebirea de regim juridic dintre salariat și funcționarul public,
demostrând apartenența acestei instituții la ramura dreptului public.

Art. 496 C. adm. reglementează Cazierul administrativ eliberat de ANFP pentru


evidențierea situației disciplinare a funcționarilor publici.

Răspunderea contravențională a funcționarilor publici

Răspunderea contravențională a funcționarilor publici se angajează în cazul în care


aceștia au săvârșit o contravenție în timpul și în legătură cu sarcinile de serviciu, potrivit art.498
alin. (1) C.adm.

Răspunderea civilă a funcționarilor publici

Potrivit art. 499 C.adm., ”răspunderea civila a funcționarului public se angajează: a)


pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care
funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce iI s-au acordat necuvenit; c)
pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe
persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive”.

Răspunderea penală a funcționarilor publici

În ceea ce privește răspunderea penală a funcționarului public, aceasta intervine


pentru infracțiunile săvârșite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuțiile funcției
publice pe care o ocupă.

De când se pune în mișcare acțiunea penală, în situația în care se apreciază că funcționarul


public poate influența cercetarea, persoana care are competența numirii în funcția publică are
14
obligația să dispună mutarea temporară a funcționarului public în cadrul autorității sau
instituției publice ori în cadrul altei structuri fară personalitate juridica a autorității sau instituției
publice.

În cazul funcționarilor publici de conducere pentru care nu este posibila aplicarea


acestei prevederi, mutarea temporară se vă face într-o funcție publică corespunzătoare nivelului
de studii, cu mențiunea drepturilor salariale avute.

Modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu

Raportul de serviciu care ia naștere între autoritățile sau instituțiile publice și funcționarii
publici, în baza actului de numire în funcție, are următoarele elemente esențiale: funcția, salariul
și locul de muncă.

Modificarea raportului de funcție sau de serviciu este rezultatul aceleiași manifestări


unilaterale a voinței autorității sau instituției publice, care poate conferi sau retrage atribuții, poate
încredință o nouă funcție titularului în mod permanent (prin transfer) ori în mod temporar (prin
delegare sau detașare), în același loc sau organ, ori în altă localitate sau în alt organ.

Potrivit art.502 C.adm.: modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici


are loc prin: a) delegare; b) detașare; c) transfer; d) mutare definitivă în cadrul autorității sau
instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției
publice, în condițiile Codului; e) mutarea temporară în cadrul autorității sau instituției publice ori
în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice, în condițiile
Codului; f) exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere sau din
categoria înalților funcționari publici; g) promovarea; h) mobilitatea în cadrul categoriei înalților
funcționari publici.

În conformitate cu art. 503 C.adm., mobilitatea se realizează doar în cadrul categoriei


înalților funcționari publici și cuprinde “ansamblul activităților și deciziilor generatoare de
modificări ale raporturilor de serviciu ale inalților funcționari publici (…), realizate în interes public,
pentru desfășurarea activității autorităților și instituțiilor publice, precum și pentru dezvoltarea
profesională a înalților funcționari publici”.

15
Delegarea constă în schimbarea locului muncii și are legătură cu atribuții stabiilite prin fișa
de post a funcționarului public. Delegarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice
în care este încadrat funcționarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-
un an.

Potrivit art.504 alin.(3) C.adm. “ funcționarul public poate refuză delegarea daca se află în
una dintre următoarele situații: a) graviditatea; b) își creste singur copilul; c) starea sănătății,
dovedită cu certificate medical, face contraindicată delegarea; d) motive familiale temeinice de
natură a justifica refuzul de a da curs delegării. Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile
calendaristice în cursul unui an calendaristic se poate dispune numai cu acordul scris al
funcționarului public. Pe timpul delegării, funcționarul public își păstrează funcția publică și salariul
(…), autoritatea sau instituția publica care îl deleagă este obligată să suporte costul integral al
transportului, cazării și al indemnizației de delegare”.

“ Detașarea se dispune în interesul autorității sau al instituției publice în care urmează să


își desfășoare activitatea funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul unui
an calendaristic, un funcționar public poate fi detașat mai mult de 6 luni numai cu acordul sau scris
(…) Funcționarul public trebuie să îndeplinească condițiile de studii și condițiile specific pentru
ocuparea funcției publice pe care urmează să fie detașat. Detașarea se poate dispune și pe o
funcție publică de conducere sau din categoria funcționarilor publici (…) dacă funcționarul public
îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitatea studiilor (…) Detașarea se dispune
prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire a funcționarului public
detașat, la propunerea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își
desfășoare activitatea funcționarului public detașat”.

Transferul, privit că modalitate de modificare a raportului de serviciu, poate avea loc


după cum urmează: a) în interesul serviciului; b) la cererea funcționarului public.

Mutarea în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără
personalitate juridică a autorității sau instituției publice poate fi definitivă sau temporară.

Mutarea definitivă poate avea loc pe o funcție publică vacantă de același nivel , cu
respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public sau într-o funcție
publică vacantă la nivel inferior.Funcționarul public trebuie să îndeplinească condițiile de studii,

16
condițiile de vechime și condițiile specific pentru ocuparea funcției publice în cazul în care
urmează să fie mutat”.

Mutarea temporară pe o alta funcție publică vacantă sau temporar vacantă se dispune
motivat , în interesul autorității sau instituției publice, de către conducătorul autorității ori instituției
publice, pe o funcție publică de același nivel cu respectarea categoriei, clasei și gradului de
profesional al funcționarului public, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic.
În cursul unui an calendaristic, un funcționar public poate fi mutat mai mult de 6 luni numai cu
acordul sau scris (…)”.

Potrivit art. 512 C adm., suspendarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici
poate interveni de drept, la inițiativă funcționarului public sau prin acordul parților. Primele două
situații se constată prin act administrativ de către persoana care are competența de numire, la
cererea funcționarului public, cu respectarea dispozițiilor din Cod.

Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ
al persoanei care are competentă legală de numire în funcția publică și are loc în următoarele
condiții: a) de drept ( în condiții expres enumerate); b) prin acordul parților, consemnat în scris; c)
prin eliberarea din funcția publică; d) prin destituire din funcția publică; e) prin demisie”.

17