SEMINAR - 17

Infracţiuni de corupţie şi de serviciu 2

DELAPIDAREA (art. 295 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar public, în interesul său
ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le
administrează…(alin 1)
Varianta agravată (coroborat cu art. 309 C.pen): când delapidarea descrisă în varianta tip a
produs consecinţe deosebit de grave.
Varianta atenuată (coroborat cu art. 308): când faptele descrise în varianta tip sunt săvârşite
de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără
remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane dintre cele prevăzute la
art. 175 alin (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu,
care implică o corectă gestionare şi administrare a bunurilor mobile din patrimoniul unei
instituţii publice sau oricărei persoane juridice.
Obiect material: este întotdeauna bunul asupra căruia se exercită nemijlocit acţiunea
incriminată. Legiuitorul menţionează „bani”, „valori” sau „alte bunuri”.
Prin bani se înţelege bilete de bancă, monede metalice (româneşti sau străine), care au
putere circulatorie, indiferent dacă se află în numerar sau la dispoziţia unităţii publice.
Prin valori se înţelege hârtiile de valoare de orice fel, ca de exemplu: check-urile, obligaţiile,
titlurile, hârtiile de virament, timbrele etc. dacă încorporează drepturi a căror valorificare este
legată de deţinerea respectivelor înscrisuri.
Prin alte bunuri se înţelege bunurile mobile corporale, altele decât banii ori valorile asimilate
acestora.
Plusurile în gestiune reprezintă OM, chiar dacă aceste plusuri au fost obţinute în mod
fraudulos. De asemenea, bunurile ajunse din eroare în gestiune pot constitui OM al
infracţiunii.
Bunurile trebuie să aibă o valoare economică, adică să facă parte din patrimoniul unei
instituţii publice sau unei alte persoane juridice, să se afle în posesia sau detenţia acesteia,
dar mai ales să se afle printre bunurile gestionate sau administrare de către făptuitor.
Nu pot constitui OM bunurile în legătură cu care nu este angajată în nici un fel răspunderea
civilă a instituţiei publice.
Subiect activ: este calificat, în sensul că autor al infracţiunii poate fi numai un funcţionar public
– care gestionează sau administrează bunurile unei autorităţi publice. Această dublă calitate
este una dintre condiţiile existenţei infracţiunii.
În varianta atenuată, subiectul activ trebuie să fie un funcţionar asimilat în serviciul unei
persoane care desfăşoară un serviciu de interes public ori în serviciul oricărei persoane
juridice.
 1
Calitatea de gestionar – (în sensul Legii nr. 22/1969) este „acel angajat al unei persoane
juridice, prevăzute la art. 176 C.pen, care are ca atribuţii principale de serviciu primirea,
păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau deţinerea, chiar şi
temporară, a acesteia”.
Activitatea de gestiune presupune următoarele sarcini:
 Primirea de bunuri – adică luarea în primire, în cantitatea, cu calitatea ori de
sortimentul specificate în actele însoţitoare;
 Păstrarea de bunuri – adică ţinerea în depozite sau în spaţii special amenajate, în
vederea efectuării în mod corespunzător a mişcării bunurilor. Păstrarea implică
evidenţa, înscrierea în registre, întocmirea de documente. Păstrarea nu se confundă
cu paza !!!
 Eliberarea de bunuri – adică predarea acestora către funcţionarii îndrituiţi pentru
rezolvarea sarcinilor de serviciu.
Calitatea de administrator – o are acel funcţionar în ale cărui atribuţii de serviciu intră şi
efectuarea de acte de dispoziţie cu privire la bunurile care aparţin autorităţii (ex. planificarea,
aprovizionarea, desfacerea, repartizarea etc.). Din această categorie fac parte: directorii,
contabilul-şef, inginerul-şef, consilierul etc.

Subiect pasiv: este instituţia sau autoritatea publică, instituţia sau altă persoană juridică de
interes public, persoana juridică privată, în serviciul căreia făptuitorul realizează îndatoririle de
serviciu, ca gestionar sau administrator de bunuri.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Se realizează printr-o acţiune sustragere definitivă sau temporară a unui bun din patrimoniul
public al unei persoane juridice în posesia sau detenţia căruia acest bun se află.
Această acţiune se poate realiza, potrivit normei, prin „însuşirea”, „folosirea” sau „traficarea”
bunurilor din patrimoniul unităţii.
Însuşirea presupune scoaterea bunului din posesia sau detenţia unităţii şi trecerea acestuia
în posesia sau detenţia personală a făptuitorului. Acesta îl ia în stăpânirea şi poate dispune
de el – adică poate să îl consume, să îl folosească ori să îl înstrăineze.
Folosirea constă în scoaterea bunului din sfera patrimonială a unităţii publice şi întrebuinţarea
bunului în alte scopuri decât cele pentru care bunul era primit, păstrat sau ar fi trebuit să fie
eliberat din gestiune. De regulă, prin folosirea bunului, făptuitorul urmăreşte obţinerea unui
folos ilegal, necuvenit. Ulterior, bunul este readus în patrimoniu.
Exemple: scoaterea unei sume de bani din casieria unităţii pentru achitarea unor datorii
personale, urmată de reinserarea sumei după un timp, folosirea temporară a unor aparate
sau echipamente electronice în scop personal, urmată de readucerea acestora la depozit etc.
Caracteristic infracţiunii de delapidare este aceea că:
 Făptuitorul (sau o altă persoană) trage foloase nelegale de pe urma bunului din
patrimoniul unităţii
 Scoaterea, chiar şi temporară, a bunului din gestiunea unităţii creează o stare de
pericol pentru patrimoniul public, existând riscul ca bunul să fie furat, distrus, degradat.
Traficarea constă, pe de o parte, în scoaterea bunului din sfera de dispoziţie a unităţii publice
şi, pe de altă parte, plasarea lui într-un circuit speculativ, nelegal, cu scopul de a obţine
foloase (profit etc.).

2
Exemplu: un utilaj de deszăpezit este scos din depozitul unei unităţi a Administraţiei
Domeniului Public şi dat unei alte persoane pentru înlăturarea, contra cost, a zăpezii de pe
aleile unui ansamblu rezidenţial.
Exemplu: o casieră de la o unitate publică scoate o sumă de bani pe care o dă spre folosinţă
unei persoane în schimbul unei dobânzi.

b) Urmarea imediată: constă în scoaterea bunului din sfera patrimonială în care se găsea,
lipsirea unităţii publice de bunul sustras, de posibilitatea de a-l avea şi de a-l folosi şi, astfel,
crearea unei stări de pericol cu privire la interesele publice.
Prin interes public se înţelege orice situaţie, stare, activitate etc. de care este legat un interes
al unei autorităţi sau instituţii publice ori al unei persoane juridice care administrează sau
exploatează bunuri de proprietate publică.
c) Raportul de cauzalitate: este necesar să existe o legătură de cauzalitate între acţiunile de
însuşire, folosire sau traficare a bunului din patrimoniul public şi urmarea imediată.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de delapidare se comite cu intenţie directă, însă nu poate fi exclusă şi intenţia
indirectă.
Nu are relevanţă dacă delapidarea a fost săvârşită pentru un avantaj propriu ori pentru
avantajul unei alte persoane.
Este necesar ca făptuitorul să cunoască exact că bunurile care fac obiectul însuşirii, folosirii
sau traficării aparţin patrimoniului public şi fac parte din categoria celor gestionate sau
administrare de către aceasta.

FORME
Actele de pregătire, deşi posibile, nu sunt incriminate.
Tentativa este pedepsită şi există cel mai adesea sub formă „întreruptă”.
Infracţiunea se consumă în momentul în care bunul a trecut în sfera de dispoziţie a
făptuitorului.
 3
PURTAREA ABUZIVĂ (art. 296 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în
exercitarea atribuţiilor de serviciu…(alin 1)
Varianta agravată: ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin
(1)...(alin 2)

Obiect juridic special: relaţiile sociale de serviciu care presupun o comportare corectă şi
cuviincioasă a funcţionarului public, a unei persoane care exercită un serviciu de interes
public sau oricărei persoane care desfăşoară o activitate ca angajat al unei persoane juridice.
Obiect material: în varianta tip: NU are.
În varianta agravată, OM poate fi corpul persoanei lovite sau asupra căreia se exercită
violenţele.
Subiect activ: este calificat, în sensul că autor al infracţiunii poate fi numai o persoană care se
află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cadrul oricărei persoane juridice, de drept public
sau privat.
Subiect pasiv: este instituţia sau autoritatea publică, instituţia sau altă persoană juridică a
cărei activitate a fost tulburată sau afectată în vreun fel prin comportamentul angajatului.
De asemenea, subiect pasiv va fi şi persoana căreia i-au fost aduse jigniri ori care a fost
ameninţată sau lovită.
Dacă subiectul pasiv este un funcţionar aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe lângă
infracţiunea de purtare abuzivă se poate reţine şi infracţiunea de ultraj.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material
Constă în „întrebuinţarea de expresii jignitoare” faţă de o persoană, iar în varianta agravată
constă în „ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe”.
Prin expresii jignitoare se înţelege gama largă de cuvinte, fraze sau gesturi prin care se
aduce atingere onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane. Exemple: înjurături,
supunerea la batjocură etc.
Prin întrebuinţarea de expresii jignitoare se înţelege folosirea de cuvinte de ocară sau
umilitoare, care sunt apte să aducă atingere demnităţii persoanei.
Întrebuinţarea expresiilor jignitoare se poate realiza în scris (mesaje, comunicări electronice),
oral sau prin gesturi. Chiar dacă subiectul activ şi cel pasiv nu sunt faţă în faţă, trebuie să
existe o cale de comunicare directă între ei.
Ameninţarea presupune fapta de la art. 206 C.pen, dar care este absorbită în conţinutul
infracţiunii de purtare abuzivă.
Termenul violenţă are în acest context o valenţă mai largă decât cea specifică art. 193 C.pen.,
putând fi incluse aici şi violenţele comise asupra unor obiecte aflate asupra unei persoane ori
care au fost aruncate în faţa acesteia.
Pentru existenţa infracţiunii este absolut necesar ca actele descrise prin norma de incriminare
să fi fost săvârşite de o persoană aflată în acel moment în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
4
Infracţiunea de purtare abuzivă este susceptibilă a se comite în concurs formal cu infracţiunile
de ameninţare (art. 206 C.pen), respectiv loviri şi alte violenţe (art. 193 C.pen).
Infracţiunea de purtare abuzivă are elemente comune cu infracţiunea de cercetare abuzivă,
însă aceasta din urmă are caracter de normă specială, caracter dat şi prin calitatea specială a
funcţionarului public (organ de cercetare penală, procuror, judecător). Cele două infracţiuni nu
se vor reţine în concurs.
b) Urmarea imediată: constă în crearea unei stări care aduce atingere prestigiului şi bunei
desfăşurări a activităţii persoanei juridice al cărei angajat este făptuitorul.
În varianta agravată, urmarea imediată constă în afectarea libertăţii psihice a persoanei sau
într-o vătămare materială adusă integrităţii corporale sau sănătăţii subiectului pasiv.
c) Raportul de cauzalitate: în varianta tip, această legătură rezultă din materialitatea faptei (ex
re). La varianta agravată, legătura între actele săvârşite de făptuitor şi urmarea imediată
trebuie constatate şi dovedite.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de purtare abuzivă se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Mobilul şi scopul nu au relevanţă.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate.
Infracţiunea se consumă în momentul în care s-au întrebuinţat expresiile jignitoare faţă de o
persoană ori când au fost săvârşite actele de ameninţare, lovire sau alte violenţe.
Infracţiunea se poate comite şi în formă continuată.
 5
ABUZUL ÎN SERVICIU (art. 297 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu
îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă
ori o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane
juridice…(alin 1)
Varianta asimilată: fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu,
îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de
inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare
sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau
infecţie HIV/SIDA...(alin 2)
Variantă atenuată: prin coroborare cu art. 308 C.pen, ţinând cont de calitatea subiectului
activ.
Varianta agravată: prin coroborare cu prevederile art. 309 C.pen, când fapta a produs
consecinţe deosebit de grave.

Introducere: la 15.06.2016, Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate

şi a constatat că dispoziţiile art. 297 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma
„îndeplineşte în mod defectuos” se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.
CCR a considerat că sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” nu întruneşte condiţiile
calitative cerute de Constituţie şi nu este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite
destinatarului legii penale să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât să
prevadă consecinţele care ar putea rezulta din comiterea unei astfel de fapte.
Decizia CCR este considerată ca fiind de strictă interpretare, fără a mai fi nevoie ca legiuitorul
să modifice textul legal.

Abuzul în serviciu are un caracter subsidiar. O faptă de abuz în serviciu săvârşită de un

funcţionar public se încadrează în dispoziţiile art. 297 C.pen numai dacă acest abuz nu are o
incriminare distinctă în Codul penal sau în alte legi speciale. De exemplu, fapte abuzive,
precum: cercetarea abuzivă (art. 280), supunerea la rele tratamente (art. 281), tortura (art.
282), represiunea nedreaptă (art. 283), falsul material în înscrisuri oficiale (art. 320), falsul
intelectual (art. 321) etc. se săvârşesc tot în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de către un
funcţionar public, şi aduc atingere unor interese legitime ale unei persoane, însă ele
beneficiază de o atenţie specială din partea legiuitorului, care a înţeles să le incrimineze
distinct.

Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la bunul mers al activităţii autorităţilor
publice, instituţiilor publice sau altor persoane juridice care administrează sau exploatează
bunuri proprietate publică, dar şi relaţiile sociale privind ocrotirea drepturilor sau intereselor
legitime ale persoanelor fizice sau juridice.
Obiect material: de regulă, nu are, dar poate avea în anumite situaţii concrete, când,
activitatea „defectuoasă” a făptuitorului se exercită asupra unor bunuri sau înscrisuri.
Subiect activ: este calificat, în sensul că autor al infracţiunii poate fi numai un funcţionar public
(art. 175 alin 1) sau o persoană care, potrivit art. 175 alin 2, exercită un serviciu de interes
public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau este supusă controlului

6
ori supravegherii acestora - care se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cadrul oricărei
persoane juridice, de drept public sau privat.
Abuzul în serviciu poate fi săvârşit de mai mulţi autori, care au contribuit prin acte nemijlocite
de executare, fie simultan (ex. în cadrul unei comisii, colectiv, echipă), fie succesiv (ex. prin
acte de verificare, control, avizare, aprobare etc.).
Dacă nu există calitatea cerută de lege, se va reţine complicitate la abuz în serviciu.
Instigarea este posibilă.
Subiect pasiv: este instituţia sau autoritatea publică, instituţia sau altă persoană juridică ori
persoana fizică asupra căreia s-a îndreptat acţiunea făptuitorului şi căreia i s-a cauzat o
pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime sau o persoană căreia i-a fost
îngrădită exercitarea unui drept ori căreia i-a fost creată o situaţie de inferioritate pe temei de
rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, sex, religie, apartenenţă politică, avere, vârstă,
dizabilitate, boală cronică sau infecţie HIV etc.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Constă fie în „neîndeplinirea unui act”, fie în „îndeplinirea acestuia în mod defectuos”.
Prin neîndeplinirea unui act se înţelege omisiunea făptuitorului de a efectua operaţiunea pe
care trebuia să o efectueze.
Exemplu: lăsarea în stare nefinalizată a unei activităţi sau a unui act iniţial început, refuzul
nejustificat de a da urmare ordinelor sau dispoziţiilor ori cererilor primite ori alte acte de
pasivitate faţă de îndatoriri care trebuiau îndeplinite.
Exemplu: în practică, s-a decis că este abuz în serviciu fapta medicului sau asistentei care
refuză să acorde asistenţă medicală de urgenţă, indiferent de locul în care se află sau de
prezenţa în cadrului orelor de program.
Exemplu: fapta inculpatei, factor poştal, care a primit spre comunicare o sentinţă civilă, însă a
introdus actul prin gard, făcând menţiunea pe dovada de comunicare că a afişat actul pe uşa
de intrare principală a locuinţei, astfel încât actul nu a ajuns la cunoştinţa părţii vătămate, aşa
cum s-a dispus prin hotărârea instanţei.
Prin îndeplinirea în mod defectuos se înţelege efectuarea unei alte operaţiuni decât cea care
trebuia efectuată.
Prin interpretarea CCR, prin sintagma îndeplineşte în mod defectuos se înţelege îndeplineşte
prin încălcarea legii.

În varianta asimilată, elementul material constă fie în îngrădirea exerciţiului unui drept pentru
o persoană, fie crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate pe temeiul prevăzut în
norma de incriminare.
Îngrădirea exerciţiului unui drept rezidă în orice activitate prin care o persoană este lipsită de
posibilitatea de a-şi valorifica acel drept, de a uza de acel drept etc. prin săvârşirea de acte
juridice.
Prin crearea unei situaţii de inferioritate pe temei de….., făptuitorul, ţinând seama de
apartenenţa unei persoane la o anumită etnie, naţionalitate, rasă, sex, orientare sexuală,
apartenenţă politică ori având o anumită dizabilitate, boală cronică sau infecţie HIV, îi creează
acesteia o situaţie mai rea (defavorabilă) în comparaţie cu alte persoane, încălcând, prin
comportamentul şi atitudinea lui, principiul egalităţii în drepturi.

7
b) Urmarea imediată: constă, în principal, în atingerea adusă calităţii relaţiilor de serviciu din
unitatea în care îşi desfăşoară activitatea făptuitorul.
Această urmare este condiţionată de producerea sau cauzarea unei pagube ori o vătămare a
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau unei persoane juridice sau de îngrădirea
exercitării unui drept al unei persoane ori de crearea unei situaţii de inferioritate.
Prin cauzarea unei pagube se înţelege producerea unei pierderi materiale unei persoane
fizice sau juridice (subiect pasiv al infracţiunii), generată de actul abuziv al funcţionarului.
Prin vătămarea drepturilor sau intereselor legitime se înţelege lezarea sau prejudicierea
morală, fizică sau materială adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane.
c) Raportul de cauzalitate: în varianta tip (alin 1), fiind o infracţiune de rezultat, se impune
constatarea legăturii de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.
În varianta asimilată (alin 2), fiind o infracţiune de pericol, urmările rezultă implicit din
materializarea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de abuz în serviciu, în varianta tip (alin 1) se comite cu intenţie directă sau
indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând că prin fapta sa cauzează o pagubă sau o
vătămare a intereselor legitime ale unei persoane, urmăreşte producerea acestui rezultat sau
numai acceptă posibilitatea producerii lui.
În varianta asimilată (alin 2), forma de vinovăţie este intenţia directă, întrucât făptuitorul are
reprezentarea că prin acţiunile (inacţiunile) sale va îngrădi exercitarea unui drept unei
persoane ori va crea pentru aceasta o situaţie de inferioritate, urmărind chiar aceste aspecte.
Mobilul este un element esenţial pentru existenţa laturii subiective a variantei asimilate (alin
2).

FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate.
Infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii conduitei abuzive a funcţionarului., urmată de
producerea rezultatului descris în norma de incriminare (pagubă sau vătămare a intereselor
legitime, îngrădirea unui drept sau crearea unei situaţii de inferioritate).
Infracţiunea se poate comite şi în formă continuată.

8
NEGLIJENŢA ÎN SERVICIU (art. 298 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: încălcarea din culpă de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu,
prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se
cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane
fizice sau ale unei persoane juridice
Variantă atenuată: prin coroborare cu art. 308 C.pen, ţinând cont de calitatea subiectului
activ.
Varianta agravată: prin coroborare cu prevederile art. 309 C.pen, când fapta a produs
consecinţe deosebit de grave.

Incriminarea de la art. 298 are un caracter subsidiar, cedând locul normelor speciale avute în
vedere de legiuitor.
Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la asigurarea respectării de către funcţionari
a obligaţiei de a îndeplini în mod corect atribuţiile ce le revin pentru a nu cauza o pagubă sau
o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.
Obiect material: de regulă, nu are, dar poate avea în anumite situaţii concrete, când,
activitatea „defectuoasă” a făptuitorului se exercită asupra unor bunuri, înscrisuri sau chiar
asupra corpului unei persoane.
Subiect activ: este calificat, în sensul că autor al infracţiunii poate fi numai un funcţionar public
(art. 175 alin 1) sau o persoană care, potrivit art. 175 alin 2, exercită un serviciu de interes
public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau este supusă controlului ori
supravegherii acestora - care se află în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cadrul oricărei
persoane juridice, de drept public sau privat.
Instigarea sau complicitatea nu sunt posibile întrucât fapta se comite din culpă.
În mod excepţional, ar putea exista o participaţie improprie.
Subiect pasiv: este persoana fizică sau juridică (de drept public sau privat) căreia i s-a
cauzat, din culpa făptuitorului, o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Constă într-o încălcare a îndatoririlor de serviciu de către un funcţionar.

Prin îndatorire de serviciu se înţelege tot ceea ce cade în sarcina unui funcţionar prin fişa
postului ori a normelor care reglementează serviciul respectiv.
Normele care reglementează activităţile dintr-un serviciu îşi au sediul într-o varietate de acte
normative: Constituţia, legi organice sau ordinare, ordonanţe de urgenţă, ordonanţe, hotărâri
de guvern, ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare sau
fişele de post ale angajaţilor.
Şi dispoziţiile date unui funcţionar public de către organul superior constituie o îndatorire de
serviciu, iar încălcarea acesteia din culpă poate constitui infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

9
Prin încălcarea unor îndatoriri de serviciu se înţelege nerespectarea sau nesocotirea acelor
sarcini care rezultă din obligaţiile de serviciu ale funcţionarului.
Încălcarea unei îndatoriri de serviciu se poate realiza fie prin neîndeplinirea respectivei
îndatoriri, fie prin îndeplinirea ei în mod defectuos.
Neîndeplinirea înseamnă omiterea, neefectuarea unui act care trebuia să fie îndeplinit ori
rămânerea făptuitorului în stare de pasivitate.
Neîndeplinirea unei îndatoriri poate fi totală (făptuitorul nu îndeplineşte în totalitate îndatorirea
de serviciu) sau parţială (nu îndeplineşte o parte din îndatorire).
Îndeplinirea defectuoasă presupune îndeplinirea îndatoririi altfel decât ar fi trebuit sau s-ar fi
cuvenit să fie îndeplinită, potrivit normelor de reglementare a activităţii de serviciu.

b) Urmarea imediată: constă în cauzarea unei pagube sau unei vătămări a drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau unei persoane juridice.
c) Raportul de cauzalitate: fiind o infracţiune de rezultat, se impune constatarea legăturii de
cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de neglijenţă în serviciu se comite din culpă (uşurinţă sau neglijenţă).
Culpa, ca element subiectiv, nu se prezumă. Nu este suficient să se constate că funcţionarul
nu a îndeplinit ori a îndeplinit defectuos un act de serviciu, ci trebuie să se dovedească faptul
că faţă de actul său de serviciu şi urmările acestuia a avut loc o atitudine specifică culpei.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa nu sunt posibile.
De regulă, infracţiunea este de consumare imediată, dar uneori poate avea şi caracteristicile
unei infracţiuni continue.

10
11