SEMINAR - 25

Infracţiuni contra familiei 2

ABANDONUL DE FAMILIE (art. 378 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel
îndreptăţit la întreţinere, a uneia din următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale
b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege
c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale
judecătorească….(alin 1)
Varianta asimilată: neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor
periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la
întreţinere din partea victimei infracţiunii…(alin 2)
Cauză de nepedepsire: fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale,
inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile…(alin 4)
Cauză de neaplicare a pedepsei: dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea
aplicării pedepsei sau suspendarea executării sub supraveghere, chiar dacă nu sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta…(alin 5)

Obiect juridic special: relaţiile sociale privitoare la obligaţia legală de întreţinere în baza
căreia membrii familiei trebuie să îşi acorde întreţinere şi sprijin material (şi moral).
Obligaţia de întreţinere are caracter concret, ea fiind acea obligaţie impusă de lege unei
persoane de a furniza alteia mijloace de trai.
Această obligaţie este un efect al rudeniei şi căsătoriei.
Legea stabileşte, însă, obligaţii de întreţinere şi între persoane care nu sunt rude între ele.
Obiect material: infracţiunea nu are obiect material.
Subiect activ: este numai acea persoană care are obligaţie legală de întreţinere (conform
legii).
Obligaţia se datorează numai dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege (art. 513 C.civ).
Potrivit art. 516 C.civ, obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, rude în linie dreaptă,
fraţi şi surori.
Părinţii sunt obligaţi să întreţină pe copilul devenit major dacă se află în continuarea studiilor,
până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani (!!!).
Decăderea din drepturile părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia de a asigura întreţinerea
copilului.
Obligaţia de întreţinere între rudele în linie dreaptă, precum şi între fraţi şi surori, sunt
aplicabile şi în situaţia adopţiei.
Codul civil prevede şi alte categorii de persoane pentru care există obligaţia întreţinerii:
1
 foştii soţi, a căror căsătorie a fost desfăcută prin divorţ (când soţul divorţat are obligaţia de
întreţinere faţă de fostul soţ – numai dacă acesta se află în incapacitate de muncă încă
dinaintea căsătoriei, în timpul căsătoriei ori la maximum un an după desfacerea căsătoriei)
 soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să presteze
întreţinere copilului atât timp cât acesta este încă minor, însă numai dacă părinţii fireşti ai
acestuia au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie
 moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sunt obligaţi să
continue întreţinerea, dacă părinţii acestuia au murit, sunt dispăruţi sau sunt în nevoie.
În varianta alternativă, subiectul activ este calificat, în sensul că acesta trebuie să fie un
condamnat la prestaţii periodice stabilite prin hotărâre judecătorească în favoarea
persoanei îndreptăţite la întreţinere din partea victimei.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi complicităţii.
Subiect pasiv: este persoana îndreptăţită la întreţinere.
Subiectul pasiv poate deveni subiect activ în anumite condiţii.
Exemplu: atunci când părintele se îmbolnăveşte grav, obligaţia de întreţinere o au copiii, de
la o anumită vârstă.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

În cazul primei variante (art. 378 alin 1 lit. a) C.pen), elementul material constă în fapta
(acţiune sau inacţiune) de părăsire, alungare sau lăsare fără ajutor a celui îndreptăţit la
întreţinere, expunându-l pe acesta la suferinţe fizice şi/sau morale (lipsă de hrană,
îmbrăcăminte, locuinţă). Nu este necesar ca aceste suferinţe să fi intervenit efectiv, însă
trebuie să existe o mare probabilitate de realizare a lor.
Prin părăsire se înţelege abandonarea celui îndreptăţit la întreţinere. Făptuitorul se mută în
altă localitate sau în aceeaşi localitate, dar la o altă adresă decât victima.
Prin alungare se înţelege izgonirea, îndepărtarea de la domiciliu (din locuinţă) a victimei, de
regulă prin folosirea violenţei sau ameninţărilor (constrângere morală sau fizică), în acest fel
infractorul urmărind să se sustragă de la obligaţiile stabilite.
Lăsarea fără ajutor presupune o inacţiune din partea făptuitorului. De exemplu, chiar dacă
victima rămâne în domiciliul făptuitorului, aceasta nu primeşte hrană, îmbrăcăminte, mijloace
de subzistenţă etc.
Esenţial pentru existenţa infracţiunii în această variantă este expunerea victimei (chiar dacă
nu efectivă) la suferinţe fizice şi/sau morale. Dacă nu există această expunere, fapta nu va
constitui infracţiune.
Exemplu: în practică, s-a decis că nu este infracţiunea de abandon de familie fapta mamei
care şi-a părăsit domiciliul conjugal, lăsându-i pe cei doi copii în grija tatălui, în condiţiile în
care acesta era încadrat în muncă şi avea un venit suficient cât să asigure întreţinerea
minorilor.
În cazul celei de-a doua variante (art. 378 alin 1 lit. b) C.pen), elementul material constă în
neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege.
Este vorba despre acele cazuri la care obligaţia de întreţinere care operează în virtutea legii
NU implică o determinare bănească sub forma unei pensii, ci prestarea directă a celor
necesare traiului cotidian: alimente, îmbrăcăminte, medicamente.
Drept de întreţinere are cel aflat în nevoie, acesta neavând posibilitatea unui câştig prin
muncă, din cauza unei incapacităţi ori a altor motive justificate.
2
Exemplu: în practica judiciară, s-a decis că situaţia de a avea un venit lunar în calitate de
pensionar nu exonerează pe fiul acestuia de obligaţia legală de întreţinere dacă venitul este
insuficient pentru acoperirea nevoilor stringente ale celui aflat în incapacitate de a munci.
În cazul celei de-a treia variante (art. 378 alin 1 lit. c) C.pen), elementul material constă într-o
inacţiune, respectiv neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni a pensiei de întreţinere stabilite
pe cale judecătorească.
Termenul de 3 luni curge de la data la care hotărârea judecătorească a rămas definitivă sau
cu execuţie provizorie privind pensia de întreţinere.
Dacă s-au plătit unele sume şi apoi s-au stopat, atunci termenul curge de la data ultimei plăţi.
O plată parţială înseamnă neplată, întrucât nu se respectă cuantumul stabilit pe cale
judecătorească.
Este lipsită de relevanţă împrejurarea că nu s-a cerut executarea silită a hotărârii civile prin
care s-a stabilit pensia de întreţinere, fiindcă legea penală nu condiţionează existenţa
infracţiunii de o astfel de cerinţă.
În situaţia existenţei mai multor persoane vătămate (îndreptăţite la primirea pensiei de
întreţinere), în doctrină au fost exprimate mai multe puncte de vedere:
Într-o opinie, fapta persoanei care, cu rea-credinţă, nu plăteşte timp de 3 luni, pensia de
întreţinere persoanelor îndreptăţite, reprezintă o pluralitate de infracţiuni de abandon de
familie, adică atâtea infracţiuni câte părţi vătămate există.
Într-o altă opinie, această faptă reprezintă o unitate de infracţiune – soluţie preferată şi în
practica judiciară, unde s-a statuat de-a lungul timpului că, indiferent de existenţa unor
obligaţii civile faţă de fiecare dintre copii, stabilite prin aceeaşi hotărâre judecătorească sau
prin hotărâri diferite, îndatorirea inculpatului de a se îngriji de copii, de a contribui la
susţinerea cheltuielilor necesare pentru creşterea, educarea, învăţarea şi pregătirea
profesională a acestora este unică, astfel încât, încălcarea ei reprezintă o singură infracţiune.
Prin Decizia 4/2017, pentru interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 378 alin (1) lit.
c) C.pen, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că infracţiunea de abandon de familie
săvârşită prin neplata cu rea-credinţă, timp de trei luni, a pensiei de întreţinere, instituită
printr-o singură hotărâre judecătorească în favoarea mai multor persoane, reprezintă o
infracţiune unică continuă.

În varianta alternativă, fapta se comite prin neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel

condamnat, a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească în favoarea
persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii.

Din analiza textului incriminator rezultă că infracţiunea de abandon de familie este o faptă cu
conţinut alternativ. Acest fapt are ca efect autonomizarea fiecărui conţinut, care va
caracteriza singur existenţa infracţiunii.

b) Urmarea imediată: constă în lipsirea de întreţinere la care are dreptul o persoană în

raport cu care subiectul activ este obligat să presteze respectiva întreţinere. Aşa cum s-a
arătat, este vorba despre lipsirea de locuinţă, medicamente, îmbrăcăminte, asistenţă etc.
c) Raportul de cauzalitate: între activitatea infracţională (acţiune sau inacţiune) şi urmarea
imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate.
Dacă starea de lipsă de mijloace de întreţinere materială sau morală se datorează altor
cauze (ex. refuzul de a le primi de la cel ce este obligat a le oferi, dispariţia fără urmă a celui
care avea dreptul la întreţinere – urmată de ajungerea sa în stare de mizerie), legătura de
cauzalitate nu există, întrucât nu există nici elementul material al infracţiunii.
3
LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de abandon de familie se comite cu intenţie. Din lectura textului incriminator
rezultă şi unele deosebiri între cele trei variante ale infracţiunii, astfel:
În cazul primei variante normative, respectiv părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor,
există atât intenţie directă, cât şi intenţie indirectă.
În cazul celorlalte doua variante normative, sub aspect subiectiv, ne aflăm în prezenţa unei
omisiuni cu rea-credinţă.
În practica judiciară s-a susţinut că infracţiunea de abandon de familie există şi în cazul în
care făptuitorul, obligat la plata pensiei de întreţinere stabilită prin hotărâre judecătorească,
deşi capabil de muncă, refuză (cu intenţie) să se angajeze ori să obţină venituri licite prin
muncă cu care să se achite de obligaţie.
Tot în practică s-a decis că împrejurarea că inculpatul este apt de muncă nu echivalează a
priori cu stabilirea relei-credinţe. El a prezentat documente din care rezultă că nu are venituri
şi că este înscris la oficiul de ocupare a forţei de muncă şi că nu beneficiază de ajutor de
şomaj.
Nu este realizat conţinutul infracţiunii de abandon de familie nici în situaţia în care neplata
pensiei de întreţinere, stabilită pe cale judecătorească, este urmarea stării de arestare (în
altă cauză) a celui obligat la întreţinere ori acesta este internat în spital, deoarece aceste
situaţii exclud condiţia pusă de legiuitor ca neplata să fie consecinţa relei-credinţe.
De asemenea, nu este rea-credinţă atunci când cel obligat la plata pensiei de întreţinere,
deşi nu a plătit-o, a stat împreună cu persoana îndreptăţită (minor, părinte etc.) şi s-a îngrijit
de acesta, furnizându-i cele necesare traiului.

FORME
Tentativa, deşi posibilă, nu este incriminată.
În varianta art. 378 alin (1) lit. a) C.pen, infracţiunea se consumă în momentul în care cel
îndreptăţit la întreţinere este părăsit, alungat sau lăsat fără ajutor.
În varianta art. 378 alin (1) lit. b) C.pen, infracţiunea este continuă şi se consumă în
momentul încetării activităţii ilicite. Dacă obligaţia de întreţinere există, aceasta are
întotdeauna caracter de continuitate, adică trebuie îndeplinită în orice moment.
În varianta art. 378 alin (1) lit. c) C.pen, infracţiunea se consumă în momentul în care:
 nu s-a respectat termenul de plată (deci, după 3 luni) – după unii autori
 se efectuează plata pensiei, întrucât infracţiunea are caracter continuu şi ea continuă şi
după expirarea termenului până în momentul efectuării plăţii ori condamnării făptuitorului
(atunci când infracţiunea se epuizează) – după alţi autori
În varianta art. 378 alin (2) C.pen, fapta se consumă în momentul în care nu s-a respectat
termenul pentru îndeplinirea prestaţiei periodice.

4
 NERESPECTAREA MĂSURILOR PRIVIND ÎNCREDINŢAREA MINORULUI

(art. 379 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt
părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii….(alin 1)
Varianta asimilată: fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre
judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre
părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către
organul competent…(alin 2)

Obiect juridic special: relaţiile sociale referitoare la ocrotirea, creşterea şi educarea minorilor
şi asigurarea legăturii personale dintre părinţi şi copii, chiar şi atunci când părinţii sunt
despărţiţi.
Obiect material: infracţiunea nu are obiect material.
Subiect activ: este calificat, în sensul că poate fi numai părintele minorului sau persoana
căreia i s-a încredinţat minorul spre creştere şi educare.
În practica judiciară s-a decis că, în cazul în care concubinul reţine copilul, împiedicându-l să
se deplaseze să îşi vadă mama, fapta acestuia nu constituie infracţiunea de nerespectare a
măsurilor privind încredinţarea minorului, ci infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
Exemplu: în practică s-a respins susţinerea inculpatei căreia i s-a încredinţat minorul prin
hotărâre judecătorească spre creştere şi educare şi care a împiedicat pe fostul soţ să viziteze
pe copil, aşa cum a stabilit instanţa, motivând că în speţă nu ar fi întrunite elementele
infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului, pe temeiul că subiect
activ al acestei infracţiuni nu poate fi unul dintre părinţii copilului – aceştia putând săvârşi
numai fapta în varianta art. 379 alin (1). În lipsa oricărei limitări în cuprinsul textului legal, este
evident că infracţiunea prevăzută la art. 379 alin (2) poate fi săvârşită de orice persoană,
inclusiv de către părintele căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi complicităţii.
Subiect pasiv: este părintele sau persoana căreia i s-a încredinţat minorul (în varianta art.
379 alin 1) sau părinţii minorului (în modalitatea prevăzută la art. 379 alin 2 – în cazul în care
minorul a fost încredinţat unei alte persoane decât părinţilor, spre creştere şi educare).

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

În varianta prevăzută la art. 379 alin (1), elementul material constă în acţiunea de reţinere a
minorului de către un părinte.
În varianta prevăzută la art. 379 alin (2), elementul material constă în acţiunea de
împiedicarea în mod repetat a oricăruia dintre părinţi de a avea legături personale cu minorul.
Este esenţial ca reţinerea minorului să se facă fără consimţământul celuilalt părinte sau al
persoanei căreia minorul i-a fost încredinţat.
Reţinerea nu trebuie confundată cu răpirea minorului.

5
În cazul împiedicării oricăruia dintre părinţi de a avea legături cu minorul este vorba despre
un minor care a fost încredinţat unuia dintre părinţi prin hotărâre judecătorească ori unei alte
persoane, iar acesta/aceasta se opune ca minorul să stabilească o legătură cu părinţii,
respectiv cu celalalt părinte.
În practică, cele mai des întâlnite situaţii sunt cele în care, în cazul unui divorţ, instanţa de
judecată încredinţează pe minor unuia dintre părinţi, iar acesta îl împiedică pe fostul soţ să ia
legătura cu minorul.
Există şi situaţii în care, până la pronunţarea divorţului, instanţa să fixeze domiciliul minorului
la unul dintre părinţi. Deşi textul legal al art. 379 alin (2) are în vedere numai faptele de
împiedicare comise după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de încredinţare, în practica
judiciară s-a considerat că textului legal trebuie să i se dea o interpretare mai largă, astfel
încât să fie inclusă şi situaţia de mai sus.
Acţiunea de împiedicare a părintelui de a lua legătura cu minorul constituie elementul
material al infracţiunii numai dacă se comite în mod repetat.

b) Urmarea imediată: în cazul variantei tip (art. 379 alin 1 C.pen), constă în crearea unei
stări de pericol pentru buna creştere şi educare a minorului.
În cazul variantei asimilate, urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
legăturile dintre copil şi părinte, care poate duce la primejduirea creşterii şi dezvoltării
normale a minorilor.
c) Raportul de cauzalitate: între activitatea incriminată şi urmarea imediată trebuie să
existe o legătură de cauzalitate.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor se comite cu intenţie
directă sau indirectă.

FORME
Actele pregătitoare, cât şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate.
Infracţiunea se consumă atunci când s-a produs reţinerea minorului ori când, în mod repetat,
acesta a fost împiedicat să stabilească o legătură cu ambii părinţi ori numai cu unul dintre
aceştia.
În varianta de la alin (1), fapta constituie o infracţiune continuă.