SEMINAR - 15

Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei III

ULTRAJUL JUDICIAR (art. 279 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau
vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror
aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege
pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate…(alin 1)
Varianta asimilată: săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui judecător sau procuror ori
împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu
exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzute de lege pentru
acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate…(alin 2)
Variantă asimilată: cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin (2)
dacă privesc un membru de familie al judecătorului sau procurorului…(alin 3)
Variantă asimilată comună: dispoziţiile alin (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi faptelor
comise împotriva unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei…(alin 4)

Obiect juridic: este unul complex şi constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei,
care presupune respect faţă de judecători, procurori sau avocaţi, aflaţi în exercitarea
atribuţiilor de serviciu.
Obiect material: este obiectul material al fiecăreia dintre infracţiunile cuprinse în textul legal
Subiect activ: orice persoană responsabilă penal.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare şi complicitate.
Subiect pasiv: este statul, ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia.
În secundar, se aduce atingere unui judecător, procuror sau avocat ori unui membru de
familie al acestuia.
Nu are relevanţă natura cauzei în care este implicat judecătorul, procurorul sau avocatul
(civilă, penală) şi nici calitatea pe care aceştia o au (ex. judecător de drepturi şi libertăţi,
judecător de cameră preliminară etc.)
Esenţial este ca fapta să aibă legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestora.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

În cazul variantei tip, elementul material se realizează printr-o acţiune corespunzătoare uneia
dintre următoarele infracţiuni contra persoanei: ameninţare, lovire sau alte violenţe, vătămare
corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, omor.
Diferenţe faţă de infracţiunea de ultraj (art. 257 C.pen): în cazul ultrajului judiciar nu se cere
ca ameninţarea să fie comisă nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă. În

1
accepţiunea art. 279, ameninţarea poate fi comisă prin orice mijloace de transmitere.
Important este ca mesajul să ajungă la judecător, procuror sau avocat şi să fie de natură să
alarmeze.

b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru autoritatea cu care este învestit
organul din care face parte subiectul pasiv al ultrajului judiciar şi, implicit, pentru înfăptuirea
justiţiei.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de ultraj judiciar se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Scopul în care este săvârşită infracţiunea interesează doar în privinţa primei variante
asimilate (alin 2) – în scop de intimidare sau de răzbunare.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa se raportează la fiecare dintre infracţiunile care se pot comite
asupra persoanei judecătorului, procurorului sau avocatului.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul executării oricăreia dintre acţiunile specifice

2
 CERCETAREA ABUZIVĂ (art. 280 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane
urmărite sau judecate într-o cauză penală, de către un organ de cercetare penală, un
procuror sau un judecător, pentru a o determina să dea ori să nu dea declaraţii, să dea
declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile…(alin 1)
Varianta asimilată: producerea, falsificarea sau ticluirea de probe de către un organ de
cercetare penală, un procuror sau un judecător…(alin 2)

Obiect juridic: este unul complex şi constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei,
activitate care este incompatibilă cu folosirea de mijloace şi metode abuzive.
Obiect material: poate fi corpul persoanei asupra căreia se exercită actele de violenţă de
către organul de cercetare penală.
Pentru varianta asimilată, obiectul material îl constituie obiectele sau informaţiile produse,
falsificate sau ticluite de către făptuitor.
Subiect activ: este doar un funcţionar public, care, potrivit atribuţiilor sale, desfăşoară
activităţi de cercetare sau urmărire penală ori judecată. Acesta este menţionat precis în
norma de încriminare: organ de cercetare penală, procuror sau judecător.
Organele de cercetare penală: lucrători specializaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, anume
desemnaţi, care au fost avizaţi în acest sens de către Procurorul General al PICCJ.
Există şi organe de cercetare penală specială (militari anume desemnaţi şi avizaţi de către
PG al PICCJ.
Judecătorul poate fi atât cel de cameră preliminară, cât şi cel de drepturi şi libertăţi ori
judecătorul din compunerea instanţei de judecată.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat (este necesar ca toţi să
aibă aceeaşi calitate), instigare şi complicitate.
Subiect pasiv: este statul, ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia.
Subiect pasiv secundar poate fi persoana care este cercetată penal sau este trimisă în
judecată.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

În cazul variantei tip, elementul material se realizează prin următoarele trei acţiuni alternative:
promisiuni, ameninţări sau violenţe exercitate faţă de o persoană care se află în curs de
urmărire penală sau judecată.
Prin promisiuni înţelegem unele avantaje materiale sau morale de care, ulterior, ar putea
beneficia cel implicat într-o cauză penală în situaţia în care ar fi de acord să de a declaraţii în
sensul solicitat de făptuitor.
Exemplu: persoanei i se promit bani sau faptul că nu va fi pedepsit ori, în situaţia în care va
fi, totuşi, pedepsit, pedeapsa va fi una redusă semnificativ.
Nu constituie infracţiunea de cercetare abuzivă atunci când se promite celui în cauză că va
putea beneficia de circumstanţele atenuante dacă va fi sincer, întrucât această posibilitate
este una legală.
3
Prin întrebuinţarea de ameninţări se înţelege folosirea de mijloace de constrângere psihică,
susceptibile a produce o stare de teamă, de panică, căreia persoana vizată să nu i se poată
opune, astfel încât să acţioneze în sensul dorit de făptuitor. Ameninţarea poate să privească
direct persoana celui cercetat sau judecat ori un membru al familiei sale.
Prin întrebuinţare de violenţe înţelegem folosirea de mijloace de constrângere fizică, folosirea
forţei spre a-l determina pe cel cercetat sau judecat să acţioneze în sensul dorit de făptuitor.
În noţiunea de „violenţe” intră şi rele tratamente, cum ar fi: lipsirea de hrană sau băutură,
privarea de odihnă, supunerea la munci istovitoare etc.).
Alte mijloace şi metode, în afara celor menţionate de legiuitor în textul legal (ex. utilizarea de
întrebări înşelătoare sau insidioase, supunerea la interogatorii prelungite etc.) nu vor fi
reţinute drept cercetare abuzivă, ci pot constitui, după caz, infracţiunea de abuz în serviciu
sau o abatere disciplinară.
Infracţiunea subzistă şi în condiţiile în care nu s-a produs rezultatul urmărit de către făptuitor,
fiind suficient că s-a acţionat în acest scop.
În situaţia în care se întrebuinţează procedeele descrise în normă (promisiuni, ameninţări,
violenţe) având alt scop decât obţinerea de declaraţii (exemplu: pentru a nu prezenta probe),
fapta nu mai constituie cercetare abuzivă, ci poate fi vorba, eventual, de infracţiunea de
influenţarea declaraţiilor (art. 272 C.pen).
Pentru a se reţine infracţiunea, este necesar ca activitatea făptuitorului să aibă loc din
momentul în care asupra victimei a început cercetarea sau urmărirea penală şi până când,
eventual, în procesul său a fost pronunţată o hotărâre definitivă de condamnare.
Elementul material al variantei asimilate constă în producerea, falsificarea sau ticluirea de
probe nereale de către un organ de cercetare penală, un procuror sau judecător.
Din acest punct de vedere, infracţiunea de cercetare abuzivă este o variantă specială şi
agravată a infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare (art. 268 alin 2) – însă,
ţinând cont de calitatea subiectului activ (acelaşi cu subiectul pasiv), s-a preferat să se reţină
în cuprinsul art. 280.
În cazul în care, după producerea, falsificarea sau ticluirea de probe nereale, acestea sunt
folosite în favoarea sau defavoarea suspectului sau inculpatului, se va reţine în concurs,
alături de cercetare abuzivă, şi infracţiunea de favorizarea făptuitorului sau represiune
nedreaptă.

b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru buna înfăptuire a activităţii de
justiţie. Urmarea imediată adiacentă este reprezentată de suferinţele fizice sau morale ale
persoanei cercetate sau judecate spre care s-a îndreptat atenţia organului de cercetare
penală, procurorului sau judecătorului.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de cercetare abuzivă se comite cu intenţie directă calificată prin scop – cazul
variantei tip.
În cazul variantei asimilate, forma de vinovăţie este intenţie directă sau indirectă.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate.

4
 SUPUNEREA LA RELE TRATAMENTE (art. 281 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau
educative în alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale…(alin 1)
Varianta agravată: supunerea la tratamente degradante sau inumane a unei persoane aflate
în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative,
privative de libertate…(alin 2)

Obiect juridic: este unul complex şi constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei,
activitate care este incompatibilă cu supunerea la executarea unei pedepse în alt mod decât
prevede legea ori incompatibilă cu supunerea la tratamente degradante sau umilitoare.
Obiect material: poate fi corpul persoanei.
Subiect activ: este doar un funcţionar public, care, potrivit atribuţiilor sale, desfăşoară
activităţi de organizare, conducere, supraveghere, pază sau tratament ori a altor activităţi
specifice care se desfăşoară în legătură cu cei aflaţi în stare de reţinere, deţinere ori în
executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, privative de libertate.
Exemplu: ofiţerii şi agenţii de penitenciare (angajaţi ai Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor), ofiţerii sau agenţii de poliţie care au atribuţii pe linie de arest.
Atunci când persoana care duce la îndeplinire un mandat de arestare preventivă sau de
executare a pedepsei în loveşte pe cel ce trebuie privat de libertate, se va reţine infracţiunea
de purtare abuzivă.
De asemenea, cel care supune la rele tratamente pe făptuitorul unei infracţiuni flagrante pe
care îl conduce înaintea autorităţii (art. 310 C.pen) nu săvârşeşte infracţiunea de supunere la
rele tratamente, ci infracţiunea de loviri şi alte violenţe (art. 193).
Calitatea subiectului activ trebuie să fie obţinută în condiţiile legii. Dacă este invocată în mod
mincinos o astfel de calitate, urmată de efectuarea unui act dintre cele menţionate la art. 281,
atunci de va reţine infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale în concurs cu o infracţiune
contra persoanei.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat (este necesar ca toţi să
aibă aceeaşi calitate), instigare şi complicitate.
Subiect pasiv: este statul, ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia.
Subiect pasiv secundar poate fi persoana aflată în stare de reţinere, deţinere sau executare a
unei măsuri de siguranţă sau educative.
În cazul în care infracţiunea este comisă asupra mai multor persoanei, se reţin tot atâtea
infracţiuni câte victime sunt.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

În cazul variantei tip, elementul material se realizează prin supunerea unei persoane la
executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în alt mode decât cel prevăzut
prin dispoziţiile legale.

5
Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative în
alt mod decât cel prevăzut de dispoziţiile legale înseamnă a impune acesteia un mod de
executare contrar dispoziţiilor legale (ex. Codul penal, legea executării pedepselor etc.).
Este vorba despre detenţiunea pe viaţă, pedeapsa închisorii, măsura educativă a internării
într-un centru de reeducare, măsura de siguranţă a internării medicale.
Exemplu: punerea condamnatului la regimul de maximă siguranţă, în condiţiile în care,
potrivit naturii pedepsei menţionate în hotărârea de condamnare, acesta ar fi trebuit plasat în
regim semi-deschis.
Elementul material al variantei agravate constă în supunerea la tratamente degradante ori
inumane a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri
de siguranţă sau educative, privative de libertate.
Tratamentul degradant este definit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind „un
tratament care umileşte individul în faţa lui însuşi sau a altor persoane ori care îl determină
să acţioneze contrar voinţei sau conştiinţei sale”.
În practica CEDO a fost calificat drept „tratament degradant” aplicarea, de către un agent al
statului, a unor lovituri uşoare (o palmă şi un pumn), care au produs leziuni minore.
Discriminarea rasială poate, în anumite condiţii, să constituie „tratament degradant”.
Tratamentul inuman este tratamentul care provoacă, cu intenţie, suferinţe fizice sau mentale
de o mare intensitate, dar care nu constituie „tortură”.
Exemplu: menţinerea în închisoare a unei persoane, deşi starea de sănătate extrem de
gravă era incompatibilă cu deţinerea în regim penitenciar şi neacordarea tratamentului
medical adecvat.
Exemplu: efectuarea de tratamente experimentale medicale asupra unei persoane, fără
consimţământul acesteia.
Anumite tratamente pot fi considerate în acelaşi timp degradante şi inumane: cele cinci
tehnici de interogatoriu (tehnici de „dezorientare” sau de „privare senzorială”) constând în
menţinerea persoanelor timp îndelungat în picioare, menţinerea cu capul acoperit,
menţinerea în zgomot puternic, privarea de somn, privarea de hrană etc.
Atunci când acţiunile sau inacţiunile care constituie rele tratamente constituie prin ele însele
infracţiuni, există concurs de infracţiuni.
Pentru a fi reţinut drept „tratament”, comportamentul făptuitorului (acţiune, inacţiune) trebuie
să fie continuat în timp, nu doar un singur act.

b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru buna înfăptuire a activităţii de
justiţie. Sunt, de asemenea, lezate şi relaţiile sociale referitoare la demnitatea, integritatea
fizică sau sănătatea persoanelor.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de supunere la rele tratamente se comite cu intenţie directă sau indirectă.
În cazul variantei asimilate, forma de vinovăţie este intenţie directă sau indirectă.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate.
6
 ASISTENŢA ŞI REPREZENTAREA NELOIALĂ (art. 284 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: fapta avocatului sau a reprezentantului unei persoane, care, în înţelegere
frauduloasă cu o persoană cu interese contrare în aceeaşi cauză, în cadrul unei proceduri
judiciare sau notariale, vatămă interesele clientului sau ale persoanei reprezentate…(alin 1)
Varianta asimilată: cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează înţelegerea frauduloasă dintre
avocat sau reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în
cauză, în scopul vătămării intereselor clientului sau ale persoanei reprezentate…(alin 2)

Obiect juridic: este unul complex şi constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei,
prin respectarea deontologiei profesionale în materie de asistenţă şi reprezentare juridică.
În secundar, sunt afectate relaţiile sociale referitoare la dreptul la apărare sau la protejarea
intereselor juridice ale persoanei reprezentate.
Obiect material: nu are
Subiect activ: este doar avocatul sau reprezentantul legal al unei persoane (consilier juridic
sau mandatatul).
În faţa primei instanţe, persoanele pot fi reprezentate de avocat sau de mandatar.
Mandatarul poate fi soţ sau o rudă până la gradul al doilea al clientului, condiţii în care
persoana mandatată poate pune concluzii în faţa oricărei instanţe fără a fi asista de un
avocat, dacă are studii juridice.
Persoanele juridice sau organizaţiile pot fi reprezentate convenţional prin consilieri juridici
sau avocaţi, în condiţiile legii.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi
în tabloul baroului din care fac parte. Baroul trebuie să fie înscris în Uniunea Naţională a
Barourilor din România.
Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale
autorităţilor publice centrale şi locale, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat (este necesar ca toţi să
aibă aceeaşi calitate!!!), instigare şi complicitate.
Subiect pasiv: este statul, ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia.
Subiect pasiv secundar este persoana fizică sau juridică reprezentată sau asistată legal.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

În cazul variantei tip, elementul material se realizează prin fapta avocatului sau
reprezentantului unei persoane care, în înţelegere frauduloasă cu o persoană cu interese
contrare în aceeaşi cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, vatămă interesele
clientului.
Vătămarea intereselor clientului presupune orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică,
morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituţie şi de legile în vigoare.
Înţelesul este extrem de larg, incluzând toate posibilităţile de manifestare ale persoanei
potrivit cu interesele generale ale societăţii pe care legea i le recunoaşte şi i le garantează.

7
!!! Vătămarea intereselor clientului trebuie să se producă numai într-o procedură judiciară
sau notarială, care presupune existenţa unui conflict de natură juridică între cel puţin două
părţi cu interese contrare.
Exemplu: soţii într-un proces de divorţ, inculpatul şi partea vătămată într-un proces penal,
reclamantul şi pârâtul într-un proces civil etc.).
Nu constituie infracţiunea de la art. 284 C.pen activitatea desfăşurată în domeniul
consultanţei ori activitatea de reprezentare sau asistenţă care nu presupun o procedură în
contradictoriu, întrucât acestea nu sunt de natură să aducă atingere înfăptuirii justiţiei.
De asemenea, este necesar să existe o înţelegere frauduloasă între reprezentantul legal al
clientului şi partea adversă.
Înţelegerea este frauduloasă indiferent dacă ea este cunoscută sau nu de către client
(persoana reprezentată), atât timp cât aceasta nu îi înţelege adevăratele implicaţii juridice
şi dacă este de natură să îi vatăme interesele.
Exemplu: nu constituie înţelegere frauduloasă înţelegerea cu partea adversă pentru
amânarea unui termen de judecată, dacă acest lucru este avantajos pentru ambele părţi, ori
înţelegerea pentru realizarea unui acord de mediere.
Exemple de asistenţă neloială:
 Renunţarea la judecată sau la dreptul dedus judecăţii
 Achiesarea la hotărârea defavorabilă pronunţată
 Încheierea unei tranzacţii dezavantajoase
 Orice acte procedurale de dispoziţie păgubitoare

În varianta asimilată, elementul material constă în înţelegerea frauduloasă dintre avocat sau
reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia ce se va pronunţa în cauză, în
scopul vătămării intereselor clientului sau persoanei reprezentate.
Diferenţe faţă de varianta tip:
 Apariţia unui terţ interesat de soluţia în cauză (adică a unei persoane diferite de cele
implicate în disputa juridică)
 Lipsa vătămării intereselor clientului (aceasta reprezentând doar scopul în care
acţionează avocatul sau reprezentantul legal în realizarea înţelegerii cu terţul)

b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru buna înfăptuire a activităţii de
justiţie. Sunt, de asemenea, lezate şi relaţiile sociale referitoare la protejarea intereselor
legale ale unei persoane.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de asistenţă şi reprezentare neloială se comite cu intenţie directă sau
indirectă.
În cazul variantei asimilate, forma de vinovăţie este intenţie directă calificată prin scop.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate.

8
 EVADAREA (art. 285 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere…(alin 1)
Varianta agravată: când evadarea este săvârşită prin folosire de violenţe sau arme…(alin 2)
Explicaţie: se consideră evadare:
a) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere, la expirarea
perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate;
b) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată a locului de muncă aflat în
exteriorul locului de deţinere…(alin 3)

Obiect juridic: este unul complex şi constă în relaţiile sociale referitoare la autoritatea
organelor judiciare şi respectarea stării legale de reţinere sau deţinere la care o persoană
este supusă.
În secundar, sunt afectate şi relaţiile sociale care ocrotesc viaţa sau integritatea corporală a
persoanelor (în situaţia variantei agravate).
Obiect material: poate avea doar în situaţia variantei agravate.
Subiect activ: este persoana aflată în stare legală de reţinere sau deţinere.
Este în stare de reţinere persoana împotriva căreia s-a luat concret, efectiv, măsura privativă
de libertate a reţinerii, în conformitate cu art. 209 C.pr.pen. ori cel faţă de care s-a luat
măsura arestului la domiciliu (art. 218 C.pr.pen) sau arestării preventive (art. 223 C.pr.pen.).
Se află în stare de deţinere persoana privată de libertate în baza unui mandat de executare a
pedepsei privative de libertate, în locuri de detenţie stabilite conform dispoziţiilor legale.
Nu se află în stare de deţinere persoanele supuse internării, ca măsură de siguranţă sau ca
măsură educativă. Părăsirea acestor locuri atrage după sine răspunderea penală pentru
săvârşirea infracţiunii de neexecutare a sancţiunilor penale (art. 288 alin 2 C.pen).
!!! Nu se află în stare de deţinere sau reţinere persoana care a fost privată de libertate în mod
ilegal, în lipsa unui mandat legal de arestare ori de executare a pedepsei.
Exemplu: nu săvârşeşte infracţiunea de evadare persoana căreia i se aduce la cunoştinţă de
către procuror faptul că va fi reţinută şi, fiind invitată afară din biroul de anchetă împreună cu
poliţistul care urma să îi asigure paza până la întocmirea formelor de reţinere, a profitat de
neatenţia poliţistului şi a fugit din clădirea parchetului (întrucât nu se afla încă în stare de
reţinere legală).
Reţinerea sau deţinerea unei persoană devine efectivă din momentul emiterii ordonanţei de
reţinere, mandatului de arestare preventivă sau mandatului de executare a pedepsei
privative de libertate.
Participaţia penală este posibilă sub forma coautoratului şi instigării, nu şi a complicităţii,
întrucât înlesnirea evadării reprezintă o infracţiune autonomă.
Exemplu: fapta constituie infracţiunea de evadare şi în situaţia în care persoana evadată nu
era în realitate vinovată de infracţiunea de care fusese acuzată, întrucât este necesar ca la
momentul evadării persoana să se fi aflat în starea legală de reţinere sau deţinere.
Subiect pasiv: este statul, ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia.
Subiect pasiv secundar este persoana care suferă violenţe din partea evadatului (poliţistul
din escortă, gardianul din penitenciar etc.).

9
LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

În cazul variantei tip, elementul material constă în acţiunea de evadare a persoanei care se
află în stare legală de reţinere sau deţinere.
Prin evadare se înţelege sustragerea de la privarea de libertate la care o persoană este
supusă, prin părăsirea, în mod voit şi ilegal, a locului de reţinere sau deţinere (ex.
penitenciar) ori prin scăparea de sub pază (supraveghere).
Infracţiunea subzistă şi atunci când deţinutul sau reţinutul fuge dintr-un punct de lucru aflat în
exteriorul penitenciarului sau dintr-un alt loc (ex. spital, spitalul penitenciar etc.).
Faţă de Codul penal anterior, legiuitorul a reglementat şi situaţia în care persoana, în mod
nejustificat, nu se prezintă la locul de deţinere la expirarea perioadei în care se considera a fi
fost în libertate.
Atunci când evadarea se realizează printr-un mijloc fraudulos (înşelăciune, mituire etc.), care
constituie prin el însuşi infracţiune, avem un concurs de infracţiuni (sau, după caz, şi o
recidivă postcondamnatorie).
Este mai gravă infracţiunea când se comite cu violenţă sau prin întrebuinţarea de arme.

b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru buna înfăptuire a activităţii de
justiţie. În varianta agravată, se creează o stare de pericol şi pentru viaţa sau integritatea
corporală a persoanelor spre care se îndreaptă acţiunea violentă a evadatului.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de evadare se comite cu intenţie directă sau indirectă, după cum făptuitorul,
dându-şi seama că se sustrage de la privarea de libertate în care se găseşte în mod legal,
urmăreşte sau numai acceptă posibilitatea producerii rezultatului.

FORME
Actele de pregătire nu sunt incriminate, putând deveni acte de complicitate anterioară, dacă
sunt îndeplinite condiţiile şi dacă sunt săvârşite de o altă persoană decât autorul sau pot fi
privite ca acte de înlesnire a evadării.
Tentativa (încercarea de a evada) este incriminată şi sancţionată.
Exemplu: spargerea uşii sau plafonului celulei pentru a evada (început de executare).
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care persoana deţinută sau reţinută iese din
starea de deţinere/reţinere (de privare de libertate) şi intră în starea de libertate. Nu are
relevanţă cât anume durează această stare de libertate.

10
 ÎNLESNIREA EVADĂRII (art. 286 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: înlesnirea prin orice mijloace a evadării…(alin 1)
Varianta agravată: înlesnirea evadării:
a) săvârşită prin folosire de violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante
b) a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare
c) unei persoane reţinute sau arestate pentru o infracţiune sancţionată de lege cu
pedeapsa detenţiunii de viaţă ori cu pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori
condamnată la o astfel de pedeapsă…(alin 2)
Varianta agravată: dacă faptele prevăzute la alin (1) şi alin (2) sunt săvârşite de o persoană
care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel reţinut sau deţinut…(alin 3)
Varianta atenuată: înlesnirea evadării, săvârşită din culpă, de către o persoană care avea
îndatorirea de a-l păzi pe cel care a evadat…(alin 4)

Obiect juridic: este unul complex şi constă în relaţiile sociale referitoare la autoritatea
organelor judiciare şi respectarea stării legale de reţinere sau deţinere la care o persoană
este supusă.
În secundar, sunt afectate şi relaţiile sociale care ocrotesc viaţa sau integritatea corporală a
persoanelor (în situaţia variantelor agravate).
Obiect material: poate avea doar în situaţia variantei agravate.
Subiect activ: poate fi orice persoană responsabilă penal (cu excepţia celui care evadează).
În a doua variantă agravată şi în varianta atenuată, subiect activ nu poate fi decât persoana
care avea îndatorirea de a-l păzi pe cel evadat.
Îndatorirea de a păzi are înţelesul de obligaţie specială, precis determinată, impusă unor
anumite categorii de persoane, şi nu tuturor angajaţilor unui loc de reţinere sau deţinere.
Exemplu: în situaţia în care anumite categorii de deţinuţi sunt folosiţi pentru supravegherea
sau paza altor deţinuţi, acţiunea acestora în vederea facilitării evadării nu va fi încadrată
drept variantă agravată a infracţiunii de înlesnirea evadării.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv: este statul, ca titular al dreptului de a înfăptui justiţia.
Subiect pasiv secundar este persoana care suferă violenţe în acţiunea de înlesnire a
evadării.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

În cazul variantei tip, elementul material constă în înlesnirea evadării, act ce presupune
existenţa unei persoane aflate în stare legală de reţinere sau deţinere şi un act de ajutor dat
acesteia de a părăsi ilegal locul unde se află privată de libertate.
Se reţine infracţiunea de înlesnire a evadării şi în cazul ajutorului dat persoanei pentru a nu
se prezenta, nejustificat, la locul de deţinere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în
stare de libertate.

11
Infracţiunea subzistă numai atunci când înlesnirea evadării este efectivă şi reprezintă o
contribuţie la evadare.
Înlesnirea poate fi materială (ex. persoanei care urmează să evadeze i se procură haine,
documente, i se înlătură obstacole, i se pun la dispoziţie bani etc.).
Înlesnirea poate fi şi imaterială (morală), de exemplu prin procurarea de informaţii, darea de
indicaţii sau instrucţiuni, stabilirea legăturii cu alte persoane etc.
Înlesnirea poate îmbrăca forma unei acţiuni, dar şi unei inacţiuni (ex. încălcarea atribuţiilor
serviciului de pază).
Înlesnirea poate interveni înainte sau în timpul evadării. După evadare, se reţine infracţiunea
de favorizarea făptuitorului. Între fapta de înlesnire şi fapta de evadare trebuie să existe
legătură de cauzalitate.
Înlesnirea evadării nu trebuie confundată cu instigarea la evadare. Dacă în cazul instigării la
evadare persoana reţinută sau deţinută ia hotărârea de a evada ca urmare a activităţii
instigatorului, în cazul înlesnirii evadării, hotărârea de a evada este luată de persoana
reţinută sau deţinută mai înainte şi independent de acţiunea celui care îi sprijină evadarea.
Înlesnirea evadării este mai gravă în 3 ipoteze:
1. Când este săvârşită prin utilizarea de violenţe, arme, substanţe narcotice sau paralizante
2. Se referă la înlesnirea evadării a două sau mai multor persoane reţinute sau deţinute
3. Când înlesnirea evadării priveşte persoane care sunt reţinute sau arestate pentru o
infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani sau condamnate la o
asemenea pedeapsă.

b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru buna înfăptuire a activităţii de
justiţie. În varianta agravată, se creează o stare de pericol şi pentru viaţa sau integritatea
corporală a persoanelor spre care se îndreaptă acţiunea violentă a înlesnirii evadării.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de înlesnirea evadării se comite cu intenţie directă sau indirectă, după cum
făptuitorul, dându-şi seama că ajută la sustragerea de la privarea de libertate în care se
găseşte în mod legal o persoană şi urmăreşte sau numai acceptă posibilitatea producerii
rezultatului.
În varianta atenuată, fapta de înlesnire a evadării se comite din culpă atunci când este
săvârşită de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat.

FORME
Actele de pregătire nu sunt incriminate. Dacă sunt comise de alte persoane, pot fi
considerate acte de complicitate anterioară.
Tentativa (începerea executării actelor de înlesnire a evadării) este incriminată şi
sancţionată.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care persoana deţinută sau reţinută a
încercat să evadeze ori chiar a reuşit să evadeze.

12
 NERESPECTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI (art. 287 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prin:
a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare;
b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin
care este obligat să îndeplinească un anumit act;
c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către
persoanele care au această obligaţie conform legii;
d) neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reîncadrarea în muncă a unui
salariat;
e) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la
data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată;
f) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi
recalcularea pensiilor;
g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza
unei hotărâri judecătoreşti, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea;
h) nerespectarea unei măsuri de protecţie dispuse în executarea unui ordin european de
protecţie…(alin 1)

Obiect juridic: este unul complex şi constă în relaţiile sociale referitoare la autoritatea
instanţelor de judecată şi puterea hotărârilor judecătoreşti.
În secundar, sunt afectate şi relaţiile sociale care ocrotesc drepturile cetăţenilor.
Obiect material: poate fi corpul reprezentantului autorităţii de executare asupra căruia se
exercită violenţele în cazul opunerii rezistenţei
Subiect activ: în condiţiile alin. (1) lit. a) – poate fi orice persoană. Este suficient ca făptuitorul
să fi cunoscut că a fost emisă o hotărâre judecătorească prin care s-a recunoscut un drept şi
că acea hotărâre a fost pusă în executare.
În celelalte variante normative, subiectul activ este calificat, acesta fiind, după caz, organul
de executare (lit. b)) ori persoanele care au obligaţia de a sprijini organul de executare în
punerea în aplicare a hotărârii (lit. c)), angajatorul (lit. d) şi e)), casa publică de pensii (lit. f))
sau persoana căreia îi este opozabilă hotărârea (lit. g).
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiect pasiv: este statul, ca titular al dreptului de a garanta respectarea hotărârilor
judecătoreşti.
Subiect pasiv secundar poate fi şi persoana care suferă violenţe.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Constă în 7 variante alternative de comitere:

În cazul alin (1) lit. a), elementul material constă într-o acţiune de împotrivire la executarea
unei hotărâri judecătoreşti prin opunerea de rezistenţă în faţa organului de executare, fiind
vorba de orice act prin care subiectul activ se opune la executarea acelei hotărâri.

13
Cerinţa esenţială este ca opunerea să se realizeze la o hotărâre judecătorească definitivă
(civilă, penală, contravenţională, disciplinară etc.), şi nu orice hotărâre pronunţată de un alt
organ de jurisdicţie.
Exemplu: refuzul de a încheia procesul-verbal de predare-primire a unui imobil, conform HG
prin care s-a aprobat transmiterea imobilului, nu constituie infracţiunea de nerespectarea a
hotărârilor judecătoreşti, fiind vorba în fapt de o hotărâre cu caracter administrativ.
Condiţie: hotărârea judecătorească trebuie să aibă caracter executoriu şi, totodată, să existe
o activitate faptică de punere în executare.
!!! Este necesar ca activitatea organului de executare să se înscrie în limitele legale.
Nerespectarea prevederilor legale în materia executării silite şi a dispoziţiilor titlului
executoriu este de natură să îl situeze pe executorul judecătoresc în afara protecţiei legale,
astfel încât împotrivirea la executare nu mai este infracţiune.
!!! Dacă acţiunea de opunere se realizează prin violenţă sau ameninţare, fapta va constitui
concurs de infracţiuni între nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi ultraj.
În varianta normativă de la lit. b), fapta se săvârşeşte prin refuzul organului de executare de
a pune în aplicare o hotărâre judecătorească, prin care este obligat să îndeplinească un
anumit act.
Organ de executare este (potrivit art. 553 şi 554 C.pr.pen) instanţa de executare sau
judecătorul delegat cu executarea. Exemplu: hotărârea instanţei penale rămasă definitivă la
prima instanţă de judecată sau la instanţa ierarhic superioară ori la instanţa de apel se pune
în executare de către prima instanţă. Hotărârile pronunţate în primă instanţă de către ICCJ se
pun în executare, după caz, de Tribunalul Bucureşti sau de Tribunalul Militar. Instanţa de
executare deleagă unul sau mai mulţi judecători pentru efectuarea punerii în executare.
Noţiunea de „organ de executare” mai cuprinde: poliţia, administraţia locului de deţinere,
organul competent să elibereze paşaportul şi inspectoratele poliţiei de frontieră, serviciul de
probaţiune (pentru punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate),
organele responsabile cu executarea silită a creanţelor fiscale (în cazul punerii în executare a
pedepsei amenzii), unitatea militară din care a făcut parte condamnatul (pentru punerea în
executare a pedepsei complementare a degradării militare), executorul judecătoresc (pentru
procedura executării silite în cauze civile).
În varianta normativă de la lit. c), fapta se săvârşeşte prin refuzul de a sprijini organul de
executare în punerea în aplicare a hotărârii de către persoanele care au această obligaţie
conform legii.
Printre persoanele care au obligaţia de sprijini organul de executare se numără: poliţiştii,
jandarmii, poliţiştii locali, care sunt solicitaţi să dea concurs activităţii de punere în executare
a unei hotărâri judecătoreşti.
Sprijinul se poate concretiza şi în furnizarea de informaţii. De exemplu, la solicitarea
executorului judecătoresc, organele fiscale, instituţiile publice, instituţiile de credit şi orice alte
persoane sunt obligate să îi comunice de îndată, în scris, datele şi informaţiile solicitate
necesare realizării executării silite.
În varianta normativă de la lit. d), fapta se săvârşeşte prin neexecutarea hotărârii
judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat. Aceasta înseamnă
că respectivul salariat trebui reîncadrat în muncă, pe aceeaşi poziţie şi la acelaşi loc de
muncă avut anterior, indiferent dacă poziţia este liberă sau ocupată de o altă persoană ori
dacă postul a fost desfiinţat sau nu.
Varianta normativă de la lit. e) constă în neexecutarea hotărârilor judecătoreşti privind plata
salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către
partea interesată.

14
Varianta normativă de la lit. f) constă în neexecutarea hotărârilor judecătoreşti privind
stabilirea, plata, actualizarea sau recalcularea pensiilor. Această variantă priveşte atât
sistemul public de pensii, cât şi sistemul privat (prin fondurile private)
În varianta normativă de la lit. g), elementul material constă în împiedicarea unei persoane
de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, de către
cel căruia îi este opozabilă hotărârea. Exemplu: fapta subiectului activ de a pune un obstacol
în aşa fel încât cel în drept să nu poată pătrunde în locuinţă. Este esenţial ca mijloacele
folosite de făptuitor să fie apte să împiedice intrarea în imobil sau folosirea acestuia.
Prin „imobil” se va înţelege orice bun nemişcător, inclusiv clădirea, terenul, grădina, curtea,
iar fapta trebuie să fie săvârşită de cel căruia îi este opozabilă
În varianta normativă de la lit. h), elementul material constă în nerespectarea unei măsuri de
protecţie dispuse în executarea unui ordin european de protecţie. Prin act european de
protecţie se înţelege o decizie adoptată de o autoritate judiciară sau echivalentă dintr-un stat
membru al UE, în legătură cu o măsură de protecţie. Prin măsură de protecţie se înţelege o
decizie în materie penală, adoptată în statul emitent, prin care sunt impuse restricţii, pentru a
preveni săvârşirea asupra persoanei protejate a unei fapte penale care i-ar pune în pericol
viaţa, integritatea corporală, morală, demnitatea, libertatea personală, sexuală etc.

b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru buna înfăptuire a activităţii de
justiţie. În varianta agravată, se creează o stare de pericol şi pentru viaţa sau integritatea
corporală a persoanelor spre care se îndreaptă eventuale acţiuni violente.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti se comite cu intenţie directă sau
indirectă.
Există intenţie chiar şi atunci când făptuitorul nu respectă hotărârea judecătorească pentru că
are convingerea că este nedreaptă.
Fapta săvârşită din culpă nu este infracţiune.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa nu sunt incriminate.
Infracţiunea este susceptibilă a se comite şi în formă continuă sau continuată.

15
 NEEXECUTAREA SANCŢIUNILOR PENALE (art. 288 C.pen)

Conţinut legal:
Varianta tip: sustragerea de la executare ori neexecutarea conform legii a unei pedepse
complementare ori accesorii sau a măsurii de siguranţă prevăzute la art. 108 lit. b) şi lit. c),
de către persoana fizică faţă de care s-au dispus aceste sancţiuni…(alin 1)
Varianta atenuată: sustragerea de la executarea unei măsuri educative privative de libertate
prin părăsirea fără drept a centrului educativ sau a centrului de detenţie ori prin
neprezentarea după expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate…(alin 2)
Varianta atenuată: neexecutarea, de către mandatar sau administrator, a pedepselor
complementare aplicate unei persoane juridice dintre cele prevăzute la art. 141…(alin 3)

Obiect juridic: este unul complex şi constă în relaţiile sociale referitoare la autoritatea
instanţelor de judecată şi puterea hotărârilor judecătoreşti.
Obiect material: nu are.
Subiect activ: este calificat şi poate fi numai persoana condamnată la o pedeapsă
complementară sau accesorie sau o persoană faţă de care s-a dispus o măsură de
siguranţă.
În prima variantă atenuată, subiect activ poate fi numai o persoană condamnată pentru
săvârşirea unei infracţiuni în timpul minorităţii la o măsură educativă privativă de libertate.
În varianta atenuată de la alin. (3), subiect activ este mandatarul sau administratorul
persoanei juridice faţă de care s-a dispus vreuna dintre pedepsele complementare. Faţă de
acestea nu se pot dispune pedepsele complementare ale dizolvării sau suspendării activităţii,
potrivit prevederilor art. 141 (ex. partidele, sindicatele, patronatele, organizaţiile religioase
etc.).
Participaţia penală este posibilă sub forma complicităţii şi instigării, nu şi a coautoratului.
Subiect pasiv: este statul.

LATURA OBIECTIVĂ
a) Elementul material

Este reprezentat de trei variante normative:

În cazul variantei tip, elementul material constă în sustragerea de la executare sau
neexecutarea, conform legii, a unei pedepse complementare, accesorii sau unei măsuri de
siguranţă (prev. de art. 108 lit. b) – internarea medicală şi c) – interzicerea exercitării unei
profesii sau meserii).
Sustragerea presupune neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a obligaţiilor impuse prin
pedeapsă.
În cazul în care sustragerea de la executarea unei măsuri de siguranţă se realizează printr-o
faptă ce constituie o infracţiune distinctă, se va aplica principiul subsidiarităţii, în sensul că
infracţiunea de nerespectarea sancţiunilor penale va fi absorbită sau, după caz, va absorbi
cea de-a doua infracţiune.
Exemplu: ieşirea din ţară a condamnatului căruia i s-a interzis părăsirea teritoriului ţării va
intra sub incidenţa infracţiunii mai grave a trecerii frauduloase a frontierei de stat – art. 262
C.pen).

16
Exemplu: exercitarea unei profesii ce implică exerciţiul autorităţii de stat de către o persoană
căreia i s-a interzis dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea
infracţiunii va constitui infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale prev. de art. 258 C.pen.
Elementul material al primei variantei atenuate constă în sustragerea de la executarea unei
măsuri educative privative de libertate prin părăsirea fără drept a centrului educativ sau a
centrului de detenţie ori prin neprezentarea după expirarea perioadei în care cel
condamnat s-a aflat în stare de libertate.
Potrivit art. 115 alin (1) pct. 2 C.pen, măsurile educative privative de libertate sunt: internarea
într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie. Perioada în care minorul,
după dispunerea măsurilor educative, se află legal în stare de libertate este prevăzută de art.
124 alin (4) şi art. 125 alin (4) C.pen (înlocuirea măsurii educative privative de libertate cu
măsura asistării zilnice sau liberarea din centrul educativ sau de detenţie).
În varianta prevăzută la alin (3), elementul material se săvârşeşte prin inacţiune, respectiv
neexecutarea de către mandatar sau administrator a pedepselor complementare aplicate
persoanei juridice.

b) Urmarea imediată: constă într-o stare de pericol pentru buna înfăptuire a activităţii de
justiţie, prin subminarea inevitabilităţii executării sancţiunilor penale şi a măsurilor de
siguranţă luate de instanţe.
c) Raportul de cauzalitate: între inacţiunea făptuitorului şi urmarea imediată există o
legătură de cauzalitate, care rezultă din materialitatea faptei.

LATURA SUBIECTIVĂ
Infracţiunea de nerespectarea sancţiunilor penale se comite cu intenţie directă sau
indirectă.
Fapta săvârşită din culpă nu este infracţiune.

FORME
Actele de pregătire şi tentativa nu sunt incriminate.

17