Sunteți pe pagina 1din 91

3.1.

Infracțiuni contra patrimoniului


3.1.1. Furtul (art. 228 Cod penal )
Reglementare: art. 228 Cod penal dispune:
- alin1 „luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără
consimțământul acestui, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda”
- alin. 2 „fapta constituie furt și dacă bunul aparține în întregime
sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârșirii faptei acel bun se
găsea în posesia sau detenția legitimă a altei persoane”
- alin3 „se consideră bunuri mobile și înscrisurile, energia
electrică, precum și orice alt fel de energie care are valoare economică””
Din conținutul textului de incriminare rezultă că sunt prevăzute o
variantă tip și o variantă asimilată.
a. Varianta tip (simplă) prevăzută de art. 228 alin. 1 Cod penal
constă în luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără
consimțământul acestuia, în scopul de ași-l însuși pe nedrept.
1. Obiectul juridic – obiectul juridic generic îl constituie
relațiile sociale referitoare la patrimoniu public sau privat.
Termenul „patrimoniu” în înțelesul legii penale semnifică
ansamblul relațiilor sociale în temeiul căruia o persoană are detenția ,
posesia sau proprietatea asupra bunurilor și a altor drepturi reale sau de
creanță susceptibile de a fi lezate prin infracțiuni îndreptate împotriva
patrimoniului. Sunt ocrotite prin intermediul infracțiunilor contra
patrimoniului totalitatea drepturilor și obligațiilor patrimoniale care aparțin
atât persoanelor fizice cât și celor juridice.
Obiectul juridic special al infracțiunii de furt îl constituie relațiile
sociale referitoare la posesia și detenția asupra bunurilor mobile.
Posesia asupra bunurilor mobile se exercită de proprietar sau de
titularul dreptului de uzufruct în virtutea titlului constitutiv de drept sau de
o altă persoană.
Posesia legitimă este exercitată în baza unui titlu și posesia
ilegitimă este exercitată abuziv pentru că posesorul nu o face în baza unui
titlu valid. Posesia, în dreptul civil, se apără prin acțiunile posesorii, Dreptul
penal, prin incriminarea infracțiunii de furt, apără dreptul de proprietate,
dar și drepturile care conferă titularului posesia unor bunuri, apără posesia
legitimă. Prin incriminarea infracțiunii de furt nu este apărată posesia
ilegitimă (a se vedea Judecătoria Craiova, sentința penală nr. 1794/1986
în Rev. Rom. de Drept nr. 11/1987, pag. 21). Ca argument legal invocăm
textul de incriminare care folosește în definirea infracțiunii următoarea
formulare: „luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără
consimțământul acestui, în scopul de a și-l însuși pe nedrept” iar în
alineatul 2 arată: „„fapta constituie furt și dacă bunul aparține în întregime
sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârșirii faptei acel bun se
găsea în posesia sau detenția legitimă a altei persoane”
2. Obiectul material al infracțiunii de furt prezintă unele
particularități:
- obiectul material îl constituie un bun mobil corporal;
Prin ”bun mobil corporal ”înțelegem bunul care poate fi deplasat
transportat dintr-un loc în altul fără a-și modifica valoarea.
Bunurile mobile corporale pot fi animate și neanimate. Bunurile
mobile animate (însuflețite) sunt cele care se port deplasa liber: animale,
păsări. Bunurile mobile neanimate sunt toate celelalte bunuri indiferent de
starea lor fizică: lichidă, solidă ,gazoasă).
Bunurile mobile corporale se pot afla în proprietate privată sau
publică aparținând persoanelor fizice, persoanelor juridice private sau
persoanelor juridice de drept public.
Bunurile imobile nu pot constitui obiectul material al infracțiunii
de furt. Totuși, dacă părțile unui imobile sunt detașate pot constitui obiect
material al furtului ( a se vedea Plenul Tribunalului Suprem, dec. de
îndrumare nr. 18/1961 publicată în Legalitatea populară nr. 9/1961, pag.
60, G. Antoniu, V. Papadopol, M. Popovici, B. Ștefănescu Îndrumări date
de Tribunalul Suprem și noua legislație penală, Editura Științifică,
București, 1971, pag. 101).
Sunt obiect material al furtului și arborii după ce sunt detașați de
sol, recoltele în aceleași condiții și fructele după ce au fost desprinse de
tulpini.
De asemenea pot constitui obiect la infracțiunii de furt și unele
părți artificiale ale corpului uman cum sunt protezele de orice tipa ( a se
vedea Trib. Jud. Timiș, dec. pen. nr. 356/1981, cu notă de M. Sârbu și I.
Dincă în Rev. Rom. de Drept nr. 2/1982, pag. 56).
Banii și alte hârtii de valoare: bilete la ordin, obligațiuni de bancă,
de trezorerie etc pot fi obiect material al furtului fiind bunuri mobile
corporale. Înscrisurile pot fi obiect la infracțiunii de furt dacă nu constituie
obiect al furtului numai dacă nu sunt obiect al altor infracțiuni cum ar fi
infracțiunea de violare a corespondenței.
- obiectul material la furtului trebuie să aibă o minimă
valoare economică;
Dacă obiectul material nu are o valoare economică minimă nu
sunt întrunite elementele constitutive al infracțiunii.
- bunul să se afle în posesia sau detenția altei persoane
decât autorul;
Dacă în momentul sustragerii bunul se afla în detenția sau
posesia legitimă a autorului acestuia i se va reține în sarcină infracțiunea
de abuz de încredere și nu infracțiunea de furt.
Nu sunt considerate în posesia vreunei persoane: bunurile
nimănui ( nu se cunoaște cărei persoane aparțin), bunurile abandonate
(părăsite), bunurile pierdute pentru că au ieșit din posesia detentorului
sau proprietarului și în consecință nu pot constitui obiect material al
infracțiunii de furt. În ipoteza în care posesorul sau deținătorul l-a uitat într-
un loc sau l-a lăsat urmând să vie ulterior să-l ia și cineva îl fură sunt
întrunite elementele infracțiunii de furt ( a se vedea trib. Suprem, dec. pen.
nr. 2692/1972, în rev. Rom.de Drept nr. 2/1973, pag. 156)
Jurisprudența a stabilit că animalele domestice lăsate libere
pentru a-și căuta hrană, chiar nepăzite, au deprinderea ca seara să se
revină în gospodăria proprietarului, nu sunt bunuri pierdute și sustragerea
lor constituie infracțiunea de furt (a se vedea Curtea Supremă de Justiție,
secț. pen., dec. pen. nr. 1242/1995în Dreptul nr. 8/1997, pag. 123).
Cerința ca bunul să se afle în posesia sau detenția altuia este
îndeplinită și atunci când bunul se afla în stăpânirea faptică a altei
persoane (a se vedea V. Dongoroz și alții, op. cit., vol. III, pag. 458, T.
Vasiliu și alții, op. cit., vol. II, pag. 256).
De pildă, autorul îi cere bunul posesorului sau deținătorului ca
să-l studieze și primindu-l fuge cu el, săvârșește infracțiunea de furt. De
asemenea, autorul a folosit bunul ca suport pentru ca să întocmească un
înscris și apoi l-a sustras. Bunul este încredințat de proprietar pentru
supraveghere un timp limitat și autorul îl sustrage, săvârșește infracțiunea
de furt și nu de abuz de încredere. În toate exemplele de mai sus
proprietarul sau posesorul nu a pierdut posesia bunului, iar stăpânirea
faptică a autorului nu semnifică dobândirea posesiei legitime a bunului. În
mod similar, bunul i-a fost încredințat să-l folosească în procesul muncii
unei persoane care presta lucrări ocazionale sub conducerea
proprietarului și pe fondul unei neînțelegeri asupra remunerării muncii , a
sustras bunul încredințat și l-a vândut, săvârșește infracțiunea de furt și
nu pe cea de abuz de încredere. Autorul a stăpânit faptic bunul și nu a
fost posesorul sau deținătorul lui legitim ( a se vedea R. Bodea, Din nou
despre distincția dintre infracțiunea de furt și infracțiunea de abuz de
încredere . Posesia de fapt, fără titlu , în Dreptul 8/2003, pag. 140).
4. Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană, indiferent
dacă are vreun drept asupra bunului
Furtul poate fi săvârșit de o singură persoană sau în participație.
În jurisprudență s-a stabilit că fapta celui care tăinuiește în mod repetat
bunuri furate de aceiași persoană este complice la infracțiunea de furt
pentru că autorul a persistat în activitatea infracțională tocmai în
considerarea faptului că are sprijinul moral și material al tăinuitorului care
va primi și valorifica bunurile furate, împrejurare care constituie
infracțiunea de complicitate la furt. Primul act de primire de bunuri
constituie tăinuire, cele ulterioare constituie acte materiale care compun
complicitate la infracțiunea de furt în formă continuată ( a se vedea
Tribunalul Suprem, dec. pen. nr. 569/1970, în Culegere de decizii 1970,
pag. 350-351, Înalta Curte de Casație și Justiție, secț. pen.,, dec,. pen. nr.
165/2005, în Dreptul nr. 10/2005, pag. 244).
Subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică în
posesia sau detenția căreia a fost găsit bunul furat.
5. Latura obiectivă – elementul material al laturii obiective
constă în acțiunea de „luare”.
Termenul uzitat de legiuitor de „luare” semnifică scoaterea
bunului din posesia sau detenția unei persoane și trecerea ilicită în
stăpânirea faptică a autorului. Acțiunea presupune două componente:
-acțiunea de scoatere bunului din posesia/detenția altuia
(deposedarea);
- actul de introducere a bunului în stăpânirea faptică, ilicită a
autorului ( imposedare);
De-a lungul timpului, termenul de luare a cunoscut diferite
accepțiuni:
- teoria contractațiunii potrivit căruia se consideră că furtul se
realizează în momentul atingerii lucrului și exprimă concepția romană;
- teoria amovării prin care furtul se realizează în momentul
mișcării bunului, deplasării fizice a lui;
- teoria ablațiunii sau transportării potrivit căreia furtul se
considera comis în momentul transportării bunului până în locul în care
autorul îl dorea;
- teoria ilațiunii sau ascunderii care consideră că furtul s-a
consumat în momentul în care a reușit să ascundă bunul;
- teoria apropriațiunii sau luării în stăpânire a bunului potrivit
căreia furtul se consumă atunci când s-a produs deposedarea, respectiv
scoaterea din detenția sau posesia altuia; teoria s-a dezvoltat în perioada
modernă și corespunde și concepției actuale ( pentru mai multe detalii a
se vedea C. Bulai op. cit.,pag. 205, O.A. Stoica, op. cit., pag. 151).
Luarea bunului trebuie să se facă fără violență, fără o opoziție a
victimei, pentru că în ipoteza luării cu violența fapta constituie tâlhărie.
Bunul este scos din detenția sau posesia altuia și dacă bunul nu
este deplasat , ci doar scos din zona de stăpânire altuia acoperirea lui cu
alate bunuri așa încât nu mai este vizibil, încorporarea formală prin
introducerea sau camuflarea cu un alt bun și când se ridică bunul care-l
camuflează se ridică și bunul furat. În raport cu natura bunului luarea
presupune și activitatea de deplasare. De pildă, sustragerea unui
autoturism presupune deplasarea lui.
În cazul variantei tip nu interesează modul și mijloacele de
săvârșire a furtului, putând fi comis prin tot felul de manopere dolosive.
Luarea bunului trebuie să se facă fără consimțământul
posesorului/detentorului legitim.
Dacă persoana vătămată consimte la remiterea bunului ulterior
luării lui sau consimțământul provine de la o persoană incapabilă aceste
împrejurări sunt irelevante pentru existența furtului.
Luarea bunului trebuie să producă o pagubă, un prejudiciu
avutului sau patrimoniului unei persoane., furtul fiind o infracțiune
materială de prejudiciu sau daună.
Urmarea imediată în cazul infracțiunii de furt o constituie
schimbarea stării de fapt a bunului, fiind suficient să nu mai fie la dispoziția
celui care-l deținuse, iar autorul să poată dispune de el ( a se vedea V.
Dobrinoiu, op. cit., pag. 287).
Între acțiunea de sustragere și urmarea imediată trebuie să
existe o legătură cauzală.
6. Laura subiectivă infracțiunea de furt se săvârșește cu
intenție directă cu scop special de însușire pe nedrept.
De pildă, dacă autorul, față de care partea păgubită avea o
datorie și în contul acesteia își însușește un bun din patrimoniul victimei
săvârșește infracțiunea de furt (a se vedea a se vedea G. Antoniu, c. Bulai,
Practică judiciară penală, Editura Academiei, București, 1988, vol. III, pag.
109)
Doctrina menționează faptul că furtul se poate comite cu intenție
indirectă atunci când bunul furat conține și un alt buna cărei prezență
autorul nu a putut-o prevedea , dar a acceptat rezultatul acțiunii sale ( a
se vedea V. Dongoroz, și alții, op. cit., vol. III, pag. 109). De pildă,
sustragerea unei haine în care se afla o sumă de bani, sustragerea unui
portmoneu ce conținea și niște bijuterii.
În jurisprudență s-au exprimat puncte de vedere divergente
privitoare la încadrarea juridică a faptei autorului prin care acesta ia un
bun mobil din posesia sau detenția altuia cu scopul de a-l determina pe
acela să adopte o conduită dictată de el. Unele hotărâri judecătorești au
reținut că fapta constituie infracțiunea de furt (Trib. Suprem, dec. pen. nr.
656/1969,în Culegere de decizii 1969, pag. 320). Alte instanțe au reținut
că fapta nu constituie infracțiune pentru că nu este realizată cerința
însușirii pe nedrept ( a se vedea Trib. Jud. Cluj, dec. pen. nr. 1546/1964,
în Justiția Nouă, nr.11/1965, pag. 144, Curtea de Apel Suceava, dec. pen.
nr. 323/1998 în Dreptul nr. 9/1999, pag. 121). Doctrina a soluționat
această problemă în sensul că pentru a fi în prezența infracțiunii de furt
trebuie ca luarea bunului din posesia/detenția altuia trebuie făcută în
scopul însușirii pe nedrept. ( a se vedea R. Bodea, B. Bodea, op. cit.,
pag.199). De altfel, legiuitorul menționează a ceastă condiție expres în
conținutul textului de incriminare.
Instanța supremă a reținut într-o decizie că scopul însușirii pe
nedrept există și în cazul în care autorul reține un bun al unei persoane cu
scopul de a o constrânge să îndeplinească în afara cadrului legal
pretențiile sale derivând dintr-un litigiu patrimonial, întrucât într-o astfel de
situație, persoana vătămată este constrânsă să onoreze pretențiile
autorului pentru a-și redobândi bunul reținut, altfel autorul ar dispune de el
( a se vedea Curtea Supremă de Justiție dec. nr. 1732 /1995 în Rev. de
Drept Penal nr. 4/1995, pag. 160)
7. Tentativa la infracțiunea de furt se pedepsește ( art.232 Cod
penal).
8. Consumarea infracțiuni intervine în momentul finalizării
acțiunii de deposedare și respectiv imposedarea autorului și producerii
prejudiciului. În această privință au existat puncte de divergență. Unii
autori au susținut că infracțiunea se consumă în momentul deposedării ,
iar alții când s-a produs imposedarea autorului, trecerea bunului în
stăpânirea lui (a se vedea O. A. Stoica, op. cit., pag. 152, R. Bodea, B.
Bodea, op. cit., pag. 200-201). Această ultimă opinie este dominantă și
împărtășită și de jurisprudență ( a se vedea Curtea Supremă de Justiție,
secț. pen., dec. pen. nr. 2442/1999 în Dreptul nr. 2/2001,pag. 226).
Stabilirea concertă a momentului trecerii bunului în stăpânirea autorului
face posibilă delimitarea infracțiunii consumate de tentativă.
9. Regimul sancționator fapta se pedepsește cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani sau amendă.
b. Varianta asimilată prevăzută de art. 228 alin. 2 Cod penal
Pentru a pune capăt unor probleme controversate, legiuitorul în
art. 228 alin. 2 Cod penal a incriminat ca infracțiune și fapta proprietarului
care ia din posesia sau detenția legitimă a unei persoane bunul care este
proprietatea sa.
Explicațiile privitoare la elementele infracțiunii tip sunt
similare și în cazul variantei asimilate cu singura specificație că
subiectul activ al infracțiunii este calificat putând fi numai
proprietarul bunului care în momentul săvârșirii faptei se afla în posesia
sau detenția legitimă a altuia.
Sustragerea bunului aflat în coproprietate ,dar aflat în detenția
celuilalt coproprietar, constituie infracțiunea de furt.
c. Varianta agravată prevăzută de art. 256/1 Cod penal
raportat la art. 228 Cod penal constă în faptul că regimul sancționator se
majorează ,respectiv limitele speciale se majorează cu jumătate dacă
fapta a produs consecințe deosebit de grave ( prejudiciu peste 2 milioare
Ron).

3.1.2. Furtul calificat (art. 229 Cod penal)


Reglementare: art. 229 Cod penal dispune:
- alin. 1 „furtul săvârșit în următoarele împrejurări:
a) într-un mijloc de transport în comun;
b) în timpul nopții;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin efracție, escaladare, sau prin folosirea fără drept a unei
chei ori a unei chei mincinoase;
e) prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă ori de
supraveghere;
se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani;
- alin. 2 „dacă furtul a fost săvârșit în următoarele împrejurări :
a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
c) de o persoană având asupra sa o armă;
se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani;
- alin 3 „furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte
produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori
vagoane cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigații;
c) componente ale rețelelor electrice;
d)un dispozitiv sau sistem de semnalizare alarmare sau alertare
în caz de incendiu sau alte situații de urgență;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenție la
incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz
de dezastru,
f) instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier,
naval, aerian și componente ale acestora precum și componente ale
mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța
traficului și a persoanelor pe drumurile publice;
h)cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații,
radiocomunicații precum și componente de comunicații;
se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani ”
Din analiza textului de incriminare rezultă că sunt prevăzute trei
variante agravante.
a. Varianta agravată prevăzută de art. 229 alin.1 Cod penal
constă în săvârșirea furtului în anumite circumstanțe faptice care-i conferă
un grad sporit de pericol și anume:
- furtul săvârșit într-un mijloc de transport în comun (art. 229
alin 1 lit. a Cod penal);
Prin mijloc de transport în comun înțelegem acele mijloace
destinate transportului simultan al mai multor persoane: autobuze,
troleibuze, trenuri, vapoare, avioane etc. Sunt mijloace de transport în
comun și altele care nu sunt speciale destinate acestui scop: tractoare ,
remorci. Aglomerația, oboseala călătorilor, posibilitatea distragerii atenției
sunt facilități utilizate de făptuitori pentru a fi îndeplinite cerințele
infracțiunii de furt trebuie ca bunul sustras să fie asupra unui călător sau
în spațiu de transport în comun.
Pentru calificarea faptei este irelevantă împrejurarea dacă
mijlocul de transport era în mișcare ori staționa, dacă era aglomerat sa
unu mijlocul de transport. De asemenea nu prezintă importanță nici faptul
că autorul este un călător sau membru al personalului deservent al
mijlocului de transport în comun, sau dacă bunul aparținea unuia dintre
călători sau personalului deservent.
Nu sunt îndeplinite cerințele infracțiunii de furt calificat dacă
mijlocul de transport se afla în garaj și nu pe traseul de circulație și din
acesta se sustrag bunuri.
Taximetru în care se comite infracțiunea de furt nu reprezintă un
mijloc de transport în comun și în consecință nu sunt aplicabile dispozițiile
art. 229 alin. 1 it a Cod penal (a se vedea Trib. Jud. Tulcea, dec. pen. nr.
191/1976 în rev. Rom. de Drept nr. 2/1979, pag. 44; există și opinia
contrară expusă în Dreptul nr. 6/2000, pag. 99)
- furtul săvârșit în timpul nopții (art. 229 alin. 1 lit. b Cod penal;
Sintagma „în timpul nopții” semnifică intervalul de timp de la
lăsarea întunericului și până la dispariția luni în zorii zilei. În raport cu
anotimpul în care se comite furtul durata nopții este variabilă.
Fapta se consideră săvârșită în timpul nopții chir dacă numai o
parte a activității infracționale a fost comisă pe durata nopții. Legiuitorul nu
cere expres ca să se facă dovada împrejurării că autorul furtului a profitat
de întuneric pentru ca aceasta este o chestiune faptică, circumstanța
având caracter obiectiv ( a se vedea Plenul Tribunalului Suprem, decizia
de îndrumare nr. 3/1970).
Chiar dacă zona în care s-a comis furtul era o zonă luminată
artificial, circumstanța faptică este aplicabilă, reținându-se că infracțiunea
este comisă în timpul nopții și fapta va fi încadrată ca furt calificat ( a se
vedea Trib. București, secț. I pen., dec. nr. 89/A/2004în Culegere de
practică judiciară 2000-2004, pag.418).
O problemă specială care s-a ridicat și a primit rezolvări diferite
este cea referitoare la momentul în care începe noaptea și cel în care se
sfârșește ( a se vedea I. Dobrinescu, op. cit., pag. 103).
Unii autori au apreciat că noaptea începe de la apusul soarelui și
se sfârșește la răsăritul lui, iar alții au susținut că noaptea începe din
momentul în care s-a lăsat întunericul și oamenii se retrag pentru odihnă
și se sfârșește în momentul în care oamenii reîncep activitățile zilnice. Cei
din urmă susținători au avut în vedere și dispozițiile Codul de procedură
penală sau Codul de procedură fiscală care dispun că percheziția
domiciliară se poate efectua între orele 6-20, respectiv organele de
executare fiscală pot pătrunde în spațiile deținute de debitorii răi platnici
pentru identificarea bunurilor sau verificări în același interval orar.
În jurisprudență s-au pronunțat soluții care au avut în vedere
ambele opinii. Niciuna dintre opinii nu este la adăpost de critici. În mod
obiectiv, credem alături de alți autori că problema se poate soluționa
echitabil și legal dacă avem în vedere rațiunea încriminării, respectiv faptul
că întunericul reduce posibilitatea de supraveghere a bunurilor și-l ajută
pe autor care poate sustrage bunuri și poate dispărea în mod facil. În
aplicarea corectă a dispozițiilor legale trebuie avute în vedere în mod
concret data calendaristică și ora la care s-a săvârșit fapta, poziția
topografică a localității respectiv dacă este situată pe deal sau pe o vale
ori depresiune ( a se vedea R. Bodea, B. Bodea, op. cit., pag. 205).
Prin noapte se înțelege noaptea propriu-zisă nu și amurgul, când
nu este întuneric total ori o împrejurare care face ca zona respectivă să se
afle câteva momente în întuneric cum ar fi trecerea unui tren printr-un tunel
( a se vedea Curtea Supremă de justiție, secț. pen., dec. pen. nr.
355/1999, în Dreptul nr. 2/2000, pag. 185),
- c. furtul săvârșit de o persoană mascată, deghizată sau
travestită
Circumstanța de calificare constă în faptul că autorul recurge la
un anumit procedeu pentru a nu fi recunoscut.
Mascarea se realizează prin acoperirea feței cu o mască sau cu
o bucată de material textil sau de altă natură care să-i camufleze fața
lăsându-și descoperiți numai ochii.
Deghizarea constă în crearea unei înfățișări care să nu permită
recunoașterea autorului de către cunoscuți sau victimă: acoperirea capului
cu perucă, vopsirea și scurtarea părului, aplicarea de mustăți sau
sprâncene false, barbă falsă, ochelari etc.
Travestirea autorului constă în aranjarea și purtarea
vestimentației sexului opus celui care aparține autorul pentru a crea o
imagine falsă.
Procedeele utilizate por fi intimidante sau induc victima și pot
canaliza cercetările pe o pistă falsă ( a se vedea O.Loghin, T. Toader, op.
cit. pag. 242)
- furtul comis prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără
drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;
Circumstanțele de calificare se referă la mijlocul utilizat de autor
pentru comiterea furtului. Calificarea infracțiunii în furt calificat intervine
chiar dacă autorul a utilizat numai unul dintre mijloacele enumerate de
legiuitor.
Efracția constă în înlăturarea prin mijloace violente un
dispozitiv care are menirea de a securiza pătrunderea într-un anumit
loc. Acțiunea se poate realiza prin înlăturarea încuietorilor, spargerea,
ruperea sau distrugerea lor (înlăturarea dispozitivelor de închidere
exterioară de la uși, ferestre, dulapuri , casete, case de bunuri,
geamantane etc.; a se vedea Trib. Suprem, dec. pen.,nr. 2086/1971în
Rev. Rom de Drept nr. 1/1972,pag. 155). De regula, efracția poate duce
șa distrugerea dispozitivelor de închidere, dar prin procedeu demontării
unui dispozitiv nu se ajunge la distrugerea lui ( demontarea ușii,
demontarea unei ferestre), dar furtul va fi calificat ca fiind săvârșit prin
efracție ( a se vedea Trib. Mun. București, dec. pen. nr 2588/1984 în C.
Sima, Codul penal adnotat, Editura lumina Lex, București, 2000,pag. 580;
Judecătoria Roșiorii de Vede, sent. Pen. nr 338/1995 în Dreptul
nr. 1/1997, pag. 126)
Ruperea unui sigiliu aplicat pe o structură în care erau depozitate
bunurile sustrase, nu constituie infracțiunea de furt prin efracție pentru că
sigiliul nu este un mijloc de securizare a bunurilor, ci un mijloc care are
menirea de a demonstra că nu s-a umblat în locul unse au fost depuse
bunurile. Împrejurarea că a fost rupt sigiliul realizează conținutul infracțiunii
de rupere de sigilii(art. 260 Cod penal). Faptele se află în concurs real ( a
se vedea Trib. Suprem, dec. pen. nr. 1886/1979, în Rev. Rom. de Drept
nr. 6/1980, pag. 61).
Escaladarea semnifică trecerea deasupra unui zid, a
gardului, sau a altor împrejmuiri a unui geam al unui balcon sau
imobil care sunt deschise. Sunt irelevante mijloacele pe care le
folosește autorul pentru a escalada zidul gardul etc.
Fapta nu constituie infracțiunea de furt calificat atunci când
autorul intră în imobil prin ușa lăsată deschisă și după ce sustrage bunurile
iese din imobil sărind peste o fereastră ( a se vedea Trib. Suprem, dec.
pen. nr. 485/1893în Rev. Rom. de Drept nr. 12/1984, pag. 75)
Folosirea fără drept a unei chei adevărate presupune
utilizarea unei chei care servește la deschiderea unui dispozitiv de
către autor, care nu este îndreptățit să o folosească și care a ajuns în
posesia sa în orice împrejurare (cheia a uitată, găsită, furată, lăsată într-
un anumit loc de proprietar, lăsată în ușa încuiată, încredințată spre
păstrare etc.).
Folosirea unei chei mincinoase presupune utilizarea unei
chei contrafăcute sau a oricărui instrument care poate fi acționat
mecanic pentru deschiderea unui dispozitiv fără deteriorarea lui. (a
se vedea T. Vasiliu, op. cit., vol. I , pag. 275).
Furtul calificat prin efracție, escaladare sau folosirea fără
drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase include și
infracțiunea de violare de domiciliu, care este absorbită în mod
necesar de conținutul infracțiunii de furt calificat și în consecință nu
se vor reține două infracțiuni în concurs, doar o singură infracțiune
de furt calificat (a se vedea L. Biro, Încadrarea juridică a furtului săvârșit
prin violare de domiciliu în Rev. Rom. de Drept nr. 6/1974, pag. 18-22,
Trib. Suprem, dec. pen. nr. 2394/1970 în Culegere de decizii 1970, pag.
367).
De asemenea când prin efracție s-a produs și distrugerea
dispozitivului de închidere sau a altor elemente pe care era fixat, în
mod similar fapta de distrugere este absorbită în conținutul
infracțiunii de furt calificat (a se vedea L. Biro, Încadrarea juridică a
furtului săvârșit prin violare de domiciliu în Rev. Rom. de Drept nr. 6/1974,
pag. 18-22, Trib. Suprem, dec. pen. nr. 2394/1970 în Culegere de decizii
1970, pag. 367).
- furtul săvârșit prin scoaterea din funcțiune a sistemului de
alarmă, ori de supraveghere
Această modalitate desăvârșire a comiterii furtului a fost
incriminată de noul Cod penal pentru a acoperi toate modalitățile de
săvârșire pentru odată cu perfecționarea sistemelor de securizare s-au
adaptat și modalitățile de comitere a furtului.
Un sistem de alarmă din punct de vedere tehnic și funcțional se
compune din: dispozitive de detecție, dispozitive de semnalizare, centrală
de alarmare, centru de decizie și preluare a informațiilor provenite de la
detectoare și semnalizare, dispozitive de control, dispozitive de
transmitere la distanță a informațiilor. Aceste dispozitive au ca scop
transmiterea evenimentelor către un dispecerat de monitorizare, în scopul
solicitării echipei de intervenție.
Un sistem de supraveghere video servește la urmărirea și înregistrarea
imaginilor într-un spațiu care este supravegheat video și este interconectat
cu un sistem de avertizare la efracție sau echipamente de control acces.
Un astfel de sistem se compune din camere video, unul sau mai multe
monitoare, un video recorder pentru înregistrarea imaginilor, dispozitiv de
prelucrare a imaginii, surse de alimentare.
Autorul distruge unul sau mai multe dintre componente pentru a
scoate sistemul din funcțiune și în acest fel nu se mai realizează alarmarea
sau înregistrarea imaginilor.
Regim sancționator: fapta de furt săvârșit în circumstanțele
prevăzute de art. 229 alin1 Cod penal constituie infracțiunea de furt
calificat și se sancționează cu pedeapsă de la unu la 5 ani.
b. Varianta prevăzută de art. 229 alin. 2 Cod penal
Constituie infracțiunea de furt calificat prevăzut de art. 229 alin.
2 Cod penal fapta de furt săvârșită în următoarele împrejurări:
- furtul asupra unui bun care face parte din patrimoniul
cultural;
Circumstanța de calificare vizează obiectul material al furtului
care trebuie să fie un bun are face parte din patrimoniul cultural cum ar fi:
sculpturi, tablouri, stampe , cărți ediții rare, instrumente muzicale,
documente, hărți vechi, monede sau fragmente din obiecte care poartă
inscripții vechi etc. Prin incriminarea acestei fapte sunt puse sub protecție
specială obiectele de valoare, istorice de importanță deosebită pentru
cultura noastră.
- furtul săvârșit prin violare de domiciliu sau sediu
profesional;
Fapta a fost incriminată pentru a pune capăt unor controverse
din doctrină și jurisprudență. În vechea reglementare, furtul simplu precum
și cel calificat puteau să coexiste cu infracțiunea de violare de domiciliu.
Era exceptat doar furtul prin efracție când se aprecia că violarea de
domiciliu este absorbită de conținutul calificat al furtului.
Legiuitorul, pentru a uniformiza soluțiile jurisprudențiale, a
incriminat ca fiind infracțiunea de furt calificat, cu un regim sancționator
mai sever, fapta de furt săvârșită prin violare domiciliului sau la sediului
profesional de către autor. Legiuitorul a reținut în acest fel că infracțiunea
de violare a domiciliului sau a sediului profesional sunt absorbite de
conținutul calificat al infracțiunii de furt. Furtul calificat săvârșit prin violare
de domiciliu sau a sediului profesional este o infracțiune complexă A se
vedea V. Dobrinoiu, M.A. Hotca, M. Gorunescu, M. Dobrinoiu, I. Pascu, I.
Chiș, C. Păun, N. Neagu, M. C. Sinescu, Noul Cod penal comentat. Partea
specială, vol. II, ediția a II a, Editura Universul Juridic, București, 2014,
pag. 229).
- furtul săvârșit de o persoană având asupra sa o armă;
Circumstanța de agravare a avut în vedere faptul că autorul
înarmat își desfășoară activitatea infracțională cu mai multă siguranță și în
cazul depistării poate reacționa cu multă ușurință să-și asigure scăparea,
așa încât fapta prezintă un grad mai ridicat de pericol social. Pentru
reținerea infracțiunii de furt calificat săvârșit de către o persoană având
asupra sa o armă este suficient ca autorul, în momentul comiterii faptei să
fi avut arma asupra lui, indiferent dacă o purta la vedere sau era ascunsă
( a se vedea G. Antoniu, Infracțiuni contra patrimoniului, Practică judiciară
penală, Editura Academiei, București, 1988, pag.93).
Termenul de „armă” are înțelesul prevăzut în art. 179 Cod penal,
acela de instrumente, dispozitive, piese sau cele asimilate acestora. Este
irelevant dacă autorul are permis de port armă, iar în ipoteza contrară se
va reține infracțiunea de furt calificat în concurs cu infracțiunea de
nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
Regim sancționator: furtul calificat prevăzut de art. 229 alin.2
Cod penal este pedepsit cu închisoare de la 2 la 7 ani.
c. Varianta agravată prevăzută de art. 229 alin. 3 Cod penal
Circumstanțe de calificare a acestei variante agravate o
constituie natura bunului sustras prevăzută de textul de incriminare:
- furtul de țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină,
motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte,
depozite, cisterne ori vagoane cisternă;
Din conținutul legal rezultă că furtul este calificat atunci când
autorul sustrage produse petroliere care se află în anumite locuri:
conducte, depozite , cisterne sau vagoane cisternă. Legiuitorul a avut în
vedere, pe de o parte faptul că acestea sunt resurse energetice și pe da
altă parte că sustragerea lor ar putea antrena consecințe vătămătoare
pentru mediu, pot crea pericol prin manipularea lor de către persoane
neautorizate fiind substanțe ușor inflamabile.
- furtul de componente ale sistemelor de irigații;
Legiuitorul a incriminat ca fiind furt calificat sustragerea unor
elemente din componențe sistemelor de irigat pentru a asigura protecția
acestora și funcționarea lor perioadele de secetă și în consecință
creșterea producțiilor agricole.
Din categoria acestor bunuri fac parte: conductele, hidranții.
Stațiile de pompare, stații și instalații de punere sub presiune a apei,
motoare de acționare, ,circuite de automatizare etc.
Constituie infracțiunea de furt calificat sustragerea unor vane și
a unor hidranți din cadrul unui sistem de irigare , chiar dacă acesta nu era
funcțional pentru că anumite elemente erau defecte datorită degradării ( a
se vedea Curtea Supremă de Justiție, dec. pen. nr. 2150/2003, în Rev.
Rom. de Drept Penal nr. 1/2005, pag. 161), a electromotorului de la stația
de pompare pentru colectarea apei din canalul de desecare ( a se vedea
Curtea Supremă de Justiție, dec. pen. nr. 3855/2003, în Rev. Rom. de
Drept Penal nr. 1/2005, pag. 161),sustragerea dalelor de beton din canalul
de irigații ( a se vedea Curtea Supremă de Justiție, dec. pen. nr.
25580/2003, citat de V. Păvăleanu, Drept penal Special, Editura Universul
Juridic, București, 2014, pag. 169).
- furtul de componente ale rețelelor electrice;
Din această categorie de bunuri fac parte: rețelele de transport
și distribuție, conductori, stâlpi, transformatoare, stații cu componentele
aferente etc. Legiuitorul a incriminat ca fiind furt calificat astfel de
sustrageri pentru a sigura buna funcționare a sistemului energetic național
, pe de o parte și pe de altă parte evitarea unor consecințe tragice ale
faptelor de acest gen. Jurisprudența a reținut furt calificat sustragerea unei
cantități de aluminiu din cablurile electrice montate pe stâlpii de susținere
pentru că aceste cabluri sunt componente ale rețelei electrice (a se vedea
Curtea Supremă de Justiție, dec. pen. nr. 1889/2004, în Rev. Rom. de
Drept Penal nr. 2/2005, pag. 145).
- furtul unui dispozitiv ori un sistem de semnalizare,
alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situații de urgență
publică;
Potrivit dispozițiilor legale instituite prin Legea nr. 307/2006, în
orice localitate sau unitate productivă importantă trebuie să fie instalate și
să funcționeze sisteme de semnalizare, alarmare sau alertare în caz de
incendiu sau altă urgență publică: calamitate naturală sau catastrofă
generate de anumite evenimente naturale sau accidentale.
- furtul unui mijloc de transport sau orice alt mijloc de
intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau
aeriene sau în caz de dezastru;
Legiuitorul a incriminat ca fiind furt calificat fapte prin care este
împiedicată intervenția promptă în cazul unor evenimente prin care a fost
pusă în pericol grav viața, sănătatea sau bunurile unor persoane.
Mijloacele de intervenție rapidă menționate în textul de lege au menirea
să asigure cu rapiditate deplasarea în vederea salvării oamenilor și limitării
unor pagube.
- furtul de instalații de siguranță și dirijare a traficului
feroviar, rutier, naval, aerian și de componente ale mijloacelor de
transport aferente;
Legea nr. 289/2005 , înainte de intrarea în vigoare a noului Cod
penal incriminase unele dintre faptele de sustragere de componente ale
instalațiilor de siguranță a circulației e calea ferată, dar odată cu intrarea
în vigoare a Codului penal , incriminarea anterioară a fost abrogată.
Incriminarea din Codul penal este mult mai complexă și apără toate
sistemele care asigură siguranța circulației feroviare, rutiere, aeriene,
navale precum și sustragerile de componente ale mijloacelor de transport
aferente.
În jurisprudență s-a reținut că sustragerea unor bobine care
controlează electric prezența unui tren pa calea ferată constituie
infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 229 alin.3 lit. f Cod penal ( a
se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, dec. pen. nr. 5260/2006, în
Dreptul nr. 7/2007, pag. 295).
Sustragerea unor piese disparate aflate pe un câmp în
apropierea unui triaj de cale ferată nu întrunește condițiile infracțiunii prev.
de art. 229 alin. 3 lit. f Cod penal pentru că inculpatul nu a avut
reprezentarea că acestea reprezintă piese ale unui vagon care fuseseră
demontate (a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, dec. pen. nr.
5512/2005, în Dreptul nr. 8/2006, pag. 229).
În cazul în care autorul a secționat ca să-l sustragă cablul de
cupru care intra în componența unui macaz de cale ferată, apoi l-a sustras
și valorificat faptele sale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor
de furt calificat prevăzută de art. 229 alin.3 lit. f Cod penal și punere în
pericol a siguranței circulației pe calea ferată prevăzută de art. 332 Cod
penal, aflate în concurs ( a se vedea Curtea Supremă de Justiție, dec.
pen. nr.194/2005, citată de V. Păvăleanu, op. cit., pag. 170).
-furtul bunurilor prin însușirea cărora se pune în pericol
siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice;
Fac parte din această categorie de bunuri componente ale
semafoarelor, indicatoarelor, balustradelor de protecție, capace de canal
etc. Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii trebuie ca
bunurile respective să fie amplasate în zone în care s-ar putea în pericol
traficul și persoanele.
- furtul de cabluri, linii, echipamente, și instalații de
telecomunicații, radiocomunicații precum și componente de
comunicații;
Echipamentele sunt ansambluri de dispozitive și mecanisme
care asigură funcționarea unei mașini sau instalații.
Instalațiile sunt ansambluri de mașini, aparate, construcții
instalate în vederea unui scop determinat.
Instanța supremă a reținut că însușirea fără drept de cabluri, linii,
echipamente și instalații de telecomunicații constituie infracțiunea de furt
calificat dacă în momentul sustragerii acestea erau integrate într-o rețea
sau într-un sistem de comunicații aflat sau nu în funcțiune ( a se vedea
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, dec. nr. II/ 16 ianuarie
2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 291 dinn31 martie 2006).
Regim sancționator: faptele incriminate în art. 229 alin. 3 Cod
penal sunt pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani
d. Varianta agravată prevăzută de 256/1 Cod penal
În temeiul art. 256/1 Cod penal dacă faptele incriminate în art.
229 Cod penal au produs consecințe deosebit de grav(prejudiciu peste
2milioane RON) limitele speciale se majorează cu jumătate, respectiv
pentru faptele incriminate în alin. 1 limitele de pedeapsă vor fi 1 an și 6
luni la 7 ani și 6 luni, pentru fpstele incriminate în alin2 limitele de
pedeapsă vor fi 3 ani la 10 ani și 6 luni și pentru faptele incriminate la alin.
3 limitele de pedeapsă vor fi 4 ani și 6 luin la 15 ani.

3.1.3. Furtul în scop de folosință


Reglementare: art. 230 dispune :
- alin 1 „furtul care are ca obiect un vehicul, săvârșit în scopul de
a-0l folosi pe nedrept se sancționează cu pedeapsa prevăzută în art. 228
sau art. 229, după caz , ale cărei limite speciale se reduc cu o treime”
- alin. 2 „cu pedeapsa prevăzută în alin. 1 se sancționează
folosirea fără drept a unui terminal de comunicații al altuia sau folosirea
unui terminal de comunicații racordat fără drept la o rețea, dacă s-a produs
o pagubă”
Codul penal incriminează distinct infracțiunea de furt de folosință
ca variantă atenuată a infracțiunii de furt.
Din analiza textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut o variantă tip și o variantă asimilată.
a. Varianta tip sau simplă (art.230 alin 1 Cod penal) constă în
sustragerea unui vehicul în scopul de a-l folosi pe nedrept.
Obiectul juridic este similar celui analizat la infracțiunea de
furt.
1. Obiectul material este calificat , îl constituie numai un
vehicul.
Prin „vehicul” se înțelege orice mijloc de transport pe o cale de
comunicație ( autovehicul, bicicletă, motocicletă, vehicul tractat manual
sau cu animale). Vehiculul trebuie să se afle în detenția legitimă a unei
persoane în momentul când se comite furtul.
2. Latura obiectivă – elementul material se realizează printr-o
infracțiune de luare a bunului, dar nu în scopul de a fi însușit pe nedrept,
ci în scopul de a-l folosi pe nedrept. Dovada faptului că autorul a luat bunul
în scopul folosirii pe nedrept o constituie faptul că abandonează bunul sau
îl aduce voluntar din locul din care l-a luat.
Jurisprudența a reținut că sunt întrunite elementele infracțiunii de
furt de folosință, atunci când autorul a luat cheile unui autoturism, care
căzuseră pe jos, a deschi autovehiculul și s-a deplasat cu le cca 18 km
până aproape de locuința sa, după care a abandonat mașina ( a se vedea
Curtea de Apel Suceava, dec. pen. nr. 256/1997 în Dreptul nr. 8/1998,
pag. 113).
Furtul de folosință presupune luarea temporară a autovehiculului
pentru că după folosire este redat posesorului dau detentorului legitim.
Prin natura sa furtul are natură continuă și se epuizează când autorul îl
abandonează sau îl readuce în locul din care l-a luat.
3. Latura subiectivă- fapta se săvârșește cu intenție directă
calificată prin scopul de a folosi vehiculul pe nedrept.
4. Tentativa se pedepsește conform art. 232 Cod penal.
5. Consumarea infracțiunii intervine atunci când autorul
deplasează bunul fără consimțământul posesorului/deținătorului său legal
și se epuizează când îl abandonează sau îl readuce din locul din care l-a
sustras.
6. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu limite mai
reduse decât la furt , respectiv limitele speciale se reduc cu o treime.
b. Varianta asimilată (art. 230 alin. 2 Cod penal) - constă în
folosirea ilicită a unui terminal de comunicații racordat fără drept la o rețea
și dacă s-a produs o pagubă.
Utilizarea fără drept a unui post telefonic și efectuarea unor
convorbiri care aduc o pagubă patrimonială, racordarea la o fără
autorizație la o rețea de telefonie fixă etc ,până la incriminarea din actualul
Cod penal au constituit motive de controversă care au fost tranșate prin
incriminările prevăzute de art. 230 alin. 2 Cod penal.
Elementul material care caracterizează latura obiectivă
presupune două modalități alternative:
- folosirea fără drept al unui terminal de comunicații la altuia;
- folosirea unui terminal de comunicații racordat nelegal la o
rețea;
Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiiunii
legiuitorul prevede că mai trebuie îndeplinită o cerință și anume cauzarea
unei pagube.
În literatura de specialitate s-a exprimat opinia în sensul că
impulsurile telefonice reprezintă o formă de energie și pot fi considerate
obiect material al infracțiunii (a se vedea T. Toader, Folosirea clandestină
a unui post telefonic, în Rev. de Drept Penal nr. 1/2003, pag. 68, F.
Filimon, Efectuarea în mod ilegal a convorbirilor telefonice din rețeaua
telefoniei fixe. Încadrare juridică , în Dreptul nr. 4/2003, pag. 145, C. Diță,
Considerații în legătură cu încadrarea juridică a faptei constând în
conectarea ilegală la un serviciu telefonic, în Dreptul nr. 9/2001, pag. 113,
V. Popa, Furt în Dreptul nr. 2/2001, pag. 178)
Jurisprudența a reținut în consonanță cu doctrina că sustragerea
de impulsuri electromagnetice purtătoare de informații sub forma
propagării sunetului au valoare economică ( a se vedea Curtea Supremă
de Justiție, dec. pen. nr. 3981/2000, în Rev. de Drept penal nr. 2/2002,
pag.171).
În mod similar și conectarea ilegală și sustragerea de semnal
dintr-o rețea de televiziune prin cablu reprezintă infracțiunea de furt (a se
vedea Curtea Supremă de Justiție, dec. pen. nr. 1947/2003, citată de T.
Toader în articolul menționat anterior, pag.329).
În doctrina s-a opinat că autorul care fără acceptul proprietarului
s-a conectat la un sistem informatic și transmis un email sau a efectuat
conversații on-line, a lansat un apel video, dacă s-a cauzat opagubă
proprietarului constituie infracțiunea de furt de folosință prevăzută de art.
230 alin.2 Cod penal ( a se vedea R. Bodea, B. Bodea ,op. cit., pag. 215-
216).
Conectarea ilegală la o rețea de comunicații destinată publicului,
branșarea ilegală la echipamente de televiziune prin cablu, sau la rețeaua
de distribuției a energiei electrice sau de gaze constituie infracțiunea de
furt de folosință prevăzută de art. 230 alin 2 Cod penal. În mod similar și
deținătorul uni aparat de telefonie mobilă se conectează neautorizat la o
rețea WIFI și beneficiază ilicit de semnalul internet săvârșește infracțiunea
de furt de folosință.
Tentativa se pedepsește (art. 232 Cod penal).
Regim sancționator: furtul de folosință prevăzut de art. 230 alin.
2 Cod penal se pedepsește u pedeapsa prevăzută pentru furt ( art.228
Cod penal) sau furt calificat (art. 229 Cod penal) ,dar limitele speciale se
reduc cu o treime.

3.1.4. Pedepsirea unor furturi la plângerea prealabilă


Reglementare: art. 231 Cod penal dispune:
- alin. 1 „faptele prevăzute în prezentul capitol săvârșite între
membrii de familie, de către un minor în paguba tutorelui său ori de către
cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de
aceasta, se pedepsește numai la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate”
- alin. 2 „în cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. 1,
alin2 lit. b și c și art. 230 , împăcarea părților înlătură răspunderea penală”
Sintagma „membru de familie” are înțelesul de art. 177 Cod
penal, respectiv, sunt membrii de familie ascendenții, descendenții, frații
și surorile și copii acestora, soțul sau cei care au stabilit relații
asemănătoare dintre părinți și copii atunci când conviețuiesc împreună,
cei care au devenit rude prin efectul adopției.
Sintagma „locuiesc împreună” semnifică faptul că autorul și
persoana vătămată locuiesc în mod permanent sau temporar, dar cu
caracter de stabilitate în același spațiu locativ fără nici un fel de partajare,
trăiesc împreună.
Termenul „găzduire” utilizat de textul de lege semnifică faptul că
persoana vătămată a oferit adăpost, ospitalitate autorului, care folosește
locuința acesteia pe o durată de timp variabilă. Cel aflat în vizită nu este
considerat că este găzduit de persoana vătămată.
Când furtul se săvârșește între persoane care conviețuiesc
împreună și nu au calitatea de soți, furtul se urmărește la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
Dacă unul dintre soți își însușește bunuri comune aflate în
posesia celuilalt soț, fapta constituie infracțiunea de furt ( a se vedea Trib.
Mun. București, dec. pen. 1392/1983 în Repertoriu 1981-1985, pag. 119).
Constituie infracțiunea de furt prevăzută de art.231 Cod penal cel
care a sustras din dormitorul comun fiind cazați n interval de timp
împreună cu late persoane, cei care folosesc un spațiu în comun și unul
dintre ei sustrage un bun al celuilalt colocatar etc.
Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 231 Cod penal în următoarele
ipoteze:
- proprietarul care sustrage bunuri chiriașului din camera
închiriată lui;
- cel care locuiește la hotel în aceiași cameră cu o altă persoană
și-i sustrage bunuri;
- cel care, la locul de muncă, își ține bunurile în același dulap cu
un coleg și acesta i le sustrage;
-cel care se află ocazional în vizită la partea vătămată și-i
sustrage bunuri;
- soții care nu mai locuiau de mai mulți ani împreună și unul dintre
ei vine să discute probleme privind situația copiilor și cu această ocazie
sustrage bunuri;
Codul penal actual a prevăzut că în cazul furtului prevăzut de
art.228 Cod penal și cel al furtului calificat prevăzut de art. 229 alin.1
Cod penal (dintr-un mijloc de transport în comun, pe timp de noapte, de
o persoană mascată, deghizată sau travestită, prin efracție, escaladare
sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate sau a unei chei
mincinoase ,prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarmă sau
supraveghere ) și 229 alin.2 lit. b Cod penal ( prin violare de domiciliu
sau violareai sediului profesional ) și art. 229 alin. 2 lit. c Cod penal (de
o persoană având asupra sa o armă), partea vătămată și autorul se pot
împăca, iar împăcarea constituie o cauză de înlăturare a răspunderii
penale. Rațiunea legiuitorului a fost aceea de a asigura persoanei
vătămate posibilitatea în privința deciziei de sancționare a autorului și
respectiv de a-l stimula pe acesta din urmă să repare paguba cauzată
pentru a nu fi pedepsit dacă persoana vătămată și el se împacă. O rațiune
socială avută în vedere a fost și aceea a soluționării cuceleritate a
proceselor de această natură pentru că împăcarea părților pune capăt
procesului penal.

3.2.Infracțiuni complexe contra patrimoniului


3.2.1. Tâlhăria
Reglementare: art. 233 Cod penal dispune: „furtul săvârșit prin
întrebuințare de violențe, amenințări ori punerea victimei în stare de
inconștiență sau neputința de a se apăra, precum și furtul urmat de
întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau
pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul sa-și asigure
scăparea, se pedepsesc cu închisoare de la 2 al 7ani și interzicerea
exercitării unor drepturi”
Infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune complexă pentru
că absoarbe în conținutul ei două acțiuni specifice între care există o
legătură cauzală de la mijloc la scop și constituie prin voința legiuitorului o
unitate legală se infracțiune.
Textul art. 233 prevede varianta tip a infracțiunii de tâlhărie.
În conținutul ei intră două acțiuni care fiecare caracterizează
latura obiectivă a două infracțiuni: acțiunea de violență sau amenințare și
respectiv acțiunea de luare a unui bun sau a mai multor bunuri din posesia
sau detenția altuia. Acțiunea de violență sau amenințare constituie
acțiunea mijloc și acțiunea de luare a bunului/bunurilor constituie.
Modalitatea în care este săvârșit furtul imprimă faptei un grad mai ridicat
de pericol social (V. Dongoroz, op. cit., vol. III, paf. 433).
1. Obiectul juridic – specificul infracțiuni de tâlhărie de a fi o
infracțiune complexă presupune un obiect juridic principal și un obiect
juridic secundar.
Obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale care apără
posesia și detenția legitimă.
Obiectul juridic secundar îl constituie relațiile sociale care
apără viața, integritatea corporală, sănătate ,libertatea și deminitatea
persoanei
2. Obiectul material îl constituie în principal bunul/bunurile
mobile asupra căruia/cărora este îndreptat furtul și în subsidiar corpul
persoanei vătămate.
În doctrină s-a susținut că atunci când violența s-a exercitat
asupra bunului sustras cum ar fi smulgerea unei poșete din mâna victimei,
luarea unei căciuli din cap ,fără ca victima să riposteze ori sustragerea
unui lănțișor de la gâtul unei femei prin tragere și rupere , nu constituie
infracțiunea de tâlhărie, ci infracțiunea de furt realizat prin surprinderea
victimei ( a se vedea S. Bogdan, op. cit., 246, R. Bodea, B. Bodea , op.
cit., pag. 220).
Jurisprudența, în mod constant a reținut că și violența asupra
bunului se repercutează asupra persoanei și în consecință calificare
juridică a faptei este aceea de tâlhărie ( a se vedea Înalta Curte de Casație
și Justiție, dec. pen.nr. 1190/2006, www.scj.ro).
Acțiunea de amenințare nu are obiect juridic, iar violența se poate
exercita asupra unor bunuri pentru a insufla victimei o stare de temere
care-i poate înfrânge rezistența de a se opune autorului cum ar fi:
secționarea firelor de la instalația de telefonie fixă, firele care asigură
alimentarea cu curent electric, înțeparea anvelopelor etc. În aceste ipoteze
se poate reține infracțiunea de tâlhărie în concurs real cu cea de distrugere
( a se vedea T. Vasiliu și alții, op. cit., vol. I, pag. 203, Trib. Jud. Brașov,
dec. pen. nr. 518/1993,în Dreptul nr. 2/1994, pag. 89).
3. Subiect activ poate fi orice persoană.
Participația penală este posibilă sub toate formele. Coautoratul
există atunci când toți participanții au participat la toate acțiunile care intră
în conținutul laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie, dar și atunci când
participanții și-au partajat acțiunile, respectiv unii au exercitat violențele și
alții au sustras bunurile ( a se vedea Curtea Supremă de Justiție, dec. pen.
nr. 719/1994, în Dreptul nr. 3/1995, pag 182).
Se va reține complicitate la infracțiunea de tâlhărie, chiar dacă
autorul realizează sustragerea bunului uzând e o altă acțiune decât cea
stabilită cu complicele, cum ar fi faptul că inițial au stabilit că autorul va
introduce un somnifer în cafeaua victimei ,apoi va sustrage bunurile, dar
el nu a uzat de această acțiune , ci a lovit victima și a deposedat-o de
bunuri, în timp ce complicele a așteptat afară asigurând paza locului faptei.
În acest sens s-a pronunțat și jurisprudența ( a se vedea Trib. Suprem,
dec. pen. nr. 365/1989, în Dreptul nr. 1-2/1990, pag. 142).
Există instigare la infracțiunea de tâlhărie atunci când o persoană
determină pe aceasta să comită o tâlhărie și îi remite autorului un spray
paralizant de care să uzeze pentru a înfrânge opoziția victimei pentru că
actul de ajutorare este absorbit de conținutul instigării ( a se vedea Curtea
Supremă de Justiție, dec. pen. nr. 1699/1997 în Rev. de Drept Penal nr.
5/1998, pag. 125)
4. Subiect pasiv poate fi orice persoană. Subiect pasiv poate
deținătorul sau posesorul bunului ,dar și o altă persoană care asigura paza
bunului și față de care s-au exercitat violențele sau amenințările ( a se
vedea Trib. Suprem, dec. pen. nr. 114/1968, în culegere de decizii 1868,
pag. 318).
Dacă autorul a constrâns concomitent două sau mai multe
persoane pentru a le deposeda de un bun, ne aflăm în prezența
concursului ideal de infracțiuni, respectiv, autorul a săvârșit două sau mai
multe infracțiuni de tâlhărie (a se vedea Curtea Supremă de Justiție, dec.
pen. nr. 784/1993, în Dreptul nr. 7/1994, pag. 101).
În mod similar și în ipoteza în care autorul, pentru a păstra bunul
furat lovește două sau mai multe persoane săvârșește două sau mai multe
infracțiuni de tâlhărie în concurs ( a se vedea Curtea Supremă de Justiție,
dec. pen. nr. 12194/1996, în Dreptul nr. 11/1997, pag. 131
5. Latura obiectivă - constă în modalitatea tipică de sustragere
a bunului/bunurilor de care uzează autorul. Latura obiectivă este compusă
din două acțiuni, fiecare dintre acestea presupunând mai multe modalități
de comitere.
Elementul material constă în
- actul de constrângerea victimei- ca acțiune mijloc;
- acțiunea de furt ca acțiune scop;
Acțiunea de constrângere este realizată pentru a împiedica sau
înfrânge opoziția sau rezistența victimei și poate consta în:
- violența sau amenințarea respectiv constrângere fizică sau
psihică cu scopul de a lua bunul/bunurile din detenția acesteia, de a-l
păstra sau de a-și asigura scăparea;
- punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra, în stare de
inconștiență sau neputință;
1. Violența sau amenințarea trebuie:
- să fie îndreptate împotriva victimei direct ori prin
intermediul unui lucru animat sau neanimat , de natură să producă o
constrângere asupra acesteia: smulgerea, tragerea cu forță a bunului
care se afla în mâna victimei, acroșarea și tragerea cu forță a bunului aflat
asupra persoanei etc. (a se vedea L. Biro, Semnificația termenului
întrebuințare de violență in texul care incriminează tâlhăria, în Rev. Rom.
de Drept nr. 4/1973, pag. 107-112,I. Poenaru, Violența ca element al
infracțiunii de tâlhărie în Rev. Rom, de Drept nr. 10/1973, pag. 107-110,
Curtea Supremă de Justiție, dec. pen. nr. 363/1994, în Dreptul nr. 1/1995,
pag. 125).
- să fie aptă pentru a servi ca mijloc de sustragere a bunului,
pentru păstrarea acestuia sau pentru ca autorul să-și asigure
scăpare sau să creeze o stare de pericol de natură să înfrângă
opoziția victimei care renunță la rezistență ( a se vedea L. Biro, Criterii
distinctive între infracțiunile de șantaj și tâlhărie, în Rev. Rom. de Drept nr.
4/1971, pag. 82-84, Trib. Jud. Constanța, dec. pen. nr. 1000/1974, cu notă
de D. Clocotici, în rev. rom. de Drept. Nr. 10/1975, pag. 62-64).
- să fie anterioară sau concomitentă cu acțiunea de luare a
bunului ; dacă este posterioară și este utilizată ca mijloc de păstrare a
bunului transformă furtul în tâlhărie ( a se vedea Curtea Supremă de
Justiție, dec. pen. nr. 2390/1995, în Dreptul nr. 9/1996, pag. 139).
2. Punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de
a se apăra constă în aducere victimei în această stare prin utilizarea
unor substanțe care au un astfel de efect: narcotice, băuturi, stupefiante,
hipnoză etc. sau prin epuizare rezistenței acesteia și anihilarea
posibilități de a se apăra și de a reacționa: legare lovire repetată
imobilizare, constrângere să remită ea însăși bunurile etc.
Acțiunea de furt este acțiune principală și subordonează celelalte
acțiuni care sunt realizate în scopul luări bunului pe nedrept.
Tâlhăria se caracterizează prin simultaneitatea violenței sau
amenințării în scopul luării bunului sau exercitarea acestora pentru
cedarea bunului de către victimă, careva fost pusă într-un pericol imediat,
în mod practic constrângerea se suprapune luării bunului
În cazul șantajului pericolul este viitor pentru că șantajistul
uzează de violență au amenințare pentru a obține bunul în viitor, deci
actele de constrângerea sunt anterioare remiterii bunului pentru a o
determina pe victimă să
Rezultatul produs prin tâlhărie este un rezultat complex: pe de o
parte se creează o pagubă, pe de altă parte și o vătămare a libertății,
integrității corporale sau sănătății persoanei.
6. Latura subiectivă fapta se săvârșește cu intenție directă și cu
scopul de însușire a bunului pe nedrept.
Hotărârea de a comite tâlhăria poate fi luată de la început ori
după săvârșiri furtului când autorul dorește să păstreze bunul furat ( Trib.
București, secț. II pen., dec. pen. nr. 327/1995 în Culegere de Practică
Judiciară 1994-1997, pag. 150-153)
7. Tentativa se pedepsește așa cum se arată în art. 237 Cod
penal. Acțiunea debutează în momentul exercitării constrângerii și chiar
dacă nu s-a ajuns la realizarea luării bunului pentru că a intervenit un act
se întrerupere se reține tentativa sau când autorul a fost depistat în timpul
în care desfășura acțiunea specifică furtului și pentru a-și asigura
scăparea uzează de constrângere ( A se vedea T. Dima, Delimitarea
tentativei de infracțiunea consumată de tâlhărie ,în Rev. Rom. de Drept
nr.11/1973, pag. 107-110, Curtea Supremă de Justiție, dec. pen. nr.
1258/1994, în Culegere de decizii 1994, pag. 142).
8. Consumarea are loc când s-a produs rezultatul principal
luarea bunului din posesia/deținerea legitimă a altuia ( a se vedea Trib.
Suprem, dec. pen. nr.2580/1973, în Rev. Rom. de Drept nr. 2/1974, pag.
169).
9. Regim sancționator: varianta tip a infracțiunii de tâlhărie se
pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.
b. Varianta agravată prevăzută de art. 256/1 Cod penal se
realizează când s-a produs o pagubă cu consecințe deosebite și
regimul sancționator se agravează limitele de pedeapsă se majorează
cu jumătate.

3.2.2. Tâlhăria calificată (art. 234 Cod penal)


Reglementare: art. 234 Cod penal dispune:
- alin. 1 „tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări:
a) prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau
paralizante;
b) prin simulare de calități oficiale;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopții;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi”
- alin. 2 „tâlhăria săvârșită în condițiile art. 229 alin. 3 se
pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi”
- alin.3 „cu aceiași pedeapsă se sancționează tâlhăria care a avut
ca urmare vătămarea corporală”
Din examinarea textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut trei variante agravate ale infracțiunii de tâlhărie calificată.
a. Varianta agravată prevăzută de art. 234 alin. 1 Cod penal
constă în faptul că obiectul juridic, subiectul ori latura obiectivă
prezintă anumite particularități.
În privința tâlhăriei calificate comisă în circumstanțele prevăzute
de art. 234 alin. 1 lit. c ( de o persoană mascată, deghizată sau travestită),
lit. d ( în timpul nopții), lit. f (prin violare de domiciliu sau sediu profesional)
și tâlhăria calificată prevăzută de art. 234 alin.2 în condițiile art. 229 alin 3
Cod penal, explicațiile date anterior sunt valabile ți în cazul acestor
modalități așa încât nu vor fi reluate.
Celelalte modalități de agravare le vom analiza distinct:
- tâlhăria calificată săvârșită prin folosirea unei arme,
substanțe explozive, narcotice sau paralizante (art. 234 alin.1 lit. a
Cod penal);
Legiuitorul prevede expres ca autorul să folosească arma
sau explozive, substanțe narcotice ori substanțe paralizante pentru a
înfrânge opoziția victimei și pentru a realiza sustragerea.
Prin arme se înțelege piese, dispozitive, care sunt declarate
ca fiind arme sau asimilate armelor conform art. 179 Cod penal.
Conform Legii nr. 126/1995 privind substanțele explozive, din
această categorie de substanțe fac parte explozivi de uz civil, emulsiile
explozive, amestecurile explozive pirotehnice, și simple, încărcăturile
speciale, mijloacele de inițiere , cereri auxiliare de aprindere, precum și
orice alte substanțe sau amestecuri de substanțe destinate să dea naștere
la reacții chimice instantanee, cu degajare de căldură, și gaze la
temperatură și presiune ridicată.
Substanțele narcotice sunt orice substanțe care au posibilitatea
de a produce somn în mod artificial, prin administrarea lor pe cale orală
sau pe cale olfactivă, prin miros sau administrare venoasă, prin injectare.
Acestea produc imediat după administrare o stare letargică, de adormire
și pierderea cunoștinței, diminuarea sensibilității și a reflexelor. Din
această categorie amintim: cloroformul, morfina, eterul și alte substanțe
care intră în compoziția barbituricelor.
Sunt substanțe paralizante cele care au aptitudinea de a
diminua temporar capacitatea de apărare a victimei, precum vomitivele,
iritantele, lacrimogenele sau alte substanțe.
Rațiunea agravantei se justifică prin aceea că autorul care
uzitează de arme sau substanțele menționate anterior prezintă în mod
detaliat și anihilând cu succes posibilitatea victimei de a opune rezistență.
- tâlhăria calificată săvârșită prin simularea de calități
oficiale (art. 234 alin.1 lit. b Cod penal);
Simularea de calități oficiale presupune referirea la o funcție
publică, care implică exercițiul autorității de stat (a se vedea Curtea
Supremă de Justiție, secț. pen., dec.nr. 90/2000 în dreptul nr. 10/2006,
pag. 266).
- tâlhăria săvârșită într-un mijloc de transport sau asupra
unui mijloc de transport (art. 234 alin. 1 lit. e Cod penal);
În privința acestei modalități de comitere a infracțiunii de tâlhărie
calificată, explicațiile privind furtul calificat prevăzut de art. 229 alin.1 lit. a
Cod penal sunt similare, dar se impune să fie precizate următoarele:
legiuitorul dispune că agravanta este aplicabilă indiferent de natura
mijlocului de transport , nemaifăcând precizarea ca acesta să fie mijloc de
transport în comun. Fac parte din această categorie mijloacele de
transport în comun, cele care transportă ocazional persoane, taximetrele,
mijloacele de transport individual etc. (a se vedea M. Bădilă Noua
reglementare a infracțiunii e tâlhărie în Rev. de Drept penal nr. 11/1997,
pag. 35).
În jurisprudență s-a reținut că exercitarea de violențe asupra unui
șofer de taxi căruia i-a fost sustras ceasul și banii pe care-i avea asupra
lui constituie infracțiunea de tâlhărie calificată ( a se vedea Curtea de Apel
Ploiești, secț. pen., dec. pen. nr. 298/1999 în Studia Universitatis Babeș-
Bolyai, nr. 2/2000, pag. 84). În mod similar și sustragerea prin amenințarea
a mașinii unui taximetrist, săvârșită de doi autori, constituie infracțiunea
de tâlhărie calificată ( a se vedea Curtea Supremă de Justiție, secț. pen.,
dec.nr. 818/1999 în Baza de date Legis).
Tentativa la infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art.
234 alin. 1 Cod penal se pedepsește ( art. 237 Cod penal).
Consumarea intervine când s-a produs sustragerea
bunului/bunurilor prin una dintre modalitățile de săvârșire a faptei
Regim sancționator: apta se pedepsește cu închisoare de la 3
la10 ani.
b. Varianta agravată prevăzută de art. 234 alin. 2 Cod penal
constă în folosirea constrângerii pentru sustragerea bunurilor
prevăzute în art. 229 alin. 3 Cod penal.
Explicațiile date cu ocazia analizei incriminării conținute de art.
229 alin. 3 sunt similare și nu le mai reluam.
Regimul sancționator: fapta prevăzută de art. 234 alin. 2 Cod
penal se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea
exercitării nuor drepturi.
c. Varianta agravantă prevăzută de art. 234 alin. 3 Cod penal
constă în tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea corporală a
victimei, respectiv aceasta a suferit vreuna dintre consecințele
enumerate de art. 194 Cod penal: o infirmitate, leziune traumatică sa
afectarea sănătății unei persoane care a necesitat mai mult de 90 zile de
îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav și permanent, avortul și
punerea în primejdie a vieții unei persoane.
Pentru a se reține această variantă agravată trebuie să existe
raport de cauzalitate între tâlhărie și urmarea produsă. Din punct de
vedere subiectiv, vătămarea se produce cu intenție depășită (cu
preterintenție). Când vătămarea se produce cu intenție atunci se va reține
tâlhăria în variantă simplă în concurs cu vătămarea corporală.
Doctrina a statuat că în ipoteza în care vătămarea corporală s-a
produs ca urmare a unei tâlhării va exista tentativă la tâlhărie în variantă
agravată (V. Dongoroz și alții, op. cit., vol. II, pag. 493).
In jurisprudența s a decis că în cazul în care vătămarea s-a
produs în urma unei tentative, trebuie aplicată pedeapsa prevăzuta pentru
infracțiunea în formă consumată deoarece rezultatul mai grav produs
caracterizează întreaga activitate infracțională ca fiind mai periculoasă ( a
se vedea Trib. Suprem, secț. pen., dec. pen. 791/1980, în Rev. Rom. de
Drept, pag. 63). Unii autori, în doctrină, au apreciat că se justifică reținerea
formei consumate a infracțiunii de tâlhărie , chir dacă nu s-a ajuns la
sustragerea bunului pentru, ci doar la cauzarea vătămării corporale a
victimei care este unul dintre rezultatele complexe realizate (a se vedea
G.Antoniu, C. Bulai comentariu, op. cit., vol. II, pag. 72).
Opiniile controversate au fost rezolvate Codul penal pentru că în
art.36 alin.3 s-a prevăzut expres că în cazul infracțiunii complexe săvârșită
cu intenție depășită, se pedepsește cu pedeapsa pentru infracțiunea
complexă consumată, dacă s-a produs rezultatul mai grav al acțiunii
secundare.
Infracțiunea calificată care a avut ca urmare vătămarea corporală
a victimei, fiind o infracțiune preterintenționată nu poate fi scindată în
elementele ei componente, fiindcă rezultatul mai grav este cel al vătămării
corporale al persoanei, care s-a produs cu intenție depășită, dar nu cel
mai grav urmărit de autor și în consecință va i sancționată cu pedeapsa
pentru infracțiunea consumată ( a se vedea V. Pătulea, Delimitarea
tentativei de infracțiunea consumată , în cazul tâlhăriei care a avut ca
urmare preterintenționată moartea victimei, în Rev. Rom. de Drept nr.
11/1988, pag. 49-58, G. Antoniu Unele reflecții cu privire la tentativa în
cazul infracțiunilor complexe, în Rev. Rom. de Drept nr. 10/1983, pag. 38-
48). Jurisprudența a împărtășit acest punct de vedere exprimat în doctrină
( a se vedea Trib. Suprem, secț. pen., dec. pen. nr. 741/1880, în Culegere
de decizii pe anul 1980, pag. 220).
Regim sancționator: varianta agravată se pedepsește
pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
d. Varianta agravată prevăzută de art. 256/1 Cod penal
raportată la art. 234 Cod penal se va reține atunci când tâlhăria
calificată a produs consecințe deosebit de grave, iar limitele speciale
ale pedepsei se majorează cu jumătate.

3.2.3. Pirateria (art. 235 Cod penal)


Reglementare: art. 235 dispune:
- alin.1 „furtul comis, prin violență sau amenințare, de către o
persoană are face parte din echipajul sau pasagerii unei nave aflate în
marea liberă, al bunurilor ce se găsesc pa acel vas sau pe o altă navă, se
pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi”
- alin. 2 „cu pedeapsa prevăzută la alin. 1 se sancționează și
capturarea unei nave aflate în marea liberă sau faptul de a provoca, prin
orice mijloc, naufragiul sau eșuarea acesteia, în scopul de va-și însuși
încărcătura, ei sau de a tâlhării persoanele aflate la bord”
- alin. 3 „dacă pirateria avut ca urmare vătămarea corporală,
pedeapsa este de la 5 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”
- alin. 4 „există piraterie și dacă fapta s-a comis pe o aeronavă
sau între aeronave și nave”
Pirateria este una dintre infracțiunile grave, internaționale
sau de dreptul ginților. În Codul nostru penal a fost incriminată în urma
ratificării de către statul român a unor convenții internaționale: Convenția
asupra mării teritoriale și a zonei contigue și Convenția asupra mării libere
de la Geneva care au fost ratificate prin Decretul nr. 253/1961.
Pirateria constă într-o tâlhărie săvârșită în marea liberă sau în
spațiul aerian sau aspra navelor sau aeronavelor, dar prezintă unele
particularități.
Art. 235 Cod penal incriminează o variantă tip, o variantă
asimilată și o variantă calificată.
Structural, pirateria presupune două acțiuni:
- acțiunea de sustragere a bunurilor de pe o navă sau aeronavă
ca activitate principală ;
- acțiunea de folosire a violenței sau amenințării împotriva
persoanelor sau bunurilor aflate pe o navă sau aeronavă ca activitate
secundară.
a. Varianta tip prevăzută de art. 235 alin. 1 Cod penal constă
în furtul comis prin constrângere de o persoană care face parte din
echipajul sau dintre pasagerii unei nave aflate în marea liberă, al bunurilor
care se găsesc pe acea navă sau pe o alta nava.
1. Obiectul juridic prezintă specificitate generată de caracterul
complex al infracțiunii:
- obiect principal care constă în relațiile sociale privitoare la
patrimoniu;
- obiect secundar care vizează integritatea corporală și a
bunurilor unei persoane;
2. Obiectul material îl constituie bunurile mobile care sunt
sustrase și respectiv corul persoanelor împotriva cărora se exercită
constrângerea.
Bunurile mobile pot fi încărcătura navei sau bunurile
persoanelor sau echipajului de la bord. Bunurile pot fi chiar părțile navei
sau aeronavei sau nava sau aeronava în întregul său (bărci de salvare,
parașute, dispozitive de propulsare sau de aterizare, de ancorare etc.).
3. Subiect activ poate fi o persoană sau mai multe persoane
care face parte din echipajul navei sau aeronavei ori unul sau mai mulți
pasageri sau membrii ai echipajului altei nave sau aeronave ori pasageri
ai altei nave sau aeronave.
Participația se poate realiza sub toate formele, autorii pot să-și
împartă rolurile ori să săvârșească acțiunile care intră în latura obiectivă a
infracțiunii complexe de piraterie împreună.
4. Latura obiectivă – pirateria fiind o infracțiune complexă
include în conținutul laturii obiective două acțiuni:
- sustragerea bunului/bunurilor ca acțiune principală,
acțiune scop;
- săvârșirea actelor de violență sau amenințare ca acțiune
secundară, acțiune mijloc;
Activitatea principală - furtul –constă în sustragerea unora sau
a tuturor bunurilor aflate pe navă sau aeronavă. Furtul în această ipoteză
este de mari proporții și în consecință est mult mai grav.
Activitatea secundară – săvârșirea actelor de violență- se
realizează prin orice acte materiale caracterizate prin violență săvârșite
împotriva persoanelor sau bunurilor (loviri, vătămări corporale, distrugeri
ale unor piese de mobilier sau instalații ale navei sau aeronavei) cu scopul
de a sustrage bunuri de pe navă.
Actele de violență și amenințare în scopul sustragerii de
bunuri, respectiv actele de sustragere trebuie să se producă pe o navă
aflată în marea liberă sau o aeronavă aflată în spațiul aerian, spații
nesupuse vreunei jurisdicții.
5. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă cu
precizarea că furtul să se fi săvârșit în scopuri persoanle, în beneficiul
autorilor.
6. Tentativa este incriminată potrivit art. 237 Cod penal.
7. Consumarea intervine în momentul în care acțiunea de
sustragere prin constrângere s-a finalizat și în consecință s-a produs
urmarea imediată a infracțiunii.
8. Regim sancționator: pirateria în varianta simplă se
sancționează cu închisoare de la 3 al 15 ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.
b. Varianta asimilată constă în capturarea unei nave aflate în
marea liberă sau provocarea, prin orice mijloc, a naufragiului sau eșuării
acesteia, în scopul de a însuși încărcătura sau de a tâlhări persoanele
aflate la bord.
Termenul de „a captura ” are înțelesul de lua pe cineva prizonier.
Capturarea poate viza o navă sau aeronavă. Sunt irelevante mijloacele
folosite, prin folosirea altei nave sau aeronave sau prin mijloace proprii.
Termenul „naufragiu” semnifică accidentul suferit de o navă, care
duce la scufundarea ei sau la imposibilitatea de a-și continua călătoria.
Prin termenul „eșuare ” trebuie să înțelegem așezarea navei pe
un banc de nisip, împotmolirea, astfel ca să nu mai poată ieși din această
situație în mod independent.
Regim sancționator: fapte se pedepsește cu închisoare de la 3
la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
c. Varianta agravată prevăzută de art. 235 alin. 3 Cod penal
constă în vătămarea corporală prin săvârșirea infracțiunii de piraterie.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la 5
la 15 ani.
d. Varianta agravată prevăzută art. 256/1 Cod penal se va
reține atunci când pirateria a avut consecințe grave.

3.2.4.Tâlhăria sa pirateria urmată de moartea victimei ( art.


236 Cod penal)
Reglementare: art. 236 Cod penal dispune „dacă faptele
prevăzute în art. 233-235 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa
este închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”
Noul cod penal reține că variantele agravante preterintenționate
ale infracțiunilor de tâlhărie și piraterie care au avut ca urmare moartea
victimei să fie sancționate distinct.
Când se va comite o tâlhărie calificată ce a avut ca urmare
moartea victimei se v reține o singură infracțiune de tâlhărie
prevăzută de art. 236 Cod penal raportată la varianta calificată ( a se
vedea S. Bogdan, op. cit., pag. 225)
Regim sancționator: tâlhăria sau pirateria care au avut ca
urmare moartea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 7 la 12
ani.

3.3. Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea


încrederii
3.3.1. Abuzul de încredere (art.238 Cod penal )
Reglementare: art. 238 Cod penal dispune:
- alin. 1„ însușirea, dispunerea, sau folosirea pe nedrept a unui
bun mobil al altuia, de către cel căruia i-a fost încredințat în baza unui titlu
și cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui se pedepsește cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau amenda;
- alin. 2 „acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate;
Abuzul de încredere este de fapt un furt de bunuri prin care în
fapt deținătorul temporar al bunului și-l însușește și dispune de le ca și
cum ar fi al său. Deținătorul temporar al bunului îl primește cu un titlu, iar
prin însușirea abuzivă uzurpează dreptul de proprietate.
De esența abuzului de proprietate este preexistența unui raport
juridic care consfințește detenția temporară a bunului.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile patrimoniale care implică
încrederea și respectarea dreptului de proprietate.
2. Obiectul material îl constituie bunul material al altuia, deținut
în baza unui titlu și cu un anumit scop.
Bunul, obiect material al infracțiunii de abuz de încredere,
trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să fie un bun mobil sau bun asimilat bunurilor mobile și
bunurile mobile prin destinație: animalele pentru muncă, utilajele,
agregatele de muncă cu utilizări specifice în agricultură, bunurile
încorporate: țevi, țigle, recolte, arbori din păduri, înscrisuri încredințate
spre vânzare, bani cu o anumită destinație etc.
- bunul mobil să aparțină altei persoane; de la această regulă
există și o excepție pentru că poate fi obiect material și bunul asupra căruia
deținătorul este coproprietar; de pildă, constituie abuz de încredere, fapta
unuia dintre soți care dispune exclusiv de un bun asupra căruia sunt
coproprietari ambii soți, iar bunul se afla în detenția dispunătorului; în mod
similar, fapta unui ia dintre concubinii care dețin în coproprietate un bun
și el ți-l însușește din domiciliul comun și dispune exclusiv de el prin
vânzare;
- să fie un bun mobil deținut de autor cu un titlu sau cu un
anume scop; prin „detenție” se înțelege că autorul exercită stăpânirea în
fapt a bunului în numele altuia sau în interesul sau folosul altei persoane
( de pildă, mandatarul, comodatarul, depozitarul, chiriașul, creditorul
gajist, custodele, cărăușul etc)
Sunt îndeplinite condițiile infracțiunii de abuz de încredere când
deținătorul dispune de bun pe nedrept ori refuză restituirea lui ( a se vedea
Curtea Supremă de Justiție, secț. pen., dec. pen. nr. 1149/1998 în Dreptul
nr. 10/1999, pag. 157).
Detenția nu se confundă cu simpla deținere materială a bunului
în afara unui raport juridic. Deținerea materială a bunului urmată de
însușirea lui constituie infracțiunea de furt (de pildă, lăsarea în grija unei
persoane a unei valize pe o durată mică de timp, care este însușită de
acea persoană).
Jurisprudența a statuat că predarea de către persoana vătămată
a unui obiect pentru a reparat, unei persoane care pretinde că se pricepe,
urmată de refuzul acesteia de a mai restitui bunul constituie infracțiunea
de abuz de încredere ( a se vedea Înalta Curte de casație și Justiție, secț.
pen., dec. pen. nr. 439/2006, în Dreptul nr. 6/2006, pag. 247).
Prin „titlu” se înțelege temeiul juridic, actul în baza căruia bunul
se află în detenția sau stăpânirea autorului.
Legiuitorul folosește sintagma „în baza unui titlu” care are
semnificația de titlu juridic, legal și valid, dar care nu transferă proprietatea,
dar derivă din raporturi juridice patrimoniale: împrumut, locațiune,
transport mandat, comodat, depozit, prestări servicii etc.
Constituie infracțiunea de abuz de încredere însușirea sumelor
remise de o persoană altei persoane pentru a-i achiziționa anume bunuri
sau alte prestații, dacă persoana își însușește banii (a se vedea V.
Dobrinoiu, op. cit., pag. 162 și 231). De asemenea și în ipoteza în care
două persoane și-au schimbat telefoanele pentru o durată scurtă de timp
urmând ca să și-le restituie ulterior și una dintre ele refuză restituirea (a se
vedea Trib. București, secț. I pen., dec. pen. nr. 3054/2004 în Culegere de
practică Judiciară pe anii 2000-2004, pag. 463).
3. Subiect activ poate fi orice persoană care deține bunul
altuia, în baza unui titlu juridic netranslativ de proprietate.
4. Subiect pasiv este persoana căreia îi aparține bunul, ea fiind
persoana emitentă a titlului de detenție acordat autorului.
5. Latura obiectivă elementul material al abuzului de
încredere îl constituie intervertirea abuzivă detenției bunului și
uzurparea dreptului de proprietate altuia.
Acțiunea de intervertirea detenției se poate realiza prin mai multe
modalități alternative:
- însușirea bunului deținut cu titlu temporar de autor, acesta din
urmă uzurpează dreptul proprietarului prin trecerea ilicită a bunului în
patrimoniul său, considerându-l ca fiind al său (na se vedea Trib.
Municipiului București, dec. pen. nr. 62/1993 citată de C. Sima, op. cit.,
pag. 615).

- dispunerea pe nedrept constă în săvârșirea unor acte de


dispoziție asupra bunului ca și cum bunul ar fi al său, prin acte de
înstrăinare abuzive, sau de consumare prin vânzarea bunului, donația lui,
schimbul cu un alt bun, consumarea substanței dacă bunul este fungibil
sau consumptibil ( a se vedea Trib. Jud. Brașov, dec. pen. nr. 53/1985 în
Repertoriu1981-1985, pag. 111).

- folosirea pe nedrept intervine atunci când termenii titlului de


detenție nu permiteau utilizarea bunului și autorul în mod contrat îl
folosește (de pildă, persoana vătămată a predat spre păstrare un
autoturism și autorul îl folosește, deplasându-se cu le la serviciu și în
diferite locații). Noul Cod penal, ca element de noutate incriminează
această modalitate de realizare a abuzului de încredere.

- refuzul de a-l restitui constă într-o manifestare de voință a


autorului care nu dorește să restituie bunul la cererea proprietarului. De
asemenea refuzul poate fi expres, tacit sau implicit exprimat printr-o
disimulare a adevărului, imprecis ( că nu are timp să restituie bunul pentru
că este presat de alte treburi, că l-a depozitat la un terț casă nu fie furat și
terțul este placat și nu știe când va reveni, că l-a remis soției proprietarului
etc. ).
Nerestituirea bunului deținut în baza unui act juridic civil,
constituie până la proba contrarie o probă suficient de puternică a relei-
credințe.

Refuzul de restituire este un act subsecvent cererii de restituire.

În privința împrumutului de bani, refuzul de a restitui suma la


scadență nu constituie abuz de încredere, fapta împrumutatului atrage
răspunderea contractuală civilă (a se vedea Curtea Supremă de Justiție,
secț. pen., dec. pen. nr. 301/1996 în Dreptul nr. 7/1997, pag. 105).

În jurisprudență s-a stabilit că invocarea unor obiecții serioase


care duc la întârzierea restituirii bunului nu constituie un refuz nejustificat
și nu sunt îndeplinite condițiile abuzului de încredere (a se vedea Curtea
Supremă de Justiție, secț. pen., dec. pen. nr. 22/1997 în C. Crișu Codul
penal. Jurisprudență selectivă, pag. 550-551).

De asemenea, s-a stabilit în practica judiciară, că remiterea


benevolă a unui bun către autor, care ulterior, la cererea persoanei
vătămate, refuză să-l mai restituie și o amenință pe victimă, întrunește
elementele constitutive la infracțiunii de abuz de încredere (a se vedea
Curtea Supremă de Justiție, secț. pen., dec. pen. nr. 467/2006 în Buletinul
jurisprudenței2006, pag.655).

Urmarea imediată a laturii obiective constă în modificarea


situației bunului și crearea unei situații ilicite, contrare celei reale. Pentru
victimă se creează un prejudiciu prin modificarea situației bunului care
numai face parte din patrimoniul său.

Între urmarea mediată și acțiunile care pot constitui elementul


material al laturii obiective a infracțiunii de abuz de încredere trebuie să
existe o relație cauzală directă.

6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție directă


sau indirectă. Per a contrario în lipsa intenției de însușire ,dispunere,
folosire sau refuz de restituire, nu sunt îndeplinite cerințele de existență a
infracțiunii.

Jurisprudența a statuat că reținerea bunului pentru rezolvarea


unor diferende de natură civilă între părți și nu în scopul însușirii pe
nedrept, nu constituie abuz de încredere (a se vedea Curtea Supremă de
Justiție, secț. pen., dec. pen. nr. 301/1996 în Dreptul nr. 7/1997, pag. 105).
În mod similar, fapta soției care refuză soțului care a părăsit
domiciliul conjugal să-i restituie unele lucruri nu constituie abuz de
încredere pentru că acesteia îi lipsește intenția de însușire pe nedrept, ea
considerând că soțul nu este proprietar exclusiv, ci sunt bunuri comune
făcând parte din averea lor comună (O. Loghin, T. Toader, op. cit., pag.
265).

7. Tentativa la infracțiunea de abuz de încredere nu este


incriminată.

8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când se realizează


una dintre modalitățile alternative de comitere a faptei.

În jurisprudență s-a apreciat că infracțiunea de abuz de încredere


săvârșită în varianta refuzului de restituire a bunului, este o infracțiune
continuă (a se vedea Trib. Jud. Sibiu, dec. pen. nr 349/193 în Dreptul nr.
9/1994, pag. 93).

În doctrină se arată că , în realitate nu refuzul are caracter


continuu , ci deținerea bunului , ori fapta nu se comite prin deținere( a se
vedea R. Bodea, B. Bodea, op. cit., pag. 236).

Este relevantă stabilirea datei când se consumă infracțiunea


pentru că ea se urmărește la plângerea prealabilă a persoanei vătămate
și din acel moment curge termenul prevăzut de lege pentru formularea
plângerii prealabile.

9. Regim sancționator: abuzul de încredere se pedepsește cu


închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

10. Aspecte procesuale – tragerea la răspundere a făptuitorului


se poate realiza numai dacă persoana vătămată și-a manifestat voința în
acest sens și a formulat plângere prealabilă.

Poate introduce plânge prealabilă și altă persoană decât cel care


a remis bunul și a constituit titlul de detenție autorului, cum ar fi
moștenitorul acestuia, în caz de deces al persoanei vătămate și care a
acceptat moștenirea, dacă refuzul de restituire s-a manifestat după
acceptarea succesiunii ( a se vedea Trib. Mun. București, dec. pen. nr.
823/1981, în C. Sima, op. cit. pag. 611)
3.3.2. Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor ( art.
239 Cod penal)

Reglementare: art. 239 dispune:

-alin. 1 „fapta debitorului de a înstrăina, ascunde, deteriora, sau


distruge în tot sau în parte, valori, ori bunuri din patrimoniul său ori de a
invoca acte sau datorii fictive, în scopul fraudării creditorilor, se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă”

- alin. 2 „cu aceeași pedeapsă se sancționează fpata persoanei


care, știind că nu va putea plăti, achiziționează bunuri ori servicii
producând o pagubă creditorului”

- alin.3 „acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea


prealabilă a persoanei vătămate”

Din examinarea textului de incriminare rezultă că legiuitorul a


prevăzut o variantă tip (simplă) și o variantă asimilată.

a. Varianta tip (simplă)prevăzută de art. 239 alin.1 Cod penal


constă înstrăinarea, ascunderea, deteriorarea sau distrugerea, în tot sau
în parte, a valorilor, sau bunurilor din patrimoniul său ori de a invoca datorii
sau acte fictive , în scopul fraudării creditorilor.

1. Obiectul juridic îl reprezintă relațiile sociale prin care se


protejează încrederea care trebuie să existe între membrii societății,
respectiv între parteneri la raporturile juridice patrimoniale.

2. Obiect material îl constituie bunurile mobile sau imobilele din


patrimoniul autorului, precum și datoriile ori actele fictive invocate.

3. Subiectul activ al infracțiunii este calificat în sensul că poate


fi numai cel care este debitor al unei obligații.

Participația penală este posibilă sub toate formele. Pentru


existența coautoratului trebuie ca toți coautorii să fie debitori.

4. Subiect pasiv – este calificat putând fi numai creditorul


persoană fizică sau juridică prejudiciată prin fapta autorului.

5. Latura obiectivă – elementul material presupune mai multe


modalități alternative se comitere: înstrăinarea, deteriorarea,
distrugerea, de valori sau bunuri ori invocarea de datorii sau acte fictive:
- înstrăinarea - semnifică efectuarea de acte dispoziție de către
autor cu privire la valorile au bunurilor pe care le transmite în patrimoniul
altei persoane prin contracte translative de proprietate: vânzare-
cumpărare, schimb, donație;

- ascunderea - reprezintă așezarea bunurilor într-un loc în care


sa nu poată fi descoperite, dosirea lor;

- deteriorarea – atingerea adusă bunurilor de așa manieră încât


să nu mai poată fi folosite conform destinației lor;

- distrugerea - constă în atingerea adusă substanței bunului


astfel încât devine inutilizabil; dacă distrugerea întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de distrugere se va reține concurs de infracțiuni,
respectiv distrugere ( art. 253 Cod penal) și abuz de încredere în fraudarea
creditorilor;

- invocare de acte sau datorii fictive - semnifică acțiunea


debitorului de a prezentarea creditorului datorii fără o bază reală sau acte
care justifică amânarea executării prestațiilor sau imposibilitatea executării
lor;

De precizat că obligația debitorului trebuie să fie scadente.


Fiecare dintre manoperele debitorului să aibă ca obiect bunuri sau valori
din patrimoniul său.

Urmarea imediată constă în micșorarea reală sau aparentă a


patrimoniului debitorului și crearea unei stări de pericol asupra acestuia.

Între acțiunea prin care constituie elementul material al laturii


obiective și urmarea imediată trebuie să existe un raport de
cauzalitate.

6. Latura subiectivă fapta se săvârșește numai cu intenție


directă calificată prin scopul urmărit de autor, respectiv fraudarea
creditorului. Fapta subzistă chiar dacă scopul nu a fost atins.

7. Tentativa – art. 248 Cod penal dispune că tentativa la


infracțiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor se
pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când a fost săvârșită
oricare dintre acțiunile care constituie elementul material al laturii
obiective.

9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la


6 luni la 3 ani sau amendă.

b. Varianta asimilată prevăzută de art. 239 alin. 2 Cod penal


constă în achiziționarea de bunuri sau servicii pe care autorul știe că nu
are cum să le plătească.

1. Obiectul juridic, obiectul material și subiectele infracțiunii


sunt similare cu cele ale infracțiunii de abuz de încredere prin
fraudarea creditorilor și explicațiile date anterior sunt valabile și pentru
varianta asimilată.

2. Latura obiectivă – elementul material prin care se realizează


constă în activitatea de achiziționare de bunuri și servicii, deși autorul știe
că nule poate plăti, cu scopul de a produce o pagubă creditorului.

Achiziționarea de bunuri și servicii semnifică solicitarea și


obținerea lor din partea creditorului, fără ca autorul să aibă posibilități de
plată și vor cauza o pagubă.

Sunt îndeplinite cerințele infracțiunii dacă :

- autorul achiziționează bunuri și servicii;

- cunoaște situația sa financiară care nu-i permite lata


bunurilor/serviciilor achiziționate;

- produce o pagubă creditorului;

Urmarea imediată constă în prejudicierea creditorului. Între


acțiunea autorului și paguba încercată de creditor trebie să fie o legătură
cauzală.

3. Tentativa la infracțiunea de abuz de încredere prin fraudarea


creditorilor nu se pedepsește.

4. Consumarea intervine când activitatea materială a produs


paguba creditorului.
5. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 3 ani sau amendă.

c. Varianta agravată prevăzută de art. 256/1 Cod penal


raportată la art. 239 Cod penal constă în faptul că prin acțiunile care pot
constitui latura obiectivă a infracțiunii au acuzat consecințe deosebit de
grave și în aceste situații pedeapsa se majorează cu jumătate.

d. Aspecte procesuale – legiuitorul a prevăzut că pentru


tragerea la răspundere penală a autorului este necesară manifestarea de
voință a persoanei vătămate prin formularea plângeri prealabile

3.3.3. Bancruta simplă ( art. 240 Cod penal)

Reglementare: art. 240 dispune:

- alin. 1 „Neintroducerea sau introducerea tardivă, de către


debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al persoanei juridice
debitoare, a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, într-un termen
care depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege de la
apariția stării de insolvență, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un
an sau amendă”

- alin. 2 „acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea


prealabilă a persoanei vătămate”

Termenul de bancrută provine din expresia italiană „banca rotta”


care se traduce prin expresia „banca ruptă”. În limba franceză s-a tradus
prin expresia „banqueroute” și în acest fel a fost receptată și în limba
română. Într-o accepțiune sintetică exprimată în doctrină, bancruta este
falimentul însoțit de nereguli financiare ( a se vedea C. Duvac bancruta
simplă în Noul Cod penal, în Rev. de Drept Penal nr. 4/2001, pag. 70)

1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale de ordin


patrimonial pentru a căror desfășurare este necesară o anumită încredere
pe care persoanele aflate în insolvență trebuie să o manifeste pentru a
proteja drepturile creditorilor debitorului aflat în insolvență.

2. Obiect material – infracțiunea de bancrută nu are obiect


material.
3. Subiect activ – este calificat , acesta fiind numai debitorul
persoană fizică ori reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare.

Infracțiunea de bancrută a fost preluată de noul Cod penal din


legea insolvenței (Legea85/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 359 din
21 aprilie 2006).

Participarea penală este posibilă sub toate formele. În cazul


coautoratului trebuie ca toți participanții să aibă calitatea de debitor
persoană fizică sau reprezentant legal al persoanei juridice.

4. Subiect pasiv poate fi orice creditor ale cărei interese


financiare au fost afectate prin neintroducerea în termen a cererii de
deschidere a procedurii insolvenței.

5. Latura obiectivă – elementul material constă în realizarea unor


modalități alternative sub forma unor inacțiuni:

- neintroducerea cererii de deschidere a procedurii


insolvenței,

- introducerea tardivă a cererii de deshidere a procedurii


insolvenței;

În doctrină se susține că suntem în prezența unei inacțiuni și


atunci când cererea de insolvență a fost introdusă tardiv ( a se vedea V.
Dobrinoiu, op. cit., pag. 238, R. Bodea, B. Bodea, op. cit., pag. 241)

Cerințele care trebuie îndeplinite pentru existențe laturii obiective


sunt:

- neintroducerea cererii / introducerea tardivă a cererii


trebuie să se refere la deschidere a procedurii insolvenței;

Insolvența este o starea a patrimoniului debitorului care se află


în insuficiență de fonduri bănești pentru plata datoriilor certe, lichide și
exigibile. Insolvența se prezumă ca fiind vădită , când debitorul la 60 zile
de la scadență nu a plătit datoria față de creditor. Constatarea stării de
insolvență revine judecătorului sindic.

- cererea de deschidere a procedurii insolvenței să nu fi fost


introdusă sau să fii fost formulată tardiv, după îndeplinirea unui
anumit termen, respectiv cu mai mult de 6 luni de la apariția stării de
insolvență;

Potrivit dispozițiilor legale, debitorul este obligat să se adreseze


tribunalului cu cerere de deschidere a procedurii insolvenței în 30 zile de
la apariția stării de insolvență., respectiv 60 zile de la imposibilitatea plății
datoriilor. Dacă la data apariției stării de insolvență se afla în negocieri
extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale trebuie să se adreseze
instanței pentru a fi repus în termen în cazul eșuării negocierilor.

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru


valorile sociale ocrotite prin norma de incriminare.

Infracțiunea de bancrută simplă este o infracțiune de pericol.

6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție directă și


indirectă.

7. Tentativa la infracțiunea de bancrută simplă nu este


incriminată.

8. Consumarea infracțiunii intervine când a trecut termenul de


depunere a cereri de deschidere a procedurii insolvenței

9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la


3 luni la un an sau amendă.

10. Aspecte procesuale: acțiunea penală se pune în mișcare la


plângerea persoanei vătămate.

3.3.4. Bancruta frauduloasă (art. 241 Cod penal)

Reglementare: art. 241 dispune:

- alin. 1 „fapta persoanei care, în frauda creditorilor :

a) falsifică sustrage sau distruge evidențele debitorului sau


ascunde în parte activul acestuia,

b) înfățișează datorii inexistente sau prezintă în registrele


debitorului , în alt act sau în situația financiară sume nedatorate,

c) înstrăinează, în caz de insolvență, o parte din active,


se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”

- alin. 2 „acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea


prealabilă a persoanei vătămate”

1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale care protejează


drepturile creditorilor de a-și realiza creanțele și de a acoperi paguba
produsă de debitorii de rea-credință.

2. Obiectul material îl constituie evidențele, registrele, actele


debitorilor., bunul sau bunurile mobile și imobile înstrăinate sau ascunse
în scopul fraudării creditorilor.

3. Subiect activ poate fi orice persoană, dar în mod obișnuit,


sunt administratorii ,directorii, directorii executivi, fondatorul, sau
reprezentantul legal al societății, cenzorul, expertul, acționarul sau
deținătorul de obligații.

4. Subiect pasiv este persoana prejudiciată de acțiunea


infracțională a autorului.

5. Latura obiectivă – elementul material constă în mai multe


modalități alternative de săvârșire:

- falsificarea, sustragerea, distrugerea, ascunderea


evidențelor debitorului sau ascunderea unei părți din activul sau
averea debitorului;

- înfățișarea de datorii inexistente sau prezentarea în


registrele debitorului, în alt act sau în situația financiară , de sume
nedatorate;

- înstrăinarea unei părți din active;

Falsificarea presupune acțiunea de alterare, plăsmuire,


contrafacere a evidențelor debitorului cu scopul de a denatura, disimula,
deforma realitatea. Falsificarea de poate realiza prin:

- fals material (art. 320Cod penal) precum contrafacerea scrierii


sau subscrierii ori alterarea în orice moda evidenței debitorului care să
conducă la fraudarea creditorilor;
- fals intelectual (art. 321 cod penal)precum întocmirea sau
completarea evidenței cu date nereale, prin omisiunea înscrierii unor
operațiuni;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată;

Constituie bancrută frauduloasă înregistrarea unor operațiuni în


evidențele contabile nereale și a unor activități fictive (a se vedea Curtea
Supremă de Justiție , secț. pen., dec. pen. nr 408/2003, www.scj.ro)

Sustragerea se înțelege însușirea în orice a unor documente


mod a unor documente din evidențele contabile pentru a denatura
veniturile și cheltuielile societății.

Distrugerea evidențelor semnifică faptul alterării înscrisurilor, în


orice mod cu scopul de a denatura realitatea.

Evidențele societății semnifică registrele obligatorii și alte


documente care trebuie consemnate potrivit legii contabilității ( Legea nr.
82/1991): registrul-jurnal, registrul-inventar, registru cartea mare, bilanțuri,
etc.

Ascunderea unei părți din bunurile și averea debitorului


semnifică dosirea, disimularea ,tăinuirea sau omisiunea unor documente.
Prin modalitatea ascunderii se diminuează gajul general al creditorilor

Ascunderea se poate realiza și prin fals sau sustragerea unor


documente ( a se vedea S. Colățeanu, Drept penal al afacerilor, Editura
Universul juridic, București, 2008, pag. 115)

Înfățișarea de datorii inexistente sau prezentarea în


registrele debitorului, în alte documente sau acte de sume datorate
semnifică prezentarea de cheltuieli fictive, inexistente care diminuează
veniturile sau profitul societății. Întocmirea de acte fictive în sensul că
societate datorează sume unor persoane urmată de ridicarea sumelor,
constituie infracțiunea de bancrută frauduloasă ( a se vedea Înalta Curte
de Casația și Justiție, secț. pen., dec. pen.nr 1501/2006 citată de C.
Duvac, op. cit., pag. 54).

Prin prezentarea de datorii inexistente se majorează aparent


pasivul societății și se creează o stare de imposibilitate de recuperare a
creanțelor de către creditori.
Înstrăinarea unei părți din active se poate realiza prin acte cu
titlu oneros sa cu titlu gratuit : vânzare, schimb, donație alte acte juridice
care transferă dreptul de proprietate cu condiția ca prin aceste acte să se
cauzeze o pagubă creditorilor sau unii creditori să fie avantajați în
detrimentul altora care vor fi păgubiți ( a se vedea ( a se vedea Înalta Curte
de Casația și Justiție, secț. pen., dec. pen.nr 2574/2010, www. scj.ro,
citată de R. Bodea, B. Bodea op. cit. 245).

Schimbarea structurii acționariatului prin cesiuni de părți sociale


nu constituie bancrută frauduloasă (a se vedea Înalta Curte de Casația și
Justiție, secț. pen., dec. pen.nr 824/2004,www. scj.ro, citată de R. Bodea,
B. Bodea op. cit. 245).

Dacă după deschiderea procedurii insolvenței, autorul


înstrăinează patrimoniul societății în dauna creditorilor acesteia și ulterior
cesionează părțile sociale, săvârșește infracțiunea de bancrută fruduloasă
(a se vedea Curtea Supremă de Justiție, secț. pen., dec. pen.nr 72/2003,
www. scj.ro , citată de R. Bodea, B. Bodea op. cit. 246).

Deși texul de incriminare nu prevede, totuși doctrina susține că


este necesară pentru reținerea infracțiunii de bancrută frauduloasă ca
autorul/debitorul să se afle în stare de insolvență ( a se vedea V.
Dobrinoiu, op. cit., pag. 244, R. Bodea, B. Bodea op. cit. 246).

Urmarea imediată constă în producerea consecințelor


prevăzute în privința fiecărei modalități concrete de săvârșire a
elementului material al laturii obiective. Nu se cere producerea unui
rezultat , fiind suficientă finalitatea urmărită de autor.

Între acțiunea care constituie elementul material al laturii


obiective și urmarea produsă trebuie să existe o legătură cauzală.

6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește numai cu intenție


directă ( a se vedea V. Păvăleanu, op. cit., pag. 199, R. Bodea, B. Bodea
op. cit. 245).În literatura de specialitate s-a exprimat și punctul de vedere
potrivit căruia fapta se poate comite și cu intenție indirectă ( a se vedea
V. Dobrinoiu, op. cit., pag. 244).

7. Tentativa – potrivit art. 248 Cod penal se pedepsește.

8. Consumarea intervine atunci când se comite oricare dintre


acțiunile care intră în conținutul laturii obiective.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 5 ani.

10. Aspecte procesuale - pentru a se ajunge la sancționarea


autorului este necesară formularea plângerii prealabile de către persoana
vătămată.

3.3.5. Gestiunea frauduloasă 3 ( art. 242 Cod penal)

Reglementare: art.242 Cod penal dispune:

- alin.1 „pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia


administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care ori
trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri, se
pedepsește cu închisoare de la 6luni la 3 ani sau cu amendă ”

- alin. 2 „când fapta prevăzută la alineatul 1 a fost săvârșită de


administratorul judiciar, de lichidatorul averii debitorului, sau de un
reprezentant sau prepus al acestora, pedeapsa este închisoarea de la unu
la 5 ani”

- alin. 3 „faptele prevăzute la în alin.1 și alin.2 săvârșite în scopul


de a dobândi un folos patrimonial, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la
7 ani”

- alin. 4 „acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea


prealabilă a persoanei vătămate”

Din analiza textului de incriminare rezultă că legiuitorul a


prevăzut o variantă tip o variantă agravată a formei simple și o variantă
agravată comună ambelor variante.

Incriminarea gestiunii frauduloase este justificată de necesitatea


de a proteja probitatea și încrederea în raporturile juridice patrimoniale și
și apărarea bunurilor încredințate spre administrare altor persoane decât
proprietarii.

De esența gestiunii frauduloase este încredințarea către făptuitor


o universalitate de bunuri și drepturi ale altei persoane, împrejurare care
o diferențiază de abuzul de încredere care vizează unul sau mai multe
bunuri privite în mod singular ( a se vedea V. Dongoroz, op. cit., vol. III,
pag. 518)

a. Varianta tip (simplă) prevăzută de art. 242 alin1 Cod penal


constă în cauzarea unui prejudiciu unei persoane, cu ocazia
administrării sau conservării bunurilor acesteia .

1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale privitoare la buna


administrare sau conservare a bunurilor unei persoane fizice sau juridice.

2. Obiect material îl constituie o universalitate de bunuri care au


fost încredințate spre administrare sau conservare altei persoane.

O particularitate relevantă este ca universalitatea de bunuri să se


afle în posesia subiectului activ în baza unui raport juridic între e și
subiectul pasiv, respectiv să-i fi fost încredințată spre administrare sau
conservare. Pot constitui obiect material al gestiunii frauduloase și o
universalitate de bunuri asupra căreia exercită dreptul e proprietate mai
multe persoane, dacă coproprietarii au încredințat-o unuia dintre ei să
administreze.

3. Subiect activ este calificat pentru că poate fi doar persoana


care are calitatea de administrator, gestionar, custode al bunurilor altuia
(tutore, executor testamentar, custode, depozitar, mandatar etc.).

4. Subiect pasiv este persoana ale cărei bunuri au fost


încredințate spre administrare sau conservare către autor.

Participația penală este posibilă sub toate formele, cu specificația


că în privința coautoratului toți participanții trebuie să aibă calitatea de
administratori ai universalității de bunuri. Sunt întrunite condițiile
coautoratului dacă mai multe persoane au administrat bunurile altuia și
prin acte diferite au cauzat proprietarului o pagubă (a se vedea O. Loghin,
T.Toader, op. cit., pag. 267).

5. Latura obiectivă constă în acțiunea sau inacțiunea prin care


se cauzează un prejudiciu cu ocazia administrării și conservării bunurilor
altuia.

Elementul material constă în acțiunea de gestionare


frauduloasă , conduită comisivă sau omisivă, abuzivă și incorectă în
administrare sau conservare a bunurilor subiectului pasiv.
Conduita abuzivă și incorectă trebuie realizată în cadrul
administrării sau conservării bunurilor, să reprezinte o încălcare a
obligațiilor rezultând din însărcinarea primită.

Termenul „administrare” semnifică utilizarea bunurilor în


conformitatea lor, potrivit destinației lor, punerea lor în valoare etc.

Termenul „conservare” are înțelesul de păstrare în condiții bune,


corespunzătoare pentru a evita distrugerea, deteriorarea bunurilor, furtul
lor, luarea măsurilor pentru ca veniturile să nu fie micșorate.

Constituie gestiune frauduloasă ,fapta autoarei, care îndeplinea


funcția de șef birou de contabilitate, de a scoate o sumă de bani prin
dispoziție de plată pentru aprovizionare și din care a putut justifica doar o
parte ( a se vedea Curtea de Apel București, secț. I penală, dec. pen.
538/1998, în Rev. de Drept Penal nr. 3/1999, pag. 142).

În jurisprudență s-a reținut că sunt întrunește elementele


constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă în sarcina tutorelui,
care și-a însușit o parte din pensia de urmaș și alocația minorilor pe care-
i avea sub tutelă ( a se vedea Curtea de Apel București, secț. I penală,
dec. pen. 108/1994, în Rev. de Drept Penal nr. 2/1995, pag. 147).

Fapta administratorului unei asociații de locatari care și-a însușit


o parte din sumele încasate de la locastari cu titlu de fond de rulment care
trebuiau depuse la C.E.C. constituie infracțiunea de gestiune frauduloasă
(Trib. Jud. Brașov, secț. I penală, dec. pen. 21/1968, în Rev. Rom. de
Drept nr. 8/1968, pag. 178).

Pot constitui infracțiunea de gestiune frauduloasă fapta unui


gestionar de la o societate privată de a-și însyși din sumele încasate (a se
vedea Jud. Baia-Mare, sent. Pen. nr. 12/1970, pag.159), vinderea unui
bun dintre bunurile aflate în administrare cu un preț sub prețul real al pieței
(Trib.Mun. București, dec. pen. nr. 222/1993 în C. Sima, op. cit., pag. 616),
neîncasarea unor datorii, tolerarea furturilor, neluarea măsurilor de
îngrădire a culturilor pentru al e proteja ( a se vedea G. Diaconescu, op.
cit. pag. 277)

Urmarea imediată constă în producerea unei pagube în


patrimoniul persoanei vătămate.
Între acțiunea sau inacțiunea autorului și paguba încercată de
persoana vătămată trebuie să existe un raport de cauzalitate.

6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește u intenție directă sau


indirectă.

7. Tentativa la infracțiunea de gestiune frauduloasă nu se


pedepsește.

8. Regim sancționator: fapta se sancționează cu închisoare de


la 6 luni la 3 ani sau amendă.

b. Varianta agravată prevăzută de art. 242 alin. 2 Cod penal


constă în faptul că administrarea sau conservarea defectuoasă sunt
săvârșite de administratorul judiciar , de lichidatorul averii debitorului sau
de un reprezentant sau prepus al acestora.
Deosebirea de forma tip a infracțiunii de gestiune frauduloasă
o constituie circumstanța referitoare la subiectul activ ca poate fi numai
administratorul judiciar, lichidatorul averii debitorului, un reprezentant sau
prepus al acestora.
Administratorul judiciar este persoana fizică sau juridică
competentă, practician în insolvență, autorizat în condițiile legii desemnat
să exercite atribuțiile prevăzute de legea insolvenței în perioada de
supraveghere și pe durata procedurii de reorganizare ( a se vedea legea
nr. 85/2014 privind procedura de prevenire a insolvenței și de insolvență ,
în Monitorul Oficial nr. 466/25.06.2014).
Lichidatorul judiciar este persoana fizică sau juridică, practician
în insolvență, autorizată în condițiile legii desemnată să conducă
activitatea debitorului și să exercite atribuțiile prevăzute de legea
insolvenței în cadrul procedurii falimentului atât în procedura simplificată
cât și în procedura generală.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la unu
la 5 ani
c. Varianta agravată prevăzută de art. 242 alin.3 Cod penal
constă în faptul că cel însărcinat cu administrarea și conservarea
bunurilor altuia a urmărit să obțină un folos patrimonial. Este irelevant
dacă s-a obținut folosul, important este scopul cu care a acționat autorul.
Regimul sancționator este mai sever , fapta se pedepsește cu
închisoare de la 2 la 7 ani.
d. Varianta agravată prevăzută de art. 256/1 Cod penal se
realizează când fapta a produs consecințe deosebit de grave și
pedeapsa se majorează cu jumătate.
e. Aspecte procesuale: pentru infracțiunile incriminate de
art.242 Cod penal este necesară formularea plângerii prealabile de către
partea vătămată pentru a se pune în mișcare acțiunea penală

3.3.6. Însușirea bunului găsit (art. 243 Cod penal)


Reglementare: art. 243 Cod penal dispune:
- alin. 1 „fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit ,
autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de
al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amenda”
- alin.2 „cu aceiași pedeapsă se sancționează și însușirea pe
nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia , ajuns din eroare sau în mod
fortuit în posesia făptuitorului sau nepredarea acestuia în termen de 10
zile din momentul în care a cunoscut că nunul nu-i aparține”
- alin. 3 „ împăcarea înlătură răspunderea penală”
În doctrină se susține că infracțiunea de însușire a bunului găsit
este o formă tipică de sustragere de bunuri, prin reținerea abuzivă a
bunului ajuns în posesia autorului întâmplător prin găsire, sau din eroare
(a se vedea R. Bodea, B. Bodea, op. cit., pag. 251). Autorul, prin fapta sa,
încalcă obligația moral-juridică de a preda bunul celui care l-a pierdut ori
autorităților.
Din examinarea textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut o variantă tip (simplă) și o variantă asimilată.
a. Varianta tip (simplă) prevăzută de art. 243 alin.1 Cod penal
constă în fapta celui care nu predă un bun găsit în termen de 10 zile sau
de a dispune de acel bun ca și când ar fi al său.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale patrimoniale
referitoare la apărarea avutului unei persoane care implică obligația
găsitorului unui bun de a-l preda celui care l-a pierdut.
Respectul proprietăți presupune obligația de bună-credință și
onestitate, astfel încât nimănui nu-i este îngăduit dă dobândească ceva ce
nu i se cuvine.
2. Obiectul material îl constituie bunul găsit.
Prin sintagma „bun găsit” înțelegem numai bunul pierdut. Bunul
uitat nu poate fi obiect al infracțiunii de însușire a bunului găsit pentru că
proprietarul nu a pierdut posesia și cel care-l însușește săvârșește
infracțiunea de furt. Nici bunul abandonat nu poate face obiect al
infracțiunii pentru că proprietarul său s-a dezis de acel bun.
Jurisprudența a stabilit că nu constituie bun găsit o sacoșă cu
cumpărături lăsată la intrarea unei toalete publice, bunurile lăsate în fața
apartamentului de proprietar care urma să le introducă în interior,
animalele domestice care se îndepărtează de locuința proprietarului
pentru a-și căuta hrană și care au deprinderea de a se întoarce acasă.
3. Subiect activ este persoana care a găsit bunul.
4. Subiect pasiv este persoana care a pierdut bunul.
5. Latura obiectivă – elementul material constă în două
modalități alternative de săvârșire:
- fapta omisivă de a nu preda în termen de 10 zile bunul găsit
autorităților sau celui care l-a pierdut;
- fapta comisivă de a dispune de bunul găsit ca și cum ar fi al
său;
Cu referire la prima modalitate de săvârșire a faptei, menționăm
că, cel care găsește un bun are obligația de a se adresa unei autorități și
de a preda bunul. Obligația este supusă termenului de 10 zile care este
un termen de decădere.
Dacă după găsirea bunului autorul identifică pe cel care l-a
pierdut și îl remite acestuia nu-i mai incumbă nicio obligație. T
Termenul de 10 zile se calculează conform art. 186 Cod penal și
curge din ziua în care autorul a găsit bunul. Dacă ultima zi este o zi
nelucrătoare atunci când serviciul autorităților este suspendat termenul se
prorogă în ziua următoare în sensul că se consideră împlinit în următoarea
zi lucrătoare.
În privința celei de a doua modalități precizăm că prin dispunerea
de bun se înțelege că autorul efectuează acte patrimoniale de dispoziție
asupra bunului ca si cum ar fi al său: îl vinde, îl schimbă, îl donează etc.
O problemă care s-a ivit a fost aceea dacă răspunderea autorului pentru
săvârșirea infracțiunii de însușire a bunului găsit se antrenează în cazul
dispunerii de bunul găsit, când dispunerea se face în interiorul termenului
de 10 zile, când nu expirase termenul de predare. Doctrina și jurisprudența
au arătat, în mod unanim, că se antrenează răspunderea penală a
autorului pentru că în momentul când a dispus de bun a săvârșit
infracțiunea în modalitatea indicată de textul de incriminare, rezultând fără
echivoc voința lui de a nu preda bunul și de a-l însuși.
Astfel, s-a reținut că sunt întrunite elementele infracțiunii de
întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de însușire a bunului găsit
în forma celei de a doua modalități, când autorul a găsit u ceas de mână
și fiind întrebat de aparținător dacă l-a găsit a negat această împrejurare
și apoi l-a vândut ( a se vedea Judecătoria Târgu-Jiu, sent. pen.
2073/1971, în Rev. Rom. de Drept nr. 7/1972,pag. 142).
Urmarea imediată constă în producerea unui prejudiciu în
dauna aparținătorului bunului găsit.
6. Latura subiectivă constă în săvârșirea faptei cu intenție
directă sau indirectă.
7. Tentativa la infracțiunea de însușire a bunului găsit nu se
pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când s-a împlinit
termenul de predare a bunului unei autorități sau când autorul a dispus de
el ca și cum ar fi fost bunul propriu ( a se vedea Al. Rădulescu, Cu privire
la termenul de predare în cazul infracțiunii de însușire a bunului găsit, Rev.
Rom. de Drept nr. 4/1972, pag.113-116).
9. Regim sancționator: fapte se pedepsește cu închisoare de la
o lună la 3 luni sau amendă.
b. Varianta asimilată prevăzută de 243 alin.2 Cod penal constă
în însușirea pe nedrept a unui bun mobil care aparține altuia și ajuns din
eroare sau în mod fortuit în posesia autorului sau nepredarea acestuia în
termen de 10 zile din momentul în care autorul a cunoscut că bunul nu-i
aparține.
1. Obiectul juridic este similar ca și în cazul variantei tip.
2. Obiectul material, îl constituie bunul ajuns din eroare sau în
mod fortuit în posesia autorului.
Bunul mobil poate ajunge în mod eronat în posesia autorului în
următoarele situații:
- din cauza erorii cu privire la identitatea bunului ( autorului i
s-a remis din greșeală un bun care nu era al său; la casa de bagaje i s-a
eliberat o valiză care nu era a sa , dar care se asemăna și din eroare
autorul a luat-o fără să-și dea seama că nu-i aparține și ulterior a constatat
că nu este bunul său);
- din cauza erorii celui care predă bunul cu privire la
identitatea persoanei primitorului sau destinatarului (cel care a predat
bunul a crezut în mod eronat că este destinatarul bunului, iar acesta crede
că ca i-a adus bunul solicitat);
Dacă primitorul bunului este de rea-credință și-i știe că bunul nu
i se cuvine, dar îl menține în eroare pe cel care l-a predat , în sarcina sa,
seva reține infracțiunea de înșelăciune.
3. Subiect activ poate fi orice persoană care a ajuns din eroare
sau în mod fortuit în posesia bunului.
4. Subiect pasiv orice persoană care este proprietar, posesor,
detentor al bunului ajuns din eroare sau fortuit în posesia autorului.
5. Latura obiectivă presupune însușirea pe nedrept al unui
bun, ajuns în eroare sau fortuit în posesia autorului.
Actualul Cod penal a prevăzut pe lângă eroare și situația fortuită
în care bunul poate ajunge în posesia altuia.
Acțiunea implică trecerea în stăpânirea sa și comportarea față de
el ca de un bun propriu respectiv înstrăinare, transformare, folosire ,
distrugere.
6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție directă,
de însușire a bunului ajuns în posesia autorului din eroare sau în mod
fortuit.
7. Tentativa la varianta asimilată nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care se
realizează acțiunea de însușire.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
o lună la 3 luni sau amenda
c. Aspecte procesuale: legiuitorul a prevăzut că împăcarea
părților înlătură răspunderea penală a autorului.

3.3.7. Înșelăciunea ( art. 244 Cod penal)


Reglementare: art. 244 Cod penal dispune:
- alin.1 „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea
ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos
patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă , se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani”
-alin. 2 „înșelăciunea săvârșită pin folosirea de nume sau calități
mincinoase sau ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu
închisoarea de la unu la 5 ani la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie
prin ele însuși o infracțiune , se aplică regulile de la concursul de
infracțiuni”
- alin. 3 „împăcarea înlătură răspunderea penală”
Din examinarea textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut o variantă tip a infracțiunii și o variantă agravată.
Înșelăciunea este o practică tipică de sustragere care se
realizează prin amăgirea, inducerea în eroare a victimei pentru a o
determina să-i remită un bun sau folos material, presupune abilitatea
perversă a autorului care reușește să obțină un bun sau un folos injust.
Infracțiunea de înșelăciune se apropie foarte mult de instituția
dolului din dreptul civil pentru că ambele sancționează conduite
frauduloase prin care determină victimele la un anumit de acțiune dorit de
autor prin vicierea consimțământului la antrenarea ei într-un anume raport
juridic păgubitor ( a se vedea S. Bogdan, D.A. Șerban, G. Zlati, Noul Cod
penal. Partea specială. Analize. Explicații. Comentarii. Perspectivă
clujeană, Editura Universul Juridic, 2014,psg. 247).
În jurisprudență s-au pronunțat hotărâri judecătorești
contradictorii privind încadrarea juridică a infracțiunii incriminate de art.
18/1 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și
sancționarea faptelor de corupției constând în folosirea de documente ori
declarații inexacte care au avut ca urmare obținerea pe nedrept de fonduri
din bugetul Uniunii Europene. Unele instanțe au reținut că s-au săvârșit
două infracțiuni respectiv infracțiunea incriminată de legea specială în
concurs cu infracțiunea de înșelăciune incriminată de Codul penal ,ori cu
infracțiune prevăzută de art. 306 Cod penal ( obținerea ilegală de fonduri).
Prin fapta de a obține în condiții ilicite fonduri de la Uniunea Europeană
era prejudiciat atât bugetul comunității cât și cel național și aceasta a dus
la interpretări diferite.
Prin Decizia nr. 4/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție în recurs în interesul legii, instanța supremă a concluzionat că
fapta constituie infracțiunea incriminată de art.18/1 din Legea nr. 78/2000
pentru că este o formă de înșelăciune specială și împrejurarea că
prejudiciul se localizează atât la nivelul bugetului statului român cât și la
nivelul bugetului Uniunii Europene este irelevant, autoritatea competentă
care a selectat proiectul bugetat din fonduri europene a avut în vedere
suma în ansamblu și nu proveniența ei din două surse ( a se vedea Dec.
4/2016 a I:C.C.J publicată în Monitorul Oficial nr. 418/2 iunie 2016).
a. Varianta tip (simplă) prevăzută de art. 244 alin1 Cod penal
constă în inducerea în eroarea unei persoane prin prezentarea ca
adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate cu scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos
patrimonial.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale cu caracter
patrimonial care implică încrederea și buna-credință între persoanele
ce interacționează în cadrul acestor relații.
2. Obiectul material este reprezentat de bunurile corporale
mobile, , bunurile imobile, drepturi și obligații cu caracter
patrimonial, acțiuni cu caracter patrimonial aflare în momentul
săvârșirii în posesia sau detenția subiectului pasiv.
3. Subiect activ poate fi orice persoană.
4. Subiect pasiv de asemenea orice persoană care a fost
indusă în eroare.
Dacă autorul acțiunii de inducere în eroare este un funcționar
public și săvârșește fapta în cadrul relațiilor sale de serviciu, atunci fapta
constituie infracțiunea de abuz în serviciu. Când autorul induce în eroare
victima și o face să creadă că acționează în cadrul relațiilor de serviciu,
dar în realitate nu se află în carul exercitării atribuțiilor profesionale, fapta
va calificată ca înșelăciune ( a se vedea Trib. București, dec. pen. nr.
2321/1957 în Legalitatea populară nr.11/1858).
5. Latura obiectivă –elementul material constă în acțiunea de
inducere în eroare a victimei:
- prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase;
- prin prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate;
Prezentarea frauduloasă, denaturată, alterată, distorsionată a
realității trebuie să fie făcută în așa manieră încât să nu trezească
suspiciuni victimei ,să fie credibilă, să fie idonee, aptă să capteze buna-
credință, încrederea ei și să o inducă în eroare, să o amăgească și să-i
mențină această stare.
Inducerea în eroare se apreciază atât din punct de vedere
obiectiv, în sensul că manevrele uzitate de autor sunt apte să amăgească
victima , cât și din punct de vedere subiectiv prin raportare la subiectul
pasiv, nivelul de experiență socială, gradul de cultură, starea psihică,
capacitatea de credulitate, exploatarea de către autor a bunei-credințe sau
a naivității acesteia.
Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase semnifică
acțiunea autorului de convinge victima, în mod fraudulos, că a anumite
care nu corespund realității, sunt reale, adevărate: fapte împrejurări acțiuni
etc. Autorul poate uza în acest scop de felurite metode.
În mod similar, prezentarea ca mincinoasă a unei fapte reale
constă în acțiunea autorului de a convinge victima că situația,
împrejurarea care i-a prezentată nu este reală.
Si într-o situație și în cealaltă, autorul distorsionează în mod
conștient realitatea prin orice prin acțiuni verbale, scrise, trucuri, înscenări
mașinațiuni etc.
Jurisprudența a reținut că sunt întrunite elementele constitutive
ale infracțiunii de înșelăciune atunci când autorul a prezentat unei bănci
din România un număr de euro/cec-uri în valoare 1800 euro eliberate de
o bancă din Austria deși, cunoștea faptul că în contul băncii străine numai
avea disponibil (a se vedea Curtea Supremă de Justiție, secț. pen., dec.
pen. nr. 4087/2000 în Dreptul nr. 3/2002, pag. 162).
Urmarea imediată constă în producerea unei pagube
patrimoniale. Paguba se poate localiza în patrimoniul persoanei induse în
eroare sau chiar în patrimoniul unui terț. Textul de lege menționează
expres că autorul, prin inducerea în eroare, urmărește obținerea unui folos
pentru sine ori pentru o altă persoană. Din perspectiva subiectului pasiv,
folosul procurat de autor pentru sine sau pentru altul se prezintă ca
pagubă în patrimoniul său sau al altuia. Legiuitorul nu dispune expres ca
paguba să se producă în patrimoniul celui indus în eroare.
Paguba trebuie să numai patrimonială pentru că legiuitorul
folosește expres sintagma „folos patrimonial”
Producerea pagubei trebuie să fie într-o relație cauzală cu
activitatea de inducere în eroare.
7. Tentativa la infracțiunea de înșelăciune, conform art. 248
se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când s-a produs
rezultatul paguba patrimonială , rezultatul urmărit de autor prin inducerea
în eroare a victimei ( a se vedea Curtea Supremă de Justiție, secț. pen.,
dec. pen. nr. 1143/1992 în V. Bogdănescu, „Probleme de drept în deciziile
Curții Supreme de Justiție 1990-1992” ,Editura Orizonturi, București,
1993, pag. 176)
9. Regim sancționator: varianta tip (simplă) se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani.
b. Varianta agravată prevăzută de art. 244 alin2 Cod penal
constă în inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea de către autor
de nume sau calități mincinoase sau ori prin alte mijloace frauduloase.
Prin sintagma „nume sau calități mincinoase””, se înțelege că
autorul își arogă o anume calitate care poate influența victima la o
adoptarea unei conduite prescrise de el ori susține că reprezintă o anume
persoană în raport cu care victima are o relație care o determină la
conduita care i-o solicită.
De obicei numele mincinos nu aparține persoanei respective,
poate fi un nume imaginar ( a se vedea Curtea Supremă de Justiție, secț.
pen. ,dec. pen. nr. 3713/2000 în Dreptul nr. 3/2002, pag. 169)
Calitatea mincinoasă presupune întrebuințarea și asumarea de
funcții, titluri, ranguri, atribute etc. pe are autorul, în realitate, nu le are.
Jurisprudența a statuat că fapta inculpatului care s-a prezentat ca
reprezentant al unei firma reale care se ocupa cu plasarea forței de muncă
în străinătate, calitate pe care nu o avea în realitate și de a obține de la
mai multe persoane diferite sume de bani, promițându-le că le va obține
contracte de muncă, constituie infracțiunea de înșelăciune calificată
(varianta agravată )prin folosirea de calități mincinoase ( a se vedea
Curtea Supremă de Justiție, secț. pen. ,dec. pen. nr. 526/2000 în Dreptul
nr. 5/2001, pag. 249).
Prin expresia „mijloace frauduloase” se înțelege utilizarea unor
metode de natură să determine victima se conformează cerinței autorului
punându-i la dispoziție bunuri sau bani, cum ar fi prezentarea unor
documente false, a unor informații , bunuri etc, dar pe care victima le
consideră reale. Mijlocul fraudulos este folosit în strânsă corelație cu
împrejurări de fapt care-i dau aparență de veridicitate (a se vedea A.
Moroșanu, Notă la dec. nr. 2325/1972 a Trib. Jud. Dolj, în Rev. Rom. de
Drept nr. 7/1973, pag. 162). De pildă, autorul uzează de un înscris fals, de
o legitimație falsificată, uzurpează calități oficiale, poartă nelegal o
uniformă etc. Când mijlocul fraudulos constituie el însuși o infracțiune se
vor aplica regulile concursului de infracțiuni. Dacă autorul folosește un
înscris falsificat de el pentru a induce în eroare victima ori un înscris
falsificat de un terț se va reține infracțiunea de înșelăciune varianta
agravată concurs cu infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură
privată sau cu infracțiune de uz de fals ( a se vedea Trib. Mun. București,
dec. pen. nr. 594/1993 în C. Sima ,op. cit., pag. 625).
Regim sancționator: varianta agravată se pedepsește cu
închisoare de la unu la 5 ani.
Pentru fapta prevăzută la art.244 alin. 2 Cod penal instanța va
putea dispune confiscare extinsă conform art. 112/1 cd penal dacă sunt
îndeplinite condițiile legale.
c. Varianta agravată prevăzută de art. 256/1 Cod penal se va
reține atunci când fapta incriminată de art. 244 Cod penal a produs
consecințe deosebit de grave. Limitele de pedeapsă se majorează cu
jumătate ( a se vedea Înalta Curte de casație și Justiție, completul de
dezlegare a chestiunilor de drept, dec. nr. 30/2015, publicată în Monitorul
Oficial nr.14 din 8 ianuarie 2016).
d. Aspecte procesuale: în cazul infracțiunii de înșelăciune
împăcarea autorului cu victima înlătură răspunderea penală.
e. Delimitarea infracțiunii de înșelăciune de infracțiunea de
trafic de influență- infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune contra
patrimoniului ,iar infracțiunea de trafic de influență este o infracțiune de
corupție și de serviciu și în consecință se deosebesc prin obiectul lor
juridic. În cazul infracțiunii de înșelăciune este vizat patrimoniul, autorul
urmărind obținerea unui folos necuvenit, în cazul traficului de influență
sunt vizate relațiile de serviciu, sunt lezate încrederea în imparțialitatea
executării relațiilor de serviciu și indirect este lezat și statul prin
subminarea încrederii în probitatea funcționarilor publici.

3.3.8. Înșelăciunea privind asigurările (art. 245 Cod penal


Reglementare: art. 245 dispune:
- alin. 1 „distrugerea, degradare, aducerea în stare de
neîntrebuințare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva
distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obține
pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se pedepsește cu închisoare
de la unu la 5 ani”
- alin. 2. „fapta persoanei care, în scopul prevăzut în alin.1,
simulează, își cauzează sau agravează leziuni sau vătămări corporale
produse de un risc asigurat, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3
ani sau cu amenda”
- alin. 3 „împăcarea părților înlătură răspunderea penală”
Infracțiunea de înșelăciune privind asigurările a fost incriminată
pentru că extinderea asigurărilor, atât a celor obligatorii cât și a celor
facultative în societatea românească, a generat și un efect negativ, acela
al fraudelor în acest domeniu. Din aceste motive, s-a impus cu necesitate
ca această infracțiuni, care este o variantă de înșelăciune, să fie prevăzută
distinct de celelalte variante.
Din conținutul textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut o variantă tip ( simplă) și o variantă atenuată.
a. Varianta tip prevăzută de art. 245 alin. 1 Cod penal constă
în distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare,
ascunderea, sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii,
degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obține pentru sine
sau pentru altul suma asigurată.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la
buna-credință și încredere în cadrul raporturilor juridice patrimoniale
de asigurare.
2. Obiectul material îl constituie bunul asigurat.
3. Subiect activ poate fi orice persoană . Participația penală
este posibilă sub toate formale.
4. Subiectul pasiv este asigurătorul, societatea de asigurare. În
unele situații poate exista și un subiect pasiv subsecvent , care are drepturi
sau răspunderi cu privire la riscul asigurat ( ex. vânzătorul în sistem de
leasing, cărăușul, păzitorul, creditorul).
5. Latura obiectivă – elementul material – constă sau în
acțiunea de: distrugere, degradare ,aducere în stare de neîntrebuințare,
ascundere sau înstrăinarea (cu referire la semnificația acțiunilor
enumerate mai sus s-au făcut discuții în cazul altor infracțiuni, iar în
materia infracțiunii de înșelăciune privind asigurările, termenii au același
conținut)
Pentru realizarea laturii obiective este suficient să e realizeze
una dintre acțiunile enumerate anterior și să existe un contract valabil de
asigurare de bunuri, (contract reglementat de art. 2214-2220 Cod civil)
care face obiectul oricăreia dintre acțiunile de mai sus.
În art. 245 Cod penal, legiuitorul a incriminat în scop de protecție,
asigurările de bunuri și persoane, celelalte contracte de asigurare, în cazul
unor conduite ilicite se aplică regulile din dreptul civil, faptele de încălcare
neconstituind infracțiuni (a se vedea V. Dobrinoiu, op. cit., pag. 261).
În jurisprudența s-a reținut ca sunt îndeplinite cerințele infracțiunii
de tentativă la înșelăciune privind asigurările fapta autorului care și-a
înstrăinat autoturismul, apoi a reclamat poliției că mașina i-a fost furată și
a solicitat societății de asigurări unde-l asigurase să plătească prima de
asigurare, dar societatea a făcut verificări și a descoperit realitatea (a se
vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, secț. pen., dec. nr. 5049/2006
citată de V. Dobrinoiu, op. cit., pag. 261).
În mod similar s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile înșelăciunii
privind asigurările, în cazul faptei autorului care a achiziționat un
autoturism „Lada” în 2002 și în 2003 a încheiat un contract de asigurare
pentru avarii și furt în țară și în străinătate, suma asigurată fiind de 1737
euro. Autorul a luat legătura cu un amic sa-l ajute să vândă autoturismul
la un centru dezmembrare auto, apoi să declare că auto a fost furat. A
procedat în acest fel și ulterior a solicitat și primit de la societatea de
asigurări prima de asigurare (a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție,
secț. pen., dec. nr. 677/2004 citată de V. Dobrinoiu, op. cit., pag. 261)
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol
pentru patrimoniul asiguratului prin producerea riscului asigurat.
Între urmarea produsă și acțiune autorului trebuie să existe o
legătură cauzală.
6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție directă
pentru că este comisă cu scop calificat în sensul că autorul urmărește să
obțină pentru sune sau pentru altul suma asigurată.
7. Tentativa la infracțiunea de înșelăciune privind asigurările se
pedepsește (art. 248 Cod penal).
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când se comite una
dintre actele prevăzute în norma de incriminare.
Unii autori susțin că infracțiunea este una de pericol și nu una de
prejudiciu, de rezultat fiind irelevant dacă autorul a cerut sau nun a cerut
despăgubirea ( a se vedea S. Bogdan, op. cit., pag. 258). Împrejurarea că
a obținut fraudulos despăgubirea va avea relevanță doar la
individualizarea pedepsei.
Alții autori rețin că infracțiunea se consumă doar atunci când s-a
produs paguba în dauna societății de asigurare, autorul săvârșind fapta cu
scopul de a obține suma asigurară de la asigurător, iar în ipoteza în care
nu solicită despăgubirea fapta nu prezintă nicio relevanță penală (Al.
Boroi, Drept penal. Partea specială. Culegere de spețe pentru uzul
studenților, Editura C. H. Beck, București 2016, pag.227, V. Dobrinoiu, op.
cit., pag. 262, R. Bodea, B. Bodea , op. cit., pag. 266).
Avem rezervă față de acest punct de vedere, considerăm că
infracțiunea este de rezultat.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la de art.5 ani.
b. Varianta atenuată prevăzută de art. 245 alin.2 Cod penal
constă în simularea, cauzarea sau agravarea de leziuni sau vătămări
corporale produse de un risc asigurat.
Această variantă vizează asigurările de persoane prin care sunt
asigurate viața integritatea fizică a unei persoane.
1. Obiectul material îl constituie corpul persoanei asigurate.
2. Subiectul activ este calificat poate fi numai persoana
asigurată, care poate să fie ea însăși beneficiara indemnizației sau o terță
persoană.
3. Latura obiectivă constă în simularea unor leziuni sau
vătămări, cauzarea sau agravarea unor leziuni sau vătămări corporale.
Simularea unor leziuni sau vătămări presupune crearea de către
autor a unor aparențe că a suferit anumite vătămări, în scopul obținerii
sumei asigurate.
Cauzarea de leziuni sau vătămări corporale semnifică faptul că
subiectul activ, autorul și-le provoacă. Leziunile sunt suferințe în înțelesul
art. 193 Cod penal, iar vătămările sunt dintre cele prevăzute de art. 194
Cod penal.
Agravarea leziunilor sau vătămărilor corporale presupune
intervenția autorului de așa manieră ca leziunile sau vătămările corporale
să fie mai grave.
4. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție directă
calificată de scopul urmărit.
5. Tentativa la infracțiunea de înșelăciune privind asigurările se
pedepsește (art.248 Cod penal).
6. Regim sancționator. –fapta se pedepsește cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani.
c. Aspecte procesuale –acțiunea penală se pune în mișcare din
oficiu, dar împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
d. Varianta agravată prevăzută de art. 256/1 Cod penal constă
în faptul că înșelăciunea privind asigurările a produs consecințe deosebit
de grave, iar limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate.

3.3.9. Deturnarea licitațiilor publice (art. 246 Cod penal)


Reglementare: art. 246 Cod penal dispune: „fapta de a
îndepărta, prin constrângere sau corupere un participant de la o licitație
publică ori înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul de
adjudecare se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani”
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la
onestitatea și corectitudinea desfășurării licitațiilor publice.
2. Obiectul material– infracțiunea nu are obiect material, dar
dacă se realizează prin constrângerea unei persoane fizice, atunci corpul
acelei persoane devine obiect material.
3. Subiect activ poate fi orice persoană fizică sau juridică.
Participația penală este posibilă sub toate formele.
4. Subiect pasiv este persoana care a fost îndepărtată de la o
licitație publică.
5. Latura obiectivă – elementul material- constă în două
modalități:
- fapta de a îndepărta de la o licitație publică pe un
participant prin constrângere sau corupere;
- înțelegerea dintre participanți de a denatura prețul de
adjudecare;
Îndepărtarea de la o licitație publică presupune cu necesitate
ca persoana îndepărtată să aibă calitatea de participant și semnifică
ținerea la distanță, înlăturarea propriu-zisă, împiedicarea ei de a participa
efectiv prin exercitarea unor acte de constrângere sau de corupție.
Alte modalități de a obstrucționa un participant să participe la o
licitație publică cum ar fi impunerea unor condiții excesive, solicitarea de
garanții și impunerea unor condiții de bonitate excesive, nu constituie
infracțiuni.
Constrângerea poate fi fizică constând în exercitarea unor
violențe sau morală prin anumite presiuni psihice exercitate față de
participant.
Coruperea constă în oferirea de daruri, bani sau alte foloase
patrimoniale sau nepatrimoniale.
Înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul de
adjudecare constă în convenția dintre participanții unei licitații de a nu oferi
prețul real ci prin diminuare a acestuia să fie adjudecat bunul la un preț
derizoriu, neserios, sub valoarea reală de circulație pe piață a bunului, de
a se realiza o licitație trucată.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol
pentru relațiile sociale și interesele publice. Între urmarea imediată și
acțiunea autorului trebuie să existe o relație cauzală.
6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție directă și
indirectă(S. Bogdan, op. cit., pag. 265, A. Ungureanu, Drept penal special,
Editura Universul Juridic, pag. 213).
În literatura de specialitate s-a exprimat și opinia potrivit căreia,
infracțiunea de deturnare a licitațiilor publice săvârșită în modalitatea
înțelegerii între participanți de a denatura prețul de adjudecare se poate
comite numai cu intenție directă(a se vedea V. Dobrinoiu, op. cit., pag.
264).
7. Tentativa la infracțiunea deturnare a licitațiilor publice se
pedepsește (art. 248 Cod penal).
8. Consumarea infracțiunii intervine în momentul îndepărtării de
la o licitație publică sau al denaturării prețului de adjudecare.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani.

3.3.10. Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile


(art. 247 Cod penal).
Reglementare: art. 247 Cod penal dispune:
- alin.1 „fapta creditorului care, cu ocazia dării unui împrumut de
bani sau bunuri, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a debitorului,
datorată vârstei, stării de sănătate, infirmității ori relației de dependență în
care debitorul se află față de el, îl face să constituie sau să transmită
pentru sine sau pentru altul, un drept real sau o creanță de valoare
disproporționată față de această prestație se pedepsește cu închisoare de
la unu la 5 ani”
- alin. 2 „punerea unei persoane în stare de vădită vulnerabilitate
prin provocarea unei intoxicații cu alcool sau substanțe psihotrope în
scopul de a o determina să consimtă la constituirea sau transmiterea unui
drept real ori de creanță sau să renunțe l un drept, dacă s-a produs o
pagubă se pedepsește cu închisoare de l 2 la 7 ani”
Legiuitorul a prevăzut o variantă tip (simplă) și variantă agravată.
a. Varianta tip ( simplă) prevăzută de art. 247 alin. 1 Cod
penal constă în darea de împrumut de bani sau bunuri profitând de starea
de vădită vulnerabilitate a debitorului datorată vârstei, stării de sănătate,
infirmității ori relație de dependență în care debitorul se află față el, care îl
face să constituie sau să transmită un drept real ori de creanță de valoare
vădit disproporționată față de acea prestație
1. Obiectul juridic este partajabil și distingem un obiect juridic
principal și un obiect juridic secundar .
Obiectul juridic principal îl constituie relațiile sociale
referitoare la buna-credință reciprocă pe care trebuie să o acorde
subiectele în cadrul raporturilor juridice patrimoniale.
Obiectul juridic secundar se referă la relațiile sociale care
privesc libertatea morală a persoanei (a se vedea V. R. Gheorghe
Infracțiunea de exploatare patrimonială a unei persoane vulnerabile în
Noul Cod penal, în Dreptul nr. 11/2011, pag. 65).
2. Obiectul material fi un bun mobil sau imobil, precum și are
atribute ala bunurilor care au valoare patrimonială (a se vedea V.
Dobrinoiu, op. cit., pag. 265, Al. Boroi, op. cit. pag. 229).
Unii autori în literatura juridică de specialitate susțin că
infracțiunea nu are obiect material (a se vedea T. Medeanu, Exploatarea
patrimonială a unei persoane vulnerabile în noul Cod penal în P. Dungan,
T. Medeanu, V. Pașca, Manual de drept penal. Partea specială, vol I, pag.
361).
3. Subiectul activ este calificat poate fi numai creditorul care
împrumută bani sau bunuri. Participația penală este posibilă sub toate
formele , dar în cazul coautoratului autorii trebuie să aibă calitatea de
cocreditori ai aceluiași debitor.
4. Subiectul pasiv este calificat pentru că nu poate fi decât
debitorul aflat într-o stare de vădită vulnerabilitate.
5. Latura obiectivă – elementul material constă în acțiunea
creditorului de a-l determina pe debitor să constituie sau să
transmită pentru sine sau pentru altul un drept real sau de creanță
de valoare vădit disproporționată față de creanța sa față de acesta.
Prin sintagma ”transmiterea unui drept real sau de creanță”
înțelegem transmiterea unui drept de proprietate, transferul unui drept de
creanță din patrimoniul debitorului sau al unui terț.
Prin sintagma „constituirea unui drept” înțelegem crearea unui
drept real nou cum ar fi un drept de uzufruct, superficie, drept de uz,
abitație, concesiune, folosință, constituirea unor garanții supra bunurilor
debitorului sau unii terț ori constituirea unui drept de creanță suplimentar
din partea debitorului (plata unei sume de bani sau dobânzi suplimentare),
prestarea unor servicii cu caracter patrimonial.
Pentru a fi îndeplinite cerințele laturii obiective mai trebuie
realizate următoarele condiții:
- acțiunea de convingere a victimei trebuie să se realizeze în
cadrul unui contract de împrumut de bani sa bunuri;
În doctrină se susține că și activitatea ulterioară a creditorului de
a-l determina pe debitor să constituie sau să transmită un drept real sau
creanță întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de exploatare
patrimonială a unei persoane vulnerabile. De pildă, debitorul nu poate
onora creanța la scadență și-i cere creditorului o amânare, iar acesta îl
condiționează de cedarea unui drept de creanță cu o valoare care
depășește considerabil creanța sa ( a se vedea V. Dobrinoiu, op. cit., pag.
266).
- creditorul trebuie să profite de starea de vădită
vulnerabilitate a debitorului, datorată vârstei, stării de sănătate,
infirmității ori relației de dependență în care se află debitorul față de
el;
Vulnerabilitatea datorată vârstei se referă la persoanele în etate
care nu mai dispun de capacitatea de exercițiu deplină pentru încheierea
unor acte de dispoziție.
În privința vulnerabilității generate de starea de sănătate
aceasta constă în afecțiuni de natură fizice sau psihice care au ca efect și
alterarea discernământului, cum ar fi starea de retardare mentală,
oligofrenie, boala Alzheimer etc.
Infirmitatea sau o altă cauză determinată a stării de
vulnerabilitate semnifică o stare de neputință fizică sau psihică
permanentă sau temporară exploatată de creditor pentru a obține o
contraprestație disproporționată.
Sarea de dependență cum ar fi împrejurarea că victima este
îngrijită de creditor sau membrii săi de familie pentru că este bolnavă,
bătrână sau infirmă.
- dreptul real sau creanța transmise sau constituite de
debitor trebuie să fie disproporționat mai mari decât banii sau bunul
împrumutat;
Legiuitorul nu oferă un criteriu legal de stabilire a văditei
disproporții, însă doctrina a oferit un răspuns prin raportare la dispozițiile
Codului civil în care se menționează că disproporția de valoare poate
antrena leziunea , respectiv în art. 1221 alin. 2 Cod civil se arată că
„existența leziunii se apreciază în funcție de natura și scopul contractului”
iar în art. 1222alin. 2 Cod civil se arată că: „acțiunea în anulare este
admisibilă numai dacă leziunea depășește jumătate din valoarea pe care
o acea, la momentul încheierii contractului, prestația promisă sau
executată de partea lezată , iar disproporția trebuie să subziste până la
data cererii de anulare” (a se vedea S. Bogdan, op. cit., pag. 269).
Criteriul nu este absolut și se va determina în concret vădita
disproporționalitate.
Urmarea imediată constă în producerea unei pagube persoanei
a cărei vulnerabilitate este exploatată, iar raportul de cauzalitate există
între acțiunea de determinare și paguba produsă debitorului.
6. Latura subiectivă – fapta poate fi săvârșită cu intenție directă
sau indirectă.
7. Tentativa la infracțiunea de exploatare patrimonială a unei
persoane vulnerabile se pedepsește (art. 248 Cod penal)
8. Consumarea infracțiunii intervine în momentul în care s-a
produs paguba în patrimoniul debitorului.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de
la unu la 5 ani.
b. Varianta agravată prevăzută de art. 247 alin.2 Cod penal
constă în aceea că, autorul pentru a o determina pe partea vătămată să
consimtă la constituirea sau transmiterea unui drept real sau de creanță
ori la renunțarea la un drept recurge la intoxicarea acesteia cu alcool sau
substanțe psihoactive.
1. Obiectul juridic este similar variantei tip.
2. Obiectul material al infracțiunii îl constituie corpul persoanei
vătămate.
3. Subiect activ și subiect pasiv poate să fie orice persoană
fizică.
4. Latura obiectivă a cestei variante prezintă particularități, în
sensul că, autorul faptei desfășoară o acțiune de punere a unei
persoane în stare de vădită vulnerabilitate prin provocarea unei
intoxicații victimei cu alcool sau substanțe psihoactive.
În cazul acestei variante autorul nu profită de starea de
vulnerabilitate a victimei, ci chiar el îi provoacă această stare. Scopul
urmărit de autor este ca victima:
- să-i transmită lui sau altei persoane un drept real sau de
creanță;
- să-i constituie un drept real pentru sine sau pentru altul;
- sau să renunțe în favoarea sa ori a altuia la un drept;
În ipoteza variantei tip, legiuitorul a prevăzut că autorul urmărește
ca victima sa-i constituie un drept real sau de creanță, să-i transmită un
drept real sau de creanță, iar în cazul variantei agravate a prevăzut și o
altă modalitate, aceea ca victima să renunțe la un drept al său pentru
el sau pentru o altă persoană.
Urmarea imediată constă în producerea unei pagube în
patrimoniul victimei a cărei vulnerabilitatea fost provocată și exploatată de
autor.
Între urmarea imediată produsă și acțiunea autorului trebuie să
fie o relație de cauzalitate.
5. Latura subiectivă – fapta se săvârșește numai cu intenție
directă.
În literatura de specialitate s-a exprimat și opinia potrivit căreia
fapta se poate săvârși cu intenție indirectă ( a se vedea S. Bogdan, op.
cit., pag. 274).
6. Tentativa la varianta incriminată de art. 247alin. 2 Cod penal
se pedepsește (art. 248 Cod penal ).
7. Consumarea infracțiunii intervine atunci când s-a produs
urmarea prevăzută de lege.
8. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de
la 2 la 7 ani.
c. Varianta agravată prevăzută de art. 256/1 Cod penal
intervine atunci când fapta a produs consecințe deosebit de grave și
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
3.4. Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de
plată electronice
3.4.1. Frauda informatică (art. 249 Cod penal)
Reglementare art. 249 Cod penal dispune: „introducerea ,
modificarea sau ștergerea de date din sisteme informatice, restricționarea
accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui
sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine
sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane, se pedepsește
cu închisoare de la 2 la 7 ani”
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale referitoare la
integritatea patrimoniului unei persoane precum și la securitatea
sistemelor informatice.
2. Obiectul material este reprezentat de sistemul informatic
folosit fără drept ( hard-disk, floppy-disk, CD, memory stick etc.) pe care
sunt stocate date, informații, programe pentru computer.
Art. 181 Cod penal explicitează sistemul informatic ca fiind
orice dispozitiv sau ansambluri de dispozitive interconectate sau
aflate în relație funcțională dintre care unul sau mai multe asigură
prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
Prin date informatice se înțelege orice reprezentare a unor
fapte, informații sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată
printr-un sistem informatic.
3. Subiect activ poate fi orice persoană, iar participația penală
este posibilă sub orice formă.
4 Subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică
prejudiciată prin infracțiunii.
5. Latura obiectivă – elementul material constă în acțiuni
alternative de introducere, modificarea sau ștergerea de date
informatice, restricționarea accesului la date ori împiedicarea
funcționării unui sistem informatic.
Introducerea presupune inserarea de date informatice într-un
sistem informatic, date care anterior nu existau. Procedeul se poate
realiza prin introducerea directă prin tastatură ori prin transfer dintr-un
mijloc extern de stocare.
Modificarea datelor informatice presupune adăugarea unor date
noi sau imprimarea altora, de așa minieră încât să le altereze conținutul.
Ștergerea datelor informatice semnifică eliminarea lor în
totalitate sau parțial. Ștergerea se poare realiza prin distrugerea fizică a
dispozitivelor, sau prin ștergere magnetică ori prin instalarea unor
programe incidente cum sunt programele virus care se produc și se pun
în lucru în alte programe și fișiere de date, ca programe de distrugere A
se vedea I. Vasiu, Informatică juridică și drept informatic, Editura Albastră,
Cluj-Napoca, 2007, pag. 161).
Restricționarea accesului la date informatice se realizează
prin procedee de blocare a accesului care nu mai sunt accesibile
persoanelor autorizate, fără ca acestea fi fost șterse.
Restricționarea poate fi fizică si logică. În cazul restricționării
fizice autorul acționează pentru blocarea accesului la resursele unui
sistem informatic, prin dezafectarea unor componente specifice, iar în
cazul restricționării logice aceasta se poare realiza prin modificarea tabei
de alocare a fișierelor (a se vedea M. Dobrinoiu, Infracțiuni de alterare a
integrității datelor informatice, în Rev. rom. de dreptul proprietății
intelectuale nr. 3/2006, pag. 57).
Împiedicarea funcționării sistemului informatic cuprinde
atacuri fizice și atacuri logice care împiedică pornirea normală a unui
calculator (a se vedea I. Vasiu, op. cit. p.46).
Urmarea imediată constă în crearea unui prejudiciu
patrimonial unei persoane. Între acțiunea autorului și urmarea produsă
trebuie să existe un raport de cauzalitate.
6. Latura subiectivă – infracțiunea se săvârșește cu intenție
directă calificată prin scopul urmărit de autor de a obține pentru sine
sau pentru altul un beneficiu patrimonial.
7. Tentativa la infracțiunea de fraudă informatică se pedepsește
(art. 252 Cod penal).
8. Consumarea intervine atunci când s-a produs urmarea
prevăzută de lege.
9. Regimul sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de
la 2 la 7 ani.
b. Varianta agravată prevăzută de art. 256/1 Cod penal se
realizează atunci când fapta a produs consecințe deosebit de grave,
iar limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

3.4.2. Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos


(art. 250 Cod penal )
Reglementare: art. 250 Cod penal dispune:
- alin.1 „efectuarea unei operațiuni de retragere e numerar,
încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de
transfer de fonduri, prin utilizarea fără consimțământul titularului a unui
instrument de plată electronică sau a datelor de identificare care permit
utilizarea acestuia, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani”
- alin. 2. „cu aceiași pedeapsă se sancționează efectuarea uneia
dintre operațiunile prevăzute la alin.1, prin utilizarea neautorizată a
oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare
fictive”
- alin. 3 „transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror
date de identificare în vederea efectuării unei dintre operațiunile prevăzute
la alin.1, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani”
Din examinarea textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut o variantă tip (simplă), o variantă asimilată și o variantă atenuată.
a. Varianta tip prevăzută de art. 250 alin. 1 Cod penal constă
în efectuarea de operațiuni de retragere de numerar, încărcare sau
descărcare a unui instrument de monedă electronică, transfer de
fonduri, utilizarea fără consimțământul titularului a unui instrument
de plată electronică sau a datelor de identificare care permit
utilizarea acestuia.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale care privesc
protecția activității de comerț electronic împotriva actelor frauduloase de
asumare a identității electronice false.
2. Obiectul material îl constituie înștiințarea de plată electronică,
când acest instrument presupune un suport material.
3. Subiect activ poate fi orice persoană. Participația penală este
posibilă sub toate formele.
4. Subiect pasiv este titularul sistemului de plată electronic
utilizat ilicit.
5. Latura obiectivă – elementul material constă în mai multe
modalități de comitere:
-retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui
instrument de plată electronic, transfer de fonduri ca activități
specifice sistemului bancar;
Alimentarea contului cu bani virtuali, retragerea sau transferul de
fonduri se poate realiza fizic în sediul unei instituții bancare sau de credit
și implică în mod necesar participarea unui funcționar bancar sau automat
de la un bancomat aparținând unei instituții de credit.
Operațiunile menționate presupun două elemente:
- utilizarea unui instrument de plată electronic sau prin
intermediul datelor de identificare a unei persoane;
- lipsa de autorizare a titularului, respectiv a consimțământului
acestuia.
În literatura de specialitate se susține de către unii autori că este
irelevant dacă instrumentul de plată electronică este reala sau este unul
clonat( a se vedea V. Dobrinoiu, op. cit., pag. 275).Alți autori rețin că în
cazul variantei tip a infracțiunii trebuie ca instrumentul de plată electronică
trebuie să fie cel real, care este utilizat fără autorizarea titularului, fie prin
utilizarea datelor de identificare ale acestuia indiferent dacă datele lui sunt
folosite independent sau sunt inscripționate pe un card clonat ( a se vedea
R. Bodea, B. Bodea, op. cit. pag. 275).
Retragerea de numerar se poate realiza prin intermediul unui
instrument electronic de plată real ,fie că este autentic, cel emis de
instituția bancară cu care titularul a încheiat un contract sau unul clonat (a
se vedea S. Bogdan,op. cit., pag. 285, R. Bodea, B. Bodea, op. cit.,
pag.276).
Jurisprudența a împărtășit opina exprimată anterior ( a se vedea
Înalta Curte de Casație și Justiție, secț. pen., dec. pen. nr. 272/2010,
www.scj.ro).
În cazul retragerii de numerar cu un card clonat de către o
persoană se va reține infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în
mod fraudulos prevăzuta de art. 250Cod penal în concurs cu infracțiunea
de falsificare de titluri sau instrumente de plată prevăzută de art. 311 Cod
penal ( a se vedea S. Bogdan, op. cit., pag.285). Dar, pentru a retrage
banii autorul interacționează cu bancomatul ceea ce constituie
infracțiunea de accesare ilegală a unui sistem informatic, faptă incriminată
de art. 360 Cod penal în concurs cu infracțiunea de efectuare de operațiuni
financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 250 cod penal. ( a se vedea
S. Bogdan și alții, op. cit., pag. 285, R. Bodea, B. Bodea, op. cit., pag.276).
- încărcarea sau descărcarea unui instrument de monedă
electronică constă în încărcarea propriului instrument de monedă
electronică prin utilizarea neautorizată a unui instrument de plată
electronic aparținând latei persoane ori prin accesarea fără drept a
serviciului de gestionare a bunurilor electronice stocate pe un
server.
Accesarea fără drept a serviciului de gestionare a bunurilor
electronice presupune și accesul la un sistem informatic.
Jurisprudența a reținut că fapta autorului de a utiliza fără drept
un card de alimentare cu carburanți constituie infracțiunea de efectuare
de operațiuni financiare în mod fraudulos ( a se vedea Curtea de Apel Cluj-
Napoca , secț. pen., dec. nr. 664/2009, citată de S. Bogdan și alții, op. cit.
pag. 286). Cardul de alimentare cu carburanți nu este un mijloc electronic
de plată, ci un instrument de evidență a unor operațiuni comerciale după
care plata se face ulterior.
Instrumentul de plată electronic are stocate pe el unități de plată
monetare care pot fi folosite la achiziționarea de bunuri și servicii într-un
proces care implică transferuri de fonduri (a se vedea S. Bogdan și alții,
op. cit., pag. 286).
- transferul de fonduri ;
Această modalitate semnifică accesarea serviciilor de internet
banking sau mobile banking, utilizând datele de identificare ale persoanei
vătămate și sunt transferate unități monetare într-un cont terț. Pe lângă
infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos (art.
250 Cod penal) și infracțiunea de accesare ilegală a unui sistem informatic
(art. 360 Cod penal) (a se vedea S. Bogdan și alții, op. cit., pag. 287).
Urmarea imediată constă în producerea unei stări de persoane
pentru desfășurarea a activității de comerț electronic, iar între acțiunea
autorului și urmarea produsă trebuie să existe raport de cauzalitate.
6. Latura subiectivă – fapta se poate săvârși numai cu intenție
directă sau indirectă.
7. Tentativa se pedepsește (art. 252 Cod penal).
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când se săvârșește
oricare dintre acțiunile prevăzute de texul de incriminare.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
2 la 7 ani.
b. Varianta asimilată prevăzută de art. 250 alin. 2 Cod penal
constă în săvârșirea oricăror operațiuni prevăzute în art. 250 alin. 1 Cod
penal realizată prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare
sau a unor date fictive.
Obiectul juridic, obiectul material sunt similare. Latura
obiectivă presupune aceleași modalități de realizare cu specificația că
se realizează prin acțiunii de utilizarea neautorizată a datelor de
identificare sau a unor date fictive, iar din punctul de vedere al laturii
subiective fapta se comite cu intenție directă sau indirectă.
1. Tentativa se pedepsește (art. 252 Cod penal)..
2. Consumarea intervine atunci când se realizează oricare dintre
acțiunile care constituie elementul material al laturii obiective.
2. Regimul sancționator: fapte se pedepsește cu închisoare de
la 2 la 7 ani.
c. Varianta atenuată prevăzută de art. 250 alin. 3 Cod penal
constă în transmiterea neautorizată a oricăror date de identificare.
Particularitățile infracțiunii sunt:
- transmiterea datelor trebuie să fie făcută neautorizat, fac
excepție de la aceasta transmiterea datelor în cazul unor proceduri
judiciare când s s-au obținut autorizările necesare;
- datele transmite trebuie să fie ale altei persoane;
- acțiunea are scop calificat , în sensul că se face în scopul
efectuării de operațiuni financiare în mod fraudulos;
Tentativa se pedepsește (art. 252 Cod penal ).
Consumarea infracțiunii intervine atunci când au fost transmise
datele de identificare.
Regim sancționator : fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani.
d. Varianta agravată prevăzută de art. 256 /1 Cod penal
raportat la art. 250 Cod penal – intervine când prin fapta de efectuare de
operațiuni financiare în mod fraudulos s-au produs consecințe deosebit de
grave și limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate.

3.4.3. Acceptarea operațiunilor financiare efectuate în mod


fraudulos
Reglementare: art. 251 Cod penal dispune:
-alin. 1 „acceptarea unei operațiuni de retragere de numerar,
încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de
transfer de fonduri, cunoscând că este efectuată prin folosirea unui
folosirea unui instrument de plată electronică falsificat sau utilizat fără
consimțământul titularului său, se pedepsește cu închisoare de la unu la5
ani”
- alin. 2 „cu aceiași pedeapsă se sancționează acceptarea uneia
dintre operațiunile prevăzute la alin. 1, cunoscând că este efectuată prin
utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin date de
identificare fictive”
Din analiza textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut o variantă tip și una asimilată.
a. Varianta tip prevăzută de art. 251 alin. 1 Cod penal constă
în acceptarea unei operațiuni de retragere, încărcare sau descărcare
a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri ,
cunoscând este efectuat prin folosirea unui instrument de plată
electronică falsificat utilizat fără consimțământul titularului său.
1. Obiect juridic îl constituie relațiile sociale privitoare la
protecția activității de comerț electronic și ocrotirea patrimoniului
titularului de monedă electronică și asigurarea încrederii publice în
instrumentele de plată electronice și a operațiunilor ce derivă din
acestea.
2. Obiect material – infracțiunea nu presupune obiect
material.
3 . Subiectul activ este calificat îl reprezintă persoana care
lucrează la societatea implicată în activitatea de comerț electronic și
are atribuții în acceptarea unor astfel de operațiuni.
Participația penală este posibilă sub toate formele, cu specificația
că în ipoteza coautoratului este necesară ca acesta să aibă calitatea
ceruta de textul de lege.
4. Subiect pasiv este titularul instrumentul electronic de plată.
5. Latura obiectivă – elementul material constă în acceptarea
de operațiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui
instrument de monedă electronică sau de transfer de fonduri , operațiuni
despre care autorul cunoaște că sunt realizate prin folosirea unui
instrument de plată falsificat sau utilizat fără consimțământul titularului.
Acceptarea presupune efectuarea unor activități dintre cele
menționate anterior de către un angajat al societății implicate în activitatea
de comerț electronic, cunoscând caracterul ilicit al folosirii unui instrument
de plată electronică sau că acesta a fost utilizat fără consimțământul
titularului.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru
desfășurarea în condiții de legalitate a comerțului electronic și afectarea
intereselor patrimoniale ale titularului instrumentului de plată electronic.
Între activitatea materială și starea de pericol trebuie să existe un
raport de cauzalitate.
6. Latura subiectivă –fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă.
7.Tentativa se pedepsește (art. 252 Cod penal).
8. Consumarea intervine atunci când autorul a acceptat
operațiunile ilegale.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani.
b. Varianta asimilată prevăzută de art. 251 alin.2 Cod penal
constă în săvârșirea acțiunilor incriminate la art. 251 alin. 1 Cod penal, dar
acestea se realizează prin utilizarea neautorizată datelor de identificare
sau a unor date fictive.
Tentativa se pedepsește ( art.252 Cod penal).
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani.
c. Varianta agravată prevăzută de art. 256/1 Cod penal
raportat la art. 251 Cod penal se realizează atunci când fapta a produs
consecințe deosebit de grave, iar pedepsele se majorează cu jumătate.

3.5. Infracțiuni de distrugere și tulburare de posesie


3.5.1. Distrugerea (art. 253 Cod penal)
Reglementare: art. 253 Cod penal dispune:
-alin.1 „distrugerea, degradarea, aducerea în stare de
neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia ori împiedicarea luării
măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun , precum și
înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la 3luni la 2 ani
sau amendă”
- alin. 2 „distrugerea unui înscris sub semnătură privată care
aparține în tot sau în parte altei persoane, și care servește la dovedirea
unui de natură patrimonială ,dacă prin aceasta s-a produs o pagubă, se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani au cu amendă”
- alin. 3 „dacă fapta prevăzută la alin. 1 privește bunuri care fac
parte din patrimoniul cultural, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5
ani”
- alin. 4 „distrugerea, degradarea, aducerea în stare de
neîntrebuințare a unui bun aparținând altuia săvârșită prin incendiere,
explozie, ori prin orice alt mijloc și dacă este de natură să pună în pericol
alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani”
- alin.5 „dispozițiile alin 3 și 4 se aplică și dacă bunul aparține
făptuitorului”
- alin. 6 „pentru faptele prevăzute la alin.1 și 2 acțiunea penală
se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”
- alin. 7 „tentativa faptelor prevăzute la alin. 3 și 4 se pedepsește”
Infracțiunea de distrugere aduce atingere integrității fizice și
materiale sau posibilității de întrebuințare a unui bun sau altei valori
patrimoniale.
Din analiza textului de incriminare rezultă că legiuitorul a
prevăzut o variantă tip (simplă), și trei variante agravate.
a. Varianta tip prevăzută de art. 253 alin. 1 Cod penal constă
în: distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare a unui
bun aparținând altuia ori împiedicare luării măsurilor de conservare sau de
salvare a unui astfel de bun, precum înlăturarea măsurilor luate.
1. Obiectul juridic îl constituie relațiile sociale cu caracter
patrimonial care vizează existența, integritatea fizică sau materială a
bunurilor aflate în patrimoniul unei persoane, precum și intangibilitatea
integrității acestuia.
2. Obiectul material îl reprezintă bunul sau bunurile mobile sau
imobile aflate în acel patrimoniul persoanei vătămate asupra cărora a
acționat autorul și în anumite circumstanțe chiar bunul propriu al
făptuitorului.
Pentru a fi îndeplinite condițiile infracțiunii trebuie ca bunul să
aibă valoare economică ,fiind irelevant dacă bunul este nou sau are o
anumită uzură, trebuie ca acesta să fi prezentat utilitate pentru cel care-l
deținea. Bunurile care nu mai puteau fi întrebuințate sau cele abandonate
sau fără valoare
3. Subiect activ poate fi orice persoană, iar participația penală
este posibilă sub toate formele.
4. Subiect pasiv poate fi proprietarul bunului sau orice persoană
care avea un drept real asupra bunului distrus (creditor gajist, locator etc.).
5. Latura obiectivă – elementul material constă în acțiuni
alternative de comitere: distrugere, degradare, aducere în stare de
neîntrebuințare, împiedicarea luării măsurilor de conservare sau salvare,
înlăturarea măsurilor de conservare sau salvare luate.
- Distrugerea constă în lezarea substanței bunului așa încât
acesta încetează să existe în materialitatea lui cum ar fi dărâmarea unei
construcții, uciderea unui animale, dezmembrarea și fracționarea
elementelor din care a fost făcută o mașină astfel ca să nu mai poată fi
asamblată etc. ( a se vedea Curtea de Apel Iași dec. nr. 288/1998, în Rev.
Rom de Drept penal nr. 1/1999, pag. 150)
-Degradarea constă în atingeri aduse bunului care-l fac
impropriu utilizării sale firești fie total, fie parțial prin reducerea
potențialului de utilizare. Degradarea poate privi și aspectul estetic sau
când i se poate da o altă utilitate sau destinație cum ar fi desprinderea
unor elemente, eliminarea unor părți din bun sau deteriorarea lor, astfel
că, bunul nu ai poate să-și îndeplinească funcția conform destinației etc.
- Aducerea bunului în stare de neîntrebuințare semnifică
faptul că atingerile aduse bunului îl fac inutilizabil în raport cu
destinația sa, fie în mod permanent, fie în mod temporar cum ar fi
sustragerea sau distrugerea unor piese care-i asigurau funcționalitatea,
introducerea unor substanțe care împiedică buna funcționare a bunul etc.
- Împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare
a bunului constă în intervenția autorului indirectă pentru ca bunul să
ajungă să fie distrus, degradat sau deteriorat cum ar fi împiedicarea
săpării unui șanț pentru a abate un torent care ar putea ajunge să se
scurgă pa fundația unei case ,zid sau împiedicarea stingerii unui incendiu
care s-ar pute propaga și distruge bunurile vecinilor, împiedicarea
efectuării unor reparații necesare care ar preveni ruina unui imobil,
împiedicare efectuării unor reparații la un autoturism etc. (a e vedea
Curtea Supremă de Justiție, secț. pen., dec. nr. 1222/1998 în Rev. de
Drept penal nr. 3/2000, pag. 162).
- Înlăturarea măsurilor de conservare sau de salvare luate
constă în desființarea măsurilor de apărare a bunului care se afla în
pericol de distrugere cum ar fi înlăturarea ambalajului protector al unui
bun lăsat afară, înlăturarea pilonilor de susținere a unui zid etc.
Unele modalități pot fi comise prin acțiune, altele prin omisiune.
Autorul poate folosi forța proprie pentru a realiza distrugerea,
degradarea ,aducerea în stare de neîntrebuințare ori poate utiliza mijloace
mecanice, chimice etc. Când autorul comite mai multe dintre aceste
modalități se va reține o singură infracțiune de distrugere ( a se vedea V.
Dongoroz și alții, op. cit., vol. III, pag. 550).
Urmarea imediată constă în desființarea, nimicirea, deteriorarea
bunului, diminuarea temporară sau permanentă a însușirilor sau calităților
bunului și aducerii bunului în stare de imposibilitate de utilizare. Prin
această activitate infracțională se cauzează persoanei vătămate un
prejudiciu. Între rezultatul prejudiciabil și acțiunea autorului trebuie să
existe un raport de cauzalitate.
6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție directă
sau indirectă.
7. Tentativa la infracțiunea de distrugere nu se pedepsește.
8. Consumarea infracțiunii intervine atunci când s-a produs
rezultatul dăunător, paguba
Infracțiunea este susceptibilă să fie săvârșită și sub formă
continuată și momentul epuizării este momentul în care s-a comis ultima
acțiune.
9. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
3 luni la 2 ani sau amendă.
10. Aspecte procesuale: în cazul variantei tip, acțiunea penală
se pune în mișcare numai dacă persoana vătămată și-a manifestat expres
voința prin formularea plângerii prealabile.
b. Varianta agravată prevăzută de art. 253 alin. 2 Cod penal
constă în distrugerea unui înscris sub semnătură privată care servea la
dovedirea unui drept de natură patrimonială și dacă prin aceasta s-a
produs o pagubă.
Rațiunea incriminării este justificată de faptul că înscrisul
reprezenta unicul act probator al unei tranzacții cu caracter oneros pe
care-l deținea partea vătămată, astfel că aceasta rămâne fără putința de
a demonstra raportul juridic dintre el și o altă persoană. De pildă un
testament olograf care a fost distrus de un alt moștenitor pentru a înlătura
de la moștenire pe moștenitorul testamentar, distrugerea înscrisului
doveditor al unui împrumut, distrugerea unei chitanțe privitoare la plata
unei sume de bani, la executarea unei prestații care avea efect extinctiv al
obligației persoanei vătămate etc.
1. Obiectul juridic este similar variantei tip.
2. Obiectul material îl constituie înscrisul distrus de autor.
Legiuitorul menționează expres că nu orice înscris poate fi obiect
material al infracțiunii de distrugere, ci numai un înscris sub semnătură
privată.
Înscrisul autentic, dacă este distrus, el poate fi obținut pentru se
află în arhiva notarului care l-a autentificat sau al autorității emitente.
Înscrisul sub semnătură privată trebuie să conțină o manifestare
de voință, constatarea unui act, , a unui fapt sau împrejurări cu
semnificație juridică, în sensul că este susceptibil să dovedească existența
unui raport juridic cu caracter patrimonial, modificarea acestuia sau
stingerea lui (a se vedea T. Vasiliu și alții, op. cit., vol. II, pag. 276).
O altă condiție care trebuie să fie îndeplinită este ca prin
distrugerea înscrisului sub semnătură privată , persoana vătămată să
fi suferit o pagubă.
4.Subiect activ poate fi orice persoană, iar subiect activ poate fi
deținătorul înscrisului sub semnătură privată.
5. Latura obiectivă constă în acțiunea de distrucție materială în
sensul de nimicire a actului respectiv. Poate fi distrus total ,dar poate fi
distrus parțial, în sensul că este distrus în partea referitoare la dovada
existenței dreptului sau cea privitoare la atestarea stingerii sau modificării
raportului juridic dintre persoana vătămată și autor sau un terț.
6. Latura subiectivă – fapta se săvârșește cu intenție, directă
sau indirectă.
7. Tentativa nu se pedepsește ( art. 253 Cod penal).
8. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
6 luni la 3 ani.
9. Aspecte procesuale –acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
c. Varianta agravată prevăzută de art. 253 alin. 3 Cod penal
constă în distrugerea, degradarea ,aducerea în stare de neîntrebuințare a
unui bun din patrimoniului.
Această variantă prezintă similitudini cu varianta tip, cu singura
particularitate că obiectul material îl constituie un bun din
patrimoniul cultural. Art. 3 alin. 1 din legea nr.182/2000 privind protejarea
patrimoniului cultural mobil stabilește că acest patrimoniu este format din
bunurile cu valoare deosebită sau excepțională istorică, arheologică,
documentară ,etnografică, artistică, științifică, tehnică, literară,
cinematografică, numismatică filatelică , heraldică, bibliofilă, cartografică,
epigrafică reprezentând dovezi ale evoluției societății omenești ,ale
mediului natural etc.
Tentativa la infracțiunea de distrugere a unui bun din patrimoniul
cultural se pedepsește.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani.
Aspecte procesuale: în cazul variantei agravate prevăzute de
art. 253 alin. 3 Cod penal, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
c. Varianta agravată prevăzută de art. 253 alin.4 Cod penal
constă în faptul că latura obiectivă a infracțiunii constând în distrugere,
degradare sau aducere în stare de neîntrebuințare se realizează prin:
incendiere, explozie sau orice mijloc de natură să pună în pericol persoane
și bunuri, iar aceste modalități pot viza bunuri alte altuia, dar șu bunuri
aparținând ale autorului.
Latura obiectivă se poate realiza printr-o multitudine de
acțiuni periculoase pentru persoane sau bunuri și creează o sate de
pericol pentru acestea.
Incendierea constă în declanșarea unui fenomen fizico-chimic
prin care se produce arderea unor substanțe combustibile în prezența
oxigenului din aer. Incendierea poate fi imediată sau cu întârziere.
Explozia presupune declanșarea energiei distructive cu ajutorul
unor substanțe explozive.
Alte mijloace pot fi considerate operațiuni materiale de natură
să declanșeze energii distructive de mare amploare cum ar fi deschiderea
unui stăvilar care ar produce inundații puternice etc ( a se vedea R. Bodea,
B. Bodea, op. cit., pag. 284).
Acțiunea distructivă trebuie să creeze o stare de pericol care
să fie efectiv, infracțiunea fiind în cazul acestei variante una de punere în
primejdie a persoanelor și bunurilor ( a se vedea Trib. Suprem dec. nr.
853/1973, în Rev. Rom. de drept nr. 10/1974, pag. 58).
Tentativa în cazul variantei agravate incriminate de art. 253 alin.4
Cod penal se pedepsește (art.253 alin. 7 Cod penal).
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la 2
la 7 ani.
Aspecte procesuale: acțiunea penală se pune în mișcare din
oficiu.

3.5.2. Distrugere calificată


Reglementare: art. 254 Cod penal dispune:
- alin.1 „dacă faptele prevăzute de art. 253 au avut ca urmare un
dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea
exercitării unor drepturi”
- alin.2 „dezastrul constă în distrugerea sau degradarea unor
bunuri imobile ori a unor lucrări, echipamente, instalații sau componente
ale acestora și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a
două sau mai multe persoane”
Ceea ce particularizează această infracțiune de cea incriminată
în art.253 Cod penal este faptul că distrugerea a avut ca urmare un
dezastru.
În art. 254 alin 2 Cod penal legiuitorul explicitează înțelesul
termenului de „dezastru” în sensul că distrugerea sau degradarea unor
imobile, lucrări, echipamente, instalații, componente ale acestora a
avut ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai
multor persoane.
Rezultatul mai grav, moartea sau vătămarea corporală a două
sau mai multor persoane, nu a fost urmărit de autor, acestea s-a produs
din culpă, infracțiunea fiind preterintenționată. Dacă autorul a urmărit
prin distrugere să producă moartea sau vătămarea corporală a două sau
mai multe persoane ne aflăm în ipoteza unui concurs de infracțiuni
respectiv omor calificat ( art.189 lit. Cod penal) și distrugere (art. 253 Cod
penal) sau vătămare corporală (art. 194 Cod penal) în concurs cu
distrugere (253 Cod penal).
Regim sancționator: distrugerea calificată de pedepsește cu
închisoare de la 7 al 15 ani.

3.5.3. Distrugerea din culpă (art. 255 Cod penal)


Reglementare: art. 255 Cod penal dispune:
-alin.1 „distrugerea, degradarea, aducerea în stare de
neîntrebuințare, din culpă, a unui bun chiar dacă acesta aparține
făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârșită prin incendiere, explozie
sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în
pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni
la un an sau amendă”
- alin. 2 „dacă faptele au avut ca urmare un dezastru pedeapsa
este închisoare de la 5 la 12 ani”
În principiu, distrugerea din culpă a unui bun al altuia, nu
constituie infracțiune și nu antrenează răspunderea penală. Dacă fapta de
incendiere, explozie sau alt mijloc periculos a fost comisă din culpă,
legiuitorul a incriminat-o cu scopul de a crea un regim de protecție special.
Din analiza texului de incriminare rezultă că legiuitorul a prevăzut
o variantă tip (simplă) și o variantă agravată.
a. Varianta tip prevăzută de art. 255 alin. 1 Cod penal constă
distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, din
culpă, a unui bun chiar aparținând autorului, dacă este săvârșită prin
incendiere, explozie au alt mijloc care este de natură să pună în
primejdie persoane sau bunuri.
Obiectul juridic, material, subiectul activ și pasiv, latura
obiectivă și urmarea imediată sunt similare oricărei infracțiuni de
distrugere.
Elementele de deosebire se regăsesc în privința laturii
subiective, fapta fiind săvârșită sub aspect subiectiv din cupă.
Tentativa nu este posibilă la această infracțiune (fapta este
săvârșită din culpă).
Consumarea infracțiunii intervine atunci când acțiunea culpabilă
a autorului s-a epuizat și s-a produs urmarea imediată ,starea de pericol
pentru alte persoane sau bunuri.
Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la 3
luni la un an sau amendă.
b. Varianta agravată prevăzută de art. 255 alin.2 Cod penal
constă în faptul că distrugerea din culpă a avut ca urmare un dezastru.
Această variantă are același conținut ca și infracțiunea prevăzută
de art. 254 alin. 1 Cod penal cu specificația că este săvârșită din culpă.
Regim sancționator –fapta se pedepsește cu închisoare de a 5
la 12 ani.

3.5.4 Tulburarea de posesie ( art. 256 Cod penal )


Reglementare: art. 256 Cod penal dispune:
- alin. 1 „ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin
violență sau amenințare ori prin desființarea sau strămutarea a semnelor
de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepsește cu închisoare
de la unu la 5 ani sau cu amendă”
Alin. 2 „acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate”
Tulburarea de posesie aduce atingere liberi și pașnicei
folosințe a unui imobil, prin acte samavolnice.
1. Obiectul juridic este partajabil, infracțiunea prezintă:
- obiect juridic principal care îl constituie relațiile sociale cu
caracter patrimonial referitoare la asigurarea folosinței netulburate și
pașnice a imobilelor ;
- obiect juridic secundar care vizează sănătatea și integritatea
fizică și psihică a persoanei sau relațiile sociale care apără integritatea
bunurilor.
2. Obiectul material îl constituie bunul imobil aflat în posesia
altuia, a cărei folosință este tulburată prin acte samavolnice și în cazul în
care tulburarea s-a realizat prin violență , obiect material este corpul
victimei, în cazul desființării semnelor de hotar sau al strămutării lor,
obiectul material îl constituie aceste semne de hotar.
Obiectul material al infracțiunii de tulburare de posesie trebuie să
îndeplinească următoarele cerințe:
- să fie un bun imobil ;
- bunul să fie în detenția altuia ( a se vedea Curtea de Apel Iași
secț. pen. dec. nr. 154/1998 în Rev. de drept penal nr. 2/1999, pag. 161);
Posesia să fie legitimă , cel care posedă imobilul trebuie să o
facă în baza unui titlu valabil. Chiar proprietarul, dacă nu este posesorul
bunului imobilului, poate fi subiect activ la infracțiunii de tulburare de
posesie când d bunul imobil se află în posesia legitimă a altuia și el o
tulbură prin violență, amenințare, desființarea sau strămutarea semnelor
de hotar.
Posesia ilegitimă nu este protejată de legiuitor și nu poate fi
opusă proprietarului.
Posesia ,în înțelesul legii penale semnifică stăpânirea de fapt a
imobilului și nu este echivalentă cu posesia juridică din dreptul civil.
3. Subiectul activ poate fi orice persoană. Participația penală
este posibilă sub toate aspectele.
4. Subiect pasiv poate fi persoana în a cărei posesie se află
imobilul, în întregime sau în parte: proprietarul, uzufructuarul, locatarul.
5. Latura obiectivă – elementul material constă în acțiunea de
ocupare în întregime sau în parte a imobilului care se află în posesia altuia.
Prin ocupare se înțelege acțiunea de pătrundere într-un
imobil și de punere a lui sub stăpânirea de fapt ilegitimă a autorului;
stăpânirea imobilului trebuie să fie efectivă și pe o anumită durată
Ocuparea imobilului să se facă fără drept, prin violență sau
amenințare sau prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar.
Violența se exercită asupra persoanei vătămate și are înțelesul
prevăzut în art. 193 Cod penal.
Amenințarea presupune constrângere psihică și are înțelesul
prevăzut în art. 206 Cod penal.
Atât violența, ca modalitate de ocupare abuzivă, cât și
amenințarea trebuie exercitate asupra persoanei care are posesia
legitimă a imobilului.
În jurisprudență s-a reținut că sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie în cazul autorului care
a lovit victima și a alungat-o din imobil și a amenințat-o că și alte persoane
vor exercita acte de violență ,dacă va reveni în imobil (a se vedea V.
Dobrinoiu, op. cit., pag. 288).
Prin desființarea semnelor de hotar se înțelege distrugerea
sau scoaterea lor, astfel ca, aceste să nu mai îndeplinească rolul lor
de hotar despărțitor dintre două imobile ( distrugerea gardului sau
zidului despărțitor dintre două proprietăți, distrugerea pietrelor ,tăierea
arborilor care marcau delimitarea dintre două proprietăți etc).
Prin strămutarea semnelor de hotar se înțelege mutarea lor
în interiorul proprietății persoanei vătămate și ocuparea abuzivă a
unei porțiuni de teren.
Urmarea imediată constă în obținerea samavolnică a
posesiei unui imobil în totalitate sau în parte și în mod corelativ
pierderea posesiei asupra imobilului de către persoana vătămată.
Între conduita abuzivă și urmarea produsă trebuie să existe o relație
cauzală.
5. Latura subiectivă – fapta se comite cu intenție directă sau
indirectă.
6. Tentativa nu se pedepsește.
7.Consumarea intervine în momentul în care imobilul a fost
efectiv ocupat, în tot sau în parte de către autor. Dacă autorul nu a întrst
în posesia efectivă a imobilului , fapta nu constituie infracțiunea de
tulburare de posesie, ci infracțiunea de violare de domiciliu.
Când autorul, după ocuparea efectivă a imobilului, a rămas î acel
imobil fapta îmbracă formă continuată și se epuizează în momentul în care
încetează ocuparea imobilului.
8. Regim sancționator: fapta se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani.
9. Aspecte procesuale - acțiunea penală în cazul infracțiunii de
tulburare de posesie se pune în mișcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.