Sunteți pe pagina 1din 3

ANASTASIEI IONUT-ANDREI

DREPT FR. AN III. SEM I.

Infractiuni contra persoanei

-eseu-

Faptele prin care se aduce atingere persoanei au fost incriminate încă din cele mai vechi
timpuri. Legile penale din toate epocile şi din toate orânduirile sociale au incriminat astfel de
fapte, sancţionându-le cu pedepse variind după gravitatea urmărilor. Astfel, problematica omului
nu a stat numai în atenţia juriştilor, ci şi a filozofilor, a economiştilor, a politicienilor etc. Astfel,
după adoptarea la 10 decembrie 1948 a “Declaraţiei universale a drepturilor omului“ de către
Adunarea Generală a ONU în care sunt stipulate drepturile fundamentale, acestea au devenit un
factor esenţial ce a dus la modificări în abordarea politică, socială şi economică a problematicii
privind recunoaşterea şi protecţia drepturilor omului.

Codurile penale moderne incriminează fără excepţie faptele care aduc atingere relaţiilor
sociale care privesc omul. Astfel, infracţiunile contra persoanei sunt reglementate într-un capitol
distinct în toate legislaţiile statelor democratice moderne, subliniindu-se prin aceasta importanţa
care este acordată apărării persoanei. Aici se pot aminti atât prevederile Codului penal american
cât şi cele europene aplicabile în Germania sau Franţa, care sancţionează orice încălcare a
drepturilor fundamentale ale omului.

Elaborarea şi adoptarea unui nou Cod Penal reprezintă un moment crucial în evoluţia
legislativă a oricărui stat. Profundele transformări în plan politic, social şi economic, care au avut
loc în societatea romanescă în cele aproape 4 decenii care au trecut de la adoptarea Codului penal
în vigoare, nu lasă loc pentru nicio îndoială în privinţa necesităţii adoptării unui nou Cod penal.
decizia elaborării unui nou Cod penal are la bază o serie de neajunsuri existente în actuala
reglementare, neajunsuri evidenţiate atât de practică, cât şi de doctrină. Desigur că, în contextul
în care intrarea în vigoare a noului Cod este deocamdată incertă, se pune problema utilităţii
acestei lucrări. Această problemă, privită din două perspective, cea a intrării în vigoare a noului
Cod şi cea a neaplicării acestuia, duce la două concluzii: în momentul intrării in vigoare a noului
Cod, aceste explicaţii pot reprezenta o primă grilă de lectură în sprijinul înţelegerii şi aplicărilor
noilor dispoziţii; dacă noul Cod nu va mai fi aplicat, aceste explicaţii au rolul de a evidenţia
neajunsurile actualei reglementări şi de a reaminti ca unele modificări în legea noastră penală
sunt, până la urmă, inevitabile.
ANASTASIEI IONUT-ANDREI
DREPT FR. AN III. SEM I.
În noul Cod penal, în Titlul I al părţii speciale sunt prevăzute acum infracţiunule contra
persoanei şi nu cele contra securităţii naţionale, restabilind astfel o ierarhie firească a valorilor
protejate. Aceste infracţiuni sunt acum sistematizate în următoarele capitole:

• infracţiuni contra vieţii

• infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii

• infracţiuni comise asupra membrilor de familie

• agresiuni asupra fătului

• infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor în primejdie

• infracţiuni contra libertăţii persoanei

• infracţiuni de trafic şi exploatare a unor persoane vulnerabile

• infracţiuni impotriva libertăţii şi integrităţii sexuale

• infracţiuni ce aduc atingere domiciliului, vieţii private şi corespondenţei

Se observă că legiuitorul noului Cod penal a realizat o resistematizare a acestor infracţiuni


contra persoanei, păstrând grupele tradiţionale (fără infracţiunile contra demnităţii persoanei),
dar adaugând şi altele, constituite din infracţiuni aflate în reglementarea actuală, de la alte
categorii de infracţiuni sau în legile speciale, ori chiar noi infracţiuni pentru normativul juridic
penal românesc.

Pe lângă aceste modificări de ordin tehnic, legiuitorul a modificat şi conţinutul efectiv al


structurii anumitor infracţiuni. În continuare le vom analiza în ordinea în care apar în Cod.
Urmând exemplul legislaţiilor europene, în Capitolul I, care cuprinde infracţiunile contra vieţii,
sunt prevăzute următoarele infracţiuni: omorul (art. 188), omorul calificat (art. 189), uciderea la
cererea victimei (art. 190), determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191) şi uciderea din culpă
(art. 192)

Printre problemele Părții speciale, care auimpusadoptarea unui Nou Cod penal,se regăsește
necesitatea de a restabili o ierarhie corectă a valorilor protejate. În acest sens, primele fapte
incriminate în noua reglementare sunt cele contra persoanei, așezate în debutul Părții speciale,
Titlul I.Titlul I, Partea special din Noul Cod penal cuprinde nouă capitole, față de cele trei
existente în Titlul corespondent (II)din Codul penal actual (făcând abstracție de Capitolul IV.
Infracțiuni contra demnității,care nu mai este în vigoare. Acest „surplus” provine fie din
introducerea unor infracțiuni noi pentru acest Titlu (CapitolulIV. Agresiuni asupra fătului;
CapitolulV. Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie; CapitolulVII. Traficul
și exploatarea persoanelor vulnerabile), fie din crearea de capitole noi prin separarea
infracțiunilor deja existente (separarea infracțiunilor contra vieții de cele contra integrității
ANASTASIEI IONUT-ANDREI
DREPT FR. AN III. SEM I.
corporale sau sănătății (CapitolulI și II; separarea într-un capitol distinct a infracțiunilor săvârșite
asupra unui membru de familie (CapitolulIII), fie din combinarea celor două procedee
anterioare, respectiv separarea unor infracțiuni plus adăugarea unor infracțiuni noi (separarea
infracțiunilor contra libertății persoanei de cele care aduc atingere domiciliului și vieții private –
CapitoleleVI și IX).

O altă incriminare nouă este violarea vieţii private (art. 226NCP), reglementare necesară
pentru a întregi cadrul protecţiei penale a valorilor garantate de art. 8 din Convenţia europeană a
drepturilor omului.În fine, infracţiunea de divulgare a secretului profesional a fost reformulată,
pe viitor ea având incidenţă doar cu privire la elemente de care cel ţinut să păstreze secretul a
luat cunoştinţă cu consimţământul persoanei vizate de aceste datefie că i-au fost încredinţare
nemijlocit (spre exemplu, confesiunea făcută preotului, datele încredinţate avocatului de către
client etc.), fie că le-a constatat în virtutea profesiei sau funcţiei, cu consimţământul celui în
cauză (aşa cum se întâmplă în cazul medicului care efectuează investigaţii privind starea de
sănătate a pacientului). Divulgarea datelor de altă natură (informaţii nepublice, secrete de
serviciu etc.) face obiectul unor incriminări distincte, în capitolul privitor la infracţiunile de
serviciu. Această incriminare marchează nu numai finalul capitolului,ci și pe cel al Titlului I.

Agresiunea sexuală (art. 219 NCP) o incriminare nouă ce acoperă o sferă extinsă de acte
contra libertății sexual pentru a pune capăt disputelor şi interpretărilor privind noţiunea de act
sexual de orice natură, legiuitorul a optat pentru o indicare foarte clară a actelor sexuale ce pot
reprezenta elementul material al infracţiunii: raportul sexual, actul sexual oral şi actul sexual
anal. Varianta asimilată de la alin. (2) al art. 218 NCP, ce se referă la orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală, completează sfera elementului material, acoperind în mod util un vid
legislativ, ce împiedica sancţionarea corespunzătoare a unor fapte grave îndreptate împotriva
libertăţii sexuale. Variantele agravate au fost simplificate şi s-a renunţat la acele împrejurări ce
pot fi valorificate în cadrul individualizării judiciare a pedepsei.

Introducerea în acest capitol a unei incriminări noi, hărţuirea, are menirea de a răspunde
unor cazuri apărute în practică. Această infracțiune nu trebuie confundată cu hărţuirea sexuală,
infracţiune ce continuă să fie prezentă şi în NCP la capitolul destinat protecţiei libertăţii şi
integrităţii sexuale. În cazul hărţuirii simple este vorba despre o faptă îndreptată contra libertăţii
psihice a persoanei, o specie insidioasă de ameninţare. Şi în acest caz este vorba despre adaptarea
legislaţiei penale la realităţile sociale, ştiut fiind faptul că, în ultimii ani, tot mai multe persoane
sunt agresate prin apeluri sau mesaje telefonice ori electronice, sunt urmărite sau pândite, uneori
în mod ostentativ, în apropierea locuinţei, a locului de muncă ori în alte locuri pe care le
frecventează, toate aceste acţiuni la care sunt supuse fiind de natură a le crea o stare de temere.