Lucrare de Licență Aspecte Teoretice Și de Jurisprudență Ale Infracțiunii de Tâlhărie Și Tâlhărie Calificată

UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU”
FACULTATEA DE DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
DREPT PENAL
Aspecte teoretice și de jurisprudență ale infracțiunii de
tâlhărie și tâlhărie calificată
Coordonator științific:
Prof. univ. dr. ALEXANDRU BOROI
Absolventă:
MICLE DANIELA DUMITRA
BUCUREȘTI
2018
1
Cuprins
INTRODUCERE................................................................................................................................... 4
CAPITOLUL 1. CONSIDERAŢII GENERALE ŞI DE ORDIN ISTORIC PRIVIND

INFRACŢIUNEA DE
TÂLHĂRIE ……………………………………………..……………..………..6
1. Locul tâlhăriei în structura infracțiunilor contra patrimoniului. Cadrul juridic al infracțiunilor contra
patrimoniului.............................................................................................................................................6
2. Noțiunea de patrimoniu........................................................................................................................7
3. Evoluția incriminării infracțiunii de tâlhărie și tâlhărie calificată Precedente legislative……………8
3.1Tâlhăria în reglementările anterioare...................................................................................................8
3.2 Tâlhăria în reglementarea actuală - Noul Cod Penal. (Legea nr. 286/2009) ...................................10
CAPITOLUL 2. ANALIZA CONŢINUTULUI LEGAL AL TÂLHĂRIEI ŞI A TÂLHĂRIEI

CALIFICATE.......................................................................................................................................11
1. Infracțiunea de tâlhărie.......................................................................................................................11
1.1. Condiții preexistente........................................................................................................................11
1.2 Conținutul constitutiv al tâlhăriei....................................................................................................12
1.3. Forme. Modalități. Sancțiuni……………………………………………………………………...13
2. Tâlhăria calificată. Analiza circumstanțelor……………………………………………………...…14
A. Forme……………………………………………………………………………………………….14
2.1. Forme prevăzute de art. 234 alin.(1) C. pen. ……………………………………………………..14
2.2. Forme prevăzute de art. 234 alin.(2) C. pen. …………………………………………………….17
2.3. Forme prevăzute de art. 234 alin.(3) C. pen. …………………………………………………….17
B. Sancțiuni ……………………………………………………………………………………………17
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ PRIVIND INFRACȚIUNEA DE TÂLHĂRIE

CALIFICATĂ…………………….……..................................................................................................
................18
CONCLUZII.........................................................................................................................................34
BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................................36
2
ABREVIERI
Referiri la practica juridică, denumiri de acte normative, hotărâri judecătorești
al. fin. – alineat final

alin. – alineat
art. - articol
C.D. – Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem
C. pen. – Codul Penal
C. pr. pen. – Codul de Procedură Penală
C.S.J – Curtea Supremă de Justiție
d. – decizie
d. p. – decizie penală
I.C.C.J. – Înalta Curte de Casație și Justiție
J. – Judecătorie
L. – Lege
lit. – litera
p. - pagina
prev. – prevăzut
s. p. – Sentință penală
T.S. – Tribunalul Suprem
Trib. – Tribunalul
Trib. Mil. – Tribunalul militar
Titluri periodice
J.N. – Revista “Justiția Nouă”

L.P – Revista “Legalitatea populară”
R.D. – Revista Dreptul
R.D.P. – Revista de Drept penal
R.R.D. – Revista “Revista Română de Drept”
3
S.C.J. – Revista “Revista Studii și Cercetări Juridice”
INTRODUCERE
"Schinderhannes zdrențărosul, bun de spânzurat, este spaima fiecărui bărbat, dar

și al femeilor(…)"1
Tâlhăria este cunoscută și incriminată din cele mai vechi timpuri, existând tâlhari, hoți
la drumul mare, deveniți renumiți prin dibăcia sau cruzimea lor. Printre cei mai cunoscuți
tâlhari îi găsim pe Sándor Rózsa (n. 10 iulie 1813, Szeged - d. 22 noiembrie 1878, la
Szamosújvár, azi orașul Gherla a fost un tâlhar de drumul mare maghiar, a cărui viață a fost
ulterior romanțată ca a unui haiduc (betyár) maghiar din Câmpia Panoniei)2 sau pe Johannes
Bückler (franc. Jean Bückler; supranumit "Schinderhannes"; n. 25 mai 1783, sau în toamna
anului 1779 în Miehlen lângă Nastätten – d. 21 noiembrie 1803, Mainz)3.
Infracțiunea de tâlhărie face parte din categoria infracțiunilor contra patrimoniului,

fiind în realitate un furt comis cu violență. Periculozitatea deosebita a acestei infracțiuni
rezultă din faptul ca infractorul, pentru a sustrage un bun mobil, periclitează valori sociale de
o maximă importanță cum sunt: viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei. Această
din urmă situație vizează relații sociale pe care legiuitorul le considera adiacente, secundare
față de relațiile patrimoniale care constituie obiectul principal al faptei. Motivul este acela că
infractorul, urmărește în principal realizarea furtului, iar violența este doar un mijloc pentru
înfăptuirea acestui scop.
Este discutabil dacă și în ce măsură, în prezent, se mai poate accepta această

ierarhizare a valorilor sociale ce alcătuiesc obiectul acestei infracțiunii, respectiv lăsarea pe
locul secundar a unor valori precum libertatea, viața sau sănătatea unei persoanei, fiind de
domeniul evidenței că în orice situație, aceste valori rămân a fi mai importante decât
patrimoniul.
Cu alte cuvinte, în cazul tâlhăriei, trebuie observat că infracțiunea mijloc este, după
natura ei, mai periculoasa decât infracțiunea scop și tocmai de aceea, în prezent, tâlhăria este
considerată, din punct de vedere criminologic, o infracțiune de violență. Se mai poate adăuga
1
Carl Zuckmayer îl descrie pe tâlharul Schinderhannes în poezia sa: "Das ist der Schinderhannes, Der
Lumpenhund, der Galgenstrick, Der Schrecken jedes Mannes, Und auch der Weiber Stück …"
2
A fost trimis de Lajos Kossuth în timpul Revoluției de la 1848 împotriva sârbilor. A fost judecat într-un proces
ce a durat trei ani și condamnat (după 1848) pentru tâlhărie și crimă, și după 8 ani de detenție a fost grațiat. După
grațiere și-a reluat viața de tâlhar. Viața și faptele lui au fost romanțat glorificate de literatura vremii, unii autori
prezentându-l pe Rozsa ca pe un haiduc, el fiind considerat de unii maghiari ca un erou popular asemănător cu
Robin Hood din Anglia sau cu Johannes Bückler (Schinderhannes) din Germania. A murit în închisoarea din
Gherla.
3
A fost un tâlhar german. El a comis 130 de infracțiuni dintre care cele mai multe au fost furturi, șantaj sau jafuri.
Johannes Bückler a avut în total 93 de ortaci.
4
faptul că, deși infractorul urmărește deposedarea victimei de un bun mobil, în realitate
săvârșește violența cu intenție, acceptând, cel puțin, consecințele acesteia, respectiv
producerea de vătămări asupra vieții, libertății sau integrității corporale a unei persoane.
Alegerea acestei teme pentru lucrarea de licență a fost determinată de contextul social
actual, în care această infracțiune a căpătat o importanță deosebită datorită degradării sociale,
a nivelului de trai din ce în ce mai scăzut și a creșterii continue a criminalității. Această
lucrare își propune să aprofundeze studiul privind infracțiunea de tâlhărie, ca parte din cadrul
infracțiunilor contra patrimoniului.
Această lucrare este structurată pe trei capitole. Astfel, în primul capitol am prezentat
infracțiunea de tâlhărie în ansamblul ei, locul acesteia în structura infracțiunilor contra
patrimoniului, precum și un scurt istoric cu privire la incriminarea infracțiunii de tâlhărie de-a
lungul timpului. Cel de-al doilea capitol este rezervat analizei infracțiunii de tâlhărie și a celei
de tâlhărie calificată, urmând schema infracțiunii, iar în capitolul trei am prezentat un studiu
de caz cu privire la tratamentul penal efectiv aplicat unei persoane care săvârșește infracțiunea
de tâlhărie.
5
CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII GENERALE ŞI DE ORDIN ISTORIC PRIVIND INFRACŢIUNEA
DE TÂLHĂRIE ȘI TÂLHĂRIE CALIFICATĂ
1. Locul tâlhăriei în structura infracțiunilor contra patrimoniului.

Cadrul juridic al infracțiunilor contra patrimoniului
Infracțiunea de tâlhărie constă în acea faptă periculoasă din punct de vedere social,
care se răsfrânge direct împotriva relațiilor care asigură existenta și dezvoltarea patrimoniului
privat și public. Tâlhăria reprezintă o infracțiune gravă, o faptă profund antisocială și cu un
grad de pericol deosebit de ridicat, indiferent de natura patrimoniului care este afectat.
Gravitatea deosebită a acestei infracțiuni, gradul de pericol social sporit al acestei fapte
rezidă din încălcarea concomitentă a două categorii de norme juridice: pe de o parte normele
care protejează viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, iar pe de altă parte norme
care asigură existenta și dezvoltarea patrimoniului unei persoane. Infracțiunea de tâlhărie
trebuie privită ca o faptă gravă, nu numai în formele ei agravate, gravitatea deosebită a
pericolului social al acestei fapte rezultând și din săvârșirea acesteia în forma simplă.
Spre deosebire de alte infracțiuni care aduc atingere avutului, existenta infracțiunii de
tâlhărie presupune și întrebuințarea de violente, amenințări sau alte forme de constrângere
care pot leza inclusiv integritatea fizică sau psihică a persoanei prejudiciate material.
Întrebuințarea actelor de constrângere sporește gradul de pericol social al tâlhăriei,

întrucât prin întrebuințarea de violente sau amenințări ori prin punerea victimei în starea de
inconștiență sau neputința de a se apăra, se anihilează opoziția victimei, violenta servind ca
mijloc pentru comiterea furtului, păstrarea bunului furat, înlăturarea urmelor infracțiunii sau
scăparea făptuitorului.
Prin întrebuințarea violenței ca element al naturii obiective a infracțiunii de tâlhărie se

aduce atingere relațiilor sociale privind viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea care
formează obiectul juridic special adiacent al tâlhăriei. În conținutul obiectiv al tâlhăriei sunt
conjugate două acțiuni distincte (furt și violență), tâlhăria fiind o acțiune complexă constituind
o unitate legală în care sunt absorbite două activități specifice, legate între ele printr-un raport
mijloc-scop și prin aceeași rezoluție infracțională.
Astfel scopul principal urmărit de către făptuitor este comiterea furtului, violența sau
amenințarea constituind doar un mijloc pentru realizarea acestui scop. De aceea, legiuitorul a
inclus tâlhăria în categoria infracțiunilor contra patrimoniului și nu în categoria infracțiunilor
contra persoanei.
Obiectul juridic al infracțiunilor contra patrimoniului îl constituie relațiile sociale a

căror formare, desfășurare și dezvoltare sunt asigurate prin apărarea patrimoniului, mai ales
sub aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri si implicit sunt aspectul obligațiilor de a
6
menține poziția fizică a bunului în cadrul patrimoniului, acesta făcând parte din gajul
creditorilor chirografari1.
Legea penală a considerat că pentru a ocroti patrimoniul și drepturile legate de acesta

se impune să fie apărate mai întâi situațiile de fapt existente, în sensul că acestea să fie
menținute în starea în care se aflau până la intervenția ilicită a făptuitorului întrucât orice
modificare a lor prin fapte ilicite, duce la o imposibilă sau dificilă ocrotire reala a entităților
patrimoniale care fac obiectul drepturilor subiective.
Așadar, schimbarea pe căi ilicite a situației entităților patrimoniale constituie

specificul infracțiunilor prevăzute în Partea Specială, Titlul II din Codul penal. Sub denumirea
globală de „Infracțiuni contra patrimoniului” se ascund două forme de proprietate așa cum
sunt expuse în art.135 alin. (2) din Constituție, respectiv atât proprietatea publică cât și cea
privată sunt susceptibile de a fi ocrotite prin incriminarea faptelor care aduc atingere
patrimoniului. Însă, deși Constituția face referire la proprietatea privata fără a exemplifica ce
cuprinde, putem constata indirect care elemente intră în ansamblul ei; așadar, tot ceea ce nu se
afla în proprietate publică (marea teritorială, fâșia de protecție a frontierei, terenuri afectate de
utilitatea publică etc.) intră în proprietatea privată. O caracteristică esențială a proprietății
publice este și caracterul inalienabil, în sensul că bunurile din această categorie nu pot ieși din
sfera proprietății publice, însă, evident că pentru o bună administrare a acestora ele sunt date
regiilor autonome, instituțiilor publice sau sunt concesionate ori închiriate.
2. Noțiunea de patrimoniu
Noțiunea de patrimoniu este una abstractă și de sinteză, ce cuprinde totalitatea

drepturilor și obligațiilor civile cu conținut economic ce aparțin unei persoane. Doctrina
juridica definește patrimoniul drept o universalitate juridică ce constă în totalitatea drepturilor
și obligațiilor care au valoare economică aparținând unei persoane.
Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include
toate drepturile ți datoriile ce pot fi evaluate în bani și care aparțin acesteia.
Spre deosebire de dreptul civil unde patrimoniul reprezintă un ansamblu de drepturi și

obligații ale unei persoane privite ca o universalitate sau ca o totalitate de bunuri
independente, acesta transmițându-se doar la moartea subiectului, în momentul când voința și
puterea celui care a conferit caracter de unitate și universalitate patrimoniala se stinge2. În
dreptul penal noțiunea de patrimoniu are caracter mai restrâns și se referă la bunuri nu ca
universalitate, ci la individualitatea lor suspectabilă de a fi apropiate de făptuitor prin mijloace
frauduloase sau violente.
Patrimoniul are nevoie de apărarea complementară a legii penale, care prin acțiunea de
prevenție generală a dispozițiilor sale creează condiții favorabile formării, dezvoltării și
1
Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Valerica Lazar, ”Drept
penal. Parte Specială”, Ed. Continent XXI, Buc.1996, pg.179-181
2
C. Bîrsan, Drept civil. Drepturi reale, Editura Universitatea București, 1998, pg4
7
întăririi relațiilor sociale de ordin patrimonial în rândul membrilor colectivității. În
incriminările sale privind patrimoniul, legea penală are în vedere acțiunea ilicită a
făptuitorului, iar nu poziția juridică a victimei - infractorul trebuie să-și justifice fapta pe care
legea penală o prevede ca infracțiune, pe când victima nu este ținută să dovedească că ar fi
proprietar sau că ar poseda legitim ori că ar avea alt drept asupra bunului care i-a fost sustras,
însușit sau distrus prin comiterea infracțiunii.
Pentru asigurarea drepturilor patrimoniale, legea penală apără situații existente,

modificarea lor făcând mult prea anevoioasă ocrotirea penală a entităților patrimoniale de
drept subiectiv. Pentru a intra sub incidența legii penale, este suficient să se constate că s-a
comis o infracțiune asupra patrimoniului, fără să mai fie necesar să se facă dovada că s-a adus
o vătămare unui raport patrimonial.
3. Evoluția incriminării infracțiunii de tâlhărie și tâlhărie calificată Precedente

legislative
3.1 Tâlhăria în reglementările anterioare
Tâlhăria în Codul Penal de la 1864
Codul penal de la 1864 1 , incrimina tâlhăria improprie la art. 317 alin. (2): „Se
socotește asemenea că comite o tâlhărie și pe acela care, surprins fiind în flagrant delict de
furt, întrebuințează violenta asupra unei persoane sau amenință că va omorî sau va răni
îndată spre a putea să scape sau să rețină lucrul furat”. Codul Penal Român din 1864, de
inspirație preponderentă franceză și prusacă, conținea în capitolul privitor la "Crime și delicte
contra proprietăților" prevedea infracțiunea de tâlhărie în dispozițiile sale din art. 3172 - 320,
1
Codul penal de la 1865 (denumit și „Codul Cuza”)[1] realizează unificarea legislativă penală și marchează
începutul dreptului penal român după unirea din 1859 a Moldovei cu Țara Românească. Pentru elaborarea
acestui cod s-au folosit izvoare precum Codul penal francez (1810) și Codul penal prusian (1859).
Codul Cuza consacra principiul legalității incriminării și a pedepsei, egalitatea în fața legii penale, umanizarea
pedepselor, nu prevedea pedeapsa cu moartea, ci munca silnică pe viață. Infracțiunile erau clasificate în trei
categorii: crime, delicte și contravenții.
2
Art. 317 Codul Cuza (1) Acela care, prin întrebuințare de violență în contra persoanelor, sau prin amenințări de
a omorî sau de a răni îndată, va răpi lucrul altuia cu cuget de a și-l însuși pe nedrept, săvârșește o tâlhărie. (2) Se
socotește asemenea că comite o tâlhărie și acela care, surprins fiind în flagrant delict de furt, întrebuințează
violență asupra unei persoane sau amenință că va omorî sau va răni îndată, spre a putea să scape , sau să țină
lucrul furat. (3) Tâlhăria se va pedepsi cu recluziunea.
Art. 318 Codul Cuza (1) Se va pedepsi cu recluziunea de la șase ani în sus, tâlhăria săvârșită în împrejurările
următoare: 1. Dacă tâlharul sau unul din tâlhari sau unul dintre complicii lor avea asupră-și arme de față sau pe
ascuns; 2. Dacă tâlhăria s'a săvârșit de către două sau mai multe persoane ; 3. Dacă tâlhăria s'a săvârșit pe
drumuri publice sau piețe publice; 4. Dacă tâlhăria s'a săvârșit prin bătăi sau rele tratamente fără însă să se fi
cauzat răniri.
Art. 319 Codul Cuza (1) Se va pedepsi cu munca silnică pe timp mărginit: 1. Ori-care va fi comis tâlhăria
întrebuințând cazne, răniri sau schilodiri asupra persoanei; 2. Acela care a comis tâlhărie întrebuințând bătăi,
violențe, amenințări sau rele tratamente, din cari s'a pricinuit victimei vre-o boală a minței sau o necapacitate la
lucru, sau pierderea auzului ori a limbei sau a facultăței de a procrea.
Art. 320. Codul Cuza (1) Se va pedepsi cu munca silnică pe toată viața ori-care săvârșește vre-o tâlhărie prin
întrebuințare de violențe, amenințări, rele tratamente, bătăi, cazne, schilodiri sau alte leziuni corporale, din cari
s'a pricinuit moartea pacientelui.
8
atât în forma simplă, cât și în forme agravate în raport cu mijloacele de constrângere folosite
și cu urmările actelor de constrângere. Tâlhăria era calificată crimă, fiind sancționată și prin
diferite legi speciale.
În Codul penal Carol II, tâlhăria era reglementată în Titlul XIV - Crime și delicte
contra patrimoniului, Capitolul II, Secțiunea 1, art. 529 - 534, într-o variantă tip și în altă
formă - asimilată în 3 variante agravate, fără a se face distincție dacă bunul ce formează
obiectul material al infracțiunii aparține patrimoniului privat sau public2.
În Codul Penal de la 1968, tâlhăria a fost incriminată în Titlul III, când este comisă
contra avutului personal sau particular, într-o variantă simplă și două agravate, iar când este
comisă contra avutului public - în Titlul IV, de asemenea într-o variantă tip și două agravate,
deosebirea fiind marcată prin prisma secțiunii în care era plasată incriminarea și a pedepsei
care era mai severă când tâlhăria era comisă contra avutului public 3 . Ulterior, după
1
Codul penal de la 1936 (denumit și „Codul penal Carol II”) avea un caracter unificator după realizarea Marii
Uniri de la 1 decembrie 1918, intrând în vigoare la data de 18.03.1936. Astfel, se introduc pentru prima dată
alături de pedepse, măsurile de siguranță, măsurile educative (pentru minori), pedepsele complementare și alte
accesorii. Codul nu prevedea pedeapsa cu moartea, pedepsei atribuindu-se rolul educativ și introducându-se
instituția individualizării pedepsei. Documentul era structurat în trei părți: dispoziții generale, dispoziții
privitoare la crime și delicte și dispoziții privind contravențiile. Asemeni codului penal anterior, pedepsele erau
de trei feluri: pentru crime, pentru delicte și pentru contravenții. Fiind considerată una dintre cele mai evoluate
legi ale acelor timpuri, rămâne în vigoare până în 1969.
2
Art.529 Codul Carol II Acela care ia prin violentă sau amenințare un lucru mobil, ce nu-i aparține, din
posesiunea sau detenția altuia, în scopul de a și-l însuși, pe nedrept, comite delictul de tâlhărie și se pedepsește
cu închisoare corecțională de la 3 la 8 ani, amendă de la 5.000 la 10.000 lei și interdicție corecțională de la 2 la 5
ani;
Art.530 Codul Carol II Se socotește, de asemenea, că a săvârșit delictul de tâlhărie și se pedepsește potrivit
articolului precedent: 1.Acela care, surprins în flagrant delict de furt, întrebuințează violenta sau amenințarea în
scopul de a păstra lucrul furat sau de a distruge urmele delictului, ori de a asigura scăparea sa sau a
coparticipanților săi; 2.Acela care ia un lucru de la o persoană, pe care a pus-o în acest scop în stare de
inconștiență sau neputința de a se apăra, prin narcotice sau alte mijloace; 3.Acela care obține prin violență sau
amenințare semnătura sau remiterea unui act, unui titlu sau a oricărui alt înscris care poate avea efecte juridice;
Art.531 Codul Carol II Tâlhăria se pedepsește cu închisoare corecțională de la 5 la 12 ani, amendă de la 10.000
la 20.000 lei și interdicție de la 3 la 15 ani, când este săvârșită: 1.în timpul nopții; 2.pe drumuri sau în piețe
publice; 3.de două sau mai multe persoane; 4.de către una sau mai multe persoane mascate, deghizate sau
travestite; 5.de către una sau mai multe persoane care aveau asupra lor, toate sau o parte din ele, arme sau
narcotice; 6.prin bătăi sau rele tratamente care au cauzat victimei vreo vătămare gravă a sănătății sau integrității
corporale;
Art.532 Codul Carol II Tâlhăria este comisă și se pedepsește cu muncă silnică de la 10 la 15 ani și degradarea
civică de la 5 la 8 ani, în următoarele cazuri: 1.când s-a întrebuințat forța; 2.când s-a cauzat vreo vătămare a
integrității corporale sau a sănătății din cele prevăzute la art. 473 ori s-au săvârșit și tentative de omor.
Art.533 Codul Carol II Crima de tâlhărie se pedepsește cu muncă silnică pe viață când s-a cauzat moartea
victimei.
3
Art. 211 Codul penal 1968 (1) Furtul săvârșit prin întrebuințare de violente sau amenințări ori prin punerea
victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel
de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-
și asigure scăparea, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 18 ani.
(2) Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări: a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită; b) în timpul
nopții; c) într-un loc public sau într-un mijloc de transport, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani.
9
modificarea regimului politic s-a renunțat la incriminarea infracțiunilor care aduceau atingere
avutului obștesc.
3.2.Tâlhăria în reglementarea actuală - Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009)
Tâlhăria și tâlhăria calificată sunt incriminate în Partea specială, Titlul II Infracțiuni

contra patrimoniului Capitolul II, Art. 233-234.
Astfel, art. 233 C. pen. stabilește că:
„Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violente sau amenințări ori prin punerea
victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de
întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea
urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea se pedepsesc cu
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Art. 234. C. pen. stabilește că:
„(1) Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări:

a) prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice sau paralizante;
b) prin simularea de calități oficiale;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) în timpul nopții;
e) într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport;
f) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, se pedepsește cu închisoarea de la 3
la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tâlhăria săvârșită în condițiile art. 229 alin. (3) se pedepsește cu închisoarea de la
5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
(3)Cu aceeași pedeapsă se sancționează tâlhăria care a avut ca urmare vătămarea
corporală.”
(2^1) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani, dacă tâlhăria a fost săvârșită: a) de două sau mai multe
persoane împreună; b) de o persoană având asupra sa o armă, o substanță narcotică ori paralizantă; c) într-o
locuință sau în dependințe ale acesteia; d) în timpul unei calamități; e) a avut vreuna din urmările arătate în art.
182.
(3) Tâlhăria care a produs consecințe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu
închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
10
CAPITOLUL II
Analiza conținutului legal al infracțiunii de tâlhăriei și tâlhărie

calificată
1 Infracțiunea de tâlhărie
1.1.Condiții preexistente
A. Obiectul infracțiunii
a) Obiectul juridic special în cazul infracțiunii de tâlhărie 1 este complex, fiind

reprezentat, pe de o parte de relațiile sociale patrimoniale privind menținerea poziției fizice a
bunurilor, ca obiect juridic principal, precum și de relațiile sociale privind viața, sănătatea,
integritatea corporală și libertatea persoanei, ca obiect juridic secundar, adiacent.
b) Obiectul material, comportă două aspecte, unul principal și reprezintă bunul sau
bunurile pe care autorul vrea să le sustragă și unul secundar, respectiv corpul persoanei
împotriva căreia se îndreaptă activitatea secundară a făptuitorului sau contra bunurilor aflate
asupra corpului, dacă făptuitorul distruge hainele ori a bunurilor aflate la dispoziția acestuia.
B. Subiecții infracțiunii
a) Subiectul activ al infracțiunii de tâlhărie, nefiind circumstanțiat de lege, poate fi

orice persoană care îndeplinește condițiile necesare de a răspunde penal. Subiectul activ al
tâlhăriei ar putea fi însuși proprietarul care săvârșește acțiunea de luare, prin întrebuințarea
mijloacelor prevăzute de art. 233C. pen., asupra unui bun mobil care, în acel moment, se
găsește în posesia legitimă a altei persoane.
Participația penală la infracțiunea de tâlhărie este posibilă atât la varianta tip, cât și la
cea agravată, dar numai în forma instigării și a complicității materiale sau morale anterioare.
Va exista coautorat la infracțiunea de tâlhărie dacă unii participanți au săvârșit numai fapta de
furt sau numai pe cea de violență, dacă fiecare dintre ei a cunoscut că sustragerea se comite
cu violență. Potrivit Noului cod Penal, coautoratul și complicitatea concomitentă nu mai sunt
incriminate ca variantă agravată a tâlhăriei (tâlhărie calificată), răspunderea penală pentru
participația la infracțiunea de tâlhărie putând fi agravată ca urmare a reținerii circumstanței
agravante legale prevăzute de art. 77 lit. a) C. pen.2
b)Subiect pasiv al infracțiunii este persoana fată de care s-a săvârșit tâlhăria, adică
persoana ale cărei bunuri au fost sustrase prin săvârșirea tâlhăriei sau acea ori acele persoane
fată de care s-a săvârșit numai acțiunea adiacentă (violenta, amenințarea). Este posibil să
existe tâlhărie cu pluralitate de subiecți pasivi. Dacă victima actelor de violență sau
1
Mihail Udroiu, Fișe de drept penal. Partea specială. Sinteze și grile, Ediția 3, Editura C. H. Beck, București
2017;
2
Mihail Udroiu ,Drept penal. Partea specială. Sinteze și grile, Ediția 4, Editura C. H. Beck, București 2017, pag.
263;
11
amenințare poate fi numai o persoană fizică, victima acțiunii de furt ar putea fi și o persoană
juridică privată sau publică.
1.2. Conținutul constitutiv1
A. Latura obiectivă
a) Elementul material. Ca expresie a caracterului de infracțiune complexă, elementul

material al acestei infracțiuni este format din două acțiuni corelate, și anume: acțiunea de furt,
fiind principală și acțiunea de constrângere, aceasta fiind o activitate adiacentă.
Acțiunea principală constă, așadar, în acțiunea de furt. La tâlhărie, ca și la furt, bunul

mobil este luat, scos din posesia patrimonială a victimei fără consimțământul acesteia. O
particularitate care apare în cazul tâlhăriei constă în acea că, datorită folosirii de către
făptuitor a violenței și amenințării, luarea poate îmbrăca și forma remiterii silite, dar aparent
consimțită a bunului, efectuată de însuși posesorul sau detentorul acestuia.
Violenta, amenințarea sau punerea în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra,

realizează activitatea secundară a elementului material al infracțiunii de tâlhărie, numai dacă
au servit ca mijloc pentru comiterea furtului sau ca mijloc de păstrare a bunului furat ori
pentru a asigura scăparea făptuitorului.
Prin „violență”, în sensul art. 233 C. pen., înțelegem o activitate fizică de natură să
provoace victimei suferințe fizice sau vătămări corporale ce necesită pentru vindecare cel
mult 90 zile (art. 193 C. pen.2).
Dacă se constată că forma de vinovăție este intenția, atât în ceea ce privește acțiunea
principală, cât și pe cea secundară privind violenta, iar urmările produse corespund art. 194 C.
pen. (vătămarea corporală), atunci vor fi aplicabile regulile concursului de infracțiuni între
tâlhăria simplă și vătămarea corporală. Dacă față de rezultatul caracteristic vătămării
corporale, poziția subiectivă este culpa, atunci se va aplica art. 196 C. pen.
Prin „amenințării” se înțelege săvârșirea faptei prevăzute în art. 206 C. pen.3
Prin „punerea victimei în stare de inconștientă” se înțelege folosirea de narcotice sau

alte substanțe de natură să provoace starea de inconștientă a victimei (administrarea unui
somnifer, urmată de sustragerea bunurilor).
1
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Sinteze și grile, Ed. C. H. Beck, Ediția 4, București 2017, pag.
264;
2
Art. 193 Lovirea sau alte violențe (1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau
este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90
de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă
3
Art. 206 Amenințarea (1) Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte
păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se
pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși
sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.
12
Prin punerea victimei în „neputința de a se apăra” se înțelege aducerea acesteia în
situația de a nu putea folosi posibilitățile de apărare datorită acțiunii de imobilizare,
dezarmare, punerea unui căluș în gură etc.
b) Urmarea imediată. Urmarea constă, ca și la infracțiunea de furt, în trecerea bunului

din stăpânirea de fapt a posesorului sau detentorului în cea a făptuitorului. Acest rezultat se
realizează prin acțiunea principală care intră în componenta elementului material al
infracțiunii de tâlhărie. În ce privește urmarea acțiunii adiacente, ea variază în raport cu
mijloacele folosite pentru realizarea acesteia.
c) Legătura de cauzalitate. Între acțiunea incriminată și rezultatul produs trebuie să

existe o legătură de cauzalitate atât sub aspectul acțiunii principale, cât și al celei adiacente,
infracțiunea fiind una de rezultat.
B. Latura subiectivă
Infracțiunea de tâlhărie se săvârșește cu intenție directă, atât în ce privește acțiunea

principală, cât și cea adiacentă.
Latura subiectivă a infracțiuni de tâlhărie include în sfera scopului specific furtului și

scopul folosirii violenței, amenințării (intenția calificată prin scop). Violențele exercitate în alt
scop decât cel limitativ prevăzut de lege nu mai pot constitui acțiunea adiacentă a elementului
material al tâlhăriei.
1.3. Forme. Modalități. Sancțiuni
A. Forme
a) Actele preparatorii. Fiind o infracțiune comisivă și intenționată, este susceptibilă

de desfășurare în timp. Astfel, sunt posibile actele pregătitoare atât în raport cu acțiunea
principală, cât și cu cea adiacentă, dar acestea nu sunt incriminate.
b) Tentativa. La tâlhărie, tentativa este de asemenea posibilă, iar legea prevede

sancționarea ei (art. 237 C. pen.). Pentru ca infracțiunea complexă de tâlhărie să fie
consumată, se cere ca principala sa componentă, furtul, să se fi epuizat prin însușirea bunului;
dacă acțiunea de luare a bunului din posesia sau detenția altuia a fost întreruptă, rămânând în
faza de tentativă, iar componenta sa adiacentă, întrebuințarea de violente sau amenințării s-a
consumat, fapta, în întregul ei, constituie tentativă la infracțiunea de tâlhărie.
c) Consumarea. Infracțiunea de tâlhărie se consumă când executarea ambelor acțiuni

(principală și adiacentă) a avut loc și s-au produs urmările imediate specifice acestora.
d) Epuizarea. Tâlhăria se consideră epuizată atunci când au încetat actele succesive în

efectuarea acțiunii principale sau când nu mai este posibilă o amplificare a urmărilor acțiunii
adiacente.
13
B. Modalități
Infracțiunea de tâlhărie este susceptibilă în varianta simplă, de mai multe modalități

normative.
În varianta simplă există modalitatea normativă a violențelor și celorlalte mijloace

săvârșite concomitent cu executarea furtului și a violențelor sau altor mijloace executate după
consumarea furtului, dar pentru păstrarea bunului furat, înlăturarea urmelor infracțiuni ori
pentru asigurarea scăpării. Acestor modalități normative pot să le corespundă o varietate de
modalități faptice în raport cu acțiunea principală (furtul), ca și cu acțiunea adiacentă, în
funcție de mijloacele folosite.
C. Sancțiuni
Tâlhăria în varianta tip, prevăzută în art. 233C. pen., se pedepsește cu închisoare de la

2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
2. Tâlhăria calificată. Analiza circumstanțelor
Deoarece tâlhăria calificată, în oricare din variantele de incriminare, prin prisma

obiectului generic și special, al subiecților, cât și a elementelor de bază ale conținutului
constitutiv, este în linii mari identică cu tâlhăria în varianta simplă, în continuare vom analiza
numai unele elemente suplimentare privitoare la împrejurările care fac tâlhăria să devină
calificată.
A. Forme
2.1. Formele prevăzute de art. 234 alin.(1) C. pen.
a) Săvârșirea tâlhăriei prin folosirea unei arme ori substanțe explozive, narcotice
sau paralizante
Textul prevede necesitatea ca făptuitorul să folosească în timpul sustragerii arma sau

substanța explozivă, narcotică sau paralizantă.
Prin noțiunea de armă vom înțelege atât o armă propriu-zisă, în sensul art. 179 alin.(1)
C. pen., fie o armă asimilată, respectiv anumite instrumente ce sunt considerate arme numai
dacă au fost întrebuințate în atac.
Prin substanță explozivă se înțelege explosivii de tipul amestecuri explozive, emulsii

explozive, mijloace de inițiere, fitile detonatoare, fitile de siguranță, fitile de aprindere, capse
electrice, capse pirotehnice, tuburi de șoc, relee detonante, inclusiv explozivi de uz civil și
14
articole pirotehnice, indiferent dacă substanța explozivă este de putere mare, medie sau
scăzută1.
Prin substanță narcotică sau paralizantă se înțelege acea substanță care are
aptitudinea de a produce imediat victimei căreia îi este administrată o stare de inconștiență,
aducând-o în situația de a nu putea acționa. Din această categorie fac parte, de exemplu,
cloroformul, eterul, sprayurile paralizante ori lacrimogene.2
b) Tâlhăria săvârșită prin simularea de calități oficiale
Se caracterizează prin pericolul social sporit dat de simularea unei calități oficiale care
induce în eroare persoana vătămată. Simularea fără drept a unei calități oficiale presupune că
făptuitorul își asumă față de alte persoane o calitate pe care nu a deținut-o niciodată sau pe
care nu o mai deține în momentul în care săvârșește fapta.
Prin calitate oficială se înțelege abilitatea legală a unei persoane care exercită o
anumită funcție de a efectua acte ce intră în atribuțiile funcției sale și care pot produce
consecințe juridice, cum ar fi abilitatea de a reprezenta o autoritate publică și de a exercita
acte ce intră în competența acesteia.
Simularea calității oficiale se referă la realizarea de către făptuitor a oricărui act sau
adoptarea oricărei atitudini din care victima să tragă concluzia că făptuitorul are o calitate
oficială pe care o exercită la momentul comiterii faptei3. De asemenea, această formă agravată
se va reține și dacă simularea privește o calitate care, în reprezentarea comună a unei persoane
nespecializate, ar fi aptă să inducă în eroare cu privire la îndreptățirea de a dispune asupra
bunurilor ori de a lua măsuri privative ori punitive4.
În același fel, dobândirea ulterioară a calității anterior simulate, la momentul săvârșirii

infracțiunii nu înlătură săvârșirea agravantei.
c) Tâlhăria săvârșită de o persoană mascată,
Pericolul social ridicat, constă în aceea că făptuitorul, acționând într-un asemenea

mod, face mai dificilă descoperirea lui, iar fapta produce un mai mare ecou social.
Persoana mascată este cea care poartă o mască de orice natură pentru a nu-i fi
recunoscută fapta.
Persoana deghizată este cea care, fără a purta o mască, își schimbă prin diverse
procedee înfățișarea pentru a nu fi recunoscută, ca de exemplu prin aplicarea de extensii de
păr, mustață sau barbă falsă, proteze.
1
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Sinteze și grile, Ed. C. H. Beck, Ediția 4, București 2017, pag.
271;
2
Mihail Udroiu, Drept penal. Partea specială. Sinteze și grile, Ed. C. H. Beck, Ediția 4, București 2017, pag. 271;
3
Ibidem.
4
Irina Kuglay, Noul Cod Penal Comentat, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 497;
15
Persoana travestită este aceea care se prezintă sub înfățișarea unei persoane de sex
opus celui real, respectiv făptuitorul femeie se va travesti în bărbat, iar făptuitorul bărbat, în
femeie.
d) Tâlhăria comisă în timpul nopții.
Fapta este considerată mai gravă, deoarece cresc posibilitățile infractorului de a o

săvârși, cât și cele de a se îndepărta în mai mare siguranță de la locul faptei.
Fapta trebuie comisă după ce întunericul a luat, în mod real, locul luminii; amurgul nu
face parte din noapte, spre deosebire de zori care sunt incluse în această noțiune. Totodată, nu
prezintă relevanță pentru reținerea agravantei dacă făptuitorul a profitat sau nu de timpul
nopții.
e) Tâlhăria comisă într-un mijloc de transport sau asupra unui mijloc de transport
Prin mijloc de transport se înțelege orice vehicul destinat transportului de persoane.

Interesează ca vehiculul să fi avut această destinație în momentul săvârșirii faptei. Varianta
calificată este incidentă chiar dacă în vehicul nu se afla decât făptuitorul și victima, fiind
suficient faptul că în acel moment vehiculul slujea efectiv transportului.
Referindu-ne la agravanta ,,într-un mijloc de transport” există unele diferențe față de

infracțiunea de furt, susținând-se că agravanta există când „fapta are loc în orice mijloc de
transport (inclusiv taxiul)„. Considerăm corectă această opinie, întrucât legiuitorul a folosit
sintagma „mijloc de transport” și nu „mijloc de transport în comun” (cum se prevede la furtul
calificat), sfera primei noțiuni fiind evident mai largă, cuprinzând și mijloacele de transport în
comun, dar și pe cele în regim privat.
f) Tâlhăria săvârșită prin violarea de domiciliu sau sediu profesional
Pericolul social sporit se justifică prin aceea că fapta aduce o gravă atingere vieții
intime, domestice, a victimei și este de natură să creeze o stare de temere și nesiguranță când
infractorul pătrunde în locuință cu intenția de a fura cu orice preț, chiar prin folosirea de
violențe.
Prin violare de domiciliu se înțelege fapta incriminată în art. 224 C. pen., adică
pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, dependință sau loc împrejmuit ținând de
acestea, fără consimțământul persoanei care le folosește, ori refuzul de a le părăsi la cererea
acesteia.
Prin violarea sediului profesional se înțelege fapta incriminată de art. 225 C. pen.,
adică pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică
sau fizică își desfășoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea
persoanei îndreptățite.
16
2.2. Forma prevăzută de art. 234 alin. (2) C. pen. – tâlhăria care absoarbe furtul
calificat prevăzut de art. 229 alin.(3) C. pen.
În ceea ce privește elementele circumstanțiale ale tâlhăriei calificate, varianta

prevăzută de art. 234 alin. (2) C. pen., trimitem la incriminarea prevăzută în art. 229 alin. (3)
C. pen. (3), respectiv furtul privind următoarele categorii de bunuri:
a) țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzina, motorina, alte produse petroliere sau
gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă;
b) componente ale sistemelor de irigații;
c) componente ale rețelelor electrice;
d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu
sau alte situații de urgență publică;
e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de
cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru;
f) instalații de siguranța și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și
componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente;
g) bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor
pe drumurile publice;
h) cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum
si componente de comunicații, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
2.3. Forma prevăzută de art. 234 alin.(3) C. pen.
Potrivit art. 234 alin. (3) C. pen., o variantă agravată se referă la situația când fapta a
avut ca urmare vătămarea corporală. În acest caz, agravarea tâlhăriei este justificată prin
consecințele acțiunii adiacente, adică ale actelor de violență exercitate asupra victimei, dacă
acestea au produs urmările prevăzute de art. 194 C. pen. De remarcat că, în ipoteza în care
făptuitorul, cu prilejul executării faptei de furt exercită violența, cu intenția de a produce
urmările prevăzute în art. 194 C. pen., acesta va răspunde pentru infracțiunea de tâlhărie, în
concurs cu vătămarea corporală1.
Totodată, potrivit art. 236 C. pen., tâlhăria care a avut ca urmare moartea victimei
reprezintă o variantă agravată a infracțiunii de tâlhărie.
B. Sancțiuni
Infracțiunea de tâlhărie calificată, în prima variantă, se pedepsește cu închisoarea de la

3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Pedeapsa pentru celelalte două variante ale tâlhăriei calificate este închisoarea de la 5
la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa pentru varianta agravată a tâlhăriei prevăzută de art. 236 C. pen. este
închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
1
V. Dongoroz și colab., op. cit., vol. III, p. 493
17
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ PRIVIND INFRACȚIUNEA DE TÂLHĂRIE

CALIFICATĂ
Prin Rechizitoriul nr. 2754/P/2013 din data de 28.10.2013 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 4 București, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a
inculpatului N. N., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută
și pedepsită de art. 233 – 234 alin. (1) lit. f) V. C. p., cu aplic. art. 41 alin. (1) V. C. p. și art. 5
C.p., reținându-se în fapt că la data de 02.03.2013, persoana vătămată S. M. a sesizat
organele de cercetare penală cu privire la faptul că la aceeași dată, în jurul orelor 13.00, în
timp ce se afla la domiciliul său din sector 4, o persoană necunoscută a pătruns în domiciliul
său pretinzând că este angajat Enel iar în timp ce persoana vătămată s-a deplasat în
bucătăria apartamentului pentru a-i aduce apă, persoana în cauză a sustras suma de 600 de
lei dintr-un sertar al mobilei din sufragerie. Fiind surprins de către persoana vătămată,
individul (identificat ulterior ca fiind inculpatul N.N.) a împins-o pe persoana vătămată, care
se afla în holul apartamentului, pentru a putea părăsi locuința cu produsul infracțiunii. Ca
urmare a acțiunii violente exercitate de către individ, persoana vătămată a căzut, lovindu-se
de obiectele aflate în hol.
Ca urmare a descrierii oferite de către persoana vătămată cu privire la semnalmentele

inculpatului, a fost efectuat portretul robot al acestuia iar ulterior a fost identificat ca fiind
numitul N. N. pe care persoana vătămată l-a recunoscut de pe planșa fotografică.
Fiind audiat, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată,
inculpatul a recunoscut că a pretins că este angajat Enel, că a intrat cu această calitate în
domiciliul persoanei vătămate, că a sustras suma de 600 lei însă a negat că ar fi împins-o,
bruscat-o sau exercitat vreun fel de acte de violență față de persoana vătămată.
Instanța a reținut că din analiza coroborată a materialului probator administrat a

rezultat cu evidență starea de fapt reclamată de către persoana vătămată.
Astfel, declarația acesteia s-a coroborat cu declarația fiului care a arătat (fiind audiat în
fața instanței) că s-a deplasat la domiciliul mamei sale la solicitarea acesteia și unde i-a fost
povestită întâmplarea, inclusiv faptul că inculpatul a împins-o pentru a reuși să fugă, persoana
vătămată arătându-i fiului vânătaia de la picior dobândită în urma căzăturii. De asemenea, s-a
observat existența unor leziuni la nivelul feței persoanei vătămate, în planșa fotografică
efectuată la data faptei iar în urma efectuării testării comportamentului simulat, în raportul de
constatare criminalistică nr. 450.250/15.05.2015, expertul criminalist a concluzionat că la
întrebarea „În data de 02.03.2013 tu ai lovit-o în vreun fel pe S. M. în locuința ei” răspunsul
inculpatului nu a provocat modificări specifice comportamentului simulat în timp ce la
întrebările „În data de 02.03.2013 tu ai îmbrâncit-o pe S. M. în locuința ei?” și „În data de
02.03.2013 tu ai împins-o pe S. M. după ce i-ai furat banii?” răspunsurile inculpatului au
provocat modificări specifice comportamentului simulat.
18
Situația de fapt astfel reținută, cu privire la fapta imputată inculpatului, este susținută
astfel de următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile persoanei vătămate S.M.,
proces-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe fotografice, proces-verbal privind
întocmirea portretului robot pe baza semnalmentelor oferite de persoana vătămată, declarațiile
martorei C.D., declarațiile inculpatului, raportul de constatare criminalistică nr.
450.250/15.05.2015.
Coroborând toate mijloacele de probă expuse anterior, se poate considera în mod

neîndoielnic că inculpatul N.N. este cel care a săvârșit faptele anterior descrise in extenso.
Referitor la mijloacele de probă, din sfera categoriilor de urme și a mijloacelor

materiale de probă frecvent întâlnite, amintim: urme papilare (digitale și palmare); urme
biologice (sânge, salivă, fire de păr); resturi de țigară arsă și gumă de mestecat; fire și fibre
textile; urme de încălțăminte și pneuri auto; urme ce provin de la instrumentele de forțare;
obiecte contondente folosite la agresiune (bâte, cuțite); diverse legături folosite pentru
imobilizarea victimei (sfori, legături de sârmă și cablu, bandă scotch, curele, cordoane, etc.);
urme de sol.
Activitatea de cercetare a locului faptei, în esență, este o constatare directă nemijlocită

asupra mediului ambiental și asupra modificărilor survenite în interiorul acestuia ca urmare a
desfășurării activității infracționale.
Cercetarea trebuie să lămurească activitatea prin care făptuitorul a ajuns la locul în

care erau bunurile sau valorile sustrase și in ce au constat violențele sau amenințările prin care
victima a fost pusă în stare de inconștiență sau neputința de a se apăra. Anumiți infractori s-au
specializat în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și folosesc de fiecare data aceleași mijloace și
metode dând posibilitatea organelor de urmărire penală să alcătuiască un cerc de suspecți pe
baza modului specific de operare (modus operandi).
Folosirea de metode precum mascarea sau deghizarea și de arme sau substanțe ca

mijloace de amenințare sau de exercitare a violenței constituie circumstanțe agravante de care
se va ține cont pentru o corectă încadrare juridica a faptei.
În drept, faptele inculpatului N. N. care, la data de 02.03.2013, în jurul orei 13.000 cu

pretextul că este angajat al S.C. Enel S.A. a pătruns în locuința persoanei vătămate S.M.,
situată în mun. București, sector 4, de unde sustras suma de 600 lei dintr-un dulap din
sufragerie și, fiind surprins de către persoana vătămată, a împins-o pe aceasta pentru a-și
asigura scăparea, este de natură a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie,
prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) ind. 1 lit. c) vechiul C.p. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a)
vechiul C.p. și a art. 5 C.p. și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), alin. (2) vechiul
C.p. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) vechiul C.p. și a art. 5 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. a)
vechiul C.p..
Din analiza dispozițiilor succesive ale legilor penale, a rezultat că, în raport de faptele
săvârșită de către inculpat, se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina
inculpatului N. N. din infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 rap. la art. 234 alin.
19
(1) lit. f) C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) și a art. 5 C.p. în infracțiunile de tâlhărie, prev. de art.
211 alin. (1), alin. (21) lit. c) vechiul C.p. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. (a) vechiul C.p. și a art.
5 C.p. și violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), alin. (2) vechiul C.p. cu aplic. art. 37
alin. (1) lit. a) vechiul C.p. și a art. 5 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) vechiul C.p.,
dispozițiile legii penale vechi fiind mai favorabile prin raportare în special la modul de
sancționare a recidivei postcondamnatorii și a calculului juridic al pluralități de infracțiuni,
ținându-se seama în special de multiplele condamnări ale inculpatului la pedepse cu
închisoarea ce urmează a fi contopite în prezenta cauză, după cum se va arăta (chiar dacă în
raport de vechiul cod penal, infracțiunea de violare de domiciliu nu era absorbită în
infracțiunea de tâlhărie ci sancționată separat, faptele fiind săvârșite în concurs real – Decizia
nr. 31/16.04.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în
interesul legii fiind pe deplin aplicabilă în prezenta cauză).
Este de observat că, spre deosebire de reglementarea anterioară, respectiv Codul penal
1968, în Noul Cod penal s-a preferat absorbirea infracțiunii de violare de domiciliu în
infracțiunea de tâlhărie calificată, incriminată de art. 234 alin.(1) lit. f). Chiar dacă în
reglementarea anterioară era incriminată tâlhăria dintr-o locuință sau în dependințe ale
acesteia, prin art. 211 alin.(21) lit. c, pătrunderea propriu-zisă în locuință era sancționată
separat, reținându-se concursul real între această infracțiune și infracțiunea de violare de
domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 C. pen.
În acest sens amintim Decizia nr. XXXI/2007 – Recurs în interesul legii (publicată în
M. Of. nr. 772 din 14 noiembrie 2007), prin care Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile
Unite – a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 211, raportare
la art. 192 C. pen. și a decis că: „Fapta de pătrundere, în orice mod, într-o locuință sau
dependințe ale acesteia, urmată de săvârșirea unei tâlhării constituie un concurs real între
infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C. pen. ți infracțiunea de tâlhărie
prevăzută de art. 211 alin.(21) lit. c).”
În ceea ce privește modul de determinare a legii penale mai favorabile este necesar
să amintim Decizia Curții Constituționale nr. 265 din data de 6 mai 2014 referitoare la
excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Codul penal, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, data de la care a intrat in vigoare, prin care Curtea a
admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția
Penală în Dosarul nr. 5.714/118/2012 și a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt
constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în
stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Anterior pronunțării Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale,
modalitatea în care se determina legea penală mai favorabilă a suscitat opinii diferite în
practica judiciară, conturându-se două mari orientări.
Prima, în sensul aplicării globale a legii penale mai favorabile, ceea ce înseamnă că
într-o speță dată după evaluarea legii penale mai favorabile cu privire la fiecare instituție
incidentă, se va face aplicarea fie a Codului în vigoare, fie a noului Cod Penal. Argumentele
20
care au fost aduse în sprijinul acestei opinii sunt că aceasta este interpretarea tradițională în
doctrina și practica judiciară penală și că va fi mai simplu de aplicat în practică.
Cea de-a doua, în sensul aplicării legii penale mai favorabile pe instituții autonome,
ceea ce înseamnă că într-o speță dată se va face o evaluare privind legea penală mai favorabilă
pentru fiecare instituție incidentă în parte și se va dispune în consecință, astfel încât în aceeași
hotărâre judecătorească vom putea regăsi dispoziții din vechea lege penală și din noua lege
penală. Principalele argumente sunt că în practica judiciară românească s-a făcut o aplicare a
legii penale mai favorabile pe instituții autonome și nu una globală, că aceasta este
modalitatea de interpretare aplicată și în prezent, atunci când au loc modificări la nivelul unei
instituții de Drept penal, și că aceasta este modalitatea în care se face interpretarea privind
aplicarea legii penale mai favorabile și în alte sisteme de drept europene1.
Cu referire la criterii propriu-zise de determinare a legii penale mai favorabile,

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că2: „În vederea stabilirii și aplicării legii penale
mai favorabile, în doctrina penală și practica judiciară s-au stabilit criterii de determinare a
legii penale mai favorabile în raport de situația juridică concretă a inculpatei, criterii ce
vizează condițiile de tragere la răspundere penală a acesteia și regimul sancționator și care
se aplică ținând cont de toate instituțiile de drept penal incidente într-o cauză care concură la
stabilirea tratamentului juridic aplicabil într-o cauză. Condițiile de incriminare, urmărire sau
de judecată din legi penale succesive vor fi examinate în legătură cu toate consecințele pe
care le atrage încadrarea juridică potrivit uneia sau celeilalte legi cu toate consecințele pe
care le prevede, cu excluderea absolută a celeilalte legi, neputându-se combina dispozițiile
mai favorabile din legile succesive.”
În speță, instanța de fond a optat pentru schimbarea încadrării juridice si calificarea

faptei conform dispozițiilor Codului penal anterior, apreciind că dispozițiile legii penale vechi
sunt mai favorabile prin raportare în special la modul de sancționare a recidivei
postcondamnatorii și a calculului juridic al pluralități de infracțiuni, având în vedere
multiplele condamnări ale inculpatului la pedepse cu închisoarea.
Modul de incriminare și sancționare al recidivei era prevăzut în Vechiul Cod Penal la

art. 37 și 39, astfel:
Art. 37 Recidiva în cazul persoanei fizice. (1) Există recidivă pentru persoana fizică în
următoarele cazuri:
a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa
închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție,
înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de
evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este închisoarea mai mare
de un an;
b) când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după
grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a
1
Cristian Rotaru, Aplicarea legii penale mai favorabile, articol publicat pe site-ul www.juridice.ro, la data de
20.12.2013, https://www.juridice.ro/299144/aplicarea-legii-penale-mai-favorabile.html;
2
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secție Penală, Decizia nr. 32/2015, www.scj.ro
21
executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție
pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an;
c) când după condamnarea la cel puțin trei pedepse cu închisoare până la 6 luni sau
după executare, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescrierea
executării a cel puțin trei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune
cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
(2)Există recidivă şi în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. 1 este
detențiunea pe viață.
(3)Pentru stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) şi b) şi
alin. 2, se poate ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru
o faptă prevăzută şi de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută
potrivit dispozițiilor legii.
Art. 39 Pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana fizică. (1) În cazul recidivei
prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi
pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi
35. Sporul prevăzut în art. 34 alin. 1 lit. b) se poate mări până la 7 ani.
(2)Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între
pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită
ulterior.
(3)În cazul săvârşirii unei infracțiuni după evadare, prin pedeapsa anterioară se
înțelege pedeapsa care se execută, cumulată cu pedeapsa aplicată pentru evadare.
(4)În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. b), se poate aplica o pedeapsă
până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se
poate adăuga un spor de până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel
mult două treimi din maximul special.
(5)În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. c) se aplică în mod corespunzător
dispozițiile din alineatele precedente.
(6)Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi mai înainte ca
pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă că cel condamnat se
află în stare de recidivă, instanța aplică dispozițiile din alin. 1 în cazul recidivei prevăzute în
art. 37 lit. a) şi dispozițiile din alin. 4 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. b).
(7)Dispozițiile alineatului precedent se aplică şi în cazul în care condamnarea la
pedeapsa detențiunii pe viață a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
Prin contrast, Noul Cod penal a reglementat și sancționat starea de recidivă prin art. 41
și 43, astfel:
Art. 41 Recidiva, (1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri
de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau
împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție
sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai
mare.
(2) Există recidivă şi în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este
detențiunea pe viață.
22
(3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare
pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea penală română, dacă
hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
Art. 43 Pedeapsa în caz de recidivă. (1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost
executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă,
pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul
rămas neexecutat din aceasta.
(2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca
executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în
stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la
concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară
neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
(3) Dacă prin însumarea pedepselor în condițiile alin. (1) şi alin. (2) s-ar depăși cu
mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre
infracțiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai
mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.
(4) Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în
stare de recidivă este detențiunea pe viață, se va executa pedeapsa detențiunii pe viață.
(5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată
se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute
de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
(6) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua
infracţiune şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se
descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanța aplică dispozițiile alin. (1)-
(5).
(7) Dispozițiile alin. (6) se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa
detențiunii pe viață a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
Observând economia celor două reglementări și ținând cont și de cazierul extins al

inculpatului este lesne de înțeles optica instanței de fond cu privire la legea penală mai
favorabilă, soluție care de altfel a fost menținută și în apel.
Istoricul infracțional extins al inculpatului poate fi cel mai bine exemplificat prin
soluția instanței de fond care, la momentul pronunțării, a trebuit să aibă în vedere și
condamnările anterioare ales acestuia și să dispună în consecință.
Astfel, după condamnarea inculpatul N.N. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. c) vechiul C.p. cu
aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) vechiul C.p. și a art. 5 C. p1. (faptă fiind săvârșită în 02.03.2013),
în temeiul art. 61 alin. (1) teza finală vechiul C. pen. a fost revocat beneficiul liberării
1
În baza art. 71 alin. 1 vechiul C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de 64 alin. 1 lit. a
teza a II-a, lit. b vechiul C.p. pe durata executării pedepsei principale, cu titlul de pedeapsa accesorie.
23
condiționate din executarea pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin
sentința penală nr. 440/09.03.2009 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă la data de
24.03.2009 prin nerecurare, liberare condiționată dispusă prin sentința penală nr.
2891/31.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București și contopește pedeapsa de
7 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință cu restul de 532 de zile rămas de executat,
dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă, de 7 ani închisoare.
De asemenea, în baza art. 396. alin. (1) și (2) C. pr. pen. inculpatul N.N. a fost
condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de
domiciliu, prev. de art. 192 alin. (1), alin. (2) vechiul C.p. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a)
vechiul C.p. și a art. 5 C.p. (faptă săvârșită în 02.03.2013)1, iar, în temeiul art. 61 alin. (1)
teza finală vechiul C. p a fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea
pedepsei de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.
440/09.03.2009 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă la data de 24.03.2009 prin
nerecurare, liberare condiționată dispusă prin sentința penală nr. 2891/31.10.2012, pronunțată
de Judecătoria Sectorului 4 București și contopește pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată
prin prezenta cu restul de 532 de zile rămas de executat, dispunând ca inculpatul să execute
pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare.
În continuare, s-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul este condamnat

este concurentă cu cele prin care același inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr.
64/13.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare la data de
04.02.2014 (fapte săvârșite în perioada 15.11.2012 – 19.03.2013) și prin sentința penală nr.
606/26.02.2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin nerecurare la data de
13.03.2014 (faptă săvârșită la data de 05.01.2013).
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin
sentința penală nr. 64/13.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin
nerecurare la data de 04.02.2014, în pedepsele componente următoare, astfel cum au fost
modificate, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, prin sentința penală nr.
221/24.03.2014 a Judecătoriei D. definitivă la data de 05.04.2014 prin neexercitarea căii de
atac, pe care le repune în individualitatea lor:
- pedeapsa unică și indivizibilă de 5 ani închisoare, aplicată pentru săv. infr. prev. de
art. 208 – 209 alin. 1 lit. i vechiul C.p. cu aplic. art. 37 lit. a vechiul C.p. (aplicată prin sentința
penală nr. 473/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București);
1
De asemenea, în baza art. 71 alin. 1 vechiul C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de
64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b vechiul C. p. pe durata executării pedepsei principale, cu titlul de pedeapsa
accesorie.
24
art. 208 vechiul C.p. cu aplic. art. 37 lit. a vechiul C.p. (aplicată prin sentința penală nr.
473/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București);
- pedeapsa unică și indivizibilă de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) vechiul C.p. cu aplic. art. 37 lit. a vechiul C.p.
(aplicată prin sentința penală nr. 473/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București);
- pedeapsa unică și indivizibilă de 4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infr.
prev. de art. 208 -209 alin. 1 lit. i vechiul C.p., cu aplic. art. 37 lit. a vechiul C.p.;
- sporul de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 39 alin. 1 și 2 vechiul C.p. rap. la art. 34 alin. 1 lit. b și art. 35 alin. 1
vechiul C.p. și art. 5 C.p., au fost contopite pedepsele unice și indivizibile de 7 ani închisoare,
respectiv 3 ani închisoare aplicate prin prezenta cu pedeapsa unică și indivizibilă de 4 ani
închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b C.p.,
pe o durată de 3 ani, aplicate prin sentința penală nr. 606/26.02.2014 a Judecătoriei Sectorului
5 București, definitivă prin nerecurare la data de 13.03.2014 și cu pedepsele unice și
indivizibile repuse în individualitatea lor, respectiv patru pedepse de câte 5 ani închisoare,
două pedepse de câte 3 ani închisoare și o pedeapsă de 4 ani închisoare, aplicând inculpatului
pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev. de art. 66 lit. a și b C.p., pe o durată de 3 ani, sporită cu 1 an și 6 luni închisoare.
În final, instanța de fond a dispus ca inculpatul N.N. să execute pedeapsa

rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev. de art. 66 lit. a și b C.p., pe o durată de 3 ani, după executarea considerarea ca
executată a pedepsei principale1.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de tâlhărie constă în

acțiunea de sustragere a sumei de bani din posesia părții vătămate, activitate principală, care
s-a realizat cu ajutorul folosirii de către inculpat a mijloacelor specifice tâlhăriei, și anume
1
În baza art. 71 alin. 1 vechiul C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de 64 alin. 1 lit. a
teza a II-a, lit. b vechiul C. p. pe durata executării pedepsei principale, cu titlul de pedeapsa accesorie.
In baza art. 14 Cpp si art. 346 alin. 1 Cpp rap. la art. 1357 C. civ. și art. 1381 C. civ. a fost obligat inculpatul N.
N. la plata sumei de 600 lei către partea civilă S. M., reprezentând daune materiale.
A fost menținută măsura de siguranță a confiscării speciale a sumei de 300 lei dispuse față de inculpat în baza
art. 112 lit. e C.p. prin sentința penală nr. 606/2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București și măsurile de siguranță
dispuse față de același inculpat prin sentința penală nr. 473/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București (pentru
sumele de 270 lei și 80 lei).
În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod de procedură penală și a art. 72 alin. 1 Cod pen., s-a dedus din pedeapsa
rezultantă aplicată inculpatului, perioada executată, de la 04.04.2013 la zi.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria D. în baza sentința penală nr.
221/07.03.2014 și mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentința penală nr. 606/26.02.2014,
emis de către Judecătoria Sectorului 5 București și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, conform
prezentei sentinței penale.
În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500
lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
25
acte de violență constând în împingerea persoanei vătămate cu consecința căderii acesteia în
vederea asigurării produsului infracțiunii – activitate secundară.
Legătura de cauzalitate între fapta inculpatului de sustragere, și paguba, folosul fiind

asigurat prin folosirea violenței, rezultă din însăși materialitatea faptei precum și din întregul
material probator administrat în cauză, fiind directă și exclusivă.
Sub aspectul laturii subiective, fapta de tâlhărie a fost săvârșite cu intenție directă, în
ceea ce privește sustragerea bunurilor, în accepțiunea art. 19 pct. 1 lit. a) Cp, calificată prin
scop. În aceste sens, inculpatul a avut prefigurarea mentală a rezultatului acțiunii sale, rezultat
pe care l-a urmărit. Scopul acțiunii inculpatului a fost acela de a își însuși pe nedrept un bun
mobil, prin întrebuințarea de violențe în vederea realizării scopului principal. Se va reține
forma agravată a infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (21) lit. c) vechiul C.p.
fapta fiind săvârșită în locuința persoanei vătămate.
De asemenea, latura obiectivă a infracțiunii de violare de domiciliu constă în

pătrunderea, fără drept, în apartamentul persoanei vătămate, folosindu-se de calitatea
mincinoasă de angajat Enel. Urmarea imediată constă în starea de pericol creată prin punerea
în primejdie a valorii sociale protejate de norma de incriminare, respectiv siguranța și
securitatea domiciliului, infracțiunea fiind una de pericol care, în speța de față, a asigurat și
producerea rezultatului infracțiunii de tâlhărie comise în modalitatea expusă anterior.
Față de aspectele precizate, instanța a apreciat că susținerile inculpatului în sensul că

ar fi săvârșit infracțiunile de furt și violare de domiciliu și nu tâlhărie, sunt vădit nefondate,
motiv pentru care nu mai apreciază necesar a fi supuse unei alte analize, cât timp din
probatoriul administrat reiese contrariul, reținând că nu se impune schimbarea încadrării
juridice a faptelor în alt sens decât cel arătat anterior.
Conform criteriilor generale de individualizare, referitoare la limitele de pedeapsă

prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile săvârșite, la gradul de pericol social concret al
faptei săvârșite (modalitatea de săvârșire a faptei care denotă un grad foarte mare de
indiferență și o totală lipsă de respect față de proprietatea privată, față de integritatea fizică și
psihică a persoanei, față de inviolabilitatea domiciliului persoanei și față de repercusiunile
legale ale faptei; acțiunea care constituie elementul material al laturii obiective fiind săvârșita
cu ocazia pătrunderii în domiciliul persoanei vătămate prin folosirea de calități mincinoase
pentru a-i câștiga acesteia încrederea, ceea ce releva curajul infracțional si a atitudine de
sfidare a societarii,) cât și de circumstanțele personale ale inculpatului N. N. care este
cunoscut cu multiple antecedente penale, este recidivist postcondamnatoriu și are un bogat
cazier infracțional, manifestând perseverență infracțională în săvârșirea de fapte împotriva
patrimoniului.
De altfel, inclusiv în fața instanței, inculpatul a manifestat un comportament violent,

amenințând în repetate rânduri că se va tăia cu lama în fața completului de judecată, motiv
pentru care s-a dispus judecarea sa încătușat.
Instanța a valorificat toate aceste aspecte în dozarea pedepsei aplicate.
26
În continuare, s-a apreciat că sancțiunile de drept penal nu pot acționa eficient decât în
măsura în care ele corespund principiilor fundamentale ale politicii penale și ale dreptului
penal și dacă sunt guvernate de acestea. Mai mult, combaterea efectivă a criminalității nu se
poate realiza decât printr-o îmbinare echilibrată a intimidării, prin constrângere, cu reeducarea
inculpatului.
Adaptarea pedepsei implică luarea în considerare, sub multiplele ei aspecte a

personalității infractorului, pentru a avea ca rezultat dorit transformarea efectivă a proceselor
psihice și a conduitei acestuia. Se impune luarea în considerare a coordonatelor psihice,
relațiilor sociale, influențelor mediului social, comportament, impulsivitate, indiferență
afectivă, egocentrism, agresivitate, temperament, educație, micro-mediul persoanei, ambianța
familială, legături profesionale, anturaj, comportament ante și post delictum, atitudinea față de
exigențele legii penale, colaborare cu organele de cercetare, instanța, recuperarea
prejudiciului.
Infracțiunile comise sunt în măsură să creeze un sentiment de revoltă și dezaprobare ca

reacție socială a mediului în care au fost săvârșite. Aplicând aceste criterii în concret, instanța
a apreciat că se impune aplicarea de pedepse cu închisoare în cuantumul ce se va arăta
ulterior, pedepsele aplicate anterior dovedind că nu au îndeplinit scopul pentru care au fost
stabilite, în nicio măsură.
Din fișa de cazier a inculpatului, s-a constatat de instanța de fond că faptele din cauză
au fost comise în intervalul de timp de la liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6
ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului printr-o sentința penală anterioară.
Pentru exemplificarea caracterului deosebit de complex al speței pe care am ales să

o analizăm, precum și a analizei judiciare pe care instanța de fond a fost nevoită să o facă
pentru justa soluționare a cauzei, în cele ce urmează, vom reda dispozitivul Sentinței primei
instanțe. Se poate observa cu ușurință, având în vedere și comentariile anterioare, că analiza
propriu-zisă a faptei, respectiv a tipicității infracțiunii, nu a ridicat probleme semnificative,
probatoriul administrat în cauză fiind mai mult decât pentru probarea săvârșirii faptei în
condițiile descrise în actul de sesizare a instanței. Dificultatea a apărut în momentul în care
instanța a trebui să determine legea penală mai favorabilă și ulterior să stabilească o pedeapsă
rezultantă, ținând cont și de celelalte condamnări ale inculpatului. Astfel:
Prin sentința penală, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în baza art.

386 alin. (1) Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în
sarcina inculpatului N.N. (aflat în stare de detenție în altă cauză) din infracțiunea de tâlhărie
calificată, prev. de art. 233 rap. la art. 234 alin. 1 lit. f) C.p., cu aplic. art. 41 alin. (1) și a
art. 5 C.p. în infracțiunile de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2 1) lit. c) vechiul C.p.
cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) vechiul C.p. și a art. 5 C.p. și violare de domiciliu, prev. de
art. 192 alin. (1), alin. (2) vechiul C.p. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) vechiul C.p. și a art. 5
C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. a vechiul C.p..
În baza art. 396, alin. (1) și (2) Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul
N.N., la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.
27
211 alin. (1), alin. (21) lit. c) vechiul C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a vechiul C.p. și a art. 5
C.p. (faptă săvârșită în 02.03.2013).
În baza art. 71 alin. 1 vechiul C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor
prevăzute de 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b vechiul C.p. pe durata executării pedepsei
principale, cu titlul de pedeapsa accesorie.
În temeiul art. 61 alin. 1 teza finală vechiul C. pen. a fost revocat beneficiul liberării
7 ani închisoare aplicată prin prezenta cu restul de 532 de zile rămas de executat, dispunând
ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă, de 7 ani închisoare.
În baza art. 396, alin. 1 și 2 Cod de procedură penală a fost condamnat inculpatul N.
N. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu,
prev. de art. 192 alin. 1, alin. 2 vechiul C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a vechiul C.p. și a art.
5 C.p. (faptă săvârșită în 02.03.2013).
prevăzute de 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b vechiul C. p. pe durata executării pedepsei
În temeiul art. 61 alin. 1 teza finală vechiul C.p. a fost revocat beneficiul liberării
5 ani închisoare aplicată prin prezenta cu restul de 532 de zile rămas de executat, dispunând
ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare.
S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul este condamnat este concurentă
cu cele prin care același inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 64/13.01.2014 a
Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin nerecurare la data de 04.02.2014 (fapte
săvârșite în perioada 15.11.2012 – 19.03.2013) și prin sentința penală nr. 606/26.02.2014 a
Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin nerecurare la data de 13.03.2014 (faptă
săvârșită la data de 05.01.2013).
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin
sentința penală nr. 64/13.01.2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin
nerecurare la data de 04.02.2014, în pedepsele componente următoare, astfel cum au fost
modificate, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile, prin sentința penală nr.
221/24.03.2014 a Judecătoriei D. definitivă la data de 05.04.2014 prin neexercitarea căii de
atac, pe care le repune în individualitatea lor:
art. 208 – 209 alin. 1 lit. i vechiul C.p. cu aplic. art. 37 lit. a vechiul C.p. (aplicată prin
sentința penală nr. 473/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București);
28
art. 208 vechiul C.p. cu aplic. art. 37 lit. a vechiul C.p. (aplicată prin sentința penală nr.
473/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București);
art. 192 alin. 2 vechiul C.p. cu aplic. art. 37 lit. a vechiul C.p. (aplicată prin sentința penală
nr. 473/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București);
- pedeapsa unică și indivizibilă de 4 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infr.
prev. de art. 208 -209 alin. 1 lit. i vechiul C.p., cu aplic. art. 37 lit. a vechiul C.p.;
- sporul de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 39 alin. 1 și 2 vechiul C.p. rap. la art. 34 alin. 1 lit. b și art. 35 alin. 1
vechiul C.p. și art. 5 C.p., au fost contopite pedepsele unice și indivizibile de 7 ani închisoare,
respectiv 3 ani închisoare aplicate prin prezenta cu pedeapsa unică și indivizibilă de 4 ani
închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b
C.p., pe o durată de 3 ani, aplicate prin sentința penală nr. 606/26.02.2014 a Judecătoriei
Sectorului 5 București, definitivă prin nerecurare la data de 13.03.2014 și cu pedepsele unice
și indivizibile repuse în individualitatea lor, respectiv patru pedepse de câte 5 ani închisoare,
două pedepse de câte 3 ani închisoare și o pedeapsă de 4 ani închisoare, aplicând
inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a și b C.p., pe o durată de 3 ani, sporită cu 1 an și
6 luni închisoare, dispunând ca în final inculpatul N. N. să execute pedeapsa rezultantă de 8
ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66
lit. a și b C.p., pe o durată de 3 ani, după executarea considerarea ca executată a pedepsei
principale.
prevăzute de 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b vechiul C. p. pe durata executării pedepsei
In baza art. 14 Cpp si art. 346 alin. 1 Cpp rap. la art. 1357 C. civ. și art. 1381 C. civ.
a fost obligat inculpatul N. N. la plata sumei de 600 lei către partea civilă S. M., reprezentând
daune materiale.
A fost menținută măsura de siguranță a confiscării speciale a sumei de 300 lei dispuse
față de inculpat în baza art. 112 lit. e C.p. prin sentința penală nr. 606/2014 a Judecătoriei
Sectorului 5 București și măsurile de siguranță dispuse față de același inculpat prin sentința
penală nr. 473/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București (pentru sumele de 270 lei și 80 lei).
În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod de procedură penală și a art. 72 alin. 1 Cod pen., s-a
dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, perioada executată, de la 04.04.2013 la
zi.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de către Judecătoria
D. în baza sentința penală nr. 221/07.03.2014 și mandatul de executare a pedepsei închisorii
29
emis în baza sentința penală nr. 606/26.02.2014, emis de către Judecătoria Sectorului 5
București și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei sentinței
penale.
În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală a fost obligat
inculpatul la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 4 București și inculpatul N. N.
Analizând apelurile declarate în cauză în raport de art.417 C. pr. pen., instanța de apel
a constatat următoarele:
În ceea ce privește apelul inculpatului acesta urmează a fi respins, întrucât probele

administrate în cauză demonstrează fără nici un dubiu că inculpatul a exercitat violențe
împotriva părții vătămate pentru a-și asigura scăparea și/sau produsul infracțiunii.
Astfel, declarația pârtii vătămate - proba directa - s-a coroborat cu declarația fiului -
proba indirectă - care a arătat (fiind audiat în fața instanței) că s-a deplasat la domiciliul
mamei sale, care i-a povestit întâmplarea, inclusiv faptul că inculpatul a împins-o pentru a
reuși să fugă, persoana vătămată arătându-i vânătaia de la picior dobândită în urma căzăturii.
Veridicitatea declarațiilor părții vătămate este susținută și de planșa fotografică efectuată la
data faptei care evidențiază existența unor leziuni la nivelul feței persoanei vătămate.
De asemenea, susținerile părții vătămate sunt completate și de rezultatul testării

comportamentului simulat, în raportul de constatare criminalistică nr. 450.250/15.05.2015,
expertul criminalist a concluzionat că la întrebarea „În data de 02.03.2013 tu ai lovit-o în
vreun fel pe S. M. în locuința ei” răspunsul inculpatului nu a provocat modificări specifice
comportamentului simulat în timp ce la întrebările „În data de 02.03.2013 tu ai îmbrâncit-o pe
S. M. în locuința ei?” și „În data de 02.03.2013 tu ai împins-o pe S. M. după ce i-ai furat
banii?” răspunsurile inculpatului au provocat modificări specifice comportamentului simulat.
In concluzie, Curtea va respinge ca neîntemeiată solicitarea inculpatului de schimbare

a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt și ca nefondat apelul
declarat de apelantul - inculpat N. N. împotriva Sentinței penale pronunțate de Judecătoria
Sectorului 4 București.
In ceea ce privește apelul Parchetului, Curtea constata ca instanța de fond în

mecanismul de stabilire a pedepsei pentru fapta săvârșită de către inculpat a combinat
dispoziții din noul cod penal - pedepse complementare, cu dispoziții din vechiul cod penal -
încadrarea juridică, și respectiv regimul sancționator al concursului de infracțiuni .
Prin decizia nr. 265/06.05.2014 a CCR, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014, s-
a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a
constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit
combinare a prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai
favorabile. Curtea a considerat ca o combinare a dispozițiilor mai favorabile dintre două legi
30
succesive este hibridă și duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia legi (lex tertia),
consecință inadmisibilă, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care
nu le revine, intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.
Principiul „mitior lex” este greșit aplicat atunci când sunt combinate dispozițiile mai
favorabile infractorului cuprinse în legile penale succesive, cu rezultatul obținerii unei „lex
tertia”. Prin selectarea și îmbinarea dispozițiilor penale mai blânde cuprinse în legile penale
succesive, judecătorul nu s-a limitat la aplicarea legii penale, ci a creat o lege penală proprie.
Așadar, prin acest procedeu combinatoriu judecătorul si-a depășește atribuțiile sale și pătruns
în domeniul legislativului fără a exista un argument care să justifice îmbinarea a două sau mai
multe legi penale.
De asemenea, V. Dongoroz în Codul penal comentat și adnotat a arătat că în alegerea

legii mai favorabile nu se îmbina dispozițiunile unei legi cu ale celeilalte pentru a obține un
rezultat mai favorabil, fiindcă aceasta ar însemna crearea pe cale de aplicațiune a unei a treia
lege (lex tertia), ceea ce nu este admis.
Curtea, sub aspectul încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului și,
implicit, a tratamentului sancționator, a reținut că în cauză își găsesc aplicabilitate dispozițiile
privitoare la aplicarea legii mai favorabile întrucât de la săvârșirea infracțiunii de către
inculpat și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale,
respectiv la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul Cod penal conform Legii nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, astfel ca pedepsele
complementare ar fi trebuit să fie aplicate în baza art.64 alin.(1) teza a II-a și lit. b) din vechiul
C. pen.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei instanța de apel apreciază că instanța de

fond a aplicat corect criteriile de individualizare.
Rolul prioritar al pedepsei este acțiunea de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni,

nu acela al represiunii, deoarece numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice în
ceea ce privește adaptarea conduitelor destinatarilor legii penale, și dezvoltarea conștiinței
juridice și morale a membrilor societății și numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor
sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete, trebuie utilizată constrângerea.
Primul scop al oricărei pedepse este prevenția specială adică pedeapsa trebuie să-l
împiedice pe condamnat să săvârșească din nou o infracțiune; la realizarea acestui scop
pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcții - reeducarea și intimidarea.
Intimidarea își produce efectele imediat, cât există și durează teama de pedeapsă, în
timp ce reeducarea își produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit
tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări intervenite în conștiința
subiectului și are un caracter relativ statornic, durabil.
Funcția de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care

făptuitorul luând cunoștință de constrângerea la care va fi supus ca o consecință a infracțiunii,
31
înțelege semnificația exigențelor sociale și necesitatea de a respecta normele de conduita în
societate, de a avea o comportare onestă și disciplinată.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Curte apreciază că funcțiile de

constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-
o justă individualizare a sancțiunii care se țină seama de persoana căreia îi este destinată,
pentru a fi ajutată să se schimbe, să se adapteze normelor de conviețuire socială înțelese în
sens larg.
Așa fiind, Curtea în temeiul art. 420 alin. 11 Cod procedură penală raportat la art. 386
alin. 1 Cod procedură penală va respinge ca neîntemeiată solicitarea inculpatului de schimbare
a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 228 alin. 1 noul Cod penal- art. 229 alin.
1 lit. b noul Cod penal.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul
declarat de apelantul- inculpat N. N. împotriva Sentinței penale pronunțate de Judecătoria
Sectorului 4 București.
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul declarat de
apelantul declarat de Parchet, va desființa, în parte, sentința apelată și în temeiul art. 12 alin.
(1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 65 alin. (1) vechiul cod penal cu referire la art. 35
alin. (1) vechiul Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) vechiul Cod penal pe o durată
de 3 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.
Cu referire la înțelegerea și prevenirea fenomenului infracțional caracterizat prin

săvârșirea de tâlhării și tâlhării calificate, cunoașterea conidiilor care au favorizat săvârșirea
faptei are un rol important în prevenirea și combaterea infracțiunilor de tâlhărie, prin
pregătirea antiinfracționala a populației. Este, de asemenea, necesară luarea de măsuri pentru
ca pedeapsa să asigure reeducarea făptuitorilor în locurile de detenție, precum și observarea
acestora și după executarea pedepsei.
Este inutilă mărirea cuantumului pedepsei pentru infracțiunea de tâlhărie, dacă în

timpul detenției nu se iau măsuri ca pedeapsa să constituie un mijloc real de reeducare a
făptuitorului. Se observă că infracțiunile de tâlhărie și, în general, toate infracțiunile se
comit de persoane cu un grad scăzut de pregătire şcolară şi cu mari carenţe educative.
Penitenciarele trebuie să asigure o continuare a pregătirii profesionale a deținuților, în scopul
de a-i scoate din sfera și nivelul de cunoștințe la care se află, conștientizând-i în acest fel de
necesitatea reintegrării în societate.
Infracțiunea de tâlhărie face parte din categoria infracțiunilor complexe, întrucât

exprimă un grad înalt de duritate, în raport de modul de manifestare a violenței, de la simple
lovituri până la moartea victimei. De aceea, se impune un tratament juridic adecvat pentru
prevenirea și combaterea acestui gen de fapte. Se impune un ansamblu de măsuri pentru
eradicarea acestor infracțiuni, la nivel statal, nu numai intervenția organelor de ordine și a
justiției pentru sancționarea corespunzătoare și rapidă a acestor fapte. O atenție deosebită
32
trebuie acordată minorilor care pot fi atrași mai ușor la comiterea acestor fapte și mai ales la
formarea de grupuri infracționale. Aceștia acționează fără a discerne faptele și consecințele pe
care le generează.
În cazul lor, modalitatea de săvârșire a infracțiunii, urmarea produsă, gradul de

pericol social concret al faptei, dezvoltarea intelectuală a inculpatului minor, constituie criterii
de alegere și luare a unei măsuri educative.
Un rol deosebit de important revine și mass-mediei, care trebuie să cunoască
manifestările de acest gen, să ia poziție față de acestea pentru a crea o atitudine colectivă a
cetățenilor față de făptuitori și faptele lor.
În doctrina română s-a conturat opinia potrivit căreia noțiunea de prevenție are două
conotaţii6: a) una cu caracter sociologic şi criminologic, care se referă la ansamblul de
activități desfășurate în direcția identificării, explicării şi diminuării cauzelor şi conditiilor
generale şi speciale, sociale şi individuale, obiective şi subiective care generează sau
favorizează manifestări delincvente în societate; b) una cu caracter juridico-penal, care se
referă la efectul pe care legislația penală, prin incriminările şi pedepsele prevăzute, îl exercită
asupra conduitei şi comportamentului indivizilor şi grupurilor sociale. Acest efect poate fi
general (prevenție generală), întrucât se exercită asupra tuturor indivizilor din momentul
adoptării şi aplicării legii penale (prin definirea faptelor considerate infracţiuni, consecințele
nerespectării normelor penale, sancțiunile care sunt prevăzute etc.), şi special (prevenție
specială), atunci când se exercită direct asupra indivizilor care au încălcat prevederile legii
penale. Susținătorii politicilor penale preventive au o perspectivă realistă cu privire la
eficienta acestor politici, știut fiind faptul că prin prevenire nu este posibil un control deplin şi
nici nu putem vorbi de o eradicare a fenomenului infracțional. Scăderea ratei infracționalității
este posibilă prin adoptarea şi implementarea, nu numai a unor politici penale dominant
represive, ci şi a unor politici penale preventive. În prezent se acordă o importantă crescândă
politicilor penale preventive, pornind de la considerentul că politicile penale represive au o
eficiență limitată.
Putem observa că în cazul politicilor penale represive relația cost-beneficiu este una
invers proporțională: costuri ridicate (resurse de la bugetul de stat alocate) pentru organizarea
şi funcționarea instituțiilor administrative şi de poliție, pentru construirea şi amenajarea de
închisori; beneficii reduse în privința reinserţiei sociale a condamnaților, studiile statistice
demonstrând că nivelul curbei infracționalității pentru condamnați rămâne aproximativ același
după executarea pedepsei sau se poate înregistra chiar o creștere a acestuia (după detenție,
frecvența şi gravitatea infracțiunilor cresc). În acest sens se apreciază că „la nivelul deciziei de
politică penală, în mai multe state, s-a înțeles că adoptarea unor măsuri de prevenire a
criminalității poate avea un impact mult mai puternic asupra evoluției fenomenului, fiind
totodată – în cadrul unei evaluări globale complexe – o soluție mai rentabilă în raport cu
costul general al crimei”26
26
Muțiu Florentina Olimpia, Politica penală de prevenire a criminalității. Principii,
https://drept.uvt.ro/administrare/files/1481046727-conf.-univ.-dr.-florentina-olimpia-mut--iu.pdf
33
CONCLUZII
Când ne referim la infracțiunile determinate (într-o oarecare măsură) de condițiile

economice și sociale, trebuie să avem în vedere în special, infracțiunile ce se comit contra
patrimoniului: furtul, tâlhăria, pirateria, abuzul de încredere, gestiunea frauduloasă,
înșelăciunea, delapidarea etc.
Am observat, așadar, că o infracțiune gravă contra proprietății este tâlhăria. Comite

această infracțiune acela care, de pildă, văzând că victima se împotrivește încercării
infractorului de a-i sustrage geantă, o lovește sau o trântește la pământ, după care fuge cu
obiectul sustras, sau hoțul care, văzând că păgubașul îl urmărește și este gata să-l prindă, se
întoarce și îl lovește, reușind să dispară cu lucrul furat. Tot tâlhărie este și fapta hoțului care
leagă mai întâi victima, o imobilizează sau îi administrează un narcotic spre a putea să o
jefuiască mai bine ori o leagă după ce i-a furat tot din casă, spre a o împiedica să ceară
imediat ajutor.
Tâlhăria constituie deci o încălcare nu numai a proprietății, dar și o gravă atingere

adusă integrității corporale a omului.
La baza infracțiunii de tâlhărie pot fi anumiți factori, cum ar fi: factorii biologici,
factorii familiali (neglijența creșterii determinată de o familie numeroasă, de o supraveghere
slabă sau de o interacțiune neadecvată părinte- copil; conflictul și disciplina părinților impusă
copiilor manifestată prin abuz sau cicăleală, sau dimpotrivă o disciplină neregulată sau
inconsistentă și, nu în ultimul rând conduite și atitudini parentale deviante, cum ar fi
infracțiunile parentale, violența parentală sau toleranța violenței, precum și dezbinarea
familiei), factori cognitivi proprii ai făptuitorului cum ar fi performanța intelectuală scăzută și
inteligența nedezvoltată, sărăcia sau dependența de substanțe narcotice.
Dinamica fenomenului infracțional din ultimii ani și eforturile instituțiilor statului și

ale societății civile de a-i face față într-o manieră coerentă și eficace, impune realizarea unei
strategii naționale de prevenire a criminalității. Acest lucru este deplin posibil deoarece există
o bază teoretică bogată consacrată acestui domeniu: acte normative românești, programe și
recomandări ale Consiliului Europei și ale O.N.U., strategii elaborate recent în alte țări.
34
Noile evoluții contemporane demonstrează pericolul criminalității pentru dezvoltarea
socială, dreptul cetățenilor de a trăi în securitate și, ca o consecință, elaborarea unei strategii
pe termen lung pentru a evita mersul spre o societate terorizată.
Peste tot in lume, statisticile oficiale arată creșteri importante ale criminalității, dar și
eforturi din ce în ce mai mari pentru ai face față atât la nivel de stat cât mai ales la nivel
comunitar. Deși serviciile de poliție rămân în continuare esențiale pentru combaterea și
prevenirea criminalității, cetățenii și comunitățile devin din ce în ce mai vizibile în domeniul
atât de complex al ordinii sociale și al creșteri calității vieții.
Traversăm o perioadă în care, la marile flageluri sociale cunoscute - corupția, sărăcia,

șomajul, drogurile, alcoolismul - se adaugă terorismul, crima organizată, degradarea mediului
urban precum și factori subtili ca abuzurile, discriminările, absența controlului, promovarea
violenței prin mass-media.
Toți acești factori se conjugă, desigur, cu cei particulari unei țări sau unei regiuni
amplificând vulnerabilitatea socială și costurile criminalității. Grupurile care suferă cel mai
mult din cauza unei rate înalte a criminalității, rămân mereu aceleași: tinerii, vârstnicii,
femeile, persoanele singure, cei care trăiesc în cartiere marginalizate. Deși riscurile imediate
par urgente, ameliorări de durată apar doar când sunt abordați factorii indirecți: sărăcia,
incultura, șomajul, lipsa perspectivei, etc. Ca urmare, prevenirea criminalității minorilor
devine un imperativ al acestei perioade pentru Romania, în care obiectivele principale sunt
ordinea socială, consolidarea mecanismelor de respectare și aplicare a legilor, formarea și
solidarizarea publicului la acțiunile preventive, supravegherea și evaluarea riscurilor în timp și
spațiu.
Sentimentul de securitate personală este condiția de bază a calității vieții și este cel
mai mult alterat de criminalitate. Deseori, presa de senzație joacă un rol important în percepția
pericolelor de către cetățeni. Statul coordonează întreaga activitate și asigură prevenirea
situațională prin norme de securitate, legi pentru alcool și arme, reglementari urbane privind
amenajarea spațiului, iluminatul public și alte măsuri asemănătoare.
Doar prevenirea socială este eficace pe termen lung, deoarece acționează asupra
tinerilor inadaptați în contextele sociale în care trăiesc: familie, școală, grup de prieteni,
cartier, localitate. În acest sens, acțiunile preventive au o dublă orientare: pe de o parte, spre
factorii care anticipează o dezvoltare inadecvată a persoanei și a familiei sale și, pe de altă
parte, spre comunitatea în care trăiesc aceștia. În mod deosebit, prevenirea socială dezvoltă
programe de ameliorare precoce a competențelor de viață ale minorilor, de eliminare a
carențelor parentale, de creare a condițiilor pentru o bună evoluție intelectuală și morală a
familiei, de îmbogățire a mediului educativ în care trăiesc minorii (pre) delincvenți.
A te purta civilizat, a nu țipa, a-ți controla violenta, a respecta regulile, a-ti impune să
fii bun cu cei din jur, a-ți oferi ajutorul, a face față fricii, a-i prețui pe cei apropiați, nu sunt
achiziții atât de facile pe cât par la prima vedere. Cu cât vulnerabilitatea socială a copiilor și
35
părinților este mai mare, cu atât riscul apariției și menținerii conduitelor antisociale este mai
amplu.
Când ești convins că nu ai valoare și nici viitor, conduita morală devine un lux
inutil.
BIBLIOGRAFIE
 Noul Cod Penal
 Constituția României
 Gh. Beleiu, Drept civil. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil,
Ed. Șansa SRL, București, 1998
 Drept penal- Partea speciala, Mihail Udroiu, Ed. C. H. Beck, Ediția 4
 Fișe de drept penal- partea specială- ediția a III-a, Mihail Udroiu
 Drept penal- Partea specială, Alexandru Boroi, Ediția a3a, Ed. C. H. Beck
 Drept penal- Partea specială, C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei, Ed. C. H.

Beck
 E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. A2-a, Ed. Universul Juridic, București,

2002
 Dr. Gheorghe Florian, Institutul National de Criminologie, Prevenirea

criminalității. Teorie și practică
 Gheorghe Nistoreanu, Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Alexandru Boroi, Ioan

Molnar, Valerică Lazăr, Drept Penal - Partea specială, Editura Europa No-va, București,
1999
 www.legalis.ro
 www.juridice.ro
 www.scj.ro
 www.rolii.ro
36
 www.dexonline.ro
 https://legeaz.net/noul-cod-penal/art-224
 https://legeaz.net/spete-penal/diferenta-santaj-talharie-440-2000
 www.wikipedia.ro
37

Lucrare de Licență Aspecte Teoretice Și de Jurisprudență Ale Infracțiunii de Tâlhărie Și Tâlhărie Calificată

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare de Licență Aspecte Teoretice Și de Jurisprudență Ale Infracțiunii de Tâlhărie Și Tâlhărie Calificată

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU”

Aspecte teoretice și de jurisprudență ale infracțiunii de

tâlhărie și tâlhărie calificată

Prof. univ. dr. ALEXANDRU BOROI

MICLE DANIELA DUMITRA

CAPITOLUL 1. CONSIDERAŢII GENERALE ŞI DE ORDIN ISTORIC PRIVIND

3. Evoluția incriminării infracțiunii de tâlhărie și tâlhărie calificată Precedente legislative……………8

3.1Tâlhăria în reglementările anterioare...................................................................................................8

CAPITOLUL 2. ANALIZA CONŢINUTULUI LEGAL AL TÂLHĂRIEI ŞI A TÂLHĂRIEI

1.1. Condiții preexistente........................................................................................................................11

1.2 Conținutul constitutiv al tâlhăriei....................................................................................................12

1.3. Forme. Modalități. Sancțiuni……………………………………………………………………...13

2. Tâlhăria calificată. Analiza circumstanțelor……………………………………………………...…14

2.1. Forme prevăzute de art. 234 alin.(1) C. pen. ……………………………………………………..14

2.2. Forme prevăzute de art. 234 alin.(2) C. pen. …………………………………………………….17

2.3. Forme prevăzute de art. 234 alin.(3) C. pen. …………………………………………………….17

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ PRIVIND INFRACȚIUNEA DE TÂLHĂRIE

Referiri la practica juridică, denumiri de acte normative, hotărâri judecătorești

al. fin. – alineat final

J.N. – Revista “Justiția Nouă”

"Schinderhannes zdrențărosul, bun de spânzurat, este spaima fiecărui bărbat, dar

Infracțiunea de tâlhărie face parte din categoria infracțiunilor contra patrimoniului,

Este discutabil dacă și în ce măsură, în prezent, se mai poate accepta această

1. Locul tâlhăriei în structura infracțiunilor contra patrimoniului.

Întrebuințarea actelor de constrângere sporește gradul de pericol social al tâlhăriei,

Prin întrebuințarea violenței ca element al naturii obiective a infracțiunii de tâlhărie se

Obiectul juridic al infracțiunilor contra patrimoniului îl constituie relațiile sociale a

Legea penală a considerat că pentru a ocroti patrimoniul și drepturile legate de acesta

Așadar, schimbarea pe căi ilicite a situației entităților patrimoniale constituie

Noțiunea de patrimoniu este una abstractă și de sinteză, ce cuprinde totalitatea

Spre deosebire de dreptul civil unde patrimoniul reprezintă un ansamblu de drepturi și

Pentru asigurarea drepturilor patrimoniale, legea penală apără situații existente,

3. Evoluția incriminării infracțiunii de tâlhărie și tâlhărie calificată Precedente

3.1 Tâlhăria în reglementările anterioare

Tâlhăria în Codul Penal de la 1864

Tâlhăria în Codul Penal de la 19361

Tâlhăria în Codul Penal de la 1968

3.2.Tâlhăria în reglementarea actuală - Noul Cod penal (Legea nr. 286/2009)

Tâlhăria și tâlhăria calificată sunt incriminate în Partea specială, Titlul II Infracțiuni

Astfel, art. 233 C. pen. stabilește că:

Art. 234. C. pen. stabilește că:

„(1) Tâlhăria săvârșită în următoarele împrejurări:

Analiza conținutului legal al infracțiunii de tâlhăriei și tâlhărie

a) Obiectul juridic special în cazul infracțiunii de tâlhărie 1 este complex, fiind

a) Subiectul activ al infracțiunii de tâlhărie, nefiind circumstanțiat de lege, poate fi

1.2. Conținutul constitutiv1

a) Elementul material. Ca expresie a caracterului de infracțiune complexă, elementul

Acțiunea principală constă, așadar, în acțiunea de furt. La tâlhărie, ca și la furt, bunul

Violenta, amenințarea sau punerea în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra,

Prin „amenințării” se înțelege săvârșirea faptei prevăzute în art. 206 C. pen.3

Prin „punerea victimei în stare de inconștientă” se înțelege folosirea de narcotice sau

b) Urmarea imediată. Urmarea constă, ca și la infracțiunea de furt, în trecerea bunului

c) Legătura de cauzalitate. Între acțiunea incriminată și rezultatul produs trebuie să

Infracțiunea de tâlhărie se săvârșește cu intenție directă, atât în ce privește acțiunea

Latura subiectivă a infracțiuni de tâlhărie include în sfera scopului specific furtului și

1.3. Forme. Modalități. Sancțiuni

a) Actele preparatorii. Fiind o infracțiune comisivă și intenționată, este susceptibilă

b) Tentativa. La tâlhărie, tentativa este de asemenea posibilă, iar legea prevede

c) Consumarea. Infracțiunea de tâlhărie se consumă când executarea ambelor acțiuni

d) Epuizarea. Tâlhăria se consideră epuizată atunci când au încetat actele succesive în

Infracțiunea de tâlhărie este susceptibilă în varianta simplă, de mai multe modalități

În varianta simplă există modalitatea normativă a violențelor și celorlalte mijloace

Tâlhăria în varianta tip, prevăzută în art. 233C. pen., se pedepsește cu închisoare de la