UNIVERSITATEA TITU MAIORECU

FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE LICENŢĂ
Disciplina:DREPT PENAL SPECIAL

Tema:
EXAMEN TEORETIC ȘI DE PRACTICĂ JUDICIARĂ
ÎN MATERIA OMORULUI

Coordonator:
LECTOR UNIV. DR. ALEXANDRU BOROI

Absolvent:
SOTIR PUIU SOLOMON

București

2018
 CUPRINS

LISTA ABREVIERI.................................................................................................................3
CAP. I. CONSIDERAŢII GENERALE……………………………..……………………. 4
1.1. Noţiuni introductive privind infracţiunea de omor.....…………………………………….4
1.2. Caracterizarea infracțiunii de omor....................................................................................6
1.3. Date istorice privind infracţiunea de omor………………………………………………..8

CAP. II. CONDIŢII PREEXISTENTE………………………………………………..... 11

2.1. Obiectul infracţiunii de omor simplu………………………………………………......11

2.1.1. Obiectul juridic generic………………………………………………………………11
2.1.2. Obiectul juridic special………………………………………….……………………11
2.1.3. Obiectul material al infracţiunii de omor……………………….…………………….12
2.2.4 Subiecţii infracţiunii……………………………………………..…………………...13
2.2.5. Subiectul activ al infracţiunii de omor…………………………….………………....13
2.2.6. Subiectul pasiv…………………………………………………….……………….....15

CAP. III. CONŢINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACŢIUNII DE OMOR…………16

3.1. Latura obiectivă …………………………………………………………………...…..16

3.1.1. Elementul material……………………………………………………………….......16
3.1.2. Rezultatul (urmarea imediată)………………………………………………………...17
3.1.3. Legătura de cauzalitate……………………………………………………………….17
3.2. Latura subiectivă…………………………………………………….………………….18
3.2. l. Intenţia ca formă de vinovăţie în cazul infracţiunii de omor……….……………… .18

CAP. IV. FORME, MODALITĂŢI, SANCŢIUNI……………………………………….19

4.1. Formele infracţiunii de omor……………………………………………………………19

4.2. Modalităţile infracţiunii de omor…………………………………………………….…19
1
4.3. Sancţiunile infracţiunii de omor………………………………………..……………….20

STUDIU DE CAZ…………………………………………………….……………………21
CONCLUZII.......................................................................................................................29

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………31

2
 ABREVIERI

alin. - alineat

art. - articolul

C. pen - Cod penal

C. proc. pen. - Cod procedură penală

C.S.J/I.C.C.J. - Curtea Supremă de Justiţie/ Inalta Curte de Casaţie şi

Justiţie

dec. pen. - decizia penală

lit. - litera

M. of. - Monitorul oficial

nr. - numărul

op. cit. - opera citată

p. - pagina

prev. - prevăzut

pct. - punctul

3
 CAPITOLUL l
CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INFRACŢIUNEA DE OMOR

În urmă cu două milenii Titus Lucrețius Carus afirma: „Vitaque mancipio nulli datur,
omnibus usu”, adică „viața nu este proprietatea nimănui, ci uzufructul tuturor”, atrăgând
atenția asupra importanței valorii vieții persoanei sub aspectul succesiunii generațiilor și
permanenței omului în lume.

În toate sistemele de drept, persoana omului, se detașează ca obiect special de ocrotire

juridico-penală și ca expresie a însăși rațiunii de a fi a tuturor reglementărilor juridice. Legea
nu ocrotește numai interesul individual al fiecărei persoane de a trăi, ci și interesul general al
societății ca viața fiecărui individ să fie conservată și respectată de ceilalți, păstrarea vieții
indivizilor fiind un element decisiv pentru existența societății.

Viaţa este un fenomen complex. Ca formă superioare de mişcare, ea are la bază procese
biologice şi psihice care îşi subordonează procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice).
Dar mai presus de toate ea este un fenomen social, o valoare socială, adică acea relaţie socială
care, reglementată din punct de vedere juridic, constituie dreptul absolut la viaţă al persoanei
umane.

Infracțiunea de omor ,cea mai gravă formă de manifestare a violenței impotriva ființei
umane este prevazuta in art. 188 Codul Penal. Este infractiunea care odata consumata
suprima viata omului intr-un mod cum nu ar trebuii sa existe.

În sistemul nostru de drept, persoana omului ocupă primul loc în ierarhia valorilor, dovadă
fiind primul articol al Constituției , care prevede că în România, ca stat de drept, democratic
și social, demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a
personalității umane reprezintă valori supreme și sunt garantate.

4
Art. 22 din Constituția României , reglementează și garantează dreptul la viață și la integritate
fizică și psihică: “Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale
persoanei sunt garantate; nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de
tratament inuman sau degradant; pedeapsa cu moartea este interzisă”. Acest drept figurează și
în alte documente internaționale importante precum Convenția Europeană a drepturilor
omului (art. 2) , Declarația universală a drepturilor omului (art. 3), Pactul cu privire la
drepturile civile și politice (art. 6), etc.

Putem obsverva in societatea actuala o crestere semnificativa a infrcatiunii de omor, lucru

care ar trebuii sa ne ingrijoreze si sa ne faca sa pretuim si sa ”securizam” viata cat mai
adecvat in timpurile din prezent unde siguranta nu este o certitudine ci o probabilitate.
Infracțiunea de omor este cuprinsă în categoria infracțiunilor contra vieții, în art.188 din
Capitolul I al Codului penal și prezintă importanță pentru că vizează protecția penală a
dreptului la viață, drept consfințit constituțional în art. 22 din Constituția României
Dreptul la viață este protejat de legea penală din momentul începerii vieții persoanei și până
la decesul acesteia, fără să se facă distincție în raport de sex, vârstă, ori alte elemente ce ar
putea fi incluse într-o perspectivă discriminatorie.

Protecția juridică a dreptului la viață a fost întărită prin adoptarea în 1948 a Declarației
Universale a Drepturilor Omului, care consacra în cadrul art.3 că „orice om are dreptul la
viață, libertatea și securitatea sa. Toate ființele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi
drepturi, fiecare om se poate preleva de drepturile şi libertăţile fundamentale, fără nici un fel
de deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică, origine naturală sau socială,
avere, naştere sau orice altă situaţie.”
În Pactul internațional privind drepturile civile și politice, adoptat de Adunarea Generală a
O.N.U. la data de16.12.1966 și intrat în vigoare la 20.11.1974, se precizează la art.6 că
„Dreptul la viaţă este inerent persoanei umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege. Nimeni
nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar.”
Este firesc ca bunul cel mai de preţ al omului, adică viaţa, să fie protejată şi prin
intermediul dreptului penal. Astfel, infracţiunile contra vieţii persoanei sunt reglemenate într-
un capitol (titlu) distinct în legislaţiile tuturor statelor. În cadrul acestui titlu, persoana este

5
ocrotită prin norme penale, privind viaţa persoanei, integritatea corporală şi sănătatea,
libertatea, onoarea sau demnitatea persoanei.

1.2.CARACTERIZAREA
INFRACŢIUNII DE OMOR

Juristui englez I. Coke în sec. Al XVII-lea defineste omorul: "când un om cu memoria

sănătoasă şi la vârsta la care răspunde de faptele sale ucide pe nedrept, cu premeditare sau
intenţionat orice fiinţă raţională".
Omorul, aşa cum apare definit în art. 188 alin (1). Noul Cod penal constă în uciderea unei
persoane si se pedepseste cu inchisoarea de la 10 la 20 de ani iar in alin (2) se prevede ca
tentativa se pedepseste , mod de exprimare care nu reprezintă altceva decât o explicare mai
precisă a denumirii marginale a infracţiunii (omorul), fără a reprezenta o descriere explicită a
tuturor elementelor constitutive ale infracţiunii.
Nici chiar formularea, în sensul că omorul a reprezentat "fapta persoanei care cu
intenţie, ucide o altă persoană"1, sub un anumit aspect nu ar fi completă. Deoarece nu ar
scoate în evidenţă toate elementele conţinutului juridic al infracţiunii de omor (de pildă, ar
evidenţia numai actul de violenţă asupra altei persoane, dar nu şi rezultatul constând din
moartea acelei persoane precum şi raportul de cauzalitate între act şi rezultat).
Dacă totuşi legiuitorul român (şi nu numai acesta) a preferat să folosească o
exprimare eliptică, explicaţia constă şi trebuie căutată în faptul că nu a socotit necesară
descrierea mai amplă a conţinutului incriminării.
În definirea omorului legiuitorul se foloseşte de însuşirea obiectivă a substantivului
provenit dintr-un verb (uciderea) de a exprima în el descrierea acţiunii (manifestarea de
violenţă faţă de victimă), rezultatul imediat (moartea victimei) cât şi legătura de cauzalitate
dintre faptă şi rezultat şi de a exprima concludent aceste realităţi.2
Aceste definiţii eliptice sunt tehnici pe care legiuitorul le foloseşte şi în cazul altor
incriminări (de exemplu: distrugerea, lipsirea de libertate etc.).

1
V. Dongorozşi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal, Bucureşti, 1971, pg. 180
2
A. Boroi, Aspecte teoretice şi practice privind infracţiunile de omor şi lovirile sau vătămările cauzatoare de
moarte, Ed. M.I., 1991, Bucureşti, pg. 23
6
 Cu acest mod de exprimare legiuitorul operează nu numai în definirea variantei
simple a omorului dar şi a variantelor specie (pruncuciderea, uciderea din culpă, determinarea
şi înlesnirea sinuciderii) precum şi a variantelor agravate ale omorului (omorul calificat şi
omorul deosebit de grav).
Deşi textul art. 188 Noul Cod penal nu poartă ca denumire marginală expresia "omor
simplu", totuşi această denumire este implicit acceptată de noul Cod penal, din moment ce în
textele următoare sunt prevăzute forme agravate ale omorului, "omorul calificat" , aşa încât,
potrivit normelor generale de interpretare, omorului calificat, i se opune în mod logic şi firesc
omorul simplu.

7
 1.3.DATE ISTORICE PRIVIND
INFRACŢIUNEA DE OMOR

Facerea 4, 8:

„După aceea, Cain a zis către Abel, fratele său: «Să ieşim la câmp!». Iar când erau ei în
câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.“
La începutul Sfintei Scripturi, în primele capitole ale cărţii Facerea, vedem începutul tuturor
celor ce aveau să se repete, mai apoi, în istoria omenirii. În acest verset, suntem martorii unui
act groaznic, primul omor - un fratricid, uciderea propriului frate.
În sens mai larg, uciderea nu este privită doar ca un act fizic, ci este luată în vedere şi
uciderea spirituală de care vorbeşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, în prima sa epistolă:
„Cel ce urăşte pe fratele său este ucigător de oameni“ (I Ioan 3, 15). Mântuitorul Însuşi
vorbeşte de acest sens spiritual, în predica de pe munte: „Oricine se mânie pe fratele său
vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata
sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului“ (Matei 5, 22).

”Sa nu ucizi!”3-Exodul 20 1-17

Prin aceasta porunca, Sfanta Scriptura opreste categoric omuciderea. Dintru inceput chiar,
acest mare pacat a fost oprit prin legea morala, sadita in constiinta omului la creatie. A
intrerupe viata unui om, inseamna din punct de vedere crestin, a suprima o faptura facuta
dupa chipul lui Dumnezeu pentru un destin superior, "inseamna a crea un gol si a tulbura
planul divin al vietii, caci fiecare om reprezinta si actualizeaza intr-o forma unica chipul lui
Dumnezeu". Trupul fiind destinat nestricaciunii, moartea este numai o stare provizorie. Desi
este zidit din ”lut”, el este ”vasul” de mare cinste prin care sufletul isi faureste destinul sau
nemuritor si "trebuie pastrat ca pe un templu al lui Dumnezeu.

Ocrotirea persoanelor împotriva actelor îndreptate contra vieţii s-a impus ca o

necesitate obiectivă încă din timpurile cele mai îndepărtate. Acei care suprimau viaţa unui

3
Biblia cartea Exod cap 20

8
membru al grupului social era alungat din comunitate şi, numai atunci când nu prezenta un
pericol pentru trib, părţile interesate aveau la îndemână posibilitatea răzbunării. Făptuitorul
alungat din cadrul tribului şi lipsit de protecţia grupului.

Treptat, un rol mai mare revine răzbunării, nelimitate la început, apoi limitată (legea
talionului); răul suferit de cel vinovat nu trebuia să depăşească răul pricinuit victimei (ochi
pentru ochi, dinte pentru dinte).

Cea mai străveche lege care are la bază legea talionului este Codul regelui Hammurabi din
Babilon (1792-1749 î. Hr.). Astfel legea prevede că: dacă cineva ucidea femeia altuia, i se
omora fiica; dacă o construcţie se prăbuşea dintr-un viciu de construcţie şi omora pe fiul
proprietarului, era ucis fiul arhitectului; dacă un om liber, deţinut pentru datorii, murea din
cauza loviturilor sau a lipsurilor, era ucis fiul creditorului care a cerut ca acesta să fie închis,
pentru neachitarea datoriilor.4
Omuciderea n-a încetat niciodată să fie şi o încălcare a intereselor grupului social, în
vechile obiceiuri latine pedeapsa pentru omucidere (răzbunarea sângelui) era lăsată în seama
părinţilor victimei, dar cu autorizarea anticipată a comunităţii5, iar, potrivit celei mai vechi
legi romane, aceea a lui Numa Pompilius, uciderea unei persoane libere era privită ca o crimă
contra colectivitate.
Legea Iui Sylla asupra ucigaşilor plătiţi şi otrăvitori ("lex Cornelia de Sicariis et
Veneficiis") a rămas fundamentală în această materie, în timp ce Legea lui Pompei asupra
uciderii unei rude nu a făcut decât să modifice sancţiunile. La început a fost exclusă din
noţiunea de omucidere uciderea sclavilor, considerată numai ca o faptă producătoare de
daune dacă era comisă de o altă persoană decât proprietarul, ulterior (sub împăratul Claudiu),
s-a recunoscut că un asemenea fapt putea fi urmărit şi ca omucidere. Sub denumirea de
omucidere era pedepsită orice faptă de ucidere intenţionată a unei persoane libere, chiar
săvârşită în scop de furt, aplicarea pedepsei cu moartea unui cetăţean fără o judecată
anterioară era considerată omucidere, tot astfel, otrăvirea sau uciderea prin vrăjitorie sau
magie; la fel incendiul intenţionat, ca şi infracţiunile comise cu ocazia unui naufragiu.
Pedeapsa pentru omucidere nu era aplicată aceluia care omora o persoană, aflându-se
în legitimă apărare sau ucidea adversarul, în timp de război, ori dacă suprimarea vieţii unei

4
Vladimir Hanga, Marii legiuitori ai lumii, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, pg. 75
5
Andrei Marin, Pagini alese din oratori greci, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, pg. 20
9
persoane s-a comis în executarea legii sau din ordinul autorităţii; la fel nu se aplica vreo
pedeapsă aceluia care a ucis pe ruda sa adulteră6.
Omuciderea voluntară care nu beneficia de asemenea justificări era pedepsită ca o
crimă publică; delictul de omucidere din culpă atrăgea numai obligaţia de despăgubire. Era
pedepsită ca faptă consumată, tentativa şi chiar simpla manifestare a voinţei de a ucide;
numai în timpurile din urmă s-a prevăzut o pedeapsă mai redusă în aceste cazuri, decât pentru
omuciderea consumată.
Spre sfârşitul Evului Mediu, pe lângă omorul simplu se pedepsea şi omorul agravat,
omorul prin mandat, omorul unei rude, asasinatul (denumire dată, la începutul Evului Mediu,
omorului prin mandat, apoi a fost extins şi la omorul premeditat).

6
Al. Boroi, op. cit., pg. 34
10
 CAPITOLUL II
CONDIŢII PREEXISTENTE

2.1. Obiectul infracţiunii

2.1.1. Obiectul juridic generic
2.1.2. Obiectul juridic special
2.1.3. Obiectul material
2.2. Subiecţii infracţiunii
2.2.1. Subiectul activ
2.2.2. Subiectul pasiv

2.1. OBIECTUL INFRACŢIUNII DE OMOR SIMPLU

2.1.1. Obiectul juridic generic

Obiectul juridic generic al infracţiunii de omor simplu trebuie neîndoielnic inclus în

obiectul juridic comun al subgrupului infracţiunilor contra vieţii şi anume, acel mănunchi de
relaţii sociale care se formează şi se dezvoltă în jurul acestei valori sociale, viaţa omului,
relaţii sociale ocrotite prin incriminarea faptelor, care aduc atingere acestei valori sociale.
Obiectul juridic generic al infracţiunii de omor prevăzută şi pedepsită de art. 188. este
comun cu cel al tuturor infracţiunilor contra persoanei.
2.1.2. Obiectul juridic special

Obiectul juridic special al infracţiunii de omor îl reprezinta relaţiile sociale a căror

formare, desfăşurare şi dezvoltare normală implică respectul acestei valori sociale, care este
viaţa omului.
Omul este o valoare socială fundamentală, fiindcă prin om şi în jurul său se formează
şi se dezvoltă imensa majoritate a relaţiilor sociale, ocrotind aceste valori implicit sunt

11
apărate toate relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare implică respectul
acestei valori sociale, care este viaţa omului.7

2.1.3. Obiectul material al infracţiunii de omor

Obiectul material al omorului constă din corpul unui om în viaţă, indiferent de vârstă
(copil sau nou-născut, tânăr sau adult şi bătrân), sex (bărbat sau femeie), starea sănătăţii
(sănătos, bolnav, muribund) sau a normalităţii bio-antropologice (normal, anormal, viabil sau
neviabil, cu malformaţii sau monstruozităţi anatomice sau antropologice etc).
Ceea ce este obiect material (corpul uman) nu se confundă cu subiectul pasiv care este
persoana ui viaţă căreia i s-a suprimat ori s-a încercat să i se suprime viaţa. După consumarea
omorului, persoana pierde calitatea de subiect pasiv şi devine o victimă; din subiect pasiv
devine numai obiect material al infracţiunii, în acest caz, obiectul material al infracţiunii este
corpul lipsit de viaţă al persoanei ucise, în caz de tentativă însă, persoana continuând să
trăiască, trăsăturile sale, ca subiect pasiv, se confundă în totul cu cele ale obiectului material.8
Viaţa este ocrotită de legea penală din momentul apariţiei şi până la încetare.
Momentul de început al vieţii persoanei este cel al naşterii.. Naşterea persoanei, implicit a
vieţii, fiind un proces format din mai multe etape, în literatura de specialitate s-au exprimat
mai multe păreri asupra momentului în care se poate considera că un om este în viaţă. După o
opinie mai veche, omul era considerat în viaţă din momentul în care fătul a dobândit, prin
naştere, existenţa extrauterină independentă, moment pe care-I marchează respiraţia
copilului.9.
Momentul când se sfârşeşte viaţa, de asemenea, constituie o problemă care nu a fost
pe deplin elucidată, în ciuda aparenţelor şi cu excepţia unor cauze rare, moartea persoanei nu
constituie un fapt instantaneu, viaţa nu părăseşte deodată întreaga emisferă cerebrală şi cu atât
mai puţin celelalte organe sau ţesuturi.10
Medicii iau în considerare două situaţii distincte şi anume: moartea clinică,
determinată de încetarea funcţiilor aparatului respirator şi ale aparatului circulator şi moartea
cerebrală sau biologică, care se instalează ceva mai târziu, după o stare de comă cu o durată
mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de cauza morţii.11 Între aceste două momente, deşi

7
A. Boroi, Infracţiuni contra vieţii, Ed. Naţional, , pg. 54 Infracţiuni contra vieţii persoanei, Ed
8
Ion Dobrinescu,. Academiei,, Bucureşti, pg. 21
9
V. Dongoroz şi colab., op. cit., pg.81
10
Gh. Scripcaru, M. lerbancea, Patologia medico-legală, Ed. Didactică şi Pedagogică, pg.33
11
A. Kraus-Manolescu, l. Preda, op. cit., pg.65
12
funcţiile sistemului nervos central, respirator şi circulator sunt oprite, se poate încă interveni
în unele cazuri prin metodele de reanimare ca viaţa să fie salvată,12 aceasta nu mai posibilă
după ce a intervenit moartea cerebrală sau biologică, în acest sens sunt şi prevederile Legii nr.
3/1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei; legea fixează ca moment al decesului moartea
biologică.

2.2. SUBIECŢII INFRACŢIUNII

2.2.1. Subiectul activ al infracţiunii de omor

Infracţiunea poate fi săvârşită de orice persană care îndeplineşte condiţiile generale

psihofizice ale răspunderii penale. Omorul poate fi comis de o singură persoană ori prin
contribuţia a două sau mai multor persoane (coautor, instigator, complici).
In cazul coautorului, în literatura juridică se subliniază necesitatea unei contribuţii
nemijlocite la faptă a coautorului (faptă consumată ori faptă tentată). Există o asemenea
contribuţie nemijlocită a coautorului când acesta săvârşeşte acte care aparţin acţiunii tipice,
specifice laturii obiective a infracţiunii date descrise sau indicate de verbum regens din norma
incriminatoare, în cazul omorului vor fi, deci, astfel de acte orice activitate susceptibilă să
producă moartea unei persoane, să realizeze activitatea de ucidere.
Coautoratul la omor presupune, de asemenea, o intenţie comună a participanţilor de a
săvârşi fapte de omor; această hotărâre comună poate fi luată anticipat sau concomitent cu
săvârşirea faptei. De asemenea, înţelegerea poate fi explicită sau tacită, în lipsa unei
asemenea înţelegeri, fiecare persoană care loveşte victima răspunde pentru fapta proprie în
calitate de autor. Intenţia coautorilor este diferită de aceea specifică complicităţii, în timp ce
coautorul implică realizarea în comun a uciderii victimei, fiecare acţionează conştient că
participă ca autor în comun cu ceilalţi la producerea rezultatului, fiind răspunzător pentru
faptă în întregul ei, implicit şi pentru partea realizată de ceilalţi coautori; la complicitate,
făptuitorul urmăreşte să ajute sau să înlesnească acţiunea unuia sau mai multor făptuitori, el
acţionează conştient că ajută, înlesneşte săvârşirea faptei, în acest sens, în practica judiciară s-
a reţinut situaţia victimei care fiind lovită cu pumnul de către unul dintre inculpaţi, s-a retras

12
Vladirnir Beliş, Curs de medicină legală, pg. 13
13
într-o curte. Fiind înconjurată de inculpaţi, cu ajutorul unui topor a încercat să se apere,
lovindu-1 pe cel care o lovise, apoi a încercat să sară gardul, în acest moment a fost ajunsă de
celălalt inculpat care i-a aplicat o lovitură cu toporul.13
În aceste condiţii faptele inculpaţilor nefiind concordante sub aspectul intenţiei la
omor, este exclusă existenţa coautorului.
Există instigare Ia omor, când o persoană a determinat cu intenţie o altă persoană să
săvârşească o asemenea faptă. Activitatea instigatorului la omor, cel mai adesea, ia forma
unui îndemn insistent, a unei sugestionai! insidioase, menite să substituie voinţei celui
instigat voinţa instigatorului, făcându-1 pe instigat să accepte şi să realizeze voinţa
instigatorului. Instigarea implică, aşadar caracterul determinant al îndemnului, în sensul că
îndemnul trebuie să aibă un rol esenţial în luarea deciziei celui instigat de a ucide victima.
Pericolul faptei instigatorului constă în aceea că utilizează slăbiciunea altuia, acţionează din
umbră, perfid, uneori prin metode dificil de sesizat, provocând o mutaţie esenţială, de ordin
negativ în conştiinţa instigatului. Anterior intervenţiei instigatorului, cel instigat se află
inactiv, indiferent sau nedecis, pentru ca, ulterior (şi ca urmare a intervenţiei instigatorului),
să se decidă să săvârşească o faptă atât de gravă cum este omorul.14
În ceea ce priveşte complicitatea, aceasta există în cazul când persoana, cu intenţie,
înlesneşte sau ajută în orice mod pe altul la săvârşirea unei fapte de omor. Este, de asemenea,
complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va favoriza pe
făptuitor, chiar dacă, după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. Există
complicitate la omor atunci complicele săvârşeşte acte specifice de pregătire, care constau în
crearea condiţiilor necesare pentru ca o altă persoană (autorul) să-şi desfăşoare activitatea lui
de ucidere.
Constituie complicitate materială, activitatea de ajutare, înlesnire efectivă sau
sprijinire materială Ia pregătirea sau executarea faptei săvârşite de autor.
Actele de complicitate materială la omor constau, în general, din procurarea
mijloacelor de ucidere (arme, instrumente, otravă, aparate explozive, vehicule ori bani pentru
procurarea lor sau a altor bunuri materiale care servesc autorului pentru aducerea la
îndeplinire a faptei sale); din înlăturarea piedicilor din calea săvârşirii actului de ucidere; din
înlăturarea riscurilor ca autorul să fie prins, ori din orice asemenea acte, care relevă

13
V. Dobrinoiu, N. Gonea, Cauze penale comentate, Partea specială, Ed. Ml, pg. 74
14
Al. Boroi, op. cit., pg. 63
14
2.2.2. Subiectul pasiv

Subiectul pasiv al infracţiunilor contra vieţii este persoana împotriva căreia se

îndreaptă acţiunea (inacţiunea) de ucidere; aceasta poate fi orice persoană, în cazul celorlalte
infracţiuni contra vieţii, legea cere existenţa unei anumite calităţi a subiectului pasiv (de
exemplu, calitatea de copil nou-născut în cazul pruncuciderii); alteori calitatea subiectului
pasiv constituie o agravantă a infracţiunii (de exemplu calitatea de soţ sau rudă apropiată la
infracţiunea de omor calificat).15
După săvârşirea faptei, subiectul pasiv devine victima infracţiunii. Aceasta din urmă,
poate avea un rol semnificativ în producerea rezultatului infracţional, studierea rolului
victimei în provocarea faptei ilicite nu constituie, însă, o preocupare a dreptului penal, ci a
criminologiei, iar în cadrul acesteia a victimologiei.
În cazul infracţiunii de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 188 C. pen.,
subiectul pasiv este persoana ucisă ca urmare a activităţii făptuitorului, deci cea care suferă
răul cauzal prin comiterea infracţiunii. Pentru existenţa subiectului pasiv al infracţiunii de
omor este suficient să se constate că persoana titulară a valorii ocrotite penal, a suferit răul
produs prin săvârşirea infracţiunii, adică moartea sau punerea în pericol a vieţii.
În literatura de specialitate, s-a subliniat, pe drept cuvânt, că nu trebuie confundat
subiectul pasiv al infracţiunii, adică persoana vătămată, cu subiectul pasiv de drept civil al
infracţiunii, adică cu persoana care a suferit paguba din infracţiune.16 Distincţia este
importantă fiindcă, dacă de cele mai multe ori, persoana vătămată este în acelaşi timp şi
persoana păgubită, prin infracţiune, există şi cazuri în care cineva poate fi subiect pasiv deci
persoană vătămată, fără să fie însă şi persoana păgubită (de exemplu copiii victimei unei
infracţiuni de omor au calitatea de persoane ce au suferit o pagubă prin infracţiune, însă nu au
calitatea de persoane vătămate, această calitate având-o victima.

15
V. Dongorozşicolab., Explicaţii teoretice, voi. l, Ed. Academiei, Bucureşti, pg. 54
16
Al. Boroi, op. cit., pg. 64
15
 CAPITOLUL III
CONŢINUTUL CONSTITUTIV
AL INFRACŢIUNII DE OMOR

3.1. Latura obiectivă

3.1.1. Elementul material
3.1.2. Rezultatul (Urmarea imediată)
3.1.3. Legătura de cauzalitate
3.2. Latura subiectivă
3.2.1. Intenţia ca formă de vinovăţie în cazul infracţiunii de omor

3.1. LATURA OBIECTIVA

3.1.1. Elementul material

Elementul material al infracţiunii de omor simplu, se realizează, din punct de vedere

obiectiv, prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitatea materială care are ca rezultat
moartea unui om. Elementul material poate consta dintr-o acţiune (comisiune) sau dintr-o
inacţiune (omisiune); în oricare din ipotezele menţionate, acestea se referă la incriminare nu
la fapta concretă, fiind vorba de un act care să posede, o anumită forţă distructivă, adică, sa!
fie apt obiectiv, să provoace moartea persoanei în condiţiile date. O asemenea forţă
distructivă exercitată asupra victimei se poate manifesta sub forma unor acţiuni fizico-
mecanice (sugrumare, lovire, tăiere, împuşcare, înţepare, electrocutare etc.), acţiuni Chimice
(otrăvire), acţiuni psihice (şocuri psihice) etc. Aceeaşi forţă distructivă este prezentă şi în
cazul inacţiunii, atunci când făptuitorul avea obligaţia (legală, contractuală, socială etc.), de a
face sau a îndeplini acţiunea prin care s-ar fi putut împiedica sau înlătura desfăşurarea unor
procese de natură să provoace moartea victimei (de exemplu, prin nehrănirea intenţionată a
copilului, a unui bolnav sau neputincios, prin lăsarea lor în frig, prin neadministrarea
medicamentelor, neaplicarea tratamentului necesar unui bolnav etc.), s-a dat posibilitatea să
acţioneze procesele naturale care au condus la moartea victimei.
16
 3.1.2. Rezultatul (Urmarea imediată)

Se ştie că descrierea faptei incriminate mai poate cuprinde pe lângă descrierea acţiunii
(inacţiunii) incriminate şi arătarea rezultatului acolo unde legiuitorul condiţionează existenţa
faptei incriminate de producerea unui rezultat material conceput ca o entitate exterioară
conduitei, diferită, cronologic şi logic, de acţiune şi cauzată de acesta.
În acest caz, rezultatul face parte din descrierea acţiunii, (din elementul material al
laturii obiective) şi constituie consecinţa, urmarea acesteia; rezultatul face parte împreună cu
acţiunea (inacţiunea) din descrierea faptei incriminate şi se înfăţişează în cazul infracţiunii de
omor, sub forma unei modificări a substanţei obiectului material, de exemplu, uciderea unei
persoane.
Infracţiunea de omor fiind o infracţiune de rezultat se cere deci producerea unui
rezultat determinat, indiferent dacă moartea s-a produs chiar în timpul efectuării activităţii de
ucidere, imediat după aceasta sau mai târziu.17

3.1.3. Legătura de cauzalitate

Fiind infracţiuni condiţionate de producerea unui rezultat, infracţiunile contra vieţii

implică întotdeauna necesitatea stabilirii raportului de cauzalitate între fapta săvârşită şi
rezultat (moartea victimei).
Legătura de cauzalitate este o categorie obiectivă care dobândeşte anumite trăsături
specifice datorită împrejurării că se referă la fapte social-umane, la relaţii între oameni.
Dacă în sens filozofic cauza unui fenomen este formată din totalitatea condiţiilor,
indiferent de natura acestora, care au favorizat producerea rezultatului, în sensul dreptului
penal, cauza presupune identificarea acelei condiţii care reprezintă o manifestare exterioară a
omului (deoarece numai omul poate fi tras la răspundere penală), susceptibilă să fi produs
rezultatul.

17
O. Loghin, T. Toader, Drept Penal Român. Partea specială, Casa de Editură şi Presă "Şansa" SRL, Bucureşti, ,
pg. 110.

17
 Dacă rezultatul a fost produs prin contribuţia mai multor persoane, identificarea
comportării umane care a reprezentat condiţia necesară producerii rezultatului (acţiune sau
inacţiune) prezintă serioase dificultăţi.
Prin urmare, între activitatea desfăşurată de făptuitor şi moartea victimei trebuie să
existe un raport de cauzalitate, în descrierea faptei de omor nu apare o expresie anume care să
sugereze legătura cauzală, însă aceasta rezultă, implicit, din descrierea acţiunii (fiind o
acţiune cu rezultat comprimat), de exemplu, substantivul derivat dintr-un verb - uciderea -
folosit în descrierea faptei de omor, arată nu numai în ce constă acţiunea incriminată dar şi
rezultatul şi implicit, potentele cauzale ale acţiunii.

3.2. LATURA SUBIECTIVA

3.2.1 Intentia

Omorul se săvârşeşte cu intenţia de a suprima viaţa unei persoane adică, fie cu

intenţie directă, atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul acţiunii sale (moartea victimei) şi
a urmărit producerea acestuia, fie cu intenţie indirectă când făptuitorul a prevăzut rezultatul
acţiunii sale şi fără a-1 urmări, a acceptat totuşi posibilitatea survenirii acestuia.
Rezultatul, constând din moartea victimei poate fi produs şi ca urmare a contribuţiei
unor procese naturale care se petrec în corpul victimei; avem în vedere transformările din
organismul victimei în momentul săvârşirii faptei; pentru bătrâni, copii, femei, bolnavi,
infirmi sunt suficiente acte minime de violenţă, pentru producerea rezultatului mortal; ca
urmare, intenţia de a ucide se relevă şi din modul de a acţiona al făptuitorului cunoscând
starea victimei asupra căreia acţionează.

18
 CAPITOLUL IV
FORME, MODALITĂŢI, SANCŢIUNI

4.1. FORMELE INFRACŢIUNII DE OMOR

Infracţiunea de omor, fiind o infracţiune comisivă (care poate fî realizată atât prin
acţiune cât şi prin inacţiune) şi o infracţiune materială condiţionată de producerea unui
rezultat material distinct de acţiune în timp şi spaţiu şi determinat de aceasta, este susceptibilă
de desfăşurare în timp, şi deci, de forme imperfecte, cum ar fi actele preparatorii şi tentativa.
Actele pregătitoare, deşi posibile la majoritatea infracţiunilor contra vieţii, totuşi nu
sunt incriminate ca atare. Nici în cazul infracţiunii de omor simplu, actele pregătitoare nu se
pedepsesc.
Legiuitorul prin art. 188 alin. 2 subliniază faptul că tentativa ca formă imperfectă se
pedepseşte, fiind posibilă în toate formele sale.
Tentativa la infracţiunea de omor poate fi întreruptă atunci când activitatea autorului a
fost oprită şi împiedicată să se desfăşoare din cauze exterioare voinţei făptuitorului.
Infracţiunea de omor poate îmbrăca şi forma tentativei perfecte, care se realizează atunci când
acţiunea tipică a fost executată în întregime, dar rezultatul - moartea victimei - nu s-a produs.
Tentativa la infracţiunea de omor poate îmbrăca şi modalitatea tentativei relativ improprie,
care se caracterizează prin caracterul impropriu sau inapt al mijloacelor folosite, precum şi
prin lipsa obiectului de la locul unde făptuitorul credea că se afla

4.2. MODALITĂŢILE INFRACŢIUNII DE OMOR

Infracţiunea de omor prevăzută în art. 188 N.c.pen., constituie forma tipică,

modalitatea simplă a acţiunii de ucidere. Această infracţiune, în forma sa tipică, poate
prezenta numeroase şi variate modalităţi faptice, determinate de împrejurările concrete în care
aceasta a fost săvârşită. Pentru sublinierea acestei idei, practica judiciară oferă numeroase
exemple. Astfel, în ceea ce priveşte mijloacele folosite, se poate afirma că acestea sunt
variate aşa cum reiese din cauzele cercetate: cuţit, ciomag, piatră, lemne, mâinile, picioarele,
unelte agricole, diverse instrumente improvizate etc.; toate fiind folosite pentru aplicarea de
19
lovituri în zonele vitale ale corpului, în ceea ce priveşte locul şi timpul săvârşirii infracţiunii
de omor, acestea diferă de la caz la caz, ele neavând relevanţă juridică cu privire la existenţa
sau inexistenţa infracţiunii de omor. Pe aceeaşi poziţie, se situează şi împrejurările
reprezentate de relaţiile dintre făptuitor şi victimă sau mobilul faptei. Sunt anumite
împrejurări în care omorul săvârşit, capătă întotdeauna un grad de pericol social sporit. De
aceea legiuitorul, în actualul Cod penal, a prevăzut prin dispoziţii specifice aceste
împrejurări, dispoziţii ce privesc modalităţile normative ale infracţiunii de omor. Aceste
modalităţi au fost incriminate în texte separate ca variante agravate, devenind astfel,
infracţiuni de sine stătătoare.

4.3. SANCŢIUNILE INFRACŢIUNII DE OMOR

Infracţiunile contra vieţii fiind cele mai grave infracţiuni contra persoanei au avut ca
şi consecinţă (în urma săvârşirii lor), stabilirea de către legiuitor pentru aceste fapte a celor
mai aspre sancţiuni.
Ocrotirea persoanelor împotriva actelor îndreptate contra vieţii s-a impus ca o
necesitate obiectivă încă din timpurile cele mai îndepărtate. Sancţiunile aplicate persoanelor
ce suprimau viaţa altor persoane difereau în funcţie de gradul de civilizaţie a diferitelor
popoare. La început, un rol mare i-a revenit răzbunării nelimitate, locul ei fiind luat treptat de
răzbunarea limitată. Aceasta era reprezentată de legea talionului; răul suferit de cel vinovat nu
trebuia să depăşească răul pricinuit victimei (ochi pentru ochi şi dintre pentru dinte).

Conform art. 188, infracţiunea de omor în forma sau varianta sa tipică se pedepseşte
cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitarii unor drepturi. Tentativa se
pedepseşte, potrivit cu regulile arătate în art. 33 alin. 2, cu închisoare de la 5 la 10 ani.

20
 STUDIU DE CAZ - OMOR

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele

Prin rechizitoriul nr. 1080/P/2015 din 14.10.2015, înregistrat pe rolul Tribunalului G la data
de 15.10.2015 sub nr. X, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul D M
(acesta fiind subiectul activ al infracțiunii din speța) pentru săvârșirea infracțiunii de omor,
faptă prev. de art. 188 alin. 1 C.p.

În actul de sesizare s-a reținut în esență de procuror că, în data de 24.09.2015, în jurul orelor
18.45, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se afla pe o terasă din I. B I inculpatul D M

a agresat-o pe victima M N ( fiind subiectul pasiv al infracțiunii pe care o analizăm) cu

cuțitul,(obiect apt să producă decesul unei persoane) tăind-o de două ori și aplicându-i o
lovitură în zona abdominală dreaptă cu același corp înțepător-tăietor/cuțit victimei M N care a
suferit leziuni, intrând în șoc hemoragic prin hemoragie internă și externă - consecutiv plăgii
înțepat-tăiate de la nivelul hipocondrului drept, penetrante abdominal cu secționare de
mezocolon transvers partea dreaptă și hemoperitoneu masiv, produsă prin lovire cu corp
înțepător – tăietor – cuțit - victima fiind preluată cu ambulanța și decedând pe drum spre
Spitalul clinic județean de urgență „Sf. A A” din G.

Obiectul material în speță fiind corpul înjunghiat al victimei.

Din acest mod în care inculpatul a actionat observăm intenția acestuia de suprima viata
parții vatamate. Zona corpului afectată fiind una extrem de importantă, faptul ca acesta a
penetrat abdomenul subiectului pasiv de doua ori ne arată ca ceea ce incupatul a facut nu
a fost o gresala ci o intentie clară de a ucide ,si de faptul ca acesta nu a avut vreodată
intentia de a se retrage din această actiune care a suprimat viata celuilalt.. Pornind de la
aceste detalii ne putem da clar seama ca in speta data este vorba de infractiunea de omor si
nu de alte infractiuni cu o gravitate mai redusă.

21
Starea de fapt reținută în rechizitoriu a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:
proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto,
procese verbale întocmite de organele de urmărire penală, concluzii preliminare privind
autopsierea cadavrului victimei M N, raport de expertiză medico legală – necropsie nr.
477/A3/25.09.2015 întocmit de SCML G, declarații martori, declarații inculpat.

Mijloacele de probă enunțate întăresc acuzarea dovedind si mai clar ca inculpatul se face
vinovat de savarșirea infracțiunii.

Prin încheierile din camera de consiliu din 19.10.2015 și 10.11.2015 pronunțate de

judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul G, în baza art. 348 C.p.p. raportat la art.
207 alin. 4 C.p.p, s-a menținut, ca legală și temeinică, măsura arestului preventiv dispusă față
de inculpatul D M în cursul urmăririi penale.

Prin încheierea din camera de consiliu din 03.12.2015, definitivă, pronunțată de judecătorul
de cameră preliminară de la Tribunalul G, s-a constatat că nu au fost invocate cereri și
excepții, s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. 1080/P/2015 din
14.10.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G, a administrării probelor și a efectuării
actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății și fixarea unui termen de
judecată pentru data de 15.01.2016, fiind astfel finalizată procedura de cameră preliminară.

Prin încheierea din ședința publică din 03.12.2015, pronunțată de Tribunalul G, în baza art.
362 alin. 1 și 2 C.p.p. raportat la art. 208 C.p.p, s-a menținut, ca legală și temeinică, măsura
arestului preventiv dispusă față de inculpatul D M.

În ședința publică din 15.01.2016, s-a procedat la ascultarea inculpatului D M care a

recunoscut în totalitate comiterea faptei reținute în sarcina sa, solicitând să fie judecat potrivit
procedurii simplificate, cererea inculpatului de judecare în baza probelor administrate în
cursul urmăririi penale fiind încuviințată de instanță.

Analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală, instanța

constată că starea de fapt reținută prin actul de sesizare este corectă, fiind probată cu
ajutorul mijloacelor de probă administrate în cauză.

22
La data de 24.09.2015, în jurul orelor 17.00, după ce consumase băuturi alcoolice, inculpatul
D M zis ,,T,, s-a deplasat la o terasă , aparținând I.I. B I pentru a consuma băuturi alcoolice și
a-și cumpăra țigări. La terasa respectivă, inculpatul D M s-a întâlnit cu martorii P S și T G, cu
numitul R C zis ,,R,, și cu victima M N care, ca și inculpatul de altfel, consumase băuturi
alcoolice.

Extragem de aici subiectii infractiunii si anume, subiectul activ fiind D M iar subiectul pasiv
urmand a fi M N.

La un moment dat, după ce a consumat vin, inculpatul D M a strigat că victima M N i-ar fi

aruncat cu sare în ochi, inculpatul afirmând și că “va omorî un om”. În acel moment,
victima M N s-a poziționat în picioare lângă inculpat și a avut o discuție contradictorie cu
inculpatul. Cu toate că victima M N nu era înarmată și nu a încercat să-l lovească, inculpatul
D M a scos din buzunarul gecii un cuțit tip briceag, a desfăcut lama și a încercat să lovească
victima. Inițial, deoarece inculpatul era sub influența băuturilor alcoolice, iar victima M N s-
a ferit, loviturile de cuțit nu și-au atins ținta, însă inculpatul D M a reușit s-o lovească de două
ori cu cuțitul pe victima M N: o dată în zona antebrațului stâng și a doua oară cu cuțitul-
briceag în abdomen, moment în care martorul P S a intervenit și l-a dezarmat de cuțitul-
briceag pe inculpat.

Observam aici modul in care a actionat subiectul activ D M , care printr-o actiune
(comisiune) (element material) , l-a injunghiat pe M N. Observăm intentia clară de a ucide
prin repetatele lovituri indreptate spre victimă, si mai ales observam că zonele in care acesta
a lovit sunt zone vitale, apte sa produca decesul unei persoane. Nu există dubii privind
intentia directa a inculpatului de a ucide mai ales din afirmatia acestuia conform căreia
acesta avea in plan să ucidă o persoană. Nu se poate retine după parerea mea nici măcar
starea acestuia de betie ca fiind o cauză de neimputabilitate, inrucât această stare de betie
nu este una involuntară ci din contră este una clar voluntară, asumată, care ar putea duce la
retinerea mai degrabă a unei circumstante agravante. În cel mai bun caz s-ar fi putut reține
fapta comisă de inculpat o eventuală provocare in urma faptului ca subiectul pasiv ar fi
aruncat cu sare în ochii subiectului activ. Cu toate acestea , acesta nu ar fi ”scăpat„ de
pedeapsa ci eventual I s-ar fi micșorat durata pedepsei.

23
După ce a fost dezarmat de cuțitul-briceag, inculpatul a plecat din curtea barului și, imediat
după el, a părăsit incinta și victima M N care sângera și, ieșind în stradă, i-a spus martorei B
Z “Uite ce mi-a făcut D M”. La scurt timp, victima a căzut la pământ în colțul străzii care
trece prin fața terasei respective și s-a solicitat intervenția poliției și a ambulanței. Victima M
N a fost preluată de ambulanța sosită la fața locului și transportată la spital dar pe drum a
decedat. Ulterior, martorul P S a predat cuțitul luat de la inculpatul D M organelor de poliție.

Urmarea imediată tocmai s-a produs si anume victim a decedat. Inculpatul parasește locul
unde s-a consumat infractiunea fapt ce ar putea fi retinut eventual ca o alta circumstantă
agravantă, pe langa faptul ca infrcatiunea s-a produs in public.

Starea de fapt reținută mai sus este confirmată în mod cert, fără dubiu, de materialul probator
administrat în integralitatea sa. În acest sens instanța reține că starea de fapt expusă este
confirmată de martorul S P care a perceput în mod direct, nemijlocit, cele întâmplate și care a
fost audiat în cursul urmăririi penale de către organele de urmărire penală, martorul S P
arătând în esență în declarația dată că după un schimb de cuvinte între inculpat și victimă,
inculpatul D M a scos din buzunarul gecii un cuțit tip briceag cu care l-a lovit în abdomen pe
M N o singură dată după care el a intervenit și l-a dezarmat pe inculpat.

De asemenea, se reține că în cursul urmăririi penale, martora B Z a arătat în esență că,

imediat după incident, l-a văzut pe M N care era plin de sânge pe haine și care i-a zis:,, Ia uite
ce mi-a făcut M D”, în timp ce martorul T G a arătat în esență în declarația dată că martorul S
P i-a spus că inculpatul o lovise cu cuțitul pe victima M N

Susținerile martorilor S P, B Z și T G se coroborează cu procesul verbal de cercetare la fața

locului întocmit la data de 24.09.2015 și cu planșele foto aferente cu procesul verbal întocmit
de procuror la 24.09.2015 și cu planșele foto aferente (filele 21-38; – dosar u.p.), precum și
cu concluziile preliminare și cu raportul de expertiză medico-legală-necropsie nr.
477/A3/25.09.2015 întocmite de SCML G prin care s-a concluzionat că moartea victimei M
N a fost violentă, că s-a datorat șocului hemoragic prin hemoragie internă și externă,
consecutiv plăgii înțepat-tăiate de la nivelul hipocondrului drept, penetrante abdominal cu
secționare de mezocolon transvers partea dreaptă și hemoperitoneu masiv, produsă prin lovire
cu corp înțepător – tăietor – cuțit, că leziunile de violență pot data din seara zilei de
24.09.2015, că între plaga înțepat-tăiată de la nivelul hipocondrului drept, rebord costal

24
anterior drept, penetrantă abdominal cu secționare de mezocolon transvers partea dreaptă,
hemoperitoneu masiv, șoc hemoragic și moartea victimei există raport direct de cauzalitate,
că sângele recoltat de la cadavru conține 2,35 g%o alcool, iar intoxicația acută etilică severă a
pus victima în imposibilitatea de a se apăra, că moartea victimei s-a produs la 24.09.2015, ora
20.25 în drum spre Spitalul județean G , în ambulanță, precum și că după aspectul și
dispunerea leziunilor de violență se poate aprecia că, în momentul producerii leziunilor,
victima și agresorul s-au aflat față în față. Mai mult decât atât, se reține că atât în cursul
urmăririi penale cât și în fața instanței, însuși inculpatul D M a recunoscut săvârșirea
infracțiunii reținute în sarcina sa, solicitând judecarea potrivit procedurii abreviate, cerere
încuviințată de către instanța de judecată.

Legatura de cauzalitate , o alta cerintă a infractiunii de omor, este dovedită fară dubii prin
aceste inscrisuri medicale care atestă că moartea a fost produsă datoriă injunghierilor
provocate de inculpat.

În drept, fapta inculpatului D M care, în data de 24.09.2015, în jurul orelor 18.45, pe fondul
consumului de alcool, în timp ce se afla pe o terasă din I. B I ,a agresat-o pe victima M N cu
cuțitul, tăind-o de două ori și aplicându-i o lovitură cu cuțitul în zona abdominal (zonă vitală)
dreaptă cu același corp înțepător-tăietor victimei M N care a suferit leziuni, intrând în șoc
hemoragic și decedând pe drum spre Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. A A” din G.
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „omor”, prevăzută de art. 188 alin. 1 C.p.

Instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune
și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție astfel că acesta va răspunde penal. De asemenea,
urmează a se da eficiență față de inculpat și prevederilor art. 396 alin. 10 C.p.p. Condițiile
esențiale fară de care o persoana nu poate raspunde penal au fost întrunite ceea ce
inseamnă că urmează ca subiectul activ al acestei spețe sa fie tras la raspundere.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului D

M instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 alin. 1
C.p. după cum urmează: atitudinea sinceră a inculpatului care a recunoscut și regretat fapta
comisă, cooperând cu organele judiciare, faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea
penală, vârsta, precum însă și gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea inculpatului,
apreciate în raport de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii ( pe fondul

25
consumului de băuturi alcoolice, inculpatul i-a aplicat două lovituri cu un cuțit victimei,
producându-i decesul), mijloacele folosite (un cuțit tip briceag), natura și gravitatea
rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii, aspecte care, în mod evident, nu sunt însă
de natură să formeze convingerea instanței în sensul de a reține circumstanțe atenuante
judiciare.

Ținând cont de criteriile de individualizare mai sus indicate, de limitele de pedeapsă

prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, limite reduse cu o treime întrucât inculpatul
s-a prevalat de procedura simplificată (art. 396 alin. 10 Cod procedură penală), instanța
apreciază că se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție pentru
inculpat, orientată peste minimul special prevăzut de lege, astfel cum a fost redus urmare a
aplicării procedurii simplificate, apreciindu-se că aplicarea unei pedepse fără executare
efectivă pentru o infracțiune de gravitatea celei deduse judecății, raportat în special la
modalitatea de comitere, ar proba o lipsă de fermitate a autorităților judiciare care nu ar
face decât să încurajeze activitățile infracționale și ale altor persoane.

Astfel, raportat la cele anterior expuse, instanța va aplica inculpatului D M o pedeapsă de 7

(șapte) ani închisoare pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. 1 C.p. cu aplicarea
art. 396 alin. 10 C.p.p. (Sanctiunea a fost aplicata)

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, se reține că natura faptei săvârșite și ansamblul

circumstanțelor personale ale inculpatului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în
exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art.66 alin.1 lit. a și b C.p. Prin
urmare, în baza art.65 alin. 1 C.p., va aplica inculpatului D M pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a C.p. – dreptul de a fi ales în
autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de art. 66 lit. b C.p. – dreptul de a ocupa
o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii reținută în sarcina inculpatului D M.

modalitatea și împrejurările în care a fost comisă infracțiunea și persoana inculpatului,
instanța apreciază că acesta este nedemn să exercite dreptul de a fi ales în autoritățile publice
sau în orice alte funcții publice precum și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul
autorității de stat, sens în care, în baza art. 66 alin. 1 C.p., va aplica inculpatului D M
pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a C.p. –

26
dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de art. 66 lit. b
C.p. – dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de
3 ani.

Instanța reține că prin ordonanța din data de 25.09.2015, s-a dispus reținerea inculpatului D
(reținerea fiind o masură preventivă privativă de libertate ce se impune a se lua într-o atare
speță) M pe o durată de 24 de ore începând cu 25.09.2015, ora 05.15 până la data de
25.09.2015, ora 23.15 (filele 67-68 - dosar u.p.), iar prin încheierea din 25.09.2015
pronunțată în dosarul nr. X de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului G s-
a dispus arestarea preventivă a inculpatului D M pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la
data de 25.09.2015 până la data de 24.10.2015 inclusiv, ulterior emiterii rechizitoriului,
măsura arestării preventive luată față de inculpat fiind menținută succesiv în conformitate cu
art. 207 Cod procedură penală (încheierile din 19.10.2015 și 10.11.2015), respectiv art. 208
Cod procedură penală (încheierea din 03.12.2015).

În atare situație, în baza art. 72 C.p., va deduce din pedeapsa principală de 7 (șapte) ani
închisoare aplicată inculpatului D M perioada reținerii și arestării preventive începând cu data
de 25.09.2015 la zi.

Raportat la gravitatea ridicată a infracțiunii dedusă judecății, natura și importanța

relațiilor sociale cărora li se aduce atingere (infracțiune contra vieții), modalitatea și
împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta și nu în ultimul rând rezonanța unei
astfel de fapte și impactul social negativ în rândul comunității, în baza art. 399 alin. 1 Cod
procedură penală, instanța va menține starea de arest preventiv a inculpatului D M

Totodată, având în vedere natura infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea
inculpatului D M în baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, va dispune prelevarea de probe
biologice de la inculpatul D M în vederea introducerii în Sistemul Național de Date Genetice
Judiciare.
În baza art.112 alin.1 lit. b C.p., va dispune confiscarea unui cuțit tip briceag cu mâner de
culoare cărămizie cu lungimea totală de 20 cm, folosit la săvârșirea infracțiunii, corp delict ce
însoțește dosarul.

27
Sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei, instanța urmează să ia act că nu au fost
identificați succesori ai victimei M N care să se constituie părți civile în cauză. De asemenea,
referitor la onorariul apărătorului din oficiu, instanța va lua act că prin încheierea din
03.12.2015, judecătorul de cameră preliminară a dispus acordarea onorariului în sumă de 520
lei în beneficiul avocatului din oficiu M B pentru asistența juridică acordată în cauză. În baza
art. 274 alin. 1 C.p.p., va obliga pe inculpatul D M la plata cheltuielilor judiciare avansate de
stat în cuantum de 1500 lei, în timp ce, în conformitate cu art. 272 C.p.p., onorariul
apărătorului desemnat din oficiu D M pentru inculpat în cursul urmăririi penale, în sumă de
520 lei, va fi virat către Baroul G din fondurile Ministerului Justiției.
Speta de fata nu cuprinde celelalte forme ale participatiei penale ( coautorat,
instigator,complice ) ci doar autorat.

28
 CONCLUZII

În urma celor analizate anterior expun unrmatoarele concluzii :

Omul şi drepturile sale nu au preocupat niciodată mai mult omenirea ca în zilele noastre.
Se ştie că violenţa este un indiciu asupra crizei unei societăţi, o dovadă a faptului că ea
nu mai oferă modele viabile membrilor săi ori nu mai reuşeşte să-şi impună valorile şi să-şi
facă respectate normele.

Încercând unele generalităţi asupra cauzelor infracţiunilor contra vieţii este de

observat că în majoritatea cazurilor, aceste infracţiuni sunt comise de indivizi care şi-au
pierdut simţul uman, indivizi dominaţi de mentalităţi profund retrograde, de concepţii
suburbane, primitive si josnice, elemente inadaptate ale caror structuri psihologice şi etice
proiectează răsturnat valorile sociale, aceştia manifestând o desăvârşită sensibilitate, cel mai
adesea unită cu o imbecilizare intelectuală, cu trăsaturi esenţialmente dizarmonice (tendinţe
impulsive, agresive, obsesive, paranoide sau chiar schizoide) ori cu sugestibilitate exacerbată.

Analizând societatea actuală din România, observăm că începând cu anul 1990, criminalitatea
contra vieţii în ţara noastră îşi are cauze şi motivaţii aflate în strânsă legătură cu perioada de
criză pe care o traversăm.

Prima dintre cauze este specifică evenimentelor revoluţionare în general şi rezidă în

declanşarea unei stări anomice de ansamblu, cu consecinţe greu evaluabile pe termen mediu
şi lung.
O altă cauză a fost lipsa de reacţie a factorilor de putere în cazul unor tensiuni sociale,
politice şi economice, fapt care a permis iniţierea, desfăşurarea şi amplificarea unor conflicte
majore, soldate cu morţi şi răniţi. Am în vedere conflictele politice mutate în stradă, cele
interetnice precum şi conflictele economice grave (de exemplu: nenumăratele mineriade)..
Alte cauze ale infracţiunilor săvârşite cu violenţă sunt de ordin individual (cum ar fi:
alcoolismul, conflictele interpersonale etc.), dar şi acestea se manifestă pe fundalul etiologici
generate de evoluţia ansamblului social.

29
 Pe viitor, în combaterea faptelor antisociale şi mai ales a celor îndreptate contra vieţii,
trebuie acordată o atenţie mult mai ridicată mijloacelor juridice, dreptul nostru penal
constituind un mijloc eficient de apărare a intereselor legitime de asigurare a securităţii
persoanei.
Statisticile naţionale ale majorităţii ţărilor occidentale reflectă participarea, din ce în ce mai
masivă, a minorilor la criminalitatea care vizează viaţa persoanei. Există o strânsă şi
nemijlocită relaţie între escaladarea infracţiunilor contra vieţii şi consumul de alcool şi de
stupefiante, mai cu seama la tineri, reprezentând pentru cei care se droghează, mijlocul la
care recurg în mod disperat pentru procurarea banilor necesari consumului costisitor de
stupefiante.

Pentru o justă soluționare a cauzelor se impune o analiză temeinică a tuturor factorilor care
pot decide pedeapsa viitoare aplicabilă, cum ar fi persoana faptuitorului/lor, vinovatia
acestuia, condiția lui, categoria lui sociala, modul in care aceste a actionat , si de asemenea
alți factori decidenți in fiecare cauza in parte. Fiecare cauza este una unica chiar daca la o
prima vedere ar parea la fel, persoanele diferă, nevoile diferă, mentalitațile diferă, de aceea
prin aceste afirmații susțin ideea conform căreia fiecare fapă trebuie analizată minuțios.

BIBLIOGRAFIE
I.CARTI, TRATATE, CURSURI, MANUALE
1. Constituția României,
2. Codul penal,

3. Codul de procedură penală

4. Biblia- Sfanta Scriptura

5. Alexandru Boroi –Drept penal partea speciala editia 3 editura C.H Beck
30
6 Vintilă Dofigoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin
Butai, Rodica Stănoiu - Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român, Partea generală, voi. I -
Ed. Academiei, Bucureşti.
7. Vmtilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin
Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşea - Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român, Partea
specială, voi. III - Ed. Academiei, Bucureşti,
7.Ion Dobrinescu - Infracţiuni contra vieţii persoanei, Ed. Academiei, Bucureşti .
8.Vasile Dobrinoiu, Gheorghe Nistoreanu, Ilie Pascu, Ion Molnar, Lazăr Valerică,
Alexandru Boroi - Drept penal, Partea generală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
9.Octavian Loghin, Tudorel Toader - Drept Penal Român, Partea Specială, Ed. "Şansa"

III. ALTE PUBLICAŢII

1 Alexandru Boroi - Aspecte teoretice şi practice privind infracţiunile de omor şi loviturile

sau vătămările cauzatoare de moarte, Ed. M.I.

IV. PRACTICĂ JUDICIARĂ

1 V. Dobrinoiu, N. Conea - Cauze penale comentate, Partea specială, Ed. M.I.

.

31