CUPRINS

CAPITOLUL I: Scurt istoric si unele aspecte de drept

comparat

Sectiunea I: Consideratii introductive

Sectiunea a II-a: Scurt istoric

Sectiunea a III-a: Drept comparat n materia infractiunii

de omor si omor

calificat

CAPITOLUL II: Ocrotirea vietii prin normele de drept penal

Sectiunea I: Consideratii generale asupra partii speciale a

Codului penal

Sectiunea a II-a: Ocrotirea penala a vietii persoanei

CAPITOLUL III: Omorul calificat

Sectiunea I: Consideratii generale

1.Conceptul de omor calificat si caracterizare

2.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul

infractiunilor contra persoanei

3.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul

infractiunilor contra vietii. Relatii sociale fundamentale.

Sectiunea a II-a: Obiectul si subiectii infractiunii

1.Obiectul infractiunii
 1.1.Controverse asupra obiectului juridic

1.2.Obiectul juridic al infractiunii

1.3.Obiectul material al infractiunii

2.Subiectii infractiunii

2.1.Subiectul activ al infractiunii

2.2.Subiectul pasiv al infractiunii

Sectiunea a III-a: Latura obiectiva si latura subiectiva a

infractiunii

1.Latura obiectiva a infractiunii

1.1.Elementul material

1.1.1.Omorul savrsit cu premeditare

1.1.1.1.Unele aspecte de drept comparat

1.1.1.2.Art.175 lit.a)

1.1.1.3.Posibilitatea retinerii circumstantei

atenuante a

provocarii

1.1.2.Omorul savrsit din interes material

1.1.3.Omorul savrsit asupra sotului sau unei

rude apropiate

1.1.3.1.Stabilirea continutului infractiunii

de

pruncucidere si delimitarea ei de
infractiunea de
 omor

1.1.3.2.ncadrarea faptei de ucidere a

copilului

nou-nascut n dispozitiile art.175 din

Codul penal

1.1.3.3.Posibilitatea retinerii agravantei

generale

prevazute la art.75 lit.b din Codul

penal

1.1.4.Omorul savrsit profitnd de starea de

neputinta a

victimei de a se apara

1.1.5.Omorul savrsit prin mijloace care pun n

pericol viata

mai multor persoane

1.1.5.1.Posibilitatea retinerii concursului de

infractiuni

1.1.6.Omorul savrsit n legatura cu ndeplinirea

ndatoririlor

de serviciu sau publice ale victimei

1.1.7.Omorul savrsit pentru a se sustrage sau

pentru a

sustrage pe altul de la urmarire sau

arestare sau de la
 executarea unei pedepse

1.1.8.Omorul savrsit pentru a nlesni sau a

ascunde

savrsirea altei infractiuni

1.1.9.Omorul savrsit n public

1.2.Urmarea imediata

1.2.1.Omorul calificat-infractiune de rezultat

1.2.2.Moartea persoanei. Aspecte medico-legale.

1.2.3.Metode de probatiune medico-legala,

mecanisme

lezionare, probleme de cauzalitate si

tanatogeneza.

1.3.Legatura de cauzalitate

2.Latura subiectiva a infractiunii

2.1.Vinovatia

2.1.1.Unele probleme de calificare juridica n

dreptul strain

2.1.2.Unele reflectii asupra infractiunii deviate

2.2.Mobilul

2.3.Scopul

Sectiunea a IV-a: Forme, modalitati, sanctiuni

1.Forme

1.1.Consideratii generale
 1.2.Tentativa

1.2.1.Incriminarea tentativei

1.2.2.Tentativa la omor calificat si varianta agravata a

punerii n

primejdie a vietii persoanei, prevazuta la

art.182 alin.2

2.Modalitati

2.1.Drept comparat n materia modalitatilor normative ale

infractiunii

de omor calificat

3.Sanctiuni

3.1.Consideratii generale asupra sanctiunilor de drept

penal

3.2.Pedeapsa principala a nchisorii

3.3.Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi

3.4.Individualizarea pedepsei n situatia retinerii unor

circumstante

3.5.Problema responsabilitatii minorului pentru omor

Capitolul IV: Consideratiuni finale

Sectiunea I: Aspecte procesuale, precedente legislative si

situatii tranzitorii

Sectiunea a II-a: Aspecte criminologice

Sectiunea a III-a: Aspecte criminalistice

Sectiunea a IV-a: Sistemul sanctionator n viziunea
proiectului de Cod

penal
 Capitolul I

Scurt istoric si unele aspecte de drept comparat

Sectiunea I

Consideratii introductive

Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale si spirituale

din societate care, transmise din generatie n generatie, au
asigurat si asigura progresul continuu al omenirii.

Sub denumirea generica de "omucidere", Codul nostru

penal incrimineaza faptele care aduc atingere vietii omului, ca
atribut fundamental si indispensabil al persoanei umane si de care
depinde existenta si fiinta sa. Aceste incriminari sanctioneaza cele
mai grave atentate mpotriva persoanei: omorul, omorul calificat,
omorul deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpa si
determinarea sau nlesnirea sinuciderii.

Apararea persoanei si ndeosebi, a vietii, constituie o

preocupare constanta, comuna a tuturor sistemelor de drept. din
orice ornduire sociala, viata fiind ocrotita de lege nu att ca
fenomen biologic, ci mai presus de toate, ca fenomen social, ca
valoare primara si absoluta a oricarei societati, ca o conditie
indispensabila a nsasi existentei societatii omenesti. Legea
ocroteste nu numai interesul fiecarui individ de a trai, de a-si
conserva si prelungi viata, dar mai ales, interesul societatii ca
viata fiecarui om sa fie pastrata si respectata de ceilalti,
conservarea vietii indivizilor fiind hotartoare pentru existenta
societatii, care nu poate fi conceputa dect ca formata din indivizi
n viata.

Dreptul la viata al tuturor oamenilor a fost proclamat

solemn odata cu revolutiile burghezo-democratice, dndu-se astfel
expresie celor mai nobile nazuinte ale omenirii. Aceleasi idei au
fost exprimate si prin Declaratia universala a drepturilor
omului, adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie
1948. n art.3 din Declaratie, se arata ca "orice om are dreptul
la viata, libertate si la inviolabilitatea persoanei", iar Pactul
cu privire la drepturile civile si politice prevede n art.6 pct.1
ca "dreptul la viata este inerent persoanei umane; acest
drept trebuie ocrotit prin lege; nimeni nu poate fi privat de
viata sa n mod arbitrar".

Acest drept figureaza si n alte importante documente

interna 13313i87n ;ionale si anume, n Conventia europeana
pentru protectia drepturilor omului si libertatilor
fundamentale (art.2), ct si n Documentul Reuniunii de la
Copenhaga a Conferintei pentru dimensiunea umana a
C.S.C.E.

Constitutia Romniei, adoptata n decembrie 1991 si

modificata la 19 octombrie 2003 n urma referendumului,
reglementeaza si garanteaza "dreptul la viata si la integritate fizica
si psihica" n art.22:

"Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si

psihica este recunoscut tuturor persoanelor; nici o persoana
nu poate fi supusa la tortura, precum si nici unei pedepse
inumane sau degradante; pedeapsa cu moartea este
interzisa".

Sectiunea a II-a

Scurt istoric

Ocrotirea persoanelor mpotriva actelor ndreptate contra

vietii s-a impus ca o necesitate obiectiva nca din timpurile cele
mai ndepartate. Cei care suprimau viata unui membru al grupului
social erau alungati din comunitate si, atunci cnd acest lucru nu
prezenta un pericol pentru trib, partile interesate aveau la
ndemna posibilitatearazbunarii (initial, nelimitata).

Faptuitorul alungat din cadrul tribului si lipsit de protectia

grupului era practic, condamnat la disparitie.

Treptat, un rol mai mare revine razbunarii limitate (legea

talionului), raul suferit de cel vinovat neputnd sa depaseasca
raul pricinuit victimei.
 n Grecia antica omorul era pedepsit, fie ca era premeditat,
fie ca era involuntar. Omorul premeditat se judeca n Aeropag, n
complet alcatuit din mai multi arhonti alesi pe viata si prezidat de
arhontele-rege. Oratorii erau obligati sa se rezume la expunerea
faptelor si sa nu apeleze la pasiuni sau mila, iar sentintele
cuprindeau, fie o solutie de condamnare la moarte, fie o solutie de
achitare. n caz de paritate de voturi, presedintele adauga un vot
n favoarea condamnatului.[1]

n Roma antica, exercitarea dreptului la viata si la moarte

de catre un ascendent asupra descendentilor supusi autoritatii
sale, nu constituia fapta de omucidere astfel ca, pna n epoca
mparatului Constantin cel Mare era posibila uciderea fiului supus
puterii parintesti de catre acela care era nvestit cu o asemenea
autoritate. Era nsa aparat de pedeapsa cel care a ucis pe ruda
adulterina.

Cel mai vechi cuvnt roman care denumea omuciderea

era "parricidium" si nsemna "uciderea intentionata a unei
persoane". Numai spre finele Republicii acest termen va denumi
exclusiv uciderea unei rude, crima pentru care s-a pastrat vechea
pedeapsa pentru omucidere n general.

Un aspect care ar putea fi interpretat ca referitor la

premeditare, este evidentiat de cuvntul "homicidus", care apare
n latina clasica pe lnga notiunile "sicarius" (ucigas platit) si
"veneficius" (otravitor).

Legea lui Sylla asupra ucigasilor platiti si otravitorilor (lex

Cornelia de sicariis et veneficiis) a ramas fundamentala n aceasta
materie, n timp ce legea lui Pompei asupra uciderii unei rude, nu
a facut dect sa modifice sanctiunile.

n dreptul barbar, spre deosebire de dreptul roman,

numai ncepnd cu sfrsitul Evului Mediu, pe lnga omorul simplu
se pedepsea si omorul agravat, omorul prin mandat, omorul unei
rude, omorul patronului, asasinatul (denumire ce era data initial
omorului prin mandat, dar care a fost extinsa apoi si la omorul
premeditat).

n ceea ce priveste legiuirile romnesti, o deosebire ntre

actul spontan de ucidere si actul premeditat s-a facut nca din
primele astfel de reglementari, precumCartea romneasca de
nvatatura. Tot aici, paricidul se referea la uciderea parintilor,
copiilor, fratilor, sotiei sau sotului si se pedepsea cu moartea,
judecatorii hotarnd numai asupra modului n care se va executa
pedeapsa.

Anterioara Codului penal, Legiuirea Caragea a fost

ultima legiuire feudala, ea cuprinznd dispozitii despre omorul
cugetat ("omorul cugetat, singur sau dimpreuna cu altul, sa se
omoare...").[2]

Legea penala romna n vigoare, dupa cum se stie,

incrinimeaza faptele contra vietii ntr-o sectiune distincta, numita
generic: omuciderea.

Asa cum se observa, legiuitorul roman din 1969 a simplificat mult

aceasta materie, sistematiznd mai bine diferitele ipoteze
legislative ale omorului, pe lnga faptul ca a incriminat numai cele
mai semnificative fapte care se savrsesc contra vietii. Aceasta a
nsemnat un progres evident fata de legile penale romne
anterioare.

Astfel, Codul penal din 1865 incrimina ca fapte contra

vietii:

- omorul simplu;

- omorul comis cu precugetare sau gndire (asasinat);

- parintuciderea;

- pruncuciderea;

- otravirea;
- omorul fara voie.

Tot astfel, Codul penal intrat n vigoare n 1936,

cuprinde mai multe ipoteze de fapte contra vietii. Astfel, erau
incriminate:

- omorul simplu;

- omorul n forme agravate;

- pruncuciderea;

- oferta de omor;

- omorul din culpa;

- omorul la rugamintea victimei;

- determinarea la sinucidere;

- omorul din mila pentru suferintele victimei;

- sinuciderea prin tragere la sorti.

Sectiunea a III-a

Drept comparat n materia infractiunii de omor si omor calificat

Legea penala romna, n materie de omucidere, realizeaza

o anumita simplificare n raport cu legile straine de referinta.

Astfel, legea penala italiana incrimineaza ca fapte contra

vietii: omorul simplu, omorul agravat, omorul comis n alte
circumstante agravante, infanticidul, omorul cu consimtamntul
victimei, instigarea sau nlesnirea sinuciderii, omorul
praeterintentionat si omuciderea din culpa.

Legea penala germana, incrimineaza ca infractiuni contra

vietii: omorul agravat, loviturile mortale, omorul comis n conditii
atenuante, omorul la cerere, avortul, genocidul, abandonul si
omorul din culpa.

Desi legea penala italiana si germana se situeaza pe

aceeasi pozitie n ceea ce priveste momentul nceperii vietii,
atitudinea fata de infractiunea de avort, de exemplu, este diferita.
Astfel, legea germana considera avortul o infractiune contra vietii,
pe cnd legea italiana sistematiza aceasta infractiune pna n
1978, n titlul 10, intitulat "infractiuni contra integritatii corporale
si sanatatii neamului". Dupa 1978, acest titlu a fost abrogat prin
lege, reglementarile n materie, facnd obiectul unei legi speciale.
Solutia italiana este apropiata de cea a legii penale romne, care
reglementeaza avortul, nu n cadrul infractiunilor contra vietii, ci a
celor contra integritatii corporale sau a sanatatii.

Legea penala franceza, incrimineaza sub denumirea de

"infractiuni contra vietii": omorul simplu, omorul n forma agravata
(sunt prevazute trei categorii de circumstante agravante),
atentatul la viata altuia prin otravire-text care nu a figurat n
proiectul initial, fiind introdus de Parlament prin reproducerea
art.301 din Codul penal anterior-si omorul din culpa. Infractiunea
de "provocare la sinucidere" (asemanatoare celei prevazute de
legea penala romna n art.179, n cadrul capitolului referitor la
infractiunile contra vietii), este incriminata n capitolul al III-lea
sub denumirea de "punerea n pericol a persoanei", ntr-o sectiune
autonoma intitulata provocarea la sinucidere. Tot acolo sunt
incriminate si faptele de "propaganda sau publicitate n favoarea
produselor, obiectelor sau metodelor preconizate ca mijloace de
sinucidere".

n sfrsit, Codul penal spaniol, incrimineaza n

"omuciderea si formele sale": omorul simplu, omorul n
circumstante agravante, omorul din culpa, ndemnul la sinucidere
si omorul la cerere. Asa cum se observa, reglementarea spaniola
se apropie mult de cea romna, cu exceptia neincriminarii distincte
a pruncuciderii si a incriminarii n schimb, a faptei de omor la
cerere.
 O prima concluzie care s-ar putea desprinde din aceasta
analiza istorica si de drept comparat a infractiunilor contra vietii,
ar fi aceea ca majoritatea legislatiilor moderne incrimineaza
faptele de omor simplu, omor agravat (existnd una, doua sau trei
forme agravate) si omor din culpa. Pruncuciderea este incriminata
numai de unele legislatii (romna, italiana), alte legislatii asimilnd
aceste fapte cu cele de omor (legea penala franceza, germana,
spaniola).

A doua concluzie se refera la formele agravate. Cea mai

simpla formulare a circumstantelor agravante, o cuprinde legea
spaniola. Dupa aceasta lege, omorul se pedepseste mai grav cnd
"este comis:

- cu perfidie;

- ca pret, recompensa sau cu promisiune;

- cu
nversunare;

- amplificnd deliberat si inuman durerea victimei

(art.139)."

n acest caz, pedeapsa este nchisoarea de la 15 la 20 de ani. Daca

fapta se constituie n conditiile mai multor circumstante agravante,
pedeapsa este nchisoarea de la 20 la 25 de ani. Este de retinut ca
limitele pedepsei pentru omor simplu sunt prevazute de la 10 la 15
ani.

La fel de simpla este si

reglementarea legii penale germane. n acest caz, omorul are
caracter grav cnd este comis din placerea de a ucide sau de a-si
satisface pornirile sexuale ori din lacomie sau din alte motive
josnice, prin viclenie, cruzime, prin mijloace prezentnd un pericol
comun sau pentru a nlesni sau a ascunde o alta infractiune. n
aceste situatii, omorul se pedepseste cu detentiune pe viata.
 Ceea ce prevaleaza n cele doua legislatii de mai sus, sunt
agravantele privitoare la atitudinea psihica a faptuitorului (motive
josnice, perfidie, nversunare, viclenie, placere, satisfactie sau
scopul de a nlesni sau de a ascunde o alta infractiune, a primi o
recompensa, un pret, a ndeplini o promisiune) si, n secundar,
modul de savrsire a faptei (prin cruzimi sau prin mijloace
prezentnd un pericol comun).

Mult mai numeroase si mai diversificate sunt circumstantele

agravante ale omorului cuprinse n legislatia romna, franceza,
italiana si nord-americana.

Astfel, dupa legea penala italiana constituie circumstante de

agravare (iar pedeapsa este nchisoarea pe viata, dupa abrogarea
pedepsei cu moartea):

- omorul savrsit pentru a executa sau a ascunde o alta infractiune

sau pentru a obtine ori pentru a asigura obtinerea pentru sine sau
pentru altul a produsului, a pretului sau a nepedepsirii pentru o
alta infractiune;

- omorul comis contra unui ascendent sau descendent;

- cnd concura una dintre urmatoarele circumstante: a actionat

din motive josnice sau usuratice, a folosit chinuri, maltratari ori a
actionat cu cruzime fata de victima sau cnd s-a folosit de un
mijloc otravitor ori de alt mijloc insidios sau cnd s-a comis cu
premeditare;

- cnd fapta s-a comis de un fugar pentru a se sustrage de la

arestare, captura sau ncarcerare sau pentru a-si procura mijloace
de subzistenta n timpul ct era fugar;

- cnd omorul s-a comis de un asociat la infractiune pentru a se

sustrage de la arestare, captura sau ncarcerare;

- cu ocazia savrsirii vreuneia dintre infractiunile prevazute n

art.519 (viol), art.520 (viol prin abuz de autoritate) si art.522
(acte violente de desfru).
 Pedeapsa este nchisoarea de la 24 la 30 de ani cnd fapta
a fost comisa asupra sotului, fratelui, surorii, tatalui sau
mamei adoptive sau asupra fiului adoptiv sau asupra unui
afin n linie directa.

Codul penal francez cuprinde de asemenea, o varietate

de circumstante agravante. Astfel, n timp ce omorul simplu se
pedepseste cu nchisoare pna la 30 de ani, omorul este agravat si
se pedepseste cu nchisoare pe viata:

- cnd precede, nsoteste sau urmeaza o alta crima;

- omorul savrsit n scopul de a pregati sau de a nlesni savrsirea

unei infractiuni ori de a favoriza fuga sau de a asigura
nepedepsirea autorului sau a complicelui;

- omorul comis cu premeditare (asasinat);

- omorul comis asupra unui minor de pna la 15 ani ori asupra

unui ascendent legitim sau natural ori asupra tatalui sau mamei
adoptive;

- asupra unei persoane a carei stare deosebit de vulnerabila

(datorita vrstei, bolii, unei infirmitati sau deficiente fizice sau
psihice sau starii de graviditate), era aparenta sau cunoscuta de
autor;

- asupra unui magistrat, jurist, avocat, functionar public sau

ministerial sau asupra oricarei alte persoane care detine o
autoritate publica sau este nsarcinat cu o atributie n serviciul
public, n exercitiul sau cu ocazia exercitarii functiilor sau
atributiilor sale, cnd calitatea victimei este aparenta sau
cunoscuta de faptuitor;

- asupra unui martor, victime, parte civila, fie pentru a o mpiedica

sa denunte fapta, sa formuleze plngere sau sa depuna ca martor
n justitie, fie din cauza denuntarii, a plngerii sau a depozitiei
sale.[3]
 Tot astfel, legea penala romna prevede omorul agravat
sub doua forme: omor calificat[4] si omor deosebit de grav.[5]

n legislatia nord-americana, constituie circumstante

agravante ale omorului:

- comiterea faptei dupa condamnarea la nchisoare ori cnd

faptuitorul a mai fost condamnat pentru omor sau pentru o fapta
savrsita prin amenintarea victimei cu acte de violenta;

- comiterea unui alt omor n timpul savrsirii acelui omor;

- cnd faptuitorul, cu stiinta, a creat riscul mortii mai multor

persoane;

- cnd omorul a fost savrsit deoarece faptuitorul s-a obligat la

aceasta sau a fost complice la comiterea faptei sau a ncercat sa o
comita ori imediat dupa comitere sau n ncercarea de a o comite a
savrsit un jaf, rapire de femei, acte sexuale anormale prin forta
sau amenintare cu forta, incendiere, spargere sau rapire de copii;

- cnd omorul s-a savrsit n scopul evitarii sau prevenirii arestarii;

- cnd omorul s-a savrsit n scopul evadarii dintr-o paza legala;

- cnd omorul s-a savrsit pentru a obtine un cstig;

- cnd omorul s-a savrsit cu cruzime, cu atrocitate, faptuitorul

manifestnd o exceptionala depravare.[6]

Asa cum se observa, categoriile de circumstante agravante

sunt mult mai diversificate n aceasta din urma legislatie. Pe lnga
agravante, care se refera la atitudinea psihica (premeditarea,
mobilul, scopul) ori agravante privind modul de comitere a
infractiunii, apar agravante referitoare la calitatea subiectului activ
(sot, ruda apropiata, o persoana care a mai savrsit un omor) sau
la calitatea subiectului pasiv (sot, ruda apropiata, doua sau mai
multe persoane, femeie gravida, minor pna la 15 ani, persoana
vulnerabila, functionar public sau ministerial, tec .). Dintre
agravantele mentionate, cea mai controversata este circumstanta
agravanta a premeditarii.[7]

Capitolul al II-lea

Ocrotirea vietii prin normele de drept penal

Sectiunea I

Consideratii generale asupra partii speciale a Codului penal

Dreptul penal, ca ramura a sistemului de drept, este alcatuita

din doua parti-partea generala si partea speciala, parti care, desi
sunt strns legate ntre ele, prezinta totusi anumite particularitati.

Unii autori, ndeosebi cei francezi, pornind de la aceste

particularitati, sunt nclinati sa admita chiar existenta unui drept
penal general si a unui drept penal special. Un asemenea punct de
vedere nu a fost si nu este mpartasit n literatura noastra juridica,
aceasta admitnd numai diviziunea dreptului penal ntr-o parte
generala si una speciala, considernd ansamblul dreptului penal ca
fiind o ramura de drept cu caracter unitar.

Nu ne vom opri asupra partii generale dect cu precizarea ca

aceasta cuprinde norme ce reglementeaza n general lupta
mpotriva infractionalitatii prin intermediul mijloacelor de drept
penal.

Partea speciala a Codului penal cuprinde norme care, spre

deosebire de cele generale, nu prevad reguli ce se aplica la modul
general, tuturor faptelor ce prezinta pericolul social al infractiunii,
ci reglementeaza lupta mpotriva infractionalitatii chiar prin
stabilirea acestor fapte, precum si prin stabilirea sanctiunilor
aplicabile celor ce le savrsesc.

Astfel, putem defini partea speciala a dreptului penal ca

fiind acea parte ce cuprinde ansamblul normelor penale si n
care sunt stabilite faptele de pericol social ce constituie
infractiuni, precum si sanctiunile ce se aplica celor care le
savrsesc.

ntre partea speciala si cea generala a dreptului penal exista o

strnsa legatura. Astfel, ambele constituie parti ale aceleiasi
ramuri de drept si urmaresc aceeasi finalitate-apararea unor valori
fundamentale n existenta carora societatea este interesata n mod
vital: suveranitatea, independenta, unitatea statului, persoana si
drepturile sale, dreptul de proprietate, precum si ntreaga ordine
de drept.

Se observa ca, primordiala n actualul Cod penal este apararea

sigurantei statului. De lege ferenda, se preconizeaza ca
infractiunile contra persoanei sa ocupe primul titlu al viitorului Cod
penal, avnd n vedere o politica penala care sa tina cont n primul
rnd de siguranta persoanei, de viata acesteia, de sanatatea,
integritatea corporala, libertatea si demnitatea persoanei.

Fixnd cadrul legal al fiecarei fapte ce constituie infractiune,

normele penale speciale nfaptuiesc principiile si regulile stabilite n
partea generala a codului pe care astfel le concretizeaza si carora
le dau prin aceasta, importanta practica.

Rolul deosebit de important al dreptului penal n ceea ce

priveste apararea valorilor fundamentale ale societatii, se
evidentiaza cu mare pregnanta tocmai n partea speciala.
Prevaznd si sanctionnd cu severitate faptele ndreptate
mpotriva persoanei, mpotriva atributelor esentiale ale fiintei si
personalitatii umane, ca si pe cele ndreptate mpotriva celorlalte
drepturi si libertati ale omului, normele penale speciale apara
interesele care i sunt recunoscute si prin a caror atingere s-ar
afecta grav un interes social general.

Partii speciale a stiintei dreptului penal, i revine sarcina de a

examina fiecare din faptele prevazute de normele penale speciale,
precum si modul n care acestea sunt sanctionate, pentru a
asigura ntelegerea justa si aplicarea lor uniforma de catre toate
organele judiciare, n stricta concordanta cu vointa legiuitorului.
 Cu alte cuvinte, partea speciala a Codului penal trebuie sa
narmeze pe cei ce aplica normele penale speciale, cu cunostintele
necesare si sa le formeze aptitudinea de a face o corecta ncadrare
juridica a faptelor, aceasta asigurnd legalitatea n realizarea
sarcinilor justitiei penale.

Sectiunea a II-a

Ocrotirea penala a vietii persoanei

Dintre toate valorile sociale, omul reprezinta, cu siguranta,

valoarea cea mai de pret. De aceea, legea penala l apara att n
ceea ce priveste existenta sa fizica si atributele fundamentale ale
personalitatii sale, ct si n ceea ce priveste toate celelalte drepturi
si interese ce-i sunt recunoscute.

Facnd distinctia ntre faptele de pericol social ndreptate mpotriva

drepturilor absolute privitoare la existenta fizica si la principalele
atribute ale fiintei si personalitatii umane pe de o parte, si faptele
de pericol social ndreptate mpotriva altor drepturi si interese ale
persoanei, pe de alta parte, legiuitorul a inclus pe cele dinti ntr-o
categorie distincta de infractiuni, concretizata n titlul infractiuni
contra persoanei.

Ocrotirea persoanei prin mijlocirea legii penale se nscrie

printre cele mai importante obiective ale dreptului penal; persoana
omului este aparata att sub aspectul personalitatii sale fizice
(viata, integritatea corporala, sanatatea), ct si a personalitatii
sale morale (demnitate, onoare, libertate, etc.).

n cadrul ocrotirii penale a persoanei, locul central l

ocupa apararea vietiiomului.

Viata, ca nsusire biologica a individului, constituie atributul

sintetic si fundamental fara de care nu ar putea exista nici una
dintre celelalte nsusiri ale persoanei. Ea reprezinta bunul, valoarea
cea mai de pret a individului, conditia suprema a existentei si
afirmarii rolului sau n cadrul grupului social.
Societatea, de asemenea, nu poate fi conceputa dect prin
existenta unor oameni, ceea ce nseamna ca viata indivizilor
devine o conditie suprema a existentei societatii nsasi. Fara
respectarea vietii nu este posibila nici colectivitatea, nici
convietuirea sociala.

Implicarea dreptului n reglementarea relatiilor sociale si n

ocrotirea valorilor sociale, a transformat aceste relatii n raporturi
juridice, iar raporturile juridice care se nasc si se dezvolta n jurul
valorilor sociale ocrotite, devin obiectul juridic al
infractiunii.[8] Viata devine astfel, dintr-o valoare biologica, o
valoare sociala si juridica-adica un drept absolut la viata al
individului, drept a carui ocrotire este constatata de legea si
doctrina penala si pe care toti cei din jur trebuie sa-l respecte. Mai
mult chiar, ocrotirea vietii nseamna apararea tuturor relatiilor
sociale normale si utile, deoarece fara persoana n viata, aceste
relatii nu ar fi posibile.

Capitolul al III-lea

Omorul calificat

Sectiunea I

Consideratii generale

1.Conceptul de omor calificat si caracterizare

Desi fapta de omor, privita schematic, prezinta

ntotdeauna aceleasi caracteristici-anume, actiunea de a ucide cu
intentie o fiinta omeneasca, actiune ce are ca rezultat moartea
victimei-n realizarea concreta poate prezenta diverse
particularitati dupa cum, n jurul faptei tipice (omorul simplu) se
grupeaza si diferite elemente care, fara a schimba substanta
faptei, i dau acesteia o coloratura diferita, sporindu-i vadit gradul
de pericol social.[9]
 Legea prevede mprejurarile ce constituie elemente
circumstantiale n continutul infractiunii de omor, cernd
astfel anumite modalitati normative agravate ale acesteia.

Aceste elemente circumstantiale se alatura ca cerinte

esentiale, fie laturii obiective a infractiunii, fie laturii subiective.
Alteori, mprejurarile agravante privesc subiectul activ sau pasiv al
infractiunii ori relatia care exista ntre cei doi subiecti.

Asa cum am mai spus, Codul penal grupeaza

aceste mprejurari care schimba ntotdeauna gradul generic
de pericol social al infractiunii de omor, n doua categorii de
modalitati normative ale omorului, sub denumirile de omor calificat
si omor deosebit de grav.

Omorul calificat este fapta persoanei care savrseste un omor n

anumite mprejurari grave, anume prevazute de lege. Aceasta
fapta prezinta un grad de pericol social mai ridicat dect
infractiunea de omor simplu, ceea ce explica incriminarea sa prin
dispozitii separate si sanctionarea ei mai severa.

Din punct de vedere al conceptului, omorul calificat nu difera deci

de omorul simplu dect prin elementele circumstantiale care indica
un grad de pericol social mai ridicat. Aceste elemente
circumstantiale, facnd parte din continutul infractiunii de omor
calificat, sunt, n acelasi timp, specifice acestei infractiuni.[10]

2.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul

infractiunilor contra persoanei

In ceea ce priveste obiectul juridic, infractiunile contra

persoanei au ca obiect juridic comun relatiile sociale referitoare la
drepturile indisolubil legate de existenta fizica si de personalitatea
omului.

Obiectul juridic generic l constituie relatiile sociale care privesc

apararea persoanei, privita sub totalitatea atributelor sale.
Obiectul juridic special l constituie relatiile sociale referitoare la
fiecare dintre atributele esentiale ale persoanei privite ca drepturi
absolute ale acesteia, opozabile tuturor (erga omnes). Aceste
drepturi, denumite si drepturi personale nepatrimoniale, sunt
inseparabil si indisolubil legate de persoana omului, prin ele este
garantata si se ocroteste personalitatea omului, att sub aspect
fizic, material, mpotriva faptelor care aduc atingere existentei
fiintei umane ori integritatii sale corporale, ct si sub aspectul
drepturilor persoanei de a se manifesta n mod liber n societate cu
respectarea atributelor personalitatii sale (libertatea de a actiona,
demnitatea, inviolabilitatea sexuala, inviolabilitatea secretului,
etc.).

n doctrina penala, de asemenea, se recunoaste ca n sfera

protectiei penale, sunt cuprinse acele drepturi absolute, legate
intim de persoana umana, denumite si drepturi ale personalitatii,
care sunt garantate prin normele instituite de stat pentru a apara
diferitele atribute fundamentale ale omului.

Unele dintre infractiunile contra persoanei (toate, in

cazul omuciderii), au si un obiect material, constnd n corpul
victimei infractiunii, iar altele sunt lipsite de un asemenea obiect
(cum sunt infractiunile contra libertatii persoanei, contra
demnitatii).

De regula, infractiunile contra persoanei nu sunt

conditionate de o calitatespeciala a faptuitorului, astfel
ca subiectul activ nemijlocit al infractiunilor contra persoanelor,
de regula, poate fi orice persoana.

Sunt si cazuri nsa, n care legea cere o astfel de calitate, fie

pentru existenta infractiunii n forma simpla, fie pentru existenta
unor forme mai grave: calitatea de sot sau de ruda apropiata, n
caz de omor calificat.

De regula, infractiunile contra persoanei se pot comite si n

participatie, fie ca este vorba de participatie proprie, fie improprie.
Subiectul pasiv este persoana fizica ale carei valori (viata,
integritate fizica, sanatate, libertate sau demnitate) au fost lezate
prin savrsirea faptelor incriminate.

Sub aspectul laturii lor obiective, infractiunile contra

persoanei constau n fapte de o destul de mare varietate. La unele
dintre aceste infractiuni (omor, ucidere din culpa), elementul
material se poate prezenta, fie sub forma unei actiuni, fie sub
forma unei inactiuni, pe cnd la altele (amenintare, santaj,
calomnie), fapta nu se poate realiza dect prin actiune.

n unele cazuri, legea cere si producerea unui

anumit rezultat, ca de exemplu moartea persoanei, n cazul
infractiunilor contra vietii. Daca mijloacele de savrsire a
faptei sunt n general, indiferente pentru existenta infractiunii
contra persoanei, totusi, n unele cazuri, folosirea anumitor
mijloace conditioneaza fie existenta infractiunii n forma simpla, fie
existenta unor forme mai grave (mijloace care pun n pericol viata
mai multor persoane, n cazul omorului).

De asemenea, locul sau timpul savrsirii faptei

intereseaza n unele cazuri existenta infractiunii n forma simpla,
iar n altele, existenta unor forme mai grave (de pilda, savrsirea
omorului n public face ca fapta sa se ncadreze n prevederile
art.175 din Codul penal).[11]

Atunci cnd legea conditioneaza incriminarea de

existenta unei urmari materiale (cum este cazul omorului calificat),
va trebui sa se stabileasca raportul de cauzalitate ntre fapta si
rezultat.

n privinta laturii subiective, cele mai multe infractiuni

contra persoanei se savrsesc cu intentie directa sau indirecta.
Unele dintre acestea se savrsesc nsa, si din culpa. n sfrsit, sunt
infractiuni contra persoanei care se savrsesc si
cu praeterintentiesau numai cu praeterintentie.

Stabilirea formei de vinovatie cu care a actionat faptuitorul si a

modalitatilor corespunzatoare fiecarei forme, prezinta importanta
pentru ncadrarea juridica a faptei si uneori pentru individualizarea
pedepsei. De regula, mobilul cu care a actionat infractorul
sau scopul urmarit de acesta, nu prezinta relevanta pentru
existenta infractiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei. Ele sunt
cuprinse, fie ca cerinta a continutului incriminarii, fie ca
circumstanta agravanta. O exceptie de la aceasta regula exista n
cazul omorului calificat, cnd att scopul, ct si mobilul sunt
prevazute ca cerinte n continutul incriminarii.

3.Conditiile preexistente si continutul constitutiv n cazul

infractiunilor contra vietii. Relatii sociale fundamentale

Infractiunile contra vietii, reunite n Codul penal ntr-o

sectiune distincta-omuciderea, constituie cele mai grave infractiuni
contra persoanei.

Asa cum rezulta si din denumirea data lor, acestea au

ca obiect juridic,relatiile sociale referitoare la atributul
fundamental al fiintei umane, care este dreptul la viata. n cadrul
acestor relatii sociale, fiecare persoana, luata n consideratie n
mod individual, apare ca titulara a dreptului absolut la viata, iar
toti ceilalti membri ai societatii au obligatia de a se abtine de la
savrsirea oricarei fapte prin care s-ar aduce atingere dreptului la
viata al titularului.

Ceea ce caracterizeaza n principal subgrupa

infractiunilor contra vietii, constituie valorile sociale ocrotite, care
privesc existenta si securitatea fizica a persoanei.

Infractiunile care alcatuiesc aceasta subdiviziune, se

caracterizeaza apoi prin elementullor material, care consta ntr-
o activitate (actiune sau inactiune) prin care se aduce o atingere
valorilor sociale ocrotite.

Aceasta atingere poate avea ca urmare consecinta cea

mai grava: stingerea vietii si desfiintarea fizica a persoanei-
dar poate avea si consecinte mai putin grave (n ipoteza faptei
ramasa n forma de tentativa): vatamarea integritatii corporale
sau a sanatatii. Aceste fapte pun n primejdie nu numai securitatea
fiecarei persoane, ci implicit, a ntregii colectivitati, avnd n
vedere ca fara respectarea vietii si a celorlalte drepturi ale
persoanelor nu este posibila o linistita convietuire sociala.[12]

Desi toate faptele de omucidere aduc atingere acelorasi

relatii sociale si au ori sunt susceptibile de a avea
ca rezultat moartea unei persoane, gradul de pericol social pe
care l prezinta fiecare fapta difera dupa mai multe criterii: forma
de vinovatie, modul savrsirii, relatiile ntre faptuitor si victima.
Aceste deosebiri se rasfrng nu numai asupra sanctiunii, ct si
asupra continutului incriminarilor.

Sectiunea a II-a

Obiectul si subiectii infractiunii

1.Obiectul infractiunii

1.1.Controverse asupra obiectului juridic[13]

nca din perioada constituirii scolii clasice penale, au aparut

n doctrina unele idei asupra obiectului juridic al infractiunii, chiar
daca acest concept nu era nca pe deplin clarificat si nu era
diferentiat n mod clar de acela de obiect material al infractiunii.

ntrevaznd ca obiect juridic al infractiunii necesitatea

ocrotirii existentei societatii, un reprezentant al scolii clasice
penale afirma ca "faptele care trec dincolo de necesitatea de
conservare a existentei societatii, sunt nedrepte n natura lor".

Dupa Carrara, obiectul agresiunilor este violarea

idealurilor necesare pentru colectivitatea sociala. O infractiune
reprezinta o agresiune si o violare a bunului, real sau ideal,
garantat de lege.

Aceste idei vor fi aprofundate de doctrinele penale

liberale moderne, mai ales n cadrul dezbaterii controverselor
create si de conceptiile national-socialiste totalitare. Spre
deosebire de acestea din urma, care promovau ideea unui drept
penal subiectivist-simptomatic, considernd infractiunea ca o
violare a unei datorii de fidelitate fata de stat si ca o forma de
razvratire a individului mpotriva vointei statului, teoriile moderne
asupra obiectului juridic, pun accentul pe ocrotirea valorilor
fundamentale ale societatiica obiect juridic al infractiunii, pozitie
specifica regimurilor democratice-liberale.

n doctrina italiana moderna, obiectul juridic al infractiunii

este bunul sauinteresul protejat de legea penala. Prin bun
juridic se ntelege tot ceea ce satisface o trebuinta umana,
iar prin interes se ntelege relatia dintre subiect si bun.

ntr-o opinie[14], obiectul juridic al infractiunii este

acel bun interes pe care fapta incriminata l lezeaza sau l expune
unui pericol si pentru ocrotirea caruia, intervine legea penala. n
opinia sa, toate infractiunile au un obiect juridic, chiar daca unele
nu au obiect material. Bunul sau interesul juridic tutelat de legea
penala reprezinta, n esenta, interesul social de a ocroti anumite
valori; este vorba, prin urmare, de ocrotirea unui bun sau a unui
interes general, chiar daca, cel lezat nemijlocit ar fi o persoana
particulara.

Legea penala protejeaza anumite valori pentru conservarea lor si

buna convietuire sociala, independent de interesele indivizilor
izolati sau de interesele particulare ale acestora.

Astfel, integritatea corporala este ocrotita de legea penala

n masura n care constituie un interes n a carui conservare este
interesata ntreaga societate si nu numai o persoana determinata
care a fost victima unei agresiuni.

Prin urmare, obiectul juridic al oricarei infractiuni prezinta

n mod necesar un interes public, deoarece si atunci cnd se refera
la interesele individuale, acestea sunt protejate ca interese
colective, pe care statul le apara indiferent de vointa individului
izolat.

n conceptia unor autori[15], orice infractiune, asa cum are

un subiect activ, are si un obiect juridic, adica un bun-interes
protejat de drept (de aici si denumirea de bun juridic) si pe care
norma l protejeaza prin amenintarea cu pedeapsa a celor ce
savrsesc fapte care lezeaza valorile sociale fundamentale.

n continuarea acestei opinii, bunul juridic este orice lucru

susceptibil de a satisface o cerinta umana. El se poate nfatisa ca
un lucru palpabil sau ca o entitate ideala.

n ce priveste notiunea de interes, aceasta exprima un raport

ntre subiect si bun, adica evaluarea de catre subiect a aptitudinii
bunului de a satisface o trebuinta. Este vorba aici de reflectarea
subiectiva a bunului si exprima tendinta, aspiratia subiectului spre
conservarea acelui bun. Desi sub un anumit aspect este vorba de
notiuni diferite, majoritatea autorilor le folosesc n mod egal,
considernd ca distinctia are mai mult o valoare terminologica.

O alta problematica analizata n doctrina[16] este tendinta

de a substitui conceptului de obiect juridic pe acela de scop al legii
penale (ratiunea incriminarii), ca si tendinta de a supraevalua
importanta bunului juridic. Mai ales n cazul unor infractiuni care
au acelasi bun juridic (ca de exemplu, viata persoanei-bun juridic
ocrotit n cadrul sectiunii definita "omuciderea"), n determinarea
pericolului concret pe care l prezinta infractiunea, se vor avea n
vedere si alte elemente dect obiectul juridic, si anume:
mijloacele, modalitatile de savrsire, locul, timpul, pozitia
subiectiva a faptuitorului, raporturile dintre acesta si victima, etc.

n doctrina dreptului penal se confrunta[17] si conceptia

dupa care infractiunea este o agresare a propriului obiect juridic,
cu cea dupa care infractiunea este o simpla violare a unei obligatii
de supunere, de obedienta n fata normelor de drept.[18]

Mai mult, n doctrina penala, s-a afirmat chiar ca exista

infractiuni care au un adevarat obiect juridic (normele de acest fel
ar fi legitime) si infractiuni care au numai imaginea unui obiect
juridic, aceasta imagine fiind lipsita nsa de orice continut (normele
de acest fel ar fi ilegitime si deci, nu ar trebui aplicate).[19]
 Valoarea sociala trebuie nteleasa ca o valoare abstracta
a ordinii sociale, protejata juridic, pentru a carei mentinere
comunitatea manifesta interes si care poate fi atribuita, fie
individului, fie colectivitatii.

Ca o categorie pur formala, obiectul juridic reprezinta

categoria tuturor obiectelor si valorilor individuale pe care legea
penala le protejeaza. Teoria moderna germana accentueaza chiar,
necesitatea abstractizarii notiunii de valoare juridica, ntelegnd
prin aceasta relatiile sociale cu privire la anumite valori sociale
vitale pentru interesele comunitatii.

1.2.Obiectul juridic al infractiunii

Obiectul juridic generic al infractiunii de omor calificat,

asa cum am mai afirmat, l formeaza ansamblul relatiilor sociale ce
constituie obiectul juridic comun al tuturor infractiunilor contra
persoanei.

Ca si la fapta de omor simplu (art.174 C.p.), obiectul

juridic special al infractiunii de omor calificat, l constituie relatiile
sociale a caror formare, desfasurare si dezvoltare, nu sunt posibile
fara respectarea n prealabil a vietii persoanelor.[20]

Avnd ca moment initial pe cel n care, terminndu-se

procesul fiziologic al nasterii, copilul este expulzat, dreptul la
viata (ca o componenta a capacitatii de folosinta a persoanei)
nceteaza odata cu producerea fenomenului natural al mortii. Desi
s-ar parea ca determinarea acestui moment este simpla, n
realitate nu este deloc asa.

Dreptul la viata se naste n momentul cnd copilul, separat de

corpul mamei, si ncepe existenta sa proprie.

Sub reglementarea Codului penal anterior si chiar dupa intrarea n

vigoare a actualului Cod penal, s-a sustinut ca dreptul la viata
exista din momentul cnd copilul se angajeaza n procesul nasterii,
nu neaparat din momentul respiratiei acestuia. Acest punct de
vedere nu poate fi mpartasit, deoarece legiuitorul, prevaznd n
art.177 C.p., pruncuciderea ca forma (ce-i drept, atenuata) a
omuciderii, deci ca infractiune contra vietii, arata ca aceasta
consta n "uciderea copilului nou-nascut savrsita imediat dupa
nastere", ceea ce nseamna ca, potrivit conceptiei sale, dreptul la
viata nu se naste n momentul conceptiei si nici n momentul cnd
copilul se angajeaza n procesul nasterii, ci abia cnd acesta, fiind
expulzat, si ncepe propria sa existenta. Dreptul la viata implica
existenta vietii.

ntruct dreptul la viata este recunoscut n egala

masura tuturor persoanelor, nu intereseaza daca victima
infractiunii a fost o persoana tnara sau batrna, sanatoasa sau
bolnava, barbat sau femeie, s.a.

n discutia teoretica potrivit careia dreptul la viata este

ocrotit pentru ca raspunde unui interes al individului sau pentru ca
este o valoare sociala n care este interesata ntreaga colectivitate,
teza dominanta[21] a fost aceea ca statul ocroteste viata umana n
interesul individului, pentru care aceasta constituie bunul suprem,
nsa ocrotirea priveste mai cu seama interesul colectivitatii n
considerarea obligatiilor ce revin individului fata de familie si fata
de societate. Acest din urma interes este prevalent; asa se explica
de ce omorul la cerere sau cu consimtamntul victimei, chiar n
legislatiile care admit o atare reglementare, nu este n afara
sanctiunii penale( chiar daca se prevede o pedeapsa mai redusa
).[22]

Importanta vietii individului pentru societate a

determinat din totdeauna interesul grupului social pentru ocrotirea
vietii n cadrul relatiilor sociale, viata devenind astfel, o valoare
sociala-un "bun" care intereseaza ntreaga colectivitate.

Concepnd viata ca o relatie sociala (relatio ad

alteros), se explica de ce nu este posibila incriminarea si
sanctionarea ncercarii de sinucidere. Aceasta nu este de conceput,
nu pentru ca o persoana nu ar avea dreptul sa si ridice viata, ori
pentru ca sinuciderea ar fi n contradictie cu interesele persoanei
sau ca fapta nu ar fi de natura sa alarmeze societatea, ci pentru ca
n aceasta situatie nu poate fi vorba de o relatie sociala cu privire
la viata. O persoana nu poate stabili relatii sociale cu sine nsasi,
deci lipseste obiectul juridic special al ocrotirii penale, adica relatia
sociala care se creeaza n jurul acesteia si confera semnificatie
acestei valori devenita astfel, o valoare sociala.[23]

1.3.Obiectul material al infractiunii

Obiectul material al omorului calificat, ca si n cazul

omorului simplu-fiind vorba, asa cum am mai aratat, de o varianta
agravata a faptei prevazute la art.174 si de faptul ca ambele
infractiuni au acelasi obiect juridic, este corpul omenesc n
complexitatea sa, iar ntr-o precizare mai exacta, corpul
persoanei-subiect pasiv.

Avnd nsa n vedere ca unele modalitati normative din

cuprinsul textului de lege impun o anumita calificare a subiectului
pasiv, sintagma "corpul victimei" se poate limita, n cazul acelor
modalitati, la a enunta unele categorii de persoane al caror corp
poate constitui element material al infractiunii prevazute la art.175
din Codul penal. Astfel, actiunea sau inactiunea distructiva a
faptuitorului se poate ndrepta mpotriva corpului sotului sau unei
a rude apropiate (lit.c), mpotriva corpului persoanei aflate n
neputinta de a se apara (lit.d), al persoanei care si ndeplineste
ndatoririle de serviciu sau publice (lit.f) sau al persoanelor prin a
caror ucidere, faptuitorul si asigura sau asigura altuia sustragerea
de la urmarire sau arestare ori de la executarea unei pedepse
(lit.g) sau nlesneste ori ascunde savrsirea altei infractiuni (lit.h).

De mentionat este si observatia asupra careia ne-am

oprit atentia si anterior, potrivit careia, actiunea sau inactiunea
distructiva a ucigasului nu poate viza dect corpul unui om n
viata, deoarece altfel nu se poate concepe savrsirea infractiunii
de omor, fapta neputnd ntruni elementele constitutive ale unei
infractiuni, dect cel mult elementele constitutive ale infractiunii de
profanare de morminte, fapta prevazuta si pedepsita de art.319
din Codul penal, atunci cnd profanarea exista si se poate
dovedi.[24]
 Prin urmare, obiectul material al infractiunii consta n
corpul unui om n viata, indiferent de vrsta (copil, tnar, adult,
batrn), sex (barbat sau femeie), starea sanatatii (sanatos, bolnav
sau muribund) sau a normalitatii bio-antropologice (normal,
anormal, viabil sau neviabil, cu malformatii sau monstruozitati
anatomice sau antropologice).

Viata este un fenomen complex ca forma de miscare, ea

avnd la baza procese biologice si psihice care subordoneaza
procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice). Daca nceteaza
viata n sens biologic, nceteaza si viata ca valoare sociala, ca
relatie sociala, si implicit, nceteaza relatiile legate de ea. De aceea
intereseaza nu numai aspectul social al vietii, dar si cel biologic.

Obiectul material nu se confunda cu subiectul pasiv. Dupa

consumarea omorului, persoana pierde calitatea de subiect pasiv si
devine o victima; din subiect pasiv devine obiect material al
infractiunii. n acest caz, obiect material este corpul lipsit de viata
al persoanei ucise.

n caz de tentativa nsa, persoana continund sa traiasca,

trasaturile sale ca subiect pasiv, se confunda ntru totul cu cele ale
obiectului material.

n problematica definirii obiectului material al infractiunii

de omor, doctrina si practica judiciara au relevat un aspect care
este din ce n ce mai mult dezbatut n tot mai multe state:
considerarea ca tentativa de omor a unei situatii care, cel putin n
dreptul nostru penal de pna acum, era considerata fapt putativ.
Altfel spus, n analiza valorii concrete protejate de legiuitor
(obiectul material al infractiunii de omor), s-a ridicat
chestiunea daca reprezinta sau nu o conditie sine qua non, faptul
ca subiectul pasiv sa fi fost n viata n momentul n care s-a comis
asupra lui elementul material al faptei.[25] Problema este, n primul
rnd, ridicata de practica si, dupa cum vom vedea n continuare,
prezinta un interes cert.[26] De asemenea, de rezolvarea acestei
probleme profita si situatia n care faptele sunt savrsite din culpa.
S-ar putea afirma ca n toate aceste cazuri, fapta savrsita este
infractiune de omor?

Este evident ca, un eventual raspuns afirmativ se bazeaza pe

faptul ca autorul nu stia ca victima decedase anterior actiunii sale
si ca, din punct de vedere penal, vinovatia lor este sinonima cu
aceea a unor autori care comit fapta asupra unei persoane aflate
n viata.

Spre o asemenea solutie este nclinata mai ales jurisprudenta, n

dorinta ei de a nu lasa nesanctionata o atitudine deosebit de
periculoasa pentru societate, atitudine care s-a obiectivat. Aceasta
tendinta duce la includerea faptului putativ n sfera represiunii
penale.[27] Jurisprudenta franceza ofera un exemplu n acest sens,
n care ncadrarea juridica facuta a fost aceea de tentativa la
omor.[28]

Aceasta conceptie, care si desprinde argumentele din latura

subiectiva a infractiunii si din necesitatea protejarii eficiente a
ordinii sociale si a valorilor pe care ea se ntemeiaza, conduce la
retinerea tentativei la infractiunea de omor n toate cazurile.

Admiterea cu valoare de principiu a unei asemenea solutii, ar

putea duce nsa, la o spiritualizare a obiectului represiunii penale,
deoarece aceasta nu se va mai adresa exclusiv unui fenomen
obiectivat, care a produs n realitate urmarea ceruta de lege.