Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
referat
Stiinta dreptului foloseste, alaturi de celelalte metode de studiu, metoda sistemica. Metoda
sistemica si-a dovedit utilitatea pentru a oferi o imagine cat mai clara si mai cuprinzatoare asupra
obiectului de studiu al acestei stiinte. Utilizarea cu preponderenta a metodei si a conceptiei
sistemice asupra dreptului au fost influentate de curentul de gandire pozitivist.
Pentru a ne referi la sistem, il putem intelege ca ansamblu de elemente aflate in legatura intre ele,
in cadrul unei formatiuni complexe si relativ stabile care se comporta ca un intreg, cu proprietati si
functii proprii, distincte, calitativ deosebite de proprietatile elementelor componente, un ansamblu
de elemente legate prin raporturi stabile (sistemul solar, sistemul economic, sistemul social etc.).
"Un sistem nu este altceva decat dispunerea diferitelor parti ale unei arte sau stiinte intr-o ordine
in care acestea se sustin reciproc si in care unele se explica prin altele." Cele care ajuta la
explicarea celorlalte se numesc principii, iar sistemul este cu atat mai articulat cu cat numarul de
principii este mai mic, chiar numai unul.
Desi suntem tentati sa aplicam teoria sistemica dreptului inca de la inceputurile sale, adica inclusiv
dreptului roman, perceptia dreptului ca sistem dateaza din secolul al XIII-lea, fiind efectul
redescoperirii logicii aristoteliene.
Conceptia sistemica asupra dreptului ajuta la explicarea unitatii, coerentei si ierarhizarii specifice
dreptului, fie ca ne referim la fenomenul juridic in ansamblu sau la sistemul dreptului, ca parte a
acestui fenomen.
Fenomenul juridic, realitatea juridica, sistemul juridic sunt notiuni create in scopul de a cuprinde
toate elementele cu conotatie juridica din societate, incepand cu constiinta juridica (a legiuitorului,
a functionarului administrativ, a judecatorului sau a cetateanului), continuand cu normele juridice
si relatiile juridice si terminand cu institutiile juridice, in sens de sisteme organizationale implicate
in crearea sau aplicarea dreptului.
Spre deosebire de sistemul juridic, cu pretentii exhaustive, sistemul dreptului are in vedere doar
palierul normativ al societatii si isi propune, pe de o parte, sa delimiteze normele juridice de alte
norme sociale si, pe de alta parte, sa unifice normele juridice, indiferent de tipul lor (interne sau
internationale, de drept administrativ sau de dreptul familiei etc.)
B. Sistemul dreptului
1. Definitie
Normele juridice se completeaza si se echilibreaza reciproc. Ele nu sunt independente unele de
altele, ci interdependente, formand un sistem - sistemul dreptului.
In opina profesorului francez Fr. Terre , definirea sistemului dreptului e dificila pentru ca dreptul
reprezinta acea mediere intre corect si intelept care, in orice societate umana, isi propune sa
creeze modele care sa compuna un sistem de reguli si solutii, sistem mereu redefinit.
Pentru necesitatile acestui studiu preliminar, va propunem sa consideram sistemul dreptului ca
totalitatea normelor juridice in vigoare, structurate si organizate sistemic pe baza anumitor criterii
si principii.
Mereu s-a pus problema corectitudinii si legitimitatii legii, in sens larg. De aceea, au fost sugerate
mai multe criterii de verificare a respectarii de catre lege a acestor imperative cu consecinta
obligativitatii respectarii sau nu a elgii insasi. O asemenea conditie de validitate a legii este
surprinsa de dictonul latin lex iniusta non este lex. ( pentru o parere contrara, cum ca si normele
injuste constituie drept si trebuie, in consecinta, respectate, a se vedea autorii pozitivisiti, Kelsen,
Carre de Malberg, M Waline) Astazi, instanta de la Strasbourg aplica, in jurisprudenta sa o
asemenea conditie de validitate conform caruia "legea trebuie sa apere impotriva arbitrariului. In
consecinta, o lege care nu contine instrumente de procedura sau alte dispozitii care sa apere
impotriva arbitrariului autoritatii chemate sa o aplice, nu este lege (a se vedea Curierul Judiciar pe
2010 nr 8???, una din cele doua spete CEDO referitoare la expulzarea unei persoane fara cetatenia
romana.)
b). Ramura de drept este un ansamblu distinct de norme juridice legate organic intre ele care
reglementeaza relatii sociale care au acelasi specific, cu ajutorul aceleiasi metode de reglementare
si pe baza acelorasi principii.
Ramurile dreptului constituie subsisteme ale sistemului dreptului. Ele regrupeaza mai multe
institutii juridice.
Intre ramurile dreptului exista interactiuni, legaturi functioale sau relatii de subordonare care se
manifesta in procesul aplicarii dreptului. De exemplu, normele de drept penal nu se pot aplica decit
prin intermediul celor de procedura penala. De aceea, prof. M. Djuvara afirma ca ramurile dreptului
atirna juridiceste unele de altele.
Procesul formarii ramurilor de drept si a institutiilor juridice este continuu, sistemul dreptului fiind
un complex dianmic. Astfel, din ramura dreptului civil s-a desprins dreptul familiei, din cea a
dreptului administrativ s-a desprins dreptul financiar, iar dreptul mediului s-a format din norme
desprinse din dreptul administrativ si dreptul civil. Astfel, ramurile noi, desprinse din cele vechi, si-
au capatat o anumita autonomie. Cu toate acestea, in cazul lipsei unei norme care sa reglementeze
un raport juridic nascut in sfera de aplicare a ramurii noi se apeleaza la reglementarile din ramura-
mama, care astfel devine dreptul comun pentru noua ramura.
Notiunea de drept comun are o origine dubla: a). istorica si b). sistematica.
a). Deosebirea dintre ramurile de drept este un fenomen modern. In trecutul indepartat nu se
facea aceasta deosebire, dreptul infatisindu-se ca un ansamblu ale carui elemente se confundau.
Ulterior, dupa ce a intervenit aceasta distinctie, ramurile noi ale dreptului au reprezentat
reglementarea de exceptie.
b). In cadrul sistemului dreptului, dreptul comun reprezinta normele generale, cuprinse in coduri,
mai ales in partile generale. Acestuia i se opun normele speciale, rezultate din specializarea
ramurilor de drept.
In concluzie dreptul comun reprezinta fondul traditional si general al ordinii juridice.
Codul reprezinta un act normativ sistematizator. In general, unei ramuri juridice ii corespune un
cod, dar sunt numeroase exceptii. De asemenea, tot de regula, legislatia necuprinsa in cod are un
caracter special, de exceptie.
Diviziunea normelor in norme generale, de drept comun si norme speciale, de exceptie, prezinta o
utilitate practica deosebita, cele doua categorii interpretindu-se diferit, asa cum vom vedea in
cursurile urmatoare.
In finalul dezbaterii privind diviziunea public/privat, sa avem in vedere si faptul ca hotarele dintre
dreptul public si cel privat nu sunt fixe, ci se modifica in functie de atitudinea autoritatii fata de
relatiile sociale respective. Spre exemplu, in conceptia liberala - rolul statului e limitat la statul
jandarm , pe cand in conceptia socialista, apare statul providenta , ceea ce determina plasarea
unor ramuri de drept din zona dreptului privat in cea a dreptului public.
Pe de alta parte, plasarea disciplinelor in sfera dreptului public sau a celui privat nu e totdeauna
simpla. Unele discipline cuprind atat norme de drept public, cat si norme de drept privat. Este cazul
disciplinelor mixte: dreptul procesual civil sau dreptul international privat. In procedura civila,
dispozitiile care se refera la organizarea si functionarea instantelor sunt de drept public, iar cele
care se refera la actiunea in justitie si intereseaza partea, sunt de drept privat. Dreptul
international privat cuprinde dispozitii referitoare la cetatenie si la conditia strainilor, care tin de
dreptul public, pe cand cele care reglementeaza dispozitia asupra careia poarta conflictul - sunt de
drept privat.
In acest context, merita sa semnalam tendinta exagerata in afirmarea autonomiei ramurilor de
drept celor mai diverse. Pericolul apare cand autonomia tinde sa permita unor raporturi juridice sa
scape de la aplicarea unor reguli in mod just constrangatoare. Aceasta tendinta a aparitiei de noi
ramuri "autonome" corespunde unei legi de evolutie sociologica a societatii postindustriale, legata
de manifestari diverse de inflatie si de tehnicizare a dreptului, cum este, spre exemplu, cazul
dreptului comunitar.