UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

Importanța jurisprudenței CEDO

pentru România

COORDONATOR:
Asist. univ.dr. Dan GUNĂ
STUDENT:
ILIE Alexandru Costinel
 CUPRINS

Secțiunea I Scurt istoric .......................................................................... 1

Secțiunea II Organizarea, structura și funcționarea Curții ....................... 3

Secțiunea III Analiza unor spețe relevante pentru România .................... 5

Secțiunea IV Concluzii ........................................................................... 8

Bibliografie ............................................................................................. 9
 Secțiunea I
Scurt istoric

La data de 4 noiembrie 1950, în capitala Italiei, reprezentanții a 13 state, dintre aceștia

amintim ca reprezentant al Franței pe Robert Schuman, semnează Convenția Europeană pentru
„Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale" („Convenţia").

La data de 3 septembrie 1953, Convenția devine parte a dreptului pozitiv în momentul

depunerii celui de al doilea document de ratificare, anume cel al Marelui Duce de Luxemburg.
Bineînțeles cu modificările și completările din 1952, 1963, 1966, 1983, 1984 și 1985 ale celor
opt protocoale adiționale sau ale amendamentelor. Urmând ca în data de 01.01.1986 să ratifice
această Convenție 21 de state membre ale Consiliului Europei.1

La Strasburg, în data de 18 mai 1954, Comitetul de Miniștrii al Consiliului Europei

desemnează întâia oară persoanele ce vor face parte din Comisia Europeană pentru Drepturile
Omului ( ,, Comisia ” ), evident, în fața căreia se v-a desfășura orice proces întrodus la nivel
internațional în baza Convenției.

Tot la Strasburg, de această dată la 21 ianuarie 1959, adunarea consultativă parlamentară

a Consiliului Europei alege întâia oară magistrații Curții Europene a Drepturilor Omului, această
fiind solicitată să antameze, ulterior analizei Comisiei, unele dintre aceste cauze și să pronunțe
decizii definitive și obligatorii.

Un judecător de seama, care se număra printre magistrații acestei Curți, este Rene Cassin.
Acesta a avut calitatea de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din 1965 până în
1968. Acesta, prin profesionalismul său și-a pus amprenta asupra jurisprudenței acetei curți,
luând parte la elaborarea a 15 hotărâri.2

Rolv Ryssdal fiind unul dintre judecătorii de dupa 1980 care a avut rol deosebit de
important în afirmarea în continuare a Curții. Acesta prezidând până în anul 1997.

Cu toate că există numeroase lucrări și studii doctrinare și în ciuda amprentei lăsate de

aceste mari personalități mai sus enunțate însă nu în mod exhaustiv, Curtea este încă o
necunoscută pentru unii juriști și cetățeni din țara noastră.

În România drepturile și libertățile fundamentale ale omului au căpătat o expresie

deosebită prin intermediul Constituției din 29 martie 1923 care instituie neechivoc dreptul
cetățenilor români, fără discriminare, de a beneficia de libertatea conștiinței, de accesul la

1
Jonathan Cohen , Convenția europeană a drepturilor omului, Editura Economică, Marseille, 2000, p. 19.
2
Ion Diaconu , Drepturile omului, Editura IRDO, Bucureşti, 1993, p. 10.

1
învățământ , a întrunirilor, a presei, asociațiilor și alte libertăți și drepturi instituite de actele
normative.

Făcând o analiză între Constituția din 1923 și Constituția din 1938, cea din urmă cuprinte,
bineînțeles, unele limitări. Drept urmare, doar cetățenii români puteau ocupa funcții și
demnitățile publice, civile sau militare.

În contextul instaurării regimului comunist cu caracter dictatorial, drepturile omului au

fost grav afectate și limitate, ele trebuind să fie în acord cu noile concepții de organizare statale,
bazate pe supremația partidului unic și interzicerea funționării celorlalte partide, precum și
interzicerea oricăror alte orientări politice care nu s-ar afla în acord cu ideologia dictatorială.

După căderea comunismului s-a generat mediul propice edificării unui sistem democratic
al drepturilor și libertăților omului, bazat pe recunoașterea și stricta traducere în viață a
preceptelor internaționale. În sprijinul acestora au fost instituite o gamă de măsuri legislative. În
perioada următoare România a devenit parte la divverse instrumente juridice de factură
internațională, adoptând în acest sens prevederi pentru modificarea legislației sale interne astfel
încât să fie în acord cu exigențele convențiilor internaționale. Obiectivul principal a fost
refacerea cadrului legislativ astfel încât să se promoveze statul de drept, în sensul că legislația
internă trebuia să fie în acord cu convențiile internaționale și în mod special cu cele ale Cartei de
la Paris prin intermadiul căruia toate statele europene s-au angajat să-și adapteze sistemul de
drept preceptelor democratice.3

Consacrarea și recunoașterea drepturilor omului prin intermediul documentelor

internaționale a avut un aport pozitiv asupra legislațiilor naționale, în sensul că au ajutat la
afirmarea respectului față de drepturile omului și perfecționării legislațiilor naționale ,, Indivizii
pot beneficia de drepturi şi libertăţi pe plan intern numai prin mijlocirea statelor de care aparţin şi
care, în virtutea suveranităţii lor, asigură totodată căile concrete de realizare a drepturilor şi
libertăţilor respective. Fără înscrierea drepturilor omului în normele constituţionale şi fără
adoptarea măsurilor necesare pentru garantarea lor de către fiecare stat, drepturile şi libertăţile
cetăţeneşti sunt lipsite de orice eficienţă”4.

Drept urmare, în ceea ce privește România, Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertăților Fundamentale, adoptată la roma în data de 4 noiembrie 1950 și intrată în
vigoare la 3 septembrie 1953 a fost ratificată de România prin intermediul Legii nr. 30 din 18
mai 1994, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr 135 din 31 mai 1944, intrând
astfel în dreptul pozitiv.

3
Irina Moroianu Zlatescu, Emil Marinache, Rodica Serbanescu, Ion Oancea , Principalele instrumente internationale
privind drepturile omului la care Romania este parte, Editura IRDO, Bucuresti, 1999, p.34
4
Victor Luncan, Victor Duculescu, Drepturile omului ,Editura LUMINA LEX , București, 1993, p. 23.

2
 Cetățenii beneficiază de drepturi și libertăți pe plan intern numai prin intermediul
mijlocirii statului de care aparțin. Acesta este principiul consacrat în doctrină ca principiul
subsidiarității dreptului internațional față de dreptul intern.

Ceea ce dă o deosebită specificitate în privința României este principiul ,, self executing ”

, instituit de art. 20 din Constituție, adică drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate în
acord cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care
România este parte, per a contrario primele având prioritate.

Secțiunea II
Organizarea, structura și funcționarea Curții

• În ceea ce privește organizarea Curții o să facem vorbire despre:

1) Judecătorii

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instituită de Convenția astfel amendată, se

compune dintr-un număr de judecători egal cu acela al statelor contractante5. Aceștia sunt aleși
de către Adunarea Parlamentară, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe lista prezentată de
înaltele părți contractante. Listele trebuie să cuprindă un numar de trei judecători, dar nu există
nicio restricție în ceea ce privește numărul judecătorilor de aceeași naționalitate. Judecătorii sunt
aleși pe o perioadă de 6 ani, dar pentru reînnoirea Curții, mandatul a jumătate din judecători
expiră după 3 ani. Desemnarea acestor judecători se va face imediat după alegerea lor, în mod
aleatoriu, de către Secretariatul General al Consiliului Europei.

Președintele este asistat de cei 2 vicepreședinti care îl vor înlocui în cazurile în care
acesta este impiedicat să-și exercite funcțiile, se află în vacanță sau la cererea expresă a acestuia.
Vicepreședinții Curții îndeplinesc și funcția de președinți de secție, prezidând ședințele secțiilor
și a camerelor din care fac parte.6

• Comitetele de trei judecători

Sunt compuse din membrii aceleiaşi secţii. În prezent sunt opt asemenea comitete, câte
doi pe fiecare secţie, ele fiind constituite pe o perioadă de 12 luni, prin rotaţia membrilor, alţii
decât preşedintele.

Acestea decid asupra admisibilităţii cererii date lor spre examinare de către preşedintele
secţiei.

5
Ion Diaconu, Drepturile omului, Editura IRDO, București, 1993, p. 11.
6
Ibidem p. 11.

3
 • Camerele compuse din şapte judecători

Se constituie, conform art. 27/1 din Convenţie, în fiecare secţie, fiind prezidate de
preşedintele secţiei. Ceilalţi membrii sunt desemnaţi de acesta, prin rotaţie cu excepţia
judecătorului naţional care este membru de drept al camerei. Acestea examinează cererile
declarate admisibile şi pronunţă hotărâri. 7

• Marea Cameră

Aceasta este formată din 17 judecători şi se constituie pentru trei ani. Sunt membri de
drept preşedintele Curţii, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii, iar ceilalţi membri sunt
desemnaţi prin rotaţie din două grupuri de judecători, care alternează la nouă luni şi a căror
compunere este echilibrată geografic şi după diferitele sisteme juridice. Există un Colegiu format
din cinci judecători ai Marii Camere care examinează cererile de rejudecare a unei acţiuni pentru
care s-a pronunţat o hotărâre de cameră, dar care nu are competenţa de a tranşa asupra fondului.

2) Grefa

Serviciile administrative ale Curții și de asistența juridică sunt asigurate de către grefă.
Grefa este compusă din grefe de secție, în număr egal cu numărul secțiilor Curții. Grefa este
condusă de către grefier.8

Grefierul este ales pentru o perioadă de 5 ani și poate fi reales. El nu poate fi îndepărtat
din funcțiile sale decât dacă judecătorii reuniți în sesiunea plenară decid, cu majoritate de 2/3 din
numărul judecătorilor aleși în funcție ca cel în cauză a încetat să facă față condițiilor cerute. El
trebuie să fie audiat în prealabil de Curtea întrunită în plen. Orice judecător poate declanșa
procedura de revocare.

Grefierul răspunde de organizarea și funcționarea grefei, de paza arhivelor Curții și

servește drept intermediar pentru comunicările adresate Curții. Membrii Curții pot fi asistați de
doi consultanți. Aceștia vor fi numiți de Secretarul General al Consiliului Europei, cu acordul
președintelui Curții sau al grefierului și vor trebuii să aibă calificarea cerută, ca și experiența
practică necesară îndeplinirii sarcinilor ce le vor fi încredințate de către judecători.

• Structura Curții

Conform regulamentului, Curtea se divide în 4 secțiuni a căror compoziție fixată pentru

3 ani trebuie să fie echilibrată atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere al
reprezentării pe sexe și să țină cont de diferențele de sisteme juridice existente între pîrtile
contractante. Fiecare secțiune este prezidată de un președinte, doi președinți de secțiune fiind în
același timp vicepreședinți ai Curții. Președinții de secțiune sunt asistați și în anumite cazuri
înlocuiți prin vicepreședinții acesteia. Camere de 7 membrii sunt constituite în fiecare secțiune
conform unui sistem de rotație.

7
Victor Luncan, Victor Duculescu, op. cit. p. 43.
8
Ibidem, p. 43.

4
 • Funcționarea Curții

Sediul Curții este fixat la Strasbourg, care este și sediul Consiliului Europei. Curtea poate
totuși, atunci când socotește că este util, să-și exercite funcțiile în alte locuri de pe teritoriul
statelor membre ale Consiului Europei.

Marea Cameră, camerele și comitetele își desfășoară activitatea în permanență. Curtea

deliberează în camera Consiliului. Deliberările sale rămân secrete. Doar judecătorii iau parte la
deliberări. Sunt prezenți în camera Consiliului grefierul sau persoanal desemnat pentru a-l
înlocui, precum și ceilalți agenți ai grefei și interpreții, a căror asistență apare ca fiind necesară.
Nici o altă persoană nu poate fi admisă decât în baza unei decizii speciale a Curții.

Deciziile Curții sunt luate cu majoritatea voturilor judecătorilor prezenți. În caz de

egalitate de voturi, se repetă votarea, iar dacă există din nou egalitate votul președintelui este
decizional. Deciziile și hotărârile Marii Camere și ale camerelor sunt adoptate cu majoritatea
voturilor judecătorilor prezenți. Nu se admit abțineri în cazul voturilor definitive care privesc
admisibilitatea sau fondul unei cauze.

Secțiunea III
Analiza unor spețe relevante pentru România

O primă speță relevantă pentru România, care face trimitere la articolul 3 din Convenție,
este Elefteriadis contra României ce vizează fumatul pasiv în penitenciare.9

În fapt cetățeanul român ce a fost condamnat la detențiune pe viață și care-și execută

pedeapsa, bineînțeles, într-un penitenciar din România, suferă de o boală pulmonară cronică. În
perioada februarie – noiembrie 2005 a fost mutat în celulă cu doi condamnați fumători. Chiar și
în momentul în care acesta trebuia să se prezinte în fața instanței, în camera de așteptare se afla,
de asemenea, în compania unor persoane fumătoare. Domnul Elefteriadis a formulat o cerere
administrației penitenciarului Rahova prin care a solicitat să fie transferat într-o celulă cu deținuți
care nu fumează, însă aceasta a fost respinsă pe motiv că este tehnic imposibil de realizat.

În drept cetățeanul român a susținut că în cazul său nu s-au respectat prevederile

articolului 3 din Convenție (interzicerea torturii)10. Acesta și-a motivat susținerea spunând că a
fost obligat să împartă celula cu deținuți fumători și că a stat în prezența unor persoane fumătoare
chiar și atunci când acesta se afla în sala de așteptare la instanța în fața căreia trebuie să se
prezinte. Și din cauza acestor motive el a dobândit o afecțiune pulmonară pentru care nu a primit
nici un fel de tratament.

9
Vincent Berger, Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Editura IRDO, Bucuresti, 1998, p. 54.
10
Articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

5
 Curtea a considerat că a avut loc o încălcare a articolului 3 din Convenție și a obligat
statul român să adopte toate măsurile necesare pentru a proteja deținuții nefumători de efectele
nocive ale fumatului pasiv atunci când din expertizele medicale rezultă că aceasta este necesară
pentru a nu pune în pericol sănătatea acestora.

O altă speță relevantă pentru România este cea a lui Brândușe contra României
referitoare la încălcarea articolului 3 și 8 din Convenție.11

În fapt reclamantul este deținut în penitenciarul din Arad ca urmare a condamnării sale la
o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani pentru înșelăciune.

În timpul arestului preventiv, reclamantul a fost deținut la sediul Poliției Arad.

Reclamantul se plânge de condițiile de igienă, fiind nevoit să își satisfacă unele dintre nevoile
sale într-o găleată de plastic, care apoi rămânea în celulă pe care o împărțea cu alți deținuți. Nu
avea acces la toaletă decât de două ori pe zi, la ora 6,00 și la ora 17,00. Transferat mai târziu în
luna aprilie 2002 la penitenciarele din Timișoara și Arad, unde și-a petrecut cea mai mare parte a
timpului de detenție, reclamantul a fost nevoit să împartă cu încă alți 27 de deținuți o celulă de
circa 38 m2, cu 18 pături și o singură fereastră. Conform afirmațiilor reclamantului, la chiuveta
din celulă nu curgea niciodată apă caldă. De asemenea, reclamantul se plânge de proasta calitate
a mâncării.

Penitenciarul Arad se află la aproximativ 20 de metri de fosta groapă de gunoi menajer

care funcționase fără autorizație de mediu, iar închiderea acesteia în anul 2003 nu a fost urmată
de o refacere a locului respectiv. Conform reclamantului, groapa reprezintă un risc de infecție și
este o sursă de mirosuri respingătoare și de noxe olfactive.

Recalamantul face referire și la convorbirile sale telefonice în închisoare, precizând că

un gardian al închisorii se află lângă el în timpul convorbirilor sale cu persoane din exteriorul
închisorii și că era obligat să îi comunice administrației, pentru înregistrare într-un registru,
numerele de telefon la care dorea să sune.

În drept resortisantul român consideră că în cauza sa au fost încălcate articolele 3

(interzicerea torturii) și 8 ( dreptul la respectarea vieții private și de familie ) din Convenție.

Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție, conform căruia nimeni nu poate fi

supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, Curtea reamintește
faptul că articolul 3 din Convenție impune statului să se asigure că orice prizonier este deținut în
condiții compatibile cu respectarea demnității umane, ca modalitățile de executare nu supun
reclamantul la o suferință sau la o încercare de o intensitate care să depaseasca nivelul inevitabil

11
Marin Voicu, Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Editura IRDO, București, 1997, p. 100.

6
de suferință inerent detenției și că, având în vedere cerințele practice ale detenției, sănătatea și
confortul prizonierului sunt asigurate într-un mod adecvat.12

Curtea admite că, în speță, nimic nu indica faptul că a existat cu adevărat intenția de a-l
umili sau de a-l înjosi pe reclamant. Cu toate acestea, lipsa unui astfel de scop nu poate exclude o
constatare a încălcării articolului 3. Curtea apreciază că prin condițiile de detenție din cauză, pe
care reclamantul a fost nevoit să le suporte mai mulți ani, acesta a fost supus unei incercări de o
intensitate ce depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției.Prin urmare, a avut loc
încălcarea a articolului 3 din Convenție.

Cu privire la încălcarea articolului 8 din Convenție, care consacră dreptul oricărei

persoane la respectarea vieții sale private Curtea reamintește că, în speță, reclamantul se plânge
de pasivitatea autorităților în tratarea într-un mod adecvat a problemei fostei gropi de gunoi
situată în imediata apropiere a penitenciarului, pentru a face să înceteze noxele olfactive pe care
este nevoit să le suporte în celula sa.

Curtea observă că, deși autorităților competente le revenea obligația de a se asigura că

studiile pentru măsurarea efectelor activității poluante în cauză au fost efectuate în prealabil
pentru a permite astfel stabilirea unui just echilibru între diferitele interese concurente aflate în
joc, abia a posteriori, în 2003 și după violentul incendiu din luna iulie 2006, autoritățile locale au
respectat această obligație.

Curtea mai constată că procedurile referitoare la lucrările de închidere a fostei gropi din
apropierea penitenciarului Arad se află încă în curs de desfășurare și că Guvernul nu a furnizat
informații cu privire la stadiul său măcar începerea acestor lucrări de acoperire și reabilitare a
gropii, lucrări ce ar fi trebuit să se finalizeze în anul 2009.

În concluzie, Curtea apreciază că, deoarece statul pârât nu și-a îndeplinit obligațiile ce
decurg din articolul 8 din Convenție, a avut loc încălcarea dreptului reclamantului la respectarea
vieții sale private, în sensul acestui articol.

Asupra capatului de cerere referitor la confidențialitatea convorbirilor telefonice ale

reclamantului, Curtea constată că a respins deja un capat de cerere similar într-o altă cauză, în
care a constatat că afrimațiile reclamantului aveau un caracter pur general și că nu erau susținute
de nicio probă care să îi poată permite să considere că aspectele invocate ar putea duce la
concluzia că există o problemă ce intră sub incidența articolului 8 din Convenție.

Pentru considerentele de mai sus, Curtea hotărăște că a avut loc încălcarea articolului 3
cât și a articolului 8 din convenție

12
Ibidem, p. 100.

7
 Secțiunea IV
Concluzii
După o lungă perioadă în care drepturile omului erau privite dintr-o perspectivă
superficială și relativ abstractă, mai de grabă folosite ca metodă de propagandă, instrumentul
specific oferit de Convenție demonstrează per a contrarioul, în sensul că reliefează faptul că
valorile umane pot fi apărate și garantate în mod concret și eficient.

Principiul universalismului drepturilor omului care presupune supremaţia drepturilor la

cea mai largă scară, impune statelor lumii să garanteze exerciţiul efectiv al drepturilor şi
libertăţilor inerente valorii umane nu doar resortisanţilor proprii şi persoanelor aflate sub
jurisdicţia teritorială a acestora, dar şi străinilor ce se regăsesc sub controlul sau autoritatea lor
efectivă dincolo de limitele teritoriale, implicând obligaţii pozitive şi negative de protecţie.

Studiul atent şi detaliat al jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg demonstrează că

obligaţiile pozitive pe terenul dreptului la viaţă şi interdicţiei torturii pot implica următoarele
acţiuni specifice din partea statelor: protecţia dreptului la viaţă a persoanei, planificarea şi
controlul operaţiunilor forţelor de securitate, protecţia justiţiabililor împotriva ameninţărilor din
partea terţelor persoane, furnizarea de servicii medicale; obligaţia de a desfăşura o anchetă
eficientă adoptarea de măsuri de protecţie contra maltratării şi abuzurilor, furnizarea condiţiilor
acceptabile de detenţie, asigurarea deţinuţilor cu tratament medical adecvat, asigurarea
integrităţii fizice şi morale a persoanei aflate în custodia autorităţilor, investigarea acuzaţiilor de
maltratare din partea agenţilor statului.

Sub incidenţa drepturilor şi libertăţilor calificate, CEDO cere statelor semnatare să

întreprindă acţiunile concrete se referă la: recunoaşterea oficială a alegerii numelui,
recunoaşterea identităţii etnice, asigurarea accesului la informaţiile oficiale, stabilirea
paternităţii/maternităţii, asigurarea inviolabilităţii fizice, morale şi sexuale a persoanelor,
recunoaşterea oficială a transsexualilor, oficializarea relaţiei de familie între părinţi şi copiii
născuţi în afara căsătoriei, separarea soţilor, consultarea părinţilor naturali în cazul preluării
copiilor în custodia statului şi/sau adopţia, reunirea copiilor cu părinţii lor naturali, furnizarea de
facilităţi pentru persoanele cu handicap sau bolnave, admiterea de membri ai familiei
nonnaţionali la cazul deciziilor în materie de imigraţie, protecţia împotriva poluării, protecţia
datelor cu caracter personal, protecţia imaginii individului, protecţia convorbirilor telefonice,etc.

Drept urmare putem concluziona faptul că deciziile CEDO au un aport pozitiv asupra
statului român. Acestea au un rol foarte important în ceea ce privește susținerea statului de drept,
a democrației și menținerii unui trai de viață sănătos și adecvat cetățenilor săi și nu numai, a
tuturor persoanelor ce se află pe teritoriul României.

8
 BIBLIOGRAFIE

I) Cursuri,tratate,monografii:

1) Berger Vincent, Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Editura IRDO,

Bucuresti, 1998

2) Diaconu Ion , Drepturile omului, Editura IRDO, Bucureşti, 1993

3) Cohen Jonathan , Convenția europeană a drepturilor omului, Editura Economică, Marseille,

2000

4) Luncan Victor, Duculescu Victor, Drepturile omului ,Editura LUMINA LEX , București,
1993

5) Voicu Marin, Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Editura IRDO, București,
1997

6) Zlatescu Irina Moroianu, Emil Marinache, Rodica Serbanescu, Ion Oancea , Principalele
instrumente internationale privind drepturile omului la care Romania este parte, Editura
IRDO, Bucuresti, 1999

II) Acte normative:

1) Convenția Europeană a Drepturilor Omului