Curs Mas Procesuale 15.12.20 5

Capitolul al VII-lea.
Măsurile procesuale
Secțiunea 1. Aspecte generale privind măsurile procesuale
§1. Noțiune
În activitatea de înfăptuire a justiției, procesul penal apare ca fiind acea

activitate reglementată de lege, desfășurată de organele competente, cu
participarea părților și a altor persoane, în scopul constatării la timp și în
mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană
care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio
persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală1.
Prin dispunerea măsurilor procesuale se urmăresc asigurarea
desfășurării normale a procesului penal, constatarea în mod complet a
faptelor ce constituie infracțiuni, în vederea tragerii la răspundere penală a
celor care au săvârșit infracțiuni.
În literatura de specialitate s-au dat mai multe definiții măsurilor
procesuale. Astfel, potrivit unei opinii 2, măsurile procesuale constau în
anumite privațiuni sau constrângeri personale ori reale, determinate de
condițiile și împrejurările în care se desfășoară procesul penal.
Prin scopul urmărit de legiuitor, aceste măsuri funcționează ca mijloace
legale de prevenire sau înlăturare a unor împrejurări ori situații de natură
să pună în pericol eficienta desfășurare a procesului penal prin
obstacolele, dificultățile și derutările pe care le pot produce 3.
Într-o altă opinie4, prin măsurile procesuale se înțelege mijlocul de
constrângere prin care organul judiciar asigură îndeplinirea de către părți
și celelalte persoane care participă la proces a obligațiilor lor procesuale și
garantează executarea pedepsei și repararea pagubei produse prin
infracțiune.
Măsurile procesuale se dispun numai în cazul în care din probele
administrate rezultă că s-a comis o anumită infracțiune și făptuitorul
urmează să fie tras la răspundere penală. Ele nu fac parte din
desfășurarea activității principale a procesului penal, caracterul lor fiind
acela de activități adiacente celei principale 5. De asemenea, au caracter
provizoriu, facultativ și de constrângere6.
Măsurile procesuale prezintă următoarele caractere:
1
I. N EAGU , M. D AMASCHIN , op. cit., p. 14.
2
V. D ONGOROZ ȘI COLAB., op. cit., p. 308.
3
Ibidem.
4
GR. THEODORU, op. cit., p. 191.
5
V. D ONGOROZ ȘI COLAB., op. cit., p. 308.
6
Ibidem.
1
– au caracter opțional, nefiind obligatorii în procesul penal, putând fi
dispuse de la caz la caz, în funcție de particularitățile fiecărei cauze în
parte;
– au caracter adiacent7 față de activitatea principală, și anume
efectuarea actelor procesuale și procedurale ce au drept finalitate
stabilirea existenței faptelor penale, identificarea făptuitorilor și stabilirea
răspunderii penale potrivit vinovăției acestora;
– au caracter provizoriu și reversibil, putând fi luate doar pe durata
procesului penal, respectiv putând fi revocate ori de câte ori se constată
că au dispărut împrejurările ce au determinat luarea acestora;
– sunt măsuri de constrângere, fie cu caracter personal, fie cu caracter
real, determinând o privare sau, după caz, o restricționare în exercitarea
unor drepturi de către unii participanți la procesul penal.
Măsurile procesuale nu trebuie confundate cu măsurile de drept
procesual penal. În categoria celor din urmă se includ nu doar măsurile
procesuale, dar și măsurile procedurale. Acestea au ca obiect asigurarea
desfășurării în bune condiții a activității procedurale (de exemplu, măsurile
pe care le poate lua organul judiciar cu ocazia unei cercetări la fața locului,
măsurile preliminare ședinței de judecată etc.)8. Măsurile procedurale –
având tot caracter de constrângere – aduc atingere unor drepturi
procesuale sau intervin pentru a se asigura îndeplinirea obligației de a se
prezenta în fața autorităților judiciare ori de a lua parte la ședința de
judecată9. Acestea pot fi dispuse de organele judiciare penale în vederea
asigurării bunei desfășurări a activității procedurale (de pildă, măsurile pe
care le poate lua organul judiciar cu ocazia unei confruntări, măsurile pe
care le ia președintele completului de judecată pentru pregătirea ședinței,
măsurile luate pentru asigurarea solemnității ședinței de judecată etc.)10.
În raport cu natura drepturilor asupra cărora se exercită restrângerea,
măsurile procesuale pot avea caracter personal (de pildă, restrângerea
sau privarea de libertate a inculpatului, obligarea acestuia de a nu părăsi
localitatea în cadrul măsurii controlului judiciar, de a se supune unui
tratament medical ș.a.) sau real (de pildă, măsura indisponibilizării
bunurilor prin sechestru, restabilirea situației anterioare ș.a.).
Concluzionând, considerăm că măsurile procesuale sunt mijloace
prevăzute de lege de care se folosesc organele judiciare pentru a asigura
desfășurarea normală a procesului penal, executarea pedepsei, repararea
7
I. ISTRATE, Libertatea persoanei și garanțiile ei procesuale, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1984, p.
26, citat de I. NEAGU, Tratat de procedură penală. Partea generală, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucu-
rești, 2010, p. 540.
8
G. ANTONIU, C. BULAI, op. cit., p. 304.
9
GR. THEODORU, Tratat de Drept procesual penal, ed. a 3-a, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 364.
10
M. UDROIU, op. cit., 2014, p. 390.
2
pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii și pentru a preveni săvârșirea
de noi fapte antisociale.
§2. Criterii de clasificare
În literatura de specialitate s-au exprimat mai multe opinii în ceea ce

privește criteriile de clasificare a măsurilor procesuale.
Astfel, în funcție de valoarea socială11 asupra căreia se îndreaptă
măsurile procesuale, ele se clasifică în:
– măsuri procesuale personale, care privesc anumite persoane
(reținerea, arestarea preventivă, internarea medicală provizorie);
– măsuri procesuale reale, care privesc bunurile anumitor persoane
(sechestrul, inscripția ipotecară).
În funcție de persoana împotriva căreia se poate dispune o măsură
procesuală, acestea se clasifică în:
– măsuri care pot viza persoana suspectului sau inculpatului (reținerea,
arestarea preventivă);
– măsuri care pot fi luate cu privire la alte persoane (sechestrul privind
despăgubirile civile, care poate fi instituit și asupra bunurilor părții
responsabile civilmente).
În funcție de scopul special12 urmărit prin luarea măsurilor procesuale,
se clasifică în:
– măsuri procesuale de constrângere (arestarea preventivă, sechestrul);
– măsuri procesuale prin care se urmărește ocrotirea inculpatului
(luarea măsurii obligării provizorii la tratament medical).
În funcție de faza procesuală în care se dispun aceste măsuri, se disting:
– măsuri care pot fi dispuse numai în faza de urmărire penală
(reținerea);
– măsuri care pot fi dispuse numai în faza de judecată (îndepărtarea
unor persoane din sala de judecată);
– măsuri care pot fi dispuse atât în cursul urmăririi penale, cât și în
cursul judecății (arestarea preventivă a inculpatului, sechestrul).
După criteriul legal, adică după modul în care sunt reglementate de
către legiuitor în cuprinsul Codului de procedură penală, distingem:
– măsuri preventive (reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe
cauțiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă);
– măsuri de siguranță cu caracter medical (obligarea provizorie la
tratament medical, internarea medicală provizorie);
– măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor și restabilirea situației
anterioare săvârșirii infracțiunii.
11
I. N EAGU , op. cit., p. 313.
12
Ibidem.
3
În funcție de organul judiciar care le dispune, distingem:
– măsuri procesuale care pot fi dispuse de către organul de cercetare
penală (reținerea, în faza de urmărire penală);
– măsuri procesuale care pot fi dispuse de către procuror (reținerea,
controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, măsurile asigurătorii,
restituirea lucrurilor, în faza de urmărire penală);
– măsuri procesuale care pot fi dispuse de către judecătorul de drepturi
și libertăți (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la
domiciliu, arestarea preventivă, măsurile de siguranță cu caracter medical,
restituirea lucrurilor, în faza de urmărire penală);
– măsuri procesuale care pot fi dispuse de către judecătorul de cameră
preliminară (controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la
domiciliu, arestarea preventivă, măsurile de siguranță cu caracter medical,
măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor, în procedura de cameră
preliminară);
– măsuri procesuale care pot fi dispuse de către instanță (controlul
judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu, arestarea
preventivă, măsurile de siguranță cu caracter medical, măsurile
asigurătorii, restituirea lucrurilor, restabilirea situației anterioare, în cursul
judecății).
Secțiunea a 2-a. Măsurile preventive
§1. Noțiune
În scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, se pot dispune

de către organele judiciare anumite măsuri preventive. Acestea sunt
măsuri de drept procesual penal cu caracter de constrângere, care
constau în privarea de libertate sau restrângerea libertății de mișcare a
suspectului ori inculpatului, dispunerea lor aducând atingere unuia dintre
drepturile fundamentale ale persoanei, și anume dreptul la libertate13.
Obiectivul dispunerii acestora este reprezentat de necesitatea realizării
scopului procesului penal, iar reglementarea lor prin dispozițiile Codului de
procedură penală reprezintă un argument în sprijinul necesității asigurării
bunei desfășurări a procesului penal.
13
A.L. LORINCZ, Drept procesual penal, ed. a 3-a, Ed. Universul Juridic, București, 2011, p. 224.
4
§2. Natură juridică
În doctrină14 au fost exprimate mai multe concepții pentru explicarea

naturii juridice a măsurilor preventive, însă dintre acestea două au fost
concepțiile care, în mod precumpănitor, au polarizat interpretările 15.
Astfel, conform primei concepții16, bazată pe o viziune idealist-
naturalistă a noțiunii de libertate și pe exagerarea pe baza unui
raționament de pură logică abstractă a principiului prezumției de
nevinovăție, nu se recunoaște o legitimitate a luării măsurilor de
prevenție. Potrivit acestei concepții, deținerea în cursul procesului penal a
unei persoane, atâta vreme cât nu s-a constatat vinovăția sa în mod
definitiv printr-o hotărâre judecătorească, nu se justifică, deoarece
echivalează cu încălcarea dreptului fundamental la libertate al persoanei,
considerându-se că privarea de libertate în cadrul procesului penal nu
poate fi admisă decât atunci când îmbracă forma pedepsei aplicate printr-
o hotărâre judecătorească definitivă.
Cea de-a doua concepție17 a exagerat în sens invers legitimitatea
măsurilor de prevenție, considerându-se că societatea, în lupta sa
antiinfracțională, are nevoie de măsurile de prevenție ca o manifestare de
sacrificare a libertății persoanei în favoarea unor interese sociale generale,
superioare.
În doctrina contemporană18 au fost criticate ambele concepții și s-a
admis necesitatea obiectivă a măsurilor preventive în cadrul procesului
penal.
§3. Scopul măsurilor preventive
Potrivit art. 202 alin. (1) CPP, măsurile preventive pot fi dispuse doar în
scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării
sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărirea penală sau de la
judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Așadar, legiuitorul,
pe de o parte, a condiționat luarea măsurilor preventive de existența cel
puțin a unuia dintre scopurile enumerate anterior, iar, pe de altă parte, a
urmărit să întărească în acest mod natura preventivă, și nu retributivă (de
sancționare, specifică sancțiunilor de drept penal), pe care aceste măsuri
trebuie să o aibă în cursul procesului penal.
14
N. I LIESCU , Libertatea persoanei în lumina dispozițiilor din Codul de procedură penală, în S.C.J. nr.
3/1971, p. 426.
15
AL. BOROI, ȘT.G. UNGUREANU, N. JIDOVU, op. cit., p. 181.
16
Ibidem.
17
AL. BOROI, ȘT.G. UNGUREANU, N. JIDOVU, op. cit., p. 181.
18
Ibidem.
5
Prin scopul măsurii preventive se înțelege ce pericol anume trebuie să
fie preîntâmpinat sau înlăturat, organul judiciar având obligația să aleagă
măsura potrivită și suficientă pentru atingerea acelui scop19.
Existența unuia dintre scopurile enumerate se impune a fi verificată atât
la momentul luării unei măsuri preventive, cât și atunci când se dispune
confirmarea, prelungirea, înlocuirea sau, după caz, menținerea unei astfel
de măsuri.
§4. Categorii de măsuri preventive
Dacă în cuprinsul Codului de procedură penală anterior măsurile

preventive care puteau fi dispuse conform art. 136 erau reținerea,
obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara și
arestarea preventivă, în Codul de procedură penală actual, ca urmare a
necesității armonizării legislației penale și procesuale penale, legiuitorul a
extins sfera măsurilor preventive care se pot dispune față de suspect sau
față de inculpat pe parcursul procesului penal.
Astfel, potrivit art. 202 alin. (4) CPP, măsurile preventive care se pot
dispune față de suspect sau inculpat sunt în număr de cinci, trei dintre
acestea fiind privative de libertate (reținerea, arestul la domiciliu și
arestarea preventivă), iar celelalte două sunt restrictive de drepturi
(controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune). Menționăm că aceste
categorii de măsuri preventive pot fi dispuse exclusiv asupra persoanei
fizice responsabile din punct de vedere penal.
În cazul persoanei juridice, pot fi dispuse următoarele categorii de
măsuri preventive: interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea
procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice; interdicția
inițierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii
capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul
urmăririi penale; interzicerea unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de
a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvența persoanei
juridice; interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul
judiciar; interzicerea desfășurării activităților de natura celor cu ocazia
cărora a fost comisă infracțiunea (art. 493 CPP).
§5. Luarea, înlocuirea, revocarea și încetarea de drept a

măsurilor preventive
5.1. Luarea măsurilor preventive
În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a

urmărit reglementarea explicită a principiului proporționalității oricărei
19
L. CORAȘ, Arestarea preventivă, Ed. C.H. Beck, București, 2006, p. 70.
6
măsuri preventive cu gravitatea acuzației aduse unei persoane, precum și
a principiului necesității unei astfel de măsuri pentru realizarea scopului
legitim urmărit prin dispunerea sa.
Pornind de la dispozițiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeană a
drepturilor omului, care consacră dreptul la libertate și la siguranță pentru
orice persoană, reiterăm faptul că nimeni nu poate fi arestat sau reținut
decât în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente 20 sau
dacă există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori
când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să
săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, situație în
care privarea de libertate are un scop precis 21. De asemenea, tot în
cuprinsul Convenției, la art. 5 parag. 3 se prevede că orice persoană
arestată sau deținută trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau
a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare
și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în
cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții
care să asigure prezentarea la audiere a persoanei în cauză.
De altfel, aceste dispoziții se regăsesc și în cuprinsul art. 9 CPP, ca
principiu fundamental al procesului penal, potrivit căruia „Orice măsură
privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod excepțional și doar
în cazurile și în condițiile prevăzute de lege”.
Datorită faptului că prin luarea măsurilor preventive se aduce atingere
drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei22, legiuitorul a instituit
garanții procesuale temeinice care impun respectarea strictă a dispozițiilor
legale ce permit luarea acestor măsuri procesuale23.
5.1.1. Condițiile generale privind dispunerea măsurilor

preventive
În vederea dispunerii măsurilor preventive, Codul de procedură penală a

statuat în art. 202 alin. (1) condițiile generale de aplicare a acestora,
astfel:
a) să existe probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea
rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune. Din categoria măsurilor
preventive care pot fi dispuse față de suspect menționăm exclusiv
reținerea, în timp ce față de inculpat se poate dispune oricare dintre
măsurile preventive. Potrivit art. 77 CPP, suspectul este persoana cu
privire la care, din datele și probele existente în cauză, rezultă bănuiala
rezonabilă că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. În susținerea
20
A se vedea C.E.D.O., cauza Pantea c. României, hot. din 3 iunie 2003, în C. BÎRSAN, op. cit., p. 318.
21
C. BÎRSAN, op. cit., p. 310.
22
I. M URARU , Drept constituțional și instituții politice, Ed. Actami, București, 1998, p. 163.
23
G H . D ĂRÎNGĂ , Măsurile preventive în noul Cod de procedură penală, în R.R.D. nr. 4/1969, p. 20.
7
acestei definiții date de legiuitor, adăugăm și dispozițiile art. 305 alin. (3)
CPP. Astfel, atunci când există probe din care să rezulte bănuiala
rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început
urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16
alin. (1) CPP, organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să
se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de
suspect;
b) măsurile preventive să fie necesare în scopul asigurării bunei
desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului sau
inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii
săvârșirii unei alte infracțiuni. Astfel, dispunerea măsurii este impusă de
constatarea organului judiciar că doar prin luarea ei se poate preîntâmpina
sau chiar înlătura pericolul generat de conduita acuzatului;
c) măsura aleasă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse
persoanei față de care este dispusă. În această situație, considerăm că
gravitatea acuzației aduse suspectului sau inculpatului se află în strânsă
legătură cu gravitatea infracțiunii săvârșite de el. În acest sens, gravitatea
poate fi analizată fie prin raportare la natura infracțiunii și la limitele
speciale de pedeapsă prevăzute de lege, fie prin evaluarea criteriilor de
ordin obiectiv și subiectiv privind faptele imputate suspectului sau
inculpatului, așa cum sunt acestea prevăzute în cuprinsul art. 318 alin. (1)-
(3) CPP privind renunțarea la urmărirea penală;
d) să nu existe o cauză care împiedică punerea în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale. Constatăm astfel că organul judiciar poate
dispune, confirma, prelungi sau menține o măsură preventivă dintre cele
enumerate limitativ în textul de lege, doar dacă constată că nu există vreo
cauză dintre cele prevăzute la art. 16 alin. (1) CPP.
5.1.2. Competența dispunerii măsurilor preventive
5.1.2.1. Reținerea
Poate fi dispusă exclusiv în faza de urmărire penală, fie față de suspect,
fie față de inculpat, iar competența de a dispune asupra acestei măsuri
aparține atât procurorului, cât și organelor de cercetare penală.
Organul de cercetare penală poate dispune măsura reținerii doar în
cazurile în care procurorul supraveghează urmărirea penală, iar în cazurile
în care procurorul este obligat să efectueze personal urmărirea penală,
competența dispunerii acestei măsuri revine procurorului care
instrumentează cauza [art. 324 alin. (2)-(4) CPP].
8
5.1.2.2. Controlul judiciar și controlul judiciar pe cauțiune
Competența de a dispune asupra măsurilor controlului judiciar și a
controlului judiciar pe cauțiune este diferită în funcție de stadiul procesual
în care se află cauza.
Astfel, în faza de urmărire penală, competența de a dispune aceste
măsuri revine în principal procurorului care efectuează sau supraveghează
urmărirea penală, fie din oficiu, fie la propunerea organelor de cercetare
penală.
Totuși, art. 203 alin. (2) CPP prevede că aceste măsuri pot fi dispuse în
cursul urmăririi penale și de judecătorul de drepturi și libertăți, însă în
cazul în care respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive
sau a arestului la domiciliu ori de prelungire a arestului preventiv,
propuneri formulate de procuror, sau în cazul în care este învestit cu o
solicitare de înlocuire a unei măsuri preventive anterior luate (arestarea
preventivă sau arestul la domiciliu) cu o măsură mai ușoară – controlul
judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune24.
Atunci când cauza penală se află în faza de cameră preliminară,
competent să dispună asupra măsurii controlului judiciar sau controlului
judiciar pe cauțiune este judecătorul de cameră preliminară, iar atunci
când cauza se află în faza de judecată, măsura controlului judiciar și a
controlului judiciar pe cauțiune se va dispune de către instanța de
judecată.
5.1.2.3. Arestul la domiciliu și arestarea preventivă

Asupra dispunerii măsurii arestului la domiciliu și a arestării preventive
se va pronunța judecătorul de drepturi și libertăți, atunci când cauza se
află în cursul urmăririi penale25, judecătorul de cameră preliminară va
dispune măsura arestului la domiciliu sau arestarea preventivă atunci
când cauza se află în procedura de cameră preliminară, în timp ce, pentru
situația în care cauza se află în cursul judecății, arestul preventiv și arestul
la domiciliu vor putea fi dispuse de instanța de judecată.
5.1.3. Actele prin care se dispune asupra măsurilor preventive
Actele prin care se dispune asupra măsurilor preventive sunt,

bineînțeles, diferite în funcție de organul care dispune și în funcție de faza
24
D. ATASIEI, A.S. UZLĂU, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 500-501.
25
Conform art. 315 alin. (4) CPP, procurorul are dreptul, dar și obligația de a constata încetarea măsu-
rilor preventive prin ordonanța prin care dispune, în cursul urmăririi penale, clasarea față de un inculpat
aflat sub puterea unei astfel de măsuri, indiferent de organul judiciar care a dispus-o (inclusiv în cazul dis -
punerii măsurii arestului la domiciliu sau a arestului preventiv). În cazul în care soluția de clasare se dis -
pune prin rechizitoriul de trimitere în judecată (dispunându-se trimiterea în judecată, de exemplu, doar a
unora dintre inculpați), s-ar putea constata încetate de drept și măsurile preventive dispuse în cursul ur -
măririi penale.
9
procesului penal și de tipul de măsură preventivă care se va dispune față
de suspect sau față de inculpat.
Astfel, procurorul și organul de cercetare penală dispun prin ordonanță
motivată, conform art. 203 alin. (4) CPP, iar judecătorul de drepturi și
libertăți, judecătorul de cameră preliminară și, respectiv, instanța de
judecată vor dispune prin încheiere motivată.
În cursul judecății, instanța de fond se va putea pronunța prin hotărâre
asupra menținerii, revocării, înlocuirii sau încetării de drept a măsurilor
preventive, potrivit art. 399 alin. (1) CPP. De asemenea, conform art. 399
alin. (10) CPP, după pronunțarea hotărârii, până la sesizarea instanței de
apel, instanța poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea, revocarea,
înlocuirea sau menținerea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul
condamnat, în condițiile legii.
5.1.4. Caracterul ședinței de judecată
a) În faza de urmărire penală și în procedura de cameră preliminară

Ca derogare de la regula generală a pronunțării hotărârilor în ședință
publică, în ceea ce privește măsurile preventive care se pot dispune în
cursul urmăririi penale (de către judecătorul de drepturi și libertăți) și în
faza de cameră preliminară (de către judecătorul de cameră preliminară),
judecata se face în camera de consiliu [art. 203 alin. (5) CPP], în ședință
nepublică26.
b) În faza de judecată
Legiuitorul nu a mai prevăzut caracterul public sau nepublic al ședinței
de judecată în cadrul căreia instanța este chemată a se pronunța asupra
măsurilor preventive, în această situație aplicându-se dispozițiile art. 352
CPP. Astfel, pronunțarea asupra celor dispuse în materia măsurilor
preventive se va face, ca regulă, în ședință publică, conform art. 352 alin.
(1) CPP, iar cu titlu de excepție, în ședință nepublică, ori de câte ori
ședința a fost declarată ca atare potrivit excepțiilor reglementate conform
art. 352 alin. (3)-(4) CPP sau atunci când dispozițiile legale din legi speciale
prevăd expres acest lucru27.
Menționăm totuși o situație de excepție în care legiuitorul a stabilit
expres caracterul public al ședinței de judecată în care instanța este
chemată a dispune asupra măsurilor preventive, potrivit art. 362 alin. (2)
CPP. Astfel, în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură
preventivă, instanța are obligația de a verifica, în cursul judecății, în
26
Potrivit art. 352 alin. (1) CPP, „Ședința de judecată este publică, cu excepția cazurilor prevăzute de
lege. Ședința desfășurată în camera de consiliu nu este publică”.
27
Conform art. 24 alin. (1) teza I din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane (M. Of. nr. 783 din 11 decembrie 2001), „Ședințele de judecată în cauzele privind infracțiunea
de trafic de minori, prevăzută de art. 211 din Codul penal, și de pornografie infantilă, prevăzută de art.
374 din Codul penal, sunt nepublice”.
10
ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, potrivit art.
208 CPP. Prin urmare, caracterul public obligatoriu al ședinței de judecată
vizează doar ipoteza verificărilor din oficiu pe care instanța de judecată
(instanța de fond) învestită cu soluționarea cauzei este obligată a le
întreprinde la primirea dosarului (indiferent de natura măsurii preventive)
ori ulterior, dar nu mai târziu de 60 de zile de la verificarea anterioară.
Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori
instanța de judecată se pronunță asupra măsurilor preventive, rezultatul
deliberării consemnându-se într-o minută, întocmirea acesteia fiind
obligatorie, conform art. 400 alin. (2) CPP.
5.2. Încetarea de drept, revocarea și înlocuirea măsurilor

preventive
5.2.1. Încetarea de drept a măsurilor preventive
5.2.1.1. Considerații generale

Încetarea de drept a măsurii preventive intervine atunci când există un
obstacol legal în menținerea ei, organul judiciar fiind obligat să pună de
îndată în libertate pe cel reținut, arestat la domiciliu sau arestat preventiv
ori să ridice de îndată obligațiile impuse de controlul judiciar28.
De altfel, există o serie de cazuri în care măsurile preventive încetează
de drept, prin efectul legii, excluzându-se în aceste situații posibilitatea de
apreciere din partea organului judiciar cu privire la oportunitatea sau
necesitatea de a se pune capăt măsurii respective. Deși intervine în
cazurile prevăzute expres de lege, încetarea de drept a măsurilor
preventive trebuie constatată de organul judiciar, care trebuie să verifice
îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru ca încetarea de drept să
aibă consecințe procesuale. Așadar, intervenind ope legis, încetarea de
drept a măsurii preventive se constată, nu se dispune29.
Reglementarea cazurilor de încetare a măsurilor preventive este
distinctă în cuprinsul Codului de procedură penală, fiind reglementate
cazuri generale, aplicabile tuturor măsurilor preventive, indiferent de
natura lor, precum și o serie de cazuri speciale, aplicabile doar arestului la
domiciliu și arestării preventive30.
5.2.1.2. Cazurile generale de încetare de drept a măsurilor preventive
Potrivit art. 241 alin. (1) CPP, cazurile în care încetează de drept
măsurile preventive sunt următoarele:
28
GR. THEODORU, op. cit., p. 375-376.
29
D. ATASIEI, A.S. UZLĂU, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 617.
30
Ibidem.
11
a) La expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele
judiciare ori, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății în primă
instanță, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege
Măsurile preventive sunt măsuri temporare, care nu pot depăși limitele
procesului penal, neputând fi dispuse înainte de începerea urmăririi
penale, dar nici după finalizarea procesului penal (nu pot fi luate înainte de
debutul procesului penal, nu pot subzista în mod legal după finalizarea
procesului penal)31.
Ele pot fi dispuse pe o durată maximă, a cărei împlinire conduce la
încetarea lor de drept32.
Codul de procedură penală prevede posibilitatea de dispunere sau
prelungire pe durata unor termene determinate atât în cazul măsurilor
privative de libertate (reținerea, arestul al domiciliu și arestarea
preventivă), cât și în cazul celor restrictive de drepturi (controlul judiciar și
controlul judiciar pe cauțiune).
Astfel, în cazul măsurii preventive a reținerii, organul judiciar competent
poate dispune privarea de libertate doar în cursul urmăririi penale pe o
durată ce nu poate depăși 24 de ore, conform art. 209 alin. (3) CPP, fără
posibilitatea de prelungire. Măsura reținerii va înceta de drept la
momentul expirării termenului pentru care a fost dispusă, indiferent dacă
organul de cercetare penală sau procurorul a dispus-o pe durata sa
maximă prevăzută de lege (24 de ore) sau pe o durată mai mică.
Arestul la domiciliu și arestarea preventivă pot fi dispuse în cursul
urmăririi penale pe o durată de cel mult 30 de zile, putând fi prelungite
numai în caz de necesitate, dacă se mențin temeiurile care au determinat
luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să
depășească 30 de zile. Expirarea termenului pentru care a fost dispusă
sau prelungită măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării
preventive fără a fi intervenit, în cursul urmăririi penale, o nouă prelungire
a duratei acesteia va conduce la încetarea de drept a măsurii preventive.
În procedura de cameră preliminară și în faza de judecată, măsura
arestului la domiciliu și măsura arestării preventive pot fi dispuse pe o
perioadă de cel mult 30 de zile.
În cazul controlului judiciar și, respectiv, al controlului judiciar pe
cauțiune, legea prevede dispunerea lor în cursul urmăririi penale, al
camerei preliminare și al judecății pe o durată de maximum 60 de zile, cu
posibilitatea prelungirii, fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile.
31
Doctrina susține că, „potrivit naturii și finalității lor, măsurile preventive sunt întotdeauna tempora-
le, ele fiind luate pe o durată precis sau relativ determinată”. În acest sens, a se vedea V. DONGOROZ ȘI
COLAB., op. cit., vol. V, p. 314.
32
În privința efectelor pe care le produce expirarea termenelor asupra măsurilor preventive, se impu -
ne să observăm și dispozițiile art. 268 alin. (2) CPP, potrivit cărora, „Când o măsură procesuală nu poate
fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii”.
12
Expirarea termenului pentru care a fost dispusă sau prelungită măsura
controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune fără a fi
intervenit, în cursul urmăririi penale, o nouă prelungire a duratei acesteia
va conduce la încetarea de drept a măsurii preventive.
b) În cazurile în care procurorul dispune o soluție de netrimitere în
judecată ori instanța de judecată pronunță o hotărâre de achitare, de
încetare a procesului penal, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de
amânare a aplicării pedepsei ori o pedeapsă cu amendă, care nu însoțește
pedeapsa închisorii, chiar nedefinitivă
O primă ipoteză prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) CPP vizează
situația în care procesul penal ia sfârșit în faza de urmărire penală printr-o
soluție de netrimitere în judecată, adică în cazul în care se dispune fie
clasarea, fie renunțarea la urmărirea penală. În ambele situații, prin
aceeași ordonanță prin care procurorul de caz dispune soluția de
netrimitere în judecată, se impune să constate (dacă există o măsură
preventivă luată asupra inculpatului în vigoare la acel moment procesual)
încetarea măsurilor preventive dispuse în cauză, chiar și în ipoteza în care
măsura preventivă nu ar fi fost luată sau prelungită de procuror, ci de
judecătorul de drepturi și libertăți, legea procesuală nefăcând vreo
distincție în acest sens [art. 315 alin. (4) CPP, respectiv art. 318 alin. (8)
CPP, ce face referire la art. 315 alin. (4)]33.
O a doua ipoteză prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. b) CPP vizează
încetarea măsurilor preventive atunci când instanța de judecată rezolvă
acțiunea penală, dispunând o soluție de achitare, de încetare a procesului
penal, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării
pedepsei ori o pedeapsă cu amendă, care nu însoțește pedeapsa
închisorii, chiar nedefinitivă.
c) La data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus
condamnarea inculpatului
Potrivit dispozițiilor procedurale, referindu-ne la soluțiile de condamnare
(ce presupun rezolvarea acțiunii penale), pot rămâne definitive fie
hotărârile date de prima instanță (în condițiile prevăzute de art. 551
CPP34), fie cele pronunțate de instanța de apel [în condițiile art. 552 alin.
(1) CPP35].
d) În alte cazuri anume prevăzute de lege
33
D. ATASIEI, A.S. UZLĂU, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 621-622.
34
„Hotărârile primei instanțe rămân definitive: 1. la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă
contestației sau apelului; 2. la data expirării termenului de apel sau de introducere a contestației: a) când
nu s-a declarat apel sau contestație în termen; b) când apelul sau, după caz, contestația declarată a fost
retrasă înăuntrul termenului; 3. la data retragerii apelului sau, după caz, a contestației, dacă aceasta s-a
produs după expirarea termenului de apel sau de introducere a contestației; 4. la data pronunțării hotărâ-
rii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestația”.
35
„Hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost
admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel”.
13
Prin această reglementare de ordin general, textul procedural acoperă și
alte cazuri decât cele anterior menționate în care măsurile preventive
încetează de drept, un astfel de exemplu fiind cazurile reglementate de
art. 399 alin. (3) CPP36.
5.2.1.3. Cazurile speciale de încetare de drept a măsurilor preventive

Conform art. 241 alin. (11) CPP, sunt două cazuri de încetare de drept a
măsurilor preventive aplicabile exclusiv arestului la domiciliu și arestării
preventive, astfel:
a) la pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare cu
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau la o pedeapsă cu
închisoare cel mult egală cu durata reținerii, arestului la domiciliu și
arestării preventive ori, după caz, a unei hotărâri prin care s-a aplicat o
măsură educativă neprivativă de libertate;
b) în apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunțate în
hotărârea de condamnare.
În conformitate cu art. 399 alin. (6) CPP, inculpatul condamnat de prima
instanță și aflat în stare de arest preventiv este liberat de îndată ce durata
reținerii și cea a arestării devin egale cu durata pedepsei pronunțate, deși
hotărârea nu este definitivă. Liberarea se dispune de administrația locului
de deținere, căreia i se comunică, îndată după pronunțarea hotărârii, o
copie de pe dispozitiv sau extras.
De asemenea, tot un caz special de încetare de drept a măsurilor
preventive este și cel prevăzut la art. 399 alin. (3) CPP. Astfel, măsura
arestării preventive încetează de drept atunci când instanța de fond
pronunță:
– o pedeapsă cu închisoarea cel mult egală cu durata reținerii, arestului
la domiciliu și arestării preventive;
– o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea executării sub
supraveghere;
– o pedeapsă cu amendă, care nu însoțește pedeapsa închisorii;
– o măsură educativă neprivativă de libertate.
5.2.1.4. Procedura constatării intervenirii încetării de drept a măsurilor

preventive
Constatarea intervenirii încetării de drept a măsurii preventive ar putea
fi făcută, potrivit unei simetrii juridice, de către aceleași organe judiciare
care au dispus anterior luarea sau menținerea acelei măsuri. Totuși, dat
36
Conform art. 399 alin. (3) CPP, instanța dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat
preventiv atunci când pronunță: a) o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata reținerii, arestului
la domiciliu și arestării preventive; b) o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea executării sub suprave-
ghere; c) o pedeapsă cu amendă, care nu însoțește pedeapsa închisorii; d) o măsură educativă neprivati -
vă de libertate.
14
fiind caracterul excepțional pe care îl au măsurile preventive în cursul
procesului penal, prin aceea că generează o privare de libertate sau o
restrângere a unor drepturi fundamentale față de o persoană aflată sub
beneficiul prezumției de nevinovăție, legea procesuală a recunoscut
dreptul de a constata încetarea de drept a măsurilor preventive și
organului judiciar în fața căruia cauza se află la momentul respectiv, chiar
dacă acest organ nu ar avea dreptul de a dispune luarea, prelungirea sau
menținerea măsurii preventive37.
Astfel, potrivit art. 241 alin. (2) CPP, organul judiciar care a dispus
această măsură sau, după caz, procurorul, judecătorul de drepturi și
libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată în fața
căreia se află cauza constată, prin ordonanță sau încheiere, din oficiu, la
cerere sau la sesizarea administrației locului de deținere, încetarea de
drept a măsurii preventive, dispunând, în cazul celui reținut sau arestat
preventiv, punerea de îndată în libertate, dacă nu este reținut ori arestat
în altă cauză.
Judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară
sau instanța de judecată se pronunță, prin încheiere motivată, asupra
încetării de drept a măsurii preventive chiar și în lipsa inculpatului.
Asistența juridică a inculpatului și participarea procurorului sunt obligatorii.
Persoanei față de care s-a dispus măsura preventivă, precum și tuturor
instituțiilor cu atribuții în executarea măsurii li se comunică de îndată câte
o copie de pe ordonanța sau încheierea prin care organul judiciar constată
încetarea de drept a măsurii preventive.
5.2.2. Revocarea măsurilor preventive
5.2.2.1. Considerații generale

Așa cum am precizat anterior, încetarea de drept a măsurilor preventive
este determinată de existența unui obstacol legal în menținerea acestora,
însă revocarea măsurilor preventive implică o apreciere din partea
organelor judiciare asupra persistenței sau nu a temeiurilor de fapt și de
drept care au fost avute în vedere la momentul luării, prelungirii sau
menținerii lor ori asupra existenței unor temeiuri noi care să impună
menținerea măsurilor preventive.
5.2.2.2. Situații în care se dispune revocarea măsurilor preventive

Potrivit art. 242 alin. (1) CPP, o măsură preventivă se revocă în cazul în
care au încetat temeiurile care au determinat dispunerea ei ori au apărut
împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea acesteia. Revocarea măsurii
37
De exemplu, procurorul trebuie să constate, prin ordonanța de clasare, încetată de drept măsura
arestării preventive sau a arestului la domiciliu, chiar dacă acestea au fost luate de judecătorul de drep-
turi și libertăți – D. ATASIEI, A.S. UZLĂU, în N. VOLONCIU, A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 625.
15
preventive implică un act procesual de dispoziție din partea organului
judiciar, o evaluare a măsurii în care temeiurile inițiale au dispărut ori se
mențin.
Chiar dacă sunt prevăzute în conținutul aceluiași articol atât revocarea,
cât și înlocuirea măsurilor preventive, dispozițiile care reglementează cele
două instituții sunt diferite în raport cu specificul fiecărei instituții în parte,
deși procedura dispunerii revocării se aseamănă cu cea a înlocuirii unei
măsuri preventive. Astfel, revocarea presupune dispariția oricărui temei
pentru menținerea unei măsuri preventive, în vreme ce înlocuirea este
determinată de modificarea temeiurilor avute în vedere anterior la luarea,
prelungirea sau menținerea unei măsuri preventive.
Astfel, potrivit art. 242 CPP, există două situații în care măsurile
preventive pot fi revocate:
a) când au încetat temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau
menținerea măsurii preventive. În acest caz, facem referire la situația în
care, la un moment anterior celui al luării, prelungirii sau menținerii
măsurii preventive, au existat temeiurile în drept și în fapt care să o
justifice, însă ulterior, în intervalul cuprins între luarea măsurii și
momentul discutării solicitării de revocare, aceste temeiuri au dispărut;
b) când au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii
preventive. În acest caz, facem referire la faptul că încă de la început au
lipsit temeiurile pentru luarea, prelungirea sau menținerea măsurii
preventive, din cauza unor împrejurări preexistente, dar necunoscute
organului judiciar și care, dacă ar fi fost știute, ar fi condus la
imposibilitatea legală de a se dispune luarea respectivei măsuri
preventive.
5.2.2.3. Competența și procedura de revocare a măsurilor preventive

Revocarea măsurilor preventive se dispune la cerere sau din oficiu.
Competența de a dispune revocarea este stabilită în raport cu tipul
măsurii preventive a cărei revocare se cere, respectiv cu stadiul în care se
află cauza penală38. Astfel, măsura preventivă se revocă de către organul
judiciar care a dispus-o, iar în cazul în care cauza nu se mai află sau nu se
mai poate afla în fața acestuia, de către organul judiciar căruia i-ar reveni
competența de a lua măsura respectivă la momentul discutării cererii de
revocare.
În cursul urmăririi penale, revocarea măsurilor preventive ale controlului
judiciar și controlului judiciar pe cauțiune se dispune de procuror, chiar
dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi și libertăți.
În cazul în care măsura preventivă a fost luată în cursul urmăririi penale
de către procuror sau de către judecătorul de drepturi și libertăți, organul
38
Idem, p. 629.
16
de cercetare penală are obligația să îl informeze de îndată, în scris, pe
procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea
măsurii preventive. Dacă apreciază că informațiile comunicate justifică
revocarea măsurii preventive, procurorul dispune aceasta sau, după caz,
sesizează judecătorul de drepturi și libertăți care a luat măsura, în termen
de 24 de ore de la primirea informării. Procurorul este obligat să sesizeze
și din oficiu judecătorul de drepturi și libertăți, când constată el însuși
existența vreunei împrejurări care justifică revocarea măsurii preventive
luate de acesta.
Cererea de revocare a măsurii preventive formulată de inculpat se
adresează, în scris, procurorului, judecătorului de drepturi și libertăți,
judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată, după caz.
În cursul urmăririi penale, procurorul înaintează judecătorului de
drepturi și libertăți dosarul cauzei sau copie de pe acesta certificată de
grefa parchetului, în termen de 24 de ore de la solicitarea de către
judecător.
În vederea soluționării cererii, judecătorul de drepturi și libertăți,
judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată fixează data
de soluționare a acesteia și dispune citarea inculpatului.
Când inculpatul este prezent, soluționarea cererii se face numai după
ascultarea acestuia asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază
cererea, în prezența unui avocat ales sau numit din oficiu. Cererea se
soluționează și în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deși
a fost legal citat, sau când, din cauza stării de sănătate, din cauză de forță
majoră ori stare de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezența
avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune
concluzii.
Participarea procurorului este obligatorie.
5.2.3. Înlocuirea măsurilor preventive
5.2.3.1. Situații în care se dispune înlocuirea măsurilor preventive

Măsurile preventive sunt măsuri cu caracter temporar, care se dispun în
scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării
sustragerii suspectului ori inculpatului de la urmărire penală sau de la
judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.
Pe parcursul procesului penal este posibil ca pericolul pentru buna
desfășurare a acestuia sau pericolul pentru ordinea publică să sufere
variații, fie în sensul atenuării, fie în sensul agravării, astfel că legiuitorul a
prevăzut ca măsurile preventive dispuse inițial să poată fi înlocuite cu
măsuri preventive mai blânde sau mai aspre.
17
Potrivit art. 242 alin. (2) CPP, o măsură preventivă se înlocuiește cu o
altă măsură preventivă mai ușoară dacă:
a) sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea noii măsuri
preventive;
b) în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei
procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară
este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) CPP.
Constatăm intenția legiuitorului ca, în cazul în care se constată de către
organele judiciare o diminuare a pericolului pentru buna desfășurare a
procesului penal, să se poată dispune o altă măsură preventivă mai
ușoară. Astfel, arestarea preventivă ar putea fi înlocuită cu arestul la
domiciliu sau cu controlul judiciar ori cu controlul judiciar pe cauțiune, iar
arestul la domiciliu va putea fi înlocuit, de asemenea, cu controlul judiciar
sau controlul judiciar pe cauțiune, acestea din urmă fiind considerate
măsuri preventive mai ușoare. Legea nu condiționează ca înlocuirea
măsurii preventive să se facă în ordine cu următoarea măsură preventivă
ca gravitate, astfel că este legal ca măsura arestării preventive să poată fi
înlocuită direct cu măsura controlului judiciar (simplu).
Într-o opinie39, la care achiesăm, se consideră validă și înlocuirea
controlului judiciar pe cauțiune cu controlul judiciar (simplu), ca urmare a
faptului că:
– măsura controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune sunt
măsuri preventive distincte;
– chiar dacă, la nivelul obligațiilor și interdicțiilor, cele două măsuri
preventive pot fi identice în conținut, prin obligarea la depunerea cauțiunii
(și restrângerea pe care aceasta o produce asupra exercitării de către
inculpat a drepturilor de natură patrimonială), măsura controlului judiciar
pe cauțiune apare ca fiind mai aspră decât controlul judiciar;
– cauțiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal și
respectarea de către acesta a obligațiilor impuse de organul judiciar la
luarea măsurii, conform art. 217 alin. (4) CPP, astfel încât se poate
concluziona că inculpatul își va respecta aceste obligații și în lipsa unei
constrângeri patrimoniale.
Potrivit art. 242 alin. (3) CPP, o măsură preventivă se poate înlocui cu o
măsură preventivă mai grea dacă:
– sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea noii măsuri
preventive;
– în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei
procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea
este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) CPP.
39
18
Se dispune o astfel de înlocuire a măsurii preventive atunci când,
modificându-se temeiurile avute în vedere inițial la luarea, prelungirea sau
menținerea măsurii preventive, se apreciază că aceasta, deși legală, nu
mai este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal,
impunându-se trecerea la privațiuni suplimentare realizate prin aplicarea
unei măsuri preventive mai severe.
Astfel, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune poate fi
înlocuit cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă, după cum și
arestul la domiciliu poate fi înlocuit cu arestarea preventivă.
În cazul în care inculpatul este supus controlului judiciar sau controlului
judiciar pe cauțiune și încalcă cu rea-credință obligațiile care îi revin ori
există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune
pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa,
judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau
instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune
înlocuirea acestei măsuri cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă
[art. 215 alin. (7) și art. 217 alin. (3) teza a II-a CPP].
De asemenea, și măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu
măsura arestului preventiv în cazul în care inculpatul încalcă cu rea-
credință măsura sau obligațiile care îi revin ori există suspiciunea
rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a
dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa. Și în acest caz,
judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară ori
instanța de judecată, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu,
poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu arestarea preventivă
[art. 221 alin. (11) CPP].
În ambele situații40, dovedirea nerespectării cu rea-credință a obligațiilor
impuse în cadrul măsurii preventive curente nu atrage în mod automat
obligația de înlocuire a acesteia cu o măsură preventivă mai aspră. Pentru
înlocuirea măsurii preventive în această situație, trebuie ca organul
judiciar să aprecieze dacă este necesară aplicarea unei măsuri preventive
mai aspre ori este suficientă cea deja dispusă, pentru atingerea scopului
prevăzut de art. 202 alin. (1) CPP.
5.2.3.2. Competența și procedura înlocuirii măsurilor preventive

În cazul în care măsura preventivă a fost luată în cursul urmăririi penale
de către procuror sau de către judecătorul de drepturi și libertăți, organul
de cercetare penală are obligația să îl informeze de îndată, în scris, pe
procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la înlocuirea
măsurii preventive. Dacă apreciază că informațiile comunicate justifică
înlocuirea măsurii preventive, procurorul dispune aceasta sau, după caz,
40
Idem, p. 633.
19
sesizează judecătorul de drepturi și libertăți care a luat măsura, în termen
de 24 de ore de la primirea informării. Procurorul este obligat să sesizeze
și din oficiu judecătorul de drepturi și libertăți, când constată el însuși
existența vreunei împrejurări care justifică înlocuirea măsurii preventive
luate de acesta.
În cursul urmăririi penale, înlocuirea controlului judiciar cu controlul
judiciar pe cauțiune și înlocuirea controlului judiciar pe cauțiune cu
controlul judiciar se dispun de procuror, chiar dacă măsura a fost luată de
către judecătorul de drepturi și libertăți. La înlocuirea măsurii preventive a
controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, dispozițiile
art. 216 alin. (1) și (3) și art. 217 CPP se aplică în mod corespunzător.
Împotriva ordonanței procurorului de înlocuire a acestor măsuri se poate
formula plângere, în condițiile art. 213 CPP.
Cererea de înlocuire a măsurii preventive formulată de inculpat se
adresează, în scris, procurorului, judecătorului de drepturi și libertăți,
judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată, după caz.
În cursul urmăririi penale, procurorul înaintează judecătorului de
drepturi și libertăți dosarul cauzei sau copie de pe acesta certificată de
grefa parchetului, în termen de 24 de ore de la solicitarea de către
judecător.
În vederea soluționării cererii, judecătorul de drepturi și libertăți,
judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată fixează data
de soluționare a acesteia și dispune citarea inculpatului.
Când inculpatul este prezent, soluționarea cererii se face numai după
ascultarea acestuia asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază
cererea, în prezența unui avocat ales sau numit din oficiu. Cererea se
soluționează și în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deși
a fost legal citat, sau când, din cauza stării de sănătate, din cauză de forță
majoră ori stare de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezența
avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune
concluzii. Participarea procurorului este obligatorie.
Dacă cererea are ca obiect înlocuirea măsurii arestării preventive sau a
măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauțiune,
dacă găsește cererea întemeiată, judecătorul de drepturi și libertăți,
judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, prin
încheiere, dată în camera de consiliu, admite în principiu cererea și
stabilește valoarea cauțiunii, acordând inculpatului termen pentru
depunerea ei.
În cazul în care se depune cauțiunea în termenul fixat, judecătorul de
drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de
judecată, prin încheiere dată în camera de consiliu, admite cererea de
20
înlocuire a măsurii preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune,
stabilește obligațiile ce vor reveni inculpatului pe durata măsurii și dispune
punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă
cauză.
Dacă nu se depune cauțiunea în termenul fixat, judecătorul de drepturi
și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată,
prin încheiere dată în camera de consiliu, în lipsa inculpatului și a
procurorului, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat.
Termenul acordat pentru depunerea cauțiunii curge de la data rămânerii
definitive a încheierii prin care se stabilește valoarea cauțiunii.
5.3. Căile de atac împotriva actelor prin care se dispune asupra

luării, revocării sau încetării de drept a măsurilor preventive
5.3.1. Considerații generale
Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală anterior, în materia

măsurilor preventive, calea de atac ce putea fi exercitată împotriva
încheierilor pronunțate era recursul. În prezent, menționăm apariția unor
diferențe și în materia termenelor în care poate fi declarată calea de atac
sau de înaintare a dosarului de la prima instanță la instanța superioară sau
în privința caracterului public ori nepublic al ședinței de judecată.
În ceea ce privește căile de atac îndreptate împotriva actelor prin care
organele judiciare au dispus asupra luării unei măsuri preventive,
menționăm că acestea se prezintă sub următoarele forme:
a) plângerea împotriva ordonanței organului de cercetare penală sau a
procurorului privind măsura reținerii;
b) plângerea împotriva ordonanței procurorului privind măsura
controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune;
c) contestația împotriva încheierilor prin care se dispune asupra
măsurilor preventive în cursul urmăririi penale;
d) contestația împotriva încheierilor prin care se dispune asupra
măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară;
e) contestația împotriva încheierilor prin care se dispune asupra
măsurilor preventive în cursul judecății.
5.3.2. Plângerea împotriva ordonanței organului de cercetare

penală sau a procurorului privind măsura reținerii
Conform art. 209 alin. (14) CPP, împotriva ordonanței organului de

cercetare penală prin care s-a luat măsura reținerii suspectul sau
inculpatul poate face plângere la procurorul care supraveghează
urmărirea penală, înainte de expirarea duratei acesteia.
În această situație, procurorul se pronunță de îndată, prin ordonanță.
21
Potrivit art. 209 alin. (15) CPP, împotriva ordonanței procurorului prin
care s-a luat măsura reținerii suspectul sau inculpatul poate face plângere,
înainte de expirarea duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau,
după caz, la procurorul ierarhic superior.
În procedura de soluționare a plângerilor împotriva ordonanței organului
de cercetare penală sau a procurorului se vor aplica dispozițiile art. 336-
339 CPP (referitoare la procedura plângerii împotriva măsurilor și actelor
de urmărire penală), dar cu derogările prevăzute de art. 209 alin. (14) și
(15) din același cod.
Aceste derogări se referă la faptul că procurorul care supraveghează
activitatea de urmărire penală, prim-procurorul sau procurorul ierarhic
superior se pronunță de îndată prin ordonanță, admițând sau, după caz,
respingând plângerea formulată de persoana reținută. Dacă dispune
respingerea plângerii (de exemplu, ca neîntemeiată), menține astfel
măsura reținerii. Dacă admite plângerea formulată – atunci când a
constatat încălcări ale dispozițiilor legale ce reglementează luarea măsurii
preventive –, procurorul va infirma ordonanța dispusă de organul de
cercetare penală sau, după caz, de procurorul ierarhic inferior, revocând
măsura reținerii și dispunând punerea de îndată în libertate a celui
reținut41.
În concordanță cu art. 339 alin. (5) CPP, aplicabil și în acest caz,
ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva soluțiilor,
actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul
ierarhic superior și se comunică persoanei care a făcut plângerea. De
asemenea, legea nu reglementează nici o cale de atac care să permită
supunerea spre analiză a legalității și temeiniciei măsurii preventive a
reținerii de către judecătorul de drepturi și libertăți, o astfel de plângere
sau contestație urmând a fi respinsă ca inadmisibilă42.
5.3.3. Plângerea împotriva ordonanței procurorului privind

măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune
Conform art. 213 alin. (1) CPP, împotriva ordonanței procurorului prin
care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la
comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și
libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în
fond.
41
42
Ibidem.
22
5.3.4. Contestația împotriva încheierilor prin care se dispune
asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale
Potrivit art. 204 alin. (1) CPP, împotriva încheierilor prin care judecătorul
de drepturi și libertăți dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul și
procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la
pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la
judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată și
se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, judecătorului de drepturi și
libertăți de la instanța ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la
înregistrare. Contestațiile împotriva încheierilor prin care judecătorul de
drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție dispune asupra
măsurilor preventive se soluționează de un complet compus din judecători
de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea
sau prelungirea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat
încetarea de drept a acesteia nu este suspensivă de executare.
Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de
la înregistrare, iar contestația formulată de procuror împotriva încheierii
prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării
preventive, revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei măsuri
preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de
expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior.
Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, prin încheiere
motivată, pronunțată în camera de consiliu43, în prezența inculpatului, în
afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage
ori, din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de
necesitate, nu poate fi adus în fața judecătorului. Prezent la soluționarea
contestației se consideră a fi și inculpatul privat de libertate care își
exprimă acordul privind participarea prin videoconferință, la locul de
deținere, ocazie cu care vor participa și apărătorul inculpatului, ales sau
numit din oficiu, și, după caz, interpretul. La soluționarea contestației este
obligatorie acordarea asistenței juridice pentru inculpat de către un
avocat, ales sau numit din oficiu, participarea procurorului fiind, de
asemenea, obligatorie.
În cazul admiterii contestației formulate de procuror și dispunerii
arestării preventive a inculpatului, art. 226 CPP se aplică în mod
corespunzător. În cazul admiterii contestației formulate de procuror și
dispunerii prelungirii arestării preventive a inculpatului, se vor aplica
dispozițiile art. 236 alin. (1) și (2) CPP.
43
A se vedea Decizia nr. 4/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece
recursul în interesul legii (M. Of. nr. 821 din 11 noiembrie 2014).
23
În cazul în care sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, se poate
dispune luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin.
(4) lit. b)-d) CPP, și anume controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune,
arestul la domiciliu, sau majorarea cuantumului cauțiunii.
În cazul admiterii contestației formulate de inculpat împotriva încheierii
prin care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive, se
poate dispune, în condițiile prevăzute de lege, respingerea propunerii de
luare sau de prelungire a măsurii preventive ori, după caz, înlocuirea
acesteia cu o altă măsură preventivă mai ușoară și, după caz, punerea de
îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la
soluționarea contestației.
Dacă încheierea judecătorului de drepturi și libertăți de la prima instanță
nu este atacată cu contestație, acesta restituie dosarul procurorului în
termen de 48 de ore de la expirarea termenului de contestație.

asupra măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară
Pentru reglementarea procedurii privitoare la contestația împotriva

încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive pronunțate în
procedura de cameră preliminară, legiuitorul a prevăzut o serie de reguli
comune contestației exercitate împotriva încheierilor judecătorului de
drepturi și libertăți, dar și o serie de reglementări proprii, date de
specificul măsurilor preventive în această fază procesuală.
Astfel, potrivit art. 205 alin. (1) CPP, împotriva încheierilor prin care
judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu
dispune asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula
contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la
comunicare. Contestația se depune la judecătorul de cameră preliminară
care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul
cauzei, judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic
superioară, în termen de 48 de ore de la înregistrare. În cazul în care
contestațiile sunt îndreptate împotriva încheierilor prin care judecătorul de
cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus în
procedura camerei preliminare asupra măsurilor preventive, soluționarea
se va face de un alt complet al aceleiași instanțe, în condițiile legii.
sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat
24
prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei
măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de
Soluționarea contestației se face în camera de consiliu, prin încheiere
motivată, pronunțată în camera de consiliu44, în prezența inculpatului, în
afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage
ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de
necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului. Prezent la soluționarea
contestației se consideră a fi și inculpatul privat de libertate care își
exprimă acordul privind participarea prin videoconferință, la locul de
deținere, ocazie cu care vor participa și apărătorul inculpatului, ales sau
numit din oficiu, și, după caz, interpretul. În toate cazurile, este obligatorie
acordarea asistenței juridice pentru inculpat de către un avocat, ales sau
numit din oficiu. Participarea procurorului la soluționarea contestației este
obligatorie.
Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, odată cu soluționarea
contestației se poate dispune luarea uneia dintre măsurile preventive
prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b)-d) CPP sau majorarea cuantumului
cauțiunii.

asupra măsurilor preventive în cursul judecății
Și împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor

preventive în cursul judecății în primă instanță se poate face contestație.
Astfel, titularii dreptului de contestație sunt doar procurorul și inculpatul,
iar termenul de declarare a căii de atac este de 48 de ore, care se
calculează, după caz, de la pronunțare ori de la comunicarea încheierii,
după cum procurorul și inculpatul au fost prezenți la pronunțarea încheierii
contestate. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea
atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic
superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare. Încheierile prin care
Înalta Curte de Casație și Justiție dispune în primă instanță asupra
măsurilor preventive pot fi contestate la completul competent de la Înalta
Curte de Casație și Justiție.
Contestația se soluționează în ședință publică, cu participarea
procurorului și cu citarea inculpatului.
sau menținerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat
44
Conform Deciziei nr. 4/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece re-
cursul în interesul legii, supra cit.
25
prin care s-a dispus revocarea unei măsuri preventive sau înlocuirea unei
măsuri preventive cu o altă măsură preventivă se soluționează înainte de
Dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, instanța poate dispune
luarea uneia dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit.
b)-d) CPP sau majorarea cuantumului cauțiunii.
În acest caz, în ipoteza contestațiilor împotriva încheierilor pronunțate în
cursul judecății în primă instanță de curțile de apel și Curtea Militară de
Apel, competența de soluționare aparține unui complet de judecată de la
Înalta Curte de Casație și Justiție format din 3 judecători, iar dacă
încheierea contestată a fost pronunțată de completul de 3 judecători al
instanței supreme (pentru infracțiunile de competența ca instanță de fond
a Înaltei Curți), contestația va fi soluționată de către unul dintre
completurile de 5 judecători, conform art. 24 din Legea nr. 304/2004.
5.4. Verificarea măsurilor preventive
5.4.1. Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră

preliminară
Conform art. 342 alin. (1) CPP, procedura de cameră preliminară este
declanșată de înaintarea la instanța competentă, de către procuror, a
rechizitoriului prin care se dispune trimiterea în judecată. În unele cazuri,
este posibil ca inculpatul ce face obiectul trimiterii în judecată să se afle, la
momentul declanșării procedurii de cameră preliminară, sub puterea unei
măsuri preventive. În acest caz, judecătorul de cameră preliminară,
primind dosarul, este obligat, din oficiu, să procedeze la verificarea, cu
respectarea procedurii reglementate de art. 207 CPP, a legalității și
temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul.
Astfel, procedura de verificare a măsurii preventive la primirea dosarului
în procedura de cameră preliminară implică următoarele etape:
a) sesizarea judecătorului cu rechizitoriul întocmit de către procuror. În
cuprinsul rechizitoriului se fac mențiuni în mod obligatoriu cu privire la
măsurile preventive dispuse în cursul urmăririi penale. Sesizarea trebuie
să se facă cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive
dispuse față de inculpat. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție,
Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit 45 că
termenul „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia” din
cuprinsul art. 207 alin. (1) CPP este un termen peremptoriu, iar încălcarea
sa atrage decăderea procurorului din dreptul de a formula cereri privind
45
Decizia nr. 16/2018 (M. Of. nr. 927 din 2 noiembrie 2018).
26
măsurile preventive și nulitatea actului făcut în acest sens peste termen,
precum și imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a verifica
din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea
duratei acesteia;
b) fixarea termenului de judecată. După desemnarea judecătorului de
cameră preliminară, acesta are obligația de a fixa termenul de judecată,
astfel încât verificarea să fie întreprinsă în termen de 3 zile (termen
procedural) de la înregistrarea dosarului, soluționarea cauzei urmând a se
face cu participarea procurorului și cu asigurarea asistenței juridice,
prezența inculpatului fiind obligatorie;
c) soluțiile pe care le poate pronunța judecătorul de cameră preliminară.
În această procedură, conform art. 207 alin. (4) și (5) CPP, judecătorul de
cameră preliminară poate pronunța următoarele soluții:
– când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se
mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă,
judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea
măsurii preventive față de inculpat;
– când constată că au încetat temeiurile care au determinat luarea sau
prelungirea măsurii arestării preventive și nu există temeiuri noi care să o
justifice ori în cazul în care au apărut împrejurări noi din care rezultă
nelegalitatea măsurii preventive, judecătorul de cameră preliminară
dispune prin încheiere revocarea acesteia și punerea în libertate a
inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză;
d) verificarea temeiurilor care au determinat luarea măsurii preventive,
precum și dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea
acesteia. În cazul în care a dispus menținerea arestării preventive ori a
arestului la domiciliu, a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe
cauțiune (sau a înlocuit măsura preventivă cu o alta, mai ușoară ori mai
severă), judecătorul de cameră preliminară are obligația ca, pe durata
desfășurării procedurii de cameră preliminară, periodic, dar nu mai târziu
de 30 de zile, respectiv nu mai târziu de 60 de zile în cazul controlului
judiciar sau al controlului judiciar pe cauțiune, să verifice, din nou, din
oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii preventive și, după caz, să dispună
ca aceasta să fie menținută sau nu, potrivit art. 348 alin. (1) CPP. În
condițiile în care procedura de cameră preliminară poate dura cel mult 60
de zile (iar soluționarea contestației în camera preliminară poate dura încă
alte maximum 60 de zile), este posibil ca judecătorul de cameră
preliminară să fie obligat să procedeze la cel puțin o astfel de verificare pe
parcursul procedurii în camera preliminară, aplicându-se aceeași
27
procedură anterior descrisă [conform art. 207 alin. (6) și (7) CPP,
procedura aplicabilă este aceeași în cazul acestei noi verificări46].
În procedura de verificare a măsurilor preventive în procedura de
cameră preliminară se poate dispune și modificarea obligațiilor prevăzute
în cuprinsul acestora.
5.4.2. Verificarea măsurilor preventive în cursul judecății
În ceea ce privește procedura de verificare a măsurilor preventive în

cursul judecății, menționăm că, în mare măsură, este asemănătoare cu
cea referitoare la verificările întreprinse din oficiu de către judecătorul de
cameră preliminară.
Diferențele sunt date de specificul fazei de judecată în raport cu cea de
cameră preliminară. Astfel, în faza de judecată, judecătorul de cameră
preliminară este cel care trimite dosarul judecătorului de la instanța
competentă să judece cauza pe fond cu cel puțin 5 zile înainte de
expirarea măsurii preventive, potrivit art. 208 alin. (1) CPP.
Termenul maxim înăuntrul căruia instanța de judecată este obligată a
proceda la verificarea subzistenței temeiurilor sau a apariției unora noi
care determină menținerea măsurii arestării preventive și arestului la
domiciliu este de maximum 60 de zile. De asemenea, termenul maxim de
verificare a subzistenței temeiurilor în ceea ce privește măsura controlului
judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune este de 60 de zile (termen
substanțial).
Nerespectarea acestuia, în sensul depășirii fără a se fi procedat, din
oficiu, la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive, se impune
a fi sancționată cu încetarea de drept a măsurii în cauză, sancțiune ce
intervine ope legis din momentul împlinirii termenului respectiv. În acest
sens, suntem de acord cu opinia exprimată de alți autori 47, conform căreia
își menține aplicabilitatea, parțial, Decizia nr. VII/2006 48, pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în recurs în interesul legii,
prin care s-a statuat că neverificarea de către instanță, în cursul judecății,
a legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului înainte de
împlinirea duratei de 60 de zile atrage încetarea de drept a măsurii
arestării preventive luate față de inculpat și punerea de îndată în libertate
a acestuia.
În procedura de verificare a măsurilor preventive în cursul judecății se
poate dispune și modificarea obligațiilor prevăzute în cuprinsul acestora.
46
47
C. VOICU, A.S. UZLĂU, G. TUDOR, V. VĂDUVA, op. cit., p. 224, apud D. ATASIEI, A.S. UZLĂU, în N. VOLONCIU,
A.S. UZLĂU (COORD.), op. cit., p. 517.
48
M. Of. nr. 475 din 1 iunie 2006.
28
§6. Măsurile preventive în special
6.1. Reținerea
6.1.1. Noțiune
Din categoria măsurilor preventive, reținerea constă în privarea de

libertate pe o durată determinată, care nu poate fi mai mare de 24 de ore,
fiind singura măsură preventivă care se poate dispune exclusiv în cursul
urmăririi penale, atât de organul de cercetare penală, cât și de procuror,
putând fi dispusă atât față de suspect, cât și față de inculpat.
De altfel, această măsură privativă de libertate nu trebuie confundată
cu alte forme de privare a libertății de mișcare prevăzute în cuprinsul
Codului de procedură penală, și anume:
– prinderea făptuitorului și prezentarea lui de îndată în fața organelor de
urmărire penală. Este cazul organelor de constatare care, în cazul
infracțiunilor flagrante, au dreptul de a-l prinde pe făptuitor și de a-l
prezenta de îndată organelor de urmărire penală [art. 61 alin. (2) teza
finală CPP]. De asemenea, potrivit art. 62 alin. (3) CPP, în cazul
infracțiunilor flagrante, comandanții de nave și de aeronave au dreptul de
a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta organelor de urmărire penală, iar
conform art. 310 CPP, în cazul infracțiunii flagrante, orice persoană are
dreptul să îl prindă pe făptuitor, situație în care persoana care l-a reținut
trebuie să îl predea de îndată, împreună cu corpurile delicte, precum și cu
obiectele și înscrisurile ridicate, organelor de urmărire penală, care
întocmesc un proces-verbal;
– aducerea cu mandat de aducere. Potrivit art. 265 alin. (1) CPP, o
persoană poate fi adusă în fața organului de urmărire penală sau a
instanței de judecată pe baza unui mandat de aducere, dacă, fiind anterior
citată, nu s-a prezentat în mod nejustificat, iar ascultarea ori prezența ei
este necesară, sau dacă nu a fost posibilă comunicarea corespunzătoare a
citației și împrejurările indică fără echivoc că persoana se sustrage de la
primirea citației;
– rămânerea în sala de judecată, la dispoziția instanței, a martorilor,
experților și a interpreților. Potrivit art. 381 alin. (9) și (11) CPP, martorii
audiați rămân în sală, la dispoziția instanței, până la terminarea actelor de
cercetare judecătorească ce se efectuează în ședința respectivă. Aceste
dispoziții se aplică în mod asemănător și în cazul audierii expertului sau a
interpretului.
Dispoziții speciale privind măsura reținerii sunt cuprinse în Legea nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,
republicată, în cuprinsul art. 45 49, în caz de extrădare pasivă, precum și în
49
Art. 45 din Legea nr. 302/2004: „Măsura reținerii poate fi luată de procuror sau de organul de cerce-
29
caz de executare a unui mandat european de arestare, potrivit art. 101
alin. (1)50.
De asemenea, în conformitate cu art. 72 alin. (2) din Constituție,
deputatul sau senatorul poate fi reținut doar cu încuviințarea Camerei din
care face parte, după ascultarea sa, iar în caz de infracțiune flagrantă,
deputatul sau senatorul poate fi reținut, iar ministrul justiției va informa de
îndată Președintele Camerei asupra reținerii sale.
Pentru reținerea unui judecător sau procuror, este nevoie de
încuviințarea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru
procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, iar în caz de infracțiune
flagrantă vor putea fi reținuți, Secția pentru judecători sau, după caz,
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii fiind
informată de îndată de organul care a dispus reținerea acestora, conform
art. 95 din Legea nr. 303/2004.
6.1.2. Condițiile privind dispunerea reținerii
Condițiile care se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru dispunerea

acestei măsuri sunt, conform art. 209 raportat la art. 202 CPP,
următoarele:
a) să există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea
rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune51;
b) să fie necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului
penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori inculpatului de la
urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte
infracțiuni;
c) să nu existe o cauză care împiedică punerea în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale dintre cele prevăzute la art. 16 CPP;
d) măsura preventivă să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse
persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului
urmărit prin dispunerea acesteia.
6.1.3. Durata pentru care poate fi dispusă măsura reținerii.

Competență și procedură
Măsura reținerii este singura măsură preventivă care poate fi dispusă

atât asupra suspectului, cât și a inculpatului, pe o durată de cel mult 24 de
tare penală față de persoana extrădabilă numai după ascultarea acesteia în prezența apărătorului. Măsu -
ra reținerii poate dura cel mult 24 de ore. Organul de cercetare penală este obligat, în primele 10 ore de
la reținerea persoanei extrădabile, să o prezinte procurorului competent”.
50
Art. 101 alin. (1) din Legea nr. 302/2004: „Măsura reținerii persoanei solicitate poate fi luată de pro -
curor numai după ascultarea acesteia în prezența apărătorului. Măsura reținerii se dispune prin ordonan-
ță motivată și poate dura cel mult 24 de ore”.
51
Conform art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeană a drepturilor omului, privarea de libertate a
unei persoane se dispune atunci când „există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune”
(s.n.).
30
ore, în durata reținerii nefiind inclus timpul strict necesar conducerii
suspectului sau inculpatului la sediul organului judiciar.
Organul judiciar competent să dispună măsura reținerii este organul de
cercetare penală sau procurorul.
Dacă organul de urmărire penală constată că sunt îndeplinite condițiile
privind dispunerea măsurii preventive a reținerii, are obligația de a-l audia
pe suspect sau inculpat în prezența apărătorului ales sau din oficiu, în
acest caz asigurarea asistenței juridice fiind obligatorie, chiar dacă nu
suntem în prezența cazurilor generale de asistență juridică obligatorie în
cursul urmăririi penale potrivit art. 90 lit. a)-b) CPP.
Luarea măsurii preventive a reținerii fără audierea prealabilă a
suspectului sau inculpatului atrage nulitatea relativă, care impune
dovedirea existenței unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât
prin anularea actului. De altfel, calitatea de suspect sau de inculpat
presupune aducerea la cunoștință a învinuirii și posibilitatea oferită
acuzatului de a da declarații, precum și de a se apăra în legătură cu
învinuirile formulate împotriva sa. Audierea presupune solicitarea unei
declarații din partea suspectului sau inculpatului, acesta având
posibilitatea de a se prevala de dreptul la tăcere.
Conform art. 209 alin. (6) CPP, înainte de audiere, organul de urmărire
penală trebuie să îi aducă inculpatului sau suspectului la cunoștință
drepturile prevăzute la art. 83 CPP, inclusiv dreptul de a fi asistat de un
avocat ales sau numit din oficiu, precum și dreptul de a nu da declarații,
dar și obligațiile stipulate de art. 108 alin. (2) CPP, acestea din urmă doar
în măsura în care audierea cu prilejul luării măsurii reținerii coincide cu
prima audiere în calitate de suspect.
De asemenea, potrivit art. 209 alin. (17) CPP, persoanei reținute i se
comunică dreptul de acces la asistență medicală de urgență, durata
maximă pentru care se poate dispune măsura reținerii, precum și dreptul
de a face plângere împotriva măsurii dispuse, iar în cazul în care persoana
reținută nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal.
Conform alin. (7) al aceluiași articol, dreptul de a beneficia de serviciile
apărătorului ales implică atât dreptul suspectului sau inculpatului de a-l
înștiința personal, cât și dreptul de a solicita organului de cercetare penală
sau procurorului să îl încunoștințeze pe acesta, modul în care s-a realizat
încunoștințarea urmând a se consemna într-un proces verbal. Exercitarea
dreptului de a face personal încunoștințarea nu se poate refuza decât
pentru motive temeinice, care vor fi consemnate în procesul-verbal.
Menționăm că, potrivit art. 209 alin. (8) CPP, legiuitorul a stabilit în sarcina
organului judiciar obligația de a aștepta sosirea apărătorului ales, de a nu
proceda la audierea suspectului sau inculpatului în lipsa apărătorului ales
31
ori în prezența unui apărător desemnat din oficiu un interval de maximum
două ore de la înștiințare. În cazul în care înștiințarea apărătorului ales nu
este posibilă ori, deși înștiințat, acesta refuză să se prezinte în intervalul
celor două ore, organul judiciar va putea proceda la derularea procedurii
prevăzute de lege, cu asigurarea asistenței juridice din partea unui
apărător desemnat din oficiu.
Asigurarea efectivă a apărării presupune respectarea confidențialității
relației avocat-client, sens în care, deși aflat la sediul organului judiciar și
fără posibilitatea de a-l părăsi fără încuviințarea organului de urmărire
penală, inculpatului ori suspectului trebuie să i se asigure posibilitatea de
a comunica direct cu apărătorul său și în condiții de confidențialitate,
potrivit art. 209 alin. (9) CPP.
Dispunerea măsurii reținerii se face prin ordonanță motivată, care
trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2)
CPP, și motivele (în fapt și în drept) care au dus la luarea măsurii, ziua și
ora la care începe reținerea, precum și ziua și ora la care măsura se
sfârșește.
Măsura reținerii este executorie de la data emiterii ordonanței, nefiind
suspensivă de executare prin formularea plângerii împotriva măsurii
dispuse. Împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura
reținerii suspectul sau inculpatul poate face plângere înaintea expirării
duratei acesteia, la prim-procurorul parchetului sau, după caz, la
procurorul ierarhic superior, care se vor pronunța prin ordonanță, de
îndată. În cazul în care se constată că au fost încălcate dispozițiile legale
care reglementează condițiile de luare a măsurii reținerii, prim-procurorul
sau procurorul ierarhic superior dispune revocarea ei și punerea de îndată
în libertate a inculpatului.
Dispozițiile cuprinse în art. 2 din Legea nr. 254/2013 privind executarea
pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal52 prevăd că măsura reținerii se execută
numai în temeiul ordonanței de reținere emise. Măsura se execută prin
depunere persoanei reținute în unul dintre centrele de reținere și arestare
preventivă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea,
potrivit art. 109 alin. (1) din aceeași lege, primirea în centrele de reținere
și arestare preventivă a persoanelor față de care s-au dispus măsuri
preventive privative de libertate se face pe baza ordonanței prin care s-a
dispus măsura reținerii sau, după caz, a mandatului de arestare
preventivă, după stabilirea identității acestora.
Măsura preventivă se poate dispune pe o durată maximă de 24 de ore.
Termenul de maximum 24 de ore pe care se dispune măsura preventivă a
52
M. Of. nr. 514 din 14 august 2013.
32
reținerii este unul substanțial și se calculează conform art. 271 CPP. În
durata reținerii nu se include timpul strict necesar conducerii suspectului
sau inculpatului la sediul organului judiciar.
La expirarea termenului pentru care a fost dispusă măsura (24 de ore
sau mai puțin), aceasta încetează, legea neprevăzând posibilitatea
prelungirii. În schimb, pentru menținerea în continuare a privării de
libertate, în cazul inculpatului, procurorul poate formula propunere de
luare a măsurii arestării preventive. Deși textul de lege nu prevede expres,
procurorul poate formula anterior expirării măsurii reținerii (sau după
aceasta) o propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu sau poate
dispune măsura controlului judiciar simplu ori pe cauțiune 53. Propunerea
de arestare se adresează judecătorului de drepturi și libertăți cu cel puțin
6 ore înainte de expirarea duratei măsurii reținerii.
6.1.4. Încunoștințarea despre reținere
Potrivit art. 210 alin. (1) CPP, imediat după reținere, persoana reținută
are dreptul de a încunoștința personal sau de a solicita organului judiciar
care a dispus măsura să încunoștințeze un membru al familiei sale ori o
altă persoană desemnată de aceasta despre luarea măsurii reținerii și
despre locul unde este reținută.
Rațiunea dreptului de a înștiința despre reținere și despre locul reținerii
este ca persoanele apropiate inculpatului sau suspectului să afle în timp
util despre privarea acestuia de libertate, ca urmare a faptului că, în
momentul dispunerii măsurii reținerii și intrării în custodia organelor de la
centrul de rețineri și arestări preventive, persoanei reținute i se ridică orice
mijloc de comunicare cu exteriorul, inclusiv telefoanele mobile.
În mod normal, organul judiciar nu poate refuza solicitarea suspectului
sau inculpatului de a înștiința persoana desemnată de acesta, însă,
conform art. 210 alin. (6) CPP, poate amâna totuși exercitarea dreptului de
încunoștințare, dar numai pentru motive temeinice și pentru cel mult 4
ore.
De asemenea, persoana reținută cetățean al unui stat străin ori apatrid
are dreptul de a încunoștința sau de a solicita încunoștințarea misiunii
diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui cetățean este sau,
după caz, a unei organizații internaționale umanitare, dacă nu dorește să
beneficieze de asistența autorităților din țara sa de origine, ori a
reprezentanței organizației internaționale competente, dacă este refugiat
sau, din orice alt motiv, se află sub protecția unei astfel de organizații. În
acest sens, Inspectoratul General pentru Imigrări va fi informat în toate
53
33
situațiile cu privire la dispunerea măsurii preventive față de această
categorie de persoane.
6.2. Controlul judiciar
6.2.1. Noțiune
Controlul judiciar reprezintă o măsură preventivă nou-introdusă în Codul

de procedură penală, în cuprinsul căreia legiuitorul a reunit dispozițiile
măsurii liberării sub control judiciar, a obligării de a nu părăsi localitatea și
a obligării de a nu părăsi țara prevăzute în Codul de procedură penală
anterior, dispoziții similare regăsindu-se în prezent în cuprinsul Codului de
procedură penală francez54, care reglementează controlul judiciar ca
alternativă la arestarea preventivă.
Controlul judiciar este o măsură neprivativă de libertate, care se poate
dispune față de inculpat, care pe timpul cât se află sub control judiciar
trebuie să respecte unele obligații prevăzute de art. 215 CPP, acesta
bucurându-se de libertatea fizică, dar fiind supus, prin instituirea unui
ansamblu de obligații și, uneori, de interdicții, unui control al autorității
judiciare, cu menirea de a se atinge scopul prevăzut de lege prin
instituirea acestei măsuri. Măsura nu poate fi dispusă față de suspect.
Aplicarea acestei măsuri trebuie să fie în acord cu jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește respectarea principiului
proporționalității oricărei măsuri preventive cu gravitatea acuzației aduse
unei persoane, fiind mai severă decât măsura reținerii, dar mai ușoară
decât controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea
preventivă.
6.2.2. Competență
În cursul urmăririi penale, competența de a dispune măsura preventivă

a controlului judiciar față de inculpat aparține procurorului care efectuează
sau, după caz, supraveghează urmărirea penală și judecătorului de
drepturi și libertăți.
Procurorul dispune asupra măsurii controlului judiciar în cursul urmăririi
penale prin ordonanță.
În ceea ce privește dispunerea măsurii controlului judiciar de către
judecătorul de drepturi și libertăți în faza de urmărire penală, se consideră,
potrivit unei opinii55, la care achiesăm, că măsura ar putea fi dispusă de
54
Potrivit art. 137 CPP francez, persoana cercetată penal, prezumată nevinovată, poate fi pusă în li-
bertate. Cu toate acestea, în funcție de necesitatea desfășurării cercetării penale sau ca măsură de sigu-
ranță, poate să fie constrânsă să execute una sau mai multe măsuri ale controlului judiciar. În cazul în
care se consideră că acestea sunt insuficiente, se poate dispune măsura arestării preventive. Document
disponibil online pe site-ul www.legifrance.gouv.fr.
55
34
acesta fie la prima instanță (atunci când judecătorul de drepturi și libertăți,
învestit cu propunerea procurorului de luare sau prelungire a arestării
preventive a inculpatului ori a măsurii arestului la domiciliu, respinge
propunerea făcută în cursul urmăririi penale), fie în calea de atac a
contestației împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți (de la
prima instanță), atunci când, admițând contestația formulată, dispune, în
rejudecare, respingerea propunerii procurorului privind arestul la domiciliu
ori arestul preventiv și luarea unei măsuri preventive mai ușoare – inclusiv
controlul judiciar simplu sau pe cauțiune.
În faza de cameră preliminară, competența de a dispune asupra măsurii
preventive a controlului judiciar aparține judecătorului de cameră
preliminară, care soluționează propunerile privind luarea acestei măsuri în
camera de consiliu, prin încheiere.
În faza de judecată, competența de a dispune asupra măsurii preventive
a controlului judiciar revine completului de judecată învestit cu
soluționarea cauzei.
6.2.3. Condiții necesare dispunerii măsurii controlului judiciar
Pentru luarea măsurii controlului judiciar trebuie să fie îndeplinite

condițiile generale de dispunere a unei măsuri preventive conform art. 202
alin. (1) CPP, și anume:
a) să existe probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea
rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune. Dacă în ceea ce privește
termenul „indicii temeinice” art. 681 CPP 1968 considera că există „atunci
când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că
persoana față de care se efectuează (...) acte de urmărire penală” a
săvârșit fapta, constatăm că actualul Cod de procedură penală nu aduce
vreo lămurire. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a
pronunțat însă cu privire la necesitatea existenței unor date sau informații
care să convingă organele judiciare că este posibil ca o persoană să fi
săvârșit o infracțiune și care provin din probe sau din indicii temeinice.
Legiuitorul Codului penal prevede în cuprinsul art. 174 o definiție a
săvârșirii unei infracțiuni. Astfel, prin săvârșirea unei infracțiuni se înțelege
săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca
infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la
comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice. Prin
urmare, dovedirea săvârșirii unei infracțiuni, în sensul prevăzut de
legiuitorul Codului penal, se poate face doar pe bază de probe;
b) să nu existe o cauză care împiedică punerea în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale dintre cele prevăzute la art. 16 CPP. Constatăm
astfel că, în situația în care anterior punerii în mișcare a acțiunii penale
35
organul judiciar a supus verificării incidența unuia dintre cazurile
prevăzute la art. 16 CPP, se impune o nouă verificare a acestei condiții în
cazul în care organul judiciar consideră necesar să dispună măsura
preventivă a controlului judiciar față de inculpat;
c) măsura preventivă a controlul judiciar să fie proporțională cu
gravitatea acuzației aduse inculpatului;
d) organele judiciare să aprecieze că măsura preventivă a controlului
judiciar ar contribui la asigurarea desfășurării normale a procesului penal,
la prevenirea săvârșirii unor alte infracțiuni și pentru împiedicarea
sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată.
6.2.4. Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror
În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii

preventive a controlului judiciar după punerea în mișcare a acțiunii penale,
în cazul în care sunt îndeplinite condițiile generale cerute de lege privind
dispunerea oricărei măsuri preventive, conform art. 202 CPP.
Dispozițiile care reglementează dispunerea măsurii controlului judiciar
de către procuror sunt prevăzute în cuprinsul art. 212 CPP. Astfel,
procurorul, din oficiu sau la sesizarea făcută de organul de cercetare
penală prin referat, dacă apreciază că se impune luarea măsurii controlului
judiciar, dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau
aducerea lui cu mandat ori, în cazul în care acesta se află în stare de
reținere, dispune aducerea sa.
Alin. (3) al art. 212 CPP prevede că, odată ajuns la sediul organului
judiciar, inculpatul se impune a fi audiat de către procuror, în prezența
unui avocat ales sau numit din oficiu. În același timp, dispozițiile art. 209
alin. (6)-(9) CPP privitoare la necesitatea asigurării dreptului la apărare al
inculpatului se aplică în mod corespunzător. Astfel, procurorul are
următoarele obligații:
– să aducă la cunoștința inculpatului dreptul de a fi asistat juridic și
dreptul de a nu face declarații (cu excepția furnizării datelor care să
permită stabilirea identității sale), atrăgându-i atenția că ceea ce declară
poate fi folosit împotriva sa;
– să permită inculpatului să își încunoștințeze personal apărătorul ales
despre necesitatea prezenței sale la sediul organului judiciar sau să
răspundă pozitiv solicitării inculpatului ca organul judiciar să notifice acest
apărător. Asupra refuzului de a permite inculpatului să facă personal
încunoștințarea trebuie să se facă mențiuni într-un proces-verbal;
– să aștepte sosirea apărătorului ales, pentru un interval rezonabil de 2
ore de la încunoștințare. În cazul în care avocatul ales nu se prezintă,
procurorul trebuie să numească un avocat din oficiu;
36
– pentru asigurarea dreptului la apărare, inculpatul are dreptul de a
comunica direct cu apărătorul său, în condiții de confidențialitate;
– în vederea audierii sale, în cazul în care inculpatul nu vorbește sau nu
înțelege limba română sau nu se poate exprima, i se aduc la cunoștință de
îndată, în limba pe care o înțelege, infracțiunea de care este suspectat și
motivele luării măsurii controlului judiciar;
– după audierea inculpatului, procurorul poate dispune, dacă apreciază
necesar, luarea măsurii controlului judiciar, prin ordonanță motivată, care
este necesar să fie comunicată inculpatului.
Ordonanța trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute în
cuprinsul art. 286 alin. (2) CPP, și motivele de fapt și de drept care au
determinat luarea măsurii, precum și conținutul concret al acesteia,
reprezentat de obligațiile pe care inculpatul trebuie să le respecte pe
durata dispunerii măsurii controlului judiciar, conform art. 215 CPP.
Organele judiciare au obligația de a comunica ordonanța atât
inculpatului, cât și organelor cu atribuții în supravegherea respectării de
către inculpat a obligațiilor impuse prin luarea măsurii, fiind necesar să fie
prevăzute în cuprinsul ordonanței și consecințele care derivă din încălcare
cu rea-credință a obligațiilor impuse și care constau în posibilitatea de a se
înlocui măsura preventivă a controlului judiciar cu o măsură preventivă
privativă de libertate: arestul la domiciliu sau arestarea preventivă.
De asemenea, tot în cuprinsul ordonanței de luare a măsurii controlului
judiciar se va menționa de către organul judiciar și instituția, organul sau
autoritatea care va supraveghea respectarea de către inculpat a
obligațiilor impuse.
Comunicarea către inculpat a ordonanței de luare a măsurii preventive a
controlului judiciar asigură că acesta a luat cunoștință atât de conținutul
măsurii, cât și de motivele de fapt și de drept ce au determinat procurorul
să o dispună și, astfel, să își exercite dreptul legal de a face plângere
împotriva ei, dacă apreciază că este nelegală sau netemeinică.
6.2.5. Prelungirea măsurii controlului judiciar de către procuror
În cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune

pe o durată de cel mult 60 de zile.
Măsura poate fi prelungită în faza de urmărire penală de către procuror,
prin ordonanță, în cazul în care se constată că se mențin temeiurile care
au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice
prelungirea acesteia, fiecare prelungire neputând să depășească 60 de
zile. Ordonanța procurorului prin care s-a prelungit măsura controlului
judiciar se comunică în aceeași zi inculpatului.
37
Prin Decizia nr. 614/201656, Curtea Constituțională a constatat că
prevederile art. 2151 CPP sunt constituționale în măsura în care
prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se realizează cu
aplicarea procedurii prevăzute la art. 212 alin. (1) și (3) din același cod
referitoare la dispunerea acestei măsuri. Punerea în acord cu cele statuate
de Curtea Constituțională s-a făcut prin dispozițiile Legii nr. 9/2017, prin
adăugarea la alin. (2) al art. 215 1 a tezei a II-a – „Prevederile art. 212 alin.
(1) și (3) se aplică în mod corespunzător”.
Prin urmare, pentru prelungirea măsurii controlului judiciar, procurorul
va dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea
acestuia, dacă se află în stare de reținere, măsura putând fi luată numai
după audierea inculpatului, în prezența avocatului ales sau numit din
oficiu.
6.2.6. Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar

dispuse sau prelungite de procuror
În faza de urmărire penală, inculpatul poate face plângere împotriva

luării sau prelungirii măsurii controlului judiciar prin ordonanța dispusă de
procuror, în termen de 48 de ore (termen procedural) de la comunicarea
ordonanței către inculpat. Plângerea trebuie formulată în scris și adresată
judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni
competența să judece cauza în fond.
Potrivit art. 213 alin. (2) CPP, judecătorul de drepturi și libertăți va fixa
un termen de soluționare a plângerii formulate de către inculpat și va
asigura citarea acestuia.
Asupra constituționalității dispozițiilor art. 213 alin. (2) CPP s-a
pronunțat Curtea Constituțională, care, prin Decizia nr. 17/2017 57, a admis
excepția de neconstituționalitate și a constatat că acestea sunt
constituționale în măsura în care soluționarea plângerii împotriva
ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar se
face cu aplicarea prevederilor art. 204 alin. (4) CPP. Curtea a arătat că, în
cazul formulării unei plângeri împotriva ordonanței procurorului prin care
acesta a dispus luarea sau prelungirea măsurii controlului judiciar, în
cursul urmăririi penale, legiuitorul nu a reglementat un termen cert de
soluționare a acesteia, așa cum a reglementat în cazul soluționării
contestației împotriva încheierii prin care se dispune asupra măsurii
controlului judiciar de către judecător (fie el judecător de drepturi și
libertăți, de cameră preliminară sau instanță de judecată), în acest mod
legiuitorul introducând un element de incertitudine, de natură să pună în
56
M. Of. nr. 962 din 28 noiembrie 2016.
57
M. Of. nr. 261 din 13 aprilie 2017.
38
discuție însăși efectivitatea acestei căi de atac, ceea ce contravine art. 21
din Constituție.
Prin urmare, soluționarea plângerii se face în termen de 5 zile de la
înregistrare, în camera de consiliu, în condiții de nepublicitate, prezența
apărătorului ales sau din oficiu fiind obligatorie, la fel și participarea
procurorului.
Neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi și
libertăți să dispună asupra măsurii luate de procuror.
Asupra plângerii, judecătorul de drepturi și libertăți se va pronunța în
camera de consiliu, prin încheiere. Soluțiile ce pot fi adoptate de acesta
sunt fie de respingere a plângerii (ca inadmisibilă, tardivă ori
neîntemeiată), fie de admitere și revocare a măsurii preventive, dacă s-ar
constata că aceasta a fost luată cu încălcarea prevederilor legale. În
același timp, judecătorul de drepturi și libertăți poate modifica obligațiile
din conținutul acesteia.
Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți soluționează
plângerea este definitivă.
După pronunțarea soluției, dosarul cauzei pus la dispoziția judecătorului
de drepturi și libertăți de către procuror (dosarul original sau copii
certificate după actele acestuia) se restituie organului de urmărire penală
în maximum 48 de ore, termenul procedural astfel stabilit fiind unul de
recomandare și urmărind ca prin soluționarea căii de atac să fie afectată
de o manieră redusă celeritatea procesului penal.
6.2.7. Luarea și menținerea măsurii controlului judiciar în

procedura de cameră preliminară, respectiv în faza de judecată
După sesizarea judecătorului de cameră preliminară prin emiterea

rechizitoriului în cauză și sesizarea instanței competente, asupra măsurii
preventive a controlului judiciar se pronunță judecătorul de cameră
preliminară învestit cu soluționarea acestei proceduri. Astfel, judecătorul
de cameră preliminară poate dispune, la cerere sau din oficiu, luarea
acestei măsuri preventive, pe o durată de maximum 60 de zile.
Cererea privind dispunerea măsurii controlului judiciar este înaintată de
către procuror, dar solicitarea poate fi făcută și prin rechizitoriul înaintat
instanței, actul de sesizare conținând în acest caz și propunerea de luare a
unei măsuri preventive. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară
se poate sesiza și din oficiu în vederea luării măsurii preventive.
Luarea măsurii de către judecătorul de cameră preliminară se dispune
prin încheiere motivată. Împotriva încheierii procurorul și inculpatul pot
declara contestație, potrivit art. 205 alin. (1) și (2) CPP, care nu este
39
suspensivă de executare a obligațiilor stabilite de judecătorul de cameră
preliminară.
Măsura preventivă a controlului judiciar poate fi dispusă și în faza de
judecată, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, regulile
procedurale fiind similare celor care se aplică pentru luarea aceleiași
măsuri în faza de cameră preliminară.
6.2.8. Conținutul controlului judiciar
Asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea

sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată și
prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni reprezintă scopul dispunerii
măsurii preventive a controlului judiciar. Acest scop se consideră că poate
fi atins prin impunerea unor obligații inculpatului aflat în cursul
procedurilor judiciare.
Pentru aceasta, legiuitorul a prevăzut în cuprinsul art. 215 alin. (1) CPP
următoarele obligații care trebuie dispuse de organul judiciar la luarea
măsurii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de
cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este
chemat. Impunerea acestei obligații în sarcina inculpatului are rolul de a
asigura buna desfășurare a procesului penal, atât prin prezentarea
acestuia în fața organului judiciar, cât și prin rezolvarea cu celeritate a
actelor procesuale și procedurale;
b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în
fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței. Impunerea
acestei obligații are ca scop cunoașterea de către organul judiciar a
adresei unde se află locuința inculpatului, pentru ca acesta să poată fi
găsit și citat, astfel încât să se îndeplinească în mod corespunzător
procedura de citare, dar și informarea asupra chemărilor în fața organului
judiciar;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de
către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de
supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este
chemat. Această obligație care revine inculpatului are ca scop prezentarea
lui periodică în fața organului de poliție în a cărui rază teritorială locuiește
sau domiciliază, fapt care permite organului desemnat cu supravegherea
să mențină un control asupra conduitei inculpatului.
De altfel, potrivit art. 82 alin. (3) din Legea nr. 253/2013 privind
executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative
de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal 58,
58
M. Of. nr. 513 din 14 august 2013.
40
după comunicarea către secția de poliție competentă a unei copii după
actul prin care se dispune luarea măsurii, organul de poliție procedează de
îndată la stabilirea programului de supraveghere și cheamă persoana
aflată sub control judiciar, pentru a-i aduce la cunoștință acest program.
Suplimentar, față de inculpat mai pot fi dispuse (facultativ) de către
organul judiciar următoarele categorii de obligații, potrivit art. 215 alin. (2)
CPP:
a) să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul
judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia. Se consideră în acest
caz că organele judiciare dispun interdicția de a părăsi țara sau interdicția
de a părăsi localitatea în care persoana locuiește, însă, în cazul în care
inculpatul este chemat în fața organului judiciar, iar sediul acestuia se află
situat în afara limitei teritoriale impuse, „încuviințarea” depășirii limitei
teritoriale fixate este subînțeleasă de dispunerea citării inculpatului la
sediul organului judiciar;
b) să nu se deplaseze în locuri anume stabilite de organul judiciar sau
să se deplaseze doar în locurile stabilite de acesta. Obligația vizează, de
regulă, interzicerea accesului în anumite locații sau interacțiunea cu
anumite categorii de persoane care frecventează anumite locații (club,
discotecă);
c) să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere.
Dispoziția nu are caracter de noutate, fiind prevăzută ca modalitate de
supraveghere a inculpatului și în vechiul Cod de procedură penală, deși
aceasta a fost inaplicabilă ca urmare a inexistenței echipamentelor care să
permită aplicarea ei, fapt care din păcate se menține și în prezent;
d) să nu revină în locuința familiei, să nu se apropie de persoana
vătămată sau de membrii familiei acesteia, de alți participanți la
comiterea infracțiunii, de martori ori experți sau de alte persoane anume
desemnate de organul judiciar și să nu comunice cu acestea direct sau
indirect, pe nicio cale. Scopul dispunerii acestei interdicții vizează limitarea
dreptului inculpatului de a se prezenta în locuința familiei, de a lua
legătura cu, pe de o parte, membrii de familie, pentru prevenirea
desfășurării unor manifestări agresive, fizice sau psihice, ori pentru
intimidarea sau influențarea lor pe parcursul procesului penal, iar, pe de
altă parte, cu ceilalți participanți, martorii, experții, interpreții sau alte
persoane desemnate de organul judiciar, în scopul prevenirii
amenințărilor;
e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în
exercitarea căreia a săvârșit fapta. Această interdicție se aseamănă cu
pedeapsa complementară a interdicției exercitării unor drepturi, așa cum a
41
fost prevăzută de legiuitor în cuprinsul art. 66 alin. (1) lit. g) CP, fiind
dispusă în scopul prevenirii săvârșirii de către inculpat a altor infracțiuni;
f) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de
existență. Impunerea acestei obligații survine tot din necesitatea prevenirii
săvârșirii de către inculpat a unor noi infracțiuni prin intermediul cărora să
își asigure mijloacele de subzistență din desfășurarea de acțiuni ilicite;
g) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical,
în special în scopul dezintoxicării. Această măsură se dispune în cazul în
care se constată că inculpatul suferă de anumite boli, dependență de
alcool sau de stupefiante, care îi afectează comportamentul și care ar
putea să îl determine să săvârșească alte infracțiuni;
h) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări
publice. Și în acest caz, interdicția deplasării la manifestările culturale sau
sportive are ca scop prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni de către
inculpat;
i) să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar. Această
interdicție se poate dispune de către organul judiciar în cazul în care se
constată că inculpatul s-a folosit de vehicule la săvârșirea infracțiunii sau a
săvârșit o infracțiune ca urmare a incapacității ori nepregătirii de a
conduce vehicule59;
j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. O asemenea
obligație se poate dispune atunci când din datele existente la dosarul
cauzei se dovedește că s-a săvârșit o infracțiune prin întrebuințarea de
arme, în sensul definiției date de legiuitor în cuprinsul art. 179 CP. În acest
sens, „Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel
prin dispoziții legale”. Interdicția vizează atât armele care necesită
aprobare prealabilă pentru deținere (permis), cât și pe cele care necesită
doar notificări către autoritatea statului sau care nu necesită nicio
formalitate pentru deținere;
k) să nu emită cecuri. Această interdicție poate fi dispusă de către
organul judiciar în cazul în care inculpatul a săvârșit infracțiuni economice
sau infracțiuni în care s-au folosit aceste instrumente de plată, scopul
interdicției fiind de prevenire a comiterii de noi infracțiuni.
Menționăm că în cuprinsul actului prin care se dispune luarea măsurii
controlului judiciar este necesar să fie prevăzute în mod expres obligațiile
pe care inculpatul trebuie să le respecte pe durata acestuia și să i se
atragă atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi
59
Prin Decizia nr. 18/2019 (M. Of. nr. 66 din 30 ianuarie 2020), Înalta Curte de Casație și Justiție,
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a stabilit că obligația inculpatului
de a nu conduce vehicule anume stabilite, impusă de organul judiciar pe timpul măsurii preventive a
controlului judiciar conform art. 215 alin. (2) lit. i) CPP, nu constituie o suspendare a exercitării dreptului
de a conduce, iar încălcarea acesteia nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de
art. 335 alin. (2) CP (conducerea unui vehicul fără permis de conducere).
42
revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la
domiciliu sau cu măsura arestării preventive.
De asemenea, conform art. 215 alin. (8) CPP, în cursul urmăririi penale,
procurorul poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului,
prin ordonanță, impunerea unor noi obligații pentru inculpat ori înlocuirea
sau încetarea celor dispuse inițial, dacă apar motive temeinice care
justifică aceasta, după ascultarea inculpatului, aceste dispoziții aplicându-
se în mod corespunzător și în cazul în care măsura a fost luată de către
judecătorul de drepturi și libertăți. Împotriva ordonanței procurorului
inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la
instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, dispozițiile
art. 213 aplicându-se în mod corespunzător.
De asemenea, și în procedura de cameră preliminară sau în cursul
judecății, judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată poate
dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a
inculpatului ori din oficiu, impunerea unor noi obligații pentru inculpat sau
înlocuirea ori încetarea celor dispuse inițial, dacă apar motive temeinice
care justifică aceasta, după ascultarea inculpatului. Încheierea poate fi
contestată în condițiile art. 205, respectiv ale art. 206 CPP.
6.2.9. Durata măsurii controlului judiciar
În ceea ce privește durata măsurii preventive a controlului judiciar, în

dispozițiile inițiale ale Codului de procedură penală și ulterior în cele ale
Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare nu erau prevăzute luarea
acestei măsuri pentru un anumit termen și nici posibilitatea prelungirii
acestuia, ceea ce conducea la concluzia că măsura putea fi dispusă pe o
durată nedeterminată, până la finalizarea procesului penal, putând să
înceteze doar prin dispoziția organului judiciar sau în virtutea legii.
Asupra duratei măsurii controlului judiciar a fost sesizată Curtea
Constituțională, care a admis excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 211-217 CPP, întrucât încalcă art. 53 din Constituție
referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți
fundamentale cu raportare la libertatea individuală (art. 23), la libera
circulație (art. 25) și la viața intimă, familială și privată (art. 26), iar pentru
a pronunța această soluție, Curtea a reținut că noul Cod de procedură
penală include printre măsurile preventive controlul judiciar, dar și
controlul judiciar pe cauțiune, fără a reglementa durata pentru care poate
fi dispusă această măsură, menționând că declararea ca neconstituționale
a acestor dispoziții legale impune adaptarea legislației la exigențele
Deciziei Curții Constituționale nr. 712/2014 60. Pentru punerea în acord cu
60
M. Of. nr. 911 din 15 ianuarie 2015.
43
decizia Curții Constituționale a prevederilor art. 211-215 CPP, Guvernul
României a adoptat O.U.G. nr. 82/201461, prin care au fost introdus art.
2151 CPP care să reglementeze durata dispunerii controlului judiciar în
cursul procesului penal.
Astfel, durata controlului judiciar, atât în cursul urmăririi penale, cât și în
cursul camerei preliminare sau al judecății, poate fi luată pentru o durată
de maximum 60 de zile.
În cursul urmăririi penale, durata măsurii controlului judiciar nu poate să
depășească un an, dacă pedeapsa prevăzută de lege este amenda sau
închisoarea de cel mult 5 ani, și nu poate depăși 2 ani, dacă pedeapsa
prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de
5 ani.
În cursul judecății62, durata totală a controlului judiciar nu poate depăși
un termen rezonabil și, în toate cazurile, nu poate depăși 5 ani de la
momentul trimiterii în judecată.
La expirarea termenelor menționate anterior, instanța de judecată
poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condițiile legii,
respectiv a unei măsuri preventive mai severe, dar nu în baza acelorași
temeiuri care au justificat menținerea măsurii controlului judiciar, ci numai
dacă apar temeiuri noi, care să justifice dispunerea unei alte măsuri
preventive.
Măsura controlului judiciar dispusă de procuror prin ordonanță devine
executorie din momentul dispunerii, neputând fi suspendată prin
formularea de către inculpat a căii de atac a plângerii.
Împotriva ordonanței procurorului prin care s-a prelungit măsura
controlului judiciar, inculpatul poate face plângere la judecătorul de
drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece
cauza în fond.
În cazul în care măsura preventivă a controlului judiciar a fost dispusă
prin încheiere de către judecătorul de cameră preliminară ori de instanța
de judecată, aceasta devine de îndată executorie, neputând fi suspendată
în cazul în care împotriva ei se formulează calea de atac a contestației.
6.3. Controlul judiciar pe cauțiune
6.3.1. Noțiune și competență
Măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune reprezintă o

varietate a măsurii controlului judiciar, ca urmare a faptului că, în ceea ce
61
Publicată în M. Of. nr. 911 din 15 decembrie 2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 75/2016 (M.
Of. nr. 334 din 29 aprilie 2016).
62
Alin. (8) al art. 2151 CPP menționează cursul judecății „în primă instanță”, însă, prin Decizia nr.
79/2018 (M. Of. nr. 399 din 9 mai 2018), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate
și a constatat că această sintagmă este neconstituțională.
44
privește modalitatea de dispunere, căile de atac, precum și conținutul și
durata, ea se aseamănă cu controlul judiciar, singura deosebire fiind cea în
legătură cu necesitatea depunerii unei cauțiuni.
În același timp, trebuie să menționăm faptul că dispunerea măsurii
preventive a controlului judiciar pe cauțiune se face doar în situația în care
sunt întrunite atât condițiile generale de dispunere a unei măsuri
preventive, cât și condițiile de dispunere a măsurii arestării preventive,
respectiv a măsurii arestului la domiciliu.
În cursul urmăririi penale, această măsură poate fi dispusă de către
procuror prin ordonanță, din oficiu sau la propunerea organului de
cercetare penală, ori prin încheiere de către judecătorul de drepturi și
libertăți învestit cu soluționarea unei propuneri de dispunere sau de
prelungire a unei măsuri preventive privative de libertate ori în cazul
soluționării unei contestații împotriva unei încheieri prin care s-a dispus
asupra unei asemenea măsuri.
În faza de cameră preliminară, competența de a dispune asupra măsurii
preventive a controlului judiciar pe cauțiune aparține judecătorului de
cameră preliminară învestit, care soluționează propunerile privind luarea
acestei măsuri în camera de consiliu, prin încheiere.
În faza de judecată (judecata pe fond sau judecata în apel), competența
aparține instanței de judecată învestite cu soluționarea cauzei, aceasta
putându-se pronunța prin încheiere, iar uneori prin sentință sau decizie.
6.3.2. Condiții necesare dispunerii măsurii controlului judiciar

pe cauțiune. Procedură
Pentru dispunerea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, se impune a

fi îndeplinite condițiile generale de dispunere a unei măsuri preventive
conform art. 202 alin. (1) CPP, și anume:
a) să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o
persoană a săvârșit o infracțiune;
b) să nu existe o cauză care împiedică punerea în mișcare sau
exercitarea acțiunii penale dintre cele prevăzute la art. 16 CPP;
c) măsura preventivă a controlul judiciar pe cauțiune să fie
proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatului;
d) organele judiciare să aprecieze că măsura preventivă a controlului
judiciar pe cauțiune ar contribui la asigurarea desfășurării normale a
procesului penal, la prevenirea săvârșirii unor alte infracțiuni și pentru
împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la
judecată.
Pe lângă îndeplinirea condițiilor generale de dispunere a unei măsuri
preventive, este necesar să fie întrunite și condițiile de dispunere a
45
măsurii arestării preventive, respectiv a măsurii arestului la domiciliu, în
cazul în care organul judiciar competent consideră oportun a fi dispusă
măsura controlului judiciar pe cauțiune. Astfel, potrivit art. 223 alin. (1) și
(2) CPP, cazurile în care se poate dispune arestarea preventivă și deci și
măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune sunt următoarele:
– inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la
urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură
pentru astfel de acte;
– inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea
infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să
ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o
altă persoană să aibă un astfel de comportament;
– inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă
să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
– există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii
penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune
sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni;
– dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit
o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat
vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra
securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o
infracțiune de trafic de droguri, de efectuare de operațiuni ilegale cu
precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, o
infracțiune privind nerespectarea regimului armelor, munițiilor,
materialelor nucleare, al materiilor explozive și al precursorilor de
explozivi restricționați, trafic și exploatarea persoanelor vulnerabile, acte
de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte
valori, șantaj, viol, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, ultraj,
ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin
sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică sau o altă
infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai
mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor
de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine,
a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana
acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru
înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește procedura de dispunere a măsurii controlului judiciar
pe cauțiune, menționăm că este aceeași cu cea a dispunerii măsurii
controlului judiciar, sens în care, potrivit art. 216 CPP, dispozițiile art. 212-
2151 care reglementează luarea măsurii controlului judiciar se aplică în
mod corespunzător.
46
6.3.3. Cauțiunea – stabilire și consemnare
Cauțiunea constă în suma de bani determinată pe care trebuie să o

depună inculpatul în scopul garantării participării acestuia la procesul
penal și respectării obligațiilor care îi revin pe parcursul controlului
judiciar, precum și în scopul efectuării unei eventuale plăți a
despăgubirilor bănești necesare reparării pagubelor cauzate prin
săvârșirea infracțiunii, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
Astfel, potrivit art. 396 alin. (9) CPP, în cazul în care, în cursul urmăririi
penale, al procedurii de cameră preliminară sau al judecății, față de
inculpat s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune sau
s-a dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a
controlului judiciar pe cauțiune și inculpatul este condamnat la pedeapsa
amenzii, instanța dispune ca plata acesteia să se facă din cauțiune. De
asemenea, în cazul în care este admisă acțiunea civilă, instanța va
dispune plata din cauțiune a despăgubirilor acordate pentru repararea
pagubelor cauzate prin săvârșirea infracțiunii, potrivit art. 397 alin. (6)
CPP.
Valoarea cauțiunii se stabilește de către organul judiciar chemat să se
pronunțe cu privire la măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune,
valoare ce nu poate fi mai mică de 1.000 de lei, nefiind fixată o limită
maximă a cuantumului acesteia de către legiuitor 63. Determinarea valorii
cauțiunii se face în raport cu o serie de criterii pe baza cărora poate fi
cuantificată această valoare. Astfel, valoarea cauțiunii se determină în
funcție de:
– gravitatea acuzației aduse inculpatului;
– situația materială a inculpatului;
– obligațiile legale ale inculpatului.
Într-o opinie64, la care achiesăm, se consideră că aceste criterii vizează,
pe de o parte, determinarea cuantumului cauțiunii la un nivel care să
reflecte periculozitatea inculpatului raportată la acuzațiile aduse, iar, pe de
altă parte, raportat la patrimoniul său, să nu fie la un nivel imposibil de
achitat pentru inculpat și să împiedice accesul acestuia la obținerea
controlului judiciar pe cauțiune (imposibilitatea de consemnare a cauțiunii
putând duce, cel mai probabil, la dispunerea măsurii arestului la domiciliu
sau chiar a arestării preventive).
Potrivit art. 217 alin. (1) CPP, consemnarea cauțiunii se poate face în
două modalități distincte:
– prin depunerea unei sume de bani determinate pe numele
inculpatului, la dispoziția organului judiciar;
63
64
Idem, p. 552-553.
47
– prin constituirea unei garanții reale, mobiliară ori imobiliară, în limita
unei sume de bani determinate, tot în favoarea organului judiciar.
Pe perioada măsurii controlului judiciar pe cauțiune, inculpatul trebuie
să respecte obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) CPP, în același timp
putând să i se impună respectarea uneia ori a mai multora dintre
obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (2) CPP.
Astfel cum prevede art. 217 alin. (9) CPP, judecătorul de drepturi și
libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la
cererea motivată a procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea
acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive,
în următoarele situații:
– pe durata măsurii controlului judiciar pe cauțiune, inculpatul încalcă cu
rea-credință obligațiile care îi revin;
– există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă
infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale
împotriva sa.
În acest caz, instanța de judecată dispune prin hotărâre confiscarea
cauțiunii.
De asemenea, instanța dispune restituirea cauțiunii:
– în caz de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării
pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, dacă în cursul
urmăririi penale sau al judecății față de inculpat s-a luat măsura
preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, în cazul în care acțiunea
civilă nu a fost admisă;
– în caz de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării
pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal, dacă în cursul
urmăririi penale sau al judecății față de inculpat s-a luat măsura
preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, dacă acțiunea civilă a fost
admisă, dar plata despăgubirilor a fost deja efectuată.
De asemenea, în cazul în care măsura controlului judiciar pe cauțiune a
fost dispusă în cursul urmăririi penale, dar s-a dispus netrimiterea în
judecată, procurorul poate dispune și restituirea cauțiunii. Această soluție
poate fi dispusă de către procuror, deoarece, potrivit dispozițiilor
actualului Cod de procedură penală, cauțiunea se poate stabili și de către
procuror.
Conform art. 493 alin. (1) CPP, și față de persoana juridică pot fi dispuse
măsuri preventive, iar pentru asigurarea respectării acestora, legiuitorul a
prevăzut necesitatea depunerii unei cauțiuni constând într-o sumă de bani
care nu poate fi mai mică de 10.000 de lei.
Cauțiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare, de amânare a aplicării pedepsei, de renunțare la aplicarea
48
pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronunțate în cauză, dacă
persoana juridică a respectat măsura sau măsurile preventive, precum și
în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s-a dispus achitarea persoanei
juridice.
De asemenea, potrivit art. 493 alin. (3) CPP, cauțiunea nu se restituie în
cazul nerespectării de către persoana juridică a măsurii sau a măsurilor
preventive luate, făcându-se venit la bugetul de stat la data rămânerii
definitive a hotărârii pronunțate în cauză, precum și dacă s-a dispus plata
din cauțiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor bănești acordate
pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare
sau a amenzii.
49

Curs Mas Procesuale 15.12.20 5

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Mas Procesuale 15.12.20 5

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul al VII-lea.

Secțiunea 1. Aspecte generale privind măsurile procesuale

În activitatea de înfăptuire a justiției, procesul penal apare ca fiind acea

§2. Criterii de clasificare

În literatura de specialitate s-au exprimat mai multe opinii în ceea ce

Secțiunea a 2-a. Măsurile preventive

În scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, se pot dispune

În doctrină14 au fost exprimate mai multe concepții pentru explicarea

§3. Scopul măsurilor preventive

§4. Categorii de măsuri preventive

Dacă în cuprinsul Codului de procedură penală anterior măsurile

§5. Luarea, înlocuirea, revocarea și încetarea de drept a

5.1. Luarea măsurilor preventive

În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a

5.1.1. Condițiile generale privind dispunerea măsurilor

În vederea dispunerii măsurilor preventive, Codul de procedură penală a

5.1.2. Competența dispunerii măsurilor preventive

5.1.2.3. Arestul la domiciliu și arestarea preventivă

5.1.3. Actele prin care se dispune asupra măsurilor preventive

Actele prin care se dispune asupra măsurilor preventive sunt,

5.1.4. Caracterul ședinței de judecată

a) În faza de urmărire penală și în procedura de cameră preliminară

5.2. Încetarea de drept, revocarea și înlocuirea măsurilor

5.2.1. Încetarea de drept a măsurilor preventive

5.2.1.1. Considerații generale

5.2.1.3. Cazurile speciale de încetare de drept a măsurilor preventive

5.2.1.4. Procedura constatării intervenirii încetării de drept a măsurilor

5.2.2. Revocarea măsurilor preventive

5.2.2.1. Considerații generale

5.2.2.2. Situații în care se dispune revocarea măsurilor preventive

5.2.2.3. Competența și procedura de revocare a măsurilor preventive

5.2.3. Înlocuirea măsurilor preventive

5.2.3.1. Situații în care se dispune înlocuirea măsurilor preventive

5.2.3.2. Competența și procedura înlocuirii măsurilor preventive

5.3. Căile de atac împotriva actelor prin care se dispune asupra

5.3.1. Considerații generale

Potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală anterior, în materia

5.3.2. Plângerea împotriva ordonanței organului de cercetare

Conform art. 209 alin. (14) CPP, împotriva ordonanței organului de

5.3.3. Plângerea împotriva ordonanței procurorului privind

5.3.5. Contestația împotriva încheierilor prin care se dispune

Pentru reglementarea procedurii privitoare la contestația împotriva

5.3.6. Contestația împotriva încheierilor prin care se dispune

Și împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor

5.4. Verificarea măsurilor preventive

5.4.1. Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră

5.4.2. Verificarea măsurilor preventive în cursul judecății

În ceea ce privește procedura de verificare a măsurilor preventive în

Din categoria măsurilor preventive, reținerea constă în privarea de

6.1.2. Condițiile privind dispunerea reținerii

Condițiile care se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru dispunerea

6.1.3. Durata pentru care poate fi dispusă măsura reținerii.

Măsura reținerii este singura măsură preventivă care poate fi dispusă

6.1.4. Încunoștințarea despre reținere

6.2. Controlul judiciar

Controlul judiciar reprezintă o măsură preventivă nou-introdusă în Codul

În cursul urmăririi penale, competența de a dispune măsura preventivă

6.2.3. Condiții necesare dispunerii măsurii controlului judiciar

Pentru luarea măsurii controlului judiciar trebuie să fie îndeplinite

6.2.4. Luarea măsurii controlului judiciar de către procuror

În cursul urmăririi penale, procurorul poate dispune luarea măsurii

6.2.5. Prelungirea măsurii controlului judiciar de către procuror

În cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune

6.2.6. Calea de atac împotriva măsurii controlului judiciar