Sunteți pe pagina 1din 4

Infracţiunile contra persoanei sunt plasate la începutul Noului Cod penal (în continuare

NCP), în Partea specială, restabilindu-se cumva o ierarhie corectă a valorilor protejate. Acest
deziderat al stabilirii unei ierarhii corecte a valorilor protejate rezultă şi din dozarea pedepselor
în raport de diferite categorii de infracțiuni1.
Din structura Titlului 1 al Părții speciale rezultă un dezechilibru între noua şi vechea
reglementare: titlul corespondent din Codul penal anterior (în continuare, CP 1969) – Titlul 2 –
cuprindea trei capitole şi jumătate (cel de-al patrulea capitol, cuprinzând insulta şi calomnia,
avea o situaţie neclară după apariţia recursului în interesul legii şi a deciziei Curţii
Constituţionale), în timp ce în NCP sunt nouă capitole (mai multe infracţiuni). NCP
reglementează 39 de infracţiuni contra persoanei, faţă de cele 29 de infracţiuni cuprinse în CP
1969. Dintre acestea, numai trei sau patru sunt însă infracţiuni noi.
Infracţiunile săvârșite asupra unui membru al familiei alcătuiesc un capitol separat, la fel
şi agresiunile asupra fătului (pruncuciderea, cu altă denumire, vătămarea fătului – infracţiune
nouă). Capitolul 5 – infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor în primejdie este unul nou,
însă infracţiunile pe care le cuprinde existau şi în reglementarea anterioară.
În ceea ce priveşte infracţiunile contra libertăţii persoanei, putem observa că unele
dintre ele au dispărut din acest capitol.
Un capitol nou în NCP este cel privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile. În
acest capitol sunt cuprinse câteva infracţiuni care existau deja în legea specială, Legea nr.
678/2001.
Capitolul privind infracţiunile contra libertăţii vieţii sexuale exista şi în CP 1969, însă cu o
denumire diferită („Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală”), și includea şi alte infracţiuni decât
cele efectiv contra vieţii sexuale.
Capitolul 9 cuprinde infracţiunile care aduc atingere domiciliului şi vieţii personale.
Printre problemele Părții speciale, care au impus adoptarea unui Nou Cod penal, se
regăsește necesitatea de a restabili o ierarhie corectă a valorilor protejate. În acest sens,
primele fapte incriminate în noua reglementare sunt cele contra persoanei, așezate în debutul
Părții speciale, Titlul I. Infracțiunile contra vieții, ce formează obiectul Secțiunii I. Omuciderea,
Capitolul I. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății, Titlul II. Infracțiuni contra
persoanei, Partea specială din actualul Cod penal, sunt reglementate în Noul Cod Penal, Partea
specială, Titlul I. Infracțiuni contra persoanei, Capitolul I. Infracțiuni contra vieții. Acest capitol
conține cinci infracțiuni: omorul, omorul calificat, uciderea la cererea victimei, determinarea
sau înlesnirea sinuciderii, uciderea din culpă. Infracțiunea de omor (art. 188 NCP) are o
reglementare identică și nu ridică probleme.

1
https://medicinalegalavn.ro/documents/var_infractiuni_contra_persoanei..pdf
Incriminările din Codul penal actual, Partea specială, Titlul II. Infracțiuni contra
persoanei, Capitolul I. Infracțiuni contra vieții, integrității corporale și sănătății, Secţiunea a II-a.
Lovirea și vătămarea integrității corporale sau a sănătății se regăsesc în NCP, Partea specială,
Titlul I. Infracțiuni contra vieții, Capitolul II. Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii.
Acest capitol păstrează infracţiunile de Lovire sau alte violenţe (art. 193 NCP) şi Vătămare
corporală (art. 194 NCP). Acestea includ şi consecinţele vătămării corporale grave, infracţiune
care dispare ca denumire din noua reglementare. Pe lângă cele două infracţiuni, se menţin în
noua structură: Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 195 NCP) şi Vătămarea
corporală din culpă (art. 196 NCP). Apar în plus Relele tratamente aplicate minorului (art. 197
NCP, actualul art. 306 C.pen.) şi Încăierarea (art. 198 NCP, actualul art. 322 C.pen.).
NCP incriminează în aceleaşi condiţii lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte în art.
195. Singura diferenţă este dată de limitele pedepsei, care sunt mai mici, în concordanţă cu o
nouă logică a pedepselor.
Capitolul III. Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie, Titlul I. Infracțiuni
contra persoanei, Partea specială din Noul Cod penal cuprinde infracţiuni comise asupra
membrilor de familie. Reglementarea distinctă a acestor infracţiuni, care nu constituie altceva
decât forme agravate sau atenuate ale unor infracţiuni contra vieţii sau integrităţii corporale, s-
a impus în vederea eliminării lacunelor şi incoerenţelor cauzate de modificările succesive ale
Codului penal în vigoare2.
Capitolul cuprinde doar două infracțiuni: Violența în familie și Uciderea ori vătămarea
nounăscutului săvârșită de către mamă.
Capitolul IV. Agresiuni asupra fătului, Titlul I. Infracțiuni asupra vieții, Partea specială din
Noul Cod penal cuprinde două incriminări: Întreruperea cursului sarcinii și Vătămarea fătului.
Aceste infracțiuni oferă o protecție complexă ce vizează, după caz: viața, integritatea corporală
și sănătatea femeii însărcinate, integritatea produsului de concepție, precum și a fătului ca viață
în devenire.
Capitolul V. Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor în primejdie, Titlul I.
Infracțiuni contra persoanei, Partea specială din Noul Cod penal cuprinde două incriminări:
Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate (art. 203 NCP) 3 și Împiedicarea ajutorului
(art. 204 NCP)4.
2
Expunerea de motive a Proiectului de Lege privind Codul penal, în V. Cioclei (coord.), Codul penal și legile conexe,
Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 39
3
NCP: Art. 203. Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. (1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau
de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau
sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă. (2) Fapta nu constituie infracţiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav
cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa.
4
NCP: Art. 204. Împiedicarea ajutorului. Împiedicarea intervenţiei ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la
un pericol iminent şi grav pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acesteia, se pedepseşte cu închisoare
de la unu la 3 ani sau cu amendă.
a) Plasarea în acest titlu al Codului penal a infracțiunii de lăsare fără ajutor a unei
persoane aflate în dificultate (art. 203 NCP) este expresia unei opțiuni de politică penală a
legiuitorului. Sub o denumire marginală mai concisă, lăsarea fără ajutor, aceeași faptă este
sancționată în prezent prin art. 315 C.pen., articol situat în Capitolul III. Infracțiuni privitoare la
asistența celor în primejdie, Titlul IX. Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea socială, Partea specială din actualul Cod penal. Opțiunea legiuitorului este corectă,
în opinia mea, deoarece obiectul principal al protecției în acest caz este reprezentat, mai
degrabă, de relații și valori privind persoana, respectiv viața, integritatea corporală sau
sănătatea acesteia, decât de valori ce țin de conviețuirea socială. Această opțiune este în
concordanță cu noua ierarhie de valori stabilită de NCP.5
b) În cazul art. 203 NCP, diferența față de reglementarea actuală este minoră. Dincolo
de completarea denumirii marginale apare condiția impusă subiectului activ ca anunțarea
autorităților (în prezent, se folosește singularul) să se facă de-îndată. O deosebire importantă
față de reglementarea acestei categorii de infracțiuni în prezent este faptul că „s-a renunţat la
incriminarea din art. 314 C.pen., deoarece aceasta este acoperită de definiţia infracţiunii
comisive prin omisiune, reglementată de art. 16 NCP. Cadrul incriminărilor în materie a fost
completat prin introducerea unui nou text – împiedicarea ajutorului – inspirat de prevederile
art. 223-5 C.pen. francez, şi îşi propune să sancţioneze o serie de acte ce nu intră, la ora actuală,
sub incidenţa niciunui text legal, deşi periculozitatea lor pentru viaţa sau integritatea corporală
a unei persoane aflate în primejdie este evidentă”.6
Capitolului VII. Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, Titlul I. Infracțiuni contra
persoanei, Partea specială din Noul Cod penal cuprinde următoarele infracțiuni: sclavia (art.
209), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), supunerea la muncă forţată
sau obligatorie (art. 212), proxenetismul (art. 213), exploatarea cerşetoriei (art. 214), folosirea
unui minor în scop de cerşetorie (art. 215) şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art.
216). Tentativa acestor infracţiuni se pedepseşte (art. 217). Trebuie adăugat că noţiunea de
exploatare a unei persoane este definită la art. 182 NCP. 7
Capitolul VIII. Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, Titlul I. Infracțiuni contra
persoanei, Partea specială, NCP este corespondentul Capitolului III. Infracțiuni privitoare la viața
sexuală, Titlu II. Infracțiuni contra persoanei, Partea specială, Cod penal actual. Noua
reglementare cuprinde șase incriminări: violul (art. 218), agresiunea sexuală (art. 219), actul
sexual cu un minor (art. 220), coruperea sexuală a minorilor (art. 220), racolarea minorilor în
5
http://www.inm-lex.ro/fisiere/d_1219/Infractiunile%20contra%20persoanei%20%C3%AEn%20Noul%20Cod
%20penal.pdf
6
Expunerea de motive a Proiectului de Lege privind Codul penal, în V. Cioclei (coord.), Codul penal și legile conexe,
Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 40
7
NCP: Art. 182. Exploatarea unei persoane. Prin exploatarea unei persoane se înţelege: a) supunerea la executarea
unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat; b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare
de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea
producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea
cerşetoriei; e) prelevarea de organe în mod ilegal.
scopuri sexuale (art. 221), racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 222) și hărțuirea sexuală
(art. 223). S-a renunțat la infracțiunea de seducție (art. 199 C.pen.), o incriminare total
anacronică. Nu a mai fost incriminată distinct perversiunea sexuală deoarece variantele ce
merită sancționate (produse cu violență sau asupra minorilor) sunt acoperite de infracțiunile
existente. Nu mai apare în această grupă de infracțiuni nici incestul, locul acestuia fiind stabilit
de legiuitor printre infracțiunile contra familiei (art. 377 NCP).
NCP consacră un capitol distinct infracţiunilor care aduc atingere domiciliului şi vieţii
private, respectiv Capitolul IX. Infracţiunilor care aduc atingere domiciliului şi vieţii private, Titlul
I. Infracțiuni contra persoanei, Partea specială din Noul Cod penal. Sunt cuprinse în acest capitol
patru infracțiuni: violarea de domiciliu, violarea sediului profesional, violarea vieții private și
divulgarea secretului profesional.8

8
http://www.inm-lex.ro/fisiere/d_1219/Infractiunile%20contra%20persoanei%20%C3%AEn%20Noul%20Cod
%20penal.pdf

S-ar putea să vă placă și