CUPRINS

Capitolul I

-Aspecte introductive.................................................................................................................2

1.1 Scurt istoric al reglementărilor infracţiunilor contra vieţii...............................2

1.2 Drept comparat în materia infracţiunii de omor..............................................3

2.Metodica cercetarii infractiunilor de omor............................................................5

Capitolul II

Reguli generale de cercetare la fața locului...............................................................................6

2.3 Activități în câmpul infracțional.......................................................................8

2.4 Mijloacele materiale de probă............................................................................9

Capitolul III

Omorul din punct de vedere juridic.........................................................................................12

3.2 Obiectul infracțiunii........................................................................................13

3.3 Subiectul infracțiunea.....................................................................................14

3.4 Subiectul pasiv................................................................................................18

3.5 Latura obiectiva..............................................................................................19

3.6 Latura subiectiva.............................................................................................21

3.7 Tipuri ale infracțiunii…………………………………………………….. 29

3.8 Formele infracțiunii-Sancțiuni……………………………………………41

Capitolul IV

Conditii și împrejurări care favorizează comiterea infracțiunii de omor……42

Capitolul I -Aspecte introductive

1.1 Scurt istoric al reglementărilor infracţiunilor contra vieţii

În România dreptul la viață este consacrat și garantat de Constituție în art. 22 alin. (1) în care
se menționează că “dreptul la viață și integritate fizică și psihică a persoanei sunt garantate”
iar în alin. (3) din același articol se subliniază că “pedeapsa cu moartea este interzisă ”.

Dreptul la viață al persoanei este prevăzutt și în numeroase instrumente juridice international,

cum ar fi Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a ONU
în 1948, unde la art. 3 se arată că „orice ființă umană are dreptul la viață”, Convenția
Europenăn a Drepturilor Omului care la art. 2 alin. ( 1 ) prevede că ”dreptul oricărei persoane
la viață este protejat de lege”, precum și în cadrul Pactului Internațional cu privire la
drepturile civile și politice unde la art. 6 se arată că: „Dreptul la viață este inerent persoanei
umane. Acest drept trebuie ocrotit prin lege.

Aceste norme juridice subliniază importanta protejării persoanei împotriva oricărei

suprimări a vieții impusă în mod arbitrar o persoană sau o autoritate a statului. Alfel spus
moartea nu poate fi impusă unei persoane decât în executarea unei hotărâri judecătorești
definitive, pronunțată de o instanță competentă și numai când o lege în vigoare la data
comiterii faptei prevede această pedeapsă.
 Infracțiunile contra vieții se caracterizează, în principal, prin elementul lor material ce
constă în atingerea valorilor sociale ocrotite de lege.AcPrin aceasta atingere se poate ajungela
consecinșa cea mai gravă, și anume stingerea vieții prin incetarea din viață a persoanei.

Astfel, datorită gradului de pericol social pe care îl reprezintă aceste fapte sunt
incriminate sub denumirea generică de ”omor” , acest gen de infracțiune punând în pericol nu
numai securitatea fiecărei persoane, ci, implicit, a întregii societăți, deoarece fără menținerea
cadrului legal care să garantezedreptul la viață, nu este posibilă o conviețuire socială atât la
nivelul întregii comunități.

1.2 Drept comparat în materia infracţiunii de omor

Legea penală română în vigoare incrimimează faptele contra vieţii într-o secţiune
distinctă, și anume omuciderea. Legiuitorul roman din 1969 a simplificat mult această
materie, condensând mai bine diferitele planuri ale infracșiunii de omor. Aceasta a
însemnat un progres evident faţă de legile penale române anterioare. Astfel, Codul penal
din 1865 incrimina ca fapte contra vieţii: omorul simplu; omorul comis cu precugetare sau
gândire (asasinat), părintuciderea, pruncuciderea, otrăvirea şi omorul fără voie.

Codul penal intrat în vigoare în 1936 cuprindea mai multe ipoteze de fapte contra vieţii.
Astfel, erau incriminate: omorul simplu; omorul în forme aggravate, pruncuciderea, oferta
de omor, omorul din culpa, omorul la rugămintea victimei, determinarea la sinucidere,
omorul din milă pentru suferinţele victimei și sinuciderea prin tragere la sorţi.

Legea penală italiană incriminează ca fapte contra vieţii: omorul simplu, omorul
agravat, omorul comis în alte circumstanţe agravante, infanticidul, omorul cu
consimţământul victimei, instigarea sau înlesnirea sinuciderii, omorul praeterintenţionat şi
omuciderea din culpă.

Legea penală germană prevede ca ca infracţiuni contra vieţii: omorul agravat,

loviturile mortale, omorul comis în condiţii atenuante, omorul la cerere, avortul,
genocidul, abandonul şi omorul din culpă.

Legea penală franceză, incriminează sub denumirea de „infracţiuni contra vieţii”:

omorul simplu, omorul în formă agravată (sunt prevăzute trei categorii de circumstanţe
agravante) și atentatul la viaţa altuia prin otrăvire.
 Legea penală spaniolă prevede următoarele tipuri de omor în secțiunea „omuciderea şi
formele sale”, astfel există omorul simplu, omorul în circumstanţe agravante, omorul din
culpă, îndemnul la sinucidere şi omorul la cerere. După cum se observă, reglementarea
spaniolă se apropie mult de cea română, cu excepţia neincriminării distincte a pruncuciderii şi
a incriminării în schimb, a faptei de omor la cerere.

Dupa aceasta scurtă comparație a prevederilor europene privind infracțiunea studiată se

poate observa că la majoritatea legislaţiilor modern sunt incriminate distinct faptele de omor
simplu, omor agravat (cu una, două sau trei forme agravate) şi omor din culpă. Pruncuciderea
este incriminată numai de unele legislaţii (română, italiană), alte legislaţii asimilând aceste
fapte cu cele de omor (legea penală franceză, germană, spaniolă).

Astfel,pentru elaborarea noului Cod Penal1 s-a urmărit, pe de o parte, valorificarea

tradiției legislației penale române, iar, pe de altă parte actualizarea unor sisteme juridice de
referință în dreptul penal european. Aceste două direcții avute în vedere la elaborarea Codului
au putut fi relevate tocmai prin analiza atentă a evoluției legislației penale române. Astfel,
prin valorificarea legislației penale românești s-a pornit de la prevederile Codului penal din
1936, multe dintre ele menținute și de Codul penal din 1968.

Așa cum este cunoscut, Codul din 1936 a avut două surse de inspirație principale-
Codul penal italian și Codul penal din Transilvania, idee ce se regăsești și în zilele noastre,
reglementările penale cu cea mai mare influență în dreptul european aparținând în continuare
spațiului german și italian. Convergența reglementărilor propuse de noul Cod cu cele din
aceste legislații și cu cele pe care le-au inspirat ( dreptul spaniol, elvețian, portughez ) a
permis valorificarea tradiției naționale concomitent cu realizarea unor reglementări asociate
cu tendințele actuale ale dreptului penal european. Fidelitatea față de tradiția italo-germană nu
presupune însă preluarea unor dispoziții din aceste legislații în forma în care ele se regăseau la
momentul elaborării Codului penal din 1936, ci, dimpotrivă, luarea în considerare a evoluției
intervenite în aceste sisteme, a teoriilor și reglementărilor moderne dezvoltate între timp.
În ceea ce privește partea specială a Codul penal, s-a renunțat la structura codurilor
penale anterioare, fiind reglementate mai întâi infracțiunile care aduc atingere persoanei și
drepturilor acesteia și după aceea infracțiunile care aduc atingere atributelor statului. Această
structură se poate vedea la majoritatea codurilor europene recente ( Austria, Spania, Franța,

1
V. Dobrinoiu, I. Pascu, M.A. Hotca, I. Chiș, M. Gorunescu, C. Păun, M. Dobrinoiu, N. Neagu, M.C.
Sinescu, Noul Cod penal comentat, Partea specială, Editura Universul Juridic, 2016, pag.18.
Portugalia ) și reflectă concepția actuală privind locul persoanei, al drepturilor și libertăților
acesteia în ierarhia valorilor care se bucură de protecție, inclusiv prin mijloace penale.
În cadrul infracțiunilor contra persoanei, prima grupă de infracțiuni analizată în
actualul Cod Penal, la fel ca în Codul penal anterior, se referă la infracțiunile contra vieții.
Astfel Codul penal prezintă în art. 188 incriminarea faptei de omor, într-o variantă identică cu
cea din Codul penal anterior.
Infracțiunea de omor prezintă o variantă tip și o variantă agravată. Varianta tip este
reglementată în art. 188 C. pen. și varianta agravată este prevăzută în art. 189 C. pen., sub
denumirea de omor calificat.

Capitolul II.Metodica cercetarii infractiunilor de omor

Conform unui studiu recent al Institutului Național de Criminalistiă aproximativ 20%

din numărul persoanelor încetează din viață în cirmustanțe care impune o investigație oficială.

De aceea, toți cei angrenați într-o abchetă de acest gen poartă o mare răspundere în
cazul cercetării morților violente, deoarece se află în fața unor consecințe deosebit de grave
provocate de infracțiunile contra vieții

Una dintre regulile de baza dupa care trebuie sa se orienteze organele judiciare in
cercetarea infractiunilor de omor, o reprezinta organizarea judicioasa a anchetei si planificarea
urmaririi penale.

In timpul cercetării infracțiunii de omor primele date sunt desprinse de organul de

urmarire penala pe baza cercetarii la fata locului, a examinarii cadavrului si efectuarii
constatarii sau expertizelor medico-legale. Coroborarea si interpretarea obiectiva a datelor
obtinute, prin activitatile procedurale mentionate, permite in majoritatea cazurilor, elaborarea
de versiuni plauzibile cu privire la natura mortii.

Astfel, dacă din cercetarea locului faptei si constatarea medico-legala rezulta cu

certitudine ca ne aflam in fata unei morti violente și că persoana decedata nu-si putea provoca
singura leziunile, este evident ca nu pot fi elaborate decat doua versiuni principale: omor sau
accident. Cauza se simplifica si mai mult in situatia in care din întregul tablou infractional, din
datele primelor cercetari se contureaza fară dubiu concluzia că fapta constituie un omor.
 Dupa cum este menționat în literature de specialitate, o importanta deosebită pentru
orientarea cercetarii o au versiunile referitoare la autorul omorului si la modul sau scopul
infractiunii. Pentru formularea acestora, intrebarea decisiva este: “carei persane ii profită
omorul sau cine avea interesul sa-l comita?”. In practica se intalnesc o multime de mobiluri si
scopuri fiind imposibila diferențiere clară.

Cu privire la criteriile de elaborare a versiunilor punctul de plecare al anchetei si în

consecință de elaborare a versiunilor îl reprezintă întotdeauna victim, deoarec ea furnizeaza
cele mai pretioase elemente pentru elucidarea cazului. Anchetatorul trebuie sa se conformeze
unei reguli metodologice importante potrivit căreia trebuie să se porneasca de la fapta la
faptuitor .

In elaborarea versiunilor cu privire la persoana autorului si la persoana autorului si la

mobilul sau scopul omorului, trebuie avuite în vedere următoarele categorii de date:

- date obtinute din cercetarea la fata locului si din examinarea cadavrului, pe baza
carora pot fi desprinse concluzii referitoare la persoana autorului, la faptul ca acesta cunostea
topografia locului sau era o cunostință apropiată a victimei, la mobilul faptei (furt, viol,
razbunare), la modul de operare si la mijloacele vulnerante întrebuintate.Astfel, cunoasterea
victimei sub multiple aspecte reprezintă pentru organul judiciar o sursa importantă de date
utile identificarii autorului. Se poate stabili ce activitate desfasura victima în momentele
prealabile agresiunii, cum s-a comportat la aparitia criminalului, daca i-a permis accesul in
locuinta sau nu precum și alte date importante care pot conduce la identificarea autorului.

-date rezultate din audierea martorilor, a rudelor, ori din investigatiile privitoare la
victima. Pot fi cunoscute astfel obiceiurile, pasiunile, viciile, relatiile cu familia si colegii de
serviciu precum si unde, cand, cu cine și-a petrecut timpul victima înaintea survenirii
decesului sau disparitiei.

Motivele care duc la săvârșirea unui omor sunt complexe și numeroase.Practica

judiciară a reliefat că cele mai julte mobiluri sunt răzbunarea, jaful și gelozia.Stabilirea
mobilului crimei capătă o importanță deosebită prin prisma stabilirii cercului de suspecți și a
verifcării ulterioare a alibiurilor acestor persoane.
2.2 REGULI GENERALE DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI

În momentul în care anchetatorul este pus în fața unei astfel de fapte se impune să
urmeze unele reguli necesare bunei desfășurări a anchetei și identificării autorului.

De cele mai ulte ori fapta este sesizată telefonic, motiv pentru care anchetatorul
trebuie sa intruiască persoana care face sesizarea să rămână la fața locului până la sosirea
autorităților, să nu permit accesul altor persoane în câmpul infracțional și să nu ating
obiectele cu datele de la locul faptei.

Dacă sesizarea este făcută de către o persoană în mod direct se va întocmi un proces-
verbal care va cuprinde data și ora exacta a sesizării, locul sau adresa unde se afirmă că a
avut loc fapta, dacă suspectul se află încă la fața locului sau dacă a fugit precum și datele
persoanei care face sesizarea.

Aceste date sunt deosebit de importante iar persoana care face sesizarea trebuie
chestionată atent deoarece în practica judiciară au fost relevate cazuri în care acea persoana a
fost autorul omorului.

Astfel, într-un caz de omor în care cadavrul paznicului unu restaurant a fost găsit într-
o încăpere de la locul de muncă, s-a stabilit că persoana care a făcut sesizarea este un coleg al
victimei.Cu ocazia udierii persoana a declarant ca venind dimineata la servciu a găsit ușa
restaurantului închisă și, din acest motiv a trimis un SMS de pe telefonul său pe telefonul
victimei, cerându-i să deschidă.S-a stability ulterior că persoana care a făcut sesizarea era de
fapt autorul omorului.

În momentul în care anchtetatorul ajunge la fața locului este necesar să acorde o

atenție deosebită conservării câmpului infracțional, cu excepția situației când există vicimte și
trebuie acordat primul ajutor.

Până la începerea cercetătii locului faptei, dacă este necesar, anchetatorul va parăsi
mediul infracțional pe același drum.

Se va proceda la notarea datelor de identificare ale persoanlor prezente iar în cazul în

care suspectul este și el present se va proceda la izolarea sa.
 Persoanele prezente vor fi ascultate pe rând urmărindu-se în a asculta și a nota cele
declarate fără a pune întrebări intuitive.

In timpul petrecut în câmpul infracțional anchetatorul trebuie să respecte câteva reguli

importante pentru a nu periclita eventualele probe existente la llcul faptei:

-nu se permite accesul altor persoane decât cele din echipa de cercetare la fața locului;

-se vor folosi în permanent costume de protective și mănuși chirurgicale sterile;

- nu se permite fumatul sau consumul de băuturi saua alimente;

- nu se folosește și nu este permis accaeul în grupurile sanitare din câmpul infracțiunii;

-nu se vor exprima opinii cu privire la caz în prezența persoanelor direct implicate.

2.3 ACTIVITĂȚI ÎN CÂMPUL INFRACȚIONAL

În câmpul infracțional activitatea se bazează mereu pe principiul,, observă, fotografiază,

ridică” deoarece uneori există posibilitatea existenței unui camp infracțional multiplu.

Există situații când cadavrele sunt transportate în alt loc decât acela în care s-a comis fapta
sau situații când obiectul corp delict este aruncat în altă zonă decât aceea în care s-a comis
omorul, cu intenția ca autorul să inducă anchetatorul în eroare.

Astfel într-un caz autorul, după ce și-a omorât mama în casă, a transportat-o cu un autoturism
pe un teren viran aflat în apropierea locuinței surorii sale, introducând-ui în buzunar o cartel
de metrou care indica folosirea ei la o anumkită ora la care victim nu mai era în viață.

Se va proceda la delimitarea câmpului infracțional astfel încât sa existe o zonă în imediata

apropere a locului faptei unde se găsesc majoritatea mijloacelor de probă și cadavrul, și o a
doua zonă, mai extinsă unde se vor efectua cercetări pentru găsirea altor mijloace de probă.

La intrarea în câmpul infracțional se alege, în principiu, traseul cel mai scurt și care ar putea
conține cele mai puține urme, și se va urmări intrarea unui număr restrâns de persoane.

Se stabilește pe care dintre obiectele întâlnite pot exista urme și se procedează la conservarea
celor care sunt în pericol de distrugere, datorită factorilor de mediu.
Se vor ridica și fotografia urmele găsite pe și pe lângă cadavru iar dacă sunt indicii suficiente
că s-a săvârșit un omor este indicat sa nu se dezbrace cadavrul.

Cercetarea criminalistică și examinarea cadavrului se face în următoarea ordine:

-se ridică prin tamponare urme biologice de pe zonele corpului care ar putea fi atinse de
autor( fața, gâtul și toate regiunile care nu sunt acoperite de haine);

-se asigură mâinile victimei cu pungi de hârtie legate la încheieturi în vederea prelevării
ulterioare de depozit subunghial;

-se solicită medicului legist să examineze și să descrie leziunile în așa fel încât să nu fie
compromise alte probe ADN de pe corpul victimei;

-toate leziunile vizibile vor fi schițate prin fotogtafiere metrică.

Cadavrul va fi ridicat în vederea examinării medico-legale, fiind introdus într-un sac de unică
folosință care va fi închis și sigiliat.

In timpul cercetării la fața locului se vor examina în mod special obiecte și locuri cum
sunt:coșul de gunoi, sacul aspiratorului, măura, cârpele folosite la spălatul podelelor sau
pentru sterul prafului, mopul și găleata acestuia, sifoanele, zonele de scurgere ale instalațiilor
sanitare, gurile de aerisire, ghena de dunoi, hainele spălate, mașina de spălat, dseoarece aceste
în aceste locuri pot fi descoperite obiecte purtătoare de urme biologice incriminatoare.

Un exemplu în acest sesns fiind cercetarea locului faptei dintr-un apartament de bloc unde s-a
omis verificarea ghenei de gunoi din scară iar în momentul în care autorul a fost prins a
declarat ca după săvârșirea faptei a aruncat cuțitul la acea ghenă.

De asmenea va fi acordată o importanță deosebită mediilor de stocare fizică sau optică, fiind
verificate în acest sesn agendele, inscrisurile,CD-URI, stikuri-usb care pot conține probe
importante în anchetă.

La încheierea cercetării la fața locului se va proceda la închuierea și sigilarea cailor de acces.

2.4 MIJLOACELE MATERIALE DE PROBĂ

Un mijloc material de probă important în cazul probării unei infracțiuni de omor îl

reprezinta procesul-verbal întocmit de către anchetatori cu ocazia cercetării locului faptei.

Acest docmument se întocmește imediat după terminarea activității de cercetare , cu

contribuția tuturor membriloe echipei, avându-se în vedere consmenările făcute.

Procesul-verbal se consemnează ținându-se seama de toate condițiile de fond și de

formă prevăzute de codul de procedură penală și va trebui să prezinte cât mai fidel situația de
fapt constatată, activitățile desfășurate, urmele și celelalte mijloace materiale de probă
descoperite și ridicate precum și descrierea constatărilor făcute cu ocazie examinării
cadavrului.

Se menționează de asemenea ora sosirii la fața locului, condițiile meteorologice și de

luminozitate din timpul cercetării și ora la care s-a încheiat.Aceste elemente prezintă o
importanță reală în verificarea ulterioară a alibiurilor persoanelor incluse în cersul de
suspecți.

Un alt mijloc material de probă important în aflarea adevărului îl reprezintă rapoartele

de constatare medico-legală.

Examinarea cadavrului în timpul cercetării la fața locului permite doar obținerea unor
date preliminare, care, în cazul morților suspecte și a celor violente trebuie completate cu
obținerea unor elemente amănunțite pe baza cărora să se poată trage concluzii referitoare la
natura morții, mecanismul de producere, data instalării etc.

Conform prevederilor Codului de procedura penală în cazurile de moarte violentă, de

moarte a cărei cauză nu se cunoaște sau este suspectă, organul de urmărire penală este obligat
să dispună prin ordonanță motivată efectuarea unei constatări medico-legale.

În cadrul acestor cosntatări medicul legist va fi solicitat să lămurească o serie de

probleme, printre care:

-natura mortii;

-leziunea sau leziunile cauzatoare de moarte;

 -efectele leziunii asupra organismului;

-cauza imediată a morții;

-mecanismul de producere al leziunilor- cu precizarea naturii agentului vulnerant,a

legăturii de cauzalitate dintre traumatism și efectele sale;

-ponderea fiecărui traumatism în tanatogeneză, în situația mecanismelor complexe de

producere a leziunilor.

Urmele și celelalte mijloace materiale de probă descoperite și ridicate cu ocazia

cercetării sunt preluate în vederea expertizării și analizelor de laborator.

În urma analizării celor constatate cu ocazia cercetării locului faptei se stabilesc

măsurile necesare lămuririi cauzei penale.Dintre acaestea, o pondere importnată o are
dispunerea constatărilor tehnico-științifice sau a expertizelor criminalstice.

Acestea sunt dispuse de organul de urmărire penală în vederea lămuririi problemelor

care apar în cazurile morților violente și se impune valorificarea științifică a urmelor și
celorlalte mijloace materiale de probă descoperite și ridicate din câmpul infracțiunii.

În funcție de modalitățile concrete în care a survenit moartea victimei, la fața locului

pot fi descoperite o multitudine de urme, astfel:

-urme ale omului(urme papilare, de sânge);

-urme ale enimalelor (muscături, zgărieturi);

-urme ale vegetalelor(particule de sol, frunze);

-urme create de obiecte(ale mijloacelor de transport, obiecte contontende);

-urme ale unor fenomene(provocate de scurtcircuite elextrice, de substante);

Raportat la categoriile de urme descoperite și ridicate, organul de urmărire penală

poate dispune prin ordonanță constatări tehnico-științifice sau expertize criminalistice, după
cum urmează:
 -expertize dactiloscopice;

-expertize traseologice;

-expertize balistice;

-expertize fizico-chimice;

-expertize grafoscopice;

-expertize biocriminalistice.

În cadrul acestei ultime categorii de expertize un rol important și incontestabil

reprezinta expertiza genetică ce are drept scop identificarea profilului genetic, în urma
exeminării urmelor biologice ridicate de la fața locului.

Fiecare om posedă un cod genetic propriu, denumit genom sau amprentă

genetică.Acidul dezoxiribonucleic (ADN) este substanța care conține informația genetică a
celulelor, suportul chimic al transmiterii caracterelor de grup individuale.

Prin determinarea profilului genetic al urmei și compararea acestuia cu cel al

modelului de comparație se pot identifica indivizi dintr-o populație cu aceeași eficiență ca
acea a identificării dactiloscopice.

Determinarea profilului ADN prezintă următoarele avantaje :

-conduce direct la identificarea persoanei care a creat urma, fără a fi necesare date
suplimentare despre aceasta;

-urmele se pot păstra timp îndelungat;

-urmele sunt rezistente sub acțiunea factorilor externi.

Concluzionând, se poate sublinia importanța investigației judiciare și tehnico-

criminalistice în cazul infracțiunilor de omor prin ceea ce afirma un mare teoretician și
practician american, Maurice J.Fitzgerald:,,Anchetatorul penal are de-a face cu victimele
actelor penale, cu martorii și cu cei care au săvârșit astfel de fapte.La anchetarea oricărui act
penal, cercetătorul penal trebuie să stabilească adevăratele circumstanțe ale unui astfel de
fapt.El trebuie să caute și să aprecieze dovezile materiale și trebuie să identifice, să
urmărească și să aresteze pe infractorul sau infractorii responsabili de acea infracțiune.”

Capitolul III.OMUCIDEREA DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC

3.1 Noțiune :

-omorul este infracțiunea cu conținut unic care constă în suprimarea cu intenție a vieții unei
persoane.

- Noul Cod Penal a păstrat reglementarea din vechiul Cod Penal ( art. 174 C.pen. din 1969)
inclusiv sub aspectului limitelor de pedeapsă;

- potrivit Noului Cod Penal , nu va constitui omor calificat, ci omor simplu ( asumând absența
vreunei circumstanțe agravante de la art. 189 NCP) :

a) omorul comis în public , deoarece este la fel de periculos infractorul care omoară în
public și cel care ucide într-un spațiu privat;

b) omorul comis profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra ; la

individualizarea pedepsei va fi reținută circumstanța agravantă generală prevăzută de art. 77
kit. e) NCP;

c) omorul comis prin mijloace care pun în pericol viața mai multor persoane în cazul
căruia se va reține circumstanța agravantă generală prevăzută de art. 77 lit c) NCP ;

d) omorul comis asupra unui membru de familie va constitui infracțiunea de violență în

familie prevăzută de art. 199 alin. (1) NCP raportat la art. 188 NCP.

Deopotrivă, potrivit Noului Cod Penal, va constitui omor simplu și omorul săvârșit se către un
judecător sau procuror, polițist, jandarm sau militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora, fapt care constituia anterior omor deosebit de
grav.

3.2 Obiectul infracțiunii

a) obiectul juridic special : viața persoanei și relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață
al altei persoane; este o infracțiune mono-ofensivă;
 -dreptul la viață este cel mai important drept al omului ; este un drept esențial, opozabil
erga omnes, toți membrii societății fiind obligați să-l respecte și să se abțină de la orice
acțiune care ar aduce atingere ori ar pune in pericol această valoare socială supremă; dreptul
la viață este un principiu fundamental , deoarece el este însăși condiția exercitării celorlalte
drepturi garantate.

- viața persoanei este perioada care se întinde de la naștere și până la moarte. De

asemenea, Marea Cameră a Curții Europene a arătat că punctul de incepere a vieții ține de
Mark de apreciere a statelor, care trebuie recunoscută chiar și în cazul unei interpretări
evolutive a Convenției europene;

- momentul de la care o persoană este în viață este acela al desprinderii totale a fătului de
corpul mamei, adică momentul când produsul concepției nu mai este făt, ci nou-
născut,începând să ducă o viață independentă de aceea a mamei. Consider că tăierea
cordonului ombilical nu prezintă importanță pentru determinarea momentului la început al
vieții în condițiile în care aceasta are loc după ce fătul s-au desprins de corpul mamei și când
acesta, de regulă, nu mai îndeplinește funcția de a asigura nutrienții necesari fătului. Deși
există o larga dezbatere în doctrină cu privire la determinarea momentului de început al vieții,
de lege lata cred că stabilirea momentului de început al vieții ca cel al desprinderii totale a
fătului de corpul mamei este singurul de natura de a asigura în mod obiectiv, existența unei
persoane ca subiect al protecției penale; pe de altă parte, studiind practica judiciară națională
din ultimii 100 de ani nu am constat existența unor dificultăți în determinarea momentului
incipient al vieții, spre deosebire de unele cauze în care a fost relativ dificil de determinarea
momentului morții

- momentul final al vieții este acela al morții cerebrale; prezintă relevanță din punct de
vedere probatoriu ( având totodată în vedere sistemul libertății probelor) atât raportul de
autopsie, cât și orice alt act medical ( de pildă, datele rezultate în raportul întocmit de medic
după efectuarea unui RMN sau computer tomograf) sau medico-legal (de exemplu, prin
efectuarea unui raport de expertiză) ;

- Noul Cod Penal asigură protecția penală a fatuluiy incriminând Capitolule IV intitulat
"Agresiuni asupra fătului" întreruperea cursului sarcinii (art. 20@ NCP) și vătămarea fătului
(art. 202 NCP);
 - protecția dreptului la viață este asigurată în raport de actele altor persoane, iar nu față
de propriile acte, sinuciderea sau tentativa de suicid nefiind incriminată (legiuitorul a apreciat
necesar să încrimineze însă determinarea sau înlesnire sinuciderii).

b) obiectul material - corpul unei persoane în viață

În ipoteza în care obiectul material al infracțiunii de profanare de morminte este un cadavru,

iar inculpatul , prin dezmembrarea ori incendierea cadrabrului , urmărește ascunderea faptei
de omor comise anterior , se vor reține în concurs real infracțiunea de omor și infracțiunea de
profanare de morminte.

3.3 Subiectul infracțiunea

a) subiectul activ: orice persoană fizică sau juridică (necircumstațiat) cu capacitate penală
poate avea calitatea de autor; este posibil și ca autorul să acționeze pentru producerea
omorului nu nemijlocit, ci chiar prin intermediul victimei , plasându-se în ipoteza autorului
mediat ( de pildă, persoana dorind să o ucidă pe alta îi sugerează că poate plonja in bazinul cu
apă, omițând să îi comunice victimei că în acea zonă apa era foarte mică și există riscul
producerii unui accident; dacă victima sare în apă și lovinfu-se la cap decedează se poate
reține că autorul mediat a acționat în scopul suprimării vieții, profitând de eroarea in care
aceasta se află cu privire la adâncimea apei) ;

- participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare sau complicitate
( materială sau morală, respectiv anterioară ori concomitentă) ;

- se va reține coautoratul la infracțiunea de omor chiar dacă din ansamblul actelor violente
comise de făptuitori, care au condus la moartea victimei , nu poate fi individualizată lovitura
concretă ce a provocat decesul, contribuția acestora urmând a fi analizată în ansamblu și
indivizibil;

- încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită o

infracțiune de omor, constituie infracțiunea de încercare de a determina săvârșirea unei
infracțiu ni prevăzute de art. 370 NCP. În cazul în care infracțiunea de omor a fost săvârșită
sau a fost realizată o tentativă pedepsibilă, persoană care a exercitat actele de determinare vs
fi pedepsită ca instigator la infracțiunea de omor, respectiv că instigator la tentativa de omor.
Instigatorul vagi tras la răspundere pentru instigare la tentativa deomir și în cazul în care
autorul se desistă sau împiedică producerea rezultatului beneficiind de cauza personală de
nepedepsire prevăzută de art. 34 NCP.

SPETA

Pe fondul unei stări conflictuale preexistente, generate de divorțul intervenit între

inculpatul S.R și martorul S.M.A, a faptului că acesta i-a evacuat din locuința comună,
inculpata S.R împrună cu fiul său, inculpatul S.M.L i-au ceut martorului T.S.C să găsească un
criminal profesionist care să îl ucidă pe S.M.A, cei doi fiind dispuși sp plătească în schimb
suma de 5000 de dolari.Înacest scop,în perioada sfârșitului lunii noiembrie 2012-15
decembrie 2012, cei doi inculpați au efectuat demersuri pe lângă martorul T.S.C negociind și
discutând cu acesta diferite scenarii despre modul în care intenționa punerea în aplicare a
planului de eliminare a soțului inculpatei S.R, inculpată care i-a spus martorului că dorește ,,
lichidarea, fostului soț, afirmând deasemenea ferm ca ,,aicea nu mergi cu jumătăți, Aicea-i ca-
n armată!Ori îl împuști și ai terminat, ori dusmanul te împușcă pe tine și te-o lichidat”,
spunând că dorește să-și vadă fostul soț ,,pachet” , ,,că-l vrea bagaj”.

Probele administare în cauză susțin aceste demersuri efectuate de inculpați, prin care
au urmărit uciderea martorului S.M.A, demersuri concretizate atât în propuneri adresate
martorului T.S.C de a găsi un criminal profesionist, cei doi inculpați fiind sipuși să plătească
în schimb suma de 5000 de dolari, cât și în discutarea cu același martor a mai multor scenarii
de punere în aplicare a unui astfel de plan.Demersurile inculpaților, anterior expuse,
reprezintă, din punct de veder penal,acte de instigare, prin intermediul acestora inculpații
urmărind determinarea altei persoane de a săvârși o faptă prevăzută de legea penală.Aceste
demersuri și încercări ale inculpaților de a determina săvârșirea unei infracțiuni nu s-a mai
concretizat, atât ca urmare a faptuluică ca martorul T.S.C a înteles să sesizeze organele
judiciare, cât și ca urmare a intervenției acestora din urmă.S- reținut că în desfășurarea
activității infracționale, doctrina este unanimă în a aprecia că există doua perioade: perioada
internă, (care cuprinde trei momente: al nașterii și conceperii ideii de a săvârși infracțiunea, al
deliberării și al luării deciziei de a săvârși infracțiunea) și perioada externă( care cuprinde faza
actelor de pregătire, afaza actelor de executare și faza urmărilor).

Perioada externă presupune trecerea la axecutarea hotărârii infracționale, îndeplinindu-se

acțiuni, activități specifice laturii obiective, pornind de la activități menite să pregătească
săvârșirea infracțiunii( acte preparatorii), continuând cu în ceperea executării(tentativa) și
executarea propriu-zisă a infracțiunii, finalizată prin producerea urmării
periculoase(consumarea.Ceea ce deosebește actele preparatorii de actele de executare, în
cadrul perioadei externe, este împrejurarea că activitățile specifice actelor preparatorii nu intră
în sfera actului de conduită interzis prin norma de incriminare și nici nu sunt legate nemijlocit
de acțiunea tipică a infracțiunii pentru a dovedi orientarea împotriva obiectului
infracșiunii.Intră în sfera actelor preparatorii activitățile de pregătire morală sau materială,
precum procurarea de date și informații legate de modul de săvârșire a infracțiunii, atragerea
de complici sau alți partcicpanți, stabilirea condițiilor de săvârșire, procurarea de instrumente,
modalități și mijloace de săvârșire a faptei etc.În prezenta cauză, probele administare susțin
cncluzia certă că cei doi inculpați, în desfășurarea activităților infracționale pentru care au fost
trimiși în judecată, au trecut de la perioada internă în desfășurarea activității infracționale, la
perioada externă, trecere realizată odată cu abordarea martorului T.S.C căruia i-au solicitat
găsirea unui criminal profesionist, fiind dispuși să plătească suma de 5000 de dolari și
continuată cu discuțiile legate de modul în acre uciderea lui S.M.A s-ar putea realiza.Aceleași
probe susțin și concluzia certă că activitatea infracțională a inculpaților s-a oprit în prezenta
cauză la această fază a actelor de pregătire, instanța însușindu-și în totalitate argumentele
expuse în apărare cu privire la faptul că persoana instigată să săvârșească infracțiunea de
omor dorită de cei doi inculpați, nu a trecut la executarea infractiunii la cer a fost instigat,
nesăvârșind nici măcar vreun act de executare succeptibil de a fi calificat cel puțin ca
tentativă pedepsibilă la infracțiunea de omor.Într-o astfel de situație, activitățile infracționale
ale celor doi inculpați reprezintă o instigare neurmată de execuatre, nu ca formă de
participație penală, ci ca faptă distinctă.În condițiile în care inculpații au comis faptele în
perioada sfârșitului lunii noiembrie 2012-15 decembrie 2012, acestora le sunt incidente
dispozițiile art.5 NCP, care impun instanței verificarea legii penale mai favorabile. Conform
art 370 NCP, încercarea de a determina o persoană, prin constrângere sau corupere, să comită
o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii
mai mare de 10 ani se pedespește cu închisoarea de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Comparând dispozițiile art.29 C.pen din 1969 cu cele prevăzute de art 37- NCP, rezultă că,
într-adevăr a intervenit o dizincriminare, însă doar parțială, a instigării neurmate de
executarea reglementată de Codul penal anterior, în prezent o astfel de faptă întrând în sfera
ilicitului penal dacă s-a realizat prin constrângere sau corupere și doar dacă vizează comitarea
unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viațî sau pedeapsa
închisorii mai mare de 10 ani.Ambele condiții sunt îndeplinite cât timp inculpații au urmărit
comiterea infracțiunii de omor calificat care prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau a
închisorii de la 15 la 25 ani și cât timp aceștia au arătat că sunt dispuși să achite în schimbul
comiterii unei astfel de fapte suma de 5000 dolari.Prin urmare, inculpaților nu le sunt
aplicabile dispozițiile art.3 alin.1 din Legea nr.187/2012, aplicabile exclusiv în situațiile în
care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune
potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a
formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.Dimpotrivă, acestora le
sunt incidente dispozițiile art 3 alin 2 din Legea nr.187/2012, conform cărora , dispozițiile art
4 NCP nu se aplică în situațian în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege
în vigoare, chiar sub o altă denumire.În drept, faptele inculpaților S.R și S.M.L, care în
perioada sfârșitului lunii noiembrie 2012-15 decemrie 2012 au încercat să-l determine pe
martorul T.S.C ca direct sau prin intermediul altei persoane, să comită infracțiunea de omor
calificat pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai
mare de 10 ani, faptă prin care au urmărit uciderea numitului S.M.A, fostul soț al inculpatei,
în schimnul acestui serviciu cei doi inculpați oferind suma de 5000 de dolari, întrunesc
elementele constitutive ale infraciunii de încercare de a determina săvârșirea unei infracțiuni
prevăzute de art 370 NCP, care se pedespsește cu închisoarea de la unu la 5 ani sau cu
amendă.Dispozițiile art.370 NCP sunt mai favorabile decât cele prevăzute de art 29 C.pen din
1969, care sancționa instigarea neurmată de executare cu o pedeaspă cuprinsă între minimul
special al pedepsei pentru infracțiunea la care s-a instigat (15 ani de închisoare) și minimul
general(15 zile închisoare)-

3.4 Subiectul pasiv

Subiectul pasiv poate fi constituit de orice persoana fizica in viata ( indiferent de starea
sa de sanatate, de varsta,de existenta sau inexistenta discernamantulului acesteia ), astfel
subiectul pasiv al omorului este general si unic.

- pluralitatea de subiecti pasivi aduce oprirea omorului calificat;

- consimtamantul persoanei vatamate nu are valoarea unei cauze justificative prevazute de

art. 22 NCP
 - daca victima este un membru de familie al inculpatului , se va retine comiterea infractiunii
de violenta in familie

- in ipoteza in care persoana vatamata este un judecator ori procuror aflat in exercitiul
atributiilor de serviciu sau daca fapta este comisa de un judecator, procuror sau un membru de
familie al acestuia in scop de intimitare sau de razbunare in legatura cu indeplinirea
atributiilor de serviciu ale magistratului se va retine comiterea numai a infractiunii de ultraj
judiciar ( art. 279 NCP raportat la art. 188 NCP). Deopotriva se va retine ultrajul judiciar si
atunci cand omorul este comis impotriva unui avocat in legatura cu exercitarea profesiei de
catre acesta;

- daca persoana vatamata este functionar public care executa o functie ce implica
exercitiul autoritatii de stat, aflat in indeplinirera atributiilor de serviciu sau in legatura cu
exercitarea acestor atributii sau daca fapta este comisa impotriva unui functionar public care
indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat sau asupra unui membru de
familie al functionarului , in scop de intimidare sau de razbunare, in legatura cu indeplinirea
atributiilor de serviciu ale functionarului se va retine savarsirea numai a infractiunii de ultraj (
art. 257 NCP raportat la art. 188 NCP):

- nu este esential pentru retinerea existentei infractiunii de omor ca victima

descoperita moarta sa fi fost identificata ori sa fi fost descoperit locul unde infractorul a
ascuns cadavrul (daca exista probe certe ca o anumita persoana a disparut si ca omorul s-a
produs).

3.5 Latura obiectiva

a) Elementul material – uciderea unei persoane aflate in viata ; este o infractiune in
forma libera , deoarece ucider;ea poate fi realizata in orice mod si prin orice mijloace
care produc moartea victimei;

- elementul material se poate realiza printr-o actiune ( violenta sau neviolenta , exercitata
asupra fizicului sau psihicului victimei) sau printr-o inactiune ilicita cand exista o obligatie
legala sau conventionala de a actiona ( infractiune omisiva improprie);
 - actiunea infractionala poate fi exercitata nemijlocit de criminal sau indirect prin
intermediul unor dispozitive ghidate de la distanta sau cu ajutorul unui animal ( de exemplu,
prin folosirea unei drone sau a unui caine agresiv)

- poate imbraca atat forma unitatii naturale de infractiune , cat si a unitatii legale ( de
exemplu, infractiune progresiva sau continuata);

-chiar daca fiecare actiune violenta nu are ca rezultat producerea moartii, se va retine
absorbia naturala a actelor de vatamare corporala in infractiunea mai grava de omor, daca
rezultatul final este decezul victimei agresiunilor (ipoteza de complexitate naturala, iar nu
legala ) ;

- actiunile sau inactiunile infractionale se pot regasi impreuna in acelasi context, insa
cu semnificatii diferite in ipoteza in care dupa savarsirea din culpa a unui accident rutier
soferul, constatand ca victima este ranita si fara a fi dusa la spital va deceda, decide sa
paraseasca locul accidentului si sa nu transporte victima la o unitate spitaliceasca, esentiala
este in acest context inactiunea ilicita in conditiile in care conducatorul auto avea obligatia
legala de a actiona pentru a salva viata victimei, omorul fiind comis in acest caz prin omisiune
( infractiune comisiva prin omisiune);

- se va retine comiterea infractiunii de omor si in sarcina celui care nu a exercitat

actiunea violenta asupra victimei, dar care a urmarit, prin comportamentul lui ulterior, decesul
acesteia ( de exemplu, in cazul in care in urma unei altercatii intre M si N, victima N este
impuscata de M, iar O ( amic al lui M) il opreste pe P sa transporte victima ranita la o unitate
spitaliceasca cu scopul producerii decesului acesteia, se va retine savarsirea infractiunii de
omor si in sarcina lui O in masura in care pe calea unei evaluari medicale se constata ca
victima ar fi avut sanse de supravietuire daca ar fi ajuns in scurt timp la spital);

- eutanasia constituie infractiunea de ucidere la cerere victimei daca uciderea se

produce la cererea explicita , serioasa, constienta si repetata a victimei care suferea ded o
boala incurabila sau de o infirmitate grava atestata medical , cauzatoare de suferinte
permanente si greu de suportat; daca aceste conditii nu sunt indeplinite, chiar daca eutanasia
este realizata din considerente de mila sau de ordin religios, se va retine comiterea infractiunii
de omor , consimtamantul victimei de a-i fi suprimata viata nefiind susceptibil de a conduce la
retinerea cauzei justificative prevazute de art. 22 NCP;
 - in jurisprudenta Curtii Europene s-a retinut ca art. 2 din Conventia europeana nu are
nicio legatura cu calitatea vietii sau cu ceea ce o persoana alege sa faca cu viata sa si nu poate
sa fie interpretat in sensul ca ar conferi un drept diametral opus dreptului la viata, anume
dreptul de a muri, fie cu ajutorul unui tert, fie cu ajutorul unei autoritati publice , tot astfel,
instanta europeana a apreciat ca nu constituie o incalcare a art. 2 din Conventia Europeana
refuzul unui stat de a dezincrimina eutanasia ori dezincriminarea acesteia.

b) Urmarea imediata - moartea victimei nu prezinta importanta daca aceasta survine

imediat dupa actiunea sau inactiunea subiectului activ sau dupa trecerea unui anumit interval
de timp;

c) Legatura de cauzalitate – trebuie sa rezulte ca actiunea sau ianctiunea subiectului activ

reprezinta cauza mortii.

- in situatia in care, dupa aplicarea unei lovituri cu o arma alba, victima este transportata
in viata la o unitatea spitaliceasca , unde decedeaza din alta cauza ( din cauza unei actiuni
executata gresit de un asistent medical) apreciez ca in sarcina faptuitrorului se va retine doar
tentativa la infractiunea de omor, iar nu forma consumata a acesteia, actiunea sa nefiind in
legatura cauzala cu decesul;

- de asemenea, decesul victimei se va stabili printr-un raport de expertiza medico-legala.

3.6 Latura subiectiva

Organele judiciare trebuie să analizeze dacă decesul unei persoane a fost urmarea unei
acțiuni sau inacțiuni efectuate de făptuitor cu intenția de a ucide sau dacă făptuitorul a fost
conștient că prin fapta sa se creeaza un pericol iminent de încetare a vieții unei alte persoane.

Intenția de a ucide revine din următoarele împrejurări faptice:

-folosirea unui obiect capabil să producă decesul:o sabie sau un obiect tăietor de
dimensiuni mari;
 -parte a corpului unde au fost aplicate loviturile;

-numărul și puterea loviturilor;

-alte împrejurări preexistente.

Caracteristic intenției este prevederea de către făptuitor a rezultatului faptei sale.Astfel

elemental subiectiv al infracțiunii revine din întreaga conduit a inculpatului, făcându-se o
apreciere totală a tuturor circumstanțelor de comitere a faptei.

Atitudinea făptuitorului este necesar a fi raportată la rezultatul faptic al

întâmplărilor.Existența intenției indirecte presupune comiterea faptei succeptibile să producă
cel putin două rezultate, dintre care unul este prevăzut și altul este acceptat.

Făptuitorul acționează cu intenție nu numai atunci când prevedrea rezultatului

constituie însuși scopul acțiunii lui, dar și atunci când producerea rezultatului este văzută ca
un mijloc necesar sau alături de rezultatul urmărit.

În cosnecință, intenșia indirectă există atunci când făptuitorul care prevede rezeultatul
periculos al faptei sale, deși nu își dorește producerea lui, comite fapta acceptând
eventualitatea producerii.

Dacă în urma acțiunii s-a produs moartea victimei se poate diferenția infracținuea de
omor de cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în principal, în funcție de
următoarele criteria:

-zona unde au fost aplicate loviturile;

-aptitudinea obiectului cu care au fost aplicate loviturile de a produce moartea;

-numărul și intensitatea loviturilor aplicate;

-vârsta sau starea de sănătate a victimei;

De altfel este important sa se analizeze că, spre deosebire de infracțiunea de loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte, în cazul infracțiunii de omor acțiunea sau inacțiunea este aptă
să producă decesul și este comisă cu intenție.
 Ceea ce desoebește infracțiunea de omor, prevăzută de art.188 alin.1, C.pen de
infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.195 C.pen este
latura subiectivă, respective poziția psihică a inculpatului.

Astfel în cazul omorului, făptuitorul acționează cu intenție, direct sau indirectă, în

vreme ce, în cazul infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte el acționează cu
intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei, moartea acesteia
fiind un rezultat neprevăzut, forma sa de vinovăție, raportat la acest rezultat mai grav fiind
culpa, simplă sau cu prevedere.Atunci când rezultatul grav, decesul victimei se produce
exclusive datorită acțiunii inculpatului nu există dificultăți în stabilirea formei de vinovăție,
aceasta neputând fi decât intenția, direcă sau indirecă, după cum făptuitorul a urmărit
producerea acestui rezultat sau a adoptat o poziție de indiferență, acceptând că acțiunea sa va
produce decesul victimei.În situația în care rezultatul este produs nu numai ca urmare a
acțiunii făptuitorului, dar și datorită intervenției altor cause, mai întâi trebuie să se stabilească
dacă acești factori au interrupt sau nu legătura cauzală între acțiunea autorului și rezultat, iar
în cazul în care se stabilește că între acțiune și rezultat există raport de cauzalitate, trebuie să
se examineze poziția psihică a inculpatului, modul în care s-a poziționat în consțiința sa relația
cauzală și atitudinea adoptată față de urmările faptei comise.

Pentru a se stabili poziția psihică a inculpatului într- o astfel de situație, în literature de

specialitate și în practica judiciară, s-a arătat că aceasta trebuie examinată în fiecare caz în
parte, în raport de împrejurările concrete și, indeosebi, în raport cu instrumental folosit de
făptuitor, regiunea corpului, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile dintre infractor și
victim anterioare săvârșirii faptei, atitudinea infractoruluo după săvârșirea faptei.

Se mai observă că este necesară luarea în considerare a tuturor acestor împrejurări și

nu numai a unora deoarece, chiar dacă unele împrejurări par concludente, privite în mod
izolat, pot duce totuși la o încadrare juridical greșită a fapetei.În privința legăturii de
cauzalitate între acțiunea inculpatului și deces nu există dubii deoarece, fără acțiunea de lovire
a acestuia victim nu ar fi suferit leziunile traumatice care au codus la deces.

Organele judiciare trebuie să analizeze cu atenție particularitățile cauzei atunci când

situația de fapt impune realizarea unei disitincții între fapta comisă cu intenție indirectă(omor)
și cea săvârșită în condițiile culpei cu prevedere(ucidere din culp)
 Astfel, decesul unei persoane în urma arsurilor provocate de un act de incendiere poate
conduce fie la reținerea omorului comis cu intenție indirecță fie la constatarea unui omor
calificat comis prin cruzimi.

Săvârșirea unei fapte cu intenție indirectă sau eventuală plasează pe autorul ei într-o
poziție subiectivă care, deși presupune reprezentarea și, deci, întelegerea desfășurării întregii
conduit, precum și a rezultatelor acesteia, făptuitorul acționează în așa fel încât sunt posibile
cel puțin doua urmări:

-o urmare pe care o dorește și care poate să fie su să nu fie prevăzută de legea penală;

-o urmare de regulă mai gravă, prevăzută de legea penală, pe care nu o dorește și nu o

urmărește în mod special, dar a cărei relizare apare ca fiind posibilă și este acceptată în mod
conștient de autor.

Deși rezultatul posibil sau eventual nu este urmărit anume de făptuitor și nici nu este
dorit de acseta, acțiunea sau inacțiunea criminal, fiind astfel concepută și realizată, încât
poate atrage și producerea lui, urmarea nedorită fiind acceptată în mod conțtient, atitudinea
mentală constientă a autorului trebuie raportată la toate rezultatele faptei și nu numai la cele
urmărite.

Alături de criteriile minime de identificare a intenției indirecte prevăzute de art 16

alin.3 lit. b) NCP , doctrina a evidențiat și o particularitate obligatory a intenșiei indirecte și
anume aceea că, în planul atitudinii psiho-afective, autorul care acționeaza cu intenție
indirectă va adopta o atitudine pasivă, indiferentă față de rezultat, care, apare doar ca o simplă
eventualitate.

Culpa cu prevedere, denumită și ușurință criminal, se caracterizează prin aceea că deși

făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale, nu l-a urmărit și nici acceptat, socotind în mod
ușuratic, neîntemeiat, că el nu se va produce.Infractorul prevede doua urmări ale acțiunii sau
inacțiunii sale:

-una prevăzută sau nu în norma de incriminare, pe care o rmărește;

-cea prevăzută întodeauna de legea penală, care însă sub aspectul producerii ei, incertă
și subordonată celei dintâi, pe care nu o dorește și nu o acceptă.
 Această formă de culpa criminal se apropie de intenție eventuală prin elemental comun
de prevedere pe care ambele îl comport.Însă criteriul de delimitare a acestor doua forme ale
vinovăției are în vedere faptul că, în vreme ce în cazul intenției indirecte autorul adoptă față
de rezultatul mai grav o atitudine de expectativă pasivă, indiferență, în așteptarea producerii
rezultatului care îi apare posibil și chiar eventual, în ipoteze culpei cu previziune, autorul care
face o evaluare ușuratică aposibilității evitării rezultatului va adopta o atotudine de
preîntâmpinare activă a producerii acestuia, ușurința sa cosntând tocmai în evaluarea greșită a
aptitudinii unor factori obiectivi și subiectivi pe care mizează.

În cazul în care speranța în neproducerea rezultatului vătămător sau periculos s-ar

întemeia pe o întâmplare, pe un eveniment care ar putea să se producă, dar care în realitate nu
are loc, altfel spus, pe hazard, nu se mai vorbește de ușurință, ci de intenție indirectă, fiind
vorba practice de acceptare de către făptuitor a riscului producerii rezultatului.

Astfel de împrejurări se rețin in cazul accidentelor de circulație, atunci când

convingerea autorului privind neproducerea rezultatului se pun pe seama performanței
mașinii, experienței și abilităților de a aconduce, chiar dacă la o analiză obiectivă ele se relevă
insuficiente.

Cu toate acestea, în unele situații, din cauza gradului ridicat de risc al activității, aceste
împrejurări obiective pe care s-ar putea fundamenta convingerea autorului privind
neproducerea rezultatului sunt considerate ca insuficiente. Întrucât riscul creat este evident
prea mare pentru a putea fi acoperit în mod rezonabil de aceste împrejurări.

În situația în care făptuitorul circulă cu o viteză peste limita legală admisă în localitați,
respective de 88 km/h, a declanșat o stare de pericol potential, care putea fi stinsă prin
reducerea vitezei.În momentul în care acesta a depășit axul drumului, cu cel puțin 55 metri
înainte de impact, întrând pe contrasens, a declanșat o noua stare de pericol care s-a suprapus
peste starea de pericol initial.Imediat, cu aproximativ 55 metri de intrarea în intersecție, fiind
pe contrasens, inculpatul constată că vizibilitatea asupra părții drepte a intersecției este blocată
de tramvai și autoturisme care între timp au oprit la semaforul care arăta culoare roșie.În acest
context respectiv:inculpatul conducea cu o viteză în jur de 88 km/h, se deplasa pe contrasens
și cu vizibilitatea blocată asupra părții drepte a intersecției de un tramvai care opries la
culoarea roșie a semaforului, la aproximativ 55 metri de intersecție, inculpatul ia hotărârea ,
ori își menține hotărârea deja luată, de a nu opri la culoarea roșie a semaforului și se deplsează
spre intesecție cu viteză, care ajunge în momentul premergător impactului la cca 96km/h,
declanșând, astfel, o stare de pericol iminent.

Raportându-se la momentul imediat premergător declanșării stării de pericol iminent,

instant a constatat că inculpates a acționat în astfel de împrejurări în care erau posibile cel
puțin doua urmări, o urmare pe care acesta a urmărit-o, respectiv punerea în pericol a
desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, urmare c ear fi atras o
răspundere contravențională și o urmare prevăzută de legea penală, incertă și subordonată
celei dintâi, care constă în uciderea persoanelor participante la traffic sau aflate în zona
drumului public.

In această speță se ia în vedere cea mai gravă urmare deoarece viteza autoturismului
condus de inculpate era de aproximativ 96km/h în momentul premergător impactului.În ceea
ce privește cea de-a doua urmare, instant constată că inculpatul, deși nu a dorit-o și nu a
urmărit-o în mod special, a fost acceptată în mod conștient de către acesta, forma de vinovăție
cu care a acționat fiind cea a intenției indirecte.

Astfel, este evidentă atitudinea pasivă, indiferentă față de această urmare mai gravă, pe
care a adoptat-o inculpatul, înainte de declanșarea stării de pericol iminent, și care îi apărea ca
fiind posibilă în condițiile în care acesta a luat hotărârea de atrece pe culoare roșie a
semaforului, într-o intersecție aglomerată din mun.Iași, aflându-se pe contrasens, cu o viteză
de peste 88km/h și cu vizibilitatea blocată asupra părții drepte a intersecției, de un
tramvai.Este evident și faptul că, față de contextual anterior precizat, că speranța inculpatului
de a nu produce un rezultat vătămător s-a îmtemeiat doar pe hazard, pe întâmplare, acceptând
riscul producerii acestui rezultat.Pe de altă parte, datele cauzei, nu relevă nici-o probă care să
dovedească că inculpatul a avut o minima atitudine de preîntâmpinare activă a producerii
rezultatului vătămător și că ar fi fost posibil ca acesta să evalueze în mod ușuratic
posibilitățile de evitare a rezultatului.Forma de vinovăție cu care a cționat inculpatul nu poate
fi raportată la un moment în care nu erau create toate premisele declansării stării de pericol
iminent, deoarece la acel moment nici nu putem vorbi de luarea vreunei hotărâri a
inculpatului, nefiind creat încă contextual care să-l determine pe inculpate sa ia o
hotărâre.Astfel, în cazul unei acțiuni continue, este posibil ca o culpa initial să fie înlocuită la
momentul schimbării împrejurărilor de fapt de o intențue directă sau eventuală.În speța de
față, instant a constatat că, deși initial se poate reține că, la momentul în care a ajuns în partea
de sus a posului și i-a apărut în câmpul visual semaforul și intersecția, inculpatul putea aprecia
în mod ușuratic că poate trece pe culoare roșie a semaforului înainte de a intra în intersecție
mașinile din lateral care aveau verde la semafor, ulterior împrejurările s-au modificat, în
sensul că în fața sa s-au oprit la semafor un tramvai și 4 autoturisme pe fiecare bandă, au
trecut mai multe secunde de când semaforul avea culoare verde pentru autoturismele care
puteau veni din lateral, și cel mai important, deplasarea pe contrasens i-a blocat total vederea
spre partea dreaptă a intersecției.

Este evident faptul că în momentul suprapunerii tuturor acestor împrejurări de fapt,

inculpatul a fost pus în fața unei noi evaluarp în urma căreia aluat hotărârea de a-și continua
deplasarea cu o viteză ce a ajuns înaintte de impact la 96km/h, fiindu-i indifferent dacă va
produce uciderea partcipanților la trafic ori celor din imediata apropiere, rezultat care, din acel
moment, depindea ca realizare sau nerealizare doar de noroc, acestă din urmă hotărâre
caracterizând și forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul, și anume intenșia indirectă.

Instanța a constatat ca atitudinea indiferentă a inculpatului și acceptarea uciderii unor

persoane și chiar a propriei persoane nu a fost singular, ci a caracterizat și acțiunile anterioare
ale inculpatului, cnd doar norocul a făcut să nu producă alte victim.

În concluzie,s-a reținut faptul ca inculpatul, prin nerespectarea celor mai importante

reguli de circulație, respective circulând cu viteză peste limita legală în localitate, trecând linia
continua și conducând pe contrasens și cel mai periculos, intrând în intersecție pe culoarea
roșie a semaforului, a transformat autoturismul într-o armă a crimei, fiindu-i indifferente
urmărilegrave previzibile și anume uciderea ori vătămarea unor persoane.(C.A Iași, secția
penală-decizia penală nr.178/14.03.2018).

In cazul in care infractorul ucide din greseala o alta persoana decat cea pe care voia sa
o ucida ( error in personam), nu se va retine eroarea drept cauza de neimputabilitate, fapta
constituind o in fractiune de omor.

In situatia in care faptuitorul a actionat impotriva unei persoane , iar din cauza efectuarii in
mod defectuos a actelor de executare sau ca urmare a unui eveniment neprevazut, actiunea
infractionala a fost deviata catre un alt subiect, ajungandu-se astfel la un alt rezultat decat
acela urmarit de faptuitor, insa de aceeasi natura cu acesta ( de exemplu, criminalul urmareste
uciderea unei persoane si din cauza schimbarii bruste a pozitiei acesteia provoaca moartea
altei persoane), nu se retine eroarea dreprt cauza de neimputabilitate. Apreciem ca in aceasta
ipoteza trebuie retinuta o singura infractiune intentionata, prin raportare la persoana ucisa prin
activitatea infractionala , intrucat exista un sigur rezultat. De asemenea, nu ne intereseaza
aspectul existentei infractiunii, mobilul sau scopul cu care au fost savarsite, acestea pot fi
avute in vedere de instanta la individualizarea pedepsei.

Formele infractiunii

- actele preparatorii - sunt posibile, insa nu sunt incriminate

- tentativa este incriminata, se poate retine atat tentativa idonee imperfecta ( intrerupta), cat
si tentativa idonee perfecta;

- desistarea si impiedicare producerii rezultatului pot fi retinute drept cauze de nepedepsire

a tentativei

- consumarea : in momentul mortii victimei ( infractiune de rezultat, nu de pericol);

- se va retine forma consumata a infractiunii si in ipoteza in care totusi victima decedeaza

in urma desistarii din cauza actiunilor faptuitorului , respectiv in ciuda tuturor eforturilor
faptuitorului de a impiedica producerea rezultantului;

- in ipoteza in care decesul survine dupa trecerea unei anumite perioade de timp de la
comiterea unei tentative de omor si fara comiterea vreunui alt act de c atre autor si daca se
stabileste legatura de cauzalitate intre actiunile sau inactiunile initiale ale autorului si moartea
victimei se va retine forma consumata a infractiunii de omor ( infractiune progresiva comisa
cu intentie); astfel , daca inculpatul a fost trimis in judecata dupa savarsirea unei tentative la
infractiunea de omor, iar pe parcursul judecatii survine decesul victimei, cred ca instanta
poate dispune schimbarea incadrarii juridice si retine forma consumata a infractiunii, fara a se
putea ridica obiectiuni cu privire la limitele sesizarii, deoarece in sensul art. 371 NCPP fapta
cu care este sesizata instanta vizeaza actiunea sau inactiunea infractionala, iar nu urmarea
imediata a acesteia ; atunci cand decesul survine dupa ramanerea definitiva a hotararii de
condamnare pentru comiterea tentativei la infractiunea de omor, opinez ca parchetul poate
exercita calea de atac a revizuirii intemeiatea pe dispozitiile art. 453 alin. (1) lit. A) NCPP.

- fata de urmarea imediata produsă si de modalitatea de afectare a valorii sociale protejate

omorul in forma consumata nu poate fi considerat o infractiune continua;este totusi posibila
retinerea unei forme continue a omorului in cazul in care acesta imbraca forma tentata a unei
infractiuni omosive improprii in care obligatia legala sau conventionala de a actiona are
caracter de permanenta;

-in principiu, nu poate fi retinuta forma continuata a infractiunii, aceasta incadrandu-se

in categoria infractiunilor cu rezultat ireversibil (definitiv); in cazul in care dupa comiterea
unei tentative de omor asupra unei persoane, in baza aceleiasi rezolitii infractionale, autorul
comite dupa o perioada scurta de timp o noua actiune prin care reuseste sa suprime viata
aceleiasi victime, doctrina si jurisprudenta majorata considera ca se impune retinerea unei
singure infractiuni consumate de omor ( calificat ca urmare a retinerii premeditarii).Carenta
acestei opinii este data de faptul ca pentru retinerea unitatii naturale colective este necesara
indeplinirea conditiei unitatii spatio-temporale si a unicitatii actiunii, ori in ipoteza vizata ,
niciuna dintre aceste conditiinu este satisfacuta , fiind vorba de o pluralitate de actiuni comise
la intervale diferite de timp si in baza aceleiasi rezolutii infractionale, carte trebuie să conducă
la retinerea unei infractiuni continuate, in conditiile in care unitatea de subiect pasiv nu mai
constituie o cerintă pentru reținerea unității legale nici măcar în cazul infracțiuniilor contra
persoanei.

3.7 TIPURI ALE INFRACȚIUNII

Omorul calificat

Această faptă constă în omorul săvârșit în următoarele condiții:

-cu premeditare;

-din interes material;

-pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la
executarea unei pedepse;

-pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni;

-de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentative la
infracțiunea de omor;

-asupra a a două sau mai multe persoane;

-asupra unei femei gravide;

-prin cruzimi.

Omorul calificat reprezintă o formă agravată a omorului simplu iar în Noul Cod Penal s-a
renunțat la distinția dintre omor calificat și omor deosebit de grav, fiind menționat numai
termenul de omor calificat.

Omorul cu premeditare

În cazul omorului calificat putem vorbi de premeditare, astfel prin aceasta se întelege
hotărârea de a comite infracțiunea, luată înainte de săvârșirea acțiunii sau inacțiunii
infracționale.

Astfel premeditarea presupune indeplinirea împreună a mai multor condiții:

-luarea rezoluției infracționale trebuie să preceadă cu un interval de timp acțiunea agresiva;2

-chibzuirea infractorului trebuie săp fie suficientă, din probele administrate trebuie să rezulte
că acesta a vut timp suficient să reflecte cu privire la comiterea faptei;

-hotărârea luată anterior trebuie să se concretizeze în anumite activități de pregătire de natură

a înlesni săvârșirea infracțiunii.

De asemenea sepoate observa că nu timpul este neapărat important, ci dorința autorului de a

pune în aplicare planul.În acest sens condiția existenței unor acte preparatorii în intervalul de
timp cuprins între momentul luării hotărârii de a săvârși omorul și momentul executării
infracțiunii, ar trebui privită prin raportare la particularitățile fivărei cause în care se poate
reține existent unei deliberări a autorului cu privire la modalitatea de comitere a faptei.Astfel,
este pobibil ca în urma actelor de reflective acesta să aștepte oportunitatea de a comite
omorul, fără a fi necesare efectuarea unor acte material de pregătire.

Acest element circumstantial se reține și în cazul în care autorul are un nivel scăzut de
inteligență sau suferă de retard mintal, dare are discernământ cu privire la fapta comisă, dacă
sunt întrunite condițiile premeditării.

Pentru a se reține premeditarea este necesar să se constate că autorul a luat hotărârea dde a
comite infracțiunea cu suficient timp înainte pentru a avea posibilitatea să se gândească la
împrejurările, locul și momentul săvârșirii.De asemenea mai este necesar ca în acest interval
de timp să fi demarat acțiuni specific de pregătire în acest scop, cum ar fi:observarea victimei,
2
F.Sreteanu, D.Nițu, volumul 1, paginile 325-326
procurarea de material sau culegerea de informații.În cazul unui conflict avut cu ocazia unei
întâlniri întâmplătoare cu victim, autorul se duce acasă și se înarmează cu un cuțit, apoi revine
la locul conflictului avut înainte și aplică victimei lovituri de cuțit care conduc la moartea sa,
reținerea fapteo ca fiind săvârșită cu premeditare este gresită.3

Reținerea săvârșirii omorului cu premeditare nu este incompatibilă cu reținerea stării de

provocare.Se poate reține comiterea omorului cu premeditare indifferent dacă fapta constă
într-o acțiune sau într-o omisiune.

Nu se poate reține la omorul comis cu premeditare și a circumstanțelor agravante prevăzute de

art 77 lit f) NCP-săvârșirea infracțiunii de omor în stare de intoxicație voluntară cu alcool sau
cu alte substanțe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracțiunii, deoarece
pentru reținerea acestei circumstanțe agravante este necesar ca premeditarea să nu reprezinte o
circumstanță specială agravantă a infracțiunii.

Omorul săvârșit din interes material

Omorul este săvârșit cu un mobil special, acela al obținerii de căetre autor, ulterior săvârșirii
faptei, în mod direct și pe cale aparent legală, a unei sume de bani sau a altui folos de natură
patrimonială.Din probele administrate trebuie să rezulte că la momentul comiterii faptei
autorul acționa cu acest mobil.

Nu se vareține această agravantă dacă omorul este săvârșit cu alt mobil ori dacă la comiterea
faptei autorul nu a avut vreun mobil special, chiar dacă ulterior făptuitorul obține un folos
material ca urmare a morții victimei ( de exemplu omorul comis de un comerciant față de un
competitor de-al său, dar care a fost comis pe fondul unor conflicte de natură peronală avute
cu victim, chiar dacă în urma omorului faptuitorul obține indirect și un folos material în urma
eliminării de pe piață a competiței).

Nu se va reține această formă calificată a omorului dacă numai complicele sau instigatorul, nu
și autorul, au avut în vedere un interes material în legătură cu comiterea faptei.

Dacă omorul este săvârșit da autor cu acest mobil special, nu prezintă importanță dacă
interesul material este personal al autorului omorului sau al unui terț, ori dacă terțul a avut sau
nu cunoștință de fapta autorului, ori dacă se află sau nu într-o relație de rudenie/personală cu
autorul, ori dacă a avut sau nu calitatea de participant la comiterea omorului.

3
C.S.J, Secția Penală, decizia nr.5155/2019, www.legalis.ro.
Folosul material nu poate fi ini nici un caz obținut în contextual spațio-temporal al săvârșirii
omorului, adică nu poate consta în deposedarea victimei și imposedarea autorului în aceleași
împrejurări cu comiterea omorului.

Astfel, în cazul în care omorul ar fi săvârșit în vederea însușirii prin mijloace violente aunor
valori, bani sau lucruri, se va reține numai agravanta prevăzuta la art.189 alin (1) lit d) NCP-
în consurs cu infracțiunea de tâlhărie, deoarece folosul material se obține concomitant cu
săvârșirea faptei sau imediat după comiterea acesteia.

Datorită acestor particularități este incompatibilă reținerea ambelor variante agravate al

omorului pentru incadrarea juridical a unei fapte.

. Omorul săvârşit pentru a se sustrage au pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere

penală sau de la executarea unei pedepse

In momentul comiterii omorului, făptuitorul trebuie să aibă credința că prin comiterea faptei
se va ajunge la sustragerea sa ori a unui terț de la tragerea la răspundere penală sau de la
executarea unei pedepse.

Actiunea prin care viața victimei va fi luată în scopul sustrageri unui terț de la

răspundere penala sau executarea unei pedepse are natura unui act de favorizare a

acestuia, care este absorbit în cadrul infracțiunii de omor calificat. În acest caz,

infracțiunea de favorizare a faptuitorului nu va putea fi reținută în concurs ideal cu

favorizarea făptuitorului, nimic nu împiedică însă reținerea unui concurs real între

aceste infracțiuni-de pilda, atunci când prin mai multe acțiuni infractionale, dintre care

una este cea de omor, sunt ajutate mai multe persoane să se sustragă răspunderii

penale.

Scopul sustragerii(trebuie să fie numai urmărit, nu şi realizat efectiv iar în cazul în care
victima este funcționar public ce exercită autoritatea de stat (polițist, jandarm, militar), se va
reține săvârşirea infracțiunii de ultra (art. 257 alin. (1) NCP raportat la art. 189 alin. (1) 1lit. c)
NCP), iar dacă este un judecător sau procuror se va reține ultrajul judiciar (art. 279 alin. (1)
NCR raportat la art. 189 alin. (1) lit. c) NCP).

Prin sustragerea de la tragerea la răspundere penală se înțelege atât sustragerea de la urmărire

a făptuitorului în cazul infracțiunilor flagrante, de la aducerea cu mandat la organele de
urmărire penala cât și sustragerea de la activitatea de umărire penală de la procedura de
arestare preventivá sau de punere in executare a unui mandate de arestare preventivă emis de
judecătorul de drepturi şi Ilibertăți/judecătorul de cameră preliminară sau de instant, ori
sustragerea de la judecata în primă instață, în calea ordinară de atac a apelului etc.

Executarea unei pedepse presupune existența unei hotărâri definitive de condamnare la o

pedeapsă (detențiune pe viață, închisoare sau amendă) și este necesar să nu fi intervenit nicio
cauză care inlătură executarea pedepsei sau consecințele condamnarii.

Omorul săvârșit pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni

În literatura juridică4 se susține că prin conceptul „înlesnire” din sintagma” a înlesni sau a
ascunde săvârșirea altei infracțiuni” trebuie înțeleasă o acțiune de omor comisă pentru” a
netezi” sau a deschide drumul spre infracțiunea vizată, pentru a se reuși astfel, prin
intermediul omorului comiterea unei infracțiuni-scop-, cum ar fi omorârea santinelei pentru a
evada din penitenciar; omorârea bărbatului pentru violarea femeii care-l însoțește ori a femeii
împotriva căreia s-a început exercitarea unor acte de constrângere în scopul de a o viola.

Este irelevantă natura sau gravitatea infracțiunii scop, legea nefăcând nicio distincție în
această privință. Aşadar, infracțiunea scop poate fi o infractiune contra persoanei sau contra
patrimoniului ori o infracțiune de serviciu etc., care poate fi comisă cu intenție sau
praeterintenție;

Nu prezintā importanță pentru reținerea omorului calificat dacă autorul celeilalte infracțiuni
este însuşi autorul omorului sau o altă persoană a cărei activitate infractională este înlesnită de

4
G. Diaconescu, C. Duvac, Tratat de drept penal. Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 92.
autorul omorului. Deopotrivă, nu este relevant dacă subiectul pasiv al infracțiunii de omor
este o diferit de cel al infracțiunii scop ori dacă ambeleinfracțiuni au acelaşi subiect pasiv.

Dacă atât infracțiunea mijloc, cât şi infracțiunea scop este comisă de aceeaşi persoană, se va
retine existenta unui concurs real de infracțiuni cu conexitate etiologică,;

Pentru reținerea acestei variante agravate, legiuitorul nu impune ca intracțiunea scop să fi fost
efectiv săvârşită, aceasta putând rămâne și în faza actelor pregātitoare ori a tentativei, astfel,
este suficient ca scopul urmărit să existe la momentul comiterii aptei, chiar dacă nu a fost
atins în mod efectiv iar dacă scopul urmărit de făptuitor a fost realizat efectiv, infracțiunea
scop fiind consumată, se va reține in sarcina făptuitorului un concurs real între infracțiunea de
omor calificat și cea comisă ulterior omorului, în ipoteza în care ambele infracțiuni au fost
comise de aceeaşi persoană.

În sarcina autorului infracțiunii de omor calificat (comis în vederea înlesniri comiterii unei
infracțiuni de către un tert) nu va ti reținută (în concurs ideal) și complicitatea la comiterea
infracțiunii subsecvente de către tert, actele de înlesnire ajutorare fiind incluse în conținutul
acestei variante agravate a omorului.

Se va reține această variantă agravată și atunci când omorul este comis pentru ascunderea
sávarşirii unei infracțiuni (nu a unei contravenții) deja comise ori pentru ascunderea
participării la săvârşirea unei infracțiuni. Nu prezintă importanță dacă fapta fusese adusă la
cunoştința autorităților atât timp cât acțiunea infracționalà urmăreşte în continuare ascunderea
săvârşirii infracțiunii.

Se va reține această agravantă şi atunci când omorul este comis pentru a săvärşı sau ascunde
săvârşirea unei tâlhării sau piraterii, ori pentru a ascunde un alt omor săvârşit de acelaşi
făptuitor.

Fapta inculpatului care, intrând în locuința victimei cu consimtământul acesteia şi profitänd

de un moment în care victima nu era de fată, i-a sustras o sumă de bani şi, fiind surprinsă de
victimă, a agresat-o în scopul păstrării sumei de bani, iar pentru a ascunde săvârşirea
infractțiunii de tâlhărie a ucis-o, constituiea tât infracțiunea de omor săvârşită pentru a
ascunde comiterea unei tâlhării, cât şi infracțiunea de tâlhărie, aflate îconcurs real.
Uciderea victimei în aceste condiții nu întruneşte şi elementele constitutive ale infracțiunii de
omor calificat săvârşit din interes material, întrucât uciderea victimei a avut loc ca urmare a
unei rezoluții infracționale spontane, în scopul de a ascunde săvârşirea infracțiunii de tâlhărie,
nefiind determinată de un interes material. In acest caz, inculpatul a săvârşit omorul fără a
avea reprezentarea foloaselor materiale pe care le-ar dobândi în urma morții victimei, fară a
avea convingerea că interesu lsău material ar fi satisfăcut pe cale legală sau că lucrurile
victimei îi vor reveni de drept 5

Omorul savarşit de catre o persoanå care a mai comis anterior o in fracțiune de omor sau o
tentativa la infracțiunea de omor

Potrivit art. 242 LPANCP, în aplicarea dispozițiilor art. 189 alin. (1) lit. e) NCP,prin
infracțiune de omor comisa anterior se ințelegeorice faptă de ucidere a unei persoane,
săvârşită cu intenție directă sau indirectă, cu exceptia infracțiunilor prevăzute la art. 190 și
200 NCP.

Faptuitorul trebuie să mai fi săvârşit anterior o infracțiune de omor, omor calificat, ultraj sau
ultraj judiciar în forma în care absoarbe omorul respectiv o infracțiune de omor, omor calificat
sau omor deosebit de grav în forma tentativei sau ca infracțiune consumată, fie ca autor, fie ca
instigator sau complice.

În mod întemeiat s-a apreciat în doctrină că se va reține această agravantă a omorului chiar
dacå subiectul pasiv al tentativei la omor coincide cu subiectul pasiv al faptei ulterioare de
omor, cu condiția ca cele două fapte să fie comise în baza unor rezoluții infracționale distincte
şi la un interval de timp suficient pentru a se pute individualiza, astfel încât tentativa să nu fie
absorbită de fapta consumată.6

Nu se va reține această agravantă dacă anterior fusese comisă o infracțiune de ucidere ori
vătămare a nou-născutului de către mamă, o ucidere din culpă sau ucidere la cererea victimei,
loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, ori o altă infracțiune care a avut caurmare
praeterintenționată moartea victimei.

Spre deosebire de omorul săvârşit asupra a două sau mai multe persoane, în cazul acestei
agravante faptele de omor sunt săvârşite în imprejurart dferte, nu în aceeaşi împrejurare iar

5
C.C.J, sectia penală, decizia nr. 2080/2007, www.legalis.ro
6
V. Cioclei, în Noul Cod Penal comentat, pagina 389
dacă cu aceeaşi ocazie, după o încercare nereuşită de a ucide o persoana, prin aplicarea unei
lovituri de cutit, făptuitorul repetă lovitura şi, de data aceasta, suprima viata victimei tentativa
se absoarbe în omorul consumat.

În cazul în care pentru omorul anterior (faptă tentată sau consumată) a fost pronunțata o
hotărâre definitive de condamnare la data realizării noii acțiuni sau inacțiuni prin care a fost
suprimată viața, această ultimă faptă va constitur un omor calificat prevazut de art. 189 alin.
(1) lit. e) NCP, săvârşită în stare de recidiva postcondamnatorie sau postexecutorie.

Prin decizia nr. 17/HP/2018, Inalta Curte de Casație şi Justiție a apreciat că în cazul săvârşirii
unei noi infracțiuni de omor sau tentative la infracțiunea de omor, reabilitarea ori împlinirea
termenului de reabilitare cu privire la persoana condamnată definitiv care a comis anterior o
infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor nu impiedică reținerea elementului
circumstanțial agravant prevăzut în art. 189 alin. () lit. e) NCP.

În situația în care pentru acuzația de omar anterioară (faptă tentată sau consumată) nu a fost
pronunțată o hotărâre definitivă la data comiterii unui nou omor, nu este exclusă posibilitatea
reținerii variantei agravante prevăzut de art. 189 alin. (1) lit. e) NCP, dacă până la data
judecarii uneia dintre fapte prezumția de nevinovăție de care beneficia inculpatul raportat de
cealaltă acuzație de omor a fost înläturată prin pronuntarea unei hotáräri definitive de
condamnare (de exemplu criminalul ucide aceeaşi săptămână două persoane, find trimis în
judecată în cauze diferite; dacă prima cauză se soluționează mai repede, find pronunțată o
hotărâre definitivă de condamnare, ulterior în cealaltă cauză se poate reține comiterea
omorului calificat); aşadar, omorul anterior poate fi concurrent cu omorul valificat prevăzut
de art. 189 alin.(1) lit. e) NCP, nefiind necesar ca în toate cazurile acesta din urma să fie
comis în stare de recidivă.

Omorul săvârșit asupra a doua sau mai multe persoane

În cazul acetei infracțiuni este necesar ca acțiunea, comisa cu intenția directă sau indirectă de
a ucide, să fie îndreptată împotriva a două sau mai multe persoane şi să aibă ca rezultat
decesul a
utin două dintre ele, în aceeași împrejurare ori cu aceeaşi ocazie, indifferent dacă aceasta se
realizează printr-o unică acțiune sau inacțiune, ori prin acțiuni sau inacțiuni diferite.

Dacă în urma activității infracționale niciuna dintre victime nu decedează, se va retine

săvârşirea unei tentative la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. 1)
NCP;

Ca exceptție, în ipoteza în care, după exercitarea actelor violente asupra a două persoane în
scopul uciderii acestora, în aceeaşi împrejurare, autorul se desistă şi transportă pe una dintre
victime la spital, unde în urma acordării îngrijirilor medicale viața acesteia este salvată nu se
va reține tentativa la infracțiunea de omor calificat, ci o tentativă la omor simplu față de
prima victimă, în concurs cu infracțiunea contra integritäții corporale consumată cu privire la
victima care a fost salvată ca urmare a intervenției autorului.

În situația în care acțiunea îndreptată împotriva a două persoane, cu intent directă sau
indirectă de a le ucide, are ca rezultat moartea unei singure victime, nu se poate reține
existența agravantei determinate de pluralitatea de victime la care se referă art. 189 alin. (1)
lit. f) NCP, ci o singură infracțiune consumata de omor, prevazută de art. 188 NCP, respectiv
de omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. (1) cu excepția lit.f), în concurs cu tentativa la
una dintre aceste infrac[iuni,

Atunci cänd acțiunea îndreptată împotriva a trei sau mai multe persoane, cu intenția directă
sau indirectă de a ucide, are ca rezultat moarteaa a cel puțin două victime, se va reține o
singură infractiune de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. f) NCP, tentativa fiind
absorbită în forma consumată a omorului.

În situația în care acțiunea îndreptată împotriva a trei sau mai multe persoane, cu intenția
directă sau indirectă de a ucide, are ca rezultat moartea doar a unei persoane se va reține o
singurå infracțiune consumată de omor, prevăzută în art. 188 NCP, respectiv de omor
calificat, prevăzută în art. 189 alin. (1) cu excepția lit. f) NCP, in concurs cu tentativa la omor
calificat prevăzută de art. 189 alin. (Llit. f) NCP.

În situația în care acțiunea îndreptată împotriva a trei sau mai multe persoane, cu intenția
directă sau indirectă de a ucide produce decesul a două sau mai multe persoane, se va reține
numai infracțiunea de omor calificat, art. 189 alin. (1) lit. f) NCP fără a fi incidentă și
circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. c) NCP, care presupune comiterea unui omor
simplu (art. 188 NCP), când este necesar ca urmarea acestei fapte să fie moartea unei singure
persoane.În situația în care se produce decesul a două sau mai multe persoane nu va putea fi
retinută și circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. c) NCP (comiterea faptei prin
metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte persoane).

Omorul sävârşit asupra unei femei gravide

În această situație trebuie să existe o sarcină indiferent de natura acesteia acesteia, iarautorul
să fi

stiut de aceast, speță în care se va reține această agravantă și atunci câand făptuitorul trebuia
şi putea să cunoasca starea de graviditate.

Nu se va putea reține aceasta agravantā, ci omorul simplu sau, după caz, omorul calificat (prin
raportare la alte elemente circumstanțiale de agravare prevăzute de art.189 NCP) dacă
infractorul nu cunoaşte starea de graviditate a victimei, inclusiv în ipoteza în care se află in
condițiile unei erori cu privire la aceasta circumstantă.

De asemenea nu se va putea reține forma consumată a omorului calificat în această variant

agravată în cazul în care in urma acțiunii infracționale apte să suprime viața decedează numai
fătul, nu şi femeia însărcinată.

Spre deosebire de infracțiunea de întreruperea cursului sarcinii [art. 201 alin. (3) NCP) care a
avut ca urmare praeterintenționată moartea victimei, în acest caz făptuitorul actionează cu
intenție directă sau indirectă in vederea suprimării vieții femeii gravide, acceptand totodată
încetarea ireversibilă a dezvoltäri intrauterine a copilului conceput,Dar nenăscut.

Uciderea unei femei gravide constituie omor calificat numai dacă infractorul a cunoscut, în
momentul săvârşirii infractiunii, starea de graviditate a victimei. In caz contrar, elemental
circumstanțial de agravare nu operează, fiind aplicabile prevederile referitoare la eroarea de
fapt. Cunoaşterea stării de graviditate a victimei se poate realiza atât obiectiv, atunci când
victima se prezintă într-o stare care nu lasă nicio îndoială asupra situației de femeie gravidă,
cât și subiectiv, atunci când această situație a fost adusă la cunostința infractorului.7

7
I. C.C.J, secția penală, decizianr. 4245/2007, www.legalis.ro.
Omorul săvârşit prin cruzimi

In mod constant în literatura de specialitate se apreciază că prin folosirea de cruzimi se

ințelege utilizarea unor mijloace şi procedee feroce care depăşesc în intensitate pe cele proprii
acțiunii de a ucide şi care cauzează victimei mari suferințe (fizice sau psihice), prelungite în
timp, dețerminând oroare şirevoltă în psihicul celor care iau cunoştință de faptă.De asemenea
trebuie să existe o legatură de cauzalitate între actele de cruzime şi decesul victimei.

Termenul de cruzime este definit prin doua elemente, respectiv ferocitatea şi oroarea, ce au
fost reținute şi în practica instantei supreme care a arătat că: ,,Omorul savarşit prin cruzimi
presupune, pe de o parte, ferocitatea acțiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferințe
prelungite şi de maximă intensitate, iar, pe de altă parte, provocarea umui sentiment de oroare
persoanelor care au cunoştință de fapta de omor şi de procedeele folosite"8

Actele de cruzime trebuie să existe înainte de decesul victimei sau înainte ca făptuitorul să fi
cunoscut decesul victimei, neprezentând importanță dacă victima a fost conştientă sau nu pe
întreaga perioadă in care autorul a acționat cu ferocitate.

Nu se poate reține circumstanța agravantă a săvârşirii infracțiunii prin acte de cruzime,

prevăzutăde art, 77 lit. b) teza I NCP, ce constituie un element characteristic al formei
calificate a infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. h) NCP însă, în
ipoteza în care omorul este comis (atât prin cruzimi, cât şi prin supunerea victimei da
tratamente degradante, se va reține încidența dispoziților art. 77 lit. b) teza a Il-a NCP;

Notunea de cruzimi prezintă două înțelesuri: unul intrinsec acțiunii ucidere, constând în
întrebuințarea de către făptuitor a unor metode inhumane și inutile de chinuire a victimei
înainte de deces, și altul extrinsec acțiunii de a ucide, constând în agravanta socială a actului
de ucidere, respectiv in aptitudinea lui de a inspira oroare şi groaza celor care au cunoştința de
el şi de de

procedeele folosite. Legiuitorul are în vedere ambele întelesuri ale notiunii de cruzime. Deci,
pentru a exista cruzime în sensul legii, trebuie îndeplinite următoarele condiții:

a) ferocitatea sau sadismul faptuitorului.

Actele sadice de ucidere sunt acele acte care folosese procedee cauzatoare de suferințe
prelungite
8
1.C.c.J, secția penală, decizia nr. 3505/2008, www.legalis. ro
si de maximă intensitate, având ca rezultat, în afară de suprimarea vieții victimei și chinuirea
ei fizică sau morală;

b) provocarea unui sentiment de oroare. Procedeele folosite de infractor pentru săvârșIrea

omorului trebuie să fie de natură să provoace și sentimentul de oroare sau groază, însoțit de
reflectii asupra josniciei și neomeniei infractorului.

Pentru încadrarea faptei in omor prin cruzimi nu interesează dacă cruzimile au condus, eo
ipso, la moartea victimei ori dacă făptuitorul le-a utilizat numai pentru chinuirea victimei
înainte de a o

ucide. Ceea ce interesează este, însă, ca ele să fie comise anterior momentului consumativ al
omorului. In cauză, în condițiile în care incupatul a conceput şı exeecutat fapta în aşa fel încat
a produs victimei suferințe mari, prelungite in timp, care au depăşit cu mult suferințele
inerente acțiunii de ucidere – aceasta după ce i-a aplicat multiple lovituri pe toată suprafața
corpulul, iar victima a căzut la påmānt, a luat două chingi şi a legat-o de picioare şi de mäini,
iar apoi de un stâlp ce sustinea bolta de vie, la o înălțime de aproximativ 1,20 m, unde a rămas
imobilizată şi în viață până la sosirea lucrătorilor de poliție şi a ambulantei, aceasta din urmă
decedând la spital după aproximativ două ore- este îndeplinită condiția de agravare a
omorului.9

Omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta
în aşa fel încat a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu mult
suferințele inerente acțiunii de ucidere. Fapta de a arunca un proiectil inflamabil prin geamul
unui imobil, provocând arsuri persoanei aflate în imobil, întruneşte elementele constitutive ale
tentativei la omor, cu reținerea elementului circumstanțial de agravare referitor la omorul
săvārşit prin cruzimi.Uilizarea unei substanțe inflamabile de natură a cauza suferinte
suplimentare victimei, întrucât, în caz de incendiere, decesul nu survine instantaneu sau la
scurt timp, ci după o suferință prelungită, de intensitate deosebită, determinată de arsurile
corporale - se încadrează în noțiunea de,,cruzimi".10

9
I.C.C.J., secția penală, decizianr. 2836/2013, www.scj.ro.

10
I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 84 din 13 ianuarie2014, www.scj.ro.
 Deşi lucrurile par a fi clare în legătură cu aplicarea acestui element circumstantial agravant, în
practică încadrarea este uneori dificilă. Astfel, au existat dificultāți de încadrare în cazul în care unele
violențe au fost exercitate asupra victimei după ce aceasta și-a pierdut cunoştința sau chiar după ce
aceasta a decedat. De aceea, prin repetate decizii adoptate in cazuri de acest gen, instanța supremå a
incercat să stabilească unele repere de principiu pe baza cărora să poată fi identificat conceptul

in discuție. Astfel, printr-o decizie din anul 1970 a Tribunalului Suprem, s-a stabilit că prin cruzimi
trebuie să se înteleagă nu numai provocarea de suferințe fizice victimei, suferinte care, de altfel, de
cele mai multe ori ar fi imposibil de stabilit - ci şi aspectul de ferocitate, ieşit din comun, Cu care
intractorul savarşeşte omorul, trezind în conştiinta celor ce iau cunoştință de această faptă, un
sentiment de oroare. In speta respectivă, victima și-a pierdut cunoştinta inca după prima lovitură,
situație în care nu amai putut percepe cruzimea cu care au fost aplicate loviturile ulterioare și,în
consecinta, nu se putea pune problema unei chinuiri suplimentare a victimer.

Se poate obesrva că în acest caz, instanta asociază ferocitatea infractorului cu oroarea produsă
publicului, iar nu cu suferintele provocate victimei, aşa cum se reține în doctrina. Aceste două
clemente, respectiv ferocitatea autorului și sentimentul de oroare produs în rândul opiniei publice,
au fost subliniate, alături de chinuirea victimei și în alte decizii ale fostului Tribunal Suprem. Și în in
aceste motivări se pune accentul mai mult pe atitudinea psihică a făptuitorului şi pe impactul asupra
opiniei publice, în timp ce impactul asupra victimei, respective suferintele ,,suplimentare" au un rol
secundar. Intr-o altă decizie a Tribunalului Suprem s-a mers şi mai departe cu raționamentul anterior
și s-a considerat că se realizează clementul circumstantial si atungi când victima nu a simtit decat
prima lovitură și a decedat, dar inculpatul, ulterior, a desfigurat victima, demonstrand ferocitate. 11

O asemenea incadrare este discutabil, astfel observám că și prin această decizie, elementul de
ferocitate (pe care, aşa cum am vãzut mai sus, doctrina îl punea în legă- tură cu suferintele
suplimentare) este total desprins de ideea de chinuire a victimei. În opinia mea, aceste repere
stabilite de instanța supremă, respectiv ferocitatea şi oroarea sunt pertinente doar atunci cand cel
puțin o parte dintre actele violente se exercită asupra victimei în viață. Daca ulterior uciderii victimei,
autorul comite acte de violentă asupra cadavrului, chiar dacå aceste acte dovedesc ferocitate,
agravanta nu este aplicabilă. Spre exemplu, cazul secționării cadavrului, atunci când această operație
are ca scop, clar și unic, ascunderea urmelor faptei. Se va reține însă, în această ipoteză, un concurs
de infracțiuni între omor (simplu) şi profanare de cadaver. De asemenea, în cazul in care inculpatul
nu a urmărit să producă victimei o moarte lentă, ci i-a aplicat mai multe lovituri in urma cărora
moartea a survenit rapid, împrejurarea că fapta a trezit un sentiment de oroare in råndul opiniei
publice nu este suficientă prin ea însăşi, pentru reținerea cruzimilor.

3.8 Formele infracțiunii

Tentativa la omor calificat se pedepseşte conform art. 189 alin. (2) C.pen.

Consumarea infracțiunii are loc, ca şi în cazul omorului simplu, în momentul în care se produce
decesul victimei, iar dacă acesta survine după o perioadă mai mare de timp,încadrarea vremelnică va
fi aceea de tentativă la omor calificat.

11
Tribunalul Suprem, decizie nepublicată, apud Gh.Diaconescu, op. Cit., p.173
Pluralitatea de elemente circumstanțiale nu constituie un concurs de infracțiuni, ci o infractiune
unică. La încadrarea juridică a faptei se va tine seama însă de toate elementele circumstanțiale
incidente, ele vor fi reținute în încadrarea juridică, şi vor influenta individualizarea pedepsei.

Sanctiuni

Omorul calificat se pedepseşte cu detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi

interzicerea exercitării unor drepturi, deci cu cea mai gravă pedeapsă existent în legea penală
română .

Capitolul IV

Conditii și împrejurări care favorizează comiterea infracțiunii de omor

Infracțiunile de mare violență, în această categorie fiind inclusă și infracțiunea de omor, în toate
formele ei, în România a cunoscut o evoluție oscilantă, în perioada anilor 2009-2013, cu valori mici la
începtul perioadei, în creștere în 2010 și în 2012, dar cu o valoare în scădere în anul 2013, sub cea din
2009. Specificul acestora este acela că se comit într-un proncetaj mai mare în mediul rural, aspect
semnalat în toți cei cinci ani, valorile fiind între 52% și 57%.

În România, analizând situația statistică, în ceea ce privește infracțiunea de omor, se constată o

scădere în timp a numărului faptelor comise, de la valori mari la începutul anilor 1990, până la valori
mult mai mici după 2010, în special în 2013, când au fost înregistrate doar 318 infracțiuni .

Astfel, la începutul anilor 1990, numărul omorurilor comise se situa în jurul valorii de 800, după care,
între anii 1993-1997, a urmat o scădere la valori de aproximativ 700-750 de fapte. O altă scădere
semnificativă a avut loc în perioada 1998-2004, când omorurile au oscilat între 550-600 de fapte
comise în cursul unui an. În continuare, numărul faptelor a scăzut sub 500, iar din anul 2009,
infracțiunile de omor comise în țara noastră nu au mai depășit pragul de 400 de fapte.

Studierea infracțiunilor de omor din punct de vedere al circumstanțelor în care au fost

săvârșite scoate în evidență anumite caracteristici socio-economice ale societății românești și, implicit,
ale fenomenului infracțional.Astfel se poate observa ca majoritatea infracțiunilor de omor au ca mobil
răzbunarea sau se comit în urma unor conflicte spontane sau în familie, majoritatea fiind puse pe
seama consumului excesiv de alcool.
Astfel, în funcție de mediul în care au fost săvârșite faptele de omor, din cele 1.805 infracțiuni
înregistrate între 2009-2020, un număr de 1.072 au fost comise în mediul rural, procentul fiind de
59,4%.

Obiectul vulnerant cu care s-a acționat la comiterea faptelor constituie un aspect important în
analiza factorilor criminogeni, constatându-se un procent destul de ridicat , 42,2% din cazuri, ce se
referă la faptele în care s-a folosit un obiect tăietor–înțepător , în special cuțitul.

Alte fapte au fost comise prin asfixie mecanică, procentul fiind de 6,3%. Pentru restul de 890
de infracțiuni de omor, în procent de 49,3% a fost folosită forța fizică, un obiect contondent , subsatnțe
incendiare, toxice sau victimele au fost înecate.

Se observă un aspect important, care privește folosirea armelor de foc, procentul fiind destul
de scăzut, 1,9% (34 de fapte) în cei cinci ani, ceea ce arată că situația infracționalității grave din sfera
crimei organizate este ținută în control de țara noastră, specifice fiind, de altfel, violența domestică,
intrafamilială, din ce în ce mai acută în mediul rural. Tot mediului rural îi este specific ca și cauze ale
comiterii de astfel de infracțiuni situația materială grea în care se află majoritatea populației la sate,
factorii culturali și educaționali, predispoziția spre consumul exagerat de alcool care favorizează
comiterea unor fapte de acest gen.

Repartizarea infracțiunilor de mare violență pe zone geografice evidențiază faptul că cele mai
multe se comit în zona Moldovei, în doar 10 județe fiind săvârșite 31,9% din fapte, apoi în 15 județe
din zona Olteniei, Munteniei și Dobrogei s-au comis 28,9% din fapte, în 16 județe din zona
Transivaniei și Banatului s-au comis 27,5% din fapte iar în București s-au comis 547 de fapte,
procentul fiind de 11,6%.

Analizând diferitele tipuri ale infracțiunii de omor, precum și legăturile de cauzalitate între
mediul social și gravitatea faptei putem distinge mai multe cauze care conduc la comiterea acestui gen
de faptă:

-existențta unor deficiențe comportamentale;

-existența unor stări conflictuale anterioare;

-consumul exagerat de alcool de catre autor;

-provocarea venită din partea victimei rezultată din incapacitatea de a
gsetiona o situație conflictuală declansată spontan;
-existența unor carențe în educație;
-lipsa de programe reale de reconversie socială și consiliere psihologică;
-instruirea si dotarea ineficientă a pesronalui de pază;
 -lipsa de reacție a cetațenilor care sesizeaza sau anticipează comitarea
acestor fapte, datorită comportamentului violent al infractorilor;
-legislația care prevede măsuri de sancționare blânde pentru săvârșirea
unor astfel de fapte;
-săvârșirea acestui gen de infractiune pornește de la unele frustrări
acumulate de faptuitori, din cauza traiului precar, a lipsei banilor, manifestate
prin aceste exteriorizări violente;
-impactul media influențează comiterea acestor infracțiuni deoarece cei
mai mulți tineri preiau exemplele negative prezentate la televizor, și le însușesc
în conturarea unei personalități peronale proprii vulgare.

Aceste deviații in comportamentul social pot fi preîntâmpinate prin adoptarea de către

organelle abilitate și implicit de către legiuitor a unor măsuri de protective și prevenire, cum
ar fi:

- luarea de măsuri în vederea protecţiei lor, precum şi protecţiei familiilor lor şi a martorilor

faţă de intimidare, represalii şi victimizare repetată;

- asigurarea faptului că victimele sunt informate, cel puţin în cazurile în care victimele şi
familia ar putea fi în pericol atunci când agresorul evadează sau este eliberat temporar sau
definitiv;

- informarea lor, în condiţiile prevăzute de legislaţia internă, cu privire la drepturile și la

serviciile pe care le au la dispoziţie şi la traiectoria dată plângerii lor, la acuzaţii, la progresul

general al investigaţiei sau al procedurilor, la rolul lor în acestea, precum şi la rezultatul

ancjetei;

- să fie oferită posibilitatea victimelor, într-o manieră consecventă cu regulile procedurale ale
legislaţiei interne, să fie audiate, să furnizeze dovezi, să le fie prezentate, direct sau printr-un

intermediar, şi luate în considerare punctele de vedere, nevoile şi preocupările;

- punerea la dispoziţia victimelor de servicii de sprijin adecvate, astfel încât drepturile şi

interesele lor să fie prezentate cum se cuvine şi să poată fi înfăptuită reabilitarea socială;

- asigurarea faptului că se pot adopta măsuri pentru a proteja intimitatea şi imaginea victimei;
- dând posibilitatea victimelor să depună mărturie în sala de judecată, conform regulilor

prevăzute de legislaţia internă, fără a fi prezente sau, cel puţin, fără prezenţa pretinsului

agresor, în special prin utilizarea tehnologiilor de comunicaţii adecvate, atunci când sunt

disponibile.