Abandonul de familie

Reglementarea privind abandonul de familie se găsește în secțiunea dedicată infracțiunilor din Partea
specială a Codului penal, în cadrul Titlului VIII referitor la faptele penale care afectează relațiile sociale
de conviețuire, în Capitolul II consacrat infracțiunilor împotriva familiei, mai exact în articolul 378, sub
denumirea semnificativă de "Abandonul de familie". „ (1) Savarsirea de catre persoana care are
obligatia legala de intretinere, fata de cel indreptatit la intretinere, a uneia dintre urmatoarele fapte:
a) parasirea, alungarea sau lasarea fara ajutor, expunandu-l la suferinte fizice sau morale; b)
neindeplinirea, cu rea-credinta, a obligatiei de intretinere prevazute de lege; c) neplata, cu rea-
credinta, timp de 3 luni, a pensiei de intretinere stabilite pe cale judecatoreasca, se pedepseste cu
inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda. (2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza neexecutarea,
cu rea-credinta, de catre cel condamnat a prestatiilor periodice stabilite prin hotarare judecatoreasca,
in favoarea persoanelor indreptatite la intretinere din partea victimei infractiunii. (3) Actiunea penala
se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. (4) Fapta nu se pedepseste daca,
inainte de terminarea urmaririi penale, inculpatul isi indeplineste obligatiile. (5) Daca, pana la
ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, inculpatul isi indeplineste obligatiile, instanta
dispune, dupa caz, amanarea aplicarii pedepsei sau suspendarea executarii pedepsei sub
supraveghere, chiar daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru aceasta.” (Ciobanu,
2023, p. 190) Condiții preexistente Obiectul infracțiunii. a. “Infracțiunea se axează pe protejarea
relațiilor sociale legate de sfera familială, iar existența și evoluția acestor relații depind de respectarea
obligației de solidaritate și sprijin moral și material. În ceea ce privește membrii familiei, nu vorbim
despre un sprijin abstract, general, ci despre un sprijin concret și eficace, ce implică furnizarea
mijloacelor 42 de susținere pentru cei aflați în nevoie. Această obligație derivă din legăturile de
rudenie și din reglementările Codului civil. De asemenea, obiectul infracțiunii constă în acele relații
sociale ce implică obligația de asigurare a susținerii între membrii familiei (acest concept fiind
interpretat în sens obișnuit). În varianta asimilată a infracțiunii, obiectul juridic este indirect legat de
obligația de întreținere dintre membrii aceleiași familii, manifestându-se printr-o "subrogație" în ceea
ce privește această obligație, în cazul în care moartea unei persoane a căror moștenitori ar fi avut
dreptul la susținere de la aceasta”. (Tănase, 2019, pg. 48-63) b. Obiectul material al infracțiunii îl
reprezintă bunurile de care persoana îndreptățită la ajutor și întreținere a fost privată. Într-o altă
perspectivă, infracțiunea de abandon de familie nu implică un obiect material, fiind considerată o
infracțiune de simplă acțiune, cu caracter periculos. B. Subiecții infracțiunii. a. “Subiectul activ al
infracțiunii este persoana care are obligația legală de întreținere (subiect activ calificat). Această
obligație există numai între persoanele prevăzute de lege și numai în cazul în care condițiile cerute de
art. 513 din Codul civil sunt îndeplinite (de exemplu, obligația poate fi unilaterală, dar de cele mai
multe ori este bilaterală, reprezentând o obligație reciprocă de întreținere între soți, părinți și copii,
etc.). Subiectul activ al infracțiunii este detaliat, iar în varianta de la alineatul (1) poate fi doar
persoana care are obligația legală de întreținere. Așa cum s-a subliniat, o astfel de obligație există
între soți, rudele în linie directă, frați și surori sau în alte situații prevăzute de lege. În situația indicată
la alineatul (1) litera c), infracțiunea este comisă doar de către aceea care, având această obligație
legală de întreținere, este obligată să furnizeze întreținere altei persoane în urma unei hotărâri
judecătorești. Prin urmare, nu poate fi subiect activ al infracțiunii persoana care are doar o obligație
de întreținere convențională, chiar dacă a fost obligată prin hotărâre judecătorească să execute acest
contract (în astfel de situații, litigiul rămâne de natură civilă). În varianta de la alineatul (2), subiectul
activ este o persoană care a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească să plătească în mod
periodic sume de bani către persoanele îndreptățite la întreținere din partea victimei infracțiunii. Este
luată în considerare persoana care a săvârșit o infracțiune împotriva unei alte persoane (de exemplu,
omor, ucidere din culpă, dar și infracțiuni ca ultraj, ultraj judiciar în cazul loviturilor sau vătămărilor
cauzatoare de moarte sau a omorului etc.), cauzând un prejudiciu de natură continuă, în conformitate
cu art. 1386 alin. (3) din Codul civil, situație în care se acordă plăți periodice persoanelor îndreptățite
la întreținere, definite la art. 1390 din Codul civil. Partea cu răspundere civilă nu poate fi subiect activ
al 43 infracțiunii, chiar dacă a fost obligată solidar cu inculpatul să plătească astfel de prestații,
deoarece nu a fost condamnată în mod individual.” (Tănase, 2019, pg. 48-63) b. “Subiectul pasiv al
infracțiunii este persoana care are dreptul să primească întreținere de la subiectul activ, conform legii
[în situația descrisă la alineatul (1), sau persoana care este îndreptățită să primească întreținere de la
victima unei infracțiuni pentru care autorul a fost condamnat prin hotărâre judecătorească, în
conformitate cu dispozițiile art. 1390 din Codul civil [pentru varianta de la alineatul (2). În ceea ce
privește existența infracțiunii, nu este relevant dacă subiectul pasiv este minor sau major, cu condiția
să aibă dreptul la întreținere. Subiectul pasiv al infracțiunii este persoana îndreptățită la întreținere
(subiect pasiv calificat). În funcție de circumstanțele concrete, subiectul pasiv poate deveni ulterior
subiect activ al infracțiunii (de exemplu, în cazul în care părintele suferă o boală gravă, obligația de
întreținere poate să revină copiilor de la o anumită vârstă). b. Obiectul material. Majoritatea acestor
infracțiuni implică ca obiect material corpul persoanei, cu referire la Capitolul II al Titlului VIII. Într-o
altă perspectivă, infracțiunile din Capitolul II nu au un obiect material bine definit. B. Subiecții
infracțiunii. În contextul infracțiunilor analizate în Capitolul II, Titlul VIII, atât subiectul activ, cât și
subiectul pasiv sunt subiecți calificați, necesitând calitatea de membru al familiei. Deoarece aceste
infracțiuni sunt legate de relațiile de familie, subiecții infracțiunii sunt circumstanțiați. Subiectul activ
poate fi o persoană căsătorită care intră într-o nouă căsătorie, un membru al familiei în linie directă
sau un frate/soră, un părinte sau o altă persoană cu obligații de întreținere, sau chiar o persoană
căreia i-a fost dată în plasament o minor. Subiectul pasiv poate fi statul, persoana îndreptățită la
întreținere sau chiar minorul însuși. C. Latura obiectivă. a. Elementul material. Din perspectivă
obiectivă, aceste infracțiuni sunt comise prin acțiuni, care în mod obișnuit reprezintă modalități
alternative. În Titlul VIII al Părții Speciale a Codului penal se regăsesc diverse infracțiuni comise prin
acțiuni sau inacțiuni, sau uneori doar prin inacțiuni (precum abandonul de familie, de exemplu). În
unele situații, fapta poate fi săvârșită prin inacțiune, atunci când există o obligație legală de acțiune
[de exemplu, lăsarea fără ajutor în cazul prevăzut de art. 387 alin. (1) lit. a) din Codul penal]. D. Latura
subiectivă. Toate infracțiunile prezentate în Capitolul II, Titlul VIII sunt săvârșite cu intenție, fie directă,
fie indirectă. Prezența relei-credințe este impusă de către legiuitor în anumite circumstanțe [cum ar fi
art. 378 alin. (1) lit. b), c) din Codul penal]. 44 Sancționare. Fapta de abandon de familie atrage o
pedeapsă de închisoare de la 6 luni la 3 ani sau o amendă. Inițierea procedurii penale necesită o
plângere prealabilă din partea persoanei vătămate. În ceea ce privește combinarea articolului 378
alineatul (1) litera a) cu articolul 199 din Codul penal, nu poate fi invocat încălcarea principiului „ne
bis in idem”. Aceasta se datorează faptului că, în forma actuală a reținerii infracțiunii de abandon de
familie, care este o infracțiune de simplă acțiune, starea de pericol se realizează în momentul
alungării, părăsirii sau lăsării fără ajutor. În ceea ce privește infracțiunea de violență în familie, aceasta
acoperă o gamă de infracțiuni expres enumerate, implicând producerea unui rezultat în cazul în care
acesta este produs sau fapta este săvârșită asupra unui membru de familie. Totodată, abandonul de
familie nu poate fi considerat o normă specială față de infracțiunea de violență în familie, iar aplicarea
principiului „specialia generalibus derogant” (ținând cont de structura normelor din Codul penal) este
improbabilă din următoarele motive: a) Infracțiunea de violență în familie se concentrează pe
rezultat, în timp ce abandonul de familie se referă la pericol; b) Încadrarea infracțiunii de violență în
familie în concurs cu abandonul de familie este justificată de faptul că abandonul de familie nu
conține o variantă agravată, ci doar variante tipice ale abandonului, cu diverse modalități, dar cu un
singur rezultat: starea de pericol pentru valoarea socială protejată; c) Integrarea infracțiunii de
violență în familie în concurs cu abandonul de familie permite ca un rezultat (precum decesul sau
vătămarea corporală) să fie anticipat și prevenit pentru valoarea socială protejată, iar dacă acest
rezultat survine, el poate fi sancționat ca atare, acesta fiind legat cauzal de acțiunea de alungare,
părăsire sau lăsare fără ajutor prevăzută în infracțiunea de abandon de familie. Având în vedere că ne
confruntăm cu două tipuri distincte de infracțiuni, ambele legate de membrul de familie ca factor
comun, și anume infracțiunile care induc imediat starea de pericol asupra familiei (articolul 378 din
Codul penal), respectiv cele care sugerează producerea unui rezultat grav, ele pot și ar trebui să fie
tratate împreună, nu prin aplicarea dispozițiilor din articolul 199 din Codul penal, ci prin legătura
imediată a rezultatului (cum ar fi decesul sau vătămarea corporală) cu valoarea secundară - persoana,
și mai ales membrul de familie (ca valoare socială protejată prin normele juridice penale)”. (Tănase,
2019, pg. 46-63) Din perspectiva art. 1 lit. b și c, legătura principală dintre infracțiunea de violență în
familie și cea descrisă mai sus este reprezentată de faptul că aceasta din urmă se încadrează în
tipurile de violență domestică, respectiv violența economică. Prin comiterea infracțiunii, autorul 45
supune victima, în acest caz, fiul sau fiica, unor neajunsuri în ceea ce privește situația materială prin
neplata pensiei de întreținere stabilită de judecător ori a obligației de întreținere prevăzută de lege.
Referitor la art. 1 lit. a, consider că această faptă reprezintă un tip al violenței domestice, manifestat
sub forma forma violenței psihologice și violenței fizice. Este evident faptul că acțiunea de a părăsi, a
alunga ori a lăsa fără ajutor victima este de natură a-i crea traume psihice, cu un puternic impact
emoțional. De asemenea, o condiție a existenței infracțiunii este ca prin comiterea acestei fapte,
victima să fie expusă unor suferințe fizice sau morale, ambele încadrându-se în registrul celor două
forme ale violenței menționate la începutul paragrafului. Din analiza celor 4 infracțiuni conexe,
concluzionez faptul că legiuitorul, de la data intrării în vigoare a Noului Cod Penal și până în prezent, a
adus mai multe modificări semnificative. Se observă o creștere vizibilă a pedepselor, în special în cazul
infracțiunii de viol. Modificările au fost de natură a individualiza faptele comise între membri de
familie, acestea fiind de natură a proteja categoriile de victimă din această sferă. Astfel, este evident
că modificările au un rol benefic și reprezintă un pas înainte pentru diminuarea acestui fenomen și în
conștientizarea în rândul populației în legătură cu pedepsirea mai aspră a acestor fapte.