Stundent Dumitru Ionuț-Mădălin anul 3 Drept IFR

Principalele modificări intervenite în materia infracțiunilor contra libertății sexuale a minorilor

Introducere
Considerăm absolut necesară întărită reglementărilor cu privire la abuzurile sexuale asupra minorilor și
traficul de minori. Reamintim că ultimele modificări la Codul penal în domeniul infracțiunilor sexuale au fost
făcute în noiembrie 2020, când s-au majorat pedepsele legale. Acum, prin Legea nr. 186/2021 se aduc trei noi
modificări la Codul penal. Ele au intrat în vigoare luni, 5 iulie 2021.
Nedenunțarea: Până acum, era infracțiune dacă cineva nu înștiința imediat autoritățile când a văzut sau
a auzit de comiterea unei fapte contra vieții (art. 188-192) ori a unei fapte care a avut ca urmare moartea unei
persoane. Pedeapsa era închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, iar noua lege crește pedeapsa la 1-3 ani
închisoare.
Prescripția: Conform modificărilor din anul 2020, prescripția răspunderii penale începe să curgă de la
data când victima devine majoră numai pentru infracțiunile contra libertății și integrității sexuale (cele din art.
218-223) și pentru infracțiunea de pornografie infantilă (art. 374), săvârșite față de un minor. Potrivit noii legi,
acest lucru este valabil de acum și pentru infracțiunile de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile (art. 209-
217) – aceasta include și traficul de minori.
Reamintim că, din anul 2020, infracțiunea de viol și cea de act sexual cu un minor sunt imprescriptibile.
Infracțiunile contra libertății și integrității sexuale sunt: violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu
un minor, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, hărțuirea sexuală.
Infracțiunea de corupere sexuală a minorilor reprezintă o infracțiune de pericol al cărei obiect juridic
special îl au “relațiile sociale referitoare la libertatea sexuală a minorului, precum și cele referitoare la normala
dezvoltare a personalității și sexualității minorului 1”. De aceasta se observă că legiuitorul și-a propus printr-o
astfel de normă să protejeze inclusiv modalitatea în care se dezvoltă sexualitatea minorului, aspect ce poate
include și asimilarea unor cunoștințe despre educația sexuală, proporționale cu vârsta și cu gradul de înțelegere al
copilului.
La art. 211 C.pen. – Traficul de minori , Ordonanța introduce trei noi ipoteze ce atrag varianta
agravată, respectiv cele de la literele: c) d) și e). În privința acestor ipoteze, am serioase rezerve în legătură cu
utilitatea lor. Astfel, ipoteza de la litera c), când „fapta a pus în pericol viața minorului”, era (și este) practic
acoperită prin existența concursului de infracțiuni cu, după caz, o eventuală tentativă la omor, vătămare
corporală, vătămare corporală din culpă sau lipsire de libertate în variantă agravată. O astfel de ipoteză nu a fost
reținută în textul de origine al Codului, tocmai pentru a opera regulile concursului de infracțiuni.
Ipotezele de la literele d), când „fapta a fost săvârșită de un membru de familie al minorului”, și e), când „fapta a
fost săvârșită de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul, ori de
o persoană care a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului”, sunt parțial
redundante între ele și, în plus, ambele sunt redundante prin raportare la  ipoteza de la litera a), care face
trimitere la art. 210 alin. (1), deci și la litera a) a acestui din urmă articol care, în teza finală, se referă la fapta
comisă prin „ abuz de autoritate ”. Altfel spus, practic, toate persoanele enumerate la lit. d) și e) au autoritate

1
Stundent Dumitru Ionuț-Mădălin anul 3 Drept IFR

asupra minorului și din această perspectivă faptele lor se încadrează la art. 211 alin. (2) lit. a), prin raportare la
art. 210 alin. (1) lit. a) teza finală.
Art. 216 C.pen. – Folosirea prostituției infantile este nou introdus prin Ordonanță, după cum rezultă
și din numărul „ indexat” al articolului. Totuși, infracțiunea are un precedent, parțial, într-un text asemănător din
vechiul Cod penal, respectiv o variantă agravată a infracțiunii de act sexual cu un minor (art. 198 alin. 3 C.pen.
din 1968) care avea următorul conținut: „Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de
acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase
de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor
drepturi ”
Actul sexual (în sensul art. 220 C.pen., adică raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice
penetrare vaginală sau anală) cu un minor cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani ( care nu se află în vreuna din
ipotezele art. 220 alin. 3 sau 4) nu va reprezenta infracțiune, dacă se realizează cu un minor care nu practică
prostituția, dar va constitui infracțiune, dacă minorul se prostituează! La art. 220 C.pen. – Actul sexual cu un
minor , principalele modificări aduse prin Ordonanță constau în introducerea unor ipoteze „originale” la varianta
asimilată  de la alin. (3), care se referă la fapta comisă de un major cu un minor cu vârsta între 15 și 18 ani.
a) Prima ipoteză este aceea în care minorul este membru de familie. Prin introducerea acestei ipoteze s-
a dorit, probabil, a se lărgi sfera de aplicabilitate a variantei agravate prevăzută la alin. (4) lit. a) din textul
originar al noului Cod (minorul este rudă în linie directă, frate sau soră). Constatăm însă că o astfel de lărgire
este fie inutilă, fie absurdă. Este inutilă deoarece pe lângă „ascendenți descendenți, frați și surori” (adică „rudă în
linie directă, frate sau soră” din textul inițial), restul persoanelor care intră în sfera noțiunii de membru de
familie, prevăzute la art. 177 lit. a) și c) se află oricum într-o poziție „recunoscută de încredere sau de autoritate
asupra minorului” și ar intra sub incidența agravantei de la lit. b).
b) A doua ipoteză este aceea în care minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau
tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra
minorului ori de situația deosebit de vulnerabilă a acestuia, ca urmare a unui handicap psihic sau fizic ori ca
urmare a unei situații de dependență. Apreciez că „situația deosebit de vulnerabilă” a minorului, „ ca urmare
a unui handicap psihic sau fizic ori ca urmare a unei situații de dependență” corespunde circumstanței
agravante prevăzută de art. 77 lit. e) C.pen. și putea fi foarte bine suplinită de aceasta. Restul împrejurărilor
prevăzute la această ipoteză sunt redundante, ele putând fi rezumate la formula din vechiul text al alin. (3), care
făcea referire la situația în care majorul „ a abuzat de autoritatea ori influența sa asupra victimei”.
Infracțiunile contra libertății și integrității sexuale sunt: violul, agresiunea sexuală, actul sexual cu
un minor, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, hărțuirea sexuală.
Infracțiunea de corupere sexuală a minorilor reprezintă o infracțiune de pericol al cărei obiect juridic
special îl au “relațiile sociale referitoare la libertatea sexuală a minorului, precum și cele referitoare la normala
dezvoltare a personalității și sexualității minorului 2”. De aceasta se observă că legiuitorul și-a propus printr-o
astfel de normă să protejeze inclusiv modalitatea în care se dezvoltă sexualitatea minorului, aspect ce poate
include și asimilarea unor cunoștințe despre educația sexuală, proporționale cu vârsta și cu gradul de înțelegere al
copilului.

2
Stundent Dumitru Ionuț-Mădălin anul 3 Drept IFR

De asemenea, literatura de specialitate a abordat tangențial această problemă, în sensul în care a fost
analizată situația în care activitățile de educație sexuală sunt desfășurate de părinți pentru copiii lor. Aici
concluzia a fost aceea că se poate reține existența unei cauze justificative – aceea a exercitării unui drept. Într-o
altă opinie3 s-a susținut că acele explicații legate de viața sexuală se circumscriu infracțiunii de corupere sexuală
a minorilor doar din perspectiva tipicității, nu și a antijuridicității.
Diferit de aceste două opinii exprimate, consider că ar fi bine să fie analizată și ipoteza în care acele
materiale ce vizează educația sexuală, nu sunt prezentate și explicate în cadrul familiei, ci sunt prezentate și
explic ate într-o instituție de învățământ, iar cel care oferă explicațiile este un cadru didactic (potențial subiect
activ calificat).
Din acest punct de vedere ar putea fi aplicabile prevederile art. 221 alin. (4) C.pen., variantă agravată
pentru care legiuitorul nu a făcut nicio distincție cu privire la calitatea subiectului activ așa cum a stabilit în
cuprinsul art. 221 alin. (2 1) lit. b) C.pen. Această variantă “împrumută unele elemente de la infracțiunile
prevăzute […] în Legea nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei ”, fără să afirm că s-ar
atrage răspunderea penală pentru vreuna dintre infracțiunile prevăzute de legea specială.
Expunerea materialelor cu conținut dedicat cursurilor de educație sexuală, nu atrage răspunderea
penală a celui care le prezintă, nici în situația în care aceste informații sunt
c) A treia ipoteză se referă la împrejurarea în care fapta a pus în pericol viața minorului. Introducerea
ca ipoteză a variantei agravate doar a unei singure consecințe de la vătămarea corporală duce la o situație
absurdă: dacă actul sexual a pus în pericol viața minorului se va reține act sexual cu un minor în varianta
agravată; dacă se produce orice altă consecință de la vătămarea corporală ( o infirmitate de pildă), se va reține un
concurs de infracțiuni!!! (aceleași observații sunt valabile și pentru varianta agravată similară introdusă prin
Ordonanță la infracțiunea de corupere sexuală a minorilor – art. 221 alin. 2 lit. d).
Având în vedere cele arătate apreciez că toate modificările aduse infracțiunii de act sexual cu un minor
prin Ordonanță sunt nejustificate și pot genera confuzie.
Acestea sunt, în sinteză , modificările aduse prin Ordonanță, Codului penal. În esență ele sunt, în opinia
mea, fie inutile, fie chiar nocive. Este o opinie, ea poate fi combătută. Dar pentru aceasta, problemele semnalate
ar trebui dezbătute. Deocamdată, în Ședința Senatului din 4 octombrie 2016 s-a luat notă de adoptarea tacită a
Ordonanței cu pricina, în baza art. 115 alin. (5) teza a III – a din Constituția României republicată  4. După
părerea mea, de nespecialist în drept constituțional, o asemenea adoptare este neconstituțională, deoarece ea
contravine art. 115 alin. (5) teza finală din Constituție, care prevede că „Ordonanța de urgență cuprinzând
norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la art. 76 alin. (1)”. La rândul lui, art. 76
alin. (1) prevede că „Legile organice (…) se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei camere”. Cu alte
cuvinte, o ordonanță de urgență ce privește o lege organică, în speță Codul penal, nu poate fi adoptată tacit, ci cu
votul majorității membrilor Senatului, ca primă cameră sesizată.