Modificări aduse infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale prin legislația recentă

Capitolul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale a suferit o serie succesivă de

modificări, prin Legea nr. 217/2003 și Legea nr. 424/2023, ”atingând” astfel forma sa finală ce a
intrat în vigoare în 1 ianuarie 2024.
Ideea centrală declarată din spatele politicii penale a legiuitorului cu privire la aceste
modificări o reprezintă acordarea unei protecții sporite în cazul minorilor (afirmată explicit în
expunerile de motive corespondente1), victime ale unor conduite de natură sexuală.
Se știe că în ultimii ani2, problema corectei încadrări juridice a conduitelor sexuale asupra
minorilor (în sensul dificilei alegeri dintre infracțiunea de act sexual cu un minor și cea de viol
sau, mai puțin frecvent, dintre agresiunea sexuală și coruperea sexuală a minorilor) a condus la
soluții divergente în practica judiciară, sancționate inclusiv în plan convențional de către Curtea
Europeană a Drepturilor Omului3.
În reglementarea anterioară, diferența esențială dintre infracțiunea de viol și cea de act
sexual cu un minor (similar între agresiune sexuală și coruperea sexuală a minorilor – art. 221 alin.
1 din reglementarea anterioară) era reprezentată de lipsa consimțământului în cazul celei dintâi și
existența unui consimțământ (chiar și „viciat”, viciu ce deriva din vârsta minorului sau din vârsta
coroborată cu anumite circumstanțe particulare în care fapta era comisă) în cazul ultimei.
În situația comiterii unei penetrări cu caracter sexual/act de natură sexuală printr-o
constrângere (de natură fizică sau prin amenințare) a victimei minore, evidentă și bine conturată
(probată) , dificultățile privind aplicarea criteriului esențial de delimitare nu erau atât de mari, fapta
fiind destul de clar încadrabilă în această ipoteză în infracțiunea de viol sau agresiune sexuală (art.
218 sau art. 219 C. pen. din reglementarea anterioară, în formă agravată atunci când era cazul –
faptă comisă asupra unui minor).
Problemele majore erau generate de situația în care discutam despre o astfel de conduită
sexuală comisă asupra unui minor, fără utilizarea unei constrângeri explicite sau a uneia mai puțin
conturate. În acest caz, în practica judiciară s-a ajuns la pronunțarea unor soluții de condamnare
ridicole pentru comiterea unui act sexual cu un minor/corupere sexuală a minorilor (argumentul
central fiind absența unei constrângeri bine conturate asupra victimei, absență care nu ar fi permis
constatarea lipsei unui consimțământ în sensul infracțiunii de viol sau agresiune sexuală).
De fapt, într-o astfel de ipoteză, elementul determinant pentru încadrarea faptei ar fi trebuit
să fie capacitatea victimei de a consimți în mod real la o astfel de conduită. Dacă o astfel de
capacitate nu exista, având în vedere insuficienta dezvoltare a minorului în plan fizic și, mai ales,
psihic, fapta trebuia încadrată în infracțiunea de viol/agresiune sexuală profitând de imposibilitatea
victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința. Astfel, spre exemplu, dacă autorul a cumpărat
prin remiterea unei jucării aparentul acord al minorei de 10 ani la o conduită de natură sexuală,
chiar dacă aparent fapta a fost realizată cu ”consimțământul victimei”, analizând ”calitatea” acestui
consimțământ emanat de la un minor de vârstă fragedă concluzia corectă ar fi trebuit să fie aceea
că el nu există și, în consecință, fapta ar fi trebuit încadrată la infracțiunea de viol/agresiune

1
Disponibile pe www.cdep.ro
2
Pentru o analiză a contextului care a generat aceste modificări a se vedea și G. Lazăr, Despre legătura și diferența
dintre actul sexual cu un minor și infracțiunea de viol. Despre consimțământ în cazul infracțiunilor contra libertății
sexuale, în Analele Universității București, Drept, 2022.
3
În cauza M.G.C. c. României, Statul Român a fost acuzat de încălcarea art. 3 și a art. 8 din Convenție, din perspectiva
încălcării obligației sale pozitive de a proteja aceste drepturi ale reclamantei.
sexuală. Dacă în cazul unei vârste fragede a minorului organul judiciar nu avea probleme în a
aplica un astfel de raționament, lucrurile ”deveneau” pentru acesta din ce în ce mai confuze pe
măsură ce vârsta minorului era una mai înaintată.
Aceasta a fost principala problemă pe care legiuitorul a dorit să o ”rezolve” prin reforma
adusă prezentului capitol.
Ca atare, legiuitorul a optat pentru o soluție care, la prima vedere, ar părea să rezolve
problema delimitării conduitelor și a semnificației lor penale, respectiv crearea unor noi infracțiuni
– viol săvârșit asupra unui minor sau agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.
Însă așa cum vom vedea, problema persistă, căci chiar dacă s-au creat cele două infracțiuni,
acestea cuprind atât ipotezele de conduite sexuale ”consimțite” cu minorul cât și cele neconsimțite
(realizate prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau,
cel mai relevant, profitând de această stare). Așadar, deși pusă într-un alt registru, problema
rămâne, în ciuda ”reformei” extrem de alambicate realizată de către legiuitor.
Din punctul nostru de vedere, o soluție mult mai clară era aceea de redefinire a
violului/agresiunii sexuale ca fiind conduita de natură sexuală realizată fără consimțământul
victimei (minoră sau nu). O astfel de definiție flexibilă rupea orice ”constrângeri” pentru instanța
de judecată (care, de altfel, nici nu ar fi trebuit să existe în reglementarea anterioară căci sintagma
profitând de imposibilitatea victimei minore de a-și exprima voința putea cuprinde toate ipotezele
problematice) și făcea mult mai clar faptul că ceea ce trebuie să fie de esența faptei de viol sau
agresiune sexuală este absența consimțământului valabil, element de fapt care ar fi putut fi probat
prin orice mijloc de probă.
Dar, din păcate, așa cum vom vedea, legiuitorul a optat pentru o ”reformare” masivă a
acestui capitol, cu rezultate de multe ori surprinzătoare.

A. Modificări aduse infracțiunii de viol prevăzută de art. 218 Cod penal

Cu privire la această infracțiune direcția principală a legiuitorului a fost cea de corelare a
formelor agravate ale infracțiunii cu noua infracțiune de viol asupra unui minor (inclusiv prin
eliminarea formei agravate specifice - comiterea faptei față de un minor sub 16 ani) și crearea unor
noi forme agravate (spre exemplu, situația în care victima a rămas însărcinată, fapta a fost comisă
prin folosirea unei arme etc.).
Esența infracțiunii la nivelul tipicității obiective a rămas însă aceeași, respectiv existența
unei conduite care implică un act de penetrare a victimei (vaginală sau anală – cu organul
sexual sau cu un alt obiect și orală – cu organul sexual) săvârșită prin constrângere, punere în
imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința ori profitând de această stare.
INFRACȚIUNEA DE VIOL ÎN FORMA DE BAZĂ POATE FI CITITĂ DIN
CARTE.

În ceea ce privește formele agravate, în cadrul primei serii de agravante (art. 218 alin. 3
Cod penal), formele agravate ”rămase”4 sunt:
- victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
POATE FI CITITĂ DIN CARTE
- fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care
convieţuieşte cu victima;
POATE FI CITITĂ DIN CARTE

4
Sesizăm că nu s-a procedat la o renumerotare a alineatului, astfel că acesta pare ”ciopârțit”, succesiunea fiind lit. a,
b, d, f, g (sic!).
 - fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună
POATE FI CITITĂ DIN CARTE
- făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale
În toate aceste cazuri, sancțiunea aplicabilă va fi închisoare de la 7 la 12 ani.

Doar ultima dintre acestea are caracter de noutate (făptuitorul se foloseşte de autoritatea
funcţiei sale).
Din punctul nostru de vedere, având în vedere că premisa violului este aceea a lipsei totale
a vreunui consimțământ al victimei este dificil de înțeles care este utilitatea acestei forme agravate
în acest context, ea punând pe același palier două împrejurări de multe ori antagonice. Astfel, ideea
de folosire a autorității specifice funcției agentului ar implica o ”denaturare” a consimțământului,
consimțământ care însă nu există ab initio în cazul infracțiunii de viol.
Pe de altă parte, folosirea autorității pentru ”obținerea” unor conduite de natură sexuală din
partea victimei este deja incriminată prin art. 299 (folosirea abuzivă a funcție în scop sexual). În
plus, existența unui anumit raport de vulnerabilitate a victimei raportat la autor era deja
”exploatată” prin prima formă agravată, care presupunea doar deținerea în mod obiectiv a unei
astfel de calități care implică o poziție de ”superioritate” a autorului (victima se află în îngrijirea,
ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului).
Singurul scenariu în care această formă agravată pare să aibă sens este cel în care autorul,
folosindu-se de autoritatea sa, înfrânge voința victimei de a opune rezistență sau o determină să
accepte o conduită care ajunge să-i faciliteze apoi comiterea actelor de executare specifice violului.
Dincolo de observațiile critice, existența unei autorități specifice funcției va fi generată de
un statut profesional al autorului care ar implica un raport de subordonare faptică între agent și
victimă (cum ar fi calitatea de polițist, judecător, funcționar public cu atribuții de control, etc.).
Problematic pentru reținerea acestei forme agravate este aceea că ea nu reclamă doar
existența acestei autorități ci și ca autorul să se folosească de ea cu prilejul comiterii faptei.
Proba folosirii autorității poate fi dificilă căci, teoretic, ea implică elemente de fapt suplimentare
față de existența calității. Adică, într-un fel sau altul, autorul trebuie să evidențieze statutul său iar
această folosire trebuie să contribuie la facilitatea comiterii infracțiunii, spre exemplu, prin
înfrângerea opoziției victimei față de comiterea faptei. De pildă, vom putea discuta despre
comiterea unei fapte de viol în prezența acestei forme agravate în situația în care polițistul,
intimidând victima cu statutul său și cu eventualele repercusiuni pe care el le poate determina în
caz de opoziție, o determină pe aceasta să accepte constrângerea sa fizică și, subsecvent, actul de
penetrare.

Formele agravate ale infracțiunii se continuă în prezent în cadrul art. 218 alin. 3 ind. 2
C. pen. (de observat din nou este că, deși s-a procedat la abrogarea art. 218 alin. 3 ind. 1, nu s-a
procedat și la o renumerotare a alineatelor):
(32) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi
dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una dintre următoarele împrejurări:
a) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice
alt mod;
POATE FI CITITĂ DIN CARTE
b) fapta a fost săvârşită asupra unei femei gravide;
c) în urma faptei, victima rămâne însărcinată;
 d) victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzată de vârstă, boală, handicap
fizic sau psihic ori o situaţie de dependenţă;
e) fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta;
f) victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice
substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.

În continuare vom analiza doar acele forme agravate cu caracter de noutate:

1) Fapta a fost săvârşită asupra unei femei gravide
Forma agravată are în vedere, cel mai probabil, situația vulnerabilă a femeii gravide. Având
în vedere că legiuitorul nu aduce niciun fel de nuanțe, ea va fi incidentă indiferent de natura actului
de penetrare și indiferent de vârsta sarcinii.
Având în vedere că fapta se comite cu intenție, starea de graviditate trebuie să existe în
mod obiectiv și trebuie cunoscută sau cel puțin acceptată de către autor.
Folosirea expresiei femeie ”gravidă” sugerează că, în cazul în care sarcina femeii este
vizibilă, eventuala apărare a inculpatului, conform căreia nu știa că victima este însărcinată va fi
mai greu de acceptat. Forma agravată se va putea reține și în cazul în care, deși forma corpului
victimei nu sugera starea de graviditate, autorul știa din altă sursă (cum ar fi chiar din relatarea
victimei) că victima este gravidă și, implicit, că săvârșește fapta în prezența acestei împrejurări.
Circumstanța este una reală, ea având în vedere o calitate obiectivă a subiectului pasiv.

2) În urma faptei de viol, victima a rămas însărcinată

Rațiunea agravantei rezidă cel mai probabil în faptul ”prelungirii” consecințelor faptei de
viol asupra corpului femeii însărcinate, cu implicații evidente și în plan psihologic. Pentru
incidența formei agravate nu este necesar ca victima să ducă sarcina la termen, ea fiind incidentă
și în cazul în care aceasta optează pentru întreruperea cursului sarcinii.
Probarea paternității autorului se va face prin mijloace medico-legale, cea mai cunoscută
metodă fiind efectuarea unui test ADN. Credem că, raportat la starea de fapt, proba provenienței
sarcinii va putea fi efectuată de regulă prin acest procedeu probatoriu de natură științifică.
Dacă sarcina este dusă la termen, testarea va interveni după naștere (pentru a nu expune
femeia la riscul unui avort spontan). În cazul unui avort/morții victimei înainte de naștere, testarea
ADN se va face în cazul în care aceasta va fi posibilă din punct de vedere medical (testarea ADN
presupune prelevarea de țesut fetal pentru compararea profilului genetic).
Circumstanța este una reală. Aceasta se va răsfrânge asupra celorlalți participanți în
măsura în care a fost cunoscută sau prevăzută. Având în vedere că sarcina reprezintă o consecință
naturală (potențială) a unui raport sexual firesc, putem considera că, în principiu, această condiție
va fi îndeplinită în cazul oricărui viol comis în această modalitate concretă.

3) Victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzată de vârstă, boală,

handicap fizic sau psihic ori o situaţie de dependenţă;
Noua formă agravată prezintă similitudini importante cu forma agravată corespondentă din
cadrul infracțiunii de omor calificat, recent introdusă și ea, sau cu circumstanța agravantă generală.
Totuși, ea se îndepărtează de ultimele două având în vedere că în cazul infracțiunii de viol nu
mai este necesar ca autorul să profite de această stare, fiind suficient ca starea de vădită
vulnerabilitate să existe în mod obiectiv.
În plus, asimetric față de ultimele două, forma agravată din cadrul violului nu mai cuprinde
o clauză legală de analogie omogenă (alte cauze) ci enumeră într-o manieră limitativă care pot fi
cauzele care determină starea de vădită vulnerabilitate: vârsta, boala, handicapul fizic sau psihic
ori situația de dependență. Această asimetrie poate produce efecte din perspectiva excluderii
formei agravate atunci când fapta este comisă asupra unei persoane care doarme sau se află în stare
de inconștiență, fiind intoxicată cu diverse substanțe (stare exterioară conduitei autorului).
Raportat la formularea legiuitorului, înțelegem că acesta nu a mai dorit să integreze astfel de
ipoteze în forma agravată,
Rațiunea agravării răspunderii stă în acest caz într-o prezumată disproporție de forțe între
victimă și autor, generată de starea de vădită vulnerabilitate în care se află victima, pe de o parte,
dar și în lipsa de compasiune pe care o are autorul care comite o faptă de viol față de o persoană
aflată în această stare, pe de altă parte.
Cu privire la conținutul circumstanței, vom putea utiliza ca punct de reper agravanta
specială a omorului calificat dar și circumstanța agravantă generală.
Astfel, pentru incidența acestei forme de calificare este necesar:
(i) să existe o stare de vădită vulnerabilitate
(ii) starea de vădită vulnerabilitate să nu fi fost provocată de autor pentru înlesnirea
violului
Spre exemplu, în practica judiciară, prin raportare la reținerea circumstanței agravante
generale în cazul altor infracțiuni cu o componentă agresivă s-a reținut că starea de vădită
vulnerabilitate a victimei rezultă din vârsta acesteia (persoană în vârstă de 91 de ani5) sau din
faptul că persoana vătămată având piciorul stâng amputat, neputând să se deplaseze fără ajutor
şi, în consecinţă, neputând riposta în momentul în care a fost supusă violențelor6,.
Așa cum anticipam, rațiunea centrală a agravării răspunderii în această ipoteză este, în
principal, disproporția de forțe dintre autor și victimă. Starea de vădită vulnerabilitate nu implică
orice disproporție de forță dintre victimă și autor, ci doar acele situații în care este afectată până la
esență (prag ”cantitativ” subliniat de atributul vădită) capacitatea victimei de a se apăra. De aceea,
o persoană nu se află în principiu într-o stare de vădită vulnerabilitate în ipoteza în care agresorul
dispune de armă de foc sau alt mecanism ori sistem folosit la constrângerea victimei realizată în
vederea săvârșirii asupra sa a unui act de penetrare, iar victima nu dispune de arme sau mecanisme
pentru a contracara constrângerea sau conduita de natură sexuală.
Cu privire la ”sursa” stării de vădită vulnerabilitate, singura care ar putea genera discuții
din cauza conținutului echivoc este ipoteza în care ea este generată de o situație de dependență
dintre victimă și autor.
Situația de dependență poate fi definită ca orice situație în care poate fi identificată o
subordonare de natură psihologică a victimei față de autor, inclusiv din considerente de natură
financiară, care determină exercitarea unui control mai facil asupra victimei și o rezistență mai
redusă din partea acesteia la realizarea unei conduite de natură sexuală specifică violului.
De cele mai multe ori, această situație de dependență este generată de faptul că victima se
află în îngrijirea sau paza făptuitorului. Dacă cele două coexistă, se pune întrebarea dacă se justifică
reținerea ambelor circumstanțe agravante sau doar a acesteia din urmă? Din punctul nostru de
vedere cele două circumstanțe vor putea fi cumulate căci între ele nu există o suprapunere totală
la nivel de rațiune. Astfel, spre exemplu, dacă o persoană care are calitatea de medic întreține un
raport sexual cu o persoană cu un handicap fizic pe care o avea în îngrijire, fapta sa de viol va fi
comisă în prezența ambelor circumstanțe agravante.

5
C. Ap. Suceava, Dec. pen. nr. 1396 din 12.10.2023 disponibilă pe www.rejust.ro (tâlhărie)
6
C. Ap. Craiova, Dec. pen. nr. 1784 din 02.11.2023, disponibilă pe www.rejust.ro (tentativă omor).
 (2) Starea de vădită vulnerabilitate să nu fi fost provocată de autor pentru înlesnirea
violului
Având în vedere cauzele stării de vădită vulnerabilitate, această condiție are logică doar
pentru acele cauze care ar putea fi cauzate de autor în vederea facilitării violului (spre exemplu,
un handicap prin tăierea piciorului). În aceste situații, cauza stării de vădită vulnerabilitate nu
trebuie să fie fost cauzată în mod intenționat de către autor în scopul facilitării violului.
Provocarea unei astfel de stări de către autor reprezintă o modalitate de comitere a faptei
de viol în forma de bază (prin punerea victimei în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima
voința) sau în forma agravată din cauza unei alte împrejurări (spre exemplu, dacă s-a realizat prin
utilizarea unei substanțe).
Circumstanța este una reală pentru că se referă la o calitate specială a subiectului activ.

4) Fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta
Rațiunea agravării stă în faptul că autorul își facilitează astfel actul de executare,
înfrângând cu ajutorul armei o eventuală opoziție din partea victimei. Exprimarea legiuitorului este
oarecum redundantă cât timp în toate celelalte contexte sintagma ”folosirea unei arme” implică și
folosirea acesteia la amenințarea victimei. Trecând peste această obiecție ce ține de formulare,
circumstanța reclamă folosirea unei arme (propriu-zise sau asimilate conform art. 179 Cod penal).
Circumstanța este una reală pentru că vizează modul de comitere a faptei.

5) Victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice
substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.
Ipoteza de agravare are în vedere mai ales situațiile de administrare insidioasă a unor
substanțe cu efect psihotrop (acidul gama hidrobuxitirc – așa numitul ”drog al violului”, alcoolul,
substanțe din gama benzodiazepinelor etc.) care afectează discernământul (și, implicit, capacitatea
de a consimți la un astfel de act sexual) sau care paralizează capacitatea victimei de a reacționa în
fața conduitei agresive din partea autorului și de a-i opune rezistență.
Credem că cel mai frecvent această formă agravată va fi incidentă în situația în care
discutăm despre o anulare a discernământului sau atunci când administrarea substanței anulează
capacitatea fizică a victimei de a-și controla acțiunile. În acest sens arătăm că semnificația
agravantei ar trebui în principiu înțeleasă în corespondență cu modalitatea de comitere a violului
– prin punere în imposibilitate a victimei de a se apăra ori de a-și exprima voința
Substanța trebuie să fie administrată fără știința sau împotriva voinței victimei (spre
exemplu, prin strecurarea substanței într-o băutură alcoolică și oferirea ei victimei). Dacă victima
se autointoxică cu astfel de substanțe și, în acest context, are loc comiterea faptei, forma agravată
nu va fi reținută (fapta de viol se va reține în forma de bază sau într-o altă formă agravată), autorul
profitând de starea victimei pe care însă ea și-a cauzat-o.
O problemă interesantă care poate fi ridicată în acest context este dacă actul de penetrare a
victimei trebuie să fie realizat de către cel care i-a administrat victimei substanța sau el poate fi
comis și de către o altă persoană.
Din punctul nostru de vedere, cât timp administrarea substanței reprezintă o punere a
victimei în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința – adică un act de executare din
cadrul infracțiunii de viol, nu trebuie să existe identitate între cele două persoane, acestea din urmă
fiind coautori la faptă (sub rezerva ca între ele să existe o legătură subiectivă).
Altfel spus, dacă actul de penetrare este comis de către cel care nu a administrat substanța,
profitând de starea victimei provocată de administrarea prealabilă a substanței de către o altă
persoană, care avea legătură subiectivă cu prima, cei doi vor fi coautori la infracțiunea de viol în
formă agravată.
Pe de altă parte dacă între cel care a administrat substanța (A) și cel care a realizat ulterior
o conduită de penetrare sexuală asupra victimei (B) nu există legătură subiectivă, B doar profitând
de situația în care se afla victima, A va răspunde pentru o infracțiune de lipsire de libertate, tentativă
de viol/agresiune sexuală sau viol/agresiune sexuală în formă consumată (în funcție de motivul
pentru care i-a administrat victimei substanța și dacă a realizat sau nu o conduită de natură sexuală
asupra acesteia) iar B pentru fapta de viol/agresiune în formă simplă (dacă în speță nu este
incidentă o altă circumstanță de calificare).
O altă chestiune care merită discutată este relația violului comis în această formă agravată
cu infracțiunea de lipsire de libertate. În opinia noastră, dacă administrarea substanței implică
punerea victimei în stare de inconștiență, în funcție de caracterul rezonabil al acestei stări se va
putea sau nu argumenta o absorbție naturală a lipsirii de libertate aferente.
Circumstanța este una reală, ea referindu-se la modul de comitere al faptei.

Ultima formă agravată a infracțiunii de viol este cea prevăzută de alin. 4, respectiv violul
care a avut ca urmare moartea victimei. (POATE FI CITITĂ DIN CARTE). Această formă
agravată nu și-a schimbat conținutul prin raportare la reglementarea anterioară. Singura modificare
se referă la creșterea limitelor de pedeapsă de la 7 la 18 ani (reglementarea anterioară) la 9-18 ani
în reglementarea actuală.
La fel ca în reglementarea anterioară, violul comis în formă simplă se urmărește la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Tentativa este sancționată. În cazul violului care a avut ca urmare moartea victimei,
tentativa va fi sancționată conform art. 36 alin. (3) Cod penal.

II. Violul săvârșit asupra unui minor

Această nouă infracțiune (împreună cu infracțiunea de agresiune sexuală săvârșită asupra
unui minor) reprezintă piesa centrală a modificărilor recente aduse capitolului Infracțiunii contra
libertății și integrității sexuale.
Practic, în noua viziune a legiuitorului, toate conduitele de natură sexuală ce implică
penetrarea, comise asupra unui minor (fie că discutăm despre conduite realizate printr-o
constrângere explicită sau în lipsa explicită a unui consimțământ, fie că discutăm despre conduite
raportat la care există un aparent consimțământ al minorului - doar aparent însă, având în vedere
că acesta nu înțelege semnificația și implicațiile exprimării acordului la o astfel de conduită) vor
fi integrate în această nouă infracțiune.
Denumirea marginală a infracțiunii – viol săvârșit asupra unui minor – reprezintă o
încercare a legiuitorului de a sublinia faptul că, în viziunea sa, în cazul minorului sub o anumită
vârstă (16 ani sau chiar 18 ani, în anumite ipoteze particulare) nu putem discuta despre un
consimțământ întrutotul valabil al minorului la conduita sexuală, care să înlăture semnificația
penală a conduitei.
Această nouă infracțiune prezintă așadar puncte de intersecție atât cu infracțiunea de viol
cât și cu infracțiunea de act sexual cu un minor din reglementarea anterioară:
- Conduita sexuală incriminată este cea de penetrare vaginală, anală (cu organul sexual
sau cu orice alt obiect) și orală (cu organul sexual).
- Subiectul pasiv este special – respectiv minorul (pragul de vârstă al minorului diferă în
funcție de modalitatea de comitere).
 - În cazul violului de natură agresivă săvârșit asupra unui minor (violul ”clasic” asupra
unui minor), acesta se comite în aceeași manieră ca violul ”clasic”, respectiv prin
constrângere, prin punerea în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința
sau profitând de o astfel de stare.
- În cazul violului ”consimțit” săvârșit asupra unui minor, premisa faptei este aceea că
minorul a exprimat un consimțământ parțial valabil la conduita sexuală, consimțământ
care însă nu poate produce efecte depline având în vedere prezumția absolută că
minorul nu a înțeles în totalitate semnificația actului la care consimte și implicațiile
sale.
Ca atare, în acest cadru vom insista doar asupra elementelor specifice acestei infracțiuni,
elementele ”comune” mai sus evidențiate primind aceeași semnificație ca în cadrul infracțiunii de
viol sau act sexual cu un minor din reglementarea anterioară.
Așa cum anticipam, violul săvârșit asupra unui minor cuprinde mai multe modalități de
comitere, incompatibile una față de cealaltă din perspectiva condițiilor de tipicitate:

Art. 218 ind. 1 alin. 1 – viol ”consimțit” comis de către un major asupra unui minor
cu vârsta sub 16 ani
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală
sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea
de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
În acest prim alineat sunt sancționate conduitele care anterior erau integrabile în
infracțiunea de act sexual cu un minor.
Astfel, din interpretarea sistematică a textului (prin raportare la art. 218 ind. 1 alin. 2 – viol
clasic săvârșit de către un major asupra unui minor) reiese că această primă modalitate de comitere
vizează săvârșirea faptei de către un major față de un minor care nu a împlinit 16 ani în
prezența unui consimțământ aparent al acestuia, care însă nu poate să producă efecte având în
vedere incapacitatea sa (prezumată absolut de către legiuitor) de a consimți valabil la o astfel de
conduită.
Așadar, problema care exista anterior în practica judiciară în cazul binomului viol-act
sexual cu un minor, respectiv delimitarea unei fapte de act sexual cu un minor de cea de viol atunci
când nu putea fi identificată o conduită propriu-zisă de constrângere este translatată în cadrul art.
218 ind. 1 Cod penal, acum impunându-se delimitarea dintre art. 218 ind. 1 alin. 1 și 218 ind. 1
alin. 2. Totuși ceea ce se schimbă este percepția asupra gravității faptei sancționate prin art. 218
ind. 1 alin. (1), atât din perspectiva încadrării formale a acesteia în cadrul infracțiunii de viol, cât
și din perspectiva sancțiunii (7-12 ani închisoare și interzicerea unor drepturi, mai mare decât
sancțiunea aferentă faptei de viol – art. 218 Cod penal – în forma de bază).
Celelalte elemente specifice de tipicitate se referă la vârsta minorului - minor care nu a
împlinit vârsta de 16 ani și la calitatea specială a subiectului activ - majorul. Având în vedere
că fapta se comite exclusiv cu intenție, vârsta minorului trebuie să fie cunoscută sau acceptată de
către autor.

Art. 218 ind. 1 alin. 1 ind. 1 – viol ”consimțit” comis de către un minor cu vârsta între
14-18 ani cu un alt minor sub 14 ani.
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală
sau anală comise de un minor cu un alt minor cu vârsta sub 14 ani se sancţionează potrivit
dispoziţiilor art. 114.
 Al doilea alineat are în vedere ipoteza comiterii unui act de penetrare comis de către un
minor care poate răspunde penal (cu vârsta între 14-18 ani) cu un alt minor cu vârsta sub 14 ani.
Deși tautologic, legiuitorul stabilește în mod explicit că sancțiunea aplicabilă în acest caz va fi
conform dispozițiilor art. 114 Cod penal (normă referitoare la măsurile educative aplicabile
minorului). Totuși, ceea ce el omite este să observe că în cazul măsurilor educative privative de
libertate [art. 114 alin. (2) C. pen.] posibilitatea de aplicare a acestora se stabilește în primul rând
prin raportare la limitele de pedeapsă aferente conduitei comise. Așadar, în lipsa unei sancțiuni,
organul judiciar nu va putea evalua dacă norma permite sau nu aplicarea unei măsuri educative
privative de libertate.
Ne întrebăm dacă, de fapt, intenția legiuitorului a fost aceea de a stabili că pentru o astfel
de faptă ar putea fi aplicată doar o măsură educativă neprivativă de libertate. Referirea la întregul
articol 114 C. pen. pare să infirme o astfel de supoziție. Însă, în lipsa unor limite speciale, art. 114
alin. 2 C. pen. devine de facto inaplicabil în acest context. Mai mult, în lipsa unor limite speciale,
orice participant secundar major la această faptă nu va putea fi sancționat pentru că lipsește
sancțiunea ca element indispensabil al unei norme penale.
Sesizăm că pragul de vârstă în acest caz este mai scăzut (14 ani) decât în primul, inclusiv
în considerarea situației particulare a autorului (care este și el un minor).
Pe de altă parte, sesizăm că textul va fi puțin aplicabil având în vedere prevederile art. 218
ind. 1 alin. (7) C. penal. Astfel, dacă discutăm despre un minor de 17 ani care întreține un raport
sexual cu un minor de 13 ani, cauza de nepedepsire ar putea fi incidentă. Pe de altă parte, ipotezele
în care fapta s-ar putea reține (cele în care diferența de vârstă e mai mare de 5 ani) iar fapta să nu
constituie viol comis asupra unui minor profitând de imposibilitatea minorului de a-și exprima
voința sunt și ele reduse (spre exemplu un minor de 12 ani și 8 luni ani întreține un raport sexual
cu un minor de 17 ani și 9 luni).
În orice caz, raportat la aceste două alineate, încadrarea juridică a faptei se va face în funcție
de persoana care va fi autor (majorul sau minorul). Dacă minorul va fi doar participant secundar
la fapta majorului, fapta ambilor va fi încadrabilă în alin. 1 căci încadrarea este stabilită prin
raportare la calitatea autorului. Spre exemplu, dacă un minor de 16 ani ajută un major de 21 de ani
să întrețină un raport sexual ”consimțit” cu un minor de 15 ani, fapta minorului va fi complicitate
la art. 218 ind. 1 alin. (1), sancționată conform regulilor specifice minorității (măsură educativă).
Similar, dacă un major va fi participant secundar la fapta unui minor încadrabilă pe art. 218 ind. 1
alin. 1 ind. 1, fapta majorului se va reține prin raportare la acest alineat. Astfel, dacă de pildă un
major de 20 de ani îl transportă pe minorul de 17 ani și 8 luni să întrețină un raport sexual cu
minora de 12 ani și 8 luni, fapta majorului va reprezenta complicitatea la infracțiunea prevăzută
de art. 218 ind. 1 alin. 1 ind. 1 Cod penal. Problema în acest caz este că în lipsa unei sancțiuni
specifice (pedeapsă cu închisoarea), nu este clar care vor fi limitele speciale aplicabile unei astfel
de fapte.
Pe de altă parte, dacă vom discuta despre un coautorat la viol comis de un major împreună
cu un minor este evident că fapta fiecăruia va trebui tratată raportat la textul de incriminare ce
implică această calitate.
Art. 218 ind. 1 alin. 2 - violul agresiv săvârșit de către un major asupra unui minor
sub 18 ani
Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală
sau anală comise de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se
apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la
8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
 În alineatul 2 al acestui articol este sancționat violul ”clasic” (comis prin constrângere,
punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare)
comis de către un major asupra unui minor sub 18 ani. În vechea reglementare această ipoteză se
regăsea într-una dintre formele agravate ale infracțiunii de viol.
Observăm că, spre deosebire de primele alineate, dar și de forma anterioară de reglementare
(pragul în cazul infracțiunii de viol comisă în forma agravată asupra unui minor era de 16 ani),
legiuitorul nu mai instituie un prag în cazul vârstei minorului, fapta reținându-se în această
modalitate indiferent de vârsta minorului.
Așa cum am arătat, chiar dacă prin introducerea art. 218 ind. 1 legiuitorul și-a dorit să
elimine problema delimitării dintre actul sexual cu un minor comis de un major și violul comis de
un major asupra unui minor profitând de imposibilitatea sa de a-și exprima voința, problematica
delimitării persistă. De această dată însă, termenii discuției vor fi art. 218 ind. 1 alin. 1 și art. 218
ind. 1 alin. 2 (în cazul minorului sub 16 ani).
Delimitarea se va face în acest caz utilizând același reper, respectiv capacitatea minorului
de a înțelege minimal consecințele unui act sexual. Astfel, dacă majorul de 20 de ani întreține un
raport sexual cu minorul de 13 ani, decizia privind încadrarea faptei majorului în alin. 1 sau 2 va
fi determinată de posibilitatea de a afirma existența unui discernământ al minorului, în sensul de
înțelegere a conduitei sexuale la care el a consimțit, cu implicațiile aferente.

Art. 218 ind. 1 alin. 3

Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală
sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de
a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea
de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
În acest caz, elementul de particularitate este calitatea specială a subiectului activ (minor
între 14-18 ani) și a subiectului pasiv – un minor. De data aceasta legiuitorul prevede o sancțiune,
ceea ce face operabil art. 114 alin. 2 lit. b C. penal și permite aplicarea unei sancțiuni cu închisoarea
eventualilor participanți secundari majori. Astfel, participanții secundari la faptă, majori, vor
răspunde prin raportare la această încadrare având în vedere caracterul accesoriu al participației
penale. Sesizăm că în cazul minorului care comite un viol ”clasic” asupra unui minor sancțiunea
este mai redusă, tocmai în considerarea calității subiectului activ (și el minor).
Toate celelalte elemente de tipicitate vor avea aceeași semnificație ca în contextul
infracțiunii de viol ”clasic”.
Va exista din nou aceeași problemă de delimitare între fapta încadrabilă pe alin. 3 (faptă
comisă de un minor asupra unui minor profitând de imposibilitatea acestuia de a-și exprima voința)
și cea încadrabilă în art. 218 ind. 1 alin. 1 ind. 1 Cod penal. Delimitarea se va face și în acest caz
utilizând același reper, respectiv capacitatea minorului victimă de a înțelege minimal consecințele
unui act sexual.
Următorul alineat cuprinde o serie de forme agravate pentru toate modalitățile de
comitere de mai sus - viol ”consimțit” sau viol ”clasic”, comis de către un major asupra unui minor
cu vârsta sub 16 ani (violul consimțit), respectiv sub 18 ani (viol ”clasic”) sau de către un minor
(14-18 ani) asupra unui minor cu vârsta sub 14 ani (violul ”consimțit”) sau sub 18 ani (violul
”clasic”).
Astfel, conform art. 218 ind. 1 alin. (4):
(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una din următoarele împrejurări:
 a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană
care convieţuieşte cu minorul;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de
situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de
dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în
orice alt mod;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
f) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra
libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori o
infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori;
g) în urma faptei, victima a rămas însărcinată,
maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani

a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o

persoană care convieţuieşte cu minorul;
Agravanta care se regăsea anterior în cadrul incriminării infracțiunii de viol, a fost ”mutată”
în acest nou cadru de reglementare incident în situația minorului. Noțiunea de membru de familie
va fi înțeleasă conform definiției din Partea Generală iar persoană care conviețuiește cu minorul
va fi orice persoană care locuiește în același loc cu minorul, cu caracter de continuitate (spre
exemplu, un prieten al tatălui minorului care a fost găzduit pentru câteva luni de către primul în
locuința minorului).
În funcție de unghiul din care abordăm problema, circumstanța poate fi considerată una
personală de individualizare (din perspectiva calității speciale a subiectului activ – membru de
familie sau persoană care conviețuiește cu minorul) sau reală (din perspectiva calității subiectul
pasiv – minorul este membru de familie cu autorul sau conviețuiește cu aceasta). Având în vedere
că în acest caz legiuitorul pune accent pe calitatea celui care comite fapta, credem că circumstanța
ar trebui calificată ca fiind una personală de individualizare.

b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului

sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului
ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie
de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
Și această formă agravată reprezintă o preluare a formei agravate corespondente din cadrul
infracțiunii de viol/act sexual cu un minor din reglementarea anterioară.
Având în vedere că în practică s-au ivit situații în care minorii au fost influențați de anumite
persoane de încredere și, în acest fel, au ”acceptat” să realizeze acte sexuale cu cei care au abuzat
de influența sau autoritatea avută asupra lor sau nu s-au opus activ în fața unor astfel de conduite,
legiuitorul a decis să atribuie un tratament sancționator agravat unor astfel de conduite.
Existența împrejurării aflării minorului în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza, tratamentul
autorului ș.a.m.d. se va determina prin raportare la semnificația comună a termenului. Pentru
reținerea formei agravate este suficient ca minorul să se afle din punct de vedere obiectiv într-una
dintre situațiile prevăzute de lege, nefiind necesar ca autorului să-i fi profitat în concret acest raport
dintre el și minor.
 Persoana de încredere este acea persoană care poate determina cu ușurință un anumit
comportament, victima ascultând și urmând sfaturile acestei persoane. Este fără importanță
motivul pentru care, din perspectiva victimei, autorul este o persoană de încredere. Ceea ce se cere
este doar faptul să existe în concret această relație particulară între victimă și făptuitor.
Persoana care are autoritate asupra minorului este o persoană căreia minorul îi este
subordonată în orice fel (șef, director de școală etc.). Legea nu cere vreo calitate specială a
subiectului activ, fiind suficient ca o atare împrejurare să poată fi dovedită în concret.
De exemplu, această formă de comitere se va putea reține atunci când liderul unei secte,
care are influență sau autoritate asupra minorilor, membri ai sectei respective, abuzează de aceasta
pentru a avea relații sexuale cu minori. Formă agravată se va putea reține, spre exemplu, și în cazul
educatorilor de la centrele de plasament, al asistenților maternali, al asistentelor medicale, al
medicilor, psihologilor etc.
Cu privire la minorul aflat într-o situaţie vădit vulnerabilă cauzată de boală, handicap
psihic sau fizic, situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică, sesizăm
întâi caracterul limitativ al cauzelor care au generat situația de vădită vulnerabilitate (totuși, deși
enumerarea este limitativă, ea este aproape atotcuprinzătoare) dar și formularea redundantă (în
mod cert handicapul fizic sau psihic este generat de o boală, la fel și starea de incapacitate fizică
sau psihică). Probabil din dorința de a acoperi orice ipoteză de vădită vulnerabilitate a minorului
legiuitorul a recurs la această formulare repetitivă.
Un minor aflat într-o situație vădit vulnerabilă este acel minor care, din cauza unor
împrejurări de natură psihică sau fizică, ajunge să fie extrem de influențabil sau incapabil să opună
rezistență la conduita de natură sexuală realizată de autor. În acest context, inclusiv
”consimțământul” său la un eventual act sexual va fi extrem de facil de obținut de către autor. În
cazul unui handicap psihic, dacă minorul nu a înțeles minimal semnificația actului la care acesta
consimte, fapta autorului se va raporta la prevederile art. 218 ind. 1 alin. 2 sau 3.

c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în
orice alt mod;
Această formă agravată presupune producerea unui rezultat suplimentar (cel puțin una
dintre urmările de la 194 C. pen. sau punerea în pericol a vieții în orice alt mod), imputabil
autorului cu praeterintenție.
Dacă rezultatul specific vătămării corporale s-a produs cu intenție, cele două fapte vor fi
reținute în concurs (viol asupra unui minor în forma de bază sau în prezența unei alte forme
agravate și vătămarea corporală/întreruperea cursului sarcinii).
Pericolul pentru viața minorului reprezintă o stare neconcretizată în vreo altă consecință
concretă cu privire la integritatea sau sănătatea sa, a cărei existență se va determina prin
intermediul oricărui mijloc de probă (ca regulă însă, această împrejurare va fi constatată printr-o
expertiză medico-legală). Dacă starea de pericol pentru viața minorului s-a produs intenționat cu
privire la această urmare vom putea reține o infracțiune de omor în formă tentată.
Dacă fapta de viol ”consimțit” comisă asupra minorului a produs o urmare de la 193 C.
pen., în opinia noastră aceasta nu se va valorifica sub forma reținerii unei infracțiuni de la art. 193
din două motive: în primul rând, conduita sexuală a fost realizată cu ”acordul” minorului care,
chiar dacă nu produce efecte justificative în materia faptelor de natură sexuală, ar trebui să producă
efecte justificative în cadrul infracțiunii de la art. 193 C. pen.. Pe de altă parte, având în vedere că
forma agravată are în vedere doar producerea unei urmări de la 194 C. pen., putem considera că
inclusiv legiuitorul acceptă că producerea unor urmări de la art. 193 C. pen. poate reprezenta o
consecință naturală a infracțiunii.
Dintr-o altă perspectivă, având în vedere caracterul complex al infracțiunii de viol
”neconsimțit”/agresiv (”clasic”) comisă asupra unui minor, această modalitate de comitere va
absorbi legal infracțiunea prevăzută de art. 193 Cod penal.

d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;

Noțiunea de materiale pornografice se analizează în raport cu Legea nr. 196/2003 privind
prevenirea și combaterea pornografiei.
Prin pornografie, în sensul acestei legi, se înțelege actele cu caracter obscen, precum și
materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte. Prin materiale cu caracter obscen se
înțelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicații,
filme, înregistrări video și audio, spoturi publicitare, programe și aplicații informatice, piese
muzicale, precum și orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate
sexuală – art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 196/2003.
Pentru reținerea formei agravate, nu are importanță dacă s-a și realizat efectiv materialul
pornografic. Așadar, fapta se consumă în momentul realizării actului sexual cu scopul producerii
de materiale pornografice.

e) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;

Pentru a determina existența acestei forme agravate, vor fi luați în calcul cei care au
desfășurat în concret o activitate de coautorat sau complicitate concomitentă la fapta de viol asupra
unui minor. Chiar dacă activitatea de complicitate concomitentă va fi absorbită într-o activitate de
instigare fapta va fi comisă de cele două persoane împreună, fiind irelevant dacă încadrarea juridică
concretă se face din punct de vedere formal pentru instigare la acea faptă.
Reținerea în formă agravată a faptei și atunci când aceasta s-a realizat cu acordul minorului
pare discutabilă căci, principial, această formă agravată este specifică infracțiunilor agresive unde
numărul de participanți poate aduce o simplificare a comiterii faptei. Atunci când violul asupra
unui minor s-a realizat cu aparentul acord al minorului (deci fără existența unei acțiuni de
constrângere) în mod evident victima nu va fi luată în calcul.
Dacă unul dintre „coautori” este un minor care nu răspunde penal, fapta de viol comisă
asupra unui minor va fi încadrată în forma agravată pentru ceilalți participanți. Aceasta pentru că,
în concret, fapta a fost comisă de două persoane împreună. Așadar, ceea ce contează este faptul
material al comiterii conduitei incriminate de două persoane împreună, și nu împrejurarea dacă
aceste persoane vor răspunde sau nu penal pentru fapta lor.

f) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune
contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism
ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori;
Forma agravată exista și în reglementarea anterioară atât în cazul infracțiunii de viol cât și
în cazul infracțiunii de act sexual cu un minor. Observăm o schimbare de optică din partea
legiuitorului, în sensul în care acesta a ”păstrat” forma agravată doar pentru faptele de natură
sexuală comise asupra unui minor, nu și cu privire la cele comise asupra unei persoane peste 18
ani (în reglementarea anterioară forma agravată putea fi reținută indiferent de identitatea victimei
violului, subsecvent primei fapte; acum fapta se va reține în formă agravată doar dacă violul
subsecvent primei fapte este comis asupra unui minor).
 Prin săvârșirea unei fapte dintre cele menționate în cuprinsul formei agravate se înțelege
comiterea ei în orice formă de participație, în formă tentată (dacă tentativa este sancționată) sau
consumată. Celelalte aspecte privind aplicarea circumstanței (cu privire la reabilitare, amnistie,
prescrierea răspunderii penale sau a executării pedepsei) vor fi similare celor deja expuse în cadrul
infracțiunii de omor calificat comis de către o persoană care a săvârșit anterior o infracțiune de
omor sau o tentativă de omor.

g) în urma faptei, victima a rămas însărcinată

Având în vedere că agravanta are un conținut identic celei corespondente din cazul
infracțiunii de viol ”clasic”, aceasta va avea același conținut.
Cu privire la modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze agravantele în cazul
infracțiunii de viol ”clasic” și a infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, putem observa critic
lipsa lor de simetrie.
Astfel, dacă în cazul violului ”clasic” vom avea și forme agravate precum comiterea faptei
prin folosirea unei arme sau prin folosirea unor substanțe cu efect psihotrop, deși acestea ar fi fost
perfect ”pliabile” și raportat la infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor, legiuitorul a omis
introducerea lor, omisiune criticabilă având în vedere scopul ”declarat” de protejare suplimentară
a minorului.

În următorul alineat – art. 218 ind. 1 alin. 5, legiuitorul reglementează o formă agravată
specifică exclusiv violului ”consimțit” săvârșit asupra unui minor, stabilind că: dacă faptele
prevăzute la alin. (1) şi (11) au fost comise în schimbul unei remuneraţii, al unui folos material
ori al unui avantaj în natură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, limitele speciale ale
pedepsei se majorează cu o treime.
Rațiunea acestei agravări se poate identifica în posibilitatea de influențare a minorului și
de ”corupere” a acestuia în ”acceptarea” unor conduite de natură sexuală prin folosirea ”tentației”
unor foloase de natură patrimonială sau a altor avantaje în natură.
Cu privire la sintagma ”avantaje în natură”, pe lângă formularea relativ bizară, credem că
ea nici măcar nu era necesară, termenii de remunerație și foloase materiale fiind suficienți de largi
pentru a acoperi orice situație în care victima este tentată prin oferire unor avantaje de natură
materială.
Pentru reținerea acestei forme agravate nu este necesară existența unei acțiuni de remitere
a folosului, fiind suficientă simpla promisiune a remiterii viitoare.
În ceea ce privește relația cu infracțiunea de folosire a prostituției infantile, având în vedere
clauza de subsidiaritate prevăzută în art. 216 ind. 1 Cod penal, infracțiunea aici analizată va avea
prioritate.

În alin. 5 ind. 1 al art. 218 ind. 1 C. pen. este reglementată o formă particulară de viol
”consimțit” săvârșit de către un major asupra unui minor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18
ani.
Dacă în cazul minorului sub 16 ani s-ar putea tolera denumirea infracțiunii de viol săvârșit
asupra unui minor chiar și atunci când există un ”consimțământ” al său pentru conduita de natură
sexuală, pentru fapta comisă față de minorul cu vârsta între 16 și 18 ani, care ”consimte” la
conduita de natură sexuală, denumirea marginală de viol pare cel puțin bizară, chiar și în prezența
unor circumstanțe excepționale.
 Conform noii reglementări, fapta comisă asupra unui minor cu vârsta între 16 și 18 ani va
avea semnificație penală doar dacă ea este comisă în următoarele circumstanțe:
a) minorul este membru de familie al majorului;
Se observă că în acest caz fapta este sancționată doar atunci când victima este membru de
familie cu autorul, nu și atunci când cele două persoane conviețuiesc împreună. Lipsa de simetrie
creează o flexibilitate necesară, altfel putându-se ajunge la sancționarea penală a unui major care
întreține un raport sexual firesc cu un minor cu vârsta între 16-18 ani cu care conviețuiește.
O ipoteză interesantă este ce se întâmplă dacă majorul întreține un raport sexual cu o
minoră cu vârsta peste 16 ani cu care este căsătorit (conform art. 272 alin. 2 Cod civil o astfel de
ipoteză poate fi întâlnită). În acest caz, având în vedere drepturile și obligațiile soților, credem că
relațiile conjugale de această factură nu vor avea caracter penal, ele fiind implicit autorizate de
lege.
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de
situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de
dependenţă, unei boli, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;
Această situația particulară a minorului face probabilă obținerea de către autor a unui
”acord” la conduita sexuală, influențat de raportul dintre cei doi. Se conturează astfel justificarea
incriminării faptei într-o astfel de ipoteză.
c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în
orice fel;
Având în vedere că premisa faptei este existența unui ”acord” al minorului cu vârsta între
16 și 18 ani la conduita sexuală, este greu de înțeles cum s-ar putea produce o vătămare corporală
sau o punere în pericol a vieții minorului (având în vedere inclusiv că, din punct de vedere biologic,
nu ar mai exista un astfel de pericol) dar și de ce ”acordul” minorului la conduita sexuală nu
acoperă, în sens de cauză justificativă, urmările menționate de legiuitor (având în vedere că ele se
produc din culpă).
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
Pare discutabilă reținerea faptei și în această circumstanță, în condițiile în care minorul
poate avea el însuși inițiativa producerii unor astfel de materiale pornografice. Abordarea oarecum
”pudică” a legiuitorului pare a fi în contradicție cu dreptul la viață privată al minorului și dreptul
de a-și manifesta sexualitatea așa cum el dorește.
În aceste situații sancțiunea este închisoarea de la 2 la 9 ani.

În alin. 5 ind. 2 sunt stabilite o serie de circumstanțe în care fapta comisă asupra unui minor
de 16 – 18 ani (cu acordul său) are un caracter agravat. Fiind vorba despre forme agravate, premisa
reținerii oricăreia dintre ele este îndeplinirea tipicității prevăzute de art. 218 ind. 1 alin. 5
ind. 1 Cod penal.
a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
Este dificil de înțeles de ce o astfel de circumstanță va atrage întotdeauna conduita sexuală
în sfera unei forme agravate. Cât timp discutăm despre un minor cu vârsta între 16-18 ani și despre
un acord al acestuia la conduita sexuală (deci lipsa oricărui tip de constrângere), apare
problematică reținerea faptei într-o ipoteză în care mai multe persoane (majore și minore cu vârsta
între 16-18 ani) întrețin raporturi sexuale în scopul producerii de materiale pornografice, din
inițiativa minorului.
 b) fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra
libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau
proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori.
Perseverența infracțională a autorului în comiterea unor fapte de aceeași factură este cea
care ar justifica semnificația penală agravată a unei astfel de conduite.
În aceste ipoteze, sancțiunea este închisoarea de la 3 la 10 ani.

O ultimă formă agravată comună este comiterea violului asupra unui minor (”consimțit”
sau nu) care a avut ca urmare moartea victimei. Circumstanța este deja o prezență ”clasică” în
materia infracțiunilor praeterintenționate, ea având în acest context o semnificație similară.

În ultimul alineat, legiuitorul prevede o cauză de nepedepsire pentru conduitele constând

în violul ”consimțit” săvârșit asupra minorului (de către un major asupra unui minor sub 16 ani –
art. 218 ind. 1 alin. 1, respectiv de către un minor asupra unui minor sub 14 ani – 218 ind. 1 alin.
1 ind. 1).
Astfel, conform art. 218 ind. 1 alin. (7) faptele prevăzute la alin. (1) şi (11) nu se
sancţionează dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani7.
Ceea ce poate fi criticat este că această cauză de nepedepsire nu se aplică și faptelor
prevăzute de alin. 5 ind. 1, deși unele dintre ipoteze ar trebui să permită incidența sa – spre
exemplu, fapta comisă de un major asupra unui minor în scopul producerii de materiale
pornografice.
La fel, cauza de nepedepsire nu produce efecte în cazul alin. 4 ceea ce, raportat la unele
dintre formele agravate, poate fi considerat disproporționat (spre exemplu, fapta majorului de 20
de ani/minorului de 17 ani de a întreține un raport sexual ”consimțit” cu minora de 15 ani cu care
acesta conviețuiește).
În aceeași notă critică sesizăm că, deși declarativ, toate aceste modificări din cadrul
capitolului privind libertatea și integritatea sexuală au avut drept scop o protecție sporită a
minorului, legiuitorul a optat totuși pentru mărirea diferenței de vârsta dintre autor și victimă
(de la 3 ani în vechea reglementare, la 5 ani în actuala reglementare). Oscilații cu privire la
vârstă și cu privire la efectele juridice care se impun a-i fi atribuite au existat în cursul procedurii
de adoptare a celor două legi căci, dacă propunerea legislativă inițială (aferentă Legii 217/2023)
se referea la o diferență de 3 ani ca și cauză de înlăturare a tipicității, la fel și forma adoptată de
Senat, majorarea diferenței de vârstă a avut loc în fața camerei decizionale – Camera Deputaților.
Ulterior, prin Legea nr. 424/2023 s-a schimbat și calificarea acestei împrejurări din condiție de
atipicitate în cauză de nepedepsire.
Activând această cauză de nepedepsire, se poate ajunge în situația bizară (dacă nu chiar
contradictorie cu scopul declarat al modificărilor) ca fapta unui minor de 16 ani de a întreține un
raport sexual cu un minor de 11 ani (dacă se apreciază că minorul de 11 ani a putut înțelege minimal
semnificația conduitei sexuale) sau fapta unui major de 18 ani cu un minor de 13 ani să nu fie
pedepsită8.

7
În forma inițială (Legea 217/2023) o diferență mai mică de 5 ani determina ca fapta să nu mai aibă caracter
infracțional (reprezentând o ipoteză de atipicitate). Revenirea la calificarea împrejurării ca fiind o cauză de nepedepsire
este oportună căci condiția de atipicitate ar fi produs efecte ”globale” asupra faptei, inclusiv asupra participanților
secundari majori. Cauza de nepedepsire are în schimb un caracter personal, ea fiind aplicabilă doar persoanei care se
regăsește în această ipostază
8
De altfel, acesta este motivul principal pentru care art. 218 ind. 1 alin. (7) a făcut obiectul unei excepții de
neconstituționalitate ridicată de Avocatul Poporului prin raportare la forma textului cuprinsă în Legea nr. 217/2023
 Tentativa este sancționată în cazul tuturor modalităților de comitere, inclusiv în cazul
formei agravate de viol care a avut ca urmare moartea victimei. În acest caz însă, la nivel de
sancțiune va fi incident art. 36 alin. 3 Cod penal.

D. Modificări aduse infracțiunii de agresiune sexuală

La nivel de conținut, infracțiunea de agresiune sexuală a rămas aceeași. Ea are în vedere
orice conduite de natură sexuală (altele decât cele care implică penetrarea anală sau vaginală – cu
organul sexual sau cu un obiect ori cea orală – exclusiv cu organul sexual).
FORMA DE BAZĂ POATE FI CITITĂ DIN CARTE
Formele agravate au suferit modificări, simetrice celor din cazul infracțiunii de viol. Astfel,
în forma actuală, infracțiunea de agresiune sexuală va avea următoarele forme agravate:
Art. 219 alin. (2)
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) fapta a fost comisă de către un membru de familie sau de către o persoană care
convieţuieşte cu victima;
c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
POT FI CITITE DIN CARTE PRIN RAPORTARE LA FORMELE AGRAVATE
CORESPONDENTE DE LA VIOL
g) făptuitorul se foloseşte de autoritatea funcţiei sale.
În aceste ipoteze, pedeapsa va fi închisoarea de la 4 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.

Conform art. 219 alin. 2 ind. 2 fapta se va comite în formă agravată și va fi sancționată cu
închisoarea de la 6 la 12 ani atunci când:
a) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice
alt mod;
b) fapta a fost săvârşită asupra unei femei gravide;
c) victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, datorată vârstei, bolii, unui
handicap fizic sau psihic, sarcinii sau unei situaţii de dependenţă;
d) fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta;
e) victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice
substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.

S-a păstrat și forma agravată clasică a agresiunii sexuale care a avut ca urmare moartea
victimei (art. 219 alin. 3 Cod penal).
Totodată, s-a păstrat regula conform căreia dacă actele de agresiune sexuală au fost
precedate sau urmate de săvârşirea actelor sexuale prevăzute în art. 218 alin. (1) şi alin. (2), fapta
constituie viol (art. 219 alin. 4 Cod penal).
SE POATE CITI DIN CARTE
Tentativa este sancționată (tentativa de agresiune sexuală care a avut ca urmare moartea
victimei va fi sancționată conform art. 36 alin. 3 C. pen.).

(diferența de vârstă trebuia să fie mai mică de 5 ani cu consecința înlăturării tipicității). Textul excepției de
neconstituționalitate este disponibil la https://avp.ro/index.php/exceptii-de-neconstitutionalitate-2023/. Deși formal
excepția a rămas fără obiect (având în vedere modificarea Legii nr. 217/2023 prin Legea nr. 424/2023), problema de
fond a rămas cu siguranță aceeași.
 Infracțiunea de agresiune sexuală în forma de bază se urmărește la plângerea prealabilă a
victimei.

E. Infracțiunea de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor

Urmând aceeași linie cu privire la protecția penală sporită a minorului în fața unor conduite
de natură sexuală (intenție a cărei materializare este susceptibilă de critici – a se vedea supra),
legiuitorul introduce și infracțiunea de agresiune sexuală comisă asupra unui minor.
Structura acesteia este aproape identică celei deja analizate în cazul infracțiunii de viol
săvârșit asupra unui minor. Astfel, observațiile formulate în acel context vor fi aplicabil mutatis
mutandis în acest cadru.
Pe scurt, noua infracțiune de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor are următoarea
structură:
- Art. 219 ind. 1 alin. 1 – act de natură sexuală ”consimțit” săvârșit de către un
major asupra unui minor sub 16 ani

Având în vedere larghețea noțiunii de act de natură sexuală (care poate cuprinde inclusiv
mângâieri sau săruturi) este discutabilă opțiunea legiuitorului de a incrimina necondiționat o astfel
de conduită atunci când fapta majorului este comisă asupra unui minor cu vârsta între 14-16 ani.
Spre exemplu, dacă o minoră de 15 ani se sărută cu iubitul ei de 21 de ani sau acceptă ca acesta să
o mângâie pe sâni, de lege lata, fapta ultimului va constitui necondiționat infracțiunea de agresiune
sexuală.

- Art. 219 ind. 1 alin. 1 ind. 1 – act de natură sexuală ”consimțit” săvârșit de către
un minor asupra unui minor sub 14 ani

Ipoteza nu prea poate avea relevanță practică având în vedere cauza de nepedepsire
similară prevăzută la art. 219 ind. 1 alin. 7. Astfel, pentru ca fapta să fie tipică ar trebui ca un
minor care răspunde penal (14-18 ani) să comită fapta asupra unui alt minor (de 9-13 ani9) și să se
aprecieze că acesta din urmă a înțeles minimal semnificația conduitei sexuale la care și-a dat
acordul. Or, având în vedere vârsta fragedă a minorului, de cele mai multe ori, astfel de conduite
ar intra mai degrabă pe art. 219 ind. 1 alin. 2 Cod penal – agresiune sexuală profitând de
imposibilitatea minorului de a-și exprima voința.

- Art. 219 ind. 1 alin. 2 – act de natură sexuală neconsimțit (prin constrângere,
punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința ori profitând de
această stare) realizat de către un major cu un minor (până la 18 ani)

- Art. 219 ind. 1 alin. 2 ind. 1 - act de natură sexuală neconsimțit (prin constrângere,
punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința ori profitând de
această stare) realizat de către un minor cu un minor (până la 18 ani).

9
Pentru a nu fi incidentă cauza de nepedepsire
 În art. 219 ind. 1 alin. (3) C. pen. sunt prevăzute o serie de forme agravate comune
modalităților de comitere de mai sus, identice celor din cazul infracțiunii de viol (cu excepția celei
în care răspunderea penală era agravată dacă victima a rămas însărcinată10).

a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană
care convieţuieşte cu minorul;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de
situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, de o situaţie de
dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în
orice alt mod;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
f) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra
libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui
minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori.

Cu privire la modul de reglementare al agravantelor, sesizăm că legiuitorul nu a mai

prevăzut o agravantă similară celei din cadrul art. 218 ind. 1 alin. 5 Cod penal (fapta
”consimțită” de agresiune sexuală a fost comisă ca urmare a remunerării/promisiunii de
remunerare a minorului). Inconsecvența poate fi criticabilă pentru că, dincolo de o posibilă
gravitate redusă a unor fapte de agresiune sexuală (care totuși au ”meritat” din perspectiva
legiuitorului să fie incriminate), ”rămân” multiple forme de agresiune sexuală grave comise asupra
unui minor exact în aceste circumstanțe.

În alineatul următor (art. 219 ind. 1 alin. 3 ind. 1 Cod penal) se stabilesc circumstanțele
în care fapta de agresiune sexuală ”consimțită” asupra unui minor cu vârsta cuprinsă între 16-18
ani este tipică:
a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care
convieţuieşte cu acesta;
b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de
situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de
dependenţă sau de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
c) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
d) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în
orice alt mod.

Așa cum am arătat, unele dintre aceste ipoteze ridică probleme prin raportare la principiul
minimei intervenții a dreptului penal și la dreptul la viață privată al minorului de 16-18 ani din
perspectiva manifestării sexualității sale.
O altă necorelare extrem de discutabilă care poate fi sesizată este aceea că, dacă în cazul
violului consimțit comis asupra unui minor cu vârsta între 16 și 18 ani fapta era tipică doar dacă a

10
În mod evident, având în vedere imposibilitatea biologică de a se produce o astfel de urmare, în cazul agresiunii
sexuale nu mai discutăm despre forma agravată privind rămânerea însărcinată a victimei.
fost comisă de un membru de familie, în cazul agresiunii sexuale corespondente fapta poate fi
reținută și dacă autorul conviețuiește cu victima. Astfel, prin absurd (absurd întreținut chiar de
normă), dacă copilul major al unor prieteni de familie a victimei conviețuiește cu o minoră cu
vârsta între 16 și 18 ani și, la un moment dat, o sărută cu acordul ei, cel dintâi va comite o
infracțiune de agresiune sexuală (nefiind incidentă nici cauza de nepedepsire prevăzută de art. 219
ind. 1 alin. 5 C. pen.).
În alineatul următor (art. 219 ind. 1 alin. 3 ind. 2 C. penal) legiuitorul stabilește o serie
de forme agravate aplicabile faptei de agresiune sexuală consimțită comisă de către un major
asupra unui minor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani. Din nou, premisa reținerii lor este
îndeplinirea tipicității art. 219 ind. 1 alin. 3 ind. 1 C. penal (adică existența cel puțin a uneia
dintre circumstanțele prevăzute în alineatul respectiv).
a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
b) fapta a fost comisă de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra
libertăţii şi integrităţii sexuale asupra unui minor, o infracţiune de pornografie infantilă sau
proxenetism asupra unui minor ori o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori.

O ultimă formă agravată comună este agresiunea sexuală care a avut ca urmare moartea
victimei. Dacă în cazul agresiunii sexuale ”neconsimțite” o astfel de agravantă poate avea logică,
în cazul actului de agresiune sexuală ”consimțită” este dificil de înțeles cum o astfel de conduită
ar putea produce moartea victimei (se poate accepta doar cu titlu de excepție că o astfel de urmare
ar fi posibilă).
Tentativa este sancționată în cazul tuturor modalităților de comitere, inclusiv în cazul
formei agravate de agresiune sexuală care a avut ca urmare moartea victimei. În acest caz însă, la
nivel de sancțiune va fi incident art. 36 alin. 3 Cod penal.
Așa cum era și firesc având în vedere regula deja instituită în art. 219 alin. (4) Cod penal,
conform art. 219 ind. 1 alin. (6) dacă actele de agresiune sexuală au fost precedate sau urmate
de săvârşirea unor fapte prevăzute la art. 218 1 alin. (1)-(3), acestea constituie infracţiunea de viol
săvârşit asupra unui minor. Având în vedere că legiuitorul nu face distincție un viol ”consimțit”
va putea absorbi o agresiune sexuală agresivă. La fel, un viol ”clasic” va putea absorbi o agresiune
sexuală consimțită.
Sesizăm însă că legiuitorul a omis să facă referire la violul comis în formă agravată - art.
218 ind. 1 alin. (4), (5) sau (6). În mod evident, absorbția va opera și în aceste cazuri căci acestea
sunt forme agravate ale faptelor de bază care, ”deja” au absorbit infracțiunea de agresiune sexuală
comisă asupra unui minor. Aceeași omisiune o identificăm și în cazul art. 218 ind. 1 alin. 5 ind. 1
sau 5 ind. 2. Astfel, dacă autorul comite o agresiune consimțită/neconsimțită precedată sau
succedată de o faptă de la art. 218 ind. 1 alin. 5 ind. 1 sau 5 ind. 2, încadrarea juridică finală va fi
exclusiv infracțiunea de la art. 218 ind. 1 alin. 5 ind. 1 sau 5 ind. 2

F. Determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între
minori – art. 219 ind. 2 Cod penal

Art. 219 ind. 2 Cod penal incriminează:

(1) Fapta majorului care determină întreţinerea unui raport sexual, a unui act sexual oral
sau anal, a oricăror alte acte de penetrare vaginală sau anală între minori care nu au împlinit
vârsta de 16 ani, precum şi determinarea minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 2181 alin. (1)-(3), după caz, redusă cu o treime.
(2) Fapta majorului care determină comiterea oricărui act de natură sexuală, altul decât
cele prevăzute la alin. (1), între minori care nu au împlinit vârsta de 16 ani, precum şi determinarea
minorului să suporte ori să efectueze un astfel de act se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la
art. 219 1 alin. (1)-(3), după caz, redusă cu o treime.
(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este precedată sau urmată de fapta prevăzută la alin.
(2), se pedepseşte doar fapta prevăzută la alin. (1).

1. Rațiunea incriminării
Deși nu este tratată în mod distinct în Expunerea de motive, intuim că voința legiuitorului
a fost aceea de a incrimina și conduitele majorului de a ”influența” minorul și de a-l convinge să
se angreneze într-o conduită de natură sexuală. în situațiile în care o astfel de conduită nu ar fi
putut fi valorificată prin reținerea formei de participație a instigării.
Această voință a fost însă extrem de defectuos materializată, astfel cum vom arăta infra.

2. Latura obiectivă
Această nouă infracțiune este un exemplu de reglementare alambicată, care nu-și mai
găsește decât în mod excepțional aplicabilitatea, astfel cum vom argumenta infra.
Raportat la modalitățile de comitere, deși denumirea marginală a infracțiunii se referă atât
la determinarea cât și la înlesnirea, sesizăm că legiuitorul, ”riguros” fiind, a uitat să reglementeze
ca act de executare și înlesnirea.
Așadar, la acest moment, modalitățile de comitere sunt următoarele:
- Majorul determină doi minori cu vârsta sub 16 ani să realizeze conduite de natură
sexuală.
- Majorul determină un minor cu vârsta sub 16 ani să suporte ori să efectueze un astfel
de act

Subliniem că indiferent de modalitatea de comitere, premisa acestei infracțiuni este

comiterea faptei de determinare de către major față de minori/un minor sub 16 ani care
înțeleg(e) minimal semnificația conduitei de natură sexuală în care se angrenează.
În cazul în care determinarea se va realiza față de minori/minor sub 16 ani care nu înțeleg(e)
semnificația actului în care se angrenează, majorul va răspunde pentru două infracțiuni de
viol/agresiune sexuală comise asupra unui minor (dacă determină doi minori fără discernământ să
întrețină conduita de la viol/conduita de la agresiune sexuală) sau ca participant la viol/ agresiune
sexuală asupra unui minor (dacă determină minorul fără discernământ să efectueze/să suporte o
astfel de conduită).
La fel, în ambele situații determinarea trebuie să fie non-violentă căci obligarea
minorilor/minorului cu vârsta sub 16 ani să realizeze între ei/să accepte o conduită de natură
sexuală asupra sa sau să realizeze o astfel de conduită de natură sexuală asupra unei alte persoane
va constitui constrângerea de la viol/agresiune sexuală, fapta fiind în această ipoteză încadrabilă
pe art. 218 ind. 1 alin. 1 ind. 2/219 ind. 1 alin. 2 Cod penal (două infracțiuni sau una singură în
funcție de numărul de minori astfel determinați).
Spre exemplu, dacă autorul major determină prin constrângere doi minori cu vârsta sub 16
ani să întrețină un raport sexual firesc, față de major se vor reține două infracțiuni de viol săvârșite
asupra unui minor. Similar, dacă autorul major determină minorul prin constrângere să efectueze
asupra unei alte persoane un astfel de act sau să-l accepte asupra sa majorul va fi participant la
infracțiunea de viol/agresiune sexuală a celui care realizează/”suportă” conduita sexuală a
minorului. Din acest punct de vedere, referirea legiuitorului la alin. (3) din cadrul art. 218 ind. 1
(violul neconsimțit realizat de un minor asupra unui alt minor) pare de neînțeles.
Mai sesizăm că legiuitorul stabilește sancțiunea acestei faptei prin raportare la art. 218 ind.
1 alin. (1)-(3) sau art. 219 ind. 1 alin. (1) – (3). O primă observație critică este asimetria dintre
modul de reglementare a sancțiunii pentru cele două alineate căci dacă alineatul 3 de la art. 218
ind. 1 se referă la comiterea faptei de viol neconsimțit realizat de către un minor asupra unui alt
minor, alineatul 3 de la art. 219 ind. 1 se referă la comiterea faptei de agresiune sexuală în formă
agravată. În mod firesc, stabilirea limitelor speciale ale acestei fapte ar fi trebui să aibă în vedere
și formele agravate corespondente.
Infracțiunea este o ”provocare” pentru orice jurist...chiar și așa, în cele ce urmează vom
încerca să ”decriptăm” tipicitatea acestei fapte și situațiile în care ea rămâne aplicabilă.

a) Majorul determină doi minori cu vârsta sub 16 ani să realizeze conduite de natură
sexuală, care implică sau nu penetrarea
În această ipoteză, norma este un exemplu de eroare de tehnică legislativă.
Art. 219 ind. 2 C. pen. a fost introdus prin Legea nr. 217/2023. În forma sa inițială, Legea
217/2023 nu incrimina în niciun fel conduitele de natură sexuală realizate între minori. Astfel, spre
exemplu art. 218 ind. 1 C. pen. avea următoarea formă.
Art. 2181 Violul săvârşit asupra unui minor
(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu
închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Fapta prevăzută la alin. (1) comisă de un major cu un minor prin constrângere, punere
în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se
pedepseşte cu închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare
vaginală sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc
cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Simetric, aceeași formă se regăsea și în art. 219 ind. 1 C. pen.:
Art. 2191 Agresiunea sexuală săvârşită asupra unui minor
(1) Actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute în art. 218 1 , comis asupra unui
minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Fapta prevăzută la alin. (1) comisă între minori prin constrângere, punere în
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepseşte
cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(3) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt comise în una din următoarele
împrejurări: a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o
persoană care convieţuieşte cu minorul; b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza
sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de
autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap
psihic sau fizic, de o situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;
 c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în
orice alt mod;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună;
f) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra
libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism;
g) fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta;
h) victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice
substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale, maximul special al
pedepsei se majorează cu 3 ani.
Așadar, raportat la această primă formă a normelor de incriminare (anterioară modificărilor
intervenite prin Legea nr. 424/2023) art. 219 ind. 2 Cod avea o oarecare logică căci, principial,
conduitele de natură sexuală ”consimțite” nu erau incriminate atunci când ele se realizau între
minori. Consecutiv, nici un major care determina o astfel de conduită nu putea fi sancționat ca
instigator la fapta minorului. În acest context a apărut cel mai probabil art. 219 ind. 2 Cod penal,
scopul acestuia fiind acela de a-l sancționa în mod explicit pe majorul care determină o conduită
de natură sexuală între minori, care însă nu putea fi sancționată prin raportare la art. 218 ind. 1
Cod penal sau 219 ind. 1 Cod penal.
La acest moment însă (după modificările operate prin Legea nr. 424/2023), având în vedere
că conduitele de natură sexuală consimțite între minori (subiectul pasiv fiind un minor sub 14 ani)
constituie infracțiune, credem că art. 219 ind. 2 Cod penal a căzut parțial în desuetudine, el
neputând fi calificat decât ca un exemplu de eroare de tehnică legislativă.
Așadar, în prezent, majorul care determină conduite sexuale tipice între minori, conduite
care intră în tipicitatea art. 218 ind. 1 alin. 1 ind. 1 sau 219 ind. 1 alin. 1 ind. 1 Cod penal va
răspunde în calitate de instigator raportat la fapta minorului care poate răspunde penal (spre
exemplu, majorul determină un minor de 17 ani să întrețină un raport sexual firesc cu un minor de
13 ani, va răspunde ca instigator la fapta minorului). Mai problematică rămâne situația în care
autorul determină conduite sexuale consimțite între minori cu vârsta sub 14 ani care nu pot
răspunde penal. În această ipoteză din punctul nostru de vedere, vom fi în prezența unei fapte de
instigare improprie comisă de major la fapta prevăzută de art. 218 ind. 1 alin. 1 ind. 1 sau 219 ind.
1 alin. 1 ind. 1 Cod penal (în funcție de natura conduitei sexuale).
Observăm că conduitele sexuale consimțite realizate de către un minor asupra unui alt
minor sunt sancționate doar dacă victima este un minor sub 14 ani. Pe de altă parte, sesizăm că art.
219 ind. 2 Cod penal face referire la minorul sub 16 ani.
Ar rezulta că fapta de determinare își păstrează zona proprie de aplicabilitate pentru situația
în care majorul determină un minor cu vârsta între 14-16 ani să realizeze conduite asupra unui alt
minor cu vârsta între 14-16 ani. Într-o atare situație, având în vedere că conduita sexuală dintre cei
doi nu va fi tipică din perspectiva niciunuia dintre ei (victima având peste 14 ani), doar majorul ar
trebui să răspundă penal pentru infracțiunea de determinare (el nu va putea fi instigator al niciunei
alte fapte, căci conduita dintre minori nu este tipică). Rezultă că aceasta este prima situație în care
s-ar părea norma rămâne aplicabilă, respectiv cea în care majorul determină doi minori cu vârsta
între 14-16 ani să realizeze conduite de natură sexuală consimțite între ei. Nu este clar însă care va
fi sancțiunea pentru această faptă având în vedere că niciunul dintre alineatele la care 219 ind. 2
face referire nu are în vedere conduite sexuale consimțite asupra unui minor cu vârsta între 14-16
ani. Ca atare, norma fiind lipsită de un element esențial, respectiv sancțiunea, nu va putea fi
aplicabilă.
 b) Majorul determină un minor cu vârsta sub 16 ani să suporte din partea altei
persoane ori să efectueze un astfel de act asupra unei alte persoane - major sau minor cu
vârsta peste 16 ani (căci dacă cealaltă persoană ar fi și ea sub 16 ani fapta ar fi încadrabilă
pe prima modalitate ).
Această situație are în primul rând în vedere ipoteza în care minorul sub 16 ani este
încurajat de major să se angreneze consimțit (fie activ – să efectueze, fie pasiv- să suporte) într-o
conduită de natură sexuală cu un alt major sau minor cu vârsta peste 16 ani.
În situația în care determinarea este non-violentă având în vedere că majorul determină
practic ”victima” – minorul să suporte ori să efectueze o conduită de natură sexuală, fapta
majorului care determină nu ar fi putut fi catalogată ca instigare raportat la fapta celeilalte
persoane. Mai exact dacă majorul (M1) îl determină pe minorul cu vârsta de 13 ani să întrețină
(pasiv sau activ – să efectueze penetrarea sau să suporte penetrarea) un raport sexual cu majorul 2
(M2) fapta lui M1 nu ar fi putut fi considerată instigare la fapta lui M2, în lipsa unei legături
subiective cu acesta. În acest caz, M1 va putea fi sancționat pentru comiterea faptei prevăzută de
la 219 ind. 2 Cod penal. Sancțiunea conduitei sale va fi stabilită prin raportare la 218 ind. 1 alin. 1
ind. 1 sau 219 alin. 1 ind. 1 reduse cu o treime.

3. Forma de vinovăție
Fapta se comite cu intenție directă sau eventuală.

4. Aspecte procesuale
Fapta se urmărește din oficiu.

5. Sancțiunea
Pentru stabilirea limitelor de pedeapsă va trebui să determinăm întâi natura conduitei la
care a determinat majorul. În funcție de aceasta și dacă fapta sa de determinare nu poate fi
valorificată prin reținerea unei forme de participație raportat la conduita de natură sexuală care a
avut loc avându-i protagoniști pe minori/minorul, limitele vor fi reduse cu o treime.

G. Art. 221 Cod penal – coruperea sexuală a minorilor

Având în vedere noua viziune a legiuitorului asupra relevanței penale a faptelor de natură
sexuală comise asupra unui minor, tipicitatea faptei de corupere sexuală a minorilor a fost
semnificativ redusă.
Astfel, în prezent, coruperea sexuală a minorilor a ”păstrat” din reglementarea anterioară
următoarele modalități de comitere:
(3) Actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a
împlinit vârsta de 16 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(4) Determinarea de către un major a unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să
asiste la comiterea unor acte cu caracter exhibiţionist ori la spectacole sau reprezentaţii în cadrul
cărora se comit acte sexuale de orice natură, precum şi punerea la dispoziţia acestuia de materiale
cu caracter pornografic se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Având în vedere că aceste două modalități au ”rămas” din vechea incriminare, nu credem
că impun explicații suplimentare. Singura modificare e cea a creșterii vârstei minorului de la 14 la
16 ani.
 CELE DOUĂ MODALITĂȚI DE COMITERE POT FI CITITE DIN CARTE
Prin Legea nr. 217/2023 legiuitorul introduce o nouă modalitate de comitere a faptei,
prevăzută de alin. 4 ind. 1, respectiv:
(41) Fapta unui major de a incita un minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani, prin
mijloacele de transmitere la distanţă, prin intermediul comunicării electronice sau al reţelelor
sociale, la comiterea oricărui act de natură sexuală asupra sa, asupra unei persoane sau împreună
cu o persoană, inclusiv atunci când actul de natură sexuală nu este comis, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Această nouă modalitate de comitere prezintă similitudini majore atât cu instigarea la
infracțiunea de viol/agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor cât și cu infracțiunea prevăzută
la art. 219 ind. 2 Cod penal.
Această nouă modalitate a fost introdusă prin Legea nr. 424/2023 (deci ulterior Legii
217/2023 care incrimina fapta de la 219 ind. 2 C. penal). Introducerea noii incriminări ar fi avut
logică dacă fapta introdusă prin Legea 217/2023 – art. 219 ind. 2 Cod penal - ar fi fost abrogată.
Însă legiuitorul nu a procedat la o minimă corelare a textelor astfel că, în prezent, avem cel puțin
trei norme de incriminare care vizează relativ aceeași situație (dacă nu chiar patru, luând în calcul
și racolarea minorilor) – determinarea unui minor sub 16 ani să se angreneze într-o conduită de
natură sexuală.
De aceea, atunci când va apărea această suprapunere, credem că fapta va avea un caracter
dublu subsidiar, respectiv se va reține doar în situația în care (1) nu vom putea discuta despre
reținerea față de major a vreunei forme de participație la viol/agresiune sexuală săvârșită asupra
unui minor (2) nu vom putea discuta despre reținerea faptei prevăzută de art. 219 ind. 2 Cod penal.
O zonă proprie de aplicabilitate a normei este într-adevăr cea în care conduita de natură
sexuală la care este incitat minorul nu are loc – împrejurare rezultată din sintagma inclusiv atunci
când actul de natură sexuală nu este comis (o ”instigare” neurmată de executare), deoarece
celelalte două fapte (instigare la viol/agresiune și art. 219 ind. 2 C. pen.) presupun ca actul de
natură sexuală (care implică sau nu penetrarea) să fi avut loc. Despre această faptă vom discuta și
în ipoteza în care minorul incapabil să înțeleagă semnificația actului sexual este incitat să
realizeze/suporte o conduită de natură sexuală însă această conduită nu are loc (o astfel de conduită
nu poate fi considerată tentativă de viol sau agresiune sexuală astfel încât această faptă să fie
”înlăturată”).
Conform semanticii comune (de la care legiuitorul nu pare să deroge) a incita înseamnă a
instiga/a determina. Folosit în acest context, în opinia noastră incitarea nu presupune ca minorul
să ia decizia de a se angrena în conduita de natură sexuală. Orice ”îndemnare” a minorului în acest
sens, va intra sub incidența normei.
Credem însă că incitarea trebuie să aibă totuși un caracter relativ explicit astfel că nu orice
mesaj/comentariu care ar părea să încurajeze o astfel de conduită din partea minorului ar trebui să
intre sub incidența faptei.
Mijloacele de transmitere la distanță prin intermediul comunicării electronice sau al
rețelelor sociale sunt reprezentate de orice mijloc de acest gen prin care autorul poate transmite un
mesaj minorului și îl poate determina să se angreneze într-o conduită de natură sexuală (WhatsApp,
Facebook, Instagram, etc.).
La fel ca în cazul anterior, premisa incitării este angrenarea ”consimțită” a minorului în
conduita de natura sexuală. Dacă ”incitarea” se realizează prin constrângere sau asupra unui minor
care nu are discernământ, fiind incapabil să înțeleagă semnificația unei conduite de natură sexuală,
credem că fapta majorului va fi încadrabilă la viol/agresiune sexuală săvârșit asupra unui minor
(în formă tentată sau consumată, dacă conduita de natură sexuală are loc).
Și în această modalitate de comitere fapta se comite cu intenție. Această formă de
vinovăție implică împrejurarea ca majorul să cunoască sau să accepte faptul că persoana pe care o
instigă în sensul prevăzut de lege este un minor cu vârsta sub 16 ani.
Credem că infracțiunea de la alin. 4 ind. 1 formează cu celelalte modalități de comitere o
infracțiune cu conținut alternativ. Astfel, dacă în aceeași împrejurare, fapta de corupere se va
comite în mai multe modalități, vom reține o singură infracțiune sub forma unității naturale
colective.

H. Racolarea minorilor

POATE FI CITITĂ DIN CARTE ȚINÂND CONT DE MODIFICĂRILE DE MAI

JOS
Conform noii forme a infracțiunii, norma de incriminare sancționează fapta persoanei
majore de a-i propune unui minor care nu a împlinit vârsta de 16 ani să se întâlnească, în scopul
comiterii unui act sexual de orice natură sau în scopul comiterii unui act dintre cele prevăzute în
art. 374, inclusiv atunci când propunerea a fost făcută prin mijloacele de transmitere la distanţă,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Sesizăm două modificări:
Dacă în vechea incriminare (ultima formă a textului, anterioară prezentelor modificări)11,
propunerea majorului care viza întreținerea unui act de natură sexuală era tipică doar dacă ea era
adresată minorului sub 14 ani, în prezent, fapta este tipică dacă o astfel de propunere este adresată
minorului sub 16 ani. Astfel, dacă un major de 20 de ani și 2 luni îi propune unei minore de 15 ani
să vină acasă la el să se sărute, în actualele condiții de incriminare, fapta va fi formal tipică. Aceasta
cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a introdus o cauză de nepedepsire simetrică cu cea de la
viol/agresiune sexuală săvârșit(ă) asupra unui minor.
Celelalte condiții de tipicitate sunt identice cu cele din reglementarea anterioară.
O altă modificare privește sancțiunea aplicabilă, legiuitorul eliminând pedeapsa amenzii ca
pedeapsă principală alternativă.
Desigur că, în condițiile în care legiuitorul a fost ”extrem de atent” să incrimineze orice
formă de determinare a minorului să se angreneze într-o conduită de natură sexuală, se pune
problema relației acestei infracțiuni cu art. 219 ind. 2 Cod penal, art. 221 alin. 4 ind. 1 Cod penal.
Credem că fapta de racolare se va putea reține atunci când „incitarea” majorului ia forma
propunerii făcute minorului de a se întâlni cu el (și nu cu o altă persoană, în acest caz fiind incidente
celelalte forme de determinare/incitare/instigare) în vederea întreținerii unei conduite de natură
sexuală de către minor cu acesta (cu autorul propunerii).

11
Inițial vârsta minorului era de 13 ani pentru ambele tipuri de acte (care implică și care nu implică penetrare). Ulterior,
prin modificările aduse normei prin Legea nr. 217/2020, vârsta minorului a ”urcat” la 16 ani pentru actele care implică
penetrare (specifice violului) și 14 ani pentru actele de natură sexuală.