UNIVERSITATEA "VALAHIA" DIN TÂRGOVIŞTE FACULTATEA DE

DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

VIOLUL SI ACTUL SEXUAL CU UN MINOR

COORDONATOR STUDENT

Lect. univ. dr. Mastacan Olivian Laurențiu-Marius NĂTĂGUIU

2023
CUPRINS

CAPITOLUL 1 .ASPECTE GENERALE..............................................................................................3

CAPITOLUL 2. INFRACTIUNEA DE AGRESIUNE SEXUALA.......................................................5
CAPITOLUL 3. ACTUL SEXUAL CU UN MINOR............................................................................6
CONCLUZII........................................................................................................................................10
BOBLIOGRAFIE.................................................................................................................................11
CAPITOLUL 1 .ASPECTE GENERALE

Dreptul penal are menirea de a asigura cadrul juridic corespunzator apararii valorilor sociale
fundamentale. Intre drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei fizice sunt incluse si
cele care privesc libertatea sexuala, adica, posibilitatea persoanei, indiferent de sex, de a
hotari singura cu privire la viata sexuala.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin deciziile sale a statutat faptul că viața sexuală a
unei personae reprezintă un aspect intim al vieţii private", recunoscând-se dreptul fiecărei
persoane de a avea o viaţă sexuală la alegerea sa, în conformitate cu identitatea sa profundă.
Încă din cele mai vechi timpuri problematica sexualității umane a făcut obiectul controlului
realizat prin reglementările juridice, şi consacrările religioase putând constitui o sursă de
conflict ce afectează ordinea sociala şi bunul mers al acesteia.

Evoluția societății nu a lăsat nealterată problematica sexualității umane, care dintr-un subiect
tabuu a ajuns ca în epoca noastră să devină un subiect de larg interes public, fiind supusă
constant multiplelor influențe de natură socială şi culturală fiind totodată marcată şi de
presiunile exercitate de normele şi valorile sociale.

Referiri cu privire la infracţiunile contra libertăţii şi integrității sexuale regăsim în cuprinsul

celor două pravile ale secolului al XVII-lea şi anume în Cartea Românească de Învăţătură din
1646 şi în îndreptarea Legii din 1652, unde regăsim titluri precum ,,Despre siluire"
şi,,Siluirea". „Răpitura" constă în transportarea persoanei răpite dintr-un loc în altul şi
necinstirea ei prin violenţă, pedeapsa urmând a fi stabilită de către judecător înfuncție de
consimţământul dat de femeia răpită, dar şi de metoda aplicată de răpitor în sensul violenţei
sau ademenirii. Clauza de nepedepsire era prevăzută în două modalităi: una reparatorie, prin
înzestrarea fetei violate, şi una prin casatoria dintre victima si autor.

Infracțiunile contra libertăţii şi integrității sexuale reprezintă unele dintre cele mai grav
atingeri care pot fi aduse atât în plan fizic, în plan psihologic dar şi în plan moral unei person
indiferent de vârstă sau sex. Fapta este cu atât mai gravă cu cât avem de a face cu un copil sau
cu adolescent în postura de victimă întrucât efectele care urmează unui astfel de eveniment
alterează în mod definitoriu procesul de formare al personalității. Acest fapt nu poate conduce
la concluzia, eronată de altfel, că acest tip de infracțiuni sunt mai puțin traumatizante pentru o
persoană matură, însă aceasta beneficiaza de anumite pârghii care treptat îi pot permite
acesteia să depașească momentul dureros din viața ei.

Prin aceste infracțiuni se produce o gravă încălcare a integrității fizice a persoanei, a libertății
acesteia de a dispune în mod liber de propria persoană, de propriul corp, o intruziune în viaţa
intimă, o încălcare a libertății individului de a decide în mod liber cu privire la viaţa sa
sexuală, de a alege cu cine să întrețină relații intime, dar şi libertatea de a stabili natura şi
caracterul acestor relaţii.

În Noul cod penal legiuitorul a realizat o reorganizare a valorilor sociale care sunt protejate
alături de relațiile sociale care se construiesc în jurul acestor valori, în funcție de gravitatea
atingerilor care se pot realiza asupra lor. Anterior acestei reglementări se ridicau anumite
probleme legate de diferite delimitari conceptuale între noțiunea de act sexual și cea de
perversiune sexuală. Această problemă s-a încercat rezolvată printr-o decizie a Înaltei Curți de
Casaţie şi Justiţie, respectiv prin Decizia nr. III/2005', rezolvare care însă corespunde numai
parțial cu opțiunea legiuitorului în noul cod.

Mai mult raportul sexual în înţelesul pe care această sintagmă l-a cunoscut în mod tradițional
în dreptul nostru, acela de conjuncţie a organului sexual masculin cu cel feminin, actul sexual
oral şi respective actul sexual anal, indiferent dacă în aceste ultime cazuri este vorba de un act
heterosexual sau homosexual. De asemenea, în termenii art. 218 alin. 2 din Noul cod penal, se
includ în conţinutul infracţiunii de viol şi actele de penetrare vaginală sau anală, realizate în
alte modalităţi (prin introducere de obiecte, degete, etc.). Astfel definit, violul acoperă toate
actele de penetrare, indiferent dacă au fost comise de agresor asupra victimei sau dacă victima
a fost obligată să facă acest lucru. Infracțiunea de perversiune sexual în accepțiunea art. 201
C.pen. în vigoare nu se mai regăseşte sub aceeaşi denumire, ci sub cea de agresiune sexuală.
În art. 219 din Noul cod penal care va fi incident în cazul altor acte de natură sexuală decât
cele care realizează violul, adică acte care nu presupun penetrare sau act sexual oral (ex. acte
de masturbare), săvârşite sub imperiul constrângerii sau al stărilor asimilate acesteia. Criteriul
de distincţie între viol şi agresiunea sexuală sub aspectul elementului material se regăseşte şi
în cazul următoarelor două infracţiuni actul sexual cu un minor şi respectiv coruperea sexuală
de minori. Astfel, dacă actul presupune penetrare sau act sexual oral, vom fi în prezenţa
actului sexual cu un minor, iar dacă este vorba de orice alte acte de natură sexuală fapta se va
încadra ca şi corupere de minori.

CAPITOLUL 2. INFRACTIUNEA DE AGRESIUNE SEXUALA

Elementul material al infractiunii de agresiune sexuala este reprezentat de orice act de natura
sexuala realizat prin constrangere, altul decat cele incriminate prin infractiunea de viol. Prin
urmare, vor intra sub incidenta agresiunii sexuale orice alt act de natura sexuala care nu
presupune penetrare sau act sexual oral, savarsit sub imperiul constrangerii, al punerii in
imposibilitate de a se apara sau de a-si exprima vointa, ori profitand de aceasta stare (spre
exemplu, actele de masturbare). [M. Udroiu, V. Constantinescu, Noul Cod penal. Codul penal
anterior: prezentare comparativa, observatii, ghid de aplicare, legea penala mai favorabila,
Editura Hamangiu, 2014, p. 300]

Deşi avem această distincție între elementele materiale ale celor două infracțiuni nu putem
spune acelaşi lucru şi în privința condiției esentiale ataşate elementului material a celor două.
Întotdeauna pentru a fi în ipotezele prevăzute de aceste două infracţiuni trebuie să avem
prezentă constrângerea, punerea în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voința sau
profitarea de această stare.
CAPITOLUL 3. ACTUL SEXUAL CU UN MINOR
În ceea ce privește minorii dispozițiile existente în legislația romanească urmăresc să îi
protejeze pe aceştia împotriva oricăror forme de abuz. Tot în acest spirit vine şi incriminarea
prevăzută la articolul 220 din Noul cod penal, care urmăreşte o protecție împotriva abuzului
sexual, întrucât, aşa cum şi specialiştii din domeniu atenționează constant efectele care se
produc asupra minorului în urma întreţinerii de acte sexuale de orice natură sunt uneori
ireversibile. Acestea diferă însă în funcție de vârsta şi personalitatea copilului, de natura
incidentului, de relația pe care o are cu agresorul şi nu numai. În acest context legiuitorul
român a incriminat de- a lungul timpului infracţiunea de act sexual cu un minor adaptând
constant reglementarea acesteia la politica promovată la nivel internaţional şi la necesitățile
determinate de evoluţia înregistrată la nivel social.

Deosebirea faţă de agresiunea sexuală anterior analizată şi implicit faţă de viol este aceea că
în cazul actului sexual cu un minor nu mai avem prezentă condiția esențială atașată
elementului material, necesar pentru a întregi latura obiectivă şi anume ca actul să fie săvârşit
fără consimţământul victimei, în modalitățile anterior menționate. Existenţa acestui
consimţământ nu îl face ca el să fie şi valabil deoarece se consideră că minorul fie, dată fiind
varsta sa fragedă lipsa de experiență precum şi gradul de dezvoltare psihică, nu poate aprecia
corect implicațiile actului său de voință, fie libertatea sa de voință este mult restrânsă
deinfluența, autoritatea sau încrederea de care beneficiază sau uzează infractorul pentru a
comite fapta.

Subiecții infracțiunii.

- Subiectul activ

Subiectul activ al infracțiunii este necircumstanțiat din punct de vedere al sexului, putând fi
orice persoană. Se observă, încă o distincție față de reglementarea anterioară, în cadrul căreia
subiectul activ putea fi doar o persoană de sex bărbătesc. Apare, însă, o circumstanțiere în
funcție de vârstă în cazul formei-tip a infracțiunii și a variantei agravate prev. la alin. (2) al
art. 220 C. pen. Astfel, diferența de vârstă dintre subiectul activ și minor trebuie să fie mai
mare de 3 ani. Rațiunea legislativă a acestei cauze de nepedepsire reiterează scopul
incriminării, acela de a proteja minorul de eventualitatea unor abuzuri sexuale provenite de la
persoane mature, nefiind la fel de imperativ a proteja minorul de un alt minor.

- Subiectul pasiv

Subiect pasiv al infracțiunii de act sexual cu un minor poate fi orice minor, indiferent de sex.
Așa cum spuneam, în forma inițială a reglementării anterioare, era protejată doar minora.

În varianta-tip, subiectul pasiv trebuie sa aibă între 13 și 15 ani.

O controversă din literatura de specialitate a avut ca obiect limita de vârstă de 13 ani care
distinge infracțiunea de act sexual cu un minor de infracțiunea de viol (cea din urmă
reținându-se atunci când subiectul pasiv nu are vârsta de 13 ani). Opinia majoritară a susținut
că aceste împrejurări trebuie analizate in concreto, de la caz la caz, având în considerare
criteriul capacității minorului de a-și exprima voința, de a consimți la participarea la raportul
sexual.

Această infracțiune este una cu un grad ridicat de periculozitate având în vedere ca subiectul
pasiv, minorul, este o persoană care poate fi uşor antrenată în acțiuni cu risc sporit pentru
viaţa şi sănătatea lor, pot fi uşor manipulaţi, mintiţi, influenţaţi în a comite acte, ale căror
consecinţe negative nu pot să le prevadă.

Consecințele care pot fi generate de abuzul sexual asupra minorului țin în cea mai mare
măsură de sănătatea lui, de predispoziția acestuia spre Cepresie, susceptibilitatea consumului
de substanțe psihotrope, stresul post-traumatic pe care îl poate resimți minorul, tendițele spre
suicid. Acestea sunt printre cele mai grave efecte ale unei astfel de fapte, însă nu trebuie să
uităm de consecințele sociale pe care le presupune şi aici putem enumera comportamentul
sexual agresiv pe care îl poate dezvolta victima ulterior faptei, când minorul agresat se
transformă la rândul său în agresor sexual, scăderea nivelului de integrare şi adaptare socială.

Art. 220

(1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum și orice alte acte de penetrare vaginală
sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 și 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la
unu la 5 ani.

(2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani,
se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

(3) Fapta prevăzută la alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 16 și 18 ani, se
pedepsește cu închisoarea de la 2 la 9 ani și interzicerea exercitării unor drepturi dacă:

a) minorul este membru de familie al majorului;

b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori
de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de
dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;

c) fapta a pus în pericol viața minorului;

d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

(4) Fapta prevăzută la alin. (1) se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea

exercitării unor drepturi atunci când:

a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care

conviețuiește cu acesta;

b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori
de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de
dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;

c) fapta a pus în pericol viața minorului;

d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;

e) făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.

(5) Fapta prevăzută la alin. (2) se pedepsește cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea

exercitării unor drepturi atunci când:

a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care

conviețuiește cu acesta;

b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau
acesta a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori
de situația vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situații de
dependență, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze;

c) fapta a pus în pericol viața minorului;

d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;

e) făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani.

(6) Faptele prevăzute la alin. (1) și (2), precum și la alin. (4) lit. e) nu se sancționează dacă
diferența de vârstă nu depășește 3 ani.

(7) Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1)-(5) se pedepsește.

CONCLUZII
Lezarea integrității sexuale a minorilor creează un ecou negativ extrem de puternic în
reprezentarea colectivă a comunității, indiferent dacă vorbim de o societate modernă sau cu
tendințe în direcția conservatorismului. Pentru respectarea echilibrului și a proporționalității
între gravitatea faptelor și sancțiunile prevăzute de lege, politica penală trebuie să aibă în
vedere realitățile sociale la nucleul cărora se află valorile sociale ocrotite de legea penală,
realități a căror dinamică face ca acestea să se afle într-o constantă schimbare.

Cu toate acestea, în opinia mea, limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală pentru
infracțiunile îndreptate împotriva integrității sexuale a minorilor trebuie să reflecte, în orice
moment, un pericol social abstract extrem de ridicat, demn de avut în vedere cu maximă
atenție de către legiuitor la edictarea acestora. Procedând în această manieră, destinatarii legii
penale trebuie să conștientizeze că și-ar asuma un risc enorm în ipoteza în care ar adopta
rezoluția infracțională de a săvârși acest tip de fapte.

Este o împrejurare demonstrată de-a lungul istoriei politicii penale românești că, odată
sancționate mult mai dur infracțiunile de un anumit specific, frecvența comiterii acestora
scade, în mod gradual (chiar dacă nu se estompează), iar persoanele susceptibile de a adopta
conduita ce face obiectul infracțiunilor respective sunt, într-o oarecare măsură, descurajate în
luarea hotărârii infracționale.

Totodată, în mod evident, raționamentele ce stau la baza procesului legislativ trebuie să aibă
în vedere menținerea conformității reglementărilor cu principiile generale ale dreptului penal
(inclusiv cu principiul individualizării, al reacției sociale împotriva infracțiunilor, dar și al
umanismului), precum și cu normele naționale și cu cele europene, la respectarea cărora statul
român s-a obligat printr-o serie de tratate și convenții.
BOBLIOGRAFIE
1. Valerian Cioclei, Drept penal. Partea specială. Infracțiuni contra persoanei, Bucureşti, Ed.
C. H. Beck, 2009.

2. Georgiana Bodoroncea, Valerian Cioclei, Irina Kuglay, Lavinia Valeria Lefterache, Teodor
Manea, Iuliana Nedelcu, Francisca-Maria Vasile, Codul penal. Comentariu pe articole. Art. 1-
446, Bucureşti, Ed. C.H. Beck, 2014.

3. Gérald Lopez, Violențele sexuale asupra copiilor, Cluj, Editura Dacia, 2001.

4. Shanti Shapiro, George Dominiak, Sexual trauma and psychopatology clinical intervention
with adult survivors, New York, Lexinton Book, 1991.

5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. III din 23 mai 2005 cu privire la intelesul ce
trebuie atribuit actelor la care se referă art. 197 alin. I si art. 198, precum şi art. 201 din Codul
penal.