Concepte definitorii privind delincventa juvelina

Devianta- prin deviant se intelege orice conduita, gest sau manifestare care incalca normele
scrise sau nescrise ale societatii sau ale grupului social particular din care face parte persoana
care a avut o astfel de conduita.
Delincventa juvelina- prin delincventa juvenila se intelege totalitatea faptelor ce constitue
incalcare a normelor juridice (indiferent de caracterul penal al acestora), comise la un moment
dat, intr-un anumit mediu de catre minori.
Criminalitatea minorilor- se intelege totalitatea infractiunilor savirsite pe un anumit teritoriu ,
intr-o perioada determinate de timp , de catre persoane care nau implinit virsta de 18 ani.
Totodata conceptul de delincventă nu trebuie confundat cu cel de devianţă.
,Altfel spus sfera conceptului de deviantă este mai larga şi cuprinde notiunea de delincventa.
In acest sens sa aratat ca devianta consta in orice act, conduita sau manifestare care violeaza
normele scrise sau nescrise ale societatii ori ale unui grup social particular.
 Este un tip de comportament care se opune celui conventional sau conformist şi cuprinde nu
numai incalcarile legii, ci orice deviere de conduit. Devianta include acele comportamente care
se abat de la sau intra in conflict cu standardele acceptate in societate.
Vorbind despre coraportul existent intre termenul delincventă juvenilă şi termenul
criminalitatea minorilor
este necesar sa evidentiem ca criminalitatea minorilor exprima totalitatea infractiunilor comise
de minori la atingerea virstei de raspundere penala adica se are in vedere virsta generala de 16
ani şi pentru unele componente de infractiune prevazute de art21 CP RM virsta de 14 ani. Cind
vorbim despre delincventa juvenila avem in vedere nu doar infractiunile comise de minor ci
toate incalcarile de lege, si nu are importanta virsta la care au fost ele comise, vorbim despre
totalitatea incalcarilor de la normele legale şi morale comise de fiinte umane pina la implinirea
virstei de 18 ani. Deci termenul delincventă juvenilă este mai larg, referinduse la un spectru mai
larg de subiecti, precum şi de incalcari comise de minori.
De asemenia in cazul minorilor este mai oportun de a folosi notiunea de delincventa juvenila –
tot in sens de criminalitate-termenul impunindu-se in doctrina pe motiv ca este mai putin
traumatizant fata de notiiunea de criminalitate folosita in cazul adultilor, exprimind, totodata,
un spectru mai larg in comparatie cu criminalitatea minorilor.
 Particularităţile delincvenţei juvenile
Din definiţiile date delincvenţei juvenile rezultă că acestui fenomen îi sînt specifice o serie de
trăsături sau caractere generale, definitorii, care îi dezvăluie etiologia complexă şi îi conferă un
loc aparte în cadrul manifestărilor sociale negative.
1) O primă trăsătură a delincvenţei juvenile este că ea are un caracter social de masă, în sensul
că are o anumită frecvenţă şi se dezvoltă în societate, care poate fi înfăţişată în cifre, ceea ce
justifică utilizarea unor metode statistico–matimatice pentru elaborarea concluziilor referitoare
la dinamica şi structura delincvneţei juvenile, la prognoze şi măsurări pentru prevenirea şi
combaterea delincvenţei juvenile la scara întregii societăţi.
2) Caracterul instorico–evolutiv, care exprimă ideea persistenţei fenomenului delincvenţa
juvenilă, dar în structură şi dinamică diferită, de la o epoca la alta, de la o ţară la alta sau de la o
zonă geografică la alta. Delincvenţa juvenilă a însoţit întreaga istorie a societăţii omeneşti şi nu
există premise pentru a considera că acest fenomen va dispărea, indiferent de orînduirile
sociale care vor succeda. Caracterul istorico – evolutiv nu înseamnă doar o repetiţie mecanică
constantă, ascendentă sau descendentă, a fenomenului delincvenţei juvenile, ci producrea unor
schimbări în structura şi dinamica fenomenului, în formele de exprimare, în raport de care
trebuie căutate cauzele şi remediile.
3) Caracterul prejudiciabil, exprimat în periculozitatea socială pe care o are în sine fenomenul
delincvenţei juvenile pentru valorile sociale şi individuale ocrotite de normele dreptului şi ale
moralei, pentru întregul sistem de valori consacrate de cultura şi civilizaţia umană.
4) Caracterul complex al delincvenţei juvenile, cu valenţe predominant bio – psiho – sociale.
Această trăsătură exprimă faptul că delincvenţa juvenilă nu există în afara societăţii,
comportamentului şi activităţii acestuia. Fenomenul reflectă deci şi individualitatea bio-psiho-
socială a participanţilor la comiterea diferitelor încălcări ale normelor morale şi de drept, care
exprimă atît caracterul complex al etiologiei comportamentului antisocial al minorilor, cît şi
diversitatea tipurilor existente.
5) Caracterul variabil al delincvenţei juvenile, care derivă din varietatea încălcărilor de lege şi
de morală comise de minori, cît şi din varietatea de exprimare concretă a minorilor prin
acţiunile ilicite comise. Aşa cum nu există doi oameni identici, tot aşa nu există nici încăplcări de
acţiuni ilicite identice.
6) Caracterul condiţional al delincvenţei juvenile, constînd în aceea că, fiind un fenomen cu
manifestări fizico–sociale, delincevneţa juvenilă nu poate exista în afara unui proces cauzal, nu
poate fi de natură necondiţionată, acauzală. Toate încălcările de lege şi morală comise de
minori sînt favorizate de anumiţi factori; totodată, este posibil de a acţiona pentru descoperirea
acestor factori şi pentru combaterea lor prin măsuri preventive şi de represiune penală.
Obiectul de studiu al delincvenţei juvenile
Criteriul principal de delimitare a unei discipline de alta reprezintă obiectul ei de studiu. În
dependenţă de ceea ce constituie obiectul de studiu al cursului respectiv, în diferite state se
preia fie o denumire sau alta a acestuia, cum ar fi: Drept penal al minorilor, Criminalitatea
minorilor şi, respectiv, Delincvenţa juvenilă. Deoarece cursul dat îşi propune un studiu mai
amplu decît normele juridice penale în materie, obiectul de studiu va fi complex.
In concluzie deduce ca obiectul de studio a delincventei juveline il constitue personalitatea
infractorului minor, cu o sinteză de trăsături bio – psiho – sociale, care au un înalt grad de
stabilitate şi atribuie o identitate de sine individului delincvent, materializat într-un
comportament antisocial, precum şi alegerea căilor ilicite pentru satisfacerea necesităţilor sale,
sau, în caz de necesitate, neîndeplinirea acţiunilor utile pentru preîntîmpinarea lor, reacţia
socială faţă de cele comise de către minori, precum şi prevenirea şi combatrerea acţiunilor
ilicite şi imorale în rîndurile minorilor.
Nu în ultimul rînd este de menţionat că geneza şi, deci, obiectul de cercetare al Delincvenţei
juvenile se face din 4 perspective: psihosocială, criminologică, evoluţionistă, clinică.
 Scopul şi funcţiile delincvenţei juvenile
Delincvenţa juvenilă are ca scop principal apărarea împotriva încălcărilor de lege comise de
minori, precum şi prevenirea comiterii unor fapte interzise de legea penală. Vorbind despre
apărarea celor mai importante valori socale ocrotite de legislaţia în vigoare, este necesar a
evidenţia că, întîi de toate, are loc apărarea vieţii şi sănătăţii persoanei, drepturile şi libertăţile
omului, proprietatea omului, mediul înconjurător, orînduirea constituţională, suveranitatea
Republicii Moldova, pacea, securitatea omenirii, precum şi alte valori ocrotite atît de legea
penală, cît şi de alte acte normative. Scopul de prevenire a comiterii unor fapte interzise de
legislaţia în vigoare se realizeză prin două mari direcţii de bază. În primul rînd, are loc
prevenirea generală, care se referă la toţi minorii în abţinerea din partea lor de a comite fapte
interzise de legislaţia 21 în vigoare şi, în al doilea rînd - prevenirea specială, care se referă doar
la minorii care au încălcat prevederile legislaţiei şi se realizezază prin aplicarea măsurilor de
constrîngere împotriva unor astfel de persoane.
Pe lîngă scopurile nomunalizate, delincvenţa juvenilă mai realizează şi următoarele funcţii:
Funcţia descriptivă- constă în studierea şi consemnarea datelor privind volumul criminalităţii
minorilor, fie global, fie într-o ţară, fie într-o anumită zonă geografică, într-o anumită unitate de
timp. Prin această funcţie se realizează, totodată, cunoaşterea structurii criminalităţii minorilor,
felul crimelor săvîrşite pe tipuri sau grupuri de infracţiuni (de exemplu – omoruri, vătămări
corporale, violuri, infracţiuni contra patrimoniului – furturi, tîlhării, jafuri etc.), precum şi după
locul săvîrşirii (criminalitatea urbană sau rurală).
Funcţia explicativă-are menirea de a favoriza cunoaşterea reală a fenomenului criminalităţii
minorilor, în special a cauzelor, condiţiilor, factorilor comiterii lor, respectiv etiologia crimelor.
Funcţia predictivă-se realizează în direcţia anticipării unor modificări cantitative şi calitative ale
fenomenului infracţional în rîndurile minorilor, atît în ceea ce priveşte tipologiile infracţionale,
cît şi autorii implicaţi, pe o anumită perioadă de timp, într-un spaţiu determinat în scopul
elaborării şi realizări unor măsuri adecvate pentru prevenirea şi combaterea acestuia.
Funcţia profilactica- se materializează în elaborarea ştiinţifică a unui sistem eficient de
prevenire şi combatere a criminalităţii minorilor în baza sintetizării cunoştinţelor teoretice
referitoare la fenomenul infracţional, crimă, personalitatea infractorului minor, cauzele,
condiţiile criminalităţii minorilor, precum şi referitoare la minor, ca victimă a infracţiunii,
corectării lui în spiritul respectării legilor.
Metodele de cercetare a delincvenţei juvenile
Metoda statistică are ca sarcină de bază descrierea numerică a stării şi dinamicii criminalităţii
minorilor după indicatorii absoluţi şi relativi, precum şi a modalităţilor de combatere a
criminalităţii minorilor de către organele de stat şi obşteşti. O altă sarcină este stabilirea
legăturilor statistice, interdependenţelor şi raporturilor dintre starea şi dinamica criminalităţii
minorilor şi evoluţia unor sau altor procese sociale, 22 între starea şi dinamica criminalităţii
minorilor şi evoluţia unor sau altor procese sociale, între starea şi dinamica criminalităţii
minorilor şi activitatea organelor de drept. O altă sarcină a metodei statistice este de a
determina tendinţele evaluării criminalităţii şi determinantele acesteia. Ultima sarcină se
realizezaă prin relevarea aspectelor pozitive şi a deficienţiilor din practica combaterii
criminalităţii minorilor, care va contribui la elaborarea propunerilor şi recomandărilor privind
desăvîrşirea acesteia.
Metoda observării constă în perceperea şi descrierea anumitor fapte, evinimente.
Metoda experimentală reprezintă observarea desfăşurată a unui fenomen sau a mai multor
fenomene şi, ulterior, pe calea experimentului se vor stabili legăturile de intercondiţionare între
fenomenele care au avut loc şi elaborarea, pe baza celor petrecute, a unei ipoteze de
veridicitate sau falsitate.
Metoda istorică constă în cercetarea unui fenomen pe baza apariţiei lui, evoluţiei şi dispariţiei
ulterioare.
Metoda comparativă oferă posibilitatea demonstrării legăturii cauzale între evenimentele
petrecute; comparîndu-le, se demonstrează existenţa sau inexistenţa lor într- o perioadă
determinată de timp, într-un loc determinat şi dependenţa unuia faţă de celălat.
Metoda de predicţie oferă posibilitatea prevestirii unor evenimente care pot avea loc în viitor şi
elaborării unor măsuri de precauţiune pentru prevenirea acestui fenomen.
Legăturile delincvenţei juvenile cu alte ştiinţe juridice şi nejuridice
Delincvenţa juvenilă se poate coraporta unor discipline juridice, precum şi celor nejuridice, unor
ramuri de drept, cît şi unor ştiinţe ce nu depăşesc cadrul de reglementare juridică.
1)O primă legătură strînsă pe care o are delincvenţa juvenilă este cu dreptul penal, deoarece
ambele cercetează fenomenul criminalităţii, deşi dreptul penal totuşi are ca obiect o sferă mai
restrînsă a criminalităţii, şi anume: infracţiunea răspunderea penală- pedeapsa. Delincvenţa
juvenilă cercetează faptele (infracţiuni, contravenţii, delicte) comise de subiecţi minori, cauzele
dezvoltării unui comportament delincvent, condiţiile şi evoluţia acestuia. Ambele discipline au
ca finalitate combaterea şi prevenţia comportamentului infracţional. 23 Dacă delincvenţa
juvenilă este cea care propune sancţiunile oportune aplicate minorilor, atunci dreptul penal
este cel care, legiferîndu-le, le va aplica avînd ca bază legea penală. 2)O altă ramură de drept cu
mare adiacenţă este dreptul procesual penal, care reprezintă o activitate reglementată de lege,
pe care o desfăşoară autoritatea judiciară, cu participarea activă a persoanelor interesate, ca
titulare de drepturi şi obligaţii, în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor care
constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie sancţionată
potrivit legii şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. 1 Conexiunea
dintre discipline am putea să o tratăm prin următoarea paralelă: - dacă procesul penal este o
activitate desfăşurată de organele judiciare, atunci delincvenţa juvenilă, nefiind o activitate prin
sine însăşi, este realizată de un spectru mai larg de subiecţi: doctrinari, organe de drept; - dacă
procesul penal este o activitate reglementată de lege, atunci delincvenţa juvenilă este o
disciplină, un domeniu de studiu, care cercetează actele normative în materie, precum şi
propune crearea sau modificarea acestora; - procesul penal se realizează într-o cauză penală,
delincvenţa juvenilă există oricînd: prealabil procesului, concomitent acestuia sau postproces.
3)Delincvenţa juvenilă şi criminologia au legătură strînsă, deorece criminologia studiază
fenomenul criminalităţii în general, delincvenţa juvenilă însă cercetează doar fenomenul
delincvenţial în rîndurile minorilor; criminologia studiază persoanlitatea infractorului, stabilind
multitudinea de factori şi condiţii care îl determină să comită fapte interzise de legea penală, pe
cînd delincvenţa juvenilă studiază personalitatea delincventului minor, delictele comise cel mai
des de minori, cauzalitatea acestora, sancţiunile aplicate minorilor. Criminologia stabileşte
modalităţi generale de prevenire şi combatere a criminalităţii, pe cînd delincvenţa juvenilă
enumeră modalităţile specifice, determinate de vîrsta fragedă, de luptă cu criminalitatea în
rîndurile minorilor, de elaborare a unor măsuri eficiente de educare a tinerei generaţii.
4)Delincvenţa juvenilă şi psihologia au legătură strînsă, deoarece psihologia oferă posibilitatea
cunoaşterii proceselor psihice, temperamentului, caracterului minorului, etapele de dezvoltare
a minorului şi particularităţile specifice fiecărei perioade de vîrstă, 24 factorii de dezvoltare şi de
viaţă care îşi pun amprenta pe formarea lui ca delincvent minor. 5)Delincvenţa juvenilă şi
psihiatria de asemenea au legătură între ele, deoarece psihiatria studiază criminalitatea
minorilor sub aspectul deviaţiei penale, care îşi are originea nu numai în factori exogeni
(externi), dar adesea se datorează exacerbării unor laturi ale personalităţii, cu dereglări la limtă
sau chiar în domeniul patologiei mentale. 6)Există legătură şi între delincvenţa juvenilă şi
statistica, deoarece statistica constituie una dintre sursele cele mai importante de date
referitoare la criminalitate ca fenomen social de masă, oferind astfel delincvenţei juvenile
informaţie în vederea stabilirii stării şi dinamicii fenomenului. Statistica oferă informaţii în
legătură cu evoluţia diferitelor categorii de infracţiuni sau delicte, creşterea lor în anumite zone
sau descreşterea lor în altele, încercînd astfel să prezinte o imagine cît mai veridică asupra
tendinţelor delincvenţei juvenile.
Reglementarile Consiliului European in materia delincventei juveline

In materia delincventei juveline Consiliu Europei a adoptat un set de recomandari orientate

spre protectia copiilor , prevenirea delicventei juvenile , justitia juvenila.
Printre obiectivele Consiliului Europei se inscriu: promovarea democrației pluraliste, problema
securității cetățeanului, combaterea rasismului, xenofobiei, intoleranței, protecția minorităților
naționale, coeziunea socială si calitatea vieții, cooperarea si coeziunea judiciară.
Printre recomandările Comitetului de Ministri putem evidenția Recomandarea nr.(78)62
privind delincventa juvenila si schimbarea sociala, adoptata de Comitetul de Ministri la 29
noiembrie 1978 la cea de a 296-a reuniune a Comitetului.
 Această recomandare este orientată spre protecția copiilor, justiția penală aplicată minorilor
infractori, integrarea acestora in societate, precu si spre prevenirea delincvenței juvenile. Ea are
la bază dezvoltarea copilului, a mediului social in care creste si se dezvoltă acesta, fiind propuse
concomitant:
 Imbunătăirea condiiilor de cazare si facilităilor sociale pentru familiile cu copii aflate în
situatii defavorabile, prin efectuarea de servicii de cazare disponibile si adecvate
pentru a promova cele ma bune condiii de dezvoltare a tinerilor;
 Să se asigure că există o oportunitate pentru toti adolescentii să aibă pregătire
profesională, care corespunde intereselor si aptitudinilor lor;
 Sporirea ajutoarelor financiare pentru familiile cu multi copii, astfel asigurînd grija si
siguranta acestora;
 Revizuirea sistemelor scolare, urmarinduse ca scoala să asigure necesităile fiecărui copil,
în dependentă de cerintele moderne ale societăii actuale, astfel putînd detecta din timp
dificultăile acestora atît la nivel psihologic, cît si social.
O alta recomandarea a Consiliului Europei este Recomandarea nr.(87)20 a Comitetului de
Ministri privind reactiile sociale la delincventa juvenila, adoptata la 17 septembrie 1987 .
Aceasta recomandare se refera cu precadere la prevenirea delincventei juvenile, in special
facind o paralela la conditiile de dezvoltare a minorilor, precum si la sanctiunile applicate
acestora. O importanata deosebita se acorda sistemului penal pentru minori, care ar trebui sa
fie caracterizat prin obiectivul sau de educatie so de integrare sociala si care ar trebui sa
elimine, pe cit posibil, inchisoarea pentru minori. In cadrul acestei recomandari este accetuat
rolul institutiilor de socializare intr-o societate in schimbare, guvernelor statelor member fiindu-
le propus sa revizuiasca si sa implimenteze in legislatia lor, in cazurile necesare urmatoarele
puncte:
1) Prevenirea: prevede intreprinderea sau continuarea eforturilor specializate de prevenire a
delincventei
2) Mediere: Intervenirea organelor special de protectie a copilului, pe linga procurori. La fel sa
se ia in considerare participarea familiei in process, precum si asigurarea protejarii intereselor si
drepturilor minorului.
3) Proceduri impotriva minorilor- se refera in special la retinerea minorilor, la privarea acestora
de libertate.
4) Interventiile- in special se urmarestew scopul de a se asigura ca interventiile in ceea ce
priveste minorii delincventi sunt orientate catre beneficiul acesora
5)Cercetarea- presupune promovarea unei cercetari comparative in domeniul delincventei
juvenile, astfel incit sa se ofere o baza pentru politica promovata in acest domeniu.
La fel putem mentiona si recomandarea din 19 octombrie 1992 a Comitetului de Ministrii al
Consiliului Europei referitoare la Regulile europene cu privire la sanctiunile si masurile
comunitare, referinduse la sanctiunile neprivative de libertate in sistemul European al
drepturilor omului.
La 17 noiembrie 2010 au fost adoptate liniile directorii ale Comitetului de Ministri al CE privind
Justitia adoptata copiilor. Aceste linii trateaza problemele si rolul drepturilor si necesitatilor
minorilor in cadrul pricedurilor judiciare si in cadrul alternativelor la aceste procedure. Liniile
directorii vizeaza in mod special ca in cursul procedurilor sa fie respectate toate drepturile
copiilor, in special dreptul la informare, la reprezentare, la participare si la protective, tininduse
cont de nivelul de maturitate si intelegere a copilului, de circumstantele cauzei.
Pe linga liniile directorii in 2016 Comitetul de Ministri al Consiliului Europei a adoptat o noua
Strategie privind drepturile copilului pentru perioada 2016-2021 care identifica cinci
prioritati:
1 oportunitati egale pentru toti copii
2 participarea tuturor copiilor
3 o viata fara violenta pentru toti copii
4 justitie prietenoasa copiilor
5 drepturile copiilor in mediul digital.
 Reglementarile Natiunilor Unite in material delincventi juvenile
Organizaţia Naţiunilor Unite s-a preocupat mereu de elaborarea unor ansambluri minime de reguli
susceptibile de aplicare minorilor delincvenţi. ONU promovează un „proces de reformă a dreptului
penal” în privinţa minorilor delincvenţi. Organul principal cu atribuţii în domeniu, din cadrul ONU, este
Consiliul Economic şi Social (ECOSOC), ajutat în activitatea sa de către comisiile economice regionale şi
de către alte comisii specializate ce includ experţi în diverse domenii, fie de comitete ad-hoc. De
asemenea, în scopul asigurării prevenţiei delincvenţei minorilor, este de remarcat activitatea
Comitetului pentru prevenirea crimei şi luptă împotriva delincvenţei. ONU organizează, la fiecare 5 ani,
Congresul internaţional pentru combaterea, prevenirea şi tratamentul delincvenţilor. Rolul covârşitor al
ONU a fost exercitat odată cu adoptarea de către Adunarea Generală, în 1989, a Convenţiei cu privire la
drepturile copilului. Preocupări în materie au fost şi anterior adoptării Convenţiei: în 1924, la al V-lea
Congres al Ligii Naţiunilor, care a adoptat cinci puncte privind drepturile copilului; „Declaraţia de la
Geneva”; Declaraţia ce conţinea zece principii privind bunăstarea şi protecţia copilului din 1959,
adoptată de Adunarea Generală; Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice din 1966, care în
art.6 alin.(5) stipula: „O condamnare la moarte nu poate fi pronunţată pentru crime comise de persoane
sub vârsta de 18 ani”, iar în art.14 alin.(4) prevedea: „Procedura aplicată tinerilor va ţine seama de
vârsta lor şi de interesul reeducării lor”. Primul Congres al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru
prevenirea crimei şi tratamentul delicvenţilor, care a avut loc la Geneva în 1955, adoptă Reguli minime
standard pentru tratamentul deţinuţilor, aprobate de Consiliul Economic şi Social. Al doilea Congres al
ONU a avut loc la Londra în 1960, fiind preocupat de noi forme ale delincvenţei juvenile, de impactul
mass-media asupra delincvenţei juvenile şi de privaţiunea de libertate de scurtă durată aplicată
minorilor. În al treilea Congres al ONU, care a avut loc la Stockholm, a avut ca temă „Prevenirea crimei şi
a delincvenţei”, fiind abordate probleme privind combaterea recidivismului şi măsurile speciale de
prevenire a acestuia, tratamentul aplicat tinerilor delincvenţi. La al cincilea Congres al ONU, care şi-a
desfăşurat lucrările sub genericul „Prevenirea crimei şi calitatea vieţii”, au fost abordate probleme
privind tratamentul judiciar al tinerilor, înainte şi după trecerea la actul delincvent, acestea fiind
considerate de o deosebită importanţă în prevenirea delincvenţei. Ansamblul de reguli minime pentru
tratamentul deţinuţilor se situează printre primele documente cu caracter de recomandare pe care le-a
promulgat ONU. S-a ajuns să se recunoască că aceste texte au efect pe scară mondială. Chiar dacă
există, încă, astăzi ţări în care punerea lor în practică se află doar la nivel de aspiraţie, nefiind tradusă în
realitate, acest Ansamblu de reguli minime continuă să exercite o influenţă importantă asupra
personalului penitenciarelor. Rezoluţia 40/33 din 29 noiembrie 1985 adoptă, în cadrul celui de-al
şaptelea Congres, Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei
pentru minori (Regulile de la Beijing). Adoptarea acestor standarde a pornit de la recunoaşterea faptului
că tinerii nefiind decât la stadiile iniţiale de dezvoltare a personalităţii lor, au nevoie, pentru a se
dezvolta psihic şi intelectual şi pentru a se integra mai bine în societate, de o atenţie şi o asistenţă
deosebite şi trebuie să fie protejaţi de lege potrivit condiţiilor care garantează liniştea, libertatea,
demnitatea şi siguranţa lor. Date fiind modificările rapide şi, de regulă, radicale ale stilurilor de viaţă a
tinerilor şi ale formelor şi dimensiunilor criminalităţii juvenile, reacţiile societăţii şi ale justiţiei la
criminalitatea şi delincvenţa juvenilă sunt de cele mai multe ori reprimante şi de neadaptat. Se impune,
deci, necesitatea de a revedea şi de a evalua programele şi măsurile existente şi de a planifica justiţia
pentru minori în contextul mai larg al obiectivelor dezvoltării globale . Printre obiectivele Regulilor de la
Beijing figurează sistemul justiţiei pentru minori, care trebuie să asigure bunăstarea minorilor şi să facă
în aşa fel, încât reacţia faţă de delincvenţii juvenili să fie întotdeauna corespunzătoare circumstanţelor
delincvenţilor şi delictelor.
Al optulea Congres al ONU a avut loc la Havana în 1990, cu genericul „Cooperarea internaţională
pentru prevenirea crimei şi pentru justiţie penală în perspectivele secolului XXI”. Tematica este una
generală, dar care a făcut referiri şi la strategiile de prevenire a delincvenţei minorilor. De asemenea, o
importantă realizare a ONU o reprezintă Regulile de la Rijadh, adică Principiile Naţiunilor Unite pentru
prevenirea delincvenţei juvenile, adoptate prin Rezoluţia 45/112 din 14 decembrie 1998. Intervenţia
ONU se face nu doar faţă de delincvenţii minori, dar şi faţă de prevenirea victimizării minorilor. Astfel, pe
plan internaţional, interesul faţă de fenomenul maltratării copiilor a crescut progresiv, pe măsură ce au
fost relevate, mai ales de către mass-media, tot mai multe cazuri de abuz, în toate colţurile lumii.
Practic, aproape în fiecare zi, sunt depistate noi situaţii de copii neglijaţi, abuzaţi, mutilaţi, vânduţi,
traficaţi. Extinderea acestui flagel tinde să devină o problemă socială majoră, de actualitate, fiind destul
de răspândit peste tot în lume. La primul Congres mondial privind lupta împotriva exploatării sexuale a
copiilor în scopuri comerciale (Stockholm, august 1996) au fost adoptate Declaraţia şi Planul Mondial de
Acţiune pentru eliminarea exploatării sexuale a copiilor în scopuri comerciale, iar statele reprezentate s-
au angajat să elaboreze propriile planuri naţionale.
 Standartele internationale ale UE in material delincventei juvenile

Uniunea Europeană, de asemenea, tinde să reglementeze sau să stabilească un cadru legal de

contracarare a delincvenţei juvenile. În acest sens este de menţionat Rezoluţia Parlamentului European
din 21 iunie 2007 privind delincvenţa juvenilă: rolul femeilor, al familiei şi al societăţii (2007/2011(INI)),
prin care se „subliniază faptul că fenomenul delincvenţei juvenile poate fi combătut în mod eficient
numai prin adoptarea unei strategii integrate la nivel naţional şi european, care va cuprinde trei principii
directoare: prevenţia, măsurile judiciare şi extrajudiciare şi integrarea socială a delincvenţilor minori”.
Tinzând spre o strategie europeană, Rezoluţia menţionează:

1)Se recomandă statelor-membre să elaboreze şi să adopte fără întârziere, în colaborare cu Comisia, o

serie de norme şi principii directoare minime în domeniul delincvenţei juvenile, comune tuturor statelor
membre, care să se axeze pe cei trei piloni fundamentali reprezentaţi, în primul rând, de prevenţie, în al
doilea rând, de măsurile judiciare şi extrajudiciare şi, în al treilea rând, de reabilitare, integrare şi
reinserţie socială, pe baza principiilor stabilite la nivel internaţional prin Regulile de la Beijing şi
Principiile de la Riyadh, prin Convenţia ONU privind drepturile copilului, precum şi prin alte convenţii
internaţionale în acest domeniu;

2)Se consideră că obiectivul unei abordări comune la nivel european ar trebui să fie acela de a elabora
modele de intervenţie pentru soluţionarea şi gestionarea delincvenţei juvenile, în timp ce recursul la
măsuri privative de libertate şi la sancţiuni penale ar trebui să constituie ultima alegere şi să fie pus în
aplicare doar atunci când se consideră absolut necesar;

3)Se consideră că integrarea şi participarea tinerilor la toate chestiunile şi deciziile care îi privesc sunt
condiţii indispensabile pentru definirea unor soluţii comune, care să se bucure de success, motiv din
care consideră că asesorii instanţelor pentru minori ar trebui nu doar să aibă experienţă în domeniul
educaţiei tinerilor, ci şi să fi beneficiat de o pregătire care să-i sensibilizeze la problema violenţei în
rândul tinerilor;

4)Se subliniază că unul din elementele de prevenire şi de combatere a delincvenţei juvenile constă în
dezvoltarea unei politici de comunicare care să permită sensibilizarea publicului la aceste probleme,
eliminarea violenţei din mass-media şi sprijinul mediilor audiovizuale a căror grilă de programe nu este
axată exclusiv pe programe violente, solicită, în consecinţă, fixarea unor norme europene cu scopul de a
limita difuzarea violenţei atât în mediile audiovizuale, cât şi în presa scrisă;

5)Se salută intrarea în vigoare a unui cadru european de autoreglementare, prin care întreprinderile
europene se angajează în favoarea protejării adolescenţilor şi copiilor care folosesc telefoane mobile;
subliniază, prin urmare, necesitatea unor propuneri concrete din partea Comisiei, constrângătoare la
nivel european, în ceea ce priveşte informarea şi sensibilizarea legate de navigarea sigură pe Internet şi
utilizarea sigură a telefoanelor mobile.
În cadrul Agendei Uniunii Europene pentru drepturile copilului din 2011, Comisia Europeană urmează să
exercite un şir de acţiuni de transformare a sistemului judiciar din Uniunea Europeană într-un sistem în
interesul copilului, în special prin:

-adoptarea unei directive privind drepturile victimelor, care să acorde o protecţie sporită victimelor
vulnerabile, inclusiv copiilor;

-prezentarea unei propuneri de directivă privind unele măsuri de protecţie speciale destinate
persoanelor suspectate sau acuzate care sunt vulnerabile;

-revizuirea legislaţiei europene privind facilitarea recunoaşterii şi executării hotărârilor privind

răspunderea părintească, în vederea garantării faptului că, în interesul copilului, hotărârile pot fi
recunoscute şi executate cât mai repede posibil, inclusiv, dacă este cazul, prin stabilirea unor standarde
minime comune;

-încurajarea activităţilor de formare pentru judecători şi alţi reprezentanţi ai profesiei la nivel european
cu privire la participarea optimă a copiilor la sistemele judiciare.