Sarcini pentru seminar

Dreptul familiei
Tema: „Obligația de întreținere dintre membrii familiei”,
(Neagu Viorica Gr 1806)

* Noțiunea și caracterele juridice ale obligației legale de întreținere

Codul Familiei conţine principiul potrivit căruia membrii familiei sunt datori să-şi acorde unul
altuia sprijin moral şi ma- terial reciproc. Obligaţia de întreţinere dintre membrii familiei, fiind una
legală, formează cea mai vastă instituţie a dreptului familiei. Prevederile legii sunt permisiv-
imperative, ceea ce în- seamnă că membrii familiei, între care există obligaţia respecti- vă, pot
încheia un contract privind plata pensiei de întreţinere în care să fie reglementată mărimea,
condiţiile şi modul de plată a întreţinerii, iar în lipsa înţelegerii dintre ei, se vor aplica prevederile
imperative ale legii. Şi, deoarece în cele mai multe cazuri apar litigii între membrii familiei este
foarte nesar sa realizăm importanța definirii, identificarea și analizarea noțiunii și caracterelor
juridice ale obligației legale de întreținere dintre membrii familiei.
În jurisprudenţă raporturile de întreţinere pot fi divizate, după modul de apariţie a acestora, în două
categorii: întreţinerea legală şi întreţinerea contractuală. Întreţinerea legală este obligaţia născută din
prevederile Codului familiei, iar întreţinerea contractuală reprezintă obligaţia survenită în urma
încheierii unui act juridic, cum ar fi contractul de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe
viaţă sau contractul de rentă viageră. În prezentul studiu ne vom referi la obligaţia legală de
întreţinere şi problemele pe care le ridică aceasta la etapa actuală.
Una dintre cele mai utilizate noţiuni ale obligaţiei de întreţinere este noţiunea autorului român
Filipescu Ion P., care o defineşte în felul următor: obligaţia legală de întreţinere – este îndatorirea
impusă de lege unei persoane de a acorda altei persoane mijloace necesare traiului, inclusiv
satisfacerea nevoilor spirituale şi – în cazul obligaţiei de întreţinere a părinţilor fată de copiii lor
minori – mijloacele pent- ru educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională.
Obligaţia legală de întreţinere se fundamentează pe afecţiunea şi prietenia care există între membrii
familiei, cât şi pe regulile de convieţuire socială şi are ca scop ajutarea persoanei apropiate aflate în
nevoie. Nevoia fiind situaţia în care se găseşte o persoană care nu-şi poate procura cele necesare
traiului, care nu are venituri – fie dobândite prin muncă, fie produse de bunurile sale, ori alte bunuri
de valoare sau ce depăşesc ceea ce îi este necesar existenţei – care, eventual, ar putea fi vândute
pent- ru a-şi procura cele necesare întreţinerii. Respectiv, scopul obligaţiei de întreţinere reprezintă
ajutarea şi reabilitarea persoanelor aflate în neputinţă, în baza relaţiilor de familie sau celor similare
acestora. Daca este să privim apariţia relaţiilor de întreţinere cu ideea realizării scopului obligaţiei
legale din punct de vedere juridic, atunci, ca relaţie juridică, obligaţia de întreţinere ia naştere în
baza unui acord dintre părţi sau în baza unei hotărâri judecătoreşti, con- form căreia unii membri ai
familiei sunt îndreptăţiţi să primească întreţinerea, iar alţii sunt îndatoraţi să o presteze
beneficiarilor prestaţiei date.
Astfel, analizând scopul şi reglementarea obli- gaţiei legale de întreţinere, am putea desprinde ca-
reva caractere specifice acesteia, care o deosebesc într-un mod individual de alte tipuri de obligaţii
ce sunt prezente în raporturile dintre oameni. Indivi- dualizarea dată este necesară pentru trasarea
unor graniţe clare între obligaţia legală de întreţinere şi celelalte tipuri de obligaţii, care, deşi
aparent sunt similare, se deosebesc semnificativ una de alta. Aşa- dar, obligaţia legală de întreţinere
are următoarele caractere:
Caracterul legal.
Caracterul dat al obligaţiei de întreţinere rezultă din faptul că ea este stabilită de lege, există în
condiţiile legii şi există numai între persoanele prevăzute de lege. Aceste dispoziţii sunt imperative,
deoarece sunt prevăzute în scopul de a ocroti, de a se asigura existenţa persoanelor an- ume care se
află în nevoie, din cauza incapacităţii de muncă.4
Caracterul dat plasează obligaţia legală de în- treţinere într-un loc intangibil, astfel nimeni nu va
putea sa limiteze anticipat dreptul beneficiarului prestaţiei date şi, respectiv, obligaţia de a oferi
întreţinerea dată prin anumite acte juridice menite să radieze obligaţia dată din sarcina debitorului
prestaţiei. Deci, indiferent de actele juridice încheiate între participanţii raporturilor de întreţinere,
aici referindune la beneficiarul întreţinerii şi titularul obligaţiei respective, obligaţia de întreţinere
va lua naştere în baza faptelor juridice, expres prevăzute de legislaţia în vigoare, şi anume:
• existenţa între subiecte a relaţiilor de familie;
• existenţa condiţiilor necesare pentru întreţinere, stabilite de contract sau de lege (spre exemplu,
minoritatea celui îndreptăţit să primească sau incapacitatea de muncă, starea de nevoie ş.a.);
• acordul părţilor sau hotărârea instanţei judecătoreşti privind plata pensiei de întreţinere.5
Obligaţia legală de întreţinere se poate realiza atât prin pronunţarea unei hotărâri de către instanţa
de judecată, cât şi printr-un contract privind plata pensiei de întreţinere încheiat între persoana
care datorează întreţinerea şi persoana care are dreptul la întreţinere.
Reieşind din prevederile art. 92 Codul familiei, contractul menţionat are o natură juridică civilă,
dar se deosebeşte de contractele prevăzute de Codul civil prin faptul că subiecte ale contractului
pot fi doar persoanele prevăzute în lege, iar obiectul acestuia poate fi doar prestaţia legală pe care
un membru al familiei o datorează altor membri ai familiei. Deci, contractul privind plata pensiei
de întreţinere, reglementat de Capitolul XV din Codul familiei, apare ca o modalitate de realizare
a dreptului unui membru al familiei de a primi întreţinerea de la alţi membri ai familiei, drept
stabilit de normele imperative ale legii, ceea ce confirmă caracterul legal al acestei obligaţii.
Obligaţia de întreţinere este o obligaţie imperativă prevăzută de lege, deoarece legea este cea care
determină cadrul exerciţiului dreptului la întreţinere şi al executării obligaţiei de întreţinere. Ca
urmare, obligaţia legală de întreţinere se naşte di- rect din lege atunci când sunt îndeplinite
condiţiile pe care aceasta le prevede.
caracterul strict personal
Acesta reiese din faptul că există o legătură strînsă a persoanei care beneficiază de pensia de
întreţinere, precum şi a persoanei obligate să o presteze cu însăşi obligaţia. Ea nu poate fi transmisă
prin moştenire, nu poate fi obiect al contractelor, nu poate fi cedată de creditor unor terţe persoane,
iar debitorul nu poate trece datoria sa la alţii;
Obligaţia de întreţinere, de regulă, este reciprocă.
Asta nu înseamnă că acest caracter se realizează întodeauna. Este posibil cazul cînd părinţii, care au
întreţinut copii minori, să nu aibă nevoie de întreţinerea copiilor la o vîrstă înaintată. Dar
prevederile legale în marea majoritate stabilesc întreţinerea reciprocă între membrii familiei. Există
şi excepţii, de exemplu, obligaţia copiilor vitregi de a plăti întreţinerea părinţilor vitregi (art. 89
Codul Familiei) sau obligaţia copiilor de a plăti întreţinerea educatorilor care i-au educat (art. 90
Codul Familiei). Aşadar, caracterul reciproc nu este prevăzut în relaţiile asimilate de lege cu relaţiile
de familie;
Caracterul îndelungat sau succesiv.
Aceasta se manifestă prin faptul că din momentul naşterii obligaţiei şi pînă la încetarea ei se scurge
un timp destul de îndelungat (de exemplu, părinţii plătesc întreţinerea pentru copii până la vîrsta de
18 ani, soţul plăteşte întreţinerea celuilalt soţ pe viaţă sau pe tot timpul cît celălalt este inapt de
muncă şi necesită spijin material);

Caracterul divizibil.
Din literatura de specialita- te şi din dispoziţiile Codului Familiei, care se referă şi reglementează
obligaţia legală de întreţinere, rezultă că aceasta mai are şi caracterul divizibil, care denotă faptul că
obligaţia de întreţinere o pot presta şi/sau primi mai mulţi debitori şi creditori. Divizibillitatea
creanţei de întreţinere între creditorii obligaţiei date constă în faptul că un debitor al obligaţiei de
întreţinere poate avea nu doar un unic creditor, ci doi sau mai mulţi. Astfel, prin intermediul
instanţei de judecată, debitorul va putea diviza obligaţia acestuia între toţi creditorii, cărora le
datorează întreţinerea.
Caracterul variabil.
Pe lângă caracterul divizibil al obligaţiei de întreţinere, obligaţia dată, după părerea unor autori, mai
deţine şi un caracter vari- abil. Întrucât pensia de întreţinere se stabileşte în funcţie de nevoile celui
îndreptăţit să o primească şi de posibilităţile materiale ale celui obligat, elemente variabile în timp,
obligaţia de întreţinere poate fi mărită sau micşorată prin hotărâre judecătorească. Pe acest caracter
se întemeiază şi faptul că hotărârile judecătoreşti, pronunţate în acest domeniu, nu prezintă decât o
relativă putere de lucru judecat, astfel că se poate introduce o nouă cerere de majo- rare sau de
reducere a pensiei de întreţinere ori de câte ori starea de fapt s-a modificat.

1. Una dintre condiţiile necesare naşterii raportului juridic de întreţinere este existenţa relaţiilor de
familie, сare se exprimă prin rudenie, căsătorie, afinitate, creşterea şi educarea unui copil în
familie. Obligaţia de întreţinere există numai între rudele în linie dreaptă de gradul I (părinţi-copii),
gradul II (bunici-nepoţi), în linie colaterală de gradul II (fraţi-surori), între afini (părinţi vitregi-copii
vitregi) şi între educatorii care au întreţinut şi educat copii minori, adică între persoanele care au
avut relaţii asimilate de lege cu relaţiile de familie.
2. Pentru ca o persoană să poată cere întreţinere, ea trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două
condiţii, şi anume: să fie inaptă de muncă şi să necesite spijin material, adică să fie în stare de
nevoie.
Inaptă de muncă persoana se consideră atunci cînd ea nu are posibilitatea de a realiza un cîştig din
motive obiective. Acestea pot fi: minoritatea, invaliditatea de gradul I, II, III, bătrîneţea, adică vîrsta
de pensionare prevăzută de lege (57 ani femei, 62 ani bărbaţi), starea de graviditate a femeii şi
atunci cînd unul dintre soţi îngrijeşte un copil comun până la o anumită vîrstă.
Necesitatea sprijinului material sau starea de nevoie este atunci cînd persoana nu are mijloace
materiale pentru a-şi procura cele necesare traiului şi îngrijirii sănătăţii (alimente, locuinţă,
îmbrăcăminte, medicamente etc.). Se află în nevoie persoana care nu are venituri – fie dobândite
prin muncă, fie produse de bunurile sale ori alte bunuri de valoare care depăşesc ceea ce îi este
necesar existenţei, care, eventual, ar putea fi vîndute pentru a-şi procura cele necesare întreţinerii. În
doctrină se consideră că persoana care nu are venituri suficiente, dar care are economii sau bunuri
de valoare (lucruri de preţ, obiecte de lux, colecţii de artă, imobile pe care nu le foloseşte personal
etc.) ce nu-i sunt necesare şi pe care le-ar putea vinde, ca astfel să-şi poată asigura în mod curent
întreţinerea pe un anumit timp, nu poate fi considerată în tot acest timp ca fiind în stare de nevoie.
Pentru ca o persoană să fie obligată la plata întreţinerii, ea trebuie să aibă mijloace suficiente. Prin
mijloace suficiente înţelegem toate posibilităţile materiale de care dispune debitorul întreţinerii, de
exemplu:
– mijloacele băneşti cu caracter permanent de continuitate (salariu, activitate de întreprinzător, din
gospodăria de pe lîngă casă, gospodăria de fermier, activitatea intelectuală);
– economiile şi bunurile debitorului care pot fi vîndute în scopul asigurării prestării întreţinerii;
– orice alte venituri;
– aptitudinea de a munci a debitorului obligaţiei de întreţinere, care este izvorul obţinerii
mijloacelor materiale.
În cazul cînd părinţii datorează întreţinerea copiilor minori, cît şi în cazul cînd adoptatorul datorează
întreţinerea copilului adoptat, legislaţia nu impune îndeplinirea condiţiei ca părintele şi adoptatorul
să dispună de mijloace suficiente.
Legiuitorul nu precizează în ce constă obiectul obligaţiei de întreţinere. A întreţine o persoană
înseamnă a-i asigura existenţa. Obligaţia de întreţinere are ca obiect prestarea a tot ceea ce este
necesar traiului: alimente, locuinţă, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijirea sănătăţii, care toate la un
loc formează cuprinsul noţiunii de întreţinere în înţelesul ei general.
În obiectul întreţinerii intră şi îngrijirea sănătăţii persoanei întreţinute. Cheltuielile corespunzătoare
obişnuite se au în vedere la stabilirea întinderii obligaţiei. În cazul în care, într-o anumită perioadă,
o boală gravă generează cheltuieli suplimentare, sumele necesare spre a se putea face faţă acestor
cheltuieli se pot cere în mod separat conform art. 79 şi 81 Codul Familiei.
Conţinutul obligaţiei de întreţinere constă în obligaţia plătitorului de a achita şi dreptul
beneficiarului de a o primi.
Obligaţia de întreţinere poate fi stabilită pe un termen ( până la împlinirea de către copil a vîrstei de
3 ani, a vîrstei de 18 ani) sau fără termen (obligaţia unui soţ de a-l întreţine pe celălalt care este
inapt de muncă şi necesită sprijin material pe viaţă).
Totodată trebuie de menţionat că obligaţia de întreţinere este susceptibilă de modalităţi. Articolul
110 Codul Familiei prevede că, în cazul cînd starea materială şi familială a uneia dintre părţi s-a
schimbat, instanţa judecătorească poate să modifice cuantumul pensiei de întreţinere sau să-l
scutească pe debitor de plată. Modificarea se efectuează la cererea oricăreia dintre părţi, avîndu-se
în vedere nu numai starea materială şi familială a părţilor, dar şi alte circumstanţe importante (de
exemplu, comportamentul amoral al celui care necesită întreţinerea, violenţa faţă de membrii
familiei ca rezultat al abuzului de alcool sau droguri, săvîrşirea unei crime faţă de soţ sau copii etc.).
Temeiurile generale de stingere a obligaţiei de întreţinere sunt prevăzute în art. 111 Codul Familiei.
Dacă obligaţia de întreţinere a luat naştere în baza acordului dintre plătitor şi beneficiarul obligaţiei
de întreţinere, ea se stinge la expirarea termenului acţiunii contractului, la decesul uneia dintre părţi
sau în baza altor temeiuri prevăzute de acest contract.
Dacă pensia de întreţinere este încasată în baza hotărîrii instanţei de judecată, obligaţia se stinge o
dată cu decesul plătitorului sau al beneficiarului pensiei de întreţinere. Plata pensiei de întreţinere
pentru copiii minori se stinge din momentul atingerii majoratului sau obţinerii capacităţii de
exerciţiu sub vîrsta de 18 ani în rezultatul încheierii căsătoriei sau emancipării. Obligaţia de
întreţinere faţă de copiii minori de asemenea încetează din momentul adopţiei copilului.
Obligaţia de întreţinere care se plăteşte în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti persoanelor inapte de
muncă şi care necesită sprijin material încetează din momentul restabilirii capacităţii de muncă sau
îmbunătăţirii situaţiei materiale.
La fel obligaţia de întreţinere încetează în caz că cel obligat să plătească, avînd mijloacele
suficiente, pierde aceste mijloace, înrăutăţindu-şi starea materială întru atît că nu mai este în stare
mai departe să-şi îndeplinească obligaţia.
Obligaţia de întreţinere dintre foştii soţi se stinge în caz că soţul beneficiar a încheiat o nouă
căsătorie.
Unele temeiuri enumerate (de exemplu, decesul plătitorului sau al beneficiarului, atingerea
majoratului de către copil) duc la stingerea obligaţiei de întreţinere fără a fi nevoie de hotărîrea
instanţei de judecată.
Ca raport juridic concret, obligaţia de întreţinere se stinge în mod obişnuit, prin executare, adică
prin plată, aşa cum îndeobşte se sting şi celelalte obligaţii.
Dar existenţa unor circumstanţe, cum ar fi îmbunătăţirea stării materiale a beneficiarului sau
micşorarea bruscă a mijloacelor necesare ale plătitorului, trebuie neapărat să fie stabilite prin
instanţa judecătorească, care va pronunţa o hotărâre ce va stinge obligaţia de întreţinere dintre părţi.
Codul Familiei a clasificat, după subiecte, obligaţia de întreţinere în trei grupe:
1) obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii;
2) obligaţia de întreţinere dintre soţi şi foştii soţi;
3) obligaţia de întreţinere dintre alţi membri ai familiei.