să definească conceptele de: copil, devianţă, delincvenţă juvenilă, criminalitate a minorilor;

- Termenul devianţă este preluat din limba engleză, în care „deviance” are înţelesul de abatere de
la normele acceptate. Dicţionarulul explicativ al limbii române prin devianţă desemnează
abatere de la direcţia dată sau normală
- În ceea ce urmează vom statua asupra definirii termenului delincvenţă care în Dicţionarul de
sociologie este similat cu cel de crimă şi devianţă. Noţiunea de crimă, în viziunea lui Durkheim
reprezintă acel „comportament pe care legea este autorizată să-l sancţioneze”, iar devianţa
constituie „transgresiunea, identificată ca atare şi sancţionată, a normelor în vigoare într-un
sistem social dat”. În primul caz se vorbeşte despre încălcarea legii – ceea ce sugerează un aspect
juridic al problemei, iar în cel de-al doilea se vorbeşte despre normă – ceea ce sugerează un
aspect social. Dicţionarul de psihologie defineşte delincvenţa ca fiind „ansamblul infracţiunilor
penale”
Dicţionarul explicativ al limbii române prin delincvenţă subînţelege:
1. Fenomen social care constă în săvârşirea de delicte.
2. Totalitatea delictelor savârşite la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane
de o anumită vârstă.
- Dicţionarului explicativ al limbii române, se înţelege: „săvârşire de omoruri: totalitatea
infracţiunilor săvârşite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă”. În conformitate cu
doctrina, criminalitatea reprezintă totalitatea crimelor comise pe un anumit teritoriu, într-o
perioadă determinată de timp de persoane vinovate de comiterea acestor fapt.
In literatura de specialitate, criminalitatea se grupează, printre altele, şi în funcţie de vârsta celor
implicaţi în ea: criminalitatea minorilor (între 14 şi 18 de ani), criminalitatea tinerilor (în
conformitate cu doctrina între 18 şi 21 de ani sau 18 şi 23 ori 25 de ani, iar în conformitate cu
Legea Republicii Moldova cu privire la tineret, nr.215 din 29.07.2016, prin tânăr se înţelege
persoana cu vârstă cuprinsă între 14 şi 35 de ani), criminalitatea majorilor (între 18 şi 60 de ani)
şi criminalitatea vârstnicilor (peste 60 de ani).
In prezentul studiu ne axăm doar pe criminalitatea minorilor. Astfel, criminalitatea minorilor
constituie totalitatea crimelor comise pe un anumit teritoriu, într-o perioadă determinată de timp
de către minori.

să determine coraportul dintre conceptele „delincvenţă juvenilă” şi „criminalitatea

minorilor”;
Termenul delincvenţă juvenilă nu este întâlnit nici în legislaţia penală din ţara noastră, nici în
dreptul pozitiv din alte ţări. El este o creaţie a doctrinei penale şi a teoriilor criminologice sau
sociologice, în încercările lor de a grupa o serie de infracţiuni în funcţie de criterii de vârstă,
considerându-se, în mod justificat. Vorbind despre coraportul existent între termenul delincvenţa
juvenilă şi termenul criminialitatea minorilor este necesar să evidenţiem că criminialitatea
minorilor exprimă totalitatea infracţiunilor comise de minori la atingerea vârstei de răspundere
penală, adica se are în vedere vârsta generală de 16 ani şi, pentru unele componenţe de
infracţiune prevăzute de art.21 CP RM, vârsta de 14 ani. Când vorbim despre delincvenţa
juvenilă, avem în vedere nu doar infracţiunile comise de minori, ci toate încălcările de lege, şi nu
are importanţă vârsta la care ele au fost comise; vorbim despre totalitatea încălcărilor de norme
legale şi morale comise de fiinţe umane până la împlinirea vârstei de 18 ani.
să relateze despre particularităţile delincvenţei juvenile ca disciplină didactică;
În conformitate cu disciplina noastră, nu toate formele de devianţă interesează, ci doar
delincvenţa juvenilă – fenomen cu implicaţii negative atât pentru societate, cât şi pentru destinul
ulterior al tinerilor. În limbajul comun, precum şi în cel ştiinţific, câmpul semantic al conceptului
de delincvenţa deseori se suprapune cu cel al termenilor devianţă şi criminalitate.
prin devianţă se înţelege orice conduită, gest sau manifestare care încalcă normele scrise sau
nescrise ale societăţii sau ale grupului social particular din care face parte persoana care a avut o
astfel de conduită;
prin delincvenţă juvenilă se înţelege totalitatea faptelor ce constituie încălcare a normelor
juridice (indiferent de caracterul penal al acestora), comise la un moment dat, întrun anumit
mediu de către minori;
prin criminalitatea minorilor se înţelege totalitatea infracţiunilor săvârşite pe un anumit teritoriu
într-o perioadă determinată de timp, de către persoane care n-au împlinit vârsta de 18 ani.

OBIECTUL DE STUDIU AL DELINCVENŢEI JUVENILE

Criteriul principal de delimitare a unei discipline de alta reprezintă obiectul ei de studiu.
Delincvenţa juvenilă este o disciplină relativ nouă, mai ales pentru Republica Moldova, fiind
introdusă ca obiect de studiu abia în 2005. Obiectul de studiu al Delincvenţei juvenile include:
delincvenţa juvenilă ca fenomen social de masă, formele de devianţă, personalitatea
delincventului minor, actul delincvenţial, victima minoră, reacţia socială faţă de delincvenţa
juvenilă şi prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile.

SCOPUL ŞI FUNCŢIILE DELINCVENŢEI JUVENILE

Delincvenţa juvenilă are ca scop principal apărarea împotriva încălcărilor de lege comise de
minori, precum şi prevenirea comiterii unor fapte interzise de legea penală.
În alt aspect, scopul delincvenţei juvenile poate fi: a) imediat – cunoaşterea fenomenului în toată
complexitatea lui, prin stabilirea cauzelor şi condiţiilor care îl determină şi favorizează, precum
şi a proceselor care îl caracterizează; b) mediat – stabilirea celor mai eficiente mijloace utilizate
în practica antidelincvenţială, pentru limitarea fenomenului şi a consecinţelor acestuia.

Prevenirea generala si cea specisl

Funcțiile
Funcţia descriptivă – constă în studierea şi consemnarea datelor privind volumul criminalităţii
minorilor, fie global, fie într-o ţară, fie într-o anumită zonă geografică, într-o anumită unitate de
timp. Totodată, această funcţie asigură cunoaşterea structurii criminalităţii minorilor, a felului de
crime săvârşite – pe tipuri sau grupuri de infracţiuni (de exemplu: infracţiuni contra persoanei:
omoruri, vătămări corporale, violuri; infracţiuni contra patrimoniului: furturi, tâlhării, jafuri etc.),
precum şi după locul săvârşirii (criminalitatea urbană sau rurală).
Funcţia explicativă – are menirea de a favoriza cunoaşterea reală a fenomenului criminalităţii
minorilor, în special a etiologiei crimelor, cauzelor, condiţiilor, factorilor ce au determinat
comiterea lor.
Funcţia predictivă – se realizează în direcţia anticipării unor modificări cantitative şi calitative
ale fenomenului infracţional în rândurile minorilor, atât în ceea ce priveşte tipologiile
infracţionale, cât şi autorii implicaţi, pe o anumită perioadă de timp, într-un spaţiu determinat, în
scopul elaborării şi realizări unor măsuri adecvate pentru prevenirea şi combaterea acestuia.
Funcţia profilactică – se materializează în elaborarea ştiinţifică a unui sistem eficient de măsuri
de prevenire şi combatere a criminalităţii minorilor în baza sintetizării cunoştinţelor teoretice
despre fenomenul infracţional, crimă, personalitatea infractorului minor, cauzele, condiţiile
criminalităţii minorilor, precum şi despre 32 minor ca victimă a infracţiunii, despre posibilitatea
corectării lui în spiritul respectării legilor.

Metoda
Metoda statistică Are ca sarcină de bază descrierea numerică a stării şi dinamicii criminalităţii
minorilor după indicatorii absoluţi şi relativi, precum şi a modalităţilor de combatere a
criminalităţii minorilor de către organele de stat şi obşteşti.
Metoda observării constă în perceperea şi descrierea anumitor fapte, evenimente. Metoda
experimentală reprezintă observarea desfăşurată a unui fenomen sau a mai multor fenomene.
Ulterior se vor stabili, pe calea experimentului, legăturile de intercondiţionare dintre fenomenele
care au avut loc şi vor fi elaborate ipoteze privind veridicitatea sau falsitatea lor.
Metoda istorică constă în cercetarea unui fenomen: apariţia lui, evoluţia şi dispariţia ulterioare.
Metoda comparativă oferă posibilitatea de a demonstra legătura cauzală dintre evenimentele ce
au avut loc; comparându-le, se demonstrează existenţa sau inexistenţa lor într-o perioadă
determinată de timp, într-un loc determinat şi dependenţa unuia faţă de celălalt.
Metoda de predicţie oferă posibilitatea prevestirii unor evenimente care pot avea loc în viitor şi
elaborării unor măsuri de prevenire a acestui fenomen.

LEGĂTURILE DELINCVENŢEI JUVENILE CU ALTE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI

NEJURIDICE
Chiar dacă unii cercetători îi contestă caracterul de ştiinţă autonomă, Delincvenţa juvenilă este o
ştiinţa autonomă, cu obiect de studiu propriu şi metode de cercetare specifice, având o
multitudine de conexiuni cu alte ştiinţe juridice şi nejuridice.

-O primă legătură strânsă pe care o are Delincvenţa juvenilă este cu Dreptul penal, deoarece
ambele se ocupă de fenomenul criminalităţii. Dreptul penal se ocupă de aspectul juridic al
criminalităţii, Delincvenţa juvenilă are în acest domeniu un spectru 34 mai îngust, studiind doar
infracţiunile comise de minori, cauzele, condiţiile lor, apariţia şi evoluţia acestora. Atât Dreptul
penal, cât şi Delincvenţa juvenilă tratează, sub diverse aspecte, problema privind lupta cu
criminalitatea. Dreptul penal, însă, stabileşte totalitatea sancţiunilor aplicate minorilor, pe când
Delincvenţa juvenilă, pe lângă faptul că studiază principalele sancţiuni aplicate minorilor,
elaborează măsuri adecvate de prevenire şi combatere a acestui fenomen. Dreptul procesual
penal studiază regulile de bază ale activităţii de descoperire a infracţiunilor comise de minori şi
de tragere a lor la răspundere penală, pe când Delincvenţa juvenilă este interesată de dobândirea
şi prelucrarea datelor statistice deţinute de organele judiciare, de culegerea celor mai variate date
despre fenomenul criminalităţii minorilor din activitatea de urmărire penală şi de judecată.
Delincvenţa juvenilă este în strânsă legătură cu Criminologia. Însă, Criminologia studiază
fenomenul criminalităţii în general, iar Delincvenţa juvenilă se ocupă de studierea doar a
criminalităţii în rândurile minorilor; Criminologia studiază personalitatea infractorului, stabilind
multitudinea de factori şi condiţii care-l determină să comită fapte interzise de legea penală, pe
când Delincvenţa juvenilă studiază personalitatea infractorului minor, componenţele de
infracţiune comise cel mai des de minori, sancţiunile aplicate lor, precum şi locurile de ispăşire a
pedepsei de către minori.
Delincvenţa juvenilă şi Psihologia au la fel legătură strânsă, deoarece Psihologia oferă
posibilitatea cunoaşterii temperamentului, caracterului minorului, factorii externi şi interni care
îşi pun amprenta pe formarea lui ca delincvent minor.
Delincvenţa juvenilă şi Psihiatria de asemenea au legătură între ele, deoarece Psihiatria
studiază criminalitatea minorilor sub aspectul deviaţiei penale, care este determinată nu doar de
factori exogeni (externi), ci adesea se datorează exacerbării unor laturi ale personalităţii, cu
dereglări la limita sau chiar în domeniul patologiei mentale.
Delincvenţa juvenilă şi Statistica de asemenea intră în conexiune, deoarece Statistica constituie
una dintre cele mei importante surse de date referitoare la criminalitate ca fenomen social de
masă, Delincvenţa juvenilă fiind interesată în acest domeniu de date statistice referitoare la
criminalitatea minorilor, numărul minorilor abandonaţi, numărul minorilor care au comis fapte
interzise de legea penală etc. Pe baza datelor statistice există posibilitatea de a cunoaşte starea,
structura, dinamica criminalităţii minorilor într-o perioadă determinată de timp, pe un teritoriu
determinat
Cifra neagra a criminalitatii-
Criminlitatea reala-

Tema 2 ghidul metodologic

Un mic test