Academia ”Ştefan cel Mare” a

Ministerului Afacerilor Interne

Catedra: „Ştiinţe Penale”

Disciplina :”Activitatea de urmărire penală”

Teza de licenţă
Statutului procesual al părţii vătămate
în dreptul procesual penal

A elaborat : Coordonator ştiinţific:

Studentul

Data susţinerii preventive:

„______” „________________” 2018
Şef catedră
________________________________

Chişinău 2018

1
 Cuprins:
Introducere........................................................................................3 - 5
CAPITOLUL I
PARTEA VĂTĂMATĂ – SUBIECT AL PROCSEULUI PENAL

§ 1. Caracteristica generală a noţiunii de parte vătămată şi statutul

acesteia .............................................................................................6 – 10
§ 2. Recunoaşterea persoanei fizice în calitate de partea vătămată.10 - 18
§ 3. Recunoaşterea persoanei juridice ca parte vătămată ...............18 – 22

CAPITOLUL II
RECUNOAŞTEREA VICTIMEI ÎN CALITATE DE PARTE
VĂTĂMATĂ.

§ 1. Procedura şi organele competente de a emite ordonanţa de

recunoaştere în calitate de parte vătămată..................................,........23 – 30
§ 2. Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate ..................................30 – 46
§ 3. Exercitarea de către reprezentanţii părţii vătămatei a drepturilor sale
procesuale.......................................................................................46 – 49
§ 4. Aplicarea faţă de partea vătămată a măsurii procesuale de
constrîngere - aducerea silită .........................................................49 – 54
CAPITOLUL III
REPARAREA PREJUDICIULUI CAUZAT PĂRŢII VĂTMATE
ÎN URMA SĂVÎRŞIRII INFRACŢIUNII

§ 1. Repararea daunei materiale cauzate părţii vătămate ...............55 – 64

§ 2. Compensarea daunei morale părţii vătămate ..........................64 – 68
Încheiere .......................................................................................69 – 71
Bibliografie ...................................................................................72 - 76

2
 Introducere
Actualitatea şi importanţa temei. Problema statutului procesual al părţii
vătămate în dreptul procesual penal, pînă în prezent nu a fost supusă unei analize şi
abordări monografice complexe. La momentul faţă dispunem de un şir de
monografii care abordează subiectul de parte vătămată, dar cu regret descriu în linii
generale poziţia procesuală şi statutul acestui subiect de drept procesual. Totodată
publicarea în presa periodică a unora articole separate referitoare la subiectul părţii
vătămate, nu completează în tot cererea existentă în dreptul procesual penal, din
considerente că aceste articole conţin un volum minim de abordări, şi mai mult ca
atît, anumite dispoziţii ale acestora poartă un aspect contradictoriu.
La rîndul său în teorie nu există o poziţie certă, unică referitoare la statutul
procesual al părţii vătămate în cadrul dreptului procesual penal, precum şi la
relaţiile acestuia cu alţi participanţi ai procesului penal, etc. Totodată, lacunele
existente în legea procesual penală a ţării, precum şi abordarea insuficientă din
acest domeniu, nu rare ori permite admiterea unor greşeli în activitatea organelor
competente ce sînt implicate în diverse activităţi procesual penale.
În această ordine de idei, considerăm că analiza statutului părţii vătămate ce
va fi efectuată în lucrarea în cauză prezintă actualitate atît pentru teoria dreptului
procesual penal, cît şi pentru practica judiciară.
La momentul de faţă însuşirea cursului dreptului procesual penal reprezintă
un fenomen dificil. Aceasta este legat, în primul rînd de petrecerea reformelor de
drept în Republica Moldova, care la rîndul său a atins şi ramura dreptului procesual
penal. Totodată, existenţa literaturii de specialitate din domeniu, abordate din
punct de vedere al analizei legislaţiei, recomandărilor practice, precum şi opiniilor
formate în domeniu, într-o oarecare măsură s-a învechit, iar publicarea noilor
monografii după întrarea în vigoare a Codului de Procedură Penală s-a realizat într-
o cantitate neînsemnată.
Analizînd conţinutul institutului părţii vătămate în procesul penal, tindem să
luăm în consideraţie nu numai reglementările noi ale procesului penal, dar şi

3
tendinţele dezvoltării continuă şi posibilelor schimbări în legislaţia procesual
penală.
Gradul de investigaţie a temei. Faptul că lucrarea nominalizată a fost scrisă
în perioada de timp cînd au loc diverse modificări a legislaţiei procesual penale în
vigoare, a făcut posibil abordarea din toate punctele de vedere a subiectului de
parte vătămată în procesul penal, deoarece am fost nevoiţi nu numai să examinăm
una sau o altă normă a legii în vigoare, dar şi într-un şir de cazuri să indicăm la
necorespunderile şi contradicţiile conceptuale cu dispoziţiilor dreptului procesual
penal în condiţiile unui stat de drept.
Scopul şi obiectivele propuse în teză. Scopul lucrării în cauză, în primul rînd
este analiza generală a institutului de parte vătămată în cadrul procesului penal. În
legătură cu faptul dat au fost puse următoarele obiective:
 analiza poziţia procesuală a părţii vătămate în cadrul procesului penal,
drepturile şi obligaţiile acestuia;
 analiza procesual penală a activităţii părţii vătămate în toate fazele
procesului penal, precum şi darea unui concept a subiectului nominalizat;
 descrierea măsurilor legale aplicate faţă de partea vătămată în cazul în care
acesta se eschivează de la asumarea obligaţiilor stipulate în legea procesual penală;
 analiza caracteristicilor recuperării daunelor materiale, fizice sau morale
aduse prin infracţiune;
 analiza comparativă a institutului de parte vătămată în coraport cu
abordările din legislaţia altor state.
Cercetarea ştiinţifică a subiectului părţii vătămate este bazată pe folosirea a
unei metodologii şi ansamblu de procedee şi metode cu ajutorul cărora sa studiat
instituţia în cauză în toată complexitatea sa. Din metodele ce stau la baza cercetării
folosite în lucrarea dată putem menţiona: metoda logică, metoda, cantitativă,
calitativă, istorică, comparativă.
Suportul metodologic al lucrării. Baza normativă a lucrării constituie în
primul rînd legea fundamentală a statului – Constituţia, Cod de procedură penală,
Codul penal, precum şi alte legi organice şi acte normative în vigoare.

4
 În fine conchid că lucrarea în cauză poate fi utilă pentru lucrătorii ştiinţifici
din domeniul dreptului procesual penal, pentru studenţii facultăţilor de drept din
ţară, pentru colaboratorii organelor afacerilor interne, procuratură, avocatură,
instanţelor de judecată, precum şi pentru toţi acei ce prezintă un oarecare interes în
studierea subiectului de parte vătămată în procesul penal.

5
 CAPITOLUL I
PARTEA VĂTĂMATĂ – SUBIECT AL PROCSEULUI PENAL

§ 1. Caracteristica generală a noţiunii de parte vătămată şi

statutul acesteia
Aliniatul 1 al art.59 al Codului de Procedură Penală a Republicii Moldova
stipulează că parte vătămată este considerată persoana fizică căreia i s-a cauzat prin
infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în această calitate,
conform legii, cu acordul victimei.1
Recunoaşterea ca parte vătămată se efectuează prin ordonanţa organului de
urmărire penală, imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea
calităţi procesuale.2
O noţiune similară o găsim şi în legislaţia procesual penală şi altor state, ca
exemplu în art.49 al Codului de Procedură Penală a Republicii Ucrainene.
Al.1 art.42 CPP al Federaţiei Ruse indică că partea vătămată este considerată
şi nu recunoscută. În această ordine de idei, „partea vătămată este considerată” o
persoană fizică cărui prin infracţiune i-a fost cauzată o daună anumită. Aceleaşi
prevederi le găsim şi în comentariul la articolul în cauză al codului de procedură
penală a Rusiei3, precum şi în literatura de specialitate din statul nominalizat.4
Totodată, în anumite situaţii, nu întodeauna persoana căreia i-a fost cauzat o
daună prin acţiunile ilegale poate fi partea vătămată. Mai mult ca atît, aceasta
uneori nici nu este parte în proces. În acest context, urmează de menţionat că pe
anumite infracţiuni care rămîn a fi latente, urmărirea penală nu se efectuează.
Astfel, rezultă că nici părţi al procesului penal în asemenea situaţii nu există,
inclusiv şi partea vătămată. La rîndul său, nu întodeauna persoana fizică căreia i-a
fost cauzat o daună fizică, materială sau morală prin acţiunile ilegale, adică prin
1
Legea nr.122-XV din 14.03.2003 „Codul de procedură penală a R.Moldova”, Monitorul Oficial al R.Moldova
nr.104-110/447 din 07.06.2003
2
Dolea Igor, Roman Dumitru, Vizdoagă Tatiana, Sedleţchi Iurie. Codul de procedură penală. Comentariu. Editura
Cartier Juridic. Chişinău, 2005, р. 96.
3
Комментарий к уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерации. Постатейный. Под. Ред. Н. А.
Петухова, Г. И. Загорского. – М.: ИКФ «ЭКМОС», 2002. с. 94.
4
Победкин А. В., Яшин В. Н. Уголовный процесс: Учебник / Под. ред. доктора юридических наук,
профессора В.Н. Григорьева. – М.: Книжный мир, 2004. с. 77.

6
infracţiune poate fi considerată ca parte vătămată în sensul procesual al cuvîntului.
Mai mult ca atît, acesta dobîndeşte calitatea de parte vătămată nu din momentul
cauzării prejudiciului material, fizic sau moral şi chiar nu din momentul pornirii
procesului panel, dar în rezultatul perfectării anumitor acte de recunoaştere în
asemenea calitate, şi anume a ordonanţei de recunoaştere în calitate de parte
vătămată.5
În cazul în care în loc de predicatul „este considerată” ar fi „recunoscută”,
atunci sensul subiectului analizat sar fi schimbat. În această situaţie în tot
cuprinsul articolului ca parte vătămată se subînţelegea persoana care a fost
recunoscută în ordinea stabilită în această calitate de către ofiţerul de urmărire
penale sau de judecată.
Partea vătămată este partea procesuală care capătă o asemenea calitate din
momentul recunoaşterii acesteia printr-un act procesual. Totodată, apare întrebarea
ce calitate îmbracă persoana pînă a fi recunoscută oficial ca partea vătămată şi
căruia prin infracţiunea i-a fost cauzată o anumită daună. În acest sens, persoana
fizică căreia prin infracţiune i-a fost cauzată o daună materială, fizică, morală sau
persoana juridică căreia prin aceiaşi infracţiune i-a fost cauzată o daună proprietăţii
acestuia şi reputaţiei profesionale, este numită în literatura de specialitate ca
victimă. În literatura de specialitate şi anterior s-a utilizat termenul de victimă, însă
la momentul de faţă institutul în cauză este reglementat expres în art.58 al Codului
de Procedură Penală al Republicii Moldova.
Astfel, se consideră victimă orice persoană fizică sau juridică căreia, prin
infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale, iar victima are
dreptul ca cererea sa să fie înregistrată imediat în modul stabilit, să fie soluţionată
de organul de urmărire penală, iar după aceasta să fie informată despre rezultatele
soluţionării. La fel, al.3 al articolului sus indicat stipulează drepturile victimei în
cadrul procesului penal.
Totodată, analiza juridică a noţiunii de victimă nu ar fi completă dacă nu o
vom examina din punct de vedere instituţional subiectul în cauză. Analizînd art.59

5
Смирнов А. В., Калиновский К. Б. Уголовный процесс. М., 2004. с. 28.

7
al Codului de Procedură Penală observăm ca victima apare în cadrul procesului
penal întodeauna ca persoana fizică şi nici de cum juridică.
În acest aspect, urmează de menţionat că un şir de drepturi cu care este
înzestrată victima în legea procesuală sînt caracteristice doar persoanelor fizice.
Aşa. Ar fi imposibil în asemenea situaţii de atras la răspundere penală o persoană
juridică. La fel, este de neînchipuit ca persoana juridică să fie supusă aducerii
silite. În aşa fel, legiuitorul în sensul „victimei” înţelege doar acel subiect al
procesului penal care îmbracă forma de persoană fizică.
Totodată, acele drepturi de care nu se poate folosi persoana juridică ca partea
vătămată pot fi delegate reprezentantului acestuia, care la rîndul său le poate
utiliza şi realiza din toate punctele de vedere în conformitate cu legislaţie procesual
penală a Republicii Moldova.
Cum şi am indicat mai sus, partea vătămată este considerată persoana fizică
căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material,
recunoscută în această calitate, conform legii, cu acordul victimei.        
În această conjuctură, accentuăm asupra faptului că nu este considerată ca
parte vătămată persoana căreia prin infracţiune i-a fost cauzată o daună
nominalizată mai sus, dacă această calitate, nu i-a fost recunoscută acestuia printr-
un act procesual. Al.2 al art.59 stipulează că recunoaşterea ca parte vătămată se
efectuează prin ordonanţa organului de urmărire penală, imediat după stabilirea
temeiurilor de atribuire a unei asemenea calităţi procesuale. 
La fel, în cazul în care în privinţa uneia din persoane a fost emisă ordonanţa
prin care acesta a fost recunoscută că parte vătămată, chiar poate şi ilegale, ultimul
va beneficia de toate drepturile procesuale prevăzute de legislaţie procesuală în
vigoare pînă în acel moment cînd ordonanţa în cauză nu va fi anulată de organul
ierarhic superior sau pînă în momentul în care procesul penal pe cauza penala
respectivă nu va fi finalizat şi nu va fi emisă o hotărîre judecătorească definitivă.
O poziţie aparte cu privire la institutul părţii vătămate, o are savantul rus
A.V.Grinenco care indică că pentru aceia ca persoana căreia prin infracţiune i-a
fost cauzată o daună materială, fizică sau morală, să obţină calitatea de parte

8
vătămată aceasta trebuie să întrunească două tipuri de temeiuri. Astfel, ca temei de
fapt acesta indică existenţa unui prejudiciu ce a fost cauzat prin acţiunile sau
inacţiunile ilicite, iar ca temei formal – existenţa unui act procesual întocmit în
conformitate cu legislaţia naţională în vigoare de către organul de urmărire penală,
procuror, judecată. Inexistenţa a unuia din temeiuri, persoana în cauză este în
imposibilitate de a se folosi de drepturile sale procesuale şi respectiv de aşi asuma
obligaţiunile corespunzătoare.6
Din cele relatate rezultă că de fapt de drepturi şi obligaţii persoanele
nominalizate dispun, însă aceştia nu pot să le exercite. E posibil că savantul rus, în
lucrarea sa a avut în vedere altceva. Posibil că acesta subînţelegea că drepturi ce ar
fi caracteristice unei părţi vătămate aşa persoane nu le au. Totodată, apare
întrebarea cum oare o persoană ce a fost recunoscută în calitate de parte vătămată
printr-un act procesual, în condiţiile stabilite de legislaţia procesuală, nu poate
avea careva drepturi prescrise de lege, numai din considerente că partea vătămată
nu întruneşte condiţiile de fapt?
La rîndul său, poate oare o persoană ce a fost recunoscută ca parte vătămată
printr-un act procesual, să nu se prezinte la citarea organului de urmărire penală,
instanţă de judecată, în cazul în care sînt dubii că acestuia i-a fost cauzat un careva
prejudiciu prin infracţiune? Cu aşa perspectivă, ajungem la faptul că o rezoluţie de
începere a urmăririi penale, într-un moment dat, poate fi insuficientă pentru
începerea propriu zisă a urmăririi penale.
În aşa fel, considerăm că pentru ca o persoană să fie în drept să-şi exercite şi
să-şi asume obligaţii procesuale ale părţii vătămate, prevăzute de codul de
procedură penală, este de ajuns ca aceasta să fie recunoscută într-o asemenea
calitate printr-o ordonanţă legală ale organului de urmărire penală. Însă, urmează
de accentuat, că atît ofiţerul de urmărire penală, cît şi procurorul urmează să tindă
de a emite asemenea acte procesuale numai în strictă conformitate cu legislaţie în
vigoare şi în baza temeiurilor şi probelor existente pe cauza penală respectivă.

6
Гриненко А.В. Участники уголовного судопроизводства со стороны обвинения. М., Изд. СПАРК, 1995, с.
154.

9
 La rîndul său, una şi aceiaşi persoană în cadrul procesului penal poate apărea
atît ca parte vătămată, cît şi alt subiect al procesului penal. Astfel, partea vătămată
căruia i-a fost cauzată o daună materială prin acţiunile ilegale ale infractorului
urmează a fi recunoscută concomitent şi ca parte civilă printr-o ordonanţă a
organului de urmărire penală.
În acest context, nu sîntem deacord cu poziţia unor specialişti din domeniu
care declară în lucrările sale de specialitate, că institutul de „parte vătămată” şi
„parte civilă” într-un proces pot fi ca sinonime. Urmează de accentuat în aces sens,
că într-adevăr una şi aceiaşi persoană într-un proces penal poate avea calitatea atît
de parte vătămată cît şi parte civilă, însă partea vătămată şi partea civilă sînt diferiţi
participanţi ale procesului penal cu drepturi procesuale egale. Astfel, art.59 CPP
este dedicată statului de parte vătămată şi nu părţii civile.
În fine, ajungem la concluzia că statutul de parte vătămată o persoană o
îmbracă numai după ce organul de urmărire penală a emis actul procesual despre
recunoaşterea acesteia în această calitate şi nici de cum altfel.

§ 2. Recunoaşterea persoanei fizice în calitate de partea

vătămată.
În dicţionarele juridice persoană fizică este tratată ca un om aparte (cetăţean,
cetăţean străin, apatrid) ca subiect al dreptului civil. 7 La fel, dicţionarul
enciclopedic indică că persoana fizică este un om considerat ca subiect de drepturi
şi obligaţii, care participă în această calitate, la raporturile juridice civile. 8
Totodată, recunoaşterea ca persoană fizică nu depinde de vîrsta acestuia, de starea
lui fizică sau psihică.
Persoana fizică care este prevăzută de art.59 al Codului de procedură penală
al Republicii Moldova, poate fi atît o persoană adultă cît şi un minor, atît o
persoană cu capacitatea de exerciţiu deplină, cît şi cu capacitatea de exerciţiu
limitată, precum şi o persoană indiferent de ocuparea a căreiva funcţii.

7
Юридический энциклопедический словарь/ Под общ. ред. В. Е. Крутских. – 3-е изд. перераб. и доп. – М.:
ИНФРА-М, 2004. с. 420.
8
Dicţionar enciclopedic, Ed.Cartier, 1999, pag.726

10
 Al.2 art.16 al Constituţiei Republicii Moldova declară că, toţi
cetăţenii  Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor  publice,  fără
deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere sau  de origine socială.9 Prevederile în cauză sînt
aplicabile în tot şi în privinţa persoanelor ce îmbracă calitatea de parte vătămată.
E de menţionat că parte vătămată poate fi recunoscută nu orice persoană, dar
o anumite categorie de persoane fizice cărora prin infracţiune, adică prin acţiune
sau inacţiune ilicită, i-a fost cauzată o daună materială, fizică sau morală, fapt
prevăzut de al.1 art.59 CPP al Codului de procedură penală al Republicii Moldova.
Însă în numeroase cazuri, la momentul emiterii actului procesual prin care este
recunoscută o persoană ca parte vătămată, organul de urmărire penală nu dispune
de o informaţie certă că s-a comis o infracţiune, adică o faptă prejudiciabilă ce
atentează la o anumită valoare socială. Pentru a intra în esenţa întrebărilor indicate
mai sus urmează de a caracteriza noţiunea de infracţiune.
Astfel, conform al.1 art.14 al Codului Penal al Republicii Moldova
infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilâ, prevăzută de legea
penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.
Totodată, nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal,
conţine semnele unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de
importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.10
Noţiunea în cauză, stipulată de legea penală a ţării, poartă un caracter
material-formal, din considerente că face referire atît la aspectul material (faptă
social periculoasă) ce denotă natura socială a infracţiunii, cît şi la aspectul formal
(normativ) care întăreşte fapta într-un act normativ penal. În actele normative ale
altor state noţiunea de infracţiune poartă un caracter formal, adică indică doar
asupra faptelor ilegale care sînt interzise de legea penală. Aşa în Codul penal al
Ispaniei din anul 1995 ca infracţiune este prevăzută acţiunea sau inacţiunea ilegală
comisă cu intenţie sau imprudenţă care este condamnată penal.

9
Constituţia R.Moldova din 29.07.1994, Monitorul Oficial nr 001 din: 18.08.94
10
al.2 art.14 al Codului Penal Nr. 985 din  18.04.2002, Monitorul Oficial Nr. 128-129

11
 Noţiunea de infracţiune este stipulată şi descrisă nu numai de codul penal al
Republicii Moldova, dar şi în primul rînd subiectul în cauză este abordat şi de
specialiştii din domeniu în lucrările sale teoretice.
Aşa, A.B.Vengherov indică că infracţiunea este o faptă social periculoasă,
manifestată prin acţiune sau inacţiune, prevăzută de legea penală, ce atentează la
orînduirea de stat, sistemul economic al ţării, proprietate, drepturile şi interesele
cetăţenilor, la alte valori sociale.11
O noţiune analogică a infracţiunii este dată de către savantul rus
S.A.Comarov. acesta indică că infracţiunea este nu alt ceva decît o faptă social
periculoasă, manifestată prin acţiune sau inacţiune, ca atentează la orînduirea de
stat, la sistemul politic şi economic al statului, proprietate, personalitate, drepturile
şi interesele patrimoniale, de muncă a cetăţenilor, precum şi altă faptă ce atentează
la orînduirea socială.12
La rîndul său, A.S.Şubarov scrie că infracţiunea este considerată o faptă social
periculoasă ce este pedepsită de legislaţia în vigoare.13
L.A.Morozova atrage atenţia asupra faptului că infracţiunea se deosebeşte de
alte fapte ilicite prin existenţa pericolului social sporit, din considerente că aceasta
atentează la relaţii sociale şi valori de o importanţă mai mare.14
La rîndul său, savantul V.C.Babaev, evitînd darea unei noţiuni concrete
referitor la infracţiune, indică că aceasta este cea mai gravă derogare de la
legislaţia în vigoare.15
În aşa fel, deosebirea infracţiunii de la alte tipuri de încălcări constă în
pericolul social sporit. La rîndul său, pericolul social al infracţiunii, care şi îl
delimitează de la alte derogări de legislaţie, depinde de un şir de factori atît
subiectiv cît şi obiectivi.
În această conjunctură, o mare însemnătate, îl are şi obiectul la care se
atentează, importanţa acestuia, valoarea factorilor obiectivi, culpa, scopul şi

11
Венгеров А. Б. Теория государства и права: Учебник для юридических вузов. М.: Новый Юрист, 1998. с
553.
12
Комаров С.А. Общая теория государства и права. Курс лекций. М., Изд. Манускрипт, 2996, с. 255.
13
Шабуров А.С. Теория государства и права. Изд. ИНФРА-М. М., 1999, с. 411.
14
Морозова Л.А. Теория государства и права. М., ЮРИСТЪ, 2003, с. 330.
15
Бабаев В.К. Теория государства и права. Учебник. М., ЮРИСТЪ, 2004, с. 487.

12
motivul comiterii infracţiunii, caracteristicile personale ale persoanei ce a comis
infracţiunea, etc.
Anume aceste circumstanţe se iau în consideraţie la momentul cînd o
persoană este recunoscută ca parte vătămată. În multe cazuri, de către organul de
urmărire penală este emis actul procesual de recunoaştere în calitate de parte
vătămată pe dosarul penal a persoanei la momentul cînd infracţiunea nu este
descoperită şi nu este cunoscută persoana ce a comis-o. În asemenea împrejurări,
este admis faptul că infracţiunea a fost comisă de către o persoană incapabilă sau
poate chiar de o persoană minoră. În această situaţie, va lipsi elementul obligatoriu
al infracţiunii aşa ca subiectul, şi deci practic, va lipsi şi infracţiunea. Anume din
aceste considerente institutul infracţiunii ca este prevăzut de al.1 art.59 al Codului
de procedură penală, urmează a fi examinat sub aspect multilateral.
În această ordine de idei, A.V.Smirnov în lucrarea sa scrie: „ca temei pentru
recunoaşterea unei persoane ca parte vătămată poate servi doar existenţa anumitor
probe precum că acestei persoane i-a fost cauzată prin infracţiune un prejudiciu în
legătură cu ce şi a fost pornită urmărirea penală”.16
Astfel, apreciem just poziţia savantului rus, şi urmează de menţionat că într-
adevăr, în cazul în care a fost pornită urmărirea penală, trebuie de clarificat
chestiunea dacă anume prin infracţiune i-a fost cauzată persoanei o anumită daună?
Aşa, în cazul în care urmărirea penală a fost pornită în legătură cu comiterea unei
fapte ilicite prin care i-a fost cauzată o daună anumitei persoane, atunci există şi
temei pentru a recunoaşte persoana în cauză ca parte vătămată. Totodată,
recunoaşterea persoanei ca parte vătămată nu este un drept al organului de urmărire
penală dar este o obligaţiune a acestuia.
Termenul de „infracţiune” este prevăzut în al.1 art.59 CPP dublu. În sens larg
al cuvîntului urmează de a include la momentul tălmăcirii noţiunii date şi faptele
social periculoase care au fost comise de către persoane incapabile, în privinţa
cărora este declanşată procedura de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter
medical. În aşa situaţii, întrebarea privind restituirea părţii vătămate a pagubei

16
Комментприй к уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерации. Под. ред. А.В. Смирнова.
Санкт-Петербург. Изд. ПИТЕР, 2003, с. 145.

13
comise prin fapta ilegală a unei persoane incapabile este de discutat. La rîndul său,
în cadrul desfăşurării procesului penal pe cazurile de aplicare a constrîngerei cu
caracter medical, e incontestabil faptul că părţii vătămate i se restituie toate
cheltuielile legate de participarea lui în proces atît în faza urmăririi penale cît şi în
faza examinării cauzei în cadrul instanţei de judecată, inclusiv şi cheltuielile legate
de serviciile acordate de reprezentare.
La fel, în cadrul abordării punctului în cauză urmează de a de o interpretare a
noţiunii de „cauzare”. Termenul „cauzare” este folosit de legislaţia în vigoare în
comentariul la articolul în cauză a codului de procedură penală. Astfel, „a cauza”
înseamnă „a pricinui, a produce” ceva. La rîndul său „cauzat” nu este altceva decît
acea circumstanţă ce s-a realizat şi a produs un efect negativ. 17 „Cauzarea” este
aducerea a unei pagube, iar „paguba cauzată” – este acea daună ce a survenit în
rezultatul unei fapte ilegale. În cazul nostru ca pricina serveşte comiterea unei fapte
social periculoase în legătură cu ce sînt desfăşurate acţiunile procesual-penale după
ce a fost pornită urmărirea penală. La rîndul său, urmează de accentuat că de fapt
ar fi corect ca să fie recunoscută o persoană ca parte vătămată în cazul cauzării
daunei materiale, morale şi fizice şi în cadrul pregătirii infracţiunilor sau tentativei
la infracţiune. O aşa părere persistă la mai mulţi specialişti din domeniul
procesului penal.
Analizînd din punct de vedere terminologic noţiunea de „infracţiune”,
A.Smirnov indică că la momentul recunoaşterii persoanei ca parte vătămată, dauna
poate fi stabilită atît cert cît şi la nivel de presupunere. 18 În aşa fel, vorbind despre
probabilitatea cauzării unei pagube, autorul mai mult atrage atenţia asupra faptului
că la momentul recunoaşterii persoanei ca parte vătămată, dauna urmează a fi
cauzată anume prin infracţiune. Totodată, apare întrebarea, nu cumva ofiţerul de
urmărire penale urmează de a recunoaşte persoana ca parte vătămată în cazurile în
care aceştia nu sînt convinşi că este o careva daună?
Analizînd cele expuse, considerăm că la momentul recunoaşterii persoanei ca
parte vătămată urmează de a constata în mod obligatoriu existenţa măcar a
17
Городецкая И.Л., Фоменко Т.А. Краткий толковый словарь русского языка. М., Изд. Наука, 1985, с. 154.
18
Смирнов А. В., Калиновский К. Б. Уголовный процесс. Учебник для вузов / 2-е изд. М., ЮРИСТЪ, 2005.
с. 122.

14
daunelor fizice cauzate prin infracţiune. Într-adevăr în anumite situaţii ofiţerul de
urmărire penală la momentul recunoaşterii persoanei ca parte vătămată, dispune
doar de informaţia, de depoziţiile prezentate doar însăşi de persoana pătimită
precum că acestuia prin infracţiune i-a fost cauzată o daună materială sau morală.
La rîndul său, dauna fizică, ca exemplu poate fi caracterizată prin actul de
constatare medico-legală. În majoritatea cazurilor, existenţa daunei poate fi
constatată în mod incontestabil. În această conjunctură, organul de urmărire penală
ar fi trebuit pînă la recunoaşterea persoanei ca parte vătămată să petreacă anumite
acţiuni procesuale prin care să stabilească dacă într-adevăr au fost cauzate anumite
daune printr-o faptă social periculoasă. Alt fel, recunoaşterea persoanei ca parte
vătămată poate fi recunoscută în anumite situaţii ca neîntemeiată.
Dauna este cauzată persoanelor care ulterior sînt recunoscute ca părţi
vătămate. Potrivit dicţionarului explicativ român sub „daună” se subînţelege un
prejudiciu, vătămare cauzat în detrimentul cuiva. Totodată, prin daună se mai
înţelege şi acea atingere negativă, care este adusă unei anumite persoane sau unui
anumit obiect.
Analizînd termenul de daună, considerăm că aceasta este constituită din
prejudicii materiale şi de altă natură. Sub sintagma „altă natură” subînţelegem aşa
vătămări ca poartă un aspect fizic sau moral. Totodată, ca daune materiale mai sînt
denumite şi aşa prejudicii ca pagubele petrimoniale.19
Ca parte vătămată urmează a fi recunoscută o aşa persoană pentru care dauna
materială, morală sau fizică a fost cauzată nemijlocit prin intermediul unei fapte
ilicite, adică infracţiune. Aceiaşi poziţie o susţin şi autorii comentariilor codurilor
de procedură penală a Federaţiei Ruse, precum şi a monografiilor de specialitate. 20
La fel, o poziţie analogică privind institutul „părţii vătămate” este menţinută şi de
specialiştii din alte state. Al.1 al art.59 al legii procesual penale a R.Moldova
subînţelege ca daună materială aducerea unei atingeri directe prin intermediul unei
fapte social-periculoase (defectarea, sustragerea, distrugerea, etc) asupra unei

19
Мамыкин А.С. Гражданский иск в уголовном деле. М., СПАРК, 1997, с. 122.
20
Уголовно-процессуальное право (уголовный процесс): Учебник для вузов/ Под ред. Г. П. Химичевой, О.
В. Химичевой. – 3-е изд., перераб. и доп. – М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2004. с. 93.

15
valori materiale (inclusiv mijloace băneşti) ce îi aparţine persoanei ce în faza
urmăririi penale va îmbrăca calitatea de parte vătămată.
La rîndul său, urmează de menţionat că restituirea daunei trebuie să fie făcută
nu numai în limita valorii reale căreia i s-a cauzat, dar şi aşa numitului venit ratat,
care partea vătămată ar fi putut să-l obţină în condiţii generale ale circuitului civil
al acestui bun, în cazul ne comiterii infracţiunii. 21 Aceasta ar fi posibil din
considerente că codul de procedură penală nu conţine careva limite pentru
aplicarea normelor ale dreptului civil. Dimpotrivă subiectul restituirii prejudiciului
în procesul penal, în mare măsură repetă dispoziţiile analogice în cazul înaintării
unei acţiuni în dreptul civil şi respectiv procesul civil.
În aşa fel, paguba materială, la care se referă legislatorul în al.1 art.59 CPP al
Republicii Moldova – este o daună reală, adică pierderea, distrugerea, defectarea,
ş.a.m.d a bunurilor materiale (mijloace băneşti) ale persoanei care ulterior urmează
a fi recunoscută ca parte vătămată, precum şi cheltuielile legate de restabilirea,
procurarea acestor bunuri.
La rîndul său, dauna materială poate fi cauzată nu numai proprietarului. Aşa,
ca parte vătămată poate fi recunoscută nu numai proprietarul bunului sustras, dar
şi, de exemplu, persoana care foloseşte bunul în cauză prin intermediul unei
procuri.
Astfel, în cazul în care o persoană fizică foloseşte automobilul în baza unei
procuri, iar în procură este stipulat expres că acesta poartă răspundere deplină în
faţa proprietarului pentru integritatea acesteia, atunci în caz de sustragere sau
distrugere a acestui mijloc de transport, se cauzează o daună materială atît
proprietarului, cît şi persoanei care administrează automobilul.
După analiza institutului de „daună materială” vom încerca de a da o
apreciere a sintagmei de „daună fizică”. Din punct de vedere etimologic „fizic”
înseamnă o calitate ce ţine de corpul fiinţelor vii şi de activitatea musculară. 22
Anume din aceste considerente ca daună fizică urmează a fi tratată orice pagubă

21
Рыжаков А. П. Возмещение вреда причиненного преступлением. – М.: Издательство «Приор», 1999. с. 5-
7.
22
Dicţionarul explicativ DEX, pag.145

16
adusă sănătăţii, integrităţii corporale ale omului, defectarea funcţiilor organismului
omului, precum şi lipsirea de viaţă a acestuia (dauna vieţii).23
Luînd în consideraţie cele expuse mai sus, admitem că în afară de dauna
morală adusă prin infracţiune, ca daună fizică poate fi apreciată şi lipsirea unei
părţi feminine de părul lung al acestei. Ca argument îl poate servi şi faptul că
acesta poate avea şi o estimare reală în bani, iar la momentul comiterii infracţiunii
sînt parte componentă a corpului uman.
O.Zaiţev şi S.Smirnov consideră ca un segment separat al daunei fizice egal
cu cauzarea daunei integrităţii corporale aşa daună ca cauzarea suferinţelor
psihice.24, iar B.Zavodov şi A.Curina la aşa categorie atribuie daunele fizice şi
morale.25
Apariţia diverselor concepte referitoare la institutul daunei ar putea duce la
înţelegerea incorectă a subiectului în cauză. Aşa, este cunoscut că cauzarea daunei
fizice adesea este legat de cauzarea anumitor suferinţe, care la fel pot numite ca
fizice. Cauzarea unor asemenea suferinţe denotă faptul pricinuirii părţii vătămate
nu numai a daunei fizice, dar şi daunei morale manifestate prin anumite suferinţe.
Însă în cazul în care părţii vătămate i-a fost cauzată o daună fizică (morală) fără
cauzarea a unui prejudiciu sănătăţii şi integrităţii corporale, de fapt am putea
considera că o aşa numită daună fizică ca atare nici nu a fost cauzată prin
infracţiune.
Totodată, urmează de menţionat că cauzarea persoanei unei daune fizice
(materiale), de regulă este însoţită cu cauzarea unei daune morale. La rîndul său, la
un cerc anumit de infracţiuni cauzarea daunelor morale nu este însoţită de cauzarea
unor daune fizice sau materiale.26
Prin cauzarea unei daune morale, în literatura de specialitate se subînţelege
aducerea unor suferinţe pricinuite prin anumite fapte manifestate prin acţiuni sau
inacţiuni ilegale ce atentează la anumite valori sociale nemateriale ale persoanei
23
Рыжаков А. П. Возмещение вреда причиненного преступлением. – М.: Издательство «Приор», 1999. с. 8.
24
О.А. Зайцев, С.В. Смирнов. Комментарий к уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерации.
Изд. ПРИОР. М., 2002, с.146.
25
Завидов Б.Д., Курина А.В. Комментарий к уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерации.
Научно-практическое издание. М., БЕК, 2004, с. 181.
26
Смирнов А. В., Калиновский К. Б. Комментарий к уголовно-процессуальному кодексу Российской
Федерации. Постатейный. М., ЮРИСТЪ, 2004. с. 143.

17
aşa ca, viaţa, sănătatea, cinstea, inviolabilitatea vieţii personale, etc, precum şi la
anumite drepturi nemateriale aşa ca, dreptul la nume, dreptul de autor, alte drepturi
reale în corespundere cu legislaţia naţională a statului.
Totodată, dauna morală poate fi manifestată prin anumite suferinţe cauzate de
pierderea rudelor, pierderea serviciului, anunţarea în public a unei informaţii ce
constituie o taină familială sau medicală, limitarea (îngrădirea) de anumite drepturi
sau legate de cre-o boală survenită în rezultatul suferinţelor, etc.
În fine, vom indica că persoanei fizice prin infracţiune poate fi cauzată atît
numai o daună de o singură natură, cît şi cumulativ mai multe feluri de prejudicii.

§ 3. Recunoaşterea persoanei juridice ca parte vătămată

În al.1 al art.59 CPP al Republicii Moldova este stipulat expres că calitatea de
parte vătămată o poate avea doar o persoană fizică. De aici rezultă că o persoană
juridică nu poate fi recunoscută în cadrul unui proces penal ca parte vătămată,
adică orice întreprindere, instituţie, organizaţie sau agent economic în cazul în care
printr-o infracţiune i-a fost cauzată o anumită daună nu poate îmbrăca într-un
proces penal calitatea de parte vătămată. Din numele acestei organizaţii în cadrul
procesului penal va participa doar reprezentantul acestuia. Cu toate acestea în
asemenea situaţii reprezentantul nu poate fi considerată şi mai mult ca atît
recunoscută ca parte vătămată. Acesta rămîne a fi doar reprezntant.
Necătînd la faptul dat, în literatura de specialitate, precum şi în doctrina
juridică, rămîne opinia că totuşi o persoană juridică poate figura ca parte vătămată
în cadrul unui proces penal.
Potrivit al.1 art.55 al Codului Civil al Republicii Moldova, persoană juridică
este organizaţia care are un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale
cu acest patrimoniu, poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi
patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant
şi pîrît în instanţă de judecată.27

27
Al.1 art.55 Codul Civil nr. 1107   adoptat: 06.06.2002   în vigoare: 12.06.2003

18
 Persoana juridică se consideră constituită în momentul înregistrării ei de
stat.28. Ca parte vătămată, persoana juridică de fapt este recunoscută în cazul în
care prin infracţiune, acţiune sau inacţiune acesteia i-a fost cauzată o daună
bunurilor acesteia sau reputaţiei profesionale.
În cazul în care subunitatea unei organizaţii este persoană juridică aparte
atunci ca parte vătămată este prezumată această subunitate şi invers, în cazul în
care filiala unei întreprinderi nu îmbracă statutul de persoană juridică, de facto
parte vătămată este considerată întrerprinderea de bază.
Al.2 art.127 al Constituţiei Republicii Moldova declară că statul garantează
realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu
vin în contradicţie cu interesele societăţii.29
În acest context, urmează de menţionat că nimeni nu poate fi lipsit de
proprietatea sa cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare şi numai
prin hotărîre a instanţei de judecată. Înstrăinarea forţată a proprietăţii unei
persoanei sau agent economic pentru necesităţile statului poate fi efectuată numai
cu condiţia rambursării echivalentului bunului înstrăinat. La fel, al.2 art.46 al
Constituţiei indică că nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate
publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.30
Anume din aceste considerente, în literatura de specialitate apare opinia că
persoana juridică urmează a fi recunoscută ca parte vătămată.
În continuare vom încerca de a da o apreciere a noţiunii de „proprietate”.
„Proprietatea” – este considerată o totalitate de bunuri ce aparţin unui subiect
de drept, de drepturi patrimoniale, precum şi obligaţiuni (datorii).
În sensul Codului Civil al Republicii Moldova ca bunuri sînt toate lucrurile
susceptibile apropierii individuale sau colective şi drepturile patrimoniale. 31 Deci,
bunuri sînt considerate obiecte materiale, fizic perceptibile ce au o formă şi
valoare economică şi sînt incluse în circuitul civil, inclusiv banii şi hîrtiile de
valoare.
28
Al.1 art.63 Codul Civil nr. 1107   adoptat: 06.06.2002   în vigoare: 12.06.2003
29
Al.2 art.127 al Constituţiei R.Moldova adoptată: 29.07.94   în vigoare: 27.08.94
30
Al.2 art.46 al Constituţiei R.Moldova adoptată: 29.07.94   în vigoare: 27.08.94
31
al.1 art.285 Codul Civil al R.Moldova, nr. 1107   adoptat: 06.06.2002   în vigoare: 12.06.2003, publicat în:
Monitorul Oficial nr 082 din: 22.06.2002 articolul: 661

19
 Drepturile patrimoniale sînt considerate acele drepturi subiective ale
persoanei juridice legate de posesiunea, administrarea şi dispoziţia bunurilor,
precum şi acele condiţii materiale (patrimoniale) care apar între subiecţii
circuitului civil privitor la distribuirea şi schimbul acestor bunuri şi schimbul lor
(servicii, lucrări, hîrtii de valoare, mijloace băneşti, etc.). Ca drepturi patrimoniale
sînt considerate acele drepturi care sînt legate nemijlocit de administrarea,
coordonarea, servitutea şi drepturile obligaţionale ce rezultă din relaţii
contractuale, etc.
Persoanei juridice printr-o faptă ilicită, adică prin acţiune sau inacţiune, poate
să-i fie cauzat un prejudiciu manifestat atît prin distrugerea, defectarea sau
sustragerea valorilor materiale, cît şi prin încălcarea social periculoasă a drepturilor
şi obligaţiilor sale patrimoniale.
Cum am şi menţionat anterior, ca parte vătămată urmează a fi recunoscută
persoana juridică căreia prin infracţiune i s-a adus atingere calităţii sale
profesionale şi reputaţiei profesionale. Ca reputaţie, în literatura de specialitate,
este considerată dobîndirea de către cineva sau ceva a evaluării sociale, crearea a
unei concepţii referitor la calităţi, merite şi neajunsuri ce îi sînt atribuite unui bun
sau unei persoane.
Cît priveşte noţiunea de „profesional” apare ca un subiect legat indispensabil
de activitatea obştească, de muncă sau de prestare a unui serviciu. În aşa fel,
reputaţia profesională a persoanei juridice este legată nemijlocit de activitatea de
producere sau obştească a lui, sau apare ca o estimare obştească a activităţii în
ansamblu acestuia, crearea a unei concepţii referitor la calităţi, merite şi neajunsuri
ce îi sînt atribuite.
Reputaţia profesională a unei întreprinderi poate fi evaluată prin coraportul
preţului organizaţiei (ca un bun complex) cu preţul real ce rezultă din balanţa
contabilă a creditelor şi debitelor acesteia.
Evaluarea pozitivă a reputaţiei profesionale a întreprinderii urmează a fi
apreciată ca un adaos la preţul real ce este achitat de către cumpărător în scopul

20
acumulării perspectivelor economice şi majorării veniturilor datorită acestei
calităţi.
Evaluarea negativă a reputaţiei profesionale a întreprinderii urmează a fi
apreciată ca minimalizarea preţului ce este oferit de cumpărător, în legătură cu
lipsa factorilor stabili, reputaţiei calităţii, principiilor de marketing şi realizare,
relaţiilor convenabile, practicii de conducere, nivelului calificării personalului,
precum şi luînd în consideraţie perspectiva veniturilor posibile.
La rîndul său apare întrebarea, ce poate fi preluat în procesul penal al
Republicii Moldova din compartimentul „reputaţiei profesionale a organizaţiei”?
În primul rînd, după cum este indicat în literatura de specialitate, nu întodeauna
reputaţia profesională apare ca un factor pozitiv a persoanei juridice. În al doilea
rînd, în cazul cînd reputaţia profesională poartă un aspect negativ, acesteia i se
poate aduce o mai mare atingere şi daune, inclusiv materiale. În al treilea rînd,
reputaţia profesională negativă poate aduce pierderea cumpărătorilor stabili,
scăderea calităţilor de marketing şi vînzări, scăderea calificării personalului şi
pierderea de către persoana juridică a partenerilor comerciali, etc.32
Între sintagmele „proprietăţii persoanei juridice” şi „reputaţia profesională”
unii autori din Federaţia Rusă au plasat interjecţia „şi”. Altfel spus, ca parte
vătămată, potrivit doctrinei în cauză, urmează a fi recunoscută o persoană juridică
căreia prin infracţiune, adică printr-o faptă social periculoasă manifestată prin
acţiune sau inacţiune, ia fost cauzată o daună proprietăţii acestuia, precum şi
reputaţiei profesionale. În acest context, urmează de menţionat că existenţa
acestora în ansamblu este o condiţie pentru îmbrăcarea calităţii de parte vătămată a
persoanei juridice, adică nu numai a daunei proprietăţii sau a reputaţiei
profesionale, ori invers a reputaţiei profesionale sau proprietăţii, dar a daunei
proprietăţii şi a reputaţiei profesionale. O aşa formulare este prezentată nu din
întîmplare. În acest context, întru perfecţionarea în continuu a legislaţiei procesual
penale a ţării se recomandă de a substitui interjecţia „şi” cu două interjecţii „şi
(sau)”. În această situaţie nu vor apărea dubii că o persoană juridică va fi

32
Завидов Б.Д., Орлова А.А., Попов И.А. Правовое положение участников уголовного судопроизводства.
Комментарий законодательства. Изд. ЭКСМО., М., 2003, с. 84.

21
recunoscută ca parte vătămată doar în situaţia cauzării unui prejudiciu material sau
unui prejudiciu adus reputaţiei profesionale. În acest sens, este incontestabil că
parte vătămată urmează a fi recunoscută persoana juridică în cazul în care acesteia
i-a fost cauzată o daună atît materială, cît şi o daună reputaţiei profesionale.
O parte din specialiştii din domeniu, consideră că pentru recunoaşterea în
calitate de parte vătămată nu este obligatoriu survenirea a căror-va prejudicii
dăunătoare, adică nu este obligatoriu existenţa unei daune reale.
În combaterea poziţiei date, prezentăm următoarea argumentare. Cum poate
un participant al procesului penal să fie recunoscută ca parte vătămată dacă
acestuia nu i-a fost cauzată o daună reală? Atunci, la care categorie de componenţa
a infracţiunii urmează a fi calificată dauna cauzată prin fapta ilegală? În cazul de
faţă considerăm poziţia în cauză ca greşită. Mai mult ca atît, însăşi autorii
nominalizaţi indică în al doilea aliniat că de fapt temei pentru recunoaşterea ca
parte vătămată printr-o ordonanţă a organului de urmărire penală, serveşte
existenţa probelor prin care se demonstrează prezenţa unor daune cauzate prin
infracţiune. În fine, conchid că prezenţa daunei este indiscutabilă, altfel fapta nu
vor fi temeiuri pentru recunoaşterea persoanei ca parte vătămată.33

CAPITOLUL II

33
Рыжаков А.П. Потерпевший: понятие, права и обязанности. Изд. ФЕНИКС. Ростов-на-Дону, 2006, с. 25.

22
RECUNOAŞTEREA VICTIMEI ÎN CALITATE DE PARTE
VĂTĂMATĂ.

§ 1. Procedura şi organele competente de a emite ordonanţa de

recunoaştere în calitate de parte vătămată
Hotărîrea de a recunoaşte în calitate de parte vătămată este perfectată sub
formă de ordonanţă de către organul de urmărire penală.
În continuare vom analiza însăşi procedura în cauză. Sub termenul „hotărîre”
în literatura de specialitate, se subînţelege un act procesual emis de către ofiţerul de
urmărire penală sau procuror, iar în cazul nostru un act procesual de recunoaşterea
în calitate de parte vătămată.
Deci, după cum am menţionat mai sus, ofiţerul de urmărire penală sau
procurorul perfectează ordonanţa de recunoaştere în calitate de parte vătămată. În
continuare vom încerca de a da o apreciere noţiunii de „recunoaşterea în calitate de
parte vătămată” care persistă în literatura de specialitate.
Astfel, prin cuvîntul „recunoaşte” se subînţelege o acţiune de confirmare a
ceva. Prin „recunoaştere” subînţelegem – confirmarea într-o anumită calitate.
Altfel spus, persoana despre care merge vorba în al.2 art.59 al Codului de
procedură penală a Republici Moldova este subiectul privitor la care s-a luat o
hotătîre, adică s-a emis o ordonanţă a organului de urmărire penală, de
recunoaştere în calitate de parte vătămată.
Totodată, persoana recunoscută ca parte vătămată în ordinea stabilită de
legislaţia procesual penală din momentul emiterii ordonanţei nominalizate dispune
de un statut special şi din acest moment acestuia i se atribui un cerc larg de drepturi
şi obligaţii.
Urmează de accentuat că persoana recunoscută în calitate de parte vătămată
capătă o asemenea calitatea indiferent de faptul dacă acesta cunoaşte sau nu de
emiterea ordonanţei în cauză. În acest context, accentuăm că o persoană poate fi
recunoscută în calitate de parte vătămată în orice fază a procesului penal, atît la
etapa urmăririi penale, cît şi în cadrul examinării cauzei în instanţa de judecată.

23
 Iniţiative de recunoaştere în calitate de parte vătămată poate fi atît din partea
însăşi a persoanei căreia prin infracţiune i-a fost cauzată o daună, cît şi organului
de urmărire penală, procurorului sau instanţei de judecată (judecătorului).
Hotărîrea de recunoaşterea în calitate de parte vătămată este luată de organul
de urmărire penală, procuror sau de către instanţa de judecată. Altfel, zis, o
asemenea hotătîre poate fi luată în privinţa oricărei dintre persoane, căreia printr-o
faptă ilegală manifestată prin acţiune sau inacţiune i-a fost cauzat o daună material,
morală sau fizică, precum şi o daună adusă reputaţiei profesionale.
La fel, urmează de accentuat, că hotărîrea trebuie luată pentru fiecare
persoană împarte şi perfectată într-un act procesual separat. Aşa, actul în cauză
conform al.2 art.59 CPP al Republicii Moldova este ordonanţa organului de
urmărire penală. Pînă a trece la caracterizarea limitării cercului de acte procesuale
prin care o persoană este recunoscută ca parte vătămată, vom analiza noţiunea de
„perfectare a actului procesual”.
Potrivit dicţionarului explicativ a limbii române prin noţiunea de „perfecta”
subînţelegem procesul de aducere la o formă anumită, iar prin „perfectare”
înţelegem o acţiune prin care se aduce ceva la o formă anumită definitivă. Anume
aşa formă şi îmbracă actul procesual stipulat în al.2 art.59 CPP al Republici
Moldova care poartă denumirea de ordonanţă.
Potrivit p.28 art.6 al CPP al Republicii Modova prin ordonanţă se subînţelege
o hotărîre a organului de urmărire penală, adoptată în cursul procesului penal 34,
care după părerea noastră este o manifestare de voinţă a ofiţerului de urmărire
penală, procurorului, iar în cazul nostru despre recunoaşterea în calitate de parte
vătămată.
La rîndul său, în art.59 CPP al Republicii Moldova nimic nu este indicat
precum că partea vătămată poate fi recunoscută şi prin încheierea emisă de instanţa
de judecată. După părerea noastră, faptul dat nu limitează emiterea unor asemenea
încheieri de către instanţa de judecată.

34
P.28 art.6 CPP RM, nr. 122   adoptat: 14.03.2003   în vigoare: 12.06.2003, publicat în: Monitorul Oficial nr 104
din: 07.06.2003

24
 P.22 al art.6 CPP al Republicii Moldova declară că încheierea este o hotărîre
adoptată de către instanţa de judecată pînă la darea sentinţei sau deciziei.35
Deci, asemenea acte procesuale sînt emise de către instanţele de judecată.
Deaceia, în cazul în care un complet de judecată va stabili în cadrul examinării
cauzei penale că o persoană nu a fost recunoscută la timp în calitate de parte
vătămată, acesta este obligat de a emite o încheiere de recunoaştere în asemenea
calitate. O aşa tălmăcire este dată de către specialiştii din domeniu a Federaţiei
Ruse, la interpretarea Codului de Procedură Penală a statului dat, în doctrina
procesual penală, precum şi în practica judiciară formată pe parcursul anilor.36
În fine vom accentua că ordonanţa de recunoaştere în calitate de parte
vătămată poate fi luată numai în cazul pornirii urmăririi penale şi numai în privinţa
persoanelor fizice cărora prin infracţiune, acţiune sau inacţiune social periculoasă
i-a fost cauzat un prejudiciu moral, fizic sau material sau potrivit opiniei altor
specialişti şi în privinţa persoanelor juridice cărora prin infracţiune le-au fost
cauzate o daună materială sau o daună reputaţiei profesionale.
Cum am mai menţionat anterior, recunoaşterea persoanei în calitate de parte
vătămată are loc în baza unei ordonanţe perfectate de către organului de urmărire
penală în persoana ofiţerului de urmărire penală şi procurorului.
Conţinutul actului procesual în cauză este prevăzut expres de legislaţia
procesual penală a Republicii Moldova.
Astfel, analizînd conţinutul ordonanţei nominalizate, propunem includerea în
actul procesul în cauză a următoarelor componente:
a) denumirea actului procesual;
b) data, luna, anul adoptării hotătrîrii de recunoaştere în calitate de parte
vătămată;
c) localitatea unde s-a întocmit actul procesual;

35
P.22 art.6 CPP RM, nr. 122   adoptat: 14.03.2003   în vigoare: 12.06.2003, publicat în: Monitorul Oficial nr 104
din: 07.06.2003
36
Куцова Э. Ф. Уголовный процесс: Учебник для студентов юридических вузов и факультетов. М.,
Юридическая Литература, 1990, с. 148.

25
 d) denumirea organului de urmărire penală, funcţia, rangul, numele
prenumele ofiţerului de urmărire penală, a procurorului care a luat hotărîrea de
recunoaştere în calitate de parte vătămată;
e) numărul dosarului penal;
f) temeiul recunoaşterii persoanei ca parte vătămată (fabula);
g) numele, prenumele persoanei fizice ce este recunoscută ca parte vătămată;
h) paguba cauzată în urma comiterii infracţiunii. În cazul în care este cauzată
mai multe feluri de daune, urmează de a indica la concret toate tipurile;
i) trimiterea la art.59 al Codului de Procedură Penală a Republicii Moldova;
j) hotărîrea privind recunoaşterea ca parte vătămată;
k) circumstanţele potrivit cărora persoanei i se aduce la cunoştinţă contra
semnătură că este recunoscută ca parte vătămată;
l) numele, prenumele persoanei fizice ce este recunoscută ca parte vătămată;
m)numărul dosarului penal;
n) semnătura persoanei ce a emis ordonanţa;
o) drepturile părţii vătămate;
p) semnătura părţii vătămate;
q) semnătura persoanei ce a emis ordonanţa.
După ce organul de urmărire penală în persoana ofiţerului de urmărire
Penală, procurorului i-a anunţat părţii vătămate drepturile şi obligaţiile
acestuia, este recomandabil de a indica data aducerii la cunoştinţă părţii vătămate a
ordonanţei în cauză. Corectitudinea fixării datei recunoaşterii persoanei ca parte
vătămată este consemnată prin semnătura acestuia.
Deci, actul procesual prin care o persoană este recunoscută în calitate de parte
vătămată este – ordonanţa de recunoaşterea parţii vătămate.
În al.2 art.59 CPP a Republicii Moldova actul procesual în cauză este „de
recunoaştere în calitate de parte vătămată”. Din punct de vedere morfologic,
analizînd, corectitudinea perfectării actului procesual nominalizat, apare întrebarea
cum ar fi drept de a denumi actul indicat mai sus? Ar fi binevenit de a denumi
ordonanţa indicată ca „ordonanţă de recunoaştere în calitate de parte vătămată”.

26
Astfel, în aşa situaţie din analiza denumirii actului procesual în cauză ar fi cert şi
clar că în acesta este fixat faptul recunoaşterii persoanei ca parte vătămată, dar nu
faptul că partea vătămată a recunoscut o anumită circumstanţă.
O formă analogică ar urma să conţină şi încheierea instanţei de judecată de
recunoaştere în calitate de parte vătămată, dar un asemenea act procesual de
legislaţia procesual penală în vigoare nu este prevăzut.
Totodată, ofiţerul de urmărire penală, procurorul urmează să anunţe părţii
vătămate drepturile acestuia, obligaţiile stipulate de legislaţia în vigoare, precum şi
posibilitatea exercitării acestora şi răspunderea pe care acesta o capătă din
momentul recunoaşterii ca parte vătămată.
La fel, nu trebuie de uitat că temei pentru anularea sentinţei în procesul penal
poate fi:
- lipsa emiterii de către instanţa de judecată a încheierii de recunoaştere în
calitate de parte vătămată şi explicaţia drepturilor şi obligaţiilor de care dispune
acesta;
- anularea ordonanţei organului de urmărire penală sau procurorului privind
recunoaşterea persoanei ca parte vătămată şi emiterea unei noi ordonanţe potrivit
căreia persoana este recunoscută ca martor;
- ne anunţarea rudelor apropiate ale persoanei decedate în urma comiterii
infracţiunii despre data numirii şedinţei preliminare, precum şi zilei de examinare a
dosarului penal;
- privarea părţii vătămate de posibilitatea participării la examinare în cadrul
instanţei de judecată;
- ne emiterea ordonanţei privind refuzul admiterii demersului părţii vătămate
privind numirea expertizei judiciare.37
Potrivit al.2 art.59 CPP al Republicii Moldova hotărîrea privind recunoaşterea
în calitate de parte vătămată este perfectată de către organul de urmărire penală în
persoana ofiţerului de urmărire penală şi procurorul. Acelaşi contingent de
persoane cu funcţii de răspundere (organe) abilitaţi cu împuterniciri de a emite

37
Рыжаков А.П. Указ. соч., с. 29.

27
actul procesul penal nominalizat este stipulat şi în majoritatea comentariilor ale
codului de procedură penală, monografii şi alte izvoare de drept procesual.
Unii specialişti din domeniul procesului penal la categoriile de subiecţi
indicate mai adaugă şi judecătorii.
La rîndul său, specialistul rus A.Alexandrov în loc de indicarea funcţiilor
concrete ale subiectelor care sînt abilităţi cu dreptul de recunoaşte în calitate de
parte vătămată stipulaţi în legea procesual penală face referire abstractă doar la
noţiunea de „organ de stat”.38
Şi contrar poziţiei lui A.Alexandrov, A.Pobedchin şi V.Iaşin operează cu
noţiunile de „persoană cu funcţii de răspundere ce exercită sau conduce urmărirea
penală”.39
Dar ne vom întoarce la persoanele cu funcţii de răspundere abilitate cu funcţia
de recunoaşterea în calitate de parte vătămată ce sînt prevăzute de codul de
procedură penală a Republicii Moldova.
Astfel potrivit art.57 al CPP al Republicii Moldova, ofiţerul de urmărire
penală este persoană cu funcţie de răspundere care, în numele statului, în limitele
competenţei sale, efectuează  urmărirea penală în cauze penale.
La fel, prevederi analogice sînt stipulate în art.1 al Legii nr.333 din
10.11.2006 “privind statutul ofiţerului de urmărire penală”.40 
La rîndul său, potrivit legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, care este în
permanentă modificare, ofiţerii de urmărire penală sînt persoanele care deţin
cetăţenia Republicii Moldova şi sînt desemnaţi şi îşi desfăşoară activitatea în
organele de urmărire penală constituite, conform legii, în cadrul Ministerului
Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi Centrului pentru Combaterea Crimelor
Economice şi Corupţiei.41
În acest context, urmează de menţionat că ilegala deţine funcţia de ofiţer de
urmărire penală, persoana care nu dispune de cetăţenie statului nostru.
38
Александров А.С. Уголовный процесс России. Изд. ЮРИСТЪ, М., 2001, с. 114.
39
Победкин А.В., Яшин В.Н. Уголовно-процессуальное право Российской Федерации. Изд. ПРИОР. М.,
2003, с. 132.
40
Al.1 art.1 Legea nr.333 din 10.11.2006 „privind statutul ofiţerului de urmărire penală”, Publicat : 22.12.2006 în
Monitorul Oficial Nr. 195
41
al.1 art.4 Legea nr.333 din 10.11.2006 „privind statutul ofiţerului de urmărire penală”, Publicat : 22.12.2006 în
Monitorul Oficial Nr. 195

28
 Totodată, limitele atribuţiilor cu care este investit ofiţerul de urmărire penală
sînt stipulate în al.2 art.57 CPP al Republicii Moldova.
O altă persoană care este investită cu atribuţii de recunoaştere în calitate de
parte vătămată este procurorul.
Articolul 51 CPP al Republicii Moldova stipulează, că procurorul este
persoana cu funcţie de răspundere care, în limitele competenţei sale, exercită în
numele statului urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţă, exercită şi alte
atribuţii prevăzute de prezentul cod.  Procurorul care participă la judecarea cauzei
penale are funcţie de acuzator de stat.  
Alt subiect, investit cu atribuţii de recunoaştere în calitate de parte vătămată,
în literatura de specialitate apare – instanţa de judecată.
Ca instanţă de judecată în procesul penal se subînţelege instanţele care
examinează cauzele penale în complete de judecată în Curtea Supremă de Justiţie,
Curţile de Apel, judecătoriile raionale, judecătoriile orăşăneşti, judecătoriile
militare, precum judecătorii ce examinează dosarele penale personal.
Hotărîrea privind recunoaşterea ca parte vătămată este luată de către organul
de urmărire penală în persoana ofiţerului de urmărire penală, procuror şi instanţa
de judecată. Tălmăcind expresia de mai sus, conchidem că hotărîrea de
recunoaştere în calitate de parte vătămată poate fi adoptată o singură dată de
autorităţile indicate anterior.
Astfel, în cazul în care ofiţerul de urmărire penală a recunoscut o persoană ca
parte vătămată în cadrul cercetării judecătoreşti, iar mai apoi dosarul a fost remis
la procuror, nu este necesar de a recunoaşte în mod repetat persoana care a suferit
în urma comiterii unei infracţiuni ca persoană vătămată. Acesta, de acuma o
asemenea calitate o are, şi va fi ca parte vătămată pe tot parcursul procesului penal
pînă la emiterea de către instanţa de judecată a unei hotărîri sau pînă ce actul
procesual ilegal de recunoaştere în calitate de parte vătămată nu va fi anulat de
organul competent.
Totodată, urmează de menţionat că, nu numai persoanele cu funcţii de
răspundere nominalizate sînt în drept să recunoască o persoană ca parte vătămată

29
în cazul în care sînt temeiuri pentru aceasta. De acest drept dispune orice persoană
cu funcţii de răspundere în procedura căruia se află dosarul penal respectiv. Astfel,
ordonanţa de recunoaştere în calitate de parte vătămată poate di emisă de către
conducătorul (membrul) grupului operativ format din ofiţeri de urmărire penală sau
de către şeful secţiei de urmărire penală.
Oricare din subiecţii nominalizaţi mai sus, sînt obligaţi, în cadrul urmăririi
penale, în cazul în care sînt temeiuri, de a recunoaşte persoana ca parte vătămată
dacă printr-o infracţiune acestuia i-a fost cauzată o daună morală, fizică sau
materială.
Totodată, în cazul în care persoana n-a fost recunoscută ca parte vătămată în
cadrul urmăririi penale, aceasta e posibil de a fi efectuat şi la etapa pregătirii cauzei
penale pentru examinare în instanţa de judecată. Procedura penală, în această
situaţie este efectuată de către judecător, care şi este obligat de lua hotărîrea de
recunoaştere în calitate de parte vătămată.
Iată din ce considerente menţionăm că hotărîrea de recunoaştere în calitate de
parte vătămată este adoptată nu numai de către ofiţerul de urmărire penală şi
procuror.42

§ 2. Drepturile şi obligaţiile părţii vătămate

În al.1 al art.60 CPP al Republicii Moldova care începe cu sintagma „partea
vătămată dispune de următoarele drepturi”, legislatorul a stipulat drepturile
fundamentale ale părţii vătămate. Prin sintagma „dispune de următoarele drepturi”
se înţelege că partea vătămată are capacitatea de a exercita drepturile prevăzute de
al.1 art.60 CPP al Republicii Moldova întru apărarea intereselor şi libertăţilor sale.
Astfel, părţii vătămate îi sînt acordate în conformitate cu legislaţia procesual
penală şi respectiv asigurate de forţa coercitivă a statului drepturile indicate în
norma imperativă nominalizată. Acestea drepturi îi sînt acordate părţii vătămate în
scopul realizării funcţiei sale procesual-penale în cadrul întregului proces penal,

42
Dolea Igor, Roman Dumitru, Vizdoagă Tatiana, Sedleţchi Iurie. Drept procesual penal. Editura Cartier Juridic.
Chişinău, 2005, р. 131.

30
atît în faza urmăririi penale, cît şi în fazele examinării cauzei penale în instanţele
de judecată.
La rîndul său, chestiunea realizării sau nu a drepturilor nominalizate ţine
însăşi de voinţa părţii vătămate.
Urmează de menţionată, un şir de drepturi ce i-au fost acordate părţii
vătămate ce este persoană juridică, această nu este în stare să le exercite. Acestea
vor fi realizate numai prin intermediul reprezentantului numit prin procură.
Totodată, această circumstanţă nu ne permite de a fi deacord cu opinia lui
L.Başcatov şi G.Vetrovoi care afirmă că partea vătămată-persoană fizică precum şi
partea vătămată-persoană juridică nu dispun de drepturi egale. Astfel, menţionăm
că după opinia noastră, acestea dispun de aceleaşi drepturi procesuale, dar la rîndul
său, le pot realiza diferit. Aşa, persoanele juridice recunoscute ca părţi vătămate,
nu-s în stare să-şi realizeze independent drepturile sale procesuale acordate părţii
vătămate de legislaţia procesual penală.
Primul din drepturile prevăzute de Codul de procedură penală ale părţii
vătămate este: „să cunoască esenţa învinuirii” şi constă în posibilitatea informării
cu fapta ilegală ce a fost comisă în privinţa sa.
Termenul „să cunoască esenţa învinuirii” presupune existenţa anumitor
obligaţii puse pe seama organului de urmărire penală în persoana ofiţerului de
urmărire penală şi a procurorului. Aceste obligaţii nu se reduce doar la chestiunea
de prezentare părţii vătămate despre învinuirea înaintată persoanei vinovate. Partea
vătămată are dreptul să cunoască ce fel de învinuire i-a fost înaintată infractorului.
Părţii vătămate urmează a i se explica într-o formă accesibilă acestuia care este
componenţa de infracţiune pentru care persoanei culpabile i-a fost înaintată
învinuirea, a-i indica data, locul comiterii infracţiunii, precum şi alte circumstanţe
ce urmează a fi demonstrate şi ce au importanţă pentru răspunderea penală a
învinuitului.
La fel, după părerea multor specialişti din domeniu ar fi binevenit de a
familiariza partea vătămată însăşi cu ordonanţa de punere sub învinuire a

31
învinuitului43, iar faptul unei asemenea informări de a include în materialele
dosarului penal.
La rîndul său, în cazul în care în cadrul urmăririi penale sînt au fost înaintate
mai multe învinuiri, acest drept partea vătămată îl rezervează pentru fiecare
complice împarte.
E cunoscut, că pe cauzele penale cu multe epizoade care sînt conexate într-un
singur dosar penal pot fi cercetate zeci de infracţiuni, respectiv pe aceste epizoade
apar mai multe părţi vătămate. La rîndul său, fiecărei din partea vătămată pe un
anumit epizod îi sînt interesante doar circumstanţele numai a unei singure
infracţiuni care a fost comise în privinţa lui. de aici apare întrebarea dacă este sau
nu obligat ofiţerul de urmărire penală sau procurorul să-i aducă la cunoştinţă
actele procesuale de punere sub învinuire a învinuiţilor pe alte infracţiuni la care
parta vătămată nu are nici o atribuţie?
Analizînd în mod direct prevederile dispoziţiei al.1 art.60 CPP al Republicii
Moldova putem constata că răspunsul va fi afirmativ.
În acest context, percepem faptul că pe dosarele penale cu multe epizoade pot
participa învinuiţi care de fapt, nu au comis vre-o care-va infracţiune în privinţa
părţii vătămate ce este participant pe un alt epizod. Aceşti învinuiţi au comis alte
infracţiuni dar în coparticipare cu învinuitul care a comis infracţiunea în privinţa
părţii vătămate corespunzătoare şi deaceia cauzele penale au fost conexate într-o
singură procedură.
Totodată, persoana fiind recunoscută parte vătămată întodeauna dispune de
dreptul de a cunoaşte despre învinuirea înaintată pe dosarul penal său. Ignorarea
dreptului stipulat de legea procesuală ale părţii vătămate poate fi apreciată ca temei
de anulare sau modificare a hotărîrii de judecată. Astfel, s-ar comite încălcări
procesual-penale care prin limitarea sau îngrădirea de anumite drepturi ale părţii
vătămate ce sînt garantate de codul de procedură penală, ar fi putut influenţa
emiterea unei sentinţe legale.

43
Часть ученных считает, что потерпевшему должна быть предоставлена возможность ознакомиться с
постановлением о привлечении в качестве обвиняемого, если потерпевший заявит такое ходатайство.

32
 Un alt drept al părţii vătămate este dreptul de a face declaraţii şi explicaţii,
care este stipulat în p.2 al articolului nominalizat.
Astfel, partea vătămată face declaraţii verbale în cadrul audierii, confruntării
sau verificării declaraţiilor la locul faptei prin prezentarea informaţiei în formă
liberă verbală, răspunzînd la întrebările puse de către ofiţerul de urmărire penală,
procuror sau alţi participanţi ai procesului.
În această conjunctură, indicăm că partea vătămată este în drept de a face
declaraţii, iar ofiţerul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată este
obligată de a le asculta şi de a le oforma într-un act procesual stipulat de legea
procesual penală.
Obiectul depoziţiilor părţii vătămate, în primul rînd constituie acele
circumstanţe (caracterul şi mărimea cauzării daunei) ce au stat ca temei pentru
recunoaşterea acestuia ca parte vătămată.
În cadrul audierii părţii vătămate, de la acesta pot fi solicitate următoarele
informaţii:
1) referitoare la circumstanţele infracţiunii (locul, timpul, forma comiterii,
mijloacele, etc) în urma căreia lui i-a fost cauzată o daună;
2) referitoare la relaţiile existente între participanţii la proces, inclusiv cu
bănuitul, învinuitul sau inculpatul după caz;
3) referitoare la comportamentul acestuia înainte de comiterea infracţiunii, în
timpul comiterii infracţiunii şi imediat după comiterea infracţiunii;
4) referitoare la circumstanţele agravante şi atenuante;
5) referitoare la fapte ce caracterizează personalitatea acestuia;
6) referitoare la circumstanţele ce au favorizat, provocat comiterea
infracţiunii, etc.
În aşa fel, cum am şi menţionat, depoziţiile părţii vătămate sînt informaţiile
prezentate de acesta în formă verbală. Anume în acest sens, termenul dat este
folosit legiuitor în toate cazurile admise. Aşa, în punctul nominalizat al articolului
din legea procesual penală este stipulată chestiunea referitoare la folosirea

33
depoziţiilor părţii vătămate ca probe pe dosarul penal, inclusiv şi cazurile în care
partea vătămată refuză de a confirma depoziţiile date.
În cazul în care partea vătămată refuză de a suine depoziţiile date de către el
anterior în cadrul audierii (confruntării sau verificării depoziţiilor la locul faptei) va
fi folosit un alt izvor de probare – aşa ca procesul-verbal al acţiunii procesual
penale, adică procesul-verbal al audierii, procesul-verbal al confruntării sau
procesul-verbal al verificării depoziţiilor la locul faptei. În situaţia în cauză vor fi
apreciate depoziţiile incluse în actele procesuale (ca exemplu în procesul-verbal de
audiere a părţii vătămate) anterioare.
În p.2 al.1 art.60 CPP al Republicii Moldova este consfinţit dreptul părţii
vătămate de a face declaraţii. În această ordine de idei, urmează de menţionat că
acest drept poate fi realizat numai în limitele posibile admise de legislaţia
procesual penală. Astfel, legiuitorul dintr-o parte, stabileşte anumite condiţii
procesual-penale de oformare al actelor procesuale, iar din altă parte – investeşte
partea vătămată cu anumite posibilităţi suplimentare.
În aşa fel, potrivit art.111 CPP al Republicii Moldova partea vătămată în
momentul audierii poate să se folosească de anumite înscrisuri de care dispune el
personal sau reprezentantul lui (reprezentantul legal). Aşa înscrisuri sînt prezentate
instanţei de judecată la solicitarea acestuia. La fel, părţii vătămate i se permite
redarea conţinutului înscrisurilor de care dispune ce se referă la depoziţiile lui.
Aceste documente sînt prezentate instanţei de judecată şi prin încheierea motivată
pot fi anexate la materialele cauzei penale.
La rîndul său, partea vătămată în cadrul audierii în şedinţă de judecată nu este
obligată de a cere permisiunea utilizării înscrisurilor de care dispune. Probele date
pot fi înscrise atît pe documente, cît şi pe anumite purtătoare de informaţii, aşa ca
dischetele, datele cin calculator, etc.
În cazul apariţiei necesităţii de a ataşa asemenea înscrisuri la materialele
cauzei penale, acestea pot fi scoase la imprimantă şi prezentate în cadrul procesului
penal, iar prin intermediul încheierii instanţei sau ordonanţei organului de urmărire
penală pot fi anexate la dosar.

34
 Accentuăm asupra faptului, că în multiple cazuri, interesele părţii vătămate nu
se limitează doar restituirea daunei cauzate prin infracţiune. Acestea interese sînt
legate şi de faptul demonstrării vinovăţiei, aplicării legii penale şi pedepsei penale
prevăzute de lege. Una dintre formele realizării acestor interese este posibilitatea
prezentării de către partea vătămată a probelor în cadrul procesului penal.44
Sub aspect terminologic, cuvîntul „prezentare” îl putem înţelege ca
posibilitatea de a aduce anumite probe.
Acest drept este consfinţit în p.3 al.1 art.60 CPP al Republicii Moldova care
prevede că partea vătămată dispune de dreptul de a prezintă documente şi alte
mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal şi cercetate în şedinţa de
judecată. Sintagma nominalizată nu o singură dată a fost temă de discuţie şi
interpretată atît de comentariile la codul de procedură penală, cît şi de literatura de
specialitate.
La rîndul său, legea procesual penală nu conţine norme procesuale care ar
reglementa chestiunea de colectare a probelor nemijlocit de către partea vătămată,
precum şi chestiunea de prezentare de către acesta a documentelor şi altor mijloace
de probă pentru anexarea la materialele cauzei penale. De aceia, unei specialişti
susţin că partea vătămată nu dispune de dreptul de a colecta probe.
Considerăm că într-adevăr partea vătămată nu are posibilitatea de a colecta
probe, dar are posibilitatea de a prezenta documente şi alte mijloace de probă
pentru ca mai apoi acestea să fie ataşate la materialele dosarului penal respectiv.
P.4 al.1 art.60 CPP al Republicii Moldova îi atribuie părţii vătămate un aşa
drept ca recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului,
procurorului, expertului, interpretului, traducătorului, grefierului.
Astfel, prin noţiunea de „recuzare” înţelegem adresarea către ofiţerul de
urmărire penală, procuror, judecător cu scopul de a înlătura un subiect al
procesului penal de la petrecerea anumitor acţiuni procesuale sau examinare a
cauzei penale.
Totodată, al.1 art.244 CPP al Republicii Moldova indică că cererile în
procesul penal constituie solicitările adresate, în scris sau oral, de către părţile în
44
Tudor Osoianu, Vlad Spivacenco. Procedura penală. Partea generală. Chişinău, 1999, p. 53.

35
proces sau alte persoane interesate organului de urmărire  penală sau instanţei în
legătură cu desfăşurarea procesului, constatarea circumstanţelor ce au importanţă
pentru cauză, precum şi cu asigurarea drepturilor şi intereselor legitime ale
persoanei.
Analizînd dispoziţia de mai sus, tragem concluzia că necătînd la faptul că
partea vătămată dispune de dreptul „de a înainta cereri”, acesta poate adresa aceste
cereri inclusiv şi în formă orală. Însă. Chiar şi cererea orală a părţii vătămate
urmează ulterior de a fi întărită în materialele dosarului penal.
Cererile pot fi depuse la orice etapă a desfăşurării procesului penal. Persoana
care depune cerere sau demers trebuie să indice în legătură cu care circumstanţă
solicită efectuarea acţiunii procesuale respective sau adoptarea hotărîrii. Cererile
scrise se anexează la  dosarul penal, iar cele orale se includ în procesul-verbal al
acţiunii procesuale sau al şedinţei de judecată. La rîndul său, respingerea cererii nu
privează persoana vătămată de dreptul de a le reiniţia în altă etapă  a procesului
penal.
Un alt drept de care dispune partea vătămată este de a fi reprezentată de un
apărător ales, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistată de un
avocat din oficiu. 
În ştiinţa dreptului procesual penal există două tipuri de reprezentare:
1. Reprezentare prin acord
2. Reprezentare în baza legii
În primul caz în calitate de reprezentant al părţii vătămate poate fi un avocat,
iar în cazul emiterii de către instanţa de judecată a unei încheieri – o rudă apropiată
sau altă persoană care o solicită partea vătămată.
În al doilea caz ca reprezentant pot apărea rudele apropiate, precum şi
persoanele cu funcţii de răspundere ale întreprinderilor, instituţiilor ,organizaţiilor
ce reprezintă drepturile şi interesele datorită calităţii sale de angajat.
Reprezentantul dispune de aceleaşi drepturi procesuale de care benificiază şi
partea vătămată. La rîndul său reprezentantul nu poate avea un alt reprezentant.

36
 Totodată, urmează de menţionat că partea vătămată ca persoană fizică poate
doar personal să dispună de dreptul său consfinţit în legea procesual penală, de a da
declaraţii în cadrul procesului penal. 45
Un drept prevăzut de legea procesual penală a Republicii Moldova de care
dispune partea vătămată este să ia cunoştinţă de toate procesele-verbale ale
acţiunilor procesuale la care a participat, să ceară completarea lor sau includerea
obiecţiilor sale în procesul-verbal respectiv.
Considerăm că de un astfel de drept bineficiează toate părţile procesului
penal. Necătînd la faptul dat, legiuitorul a considerat necesar de a da o interpretare
mai completă acestui drept.
În continuare vom încerca de a analiza mai la concret conţinutul punctului
nominalizat.
Astfel, prin „a lua cunoştinţă” subînţelegem capacitatea şi posibilitatea de a
primi o oarecare informaţie referitoare la acţiunea procesual penală prin
intermediul citirii, privirii, etc.
Dreptul părţii vătămate de a lua cunoştinţă cu procesele verbale ale acţiunilor
procesuale presupune totodată obligaţia ofiţerului de urmărire penală, procurorului
după perfectarea unui asemenea act procesual, de a da posibilitatea părţii vătămate
de a face cunoştinţă de acesta prin citirea lui şi analizarea tuturor elementelor
acestui act procesual.
La rîndul său, partea vătămată este în drept să facă cunoştinţă nu numai de
partea scrisă a procesului-verbal de efectuarea a acţiunii procesuale, dar şi cu toate
anexele la procesul-verbal în cauză ce au fost efectuate în cadrul acţiunii procesual
penale.
De aceia, în cazul în care unele anexe (fototabelul) ale procesului verbal a
acţiunii procesual penale, sînt efectuat mai tîrziu, partea vătămată are dreptul să
facă cunoştinţă şi de acestea.
Totodată, urmează de menţionat că trebuie de făcut delimitarea dintre
procesele-verbale în sens larg al cuvîntului de procesele-verbale ale acţiunilor

45
Новобратский Л.А. Представительство в уголовном процессе. М., ЮРИСТЪ, 2003, с. 21.

37
procesual penale. Astfel, procesele-verbale ale acţiunilor procesual penale
constituie un act procesual perfectat în faza urmăririi penale cu toate anexele sale,
care conţin informaţii referitoare la fapta penală respectivă, mersul şi rezultatul
acţiunilor procesuale, la faptele şi circumstanţele utile pentru descoperirea
infracţiunii comise.46
Trăsăturile proceselor-verbale ale acţiunilor procesuale sînt următoarele:
1) conţinutul procesului-verbal al acţiunii procesuale întotdeauna apare în
limitele procesului penal;
2) fixarea informaţiei în cauză este doar de competenţa anumitor subiecţi ce
desfăşoară urmărirea penală şi anume: ofiţerul de urmărire penală, procurorul.
Ca părţi componente ale proceselor-verbale (anexe) pot fi înregistrările audio,
înregistrările video, fotografiile, planurile, schemele, etc, ce au fost înregistrate sau
fabricate în momentul petrecerii acţiunii procesuale. Cum am mai menţionat,
partea vătămată face cunoştinţă cu procesul-verbal în întregime.
În cazul în care partea vătămată a participat la efectuarea acţiunii procesuale,
obiecţiile lui urmează a fi înscrise însăşi în procesul-verbal şi nu în anexele
acestuia.
În cazul cînd în cadrul acţiunii procesual penale s-au folosit mijloacele
tehnice de înregistrare, care au capacitatea de a fixa cererile orale sau obiecţiile
orale ale părţii vătămate, şi dacă acestea au fost făcute, se recomandă ca în aceste
înregistrări, deasemenea să fie fixate cererile şi obiecţiile făcute de către partea
vătămată.
Totodată, partea vătămate are dreptul de a face cunoştinţă cu orice procesul-
verbal al acţiunii procesuale la care acesta a participat. Excepţia de la regula dată
prezintă doar procesul de efectuare a expertizei judiciare în cadrul cărora nu se
întocmesc procesul-verbal.47

46
Кожевников И.Н., Бородин С.В. Процессуальные документы органов предварительного расследования.
Практическое пособие. Изд. СПАРК. М., 1996, с. 53.
47
Ожегов С.И. Словарь русского языка. Ок. 57 000 слов. Изд. Стереотип. М., 1986, с. 198.

38
 De rînd cu drepturile procesuale stipulate de art.60 CPP al Republicii
Moldova, partea vătămată are un şir de obligaţii care trebuie să le asume în cadrul
procesului penal.
Aşa, în al.2 art.60 CPP al Republicii Moldova de către legislator au fost
întărite principalele obligaţii ale părţii vătămate. P.1 al.2 art.60 CPP al Republicii
Moldova ca obligaţie a părţii vătămate indică obligaţiunea să se prezinte la citarea
organului de urmărire penală sau a instanţei  judecătoreşti.
Obligaţiunea în cauză naşte efecte juridice atunci cînt partea vătămată se
eschivează de la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei  judecătoreşti.
Prin cuvîntul „eschivare” subînţelegem acţiunea sau inacţiunea de sustragere de la
obligaţia de a se prezenta la organul competent.
La rîndul său, eschivarea poate fi de mai multe tipuri. Eschivarea poate fi
manifestată atît prin acţiuni active de sustragere de la cerinţa ofiţerului de urmărire
penale, procurorului sau instanţei de judecată , cît şi în simpla ignorare a acesteia.
Necătînd la faptul dat, considerăm că eschivarea poate fi manifestată doar prin
inacţiune din considerente că aceasta este nu alt ceva decît neîndeplinirea obligaţiei
procesuale de către partea vătămată, obligaţie pe care şi-a asumat-o acesta potrivit
legislaţiei naţionale în vigoare.
Totodată, eschivarea poate avea loc doar în situaţia existenţe la partea
vătămată a posibilităţii reale de a se prezinte la organul de urmărire penală,
procuror sau instanţă de judecată. Aşa, în cazul în care partea vătămată nu a primit
la timp citaţia prin care este citat la organul de urmărire penală, sau în cazul în care
partea vătămată s-a îmbolnăvit nu putem vorbi despre eschivare.
La rîndul său, părerea părţii vătămate care consideră că nu mai are ce
completa la interogatoriu la care este chemat în mod repetat, nu poate fi apreciată
ca justificată în caz de neprezentare. În toate cazurile partea vătămată este obligată
să se prezinte la citarea organului de urmărire penală, procuror sau instanţă de
judecată şi să fie interogat ori de cîte ori o să apară necesitatea respectivă.
Cum am mai menţionat mai sus, partea vătămată este obligată să se prezinte la
citarea organului de urmărire penală, procuror sau instanţa de judecată.

39
 Totodată, urmează de menţionat că organul de urmărire penală, procurorul sau
instanţa de judecată nu este în drept să citeze partea vătămată fără a avea care-va
temeiuri faptice. Partea vătămată poate fi chemată şi interogată numai în cazul cînd
organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată dispune de
materiale (probe) din care rezultă că persoana citată poate cunoaşte care-va
circumstanţe ce urmează a fi stabilite sau verificate în cadrul dosarului penal
respectiv. La rîndul său, acestea trebuie să fie informaţii care anterior partea
vătămată nu le-a declarat.
Deci, citarea în procesul penal constituie acţiunea procedurală prin care
organul de urmărire penală, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată
asigură prezentarea unei persoane în faţa sa pentru desfăşurarea normală a
procesului penal. Persoana citată este obligată să se prezinte conform citaţiei, iar în
caz de imposibilitate de a se prezenta la data, ora şi locul la care a fost citată, ea
este obligată să informeze organul respectiv despre aceasta, indicînd motivul
imposibilităţii de a se prezenta. În cazul în care persoana citată nu anunţă despre
imposibilitatea de a se prezenta la data, ora şi locul indicat şi nu se prezintă
nemotivat la organul de urmărire penală sau la instanţă, această persoană poate fi
supusă amenzii judiciare sau aducerii silite.
Legislaţia procesual penală a Republicii Moldova stipulează că chemarea unei
părţii vătămate în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei  de judecată  se
face prin citaţie scrisă.
Însă, de la regula în cauză sînt şi excepţii potrivit cărora citarea se poate face
şi prin notă telefonică sau telegrafică ori prin mijloace electronice.
Citarea se va face în aşa fel ca părţii vătămate chemate să i se înmîneze citaţia
cu cel puţin 5 zile înainte de data cînd ea trebuie să se prezinte conform citaţiei în
faţa organului respectiv. Această regulă nu se aplică la citarea bănuitului,
învinuitului, inculpatului, a altor participanţi la proces pentru efectuarea unor
acţiuni procesuale de urgenţă în cadrul desfăşurării urmăririi penale sau al judecării
cauzei.

40
 Totodată, partea vătămată se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta
nu este cunoscută,  la adresa locului său de muncă prin serviciul de personal al
instituţiei în care lucrează.
Dacă partea vătămată citată nu se află acasă, agentul înmînează citaţia soţului,
unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea ori care în mod obişnuit îi
recepţionează corespondenţa. La rîndul său, citaţia nu poate fi înmînată unui minor
sub 14 ani sau unei persoane bolnave mintal.
Partea vătămată citată este obligată să se prezinte la ora şi locul indicat în
citaţie sau să anunţe din timp organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa
de judecată despre motivul neprezentării.
Partea vătămată ce nu a împlinit vîrsta de şaisprezece ani, este citată la
organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată prin intermediul
reprezentantului lui legal sau prin administraţia de la locul de muncă în cazul în
care este încadrat în cîmpul muncii şi administraţia de la instituţia de învăţămînt.48
La rîndul său normele legii procesuale ale Republicii Moldova indică
procedura de citarea a anumitor categorii de persoane, inclusiv regula în cauză este
aplicabilă şi părţilor vătămate ce întrunesc calitatea despre care vom discuta mai
jos.
Aşa, bolnavii ce sînt părţi vătămate, aflaţi în spital sau într-o altă instituţie
medicală se citează prin administraţia acestora, iar militarii în cazul în care
întrunesc calitatea de parte vătămată încazarmaţi se citează la unitatea militară din
care fac parte prin  comandantul acesteia.
Citarea părţii vătămate de peste hotare se efectuează în condiţiile prevederilor
tratatelor de asistenţă juridică în materie penală.
După cum rezultă din p.1 al.2 art.60 CPP al Republicii Moldova, partea
vătămată nu este în drept să se eschiveze de la citarea organului de urmărire
penală, procuror sau instanţă de judecată. Aceiaşi formulare o găsim şi într-un şir
de comentarii ale codului de procedură penală a Republicii Moldova şi monografii

48
Octavian Pop, Vitalie Rusu. Minorul şi justiţia penală. Editura Pontos. Chişinău, 2006, p. 211.

41
din domeniul dreptului procesual penal în care este abordat statutul părţii
vătămate49
Vorbind despre autorităţile competente ce pot cita partea vătămată, vom
accentua asupra faptului că nu numai persoanele cu funţii de răspundere în
procedura cărora se află cauza penală pot realiza acest drept, dar şi alţi subiecţi de
drept, la care am putea atribui şeful organului de urmărire penală şi conducătorul
gurpului de ofiţeri ce exercită urmărirea penală, precum şi judecătorul de
instrucţie.
Partea vătămată nu este în drept să se eschiveze de la prezentarea la citarea
organului de urmărire penală, procurorului şi instanţei de judecată, iar martorul,
expertul, specialistul, etc nu sînt în drept să se eschiveze de la prezentarea la
citarea organului de urmărire penală, procurorului sau instanţei de judecată.
Analizînd cele expuse, nu punem întrebarea de ce legislatorul a socotit de cuviinţă
într-un caz de a folosi interjecţia „şi”, iar în alt caz interjecţa „sau”? Considerăm că
indiferent de faptul ce a avut în vedere legislatorul, partea vătămată, precum şi
orice alt subiect al procesului penal poate fi chemat la persoana cu funcţii de
răspundere ce exercit, conduce sau examinează cauza penală, adică acel organ la
care se află în procedură dosarul respectiv.
La rîndul său, citarea părţii vătămate poate fi efectuată nu numai de o singură
dată, dar în mod repetat. Deaceia, ar fi mai corect de a întrebuinţa în fiecare caz
concret nu o singură interjecţie dar două, adică „şi/sau” ori sintagma „precum şi”.
În monografia de drept procesual penal a savantului rus P.A.Lupinscaia este
indicat că partea vătămată în cadrul unui proces penal trebuie să se prezinte la
citarea anchetatorului, procurorului în instanţa de judecată.50 Sperăm că afirmaţia
dată este doar o greşeală mecanică admisă ce n-a fost observată de autor, fie de
redactor şi nici de corector. Dar o aşa greşeală ar putea duce la o închipuire greşită
a cititorului şi acesta ar admite că partea vătămată este obligată să se prezinte

49
Dolea Igor, Roman Dumitru, Vizdoagă Tatiana, Sedleţchi Iurie. Codul de procedură penală. Comentariu. Editura
Cartier Juridic. Chişinău, 2005, р. 108.
50
Уголовно процессуальное право Российской Федерации. Отв. ред., д-р юрид наук, Лупинская П.А. М.,
ЮРИСТЪ, 2001, с. 117.

42
numai în instanţa de judecată. Mai mult ca atăt, numai în acel caz dacă va fi citat
de ofiţerul de urmărire penale sau procuror. În finele putem conchide că o aşa
tălmăcire vine în contradicţie radicală nu normele procesual penale existente în
vigoare.
O altă obligaţie a părţii vătămate ce rezultă din art.111 CPP al Republicii
Moldova este obligaţia de a nu refuza în depunerea declaraţiilor, precum şi
obligaţia de a nu da declaraţii mincinoase.
În acest context, indicăm că refuzul de a depune declaraţii este consfenţit în
art.312 al Codului Penal al Republicii Moldova, iar depunerea declaraţiilor
mincinoase în art.313 al Codului Penal al Republicii Moldova.
Termenul de „refuz” a fost abordat anterior în cadrul lucrării respectiv, de
aceia în continuare vom analiza din punct de vedere morfologic termenul de
„declaraţii mincinoase”.
Astfel, prezentarea declaraţiei mincinoase, se consideră declaraţia în care se
denaturează adevărul, se spune ceva ce nu corespunde cu cele cunoscute de martor
sau de alţi participanţi la proces. Acţiunea de a prezenta declaraţii mincinoase
trebuie să se refere la acele împrejurări de fapt pe care partea vătămată le ştie în
legătură cu cauza respectivă şi care pot servi la constatarea fondului cauzei sau a
altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei.51
Părţii vătămate nu numai i se interzice de a prezenta declaraţii mincinoase,
acesta nu este în drept după preîntîmpinarea lui despre posibil răspundere penală în
cazul în care va depune declaraţii minciunoase, în cadrul petrecerii acţiunii
procesual penale de a prezenta ofiţerului de urmărire penală, procurorului sau
instanţei de judecată a informaţiei referitoare la anumite circumstanţe ce nu
corespund realităţii şi despre ce acesta cunoaşte.
La rîndul său legislaţia procesual penală interzice părţii vătămate, în anumite
circumstanţe de a divulga careva informaţii ce au atribuţie la urmărire penală pe
cauza respectivă.

51
Хабибуллин М.Х. Ответственность за заведомо ложный донос и заведомо ложное показание по
советскому уголовному праву. Издательство Казанского Университета, 1975, с. 57.

43
 „Divulgarea” reprezintă o acţiune manifestată prin aducerea în public, unui
cerc de persoane de către partea vătămată a unei informaţii de care aceştia nu
trebuie să ştie. Divulgarea datelor de urmărire penală poate fi făcută: oral sau în
scris, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, la televiziune, radio etc.
Totodată, nu sînt considerate ca divulgate datele incluse în plîngerile părţii
vătămate, demersurile şi cererile lui adresate organelor competente pentru a fi
examinate.
Ca „date ale urmăririi penale” înţelegem:
- datele referitoare la mersul urmăririi penale;
- date referitoare la conţinutul, mersul şi rezultatul acţiunii procesual penale la
care partea vătămată participă;
- date ce sînt obţinute de la participanţii acţiunilor procesuale la care partea
vătămată participă;
- o altă informaţie referitoare la urmărirea penală.
Nu este considerată ca informaţie ce poate fi divulgată de către partea
vătămată, acele date de care acesta dispune pînă la comiterea în privinţa lui a unei
infracţiuni.52
Partea vătămată nu are dreptul de a divulga date indicate mai sus în cazul în
care el a fost preîntîmpinat din timp despre aceasta de organul de urmărire penală
sau procuror. Prin cuvîntul „din timp” înţelegem o perioada anterioară unui fapt.
Prin „preîntîmpinat” înţelegem o acţiune prin care s-a realizat anunţarea din timp.
În cazul în care procedura de preîntîmpinare a părţii vătămate nu a fost
respectată după cum este stipulat în legea procesual penală a republicii Moldova,
partea vătămată este considerată ne preîntîmpinată despre faptul divulgării datelor
urmăririi penale. La fel, în cazul în care procedura este respectată dar partea
vătămată a divulgat datele pînă a fi preîntîmpinată, nu se va considera divulgare a
datelor urmăririi penale.
Vorbind despre procedura de preîntîmpinare a părţii vătămate despre
nedivulgarea datelor urmăririi penale putem menţiona că aceasta are loc după
52
Tudor Osoianu, Anatol Andronache, Victor Orîndaş. Urmărirea penală. Note de curs. Tipografia Elena V.I.
Chişinău, 2005, p. 75.

44
următoarea shemă. Ofiţerul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată
mai întîi preîntîmpină partea vătămată în formă orală despre faptul nedenunţării
datelor nominalizate fără acordul persoanei cu funcţii de răspundere în procedura
căruia se află cauza penală, iar mai apoi de către organul în cauză este luată o
recipisă potrivit căreia partea vătămată este preîntîmpinată pentru divulgarea
datelor urmăririi penale şi duce răspundere penală în conformitate cu prevederile
art.315 al Codului Penal al Republicii Moldova. Recipisa este perfectată în forma
stabilită de legislaţia procesual penală.
Urmează de accentuat că după o asemenea preîntîmpinare datele urmăririi
penale pot fi divulgate numai cu acordul ofiţerului de urmărire penală, procuror sau
instanţă de judecată, şi numai în acea cantitate în care ultimul va considera posibil
şi numai în cazul cînd acest permis nu va leza interesele urmăririi penale, precum
şi nu va leza drepturile şi interesele participanţilor la procesul penal. Divulgarea
datelor referitoare la viaţa personală a participanţilor din proces nu se admite.
Menţionăm că al.2 art.60 CPP al Republicii Moldova nu include toate
obligaţiile de care dispune partea vătămată. Aceste obligaţii pot fi prevăzute şi în
alte norme, articole, aliniate ale Codului de Procedură Penală a Republicii
Moldova. Astfel, un şir de obligaţii ale părţii vătămate le găsim şi în art.art.111,
323, 359, etc.
Analiza dispoziţiilor ce se referă la statutul părţii vătămate în procesul penal,
ne dă posibilitatea de a formula un ansamblu de obligaţii mult mai complet ale
subiectului dat în cadrul procesului penal.
Partea vătămată trebuie să-şi asume următoarele obligaţii:
1) să se prezinte la citarea organului de urmărire penală, procuror sau a
instanţei  judecătoreşti; 
2) să nu depună declaraţii minciunoase;
3) să nu refuze darea declaraţiilor;
4) să nu divulge datele urmăririi penale în cazul în care el a fost preîntîmpinat
din timp despre aceasta în forma prevăzută de legislaţia procesual penală;

45
 5) să prezinte la indicaţia instanţei de judecată în timpul depunerii
declaraţiilor a actelor, documentelor ce confirmă depoziţiile lui;
6) să se supună ordonanţei de numire a expertizei în cazurile cînd este necesar
de a stabili caracterul daunei cauzate sănătăţii, starea psihică sau fizică a acestuia,
cînd apar dubii referitor la perceperea corectă de către el a circumstanţelor ce au
importanţă pentru cauza penală, cînd urmează de a fi stabilită vîrsta în cazul în care
are importanţă pentru urmărirea penală şi actele de identitate lipsesc, precum şi în
cazul în care trebuie de a lua mostre pentru analiza comparată;
7) să respecte ordinea în instanţa de judecată;
8) să se supună indicaţiilor organelor competente;
9) să respecte şi alte cerinţe ale codului procesual penal.

§ 3. Exercitarea de către reprezentanţii părţii vătămatei a

drepturilor sale procesuale
În cazul în care în urma comiterii unei infracţiuni a fost cauzată o pagubă
materială unei persoane juridice, cum şi am menţionat mai înainte, calitate de parte
vătămată o poate exercita reprezentantul recunoscut în ordinea stabilită de
legislaţie procesual penale a Republicii Moldova. Astfel, în punctul dat vom apela
la diverse institute din dreptul procesual penal descrierea cărora a fost efectuată
anterior. Urmează de menţionat că pînă la momentul în care reprezentantul va
obţine drepturile sale prevăzute de lege, adică drepturi ale părţii vătămate, ca parte
vătămată trebuie a fi recunoscută însăşi agentul economic. Mai apoi, administraţia
întreprinderii nominalizate îl va împuternici pe un reprezentant al său prin procură
pentru ca acesta să reprezinte interesele unităţii în instanţa de judecată în cadrul
desfăşurării procesului penal.53
În această ordine de idei, urmează de accentuat că reprezentantul persoanei
juridice dispune de toate drepturile cu care este abilitată o persoană fizică (cu
excepţia dreptului de a avea reprezentant, precum şi reprezentant legal) şi nu se

53
Рыжаков А.П. Указ. соч., с. 195.

46
limitează doar la acele drepturi cu care poate fi înzestrată o parte vătămată ca
persoană juridică.
Astfe, reprezentantul persoanei juridice are dreptul de a face declaraţii în
limba sa natală, sau în limba în care vorbeşte; a refuza de a da mărturii împotriva
sa, soţului său (soţiei sale), precum şi a altor rude apropiate; a fi asistat în cadrul
mersului procesului penal de un translator din oficiu, etc.
La rîndul său, unii din specialiştii din doctrina dreptului procesual penal
menţionează că partea vătămată nu poate independent să-şi exercite drepturile sale
în cazul în care este persoană juridică.54 O astfel de opinie poate fi un subiect de
discuţie în cadrul ştiinţei dreptului procesual penal.
În acest context, ajungem la o concluzie că persoana juridică în cadrul
procesului penal nici decum nu poată să-şi realizeze drepturile sale procesuale. Cu
o aşa concepţie, considerăm că nu toţi specialiştii din domeniul dreptului procesual
penal ar fi de acord.
Într-adevăr, o parte din drepturile procesual penale ale părţii vătămate pot fi
realizate numai în cazul în care acesta este o persoană fizică (reprezentant al
persoanei juridice). Totodată, considerăm că un număr colosal de drepturi de care
dispune partea vătămată, le poate exercita şi persoană juridică ca partea vătămată.
O altă opinie care face subiect de discuţie al unor învăţaţi din domeniul
dreptului procesual penal îl prezintă însăşi dispoziţiile articolului 60 al Codului de
Procedură Penal al Republicii Moldova. Astfel, mai mulţi procesualişti
menţionează că în conformitate cu prevederile art.60 CPP al Republicii Moldova,
persoana, precum şi reprezentantul persoanei juridice care au fost recunoscuţi în
calitate de parte vătămată în cadrul unui proces penal pot face declaraţii în cadrul
procesului respectiv.55 Nu sîntem de acord cu opinia potrivit căreia reprezentantul
persoanei juridice urmează de a fi recunoscut în cadrul procesului penal în calitate
de parte vătămată. Astfel, în această conjuctură, menţionăm că reprezentantul
persoanei juridice căreia i-a fost cauzată o daună prin intermediul comiterii unei

54
Шинелева Т.В. Правовое положение сторон в уголовном процессе. Законность, 2004, № 11, с. 79.
55
Dolea Igor, Roman Dumitru, Vizdoagă Tatiana, Sedleţchi Iurie. Codul de procedură penală. Comentariu. Editura
Cartier Juridic. Chişinău, 2005, р. 98.

47
fapte social periculoase dispune doar de drepturi similare de care dispune o parte
vătămată (persoană fizică) şi nici decum de calitatea de parte vătămată.
În art.60 CPP al Republicii Moldova, la fel, este amintit de faptul participării
în cadrul procesului penal a reprezentantului legal şi a reprezentantului părţii
vătămate. Analizînd sintagma în cauză accentuăm că legiuitorul indică expres că în
cadrul procesului penal participă atît reprezentantul legal, cît şi reprezentantul
părţii vătămate. Aşa, în legea procesual penală se face o conexiune şi se plică
interjecţia „şi”, adică participarea obligatorie concomitentă a doi participanţi în
proces care pot reprezinta drepturile unei anumite părţi vătămate.
În această ordine de idei, considerăm că legiuitorul ar trebui să delimiteze (să
interpreteze) această prevedere prin introducerea interjecţiei „şi/sau” şi respectiv de
a face modificări la legea procesual penală în vigoare. În această situaţie nu ar
apărea care-va contravergenţe referitoare la faptul obligativităţii participaţiei
simultante în cadrul procesului penal a reprezentantului legal şi a reprezentantului
părţii vătămate. Totodată, în practică sînt rare situaţiile cînt o parte vătămată poate
avea atît reprezentant legal, cît reprezentant care să-i apere drepturile i interesele
acestuia.
La fel, urmează de accentuat şi asupra faptului că participarea
reprezentantului legal sau a reprezentantului părţii vătămate în cadrul procesului
penal, nu privează partea vătămată să-şi exercite, la fel, drepturile sale prevăzute de
legislaţia procesual penală. „A priva” din punct de vedere etimologic, înseamnă de
a lipsi de ceva pe cine-va. Altfel zis, apariţia în cadrul procesului penal a unui
reprezentant (reprezentant legal) nu înseamnă lipsirea părţii vătămate de drepturile
sale prevăzute de legislaţia procesual penală a Republicii Moldova.
Analizînd cele expuse mai sus, considerăm ca fiind posibil de a pune la
discuţie afirmaţia potrivit căreia partea vătămată în cadrul procesului penal,
dispune de drepturi personal sau prin intermediul reprezentantului său. Astfel,
considerăm că pe lîngă dreptul personal exercitat de partea vătămată sau prin
intermediul reprezentantului, acesta este abilitat cu dreptul de a realiza drepturile

48
procesuale în cadrul procesului penal concomitent cu reprezentantul său, inclusiv şi
concomitent cu reprezentantul său legal.
Aşa, afirmăm că participarea în cadrul procesului penal a reprezentantului
(reprezentantului legal) al părţii vătămate nu-l privează pe acesta de nici un drept
ce este consfinţit în legea procesual penală a Republicii Moldova. Aceiaşi regulă o
considerăm aplicabilă şi pentru asumarea obligaţiilor de care dispune partea
vătămată conform legislaţiei în vigoare, precum şi pentru răspunderea acesteia.
Cum am şi menţionat anterior, reprezentantul (reprezentantul legal) al părţii
vătămate dispune de aceleaşi drepturi de care beneficiază însăşi partea vătămată în
cadrul procesului penal, iar participarea reprezentanţilor nu lipseşte partea
vătămată de posibilitatea realizării aceloraşi drepturi care sînt realizate de către
reprezentanţii acestuia. La această afirmaţia ar fi necesar de a adăuga unele
precizări.
În primul rînd, în afirmaţia de mai sus merge vorba despre de partea vătămată
ca persoană fizică. Aşa, realizarea drepturilor părţii vătămate – persoană juridică,
cum am şi menţionat, are un specific.
În al doilea rînd, persoana fizică fiind recunoscută în calitate de partea
vătămată dispune de drepturile sale procesuale indiferent au fost sau nu acestea
realizate de către reprezentantul (reprezentantul legal) al acestuia.
Şi în al treilea rînd, reprezentantul (reprezentantul legal) nu este dotat cu
dreptul de care dispune partea vătămată – dreptul de a avea reprezentant, iar ştiinţa
dreptului procesual penal nu dispune de institutul reprezentării reprezentantului.

§ 4. Aplicarea faţă de partea vătămată a măsurii procesuale de

constrîngere - aducerea silită
În cazul în care partea vătămată fără motive întemeiate nu se prezintă la citarea
organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, faţă de această poate fi
aplicată măsura de constrîngere – aducerea silită.
Termenul de „ne prezentare” urmează a fi interpretat ca lipsa părţii vătămate
la locul şi ora indicată de către organul de urmărire penală, procuror sau instanţă de

49
judecată. Totodată, partea vătămată poate să se prezinte la organul de urmărire
penală, procuror sau instanţă de judecată la o altă oră sau într-un alt loc decît cel
indicat de aceştia. În această situaţie „ne prezentarea” oarecum va avea loc.
O altă situaţie este cazul în care organul de urmărire penală, procurorul sau
instanţă de judecată va considera prezentarea părţii vătămate în alt loc sau o altă
oră ca fiind posibilă petrecerii acţiunii procesuale cu participarea ultimului şi în aşa
fel, îşi va realiza scopul său procesual, iar respectiv va decide ne aplicarea faţă de
partea vătămată a măsurii preventive – aducerea silită.
La rîndul său, în cazul în care, organul de urmărire penală, procurorul sau
instanţa de judecată nu va considera ca posibil efectuarea acţiunii procesuale în
locul şi ora prezentării părţii vătămate, decît cea indicată de aceştia, faţă de partea
vătămată poate fi luată măsura de constrîngere – aducerea silită, şi aceasta va fi
adusă la ora şi locul convenabil pentru petrecerea acţiunilor procesuale de către
organele indicate mai sus.
Totodată, neprezentarea părţii vătămate poate avea loc doar în cazurile
existenţei unor motive întemeiate. Ca „motive întemeiate” pot fi considerate acele
motive ce pot servi drept justificare pentru neprezentare. „Motiv” cazul de faţă îl
putem trata ca o circumstanţă, care lămureşte, explică o acţiune sau inacţiune.56
În acest context, părţii vătămate i se interzice fără existenţa motivelor
întemeiate de a nu se prezenta la organul de urmărire penală, procuror sau instanţă
de judecată în locul şi ora stabilită de ultimii. Astfel, ca motive întemeiate de
neprezentare a părţii vătămate la organul de urmărire penală, procuror sau instanţă
de judecată pot fi:
1) calamităţile naturale, catastrofele;
2) o boală care real îl lipseşte de posibilitatea de a se prezenta la citarea
organului respectiv;
3) decesul rudelor apropiate ale părţii vătămate;
4) survenirea unei boli a membrului familiei sau existenţa copiilor minori şi
imposibilitatea de ai lăsa fără supraveghere;

56
Păvăleanu Vasile, Păvăleanu Liliana. Limitarea şi privarea de libertate ca măsuri procesual-penale. Iaşi, Editura
Fundaţiei „Chemarea”, 1997, р. 17.

50
 5) neprezentarea sau prezentarea peste termen a citaţiei;
6) întreruperea îndelungată a circulaţiei transportului;
7) alte circumstanţe esenţiale care îl privează pe partea vătămată de a se
prezenta la citarea acestuia.57
Astfel, legea procesual penală a Republicii Moldova indică că aducerea silită
constă în aducerea forţată a persoanei la organul de urmărire  penală sau la instanţă
în cazul în care aceasta, fiind citată, în modul stabilit de lege, nu s-a prezentat fără
motive întemeiate şi nu a informat organul care a citat-o despre imposibilitatea
prezentării sale, iar prezenţa ei era necesară.58 
Totodată, indicăm asupra faptului că aplicarea măsurii de constrîngere
procesuale în formă de aducere silită este un drept al organului de urmărire penală,
procurorului sau instanţă de judecată şi nu o obligaţiune.
Deci, termenul „aducere” în literatura de specialitate este interpretat ca o
acţiune de forţare, iar „aducere silită” ca o „aducere forţată a persoanei la organul
de urmărire  penală sau la instanţă în cazul în care aceasta, fiind citată, în modul
stabilit de lege, nu s-a prezentat fără motive întemeiate ”.59
La fel, urmează de a stabili cercul de autorităţi care dispun de dreptul de a
aplica faţă de persoana vătămată a măsurii de constrîngere – aducerea silită.
În această ordine de idei, menţionăm că este în drept să aplice măsura de
constrîngere - aducerea silită, faţă de partea vătămată oricare din organele
(persoană cu funcţii de răspundere) în procedura căruia se află la moment cauza
penală, precum şi subiectul corespunzător al procesului penal care execută
indicaţia unui asemenea organ (persoană cu funcţii de răspundere).
Aducerea silită, deci, este o măsură de constrîngere procesuală aplicată de
către organul de urmărire, procuror sau la instanţă de judecată în cazul în care
partea vătămată, fiind citată, în modul stabilit de lege, nu s-a prezentat fără motive

57
Зинатуллин З.З. Уголовно-процессуальное принуждение и его эффективность. Казань, Издательство
Казанского Университета, 1991, с. 62.
58
Al.1 art.199 CPP RM, nr. 122   adoptat: 14.03.2003   în vigoare: 12.06.2003, publicat în: Monitorul Oficial nr 104
din: 07.06.2003
59
Antoniu G, Volonciu N, Zaharia N. Dicţionar de procedură penală. Bucureşti, Editura „Academiei” 1991, р. 71.

51
întemeiate la locul şi ora stabilită. De regulă, exercitarea aducerii silite, organul de
urmărire penală sau procurorul punea în seama organelor afacerilor interne.
Persoana cu funcţii de răspundere a organului afacerilor interne, care a fost
împuternicită în baza unei ordonanţe de a aduce forţat persoana indicată în
ordonanţă, este obligată să stabilească (să individualizeze) persoana în privinţa
căreia este emisă ordonanţa în cauză în baza datelor din aceasta (numele, familia,
prenumele, data, luna, anul naşterii, domiciliul). În cazul în care, într-o ordonanţă
de aducere forţată lipsesc careva date fără de care executarea măsurii de
constrîngere în cauză este imposibilă, organul de afacere internă anunţă imediat
organul de urmărire penală, procurorul despre faptul dat.
La momentul identificării şi stabilirii persoanei ce urmează a fi supusă
aducerii silite, executorul îi anunţă acestuia despre conţinutul ordonanţei
nominalizate (în cazul emiterii acesteia de către instanţa de judecată – încheierea
judecătorului) sub semnătură. În cazul refuzului semnării de către partea vătămată
a ordonanţei în cauză, aceasta va fi indicat în ordonanţă şi fi semnificat de către
executorul aducerii silite.
În situaţia în care partea vătămată este în imposibilitate de a se prezenta la
citarea organului de urmărire penală, procurorului sau instanţei de judecată la locul
şi ora stabilită din cauza unei boli acute, aceasta urmează de a fi adevirit în modul
prevăzut de legislaţie de către un medic colaborator al unei instituţii medicale din
sistemul sănătăţii al ţării.
Despre faptul survenirii unei boli, precum şi în alte circumstanţe ca
calamităţile naturale, catastrofele, decesul rudelor apropiate ale părţii vătămate;
survenirea unei boli a membrului familiei sau existenţa copiilor minori şi
imposibilitatea de ai lăsa fără supraveghere; neprezentarea sau prezentarea peste
termen a citaţiei, etc urmează a fi anunţat imediat organul de urmărire penală,
procurorul sau instanţa de judecată care au emis ordonanţa de aducere silită.
La rîndul său, şa înştiinţarea dată urmează a fi anexate raportul executorului,
copia certificatelor medicale, alte copii ale documentelor ce confirmă survenirea
anumitor circumstanţe ce fac posibil prezentarea părţii vătămate.

52
 În cazul în care partea vătămată nu dispune de motive întemeiate de
neprezentare la organul de urmărire penală, procuror sau instanţă de judecată,
acestuia i se explica care sînt efectele neprezentării stipulate în legislaţia procesual
penală a Republicii Moldova. Totodată, în situaţia în care partea vătămată şi-a
exprimat voinţa binevolă de a se prezenta la organul de urmărire penală, procuror
sau instanţă de judecată, de la acesta de către executorul aducerii silite este luată o
recipisă prin care ea se obligă de a se prezenta la ora şi locul stabilit, care este
îndreptată imediat de şeful organului afacerilor interne către organul ce a emis
actul procesual de aducere silită.
La fel, colaboratorul organului de poliţie care este împuternicit de a executa
aducerea silită în cazul de faţă este obligat:
a) a notifica în ordonanţa de aducere silită despre primirea actului procesual
în cauză;
b) a supraveghe prezentarea persoanei indicate în ordonanţă la locul şi ora
stabilită;
c) a informa printr-un raport despre executarea aducerii silite şeful organului
afacerii interne.
La rîndul său, în cazul refuzului prezentării binevole a părţii vătămate la
organul de urmărire penală, procuror sau instanţă de judecată, colaboratorul
organului de poliţie este obligat să supravegheze (escorteze) personal aducerea
forţată al acestuia la organul respectiv. Totodată, folosirea mijloacelor speciale, aşa
ca catuşile, arma de foc se interzice categoric.
Persoanele cu funcţii de răspundere ce execută aducerea silită, sînt obligate
„să fie atente şi amabile, să nu-şi permită acţiuni ce ar leza cinstea şi onoarea
persoanei aduse silit, iar în anumite situaţii să accepte anumite cerinţe de care
partea vătămată dispune în conformitate cu legislaţia procesual penală.”60
Însă, în cazul opunerii intenţionate de către partea vătămată a rezistenţei
colaboratorului poliţiei la momentul executării aducerii silite, urmează de a
întocmi un proces-verbal în care se indică locul, ora, circumstanţele şi caracterul

60
Петрухин И.Л. Неприкосновенность личности и принуждение в уголовном процессе. М., Юридическая
Литература, 1989, с. 74.

53
încălcării admise de către partea vătămată, precum şi existenţa unor martori ce ar
putea confirma chestiunea în cauză. Despre întocmirea procesul-verbal nominalizat
este anunţat şeful organului afacerilor interne (comisarul) pentru luarea măsurilor
de constrîngere stipulate în legislaţia naţională faţă de partea vătămată.
Aducerea silită a părţii vătămate în timp de noapte nu se admite.
Partea vătămată adusă silit la locul şi ora indicată, este transmisă sub recepisă
persoanei cu funcţii de răspundere ai organului ce a emis ordonanţa de aducere
silită.

CAPITOLUL III
REPARAREA PREJUDICIULUI CAUZAT PĂRŢII VĂTMATE
ÎN URMA SĂVÎRŞIRII INFRACŢIUNII

54
 § 1. Repararea daunei materiale cauzate părţii vătămate
În p.p.16-17 al.1 art.60 CPP al Republicii Moldova, legislatorul a întărit una
din cele mai importante garanţii ale respectării drepturilor părţii vătămate în cadrul
desfăşurării procesului penal. Astfel, în dispoziţiile articolului nominalizat sînt
stipulate chestiunile referitoare la recuperarea daunei părţii vătămate cauzate în
rezultatul comiterii unei infracţiuni, precum şi a cheltuielilor legate de participarea
acestuia în cadrul examinării cauzei penale, inclusiv şi cheltuielile legate de
reprezentarea lui în toate fazele procesului penal.
Restituirea daunei părţii vătămate cauzate în rezultatul comiterii unei
infracţiuni, precum şi a cheltuielilor legate de participarea acestuia în cadrul
examinării cauzei penale, inclusiv şi cheltuielile legate de reprezentarea lui în toate
fazele procesului penal este garantată de legislaţia procesual penală a Republicii
Moldova. La rîndul săi, legislatorul nu indică expres care sînt metodele garanţiei
respective. De aceia prin termenul respectiv urmează de a fi înţeles orice acţiune
ale organului de urmărire penală, procuror sau instanţă de judecată care nu este
interzisă de lege, dar care este îndreptată la restituirea părţii vătămate a daunei
materiale cauzate prin infracţiune precum şi a cheltuielilor legate de participarea
acestuia în cadrul examinării cauzei penale, inclusiv şi cheltuielile legate de
reprezentarea lui în toate fazele procesului penal.
Recuperarea daunei părţii vătămate cauzate în rezultatul comiterii unei
infracţiuni, precum şi a cheltuielilor legate de participarea acestuia în cadrul
examinării cauzei penale, inclusiv şi cheltuielile legate de reprezentarea lui în toate
fazele procesului penal reprezintă o acţiune activă realizată de către organul de
urmărire penală sau procuror, rezultat al căreia este restituirea reală părţii vătămate
a daunelor materiale survenite în rezultatul comiterii infracţiunii. Organul de
urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată trebuie să întreprindă toate
măsurile întru restituirea părţii vătămate a tuturor daunelor materiale cauzate în
rezultatul comiterii faptei ilegale, în corespundere cu prevederile legislaţiei în
vigoare.

55
 În cazul în care părţii vătămate nu i-au fost recuperate daunele cauzate în
rezultatul comiterii unei infracţiuni, precum şi a cheltuiele legate de participarea
acestuia în cadrul examinării cauzei penale, inclusiv şi cheltuielile legate de
reprezentarea iar demersul părţii vătămate a avut loc, putem considera că organul
de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată nu şi-a îndeplinit obligaţiile
sale stipulate de lege.61
Dauna cauzată prin infracţiune, asigurarea căreia ofiţerul de urmărire penală
conform legislaţiei procesual penale a Republicii Moldova urma să o asigure este
compusă din următoarele componente: din prejudicii şi alte tipuri de pagube.
Astfel, la categoria de prejudicii le putem atribui următoarele:
1) pierderea, deteriorarea bunurilor materiale (prjudiciu real) ale părţii
vătămate;
2) veniturile ratate de către partea vătămată care acesta le-ar fi obţinut în
condiţii obişnuite ale circuitului civil ale bunurilor materiale în cazul în care nu s-
ar fi comis infracţiunea şi nu i-ar fi fost lezate drepturile sale.
La alte categorii de pagube urmează de a atribui cuantumul exprimat în
mijloace băneşti care este legat de cauzarea daunei fizice sau morale prin
comiterea unei infracţiuni.
La rîndul său, legislatorul a prevăzut mai multe tipuri de restituire a daunelor:
1) acţiunea civilă în cadrul procesului penal;
2) restituirea daunei materiale la iniţiativa instanţei de judecată;
3) obligarea de către instanţa de judecată de a restitui dauna pricinuită. În
legislaţia Republicii Moldova un asemenea metodă de restituire a daunei nu este
prevăzut.
4) Recuperarea reală a bunurilor materiale ce au fost sustrase prin infracţiune;
5) Restituirea binevolă de către infractor a daunei materiale (morale) sau
achitarea pagubelor părţii vătămate sau rudelor acestora. La fel, nici metoda în
cauză nu este întărită în legea procesual penală a Republicii Moldova.

61
Victor Orîndaş. Procedura penală. Chişinău, USM, 2001, p. 78.

56
 Din cercetările petrecute de către specialistul rus A.V.Azarov rezultă că în
22,4 % de dosare penale, paguba materială este restituită binevol părţii vătămate
sau rudelor acestuia de către infractor.62
La rîndul său, în Codul de procedură penală a Republicii Moldova nu este
stipulat expres chestiunea de restituire a pagubei materiale la iniţiativa instanţei de
judecată. Însă, la acest compartiment există un şir de dispoziţii normative care
permit de spune că instanţele de judecată dispun de un aşa drept.
Astfel, conform al.1 art.60 CPP al Republicii Moldova, părţii vătămate îi este
asigurată restituirea daunei materiale cauzate în rezultatul comiterii infracţiunii,
adică în rezultatul intervenirii faptei ilegale manifestate prin acţiune sau inacţiune.
Cît priveşte înaintarea acţiunii civile ca o metodă de recuperare a daunei
materiale, aceasta poate fi înaintată din momentul pornirii urmăririi penale pînă la
finisarea cercetării judecătoreşti în prima instanţă.
Potrivit al.1 art.60 CPP al Republicii Moldova hotărîrea de recunoaştere în
calitate în calitate de parte civilă poate fi luată atît în faza urmăririi penale, cît şi
faza examinării dosarului penal în instanţa de judecată. Totodată, instanţa de
judecată urmează să clarifice dacă au fost luate măsurile necesare pentru asigurarea
recuperării daunei cauzate prin infracţiune.
La fel, deosebim următoarele forme de restituire binevolă a daunei materiale:
a) depunerea mijloacelor băneşti pe contul de depozit al instanţei de judecată
ce va examina cauza penală;
b) înmînarea mijloacelor băneşti părţii vătămate sub recipisă (e recomandabil
ca acţiunea în cauză să fie efectuată în prezenţa reprezentantului organului de
drept);
c) transferul mijloacelor băneşti pe un cont ce este cunoscut ofiţerului de
urmărire penală, procurorului sau judecătorului;
d) restituirea binevolă a obiectelor delicte organelor competente prevăzute de
legislaţia în vigoare;

62
Азаров В.А. Деятельность органов дознания, предварительного следствия и суда по охране
имущественных интересов граждан. Изд. Омского Государственного Университета, Омск, 1990, с. 9.

57
 e) transmiterea părţii vătămate (altei persoane cărreia prin infracţiune i-a fost
cauzată o daună materială) a bunurilor materiale echivalente.
La rîndul său, legea procesual penală a Republicii Moldova declară că
persoanele fizice şi juridice cărora le-a fost cauzat prejudiciu nemijlocit prin
acţiunile interzise de legea penală pot înainta o acţiune civilă privitor la
despăgubire prin:
1) restituirea în natură a obiectelor sau a contravalorii  bunurilor pierdute ori
nimicite în  urma săvîrşirii faptei interzise de legea penală;
2) compensarea cheltuielilor pentru procurarea bunurilor pierdute ori  nimicite
sau restabilirea calităţii, aspectului comercial, precum şi repararea bunurilor
deteriorate;
3) compensarea venitului ratat în urma acţiunilor interzise de legea penală;
4) repararea  prejudiciului moral sau, după caz, a daunei aduse reputaţiei
profesionale.63
În practică persistă aşa numită recuperarea daunei nu în expresie bănească dar
cu un anumit obiect echivalent. O aşa metodă de restituirea a daunei asigură partea
vătămată de anumite evenimente aşa ca inflaţia, deficitul, etc.
Cînd este cunoscut locul amplasării obiectelor delicte, de obicei, ofiţerul de
urmărire penală le ridică şi le restituie proprietarului. În cazul în care bunurile
materiale au fost înstrăinate de către o persoană care nu avea dreptul de a efectua
tranzacţia nominalizată (i-au fost transmise de proprietar pentru folosinţă), unei
altei persoane care nu cunoştea că bunurile în cauză sînt obiecte delicte, adică era
cumpărător de bună credinţă, atunci proprietarul poate pretinde bunurile date de la
persoana căreia i-a transmis anterior bunurile pentru administrare.
Totodată, urmează de menţionat că mijloacele băneşti şi hîrtiile de valoare nu
pot fi pretinse de la cumpărătorul de bună credinţă.
Ca mijloace de executare a obligaţiunii de restituire a daunei comise prin
infracţiune, pot fi recunoscute următoarele acţiuni ale organelor competente:
1) demonstrarea cuantumului daunei aduse;

63
Al.2 art.219 CPP RM, nr. 122   adoptat: 14.03.2003   în vigoare: 12.06.2003, publicat în: Monitorul Oficial nr 104
din: 07.06.2003

58
 2) recunoaşterea persoanelor fizice în calitate de parte vătămată, iar
persoanelor juridice în calitate de parte civilă;
3) atragerea subiecţilor cuveniţi în calitate de părţi civilmente responsabile;
4) căutarea, precum şi ridicarea bunurilor sustrase;
5) restituirea de către organele de stat proprietarilor a bunurilor ce fac parte
din obiectele infracţiunii;
6) explicarea bănuitului, învinuitului şi inculpatului (părţii civilmente
responsabile sau rudelor acestora) a necesităţii de restituire binevolă a bunurilor
sustrase prin intermediul unei infracţiuni;
7) ridicarea bunurilor sau mijloacelor băneşti cu ajutorul cărora poate fi
restituită dauna cauzată prin infracţiune;
8) arestarea (sechestrarea) bunurilor;
9) transferarea bunurilor arestate pentru depozitare.
Organele de urmărire penale urmează să întreprindă toate măsurile posibile
admise de legislaţia procesual penală în vigoare întru stabilirea şi identificarea
bunurilor ca sînt obiecte ale infracţiunilor. În acestea scopuri pot fi efectuate
diverse acţiuni procesuale aşa ca, percheziţiile corporale, la domiciliu, patrularea
străzilor, etc.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, întru asigurarea executării sentinţei de
judecată, şi în special întru executarea asigurării acţiunii civile şi restituirii
daunelor cauzate prin infracţiune, procurorul, organul de urmărire penală cu
acordul procurorului înaintează în faţă instanţei de judecată demersul privind
arestarea bunurilor bănuitului, învinuitului sau inculpatului, după caz, sau
persoanelor ce răspund material pentru cauzarea daunei pentru acţiunile sau
inacţiuni ilegale ale infractorului. La luarea hotărîrii prin care se decide arestarea
anumitor bunuri, pentru eventuala confiscare, instanţa de judecată indică
circumstanţele de fapt şi de drept care servesc drept temei pentru emiterea hotărîrii
în cauză.
La rîndul său, stabilind că anumite persoane au fost recunoscute ca părţi
vătămate sau părţi civile nejustificat, instanţa de judecată, la fel, prin încheierea sa

59
va decide înlăturarea persoanei nominalizate de la participare pe cauza penală în
asemenea calitate şi îl va anunţa despre hotărîrea luată.64
În cadrul pregătirii cauzei penale pentru examinare în fond pe dosarele ce
atentează la viaţa şi sănătatea colaboratorilor poliţiei, comise de către infractori în
scopul opunerii de rezistenţă, ameninţării, aplicării violenţei sau atentării la viaţa
lui, precum şi în alte scopuri întru împiedicarea îndeplinirii atribuţiilor deserviciu
sau datoriei de serviciu, completul de judecată urmează să stabilească dacă le-au
fost recuperate acestor colaboratori în corespundere cu prevederile art.29 al Legii
„cu privire la poliţie” daunele ce le-au suportat.65
În faza pregătirii pentru examinare în fond a cauzei penale prin care s-a cauzat
o daună prin infracţiune, judecătorul completului de judecată urmează să clarifice
dacă le-a fost explicate atît părţii vătămate, cît şi persoanei juridice drepturile sale,
inclusiv şi dreptul de a înainta o acţiune civilă întru restituirea pagubei cauzate, a
fost sau nu înaintată o acţiune civilă, au fost luate măsurile de asigurare a acestei
acţiuni.
În cazul în care în faza urmăririi penale asemenea măsuri nu au fost luate,
judecătorul trebuie să decidă în privinţa chestiunii de arest al proprietăţii, mijloace
băneşti, etc, sau să oblige organele competente de a lua măsuri concrete referitoare
la restituirea pagubei cauzate prin infracţiune sau posibila confiscare a bunurilor.
În situaţia în care acţiunea civilă de rezultă din faptele infracţionale ale
inculpatului, instanţa de judecată emite o încheiere în care indică că acţiunea civilă
nu are legătură cu cauza penală care se examinează şi respectiv nu este obiect al
soluţionării în cadrul procesului penal nominalizat.
În afară de asigurarea restituirii daunelor materiale părţii vătămate, ce i-au
fost cauzate prin fapte ilegale, acestuia urmează de a i se restitui toate cheltuielile
legate de asistarea acestuia de un reprezentant, precum şi alte cheltuieli ce au fost
suportate de el.

64
Постановление Пленума Высшей Судебной Палаты Республики Молдова «О практике применения судами
законодательства о возмещении материального ущерба, причиненного преступлением», № 5 от 17 апреля
1995 года. п. 9.
65
Al.3 art.29 Legea nr.416 din 18.12.1990 „cu privire la poliţie”, publicată în Veştile nr.12/321 din 1990

60
 La rîndul său în legea procesual penală nu este indicat expres categoriile de
cheltuieli ce urmează a fi restituite părţii vătămate în cadrul unui proces penal (cu
excepţia cheltuielilor legate de asistenţa unui reprezentant).
Astfel, răspunsul în cauză poate fi găsit în legislaţia rusă, şi anume în
Instrucţiunea nr.245 din 14.07.1993 „despre modul şi mărimea de recuperare a
cheltuielilor legate de participarea părţii vătămate în cadrul procesului penal”.
Anume în acest act normativ sînt stipulate aşa drepturile ale părţii vătămate
ca:
- recuperarea sumelor băneşti legate de suportarea cheltuielilor pentru
prezentarea părţii vătămate la locul petrecerii acţiunii procesuale, precum
cheltuielile de trai (preţul transportului la locul citării, cheltuielile de închiriere a
încăperii, diurnile, etc);
- menţinerea salariului mediu la locul de muncă pe întreaga perioadă de
participare a părţii vătămate la acţiunile procesuale, de citare la anchetator, de
participare la şedinţele instanţei de judecată, etc;
- achitarea imediată a tuturor cheltuielilor după îndeplinirea de către partea
vătămată a obligaţiunilor sale indicate de legislaţia în vigoare.
La rîndul său, conform legislaţiei Federaţiei Ruse, cheltuielile de transport
sînt achitate părţii vătămate în baza biletelor care confirmă suma deplasării, dar nu
mai mult de:
a) preţul biletului pentru transportul feroviar în vagonul cupe;
b) preţul biletului pentru transportul auto obştesc, cu excepţia taximetrilor;
c) preţul biletului pentru transportului aerian în clasa econom.
La rîndul său, în afară de achitarea cheltuielilor de transport, conform actului
normativ rus, sînt achitate plăţile pentru asigurările obligatorii ale pasagerilor,
plăţile bronării biletelor din timp, precum şi cheltuielile legate de folosirea în
transportul feroviar de albituri.
Totodată, legislaţia rusă indică părţii vătămate îi sînt restituite cheltuielile
legate de circulaţia urbană de la gară, autogară, aeroport, port, etc pînă la locul
petrecerii acţiunii procesuale cu excepţia serviciilor de taxi.

61
 La fel, cu acordul organului care citează partea vătămată, pot fi recuperate
cheltuielile minime legate de circulaţia în transportul urban în raza unei localităţi
urbane, de la locul permanent de domiciliu pînă la locul dislocării organului
corespunzător.
Cheltuielile legate de închirierea încăperii, achitate părţii vătămate pentru
zilele de prezentare la organul de urmărire penală, procuror sau instanţă de
judecată, inclusiv şi includerea timpului aflării în transport, zilele de odihnă, zilele
de sărbătoare, precum şi staţionării nejusitificate în drum, certificate prin acte
corespunzătoare, sînt efectuate după regula achitării cheltuielilor de diurne.
Totodată, diurinile nu sînt achitate în cazul în care partea vătămată are
posibilitatea de a se deplasa zilnic la locul de domiciliu.
Plăţile pentru bronarea locurilor în hotele sînt rambursate în proporţie de 50
procente din suma recuperată pentru plata zilnică a numărului.
La fel, părţilor vătămate ce sînt plasaţi în cîmpul muncii, pentru retragerea de
la locul de muncă, în afară de cheltuielile legate de transport, li se achită o
recompensă egală cu diurnile de serviciu.
Toate sumele indicate mai sus sînt achitate de către organele ce efectuează
citarea părţii vătămate, din conturile speciale constituite în aceste scopuri.
Ca temei pentru achitarea cheltuielile în cauză părţilor vătămate serveşte
ordonanţa organului de urmărire penală, ordonanţa procurorului sau hotărîrea
instanţei de judecată.
La rîndul său, achitarea cheltuielilor persoanelor ce fac parte din efectivul
militar şi care au fost recunoscute ca parte vătămată în cadrul procesului este
efectuat la iniţiativa comandantului unităţii militare în conformitate cu actele
normative în vigoare. Astfel, conform prevederilor legislaţiei ruse, persoanelor
militare, organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată nu le
achită nemijlocit cheltuielile legate de participare la acţiunile procesuale pe cauza
penală respectivă.
La cheltuielile suportate de către partea vătămată în cadrul procesului penal
aîtît în faza urmăriri penale, cît şi în faza examinării cauzei în instanţa de judecată,

62
sînt atribuite cheltuielile legate de asistenţa reprezentantului. De regulă în calitatea
unui asemenea reprezentant în cadrul procesului penal, apare avocatul, care
reprezintă interesele părţii vătămate în temeiul unui contract încheiat cu acesta.
Acordul de a presta servicii de reprezentare încheiat între partea vătămată şi
un avocat reprezintă o tranzacţie de domeniul dreptului civil prin care avocatul
asistă partea vătămată în tot cursul desfăşurării procesului penal întru apărarea
drepturilor şi intereselor legitime a acestuia. Acordul în cauză este încheiat între
partea vătămată şi avocat în formă scrisă.66
Totodată, tranzacţia în cauză trebuie să întrunească următoarele condiţii:
1) indicarea avocatului, numele, prenumele, individualizarea acestuia din
punct de vedere profesională (existenţa studiilor speciale, asocierea la un barou de
avocaţi);
2) obiectul reprezentării – participarea ca reprezentant a părţii vătămate în
cadrul procesului penal;
3) condiţiile de achitare a remunerării de către partea vătămată
(reprezentantul legal), pentru prestarea serviciilor de reprezentare a părţii vătămate;
4) ordinea şi mărimea compensaţiei cheltuielilor avocatului legate de
prestarea serviciilor de reprezentare;
5) limitele şi caracterul răspunderii avocatului care s-a angajat să presteze
serviciile de reprezentare.
Recompensa achitată avocatului pentru prestarea serviciilor de reprezentare
de către partea vătămată (reprezentantul legal), precum şi compensarea
cheltuielilor legate de executarea serviciilor de reprezentare, urmează a fi achitată
în mod obligatoriu prin transferul pe contul de decontare a baroului de avocaţi sau
pe contul de decontare a avocatului în ordinea stabilită în acord încheiat anterior.
În fine, menţionăm că partea vătămată este în drept să solicite de la organul de
urmărire penală, procuror, precum şi de la instanţa de judecată, achitarea
cheltuielilor suportate de el, legate de plata sumelor de bani pentru prestarea
serviciilor de reprezentare a avocatului.

66
Sergiu Baieş, Nicolae Roşca. Op. cit., p. 223.

63
 § 2. Compensarea daunei morale părţii vătămate
Un loc aparte în procesul penal în cazul în care printr-o infracţiune i-a fost
cauzată unei persoane o daună, îl prezintă institutul de daună morală. Astfel, aici
este indicat faptul că în cazul în care partea vătămată a înaintat o acţiune civilă prin
care solicită de i se recupera o daună morală, mărimea acestei daune morale va fi
stabilită în fiecare caz împarte de către instanţa de judecată în cadrul examinării
cauzei penale sau în cadrul examinării acţiunii într-un proces civil.
În acest context, menţionăm că partea vătămată este în drept să solicite printr-
o acţiune de a i se restitui dauna morală exprimată în expresie bănească. Prin
acţiune în acest sens al cuvîntului, subînţelegem o cerere perfectată în formă scrisă
de către partea vătămată şi depusă la organul de urmărire penală, procurorului sau
instanţei de judecată de către persoana căreia i-a fost cauzată prin infracţiune o
daună morală.67
Prin cuvîtnul „recuperare” subînţelegem redobîndirea, recăpătarea a unei
anumite valori ce a fost pierdută în rezultatul comiterii infracţiunii. „Recuperarea”
din dispoziţia art.60 CPP al Republicii Moldova are într-o oarecare măsură o lată
semnificaţiei. Aceasta constituie transferul a anumitor mijloace băneşti părţii
vătămate în scopul recuperării daunei morale ce a fost cauzată prin acţiunea sau
inacţiunea ilegală.
O perioadă îndelungată de timp subiectul răspunderii juridico-civile pentru
cauzarea unui prejudiciu nematerial era pus în discuţie de către specialiştii
dreptului procesual penal.68
Ca rezultat al discuţiilor în cauză, a apărut opinie potrivit căreia în dreptul
procesual penal, totuşi, de rînd cu cauzarea unei daune materiale prin comiterea
unei infracţiuni, poate fi vorba şi despre pricinuirea unei daune nemateriale sau
morale ce poate fi estimată în mijloace băneşti.69
Însă, opinia de mai sus nu prezintă o regulă incontestabilă, aceasta relatează
doar formarea unei practici în anumite locuri.

67
Кобликов А.С. Учебник уголовного процесса. Изд. СПАРК. М., 1995, с. 189.
68
Малеин Н.С. О моральном вреде // Государство и право. 1993, № 3, с. 32-39.
69
Гурвич М.А. Учение об иске. М., Юридическая Литература, 1981, с. 7.

64
 Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova în hotărîrea sa
„despre sentinţa penală”, nu numai a întărit legalitatea înaintării pretenţiilor
materiale pentru cauzarea unor daune morale, dar şi a accentuat asupra faptului că,
pentru estimarea mărimii compensaţiei daunei morale urmează de a lua în
consideraţie caracterul daunelor fizice şi suferinţelor cauzate prin infracţiune la
diverse tipuri de persoane luînd în consideraţie calităţile individuale ale acestora,
vina învinuitului, starea lui materială şi alte circumstanţe ale dosarului penal.
Totodată, echivalentul daunei morale urmează a fi apreciat de către instanţa de
judecată în toate cazurile raţional şi luînd în consideraţie pericolul social al
infracţiunii comise.70
Deci, cum am menţionat mai înainte, dauna morală este estimată în expresie
bănească, adică este evaluată într-o sumă anumită de mijloace băneşti. Totodată,
cuantumul daunei morale poate fi realizat în ţara noastră doar în valuta naţională a
Republicii Moldova prin intermediul bancnotelor şi monedelor emise de către
Banca Naţională a Republicii Moldova şi care la momentul pretinderii recuperării
pentru comiterea daunei, sînt în circulaţie ca surse legale de plată pe teritoriul ţării.
În acest context, urmează de menţionat că acţiunea părţii vătămate prin care
acesta pretinde recuperarea daunei morale în altă valută a oricărui stat străin (Ex.:
în dolari SUA, etc) este considerată ca ilegală.
Mărimea daunei morale cauzate prin infracţiune urmează a fi stabilit de către
instanţa de judecată în procesul examinării cauzei penale sau în cadrul unui proces
civil. Fapt cu care nu este de acord savantul rus din domeniul procesului penal
I.B.Colcevscgâhi, care afirmă că cuantumul daunei morale cauzate prin acţiuni sau
inacţiuni ilegale trebuie în toate cazurile să fie stabilit de către instanţa de judecată
în cadrul unui proces civil.71
La rîndul său, cînd este vorba despre compensarea daunei morale cu
aprecierea tuturor circumstanţelor existente pe cauza penală respectivă, aceasta

70
Постановление Пленума Верховного Суда Республики Молдова «О судебном приговоре», № 7 от 15
ноября 1993 года, п. 11.
71
Колчевский И.Б. Предмет судебной деятельности в советском гражданском процессе (его понятие, место и
значение). Автореферат дисс. докт. юрид. наук. Л., 1990, с. 11.

65
urmează a fi constatat în cadrul şi în limitele procesului penal reieşind din
totalitatea tuturor circumstanţelor stabilite de către instanţa de judecată.
Totodată, la estimarea cuantumului daunei morale exprimat în mijloace
băneşti, instanţa de judecată, urmează să ia în consideraţie situaţia reală materială a
inculpatului, şi anume starea familială a acestuia, existenţa locul de muncă, cîte
persoana are la întreţinere, şi însăşi dauna fizică sau materială care a fost cauzată
prin infracţiune. În acest sens, putem menţiona că mărimea daunei morale estimată
în mijloace băneşti va fi diferită în cazul în care prin diferite infracţiuni s-a atentat
la diferite valori sociale şi anume, viaţa, sănătatea, proprietate, etc.
La emiterea sentinţei pe o cauză penală, instanţa de judecată este obligată să
indice motivele care justifică total sau parţial acceptarea sau refuzul acceptării
acţiunii prin care se solicită încasarea unei sume de bani pentru cauzarea unei
daune morale prin infracţiune. La fel, instanţa de judecată, urmează să indice
obligatoriu în sentinţă, mărimea în surse financiare (mijloace băneşti) de acceptare
a acţiunii.
În cazul emiterii de către instanţa de judecată a unei sentinţe de condamnare,
judecătorul trebuie să se pronunţe şi în privinţa acţiunii înaintate de către partea
vătămată. Numai în situaţia în care este imposibil de a calcula mărimea concretă a
daunei pe o cauză penală, instanţa de judecată poate hotărî ca aceasta să fie obiect
al examinării într-u proces civil separat în cazul cînd nu se influenţează asupra
calificării faptelor infractorului, măsurii de pedeapsă, precum şi altor circumstanţe
ce au importanţă pentru justa emitere a unei sentinţe.
Astfel, în cazul survenirii circumstanţelor indicate mai sus, instanţa de
judecată este în drept printr-o hotărîre interlocutorie să atragă atenţia persoanelor
cu funcţii de răspundere care au exercitat şi condus urmărirea penală, asupra
nerespectării principiului de examinare multilaterală a cauzei penale şi admiterii
anumitor lacune la stabilirea mărimii daunei cauzate prin faptele infracţionale ale
criminalului.
La fel, la emitere sentinţei de condamnare, instanţa de judecată nu este în
drept să lase fără examinare acţiunea înaintată de către partea vătămată. Instanţa de

66
judecată nu poate refuza acceptarea acţiunii civile sau îndreptarea acestei acţiuni
într-o procedură civilă, numai din considerente că cuantumul acestei nu este posibil
de a fi stabilit deoarece partea vătămată nu a prezentat în cadrul şedinţelor de
judecată documente ce confirmă mărimea pagubei cauzate printr-o infracţiune.
Totodată, dauna morală exprimată în expresie bănească, cauzată de un minor
de 14 – 18 ani, urmează a fi recuperată nemijlocit de persoana culpabilă în
comiterea prejudiciului, iar în cazul insuficienţei de mijloace băneşti a infractorului
minor, această obligaţiune poate fi pusă pe seama părinţilor acestuia, înfietorilor,
întreprinderii, organizaţiei care sînt considerate ca curatori a acestuia, în cazul în
care aceştia nu vor demonstra că dauna a fost comisă nu din culpa lor.72
La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului moral,
instanţa de judecată ia în considerare suferinţele fizice ale victimei, prejudiciul
agrement sau estetic, pierderea speranţei în viaţă, pierderea încrederii  în fidelitatea
conjugală, pierderea onoarei prin defăimare, suferinţele psihice provocate de
decesul rudelor apropiate etc.73
În fine vom menţiona că, forma restituirii daunei aduse părţii vătămate printr-
o infracţiune de legislaţie nu este prevăzută. De aceia, este acceptabilă orice
modalitate de recuperare a prejudiciilor ce nu vine în contrazicere cu prevederile
legislaţie naţionale în vigoare. La rîndul său, restituirea daunei atît materiale,
fizice, cît şi morale cauzate printr-o acţiune sau inacţiune social periculoasă, este
prielnică în toate cazurile în expresie bănească.

72
Vitalie Rusu. Procedura penală în cauzele cu minori. Ed. Pontos. Chişinău, 2005, p. 187.
73
Al.4 art.219 CPP RM, nr. 122   adoptat: 14.03.2003   în vigoare: 12.06.2003, publicat în: Monitorul Oficial nr 104
din: 07.06.2003

67
 ÎNCHEIERE
La momentul de faţă, subiectul părţii vătămate nu este reglementat cert şi
complet de legislaţia procesul penală în vigoare a Republicii Moldova. La fel, nu
există şi o opinie constantă şi egală formată de către specialiştii şi lucrătorii
practici din domeniul dreptului procesual penal. În această ordine de idei,
considerăm că în prezent a apărut necesitatea de a aborda problematica institutului
de parte vătămată în cadrul procesului penal atît în plat teoretic, cît şi din punct de
vedere legislativ.

68
 În acest context, în primul rînd, vorbind despre cauzarea daunei unui subiect,
urmează de menţionat că această daună atrage atenţia organului de drept prin faptul
că la momentul recunoaşterii persoane fizice în calitate de parte vătămată, acestei i-
a fost cauzat un prejudiciu anume prin infracţiune şi nu prin altă faptă ilegală.
Apare următoarea întrebare: ofiţerul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de
judecată este obligată să recunoască o persoană ca parte vătămată şi în cazul cînd
aceştia nu cunosc cu precizie i-a fost sau nu pricinuit persoanei în cauză o careva
daună prin infracţiune?
În aşa fel, urmează de a introduce un şir de precizări în acest domeniu. După
părerea noastră, este obligatoriu la recunoaşterea persoanei în calitate de parte
vătămată, ca dauna fizică cauzată prin infracţiune oricum să fie stabilită la
momentul recunoaşterii în această calitate de către organul de urmărire penală sau
procuror.
Este evident faptul că uneori, la momentul recunoaşterii persoanei în calitate
de parte vătămată, organul de urmărire penală, procurorul dispune doar de
informaţia prezentată însăşi de persoana căreia i-a fost cauzată o daună materială,
fizică sau morală printr-o infracţiune. Dauna fizică, ca exemplu, manifestată prin
comoţie cerebrală, la fel este stabilită iniţial prin informaţia ce emană de la partea
vătămată (în timpul constatării medico-legale, depunerea declaraţiilor, etc).
În această conjunctură, urmează de menţionat că în majoritatea cazurilor
existenţa daunei cauzate prin infracţiune este evidentă şi poate fi stabilit cu
certitudine. La rîndul său, în cazurile în care dauna nu poate fi stabilită cert,
organul de urmărire penală, procurorul trebuie să întreprindă toate măsurile
procesuale în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei daunei cauzate prin
infracţiune, în mod contrar recunoaşterea sau refuzul recunoaşterii în calitate de
parte vătămată poate fi nejustificată.
În al doilea rînd în al.2 art.59 CPP al Republicii Moldova nimic nu este
menţionat referitor la chestiunea că persoana poate fi recunoscută în calitate de
parte vătămată şi de către instanţa de judecată. Faptul în cauză, după părerea
noastră, denotă că legislatorul nu interzice o asemenea acţiune. De aceia, în cazul

69
în care completul de judecată în faza de examinare a cauzei penale va stabili că
persoana nu a fost recunoscută ca partea vătămată pe dosar, acesta este obligat să
emită o încheiere prin care să recunoască într-o asemenea calitate. O asemenea
poziţie este predeterminată nu numai de prevederile legislaţiei în vigoare dar şi de
practica judiciară stabilită.
Din p.1 al.2 art.60 CPP al Republicii Moldova rezultă că partea vătămată este
obligată să se prezinte la citarea organului de urmărire penală, procuror sau
instanţă de judecată. În acest context, accentuăm asupra faptului că nu numai
persoanele cu funcţii de răspundere ai organelor sus indicate pot cita partea
vătămată, dar şi orice alt organ în procedura căruia se află cauza penală respectivă.
La categoria organelor în cauză, urmează de atribuit şeful organului de urmărire
penală, precum şi judecătorul de instrucţie.
Totodată, partea vătămată are dreptul să cunoască, care este natura învinuirii
înaintate învinuitului. Acesteia urmează a i se explica într-o formă accesibilă care
este calificativul componenţei de infracţiune pentru care persoanei culpabile i-a
fost înaintată învinuirea, a-i indica data, locul comiterii infracţiunii, precum şi alte
circumstanţe ce urmează a fi demonstrate şi ce au importanţă pentru răspunderea
penală a învinuitului.
La fel, după părerea multor specialişti din domeniu ar fi binevenit de a
familiariza partea vătămată însăşi cu ordonanţa de punere sub învinuire a
învinuitului, iar faptul unei asemenea informări de a include în materialele
dosarului penal.
La rîndul său, în cazul în care în cadrul urmăririi penale sînt au fost înaintate
mai multe învinuiri, acest drept partea vătămată îl rezervează pentru fiecare
complice împarte.
E cunoscut, că pe cauzele penale cu multe epizoade care sînt conexate într-un
singur dosar penal pot fi cercetate zeci de infracţiuni, respectiv pe aceste epizoade
apar mai multe părţi vătămate. La rîndul său, fiecărei din părţile vătămate pe
diferite epizoade le atrag atenţia doar circumstanţele numai a unei singure
infracţiuni care a fost comise în privinţa lui.

70
 În fine voi accentua asupra faptului că abordarea institutului părţii vătămate,
ca şi alte subiecte din cadrul procesului penal în Republica Moldova, trebuie
supuse dezvoltării continue şi aducerii în corespundere cu standardele
internaţionale.

BIBLIOGRAFIE:
Acte normative:
1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.94, în vigoare de la
27.08.94 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr.1;
2. Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova nr.122-XV, adoptat
la 14.03.2003, Monitorul Oficial nr.104-110/447 din 07.06.2003;
3. Codul Penal al Republicii Moldova nr.122-XV, adoptat la 14.03.2003,
Monitorul Oficial nr.104-110/447 din 07.06.2003;
4. Legea Republicii Moldova nr.544 „Cu privire la statutul judecătorului”,
adoptată la 20.07.95, M/O 059 din 26.10.95;

71
 6. Legea Republicii Moldova nr.118 „cu privire la Procuratură”, adoptată la
14.03.2008, M/O 073 din 18.04.2008;

Tratate internaţionale şi regionale:

1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată la
New York de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţia nr.217 A (III) din
10.12.1948, publicată în ediţia oficială „Tratate Internaţionale”, 1998, volumul
I, pag.11, R.Moldova a aderat la Declaraţie prin Hotărîrea Parlamentului
nr.217-XII din 28.07.90;
2. Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, adoptată la Roma la 04.11.1950, în vigoare de la 03.09.1953,
publicată în ediţia oficială „Tratate Internaţionale”, 1998, volumul I, pag.341. De
către R.Moldova ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.1298-XIII din 24.07.97
şi în vigoare din 12.09.1997;
3. Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului, New York din
20.11.89;
4. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante, 12.12.1987;
5. Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor, adoptate de
către ONU la 30.08.1955.

Literatură de specialitate:
1. Antoniu G, Volonciu N, Zaharia N. Dicţionar de procedură penală.
Bucureşti, Editura „Academiei” 1991.
2. Apetrei Mihai. Drept procesual penal. Bucureşti. ALL BECK, 2002.
3. Baieş Sergiu, Roşca Nicolae. Drept civil. Partea generală. Volumul I.
Editura Cartier Juridic. Chişinău, 2004.
4. Boroi Alexandru, Ungureanu Georgeta, Jidovanu Nicu. Drept procesual
penal. Bucureşti; ALL BECK, 2002.

72
 5. Dolea Igor, Roman Dumitru, Vizdoagă Tatiana, Sedleţchi Iurie. Codul de
procedură penală. Comentariu. Editura Cartier Juridic. Chişinău, 2005.
6. Dolea Igor, Roman Dumitru, Vizdoagă Tatiana, Sedleţchi Iurie. Drept
procesual penal. Editura Cartier Juridic. Chişinău, 2005.
7. Mateuţ Gheorghiţă. Procedura penală. Partea generală. Vol. II. Editura
Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1997.
8. Orîndaş Victor. Procedura penală. Chişinău, USM, 2001.
9. Osoianu Tudor, Spivacenco Vlad. Procedura penală. Partea generală.
Chişinău, 1999.
10. Osoianu Tudor, Andronache Anatol, Orîndaş Victor. Urmărirea penală.
Editura Elena V.I. Chişinău, 2005.
11. Păvăleanu Vasile, Păvăleanu Liliana. Limitarea şi privarea de libertate ca
măsuri procesual-penale. Iaşi, Editura Fundaţiei „Chemarea”, 1997.
12. Pop Octavian, Rusu Vitalie. Minorul şi justiţia penală. Editura Pontos.
Chişinău, 2006.
13. Roman Dumitru, Vizdoagă Tatiana, Cerbu Adrian, Ursu Sergiu.
Organizarea şi activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept în Republica
Moldova. Ed. Cartdidact. Chişinău, 2004.
14. Rusu Vitalie. Procedura penală în cauzele cu minori. Ed. Pontos.
Chişinău, 2005.
15. Азаров В.А. Деятельность органов дознания, предварительного
следствия и суда по охране имущественных интересов граждан. Изд.
Омского Государственного Университета, Омск, 1990.
16. Александров А.С. Уголовный процесс России. Изд. ЮРИСТЪ, М.,
2001.
17. Баранов А.М., Марфицин П.Г. Словарь основных уголовно-
процессуальных понятий и терминов. Юридический Институт МВД России.
Омск, 1997.
18. Городецкая И.Л., Фоменко Т.А. Краткий толковый словарь русского
языка. М., Изд. Наука, 1985.

73
 19. Гриненко А.В. Участники уголовного судопроизводства со стороны
обвинения. М., Изд. СПАРК, 1995.
20. Гуляев А.П. Следователь в уголовном процессе. М., Юридическая
Литература, 1981.
21. Гурвич М.А. Учение об иске. М., Юридическая Литература, 1981.
22. Завидов Б.Д., Орлова А.А., Попов И.А. Правовое положение
участников уголовного судопроизводства. Комментарий законодательства.
Изд. ЭКСМО., М., 2003.
23. Завидов Б.Д., Курина А.В. Комментарий к уголовно-
процессуальному кодексу Российской Федерации. Научно-практическое
издание. М., БЕК, 2004.
24. Зайцев O.A, Смирнов C.B. Комментарий к уголовно-
процессуальному кодексу Российской Федерации. Изд. ПРИОР. М., 2002.
25. Зинатуллин З.З. Уголовно-процессуальное принуждение и его
эффективность. Казань, Издательство Казанского Университета, 1991.
26. Кобликов А.С. Учебник уголовного процесса. Изд. СПАРК. М.,
1995.
27. Кожевников И.Н., Бородин С.В. Процессуальные документы
органов предварительного расследования. Практическое пособие. Изд.
СПАРК. М., 1996.
28. Колчевский И.Б. Предмет судебной деятельности в советском
гражданском процессе (его понятие, место и значение). Автореферат дисс.
докт. юрид. наук. Л., 1990.
29. Комментарий к уголовно-процессуальному кодексу Российской
Федерации. Постатейный. Под. Ред. Н. А. Петухова, Г. И. Загорского. – М.:
ИКФ «ЭКМОС», 2002.
30. Комментприй к уголовно-процессуальному кодексу Российской
Федерации. Под. ред. А.В. Смирнова. Санкт-Петербург. Изд. ПИТЕР, 2003.
31. Куцова Э. Ф. Уголовный процесс: Учебник для студентов
юридических вузов и факультетов. М., Юридическая Литература, 1990.

74
 32. Малеин Н.С. О моральном вреде // Государство и право. 1993, № 3.
33. Мамыкин А.С. Гражданский иск в уголовном деле. М., СПАРК,
1997.
34. Новобратский Л.А. Представительство в уголовном процессе. М.,
ЮРИСТЪ, 2003.
35. Образцов В.А. Следственные действия. Криминалистические
информации. М., ЮРИСТЪ, 2001.
36. Ожегов С.И. Словарь русского языка. Ок. 57 000 слов. Изд.
Стереотип. М., 1986.
37. Петрухин И.Л. Неприкосновенность личности и принуждение в
уголовном процессе. М., Юридическая Литература, 1989.
38. Победкин А.В., Яшин В.Н. Уголовно-процессуальное право
Российской Федерации. Изд. ПРИОР. М., 2003.
39. Рыжаков А. П. Возмещение вреда причиненного преступлением. –
М.: Издательство «Приор», 1999.
40. Рыжаков А.П. Потерпевший: понятие, права и обязанности. Изд.
ФЕНИКС. Ростов-на-Дону, 2006.
41. Смирнов А. В., Калиновский К. Б. Комментарий к уголовно-
процессуальному кодексу Российской Федерации. Постатейный. М.,
ЮРИСТЪ, 2004.
42. Смирнов А. В., Калиновский К. Б. Уголовный процесс. Учебник для
вузов / 2-е изд. М., ЮРИСТЪ, 2005.
43. Уголовно процессуальное право Российской Федерации. Отв. ред.,
д-р юрид наук, Лупинская П.А. М., ЮРИСТЪ, 2001.
44. Уголовно-процессуальное право (уголовный процесс): Учебник для
вузов/ Под ред. Г. П. Химичевой, О. В. Химичевой. – 3-е изд., перераб. и доп.
– М.: ЮНИТИ-ДАНА, 2004.
45. Хабибуллин М.Х. Ответственность за заведомо ложный донос и
заведомо ложное показание по советскому уголовному праву. Издательство
Казанского Университета, 1975.

75
 46. Шинелева Т.В. Правовое положение сторон в уголовном процессе.
Законность, 2004, № 11.
47. Юридический энциклопедический словарь/ Под общ. ред. В. Е.
Крутских. – 3-е изд. перераб. и доп. – М.: ИНФРА-М, 2004.

Reviste de specialitate:
1. Buletinul Curţii Supreme de Justiţie, nr.2/2007;
2. Buletinul informativ al Procuraturii Republicii Moldova, nr.2/2005;
3. Culegere de hotărîri explicative a Curţii Supreme de Justiţie a R.
Moldova”. Chişinău, 2000;
4. Culegere de hotărîri ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii
Moldova (1990-1993). Chişinău 1994;
5. Legea şi viaţa, nr.12, 1998;
7. Revista Naţională de Drept, nr.4/2006.

76