TEMA: Tactica verificării declaraţiilor la faţa locului

1. Noţiunea, scopul şi importanţa verificării declaraţiilor la faţa locului

2. Condiţii pentru desfăşurarea optimă a verificării declaraţiilor la faţa locului

3. Fixarea rezultatelor verificării declaraţiilor la faţa locului

4. Interpretarea rezultatelor verificării declaraţiilor la faţa locului

 Introducere

Noul Cod de procedură penală a introdus noi termeni uzuali în activitatea de

urmărire penală. Apariţia unor noi mijloace de probă întotdeauna sunt salutabile de către
practicieni, deoarece acestea-s chemate să ajute ofiţerii de urmărire penală şi procurorii în
dobândirea şi verificarea probelor, iar instanţele de judecată capătă posibilitatea de a
verifica unele elemente care ar putea fi dubioase astfel îmbunătăţindu-se calitatea justiţia
în esenţă. De odată ce ofiţerii de urmărire penală nu deţin deprinderile necesare în ceea ce
priveşte verificarea declaraţiilor la faţa locului, şi, totodată, având în vedere că acest
mijloc probatoriu este nou, am considerat că tema va deveni actuală şi importantă pentru
a fi investigată. Cuvintul verificare, apare în multe domenii, având, aşa cum este firesc,
conotaţii diferite. Termenul este cunoscut şi în vocabularul juridic, unde definesc unele
mijloace procedurale şi tactice pe care organele de urmărire penală îl folosesc în vederea
stabilirii adevărului judiciar. Importanţa verificării declaraţiilor la locul infracţiunii ca
mijloc de verificare a unor ipoteze a făcut ca legiuitorul să o insereze în Codul de
procedură penală, consacrând articolul 114.

Articolul 114. Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii

(1) Pentru a verifica sau a preciza declaraţiile martorului, părţii vătămate, bănuitului,
învinuitului despre evenimentele infracţiunii săvîrşite într-un loc concret, reprezentantul
organului de urmărire penală este în drept să se prezinte la locul infracţiunii împreună cu
persoana audiată şi, după caz, cu apărătorul, interpretul, specialistul, reprezentantul legal
şi să propună persoanei audiate să descrie circumstanţele şi obiectele despre care a făcut
sau poate face şi acum declaraţii.
(2) Persoana audiată arată calea spre locul săvîrşirii infracţiunii, descrie
circumstanţele şi obiectele despre care anterior a făcut declaraţii şi răspunde la întrebările
reprezentantului organului de urmărire penală.
(3) Dacă, pe parcursul verificării declaraţiilor la locul infracţiunii, vor fi descoperite
obiecte şi documente ce pot servi ca probe în cauza penală, ele se ridică şi acest fapt se
consemnează în procesul-verbal.
(4) Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii se permite cu condiţia de a nu leza
demnitatea şi onoarea persoanelor care participă la această acţiune procesuală şi de a nu
pune în pericol sănătatea lor.
(5) Despre verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii se întocmeşte un proces-
verbal, cu respectarea prevederilor art.260 şi 261, în care, suplimentar, se fixează
declaraţiile persoanei făcute la faţa locului. În cadrul efectuării verificării declaraţiilor la
faţa locului pot fi aplicate mijloace tehnice, întocmite schiţe, fapt ce se consemnează în
procesul-verbal. Fonogramele, casetele audio şi video, peliculele fotografice, schiţele,
documentele şi obiectele ridicate se anexează la procesul-verbal.
Acesta este un procedeu special de obtinere a declaratiilor care consta in verificarea
si precizarea unor declaratii anteriaore ale martorilor partii vatamate, banuitului,
invinuitului in faza deurmarire cu scopul de a stabili veridicitatea acestor declaratii.
Persoana audiată arată calea sprelocul săvîrşirii infracţiunii, descrie circumstanţele
şi obiectele despre care anterior a făcut declaraţii şi răspunde la
întrebările reprezentantului organului de urmărire penală. Verificarea declaraţiilor la locul
infracţiunii se permite cu condiţia de a nu leza demnitatea şi onoarea persoanelor
care participă la această acţiune procesuală şi de a nu pune în pericol sănătatea lor. În
practica organelor de urmărire penală din R. M. este utilizată pe larg verificarea şi
precizarea declaraţiilor la faţa locului, mai ales la cercetarea cazurilor când un rol
important în probaţiune procesual penală revine declaraţiilor învinuitului. Pentru a
verifica sau a preciza declaraţiile martorului, părţii vătămate, bănuitului, învinuitului
despre evenimentele infracţiunii săvârşite într-un loc concret, reprezentantul organului de
urmărire penală este în drept să se prezinte la locul infracţiunii împreună cu persoana
audiată şi, după caz, cu apărătorul, interpretul, specialistul, reprezentantul legal şi să
propună persoanei audiate să descrie 3 circumstanţele şi obiectele despre care a făcut sau
poate face şi acum declaraţii (art.114 alin.1 C.pr.pen.). În scopul stabilirii unor date noi,
verificării itinerarului şi locului unde s-a săvârşit fapta, de asemenea şi pentru a releva
autenticitatea declaraţiilor prin confruntarea lor cu împrejurările cercetate, declaraţiile
bănuitului, învinuitului, părţii vătămate sau a martorului date anterior pot fi verificate şi
precizate la locul legat de evenimentul în cauză. Persoana audiată arată calea spre locul
săvârşirii infracţiunii, descrie circumstanţele şi obiectele despre care anterior a făcut
declaraţii şi răspunde la întrebările reprezentantului organului de urmărire penală. Dacă,
pe parcursul verificării declaraţiilor la locul infracţiunii, vor fi descoperite obiecte şi
documente ce pot servi ca probe în cauza penală, ele se ridică şi acest fapt se
consemnează în procesul-verbal. Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii se permite
cu condiţia de a nu leza demnitatea şi onoarea persoanelor care participă la această
acţiune procesuală şi de a nu pune în pericol sănătatea lor. Rezultatele verificării
declaraţiilor la locul infracţiunii sânt consemnate în proces-verbal, respectând prevederile
art. 260 şi 261 C.pr.pen., în care, suplimentar, se fixează declaraţiile persoanei făcute la
faţa locului. În cadrul efectuării verificării declaraţiilor la faţa locului pot fi aplicate
mijloace tehnice, întocmite schiţe, fapt ce se consemnează în procesul-verbal.
Fonogramele, casetele audio şi video, peliculele fotografice, schiţele, documentele şi
obiectele ridicate sunt anexate la procesul-verbal. Faţă de verificarea şi precizarea
declaraţiilor la faţa locului sunt înaintate mai multe condiţii: persoanele ale căror
declaraţii se precizează, trebuie să fie în prealabil ascultate; declaraţiile învinuitului şi a
învinuitului pot fi verificate şi precizate cu acordul acestora; verificarea şi precizarea
declaraţiilor mai multor persoane se face separat; în cadrul acestui act sunt interzise
întrebări care sugerează răspunsul; sânt interzise acţiuni care ar înjosi cinstea şi
demnitatea peroanelor ori ar pune în pericol viaţa şi sănătatea lor; toţi participanţii la
acest act vor merge după persoana, declaraţiile căreia sânt verificate. Acest procedeu are
unele trăsături comune cu reconstituirea şi se întâlneşte în practică destul de rar. De pildă,
pentru verificarea faptului că făptuitorul a pătruns în depozit prin fereastră, gaură etc.,
ascunzându-se până la săvârşirea infracţiunii după o cisternă, tractor, semănătoare etc.,
este necesar a stabili dacă aceste obiecte sunt dislocate în teren şi ele permit a săvârşi
acţiunile despre care comunică persoana ascultată. Spre deosebire de reconstituire
hotărârea acestei întrebări nu necesită experimente dar se realizează prin demonstrarea
obiectelor în cauză. Analiza conţinutului verificării şi precizării declaraţiilor la faţa
locului arată că acest act are trăsături comune cu ascultarea, prezentarea spre identificare,
cercetarea la faţa locului şi reconstituirea, deosebindu-se totodată de aceste acte.
Verificarea şi precizarea declaraţiilor este lipsită de caracterul experimental al
experimentului în procedura de urmărire penală, care este stipulat în art.123 C.pr.pen.
Pentru primul act nu este necesară reamenajarea, refacerea locului. Aşadar verificarea şi
precizarea declaraţiilor spre deosebire de experimentul judiciar se efectuează în condiţiile
şi în împrejurările proprii locului, la momentul efectuării acestui act. La efectuarea
acestui act nu se clarifică dacă era posibilă sau nu fapta în anumite condiţii (caracteristică
distinctă a reconstituiri), ci se precizează, concretizează unde şi cum, potrivit declaraţiilor
învinuitului sau martorului s-a săvârşit fapta.

Rolul şi locul verificării declarațiilor la fața locului poate fi definită în mod corespunzător
numai în condiţiile unei corecte reprezentări a scopului acestuia. Explicaţia frecvenţei
acestor activităţi în practica organelor judiciare este dată de aportul însemnat pe care
verificarea declarațiilor la fața locului o poate avea la justa soluţionare a celor mai variate
aspecte legate de infracţiune sau de făptuitorul acesteia, sub un dublu aspect:

1. Ca mijloc de verificare a probelor obţinute prin cele mai variate activităţi şi mijloace
de probă (cercetări la faţa locului, percheziţii, declaraţii ale învinuitului, declaraţii ale
martorilor, ale părţii vătămate etc.);

2. Ca mijloc de obţinere a unor probe noi

Această acţiune de urmărire penală are trei etape:

- De pregătire
- De lucru
- De documentare

În vederea realizării cu succes a acţiunii planificate organul de urmărire penală va fi

obligat să efectueze o pregătire minuţioasă, ce presupune:

1. studierea materialului dosarului;

2. studierea personalităţii persoanei implicate în acţiunea de urmărire penală;

3. asigurarea prezenţei participanţilor;

4. întocmirea unui plan de acţiuni (determinarea scopului; stabilirea activităţilor care

urmează a fi executate etc.);

5. crearea condiţiilor – referitoare la loc, timp, condiţiile atmosferice de percepţie

auditivă şi vizuală;

6. pregătirea mijloacelor speciale şi tehnico-criminalistice.

Pentru efectuarea cu succes a unei operaţiuni de verificare a declaraţiilor la faţa locului,

în urmărirea penală organul de urmărire trebuie să utilizeze sau să realizeze un anumit
ambiant, să respecte anumite condiţii pentru a evita obţinerea de rezultate contradictorii,
neconforme cu realitatea, care ar avea repercusiuni nedorite asupra cercetării. În primul
rând, este recomandabilă respectarea cu stricteţe a locului în care au avut loc
evenimentele, în condiţiile în care efectuarea verificării declaraţiilor în altă parte ar
produce modificări ale rezultatelor urmărite. Trebuie ţinut cont de topografia locului, de
modificările apărute în timp (ex.: apariţia unor construcţii, dezvoltarea vegetaţiei etc), de
lucruri care nu existau la momentul săvârşirii faptei incriminate.

Nu se poate face abstracţie de cele mai sus menţionate, topografia locului fiind deosebit
de importantă. Finalizarea operaţiunilor instrumentate de organul de urmărire este urmată
de întocmirea unui proces verbal. Acest proces-verbal va menţiona scopul în care au fost
realizate operaţiunile respective, ora, data şi locul în care s-au desfăşurat, cei ce au
participat şi calitatea în care au participat (autori, martori oculari, martori asistenţi, parte
vătămată), operaţiunile efectuate şi rezultatele ce au fost obţinute.

În general, toate modificările care au intervenit trebuie specificate pentru ca procesul

verbal să reprezinte o evaluare pertinentă a tuturor factorilor (materiali şi umani) care au
intervenit în săvârşirea unei infracţiuni.

În majoritatea cazurilor, pentru o demonstraţie elocventă, se ataşează la procesul verbal

un set de fotografii sau se întocmesc schiţe. Fotografiile trebuie să surprindă locul în care
s-a săvârşit infracţiunea, precum şi etapele pe care le-a parcurs subiectul. Prin urmare, ele
vor veni în sprijinul înţelegerii desfăşurării evenimentelor. De asemenea, procesul-verbal
va fi semnat atât de organul responsabil pentru întocmirea lui, cât şi de cei care au
participat sub diversele ipostaze posibile (învinuit, martori, parte vătămată. Ca mijloace
mai performante decât fotografia judiciară, pot fi utilizate camerele de luat vederi cu
ajutorul cărora se pot fixa atât locul faptei, deplasările şi locurile post infracţionale a
participanţilor. Modul de desfăşurare şi rezultatele obţinute trebuie fixate procedural
pentru ca procesul-verbal să-şi poată ocupa locul în rândul celorlalte mijloace de probă.
În urma efectuării verificării declaraţiilor la locul infracţiunii se pot obţine rezultate certe
sau probabile în raport cu o serie de factori: natura activităţilor efectuate, modul de
desfăşurare a acestora, apropierea condiţiilor în care au fost făcute reproducerile de cele
care au existat în momentul săvârşirii faptei, posibilitatea ori imposibilitatea producerii
faptelor, fenomenelor în condiţiile de timp şi loc precizate de persoanele ce au cunoştinţă
despre existenţa lor etc. După cum organul de urmărire penală trebuie să analizeze are şi
obligaţia de a le aprecia, în scopul de a stabili valoarea lor pentru cauză, măsura şi modul
cum pot fi folosite, în raport cu problemele ce se cer clarificate în cursul cercetării.
Rezultatele verificării declaraţilor pot fi apreciate ca certe atunci când toate activităţile
întreprinse, toate încercările desfăşurate au dus la unul şi acelaşi rezultat, care, în
condiţiile date, este necesar şi nu întâmplător.Referitor la aprecierea rezultatelor
verificării declaraţiilor se poate considera că, pe baza acestora, organul de urmărire
penală poate ajunge la concluzii certe sau probabile. Rezultatele acţiunilor date de
urmărire penală nu pot constitui, luate izolate, temei pentru elaborarea unor concluzii
temeinice în cauză: de aceea, ele trebuie să fie comparate cu rezultatele tuturor
activităţilor întreprinse, să fie verificate prin efectuarea şi a altor acte de urmărire.