Direcţia generală urmărire penală, analizând dinamica ameninţărilor şi

violenţelor săvârşite asupra ofiţerilor şi subofiţerilor de poliţie în timpul şi în

legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, a constatat că unii ofiţeri de
urmărire penală subordonaţi organizatoric Inspectoratului General al Poliţiei al
MAI, cu regret, au un rol pasiv în ceea ce priveşte întocmirea actului de
autosesizare, examinarea plângerilor şi efectuarea urmăririi penale, inclusiv comit
erori grave la încadrarea juridico-penală a faptelor vizate.
Cu scopul de a exclude în viitor astfel de practici defectuoase intervenim cu
unele recomandări metodico-practice în domeniu.
Potrivit prevederilor art. 266 al Codului de procedură penală, ,,Organul de
urmărire penală al Ministerului Afacerilor Interne efectuează urmărirea penală
pentru orice infracţiune care nu este dată prin lege în competenţa altor organe de
urmărire penală sau este dată în competenţa lui prin ordonanţa procurorului”.
Totodată, în alin. (2) al art. 270 al Codului de procedură penală se specifică
că procurorul exercită urmărire penală în cazul atentatelor la viaţa colaboratorilor
poliţiei (inclusiv a ofiţerilor de urmărire penală) şi a membrilor familiilor acestora,
dacă atentatul este legat de activitatea lor.
Aşadar, subliniem că această din urmă normă obligă organul de urmărire
penală să efectueze urmărirea penală în strictă concordanţă cu principul
competenţei materiale. De altfel, conform p. 4) alin. (1) art. 94 Cod de procedură
penală, în procesul penal nu pot fi admise ca probe şi, prin urmare, se exclud din
dosar, nu pot fi prezentate în instanţa de judecată şi nu pot fi puse la baza sentinţei
sau a altor hotărâri judecătoreşti datele care au fost obţinute de o persoană care nu
are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală.
Întru încadrarea corectă a faptelor prevăzute de art. 349 al Codului penal,
este important ca ofiţerul de urmărire penală să analizeze separat şi minuţios
fiecare componenţă de infracţiune care rezultă din norma menţionată. Or, de
calificarea exactă a faptelor comise depinde delimitarea competenţei procuraturii
de cea a organului de urmărire penală.
Astfel, atragem atenţia că pentru a stabili care organ este competent să
efectueze urmărirea penală în fiecare din faptele incriminate în alin. (1), (1 1) şi (2)
ale art. 349 Cod penal, se impune determinarea obligatorie a elementelor laturii
obiective care pot fi calificate drept atentat la viaţa colaboratorilor de poliţie sau a
membrilor familiilor acestora.
Reprezentanţii subdiviziunilor de urmărire penală ar trebui să reţină că
acţiunile din art. 349 Cod penal care constau în ameninţarea cu moartea (alin. (1)),
în aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea poliţistului sau a rudelor
lui apropiate (lit. a) alin. (2)) şi în provocarea unor urmări grave, care au condus la
decesul poliţistului sau a rudelor lui apropiate, cum ar fi provocarea morţii din
imprudenţă sau sinuciderea (lit. d) alin. (2)) sunt fapte penale care se încadrează în
noţiunea atentatului la viaţa colaboratorului de poliţie sau a rudelor lui apropiate şi,
respectiv, ţin de competenţa exclusivă a procurorului.
Referitor la celelalte fapte infracţionale incriminate în art. 349 Cod penal,
care nu pot fi considerate atentat la viaţa colaboratorului de poliţie sau a rudelor lui
apropiate, este de menţionat că acestea ţin de competenţa materială a organului de
urmărire penală al MAI. În special, este vorba despre:
- ameninţarea cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii poliţistului
sau a rudelor apropiate ale acestuia;
- ameninţarea cu nimicirea bunurilor poliţistului sau a rudelor apropiate ale
acestuia;
- aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea poliţistului sau a
rudelor apropiate ale acestuia;
- distrugerea bunurilor poliţistului sau a rudelor apropiate ale acestuia, prin
mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
- provocarea daunelor materiale poliţistului şi rudelor apropiate ale acestuia în
proporţii mari sau deosebit de mari.
Fiind competent, în cazurile nominalizate în aliniatul precedent, organul de
urmărire penală are obligaţia, după caz, să se autosesizeze, să primească plângerea
sau denunţul, să înceapă urmărirea penală concomitent cu înregistrarea sesizării şi
să aibă un rol activ la efectuarea urmăririi penale.
Mai mult decât atât, reamintim că deşi cauza nu ţine de competenţa organul
de urmărire penală, oricum acesta, fiind sesizat în ordinea art. 262 Cod de
procedură penală, conform alin. (2) art. 271 şi art. 272 ale aceluiaşi cod, este
obligat să efectueze acţiunile de urmărire penală ce nu suferă amânare, dar nu mai
târziu de 3 zile, va trimite cauza procurorului pentru determinarea competenţei.
Prin urmare, în temeiul celor ce precedă, cer de la ofiţerii de urmărire penală
subordonaţi IGP al MAI să execute următoarele activităţi:
- se vor autosesiza ori de câte ori vor depista o bănuială rezonabilă cu privire
la săvârşirea faptelor prevăzute de art. 349 Cod penal;
- vor primi şi examina în regim de urgenţă sesizările cu privire la săvârşirea
infracţiunilor menţionate;
- vor începe, după caz, urmărirea penală în cauzele specificate, concomitent
cu înregistrarea plângerii, dacă din actul de sesizare va rezulta o bănuială cu privire
la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 349 Cod penal şi nu vor exista
circumstanţe care exclud urmărirea penală;
- vor expedia, în termenul prevăzut de lege, cauza procurorului pentru
determinarea competenţei, dacă aceasta ţine de competenţa materială a acestuia;
În acelaşi context, conducătorilor organelor de urmărire penală ale IGP le cer
să aducă la cunoştinţa efectivului subordonat prezenta circulară sub semnătură şi să
asigure executarea de către subalterni a prezentelor şi altor recomandări metodico-
practice ale conducerii Direcţiei generale urmărire penală a IGP al MAI.

Ex.: Chiriliuc Inna,

tel.: 22-00-50