Atribuţiile sefului organului de urmărire penală în

activitatea de urmărire penală

CUPRINS

PRELIMINARII
Capitolul I : Aspecte generale referitoare la urmărirea penală
1.1 Atribuţiile procesuale ale organului de urmărire penală. Sistemul organului de
urmărire penală a MAI.
1.2 Atribuţiile şefului DUP în sfera dirijării şi organizării activităţii organelor de
urmărire penală subordonate.
1.3 Statutul şi atribuţiile conducătorului organului de urmărire penală.

Capitolul II : Aspectele organizaţionale a activităţii ofiţerului de urmărire

penală.
2.1 Atribuţiile ofiţerului de urmărire penală.
2.2 Planificarea activităţii de urmărire penală de către conducătorul SUP.
2.3 Conlucrarea organului de urmărire penală cu alte organe.

Capitolul III : Alte activităţi ale conducătorului organului de urmărire penală.

3.1 Atribuţiile conducătorului organului de urmărire penală în vederea
asigurării evidenţei unice a infracţiunilor, cauzelor penale şi a persoanelor care au
săvîrşit infracţiuni.
3.2 Activitatea conducătorului în vederea asigurării respectării termenelor
de urmărire penală.
3.3 Activitatea conducătorului în vederea respectării modului de
înregistrate, evidenţă şi păstrare a corpurilor delicte.

ÎNCHEIERE şi propuneri.

INTRODUCERE
 Cuvântul Manager astăzi a devenit un bun comun, foarte mulţi tineri doresc să
devină manageri, şi unele organizaţii fac din acest titlu un adevărat cult, prin care
împart fără sfială societatea în două clase: în manageri ca fiind acele persoane care
“conduc” şi în subalterni ca fiind aceia care se “subordonează”. Identică a rămas
numai ideea preconcepută a multor persoane după care caracterul este condiţia cea
mai importantă pentru o carieră managerială încununată de succes.

Am ales această temă pentru că, pentru mine prezintă un interes mare de a
analiza mai amănunţit conducătorului ca o parte componentă a Secţiei Urmărire
Penală, ca subiect important în realizarea activităţii secţiei, subdiviziunii. Astăzi în
toate izvoarele de informaţie tot mai des se pomenesc cuvintele “manager” şi
“management”.

În această lucrare voi încerca să fac o analiză a atribuţiilor ce sunt legate de

lucrul managerului, leaderului şi anume în domeniul urmăririi penale: calităţile,
competenţa, responsabilitatea etc., pe care trebuie să le posede ca să-şi efectueze
eficient lucrul. O problemă importantă pentru subdiviziunile noastre este neajunsul
de conducători, manageri calificaţi, un neajuns care este generat de vechimea în
serviciu mai redusă comparativ cu organizaţiile civile. Şi pentru a rezolva această
problemă este necesar de a crea condiţii pentru studierea, pregătirea şi
perfecţionarea managerilor, selectîndu-i din rîndul ofiţerilor de urmărire penală.

Pentru o temelie solidă a managerului, este necesar de a cunoaşte la perfecţie

legislaţia, ordinele şi dispoziţiile MAI, care reglementează activitatea multilaterală a
conducătorului. În afară de aceasta la fel de important este şi studierea în parte a
personalităţii a fiecărui coleg, subaltern, abilitatea comunicării eficiente. Toate
acestea, consider că ar trebui să le dezvolte un viitor manager şi chiar un conducător,
pentru a putea oferi un serviciu de calitate în domeniul managerial şi a conduce cu
succes o subdiviziune, secţie, iar subalternii să-l urmeze ca pe un adevărat lider.

Capitolul I

ASPECTE GENERALE REFERITOARE LA URMĂRIREA PENALĂ.

1.1 Atribuţiile procesuale ale organului de urmărire penală. Sistemul organului de
urmărire penală a Ministerului Afacerilor Interne.

La efectuarea urmăririi penale, alături de procuror, participă organul de

urmărire penală. S-a arătat 1 că marea majoritate a activităţilor legate de desfăşurarea
urmăririi penale sunt realizate de către organele de urmărire penală.
O particularitate esenţială a organelor de urmărire penală este faptul că ele nu
participă sub nici o modalitate la desfăşurarea judecării cauzei. Deci, organul de
urmărire penală nu interacţionează niciodată în mod direct cu instanţele de judecată
la realizarea procesului penal.
Prevederile legale stipulează obligaţia organului de urmărire penală de a
desfăşura activităţile cerute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, complet şi
obiectiv, a tuturor circumstanţelor cauzei, însă, datorită conducerii exercitate de
procuror şi controlul judiciar instituit asupra fazei urmăririi penale, organele de
urmărire penală nu vor putea îndeplini toate actele din proprie iniţiativă, legea
stabilind că unele vor fi îndeplinite numai după ce propunerile lor au fost
încuviinţate, autorizate sau confirmate de către procuror şi judecătorul de instrucţie.
Actualul Cod de procedură penală prevede un sistem unitar al organelor de
urmărire penală. În codul anterior organele de urmărire penală erau de două
categorii: organele de anchetă penală şi organele de cercetare penală. 2
Pentru unificarea acestor forme paralele este prevăzută o formă unică de
realizare a urmăririi penale. În scopul materializării acestei concepţii au fost
reorganizate şi organele de urmărire penală într-un sistem unitar.
Potrivit alin. (1) al art. 55 din Codul de Procedură Penală, urmărirea penală se
efectuează de ofiţerii de urmărire penală ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciul
de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova 1, Departamentului Vamal şi
Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.

1
Ion Neagu, Tratat de drept procesual penal, p.138
2
Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă, Andrei Grigoriu, Organele de ocrotire normelor de drept, Cartier, Chişinău 2001,
p. 157-163.
 Din punctul de vedere al organizării şi funcţionării, organele de urmărire
penală prezintă unele aspecte specifice în raport circumstanţele judecătoreşti şi
Procuratura. În cazul Procuraturii, de exemplu, există o singură subordonare a
tuturor procurorilor pe linie ierarhică, în timp ce în cazul organelor de urmărire
penală există o subordonare dublă. Mai întîi, organele de urmărire penală sunt
subordonate pe linie administrativă organelor ierarhic superioare din cadrul
instituţiilor în care sunt organizate şi, în al doilea rînd, sub aspectul efectuării
urmăririi penale, aceste organe se subordonează procurorului.
În cadrul subordonării administrative organele de urmărire penală sunt
obligate să se conformeze cel mai frecvent în ceea ce priveşte organizarea activităţii
de urmărire penală şi a unor aspecte tehnico-tactice în acest sens.
Subordonarea organelor de urmărire penală faţă de procuror este considerată
ca fiind funcţională (profesională) şi implică obligaţia executării indicaţiilor
procurorului care conduce urmărirea penală. Din această perspectivă organul
ierarhic superior din cadrul instituţiilor enumerate în alin. (1) al art. 56 nu are
posibilitatea legală de a anula indicaţiile procurorului.
În atribuţiile organelor de urmărire penală legiuitorul a prevăzut efectuarea
tuturor actelor procesuale, inclusiv măsuri operative de investigaţie, cu excepţia
celor date prin lege (art. 52) în competenţa exclusivă a procurorului.
Din prevederile art. 55 din CPP deducem atribuţiile:
a) în vederea efectuării măsurilor operative de investigaţie;
b) în scopul prevenirii şi curmării infracţiunilor;
c) în vederea pornirii şi efectuării urmăririi penale (potrivit art. 274, 279 din CPP);
d) în vederea asigurării acţiunii civile sau a unei eventuale confiscări a bunurilor
dobândite ilicit, potrivit art. 202 din CPP.
Întreaga activitate a organelor de urmărire penală se exercită sub controlul
procurorului căruia legiuitorul i-a acordat prerogativa ultimului cuvânt în privinţa
măsurilor de care depinde desfăşurarea urmăririi penale (bunăoară: punerea sub
învinuire şi ascultarea învinuitului, adresarea demersurilor în cazurile prevăzute de
lege în instanţa de judecată pentru a obţine autorizarea de efectuare a acţiunilor
procesuale, încetarea procesului penal, scoaterea persoanei de sub urmărire penală
ş.a.).
În cazul constatării infracţiunii şi începerii acţiunilor procesuale, organul de
urmărire penală este obligat să anunţe imediat procurorul, impunându-se respectarea
dispoziţiilor alin. (3) al art. 274 prin care organul de urmărire penală, în termen de
cel mult 24 ore de la data începerii urmăririi penale, este obligat să-i prezinte
rezoluţia sau procesul-verbal de începere a urmăririi penale pentru confirmare şi
fixarea termenului rezonabil al urmăririi penale.3
Activitatea organelor de urmărire penală a fost întotdeauna o condiţie
importantă în asigurarea legalităţii şi ordinii de drept. De activitatea ofiţerilor de
urmărire penală depind rezultatele finale în combaterea criminalităţii, asigurarea
garanţiilor reale ale respectării drepturilor cetăţenilor şi intereselor de stat.
Urmărirea penală ca ramură de activitate în cadrul Organelor Afacerilor
Interne a fost creată în iulie 2003, continuând practic activitatea Serviciului anchetă
preliminară, ultimul fiind creat în Republica Moldova încă la 04.07.1963, prin
ordinul MAI nr. 212, cu un efectiv în număr de 114 anchetatori.
Au trecut peste 40 ani de cînd aparatul de anchetă, la moment urmărire
penală, a căpătat o poziţie stabilă în sistemul Organelor Afacerilor Interne ale
Republicii Moldova. Vom menţiona, în mod special, unele personalităţi care s-au
aflat la început în fruntea anchetei penale în republică, au contribuit la creşterea şi
educarea multor anchetatori, care au devenit actualmente ofiţeri de urmărire penală:
Iurie Gorbaciov (primul şef al DAP în perioada iulie 1963-septembrie 1975),
Policarp Iurcic (septembrie 1975-februarie 1986), Nicolae Marcov (martie 1986 -
august 1987), Mihail Plămădeală (aprilie 1988 - ianuarie 1991), Nicolae Panuş
(ianuarie 1991 - iunie 1992), Tudor Gonţa (septembrie 1993-febmarie 1997), Mihai
Murzac (martie 1997- noiembrie 1999), Gheorghe Boeştean (iunie 2001 - octombrie
2002), Gheorghe Malic (decembrie 2002-noiembrie 2003), Afanasie Toderiţă
(noiembrie 2003-iunie 2008), Nicolae Chitoroagă (octombrie - noiembrie 2008).

3
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedleţchii, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal, Cartier, Chişinău 2005, p. 182-184.
 Actualmente organele de urmărire penală reprezintă un sistem de subunităţi
de poliţie constituite în cadrul Ministerului Afacerilor Interne în conformitate cu
prevederile Codului de procedură penală şi a Hotărârii Guvernului cu privire la
structura organizatorică, limita efectivului şi Regulamentul MAI al R. Moldova,
chemate să apere prin intermediul activităţii de urmărire penală, pe baza respectării
stricte a legilor, viaţa, sănătatea şi libertatea cetăţenilor, interesele societăţii şi ale
statului de atentatele criminale şi alte atacuri nelegitime.
Organele de urmărire penală sunt obligate să primească toate măsurile
prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a
circumstanţelor cauzei pentru stabilirea adevărului.
În cadrul Ministerului Afacerilor interne organele de urmărire penală sunt
reprezentate de Direcţia Generală Urmărire Penală (organ ierarhic superior), secţia
urmărire penală a Direcţiei Afacerilor Interne UTA Gagauz Yri, secţia urmărire
penală a Direcţiei poliţiei transporturi, secţia urmărire penală a Comisariatului
General de Poliţie a municipiului Chişinău, mun. Bălţi, secţiile de urmărire penală a
comisariatelor de sector, raionale şi birourile de urmărire penală a comisariatelor de
poliţie în transporturi.
Organizarea activităţii aparatului de urmărire penală prevede participarea
activă a ofiţerilor de urmărire penală în comun cu organele de poliţie la combaterea
criminalităţii, la consolidarea legalităţii şi ordinii de drept în Republica Moldova
prin:
a) cercetarea calitativă şi oportună a infracţiunilor ce ţin de competenţa lor,
descoperirea lor, tragerea la răspundere legală a tuturor persoanelor vinovate;
b) luarea măsurilor adecvate întru asigurarea reparării depline a prejudiciului
material cauzat proprietarului în urma săvârşirii infracţiunilor;
c) stabilirea în procesul urmăririi penale a cauzelor săvârşirii infracţiunilor şi
condiţiilor ce au contribuit la săvârşirea lor, primirea măsurilor întru înlăturarea
acestor condiţii, participarea activă la alte măsuri de prevenire a infracţiunilor.
Organizarea activităţii de urmărire penală este reglementată de Constituţia R.
Moldova, Legea cu privire la poliţie, Legea privind statutul ofiţerului de urmărire
penală; hotărâri ale Guvernului, Regulamentul MAI, Regulamentul Direcţiei
generale urmărire penală şi de alte acte normative ale MAI referitoare la problemele
de urmărire penală.
Activitatea procesuală este reglementată de Codul de procedură penală, Legea
privind statutul ofiţerului de urmărire penală, Legea cu privire la activitatea de
investigaţie operativă, ordinele, dispoziţiile şi indicaţiile Procurorului General.
Structura organizatorică curentă a Direcţiei generale urmărire penală este
constituită din Direcţia urmărire penală şi Direcţia analiză şi planificare, care la
rândul său se subdivid a câte două secţii: „Infracţiuni informatice şi transnaţionale"
şi „Urmărire penală pentru cazuri excepţionale" şi, respectiv, secţiile „Analiză,
planificare şi instruire" şi „Ajutor metodic şi control procesual".
Organele de urmărire penală stau la baza apărării, respectării şi promovării
drepturilor omului într-o societate fundamentată pe drept. Plasarea acestui serviciu
pe o anumită conduită contribuie substanţial la o anumită stabilitate şi echilibru în
societate.
Actualmente, activitatea de urmărire penală în Direcţia generală urmărire
penală este ghidată de către următoarele persoane: Mihail Pocnea, şef-interimar al
DGUP, Ruslan Ojog, şef-adjunct al DGUP, Moga Grigore, şef-adjunct al DGUP, şef
al Direcţiei urmărire penală, Pricochi Iurie, şef al Direcţiei analiză şi planificare,
Cazacu Dinu, şef al Secţiei ajutor metodic şi control procesual, Dinu Ostavciuc, şef
al secţiei analiză şi planificare, Victor Danilescu, şef al Secţiei infracţiuni
informatice şi transnaţionale, Bîrcă Radu, şef al Secţiei urmărire penală pentru
cazuri excepţionale.
Sarcinile şi atribuţiile de bază ale Direcţiei Generale sunt:
- organizarea activităţii DGUP şi a subdiviziunilor de urmărire penală
subordonate, analiza practicii de urmărire penale şi judiciare, întreprinderea
măsurilor îndreptate spre îmbunătăţirea calităţii urmăririi penale;
- organizarea efectuării urmării penale în cadrul DGUP pe cauzele penale deosebit
de complicate sau cu o rezonanţă social sporită;
- efectuarea controlului procesual pe cauzele penale concrete cu rezonanţă social
sporită şi deosebit de complicate, acordarea ajutorului metodic şi procesual pe toate
categoriile de cauze penale aflate în procedura subdiviziunilor de urmărire penală;
- înfăptuirea măsurilor de asigurare şi respectare a legalităţii în activitatea de
urmărire penală a subdiviziunilor de urmărire penală subordonate;
- organizarea şi realizarea interacţiunii organelor de urmărire penală cu organele
de procuratură, judecată, de constatare, a altor organe în procesul efectuării urmăririi
penale în temeiul codului de procedură, a Legii cu privire la poliţie, regulamentului
MAI, actelor normative departamentelor comune;
- examinarea demersurilor şi cererilor participanţilor la proces, petiţiilor
cetăţenilor asupra acţiunilor de urmărire penală pe cauzele penale aflate în
procedura subdiviziunilor de urmărire penală, asigură respectarea de către ofiţerii de
urmărire penală şi conducătorii lor a drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane ale
persoanelor.
În conformitate cu legislaţia procesual penală a R. Moldova urmărirea penală
se efectuează de către ofiţerii de urmărire penală, angajaţi în organele afacerilor
interne în conformitate cu Legea cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală
şi regulamentul Ministerului Afacerilor Interne, aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr. 844 din 30.07.1998.
Ofiţerul de urmărire penală este persoana cu funcţii de răspundere care, în
numele statului, în limitele competenţi sale, efectuează urmărire penală în cauzele
penale.
În executarea funcţiilor sale, ofiţerul de urmărire penală este independent, se
supune legii şi indicaţiilor scrise ale conducătorului organului de urmărire penală şi
ale procurorului.
Ofiţerul de urmărire penală este obligat să asigure protejarea drepturilor şi
libertăţilor omului în condiţiile legii procesual penale.
În cauza penală ofiţerul de urmărire penală este abilitat cu atribuţii de
efectuare a măsurilor operative de investigaţie în baza permisului respectiv.
 Ofiţerii de urmărire penală sunt astăzi jurişti de înaltă calificare, capabili de a
soluţiona cele mai complicate şi dificile cauze. Ei cercetează anual de la 87 la 90 la
sută din toate infracţiunile săvârşite pe teritoriul republicii.
Studierea şi analiza continuă a relaţiilor sociale, în scopul propunerii de
perfecţionare a legislaţiei, care să răspundă realităţilor existente este un alt atribut al
DGUP. Modificările şi completările legislaţiei în general şi a legislaţiei procesual
penale este condiţionată de mai mulţi factori. Printre acestea putem menţiona
ratificarea unor acte normative internaţionale, care implicit duc la necesitatea
ajustării legislaţiei naţionale la prevederile acestor acte. Odată ratificând convenţia
europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, R. Moldova şi-a
asumat o serie de obligaţii care, printre altele obligă la conformarea legislaţiei
naţionale la legislaţia comunitară. Totodată schimbarea socială continuă, dezvoltarea
inevitabilă a raporturilor juridice sociale şi juridice, condiţionează obligatoriu şi
legislaţia unui stat. In societate permanent survin anumite schimbări în diferite
domenii ale vieţii sociale. Aceste schimbări conduc la mutaţii în conţinutul
raporturilor sociale, la modificări instituţionale. Legislaţia statului nefiind altceva
decât reflectarea legală a raporturilor dintr-o societate, iar procesul de modificare şi
completare a legislaţiei asigurând un raport firesc între dinamica din viaţa socială şi
stabilitatea dreptului. Astfel rolul normelor juridice este acela de a ordona aceste
raporturi, de a le garanta securitatea şi siguranţa juridică, de a calma posibilele
conflicte conferind sentimentul de linişte şi relativă stabilitate.4

1.2 Atribuţiile şefului Departamentului Urmărire Penală

în sfera dirijării şi organizării activităţii organelor
de urmărire penală subordonate.

4
www.mai.gov.md/organizatoric, rubrica Direcţia Generală Urmărire Penală.
 Activitatea şefului Direcţiei Urmărire Penală se poate de subliniat în două
direcţii de bază: atribuţii organizatorice şi în sfera urmăririi penale. Le vom
prezenta mai jos pentru început cele organizatorice:
1. Conduce, dirijează şi coordonează activitate a aparatului central al
Departamentului urmărire penală şi activitatea de urmărire penală a subdiviziunilor
subordonate, asigură îndeplinirea calitativă a sarcinilor şi atribuţiilor D.G.U.P. şi
efectivului subordonat.
2. Organizează examinarea calitativă şi în termen a petiţiilor cetăţenilor şi
sesizărilor ce ţin de competenţa Departamentului .
3. Organizează atestarea lucrătorilor D.G.U.P., a cadrelor de conducere şi
ofiţerilor subdiviziunilor de urmărire penală subordonate.
4. Autorizează deplasarea colaboratorilor D.G.U.P. pe teritoriul ţării şi
verifică eficienţa rezultatelor misiunilor de servicii îndeplinite.
5. Organizează şi asigură conlucrarea ofiţerilor de urmărire penală cu
serviciile operative ale poliţiei, cu organele procuraturii, instanţelor judecătoreşti şi
altor organe de drept.
Ca urmare, le prezentăm pe cele din sfera urmăririi penale.
1. Exercită controlul asupra efectuării la timp de către organele de urmărire
penală subordonate D.G.U.P. a acţiunilor de prevenire şi descoperire a infracţiunilor
preponderent pe urme fierbinţi în scopul realizării politicii de stat, privind apărarea
drepturilor şi libertăţilor persoanelor, asigurarea legalităţii, menţinerii ordinii de
drept şi combaterea criminalităţii.
2. Întreprinde măsuri pentru a asigura efectuarea sub toate aspectele, complet
şi obiectiv a urmăririi penale pe toate cauzele penale date D.G.U.P. competenţă în
procedura subdiviziunilor subordonate Departamentului urmărire penală .
3. Cere de la conducătorii şi ofiţerii organelor de urmărire penală
subordonate Departamentului urmărire penală să asigure înregistrarea, în modul
stabilit, a sesizărilor despre săvîrşirea infracţiunilor sau a infracţiunilor în fază de
pregătire;
 4. Efectuează controlul cauzelor penale aflate în procedura tuturor
subdiviziunilor de urmărire penală subordonate D.G.U.P., dă indicaţii în scris
conducătorilor organelor de urmărire penală şi ofiţerilor de urmărire penală ce ţin de
efectuarea urmăririi penale, controlează rezultatele îndeplinirii lor.
5. Efectuează controlul petiţiilor demersurilor şi altor adresări ce ţin de
urmărirea penală pe cauzele penale, inclusiv şi de respectare a normelor de
comportament şi etică profesională ;
6. Propune organelor abilitate ale Procuraturii transferarea cauzelor penale
pentru efectuarea urmăririi penale în Direcţia urmărire penală a Departamentului
urmăririi penale şi subdiviziunilor subordonate, crearea grupelor de ofiţeri de
urmărire penală
7. Verifică plenitudinea dosarele de control procesual asupra cauzelor penale
luate la evidenţă în Direcţia organizare, analiză şi control a Departamentului
urmărire penală, cere luarea măsurilor pentru descoperirea infracţiunilor.
8. Înaintează sesizări conducătorilor întreprinderilor instituţiilor,
organizaţiilor, organelor publice şi administrative sau persoanelor cu funcţie de
răspundere cu privire la luarea unor măsuri pentru înlăturarea cauzelor şi condiţiilor
care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii.
9. Emite dispoziţii privind efectuarea urmăririi penale, care sunt obligatorii
pentru D.G.U.P. şi toate subunităţile de urmărire penală subordonate.
10.Iniţiază control procesual pe dosarele penale pornite pe infracţiuni
deosebit de grave şi excepţional de grave sau cu o rezonanţă social sporită, şi deţine
acest control pînă la finalizarea urmăririi penale sau D.G.U.P. caz, pînă la emiterea
sentinţei.
11.Efectuează personal urmărirea penală pe cauzele penale concrete,
acordîndu-i-se atribuţiile şi drepturile ofiţerului de urmărire penală.
12.Dispune, prin comisie rogatorie, altor organe de urmărire penală efectuarea
acţiunilor de urmărire penală;
 13. Dă dispoziţii organelor de poliţie cu privire la reţinere, aducerea forţată,
arestare şi la alte acţiuni procesuale, precum şi le solicită ajutor la efectuarea
acţiunilor de urmărire penală.
În caz de absenţa a şefului Departamentului Urmărire penală atribuţiile lui
sunt îndeplinite de şeful adjunct. 5

5
INSTRUCŢIUNI privind organizarea activităţii subdiviziunilor de urmărire penală şi conlucrării lor cu alte
servicii ale organelor de poliţie , aprobat prin ordinul MAI nr. 97 din 10.03.2004
 1.3 Statutul şi atribuţiile conducătorului organului de urmărire penală.
În cauzele penale, atribuţiile de conducător al organului de urmărire penală le
execută ofiţerul de urmărire penală din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de
Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Departamentul Vamal, Centrul
pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, numit în modul stabilit de
lege şi care acţionează în limitele competenţei sale (alin. (1) al art. 56 din CPP).
Atribuţiile conducătorului organului de urmărire penală pot fi divizate în
următoarele categorii: a) controlul asupra efectuării la timp a acţiunilor de
descoperire şi prevenire a infracţiunilor; b) întreprinderea măsurilor pentru
asigurarea efectuării sub toate aspectele, complet şi obiectiv, a urmăririi penale; c)
asigurarea înregistrării, în modul stabilit, a sesizărilor despre săvârşirea
infracţiunilor.
Deci, conducătorul organului de urmărire penală în calitatea sa de participant
din partea acuzării, în limitele competenţelor legale, exercită sub aspect procesual
controlul asupra activităţii ofiţerilor de urmărire penală din subordine.
Calitatea de conducător al organului de urmărire penală nu-1 împiedică să
desfăşoare personal şi nemijlocit urmărirea penală.
În scopul asigurării unui regim optim de funcţionare a organului de urmărire
penală conducătorul are competenţa de a desemna ofiţerul de urmărire penală sau
mai mulţi ofiţeri de urmărire penală pentru exercitarea urmăririi penale într-o cauză
concretă.
Efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală se
dispune prin ordonanţă în cauze complicate sau de mari proporţii numai cu
încuviinţarea procurorului (alin. (1) al art. 256 din CPP).
Conducătorul organului de urmărire penală exercită controlul asupra efec-
tuării la timp a acţiunilor de descoperire şi prevenire a infracţiunilor. În acest sens,
sistematic cere ofiţerilor de urmărire penală pentru examinare materialele cauzelor
penale cu scopul de a verifica: respectarea termenelor rezonabile de urmărire penală
fixate de către procuror, asigurarea drepturilor şi libertăţilor părţilor şi a altor
persoane participante la procesul penal, corespunderea statutului procesual al
participantului la proces cu împrejurările de fapt ale cauzei, efectuarea acţiunilor de
urmărire penală în strictă conformitate cu prevederile legii procesual penale.
La constatarea anumitor derogări de la lege sau, considerând necesară
efectuarea unor acţiuni procesuale, conducătorul organului de urmărire penală dă
indicaţii scrise ofiţerului de urmărire penală. Pentru ofiţerul de urmărire penală
indicaţiile scrise au caracter obligatoriu.
În sfera competenţelor conducătorului organului de urmărire penală se include
şi controlul asupra respectării procedurii de înregistrare a sesizărilor despre
săvârşirea infracţiunilor.
Potrivit Instrucţiei privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi
examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni, pct. 31, conducătorul
organului de urmărire penală efectuează zilnic în subdiviziunile subordonate
controlul respectării procedurii de primire, înregistrare şi evidenţă a sesizărilor, iar
în cazurile necesare aplică măsuri de influenţă asupra subalternilor care au comis
abateri de la prevederile Instrucţiunii.
De asemenea, conducătorul organului de urmărire penală organizează
verificarea plenitudinii evidenţei sesizărilor înregistrate în Registrele nr. 1 şi nr. 2 cu
datele altor surse de informaţie, inclusiv a certificatelor utilizate. Asupra rezultatelor
verificării, trimestrial, în 3 exemplare se întocmeşte actul de verificare a stării
disciplinei de înregistrare şi evidenţă care urmează a fi prezentat procurorului
respectiv şi organului ierarhic superior pînă la data de 10 a lunii următoare, după
expirarea perioadei de raport. Al treilea exemplar se anexează la dosarul de
nomenclator respectiv.6
Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova, prevede nemijlocit
atribuţiile conducătorului de urmărire penală, fiind elucidate în articolul 56. (1) În
cauzele penale, atribuţiile de conducător al organului de urmărire penală le execută
ofiţerul de urmărire penală din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal,

6
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedleţchii, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal, Cartier, Chişinău 2005, p. 184 -188.
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, numit în modul
stabilit de lege şi care acţionează în limitele competenţei sale.
(2) Conducătorul organului de urmărire penală exercită controlul asupra
efectuării la timp a acţiunilor de descoperire şi prevenire a infracţiunilor, ia măsuri
pentru a asigura efectuarea sub toate aspectele, complet şi obiectiv, a urmăririi
penale şi asigură înregistrarea, în modul stabilit, a sesizărilor despre săvîrşirea
infracţiunilor.
(21) În exercitarea atribuţiilor sale, conducătorul organului de urmărire penală:
a) transmite ofiţerului de urmărire penală spre soluţionare sesizările şi
materialele referitoare la săvîrşirea infracţiunilor;
b) transmite ofiţerului de urmărire penală spre executare cererea de comisie
rogatorie şi delegaţia privind efectuarea acţiunilor de urmărire penală primite de la
alte organe de urmărire penală;
c) repartizează ofiţerilor de urmărire penală cauzele penale pentru efectuarea
urmăririi penale, dacă acestea nu au fost repartizate de către procuror;
d) dispune, cu încuviinţarea procurorului, efectuarea urmăririi penale de către
mai mulţi ofiţeri de urmărire penală;
e) efectuează verificarea cauzelor penale şi dă indicaţii cu privire la acţiunile de
urmărire penală şi la măsurile operative de investigaţie;
f) este în drept să participe la urmărirea penală şi să o efectueze personal,
revenindu-i, în acest caz, atribuţiile de ofiţer de urmărire penală;
g) propune procurorului retragerea şi transmiterea cauzei penale de la un ofiţer
de urmărire penală la altul pentru a asigura efectuarea obiectivă şi completă a
urmăririi penale;
h) înaintează procurorului demersuri cu privire la anularea unor acte juridice
nelegitime ale ofiţerului de urmărire penală;
i) efectuează alte acţiuni prevăzute de legislaţie.
(22) Indicaţiile conducătorului organului de urmărire penală în cauze penale se
dau ofiţerului de urmărire penală în scris şi sînt executorii.
 (23) Conducătorul organului de urmărire penală coordonează activitatea
ofiţerilor de urmărire penală şi este responsabil de calitatea actelor procedurale
întocmite de aceştia şi prezentate procurorului în condiţiile legii, acordă asistenţă
metodică şi ajutor practic la efectuarea urmăririi penale, contribuie la obţinerea
datelor şi materialelor necesare, ia măsuri în vederea executării în termen a
misiunilor ofiţerilor de urmărire penală privind efectuarea măsurilor operative de
investigaţie.
(24) Conducătorul organului de urmărire penală ierarhic superior este în drept
să solicite organului ierarhic inferior cauzele penale pentru control.
(25) Conducătorul organului de urmărire penală ierarhic inferior este obligat să
pună la dispoziţia conducătorului organului de urmărire penală ierarhic superior
cauza penală pentru control, aducînd în prealabil acest fapt la cunoştinţa
procurorului care conduce urmărirea penală.7
Practic aceleaşi atribuţii sunt atribuite şi prin Legea nr. 333 din 10.11.2006, cu
privire la statutul ofiţerului de urmărire penală.
În legislaţia Federaţiei Ruse, comparativ, legislatorul a menţionat mai concret
la care acţiuni conducătorul poate da indicaţii, şi anume: la anumite acţiuni de
urmărire penală, care implică punerea sub învinuire a persoanei, alegerea unei
măsuri preventive în privinţa suspectului, calificarea infracţiunilor şi a volumului
învinuirii; Indicaţiile şefului secţiei de anchetă pe cauza penală sunt date în scris şi
trebuie să fie obligatorii pentru anchetator, dar pot fi recuzate la procuror. Recuzul
nu suspendă îndeplinirea lor, cu excepţia cazului în care indicaţiile prevăd
înlăturarea cauzei penale şi transferul către un alt anchetator, pentru a atrage o
persoană în calitate de învinuit, de calificare a infracţiunii, volumul învinuirii, de
detenţie, precum şi procedurile de urmărire penală, care sunt permise numai de către
instanţa de judecată. În acest caz care anchetatorul are dreptul să prezinte procurorul
materialele cauzei penale şi obiecţii scrise referitor la indicaţiile şefului său. 8

7
Codul de Procedură Penală

8
Art.39 din Legea Federală din 29.05.2002 N 58-ФЗ, din 04.07.2003 N 92-ФЗ
 O prevedere aparte, menţionată în Legea cu privire la statutul ofiţerului de
urmărire penală, în art. 10, spune că, imixtiunea sub orice formă în activitatea
organelor de urmărire penală atrage răspunderea stabilită de legislaţie, şi ofiţerul de
urmărire penală nu este obligat să dea explicaţii referitor la cauzele penale în care
efectuează urmărirea penală şi nici să le prezinte spre a se lua cunoştinţă de ele decît
în cazul şi modul prevăzute de legislaţie. De aici reiese că controlul asupra activităţii
ofiţerului de urmărire penală în efectuarea urmăririi penale, revine conform
legislaţiei procurorului care conduce urmărirea penală pe cauza penală şi
conducătorului organului de urmărire penală, care este abilitat cu împuternicirea de
a deţine un control asupra întregii activităţi a ofiţerului de urmărire penală.
Conducătorul organului de urmărire penală (comisarii de poliţie) municipal,
raional, de sector, în transporturi poartă răspundere pentru organizarea corectă a
lucrului subdiviziunii şi interacţiunea bazată pe lege a ofiţerilor de urmărire penală
cu alţi lucrători a serviciilor operative în scopul preîntîmpinării, descoperirii,
efectuării urmăririi penale şi depistării persoanelor anunţate în căutare.
În aceste scopuri lor li se acordă dreptul:
a) să stabilească regimul de lucru al grupelor operative şi de urmărire penală a
subdiviziunii, să ceară respectarea disciplinei de serviciu, să înainteze în ordinea
stabilită demersuri de stimulare sau sancţionare disciplinară a ofiţerilor de urmărire
penală, de asemenea să-i stimuleze în limitele drepturilor sale;
b) să delegheze ofiţerii de urmărire penală pentru cercetarea la faţa locului a
infracţiunilor care conform legii ţin de competenţa lor;
c) să propună procurorului crearea grupurilor de lucru pentru efectuarea urmăririi
penale a categoriilor de infracţiuni specifice sau cu volum sporit de lucru;
d) să repartizeze în exclusivitate ofiţerilor de urmărire penală pentru soluţionare
sesizări (plîngeri, denunţuri şi autodenunţuri) despre infracţiunile ce ţin de
competenţa lor, iar în cazul absenţei lui, acest drept îl va avea comisarul adjunct pe
urmărirea penală;
e) în condiţiile prevăzute de lege întreprinde măsuri în vederea protecţiei victimelor,
martorilor şi altor participanţi la procesul penal, a membrilor familiilor şi
apropiaţilor acestora
f) să efectueze controlul organizării lucrului de urmărire penală şi colaborării lui cu
serviciile operative, să studieze rapoartele conducătorilor subdiviziunilor de
urmărire penală şi ofiţerilor de urmărire penală în cazuri concrete de infracţiuni
asupra cărora se efectuează urmărirea penală, îndeplinirea planurilor de urmărire,
implementarea mijloacelor criminalistice şi metodelor ştiinţifice, petrecerea
măsurilor de prevenire a infracţiunilor, propagarea legilor, consolidarea legăturii cu
societatea, perfecţionarea măiestriei profesionale.
Conducătorii organului de urmărire penală (comisarii de poliţie) municipal, raionali
de sector şi în transporturi sunt obligaţi:
a) să organizeze şi dirijeze activitatea comisariatului de poliţie şi poartă
răspundere pentru realizarea cu succes a sarcinilor încredinţate;
b) personal să se deplaseze la locurile săvîrşirii infracţiunilor grave, deosebit de
grave şi excepţional de grave, pentru organizarea măsurilor complexe în scopul
descoperirii lor, urmăririi şi reţinerii infractorilor;
c) să creeze grupuri operative conduse de ofiţerii de urmărire penală şi să
asigure deplasarea lor neîntîrziată la faţa locului, îndeplinirea de către toţi lucrătorii
de poliţie a dispoziţiilor conducătorului grupului referitoare la depistarea şi fixarea
urmelor infracţiunii, stabilirea martorilor şi căutarea făptuitorilor;
d) să analizeze în fiecare decadă desfăşurarea urmăriri penale pe cauzele penale
şi descoperirea infracţiunilor, să asculte dările de seamă ale conducătorilor
subdiviziunilor despre lucrul efectuat în această direcţie, să stabilească termenele de
îndeplinire a măsurilor planificate pe fiecare cauză penală, să asigure controlul
asupra executării lor.
e) să asigure independenţa procesuală a ofiţerilor de urmărire penală şi
colaborarea lor bazată pe lege cu serviciile operative ale organelor afacerilor interne;
să efectueze controlul asupra transmiterii ofiţerilor de urmărire penală la timp şi în
ordinea stabilită a informaţiilor şi materialelor acumulate în rezultatul măsurilor
operative de investigaţie, asupra executării de către lucrătorii de poliţie a
dispoziţiilor ofiţerilor de urmărire penală cu privire la efectuarea acţiunilor
procesuale şi măsurilor de căutare pe cauzele penale aflate în gestiune;
f) permanent să întreprindă măsurile necesare în scopul consolidării
subdiviziunii de urmărire penală, completării statelor ofiţerilor de urmărire penală,
ridicării prestigiului activităţii lor.
g) în caz de sporire temporară a volumului de lucru al ofiţerului de urmărire
penală să înainteze propuneri conducerii D.G.U.P. cu privire la acordarea ajutorului
practic la efectuarea urmăririi penale în cauzele penale, inclusiv de numire în funcţie
de ofiţer de urmărire penală a lucrătorilor altor servicii din componenţa corpului de
comandă, care au studii superioare juridice şi experienţa necesară, de asemenea să
stabilească obligaţiile tuturor serviciilor în acordarea ajutorului în procesul penal;
h) să asigure ofiţerii de urmărire penală cu încăperi de serviciu, telefoane,
mijloace tehnico-ştiinţifice, transport pentru deplasarea la locul săvîrşirii infracţiunii
şi efectuarea altor acţiuni de urmărire penală, să întreprindă măsurile necesare în
scopul asigurării ofiţerilor de urmărire penală cu spaţiu locativ şi telefoane la
domiciliu;
i) semestrial (în ianuarie şi iulie) să asigure efectuarea inventarierii cauzelor
penale aflate în gestiune, corpurilor delicte anexate la ele, inclusiv cele depozitate la
Camera de păstrare a corpurilor delicte, controlînd totodată folosirea lor pentru
obţinerea informaţiei orientative despre infractor. Să creeze condiţiile necesare
pentru păstrarea cauzelor penale şi probelor materiale anexate la ele;
j) să nu admită antrenarea ofiţerilor de urmărire penală în exercitarea urmăririi
penale în cauzele penale ce nu ţin de competenţa lor. În perioada desfăşurării
măsurilor de masă cu participarea întregului efectiv, ofiţerii de urmărire penală sunt
antrenaţi la efectuarea urmăririi penale. Atragerea ofiţerilor de urmărire penală la
executarea altor obligaţii ce nu ţin de urmărirea penală se admite numai în cazuri
excepţionale şi numai la indicaţia Ministrului.
 k) în condiţiile prevăzute de lege întreprinde măsuri în vederea protecţiei
victimelor, martorilor şi altor participanţi la procesul penal, a membrilor familiilor şi
apropiaţilor acestora;
l) acordă ajutor urgent cetăţenilor care au avut de suferit în urma comiterii
infracţiunilor, precum şi celor aflaţi în stare ce prezintă pericol pentru viaţa şi
sănătatea lor.
m) să asigure amenajarea încăperilor speciale destinate pentru întrevederea
avocaţilor cu persoanele reţinute şi arestate şi să creeze condiţii optime în acest
scop.
n) să asigure executarea disciplinei de evidenţă statistică.
Atribuţiile şeful subdiviziunii de urmărire penală (adjunctul comisarului pe
urmărirea penală, şefii biroului de urmărire penală) ca conducător nemijlocit al
organului de urmărire penală.
a) conduce activitatea ofiţerilor de urmărire penală subordonaţi în direcţia
descoperirii infracţiunilor şi efectuării urmăririi penale, exercită controlul asupra
respectării legalităţii şi termenelor fixate în procesul urmăririi penale, asupra
efectuării complete, obiectivă şi sub toate aspectele a urmăririi penale, respectînd
dispoziţiile prevăzute de art. 56 CPP;
b) la indicaţia conducătorului organului de urmărire penală (comisarului de
poliţie) şi în cauzele penale numite pentru efectuarea urmăririi penale, colaboratorii
serviciului subordonat exercită atribuţiile conducătorului organului de urmărire
penală;
c) planifică lucrul subdiviziunii, repartizează obligaţiile de serviciu ale
adjuncţilor şi ofiţerilor de urmărire penală şi efectuează controlul îndeplinirii lor,
întocmeşte graficul zilelor de serviciu al ofiţerilor, cere respectarea acestui în strictă
corespundere;
d) se deplasează împreună cu grupul operativ la locul săvîrşirii infracţiunii în
cazul comunicărilor despre omor, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, viol, despre încălcări ale regulilor securităţii circulaţiei
rutiere ce au provocat moartea a două sau mai multe persoane, şi alte infracţiuni ce
prezintă un pericol sporit;
e) examinează plîngeri, denunţuri şi materialele controlului referitoare la
infracţiuni, parvenite în subdiviziunea de urmărire penală; în caz dacă există motive
şi temeiuri pentru pornirea urmăririi penale, le transmite ofiţerilor din subordine
pentru constatarea prezenţei elementelor constitutive ale infracţiunii sau lipsa
acestor, efectuează urmărirea penală în cauzele dispuse lui prin rezoluţie;
f) organizează colaborarea ofiţerilor de urmărire penală cu lucrătorii altor
servicii ale organelor afacerilor interne, stabileşte relaţii de serviciu cu organele
judecătoreşti şi ale procuraturii;
g) curmă cu fermitate orice amestec în activitatea procesuală a ofiţerilor de
urmărire penală din partea persoanelor neîmputernicite de lege. Nu permite
efectuarea de către alţi lucrători ai organelor afacerilor interne ale acţiunilor de
urmărire penală în cauzele penale aflate în gestiunea ofiţerului de urmărire penală,
fără emiterea de către el a dispoziţiei sau comisiei rogatorii respective;
h) asigură implementarea organizării ştiinţifice a muncii, tehnicii criminalistice
moderne şi experienţei avansate de urmărire penală în activitatea subalternului;
i) analizează sistematic situaţia operativă, practica urmăririi penale şi datele ce
caracterizează lucrul secţiei, elaborează şi întreprinde măsuri întru sporirea calităţii
şi eficacităţii urmăririi penale, înaintează în acest scop propuneri conducerii
comisariatului de poliţie şi D.G.U.P.;
j) în baza materialelor cauzelor penale, folosind datele statistice şi datele altor
servicii, studiază şi generalizează cauzele şi condiţiile ce favorizează săvîrşirea
infracţiunilor şi înaintează personal sau prin intermediul comisarului de poliţie
sesizări generalizate conducătorilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
respective, iar în caz de necesitate – informaţii şi propuneri organelor puterii
executive;
k) acordă ajutor ofiţerilor de urmărire penală sau participă personal în
organizarea propagandei şi educarea juridică a cetăţenilor;
 l) organizează şi desfăşoară nemijlocit lecţii cu ofiţerii din subordine în sistemul
de instruire profesională, asigură respectarea de către lucrători a ordinii şi disciplinei
stabilite;
m) examinează şi soluţionează în limitele competenţei sale plîngerile referitoare
la acţiunile ofiţerilor de urmărire penală, înaintează în ordinea stabilită demersuri
privind stimularea şi sancţionarea disciplinară, transferarea ofiţerilor de urmărire
penală şi altor lucrători ai secţiei, întocmeşte materialele necesare pentru atestarea
lor;
n) în scopul prevenirii încălcărilor legalităţii sistematic efectuează controlul
corectitudinii documentelor întocmite de ofiţerii de urmărire penală. Personal
efectuează cercetarea de serviciu pe fiecare caz de încălcare a legii şi întreprinde
măsuri în scopul înlăturării lor, neadmiterii cazurilor de tăinuire de la înregistrare şi
evidenţă a infracţiunilor comise de către ofiţerii de urmărire penală;
o) timp de 24 de ore expediază la D.G.U.P. şi serviciul de urmărire penală
ierarhic superior o comunicare specială în legătură cu fiecare caz de săvîrşire a
infracţiunilor grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, eliberare a
persoanelor deţinute sub arest, clasare a dosarelor penale în privinţa persoanelor
învinuite în temeiuri de reabilitare (clasarea dosarului penal din lipsa faptei,
elementelor constitutive ale infracţiunii, adoptarea sentinţei de achitare);
p) asigură depunerea actelor de evidenţă primară şi verifică corectitudinea
completării lor.
r) duce evidenţa cauzelor penale, lucrului fiecărui ofiţer de urmărire penală şi
secţiei în întregime. În acest scop în ordinea stabilită se ţine cont de:
- sesizările despre infracţiuni parvenite în secţie, termenele fixate de soluţionare
a lor, actele de a nu porni urmărirea penală, deplasarea ofiţerilor de urmărire penală
la locul săvîrşirii infracţiunii;
- dispoziţiile şi comisiile rogatorii despre efectuarea unor acţiuni de urmărire
penală pe cauzele penale pornite de ofiţerii de urmărire penală comisariatului
respectiv sau parvenite din alte comisariate; materialele şi dosarele penale disjunse
în procedură aparte; persoanele trase la răspundere penală, de asemenea reţinute ca
fiind bănuite de comiterea unor infracţiuni; rezultatele urmăririi penale; mărimea
prejudiciului material cauzat şi asigurarea reparării lui; rezultatele examinării
judiciare a cauzelor penale; sesizările procurorului; deciziile particulare ale
judecăţii;
- infracţiunile depistate suplimentar în procesul urmăririi penale, lucrul pe
cauzele penale în care nu există învinuit;
- măsurile de prevenire întreprinse în baza materialelor de urmărire penală,
participarea ofiţerilor de urmărire penală la propaganda legalităţii, răspunsurile la
sesizări;
- aplicarea tehnicii criminalistice în procesul urmăririi penale;
- nivelul profesional.
- întocmeşte şi transmite în ordinea stabilită dările de seamă statistice despre
lucrul secţiei conform formei stabilite.9

9
INSTRUCŢIUNI privind organizarea activităţii subdiviziunilor de urmărire penală şi conlucrării lor cu alte
servicii ale organelor de poliţie , aprobat prin ordinul MAI nr. 97 din 10.03.2004
 CAPITOLUL II

ASPECTELE ORGANIZAŢIONALE A ACTIVITĂŢII OFIŢERULUI DE

URMĂRIRE PENALĂ.

2.1Atribuţiile ofiţerului de urmărire penală.

Ofiţerul de urmărire penală este persoană cu funcţie de răspundere din
Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Departamentul
Vamal, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, împuternicită
în numele statului să efectueze urmărirea penală în cauze penale (alin. (1) al art. 57
din CPP).
Competenţa ofiţerului de urmărire penală este reglementată prin prevederile
art. 57, 266-269 din CPP.
În calitatea sa de subiect al procesului penal ofiţerul de urmărire penală este
unul dintre participanţii părţii acuzării. Cu toate acestea, în mod întemeiat se poate
afirma că cercul competenţelor legale, ca şi în cazul procurorului, cuprinde obligaţia
de a lua toate măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele,
completă şi obiectivă, a tuturor circumstanţelor care dovedesc vinovăţia bănuitului,
învinuitului, cât şi cele care îl dezvinovăţesc, atât circumstanţele care îi atenuează,
cât şi cele care îi agravează răspunderea (alin. (3) al art. 19; alin. (1) al art. 96; alin.
(1) al art. 254 din CPP).
Prin prevederile Codului de procedură penală în vigoare a fost limitată
considerabil independenţa procesuală a ofiţerului de urmărire penală în raport cu
statutul procesual al anchetatorului penal (Codul penal din 1961).
Deşi legiuitorul a prevăzut pentru ofiţerul de urmărire penală atribuţii largi în
vederea desfăşurării urmăririi penale şi administrării probelor necesare rezolvării
tuturor aspectelor cauzei, totuşi observăm că el nu este în drept:
a) să aplice măsuri preventive;
b) să se adreseze în instanţa de judecată cu demers în condiţiile art. 300-303 din
CPP;
c) să emită ordonanţă de punere sub învinuire şi să audieze învinuitul ş.a.
Ofiţerul de urmărire penală asigură înregistrarea infracţiunilor.10
O dată cu înregistrarea sesizării despre infracţiune prin rezoluţie sau proces-
verbal se dispune începerea urmăririi penale. Rezoluţia sau, după caz, procesul-
verbal de începere a urmăririi penale, pe lîngă alte materiale acumulate neîntîrziat
(în termen de 24 ore), se transmit procurorului. Procurorul care efectuează
conducerea urmăririi penale confirmă pornirea urmăririi penale, iar în prezenţa
condiţiilor legale (art. 275) confirmă prin rezoluţie motivată propunerea de a nu
porni urmărirea penală.
Actul procedural generează efectele juridice scontate din momentul con-
firmării de către procuror.
Constatându-şi necompetenţa, ofiţerul de urmărire penală face propunerea de
transmitere a cauzei după competenţă, pe care o înaintează procurorului care
exercită conducerea urmăririi penale în condiţiile alin. (1), (2) ale art. 271 din CPP,
dar nu înainte de a efectua acţiunile procesuale ce nu suferă amânare conform art.
272 din CPP.
Cu această ocazie ofiţerul de urmărire penală va depune procurorului un
demers motivat.
Ofiţerului de urmărire penală i se impune responsabilitatea pentru respectarea
dispoziţiilor legale la efectuarea urmăririi penale, inclusiv respectarea termenului
rezonabil arătat în art. 259 din CPP.
În cazul în care ofiţerul de urmărire penală consideră necesară efectuarea
acţiunilor prevăzute de art. 301 din CPP (acţiunile legate de limitarea inviolabilităţii
persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondenţei, convorbirilor
telefonice, comunicărilor telegrafice), prin demers motivat, el propune procurorului
care exercită conducerea urmăririi penale înaintarea în instanţa de judecată a
demersurilor în vederea obţinerii autorizaţiilor corespunzătoare.
Ofiţerul de urmărire este în drept să solicite documente şi materiale care
conţin date despre infracţiune şi despre persoanele care au săvârşit-o; la necesitate,

10
Ordinul nr. 121/254/286-0/95 din 18 iuli1 2008, Privind evidenţa unică a infracţiunilor, a cauzelor penale şi a
persoanelor care au săvîrşit infracţiuni.
el poate dispune efectuarea reviziei documentare, inventarierii, expertizei
departamentale ş.a. Acestea au valoare obligatorie pentru toţi subiecţii de drept şi
urmează a fi executate întocmai în termenele solicitate.
Ofiţerul de urmărire penală conduce măsurile operative de investigaţie (pct. 9)
din alin. (2) al art. 57 din CPP).
Lit. В a art. 12 din Legea cu privire la poliţie 11 obligă organele care exercită
activitatea operativă de investigaţie să îndeplinească însărcinările în scris ale
ofiţerului de urmărire penală referitoare la măsurile operative de investigaţii pentru
cauzele penale primite de organele respective în procedură.
Pentru realizarea unei acţiuni procesuale de către un alt organ de urmărire
penală, de acelaşi grad, din altă localitate, atunci când nu are posibilitatea de a
efectua nemijlocit acţiunea, ofiţerul de urmărire penală solicită actul prin comisie
rogatorie.
Potrivit pct. 11) din alin. (2) al art. 57 din CPP, în vederea asigurării în bune
condiţii a efectuării urmăririi penale, organul de poliţie execută dispoziţiile
ofiţerului de urmărire penală.
Potrivit pct. 7) al art. 12 din Legea cu privire la poliţie12, organele de poliţie
sunt obligate să îndeplinească însărcinările date de ofiţerul de urmărire penală
privind înfăptuirea acţiunilor procesuale.
În modul prevăzut de alin. (2) al art. 59 din CPP ofiţerul de urmărire penală
recunoaşte partea vătămată, conform alin. (2) al art. 61 din CPP - partea civilă şi
potrivit alin. (2) al art. 73 din CPP - partea civilmente responsabilă. Cu această
ocazie se întocmesc ordonanţe.13
În afară de atribuţiile ofiţerului de urmărire penală stabilite de Codul de
Procedură penală, mai sunt menţionate, unele repetat, şi în capitolul II al Legii cu
privire la statutul ofiţerului de urmărire penală, care reglementează organizarea
11
Legea Republicii Moldova privind activitatea operativă de investigaţii, nr. 45-XIII din 12.04.1994, Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 5/133 din 30.05.1994.
12
Legea Republicii Moldova cu privire la Poliţie, nr. 416-XII din 18.12.1990.

13
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedleţchii, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal, Cartier, Chişinău 2005, p. 182-184.
activităţii ofiţerului de urmărire penală. În cadrul urmăririi penale, ofiţerul de
urmărire penală ia în mod independent hotărîrile prin care dispune asupra acţiunilor
sau măsurilor procesuale, cu excepţia cazurilor cînd legea prevede încuviinţarea,
autorizarea sau confirmarea de către procuror ori, după caz, de către judecătorul de
instrucţie.
Ofiţerul de urmărire penală este responsabil de efectuarea urmăririi penale în
conformitate cu prevederile legale, în termenele stabilite, în volum deplin şi în mod
obiectiv.
La desfăşurarea urmăririi penale, ofiţerul de urmărire penală dispune asupra
acţiunilor sau măsurilor procesuale, în condiţiile Codului de procedură penală, prin
ordonanţă, rezoluţie sau proces-verbal. Ordonanţele ofiţerului de urmărire penală
emise, în condiţiile legii, în cauzele penale în care efectuează urmărirea penală sînt
executorii pentru toate autorităţile publice, persoanele juridice, persoanele cu funcţie
de răspundere şi persoanele fizice.
Informaţia statistică şi de altă natură, certificatele, documentele şi copiile de pe
ele solicitate de ofiţerul de urmărire penală în cauzele în care efectuează urmărirea
penală se prezintă gratuit.
Neîndeplinirea cerinţelor ofiţerului de urmărire penală care derivă din
atribuţiile lui, precum şi neprezentarea la citaţia acestuia atrag răspunderea stabilită
de legislaţie. 14
În scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune şi al
garantării executării pedepsei, a achitării amenzii, ofiţerul de urmărire penală
dispune sechestrarea bunurilor mobile şi imobile în conformitate cu prevederile art.
203-210 din CPP.
Ofiţerul de urmărire penală soluţionează prin ordonanţă motivată, în
circumstanţele arătate în art. 86 din CPP, recuzarea interpretului, a traducătorului, a
specialistului (conform prevederilor alin. (9) al art. 87 din CPP) şi a expertului (în
baza motivelor arătate în art. 89 din CPP).
14
333/10.11.2006 Lege privind statutul ofiţerului de urmărire penală //Monitorul Oficial 195-198/918, 22.12.2006
 Ordonanţa prin care s-a soluţionat recuzarea nu este susceptibilă de a fi atacată.
Deşi ofiţerul de urmărire penală nu poate dispune personal măsura preventivă
aplicată bănuitului, învinuitului, în pct. 17) din alin. (2) al art. 57 din CPP este
prevăzută prerogativa de a propune eliberarea bănuitului reţinut până la autorizarea
arestării de către instanţă şi de alegere, prelungire, modificare, revocare a măsurilor
preventive adresate procurorului care exercită conducerea urmăririi penale.
Indicaţiile scrise ale procurorului au caracter obligatoriu pentru ofiţerul de
urmărire penală, urmând a fi executate întocmai şi la termenul cerut.
Deşi pct. 19) din alin. (2) al art. 57 din CPP prevede dreptul ofiţerului de
urmărire penală de a contesta indicaţiile procurorului, această prerogativă nu poate
fi realizată pe motivul că Codul nu reglementează modul în care s-ar putea ataca şi
organul împuternicit să soluţioneze. Prin urmare, lipseşte mecanismul legal de
realizare.
Privitor la efectuarea urmăririi penale şi respectarea cerinţelor legale, ofiţerul
de urmărire penală, ori de cîte ori va fi necesar, va prezenta, la cererea procurorului,
explicaţii în scris.
În condiţiile art. 280 şi 289 din CPP ofiţerul de urmărire penală prezintă
probele acumulate în vederea punerii sub învinuire a făptuitorului.
Normele procesuale prevăd posibilitatea ofiţerului de urmărire penală să
administreze probele necesare rezolvării tuturor aspectelor cauzei penale, să citeze şi
să audieze persoane în calitate de bănuit, parte vătămată, martori.
Din cele arătate deducem că ofiţerul de urmărire penală dispune de un arsenal
vast de atribuţii în vederea instrumentării cauzelor penale, cu atât mai mult că legea
îl îngrădeşte de orice influenţă şi amestec din afară, prevăzând în alin. (4) al art. 57
din CPP următoarele: "în exercitarea atribuţiilor sale ofiţerul de urmărire penală este
independent şi se supune prevederilor Codului de procedură penală". S-a arătat că
independenţa ofiţerului devine relativă în raport cu procurorul şi conducătorul
organului de urmărire penală, indicaţiile scrise ale cărora au caracter obligatoriu.
Pentru aceleaşi motive, ca şi procurorul (art. 54 din CPP), ofiţerul de urmărire
penală poate fi recuzat.
 Recuzarea este soluţionată de procurorul care conduce urmărirea penală.15

2.2 Planificarea activităţii de urmărire penală de către

conducătorul SUP.
Importanţa planificării.

15
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedleţchii, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal, Cartier, Chişinău 2005, p. 182-184.
 Unul din elementele de bază în realizarea cu succes a urmăririi penale îl constituie o
planificare judicioasă, ştiinţific fundamentată, a tuturor acţiunilor şi măsurilor ce se
întreprind pentru soluţionarea operativă, temeinică şi completă a cauzelor penale.
Planul de urmărire penală se elaborează individual de către ofiţerul de urmărire
penală unde principala trăsătură a conţinutului activităţii de planificare a urmăririi o
constituie un proces complex de gândire, ce pune în evidenţă atît nivelul de pregătire
profesională a ofiţerului de urmărire penală cît şi capacitatea lui de investigaţie, de analiză
şi sinteză a tuturor datelor, împrejurărilor şi aspectelor pe care le oferă cauzele penale.
Astfel, planificarea apare ca o veritabilă activitate creativă, de organizare, sistematizare şi
verificare în practică a datelor şi faptelor existente într-o anumită cauză penală, activitate ce
impune cunoştinţe temeinice în domeniul dreptului penal, drept procesual penal,
criminalistică, psihologie judiciară, medicină legală etc.
În cazul în care ofiţerul de urmărire penală întâmpină unele greutăţi în planificarea
urmăririi penale şi este necesar de o consultate a şefului organului de urmărire penală,
acesta din iniţiativă proprie este obligat să-i acorde indicaţiile necesare în corecta
planificare a activităţii de urmărire penală.
Planificarea disciplinează pe ofiţerul de urmărire penală, ce contribuie ca mijloc de
autocontrol şi control din partea şefilor ierarhici superiori.
Unii ofiţeri de urmărire penală consideră că elaborarea planului de cercetare penală
este un timp pierdut, drept motiv nici nu-1 elaborează, alţii îi acordă o atenţie formală
şi-1 elaborează numai în ultima etapă a urmăririi penale, în care nu mai este necesar, însă ca
motiv de a fi anexată la dosar ca o fişă de control. Sunt ofiţeri care elaborează planul de
urmărire penală în mod tipic sau şablon ce prevăd doar acţiunile obligatorii de urmărire
pentru fiecare dosar penal, greşeala lor constă în faptul că, ei nu pot observa clar
particularităţile procesuale sau procedurale desfăşurate la fiecare caz în mod individual O
astfel de planificare, presupune o activitate de calitate joasă, de regulă sunt îndeplinite
acţiunile procesuale nu în ordinea necesară, (una şi aceiaşi persoană poate fi ascultată de
mai multe ori, des problema dispunerii unei expertize se efectuează cu întârzieri). Astfel
de ofiţeri ajung în situaţia finală a urmării penale cu acţiuni de urmărire penală ne
efectuate dar necesare la dosar. Trebuie să mai menţionăm, că ofiţerul de urmărire penală la
 momentul planificării să ţină cont, că infractorul va depune toate eforturile pentru a înlătura
urmele infracţiunii (distrugerea de acte, realizarea corpurilor delicte, distrugerea armei cu
care sa săvîrşit infracţiunea etc.), iar unele, prin natura sa pot dispărea (petele de sînge,
urmele papilare etc.). Astfel ordinea planificării a acţiunilor de urmărire penală constituie
unul din cele mai importante elemente de planificare. Practica a demonstrat deja că ofiţerii
ce lucrează, fără o planificare de urmărire penală se avîntă în stabilirea unor indici înalţi în
termenul de cercetare a cauzelor, astfel, ignorând executarea unor acţiuni de cercetare
acceptând simplificarea procesului la minimum. Dar trebuie să menţionăm că urgentarea
cercetării penale este binevenită doar atunci cînd este asigurată nu calea cea mai scurtă
a sarcinilor puse în faţa sa, ci asigurînd o cercetare cantitativă şi calitativă a cauzei
penale soluţionînd toate problemele ei, cum ar fi (latura penală, latura civilă în cazul
dacă există, repararea prejudiciului cauzat, asigurarea şi explicarea tuturor drepturilor
şi obligaţiilor procesuale părţilor în proces, dispunerea supravegherii minorilor a
bănuitului în cazul reţinerii sau arestării acestuia, etc.). îndeplinirea cu succes a
principiului operativităţii activităţii organului de urmărire penală este inacceptabil
fără o analiză amplă a planului de cercetare.
Planul ofiţerului de urmărire penală are o importanţă pentru scopul propus în
faţa sa ce caracterizează aptitudinile de a utiliza metodele ştiinţifice moderne ale
urmăririi penale cînd este necesar.
Importanţa planificării activităţii de urmărire penală rezidă în faptul că aceasta
asigură:
• respectarea cadrului legal şi a regulilor stabilite prin generalizarea practicii judiciare
pozitive a organelor de urmărire penală;
• garantează respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor indiferent de
calitatea lui procesuală pe care o are în diferite faze procesuale;
• orientarea corectă şi justă a urmăririi penale asigurându-şi o calitate a acesteia;
• utilizarea raţională a mijloacelor şi metodelor tehnico-ştiinţifice şi tactice, cu
economisirea de forţe şi timp;
• planificarea constituie un mijloc de autocontrol asupra calităţii activităţii desfăşurate
ce permite elucidarea erorilor comise pe parcursul urmării penale în alte cazuri
 penale
• ridicarea şi perfecţionarea continuă profesională a ofiţerului de urmărire penală etc.

Principiile planificării.
Ca orişice activitate presupune existenţa unor principii în baza cărora
respectarea lor favorizează în mod concret realizarea cu succes al acelei activităţi.
Acţiunea de planificare a urmăririi penale la rândul său este guvernată de un şir de
principii în care nerespectarea lor poate duce la imposibilitatea sau la nerealizarea
cu succes a urmăririi penale. Astei cunoaşterea lor de către ofiţerul de urmărire
penală devine un factor obligatoriu de studiu in activitatea de pregătire profesională
şi mai ales cea iniţială.
Dintre principiile planificării urmăririi penale putem menţiona principiul
universal unanim recunoscut - principiul legalităţii - fiind un principiu general ce
stă la baza întregii activităţi de urmărire penală necesită şi respectarea lui cu ocazia
planificării; nimic din ceea ce se planifică pentru a fi întreprins de ofiţerul de
urmărire penală nu trebuie să corespundă prevederilor cadrului legal în vigoare.
Nu este nimic mai dăunător cînd ofiţerul de urmărire penală încearcă în faza
iniţială să stabilească limitele şi volumul întreg al urmăririi penale, fără a ţine cont
de schimbările ce pot apărea în legătură cu noile circumstanţe ce pot apărea în
proces, o astfel de planificare poate fi caracterizată cu uşurinţă ca o planificare
formală. Pentru ca planul să asigure un succes cercetării el trebuie să fie - dinamic,
flexibil, simplu pentru a putea fi adaptat la diferite împrejurări schimbătoare ale cauzei.
Întocmirea planului de cercetare a infracţiunii constituie doar începutul
planificării.
Odată planificate activităţile iniţiale de urmărire penală planul poate, dar de regulă şi
trebuie să sufere unele adăugiri sau modificări în legătură cu apariţia a noilor factori sau
împrejurări ce necesită o cercetare adăugătoare. într-un anumit moment nu pot fi prevăzute
absolut toate activităţile care trebuie să fie întreprinse pînă la definitivarea cauzei. Şi
numai în urma unei astfel de planificare poate fi realizată cu succes urmărirea penală
sub toate aspectele.
 Momentul de elaborare a planului sau de modificare constituie un element primordial;
în cazul elaborării unui plan prematur înainte de existenţa minimului de împrejurări
poate duce la desfăşurarea unor acţiuni de cercetare inutile ce nu sunt necesare
cercetării şi invers, în cazul planificării sau modificării lui cu întârziere pot fi neglijate
unele împrejurări esenţiale din activitatea de urmărire penală.
Un alt principiu specific planificării şi cum am menţionat mai sus, ce este ignorat de
ofiţerul de urmărire penală, îi constituie individualitatea planificării.
Particularităţile specifice fiecărei cauze ce sunt determinate de: natura
infracţiunii, metodele şi mijloacele de comitere, împrejurările ce au precedat, însoţit şi
urmat săvârşirea infracţiunii, urmările social - periculoase ale faptei, personalitatea
infractorului, motivul şi scopul infracţiunii, toate în ansamblu formează o faptă
individualizată, cum în practică nu se întâlnesc două cauze identice, nu poate fi
conceput şi un plan de cercetare şablon care să poată fi utilizat în instrumentarea tuturor sau
mai multor cauze penale. El poate fi folosit şi este util doar pentru cauza care a fost
întocmit.

Condiţiile planificării.
Pentru o corectă planificare a urmăririi penale ofiţerul de urmărire penală trebuie
să cunoască sau să posede următoarele abilităţi:
• Cunoaşterea metodelor şi mijloacelor de săvârşire şi ascundere a
infracţiunilor;
• Minimum de date şi materiale faptice care să permită elaborarea versiunilor şi
stabilirea problemelor ce urmează a fi stabilite;
• Orientarea justă asupra naturii şi caracterului infracţiunii care formează obiectul
cauzei şi asupra împrejurărilor în care a fost săvârşită;
• Pentru stabilirea cu succes a elementelor componentei de infracţiune ofiţerul de
urmărire penală este obligat să cunoască foarte bine dreptul penal, iar pentru stabilirea
corectă a metodelor de descoperire a infracţiunilor necesită cunoştinţe profunde în materia
de drept procesual penal, metodele tehnice şi tactice de cercetare.
 Având minimul necesar de cunoştinţe în planificarea cercetării penale ofiţerul
de urmărire penală va putea răspunde la următoarele întrebări care de regulă şi
constituie obiectul planificării:
în general aceste întrebări sunt următoarele:
• Ce a fost săvârşit ? Fapta în cauză este sau nu infracţiune, care anume,
calificarea ei juridică, ce urmări au survenit sau pot să survină, sunt întrunite toate
trăsăturile de bază ale infracţiunii, este sau nu o faptă ce înlătură caracterul penal al
faptei, stabilirea competenţei de urmărire penală, etc;
• Cine a săvârşit? Autorul infracţiunii, complicii acestuia, rolul şi contribuţia
fiecăruia la săvârşirea infracţiunii; personalitatea fiecăruia cu datele lor anterioare
pînă în momentul şi după săvârşirea infracţiunii, verificarea condiţiilor ca subiect al
infracţiunii, dacă este sau nu subiect special. Cine este victima, relaţiile dintre
infractor şi victimă pînă şi după săvârşirea infracţiunii, este sau nu o infracţiune ce
necesită plângerea prealabilă a victimei, etc.;
• Unde a fost săvîrşită infracţiunea? Locul săvîrşirii infracţiunii, locul
începerii acţiunilor criminale şi locul extinderii sau consumării faptei ilicite, etc;
• Cînd a fost săvîrşită infracţiunea? Timpul săvîrşirii infracţiunii, în unele
cazuri este necesar de stabilit ziua, ora şi minutele în care sa săvîrşit infracţiunea (de
exemplu, în cazurile de omor, tâlhărie, infracţiuni sexuale, etc.); în cazul
infracţiunilor continue sau continuante este necesar de stabilit data concretă cînd sau
început şi sau epuizat acţiunile criminale;
• De ce? Care este motivul şi scopul infracţiunii, stabilirea acestor semne ale
infracţiunii ofiţerul de urmărire penală va stabili corect gradul de vinovăţie;
• Cum a fost săvârşită infracţiunea? prin ce metode sau prin ce procedee au
fost efectuate actele de pregătire, de săvîrşire, de ascundere sau de înlăturare a
urmelor infracţiunii;
• Cu ce? mijloace, arme, instrumente adaptate sau confecţionate cu care a fost
săvîrşită infracţiunea.
Dacă de răspuns la toate cele şapte întrebări enumerate mai sus atunci ofiţerul
de urmărire penală cu uşurinţă va crea versiunea corectă a infracţiunii.
Elaborarea versiunilor şi verificarea lor.
In toate cazurile cînd o faptă sau un grup de elemente faptice se prezintă cu un
şir de explicaţii diferite, în acest caz organele de urmărire penală elaborează
versiuni.
Versiunea este rezultatul unui proces complex de analiză în cadrul căruia, pe
baza datelor administrate în cauză, se emit presupuneri, se dau diferite explicaţii
referitoare la natura şi conţinutul faptei, asupra modului de comitere şi acoperire,
despre participanţi, forma de vinovăţie, motivul şi scopul urmărit, cauzele şi
împrejurările ce au determinat înlesnit sau favorizat săvîrşirea infracţiunii. Cu alte
cuvinte, versiunea reprezintă o presupunere, o explicaţie plauzibilă, obiectiv
posibilă, temporară dată diverselor împrejurări ce au legătură cu cauza care se
cercetează. Obiectivitatea versiunii presupune bazarea pe date concrete, fiind
interzise elaborarea unor versiuni din domeniul fanteziei, care nu au nici un suport
în datele de la dosar.
Natura şi volumul datelor existente in cauză la un moment dat determină sfera
versiunilor care pot fi elaborate; cu cît aceste date sunt mai diverse cu atît vor putea
fi elaborate toate sau aproape toate versiunile posibile. Ignorarea unora dintre versiuni
ar putea avea drept consecinţă desfăşurarea unilaterală a urmăririi, cu pierdere de
timp şi consum de forţe, cu implicaţii asupra operativităţii şi calităţii cercetărilor.
Rolul major al versiunilor constă tocmai în aceea că, direcţionează întreaga
activitate de urmărire penală. Valoarea versiunilor nu trebuie supraapreciată, avîndu-
se în vedere faptul că ele nu reprezintă decît explicaţii provizorii ce pot fi date într-
un anumit moment; nu reprezintă decît unele din multiplele presupuneri posibile,
orice versiune rămîne o simplă presupunere, pe baza ei neputându-se desprinde
concluzii cu valoare certă pentru cauză pînă nu a fost verificată, confirmată sau în
lăturată prin rezultatele obţinute prin verificări.
Versiunile pot fi verificate prin activităţi de urmărire penală ce pot fi
desfăşurate până la pornirea procesului penal (cercetarea la faţa locului art. 118 şi
percheziţia corporală sau ridicarea art., 130 С pro с. penală) cât şi prin măsuri
operative care trebuie să fie riguros planificate. Analizând practica judiciară pozitivă
se pot desprinde unele reguli care trebuie respectate cu ocazia verificării versiunilor:
• prioritar se execută acele activităţi menite să împiedice săvârșirea de noi
infracţiuni, distrugerea sau înlăturarea urmelor sau efectele infracţiunii, ascunderea
bunurilor provenite din activitatea ilicită, sustragerea infractorilor de la răspunderea
penală;
• toate problemele ce decurg din versiunile elaborate trebuie să fie planificate şi
verificate sub toate aspectele;
• versiunile perechi, adică cele care au acelaşi obiect de cercetare, se verifică paralel
şi nu consecutiv, astfel se asigură operativitatea cercetărilor, cât şi obţinerea tuturor
datelor necesare confirmării sau infirmării lor;
• dacă pentru verificarea unei versiuni, este necesară efectuarea mai multor
activităţi, trebuie planificate şi întreprinse toate măsurile ce se impun, numai în acest
fel se pot obţine rezultate concludente în cauză;
• dacă pe parcursul verificării se stabilesc împrejurări contradictorii este necesar de
continuat toate acţiunile controlului până la stabilirea cauzelor de contrazicere şi apoi
se trece la înlăturarea lor;
• verificarea, poate fi considerată terminată numai atunci, când au fost înlăturate
toate versiunile perechi, rămânând una singură, care este confirmată de rezultatul
tuturor verificărilor întreprinse;
• atunci când sânt planificate mai multe activităţi de verificare al aceleiaşi versiuni
mai întâi se execută activitatea care asigură un rezultat mai util şi concludent. De
exemplu, între ascultarea unor martori pentru a verifica modul în care şi-a petrecut
timpul în perioada critică şi percheziţia domiciliară la acesta, în prima urgenţă vom
efectua percheziţia şi apoi ascultarea martorilor.
Modul de realizare a planificării.
în scopul descoperirii infracţiunii, stabilirea şi indentificarea făptuitorilor, care este
motivul şi scopul infracţiunii, ofiţerul de urmărire penală îi revine obligaţia ca pînă la
pornirea procesului penal să verifice toate versiunile posibile, însă momentul de bază în
elaborarea planului de urmărire penală îl constituie determinarea cît mai corectă a
versiunii verificate anterior.
De exemplu, cercetînd cazul de delapidare averii străine art. 191 C. penai, ofiţerul de
urmărire penală stabileşte circumstanţele şi motivele ei;
• fie în urma sustragerii bunurilor din depozit de către persoana în
administrarea căruia se află bunurile;
• sau în urma sustragerii bunurilor de către alte persoane străine (sau de
paznic);
• sau ca urmare a unei evidenţe contabile intenţionate sau neglijente în
primirea sau livrarea bunurilor din depozit, etc;
Ofiţerul de urmărire penală la prima etapă a cercetării nu poate acorda unei sau altei
versiuni prioritate, deoarece circumstanţele faptei acordă prioritate tuturor versiunilor. De
aceia va verifica toate trei versiuni create. Efectuând verificarea tuturor versiunilor,
ofiţerul de urmărire penală va înlătura acele versiuni ce nu corespund circumstanţelor şi
se va concentra toată atenţia asupra aşa zise - versiune de lucru. Atunci cînd în cauză
se impune elaborarea şi verificarea mai multor versiuni ofiţerul de urmărire penală va
realiza următorul plan de acţiuni:
№ Versiunea Problemele de Activităţile de Termen Cine Observ
lămurit întreprins de exe. execută
0 1 2 3 4 5 6

Nu rareori ofiţerul de urmărire penală ne analizînd toate versiunile posibile obţinute

din primele date ale cauzei, preia spre control doar o singură versiune care după părerea sa
este cea mai verosimilă şi în baza ei începe urmărirea penală. Dacă sa făcut alegerea
incorectă atunci cercetarea va fi urmată de insuccesul cercetării, în astfel de cazuri,
ofiţerul de urmărire penală fie că va prelua cercetarea de la început, fie va fi pus în
situaţia clasării dosarului din lipsa de probe la dosar ne administrate în timpul necesar.
în scopul evitării unor astfel de cazuri, organul de control ierarhic superior (procuratura)
au obligaţia de-a verifica procedura planificării de cercetare a urmăririi penale şi din
iniţiativă proprie să îndrume corect ofiţerul de urmărire penală.
 În prima rubrică se înscriu toate versiunile posibile cazului ce trebuiesc verificate
în cursul cercetării; în a doua rubrică se înscriu problemele ce necesită a fi lămurite pentru
fiecare versiune în parte sau în paralel a două sau mai multe versiuni(cum ar fi: cînd ultima
dată sa efectuat revizia contabilă, dacă au mai avut loc asemenea cazuri de sustragere din
depozit, dacă la timp se efectua înregistrarea bunurilor la intrare - ieşire din depozit; ce
personalitate este persoana cu răspundere materială); în a treia rubrică se menţionează
activităţile care vor fi întreprinse pentru administrarea probelor necesar confirmării
sau infirmării versiunilor elaborate (cum ar fi: controlul documentelor contabile;
ascultarea personalului ce lucrează în depozit, percheziţii ia domiciliu sau la domiciliile
unde ar putea fi ascunse bunurile sustrase, ascultarea paznicului, a persoanei cu
funcţie de răspundere a depozitului ce se află în gestiunea sa, etc.); termenii de
executare a verificării urmează să fie stabiliţi în raport cu termenii rezonabili stabiliţi
de procuror pentru urmărirea penală a cazului dat, (p. 7 art. 52 C. proc. penală) şi alte
forţe ce vor acţiona. în cadrul rubricii a şasea, observări, este raţional de menţionat
în principiu cauzele şi motivele din care nu s-au realizat unele sau alte activităţi
planificate.
O altă formă a planului de urmărire penală se foloseşte în cauzele în care nu
se impune elaborarea unor versiuni, infracţiunile fiind cunoscute de la început. în
astfel de cazuri, planul de urmărire va cuprinde următoarele elemente:
№ N. P. băn. Problemele de Activităţile de Termen Cine Observ
(înv.) şi lămurit întreprins de exe. execută
încadr. jur.
0 1 2 3 4 5 6

In cauzele cu un volum redus de activităţi de regulă în cazurile infracţiunilor

flagrante sau pornite la plângerea prealabilă a părţii vătămate se foloseşte un
document de planificare mai simplu, respectiv fişa de urmărire penală, Fişa
cuprinde în prima parte, date privitoare la cauză, în partea a doua, persoanele care
urmează a fi ascultate şi problemele de lămurit şi activităţile de întreprins;
percheziţii, ridicări de obiecte şi înscrisuri, măsuri asigurătorii, confruntări, etc.
Fişă de urmărire penală.
Dosarul №____________________din____________privind pe_________________
bănuit/învinuit de săvârşirea infracţiunii de___________
prevăzută şi pedepsită de art.___________din_______.
Probleme de lămurit şi activităţi ce urmează a fi executate:
1.___________________________________________________________________
2.__________________________________________________________________
3.__________________________________________________________________
4.__________________________________________________________________
5.__________________________________________________________________
Termen de soluţionare__________________________.
Observaţii
Organ de urmărire penală

Organizarea activităţii grupului de urmărire penală.

In cazul dosarelor complicate sau ce au un grad sporit de dificultate, cu
grupuri mari de participanţi, cu cumul de infracţiuni şi prejudicii însemnate, ce
necesită un volum mai mare de activităţi procesuale şi procedurale, cu încuviinţarea
procurorului ierarhic superior celui de competenţa căruia este urmărirea penală
„dispune prin ordonanţa motivată efectuarea urmăririi penale de un grup de procurori
şi ofiţeri de urmărire penală, desemnând persoana care va conduce acţiunile de
urmărire penală" (alin.7 art.270; p.î art. 256 şi p. 10 art. 52 С proc. penală).
În funcţie de numărul de ofiţeri de urmărire penală grupele se clasifică:
1. Grupă mare( este formată de regulă din două sau mai multe organe de urmărire
penală: din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate,
Departamentul Vamal, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei ce sunt desemnaţi zeci de ofiţeri de urmărire penală cu un volum de
lucru mare, infracţiuni contra autorităţilor publice şi a securităţii de stat în care
sunt implicate grupări sau organizaţii criminale, etc.) conduse de către
conducătorii organului de urmărire penală;
2. Grupă medie (de regulă se formează din două sau mai multe organe de urmărire
 penală din aceiaşi subdiviziune ce pot fi desemnaţi pînă la 10 ofiţeri de urmărire
penală);
3. Grupă mică (sunt cele mai des întâlnite în lucrul practic de organizare a urmăririi
penale în care sunt desemnaţi un număr de la 3 pînă la 5 ofiţeri de urmărire
penală şi tot în această categorie sunt desemnaţi şi ofiţeri cu caracter temporar
pentru efectuarea unor acţiuni de urmărire penală ce nu necesită am în are, (de
exemplu, în cazul infracţiunilor cu rezonanţă socială sporită, omor sau alte
infracţiuni grave pentru ascultarea victimelor sau a martorilor oculari, cercetări la
faţa locului, percheziţii simultane în diferite încăperi, etc).
Atribuţiile de bază a conducătorului de urmărire penală sunt prevăzute de (art. 56 C.
proc, penală) ce pot fi divizate în: Atribuţii procesuale:
• emite ordonanţa de efectuare a urmăririi penale şi toate celelalte acte procesuale
prevăzute în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală şi Codului
penal în limitele competenţei sale;
• stabileşte acţiunile şi limitele fiecărui ofiţer de urmărire penală din grupul de
urmărire penală, etc.;
Atribuţii funcţionale:
• stabileşte direcţiile principale de activitate a grupului de urmărire penală;
• repartizează grupul în subgrupe (de regulă în cazurile grupurilor mari şi medii) şi
stabileşte conducătorii lor din cei mai experimentaţi;
• elaborează planul general de urmărire penală;
• coordonează activitatea subgrupurilor de urmărire penală şi duce controlul de
executare a dispoziţiilor date de şefii superiori;
• soluţionează divergenţele ce pot apărea dintre conducătorii subgrupurilor şi
ofiţerii de urmărire penală, etc.
 2.3 Conlucrarea organului de urmărire penală cu alte organe.
Practica de urmărire penală a demonstrat că fără o bună interacţiune a
organelor de urmărire penală cu alte servicii ale M.A.I. şi alte organe de drept nu pot
fi obţinute rezultatele scontate în ce priveşte descoperirea şi cercetarea infracţiunilor.
Prin urmare, ofiţerii de urmărire penală la efectuarea urmăririi penale trebuie şi este
necesar să se afle într-un proces continuu de colaborare cu aceste organe.
În codul de procedură penală lipseşte un astfel de termin cum ar fi
“conlucrarea” ofiţerului de urmărire cu alte subdiviziuni sau cu procurorul la
efectuarea urmăririi penale, însă necesitatea instituirii unei astfel de interacţiuni
rezultă însuşi din dispoziţiile Codului de procedură penală, Legea cu privire la
activitatea operativă de investigaţii şi din alte acte normative.
Prin interacţiune în sfera descoperirii şi cercetării infracţiunilor se subînţelege
acele relaţii de reciprocitate bazate pe lege care au loc în activitatea organelor şi
persoanelor cu funcţii de răspundere, care asigură o bună îmbinare a atribuţiilor,
metodelor şi mijloacelor, poprii fiecărui din participanţi, pentru constatarea,
descoperirea, cercetarea şi preîntâmpinarea infracţiunilor şi căutarea învinuiţilor
care se ascund de urmărirea penală.
Interacţiunea în activitatea de descoperire şi cercetare a infracţiunilor trebuie
să poarte un caracter concret şi să fie bazată pe de o parte pe lege, dar pe de altă
parte, pe îmbinarea corectă a formelor şi metodelor de lucru proprii fiecărui
participant al acestei activităţi. Cu toate acestea trebuie să existe o limită strictă în ce
priveşte împuternicirile şi obligaţiile fiecăruia în conformitate cu legislaţia. În caz
contrar am putea considera o astfel de formă de organizare a lucrului ca incorectă şi
ilegală.
Pentru ca interdependenţa organului de urmărire penală cu alte servicii ale
M.A.I. şi organele procuraturii să fie efectivă şi să corespundă scopului şi sarcinilor
care stau în faţa organelor de drept aceasta trebuie să fie bazată pe următoarele
principii:
Principul legalităţii. Respectarea strictă şi fermă a legalităţii este o cerinţă foarte
importantă înaintată tuturor participanţilor procesului penal. Toată activitatea de
urmărire penală trebuie să corespundă Constituţiei, normelor dreptului penal şi
procesual penal. Activitatea organelor împuternicite de a efectua acţiuni operative de
investigaţii, în afară de aceasta, se reglementează şi de Legea privind activitatea
operativă de investigaţii care nu poate fi în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia
Republicii Moldova.
Actualmente acest principiu nu este respectat între totul. Conform legislaţiei
procesul penale numai procurorul este în drept să înainteze demersuri în judecată, să
înainteze acuzarea şi să termine urmărirea penală, prin urmare actele procedurale
cum ar fi demersurile, ordonanţa de punere sub învinuire şi rechizitoriul trebuie să
fie întocmite de către procuror, însă ultimii sub diferite motive sau pretexte insistă
ca documentele respective să fie întocmite de ofiţerii de urmărire penală. Astfel
O.U.P. sunt sustraşi de la obligaţiile lor directe.
Planificarea. Pentru ca conlucrarea organelor de urmărire penală ale M.A.I. cu alte
servicii şi cu procuratura să fie mai concretă şi mai efectivă ea trebuie să fie bazată
pe planificare.
Planurile pot fi curente, de perspectivă, comune. Acestea pot fi întocmite pe
zile, săptămâni, luni sau pe toată perioada urmăririi penale. Elaborarea planurilor în
deosebi este necesară în cazurile infracţiunilor excepţional de grave, deosebit de
grave şi grave. Planurile pot fi unice şi separate. În cazul în care pe parcursul
urmăririi penale este necesar de prevăzut măsuri operative de investigaţii detaliate,
organul de urmărire penală sau procurorul în comun cu serviciile operative trebuie
să întocmească un plan separat de efectuare a acestor măsuri.
Cunoaştem şi alte principii cum ar fi: realizarea operativă a scopului propus;
principiul iniţiativei, principiul informării tuturor membrilor grupului de urmărire
penală despre împrejurările care pot avea importanţă pentru descoperirea
infracţiunii, principiul operativităţii, principiul păstrării în taină a informaţiilor
operative şi informaţiilor de urmărire penală. Conlucrarea nu trebuie să se limiteze
la o anumită însărcinare sau la o etapă anumită, lucrul în comun trebuie să continue
până la finalizarea cercetărilor.
Un rol deosebit de important în ce priveşte evidenţa infracţiunilor, controlul,
coordonarea şi conlucrarea cu alte servicii în procesul penal îl joacă conducătorul
organului de urmărire penală.
Şeful organului de urmărire penală este obligat să se asigure că ofiţerii de
urmărire respectă regulile de evidenţă a sesizărilor şi altor informaţii despre
infracţiuni. Pentru aceasta conducătorul S.U.P. în fiece zi are în sarcină să verifice
dacă O.U.P. respectă regulile de luare la evidenţă a sesizărilor şi altor informaţii cu
privire la infracţiuni, dacă se respectă termenul stabilit pentru examinarea acestora şi
dacă materialele necesare pentru începerea sau neînceperea urmăririi penale sunt
acumulate în volum deplin. De asemenea şeful S.U.P. trebuie să se asigure că
plângerile sau alte informaţii cu privire la infracţiuni care au parvenit la organul de
urmărire penală prin poştă sunt întocmite în conformitate cu art. 262-264 C. P. P.
În practică se întâlnesc cazuri când O.U.P. pornesc urmărirea penală în baza
unei plângeri parvenite prin poştă fără ca victima să fie citată spre a fi
preîntâmpinată pentru denunţul calomnios.
Ţinând cont că conform codului procesual penal ofiţerul de urmărire penală
din momentul înregistrării faptei social periculoase conduce măsurile operative de
investigaţii şeful S.U.P. are un rol deosebit în ce priveşte asigurarea conlucrării
subdiviziunii respective cu serviciile operative ale comisariatului, subdiviziunilor
M.A.I. sau a altor organe de drept.
Succesele acestei activităţi depinde în mare măsură de modul în care şeful
S.U.P. organizează şi coordonează interacţiunea acestor servicii.
Interdependenţa subdiviziunii de urmărire penală cu serviciile operative este
necesară pentru descoperirea infracţiunilor, căutarea persoanelor care se ascund de
organele de urmărire penală şi a celor dispăruţi fără urmă, pentru descoperirea
mijloacelor infracţiunii, pentru asigurarea compensării daunei cauzate prin
infracţiune (se are în vedere depistarea averii ce necesită a fi sechestrată, supusă
confiscării speciale sau a bunurilor sustrase).
Conlucrarea subdiviziunilor de urmărire penală cu serviciile operative trebuie
să aibă loc nu numai după începerea urmăririi penale, dar şi până la începerea
acesteia. Şefii S.U.P. în conlucrare cu comisarii trebuie să asigure ca ofiţerii de
urmărire penală să acorde ajutor inspectorilor operativi pentru a da o apreciere
juridică materialelor prezentate, care conţin informaţii cu privire la anumite
activităţi infracţionale desfăşurate de persoanele supuse prelucrărilor operative. O
astfel de practică ne va permite de a determina care este perspectiva materialelor,
momentul optimal de începere a urmăririi penale şi posibilitatea folosirii
materialelor în procesul probaţiunii, alegerea direcţiilor ulterioare de control, şi
planificarea altor măsuri operative de investigaţii necesare pentru acumularea
obiectelor sau documentelor care ulterior ar putea avea importanţă probatorie.
Rezultate şi mai bune ar putea fi obţinute când ofiţerii S.U.P. în afară de faptul
că ar consulta inspectorii operativi privitor la prezenţa sau lipsa semnelor
constitutive ale infracţiunii, ar participa şi la analiza materialelor operative, la
elaborarea planurilor măsurilor operative sau la analiza problemelor organizatorice
care pot apărea la faza începerii procesului penal. Astfel se va stabili când anume de
început urmărirea penală, care acţiuni de urmărire penală să fie petrecute în primul
rând, se vor alege cele mai optimale forţe şi mijloacele.
O altă formă de conlucrare cu serviciile operative care justifică activitatea de
urmărire penală este crearea în cauzele penale complicate şi voluminoase a grupelor
compuse din ofiţeri de urmărire penală ai S.U.P. şi subdiviziunilor operative.
Practica de urmărire penală a arătat că organizarea corectă a membrilor acestui grup
înlesneşte manevrarea cu forţele şi mijloacele şi duce la îmbinarea raţională a
acţiunilor procesuale cu măsurile operative de investigaţii.
Conlucrarea S.U.P. cu serviciile operative are loc şi pe parcursul urmăririi
penale cânt apare necesitatea efectuării unor acţiuni operative de investigaţii, dar nu
sunt constituite grupe de urmărire penală în componenţa cărora sunt incluşi lucrători
operativi. În acest caz ofiţerii de urmărire penală indică lucrătorilor operativ de a
efectua măsurile operative de investigaţii necesare.
Necătînd la faptul că sunt constituite căile de interacţiune a organelor de
urmărire penală cu serviciile operative, de multe ori acţiunile de documentare a
infracţiunilor la stadiul prelucrărilor operative, realizării materialelor şi începerea
urmăririi penale poartă un caracter formal. Nu sunt excluse cazurile de prezentare de
către lucrătorii operativ a materialelor necalitative şi incomplete. Astfel unii şef ai
S.U.P. şi unii ofiţeri de urmărire penală dând dovadă de ne principialitate pornesc
cauze penale neîntemeiat care ulterior sunt încetate din lipsa faptului sau
elementelor constitutive ale infracţiunii.
Pentru a ridica nivelul de conlucrare a serviciului de urmărire penală cu alte
servicii, şeful subdiviziunii respective este obligat să întreprindă următoarele
măsuri:
- să ţină la control permanent şi să analizeze activitatea grupului operativ
de serviciu. Rezultatele negative să fie anunţate la şedinţele operative;
- să ia la control strict cauzele penale complicate şi voluminoase şi să
dispună constituirea grupelor de ofiţeri de urmărire penală în componenţa cărora să
fie incluşi şi ofiţeri operativi;
- să se implice la elaborarea planurilor privind acţiunile de urmărire
penală şi măsurile operative de investigaţie;
- să organizeze şedinţe comune cu serviciile operative pentru trasarea
obiectivelor în ce priveşte descoperirea infracţiunilor în care n-au fost stabiliţi
infractorii sau în cauzele în care persoanele se sustrag de la urmărirea penală;
- să controleze calitatea şi termenii executării de către inspectorii
operativi a însărcinărilor, cu scoaterea în evidenţă a neajunsurilor;
- să întreprindă măsuri ca O.U.P. să folosească pe larg evidenţele
operative şi sistemele de căutare operativă.16

16
www.mai.gov.md/organizatoric, rubrica Direcţia Generală Urmărire Penală.
 Capitolul III
ALTE ACTIVITĂŢI ALE CONDUCĂTORULUI ORGANULUI DE
URMĂRIRE PENALĂ.
3.1Atribuţiile conducătorului organului de urmărire penală în vederea
asigurării evidenţei unice a infracţiunilor, cauzelor penale şi a persoanelor care
au săvîrşit infracţiuni.

Pentru asigurarea evidenţei unice a infracţiunilor, cauzelor penale şi a

persoanelor care au săvîrşit infracţiuni, a fost elaborat un nou ordin, comun,
interdepartamental, cu anexe şi instrucţiuni privind modul de înregistrate, evidenţă a
informaţiilor şi datelor menţionate mai sus. Ordinul dat a fost numit
interdepartamental pentru a organiza o activitate comună şi o conlucrare eficientă
între Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi
Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Acest ordin a fost
emis pe data de 18.07.2008, însă cu numerele respective pentru fiecare organ
menţionat, după cum urmează: Nr. 121/254/286-0/95 şi intrat în vigoare la
01.01.2009.
Astfel în ordinul menţionat, pe lîngă atribuţiile celorlalţi conducători, au fost
stabilite şi delimitate, concret atribuţiile conducătorului organului de urmărire
penală pentru asigurarea exercitării menţiunilor ordinului.
Conform pct. 40 al prezentului Ordin, conducătorul organului de urmărire
penală asigură înregistrarea sesizărilor şi a altor informaţii referitoare la infracţiuni
în modul stabilit de prezentele Instrucţiuni. El este responsabil de înregistrarea şi
evidenţa deplină a sesizărilor şi a altor informaţii referitoare la infracţiuni,
veridicitatea şi obiectivitatea evidenţei iniţiale.
Conducătorul organului de urmărire penală asigură examinarea în modul
stabilit de CPP a sesizărilor cu privire la infracţiuni, şi este responsabili de primirea
obiectivă şi corectă a deciziilor adoptate de subalterni.
 DI şi EO este responsabilă de evidenţa centralizată a sesizărilor în cadrul
SIAI “Evidenţa sesizărilor”.
Totodată, Direcţia informaţii şi evidenţe operative a MAI efectuează
controlul şi verificarea disciplinei de evidenţă şi înregistrare a sesizărilor şi a altor
informaţii referitoare la infracţiuni în toate organele MAI.
Conducătorul organului efectuează zilnic controlul disciplinei de evidenţă-
înregistrare a sesizărilor şi a altor informaţii referitoare la infracţiuni şi aplică măsuri
asupra subalternilor, care au admis abateri de la prevederile prezentelor Instrucţiuni.
Prin ordinul conducătorului în organ se instituie o comisie specială condusă
de conducătorul organului de urmărire penală, numită „comisia de verificare a
disciplinei de evidenţă-înregistrare a sesizărilor şi a altor informaţii referitoare la
infracţiuni” (în continuare comisia).
Modul de activitate a comisiilor se reglementează separat printr-un
Regulament interior al fiecărui participant la sistem (Ministerul Afacerilor Interne,
17
Serviciul Vamal, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei).

3.2 Activitatea conducătorului în vederea asigurării respectării termenelor

de urmărire penală.

17
Instrucţiuni privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre
infracţiuni, aprobat prin ordinul Ordinul Interdepartamental al Procurorului General, Ministrului afacerilor interne,
Directorului General al Serviciului Vamal, Directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei nr. 121/254/286-O/95 din 18.07.2008.
 Potrivit alin. (1) al art. 230 din CPP, termene în procesul penal sunt intervale
de timp în cadrul cărora sau după expirarea cărora pot fi efectuate acţiuni
procesuale.
După cum s-a menţionat în literatura de specialitate 18, termenul este o limitare
de ordin cronologic în îndeplinirea unor acte procesuale sau în efectuarea unor acte
procedurale. Limitarea se realizează prin fixarea de către lege a unui interval, a unei
durate de timp, înăuntrul căruia actul să se efectueze sau a unui moment procesual,
după atingerea căruia să se poată îndeplini actul.
Termenul operează deci asupra unui drept, a unei facultăţi sau îndatoriri a
subiecţilor procesuali, pe care aceştia le au în desfăşurarea procesului penal. Astfel,
conform alin. (2) al art. 230 din CPP, în cazul în care pentru exercitarea unui drept
procesual este prevăzut un anumit termen, nerespectarea acestuia impune pierderea
dreptului procesual şi nulitatea actului efectuat peste termen.
În ce priveşte actele pentru care legea nu prevede nici un termen, îndeplinirea
acestora poate avea loc oricând.
Dacă o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un termen prevăzut de lege,
expirarea lui impune încetarea efectului acestei măsuri (alin. (3) al art. 230 din
CPP).
Dacă legea nu prevede durata unei măsuri, aceasta se menţine în procesul penal
până când nu apar temeiuri de revocare, ridicare sau anulare a acestei măsuri.19

In scopul asigurării desfăşurării procesului penal în termen rezonabil,

precum şi stabilirea unei practici uniforme privind fixarea şi prelungirea
termenului de urmărire penală, a fost emis ordinul nr 52/11 din 15.05.2009, cu
privire la modul de fixare şi prelungire a termenelor de urmărire penală.

18
“Explicaţii teoretice” Vintilă Dongonoz.

19
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedleţchii, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal, Cartier, Chişinău 2005, p. 182-184.
Fixarea termenului de urmărire penală. Termenul urmăririi penale va fi fixat
prin ordonanţă de către procuror reieşind din planul acţiunilor de urmărire penală,
anexat împreună cu alte materiale la ordonanţa de pornire a urmăririi penale.
În planul acţiunilor de urmărire penală, coordonat preventiv în scris de către
Şeful organului de urmărire penală, va fi indicat de către ofiţerul de urmărire
penală toate acţiunile de urmărire penală necesar a fi efectuate în scopul
acumulării probatoriului şi a altor informaţii relevante pentru a fi posibil adoptarea
unei soluţii procesuale, termenul necesar pentru efectuarea fiecărei acţiuni,
consecutivitatea executării, numele şi funcţia persoanei responsabile de executarea
acestora.
Procurorii vor verifica planul acţiunilor de urmărire penală pe care îl vor
contrasemna şi, reieşind din termenul necesar pentru efectuarea acţiunilor
planificate, vor fixa prin ordonanţă termenul general al urmăririi penale, care nu va
depăşi o lună de zile.
În cazul în care procurorul va considera exagerate termenele indicate în
planul întocmit de ofiţerul de urmărire penală, el va modifica aceste termene,
consecutivitatea executării acestora sau persoana responsabilă de executarea lor,
inclusiv va include în ordonanţa de stabilire a termenului urmăririi penale alte
acţiuni necesar a fi efectuate reieşind din tactica şi metodica cercetării anumitor
categorii de infracţiuni.20
Prelungirea termenului de urmărire penală.
Conform pct. 27 al Instrucţiunii privind modul de primire, înregistrare,
evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni, termenul
de examinare a altor informaţii despre infracţiuni şi incidente, plîngeri şi denunţuri
anonime, ce necesită un control suplimentar, este rezonabil. Conducătorul organului
respectiv asigură respectarea termenului rezonabil la examinarea acestora, stabilind,
în dependenţă de complexitatea cazului, prin rezoluţie, termene fixe, care pot fi
prelungite motivat.
20
ordinul nr 52/11 din 15.05.2009, cu privire la modul de fixare şi prelungire a termenelor de urmărire penală
 Dacă pentru adoptarea hotărîrii pe informaţia despre infracţiuni înregistrată în
registrul nr. 2 sunt necesare de rezultatele unor inventarieri sau constatări tehnico-
ştiinţifice, medico-legale, lucrătorul organului care examinează informaţia, pînă la
expirarea termenului de examinare, depune în scris un raport către şeful organului
pentru prelungirea termenului de examinare, motivînd concret cauza imposibilităţii
primirii hotărîrii.
Raportul dat cu rezoluţia conducătorului organului se anexează la materialele
acumulate, iar copia lui se prezintă în subdiviziunea care a înregistrat informaţia
(pentru organele MAI – unitatea de gardă). Şeful subdiviziunii efectuează în rubrica
respectivă a Registrului nr. 2 menţiunile despre prelungirea termenului de
examinare.21
Aşadar, în calcului termenelor procedurale pe luni şi ani, ziua de la care începe să
curgă termenul intră în calculul duratei acestui termen, iar ziua în care se sfârşeşte
termenul (ziua ce urmează epuizării termenului) nu intră în acest calcul, deci este zi
liberă".
Potrivit alin. (5) al art. 231 din CPP, dacă ultima zi a unui termen cade într-o zi
nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează. Zilele
nelucrătoare din interiorul termenului nu influenţează asupra modului de calculare23.
Termenele substanţiale se calculează diferit de cele procedurale, pentru ele fiind
aplicabilă dispoziţia art. 233 din CPP ce prevede că, la calcularea termenelor privind
măsurile preventive, ora sau ziua de la care începe şi la care se sfârşeşte termenul
intră în durata acestora.22
Demersul privind prelungirea termenului de urmărire penală, semnat de
ofiţerul
de urmărire penală şi contrasemnat de şeful organului de urmărire penală, va fi
prezentat

21
Instrucţiuni privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare a sesizărilor şi a altor informaţii despre
infracţiuni, aprobat prin ordinul Ordinul Interdepartamental al Procurorului General, Ministrului afacerilor interne,
Directorului General al Serviciului Vamal, Directorului Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi
Corupţiei nr. 121/254/286-O/95 din 18.07.2008.
22
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedleţchii, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal, Cartier, Chişinău 2005, p. 182-184.
procurorului care conduce urmărirea penală, împreună cu cauza penală, cu 5 zile
înainte
de expirarea termenului fixat anterior.
Demersul va conţine în mod obligatoriu următoarea informaţie:
- data, temeiurile pornirii urmăririi penale, organul care a adoptat hotărârea
respectivă, elementele infracţiunii prevăzute de Codul penal;
- informaţia privind data reţinerii bănuitului, învinuitului, aplicarea în
privinţa acestuia a măsurilor preventive sau procesuale de constrângere;
- informaţia despre rezultatul examinării demersurilor de extrădare,
executarea comisiilor rogatorii, executarea expertizelor criminalistice;
- data punerii sub învinuire, atitudinea învinuitului vis-a-vis de reproşurile
aduse şi argumentele invocate în apărarea sa;
- analiza probatoriului acumulat;
- informaţia despre prejudiciul moral sau material cauzat părţii vătămate
şi acţiunile întreprinse în vederea recuperării acestuia sau a asigurării aplicării
ulterioare a institutului confiscării speciale;
- argumentarea motivată a necesităţii prelungirii termenului de urmărire
penală (se menţionează concret dacă au fost date anterior careva indicaţii pe dosar şi
în ce măsură au fost acestea executate).
In demers vor fi indicate concret:
a) acţiunile necesar a fi întreprinse în interiorul termenului suplimentar
solicitat;
b) persoana responsabilă de executarea acestora;
c) motivul neindicării în planul iniţial, prezentat la momentul fixării primare a
termenului urmăririi penale, a acţiunilor necesar a fi întreprinse în interiorul
termenului
suplimentar solicitat.
Examinând demersul înaintat de reprezentantul organului de urmărire penală
şi studiind materialele cauzei penale, procurorul care conduce urmărirea penală prin
ordonanţă va prelungi termenul de urmărire penală.
 In acest caz procurorul urmează să aprecieze necesitatea acceptării termenului
de urmărire penală solicitat de ofiţer sau să indice un alt termen mai redus în
dependenţă de complexitatea cauzei penale. în fiecare caz termenul urmăririi penale
indicat trebuie să asigure controlul eficient din partea procurorului asupra
desfăşurării urmăririi penale.
În cazul cînd procurorul consideră necesar, va interveni cu formularea
indicaţiilor concrete pe dosar şi indicarea termenului concret de executare al
acestora.
În ordonanţa de prelungire a termenului de urmărire penală, care va conţine
elementele indicate în al.(2) art.255 Cod de procedură penală, procurorul va indica:
- dacă acceptă termenul solicitat în demers de ofiţerul de urmărire penală
sau
motivele care determină neacceptarea acestui termen;
- acţiunile de urmărire penală care urmează a fi executate suplimentar
celor
indicate în demers.
În cazul în care procurorii vor constata faptul tergiversării neîntemeiate a
termenului urmăririi penale sau caracterul îndelungat al acestuia, precum şi în cazul
în care termenul urmăririi penale depăşeşte 3 luni, prelungirea termenului va fi
însoţită obligatoriu de organizarea şedinţei operative cu participarea obligatorie a
procurorului-şef şi a şefului organului de urmărire penală.
În procesul şedinţei operative va fi întocmit un proces-verbal care se va păstra
în dosarul de control.
In cazul constatării faptului neglijării indicaţiilor scrise, formulate anterior sau
neîndeplinirii intenţionate ale acestora, procurorul conducător va aprecia
oportunitatea iniţierii procedurii de admonestare a persoanelor care s-au făcut
vinovate de tergiversarea neîntemeiată a urmăririi penale.
Ordonanţa de prelungire a termenului urmăririi penale ce depăşeşte 3 luni, va
fi adoptată de procurorul care conduce sau exercită urmărirea penală cu coordonarea
procurorului şef teritorial sau specializat.
Controlul asupra derulării procesului penal în interiorul termenelor
rezonabile. Procurorii vor verifica riguros respectarea termenelor de urmărire
penală, pentru ca toate acţiunile de urmărire penală să fie efectuate în interiorul
perioadelor stabilite. Controlul asupra exercitării prezentului ordin se pune în sarcina
conducătorilor Procuraturii şi organelor de urmărire penală.
În cauzele penale în care în privinţa bănuiţilor sau învinuiţilor sunt alese
măsuri preventive, în special arestul, reprezentanţii organelor de urmărire penală şi
procurorii vor întreprinde măsuri pentru ca termenul măsurii preventive solicitată a
fi aplicată sau deja aplicată, să fie acoperit integral de termenul urmăririi penale,
pentru a evita consecinţele intervenirii efectelor alin.(3) art.230 Cod de procedură
penală.
Similar urmează a se proceda în cazul în care în cadrul urmăririi penale este
dispusă interceptarea comunicărilor în conformitate cu art.135 Cod de procedură
penală.
În cazul în care termenul urmăririi penale va depăşi 6 luni, procurorul şef prin
raport special va informa Direcţia control al urmăririi penale (DCUP) a Procuraturii
Generale despre acest fapt.
DCUP va lua la control cauzele penale în care termenul urmăririi penale
depăşeşte 6 luni şi va monitoriza desfăşurarea în continuare a cercetărilor în aceste
dosare.
În scopul realizării atribuţiilor funcţionale privind desfăşurarea în continuare
a cercetărilor în aceste dosare, DCUP poate invita procurorii şefi, procurorii
conducători sau care exercită urmărirea penală şi conducătorii subdiviziunilor de
urmărire penală responsabili de admiterea caracterului îndelungat al
cercetărilor ori neexecutării calitative şi în termen a indicaţiilor sau acţiunilor
procesuale în volum deplin.
Dacă în procesul controlului se constată caracterul îndelungat al cercetărilor,
sau admiterea încălcărilor de ordin procesual care duc la nulitatea actelor
procedurale, procurorii DCUP vor interveni cu indicaţii concrete în vederea
urgentării acumulării probatoriului şi adoptării unei soluţii prevăzute de art.291 sau
2871 Cod de procedură penală, inclusiv vor interveni cu acte de reacţionare în
vederea lichidării încălcărilor constatate.
Ordonanţa de prelungire a termenului urmăririi penale ce depăşeşte 3 luni, în
cauzele penale aflate în exercitarea Serviciului Vamal, Direcţiei Generale
Urmărire Penală a MAI şi procurorilor din cadrul subdiviziunilor Procuraturii
Generale, va fi adoptată de procurorul care conduce sau exercită urmărirea penală
cu coordonarea şefului secţiei respective a Direcţiilor conducere sau exercitare a
urmărire penală.
Ordonanţa de prelungire a termenului urmăririi penale ce depăşeşte 6 luni, în
cauzele penale aflate în exercitarea Serviciului Vamal, Direcţiei Generale
Urmărire Penală a MAI şi procurorilor din cadrul subdiviziunilor Procuraturii
Generale, va fi adoptată de procurorul care conduce sau exercită urmărirea penală
cu coordonarea şefului Direcţiei conducere sau, respectiv, exercitare a urmărire
penală.
În caz dacă se redeschide un proces, urmărirea penală în care a fost
suspendată sau încetată, termenul urmăririi penale se stabileşte pentru 1 lună de
către procurorul care conduce urmărirea penală, de procurorul şef teritorial /
specializat în cazul în care urmărirea penală este exercitată de procurori, sau de
către procurorul care a dispus anularea hotărîrii ilegale. După aceasta prelungirea
termenului de urmărire penală se va face potrivit dispoziţiilor generale din prezenta
instrucţiune.23

3.3Activitatea conducătorului în vederea respectării modului de

înregistrate, evidenţă şi păstrare a corpurilor delicte.

Doctrina penală de la începutul secolului identifică obiectul material al

infracţiunii cu noţiunea de corp delict. Cu timpul însă, s-a realizat o delimitare clară
între cele doua entităţi, existând posibilitatea ca între corpurile delicte să se numere
şi bunul care constituie obiectul material al infracţiunii. Deşi, prin definiţie, obiectul
material al infracţiunii este o entitate juridică care aparţine dreptului penal, ca drept
23
ordinul nr 52/11 din 15.05.2009, cu privire la modul de fixare şi prelungire a termenelor de urmărire penală
material, substanţial, acesta poate fi evaluat şi ca entitate juridică în cadrul dreptului
procesual penal, privind ca ramura de drept formal. După cum rezultă şi din
conţinutul articolului, acest concept îl întâlnim în Codul de Procedura Penala, acolo
unde este reglementata competenta unui organ judiciar (art. 158, alin.1) şi totodată
se identifică sau, după caz, poate fi confundat cu anumite mijloace de probă sau cu
alţi termeni procesuali, sens în care am făcut cuvenitele precizări pentru ca aceşti
termeni să fie clar delimitaţi. 24
Obiectele se recunosc în calitate de corp delict prin ordonanţa organului de
urmărire penală sau prin încheierea instanţei de judecată. Hotărârea cu privire la
corpurile delicte la faza urmăririi penale poate fi adoptată numai de către procuror.
În nici un caz O.U.P. nu poate adopta astfel de hotărâri, el este în drept numai să
înainteze procurorului propuneri privind adoptarea unor decizii în ce priveşte
corpurile delicte.25
Curtea Supremă de Justiţie în unele hotărâri a determinat noţiunea de corpuri
delicte în dependenţă de caracterul infracţiunii. În hotărârea Plenului Curţii Supreme
de Justiţie nr. 19 din 10.06.1997 cu modificările introduse prin Hotărârile Plenului
nr. 20 din 10.06.1998, nr. 27 din 27.10.1998 şi nr. 24-25 din 29.10.2001 „Despre
practica Judiciară în cazurile privind contrabanda şi contravenţiile administrative
vamale” a stabilit: prin bunuri se înţelege:
 mărfuri ale persoanei fizice şi juridice trecute peste frontiera vamală
pentru vânzare-cumpărare, schimb, arendă sau alte tranzacţii economice;
 obiecte – orice obiect trecut peste frontiera vamală, inclusiv mijloace de
transport, valută naţională şi străină, titluri şi obiecte de valoare, lucruri de uz
personal, care prezintă valori culturale trecute peste frontiera vamală;
 document fals este documentul totalmente fabricat, fals sau original în
care sunt introduse informaţii denaturate, de exemplu pe calea nimicirii unei părţi
din text, introducerea în el a unei informaţii suplimentare, etc.

24
The Connection and Delimitation Between the Material Object of the Crime And Some Criminal Trial Law
Notions, Nelu Dorinel Popa.
25
www.mai.gov.md/organizatoric, rubrica Direcţia Generală Urmărire Penală.
  document nul este documentul obţinut pe cale ilegală însă din anumite
cauze şi-a pierdut valabilitatea, de exemplu, a expirat termenul de acţiune;
 documentul obţinut pe cale ilegală este documentul obţinut de persoana
interesată prezentând persoanei împuternicite pentru aceasta în calitate de temei
pentru eliberarea lui a datelor vădit false, sau a documentelor contrafăcute, sau
obţinute în urma abuzului unei persoane cu funcţie de răspundere, care s-a folosit de
situaţia de serviciu, sau de neglijenţa acestei persoane la eliberarea documentului;
 document care conţine date neautentice este documentul care este
autentic, însă în care sunt introduse informaţii ce nu corespund realităţii.
Concomitent, el păstrează elementele şi indicii originalului (se execută formularul
oficial, numele şi posturile persoanelor, împuternicite să îl semneze), însă
informaţiile incluse în el, textul, materialele numerice sunt false;
 document vamal este documentul eliberarea căruia este prevăzut în
legislaţia vamală în vigoare (declaraţiile vamale, chitanţele, certificatele etc.)
autentificate în modul stabilit de persoanele cu funcţii de răspundere din instituţiile
vamale.
 la „alte documente” sunt raportate documentele necesare pentru
controlul vamal care permit trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor şi obiectelor
şi sunt eliberate şi autentificate de instituţiile competente şi de persoanele cu funcţii
de răspundere respective (permise de trecere a valutei străine peste hotare, eliberate
de o bancă autorizată, sau de Banca Naţională a Moldovei, licenţe, autorizaţii,
certificate, procuri etc.).26
Sub noţiunea de bani trebuie să se înţeleagă bancnote ca bilete de hârtie,
monedele metalice emise de BNM, precum şi valuta străină ca ban al altui stat sub
27
formă de bancnote ori monede metalice aflate în circulaţie.

26
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 19 din 10.06.1997 cu modificările introduse prin Hotărârile
Plenului nr. 20 din 10.06.1998, nr. 27 din 27.10.1998 şi nr. 24-25 din 29.10.2001 „Despre practica Judiciară în
cazurile privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale”

27
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 23 din 29.10.2001 „Cu privire la practica judiciară în cauzele
despre fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi”.
 În calitate de armă urmează a fi considerate armele de foc sau albe, precum
şi armele de acţiune explozivă. Drept alte obiecte folosite în calitate de armă sunt
considerate orice obiecte cu care pot fi cauzate leziuni corporale, periculoase pentru
viaţă şi sănătate. Totodată nu are nici o importanţă dacă ele au fost pregătite în
prealabil sau infractorul a folosit obiectul care întâmplător s-a aflat în locul
săvârşirii infracţiunii. 28
Prin obiecte predestinate mitei sub orice formă se înţeleg banii, hârtiile de
valoare, valorile materiale, precum şi alte foloase atât de ordin patrimonial
(transmiterea valorilor materiale, folosirea gratuită a unei locuinţe sau a altor valori
materiale, procurarea gratuită a biletelor la sanatoriu şi turistice, acordarea nelegală
a premiilor, prestarea gratuită a unor servicii etc.), cât şi de ordin nepatrimonial
(acordarea unui titlu sau a unui grad, sau a altei distincţii onorifice etc.). 29
Drept obiecte special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale vor fi
considerate obiectele care au fost adaptate de vinovat pentru un anumit scop din
timp sau în timpul săvârşirii acţiunilor huliganice, precum şi obiectele care deşi nu
au fost supuse unei prelucrări criminale, dar au fost special adaptate de vinovat şi se
aflau la el cu acelaşi scop. 30
Substanţele toxice se consideră substanţele în stare solidă, lichidă sau sub
formă de praf, a căror utilizare de către o persoană, chiar şi în condiţiile unei
neînsemnate depăşiri a dozei, poate provoca moartea acesteia (sulfatul de atropină,
arsenul, strihana, clorura mercurică, cianura de potasiu etc.). Substanţele cu efect
puternic se consideră mijloacele medicamentoase şi alte mijloace, a căror utilizare
fără prescripţia medicului, sau cu încălcarea normelor de dozare poate cauza daune

28
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 5 din 06.07.1992 „Cu privire la practica judiciară în procesele
penale despre sustragerea averii proprietarului”.

29
(Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 6 din 11.03.1996 cu modificările introduse prin Hotărârea
Plenului din 10.06.1998 nr. 38 din 20.12.1999, nr. 25 din 29.10.2001 „Cu privire la aplicarea legislaţiei cu privire la
răspunderea penală pentru mituire”).
30
(Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 12 din 20.12.1993 cu modificările introduce prin Hotărârea
Plenului nr. 38 din 20.12.1999 şi nr. 25 din 29.10.2001 “Cu privire la practica judiciară în cauzele despre
huliganism”).
grave organismului omului (de exemplu, preparatele hormonale). Substanţele
menţionate se evidenţiază prin următoarele caracteristici comune:
a) sunt periculoase pentru viaţa şi sănătatea omului;
b) nu sunt mijloace narcotice;
c) regimul lor juridic este reglementat de actele normative speciale.
Mijloacele narcotice, se consideră plantele, materiile prime şi
substanţele naturale şi sintetice, prevăzute în convenţiile internaţionale, precum şi
alte plante, materii prime şi substanţe care prezintă pericol pentru sănătatea
populaţiei în cazul în care se fac abuz de ele .31
Listele de mijloace narcotice şi de substanţe cu efect puternic şi toxice sunt
confirmate de comitetul permanent de control asupra drogurilor a Republicii
Moldova în baza Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit
de stupefiante şi substanţe psihotrope, încheiată la Viena la 19.12.1988 la care
Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului din 3.11.1994.
Prin arme de foc se înţelege acea armă a cărei funcţionare determină
aruncarea unuia sau mai multor proiectile. Principiului de funcţionare a acestuia are
la bază forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse, ori prin
explozia unei încărcături. Arme de foc sunt recunoscute arme militare confecţionate
prin dotarea forţelor armate a colaboratorilor organelor securităţii de stat şi a
afacerilor interne, altor persoane, instituţii şi unităţi autorizate cu funcţii de gardă,
escortă, utilizate în acţiuni de neutralizare sau nimicire a personalului şi tehnicii de
luptă, precum şi orice alte instrumente, piese sau dispozitive destinate pentru a
imobiliza, a răni, a ucide sau a distruge, dacă posedă caracteristicile unei arme
militare.
Sunt considerate arme de foc şi ansamblurile, subansamblurile şi
dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca armă de foc (dispozitivul de
percuţie, cu ţeavă în stare de a produce împuşcături, struţ confecţionat din arme de
vânătoare cu ţeavă lisă tăiată, pistoale: de semnalizare cu gaze, pistoane adaptate
31
(Hotărârea Plenului nr. 12 din 27.03.1997 cu modificările introduse prin Hotărârea Plenului nr. 25 din 29.10.2001
„Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele
narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxice”).
pentru efectuarea împuşcăturilor cu muniţii etc.).Drept arme de foc (militare) pot fi
considerate şi armele ascunse, astfel fabricate industrial sau confecţionate în mod
meşteşugăresc, încât existenţa lor să nu fie vizibilă ori bănuită (mecanism de
împuşcare a cartuşelor în formă de stilou, brichetă etc.). Nu se consideră armă de foc
partea componentă a ei care nu poate fi utilizată pentru efectuarea împuşcăturii:
ţeava, patul armei, piedica, închizătorul, trăgaciul etc. dacă nu sunt probe că
persoana care le deţine are intenţia de a le asambla alte segmente sau sub segmente
pentru o armă, sau un segment pentru efectuarea împuşcăturii cu muniţii.
Armă albă se consideră acea care este destinată şi adaptată pentru a vătăma,
a omorî fiinţe umane cu aplicarea forţei musculare prin contact nemijlocit prin tăiere
(săbii, tesacuri etc.), înţepare (baionete unghiulare, stilete etc). Prin înţepare, tăiere
(baionete plate, cuţite, arcuri, arbalete, pumnale cu tăiş etc.). Prin spargere,
fărâmiţare (box, buzdugan, mlăciu, nun-ciacuri).
Prin muniţii se înţelege cartuşe, proiectilele, încărcăturile de orice fel, care
pot fi utilizate la armele de foc şi pot fi fabricate industrial sau pot fi confecţionate
în mod meşteşugăresc. Substanţe explozive sunt: praful de puşcă, dinamita, trotilul,
nitroglicerina, alte amestece chimice produse în mod industrial sau meşteşugăresc
care au capacitatea de a exploda în urma aprinderii, lovirii sau detonării.32
Codul de Procedură Penală a RM, în articolul 159, prevede păstrarea
corpurilor delicte şi a altor obiecte.
După regula generală corpurile delicte trebuie să se păstreze în dosar
împachetate şi sigilate, fapt ce admite păstrarea acestora. Corpurile delicte care nu
pot fi păstrate împreună cu dosarul de regulă sunt lăsate la locul unde au fost
descoperite. În cele mai dese cazuri aceasta este determinat de volumul acestor
obiecte. Corpurile delicte sunt lăsate în păstrare persoanelor cu funcţie de
răspundere a întreprinderilor, organizaţiilor etc. Dacă există posibilitatea încăperile
în care sunt corpurile delicte se sigilează. La dosar se anexează recipisa persoanei în

32
.Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 31 din 09.11.1998 „Cu privire la practica judiciară în cauzele
penale despre purtarea (portul), păstrarea (deţinerea), transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea
armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor”.
păstrarea căreia au fost transmise corpurile delicte referitor la obligaţia de a asigura
păstrarea. Este raţional ca la procesul verbal de cercetare a corpului delict să fie
anexate şi unele acte care confirmă starea obiectului (contractul de cumpărare-
vânzare, paşaport tehnic etc.). Ofiţerul de urmărire penală anexează la dosar recipisa
privind transmiterea bunurilor în păstrare la persoanele fizica sau juridice, iar copia
rămâne la persoana respectivă.
În cazul când există substanţe explozibile sau alte substanţe care pot
prezenta pericol pentru viaţa şi sănătatea omului după efectuarea expertizei, ofiţerul
de urmărire penală solicită concluzia specialistului referitor la posibilitatea păstrării
sau necesitatea distrugerii acestor substanţe. Concluzia trebuie să fie dată de un
specialist în domeniu. În asemenea situaţii ofiţerul de urmărire penală emite o
ordonanţă privind nimicirea acestor substanţe. Ofiţerul de urmărire penală
înaintează un demers judecătorului de instrucţie la care anexează ordonanţa
motivată cu privire la necesitatea nimicirii substanţelor explozibile.
Metalele nobile şi pietrele preţioase, perlele, valuta naţională şi străină,
cardurile, carnetele de plată, hârtiile de valoare, obligaţiile care nu conţin semne
individuale dar care pot fi recunoscute în continuare în calitate de corpuri delicte se
transmit spre păstrare la instituţiile bancare. Banii marcaţi care au fost transmişi în
cazurile de mită, anumite obligaţii falsificate etc., se păstrează în dosar.
În cazul conflictului referitor la apartenenţa obiectului litigiul se soluţionează
în ordinea procedurii civile .
În articolul 160 al Codului de Procedură Penală, se menţionează despre
asigurarea păstrării corpurilor delicte şi a altor obiecte în cadrul desfăşurării
procesului penal.
În cadrul efectuării urmăririi penale obligaţia de a asigura păstrarea corpurilor
delicte este pusă în seama organului de urmărire. Pe măsura creării condiţiilor în
fiecare organ de urmărire penală trebuie creată o cameră pentru păstrarea corpurilor
delicte. Corpurile delicte sunt transmise în această cameră, purtând un număr de
identificare. Accesul la corpul delict îl are doar ofiţerul de urmărire penală şi
procurorul.
 Obligaţia de a asigura păstrarea corpurilor delicte în organul de urmărire
penală o poartă persoana responsabilă pentru camera de păstrare a corpurilor delicte.
În instanţa de judecată corpurile delicte se păstrează anexate la dosar, în caz de
necesitate judecătorul trebuie să dispună de condiţiile pentru păstrarea corpurilor
delicte (safeu sau alte locuri la care accesul este limitat). Toată responsabilitatea
pentru păstrarea corpurilor delicte este pusă în seama judecătorului. 33
Conform Dispoziţiei nr 11/66 din 15.01.2009, şefii SUP au obligaţia de a
prezenta în DGUP semestrial (suplimentar la lunar şi trimestrial), inventarierea
corpurilor delicte.

ÎNCHEIERE

Una din condiţiile de restructurare a sistemului MAI pentru ţara noastră,

este problema cadrelor de conducere. De a forma un astfel de corp de conducători de
tip nou este o sarcină foarte grea şi complicată. Însăşi viaţa, experienţa de muncă
contribuie şi va contribui în continuare la rezolvarea acestei probleme. Însă mult,
desigur, depinde de activitatea orientată spre pregătirea şi perfecţionarea cadrelor de
conducere, spre studierea şi răspândirea experienţei mondiale de conducere, spre
utilizarea realizărilor ştiinţei de conducere în practică. Una din căile de acomodare
în condiţiile din zilele noastre constituie studierea experienţei ţărilor, care trăiesc în
aceste condiţii sute de ani. Schimbările în sistemul MAI, legate de actualizarea ţării
noastre cu cerinţele Europene, necesită mai mulţi manageri decât sistemul
precedent. Dar aceşti manageri trebuie să fie cu totul altfel, decât înainte, să posede
calităţi noi.

Totodată, însă, trebuie să fie perfecţionaţi şi reorientaţi conducătorii de tip

vechi, deoarece nimeni din ei nu va mai lucra niciodată ca, de exemplu, un lucrător
33
Comentariul Codului de Procedură Penală.
de rând, oricum vor rămâne întotdeauna la vreun post de conducere. Şi aceasta se
poate realiza prin multiple conferinţe, seminare, lecţii, cursuri, care să fie organizate
anume pentru conducătorii, managerii organizaţiilor.

Iar în privinţa pregătirii generaţiei tinere în domeniul managementului,

părerea mea este că, ar trebui de mărit cota parte a studierii practice a acestei
profesii în comparaţie cu studierea teoretică, ceea ce ar mări eficacitatea însuşirii ei.

Propuneri

Pentru o activitate mai eficientă, cu un randament mai sporit, în domeniul

urmăririi penale, ar fi binevenit ca recrutarea potenţialilor candidaţi la funcţia de
ofiţer de urmărire penală, să fie efectuată în exclusivitate de către conducătorul
secţiei, sibdiviziunii de urmărire penală şi nu de Secţia personal şi educaţie a
subdiviziunii, ultimii, după părerea mea, ar trebui să se ocupe doar cu partea tehnică
a recrutării şi numai după ce a fost acceptat de către conducătorul Secţiei Urmărire
Penală.
Conducătorii să conlucreze mai eficient cu corpul didactic, profesoral al
instituţiilor de învăţămînt universitar, pentru recrutarea celor mai buni studenţi ce
posedă abilităţi în direcţia urmăririi penale, deoarece profesorul are posibilitatea să
cunoască şi să descopere un student capabil pe perioada studiilor.
În mod prioritar, recrutarea ar trebui să fie efectuată doar dintre rîndurile
absolvenţilor Academiei „Ştefan cel Mare” a RM, deoarece este recunoscut faptul că
doar aici sunt dezvoltaţi cei mai buni „penalişti”. Cu atît mai mult că anume aceste
persoane, sunt deja cunoscute cu regimul, sistemul MAI, sunt mai disciplinaţi, mai
executorii. Să fie completate statele cu candidaţi din alte instituţii, doar în cazurile
cînd oferta Academiei „Ştefan cel Mare” nu acoperă cererea subdiviziunilor
teritoriale.
Consider că doar în condiţiile enumerate mai sus, e posibil de micşorat
fluctuaţia de cadre din subdiviziunile MAI, recrutîndu-se doar persoanele care deja
cunosc specificul serviciului în organele afacerilor interne şi nu va prezenta o
surpriză neplăcută ce ţine de regim şi sarcina de muncă.

BIBLIOGRAFIE

Literatura ştiinţifică

1. Ion Neagu, Tratat de drept procesual penal

2. Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă, Andrei Grigoriu, Organele de ocrotire

normelor de drept, Cartier, Chişinău 2001

3. Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedleţchii, Tatiana Vizdoagă, Vasile

Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept procesual penal, Cartier, Chişinău
2005
4. “Explicaţii teoretice” Vintilă Dongonoz.

5. The Connection and Delimitation Between the Material Object of the Crime
And Some Criminal Trial Law Notions, Nelu Dorinel Popa.
6. Comentariul Codului de Procedură Penală.

Legislaţia republicii moldova

1. Codul de Procedură Penală

2. Legea Republicii Moldova cu privire la Poliţie, nr. 416-XII din 18.12.1990.

3. Legea Republicii Moldova cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală,

nr. 333 din 10.11.2006 //Monitorul Oficial 195-198/918, 22.12.2006

4. Legea Republicii Moldova privind activitatea operativă de investigaţii, nr. 45-

XIII din 12.04.1994, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 5/133 din
30.05.1994.
5. Ordinul nr. 121/254/286-0/95 din 18 iulie 2008, Privind evidenţa unică a
infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au săvîrşit infracţiuni.

6. Ordinul nr 52/11 din 15.05.2009, cu privire la modul de fixare şi prelungire

a termenelor de urmărire penală

7. Instrucţiuni privind modul de primire, înregistrare, evidenţă şi examinare a

sesizărilor şi a altor informaţii despre infracţiuni, aprobat prin ordinul Ordinul
Interdepartamental al Procurorului General, Ministrului afacerilor interne,
Directorului General al Serviciului Vamal, Directorului Centrului pentru
Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nr. 121/254/286-O/95 din
18.07.2008.
8. Instrucţiuni privind organizarea activităţii subdiviziunilor de urmărire penală
şi conlucrării lor cu alte servicii ale organelor de poliţie , aprobat prin ordinul
MAI nr. 97 din 10.03.2004

9. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 19 din 10.06.1997 cu

modificările introduse prin Hotărârile Plenului nr. 20 din 10.06.1998, nr. 27
din 27.10.1998 şi nr. 24-25 din 29.10.2001 „Despre practica Judiciară în
cazurile privind contrabanda şi contravenţiile administrative vamale”

10.Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 23 din 29.10.2001 „Cu

privire la practica judiciară în cauzele despre fabricarea sau punerea în
circulaţie a banilor falşi”.
11.Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 5 din 06.07.1992 „Cu privire
la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii
proprietarului”.
12.Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 6 din 11.03.1996 cu
modificările introduse prin Hotărârea Plenului din 10.06.1998 nr. 38 din
20.12.1999, nr. 25 din 29.10.2001 „Cu privire la aplicarea legislaţiei cu
privire la răspunderea penală pentru mituire”.
13.Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 12 din 20.12.1993 cu
modificările introduce prin Hotărârea Plenului nr. 38 din 20.12.1999 şi nr. 25
din 29.10.2001 “Cu privire la practica judiciară în cauzele despre
huliganism”.
14. Hotărârea Plenului nr. 12 din 27.03.1997 cu modificările introduse prin
Hotărârea Plenului nr. 25 din 29.10.2001 „Despre practica aplicării de către
instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele
narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxice”.

15.Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 31 din 09.11.1998 „Cu

privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul),
 păstrarea (deţinerea), transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală,
sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive,
păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor”.

Legislaţia internaţională

16.Art.39 din Legea Federală din 29.05.2002 N 58-ФЗ, din 04.07.2003 N 92-ФЗ

Surse internet

17.www.mai.gov.md/organizatoric, rubrica Direcţia Generală Urmărire Penală.