Sunteți pe pagina 1din 16

Autor:

Lectorul superior
catedra „Procedură penală şi
Criminalistică”, lt. - col. de poliţie
Anatol Andronache

Conlucrarea ofiţerului de urmărire penală cu alte organe ale MAI şi


cu organele procuraturii în procesul penal

Ofiţerul de urmărire penală este persoana cu funcţie de răspundere care, în numele


statului şi în limitele competenţei, efectuează urmărirea penală în cauze penale. Activitatea
ofiţerului de urmărire penală este reglementată de Constituţia Republicii Moldova, Codul de
procedură penală, de Legea privind statutul ofiţerului de urmărire penală, alte legi şi acte
normative, precum şi de normele dreptului internaţional.
În exercitarea atribuţiilor, ofiţerii de urmărire penală sînt independenţi, se supun numai
legii, indicaţiilor scrise ale conducătorului organului de urmărire penală, ale procurorului şi
hotărîrilor instanţei de judecată, emise în limitele competenţei lor în corespundere cu legislaţia în
vigoare.
Rezultând din legislaţia procesual penală şi din dispoziţiile altor acte normative,
ajungem la concluzia că ofiţerul de urmărire penală, în faza de urmărire penală, poate efectua
numai o parte din ansamblul de acţiuni necesare pentru atingerea scopului procesului penal.
Atribuţiile ofiţerului de urmărire penală sunt strict determinate de legislaţia
procesual penală şi de alte acte normative (de exemplu: Legea nr. 333-XVI din 10 noiembrie
2006 privind Statutul ofiţerului de urmărire penală, art. 57 din Codul de procedură

penală) de aceea, în anumite cazuri prevăzute de lege, pentru evidenţa infracţiunilor, pentru
efectuarea anumitor acţiuni de urmărire penală sau pentru efectuarea unor măsuri operative de
investigaţii, ofiţerul de urmărire penală este obligat să conlucreze cu alte servicii din cadrul MAI
sau cu organele de drept respective. Anume la aceste etape ale procesului penal şi iau naştere aşa
numitele relaţii de interdependenţă ale organului de urmărire penală cu alte organe judiciare.
Practica de urmărire penală a demonstrat, că fără o bună interacţiune a organelor de
urmărire penală cu alte organe de drept nu pot fi obţinute rezultatele înalte în ceea ce priveşte
descoperirea şi cercetarea infracţiunilor. Prin urmare, ofiţerii de urmărire penală la efectuarea
urmăririi penale trebuie, şi este necesar, să se afle într-un proces continuu de colaborare cu
organele procuraturii şi cu alte organe de drept.
În Codul de procedură penală lipseşte un astfel de termin cum ar fi „conlucrarea”
ofiţerului de urmărire cu procurorul la efectuarea urmăririi penale.
Însă necesitatea instituirii unei astfel de interacţiuni rezultă însuşi din dispoziţiile
Codului de procedură penală, Legea cu privire la Statutul ofiţerului de urmărire penală, Legea cu
privire la activitatea operativă de investigaţii şi din alte acte normative.
Prin interacţiune în sfera descoperirii şi cercetării infracţiunilor se subînţeleg acele
relaţii de reciprocitate bazate pe lege, care au loc în activitatea organelor şi persoanelor cu funcţii
de răspundere, care asigură o bună îmbinare a atribuţiilor, metodelor şi mijloacelor, poprii
fiecărui din subiecţi, pentru constatarea, descoperirea, cercetarea şi preîntâmpinarea
infracţiunilor şi căutarea învinuiţilor care se ascund de urmărirea penală.
Interacţiunea în activitatea de descoperire şi cercetare a infracţiunilor trebuie să poarte
un caracter concret şi să fie bazată pe de o parte pe lege, dar pe de altă parte, pe îmbinarea
corectă a formelor şi metodelor de lucru proprii fiecărui participant al acestei activităţi. Cu toate
acestea trebuie să existe o limită strictă în ceea ce priveşte împuternicirile şi obligaţiile fiecărui
subiect în conformitate cu legislaţia. În caz contrar am putea considera o astfel de formă de
organizare a lucrului ca incorectă şi ilegală.
Pentru ca interdependenţa organului de urmărire penală cu organele procuraturii să fie
efectivă şi să corespundă scopului şi sarcinilor care stau în faţa organelor de drept, aceasta
trebuie să fie bazată pe principiul legalităţii.
Respectarea strictă şi fermă a legalităţii este o cerinţă foarte importantă, înaintată
tuturor participanţilor procesului penal. Toată activitatea de urmărire penală trebuie să
corespundă Constituţiei R. Moldova, normelor dreptului procesual penal şi dreptului penal.
Activitatea organelor împuternicite de a efectua acţiuni operative de investigaţii, în afară de
aceasta, se reglementează şi de Legea privind activitatea operativă de investigaţii, care nu poate
fi în contradicţie cu Constituţia şi legislaţia Republicii Moldova. Conform legislaţiei procesul
penale, numai procurorul este în drept să înainteze demersuri în judecată, să înainteze acuzarea şi
să dispună terminarea urmăririi penale. Prin urmare, actele procedurale cum ar fi: demersurile,
ordonanţa de punere sub învinuire şi rechizitoriul, trebuie să fie întocmite de către procuror.
Pentru ca conlucrarea organelor de urmărire penală ale MAI cu procuratura să fie mai
concretă şi mai efectivă, ea trebuie să fie bazată pe o bună planificare. Planurile pot fi: curente,
de perspectivă şi comune. Acestea pot fi întocmite pe zile, săptămâni, luni sau pe perioada
desfăşurării urmăririi penale.
Elaborarea planurilor, în special, este necesară în cazurile infracţiunilor excepţional de
grave, deosebit de grave şi grave. Planurile pot fi unice şi comune. În cazul în care pe parcursul
urmăririi penale este necesar de efectuat măsuri operative de investigaţii, organul de urmărire
penală sau procurorul, în comun cu serviciile operative, trebuie să întocmească un plan comun de
efectuare a acestor măsuri.
Un rol deosebit de important, în ce priveşte evidenţa infracţiunilor, controlul,
coordonarea şi conlucrarea cu alte organe judiciare în procesul penal, îl are conducătorul
organului de urmărire penală.
Conducătorul organului de urmărire penală în calitatea sa de participant din partea
acuzării, în limitele competenţelor legale, exercită sub aspect procesual controlul asupra
activităţii ofiţerilor de urmărire penală din subordine. Tot odată exercită controlul asupra
efectuării la timp a acţiunilor de descoperire şi prevenire a infracţiunilor, ia măsuri pentru a
asigura efectuarea sub toate aspectele, complet şi obiectiv, a urmăririi penale şi asigură
înregistrarea, în modul stabilit, a sesizărilor despre săvîrşirea infracţiunilor.
Conducătorul organului de urmărire penală este obligat să transmită ofiţerului de
urmărire penală spre soluţionare sesizările şi materialele referitoare la săvîrşirea infracţiunilor, să
se asigure că ofiţerii de urmărire respectă regulile de evidenţă a sesizărilor şi altor informaţii
despre infracţiuni. Pentru aceasta, conducătorul serviciului de urmărire penală în fiecare zi are în
sarcină să verifice, dacă ofiţerii de urmărire penală respectă regulile de luare la evidenţă a
sesizărilor şi altor informaţii cu privire la infracţiuni, dacă se respectă termenul stabilit pentru
examinarea acestora şi dacă materialele necesare pentru începerea sau neînceperea urmăririi
penale sunt acumulate în volum deplin. De asemenea conducătorul organului de urmărire penală
trebuie să se asigure că plângerile sau alte informaţii cu privire la infracţiuni, care au parvenit la
organul de urmărire penală prin poştă, sunt examinate în conformitate cu art. 262-264 C. pr. pen.
Reeşind din prevederile Codului de procedură penală, ofiţerul de urmărire penală din
momentul înregistrării faptei social periculoase conduce cu măsurile operative de investigaţii
pentru descoperirea infracţiunii, căutarea persoanelor dispărute fără urmă, precum şi a bunurilor
care s-au pierdut în urma săvîrşirii infracţiunii. Astfel, conducătorul organului de urmărire penală
are un rol deosebit în ce priveşte asigurarea conlucrării subdiviziunii respective cu serviciile
operative ale comisariatului, deoarece în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (2 1) pct. e) Cod
de procedură penală efectuează verificarea cauzelor penale şi dă indicaţii cu privire la
acţiunile de urmărire penală şi la măsurile operative de investigaţie.
Succesele acestei activităţi depind, în mare măsură, de modul în care conducătorul
organului de urmărire penală organizează şi coordonează interacţiunea acestor servicii.
Interdependenţa subdiviziunii de urmărire penală cu serviciile operative este necesară
pentru prevenirea şi curmarea infracţiunii, descoperirea infracţiunilor, identificarea făptuitorilor,
căutarea persoanelor, care se ascund de organele de urmărire penală, şi a celor dispăruţi fără
urmă, pentru constarea datelor faptice, pentru asigurarea şi repararea prejudiciului cauzat prin
infracţiune.
Conlucrarea subdiviziunilor de urmărire penală cu serviciile operative trebuie să aibă
loc nu numai după începerea urmăririi penale, dar şi până la începerea acesteia.
Conducătorul organului de urmărire penală în conlucrare cu comisarul trebuie să
asigure ca ofiţerii de urmărire penală să acorde ajutor inspectorilor operativi pentru a da o
apreciere juridică materialelor prezentate, care conţin informaţii cu privire la anumite activităţi
infracţionale desfăşurate de persoanele supuse prelucrărilor operative. O astfel de practică ne va
permite de a determina care este perspectiva materialelor, momentul optimal de începere a
urmăririi penale şi posibilitatea folosirii materialelor în procesul probaţiunii, alegerea direcţiilor
ulterioare de control şi planificarea altor măsuri operative de investigaţii necesare pentru
acumularea datelor de fapt care ulterior ar putea avea importanţă probatore.
Rezultate şi mai bune ar putea fi obţinute în cazurile când ofiţerii de urmărire penală, în
afară de faptul că ar consulta inspectorii operativi privitor la prezenţa sau lipsa semnelor
constitutive ale infracţiunii, ar participa şi la analiza materialelor operative, la elaborarea
planurilor măsurilor operative sau la analiza problemelor organizatorice, care pot apărea la faza
începerii procesului penal. Astfel se va stabili, când anume poate fi începută urmărirea penală,
care acţiuni de urmărire penală să fie efectuate în primul rând şi alegerea celor mai optimale forţe
şi mijloacele.
O altă formă de conlucrare cu serviciile operative este crearea pe cauzele penale
complicate şi voluminoase a grupelor compuse din ofiţeri de urmărire penală şi ofiţerii
subdiviziunilor operative. Organizarea corectă a membrilor acestui grup duce la îmbinarea
raţională a acţiunilor procesuale cu măsurile operative de investigaţii.
Conlucrarea secţiei de urmărire penală cu serviciile operative are loc şi pe parcursul
urmăririi penale, când apare necesitatea efectuării unor acţiuni operative de investigaţii, dar nu
sunt constituite grupe de urmărire penală în componenţa cărora sunt incluşi lucrători operativi. În
acest caz ofiţerii de urmărire penală indică lucrătorilor operativ de a efectua măsurile operative
de investigaţii necesare.
Necătând la faptul, că sunt constituite căile de interacţiune a organelor de urmărire
penală cu serviciile operative, de multe ori acţiunile de documentare a infracţiunilor la stadiul
prelucrărilor operative, realizării materialelor şi începerea urmăririi penale poartă un caracter
formal. Nu sunt excluse cazurile de prezentare de către lucrătorii operativ a materialelor
necalitative şi incomplete. Astfel, unii conducători ai organului de urmărire penală şi unii ofiţeri
de urmărire penală dând dovadă de neprincipialiate pornesc cauze penale neîntemeiat care
ulterior sunt încetate din lipsa faptului sau elementelor constitutive ale infracţiunii.
Pentru a ridica nivelul de conlucrare a serviciului de urmărire penală cu alte
servicii, conducătorul organului de urmărire penală este obligat să întreprindă
următoarele măsuri:
- să ţină la control permanent şi să analizeze activitatea grupului operativ de serviciu;
- să ia la control strict cauzele penale complicate şi voluminoase şi să dispună
constituirea grupelor de ofiţeri de urmărire penală în componenţa cărora să fie incluşi şi ofiţeri
operativi;
- să ia la evidenţă cauzele penale în care figurează persoane reţinute şi arestate;
- să se implice la elaborarea planurilor privind acţiunile de urmărire penală şi măsurile
operative de investigaţie;
- să organizeze şedinţe comune cu serviciile operative pentru trasarea obiectivelor în ce
priveşte descoperirea infracţiunilor în care n-au fost stabiliţi infractorii sau în cauzele în care
persoanele se sustrag de la urmărirea penală;
- să controleze calitatea şi termenii executării de către inspectorii operativi a
însărcinărilor, cu scoaterea în evidenţă a neajunsurilor;
- să întreprindă măsuri ca ofiţerii de urmărire penală să folosească pe larg evidenţele
operative şi sistemele de căutare operativă.
Interacţiunea procesuală a ofiţerilor de urmărire penală cu procurorii
După cum s-a menţionat în cursul urmăririi penale, anumite acţiuni procesuale şi
procedurale ofiţerul de urmărire penală le poate efectua de sine stătător, dar unele, la anumite
etape ale urmăririi penale, competenţa ofiţerului de urmărire penală este limitată, deoarece
legiuitorul prescrie un anumit comportament obligatoriu. Spre exemplu: cercetarea la faţa
locului fără permisul persoanei; examinarea corporală a persoanei fără consimţământul acesteia;
exhumarea cadavrului; ridicarea forţată a mostrelor; percheziţia; ridicarea documentelor ce
conţin informaţii, ce constituie secret de stat, comercial, bancar; ridicarea informaţiei privind
convorbirile telefonice, se efectuează în baza ordonanţei motivate a organului de urmărire penală
cu autorizarea judecătorului de instrucţie. În aceste cazuri ofiţerul de urmărire penală după
întocmirea ordonanţelor respective face propuneri procurorului pentru a înainta în instanţa de
judecată demersuri privind autorizarea efectuării acestor acţiuni de urmărire penală.
În conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, procurorul dispune prin
ordonanţă efectuarea acţiunilor de urmărire penală, prevăzute de Codul de procedură penală în
următoarele cazuri: anularea ordonanţelor ilegale şi neîntemeiate ale organului de urmărire
penală şi ale procurorilor ierarhic inferiori (art. 52 pct.8); sechestrarea corespondenţei (art.133
alin. (3)); interceptarea comunicărilor (potrivit art.135 alin. (3)); reţinerea învinuitului pînă la
arestare (art.170); aplicarea măsurilor preventive (art.177); prelungirea, înlocuirea sau revocarea
măsurilor preventive; scoaterea bunurilor se sub sechestru (art.210 alin. (1)); efectuarea urmăririi
penale de mai mulţi ofiţeri din diferite organe de urmărire penală (art.256 alin. (2)); determinarea
locului efectuării urmăririi penale (art.257) sau competenţei unui organ de urmărire penală
(art.266) sau a unor procurori (art.270 alin. (4), (5)), fie a unui grup mixt de procurori şi ofiţeri
de urmărire penală (art.270 alin.(7)); conexarea sau disjungerea cauzelor penale (art. 279/1);
suspendarea urmăririi penale (art. 287/1); punerea sub învinuire (art.281); schimbarea şi
completarea acuzării (art.283); scoaterea de sub urmărire penală (art.284); încetarea urmăririi
penale (art.285 alin. (4), (5)); clasarea cauzei penale (art.286); reluarea urmăririi penale (art.287
alin. (1)); anunţare în căutare a învinuitului (art.288 alin.2); restituirea sau trimiterea cauzei în
condiţiile art.292; soluţionarea cererilor în legătură cu terminarea urmăririi penale (art.295 alin.
(1)); suspendarea condiţionată a urmăririi penale (art.511); deschiderea procedurii de revizuire şi
efectuarea cercetărilor (art.460 alin. (6)).
În cazul infracţiunilor flagrante percheziţia, cercetarea la faţa locului în domiciliu,
punerea bunurilor sub sechestru în urma percheziţiei ca excepţie pot fi efectuate fără autorizarea
judecătorului de instrucţie, fiind suficientă doar ordonanţa motivată a procurorului. Conform
prevederilor art. 6 pct. 10 Cod de procedură penală, infracţiune flagrantă - este infracţiunea
descoperită în momentul săvîrşirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat.
Fără autorizarea judecătorului de instrucţie în caz de urgenţă, dacă obţinerea
autorizaţiei ar provoca prejudicii grave activităţii de administrare a probelor, procurorul poate
dispune prin ordonanţă motivată efectuarea interceptării comunicărilor (convorbirilor telefonice,
prin radio sau altor convorbiri cu utilizarea mijloacelor tehnice - art. 135 Cod de procedură
penală.).
Tot fără autorizarea judecătorului de instrucţie, în caz de delict flagrant sau caz ce nu
suferă amînare, organul de urmărire penală este în drept de a pune bunurile sub sechestru. Caz ce
nu suferă amînare - este situaţia în care persistă pericolul real că se vor pierde sau distruge
probele, adică bunurile care urmează a fi puse sub sechestru.
Dacă pentru efectuarea expertizei medico-legale sau psihiatrice apare necesitatea unei
supravegheri îndelungate a bănuitului învinuitului, organul de urmărire consemnează acest fapt
în ordonanţa de dispunere a expertizei. Ulterior ofiţerul de urmărire penală face propunere
procurorului pentru a înainta în instanţa de judecată demers privind autorizarea internării în
instituţia medicală în vederea efectuării expertizei.
În cazul în care există suficiente probe că infracţiunea a fost săvârşită de o anumită
persoană, ofiţerul de urmărire penală întocmeşte un raport cu propunerea de a pune persoana
respectivă sub învinuire. Raportul cu materialele cauzei se înaintează procurorului. Dacă ofiţerul
de urmărire penală consideră că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru alegerea
măsurilor preventive, el înaintează propuneri şi în această privinţă.
Procurorul, examinând raportul ofiţerului de urmărire penală şi a materialelor cauzei
penale şi ajungând la concluzia că probele acumulate sunt suficiente, emite ordonanţa de punere
sub învinuire şi înaintează acuzarea învinuitului. Dacă probele acumulate nu sunt suficiente,
procurorul restituie cauza organului de urmărire penală pentru continuarea urmăririi penale cu
indicaţii scrise.
În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana pusă sub învinuire, precum
şi în cazul în care învinuitul, după înaintarea învinuirii, se ascunde de organul de urmărire
penală, acesta înaintează procurorului propunere pentru dispunerea investigaţiilor în vederea
găsirii învinuitului. Procurorul, care dispune efectuarea căutării, conduce această activitate şi
verifică periodic desfăşurarea ei.
În situaţia în care pe parcursul procesului penal apar anumite impedimente de natură să
pericliteze buna desfăşurare a urmăririi penale, ofiţerul de urmărire penală este în drept să aleagă
de sine stătător măsuri de constrângere. Unica măsură procesuală de constrângere, pe care o
poate alege ofiţerul de urmărire penală, este reţinerea persoanei bănuite în comiterea infracţiunii.
În celelalte cazuri ofiţerul de urmărire penală, ca reprezentant al organului de urmărire penală,
înaintează procurorului propuneri privind alegerea, prelungirea sau revocarea măsurilor de
constrângere pe care le poate aplica procurorul. Dacă alegerea măsurilor preventive sau
modificarea măsurilor ţine de competenţa instanţei de judecată, ofiţerul de urmărire penală
înaintează procurorului propuneri pentru înaintarea demersului respectiv în instanţa de judecată.
Ofiţerul nu este în drept să elibereze bănuitul reţinut. În acest caz el este obligat să înainteze
procurorului propunerea respectivă.
Procurorul, la efectuarea urmăririi penale, dă indicaţii organelor de urmărire penală cu
privire la efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor operative de investigaţii în
vederea căutării persoanelor care au săvârşit infracţiuni.
Ofiţerul de urmărire penală în cazul în care nu este de acord cu indicaţiile procurorului
de a efectua anumite acte juridice este în drept să conteste aceste indicaţii la procurorul ierarhic
superior.
Indicaţiile orale ale procurorului de a efectua anumite acte juridice nu se execută.
Ofiţerii de urmărire penală sunt în drept să solicite ca procurorul să înainteze indicaţiile în formă
scrisă.
Cea mai importantă etapă a conlucrării dintre organele de urmărire penală şi organele
procuraturii este momentul în care ofiţerul de urmărire penală ajunge la concluzia că poate fi
dispusă una din soluţiile prevăzute de art. 291 Cod de procedură penală . Anume la această
etapă a urmăririi penale putem evalua rezultatele interacţiunii tuturor participanţilor la procesul
penal. Aşadar, organul de urmărire penală constatând că probele acumulate sunt suficiente pentru
a termina urmărirea penală, înaintează procurorului dosarul însoţit de un raport cu propunerea de
terminare a urmăririi penale.
Procurorul, la rândul său, în termen de cel mult 10 zile de la primirea dosarului, verifică
materialele cauzei şi acţiunile procesuale efectuate după ce se pronunţă asupra terminării
urmăririi penale sau restituirii cauzei pentru completarea urmăririi penale.

THE END

În desfăşurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală, prin ordonanţă dispune


asupra acţiunilor sau măsurilor procesuale.
Organul de urmărire penală conform atribuţiilor prevăzute în Codul de procedură
penală dispune prin ordonanţă efectuarea următoarelor acţiuni procesuale sau măsuri
procesuale:
- recunoaşterea ca parte vătămată (art. 59 alin.(2) CPP);
- recunoaşterea ca parte civilă (art.61 alin. (2) CPP) sau refuzul de a recunoaşte partea
civilă (art.222 alin. (2) CPP);
- recunoaşterea ca partea civilmente responsabilă (art.73 alin. (2) CPP);
- neadmiterea unei persoane în calitate de apărător (art.70 alin.(8) CPP);
- admiterea sau neadmiterea renunţării la apărător (art.71 alin. (3) CPP);
- înlăturarea apărătorului din proces (art.72 alin. (4) CPP);
- admiterea în calitate de reprezentant legal (art.77 alin. (3) CPP) precum şi încetarea
calităţii de reprezentant legal (art.77 alin. (5) CPP);
- cercetarea la faţa locului la domiciliu (art.118 alin. (2) CPP);
- examinarea corporală (art.119 alin. (1) CPP);
- exhumarea cadavrului (art.121 alin. (1) CPP);
- efectuarea percheziţiei (art.125 alin. (3) CPP);
- ridicarea de obiecte şi documente (art.126 CPP);
- sechestrarea corespondenţei (art.133 CPP) sau anularea acestei interdicţii;
- interceptarea comunicărilor (art.135 alin. (1) CPP);
- înregistrarea de imagini (art.137 CPP);
- numirea expertizelor (art.144 alin. (1) CPP);
- respingerea cererii expertului (art.150 alin. (2) CPP);
- colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă (art.154 alin. (5) CPP);
- anexarea documentelor la dosar (art.157 alin. (2) CPP);
- recunoaşterea şi anexarea corpurilor delicte (art.158 alin. (2) CPP);
- nimicirea corpurilor delicte (art.159 alin. (2) CPP);
- reţinerea persoanei pentru a fi pusă sub învinuire (art.169 CPP);
- aducerea silită (art.199 alin. (3) CPP);
- punerea sub sechestru a bunurilor (art.205 alin. (2) CPP);
- scoaterea bunurilor de sub sechestru (art.210 alin. (2) CPP);
- aplicarea sau soluţionarea cererii de luare a măsurilor de protecţie (art.215 alin. (2)
CPP);
- privind stabilirea cheltuielilor judiciare suportate (art.228 alin. (5) CPP);
- privind respingerea parţială sau totală a cererii sau demersului (art.247 alin. (2) CPP);
- privind efectuarea urmăririi de către mai mulţi ofiţeri de urmărire penală (art.256 alin.
(3) CPP).
Organul de urmărire penală la efectuarea atribuţiilor sale poate adopta ordonanţe şi în
alte cazuri care legea nu prevede expres ce act procedural urmează a fi întocmit (de exemplu, la
dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice sau medico-legale art.140, privind efectuarea unei
acţiuni de urmărire penală prin delegaţie (art.258 alin. (1) CPP).
Procurorul dispune prin ordonanţă efectuarea acţiunilor de urmărire penală prevăzute
de Codul de procedură penală în următoarele cazuri:
- anularea ordonanţelor ilegale şi neîntemeiate ale organului de urmărire penală şi ale
procurorilor ierarhic inferiori (art.52 pct.8 CPP);
- sechestrarea corespondenţei (art.133 alin. (3) CPP);
- interceptarea comunicărilor (potrivit art.135 alin.(3) CPP);
- reţinerea învinuitului pînă la arestare (art.170 CPP);
- aplicarea măsurilor preventive (art.177 CPP);
- prelungirea, înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive;
- scoaterea bunurilor se sub sechestru (art.210 alin. (1) CPP);
- efectuarea urmăririi penale de mai mulţi ofiţeri din diferite organe de urmărire penală
(art.256 alin. (2) CPP);
- determinarea locului efectuării urmăririi penale (art.257 CPP) sau competenţei unui
organ de urmărire penală (art.266 CPP) sau a unor procurori (art.270 alin. (4), (5) CPP) fie a unui
grup mixt de procurori şi ofiţeri de urmărire penală (art.270 alin.(7) CPP);
- conexarea sau disjungerea cauzelor penale (art. 279/1 CPP);
- suspendarea urmăririi penale (art. 287/1 CPP);
- punerea sub învinuire (art.281 CPP);
- schimbarea şi completarea acuzării (art.283 CPP);
- scoaterea de sub urmărire penală (art.284 CPP);
- încetarea urmăririi penale (art.285 alin. (4), (5) CPP);
- clasarea cauzei penale (art.286 CPP);
- reluarea urmăririi penale (art.287 alin. (1) CPP);
- anunţare în căutare a învinuitului (art.288 alin.(2) CPP);
- restituirea sau trimiterea cauzei în condiţiile art.292 CPP;
- soluţionarea cererilor în legătură cu terminarea urmăririi penale (art.295 alin.(1)
CPP);
- suspendarea condiţionată a urmăririi penale (art.511 CPP);
- deschiderea procedurii de revizuire şi efectuarea cercetărilor (art.460 alin. (6) CPP).
Ordonanţa este compusă din trei părţi, trebuie să fie motivată şi să cuprindă:
- în partea introductivă - data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea
persoanei care o întocmeşte, cauza la care se referă;
- în partea descriptivă – obiectul acţiunii sau măsurii procesuale;
- în partea rezolutivă – temeiul legal al acesteia şi semnătura celui care a întocmit-o.
Atribuţiile ofiţerului de urmărire penală conform
Codului de procedură penală
Articolul 57. Ofiţerul de urmărire penală şi atribuţiile lui
(1) Ofiţerul de urmărire penală este persoană cu funcţie de răspundere care, în numele
statului, în limitele competenţei sale, efectuează urmărirea penală în cauze penale.
(2) Ofiţerul de urmărire penală are următoarele atribuţii:
1) asigură înregistrarea, în modul stabilit, a sesizării privind pregătirea sau săvîrşirea
unei infracţiuni în cazul în care sesizarea nu a fost înregistrată de conducătorul organului de
urmărire penală, începe urmărirea penală în cazul în care din cuprinsul actului de sesizare sau al
actelor de constatare rezultă bănuiala rezonabilă că a fost săvîrşită o infracţiune, propune
procurorului încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau refuzul de a începe urmărirea
penală;
[Art.57 al.(2), pct.1) în redacţia LP256-XVI din 29.11.07, MO203-206/28.12.07 art.788]
2) propune transmiterea cauzei penale pentru urmărire penală după competenţă unui alt
organ de urmărire penală;
3) poartă răspundere pentru efectuarea legală şi la timp a urmăririi penale;
4) face propuneri procurorului de a înainta în instanţa de judecată demersuri în vederea
obţinerii autorizaţiei pentru a efectua percheziţie, a aplica sechestrul bunurilor, corespondenţei
poştale, telegrafice şi a le ridica, a intercepta convorbirile telefonice şi alte comunicări, a
suspenda provizoriu învinuitul din funcţie, a ridica obiecte şi documente de la terţi, a urmări fizic
şi prin mijloace electronice persoana, a lua forţat mostre de salivă, sînge, păr, unghii, a exhuma
cadavrul, a efectua controlul audio şi video al încăperii, a instala în încăpere mijloace tehnice de
înregistrare audio şi video, a controla comunicările cu caracter informativ adresate bănuitului;
5) citează şi audiază persoane în calitate de bănuit, parte vătămată, martori;
6) cercetează şi fixează, în modul stabilit, locul săvîrşirii infracţiunii, efectuează
percheziţii în cazul infracţiunii flagrante sau cauzei care nu suferă amînare, ridică obiecte şi
documente, realizează, conform legii, alte acţiuni la faţa locului;
7) cere documente şi materiale care conţin date despre infracţiune şi despre persoanele
care au săvîrşit-o;
8) dispune efectuarea reviziei documentare, inventarierii, expertizei departamentale şi
altor acţiuni;
9) conduce, din momentul înregistrării faptei social periculoase, măsurile operative de
investigaţii pentru descoperirea infracţiunii, căutarea persoanelor dispărute fără urmă, precum şi
a bunurilor care s-au pierdut în urma săvîrşirii infracţiunii;
10) dispune, prin comisie rogatorie, altor organe de urmărire penală efectuarea
acţiunilor de urmărire penală;
11) dă dispoziţii organelor de poliţie cu privire la reţinere, aducerea forţată, arestare şi
la alte acţiuni procesuale, precum şi le solicită ajutor la efectuarea acţiunilor de urmărire penală;
12) recunoaşte persoanele ca parte vătămată, parte civilă, parte civilmente responsabilă;
13) întreprinde măsuri, prevăzute de lege, pentru asigurarea reparării prejudiciului
cauzat prin infracţiune;
14) solicită oficiului teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică
Garantată de Stat desemnarea avocatului care acordă asistenţă juridică garantată de stat în cauza
penală în cazurile prevăzute de prezentul cod;
[Art.57 al.(2), pct.14) în redacţia LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08 art.366, în vigoare
01.07.08]
15) soluţionează recuzarea interpretului, traducătorului, specialistului, expertului;
16) adoptă ordonanţe referitor la cererile persoanelor participante la proces în legătură
cu cauza penală;
17) propune alegerea, prelungirea, modificarea şi revocarea măsurilor preventive,
eliberarea bănuitului reţinut pînă la autorizarea arestării de către instanţă;
18) execută indicaţiile scrise ale procurorului;
19) contestă, în modul prevăzut de prezentul cod, indicaţiile procurorului sau ale
conducătorului organului de urmărire penală privind efectuarea unor acţiuni de urmărire penală;
[Art.57 al.(2) pct.19) în redacţia LP256-XVI din 29.11.07, MO203-206/28.12.07
art.788]
20) prezintă, la cererea procurorului, explicaţii în scris;
21) prezintă procurorului probele acumulate în cauză, necesare pentru punerea sub
învinuire.
(3) În procesul penal, ofiţerul de urmărire penală are şi alte împuterniciri prevăzute de
prezentul cod.
(31) Cerinţele ofiţerului de urmărire penală legate de efectuarea urmăririi penale, în
condiţiile legii, sînt obligatorii pentru toate persoanele fizice şi juridice.
[Art.57 al.(31) introdus prin LP256-XVI din 29.11.07, MO203-206/28.12.07 art.788]
(4) În exercitarea funcţiilor sale, ofiţerul de urmărire penală este independent, se supune
prevederilor prezentului cod, indicaţiilor scrise ale procurorului şi conducătorului organului de
urmărire penală.
(5) Ofiţerul de urmărire penală este obligat să asigure protejarea drepturilor şi
libertăţilor omului în condiţiile legii procesuale penale.
(6) Recuzarea ofiţerului de urmărire penală se face în condiţiile art.54 şi se soluţionează
de către procuror.

Atribuţiile conducătorul organului de urmărire penală


conform Codului de procedură penală

Articolul 56. Conducătorul organului de urmărire penală şi atribuţiile lui


(1) În cauzele penale, atribuţiile de conducător al organului de urmărire penală le
execută ofiţerul de urmărire penală din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal, Centrul
pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, numit în modul stabilit de lege şi care
acţionează în limitele competenţei sale.
[Art.56. al.(1) modificat prin LP178-XVI /22.07.05, MO107/12.08.05 art.539]
(2) Conducătorul organului de urmărire penală exercită controlul asupra efectuării la
timp a acţiunilor de descoperire şi prevenire a infracţiunilor, ia măsuri pentru a asigura efectuarea
sub toate aspectele, complet şi obiectiv, a urmăririi penale şi asigură înregistrarea, în modul
stabilit, a sesizărilor despre săvîrşirea infracţiunilor.
(21) În exercitarea atribuţiilor sale, conducătorul organului de urmărire penală:
a) transmite ofiţerului de urmărire penală spre soluţionare sesizările şi materialele
referitoare la săvîrşirea infracţiunilor;
b) transmite ofiţerului de urmărire penală spre executare cererea de comisie rogatorie şi
delegaţia privind efectuarea acţiunilor de urmărire penală primite de la alte organe de urmărire
penală;
c) repartizează ofiţerilor de urmărire penală cauzele penale pentru efectuarea urmăririi
penale, dacă acestea nu au fost repartizate de către procuror;
d) dispune, cu încuviinţarea procurorului, efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi
ofiţeri de urmărire penală;
e) efectuează verificarea cauzelor penale şi dă indicaţii cu privire la acţiunile de
urmărire penală şi la măsurile operative de investigaţie;
f) este în drept să participe la urmărirea penală şi să o efectueze personal, revenindu-i,
în acest caz, atribuţiile de ofiţer de urmărire penală;
g) propune procurorului retragerea şi transmiterea cauzei penale de la un ofiţer de
urmărire penală la altul pentru a asigura efectuarea obiectivă şi completă a urmăririi penale;
h) înaintează procurorului demersuri cu privire la anularea unor acte juridice nelegitime
ale ofiţerului de urmărire penală;
(22) Indicaţiile conducătorului organului de urmărire penală în cauze penale se dau
ofiţerului de urmărire penală în scris şi sînt executorii.
(23) Conducătorul organului de urmărire penală coordonează activitatea ofiţerilor de
urmărire penală şi este responsabil de calitatea actelor procedurale întocmite de aceştia şi
prezentate procurorului în condiţiile legii, acordă asistenţă metodică şi ajutor practic la
efectuarea urmăririi penale, contribuie la obţinerea datelor şi materialelor necesare, ia măsuri în
vederea executării în termen a misiunilor ofiţerilor de urmărire penală privind efectuarea
măsurilor operative de investigaţie.
(24) Conducătorul organului de urmărire penală ierarhic superior este în drept să solicite
organului ierarhic inferior cauzele penale pentru control.
(25) Conducătorul organului de urmărire penală ierarhic inferior este obligat să pună la
dispoziţia conducătorului organului de urmărire penală ierarhic superior cauza penală pentru
control, aducînd în prealabil acest fapt la cunoştinţa procurorului care conduce urmărirea penală.
[Art.56 al.(21-25) introduse prin LP256-XVI din 29.11.07, MO203-206/28.12.07 art.788]

Atribuţiile ofiţerului de urmărire penală şi conducătorului


organului de urmărire penală
conform Legii nr. 333-XVI din 10 noiembrie 2006 privind statutul
ofiţerului de urmărire penală

Capitolul II
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII OFIŢERULUI DE URMĂRIRE PENALĂ
Articolul 5. Atribuţiile ofiţerului de urmărire penală
(1) Atribuţiile ofiţerului de urmărire penală sînt stabilite în Codul de procedură penală.
(2) În cadrul urmăririi penale, ofiţerul de urmărire penală ia în mod independent
hotărîrile prin care dispune asupra acţiunilor sau măsurilor procesuale, cu excepţia cazurilor cînd
legea prevede încuviinţarea, autorizarea sau confirmarea de către procuror ori, după caz, de către
judecătorul de instrucţie.
(3) Ofiţerul de urmărire penală este responsabil de efectuarea urmăririi penale în
conformitate cu prevederile legale, în termenele stabilite, în volum deplin şi în mod obiectiv.
(4) La desfăşurarea urmăririi penale, ofiţerul de urmărire penală dispune asupra
acţiunilor sau măsurilor procesuale, în condiţiile Codului de procedură penală, prin ordonanţă,
rezoluţie sau proces-verbal. Ordonanţele ofiţerului de urmărire penală emise, în condiţiile legii,
în cauzele penale în care efectuează urmărirea penală sînt executorii pentru toate autorităţile
publice, persoanele juridice, persoanele cu funcţie de răspundere şi persoanele fizice.
(5) Informaţia statistică şi de altă natură, certificatele, documentele şi copiile de pe ele
solicitate de ofiţerul de urmărire penală în cauzele în care efectuează urmărirea penală se
prezintă gratuit.
(6) Neîndeplinirea cerinţelor ofiţerului de urmărire penală care derivă din atribuţiile lui,
precum şi neprezentarea la citaţia acestuia atrag răspunderea stabilită de legislaţie.
Articolul 6. Conducătorul organului de urmărire penală şi atribuţiile lui
(1) În cauzele penale, atribuţiile de conducător al organului de urmărire penală le
execută ofiţerul de urmărire penală din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal, Centrul
pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, numit în această funcţie în conformitate cu
legislaţia.
(2) În funcţia de conducător al organului de urmărire penală poate fi numită persoana
care are o vechime în muncă în funcţia de ofiţer de urmărire penală de cel puţin 3 ani şi posedă
calităţi profesionale şi organizatorice necesare.
(3) Atribuţiile de conducător al organului de urmărire penală nu pot fi exercitate în
cumul cu atribuţiile de conducător al instituţiei în cadrul căreia este constituit organul de
urmărire penală şi de conducător al subdiviziunii în care activează acest organ.
(4) Sarcinile şi atribuţiile conducătorului organului de urmărire penală în cauze penale
sînt stabilite în Codul de procedură penală.
(5) În exercitarea atribuţiilor, conducătorul organului de urmărire penală:
a) transmite ofiţerului de urmărire penală spre soluţionare sesizările şi materialele
referitoare la săvîrşirea infracţiunilor;
b) transmite ofiţerului de urmărire penală spre executare cererea de comisie rogatorie,
delegaţia privind efectuarea acţiunilor de urmărire penală parvenite de la alte organe de urmărire
penală;
c) repartizează ofiţerilor de urmărire penală cauze penale pentru efectuarea urmăririi
penale dacă acestea nu au fost repartizate de către procuror;
d) dispune, cu încuviinţarea procurorului, efectuarea urmăririi penale de către mai mulţi
ofiţeri de urmărire penală;
e) efectuează verificarea cauzelor penale şi dă indicaţii cu privire la acţiunile de
urmărire penală şi la măsurile operative de investigaţie;
f) este în drept să participe la urmărirea penală şi să o efectueze personal, revenindu-i,
în acest caz, atribuţiile de ofiţer de urmărire penală;
g) propune procurorului să retragă şi să transmită cauza penală de la un ofiţer de
urmărire penală la altul pentru a asigura efectuarea obiectivă şi completă a urmăririi penale;
h) înaintează procurorului demersuri cu privire la anularea unor acte juridice nelegitime
ale ofiţerului de urmărire penală;
i) efectuează şi alte acţiuni prevăzute de legislaţie.
(6) Indicaţiile conducătorului de urmărire penală în cauze penale se dau ofiţerului de
urmărire penală în scris şi sînt executorii.
(7) Conducătorul organului de urmărire penală coordonează activitatea ofiţerilor de
urmărire penală şi este responsabil de calitatea actelor procedurale ale acestora, înaintate
procurorului în condiţiile legii, acordă asistenţă metodică şi ajutor practic la efectuarea urmăririi
penale, contribuie la obţinerea datelor şi materialelor necesare, ia măsuri în vederea executării în
termen a misiunilor ofiţerilor de urmărire penală privind efectuarea măsurilor operative de
investigaţie.
(8) Dacă nu este de acord cu indicaţiile conducătorului organului de urmărire penală
privind efectuarea acţiunilor de urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală are dreptul să
înainteze procurorului dosarul, anexînd obiecţiile sale scrise.
(9) Conducătorul organului de urmărire penală ierarhic superior este în drept să solicite
organului ierarhic inferior cauzele penale pentru control.
(10) Conducătorul organului de urmărire penală ierarhic inferior este obligat să prezinte
cauzele penale pentru control, aducînd faptul la cunoştinţă procurorului care conduce urmărirea
penală.

Atribuţiile procurorului conform Codului de procedură penală

Articolul 52. Atribuţiile procurorului în cadrul urmăririi penale


(1) În cadrul urmăririi penale, procurorul:
1) porneşte urmărirea penală şi ordonă efectuarea urmăririi penale în conformitate cu
prezentul cod, refuză pornirea urmăririi sau încetează urmărirea penală;
2) exercită nemijlocit urmărirea penală în condiţiile legii;
3) conduce personal urmărirea penală şi controlează legalitatea acţiunilor procesuale
efectuate de organul de urmărire penală, decide excluderea din dosar a probelor obţinute conform
prevederilor art. 94 alin.(1);
4) controlează permanent executarea procedurii de primire şi înregistrare a sesizărilor
privind infracţiunile;
5) cere de la organul de urmărire penală, pentru control, dosare penale, documente, acte
procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvîrşite şi persoanele identificate în
cauzele penale în care exercită controlul şi dispune conexarea sau, după caz, disjungerea cauzei
dacă se impune aceasta;
6) verifică calitatea probelor administrate, veghează ca orice infracţiune să fie
descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o persoană să nu fie urmărită
penal fără să existe indici temeinici că a săvîrşit o infracţiune;
7) fixează termenul rezonabil de urmărire penală pentru fiecare cauză;
8) anulează ordonanţele ilegale şi neîntemeiate ale organului de urmărire penală;
9) retrage motivat şi transmite după competenţă dosarul penal de la un organ de
urmărire penală la altul şi de la o persoană care efectuează urmărirea penală la alta în scopul de a
asigura înfăptuirea urmăririi penale în mod obiectiv şi complet;
10) ordonă efectuarea urmăririi penale de un grup de ofiţeri de urmărire penală sau de
mai multe organe de urmărire penală, desemnînd persoanele care vor efectua urmărirea penală;
11) soluţionează abţinerile sau recuzările ofiţerilor de urmărire penală;
12) decide aplicarea măsurii preventive, modificarea şi revocarea ei, cu excepţia
arestării preventive, arestării la domiciliu, liberării provizorii şi ridicării provizorii a permisului
de conducere a mijloacelor de transport;
13) efectuează controlul asupra legalităţii reţinerii persoanei;
14) dă indicaţii în scris cu privire la efectuarea acţiunilor de urmărire penală şi a
măsurilor operative de investigaţii în vederea căutării persoanelor care au săvîrşit infracţiuni;
15) emite, conform prevederilor prezentului cod, ordonanţe privind reţinerea persoanei,
aducerea forţată a persoanei, ridicarea de obiecte şi documente, privind alte acţiuni de urmărire
penală;
16) adresează în instanţa de judecată demersuri pentru obţinerea autorizării arestării şi
prelungirii acesteia, liberării provizorii a persoanei reţinute sau arestate, sechestrului
corespondenţei şi ridicării ei, interceptării comunicărilor, suspendării provizorii a învinuitului din
funcţie, urmăririi fizice şi prin mijloace electronice a persoanei, exhumării cadavrului,
controlului video şi audio al încăperii, instalării în încăpere a mijloacelor tehnice de înregistrare
audio şi video, controlării comunicărilor cu caracter informativ adresate bănuitului, internării
persoanei în instituţie medicală pentru efectuarea expertizei şi a altor acţiuni pentru care se cere
autorizarea judecătorului de instrucţie;
17) asistă la efectuarea oricărei acţiuni de urmărire penală sau o efectuează personal;
18) solicită participarea judecătorului de instrucţie la efectuarea unor acţiuni de
urmărire penală dacă legea dispune participarea obligatorie a acestuia;
19) restituie dosarele penale organului de urmărire penală cu indicaţiile sale în scris;
20) înlătură persoana care efectuează urmărirea penală dacă aceasta a încălcat legea în
procesul urmăririi penale;
21) înaintează organului respectiv sesizări cu privire la ridicarea imunităţii unor
persoane şi tragerea lor la răspundere penală;
22) încetează procesul penal, dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală sau
clasează cauza penală în cazurile prevăzute de lege;
23) pune sub învinuire şi ascultă învinuitul în baza probelor prezentate de organul de
urmărire penală sau în baza probelor acumulate de el personal;
24) aduce la cunoştinţa părţilor materialele dosarului;
25) întocmeşte rechizitoriul în cauza penală, copia căruia o înmînează învinuitului, şi
trimite cauza în instanţa de judecată competentă.
26) sesizează organele de urmărire penală şi cele care exercită activitate operativă de
investigaţii despre înlăturarea încălcării legii.
(2) Procurorul teritorial şi cel al procuraturii specializate, precum şi adjuncţii lor, pe
lîngă atribuţiile prevăzute la alin.(1), în cadrul urmăririi penale exercită următoarele atribuţii cu
titlu de control ierarhic:
1) pot cere de la procurorii ierarhic inferiori, pentru control, dosarele penale,
documentele, actele procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile săvîrşite şi la
persoanele identificate în cauzele penale pe care exercită controlul;
2) anulează actele ilegale şi neîntemeiate ale procurorilor ierarhic inferiori;
3) soluţionează abţinerile şi recuzările procurorilor ierarhic inferiori;
4) confirmă ordonanţele de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi
penale pe motive de nereabilitare;
5) confirmă rechizitoriile întocmite de procurorii ierarhic inferiori;
6) restituie dosarele penale procurorilor ierarhic inferiori, cu indicaţiile lor scrise;
7) aprobă acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi confirmă ordonanţa de suspendare
condiţionată a urmăririi penale.
(3) Procurorul municipiului Chişinău şi cel al Găgăuziei, precum şi adjuncţii lor, în
cadrul urmăririi penale exercită atribuţiile prevăzute la alin.(1) şi (2), precum şi alte atribuţii ce
rezultă din activitatea de control ierarhic, prevăzute de prezentul cod.
(4) Procurorul General şi adjuncţii lui, în cadrul urmăririi penale, exercită atribuţiile
prevăzute la alin.(1), (2) şi (3), precum şi alte atribuţii ce rezultă din activitatea de control
ierarhic, prevăzute de prezentul cod.
(5) În cadrul urmăririi penale, procurorul dispune şi de alte drepturi şi obligaţii
prevăzute de prezentul cod.
[Art.52 modificat prin LP264-XVI din 28.07.06, MO170-173/03.11.06 art.781]

Atribuţiile Procurorului conform Legii cu


privire la Procuratură
nr. 294 din 25.12.2008., publicată la 17.03.2009 în Monitorul Oficial Nr. 55-56 Data
intrarii in vigoare : 17.03.2009

Secţiunea a 2-a. Conducerea şi exercitarea urmăririi penale

Articolul 7. Atribuţiile procurorului în cadrul investigaţiilor de constatare a


acţiunilor care urmează a fi sancţionate penal.
La examinarea sesizărilor, petiţiilor şi materialelor parvenite în Procuratură de la
persoane fizice şi juridice, precum şi la autosesizare în cazul investigaţiilor efectuate din oficiu,
procurorul, în limita competenţei sale, investighează cazul în vederea constatării existenţei sau
inexistenţei încălcării de lege care atrage răspundere penală, identificării persoanelor vinovate şi,
în funcţie de rezultate, decide asupra pornirii urmăririi penale sau asupra unor alte măsuri de
reacţionare la încălcările de lege depistate.
Articolul 8. Atribuţiile procurorului în exercitarea urmăririi penale
Procurorul exercită urmărirea penală în numele statului în privinţa infracţiunilor
atribuite în competenţă, iar în caz de necesitate poate exercita sau poate prelua urmărirea penală
privind orice categorie de infracţiuni, în condiţiile Codului de procedură penală.
Articolul 9. Atribuţiile procurorului în conducerea urmăririi penale
(1) Pentru asigurarea aplicării legii penale de către organele de urmărire penală, de
organele de constatare şi de organele care exercită activitate operativă de investigaţii, procurorul
conduce urmărirea penală, controlează corespunderea acţiunilor procesuale ale acestor organe
prevederilor Codului de procedură penală, ale altor acte normative, precum şi ale actelor
internaţionale.
(2) Pentru realizarea atribuţiilor menţionate la alin.(1), procurorul este în drept:
a) să exercite atribuţiile prevăzute de Codul de procedură penală;
b) să iniţieze sancţionarea încălcărilor de lege, neîndeplinirii sau îndeplinirii
necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu, comise de ofiţerii de urmărire penală, de lucrătorii
organelor de constatare şi ai organelor care exercită activitate operativă de investigaţii.
(3) Procurorul General şi procurorii ierarhic inferiori coordonează activitatea de
combatere a criminalităţii desfăşurată de organele de urmărire penală, de organele de constatare
şi de organele care exercită activitate operativă de investigaţii.
(4) Pentru a asigura coordonarea activităţii organelor menţionate la alin.(3), procurorii:
a) planifică activităţi comune în vederea exercitării atribuţiilor acestor organe;
b) convoacă şedinţe de coordonare;
c) formează grupuri de lucru;
d) stabilesc criterii de evaluare a activităţii organelor de urmărire penală şi modul de
evidenţă şi de mişcare a cauzelor penale, solicită informaţii statistice şi de alt gen de care au
nevoie;
e) emit instrucţiuni metodologice şi de reglementare, executorii pentru organele de
urmărire penală, pentru organele de constatare şi pentru organele care exercită activitate
operativă de investigaţii, în probleme ce ţin de aspectele de aplicare a legislaţiei şi de eficienţa
activităţii de combatere şi de prevenire a criminalităţii.
Articolul 10. Aplicarea măsurilor de alternativă urmăririi penale
În cadrul urmăririi penale, în condiţiile Codului penal şi ale Codului de procedură
penală, procurorul poate decide liberarea de răspundere penală a persoanei care a săvîrşit o faptă
ce conţine elementele constitutive ale infracţiunii.
Articolul 11. Implementarea politicii penale a statului
Pentru realizarea unitară a politicii penale a statului, procurorul acţionează în vederea
prevenirii şi combaterii criminalităţii, studiază cauzele care generează sau favorizează
criminalitatea, elaborează şi prezintă propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi în
vederea perfecţionării legislaţiei în domeniu.
Articolul 12. Protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal
Pentru asigurarea unei protecţii eficiente martorilor şi altor participanţi la procesul
penal, procurorul:
a) ia măsuri, prevăzute de legislaţie, pentru repunerea persoanelor în drepturile în care
au fost lezate prin acţiunile ilegale ale organelor de urmărire penală;
b) solicită organelor de urmărire penală să ia măsuri pentru protejarea vieţii şi pentru
siguranţa martorilor, a victimelor infracţiunii şi a membrilor lor de familie, precum şi a altor
persoane care acordă ajutor în procesul penal, ori se asigură că astfel de măsuri au fost luate.

S-ar putea să vă placă și