INTRODUCERE

Actualitatea temei. Legislația procesual-penală din Republica Moldova în

ultimul deceniu a suferit un șir de modificări în sensul democratizării ei și
racordării acesteia la cerințele tratatelor internaționale. Dar cu toate acestea
interesele justiției penale sînt determinate în mare măsură de
principiulinevitabilității pedepsei pentru infracțiunea săvîrșită. Întru realizarea
acestui scop, statul asigură organizarea și activitatea organelor de ocrotire a
normelor de drept într-un mod activ, principial, în condiţiile legalității,
contradictorialităţii şi egalităţii procesuale a părţilor, sub toate aspectele, nu doar a
instanţei de judecată ca subiect central, a procurorului,a ofițerului de urmărire
penală etc. îndreptate spre descoperirea infracțiunilor, demascarea celor vinovați de
comiterea crimelor, aplicarea pedepselor cuvenite, activitate exercitată în numele
legii.
Lucrarea dată conţine analiza teoretică şi practică a atribuțiilor prcurorului la
general și în special în faza de judecată. Exercitarea atribuțiilor procurorului
ocupă un loc important în toate fazele de umărire penală,întrucît reprezintă
interesele generale ale societății, apără ordinea de drept, precum și drepturile
și libertățile cetățenilor prin exercitarea acțiunilor în justiție ori de cîte ori se
stabilește o ilegalitate, avînd posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în
cauzele și cazurile pe care le examinează, în specialîn faza de judecată,unde
reprezentă învinuirea în numele statului, prezintă în ședința de judecată probele
acumulate de organul de urmărire penală, participă la examinarea probelor
prezentate de partea apărării, prezintă noi probe necesare pentru confirmarea
acuzării, solicită cauza pentru a formula inculpatului o acuzare mai gravă, a
acumula probe suplimentare în caz de insuficiență ș.a., unde există
mareaposibilitate de a aduce încălcări a drepturilor și libertăților fundamentale ale
omului,fie prin neglijență, volitiv sau nu a ascunde despre justa derulare a
evenimentelor, a circumstanțelor infracțiunii, dar și din lipsă de profesionalism

1
sau necunoaștere în deajuns a atribuțiilor prevăzute de cadrul legislativ, ceea
cedirect proporțional contribuie la stabilirea vinovăţiei și aplicarea pedepsei de
către instanța de judecată.
Subiectul lucrării date este ales din motiv că anume de exercitareaatribuțiilor
acestui participant,depinde în mare măsură respectarea drepturilor și libertăților
omului în faza de judecată, stabilirea legăturii cauzale dintre faptă și făptuitor,
cauză și efect, stabilirea vinovăției, cuantumul și modalitatea de ispășire a
pedepsei a acestuia.Deeaceea nu întâmplător și specialiștii procesualişti acordă o
deosebită atenţie acestei teme.
Scopul și sarcinile lucrării. Scopul urmărit în prezenta lucrare presupune
analiza complexă a sistemului procuraturii în Republica Moldova, analiza
evoluției acesteea, cercetarea profundă sub toate aspectele a conceptelor
doctrinale din ţară şi peste hotarele ei în ceea privește atribuțiile procurorului în
faza de urmărire penală, faza de judecată, la exercitarea căilor ordinare și
extraordinare de atac, circumstanțele și subiecții care duc la abținerea sau
recuzarea procurorului de la exercitarea atribuțiilor acestuia.
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării. Suportul teoretico-
științific al tezei date îl constituie materialul doctrinar-teoretic și lucrările
renumitor juriști și specialiştilor autohtoni precum Iurie Odagiu, Tudor Osoianu,
Anatol Andronache, Corneliu Burbulea, Ion Caminschi, Sergiu Nestor Mircea
Iuga,Tatiana Vizdoagă,Igor Dolea, Iurie Sedlețchi, Dumitru Roman, Alexei
Barbăneagrăatît și a specialiștilor străini precum, Anastasiu Crișu,Nicu Jidoveanu,
Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru,Ion Neagu, Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea
Damaschin, Aurel Ciobanu, Andrei Zarafiu, М.Л. Шифман,
В.С.Тадевосян,М.С.Строгович, P.Д. Рахунов etc.care au abordat problema
atribuțiilor procurorului în faza de judecată, dezvăluind esenţa lor.
Ca baza normativă legislativă a lucrării date am utilizat multiple acte normative
autohtone precum: Constituția Republicii Moldova, prevederile Codului de

2
procedură penală al RM cu ultimele modificări, Legea cu privire la procuratură a
RM, Codul de etică și deontologie a procurorilor, Regulamentul privind actele
normative ale Procuraturii etc.
Această temă a fost abordată şi investigată sub toate aspectele pentru a
stabili existenţa sau lipsa unor lacune în dispoziția articolului ce reglementează
atribuțiile procurorului în faza de judecată, deasemenea pentru a stabili dacă se
respectă legalitatea aplicării acestor instituţii în practică.
Structura lucrării este determinată de scopurile, sarcinile și obiectul cercetării,
de cercul de probleme abordate, nivelul și gradul de studiere a acestora în
jurisprudență.Lucrarea dată am stucturat-o în trei capitole:
I. Noțiuni generale privind procurorul și procuratura
II. Atribuțiile procurorului în instant de judecată
III. Abținerea sau recuzarea procurorului
În primul capitol, constituit din trei paragrafe, am abordat istoricul apariției și
dezvoltării instituției Procuraturii Republicii Moldova din momentul fondării pînă
la etapa actuală, noțiuni privind procurorul în cadrul procesului penal precum și
sistemul procuraturii în Republica Moldova.
În capitolul doi, constituit și acesta din trei paragrafe, m-am referit nemijlocit
la atribuțiile procurorului în faza de judecată, la examinarea cauzei penale în
primă instanța, la exercitarea căilor ordinare și extraordinare de atac, la alte
drepturi și obligații de care dispune procurorul la judecarea cauzei penale în
instanța de judecată așa precum obligația de a lua măsuri pentru asigurarea
securității participanților la proces,stabilirea cauzelelor și condițiilor care au
contribuit la săvîrșirea infracțiunii, sesizarea organelor competente în scopul de a
lua măsuri de înlăturare a acestora ș.a.
În capitolul trei, constituit din două paragrafe am analizat circumstanțele care
duc la abținerea sau recuzarea procurorului de la exercitarea atribuțiilor acestuia,

3
subiecții pasibili să soluționeze abținerea sau recuzarea acestuia atît cursul
urmăririi penale cît și în cursul judecării cauzei.

Capitolul 1. Noțiuni generale privind procurorul și

procuratura
§1. Scurt istoric privind apariția instituției Procuraturii
În Moldova, activitatea Procuraturii a fost creată prin Regulamentul din 23 iulie
1812, privind instituirea administraţiei provizorii. Instituţia Procuraturii era un
element nou pentru sistemul de drept existent în Moldova. Procuratura a fost
copiată după modelul rusesc cu unele modificări în ordinea numirii procuratorilor.
A fost schimbată şi denumirea de procuror - în Moldova acestuia i se zicea
procurator.
În mai 1818, pe lîngă Guvern a fost desemnat un procurator regional, iar în
judeţe procuratori de judeţ de asemenea au fost instituite procuraturile judeţene şi
aprobate statele de funcţionari.
Procurorului provinciei i se supuneau procuratorii de judeţ. Ei trebuiau să se
conducă în activitatea lor de regulile stabilite în Rusia pentru procuratorii
guberniali şi cei judeţeni (numiţi strepcii), în conformitate cu instrucţiunile date.
Procuratorii vegheau ca instituţiile să activeze în limita competenţei lor. Ei aveau
dreptul să controleze activitatea oricărei instituţii şi, în caz de depistare a unor
încălcări, să ceară înlăturarea lor. Dacă instituţia sesizată nu înlătura neajunsurile,
procuratorul era obligat să raporteze guvernatorului plenipotenţiar.
În procesele penale procuratorul contribuia la descoperirea infracţiunii.
Procuratorul nu participa la deliberare şi la luarea deciziilor.
Procuratorii supravegheau instanţele judiciare. Dacă erau descoperite unele
încălcări în examinarea dosarelor, ei aveau dreptul de a suspenda executarea
hotărîrii luate de către instanţă. Procuratorii nu participau la procesele civile, cu
excepţia proceselor unde reclamat sau pîrît era statul, cînd procuratorul apărea în
calitate de apărător al statului.
4
Funcţia de Procurator regional a funcţionat în Basarabia pînă în 1859, cînd a fost
organizată judecătoria districtuală din Chişinău, procuratorii fiind instituiţi pe
lîngă judecătoria districtuală şi Curtea de Apel.
Abia prin Legea din 26 martie 1862 s-a instituit şi în Moldova Ministerul Public.
Acesta era organizat în mod ierarhic, şeful suprem era ministrul de justiţie.
Reunirea membrilor Ministerului Public de pe lîngă aceeaşi jurisdicţie se numea
parchet, denumire ce avea ca origine faptul că în Franţa scaunele membrilor
Ministerului Public erau aşezate direct pe parchetul sălii de şedinţe, la piciorul
estradei unde erau judecătorii.1
Ministerul public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de
drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Acesta își exercită atribuțiile
prin procurori constituiți în parchete pe lîngă fiecare instanță judecătorească, sub
autoritatea ministrului justiției, în condițiile legii. 2
Ministerul Public de pe lîngă Curtea de Casaţie se compunea dintr-un Procuror
General şi cinci procurori de şedinţe cu dreptul de a ataca actele celorlalţi
procurori sau actele judecătoreşti ce contraveneau legii. La curţile de apel erau
cîte un procuror de fiecare secţiune. La tribunale, procurorii de secţiune îşi
desfăşurau activitatea sub conducerea primilor procurori.
Actele pe care membrii parchetului le emit de pe lîngă tribunale pot fi grupate
în trei categorii:
a) acte de poliţie judiciară: a descoperi infracţiunile, a primi denunţuri, a
face constatări, iar în caz de flagrant delict de a face percheziţii, ridicări
de corpuri delicte, etc.
b) acte de Minister Public propriu-zis: intentarea acţiunii publice,
întocmirea rechizitoriilor, exercitarea căilor de atac, punerea concluziilor
în cauzele civile cînd legea dispunea astfel.

1
Istoria organelor Procuraturii Generale a Republicii Moldova.(www.procuratura.md)
2
Nicu Jidovu, Drept procesual penal, Ediția 2, București 2007, pag.59
5
 c) acte de execuţie: executarea mandatelor şi a hotărîrilor penale pentru
delicte şi crime.
Procurorul General de pe lîngă Curtea de Apel, pe lîngă supravegherea şi
dirijarea atribuţiilor indicate, avea anumite prerogative speciale: întocmirea
rapoartelor pentru punerea sub acuzare a făptuitorilor de crime, susţinerea acuzării
în faţa curţilor cu juraţi etc.
Începînd cu anul 1918 în Moldova (Basarabia) din partea dreaptă a Nistrului, în
baza Decretului Regelui României din 6 octombrie (nr.2770) privind organizarea
justiţiei în Basarabia, supravegherea Procuraturii se efectua de către procuror sub
conducerea Ministrului Justiţiei ca Procuror General. Procurorii şi ajutorii lui
activau pe lîngă instanţele judecătoreşti. Procurorii se numeau în funcţie prin
decretul regelui, la propunerea Ministrului Justiţiei. Cît priveşte procurorii de
secţie, ei aveau atribuţii în vederea îndeplinirii numai a actelor de Minister Public
propriu-zis, deşi nu se excludeau însărcinări speciale din partea Procurorului
General.
Procurorul General de pe lîngă înalta Curte de Casaţie, sub raportul justiţiei
represive, exercita supravegherea procurorilor de secţii, punea concluzii în cauzele
judecate, ataca hotărîrile judecătoreşti contrare legii.
Ca şef al Ministerului Public, ministrul Justiţiei era înzestrat doar cu capacităţi
funcţionale.3
Ministerul Public activează pe bază de principii așa precum principiul
legalității, imparțialității,publicității, egalității, controlului ierarhic, ș.a. 4
După instaurarea puterii sovietice la 2 august 1940 a fost creată Procuratura
R.S.S.M., procuraturile de judeţ Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca;
procuraturile oraşelor Chişinău, Bălţi, Bender şi Tiraspol, procuraturile a 60
raioane.Modul de constituire şi atribuţiile procuraturii îşi găseau originea în

3
Istoria organelor Procuraturii Generale a Republicii Moldova.(www.procuratura.md)
4
Nicu Jidovu, Drept procesual penal, Ediția 2, București 2007, pag.59-60
6
Regulamentul cu privire la Procuratura U.R.S.S. din 17 decembrie 1933.
Astfel, procuratura îşi exercita atribuţiile în patru domenii de supraveghere:
1) supravegherea generală;
2) supravegherea respectării: legilor de către instanţele de judecată, pornirea
urmăririi penale şi susţinerea acuzării în judecată;
3) supravegherea respectării legilor de către organele de cercetare penală şi
anchetă preliminară;
4) supravegherea legalităţii activităţii organelor securităţii, miliţiei şi
instituţiilor de recluziune.
În perioada 1941-1944 atît Procuratura R.S.S.M., cît şi cele judeţene,
orăşeneşti, raionale n-au funcţionat, activitatea organelor Procuraturii a fost
orientată în lupta împotriva fascismului. Prin ucazul Prezidiului Sovietului
Suprem al U.R.S.S. din 22 iunie 1941, odată cu declararea stării de război,
colaboratorii Procuraturii fie că s-au înrolat în armată, fie au continuat
supravegherea ordinii publice, disciplinei de muncă, drepturilor, intereselor
militarilor şi a familiilor lor .
În perioada de după război activitatea Procuraturii a fost orientată spre întărirea
legalităţii în sfera economică, o sarcină de mare valoare impusă prin Ordinul
Procurorului General al U.R.S.S nr. 128 din 17 iunie 1946 "Despre înteţirea
supravegherii generale asupra respectării întocmai a legilor".
La 16 octombrie 1947 au fost desfiinţate şi lichidate procuraturile judeţelor
Bălți, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca). Drept urmare procuraturile
orăşeneşti şi raionale au fost subordonate nemijlocit Procuraturii R.S.S.M. 5
Specialiștii sovietici au conturat opinia că procurorul care pledează în judecată
în calitate de acuzator ocupă o poziție bifuncțională, el este nu numai parte în
proces, dar și organ de ocrotire a legalității. În activitatea procurorului erau
relevate două aspecte, realizate prin susținerea acuzării și formularea concluziilor.

5
Istoria organelor Procuraturii Generale a Republicii Moldova.(www.procuratura.md)
7
Aici își găseau expresie cele două funcții procesuale ale procurorului la judecarea
în fond: acuzarea și supravegherea legalității.6
Unii dintre autorii acestei viziuni au încercat să-l situeze pe procuror deasupra
judecății în calitatea sa de acuzator de stat, din considerente că procurorul și în
judecată să-și exercite funcția sa de organ de supraveghere a legalității și precum
că e eronată concluzia că funcția procurorului în judecată este de a supraveghea
activitatea instanței.7
Alți specialiști dimpotrivă opuneau funcția de supraveghere celei de acuzare,
afirmînd că aceastea sunt incompatibile. Autorii insistau că funcția acuzării de stat
să-i fie retrasă procuraturii, așa încît procurorul să rămînă doar organ de
supraveghere. În ceea ce privește funcția acuzării, ea trebuia exercitată de
altcineva, numai nu de procuror. Procurorul care pledează în calitate de acuzator
nu se va putea menține pe poziția acuzatorului unilateral, părtinitor și va sacrifica
intereselor acestei acuzări, interesele legalității. 8
Ulterior, concomitent cu supravegherea generală, la noi încep a fi perfecționate
şi celelalte domenii de supraveghere. De exempluîn 1949 la 28 iulie se instituie
sistemul de activitate a anchetatorilor în sectoare, care reprezentau teritoriul
concret de competenţa secţiei de miliţie.
Pentru prima dată în istoria legislaţiei cu privire la Procuratură, Regulamentul
despre supravegherea procurorului din 24 mai 1955 înaintează cerinţe deosebite
faţă de procurorii şi anchetatorii din Procuratura autohtonă. Mai întîi de toate,
aceştia pot fi doar persoane cu studii juridice superioare, ca excepţie, cu acordul
Procurorului General al U.R.S.S. puteau fi desemnate şi persoane cu studii

6
М.Л. Шифман , Прокурорвуголовномпроцессе,Юриздат, Москва, 1949,pag.53, în Drept procesual penal
Ig.Dolea, D.Roman, Iu.Sedlițchi, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu pag.174
7
В.С. Тадевосян, Прокурорский надэор в СССР, Госюриздат,Москва, 1956, în Drept procesual penal Ig.Dolea,
D.Roman, Iu.Sedlițchi, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu pag.174
8
И.Петрухин, Социалистическая законность,Об эффективности прокурорсково надзора в суде, No.6,
Mосква, 1969, în Drept procesual penal Ig.Dolea, D.Roman, Iu.Sedlițchi, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian
Cerbu, Sergiu Ursu pag.174

8
juridice superioare incomplete, se instituie cenzul vîrstei de 25 ani pentru
procurorii teritoriali.
Odată cu adoptarea Constituţiei U.R.S.S. (1977) şi a Constituţiei R.S.S.M.
(1978) s-au întărit considerabil poziţiile Procuraturii. Spre deosibire de
constituţiile precedente, Procuraturii i se consacră un întreg capitol, în care se
conţin principiile de organizare şi funcţionare, în special independenţa de oricare
alte organe. Ideile consfinţite în Constituţie şi-au găsit concretizare şi dezvoltare
în Legea cu privire la Procuratura U.R.S.S., adoptată la 30 noiembrie 1979, unde
s-au păstrat domeniile de supraveghere, au fost lărgite considerabil limitele
supravegherii de procuror, concomitent fiind delimitate atribuţiile organelor
Procuraturii Generale a U.R.S.S. şi a procuraturilor ierarhic inferioare.
După proclamarea independenţei şi suveranităţii, Republica Moldova a declarat
instituirea unui stat bazat pe drept şi promovarea valorilor unanim recunoscute. 9
Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de
drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea
penală, reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii.
Organizarea, competenţa şi modul de desfăşurare a activităţii Procuraturii sînt
stabilite prin lege.10
Procuratura este o instituţie autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, care, în
limitele atribuţiilor şi competenţei, apără interesele generale ale societăţii, ordinea
de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală,
reprezintă învinuirea în instanţele de judecată, în condiţiile legii. 11
Procuratura își desfășoară activitatea sa pe principia precum principiul
legalității, în acest sens activitatea ei este transparentă și presupune garantarea
accesului societății și al mijloacelor de informare în masa la informațiile despre
această activitate, cu excepția restricțiilor prevăzute de lege.Principiul
independenței, ce exclude posibilitatea de subordonare a Procuraturii autorității
9
Istoria organelor Procuraturii Generale a Republicii Moldova.(www.procuratura.md)
10
Constituţia Republicii Moldova 29 iulie 1994 art. 124 alin.(1),(3)
11
Legea cu privire la Procuratură,nr. 294-XVI din 25.12.2008, art.1
9
legislative și celei executive, precum și de influență precum sau de imixtiune a
unor alte organe și autorități ale statului în activitatea ei, principiul controlului
ierarhic care asigură verificarea legalității deciziilor emise etc. 12
Activitatea Procuraturii este reglementată de Constituția RM din 29 iulie 1994,
de Legea cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25.12.2008, de alte acte
legislative, precum și de tratate internaționale la care RM este parte.
Conform art. 22 al Legii RM cu privire la Procuratură, Procuratura constituie
un sistem unic, centralizat și ierarhic care include:
- Procuratura Generală.
- Procuratura teritorială (procuraturile unității teritoriale autonome
Găgăuzia, Procuraturile rationale, municipal și de sector)
- Procuraturile specializate (procuraturile militare, de transport,
anticorupție, procuraturile de nivel Curții de Apel)13
La 25 noiembrie 2011, Parlamentul Republicii Moldova, prin Legea nr. 231, a
adoptat Strategia de Reformare a sectorului justiţiei pentru anii 2011–2016,
obiectivul general al căreia este edificarea unui sector al justiţiei accesibil,
eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de societate,
care să corespundă standardelor europene, să asigure supremaţia legii şi
respectarea drepturilor omului şi să contribuie la asigurarea încrederii societăţii în
actul de justiţie. Atingerea acestui obiectiv fiind imposibilă fără implementarea
acţiunilor prevăzute în concepția Strategiei de reformare„Consolidarea
profesionalismului şi a independenţei procuraturii”.

§2. Noțiuni generale privind procurorul în cadrul procesului

penal
12
Iurie Odagiu, Anatol Andronache, Corneliu Burbulea,Ion Caminschi , Tudor Osoianu, Drept Procesual Penal,
Partea Generală , Chișinău 2009, pag.158
13
Legea cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25.12.2008, art.22
10
 Denumirea de proces provine de la cuvîntul latin „processus” care înseamnă
înaintare, progres. În sens etimologic prin proces înțelegem a activitate progresivă,
în desfășurare, care tinde spre realizarea unui anumit scop, de la sesizarea
organului judiciar competent și pînă la soluționarea definitivă a conflictului de
drept.14
Conform dispoziției art.1 al Codului de procedură penală, procesul penal
reprezintă activitatea organelor de urmărire penală și a instanțelor judecătorești cu
participarea părților în proces și a altor persoane, desfășurată în conformitate cu
prevederile Codului de procedură penală și care se consideră început din
momentul sesizării sau autosesizării organului competent despre pregătirea sau
săvîrșirea unei infracțiuni. Scopul acestuia fiind protejarea persoanei, societății și
statului de infracțiuni, protejarea persoanei și societății de faptele ilegale ale
persoanelor cu funcții de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea
infracțiunilor presupuse sau săvîrșite, astfel ca orice persoană nevinovată să nu fie
trasă la răspundere penală și condamnată.
Unii autori definesc procesul penal ca fiind o activitate complexă desfășurată
de organele judiciare, în conformitate cu legea, cu participarea activă a părților, în
scopul constatării în timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni,
astfel încît orce persoană ce a comis o infracțiune să fie pedepsită, potrivit
vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. 15
Alți autori definesc procesul penal ca fiind o multitudine de activități
reglementate de lege care compun acest întreg, înfăptuite de organele competente,
prezentat în formă finală ca un complex de activități, fiecare dintre ele cu o
anumită funcțiune în realizarea scopului fixat de lege. Multitudinea de activități
impune o ordonare și, pentru o mai bună desfășurare, coordonare, chiar o divizare
a acestora. Pentru acest motiv, chiar legea procesual penală impune desfășurarea
procesului penal în mai multe faze.16
14
Gheorghe Mateuț, Tratat de procedură penală, Partea generală, Volumul II, pag.27
15
Ibidem, pag.27
16
Anastasiu Crișu, Drept Procesual penal, Partea generală, ediția II, București 2007, pag.9-10
11
 Pentru declanșarea activităților procesuale și procedural ce caracterizează
procesul penal este necesar ca organul judiciar competent să fie înștiințat despre
săvîrșirea unei infracțiuni.17
În cadrul procesului penal sunt aplicate toate regulile de bază ale acestuia.
Particularitățile procesului penal pot influența modul specific în care unele reguli
de bază se realizează în cadrul acestuia. Pe lîngă regulile fundamentale ale
procesului penal, acesta se desfășoară pe baza anumitor principii proprii,
determinate de necesitatea realizării obiectivelor sale și care se manifestă ca
trăsături caracteristice fiecărei faze.18
Fazele procesului penal sunt diviziuni ale acestuia, în care își desfășoară
activitatea anumite organe judicaiare în îndeplinirea atribuțiilor ce se înscriu în
funcția lor procesuală și după epuizarea cărora pot fi luate anumite soluții în cauza
penală respectivă.19
La etapa actuală distingem patru faze ale procesului penal și anume:
1. faza de sesizare a organului de urmărire penală,
2. faza de urmărire penală,
3. faza de judecată
4. faza de punere în executare a hotărîrilor judecătorești
Faza de sesizare relevă aducerea la cunoștință a organelor judiciare competente
despre îmrejurările săvîrșirii unei infracțiuni.20
Faza de urmărire penală constă în efectuarea actelor procesuale și de
investigație operative de către organul de urmărire penală, procuror și care are ca
obiect strîngerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunii, identificarea
făptuitorului, stabilirii răspunderii acestuia pentru a se constata dacă este sau nu
cazul să se dispună trimiterea în judecată. Începe faza dată cu emiterea ordonanței

17
Iurie Odagiu, Anatol Andronache, Natalia Popușoi, Corneliu Burbulea, Ion Caminschi, Sergiu Nestor, Acte
procedural întocmite în faza de urmărire penală, Chișinău 2008, pag.9
18
Igor Dolea, Dumitru Roman, Pornirea și extinderea procesului penal, Chișinău USM, 2000 pag.16-18
19
Ion Neagu, Tratat de procedură penală, București 1997, pag. 6
20
Ibidem, pag.9
12
de începere a urmăririi penale, se desfășoară prin efectuarea acțiunilor de urmărire
penală, la momentul oportun fiind acumulate în deajuns probe, se pune persoana
sub învinuire de către procuror fiind întocmită ordonanța de punere sub învinuire,
ulterior întocmindu-se de către procuror rechizitoriul, ce reprezintă concluzia de
învinuire și care este ultimul document întocmit în faza de urmărire penală și
urmînd a se transmite cauza în judecată.
Faza de judecată începe odată cu sesizarea instanței și cuprinde toate activitățile
procesuale desfășurate de către aceasta sau în faza ei pentru soluționarea fondului
cauzei, rolul principal în această fază îl are instanța de judecată care potrivit
prerogativelor sale pronunță hotărîrea judecătorească. Această fază include
activitatea instanțelor judecătorești și a procurorului. Finalizează faza dată în
momentul cînd hotărîrea instanței de judecată devine definitivă.
Faza de punere în executarea hotărîrilor judecătorești începe odată cu rămînerea
definitivă a hotărîrilor judecătorești și cuprinde activitatea instanțelor de judecată
de punere în aplicare a acestora, precum și soluționarea unor chestiuni apărute în
timpul și după executarea pedepselor penale, ea are menirea traducerii în viață a
hotărîrilor penale și realizarea scopului legii penale și procesual penale.
Forma atipică a procesului penal cuprinde două faze:
1. faza de judecată
2. faza de executare a hotărîrilor judecătorești.
Aceasta este posibilă numai în procedura specială în cazul infracțiunilor
flagrante.
Procurorul ca participant al procesului penal este persoana care, în limitele
competenţei sale, exercită sau, după caz, conduce în numele statului urmărirea
penală, reprezintă învinuirea în instanţă, exercită sau, după caz, conduceşi alte
atribuţii prevăzute de Codul de procedură penală.21

21
Codul de procedură penal al R.M., art.51 alin.(1)
13
 Potrivit art.4 al Legii RM cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25.12.2008
procurorul este persoana cu funcție de răspundere prin al cărei intermediu
Procuratura își exercită atribuțiile.
Organele procuraturii reprezintă interesele generale ale societății, apără ordinea
de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor.Dreptul de care dispune
procurorul de a efectua urmărirea penală îi conferă poziția procesuală de organ
principal de urmărire penală. Ca orce drept, exercitarea lui este lăsată la aprecierea
lui astfel încît competența acestuia de a efectua urmărirea penală în orce cauză
este facultative, excepție în care participarea acetuia nu este obligatorie. 22
Dacă respectarea legii este o condiție esențială pentru toți participanții la
procesul penal, cu atît mai mult se impune acest lucru pentru reprezentanții
organelor procuraturii, care prin lege sunt chemați să vegheze respectarea ordinii
de drept, prin exercitarea acțiunilor în justiție ori de cite ori se stabilește
ilegalitatea în cadrul procesului penal. Pentru atingerea acestui scop legea prevede
că organul procuraturii este indepentdent în relațiile cu celelalte autorități publice
și își exercită atribuțiile numai în temeiul legii și pentru asigurarea acesteia.
Procurorul exercitînd funcția de conducere a urmăririi penale, are puterea de a
confirma sau a adopta hotărîrile procesuale specific acestei faze, iar ofițerului de
urmărire penală îi revine rolul strîngerii probelor necesare în vederea descoperirii
infracțiunii și identificării făptuitorului. Prin aceasta și este specificată separarea
competențelor funționale și conlucrarea între aceste organe.23
Procurorul își organizează activitatea și o desfășoară bazîndu-se pe principiul
autonomiei, asigurat printr-o independență procesuală și realizarea unui control
judecătoresc, care îi oferă posibilitatea de a lua de sine stătător decizii în cauzele
și în cazurile pe care le examinează.

22
Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru, Urmărirea penală, Aspecte teoretice și jurisprudența în materie penală,
București, 2007, pag 18
23
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedlițchi, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
Procesual Penal, Partea specială, Vol.II, Chișinău 2006 pag.6
14
 La examinarea sesizărilor, petiţiilor şi materialelor parvenite în Procuratură de
la persoane fizice şi juridice, precum şi la autosesizarea în cazul investigaţiilor
efectuate din oficiu, procurorul, în limita competenţei sale, investighează cazul în
vederea constatării existenţei sau inexistenţei încălcării de lege care atrage
răspundere penală, identificării persoanelor vinovate şi în funcţie de rezultate,
decide asupra pornirii urmăririi penale sau asupra unor alte măsuri de reacţionare
la încălcările de lege depistate.
Controlul general asupra activității procurorilor este realizat de către Procurorul
General care este numit în funcţie de către Parlament, la propunerea Preşedintelui
acestuia.Procurorii ierarhic inferiori sînt numiţi de Procurorul General şi îi sînt
subordonaţi.Mandatul procurorilor este de 5 ani. Funcţia de procuror este
incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii
didactice şi ştiinţifice.
În exercitarea mandatului, procurorii se supun numai legii.24
Vorbind așadar despre procuror, despre atribuțiile acestuia în procesul penal,
prin prisma dispoziției artcolului 51conchidem că procurorul este independent, se
supune numai legii, acesta execută doar indicațiile scise ale procurorului ierarhic
superior, privind înlăturarea încălcărilor de lege și omisiunilor admise la
efectuarea și/ sau la conducerea urmăririie penale, pornește acțiuni civile
împotriva învinuitului, inculpatului sau persoanei care poartă răspundere materială
pentru fapta învinuitului, inculpatului, atacă prin căi ordinare și extraordinare
hotărîrile judecătorești, dacă este vorba de Procurorul General și adjuncții acestuia
atunci sesizăm că aceștia conform dispoziției articolului 51 al CPP sunt în drept să
atace pe căi extraordinare de atac hotărîrile rămase definitive pe care le consideră
ilegale sau neîntemeiate.
Alături de latura penală a procesului penal procurorul este învestit cu atribuţii
şi sub aspectul laturii civile. Astfel, potrivit alineatul doi al articolului 51 CPP
procurorul este în drept să pornească o acţiune civilă împotriva, învinuitului,
24
Constituția Republicii Moldova, art.125
15
inculpatului sau a persoanei care poartă răspundere delictuală pentru fapta
acestora în două situaţii:
a) în interesul persoanei vătămate care se află în stare de imposibilitate (din
cauză de sănătate, vîrstă înaintată, incapabilitate) sau de dependenţă faţă de
învinuit, inculpat (materială, de serviciu) ori din alte motive nu-şi poate realiza
singură dreptul de a porni acţiunea civilă. Acţiunea în apărarea intereselor
persoanei incapabile poate fi înaintată de procuror indiferent de existenţa cererii
persoanei interesate sau a reprezentantului ei legal. Cât priveşte acţiunea în
apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale celorlalte categorii poate
fi iniţiată numai la cererea scrisă a persoanei interesate.
b) în interesul statului ce ţine de:
- formarea şi executarea bugetului;
- protecţia proprietăţii aflate în posesia exclusivă a statului;
- protecţia mediului înconjurător şi alte cazuri prevăzute în alin.(3) art. 71
Cod de Procedură Civilă.25
Garanţiile independenţei procurorului,procedura de numire şi eliberare din
funcţie, declararea inviolabilităţii, stabilirea incompatibilităţii funcţiei de procuror
cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii didactice şi
ştiinţifice sunt reglementate de Legea RM cu privire la Procuratură nr.294-XVI
din 25.12.2008.
Competenţele procurorului:
În scopul exercitării atribuţiilor care îi revin Procuraturii, procurorul, în
condiţiile legii, este în drept:
a) să solicite şi să primească de la persoanele juridice şi fizice informaţii,
materiale şi date ce constituie secret comercial şi bancar, necesare pentru
exercitarea atribuţiilor sale, doar în cadrul unui proces penal pornit, cu autorizaţia
judecătorului de instrucţie;

25
Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă, Comentariul codului de procedură penală al RM, Editura Cartier
Juridic, Chişinău 2005, art.51 alin.(2)
16
 b) să dispună organelor abilitate efectuarea controlului, a reviziei privind
activitatea agenţilor economici şi a altor persoane juridice, să antreneze specialişti
pentru elucidarea unor probleme de specialitate apărute în exerciţiul funcţiei; să
dispună efectuarea unor expertize, controale asupra materialelor, informaţiilor,
comunicărilor primite de organele Procuraturii şi să ceară prezentarea rezultatelor
acestor acţiuni;
c) să citeze orice persoană şi să solicite explicaţii verbale sau scrise în cazul
urmăririi penale sau al lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,
precum şi în cazul încălcării ordinii de drept;
d) să aibă acces liber în localurile instituţiilor publice, ale agenţilor
economici, ale altor persoane juridice, precum şi la documentele şi materialele
lor.26
Atribuţiile procurorului în cadrul investigaţiilor de constatare a acţiunilor
care urmează a fi sancţionate penal:
La examinarea sesizărilor, petiţiilor şi materialelor parvenite în Procuratură de
la persoane fizice şi juridice, precum şi la autosesizare în cazul investigaţiilor
efectuate din oficiu, procurorul, în limita competenţei sale, investighează cazul în
vederea constatării existenţei sau inexistenţei încălcării de lege care atrage
răspundere penală, identificării persoanelor vinovate şi, în funcţie de rezultate,
decide asupra pornirii urmăririi penale sau asupra unor alte măsuri de reacţionare
la încălcările de lege depistate.
Atribuţiile procurorului în exercitarea urmăririi penale:
Procurorul exercită urmărirea penală în numele statului în privinţa infracţiunilor
atribuite în competenţă, iar în caz de necesitate poate exercita sau poate prelua
urmărirea penală privind orice categorie de infracţiuni, în condiţiile Codului de
procedură penală.27

26
Legea RM cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25.12.2008, art.6
27
Legea cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25.12.2008,art.7-8
17
 Exercitarea nemijlocită a urmăririi penale are loc în mod obligatoriu în cauzele
referitoare la:
a) infracţiunile săvîrşite de:
- preşedintele ţării;
- deputaţi;
- membri ai Guvernului;
- judecători;
- procurori;
- generali;
- ofiţeri de urmărire penală;
b) atentatele la viaţa colaboratorilor poliţiei, ofiţerilor de urmărire penală,
procurorilor, judecătorilor sau a membrilor familiilor acestora, dacă atentatul este
determinat de activitatea acestora;
c) infracţiunile săvîrşite de Procurorul General.
Competent să efectueze urmărirea penală, în cazurile arătate şi să exercite
conducerea cu activităţile de urmărire penală, este procurorul de la procuratura de
acelaşi nivel cu instanţa care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza. 28
În principal, procurorul exercită conducerea urmăririi penale în vederea
descoperirii infracţiunilor încît orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca
nici o persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indici temeinici că a săvîrşit
o faptă penală. În scopul realizării acestei atribuţii se bucură de mai multe
prerogative. Astfel, potrivit punctului 1 alineatul 1 art. 52 procurorul porneşte
urmărirea penală şi ordonă efectuarea ei, fie refuză pornirea urmăririi penale sau o
încetează. Acete atribuții nu erau întîlnite înt Codul din 1961care prevedea dreptul
organului de urmărire penală de a porni procesul penal ori de cîte ori constata
prezenţa indicilor infracţiunii. Nu putem aprecia noile prevederi drept limitare a
independenţei procesuale a organului de urmărire penală, dimpotrivă dispoziţia
legală amplifică responsabilitatea procurorului pentru declanşarea în condiţii de
28
Codul de procedură penală al RM,alin.(1-2) art.270
18
maximă legalitate a procesului penal, or aceasta ulterior va determina legalitatea
aplicării măsurilor procesuale de constrângere şi a altor limitări a drepturilor
constituţionale ale persoanei.
Procurorul conduce personal urmărirea penală, adică are discreţia de a dispune
şi de a efectua orice acţiune procesuală în condiţiile legii cu scopul de a constata
adevărul, adică a cerceta sub toate aspectele, complet şi obiectiv toate
circumstanţele cauzei.29
Cele mai importante soluţii la urmărirea penală le va lua procurorul, de
exemplu,punerea sub învinuire (art. 281 CPP), scoaterea persoanei de sub
urmărire penală (art. 284 CPP), încetarea urmăririi penale (art. 285 CPP),
întocmirea rechizitoriului şi trimiterea cauzei în judecată (art. 296 – 297CPP)
etc.30
Verificînd legalitatea acţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire
penală, procurorul îi anulează prin ordonanţă măsurile ilegale şi dă indicaţii scrise
referitor la desfăşurarea urmăririi. Procurorul nu dispune de atribuţii privitoare la
examinarea plîngerilor declarate împotriva actelor procedurale şi acţiunilor
organului de urmărire penală.
Procurorul verifică legalitatea întocmirii dosarelor penale, actelor procedurale,
materialelor ş.a. în cauzele în care exercită conducerea cu urmărirea penală.
Prin “verificarea calităţii probelor”se are în vedere analiza probelor
administrate, coroborarea lor cu alte probe, verificarea sursei din care provin,
respectarea cerinţelor de pertinenţă, concludenţă, utilitate şi veridicitate. Procurorul
verifică calitatea probelor sub toate aspectele, complet şi obiectiv.
În cadrul urmăririi penale procurorul asigură respectarea termenului rezonabil de
urmărire penală în fiecare cauză penală, anulează ordonanţe ilegale şi neîntemeiate
ale organului de urmărire penală care sunt date cu încălcarea prevederilor legii,
29
Codul de procedură penală al RM, art.52 alin.(1) pct.3)
30
Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă, Comentariul codului de procedură penală, Editura Cartier Juridic,
Chişinău 2005.

19
fără argumentarea şi justificarea legală, retrage motivat cauza penală de la ofițerul
de urmărire penală și preia urmărirea penală sau transmite cauza conducătorului
organului de urmărire penală pentru desemnarea altui ofițer de urmărire penală pe
cauza penală în condiţiile art. 271 alin.(4).
Procurorul poate anula ordonanţele ilegale și neîntemeiate ale organului de
urmărire penală, iar Procurorul General orice ordonanţă dată în cursul urmăririi
penale.Aceste măsuri sunt determinate de necesitatea asigurării efectuării
urmăririi penale obiectiv şi complet.
Procurorul deasemenea poate ordona efectuarea urmăririi penale de un grup de
ofițeri de urmărire penală, soluționează abținerile sau recuzările ofițerilor de
urmărire penală, prin ordonanţă motivată procurorul care conduce cu urmărirea
penală poate dispune asupra aplicării modificării şi revocării unui şir de măsuri
preventive: obligării de a nu părăsi localitatea sau obligării de a nu părăsi ţara (art.
178 CPP); garanţiei personale (art. 179 CPP); garanţiei unei organizaţii (art. 180
CPP); transmiterii sub supraveghere a militarului (art. 183 CPP); transmiterii sub
supraveghere a minorului (art. 184 CPP).31
Procurorul deasemenea controlează legalitatea reţinerii persoanei.
În scopul exercitării atribuţiilor de conducere, dirijare cu urmărirea penală,
procurorul dă indicaţii în scris cu privire la efectuarea acțiunilor de urmărire
penală și a măsurilor special de investigații în vederea căutării persoanelor care au
săvîrșit infracțiuni.
Procurorul poate emite ordonanțe privind reținerea persoanei, aducerea forțată a
persoanei, ridicarea de obiecte și documente.32
Datorită instituirii controlului judiciar la etapa urmăririi penale acţiunile
procesuale, măsurile operative de investigaţie şi de aplicare a măsurilor procesuale
de constrîngere așa precum obținerea autorizării arestării și prelungirii acestuia,
liberării provizorii a persoanei reținute sau arestate, reținerii, cercetării, predării,
31
Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă, Comentariul codului de procedură penală, Editura Cartier Juridic,
Chişinău 2005, art.52
32
Codul de procedură penală al RM, alin.(1)art.52
20
percheziționării sau ridicării trimiterilor poștale, interceptării comunicărilor
telefonice, suspendării provizorii a învinuitului din funcție, urmăririi fizice și prin
mijloacele electronice a persoanei, exhumării cadavrului, controlului video și
audio al încăperii, instalării în încăpere a mijloacelor tehnice de înregistrare audio
și video, controlării comunicărilor cu caracter informativ adresate bănuitului,
internării persoanei în instituție medicală pentru efectuarea expertizei și a altor
acțiuni pentru care se cere autorizarea judecătorului de instrucție, se pot efectua
numai cu autorizarea judecătorului de instrucţie la demersul procurorului.
Demersurile procurorului trebuie să corespundă cerinţelor prevăzute de
dispoziția articolului 304 CPP al RM, adică descrierea faptei incriminate, locul,
timpul, modul săvîrșirii acesteia, forma vinovăției, consecințele infracțiunii ș.a.
În cauzele în care exercită conducerea urmăririi penale procurorul este în drept
să efectueze personal acţiuni procesuale ori poate să asiste la desfăşurarea lor. În
procesul-verbal al acţiunii procesuale se va consemna faptul participării
procurorului.
Poate solicita participarea judecătorului de instrucţie la efectuarea unor acțiuni
de urmărire penală dacă legea dispune participarea obligatoriu a acestuia.
Dacă procurorul constată că urmărirea penală nu este completă sau că nu au fost
respectate dispoziţiile legale la desfăşurarea urmăririi, el restituie cauza organului
care a efectuat urmărirea penală sau trimite cauza organului competent ori altui
organ, conform dispoziţiilor art.271, pentru completarea urmăririi penale sau,
după caz, eliminarea încălcărilor comise ale dispoziţiilor legale. Dacă completarea
urmăririi penale sau eliminarea încălcărilor comise este necesară doar cu privire la
unele fapte sau la unii învinuiţi, iar disjungerea este imposibilă, procurorul
dispune restituirea întregii cauze pentru efectuarea acestor acţiuni. Restituirea sau
trimiterea cauzei se face prin ordonanţă în care, pe lîngă elementele prevăzute în
art.255, se indică acţiunile procesuale, care trebuie efectuate sau refăcute, ale
faptelor şi circumstanţelor ce urmează a fi constatate, mijloacele de probă ce vor fi

21
utilizate şi se dispune termenul pentru urmărire. În cazul în care procurorul
restituie cauza sau o trimite altui organ de urmărire penală, el este obligat să se
pronunţe, în modul prevăzut de lege, asupra măsurilor preventive şi a altor măsuri
procesuale de constrîngere. Dacă consideră necesar, procurorul, într-un termen
rezonabil, efectuează personal acțiunile procesuale pentru completarea urmăririi
penale sau pentru refacerea acțiunilor efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale,
după care decide terminarea urmăririi penale, restituirea cauzei sau trimiterea ei la
alt organ de urmărire penală.33
Prin ordonanţă motivată înlătură ofiţerul de urmărire penală care a admis
încălcarea dispoziţiilor legale.În funcţie de natura şi gradul de pericol al faptei se
pot aplica diferite măsuri de influenţă. Aceasta poate fi o sancţiune disciplinară
sau pornirea urmăririi penale pentru atragerea la răspundere penală.34
Procurorul înaintează organului care a admis încălcări ale dispozițiilor
procesual penale sesizări cu privire la ridicarea imunității unor personae și
tragerea lor la răspundere penală, încetează urmărirea penală, clasează cauza
penală sau dispune scoaterea persoanei de sub urmărire penală în cazurile
prevăzute de lege, pune sub învinuire şi ascultă învinuitul, asigură părţilor
posibilitatea de a lua cunoştinţă de materialele cauzei în condiţiile Codului de
procedură penală.
Întocmeşte rechizitoriul în cauza penală, copia căruia o înmînează învinuitului,
şi trimite cauza în instanţa de judecată competentă.
Sesizează organele de urmărire penală şi cele care exercită activitate specială de
investigaţii despre înlăturarea încălcării legii.35
Procurorul ierarhic superior, pe lîngă atribuţiile prevăzute la alin.(1) art.52, în
cadrul urmăririi penale exercită următoarele atribuţii cu titlu de control ierarhic:
1) cere de la procurorii ierarhic inferiori, pentru control, dosarele penale,
documentele, actele procedurale, materiale şi alte date cu privire la infracţiunile
33
Codul de procedură penală al RM, art.292
34
Codul de procedură penală al RM, pct.20) alin.(1) art.52
35
Codul de procedură penală al RM, alin.(1) art.51
22
săvîrşite şi la persoanele identificate în cauzele penale pe care exercită controlul;
2) retrage prin ordonanţă materialele şi cauzele penale repartizate şi le transmite
altui procuror pentru examinare în cazul transferului, delegării, detașării,
suspendării sau eliberării din funcție, absențeiprocurorului, lăsării cauzei în
nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile, constatării din oficiu sau la
plîngere, a unei încălcări esențiale a drepturilor persoanelor participante la
procesul penal sau în cazul admiterii unor omisiuni ireparabile în procesul de
admitere a probelor.
3) decide, în termen de cel mult 15 zile, prin ordonanţă motivată, asupra
contestaţiei depuse de ofiţerul de urmărire penală împotriva indicaţiilor
procurorului sau ale conducătorului organului de urmărire penală;
4) anulează total ori parţial, modifică sau completează, în condiţiile codului de
procedură penală, actele procurorilor ierarhic inferiori;
5) soluţionează abţinerile şi recuzările procurorilor ierarhic inferiori;
6) examinează plîngerile depuse împotriva actelor şi acţiunilor procurorilor
ierarhic inferiori;
7) repartizează procurorilor, prin rezoluţie, sesizările pentru examinare sau
cauzele penale pentru exercitarea ori, după caz, pentru conducerea urmăririi
penale;
8) este în drept să-şi reţină materialele, cauzele penale pentru exercitarea
urmăririi penale personal, adoptînd o ordonanţă de primire a cauzei;
9) retrage motivat şi transmite, conform competenţei, cauzele penale de la un
organ de urmărire penală la altul;
10) restituie dosarele penale procurorilor ierarhic inferiori, cu indicaţiile lor
scrise;
11) aprobă acordul de recunoaștere a vinovăției și confirmă ordonanța de
suspendare condiționată a urmăririi penale.

23
 Procurorul General poate da instrucţiuni cu caracter general procuraturii,
organelor de urmărire penală, organelor care exercită activitatea specială de
investigaţii şi organelor de constatare în scopul asigurării legalităţii urmăririi
penale.36
Atribuţiile procurorului în conducerea urmăririi penale:
În cauzele în care exercită conducerea urmăririi penale este în drept să
efectueze personal acţiuni procesuale ori poate să asiste la desfăşurarea lor.
Pentru asigurarea aplicării legii penale de către organele de urmărire penală, de
organele de constatare şi de organele care exercită activitate specială de
investigaţii, procurorul conduce urmărirea penală, controlează corespunderea
acţiunilor procesuale ale acestor organe prevederilor Codului de procedură penală,
ale altor acte normative, precum şi ale actelor internaţionale.
Pentru realizarea conducerii urmăririi penale, adică a atribuţiilor menţionate la
alin.(1) art.9 al Legii cu privire la Procuratură, procurorul este în drept:
a) să exercite atribuţiile prevăzute de Codul de procedură penală;
b) să iniţieze sancţionarea încălcărilor de lege, neîndeplinirii sau îndeplinirii
necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu, comise de ofiţerii de urmărire penală,
de lucrătorii organelor de constatare şi ai organelor care exercită activitate
specială de investigaţii.
Procurorul General şi procurorii ierarhic inferiori coordonează activitatea de
combatere a criminalităţii desfăşurată de organele de urmărire penală, de organele
de constatare şi de organele care exercită activitate specială de investigaţii.
Pentru a asigura coordonarea activităţii organelor menţionate la alin.(3) art.9 al
legii cu privire la Procuratură, procurorii:
a) planifică activităţi comune în vederea exercitării atribuţiilor acestor
organe;
b) convoacă şedinţe de coordonare;
c) formează grupuri de lucru;
36
Codul de procedură penală al RM, art. 52
24
 d) stabilesc criterii de evaluare a activităţii organelor de urmărire penală şi
modul de evidenţă şi de mişcare a cauzelor penale, solicită informaţii statistice şi
de alt gen de care au nevoie;
e) emit instrucţiuni metodologice şi de reglementare, executorii pentru
organele de urmărire penală, pentru organele de constatare şi pentru organele care
exercită activitate specială de investigaţii, în probleme ce ţin de aspectele de
aplicare a legislaţiei şi de eficienţa activităţii de combatere şi de prevenire a
criminalităţii.37
Aplicarea măsurilor de alternativă urmăririi penale:
În cadrul urmăririi penale, în condiţiile Codului penal şi ale Codului de
procedură penală, procurorul poate decide liberarea de răspundere penală a
persoanei care a săvîrşit o faptă ce conţine elementele constitutive ale infracţiunii.
Implementarea politicii penale a statului:
Pentru realizarea unitară a politicii penale a statului, procurorul acţionează în
vederea prevenirii şi combaterii criminalităţii, studiază cauzele care generează sau
favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă propuneri în vederea eliminării
acestora, precum şi în vederea perfecţionării legislaţiei în domeniu.
Protecţia martorilor şi altor participanţi la procesul penal:
Pentru asigurarea unei protecţii eficiente martorilor şi altor participanţi la
procesul penal, procurorul:
a) ia măsuri, prevăzute de legislaţie, pentru repunerea persoanelor în
drepturile în care au fost lezate prin acţiunile ilegale ale organelor de urmărire
penală;
b) solicită organelor de urmărire penală să ia măsuri pentru protejarea vieţii
şi pentru siguranţa martorilor, a victimelor infracţiunii şi a membrilor lor de
familie, precum şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal, ori se
asigură că astfel de măsuri au fost luate.
Atribuţiile procurorului la înfăptuirea justiţiei în cauze penale:
37
Legea cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25.12.2008, art.9
25
 Procurorul, în limitele competenţei sale, sesizează instanţele de judecată în
vederea judecării cauzelor penale, reprezintă învinuirea de stat în toate cauzele
penale pe principiul contradictorialităţii, exercită căile de atac împotriva
hotărîrilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege.38
Atribuţiile procurorului la înfăptuirea justiţiei în cauze civile:
Procurorul participă, în condiţiile legii, la examinarea cauzelor civile şi
contravenţionale în calitate de participant la proces, în care procedura a fost
intentată de Procuratură sau în care participarea procurorului este prevăzută de
lege.
Controlul respectării legilor în locurile de detenţie:
Procurorul exercită, în modul stabilit de lege, controlul asupra legalităţii aflării
persoanelor în instituţiile care asigură detenţia şi în instituţiile de executare a
măsurilor de constrîngere, inclusiv în spital în cazul acordării de asistenţă
psihiatrică fără liberul consimţămînt al persoanei.
În cazul în care procurorul depistează deţinerea fără temeiurile prevăzute de
lege care ar dovedi deţinerea legală a persoanei în locurile menţionate la alin.
(1)art.15 al Legii cu Privire la Procuratură, aceasta este eliberată imediat prin
ordonanţă a procurorului, care urmează a fi executată necondiţionat şi imediat.
Controlul executării hotărîrilor judecătoreşti:
Procurorul exercită, în modul stabilit de lege, controlul asupra respectării
legislaţiei în activitatea de punere în executare a hotărîrilor judecătoreşti în
cauzele penale, precum şi în cauzele civile şi contravenţionale pe care le-a
intentat.
Actele procurorului:
La desfăşurarea investigaţiilor în vederea constatării încălcărilor de lege care
urmează a fi sancţionate penal, la exercitarea şi la conducerea urmăririi penale, la
aplicarea unor măsuri de alternativă urmăririi penale, la implementarea politicii
penale a statului şi la asigurarea protecţiei martorilor infracţiunii şi a altor
38
Legea cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25.12.2008, Art.10-13
26
participanţi la procesul penal, precum şi în cazul participării la înfăptuirea justiţiei,
procurorul este în drept, în limita competenţei, să adopte acte prevăzute de legea
procesual penală, civilă, de legea contravenţională şi de alte legi, să înainteze
sesizări şi să conteste cu recurs actul administrativ.39
Așa precum organele de urmărire penală sunt constituite într-un sistem
organizatoric de strictă subordonare, în care dispozițiile organizatorice superioare
sunt obigatorii pentru cei aflați în subordine, la fel este recunoscută și ierarhia
actelor emise.40
La capitolul acte normative procurorii RM se axează peRegulamentul privind
actele normative ale Procuraturii Aprobat prin ordinul Procurorului General nr.
200/22 din 23 septembrie 2004 care este elaborat în conformitate cu prevederile
Constituţiei republicii, Legii privind actele normative ale Guvernului şi ale altor
autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, Legii cu privire la
Procuratură, alte acte normative şi stabileşte regulile de iniţiere, elaborare, avizare,
coordonare, emitere şi aplicare a actelor normative ale Procuraturii.
În sensul Regulamentului respectiv prin actul normativ ( ordin, dispoziţie,
instrucţiune executorie, regulament şi hotărîre) se înțelege actul juridic, emis de
Procurorul General, Colegiul Procuraturii şi alţi factori de decizie ai Procuraturii
în temeiul şi întru executarea normelor constituţionale legale, altor acte normative
care stabilesc reguli obligatorii de aplicare repetată la un număr nedeterminat de
persoane şi situaţii identice.
Organele cu atribuții de urmărire penală în desfășurarea activității de urmărire
penală trebuie să fie competent a efectua acte de urmărire penală în fiecare cauză
concretă.41
La iniţierea, elaborarea, avizarea, emiterea şi aplicarea actului normativ de către
procuror se respectă principiile coerenţei, corelaţiei şi subordonării actului
39
Legea cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25.12.2008, Art.14-17
40
Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru, Urmărirea penală, Aspecte teoretice și jurisprudența în materie penală,
București, 2007, pag 18
41
Ibidem, pag.32
27
normativ legii şi actului normativ de nivel superior, consecutivităţii şi echilibrului
între reglementări,fundamentării ştiinţifice, consecvenţii şi stabilităţii normelor
juridice,transparenţei, publicităţii şi accesibilităţii.
Ierarhia actelor normative ale Procuraturii se structurează în funcţie de
categoria acestora şi de locul organului competent de a le emite în sistemul
Procuraturii.42
Corelaţia actelor normative se stabileşte în funcţie de competenţa şi statutul
organului emitent, de caracterul actelor, de numărul organelor Procuraturii şi de
drept şi al persoanelor care le vor aplica, precum şi de importanţa generală.
În condiţiile legii, Procurorul General revocă, suspendă sau abrogă, după caz,
actele emise de conducătorii organelor Procuraturii ierarhic inferiori dacă ele
contravin legii.
În funcţie de ierarhia lor actele normative se clasifică astfel:
a) ordinele, dispoziţiile, regulamentele şi instrucţiunile executorii emise de
Procurorul General;
b) hotărîrile Colegiului Procuraturii;
c) dispoziţiile adjuncţilor Procurorului General şi conducătorilor
subdiviziunilor Procuraturii Generale;
d) ordinele, dispoziţiile, regulamentele şi instrucţiunile emise de Procurorul
Găgăuziei şi procurorul municipiului Chişinău ordinele, dispoziţiile, instrucţiunile
şi regulamentele procurorilor municipiilor Bălţi, Bender, Comrat, Tiraspol,
sectoarelor municipiului Chişinău, procuraturilor de transport, militare,
anticorupţie, raionale şi procuraturile din cadrul UTA Găgăuzia.
Actele normative adoptate de Procurorul General şi Colegiul Procuraturii sînt
emise pentru executarea atribuţiilor constituţionale şi legale care le revin
organelor Procuraturii, precum şi pentru organizarea executării legilor şi altor acte
normative.

42
Regulamentul privind actele normative ale Procuraturii Aprobat prin ordinul Procurorului General nr. 200/22 din
23 septembrie 2004, cap III-Condiţiile generale obligatorii pe care trebuie să le întrunească actul normativ
28
 Deciziile Procurorului General cu un caracter normativ, care stabilesc reguli
obligatorii de aplicare repetată la un număr nedeterminat de situaţii identice sau
care au importanţă generală ori ţin de aplicarea legislaţiei muncii se elaborează
sub formă de ordine.
Deciziile Colegiului Procuraturii care au un caracter normativ se elaborează sub
formă de hotărîri.
Ordinele sau hotărîrile se elaborează sub formă de:
a) acte care conţin norme de drept pentru exercitarea atribuţiilor şi pentru
organizarea executării legilor;
b) acte cu privire la modificarea, completarea sau abrogarea actului ori actelor
emise anterior;
c) acte de unificare a unor acte оn vigoare emise anterior ;
d) acte de interpretare a unei norme din actul normativ departamental;
e) acte de aprobare a proiectelor de acte normative departamentale
(regulamente, instrucţiuni).
Dispoziţiile sînt emise de Procurorul General, adjuncţii Procurorului General şi
conducătorii subdiviziunilor Procuraturii Generale. Procurorii procuraturilor
municipiilor Bălţi, Bender, Comrat, Tiraspol, sectoarelor municipiului Chişinău,
procuraturilor de transport, militare, anticorupţie, raionale şi procuraturilor din
cadrul UTA Găgăuzia emit actele ale Procuraturii întru executarea actelor
organelor Procuraturii ierarhic superioare, ele fiind obligatorii spre executare de
către lucrătorii organelor din subordine.
Întru executarea hotărîrilor Colegiului Procuraturii sau în cazurile de aplicare a
legislaţiei muncii sînt emise ordine. Întru executarea atribuţiilor care le revin
organelor Procuraturii, altor organe de drept şi autorităţi ale administraţiei publice
centrale şi locale pot fi emise acte normative comune (ordine, dispoziţii,
regulamente, instrucţiuni), care sînt aprobate de conducătorii organelor

29
Procuraturii nominalizați în Regulament şi conducătorii altor autorităţi şi sînt
obligatorii spre executare de către lucrătorii acestor organe din teritoriul respectiv.
Regulamentele sînt emise întru executarea prevederilor actelor legislative şi
normative şi constituie totalitatea normelor şi regulilor care stabilesc şi asigură
ordinea şi buna activitate a organelor Procuraturii.
Instrucţiunile sînt emise în scopul îndeplinirii unor anumite acţiuni ce ţin
nemijlocit de specificul activităţii Procuraturii, organelor de drept şi de control din
teritoriul respectiv sau de explicarea modului de aplicare de către aceste organe a
unor domenii ale legislaţiei. 43
Sesizarea procurorului:
În cadrul exercitării atribuţiilor, în cazurile în care apreciază că fapta
prejudiciabilă ar putea atrage măsuri ori sancţiuni altele decît cele prevăzute de
legea penală, procurorul sesizează instituţia sau persoana cu funcţie de răspundere
competentă pentru lichidarea încălcărilor de lege, înlăturarea cauzelor şi
condiţiilor care le-au favorizat, sancţionarea încălcărilor de lege, neîndeplinirii sau
îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor care le revin în cadrul urmăririi
penale, comise de ofiţerii de urmărire penală, de lucrătorii organelor de constatare
şi de cei ai organelor care exercită activitate specială de investigaţii, ridicarea
imunităţii unor persoane şi tragerea lor la răspundere în condiţiile legii.
Procurorul înaintează sesizarea privind lichidarea încălcărilor de lege instituţiei
respective sau persoanei cu funcţie de răspundere spre a fi examinată imediat.
Instituţia respectivă sau persoana cu funcţie de răspundere va lua măsuri
concrete în vederea lichidării încălcărilor de lege menţionate în sesizare,
înlăturării cauzelor şi a condiţiilor care le-au favorizat, în vederea aplicării
sancţiunilor prevăzute de lege, fapt care îl va comunica în scris procurorului în
termen de o lună de la data primirii sesizării.44

43
Regulamentul privind actele normative ale Procuraturii Aprobat prin ordinul Procurorului General nr. 200/22 din
23 septembrie 2004, cap.IV
44
Legea cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25.12.2008, art.18
30
 În ceea ce priveşte comportamentul procurorului în timpul exercitării
atribuțiilor de serviciu a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al
Procurorilor nr.12-3d-228/11 din 04.10.2011 Codulde etică al procurorului.
Codul de etică al procurorului constituie un ansamblu de norme de conduită
care îi revin procurorului în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu şi în viaţa
privată. Codul de etică este elaborat în conformitate cu Constituţia Republicii
Moldova, Legea cu privire la Procuratură, Legea cu privire la statutul persoanelor
de demnitate publică, Legea privind Codul de conduită al funcţionarului public;
Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei, Ghidul cu privire la rolul
procurorilor, adoptat la Congresul 8 al Naţiunilor Unite cu privire la prevenirea
crimei şi tratamentul delicvenţilor în 1990; Standardele de responsabilitate
profesională şi declaraţia privind drepturile şi obligaţiile esenţiale ale procurorilor,
adoptate de către Asociaţia internaţională a Procurorilor la 23 aprilie 1999,
Recomandările Consiliului Europei REC(2000) 10 din 11 mai 2000 privind
codurile de conduită pentru funcţionarii publici şi REC(2000) 19 cu privire la
rolul procuraturii în cadrul sistemului de justiţie penală, Ghidul european al eticii
şi conduitei procurorului „Ghidul de la Budapesta”, adoptat la Conferinţa
Procurorilor Generali din Europa la 31 mai 2005.
Codul de etică are drept scop instituirea principiilor de bază ale conduitei şi
eticii procurorului, conformarea restricţiilor şi exigenţelor speciale faţă de
procuror, stabilirea responsabilităţilor şi asigurarea comportamentului ireproşabil
al procurorului. Normele de conduită prevăzute de Codul de etică sunt obligatorii
pentru toţi procurorii. Orice încălcare a prezentului cod poate fi calificată drept
abatere disciplinară, în funcţie de gravitatea acesteia, în conformitate cu Legea cu
privire la Procuratură.
Potrivit Codului de etică al Procurorilor, procurorul este obligatsă îndeplinească
atribuţiile de serviciu în conformitate cu legea şi actele internaţionale la care
Republica Moldova este parte, să respecte regulile deontologice ale procurorilor şi

31
să se abţină de la fapte care compromit onoarea şi demnitatea profesiei de
procuror, să depună, în condiţiile legii, declaraţie cu privire la venituri şi la
proprietate, să respecte regimul de incompatibilităţi şi restricţii impus procurorilor
şi funcţionarilor publici prin lege, să execute prevederile actelor cu caracter
normativ adoptate în cadrul Procuraturii, să întreprindă măsuri în vederea relevării
şi înregistrării tuturor încălcărilor de lege care i-au devenit cunoscute atât în
exerciţiul funcţiei, cât şi în timpul în care nu se află în exerciţiul funcţiei, să nu
utilizeze în alte scopuri, decât cele de serviciu nici o informaţie la care a avut
acces în legătură cu exercitarea funcţiei.
Procurorul poate fi tras la răspundere disciplinară pentru abatere de la
îndatoririle de serviciu prevăzute în Legea cu privire la Procuratură, pentru
încălcarea prevederilor Codului de procedură penală şi a jurământului
procurorului.Dispoziţiile Codului de etică al procurorilor fac parte din condiţiile
de muncă ale lucrătorului Procuraturii, începând cu momentul în care acesta a
certificat faptul luării de cunoştinţă cu prevederile codului şi şi-a asumat obligaţia
să le execute.45

§3. Sistemul procuraturii în Republica Moldova

Sistemul organelor Procuraturii în Republica moldova cuprinde:

a) Procuratura Generală;
b) procuraturile teritoriale;
c) procuraturile specializate.46
Numărul organelor Procuraturii, personalul lor, localităţile de reşedinţă şi
circumscripţiile în care activează ele se aprobă şi se modifică de Parlament, la
propunerea Procurorului General.

45
Codul de etică al procurorului aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Procurorilor nr.12-3d-228/11 din
04.10.2011
46
Constituția Republicii Moldova, alin.(2) art.124
32
 Procuratura Generală este condusă de Procurorul General şi este ierarhic
superioară tuturor organelor Procuraturii. Procuratura Generală organizează şi
coordonează activitatea procuraturilor din subordine, gestionează bugetul
Procuraturii.
Dacă ar fi să comparăm cu Sistemul Procuraturii Federației Ruse, am sesiza că
Aceasta constituie un sistem unic centralizat, cu subordonare ierarhică a
procurorilor Procurorului General al Federației Ruse. Procurorul General al
Federației Russe se declară și se eliberează din funcție de către Consiliul federativ
al reprezentării Președintelui Federației Russe. Procurorii Federației Russe se
numesc în funcție de Procurorul General al Federației Russe. Competențele,
organizarea și ordinea exercitării Procuraturii Federației Russe sunt reglementate
de legile federative.47
În ceea ce privește Uniunea Europeană la capitolul instituția Procuraturii, este
de menționat că Comisia Europeană a prezentat un plan prin care Eurojust -
organismul comunitar de cooperare judiciară - va căpăta puterea de a aresta,
ancheta şi trimite în judecată infracţiunile care aduc atingere intereselor europene.
Potrivit documentului CE, acesta este primul pas în crearea unui veritabil Parchet
European, care „să ancheteze şi să aducă în faţa justiţiei vinovaţii pentru ofense
aduse intereselor Uniunii Europene".În prezent, Eurojust este un organism format
din reprezentanţi ai celor 27 de state membre UE - judecători, procurori, poliţişti -
care acordă asistenţă organelor naţionale de anchetă, mai ales în ceea ce priveşte
criminalitatea transfrontalieră gravă.48
În România Procuratura Generală este condusă de către Procurorul General,
urmat de Prim-adjunct al Procurorului General, adjunct al Procurorului General,
șeful de secției urmărire penală și criminalistică din cadrul Procuraturii Generale,
secția parchetelor militare, șeful Departamentului Financiar și Administrativ. 49

47
КонституцияРоссийскойФедерации, Статья 129adoptată prinreferendum național pe 12 decembrie 1993,
48
http://www.romanialibera.ro
49
http://www.mpublic.ro/organigrama PICCJ
33
 La data de 21 ianuarie 2010 prin Ordinul Procurorului General al Republicii
Moldova nr.52/3 a fost întărită structura procuraturii RM, potrivit căreia
Procuratura Generală a RM este compusă din:
1. Procuror General
2. Primul-adjunct al Procurorului General
3. Adjuncții Procurorului General
4. Aparatul Procurorului General, avînd în componență:
- Secția secretariat
- Secția asistență juridical, implementare a reformelor legislative și
instituționale
- Serviciul presă
5. Direcția exercitare și conducere a urmăririi penale, care include:
-Secția exercitare a urmăririi penale pe cauze excepționale
-Secția conducere a urmăririi penale în organelle centrale ale MAI și SV;
6. Direcția control al urmăririi penale și asistență metodică, avînd în
componență:
- Secția control al urmăririi penale
- Secția control ierarhic superior și asistență metodică
7. Direcția judiciară, avînd în componență:
- Secția judiciar- penală
- Secția judiciar- civilă și contencios administrative
- Secția analiză și implimentare CEDO
- Secția reprezentare a învinuirii în CSJ
8. Direcția investigații generale, avînd în componență:
- Secția investigații financiar-economice
- Secția minori și drepturile omului
- Secția investigații și infracțiuni în Forțele Armate
- Secția control al executării pedepsei și locuri de detenție

34
 9. Direcția finanțe și logistică , avînd în componență:
- Secția finanțe și contabilitate
- Secția logistică
10. Secția combatere traffic de finite umane
11. Secția combatere tortură
12. Secția Securitate internă
13. Secția tehnologii informaționale și investigații ale infracțiunilor în
domeniul informaticii
14. Secția control al activității operative de investigații și asiguarare a
regimului secret
15. Secția personal
16. Procurori pentru misiuni speciale
Subdiviziunile Procuraturii Generale sînt conduse de procurori-şefi, care pot fi
ajutaţi de adjuncţi. Serviciile economico-administrative sînt conduse de persoane
cu statut de funcţionar public.
În categoria procuraturilor teritoriale intră procuraturile unităţii teritoriale
autonome Găgăuzia (denumită în continuare UTA Găgăuzia), ale municipiului
Chişinău, ale raioanelor, municipiilor, oraşelor şi sectoarelor.
Procuratura UTA Găgăuzia exercită atribuţiile Procuraturii în teritoriul
respectiv şi este ierarhic superioară procuraturilor teritoriale din UTA Găgăuzia.
Procuratura municipiului Chişinău exercită atribuţiile Procuraturii în teritoriul
respectiv şi este ierarhic superioară procuraturilor de sector din municipiu.
În categoria procuraturilor specializate intră procuraturile care activează în
anumite domenii speciale.
Procuratura anticorupţie este specializată în combaterea infracţiunilor de
corupţie şi îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul ţării.
Procuraturile militare, prin procurorii militari:

35
 a) exercită urmărirea penală în cauzele penale privind infracţiunile prevăzute
în Partea specială a Codului penal, săvîrşite de persoane din efectivul de soldaţi,
din corpul de sergenţi şi din corpul de ofiţeri al Armatei Naţionale, din efectivul
trupelor de carabinieri (trupele de interne) ale Ministerului Afacerilor Interne, din
efectivul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, al Serviciului de
Informaţii şi Securitate, al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, de persoane
atestate din efectivul instituţiilor penitenciare, de supuşi ai serviciului militar în
timpul concentrărilor şi de alte persoane referitor la care există indicaţii speciale în
legislaţie;
b) reprezintă învinuirea în instanţa de judecată în cauzele prevăzute la lit. a);
c) exercită atribuţiile Procuraturii în Forţele Armate.
Procuratura de transport exercită atribuţiile Procuraturii în transportul feroviar,
aerian şi naval pe întreg teritoriul ţării.
Procuraturile de nivelul curţii de apel exercită atribuţiile stabilite la art.26.
Pot fi create prin lege şi alte procuraturi specializate, ale căror competenţe vor
fi stabilite de Procurorul General în condiţiile legii.
Procuraturile de nivelul curţii de apel sînt instituite pentru asigurarea bunei
funcţionări a justiţiei în cauzele penale a căror examinare în fond este de
competenţa curţilor de apel şi contribuie la înfăptuirea justiţiei în aceste instanţe,
în condiţiile legii. Statutul procuraturii de nivelul curţii de apel se stabileşte într-
un regulament, aprobat de Procurorul General.
Procurorul General conduce Procuratura și mai exercită activități precum:
a) reprezintă Procuratura în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoane
juridice şi fizice din ţară şi din străinătate;
b) numeşte procurorii inferiori, exercită, direct sau prin intermediul
adjuncţilor săi ori al procurorilor subordonaţi, controlul asupra activităţii
procurorilor;

36
 c) emite în scris ordine, dispoziţii şi instrucţiuni metodologice şi de
reglementare executorii, aprobă regulamente;
d) revocă, suspendă sau anulează actele emise de procurori care contravin
legii;
e) stabileşte, în corespundere cu structura aprobată de Parlament, organizarea
interioară a organelor Procuraturii, repartizează mijloace pentru funcţionarea lor;
f) solicită organelor care au competenţe legale în descoperirea şi urmărirea
infracţiunilor, precum şi în exercitarea activităţii operative de investigaţii,
delegarea de persoane specializate în domeniu pentru a îndeplini, sub directa
conducere şi sub controlul nemijlocit al procurorilor, actele procesuale conferite
de lege;
g) sesizează Curtea Constituţională privind constituţionalitatea legilor,
decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor şi ordonanţelor
Guvernului;
h) conferă procurorilor, în condiţiile legii, grade de clasificare şi grade
militare speciale;
i) decide asupra atribuţiilor şi obligaţiilor prim-adjunctului şi adjuncţilor săi,
precum şi ale altor procurori din subordine;
j) convoacă procurorii inferiori în şedinţe, anual sau de cîte ori este nevoie;
k) este ordonatorul mijloacelor financiare, administrează bunurile
Procuraturii.
Procurorul General prezintă anual Parlamentului raport despre starea legalităţii
şi ordinii de drept din ţară, precum şi despre măsurile întreprinse pentru redresarea
ei. Raportul Procurorului General este făcut public şi se plasează în internet pe
pagina oficială a Procuraturii.
Prim-adjunctul şi doi adjuncţi ai Procurorului General:
a) organizează şi conduc activităţile de bază ale organelor Procuraturii
potrivit competenţei;

37
 b) exercită alte atribuţii la decizia Procurorului General.
În absenţa Procurorului General sau în imposibilitatea de exercitare a funcţiilor
sale, atribuţiile lui sînt exercitate de prim-adjunctul, iar în lipsa acestuia, de un
adjunct, în temeiul unui ordin emis de Procurorul General.
Subdiviziunile organelor Procuraturii sînt conduse de procurori-şefi, ajutaţi de
adjuncţi.
Procurorii-şefi ai subdiviziunilor organelor Procuraturii:
a) organizează şi coordonează activitatea procurorilor şi a personalului
auxiliar din subordine, decid asupra atribuţiilor şi obligaţiilor acestora;
b) exercită alte atribuţii la indicaţia procurorului ierarhic superior şi a
adjuncţilor lui.
Procurorii teritoriali şi procurorii specializaţi reprezintă Procuratura în
teritoriu şi în domeniul respectiv, exercită atribuţiile care le revin potrivit
legislaţiei şi sînt ajutaţi de adjuncţi.
Ierarhia procurorilor, în raport cu funcţia ocupată în sistemul organelor
Procuraturii, se stabileşte în următoarea ordine:
a) Procurorul General;
b) prim-adjunctul şi adjuncţii Procurorului General;
c) procurorii-şefi ai subdiviziunilor Procuraturii Generale şi adjuncţii lor;
d) procurorii teritoriali şi procurorii specializaţi şi adjuncţii lor.
Procurorul UTA Găgăuzia, procurorul municipiului Chişinău şi adjuncţii lor
sînt ierarhic superiori procurorilor din teritoriul respectiv.
Procurorii-şefi ai subdiviziunilor organelor Procuraturii, procurorii teritoriali,
procurorii specializaţi şi adjuncţii lor sînt ierarhic superiori procurorilor din
subordine. Procurorii enumeraţi în ordine descrescătoare sînt ierarhic superiori
procurorilor indicaţi după ei.50

50
Legea cu privire la Procuratură,nr. 294-XVI din 25.12.2008,Capitolul III

38
 Ierarhia procurorilor constă în subordonarea procurorilor cu o funcţie inferioară
celor cu o funcţie superioară, precum şi în obligaţia procurorilor de a executa şi a
respecta ordinele, dispoziţiile, indicaţiile şi instrucţiunile metodologice şi de
reglementare pe care le primesc de la procurorii ierarhic superiori. În cadrul
Procuraturii activează procurori, personal auxiliar şi personal tehnic.Statutul
procurorilor este reglementat prin Legea cu privire la Procuratură .
Personalul auxiliar funcţionează în subdiviziunile Procuraturii Generale, în
procuraturile teritoriale, în procuraturile specializate şi contribuie la exercitarea
atribuţiilor Procuraturii.Personalul tehnic efectuează deservirea tehnică a
organelor Procuraturii.51
Prin adoptarea Strategiei de Roformare a Sectorului Justiției a fost recunoscută
existenţa mai multor probleme care afectează activitatea sistemului organelor
Procuraturii. În consecinţă, s-a constat necesitatea efectuării unor intervenţii
orientate spre:
a. sporirea independenţei procesuale a procurorilor;
b. asigurarea specializării procurorilor pe cauze specifice şi examinarea
oportunităţii funcţionării procuraturilor specializate;
c. stabilirea unor criterii şi a unei proceduri clare şi transparente de
selectare, numire şi promovare a procurorilor;
d. revizuirea procedurii de numire a Procurorului General;
e. reexaminarea regulilor privind răspunderea procurorilor;
f. fortificarea capacităţilor Consiliului Superior al Procurorilor.
În vederea realizării obiectivelor trasate de Strategie şi a acţiunilor indicate în
Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei, prin Ordinul comun al
Ministrului Justiţiei şi Procurorului General nr. 307/46, din 11 iulie 2013, a fost
constituit Grupul de lucru pentru elaborarea proiectelor de legi cu privire la
activitatea sistemului organelor procuraturii. Grupul de lucru a elaborat concepţie,
care vine cu soluţii la problemele identificate în documentele de politici
51
Legea cu privire la Procuratură,nr. 294-XVI din 25.12.2008,Capitolul V
39
menţionate şi la alte probleme vizînd activitatea Procuraturii. 52

Capitolul 2. Atribuțiile procurorului în faza de judecată

§1. Atribuțiile procurorului la examinarea cauzei penale în

instanța de judecată
Noțiunea de “judecată” semnifică, în sensul ei restrîns, operațiunea de logică
practică și juridică prin care un organ cu competență jurisdicțională soluționează
un conflict de drept cu care a fost învestit. Prin“judecată”ca fază a procesului
penal se înțelege acea etapă procesuală care se desfășoară în fața instanțelor
penale din momentul sesizării inițiale și pînă la soluționarea definitivă a cauzei
penale.53
În ordine succesivă și progresivă profilăm deci fazele procesului penal:
- Faza de sesizare organului de urmărire penală
- Faza de Urmărire penală
- Faza de judecată
- Faza de punere în executare a hotărîrilor judecătorești
Faza de judecată începe odată cu sesizarea instanței și cuprinde activitățile
procesuale desfășurate de către instanța judecătorească, cu participarea de regulă a
procurorului, pentru soluționarea fondului cauzei, rolul principal în această fază
revenindu-i instanței judecatorești care potrivit prerogativelor sale pronunță
hotărîrea judecătorească.
Actul prin care se sesizează instanța de judecată îl constituie rechizitoriul.

52
Legea nr.231 privind adoptarea Strategiei de reformare a sectorului justiției
53
Ion Neagu, Carmen- Silvia Paraschiv, Mircea damaschin, Drept Procesual Penal, Curs selective pentru licență,
București 2003, pag. 196
40
 Termenul “rechizitoriu”își are originea în cuv. latin “requisitus” ceea ce
înseamnă cercetat, cerut, solicitat.54
Spre deosebire de Codul de procedură penală din 1961, prevederile procesual-
penale în vigoare pun capăt discuţiilor privitor la calitatea procurorului în judecată
atribuindu-i poziţia de parte în proces şi subiect principal al acuzării. 55
Dispoziția alineatului 1 al articolului 51 al codului de procedură penală relevă
pregnant atribuțiile procurorului, definindu-l ca fiind persoana care, în limitele
competenţei sale, exercită sau, după caz, conduce în numele statului urmărirea
penală, reprezintă învinuirea în instanța de judecată, exercită sau, după caz,
conduceşi alte atribuţii prevăzute de Codul de procedură penală al RM.
Procurorul, în cazul în care, după verificarea lucrărilor de urmărire penală,
constată că sunt îndeplinite toate condițiile, sunt suficiente probe și acestea
întrunesc condițiile legale pentru trimiterea în judecată, întocmește
recchizitoriul.56
Rechizitoriul, după prezentarea materialelor de urmărire penală, urmează a fi
întocmit imediat sau în limitele termenului rezonabil de către procuror. 57
Cauza se trimite în judecată de către procurorul care a întocmit rechizitoriul.
În cazul în care învinuitul se abţine de a se prezenta pentru a lua cunoştinţă de
materialele cauzei şi a primi rechizitoriul, procurorul trimite cauza în judecată fără
efectuarea acestor acţiuni procesuale, dar cu anexarea la dosar a probelor care
confirmă abţinerea învinuitului, iar în cazul sustragerii - şi a informaţiei despre
măsurile luate pentru căutarea acestuia, dacă judecarea cauzei este posibilă în lipsa
învinuitului. În situaţia data, copia de pe rechizitoriu se înmînează, în mod
obligatoriu, apărătorului învinuitului şi reprezentantului lui legal, cărora li se
prezintă şi materialele cauzei pentru a lua cunoştinţă de ele.Toate cererile,
54
Ibidem, pag. 187
55
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedlețchi, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal, pag.174
56
Ion Neagu, Carmen- Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept Procesual Penal, Curs selective pentru licență,
București 2003, pag. 187
57
Codul de procedură penală al RM. Alin.(1) art.296
41
plîngerile şi demersurile înaintate după trimiterea cauzei în judecată se
soluţionează de către instanţa care judecă cauza. În cazul în care inculpatul se află
în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu, procurorul va trimite cauza în
judecată cu cel puţin 10 zile pînă la expirarea termenului de arest stabilit. 58
Susținerea acuzației de stat în instanța de judecată este considerată una din
formele de luptă a procurorului pentru legalitate. Susținerea acuzării de către
procuror a acuzării în judecată prezintă o realizare concretă, într-o formă
specifică, a funției de supraveghere a legalității.59
Procurorul, în limitele competenţei sale, sesizează instanţele de judecată în
vederea judecării cauzelor penale, reprezintă învinuirea de stat în toate cauzele
penale pe principiul contradictorialităţii, exercită căile de atac împotriva
hotărîrilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege, cît și în cauzele civile. 60
Specialiștii sovietici susțineau că procurorul care pledează în instanța de
judecată are statutul procesual de parte în process, care are împotriva sa apărarea,
ca parte egală cu el în drepturi.Prin conținutul funcției exercitate, al activității
desfășurate în judecată, procurorul este organ al ocrotirii legalității, funcție
exercitată întotdeauna și pretutindeni, în orce domeniu al activității sale, deoarece
susținerea acuzării în instant judecătorească nu este altceva decît una din formele
de realizare de către procuror a funcției de organ de supraveghere a legalității. 61
În același mod este apreciat statutul procesual al procurorului în judecată și de
alți autori, care consideră că atît în teorie cît și în practică nu se poate renunța la
termenul “parte”. Procurorul acuzîndul pe inculpat, apără legea, întrucît acuzarea
constituie nu un scop în sine, ci doar un mijloc de combatere a criminalității, o

58
Codul de procedură penală, art.297
59
И.Д. Перлов, Судебноеследствиевсоветскомуголовномпроцессе,Москва, 1955, pag.109, în Drept procesual
penal, Ig.Dolea, D. Roman, Iu.Sedlețchi, T. Vizdoagă, V.Rotaru, Adrian Cerbu, S.Ursu pag.175
60
Legea cu privire la procuratură Nr. 294 din 25.12.2008 Art.13-14
61
М.С. Строгович, Курссоветскогоуголовногопроцесса, Москва, 1968, în Drept procesual penal, Ig.Dolea, D.
Roman, Iu. Sedlițchi, Tatiana Vizdoagă, Vasile, Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu pag.175
42
modalitate de consolidare a legalității, ale cărei interese le apără procuratura,
inclusiv procurorul care susține acuzarea în proces.62
Din punct de vedere semantic, a acuzaînseamnă a întreprinde anumite acţiuni
privind o persoană, a-i dovedi vinovăţia în încălcarea normelor de comportament,
a o demasca într-o faptă ilegală, reprobatoare. 63Dat fiind că în procedura penală
este vorba doar despre infracţiuni, prin acuzare se desemnează activitatea
procesuală strict reglementată de lege în scopul demascării făptuitorului.
Doctrina şi jurisprudenţa include în termenul acuzare patru componente
semantice. Primul reflectă activitatea organului sau a subiectului acuzator, care
demască o anumită persoană în săvîrşirea infracţiunii, al doilea redă activitatea
acuzatorului în calitatea sa de parte; al treilea indică obiectul acuzării şi cel de-al
patrulea sens este legat de denumirea procurorului ca parte a acuzării în judecată.
Primele două sensuri se referă la exercitarea funcţiei de acuzare.
Făcînd abstracţie de unele divergenţe neprincipiale,se poate de afirmat că
acuzarea cuprinde:
a) descrierea în actele procedurale a acţiunii (inacţiunii) ilicite, incriminate
unei persoane concrete;
b) activitatea procesuală a organelor şi a persoanelor autorizate cu acest drept
în scopul demascării vinovatului de săvîrşirea infracţiunii şi condamnarea lui. 64
Acuzarea trebuie distinsă în sens material (substanţial) şi în sens procesual.
Sensul material (substanţial) al acuzării cuprinde totalitatea faptelor social-
periculoase şi ilicite, stabilite în cauză şi incriminate potrivit legii penale, pentru
care persoana este condamnată, iar sensul procesual – activitatea legală a
organelor şi persoanelor competente în vederea demascării făptuitorului în
săvîrşirea faptei incriminate şi a argumentării răspunderii penale în scopul
condamnării lui.
62
Р.Д.Рахунов, Участники уголовно-процессуальной деятельности,Москва 1960, , în Drept procesual penal,
Ig.Dolea, D. Roman, Iu. Sedlițchi, Tatiana Vizdoagă, Vasile, Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu pag.175
63
Dicționar Explixativ al limbii române, Chișinău, 1999, p.197
64
Tatiana Vizdoagă, Exercitarea acuzării în instanța de fond: probleme și perspective. Rezumatul tezei de doctor în
drept, Chișinău, 2002, p.4
43
 Acuzarea în sens material conţine trei elemente structurale: fabula, formularea
juridică şi încadrarea juridică.
Fabula acuzării cuprinde faptele stabilite în cauză, reprezentînd latura de fapt,
întotdeauna strict individuală şi irepetabilă.
Stabilirea faptelor ce constituie fabula acuzării, relevarea indicilor lor juridici
creează condiţiile necesare, premisele pentru următoarea parte componentă a
acuzării – încadrarea juridică. Aici se are în vedere rezultatul activităţii de
acuzare, adică recunoaşterea oficială şi fixarea corespunzătoare a concluziei că
fapta încriminată cu formularea juridică respectivă cade sub incidenţa unei
anumite norme de drept penal.
Participarea procurorului la judecarea cauzei este obligatorie şi el îşi exercită
atribuţiile prevăzute pentru faza respectivă. La judecarea cauzei în primă instanţă
participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de
sine stătător urmărirea penală în cauza dată. În caz de imposibilitate a participării
acestuia, procurorul ierarhic superior dispune participarea la şedinţă a altui
procuror. În caz de necesitate, procurorul ierarhic superior poate dispune
participarea unui grup de procurori.65
Modul obligatoriu de participare al procurorului în instant de judecată este
relevant din rolul desoebit pe care procurorul îl are în asigurarea respectării legii,
dispozițiilor procesual- penale.66
Activitatea desfăşurată de către procuror şi statutul procesual în instanţa de
judecată sunt determinate de principiul contradictorialităţii, ceea ce înseamnă că:
- acuzatorul susţine acuzarea în instanţa de judecată, dar nu el soluţionează
cauza. Soluţionarea chestiunii despre vinovăţia inculpatului, este prerogativa
judecăţii, care acţionează în exclusivitate ca organ al justiţiei;
- acuzatorul şi inculpatul pledează în proces în calitate de părţi, adică în calitate
de astfel de participanţi, care au un anumit interes procesual şi cărora legea le-a
65
Codul de procedură penală al RM, alin.(1) art.320
66
Ion Neagu, Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept Procesual Penal, Curs Selectiv pentru lucență,
București 2003, pag.214
44
oferit drepturi egale pentru dovedirea propriilor afirmaţii şi contestării
argumentelor celuilalt (ale părţii adverse);
- instanţa de judecată nu este dependentă de poziţiile părţilor, ea analizează sub
toate aspectele probele prezentate de ele, în baza cărora pronunţă hotărîrea.
Egalitatea procurorului cu celelalte părţi poate fi apreciată în sensul că
procurorul,ca parte a acuzării, inculpatul şi apărătorul, ca parte a apărării, dispun
de drepturi procesuale egale, care le permit a-şi susţine şi a-şi argumenta
declaraţiile şi afirmaţiile, a-şi dovedi justeţea şi legalitatea revendicărilor sale. În
acelaşi timp, drepturile procesuale oferă posibilitatea de a contesta, a demonstra
netemeinicia şi inconsistenţa afirmaţiilor părţii adverse. Egalitatea drepturilor
procurorului cu a celorlalte părţi poate fi interpretată şi în sensul datoriei lui de a
se supune, de rînd cu alte părţi, unui regulament de procedură unic privitor la
comportamentul părţilor şi forma activităţii lor în instanţă.În acest scop, prezintă
în şedinţa de judecată probele acumulate în cadrul urmăririi penală.
În condiţiile contradictorialităţii procesului judiciar penal procurorul participă
la examinarea probelor prezentate de partea apărării, prezintă noi probe necesare
pentru confirmarea acuzării, face demersuri și își expune părerea asupra
chestiunilor ce apar în timpul dezbaterilor judiciare. Fapt ce în opinia unor
specialiști din domeniul jurisprudenței constituie o lacună în prevederile
alineatului respectiv, întrucîtdezbaterile judiciare, potrivit art. 377-378 CPP,
reprezintă cea de-a treia etapă a judecăţii în prima instanţă astfel după terminarea
cercetării judecătoreşti, preşedintele şedinţei de judecată anunţă dezbaterile
judiciare care constau din cuvîntările procurorului, părţii vătămate, părţii civile,
părţii civilmente responsabile, apărătorului şi inculpatului cînd apărătorul nu
participă în cauza dată sau dacă inculpatul cere cuvîntul. 67
Procurorul care participă în instanța de judecată poate cere cauza penală pentru
a formula inculpatului o acuzare mai gravă, pentru a administra noi probe dacă în

67
Igor.Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedlețchi, Tatiana Vizdoagă,Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal –, pag.175-178- Calitatea procurorului în judecată,pag 177-178
45
urma cercetării judecătorești se constată că inculpatul a săvîrșit și alte infracțiuni,
iar probele sunt insuficiente, poate modifica încadrarea juridică a infracțiunii
săvîrșite de inculpat dacă cercetările judiciare confirmă că inculpatul a săvîrșit
această infracțiune.68
Un rol aparte în şedinţa de judecată îl are dreptul procurorului de a face
demersuri şi de a-şi expune părerea asupra chestiunilor ce apar în timpul
judecăţii. Demersul se cere a fi motivat. Dacă se înaintează cîteva demersuri sau
un demers conţine mai multe solicitări, motivarea trebuie adusă în raport cu
fiecare. În scopul obţinerii unei concludenţe maxime, acuzatorii trebuie să-şi
expună gîndurile clar, precis, cu argumentare prin lege.
Unii juriști susțin că unii procurori, nedorind să-şi motiveze atitudinea faţă de
cererea făcută, propun instanţei să lase chestiunea deschisă, cu soluţionare pe
parcursul cercetării judecătoreşti. Neobiectînd împotriva faptului că la etapa
pregătitoare ar putea fi înaintate cereri, care pot fi soluţionate numai în cadrul
cerecetării judecătoreşti, este necesar de considerat a fi absolut neîntemeiat cînd
astfel de excepţii devin regulă.
În literatura juridică a fost expusă opinia că lăsarea demersului fără rezolvare
limitează drepturile participantului la proces care a înaintat-o. În asemenea situaţie
el e lipsit de posibilitatea de a folosi ceea ce cere pentru susţinerea poziţiei sale la
cercetarea judecătorească. În afară de aceasta, dacă instanţa va reveni la
examinarea cererii făcute la sfîrşitul anchetei judecătoreşti, atunci, în cazul
satisfacerii ei, inevitabil e tergiversează procesul judiciar. 69
Avînd în vedere că în cursul judecării sunt prezentate probele acumulate la
urmărirea penală, în plus putîndu-se administra şi probe noi este posibil ca să
apară date care conduc la concluzia că încadrarea juridică dată faptei trebuie
schimbată.Prin urmare, dacă probele cercetate în şedinţa de judecată dovedesc
incontestabil că inculpatul a săvîrşit o faptă mai gravă sau a săvîrşit şi alte
68
Codul de procedură penală, pct.3)-4) alin.(1) art.53
69
Igor.Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedlețchi, Tatiana Vizdoagă,Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal –, pag.175-178- Calitatea procurorului în judecată,pag. 178
46
infracţiuni decît cea încriminată prin rechizitoriu, procurorul care participă la
judecarea cauzei penale în primă instanţă, conform pct.3) alin. (1) art. 53 , solicită
de la instanţă cauza pentru a formula o acuzare mai gravă. 70
Încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către organele judiciare a
unei concordanțe între conținutul legal al infracțiunii și conținutul concret al
acesteia. Avînd în vedere că în cursul judecății sunt readministrate probele din
urmărirea penală, în plus putîndu-se administra și probe noi este posibil ca să
apară date care conduc la concluzia că încadrarea juridică dată faptei prin actul de
sesizare a instanței de judecată trebuie schimbată. Instanța este obligată să pună în
discuție noua încadrare juridică și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să
ceară amînarea ședinței pentru a-și pregăti apărarea.71
Astfel potrivit dispoziției alin.(1) art.326 Cod de procedură penală al Republicii
Moldova procurorul care participă la judecarea cauzei penale în primă instanţă şi
în instanţa de apel este în drept să modifice, prin ordonanţă, învinuirea adusă
inculpatului în cadrul urmăririi penale în sensul agravării ei dacă probele cercetate
în şedinţa de judecată dovedesc incontestabil că inculpatul a săvîrşit o infracţiune
mai gravă decît cea incriminată anterior, aducînd la cunoştinţă inculpatului,
apărătorului lui şi, după caz, reprezentantului legal al inculpatului noua învinuire.
În asemenea situaţie, instanţa, la cererea inculpatului şi a apărătorului lui, acordă
termen necesar pentru pregătirea apărării de noua învinuire, după ce judecarea
cauzei continuă. În instanţa de apel, procurorul poate modifica acuzarea în sensul
agravării doar în cazul în care a declarat apel.
Dacă, în cadrul judecării cauzei, se constată că inculpatul a săvîrşit o altă
infracţiune sau că au apărut circumstanţe noi care vor influenţa la încadrarea
juridică a învinuirii aduse lui, sau că infracţiunea incriminată a fost comisă în
coparticipare cu altă persoană care a fost scoasă neîntemeiat sau ilegal de sub
70
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iu.Sedlețchi, T. Vizdoagă,V.Rotaru, A. Cerbu, S.Ursu Drept procesual penal,
Calitatea procurorului în judecată,pag 177-178
71
Ion Neagu, Carmen- Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept Procesual Penal, Curs selective pentru licență,
București 2003, pag. 233-234

47
urmărire penală, instanţa, la cererea procurorului, amînă examinarea cauzei pe un
termen de pînă la o lună şi o restituie procurorului pentru efectuarea urmăririi
penale privind această infracţiune sau pentru reluarea urmăririi penale, în modul
stabilit la art.287 CPP al RM care prevede reluarea urmăririi penale după
încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea
persoanei de sub învinuire de către procurorul ierarhic superior prin ordonanță
dacă ulterior se constată că nu a existat în fapt cauza care a determinat luarea
acestei măsuri sau că a dispărut circumstanța pe care se întemeiat încetarea
urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea persoanei de sub învinuire -
pentru formularea unei învinuiri noi şi înaintarea acesteia inculpatului, cu
participarea apărătorului. În primul caz, instanţa restituie dosarul penal fără
rechizitoriu şi fără procesul-verbal al şedinţei de judecată şi anexele la el, iar în
situaţia cînd cauza se restituie procurorului în vederea reluării urmăririi penale în
privinţa persoanei scoase anterior de sub urmărire penală pentru aceeaşi faptă,
instanţa restituie dosarul penal cu rechizitoriu. După aceasta, materialele noi,
dobîndite în cadrul urmăririi penale, se aduc la cunoştinţă inculpatului,
apărătorului acestuia şi celorlalţi participanţi interesaţi, în condiţiile prevederilor
art.293 şi 294, apoi cauza se prezintă în instanţa respectivă pentru continuarea
judecării. La demersul procurorului, termenul stabilit în poate fi prelungit de
instanţă pînă la 2 luni, la expirarea căruia cauza, în mod obligatoriu, se trimite
instanţei pentru continuarea judecării.
Dacă noua încadrare juridică atrage competenţa de judecată a instanţei ierarhic
superioare se va proceda conform dispoziţiilor art. 44 CPP al RM- Declinarea de
competență a instanței de judecată .
Procurorul are capacitateade a modifica încadrarea juridică a infracţiunii
săvîrşite de inculpat dacă în cursul cercetărilor judecătoreşti se va constata faptul
săvîrşirii unei infracţiuni cu un grad de pericol social mai redus prin:
a) excluderea circumstanţelor agravante;

48
 b) reîncadrarea după o nouă normă a Codului penal care prevede o pedeapsă
mai blîndă.72
Potrivit punctului 5 art.53 CPP al RM în cazul efectuării incomplete a urmăririi
penale, procurorul înaintează demers instanţei cu scopul amînării şedinţei de
judecată, întreruperii examinării cauzei penale, pe o perioadă de pînă la o lună
pentru a înainta noi probe care confirmă acuzarea. Dacă prezentarea probelor noi
în termenul indicat nu s-a efectuat, instanţa va scoate soluţia în baza probelor
existente.
Prin efectuarea incompletă a urmăririi penale se are în vedere încălcarea
cerinţelor cercetării sub toate aspectele, complet şi obiectiv a tuturor
circumstanţelor cauzei.
Sub aspectul administrării probelor noi se arată punctul 6alin. (1) art. 53 CPP-
procurorul dă indicaţii în scris organului de urmărire penală privitor la efectuarea
acţiunilor procesuale în acest scop.
Potrivit punctului 7 alin.(1) art.53 CPP al RM procurorul dispune, printr-o
ordonanţă, aducerea silită în instanţa de judecată, în condiţiile art.199 CPP al RM,
a persoanelor incluse în lista prezentată instanţei, precum şi a persoanelor
solicitate pentru administrarea probelor noi sau suplimentare și care se eschivează
de la primirea citației, se ascunde de organul de urmărire penală sau instanță, nu
are loc permanent de trai. Nu vor fi supuse aducerii silite minorii în vîrstă de pînă
la 14 ani, femeile gravide, persoanele bolnave, starea cărora este confirmată prin
certificat medical eliberat de o instituție medicală de stat.
Potrivit punctului 8 alin.(1) art.53 CPP al RM procurorulîşi expune părerea în
dezbaterile judiciare asupra faptei infracţionale săvîrşite de inculpat, încadrării ei
în baza legii penale şi pedepsei care urmează a fi aplicată.

72
Igor Dolea, Dumitru, Roman, Iurie Sedlețci, Tatiana Vizdoagă,Comentariu al Codului de procedură penală al
RM, alin. (1) art. 53
49
 Procurorul poate declara apel sau, după caz, recurs privind latura penală și
latura civilă a cauzei.73
În dezbaterile judiciare procurorul ţine discursul în acuzare prin care face
totalurile întregii sale activităţi desfăşurate.
Procurorul, în caz de constatare a unei infracțiuni de audiență, primind
procesul-verbal de constatare a infracțiunii de audiență procedează la efectuarea
urmăririi penale.74
Neprezentarea procurorului la şedinţa de judecată atrage amînarea şedinţei cu
informarea despre acest fapt a procurorului ierarhic superior. Pentru lipsă
nemotivată, procurorul este sancţionat cu amendă judiciară în cazul în care aceasta
a dus la cheltuieli judiciare suplimentare. Dacă, pe parcursul judecării cauzei, se
constată că procurorul este în imposibilitate de a participa în continuare la şedinţă,
el poate fi înlocuit cu un alt procuror. Procurorului care a intervenit în proces
instanţa îi oferă timp suficient pentru a lua cunoştinţă de materialele cauzei,
inclusiv de cele cercetate în instanţă, şi pentru a se pregăti de participarea de mai
departe în proces, însă înlocuirea procurorului nu necesită reluarea judecării
cauzei de la început. Procurorul este în drept să solicite repetarea unor acţiuni
procesuale deja efectuate în şedinţă în lipsa lui dacă are de concretizat chestiuni
suplimentare. Dacă, în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de
instanţa de judecată nu confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este
obligat să renunţe parţial sau integral la învinuire. Renunţarea procurorului la
învinuire se face prin ordonanţă motivată şi atrage adoptarea de către instanţa de
judecată a unei sentinţe de achitare sau de încetare a procesului penal. 75
Procurorul în caz dacă instanța de judecată a pronunțat o sentință de achitare pe
motiv că fapta nu a fost săvîrșită de inculpat, solicit și acestuia I se restituie
dosarul penal și acesta reia urmărirea penală în vederea identificării făptuitorului

73
Codul de procedură penală al RM pct. 9) alin.(1) art. 53
74
Ion Neagu, Carmen- Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin, Drept Procesual Penal, Curs selective pentru licență,
București 2003, pag. 204-205
75
Codul de urmărire penală al RM, pct.3)-5) art.320
50
infracțiunii.76
Dacă procurorul încalcă ordinea ședinței de judecată și nu se supun dispozițiilor
președintelui ședinței de judecată, ei pot și sancționați cu amendă judiciară și
despre comportamentul lor sunt informați Procurorul General și ministrul
Justiției.77

§2. Atribuțiile procurorului la exercitarea căilor ordinare și

extraordinare de atac
În înfăptuitrea justiției este inevitabilă săvîrșirea unor erori, fapt ce este
condiționat de mai mulți factori, motiv pentru care a fost prevăzută posibilitatea
reparării acestor erori, în caz de depistare. Acest fapt a și condiționat existența în
procedura penală a instituției “căile de atac”, ce are ca scop preîntîmpinarea și
înlăturarea erorilor în sfera de realizare a justiției. Prin intermediul căilor de atac
este posibilă o nouă examinare a procesului, cu desființarea totală sau parțială a
hotărîrii.
Cauza penală în Republica Moldova se judecă în prima instanță cu posibilitatea
judecării ei în apel și în recurs. Gradele de jurusdicție permit utilizarea normală a
căilor ordinare de atac și contribuie la realizarea principiilor fundamentale
stipulează, în diverse convenții internaționale, căile ordinare și extraordinare de
atac urmează să ridice calitatea actului de justiție, instituții de preîntîmpinare și
înlăturare a erorilor în sfera de realizare a justiție.78
Prin căi de atac se înțelege toate căile oferite de lege părților și terților în
vederea obținerii unei noi hotărîri într-un litigiu asupra căruia există deja decizia
unei instanțe. Căile de atac sunt o instituție creată în scopul preîntîmpinării și
lichidării erorilor în sfera de realizare a justiției. Ele sunt mijloacele procesuale
care permit un nou examen al procesului în care s-a pronunțat una sau chiar mai

76
Codul de procedură penală al RM, art. 3961
77
Codul de procedură penală al RM, alin.(3) art.334
78
Alexei Barbăneagră, Căile legale de atac în procesul penal
51
multe hotărîri judecătorești, în vederea desființării , totale sau parțiale a acestora
atunci cînd sunt greșite, în fapt sau în drept.Finalitatea și totodată, rațiunea căilor
de atac sunt realizate în condițiile cele mai bune ale justiției și asigură aplicarea
uniformă a legii de către toate instanțele judecătorești. Ele apar ca niște remedii
procedurale contra eventualelor greșeli comise din cauza părților sau judecătorilor,
în împărțirea dreptății. Căile de atac implică deci o prezumție de eventuală
îndreptare în privința judecății ce va urma.79
La baza reglementării căilor legale de atac, ca instituție a dreptului procesual
penal se află cîteva principii precum orce hotărîre judecătorească, dată în
soluționare unei cauze penale poate constitui- în absența unei dispoziții contrare
obiectul unei căi de atac, reglementarea căilor de atac este instituită în interesul
general, căile de atac de regulă nu pot folosi decît celor care le-au exercitat. 80
La soluționarea căilor de atac este exclusă agravarea situației în propria cale de
atac, cu excepția cînd calea de atac este folosită de către procuror, care folosește
calea de atac nu în folosul personal.81
La folosirea căilor de atac trebuie întunite anumite condiții precum să existe
obiectul căii de atac, adică o hotărîre judecătorească, fie fondul cauzei (sentință,
decizie), fie vreun, incident sau chestiune premărgătoare rezolvării cauzei în fond
(încheiere), se va folosi numai acea cale de atac posibilă prevăzută de lege, adică
nu se vor folosi două căi de atac odată sau o cale care cere un alt mod de atac, să
existe dreptul persoanei căreia legea îi recunoaște în mod abstract dreptul de a
folosi calea de atac, căile trebuie să fie declarate într-un anumit termen, în caz că
legea prevede un asemenea termen- și în modul prescris de lege.82
Distingem căi de atac ordinareși căi de atac extraordinare.
Căile ordinare sunt cele îndreptate împotriva hotărîrilor judecătorești care nu
sunt definitive, din care fac parte apelul și recursul ordinar.Recursul ordinar la

79
Mircea Iuga, Căile legale de atac în procesul penal, pag.5-6
80
Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru, Căile ordinare de atac în procesul penal, București 2007, pag.8-9
81
Ibidem, pag.13
82
Mircea Iuga, Căile legale de atac în procesul penal, pag.14
52
rîndul său se aplică îmoptriva hotărîrilor instanțelor de apel și împotriva hotărîrilor
judecătorești pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul.
Căile extraordinare de atac sunt cele îndreptate împotriva hotărîrilor
judecătorești rămase definitive atît prin nerecurare, cît și după examinarea în apel
sau recurs. Distingem din categoria căilor extraordinare de atac recursul în
anulare și revizuirea procesului penal.
Dreptul procesual român distinge căi ordinare de atac precum apelul și
recursul. Toate celelalte – contestația în anulare, revizuirea și recursul în interesul
legii, sunt căi extraordinare de atac.83
Apelul este o cale de atac ordinară, dat fiind faptul că aparține desfășurării
obișnuite a procesului penal înmpiedicînd rămînerea definitivă a hotărîrii
pronunțate de prima instanță și este o cale de atac de fapt și de drept, deoarece
prin declararea lui, este supusă în întregime de fapt și de drept unei noi judecăți în
fața instanței de control competente. Efectul devolutiv al apelului sub acest aspect
este total.84
Procurorul este posesor deplin al dreptului de apel, apelul se declară de către
procurorul care a participat la examinarea cauzei și pronunțării hotărîrii supuse
apelului.85
Potrivit punctului 9 alin.(1) art.53 procurorul declară apel sau, după caz, recurs
privind latura penală şi latura civilă a cauzei, le retrage în modul prevăzut de
Codul de procedură penală al Republicii Moldova.
Procurorul care a participat la judecarea cauzei exercită căile ordinare de atac în
condiţiile articolelor 401, 421, 438 CPP al RM, astfel:
Procurorul poate declara apel în ceea ce priveşte latura penală și latura civilă. 86
Dacă procurorul care a participat la judecarea cauzei a declarat în termen apel
în defavoarea inculpatului, procurorul participant în instanța de apel, în termen de
83
Theodor Mreju, Bogdan Mreju, Căile ordinare de atac în procesul penal, aspect teoretice și jurisprudența în
materie, București 2007 pag.10
84
Ibidem,pag.67
85
Ibidem, pag.27
86
Codul de procedură penală al RM, alin.(1) art.401
53
15 zile de la data primirii de către parte a copiei apelului declarat, poate declara
apel suplimentar, în care poate invoca motive adăugătoare de apel. 87
Apelul procurorului produce efect devolutiv nu numai în ceea ce privește
aspectele ce interesează justiția în general pe care procurorul, funcționînd în
cadrul procuraturii, urmează să le apere, ci și față de toate persoanele ce au fost
părți în proces, atît în favoarea, cît și în defavoarea lor.88
Pot fi supuse supuse apelului numai sentinţele prin care cauza a fost rezolvată
în fond în urma judecării în primă instanţă. Fiind o cale de atac de fapt şi de drept,
procurorul va folosi apelul se împotriva hotărârilor pronunţate de o instanţă
inferioară. Prin apel se va face o reexaminare a cauzei şi a judecăţii anterioare de
către instanţa superioară. Apelul poate fi adresat numai instanţei superioare. În
apel sunt examinate toate chestiunile de fapt şi de drept, adică cauza este supusă
unui control judecătoresc complex, verificând hotărârile atacate sub toate
aspectele – asupra chestiunilor cu privire la fapte şi a celor cu privire la
respectarea şi aplicarea corectă a legii. Apelul declanşează o nouă judecată a
cauzei în fond, verificându-se hotărârea atacată pe baza probelor examinate de
prima instanţă conform materialelor din dosar şi a oricăror documente noi
examinate de instanţa de apel.Instanţa de apel este liberă în vederea aprecierii
probelor, faţă de concluziile primei instanţe, având în vedere dreptul de apreciere
a probelor, administrare la cererea părţilor a oricăror probe noi pe care le
consideră necesare.
Sentinţele care pot fi atacate cu apel de către procuror, pot fi grupate în
următoarele categorii: sentinţele prin care se soluţionează latura penală şi latura
civilă a cauzei, sentinţele de achitare, sentinţele de condamnare, sentinţe de
încetare a procesului.89
Este posibil apelul asupra cauzei integral, cât şi apelarea separată a laturii
penale, fie a laturii civile a cauzei.
87
Codul de procedură penală al RM, alin.(4) art.402
88
Ibidem, pag.41
89
Codul de procedură penală al RM, art.389-391
54
 Pot fi supuse apelului sentinţele pronunţate la judecarea cauzelor cu aplicarea
procedurilor speciale: procedura în cauzele privind minorii, procedura aplicării
măsurilor de constrângere cu caracter medical, procedura de urmărire şi judecare a
unor infracţiuni flagrante, procedura privind urmărirea penală şi judecarea
cauzelor privind infracţiunile săvârşite de persoane juridice.
Procurorul nu exercită apelul în numele propriu, în scopul realizării drepturilor
şi intereselor personale. Procurorul poate declara apel împotriva tuturor hotărârilor
susceptibile de a fi atacate pe această cale. Procurorul declară apel în ce priveşte
latura penală sau latura civilă în defavoarea sau în favoarea părţii, inclusiv şi a
inculpatului. Procurorul este obligat să facă apel împotriva hotărârilor judiciare
ilegale sau neîntemeiate. Dreptul procurorului de a declara apel în favoarea
inculpatului rămâne problemă controversată. Poate declara apel procurorul care
nemijlocit a participat la examinarea cauzei în fond sau de procurorul ierarhic
superior.90
Procurorul va depune cererea de apel la instanţa a cărei hotărâre se atacă, cu un
număr de copii conform numărului participanţilor la proces, cu excepţia persoanei
arestate. Lipsa copiilor respective nu este temei de a reţine trimiterea dosarului la
instanţa de apel . În situaţia când procurorul s-a adresat direct în instanţa de apel,
apelul nu va fi considerat nul, deoarece legea nu permite această situaţie ca motiv
de nulitate. Ca motiv de apel în cerere pot fi:
a) de fapt – generate prin aprecierea greşită a probelor ori a faptelor şi
circumstanţelor cauzei sau din insuficienţa probelor administrate, din
neconcordanţa acestora cu starea de fapt constatată de instanţă;
b) de drept – care cuprind orice violare sau aplicare greşită a legii
materiale sau procesuale;
Administrarea de noi probe poate avea loc doar la cererea procurorului sau
avocatului care nu au participat la examinarea cauzei în primă instanţă, chiar dacă

90
Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă, Comentariul codului de procedură penală, Editura Cartier Juridic,
Chişinău 2005, art.400
55
apelul este o cale de atac de fapt şi de drept. Excepţia în acest caz o constituie
situaţia când existenţa probei nu a fost cunoscută de către procuror sau avocat care
a participat la judecarea cauzei în primă instanţă sau dacă cererea de administra
probe a fost respinsă de către prima instanţă.91
În cazul declarării apelurilor suplimentare, copiile de pe apelurile suplimentare
se înmînează părților și se acordă timp necesar pentru pregătirea către judecarea
apelurilor.92
Procurorul care a declarat apel, după pronunțarea sentinței și pînă la expirarea
termenului de declarare a apelului poate renunța în mod expres la această cale de
atac.Procurorul care a declarat apelul își poate retrage apelul declarat. Apelul
declarat de procuror poate fi retras și de procurorul ierarhic superior.93
Corectarea erorilor necesită supunerea pricinii unei noi judecăți. Instituția care
creează această posibilitate este calea de atac de treapta a doua- recursul.
Recursul are de regulă un efect devolutiv parțial, limitat la chestiuni de drept.
În mod exceptional și recursul are un efect devolutiv, încetînd a fi o cale de atac
numai de drept în acele cazuri în care hotărîrile judecătorești nu sunt susceptibile
de a fi atacate cu apel.
Procurorul poate ataca cu recurs sentințele pronunțate de judecătorii privind
infracțiunile pentru săvîrșirea cărora legea prevede pedeapsa nonprivativă de
libertate, sentințele pronunțate de judecătoria Militară privind infracțiunile pentru
săvîrșirea cărora legea prevede pedeapsă nonprivativă de libertate, sentințele
pronunțate de Curtea de Apel, sentințele pronunțate de Curtea Supremă de justiție,
deciziile pronunțate ca instanțe de apel, de tribunale și de Curtea de Apel, cu
ezcepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. Procurorul care nu a
folosit apelul poate ataca cu recurs decizia prin care a fost admis apelul altei
personae dintre cele prevăzute de codul de procedură penală.

91
Codul de procedură penală al RM, art. 405
92
Codul de procedură penală al RM,alin.(6) art.402
93
Codul de procedură penală al RM, art. 406- 407
56
 Pentru procuror termenul de recurs curge curge de la momentul pronunțării
sentinței. Cererea de recurs trebuie să fie făcută nu mai tîrziu de 10 zile, de la
începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. 94
Potrivit prevederilor art.421CPP asupra deciziilor pronunțate de curțile de apel
ca instanțe de apel procurorul poate declara recurs. Deasemenea trebuie de
menționat că procurorul poate ataca cu recurs încheierile instanței de apel numai o
dată cu decizia recurată, cu excepția cazurilor cînd, potrivit legii, pot fi atacate
separat cu recurs. Procurorul va folosi recursul împotriva hotărîrilor instanțelor de
apel pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în
următoarele temeiuri:
1) nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după calitatea
persoanei;
2) instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori au fost încălcate prevederile
art.30, 31 şi 33 CPP;
3) şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile cînd legea prevede
altfel;
4) judecata a avut loc fără participarea procurorului, inculpatului, precum şi a
apărătorului, interpretului şi traducătorului, cînd participarea lor era obligatorie
potrivit legii;
5) cauza a fost judecată în primă instanţă sau în apel fără citarea legală a unei
părţi sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa
instanţa despre această imposibilitate;
6) instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel
sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori
motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar,
sau instanţa a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluţia instanţei;
7) instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege sau apelul a fost introdus
tardiv;
94
Mircea Iuga, Căile legale de atac în Procesul penal, pag.105
57
 8) nu au fost întrunite elementele infracţiunii sau instanţa a pronunţat o hotărîre
de condamnare pentru o altă faptă decît cea pentru care condamnatul a fost pus
sub învinuire, cu excepţia cazurilor reîncadrării juridice a acţiunilor lui în baza
unei legi mai blînde;
9) faptei săvîrşite i s-a dat o încadrare juridică greşită;
10) Curtea Constituţională a recunoscut neconstituţională prevederea legii
aplicate în cauza respectivă;95
Temeiurile menţionate la alin.(1) pot fi invocate în recurs doar în cazul în care
au fost invocate în apel sau încălcarea a avut loc în instanţa de apel.
Procurorul care nu a folosit apelul poate ataca cu recurs decizia instanței prin care
a fost admis apelul declarant din partea apărării.96
Dacă în exercitarea atribuţiilor a depistat acte administrative ilegale cu caracter
normativ sau individual, emise de un organ sau de o persoană cu funcţie de
răspundere, care încalcă drepturile şi libertăţile cetăţeanului, procurorul este în
drept să le conteste cu recurs.
Recursul va fi examinat de organul respectiv sau de persoana cu funcţie de
răspundere în termen de 10 zile de la data primirii lui, iar în cazul examinării de
un organ colegial, la prima lui şedinţă. Rezultatele examinării recursului se
comunică imediat în scris procurorului.
În caz de respingere neîntemeiată sau de neexaminare a recursului, procurorul
este în drept să reclame actul administrativ în instanţă de judecată competentă
pentru a fi declarat nul.97
De rînd cu dreptul de a declara recurs, procurorul are dreptul de a se folosi de
dreptul de a retrage recursul.
În cadrul examinării în instanţă de judecată a cauzelor penale, precum şi a
cauzelor civile, inclusiv de contencios administrativ, şi contravenţionale în care
procedura a fost intentată de procuror sau la care participarea lui este prevăzută de
95
Codul de procedură penală al RM alin (1) art. 427
96
Codul de procedură penală al RM, alin.(4) art.420
97
Legea cu privire la Procuratură nr.294- XVI din 25.12.2008 art.19
58
lege, acesta este în drept să utilizeze, după caz, căi ordinare şi extraordinare de
atac împotriva hotărîrilor pe care le consideră ilegale sau neîntemeiate. 98
Căile extraordinare de atac sunt mecanismul de corectare a erorilor îndreptate
împotriva hotărîrilor definitive, spre deosebire de căile ordinare, sub aspect
titularilor lor, este cu mult mai restrîns decît acela al căilor ordinare de atac, o
deosebire evidentă a căilor extraordinare de cele ordinare o constituie termenele
de exercitare, cele ale căilor extraordinare fiind cu mult mai mari. 99
Procurorul General şi adjuncţii lui sînt în drept să atace pe căi extraordinare de
atac hotărîrile judecătoreşti rămase definitive pe care le consideră ilegale sau
neîntemeiate.
Procurorul General şi adjuncţii luipot declara la Curtea Supremă de Justiţie
recurs în anulare împotriva hotărîrii judecătoreşti irevocabile după epuizarea
căilor ordinare de atac.100
Temeiurile pentru care procurorul poate cere recurs în anulare sunt prevăzute în
dispoziția art. 453 și anume: hotărîrile irevocabile pot fi atacate cu recurs în
anulare în scopul reparării erorilor de drept comise la judecarea cauzei, în cazul în
care un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente a afectat hotărîrea
atacată, inclusiv cînd Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează
Guvernul Republicii Moldova despre depunerea cererii.
Potrivit dispoziției art. 454 Recursul în anulare poate fi declarat de către
procuror în termen de 6 luni de la data rămînerii irevocabile a hotărîrii
judecătoreşti sau, în cazul în care cererea a fost comunicată Guvernului Republicii
Moldova de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la data comunicării
ei. Pe lîngă dreptul procurorului de a declara recurs în anulare, deasemenea
procuroprul dispune de dreptul de a retrage recursul în anulare, pînă la începerea
examinării lui.

98
Legea cu privire la Procuraturănr.294- XVI din 25.12.2008, art.20
99
Mircea Iuga- Căile legale de atac, pag. 15
100
Codul de procedură penală al RM, art.452
59
 Revizuirea cauzelor penale este a doua cale extraordinară de atac prin care
hotărîrile judecătorești ce nu reflect adevărul sunt scoase de sub autoritatea
lucrului judecat.101
Potrivit art.363 CPP al RM pot fi supuse revizuirii numai hotărîrile
judecătorești definitive.
Revizuirea are caracterul unei căi de atac de fapt, fiindcă ea provoacă o
reexaminare în fapt a cauzei penale.
Calea de atac a revizuirii, deşi este îndreptată contra hotărîrilor penale
irevocabile, are un echivalent procesual de reluare a urmăririi penale în caz de
redeschidere a acesteia. Redeschiderea urmăririi penale constituie un remediu
contra unei erori judiciare ce s-a produs la începutul procesului penal, în faza de
urmărire penală, şi în această procedură procesulă este reluată, iar restabilirea
adevărului duce la o altă soluţionare a cauzei penale decît cea dispusă anterior.
Revizuirea poate avea ca obiect fie latura penală, fie latura civilă, fie
ambelelaturi ale hotărîrii penale irevocabile.102
Dispoziţiile hotărîrii penale irevocabile trebuie date în soluţionarea fondului
cauzei şi pot fi de condamnare sau de achitare ori de încetare a procesului penal,
de obligare la despăgubiri civile sau de respingere a pretenţiilor civile.
La stabilirea cazurilor de revizuire s-a ţinut seama de cauzele care pot provoca
producerea de erori judiciare.
Procurorul potrivit art. 458 alin. (3) CPPpoate cere revizuirea laturii penale şi
laturii civile a cauzei în cazurile:
1) s-a constatat, prin sentinţă penală irevocabilă, comiterea unei infracţiuni în
timpul urmăririi penale sau în legătură cu judecarea cauzei;
2) s-au stabilit alte circumstanţe de care instanţa nu a avut cunoştinţă la
emiterea hotărîrii şi care, independent sau împreună cu circumstanţele stabilite
101
Mircea Iuga- Căile legale de atac, pag. 164

102
Codul de procedură penală al RM, alin.(1) art. 468
60
anterior, dovedesc că cel condamnat este nevinovat ori a săvîrşit o infracţiune mai
puţin gravă sau mai gravă decît cea pentru care a fost condamnat sau dovedesc că
cel achitat sau persoana cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal
este vinovat/vinovată;
3) două sau mai multe hotărîri judecătoreşti irevocabile nu se pot concilia;
4) Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţională prevederea legii
aplicată în cauza respectivă.
Procedura de revizuire poate fi inițiată de procuror din oficiu.
Dacă lipsesc temeiurile prevăzute la art.458 CPP, procurorul emite o ordonanţă
de refuz în deschiderea procedurii de revizuire, ordonanţă care este susceptibilă de
a fi atacată în modul prevăzut la art.313 CPP.103
În tot timpul efectuării cercetării circumstanţelor noi descoperite, Procurorul
General este în drept de a înainta demers de suspendare a executării hotărîrii în
limitele cererii de revizuire.104
Potrivit dispoziției art. 472 CPP al RM, procurorul este în drept să atace cu
recurs încheierea instanţei privind soluționarea chestiuniolor referitor la
executarea hotărîrilor judecătorești în termen de 15 zile.
Procurorul General şi adjuncţii lui, persoanele menţionate la art. 401 alin. (1)
pct. 2) adică inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă și pct. 3) partea
vătămată, în ce priveşte latura penală, pot declara la Curtea Supremă de Justiţie
recurs în anulare împotriva hotărîrii judecătoreşti irevocabile după epuizarea
căilor ordinare de atac. 105

§3. Alte drepturi și obligații de care dispune procurorul la judecarea

cauzei penale în instanța de judecată
Procurorul – acuzator de stat dispune şi de alte drepturi şi obligaţii, în special
cele reglementate în articolele 320,326, 328, 333, 336 CPP al RM.
103
Codul de procedură penală al RM, alin.(7) art.460
104
Codul de procedură penală al RM, alin.(8) art.460
105
Codul de procedură penală al RM art.452
61
 Participarea procurorului la judecarea cauzei este obligatorie şi el îşi exercită
atribuţiile prevăzute în art.53 CPP al RM. La judecarea cauzei în primă instanţă
participă procurorul care a condus urmărirea penală sau, după caz, a efectuat de
sine stătător urmărirea penală în cauza dată. În caz de imposibilitate a participării
acestuia, procurorul ierarhic superior dispune participarea la şedinţă a altui
procuror. În caz de necesitate, procurorul ierarhic superior poate dispune
participarea unui grup de procurori.
Reprezentînd învinuirea de stat, procurorul se călăuzeşte de dispoziţiile legii şi
de propria sa convingere bazată pe probele cercetate în şedinţa de judecată.
Neprezentarea procurorului la şedinţa de judecată atrage amînarea şedinţei cu
informarea despre acest fapt a procurorului ierarhic superior. Pentru lipsă
nemotivată, procurorul este sancţionat cu amendă judiciară în cazul în care aceasta
a dus la cheltuieli judiciare suplimentare.
Dacă, pe parcursul judecării cauzei, se constată că procurorul este în
imposibilitate de a participa în continuare la şedinţă, el poate fi înlocuit cu un alt
procuror. Procurorului care a intervenit în proces instanţa îi oferă timp suficient
pentru a lua cunoştinţă de materialele cauzei, inclusiv de cele cercetate în instanţă,
şi pentru a se pregăti de participarea de mai departe în proces, însă înlocuirea
procurorului nu necesită reluarea judecării cauzei de la început. Procurorul este în
drept să solicite repetarea unor acţiuni procesuale deja efectuate în şedinţă în lipsa
lui dacă are de concretizat chestiuni suplimentare.
Dacă, în procesul judecării cauzei, ansamblul de probe cercetate de instanţa de
judecată nu confirmă învinuirea adusă inculpatului, procurorul este obligat să
renunţe parţial sau integral la învinuire. Renunţarea procurorului la învinuire se
face prin ordonanţă motivată şi atrage adoptarea de către instanţa de judecată a
unei sentinţe de achitare sau de încetare a procesului penal. 106
În cadrul judecării cauzei în primă instanţă, procurorul participant la judecarea
cauzei penale este în drept să modifice, prin ordonanţă, învinuirea adusă
106
Codul de procedură penală al RM, art.320
62
inculpatului în cadrul urmăririi penale în sensul agravării ei dacă probele
cercetate în şedinţa de judecată în opinia lui dovedesc incontestabil că inculpatul a
săvîrşit o infracţiune mai gravă decît cea incriminată anterior. Procurorul trebuie
să aducă la cunoştinţă inculpatului, apărătorului acestuia şi, după caz,
reprezentantului lui legal noua învinuire, înmînîndu-le copia ordonanţei de
modificare a învinuirii şi explică inculpatului sensul noii învinuiri. În asemenea
situaţie, instanţa, la cererea inculpatului şi a apărătorului lui, acordă termen
necesar pentru pregătirea apărării de noua învinuire, după ce judecarea cauzei
continuă.
Dacă, în cadrul judecării cauzei, se constată că inculpatul a săvîrşit o altă
infracţiune care va influenţa încadrarea juridică a învinuirii aduse lui, instanţa,
la cererea procurorului, amînă examinarea cauzei pe un termen de pînă la o lună
şi restitue cauza către procuror pentru efectuarea urmăririi penale privind această
infracţiune. În această situaţie, instanţa restituie dosarul penal fără rechizitoriu
şi fără procesul-verbal al şedinţei de judecată şi anexele la el.
După efectuarea urmăririi penale pe această infracţiune, procurorul formulează
printr-o ordonanţă o nouă învinuire şi o înaintează inculpatului, cu participarea
apărătorului în ordinea prevăzută de art. 281 şi 282 CPP al RM. După aceasta,
materialele noi, dobîndite în cadrul urmăririi penale, se aduc la cunoştinţă
inculpatului, apărătorului lui şi celorlalţi participanţi interesaţi, în condiţiile
prevederilor art.293 şi 294 CPP al RM, apoi cauza se prezintă în instanţa
respectivă pentru continuarea judecării ei de acelaşi complet de judecată.
La demersul procurorului, termenul de o lună poate fi prelungit de instanţă
pînă la 2 luni, la expirarea căruia cauza, în mod obligatoriu, se trimite
instanţei pentru continuarea judecării.
Dacă, în urma înaintării unei învinuiri noi, mai grave, se schimbă
competenţa de judecare a cauzei penale, instanţa, prin încheiere, îşi declină

63
competenţa şi trimite cauza penală instanţei de judecată competente în ordinea
prevăzută de art. 44 CPP al RM. 107
Procurorul în procesul judecării cauzei poate renunţa la unele probe care le-au
propus părțile.108
Deasemene Procurorul este obligat să se abţină de la orice activitate legată de
exercitarea funcţiei sale în cazuri care presupun existenţa unui conflict între
interesele sale, pe de o parte, şi interesul public, al justiţiei sau al apărării
intereselor generale ale societăţii, pe de alta, cu excepţia cazurilor în care
conflictul de interese a fost adus în scris la cunoştinţă conducătorului organului
Procuraturii în care activează şi s-a considerat că existenţa conflictului de interese
nu afectează îndeplinirea imparţială a atribuţiilor de serviciu. Procurorul este
supus unui regim de interdicţii conform căruia nu are dreptul:
a) să participe în proces de judecată dacă se află cu judecătorul, cu avocatul
sau cu un alt participant la proces interesat în rezultatele procesului în relaţii de
căsătorie, de rudenie sau de afinitate de pînă la gradul II inclusiv;
b) să facă parte din partide sau din formaţiuni politice, să desfăşoare ori să
participe la activităţi cu caracter politic, iar în exercitarea atribuţiilor să exprime
sau să manifeste în orice mod convingerile sale politice;
c) să fie ofiţer de investigaţii, inclusiv sub acoperire, informator sau
colaborator al organului care exercită activitate specială de investigaţii;
d) să-şi exprime public opinia cu privire la dosare, la procese, la cauze aflate
în curs de desfăşurare sau cu privire la cele despre care dispune de informaţie în
legătură cu funcţia exercitată, altele decît cele care sînt în gestiunea sa;
e) să desfăşoare activitate de întreprinzător sau activitate comercială, direct
sau prin persoane interpuse;
f) să desfăşoare activitate de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă
natură;
107
Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă, Comentariul codului de procedură penală, Editura Cartier
Juridic, Chişinău 2005, art.326
108
Codul de procedură penală al RM, alin.(1) art.328
64
 g) să acorde consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar în
cazul în care cauza respectivă este examinată de un organ al Procuraturii, altul
decît acela în cadrul căruia îşi exercită funcţia, cu excepţia soţului (soţiei), copiilor
şi părinţilor, şi nu poate îndeplini nici o altă activitate care, potrivit legii, este
efectuată de avocat;
h) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organul de conducere, de
administrare sau de control al unei societăţi comerciale, inclusiv în bancă sau în o
altă instituţie de credit, în societate de asigurări ori în societate financiară, în
companie naţională, în societate naţională sau în regie autonomă. 109
Ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată prevăzută de lege asigură buna
funcţionare a instanţei de judecată, autoritatea instanţei şi securitatea
participanţilor la proces şi a publicului.
Solemnitatea şedinţei de judecată se asigură şi prin obligativitatea judecătorilor
de a avea ţinută vestimentară prevăzută de lege în procesul de exercitare a
justiţiei. Procesul de judecată trebuie să se desfăşoare în condiţii solemne cu
respectarea disciplinei cuvenite.
La intrarea judecătorului sau, după caz, a completului de judecată în sala de
şedinţă, grefierul anunţă: "Intră instanţa, rog s-o onoraţi" şi toţi cei prezenţi în
sală se ridică în picioare. După aceasta, la invitaţia preşedintelui şedinţei, toţi îşi
ocupă locurile. Pentru evitarea supraaglomerării sălii de şedinţă, preşedintele
poate limita accesul publicului în sală, ţinînd seamă de mărimea sălii, aceasta nu
afectează principiul publicităţii şedinţei.
Toţi participanţii la şedinţa de judecată, inclusiv procurorul se adresează către
instanţă cu cuvintele: "Onorată instanţă" sau "Onorată judecată", după care, stînd
în picioare, fac declaraţii, formulează cereri, răspund la întrebări. Derogări de la
această regulă se admit numai cu permisiunea preşedintelui şedinţei de judecată
în dependenţă de vărstă, de starea sănătăţii, de prezenţa copiilor micuţi la persoana
care se adresează instanţă, etc.
109
Legea cu privire la Procuratură nr. 294- XVI din 25.12.2008, art.35
65
 Toţi cei prezenţi în sala de şedinţă sunt obligaţi să respecte ordinea şi
solemnitatea desfăşurării şedinţei de judecată şi să se supună dispoziţiilor
preşedintelui şedinţei privind menţinerea ordinii în şedinţă. Este interzisă orice
altercaţie cu preşedintele şedinţei pe marginea dispoziţiilor acestuia. Ordinea şi
solemnitatea şedinţei prevăzută la articolul comentat este obligatorie atît în cazul
în care cauza este judecată de judecător unic, cît şi de un complet de judecători. 110
Procesul verbal al şedinţei de judecată este actul procedural în care se
consemnează activitatea instanţei şi a părţilor în cadrul judecării cauzei penale în
instanţa de fond şi în instanţa de apel. Procesul verbal se întocmeşte de către
grefier, care este responsabil de rînd cu preşedintele şedinţei de calitatea şi
corectitudinea lui. Dacă apar divergenţe între grefier şi preşedintele şedinţei
privitor la conţinutul procesului verbal, grefierul este în drept să anexeze la
procesul verbal obiecţiile sale, în temeiul art. 319CPP.
În procesul verbal trebuie să fie consemnate tot ce se discută în şedinţă, precum
şi toate hotărîrile orale luate pe marginea chestiunilor discutate, sau menţiune
despre hotărîrile scrise.
Cu o deosebită atenţie trebuie să fie reflectate în procesul verbal declararea şi
soluţionarea cererilor şi demersurilor de către părţi şi hotîrările adoptate pe
marginea lor. În proces se consemnează aplicarea mijloacelor tehnice,
stenografierea mersului şedinţei, dacă acesta a avut loc şi se anexează la procesul
verbal se anexează înregistrările video, audio, sau stenograma.
Lipsa procesului verbal al şedinţei de judecată sau întocmirea lui neglijentă
privează instanţele ierarhic superioare de posibilitatea verificării respectării
drepturilor procesuale ale părţilor şi atrage după sine nulitatea hotărîrii atacate.
Procesul verbal al şedinţei de judecată se întocmeşte de grefier în formă scrisă
de mînă, poate fi dactilografiat sau întocmit prin intermediul altor mijloace
tehnice. Procesul verbal trebuie să cuprindă toate datele menţionate la alin. (3) art.

110
Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă, Comentariul codului de procedură penală, Editura Cartier
Juridic, Chişinău 2005,art.333
66
336 CPP. În termen de cel mult 48 ore de la terminarea şedinţei de judecată
procesul verbal trebuie să fie redactat şi semnat la sfîrşit de către preşedinte şi
grefier. Procesul verbal poate fi întocmit şi pe părţi, în deosebi în cazul în care la
şedinţa de judecată au participat mai mulţi grefieri. În această situaţie fiecare parte
a procesului se semnează de preşedintele şedinţei şi de grefierul respectiv.
Despre întocmirea şi semnarea procesului verbal părţile se înştiinţează în scris
cu explicarea dreptului de a lua cunoştinţă de conţinutul procesului verbal la
cerere în decurs de 5 zile de la data înştiinţării şi le asigură posibilitatea de a lua
cunoştinţă. Părţile pot lua cunoştinţă de conţinutul procesului verbal în prezenţa
colaboratorului instanţei în incinta instanţei.
În decurs de 3 zile de la data luării de cunoştinţă cu procesul verbal, partea
poate formula obiecţii în scris la procesul verbal. Obiecţiile se examinează de
către preşedintele şedinţei de judecată care, pentru anumite concretizări, poate
chema persoana care le-a formulat. Rezultatul examinării obiecţiilor, în caz de
acceptare a lor, se formulează printr-o rezoluţie pe textul obiecţiilor, iar în caz
de respingere - prin încheiere motivată. Obiecţiile şi încheierea asupra lor se
anexează la procesul-verbal şi pot fi verificate de către instanţele ierarhic
superioare.111
În conformitate cu prevederile art. 347 în şedinţa preliminară părţile prezintă
lista probelor pe care intenţionează să le cerceteze în cadrul judecării cauzei. Dacă
în procesul judecării cauzei în urma cercetării unei părţi din probe, partea
consideră că acestea sunt suficiente pentru confirmarea poziţiei sale, ea poate
renunţa la cercetarea celorlalte probe pe care le-a propus spre examinare.
Cererea de renunţare la probe se pune în discuţie părţilor şi dacă celelalte părţi
nu insistă la cercetarea acestor probe, instanţa prin încheiere dispune
neexaminarea probelor. În cazul în care o altă parte la proces solicită examinarea

111
Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă, Comentariul codului de procedură penală, Editura Cartier
Juridic, Chişinău 2005,art. 336
67
acestor probe, instanţa va decide respingerea cererii de renunţare la probe şi le va
cerceta în ordine generală.
În exerciţiul funcţiei procurorul trebuie să exercite atribuţiile just, imparţial,
consecvent şi prompt; să fie bine informat, instruit şi în pas cu evoluţiile juridice
şi sociale; să fie corect în relaţiile cu toate persoanele, pentru a nu jigni onoarea şi
demnitatea lor; să evite conflictele în colectivele de muncă şi în relaţiile cu alte
persoane, cu reprezentanţii autorităţilor publice şi ai altor organe şi instituţii; să
respecte dreptul tuturor persoanelor la egalitate în faţa legii şi să se abţină de la
discriminarea altor persoane pe motiv de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii
politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o
minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie; să evite conflictele de
interese şi să informeze superiorii despre apariţia lor; să păstreze secretul de stat şi
de serviciu;să nu aplice, să nu încurajeze şi să nu tolereze acte de tortură,
tratamente sau pedepse inumane sau degradante; să asigure protejarea demnităţii
umane; să respecte principiul prezumţiei de nevinovăţie; să aibă în exerciţiul
funcţiei ţinuta adecvată; să promoveze normele de conduită şi să asigure
respectarea acestora de către procurorii din subordine; să întreprindă acţiuni
necesare pentru prevenirea corupţiei în rândul procurorilor; să se abţină de la fapte
care compromit onoarea şi demnitatea de procuror.
Procurorul nu poate:
a) să folosească sau să permită folosirea numelui său, însoţit de calitatea de
procuror, a imaginii sale publice, a vocii sau semnăturii sale pentru orice formă de
publicitate, cu excepţia publicităţii gratuite în scopuri caritabile;
b) să dea preferinţe unor persoane fizice sau juridice la elaborarea şi emiterea
de decizii;
c) să intervină în procesul de examinare a cazului ce nu îi este repartizat pentru
soluţionare;

68
 d) să solicite sau să accepte cadouri, servicii, favoruri sau alte avantaje care îi
sânt destinate personal sau familiei, rudelor, prietenilor, persoanelor fizice sau
juridice, cu care a avut relaţii de afaceri sau de natură politică, ce îi pot influenţa
corectitudinea în exercitarea funcţiei deţinute sau pot fi considerate drept
recompensă în raport cu atribuţiile de serviciu.
În afara exercitării atribuţiilor de serviciu procurorul:
a) va dispune de un comportament care ar păstra şi consolida încrederea
populaţiei în imparţialitatea şi prestigiul activităţii de procuror, va respecta şi se va
conforma legii;
b) nu va face pariuri şi mize, participînd la jocuri de hazard cu bani şi cu alte
valori;
c) se va comporta în familie şi în societate adecvat normelor de convieţuire
unanim recunoscute;
d) se va comporta într-un mod în care să promoveze şi să menţină încrederea
publicului în profesia de procuror;
e) nu trebuie să accepte cadouri, beneficii, recompense sau semne de
ospitalitate de la terţe persoane sau să îndeplinească însărcinări care ar putea fi
percepute drept acte ce compromit integritatea, probitatea şi imparţialitatea lui ca
procuror.112

Capitolul 3. Abținerea sau recuzarea procurorului

§1. Circumstanțele care duc la abținerea sau recuzarea

procurorului de la exercitarea atribuțiilor lui în cauza penală
Abţinerea şi recuzarea sunt remediile procesuale prin intermediul cărora
procurorul este înlăturat sau se abţine de la desfăşurarea procesului penal în

112
Codul de etică al procurorului, aprobat prin Hotărîrea Consiliului Superior al Procurorilor din 04.10.2011
69
situaţiile în care ar exista neîncredere privitor la imparţialitatea şi obiectivitatea
îndeplinirii atribuţiilor de serviciu într-o cauză penală concretă. 113
Potrivit dispoziției art. 54 alin.(1) CPP al RM, procurorul nu poate participa
într-o cauză penală:
1) dacă el personal, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor, fraţii sau surorile
şi copiii acestora, afinii şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de
rude, precum şi alte rude ale lui, sînt direct sau indirect interesate în proces;
2) dacă el este parte vătămată sau reprezentant al ei, parte civilă, parte
civilmente responsabilă, soţ sau rudă cu vreuna din aceste persoane ori cu
reprezentantul lor, soţ sau rudă cu învinuitul, inculpatul în proces ori cu apărătorul
acestuia;
3) dacă a participat în acest proces în calitate de martor, expert, specialist,
interpret, traducător, grefier, persoană care a efectuat urmărirea penală, procuror,
judecător de instrucţie, apărător, reprezentant legal al învinuitului, inculpatului,
reprezentant al părţii vătămate, părţii civile sau părţii civilmente responsabile;
4) dacă a efectuat o cercetare sau un control administrativ al circumstanţelor
cauzei sau a participat la adoptarea unei hotărîri referitoare la această cauză în
orice organ obştesc sau de stat;
5) dacă el a luat în această cauză hotărîri anterioare judecăţii în care şi-a
expus opinia asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului;
6) dacă există alte circumstanţe care pun la îndoială rezonabilă
imparţialitatea procurorului.
Dacă el nu poate fi procuror în baza legii sau a sentinței instanței de judecată. 114
În cazul în care procurorul nu poate participa la desfășurarea procesului în
cauza penală din motivele sus enunțate, acesta este obligat să facă declarație de
abținere de la participarea în cauza respectivă.

113
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedlițchi, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal, pag.180
114
Codul de procedură penală al RM, pct.2) alin.(1) art.54
70
 Situaţia de incompatibilitate este prezentă independent de recunoaşterea sau nu
într-o anumită calitate procesuală în cauză (parte vătămată, parte civilă, parte
civilmente responsabilă) sau citarea ca martor. Este situație de incompatibilitate și
cazul prezentării învinuirii în judecată întro-o cauză penală în care ofițerul de
urmărire penală se află în legătură de rudenie, deși conducerea urmăririi penale a
fost exercitată de un alt procuror.115
Procurorul este obligat să se abţină de la orice activitate legată de exercitarea
funcţiei sale în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele sale, pe
de o parte, şi interesul public, al justiţiei sau al apărării intereselor generale ale
societăţii, pe de alta, cu excepţia cazurilor în care conflictul de interese a fost adus
în scris la cunoştinţă conducătorului organului Procuraturii în care activează şi s-a
considerat că existenţa conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparţială
a atribuţiilor de serviciu.Procurorul este supus unui regim de interdicţii conform
căruia nu are dreptul:
a) să participe în proces de judecată dacă se află cu judecătorul, cu avocatul
sau cu un alt participant la proces interesat în rezultatele procesului în relaţii de
căsătorie, de rudenie sau de afinitate de pînă la gradul II inclusiv;
b) să facă parte din partide sau din formaţiuni politice, să desfăşoare ori să
participe la activităţi cu caracter politic, iar în exercitarea atribuţiilor să exprime
sau să manifeste în orice mod convingerile sale politice;
c) să fie ofiţer de investigaţii, inclusiv sub acoperire, informator sau
colaborator al organului care exercită activitate specială de investigaţii;
d) să-şi exprime public opinia cu privire la dosare, la procese, la cauze aflate
în curs de desfăşurare sau cu privire la cele despre care dispune de informaţie în
legătură cu funcţia exercitată, altele decît cele care sînt în gestiunea sa;
e) să desfăşoare activitate de întreprinzător sau activitate comercială, direct
sau prin persoane interpuse;

115
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedlițchi, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal, pag.180
71
 f) să desfăşoare activitate de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă
natură;
g) să acorde consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar în
cazul în care cauza respectivă este examinată de un organ al Procuraturii, altul
decît acela în cadrul căruia îşi exercită funcţia, cu excepţia soţului (soţiei), copiilor
şi părinţilor, şi nu poate îndeplini nici o altă activitate care, potrivit legii, este
efectuată de avocat;
h) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organul de conducere, de
administrare sau de control al unei societăţi comerciale, inclusiv în bancă sau în o
altă instituţie de credit, în societate de asigurări ori în societate financiară, în
companie naţională, în societate naţională sau în regie autonomă. 116
De asemenea, nu va putea îndeplini obligațiile de procuror persoana în privința
căreia instanța de judecată a aplicat pedeapsa cu privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcții pe un termen de la 1la 5 ani.117

§2. Subiecții pasibili să soluționeze abținerea sau recuzarea

procurorului

Potrivit dispoziției art. 54 alin.(3) procurorul aflat în incompatibilitate are

obligaţia să facă singur declaraţie de abţinere de la participare în cauza respectivă.
Deşi în lege nu se prevede în mod expres, specialiștii în domeniu susțin că
declaraţia de abţinere se face de îndată ce procurorul a luat cunoştinţă de existenţa
cazului de incompatibilitate. Declaraţia se face în formă scrisă şi conţine
expunerea succintă a motivului.
Obligaţia de abţinere are un caracter moral şi în cazul neîndeplinirii ei,
procurorul aflat în incompatibilitate poate fi sancţionat desciplinar.Condiţia
116
Legea cu privire la Procuratură,nr. 294-XVI din 25.12.2008, art.35
117
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedlițchi, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal, pag.181

72
impusă în acest caz este că procurorul să fi ştiut că nu poate participa la
desfăşurarea procesului penal.
Procurorul care participă la judecarea cauzei poate fi recuzat de către, inculpat,
apărător, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă şi
reprezentanţii lor, investiți cu asemenea drept prin prisma dispozițiilor Codului de
procedură penală.118
Abţinerea sau recuzarea procurorului se soluţionează:
1) în cursul urmăririi penale – de către procurorul ierarhic superior, iar în
privinţa Procurorului General – de către un judecător al Curţii Supreme de Justiţie;
2) în cursul judecării cauzei – de către instanţa respectivă. 119
În cursul judecării în primă instanță, în apel, în recurs și la judecarea căilor
extraordinare de atac, abținerea și recuzarea de către instanța respectivă, va fi
exercitată prin încheiere motivată.120
Hotărîrea asupra recuzării procurorului nu este susceptibilă de a fi atacată.

CONCLUZII
În rezultatul studierii atribuțiilor procurorului în instanța de judecatăam
constatat că acestea joacă un rol foarte important, un rol activ în scopul aflării
adevărului obiectiv într-o cauză penală.
Am ajuns motivat la concluzia că la ziua de azi, înfăptuirea justiției presupune o
participare activă, profesională, principială a procurorului în condiţiile legalității,
contradictorialităţii, egalităţii procesuale - în numele legii.
În lucrarea dată a fost făcută o încercare de a defini instituția procuraturii,
istoricul apariției și dezvoltării acesteia, noțiuni privind procurorul și atribuțiile
118
Codul de procedură penală al RM, alin.(4) art.54
119
Codul de procedură penală al RM, alin.(5-6) art. 54
120
Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedlițchi, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Drept
procesual penal, pag.181-182
73
acestuia atît în faza de urmărire penală dar și în special în faza de judecată,
sistemul procuraturii, importanţa acestora în sistemul judiciar. Am încercat să fac
o analiză din trecut din perioada creării instituției Procuraturii prin Regulamentul
din 23 iulie 1812, privind instituirea administraţiei provizorii. Am sesizat faptul că
Instituţia Procuraturii era un element nou pentru sistemul de drept existent în
Moldova și faptul că Procuratura a fost copiată după modelul rusesc cu unele
modificări în ordinea numirii procuratorilor, am perceput termenul prim al
subiectului înfăptuirii justiției, schimbată în cursul copieirii sistemului de la
modelul sovietic de la procuror –la procurator. Am analizat problemele cu care se
ciocnește la etapa actuală sectorul justiției și modul de atîrnare asupra soluționării
acestor – adoptarea de către Parlament a Strategiei de Reformare a sectorului
justiției pentru anii 2011–2016, obiectivul general alcăreia este edificarea unui
sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi
responsabil faţă de societate, care să corespundă standardelor europene, săasigure
supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului şi să contribuie la asigurarea
încrederii societăţii în actul de justiţie. Soluționarea unor probleme probleme
careafectează activitatea sistemului organelor Procuraturii și anume:
a) sporirea independenţei procesuale a procurorilor;
b) asigurarea specializării procurorilor pe cauze specifice şi examinarea
oportunităţii funcţionării procuraturilor specializate;
c) stabilirea unor criterii şi a unei proceduri clare şi transparente de selectare,
numire şi promovare a procurorilor;
d) revizuirea procedurii de numire a Procurorului General;
e) reexaminarea regulilor privind răspunderea procurorilor;
f) fortificarea capacităţilor Consiliului Superior al Procurorilor.
Conţinutul nemijlocit alt lucrării date l-am realizat în capitolul II şi III, în care
au fost făcute referiri la atribuțiile procurorului în faza de judecată, la atribuțiile de
bază a acestuia așa precum: reprezentarea învinuirii în numele statului,

74
prezentarea probelor acuzării, participarea la examinarea probelor prezentate de
partea apărării, solicitarea de la instanța de judecată a cauzei penale pentru
formularea inculpatului o acuzare mai gravă, solicitarea cauzei pentru
administrarea de noi probe, modificarea încadrării juridice a infracțiunii săvîrșite
de inculpat la necesitate, înaintarea unor demersuri în instanța de judecată privind
întreruperea examinării cauzei penale pentru inaintarea de noi probe care confirmă
acuzarea. Prin prisma analizei atribuțiilor sus menționate am perceput imortanța
atribuțiilor acestuia în faza de urmărire penală, ca spre exemplu pornirea și
ordonarea efectuării urmăririi penale, conducerea urmăririi penale, controlul
legalității acțiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire penală,
verificarea legalității probelor administrate în cauză, aplicarea măsurilor
preventive, controlul asupra legalității reținerii persoanei, anularea ordonanțelor
ilegale și neîntemeiate ale organului de urmărire penală ș.a. atribuții ce sunt direct
proporționale cu eficacitatea prezentării probelor în instanța de judecată, cu
bonitatea și legalitatea acestora.
Am analizat drepturile și obligațiile de care dispune procurorul la exercitarea
atribuțiilor în faza de judecată, prevăzute de Codul de procedură penală al RM, de
Legea cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25.12.2008, Codul de etică al
procurorului, Ordinul Procurorului General nr.52/3 din 21 ianuarie 2010 ca spre
exemplu reprezentarea învinuirii în numele statului, prezentarea probelor acuzării,
înaintarea de demersuri pentru întreruperea examinării cauzei, modificarea
încadrării juridice a infracțiunii săvîrșite de inculpat, declararea apelul, declararea
recursului privind atît latura penală cît și latura civilă a cauzei, retragerea acestora
în modul prevăzut de lege, abținerea și recuzarea, prezentarea acestuia la ședința
instanței de judecată, dreptul de a fi înlocuit, renunțarea la unele probe propuse de
părți, să îndeplinească atribuţiile de serviciu în conformitate cu legea şi actele
internaţionale la care Republica Moldova este parte,să respecte
reguliledeontologice ale procurorilor şi să se abţină de la fapte care compromit

75
onoarea şi demnitatea profesiei de procuror,să depună, în condiţiile legii,
declaraţie cu privire la venituri şi la proprietate,să respecte regimul de
incompatibilităţi şi restricţii impus procurorilor şi funcţionarilor publici prin
lege, să întreprindă măsuri în vederea relevării şi înregistrării tuturor încălcărilor
de lege care i-au devenit cunoscute atât în exerciţiul funcţiei, cât şi în timpul în
care nu se află în exerciţiul funcţiei,să nu utilizeze în alte scopuri, decât cele de
serviciu nici o informaţie la care a avut acces în legătură cu exercitarea funcţiei, să
ă exercite atribuţiile just, imparţial, consecvent şi prompt ș.a.
În urma investigării temei- Atribuțiile procurorului în faza de judecată am
constat că în general aceasta sunt suficient reglementate de cadrul normativ și
legislativ al RM, atingînd însă obiectivele trasate în Strategia de reformare a
sectorului justiției și anume sporirea independenţei procesuale a procurorilor,
asigurarea specializării procurorilor pe cauze specifice şi examinarea oportunităţii
funcţionării procuraturilor specializate, stabilirea unor criterii şi a unei proceduri
clare şi transparente de selectare,numire şi promovare a procurorilor, în opinia
mea va fi evident ridicat nivelul de exercitare a atribuțiilor procurorului atît în faza
de urmărire penală, dar în special în faza de judecată.

Bibliografie

I. Acte normative
1.Constituția Republicii Moldova,adoptată la 29 iulie 1994, intrată în vigoare
la 27 august 1994.
2.Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122 – XV, 14 martie
2003 (cu ultimele modificări).

76
 3.Codul penal al Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002 (cu
ultimele modificări).
4. Legea Republicii Moldova cu privire la Procuratură,nr. 294-XVI din
25.12.2008, intrată în vigoare la 17.03.2009.
5.Regulamentul privind actele normative ale Procuraturii aprobat prin ordinul
Procurorului General nr. 200/22 din 23 septembrie 2004
6. Codul de etică al procurorului aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al
Procurorilor nr.12-3d-228/11 din 04.10.2011

II. Manuale, monografii şi lucrări didactice autohtone

7. Iurie Odagiu, Anatol Andronache, Tudor Osoianu, Corneliu Burbulea, Ion
Caminschi,Drept procesual penal, Chișinău 2009
8.Igor Dolea, Dumitru Roman, Iurie Sedlițchi, Tatiana Vizdoagă, Vasile Rotaru,
Adrian Cerbu, Sergiu Ursu,Drept procesual penal, Chișinău 2005.
9. Iurie Odagiu, Anatol Andronache, Natalia Popușoi, Corneliu Burbulea, Ion
Caminschi, Sergiu Nestor, Acte procedurale întocmite în faza de urmărire penală,
Chișinău 2008
10.Igor Dolea, Dumitru Roman, Pornirea și extinderea procesului penal,
Chișinău USM, 2000
11. Mircea Iuga – Căile Legale de atac în procesul penal, Chișinău 2000
12.Alexei Barbăneagră-Căile legale de atac, Chișinău 2002
13. Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vizdoagă, Comentariul codului de
procedură penală, Editura Cartier Juridic, Chişinău 2005.
14.Tatiana Vizdoagă – Teza de doctor în drept Exercitarea acuzării în instanța
de fond: probleme și perspective. Chișinău 2002.

III. Manuale, legi, monografii şi lucrări didactice străine

15.Nicu Jidovu, Drept procesual penal, Ediția 2, București 2007.

77
16. Gheorghe Mateuț, Tratat de procedură penală, Partea generală, Voumul II,
București 2007.
17.Anastasiu Crișu, Drept Procesual penal, Partea generală, ediția II, București
2007.
18.Ion Neagu, Carmen- Silvia Paraschiv, Mircea damaschin, Drept Procesual
Penal, Curs selective pentru licență, București 2003.
19.Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru, Căile ordinare de atac în procesul penal,
București 2007.
20. Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru, Urmărirea penală, Aspecte teoretice și
jurisprudența în materie penală, București, 2007.
21. Ion Neagu, Tratat de procedură penală, București 1997.
22.Конституция Российской Федерации, adoptată prinreferendum național
la 12 decembrie 1993.
23.М.Л. Шифман , Прокурор в уголовном процессе, Юриздат, Москва,
1949.
24.В.С. Тадевосян, Прокурорский надэор в СССР, Госюриздат,Москва,
1956.
25. И.Петрухин, Социалистическая законность,Об эффективности
прокурорсково надзора в суде, No.6, Mосква, 1969.
26.М.С. Строгович, Курс советского уголовного процесса, Москва, 1968,

27. Р.Д.Рахунов, Участники уголовно-процессуальной деятельности,

Mосква 1960.
28.И.Д. Перлов, Судебное следствие в советском уголовном
процессе,Москва, 1955
IV. Alte surse
29. Ordinul Procurorului General nr.52/3 din 21 ianuarie 2010 cu privire la
Organigrama Procuraturii Generale a Republicii Moldova

78
 30.Concepția de reformare a procuraturii, adoptată prin Legea parlamentului
Republicii Moldova nr. 231 privind Strategia de reformare a sectorului justiției.
31. Dicționar Explixativ al limbii române, Chișinău, 1999, p.197
IV.Site-ografia
32.http://www.procuratura.md
33.http://www.romanialibera.ro
34.http://www.mpublic.ro/organigrama_PICCJ

79