UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

Facultatea de Științe Juridice și Administrative

Specializarea, Drept, Carieră Judiciară

EFECTUAREA URMĂRIRII PENALE

DE CĂTRE PROCUROR

Cadru didactic,
Lector universitar dr. BOGDAN DAVID

Masterand,
Petrov Elena
Anul I masterat Sem I
Învăţământ cu frecvenţă

Bucureşti
 Februarie 2018

CUPRINS

1. Preliminarii ………………………………………………………………. 3
2. Competenţa procurorului în faza de urmărire penală………………..………. 3
3. Supravegherea exercitată de procuror în faza de
urmărire penală ……………………………………………………………. 7
4. Jurisprudență .……………………………………………………………… 8
Bibliografie ..………………………………………………………………. 10

2
 1. Preliminarii

Conform Codului de procedură penală, urmăririi penale i se aduce un prim element de

noutate, ce constă în eliminarea etapei actelor premergătoare şi realizarea tuturor activităţilor
în cadrul etapei de urmărire penală care se împarte în alte două faze distincte:
- faza de investigare a faptei
- faza de investigare a persoanei
Astfel, urmărirea penală se desfăşoară mai întâi cu privire la faptă, imediat după
sesizarea organelor judiciare competente, şi apoi cu privire la persoană, când din probe rezultă
bănuiala rezonabilă că această persoană a săvârşit o infracţiune.
Scopul urmăririi penale este strângerea de probe. Strângerea de probe necesare pentru
a putea dovedi existenţa unei infracţiuni şi identificarea persoanei care a săvârşit-o. Această
activitate se desfăşoară de organele de cercetare penală sub îndrumarea procurorului de caz.
Urmărirea penală poate începe în urma sesizării din oficiu, în urma formulării unei
plângeri, a unui denunţ sau prin alte acte ale unor organe de constatare prevăzute de lege (art.
288 Cod pr. pen.).
Urmărirea penală este considerată sufletul procesului, ea constituind întâiul act al
acestei activităţi procesuale.1

2. Competenţa procurorului în faza de urmărire penală

Procurorul are ca atribuţii efectuarea urmăririi penale în cazurile şi condiţiile

prevăzute de lege (art. 324 alin. 1 Cod pr. pen.) precum şi supravegherea activităţii de
cercetare penală efectuată de poliţie şi de alte organe de cercetare speciale (art. 324 alin. 2
Cod pr. pen.).
Este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală procurorul de
la parchetul corespunzător instanţei căreia îi revine competenţa să judece cauza în
primă instanţă. În marea majoritatea cauzelor penale, procurorul supraveghează urmărirea
penală.
Practic, activitatea procurorului pune în mişcare, „mecanismul” procesului penal2.
Există însă unele situaţii expres prevăzute de lege (art.209 C. pr. pen. privind
reținerea) în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror. Când este

1
Ion Tonoviceanu, ,,Curs de procedură penală română”, Atelierele ,,Grafice Socec & Co Societate anonimă”,
București, 1913, pag. 200
2
Bogea Marius Ciprian ,,Sesizarea organelor de urmărire penală”, Editura Hamangiu, București, 2013

3
efectuată de procuror, urmărirea penală este supusă supravegherii procurorului ierarhic
superior.
Atât Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, cât şi prin Codul de procedură
penală, fixează sarcinile ce revin procurorilor în legătură cu desfăşurarea procesului penal.
În ceea ce priveşte prima fază a procesului penal, şi anume urmărirea penală,
procurorului îi revine sarcina de:
- a efectua urmărirea penală în condiţiile impuse de lege
- a controla, conduce şi de a supraveghea activitatea organelor de cercetare penală în
efectuarea urmăririi penale.
Conform art. 63 litera a) şi b) din Legea nr. 304 din 2004 privind organizarea
judiciară, Ministerul Public, prin procurori, efectuează urmărirea penală în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de lege şi participă, potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin
mijloace alternative, conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei
judiciare, conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală.
Potrivit articolului 299 alin. (1) din Codul de procedura penală, procurorul
supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, astfel ca orice infracţiune să fie
descoperită şi orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie trasă la răspundere penală.
De asemenea, procurorul exercită supravegherea activităţii organelor de cercetare
penală astfel ca niciun suspect sau inculpat să nu fie reţinut decât în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de lege (art. 299 alin. (2))
Procurorul reprezintă figura centrală în faza urmăririi penale.
Conform art. 56 alin. 1 Cod pr. pen., care face referire la competenţa procurorului,
acesta:
- conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare
şi a organelor de cercetare penală speciale
- supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea
dispoziţiilor legale
- este competent să efectueze ori după caz să conducă şi să supravegheze urmărirea
penală, procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, conform legii, judecă în primă
instanţă cauza, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel (art. 56 alin. (6) Cod pr. pen.).
De asemenea, tot conform aceluiaşi articol şi alineat, procurorul din cadrul:
- Parchetului de pe lângă judecătorie este competent să efectueze urmărirea penală
în cauzele ce se judecă în primă instanţă la judecătorie
- Parchetului de pe lângă Tribunal este competent să efectueze urmărirea penală în
cauzele ce sunt de competenţa tribunalului, etc.

4
 - Parchetului General efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală în cauzele
penale ce se judecă în primă instanţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Pe lângă atribuţiile pe care le are de îndeplinit procurorul, acesta trebuie să efectueze
şi actele de urmărire penală3.
Conform art. 286 Cod pr. pen., procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor
procesuale şi soluţionează cauza prin ordonanţă, dacă legea nu prevede altfel, iar organele de
cercetare penală dispun, prin ordonanţă, asupra actelor şi măsurilor procesuale şi formulează
propuneri prin referat.
Tot în cursul urmăririi penale, conform art. 478 Cod pr. pen., procurorul poate încheia
cu inculpatul un acord ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei a acestuia din urmă.4
Procurorul poate să:
- confirme începerea urmăririi penale
- confirme clasarea dosarului
- aleagă dispunerea sau propunerea luării vreunei măsuri preventive
- pună sub acuzare/inculpare persoanele suspecte ori față de care există probe
indubitabile
- efectueze, orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce şi le
supraveghează (art. 56 alin. 2 Cod pr. pen.)
- facă demersurile necesare în ceea ce priveşte autorizarea unor măsuri sau acţiuni
procesuale, cum ar fi percheziţiile, interceptările convorbirilor telefonice
- întocmească rechizitoriul pentru trimiterea cauzei penale în judecată
- soluţioneze cauza prin ordonanţă, dispunând clasarea cauzei sau renunţarea la
urmărirea penală (art. 314 alin. (1) litera a) şi b) Cod pr. pen.)
Potrivit art. 76 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate emite ordine cu
caracter intern, dispunând ca urmărirea penală să fie efectuată în mod obligatoriu de către
procuror, în anumite situaţii.
Codul de procedură penală specifică clar competenţa procurorului în faza de urmărire
penală, aceea că obligaţia efectuării urmăririi penale îi revine procurorului este numai pentru
anumite infracţiuni (art. 56 alin. 3 Cod pr. pen.) şi anume:
- în cazul infracţiunilor pentru care competenţa de judecată în prima instanţă aparţine
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau curţii de apel
3
Bogdan Micu, ,,Monografii - Competența teritorială în materie penală”, Editura Wolters Kluwer, București,
2009, pag. 43
4
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 18/2016, privind modificarea și completarea Codului penal, Codului de
procedură penală și Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din
23 mai 2016

5
 - în cazul infracţiunilor prevăzute în Codul penal, partea specială, de la articolul 188 -
la articolul 191(infracţiuni contra vieţii), articolul 257 (ultrajul), articolul 276 (presiuni asupra
justiţiei), articolul 277 (compromiterea intereselor justiţiei), articolul 279 (ultrajul judiciar),
articolul 280 (cercetare abuzivă), articolul 281 (supunerea la rele tratamente), articolului 282
(tortură), articolul 283 (represiune nedreaptă) şi articolele de la 289 la 294 (infracţiuni de
corupţie şi de serviciu)
- în cazul infracţiunilor praeterintenționate care au avută ca urmare moartea unei
persoane
- în cazul infracţiunilor pentru care competența de a efectua urmărirea penală aparţine
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau Direcţiei
Naţionale Anticorupţie
- alte cazuri prevăzute de lege
Dacă cauzele sunt date exclusiv în competenţa procurorului, întreaga urmărire penală
va trebui să fie efectuată personal de către acesta, organul de cercetare penală având dreptul
de a efectua unele acte de urmărire penală doar dacă procurorul l-a delegat prin ordonanţă în
acest sens (art. 324 alin. 3 Cod pr. pen.), sau doar dacă organul de cercetare penală este
obligat în baza art. 60 Cod pr. pen. să efectueze actele de urmărire penală care nu suferă
amânare (aşa numitele cazuri urgente). Lucrările efectuate în astfel de situații se trimit de
îndată procurorului competent. Conform art. 324 alin. (4) Cod pr. pen. nu pot forma obiectul
delegării, punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea sau propunerea măsurilor restrictive de
drepturi şi libertăţi, încuviinţarea de probatorii ori dispunerea celorlalte acte sau măsuri
procesuale.
Există cazuri când procurorii pot prelua cauze de la alte parchete, adică
De asemenea, procurorii pot prelua cauzele altor parchete (art. 325 Cod pr. pen.)
adică, procurorii din cadrul parchetului ierarhic superior pot prelua în vederea efectuării sau
supravegherii urmăririi penale, cauze de competenţa parchetelor ierarhic inferioare, prin
dispoziţia motivată a conducătorului parchetului ierarhic superior, aceste dispoziţii aplicându-
se în mod corespunzător şi când legea prevede o altă subordonare ierarhică.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
potrivit art. 326 Cod pr. pen., la cererea părţilor, a unui subiect procesual principal sau din
oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad de jurisdicție, dacă există o suspiciune
rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din pricina împrejurărilor cauzei sau
calităţii părţilor ori subiecţilor procesuali principali ori există pericolul de tulburare a ordinii
publice.

6
 3. Supravegherea exercitată de procuror în faza de urmărire penală

Supravegherea urmăririi penale este activitatea desfăşurată de procuror în cursul

urmăririi penale ce constă în conducerea şi controlul activităţii organelor de cercetare penală
ale poliţiei judiciare sau a altor organe de cercetare specială, atunci când legea nu prevede
expres că urmărirea penală trebuie efectuată chiar de procuror.
În exercitarea atribuţiei de a controla, conduce şi supraveghea activitatea organelor
de cercetare penală, procurorul:
- verifică ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor
legale, conform principiului legalităţii
- urmăreşte aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele (ia măsurile
necesare sau dă dispoziţii organelor de cercetare penală care iau aceste măsuri)
- poate asista la desfăşurarea oricărui act de cercetare penală
- poate să execute personal orice act de cercetare penală sau să reţină orice cauză în
vederea efectuării urmăririi penale
Conform art. 300 alin. (3) Cod pr. pen., în cadrul supravegherii exercitate asupra
organelor de cercetare penală, procurorul este îndreptăţit prin lege să preia o cauză din
competenţa organului de cercetare penală şi să efectueze personal urmărirea penală, dându-i-
se astfel statutul de organ principal de urmărire penală.
De asemenea, procurorul este competent să ceară spre verificare orice dosar aflat în
lucru de la organul de cercetare penală, acesta fiind obligat să îl trimită de îndată cu toate
actele, datele şi materialele aflate la dosar. Conform art. 303 alin. 2 Cod pr. pen., dipoziţiile
date de procuror în legătură cu efectuarea actelor de cercetare penală sunt obligatorii şi
prioritare pentru organul de cercetare, precum şi pentru alte organe ce au atribuţii prevăzute
de lege în constatarea infracţiunilor.
Organele ierarhic superioare ale poliţiei judiciare sau ale organelor de cercetare penală
speciale, nu pot da îndrumări sau dispoziţii privind cercetarea penală. Relaţia dintre procurori
şi lucrătorii de poliţie judiciară este evidenţiată în prevederile (Legea nr. 364/2004 privind
organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare). Conform art. 8 din Legea nr. 364/2004 privind
organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, organele de cercetare ale poliţiei judiciare îşi
desfăşoară activitatea sub conducerea, supravegherea şi controlul procurorului, fiind obligate
să ducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia, şefii ierarhici putând da poliţiştilor care fac parte
din poliţia judiciară dispoziţii şi îndrumări în efectuarea activităţilor de constatare a

7
infracţiunilor şi de strângere a datelor în vederea identificării autorilor infracţiunilor şi
începerii urmăririi penale. Serviciile şi organele specializate în culegerea, prelucrarea şi
furnizarea informaţiilor, precum Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii
Externe, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI, Direcţia de
Informaţii a Armatei din cadrul MApN, Serviciul de Pază și Protecție, au obligaţia de a pune,
de îndată, la dispoziţia parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele şi toate
informaţiile, neprelucrate, deţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor, aşa cum reiese din
art. 66 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
De asemenea, procurorul poate supraveghea şi activităţile desfăşurate de
investigatorii sub acoperire, care nu-şi pot îndeplini sarcinile specifice fără autorizaţia
procurorului, emisă în mod expres pentru aceasta.
De asemenea, dacă pe parcursul procesului de urmărire penală, constată că urmărirea
penală nu se efectuează de organul de cercetare penală prevăzut de lege, poate să ia măsuri
pentru a trimite cauza la organul competent (art. 301 alin. 1 Cod pr. pen). În această situaţie,
actele sau măsurile procesuale legal efectuate rămân valabile.
Dacă procurorul constată că există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 43 Cod pr.
pen., poate dispune reunirea cauzelor şi ulterior trimite cauza organului competent. Prin
realizarea verificării activităţii de cercetare penală, precum şi prin participarea la efectuarea
unor acte de cercetare sau rezolvând plângerile împotriva unor acte de cercetare penală,
procurorul poate confirma că actul de cercetare a fost legal efectuat, că măsura procesuală a
fost luată în condiţiile prevăzute de lege, conferind valabilitate acestor acte şi măsuri sau
efectuând personal actele necesare desfăşurării în continuare a urmăririi penale.
Potrivit art. 304 Cod pr. pen., dacă procurorul constată că un act sau o măsură
procesuală a organului de cercetare penală nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale sau
este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate. Această
dispoziţie este valabilă şi în cazul verificării efectuate de către procurorul ierarhic superior în
ceea ce privește actele procurorului ierarhic inferior.

4. Jurisprudență

Un exemplu privind o cauză ce are ca domeniu efectuarea urmăririi penale de către

procuror este că, procurorul a procedat la trimiterea în judecată a unei persoane fără identitate,
ale cărei date de stare civilă sunt susţinute, confirmate doar de persoane din anturajul
inculpatului - mamă, fraţi - fără vreo reflectare în documente oficiale.5
5
http://www.euroavocatura.ro/jurisprudenta/2964/Restituirea_pentru_refacerea_urmaririi_penale__Lipsa_elem
entelor_de_identificare_a_inculpatului

8
 Altfel spus, domeniul este: Restituirea pentru refacerea urmăririi penale. Lipsa
elementelor de identificare a inculpatului
În cazul în care instanţa de apel constată că identitatea inculpatului trimis în judecată
prin rechizitoriu, ca act de sesizare a instanţei, nu este stabilită cu certitudine, în baza
documentelor oficiale, dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale,
în temeiul art. 380 raportat la art. 332 alin. (2) C. proc. pen., întrucât nu au fost respectate
dispoziţiile privitoare la sesizarea instanţei.
Identitatea inculpatului nu constituie o chestiune prealabilă, în sensul art. 44 C. proc.
pen., care intră în competenţa instanţei penale, ci o menţiune obligatorie pe care trebuie să o
cuprindă rechizitoriul, conform art. 263 C. proc. pen., lipsa elementelor de identificare a
persoanei trimise în judecată reprezentând o încălcare a dispoziţiilor relative la sesizarea
instanţei.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, în baza Deciziei nr. 293/A din 10
noiembrie 2011, a admis apelul declarat de procuror împotriva sentinţei nr. 379 din 3 mai
2011 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a II-a penală, a desfiinţat în întregime sentinţa apelată si
a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia
de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial
Bucureşti în vederea refacerii urmăririi penale.
Potrivit art. 263 C. proc. pen., printre menţiunile obligatorii pe care trebuie să le
cuprindă rechizitoriul, ca act de sesizare a instantei de judecată, se numără şi datele privitoare
la persoana inculpatului; ori, în cazul de faţă, datele de stare civilă ale persoanei căreia i-a
fost atribuită calitatea de inculpat şi care, potrivit informaţiilor comunicate de către Direcţia
pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor, nu figurează în evidentele acestei instituţii, au fost stabilite, în
mod empiric, de către procurorul de caz, exclusiv pe baza susţinerilor respectivei persoane şi
ale numitei S.M., posibil mama inculpatului, fără a se apela la procedurile şi regulile din
materia reglementată de Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă.
In aceste condiţii, curtea de apel a constatat, din oficiu, încălcarea dispoziţiilor legale
privitoare la sesizarea instanţei, împrejurare care atrage nulitatea absolută a actului de
trimitere în judecată, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi a dispus restituirea cauzei la
procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, potrivit art. 380 raportat la art. 332 alin. (2) C.
proc. pen.
Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi însuşeşte
punctul de vedere exprimat de instanţa de prim control judiciar în cuprinsul considerentelor
deciziei pronunţate, constatând încalcarea dispozitiilor legii privitoare la sesizarea instanţei şi,

9
în consecinţă, nulitatea absolută a actului de trimitere în judecată, potrivit art. 197 alin. (2) C.
proc. pen., ceea ce în mod imperios obligă la restituirea cauzei la procuror, în vederea
refacerii urmăririi penale şi a eventualei legale sesizări a instanţei de judecată . Astfel, Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, a dat decizia nr. 2102 din 14 iunie 2012.

Bibliografie

1. Bogdan Micu, în ,,Monografii - Competența teritorială în materie penală”,

Editura Wolters Kluwer, București, 2009
2. Bogea Marius Ciprian ,,Sesizarea organelor de urmărire penală”, Editura
Hamangiu, București, 2013
3. Dumitru Cheagă, Gheorghe Sava, „Ghid de anchetă penală – Ediția a III a”, Ed.
Universul Juridic, București, 2015
4. Ion Tonoviceanu, ,,Curs de procedură penală română”, Atelierele ,,Grafice Socec
& Co Societate anonimă”, București, 1913
5. Legea nr. 286/2009 privind Noul Cod Penal
6. Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, publicată în Monitorul
Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010
7. Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 18/2016, privind modificarea și
completarea Codului penal, Codului de procedură penală și Legii nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din 23 mai 2016
8. http://www.euroavocatura.ro
9. www.legeaz.net

10