Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

Facultatea de Științe Juridice și Administrative


Specializarea, Drept, Carieră Judiciară

DREPTURI PATRIMONIALE

Cadru didactic,
Conf. univ. dr. CRISTIAN JORA

Masterand,
Petrov Elena
Anul I masterat Sem I
Învăţământ cu frecvenţă

Bucureşti
Ianuarie 2018

CUPRINS

1. Preliminarii …………………………………………………………………. 3
2. Drepturile patrimoniale .……………………………………………………. 4
3. Comparație între drepturile reale și cele de creanță
…………………………………...…………………………………. 6
4. Clasificarea drepturilor reale ………………..……………………………… 8
5. Jurisprudență .……………………………………………………………… 8
Bibliografie ..………………………………………………………………. 9

2
1. Preliminarii

Noţiunea de patrimoniu nu exista ca definiție în legislaţia noastră anterioară apariţiei


noului Cod civil, astfel încât a revenit doctrinei juridice rolul de a da o atare definiţie.
Din punct de vedere economic, patrimoniul reprezintă totalitatea bunurilor care
formează averea unei persoane1.
Definiţia aceasta, valabilă din punct de vedere economic, poate fi transpusă, în
materie
juridică, atunci când prin bunuri înţelegem lucrurile materiale care constituie averea unei
persoane, dar înţelegem, de asemenea, şi drepturile pe care le are persoana respectivă,
drepturi care au un conţinut economic, evaluat în bani2.
În componenţa patrimoniului se includ numai drepturile şi obligaţiile cu conţinut
economic, nu şi bunurile care formează obiectul acestora3.
Sub aspect juridic, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au
un conţinut economic, care sunt evaluabile în bani, care aparţin unei anumite persoane.
Deci, patrimoniul conţine toate drepturile unei persoane, drepturi evaluabile în bani.
La fel şi obligaţiile corelative acestora.
În acest sens vom aminti prevederile art. 31 din Codul civil (Patrimoniul. Mase
patrimoniale şi patrimonii de afectaţiune), în conformitate cu care
orice persoană fizică sau persoană juridică – adică, am spune noi, orice subiect de drept
civil – este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile şi datoriile ce pot fi
evaluate în bani şi aparţin acesteia.
Astfel, una dintre cele mai importante clasificări ale drepturilor şi obligaţiilor
subiective civile, o reprezintă clasificarea în drepturi şi obligaţii patrimoniale şi
drepturi şi obligaţii nepatrimoniale.4
Drepturile şi obligaţiile patrimoniale sunt cele care au un conţinut economic, deci pot
fi evaluate în bani. Deosebit de acestea, drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale nu au o
valoare economică şi, datorită acestui fapt, nu au posibilitatea de a fi evaluate în bani.

1
Cristian Jora, Ioan Ciochină-Barbu, Cristian Constantin Corbu, „Drept civil. Drepturile reale”, Ed. a II a
revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 11
2
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, A. Băicoianu, „Tratat de drept civil roman”, Bucureşti, 1929, vol.
I,
pag. 844
3
V. Stoica, „Drept civil. Drepturile reale principale”, vol. I, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, pag. 51,
apud. A. Seriaux, , „La notion juridique de patrimoine. Brèves notationes civilistes sur le verbe avoire ”, în Revue
trimestrielle de droit civil, nr. 4/1994, pag. 802 şi 803.
4
C. Bîrsan, „Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod civil”, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2013, pag. 1 - 30

3
2. Drepturile patrimoniale

Drepturile (şi obligațiile) subiectelor raportului de drept civil, în funcție de conținutul


lor, pot fi patrimoniale şi nepatrimoniale.
Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective care au un conținut economic,
fiind evaluabile în bani.
Conținutul concret al unui patrimoniu este alcătuit din drepturi şi obligații
patrimoniale aparținând unei persoane determinate, excluzând drepturile personale
nepatrimoniale. Drepturile patrimoniale se împart în două mari categorii:
a. drepturi reale
b. drepturi de creanță.

a. Drepturile reale

Noțiune
Drepturile reale (jus in re) sunt drepturi subiective patrimoniale în virtutea cărora
titularul poate exercita singur atributele asupra unui lucru determinat, în mod direct şi
nemijlocit, fără concursul altei persoane, adică al subiectului pasiv care este nedeterminat
(„toți ceilalți“)5.
Caractere juridice
Drepturile reale prezintă următoarele caracteristici proprii6:
- sunt drepturi absolute, deci opozabile erga omnes.
- presupun un subiect activ determinat şi un subiect pasiv nedeterminat, format din
toate celelalte persoane
- conținutul obligației corelative drepturilor reale este întotdeauna negativ, respectiv
„de a nu face“. Subiectul pasiv are, deci, o obligație generală şi negativă de a nu face nimic de
natură a stânjeni subiectul activ în exercitarea dreptului său
- în general, drepturile reale au un caracter perpetuu (spre exemplu, dreptul de
proprietate care nu se stinge prin neuz), dar, uneori, pot fi limitate la durata de viață a
beneficiarului (spre exemplu, dreptul de uzufruct – art. 708 Cod civil).
5
Corneliu Bârsan, „Drept Civil. Drepturile reale principale în reglementarea Noului Cod civil”, Ed. a II a
revizuită și actualizată, Ed. Hamangiu, București, 2015, pag. 23
6
Iosif R. Urs, Petruța-Elena Ispas, „Drept civil. Drepturile reale”, Ed. Universității „Titu Maiorescu”,
București, 2012, pag. 23

4
- pot avea ca obiect numai lucruri individual-determinate (res certa)
- din faptul că drepturile reale sunt drepturi absolute, opozabile erga omnes şi au ca
obiect bunuri certe, rezultă două consecințe specifice, de-osebit de importante pentru titularii
lor, şi anume:
- prerogativa urmăririi şi prerogativa preferinței7
a. Dreptul (prerogativa) de urmărire constă în posibilitatea recunoscută titularului
unui drept real de a pretinde bunul de la orice persoană la care acesta se găseşte. Astfel, dacă
proprietarul unui imobil ipotecat a vândut bunul înainte de plata datoriei, creditorul poate
urmări imobilul oriunde s-ar afla,deoarece acesta nu putea fi înstrăinat decât grevat de dreptul
real, anterior constituit.
b. Dreptul (prerogativa) de preferință constă în posibilitatea recunoscută titularului
unui drept real de a fi satisfăcut cu prioritate față de titularii altor drepturi reale dobândite
ulterior sau de titularii unor drepturi de creanță fără garanții (creditori chirografari - art. 2.324
alin. (1) Cod civil).
Astfel, titularii unor drepturi reale vor fi plătiți în ordinea datei drepturilor lor,
conform principiului „qui prior tempore potior jure“, fiind preferat acela care a îndeplinit
primul formalitățile de opozabilitate, iar titularul unei creanțe garantată cu un drept de gaj
poate cere satisfacerea ei, înaintea altor creditori lipsiți de garanții.
- sunt limitate ca număr, fiind expres prevăzute de lege, fără ca părțile să poată crea
prin voința lor drepturi reale noi.
- sub aspect procedural, drepturile reale sunt apărate prin acțiuni reale, de competența
instanței de la locul unde este situat bunul, conform regulii „actor sequitur forum rei site“.

b. Drepturile de creanță

Noțiune
Dreptul de creanță (jus ad personam) este acel drept subiectiv civil patrimonial în
virtutea căruia subiectul activ, numit creditor (reuscredendi), are posibilitatea să pretindă
subiectului pasiv, numit debitor (reusdebendi), să dea, să facă sau să nu facă ceva.
Caractere juridice
Drepturile de creanță au următoarele trăsături:
- sunt drepturi relative şi deci opozabile numai subiectului pasiv şi în limitele legii,
avânzilor cauză8

7
Iosif R. Urs, Petruța-Elena Ispas, „Drept civil. Drepturile reale”, Ed. Universității „Titu Maiorescu”,
București, 2012, pag. 24

5
- atât subiectul activ cât şi subiectul pasiv sunt determinați din momentul naşterii
dreptului
- dreptului de creanță a subiectului activ îi corespunde obligația subiectului pasiv
pozitivă, respectiv „a da“ ori „a face ceva“, sau negativă „de a nu face ceva“ (non facere) din
ceea ce ar fi putut face dacă nu s-ar fi obligat la abstențiune9
- sunt temporare (prescriptibile), creditorul poate pretinde de la debitor îndeplinirea
obligațiilor sale într-un anumit termen
- pot avea ca obiect lucruri generice (res genera)
- drepturile de creanță, fiind drepturi relative, nu dau naştere la prerogativa urmăririi
şi a preferinței
- sunt nelimitate ca număr şi se nasc din izvoare juridice multiple:
acte juridice (contracte sau acte juridice unilaterale), fapte juridice ilicite (sustragerea,
distrugerea de bunuri) sau licite (gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogățirea fără justă
cauză)
- sub aspect procedural, drepturile de creanță sunt apărate prin acțiuni personale, de
competența instanței de la domiciliul debitorului, potrivit regulii „actor sequitur forum rei“

3. Comparaţie între drepturile reale şi cele de creanţă

Drepturile reale sunt drepturi absolute, cărora le corespunde obligaţia generală


negativă de a nu face nimic denatură a aduce atingere acestora.
Drepturile de creanţă sunt drepturi relative, fiind opozabile numai debitorului, care are
obligaţia de a da, a face sau a nu face ceva.
Asemănările dintre cele două grupe de drepturi constă în aceea că ambele sunt
„evaluabile în bani” ceea ce le reuneşte în categoria drepturilor patrimoniale şi au subiecte
active determinate.
Diferenţele sunt multiple şi ele sunt date de împrejurarea că dreptul real este un drept
absolut „opozabil tuturor” iar dreptul de creanţă este un drept relativ
„opozabil numai subiectului sau subiectelor determinate” părţi ale raportului juridic din care
au luat naştere.10
Aceste deosebiri sunt următoarele:
a. determinarea subiectului pasiv
8
avânzii-cauză, sunt aceia cărora le-au fost transmise drepturile altor persoane, https://legeaz.net/dictionar-
juridic/avanzi-cauza
9
abstențiune sf [At: DA / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr abstention], (Jur) Comportare a unui judecător care nu
participă la proces, deoarece există motiv să fie recuzat, https://dexonline.ro/definitie/absten%C8%9Biune
10
Eugen Chelaru, „Drept civil. Drepturile reale principale”, Ed. a II a, Ed. C.H. Beck, București, 2006, pag. 20

6
În cazul dreptului real subiectul pasiv este nedeterminat „fiind format din toate
celelalte persoane” altele decât subiectul activ. În ce priveşte dreptul de creanţă „titularul
obligaţiei corelative - debitorul - este determinat de la naşterea raportului juridic
b. conţinutul obligaţiei corelative
În cazul dreptului real, „subiectului pasiv nedeterminat îi incumbă obligaţia generală
negativă” de a nu face nimic de natură să stânjenească exercitarea dreptului.
Dreptului de creanţă îi corespunde obligaţia debitorului de a avea o conduită
determinată - să dea, să facă sau să nu facă ceva.
c. din punct de vedere numeric
Numărul drepturilor reale este limitat „admiţându-
se că ele sunt prevăzute de lege” explicit sau implicit. Drepturile de creanţă sunt infinite
numeric
d. efectele juridice specifice
Dreptul real dă naştere la două efecte specifice, sau, altfel spus
îi conferă titularului două prerogative: dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă.
Dreptul de urmărire este prerogativa conferită titularului dreptului real de a urmări
bunul la care dreptul său real se referă în mâinile
oricărei persoane. Proprietarul bunului ieşit pe căi nelegitime din posesia sa îl va putea
revendica de la oricine - creditorul ipotecar va putea urmări imobilul ipotecat chiar dacă
acesta a fost înstrăinat de către debitor etc.
Dreptul de preferinţă este prerogativa conferită titularului dreptului real de a avea
prioritate faţă de orice alt drept, acesta putând să şi-l
valorifice înaintea titularilor altor drepturi. Astfel, creditorul a cărui creanţă este însoţită de o
garanţie reală îşi va putea recupera suma ce-i este datorată, din preţul obţinut în urma vânzării
bunului asupra căruia garanţia a fost constituită, cu prioritate (cu preferinţă) faţă de alţi
creditori ai aceluiaşi debitor, ale căror creanţe nu beneficiază de o asemenea garanţie.
Dreptul de creanţă conferă titularului său numai posibilitatea de a
pretinde debitorului sau succesorilor acestuia executarea obligaţiei asumate.
Deosebirile dintre drepturile reale şi drepturile de creanţă îşi au gradul lor de
relativitate.
Astfel, titularul îşi poate opune dreptul real tuturor numai în formă negativă, în sensul
că toţi sunt obligaţi să-i respecte dreptul, dar nu-i poate impune nimănui vreo obligaţie
pozitivă.

7
Dreptul de creanţă este relativ în sensul efectelor sale obligatorii, dar situaţia juridică
creată între părţi este opozabilă erga omnes,
în sensul că nimeni nu poate să stânjenească exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor.11

4. Clasificarea drepturilor reale

În literatura de specialitate, drepturile reale se clasifică:


a. după cum au sau nu o existență independentă în :
- drepturi reale principale cum ar fi:
- dreptul de proprietate
- dreptul de uz
- dreptul de uzufruct
- dreptul de abitaţie
- dreptul de servitute
- dreptul de superficie
- drepturi reale accesorii
- dreptul de gaj
- dreptul de ipotecă
- privilegiile speciale
- dreptul de retenţie
b. în raport de natura bunului asupra căruia se constituie în:
- drepturi reale imobiliare
- drepturi reale mobiliare
c. după modul de reglementare: prevăzute de Codul civil şi prevăzute de alte acte
normative

5. Jurisprudență

Ca un exemplu privind o cauză ce are ca domeniu drepturile patrimoniale:


Decizie 620A din 28.06.2017 a Curții de Apel București, Secţia a IV-a civilă 12, privind
drepturile patrimoniale ale titularului unui brevet de invenţie, determinate prin raportare la
efectele economice produse având în vedere folosirea în exploatare a invenţiei reclamantului.

11
Corneliu Bârsan, „Drept Civil. Drepturile reale principale în reglementarea Noului Cod civil”, Ed. a II a
revizuită și actualizată, Ed. Hamangiu, București, 2015, pag. 27
12
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-12itvtxp/

8
Domeniu: Proprietate intelectuală. Brevete de invenţie. Drepturi patrimoniale ale
titularului unui brevet de invenţie, determinate prin raportare la efectele economice produse
având în vedere folosirea în exploatare a invenţiei reclamantului.
Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie - art. 5 alin. 5, art. 5 alin. 1 lit. b, art.
32, art. 36 din, HG nr. 547/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.
64/1991 - art. 90 alin. 12 şi 14, art. 91 alin. 3, art. 91 alin. 4 lit. b şi c din Convenţia pentru
protecţia proprietăţii intelectuale, Stockholm, 1997, Aranjamentul de la Madrid privind
înregistrarea internaţională a mărfurilor, Convenţia de la Paris privind protecţia proprietăţii
industriale, Tratatul de Cooperare în domeniul brevetelor, Directiva nr. 2004/48/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 29.04.2004.
Prescripţia se poate întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie,
făcută de către debitor după ce a început să curgă termenul de prescripţie şi înainte de a se
împlini acest termen. Împrejurarea cu efect întreruptiv trebuie să aibă loc înăuntrul termenului
de prescripţie.
În consecinţă, recunoaşterea scrisă, neîndoielnică şi expresă a dreptului a cărui acţiune
se prescrie reprezintă un caz de modificare a cursului prescripţiei, având efectele prevăzute de
art. 17 din Decret.
De la momentul omologării preliminare a invenţiei decisă de autoarea apelantei
-pârâtei, s-a şters prescripţia cursă anterior şi a început să curgă un nou termen de prescripţie
(decizia civilă nr. 620A/28.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a
civilă).

Bibliografie

1. Corneliu Bîrsan, „Drept Civil. Drepturile reale principale în reglementarea


Noului Cod civil”, Ed. a II a revizuită și actualizată, Ed. Hamangiu, București, 2015
2. C. Bîrsan, „Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod
civil”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013
3. Cristian Jora, Ioan Ciochină-Barbu, Cristian Constantin Corbu, „Drept civil.
Drepturile reale”, Ed. a II a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2015
4. C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, A. Băicoianu, „Tratat de drept civil
roman”, Bucureşti, 1929, vol. I.
5. Eugen Chelaru, „Drept civil. Drepturile reale principale”, Ed. a II a, Ed. C.H.
Beck, București, 2006

9
6. Iosif R. Urs, Petruța-Elena Ispas, „Drept civil. Drepturile reale”, Ed. Universității
„Titu Maiorescu”, București, 2012
7. Valeriu Stoica, „Drept civil. Drepturile reale principale”, vol. I, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 2004
8. Codul civil 2009
9. www.dexonline.ro
10. www.jurisprudenta.com
11. www.legeaz.net

10