PLAN:

INTRODUCERE.......................................................................................................................................3

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE ALE IMPOZITELOR DIRECTE....................................5

1.1. Istoricul apariției impozitelor directe................................................................................................6

1.2. Conţinutul social-economic al impozitelor directe............................................................................7

1.3. Rolul și funcţiile impozitelor directe..............................................................................................13

CAPITOLUL II. ANALIZA IMPOZITELOR DIRECTE IN REPUBLICA MOLDOVA..............20

2.1. Cadrul legal și instituțional de impozitare......................................................................................21

2.2. Analiza contribuției impozitelor directe la bugetul de stat.............................................................34

2.3. Strategii și direcții de impozitare...................................................................................................38

CONCLUZII............................................................................................................................................40

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................................42

ANEXE.....................................................................................................................................................45

2
INTRODUCERE

Actualitatea temei de cercetare. Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric,

a cărui apariţie este legată de existenţa statului şi a banilor. Încă de la început, impozitele au fost
concepute şi aplicate diferit, în funcţie de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile
publice acceptate de fiecare stat. Informaţii despre impozitele, taxele şi cheltuielile publice din
Antichitate provin, în special, din istoria statelor antice – grec şi roman.
Din definiţie rezultă că impozitele au caracter obligatoriu, iar prelevarea acestora se
efectuează cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din partea statului. Caracterul
obligatoriu al impozitelor rezultă din faptul că plata acestora către stat constituie o sarcină
impusă persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă
un anumit gen de avere pentru care datorează impozit.
În acest context, poate fi subliniată actualitatea temei cercetate, aceea de colectarea
veniturilor în cadrul sistemului financiar public, precum şi a integrării coerente în sistemul
general economic în condiţiile asigurării unei concordanţe suficiente între resursele financiare
disponibile şi nevoile intregii societăţi. Apelarea la modelele economice practicate în alte ţări nu
poate înlocui formarea propriului model de dezvoltare, iar experienţa economică internaţională
poate fi asimilată selectiv in concordanţă cu particularităţile economice şi tradiţiile societăţii
noastre.
Scopul lucrării constă în studierea, cercetarea şi evidenţierea impunerilor fiscale şi a
facilităţilor fiscale acordate întreprinderilor cu activitate de turism din Republicii Moldova.
Scopul propus a impus rezolvarea următoarelor obiective:
- examinarea teoretică a noţiunilor de impozite directe;
- examinarea teoretică a noţiunilor de impunere fiscală şi facilităţi fiscale
În baza scopului lucrării autorul a elaborat următoarea structură a tezei, care constă din:
introducere, două capitole, concluzii, bibliografie şi anexe referitoare la informaţia utilizată.
Având în vedere scopul urmărit, sarcinile (obiectivele) cercetării sunt:
- analiza concepţiilor fundamentale privind veniturile bugetare;
- studierea experienţei internaţionale privind acunularea veniturilor din impozitele
directe;
- aprecierea implicaţiilor politicii bugetar-fiscale asupra dezvoltării economice şi a
veniturilor bugetare, evaluarea tendinţelor şi a perspectivelor dezvoltării sistemului
bugetar al Republicii Moldova;
- caracteristica generală a impozitelor directe și a modului de deducere ale acestora;
- relevarea surselor de finanţare a veniturilor bugetare din impozitele directe;
3
 Structura şi conţinutul tezei. Structura lucrării, conform obiectivelor preconizate, cuprinde:
introducere, două capitole, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii şi recomandări, bibliografie,
anexe, şi lista abrevierilor utilizate.
Subiectul cercetării îl constituie impozitele directe, corelarea optimă între nevoile de
fonduri şi resursele financiare disponibile.
Obiectul cercetării îl formează sistemul bugetar al Republicii Moldova, politica veniturilor
bugetare, mecanismele economice, legislative şi de procedură bugetară, ce determină sistemul
financiar public.
Metodele de cercetare constau în analiza sistemică, comparativă și în abordarea complexă
a temei cercetate, în funcţie de scopurile şi sarcinile propuse.

4
 CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE ALE IMPOZITELOR DIRECTE

1.1. Istoricul aparitiei impozitelor directe

De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, în funcţie de dezvoltare

a economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Informaţii despre impozite
le, taxele şi cheltuielile publice din Antichitate provin, în special, din istoria statelor antice, grec
şi roman.
În Grecia Antică erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere ale st
atului, pentru întreţinerea şi dotarea forţelor armate şi de ordine publică, pentru construirea şi îna
rmarea corăbiilor de război, pentru temple, serbări religioase şi distracţii publice, pentru construir
ea de drumuri şi lucrări de utilizare comunală1.
Pentru acoperirea cheltuielilor publice se foloseau atât resursele domeniale, obţinute prin
exploatarea unor bogaţii naturale aflate în patrimoniul statului (cum ar fi minele de argint,
carierele de marmură), cât şi diferitele impozite ordinare şi extraordinare (de exemplu impozitul
pe terenuri, pe veniturile meseriaşilor, taxele pentru vânzarea, în piaţă, a produselor agricole, imp
ozitul extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi perceput în timp de război, ca o îndatorire de o
noare a acestor cetăţeni).
În statul roman antic, în toate etapele evolutive, principalul impozit a fost tributum. Iniţia
l, acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fie pe valoarea
pământului stăpânit în mod individual, fie ca zecime din produsul brut obţinut. Ulterior, tributum
a fost generalizat şi permanentizat, el fiind perceput obligatoriu de la toţi cetăţenii statului român
care deţineau proprietăţi imobiliare şi, mai târziu, bunuri mobile. În afara acestui impozit, se mai
percepeau un impozit asupra vânzărilor de bunuri, un impozit pe meşteşuguri şi, temporar, un
impozit datorat de celibatari şi un impozit pe numărul sclavilor.
În Evul Mediu, datorită dezvoltării organizării statale, impozitul trebuie să finanţeze o
administraţie tot mai complexă. Astfel, în Anglia, favorizată de conjunctura că era o ţară cu
puţine frământări sociale, prin Magna Charta Libertatum, din 1215, s-a interzis instituirea impozi
telor de către monarhi fără aprobarea poporului. Alături de impozitul perceput proprietarilor de
pământ în funcţie de venitul obţinut prin exploatarea proprie şi în arenda, în Anglia secolului
XIII şi în cele următoare se mai percepeau impozit pe venit diferenţiat pentru nobili, clerici şi
ţărani, impozite pe clădiri, pe veniturile meşteşugarilor, ca şi impozite incluse în preţurile de
vânzare ale sării, cărbunilor, pieilor şi altor bunuri2.

1
Lăzărescu A., Finanţe publice. Bucureşti, Editura Naţional,2000, p. 18
2
Ibidem, p. 19
5
 În Principatele Române, şirul mare al dărilor ordinare includeau birul aşezat ca „cisla"
asupra localităţilor şi perceput cu denumirea de „sferturi", văcăritul, vinăritul, tutunăritul, oieritul
s.a. Acestora li s-au adăugat dari extraordinare cum erau ploconul steagului la urcarea pe tron a d
omnitorului, ajutornitele s.a. Deseori, stabilirea şi perceperea acestor dari erau arbitrare şi abuziv
e3.
În Franţa, până la Revoluţia din 1789, în categoria impozitelor se includeau:4
- impozitul la taille în variantele: reală, pentru proprietarii de terenuri; personală, pe
veniturile cetăţenilor.
- impozitul de a douăzecea parte din venit, sporit, ulterior, la a zecea parte din venit;
- capitaţia, datorată de toţi locuitorii în cuantum bănesc diferenţiat în raport cu rangul
social;
- patenta, datorată în folosul monarhului de către cei ce executau meserii şi comerţ, pe
cont propriu;
- impozite percepute la vânzarea sării, băuturilor şi tutunului;
- impozitele percepute la tranzacţiile de bunuri;
- impozitele de înregistrare (sau de timbru);
- alte taxe.

    După Revoluţia franceză din 1789, datorită numărului mare al impozitelor şi taxelor,
Adunarea Constituantă a Franţei a înlăturat privilegiile avute până atunci de nobili şi clerici, a
suprimat arbitrariul în stabilirea şi perceperea impozitelor şi a înlăturat anumite impozite pe
vânzări ale bunurilor de consum. Totodată, prin Constituţia franceză din 1793, s-au pus bazele
concepţiei instituirii impozitelor cu consimţământul contribuabililor.
Aplicarea practică a acestei concepţii s-a limitat, însă, doar la rezervarea în competenţa
parlamentelor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele şi alte venituri bugetare5.
În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentelor de a institui şi modifica
impozitele a fost dominată de creşterea permanentă a cheltuielilor publice în toate statele. De
aceea, parlamentele statelor contemporane au fost şi sunt nevoite să sporească impozitele şi
taxele, iar consimţământul cetăţenilor la aceste impozite se considera exprimat prin votarea, de
către reprezentanţii lor în parlament, a legilor referitoare la impozite şi taxe.

3
Hoanta N., Economie şi finanţe publice. Editura Polirom. Iaşi, 2002, p. 37
4
Ibidem, p. 42
5
Ibidem. P. 65
6
1.2. Conţinutul social-economic al impozitelor directe
Definitia clasică a impozitului spune că acesta este o contribuţie obligatorie,
necondiţionată şi fără contraprestaţie la suportarea sarcinii publice. În legătură cu impozitul sunt
de remarcat următoarele lucruri6:
- impozitul nu este un scop în sine, ci urmăreşte asigurarea satisfacerii sarcinii publice,
adică participarea tuturor cetăţenilor la cheltuielile publice;
- prin impozite se realizează şi o redistribuire a veniturilor cetăţenilor între diferitele
pături ale populaţiei;
- scopul iniţial al impozitului îl reprezintă procurarea de resurse pentru autoritatea
publică dar, de regulă, lui i se asociază şi unul aflat dincolo de sfera financiară, anume faptul că
este folosit de stat pentru a-şi asigura intervenţia în viaţa social-economică;
- ca regulă generală, impozitul este o contribuţie obligatorie necondiţionată, deoarece
contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publică;
- impozitul nu are o destinaţie specială.
Asociat impozitelor, există şi categoria de taxe. Şi taxele sunt instituite prin lege şi au un
caracter obligatoriu, dar au obiective precizate, colectându-se în scopuri precise. În cadrul taxelor
există şi taxe care sunt obligatorii numai dacă populaţia solicită un serviciu şi presupun o
contraprestaţie, adică sunt condiţionate. Putem exemplifica în acest sens cu unele taxe
administrative de genul celor notariale sau a taxelor de paşaport.
În general, impozitele reprezinta prelevari din veniturile sau averea persoanelor fizice și
juridice catre bugetul de stat.Impozitele prezintă trei caracteristici: au un caracter obligatoriu, au
titlu definitiv și nu presupun obligația unei contraprestații imediate și directe7.
În evoluția lor, impozitele directe au fost încasate în funcție de nivelul de dezvoltare al
economiei în acel moment, fiind stabilite pe diferite bunuri materiale, diverse activități, pe
venituri sau pe avere. Impozitele directe constituie cea mai veche forma de impunere.
În prima parte a secolului al XX-lea, impozitele stabilite pe diferite bunuri materiale și pe
diferite activități, adică impozitele de tip real, au fost treptat înlocuite cu impozitele pe
venituri(salariu, renta, profit) și cu cele pe avere, mobiliară sau imobiliară, adică impozitele de
tip personal. Această înlocuire a impozitelor a determinat mărirea ariei plătitorilor de impozite8.
Deoarece sporul pe veniturile realizate de stat prin introducerea impozitelor personale nu
a fost suficient pentru acoperirea cheltuielilor publice, s-a ajuns si la extinderea impozitelor
6
Caraganciu G., Impozitele indirecte şi orientările de reformare a acestora în susţinerea activităţii întreprinderilor .
Teză de doctor în economie. Cişinău, 2009.
7
Cobzari L., Restructurarea sistemului financiar al economiei în tranziţie a Republicii Moldova: Autoreferatul tezei
de doctor habilitat în ştiinţe economice. Chişinău, 1999.
8
Corduneanu C., Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor. Editura Codecs. Bucureşti. 1998

7
indirecte.Impozitele directe sunt preferabile impozitelor indirecte deoarece sunt reglementate in
functie de marimea venitului sau a averii si au termene de plata stabilite si cunoscute in prealabil.
Impozitele reale sunt cele stabilite pe obiecte, pe bunuri și pe diferitele elemente ale
averii contribuabililor. Prin urmare impozitele reale fac abstracție de persoană care posedă bunul
și folosește obiectul respectiv, considerându-l pe acesta ca producator de venit.
Impozitele directe creeaza stări de inechități fiscale demonstrate de faptul ca un proprietar
cu multe datorii plătește același cuantum de impozitca si unul liber de orice sarcina. De aici, se
constată faptul că doi contribuabili cu putere de contribuție inegală, plătesc un impozit identic.
Cele mai răspândite impozite pe plan internațional sunt cele privind impunerea
pamântului, clădirilor, diferitelor activități neagricole, precum și circulația capitalului banesc.
În secolul trecut când pământul reprezenta principala formă a bogației și cel mai
important mijloc de producție, în multe țări din Europa a fost introdus impozitul pe
pământ(impozitul funciar). La început suma impozitului funciar se determina în funcție de
suprafața terenurilor, aceasta fiind metoda cea mai simplă, care s-a practicat mult timp în diferite
țări. Metoda aceasta era necorespunzătoare deoarece conducea la impozit inechitabil, terenurile
fiind de o fertilitate diferită, aveau un randament diferit și nu se ținea seama de capitalul investit
și de munca agricultorului.
Impozitul funciar a cunoscut o modificare treptată. Mai tarziu, impunerea s-a facut după
repartiția terenurilor în diferite clase cu tarife speciale, dupa cantitatea de produse și după
randament. În legislația modernă, impozitul funciar se dermină dupa randamentul mediu, metoda
simplă de calcul, impozitul fiind stimulatoriu pentru producător. Un pas important în stabilirea
impozitului funciar l-a constituit introducerea cadastrului. Cadastrul constă în descrierea și
invetarierea bunurilor din fiecare localitate, trecerea lor într-un registru, precizarea suprafeței de
teren și a valorii fiecarei parcele de teren. Pe baza cadastrului se poate calcula impozitul funciar.
Cadastrul a fost folosit nu numai pentru impozitul funciar, ci și pentru alte impozite numite
cadastrale.
Un alt impozit real îl constituie cel pe clădiri. Acesta se calculează în funcție de destinația
lor, utilizate ca locuințe, magazine, birouri, etc. Impozitul se calcula în funcție de numărul și de
destinația camerelor, suprafața construită, numărul ușilor și ferestrelor, suprafața curții, mărimea
chiriei, etc.. Aceste criterii nu permiteau o impunere echitabila. Acest impozit pe clădiri se
plătește indiferent de locul unde sunt situate și de destinația acestora.
Ca urmare a dezvoltării manufacturilor, a industriei, a comerțului și desfășurarea unor
activități libere, a crescut numărul meșteșugarilor, fabricantților, comercianților și a liber
profesioniștilor. Corespunzător a fost instituit impozitul pe activitațile industriale, comerciale și
din profesiile libere. Acesta a fost stabilit dupa unele criterii exterioare cum ar fi: natura,
8
întreprinderi(atelier, fabrică), mărimea capitalului, numărul lucrătorilor, capacitatea de producție,
mărimea localității în care se desfășoara activitatea, etc.. Nici acest impozit nu era echitabil, avea
un randament redus, cotele de impozit erau reduse și permitea practicarea evaziunii fiscale9.
Dezvoltarea industriei si a comertului a determinat extinderea relatiilor de credit a
activitatii bancare, precum si a comertului cu hartii de valoare. In urma acestei dezvoltari se
constituie o categorie de persoane care plaseaza capitalurile banesti ce le apartin in operatiuni
speculative. S-a introdus impozitul pe capitalurile banesti care se determina pe baza sumei
dobanzilor pe care debitorul le platea pentru capitalul luat cu imprumut sau tinand seama de
cuantumul dobanzilor pe care creditorul le incasa pentru capitalul imprumutat. Impozitul pe
capitalurile banesti a avut un randament scazut , deoarece si debitorul si creditorul faceau
declaratii de impunere false pentru a se sustrage de la plata impozitului.
În cazul impozitelor reale, care sunt practicate și în zilele noastre, nu se ia în considerare
produsul net al obiectelor impozabile, ci produsul brut. Acest lucru ii dezavantajeaza pe micii
producători și îi avantajează pe marii producători. Ideile prezentate mai sus explică de ce
impozitele reale căpatau un caracter negativ.
Trecerea de la impozitul de tip real la cel de tip personal s-a facut treptat. Impozitele
personale privesc în mod direct persoana contribuabilului, care se impune fie pe baza venitului
lui global, fie din diferitele sale surse din venituri. Se presupune că la impozitele personale se
face distincția între ceea ce încasează persoana respectivă și ceea ce are de plată ca subiect
impozabil10.
Trecerea de la impozitele reale la cele personale a fost reclamată de mai multe cauze. În
perioada capitalismului ascendent muncitorii nedispunând de proprietăți funciare, clădiri sau
capitaluri mobiliare, ei nu datorau impozite reale. Creșterea cheltuielilor statului necesită noi
impozite și de aceea statul a instituit impunerea directă a muncitorilor și funcționarilor care
obțineau salarii din muncă. La impunerea acestor impozite, statul a trebuit să țină seama de
situația materiala și personală a contribuabililor, să stabilească un venit minim neimpozabil, să
acorde unele facilități la plata impozitelor pentru cei cu familii numeroase, altfel spus să treacă
de la impunerea proporțională la cea progresivă. Toate acestea au însemnat,de fapt, trecerea la
impunerea personală.
Impozitele pe venit s-au introdus atunci când s-a înregistrat o diferențiere a veniturilor
realizate de diferitele categorii sociale. Acest moment a fost marcat de creșterea numărului de
muncitori care obțineau venituri sub formă de salarii și de creșterea comercianților și bancherilor

9
Secrieru A., Finanţe publice. Instrumente şi mecanisme financiare de intervenţie guvernamentală. Chişinău:
Epigraf. 2004, p. 28
10
Ibidem, p. 32
9
care realizau venituri sub forma de profit. Obiectul impozabil îl reprezinta veniturile obținute
din: industrie, comerț, agricultură, bănci, asigurări, etc.. Venitul impozabil îl formează cel care
ramâne din venitul brut, după ce se opresc anumite procente cum ar fi: 5% reprezentând
contribuția întreprinderii la fondul de șomaj, 7% reprezentând contribuția întreprinderii la Casa
Asigurărilor sociale de sănătate, 2% fondul pentru învățământ, etc..
În practica fiscală există două sisteme de impunere a impozitelor pe veniturile
persoanelor fizice: sistemul impunerii separate și sistemul impunerii globale. Sistemul impunerii
separate poate fi întalnit sub forma unui impozit unic pe venit sau instituirea mai multor
impozite11.
Sistemul impunerii globale presupune cumularea tuturor veniturilor indiferent de sursa și
calcularea unui impozit unic. Impunerea globala este intalnita in țări ca: SUA, Germania, Anglia,
România, Franța, etc..
Din categoria impozitelor pe veniturile persoanelor fizice vom analiza în continuare
impozitul pe salarii, iar din categoria impozitelor pe veniturile persoanelor juridice vom discuta
despre impozitul pe profit. În Anexa 1 sunt prezentate ponderile impozitelor pe veniturile
persoanelor fizice și ale impozitelor pe veniturile persoanelor juridice în totalul veniturilor
fiscale ale statului, in 35 de țări, în anii 1986, 1990 și 200512.
I Impozitul pe salarii a fost diferit în funcție de etapele de dezvoltare economico-socială.
Subiectul acestui impozit îl constituiau persoanele juridice. Acest impozit avea un caracter
indirect, deoarece nu se ținea seama de salariul primit lunar de către fiecare salariat și nici de
situația personală a contribuabilului.
Subiecții impunerii sau contribuabilii sunt persoane fizice care realizează pe teritoriul
ţării venituri sub forma de salarii, nefacându-se deosebire între persoanele fizice din Republica
Moldova și persoanele fizice străine.
Obiectul impunerii este reprezentat de salarii realizate pe teritoriul României, primite de
la persoane fizice sau juridice care au domiciliul sau sediile pe teritoriul țării noastre și de
salariile primite din strainătate de către persoanele care își desfașoară activitatea în Republica
Moldova.
Veniturile realizate de persoanele fizice din Republica Moldova, sub formă de salarii,
pentru activități desfășurate în strainătate, sunt supuse impozitului conform dispozițiilor legale
din țara noastră. Nu se calculează impozit pe îndemnizațiile în valută plătite de instituțiile
publice române personalului român din cadrul misiunilor diplomatice. La impozitarea veniturilor

11
Caraganciu G., Incidenţa impozitelor indirecte asupra comportării agenţilor economici. Chişinău: IEFS, 2006., p.
17
12
idem
10
obținute de persoanele fizice străine se ține cont și de convențiile de evitare a dublei impuneri
internaționale.
Trebuie făcuta distincție între subiectul impozitului care este salariatul și plătitorul
impozitului care este reprezentat de persoana juridică de unde salariatul își realizează veniturile.
Baza de calcul sau baza impozabilă o constituie venitul lunar impozabil. Venitul lunar
impozabil cuprinde totalitatea sumelor primite de o persoana fizică țn decursul unei luni. Aceste
venituri sunt reprezentate de salariile de orice fel, sporurile de orice fel(spor de noapte, spor de
șantier, spor de vechime, spor de conducere, etc.), îndemnizațiile de orice fel, recompensele și
premiile, sumele plătite din fondul asigurărilor sociale în caz de incapacitate de munca și de
maternitate, etc.. Sunt supuse impozitării și toate drepturile salariale plătite în natură. Există
câteva situații în care anumite drepturi salariale se impozitează separat și acestea sunt: sumele
reprezentând premiul annual acordat personalului din instituțiile publice și din regiile autonome;
sumele reprezentând fond de participare la profit după aprobarea bilanțului contabil, etc..
Drepturile salariale obținute de personalul didactic de la aceeași unitate în afara salariului
corespunzător, se impozitează separat.
Deasemenea există categorii de venituri care nu se impoziteaza cum ar fi: ajutoarele
sociale și alte ajutoare acordate din bugetul asigurărilor sociale de stat; pensiile de orice fel;
alocațiile și indemnizațiile acordate persoanelor cu copii; alimentația de protecție; castigurile în
natură acordate salariaților de către regiile autonome etc..
Guvernul are competența de a corecta semestrial tranșele de venit lunar impozabil,
precum și suma deductibilă din venitul lunar brut, cu indecele de creștere a castigului salarial
mediu brut pe economie, înregistrat în semestrul anterior.
Impozitul pe salarii se calculeaza lunar, de catre plătitorii acestuia, pe fiecare loc de
muncă, asupra venitului total realizat țn luna expirată. Aplicarea cotelor progresive pe tranșe
presupune divizarea venitului lunar impozabil pe tranșe, calcularea impozitelor parțiale și
determinarea impozitului ce revine în sarcina plătitorului prin adunarea impozitelor parțiale.
Metoda prin care se percepe acest impozit se numește “metoda stopajului de sursă” adică
unitatea plătitoare reține impozitul din salariu și îl varsă la bugetul de stat. În țara noastră sunt
utilizate două modalități de impunere a salariilor: impunerea cumulata și impunerea separată.
Impunerea se face cumulat atunci când un salariat obține pe lângă veniturile realizate în cadrul
funcției de bază și alte drepturi salariale în bani(la aceeași unitate). Impunerea separată se
realizează pentru veniturile obținute pe fiecare loc de muncă.
Profitul impozabil se determină ca diferența între veniturile și cheltuielile aferente
veniturilor realizate de persoanele juridice cu excepția cheltuielilor nedeductibile. Pentru
reflectarea corectă a profitului impozabil contribuabilii au obligația de a înregistra în
11
contabilitate următoarele categorii de venituri: venituri din exploatare(cele din vânzări, din
subvenții de exploatare, din producție stocată,etc.), venituri financiare(din participații, titluri de
plasament, acțiuni, dobânzi, etc.) și venituri excepționale(din operațiuni de gestiune, din
operațiuni de capital, etc.). Deasemenea este necesar să înregistrăm și cheltuielile de
exploatare(ch. cu materiile prime, materiale, mărfuri, ch. cu impozite, etc.), cheltuielile
financiare(din diferențe de curs valutar, titluri de plasament cedate, etc.), cheltuielile
excepționale(privind operațiunile de capital, etc.) și cheltuielile cu amortizarea capitalului
imobilizat.
Există anumite cheltuieli prevăzute de lege care nu sunt deductibile printre care
menționam: impozitul pe profitul datorat, sumele utilizate pentru constituirea de provizioane,
cheltuieli de asigurare care nu privesc activele corporale și circulante ale contribuabilului și orice
alte cheltuieli care nu sunt aferente realizării veniturilor.
Impozitul pe profit se calculeaza prin aplicarea cotelor de impozit legal. Calculul se face
lunar, cumulat de la începutul anului calendaristic. În situația în care în cursul anului o persoană
juridică înregistrează pierderi și apoi profit, pierderea se recuperează din profitul realizat în
etapele urmatoare.
În practica fiscală din unele țări, impozitele pe avere se împart în trei categorii:
- impozitele asupra averii propriu-zise
- impozitele pe circulația averii
- impozitele asupra creșterii valorii averii
Impozitele asupra averii propriu-zise sunt plătite din venitul obținut de pe urma averii
respective sau din alte surse de venituri. Impozitele instituite pe substanța averii conduc la
micșorarea materiei impozabile, deoarece se plătesc chiar din substanța averii. În această
categorie sunt incluse impozitul pe proprietățile imobiliare și impozitul asupra activului net.
Impozitele pe proprietățile imobiliare se întâlnesc sub forma impozitelor pe terenuri sau
pe clădiri. Aceste impozite au ca bază de impunere valoarea declarată de proprietar sau veniturile
capitalizate privind bunurile respective. Apelarea la această impunere asupra terenurilor se face
atât pentru procurarea de venituri la bugetul statului cât și din alte motive. Impozitul pe
proprietatea funciara este un instrument de influențare a modului de folosire a fondului funciar.
Cotele de impozit pe teren sunt diferențiate în funcție de categoria de folosință a terenului sau de
amplasamentul acestuia.
Impozitul asupra activului net are ca obiect de impunere întreaga avere mobilă și imobilă
a unui contribuabil. Acest impozit este plătit în unele țări atât de persoane fizice cât și
juridice(Suedia, Austria), iar în altele fie numai de persoane fizice(Olanda, Danemarca), fie

12
numai de persoane juridice(Canada). Pentru calcularea acestui impozit se folosesc cote
proporționale(Olanda, Austria) sau cote progresive(Suedia, Danemarca, Elveția).
Impozitele pe circulația averii se instituie odata cu trecerea dreptului de proprietate de la
o persoană la alta. În această categorie de impozite sunt incluse impozitele pe succesiuni, pe
donațiuni și pe actele de vânzare-cumpărare.
Având în vedere impozitul pe succesiuni, obiectul de impunere este averea primită drept
moștenire de o persoana fizică. Impozitul este stabilit pe toată averea sau separat pe averea
fiecărui moștenitor. Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, diferit în funcție
de valoarea averii cât și în funcție de gradul de rudenie dintre moțtenitor și defunct. Impozitul
este mai mare în cazul în care este o rudă mai indepărtată și mai mic în cazul opus.
Impozitul pe donațiuni a fost introdus pentru a evita neplata impozitului pe succesiuni.
Obiectul impozitului îl constituie averea primită ca o donație de o persoană. Acest impozit este
plătit de persoana care primește donația și se calculează pe baza unor cote progresive.
Impozitele percepute cu ocazia nzarii-cumpărarii unor bunuri mobiliare sau imobiliare
cad în sarcina cumpăratorului. Pentru calcularea acestui impozit se folosesc cote proporționale
sau progresive.
În categoria impozitelor asupra creșterii valorii averii includem: impozitul pe plusul de
valoare imobiliara și impozitul pe sporul de avere realizat în timp de război.
Impozitul pe plusul de valoare imobiliara a fost introdus pentru impunerea sporului de
valoare inregistrat de unele bunuri în intervalul de timp de la cumpărare la vânzare, fară să se fi
făcut cheltuieli suplimentare în acest scop. Subiectul acestui impozit este vânzătorul bunurilor
imobiliare, iar obiectul este diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare.
Impozitul pe sporul de avere dobândit în timp de război are ca obiect averea dobândită în
timpul razboiului sau ca urmare a acestuia.

1.3. Rolul si funcţiile impozitelor directe

Obiectivele social-economice urmărite prin politica fiscală, dimenisonarea, aşezarea şi

perceperea impozitelor constituie elemente esenţiale ale sistemului fiscal şi se întemeiază pe
anumite cerinţe ce dau raţionalitate sistemului fiscal respectiv. Aceste cerinţe sunt cunoscute sub
denumirea de principii ale impunerii şi au fost formulate iniţial de Adam Smith, ca maxime sau
principii fundamentale ale impunerii. Potrivit lui Adam Smith, la baza politicii fiscale a statului
trebuie să stea următoarele principii sau maxime13:

13
Adam Smith, “Avuţia naţională” vol. II, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti 1965, pag. 242-244
13
 - principiul justeţei impunerii (echităţii fiscale), potrivit căruia cetăţenii fiecărui stat
trebuie să contribuie cu impozite la acoperirea cheltuielilor publice în funcţie de veniturile pe
care le obţin sub protecţia statului;
- principiul certitudinii impunerii, vizează legalitatea impunerii şi presupune ca mărimea
impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă şi nu arbitrară, iar termenele, modalităţile de
percepere a impozitelor şi sumele de plată trebuie să fie clare şi cunoscute de fiecare plătitor;
- principiul comodităţii perceperii impozitelor, potrivit căruia impozitele trebuie să fie
percepute la termenele şi în modalităţile cele mai convenabile pentru contribuabili;
- principiul randamentului impozitului presupune încasarea impozitelor cu un minim de
cheltuieli şi, totodată, acestea să fie cât mai puţin apăsătoare pentru plătitori.
Aceste principii au avut indiscutabil un caracter progresist, fiind îndreptate împotriva
arbitrariului ce domnea în materie de impozite în perioada de trecere de la Evul Mediu la epoca
modernă şi în primele stadii de dezvoltare ale acesteia.
În Republica Moldova, resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice,
în conformitate cu structura sistemului bugetar. Resursele financiare publice se constituie şi se
gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume:
- bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele
fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituţiilor publice, în
condiţiile asigurării echilibrului financiar.
Principalele categorii de resurse publice sunt:
I. Resursele bugetului de stat:
- venituri curente:
- A. venituri fiscale
- A.1. impozite directe
- B.1. impozite indirecte
- B. venituri nefiscale
- venituri din capital
- încasări din rambursarea împrumuturilor acordate
II. Resursele bugetului asigurărilor sociale de stat şi ale asigurărilor pentru şomaj:
- venituri fiscale
- A.1. contribuţia angajatorilor şi a angajaţilor
- B.1. alte contribuţii
- B. venituri nefiscale
III. Resursele bugetelor locale
- venituri proprii (fiscale şi nefiscale);
14
 - cote şi sume defalcate din venituri ale bugetului de stat;
- cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale;
- transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat.
IV. Resursele fondurilor speciale
Un sistem fiscal poate fi definit ca totalitatea impozitelor instituite într-un stat care-i
procură acestuia o parte covârşitoare din veniturile publice, fiecare impozit având o contribuţie
specifică şi un anumit rol în constituirea veniturilor bugetului public. Orice sistem fiscal prezintă
anumite caracteristici:
- exclusivitatea aplicării care presupune faptul că el se aplică într-un teritoriu geografic
determinat, fiind unicul colector al resurselor fiscale pentru un buget sau pentru un sistem
bugetar;
- autonomie tehnică, adică un sistem fiscal este autonom din punct de vedere tehnic dacă
este un sistem fiscal complet, ceea ce înseamnă că conţine toate regulile de aşezare, încasare şi
lichidare necesare pentru punerea sa în aplicare.
Această autonomie are loc chiar dacă conţinutul unui sistem fiscal dat a fost elaborat sub
influenţa directă a altui sistem fiscal, sau dacă el evoluează în aceeaşi direcţie cu acesta din urmă.
Dacă un sistem fiscal a fost elaborat de organele proprii ale teritoriului în care se aplică, se va
putea vorbi de autonomie fiscală completă sau de suveranitate fiscală.
Obiectivul principal, urmărit de politica fiscală a statului, pe parcursul tuturor etapelor de
perfecţionare a sistemului fiscal, este identificarea echilibrului între necesitatea majorării
veniturilor, ca sursă principală de acoperire a cheltuielilor, direcţionate spre dezvoltarea
economică şi satisfacerea nevoilor sociale, precum şi necesitatea susţinerii mediului de afaceri,
care este factorul principal de creştere economică. În acest sens, pentru Republica Moldova, este
importantă creşterea veniturilor cu ritmuri mai înalte decât rata inflaţiei, şi, în acelaşi timp,
ajustarea presiunii fiscale la nivelul, care ar favoriza dezvoltarea mediului de afaceri şi investiţii.
În ceea ce priveşte primul indicator, guvernul a înregistrat succese semnificative, înregistrând
creşterea veniturilor publice semnificativ mai înaltă decât rata inflaţiei.
Cea mai veche resursă financiară este impozitul. Originile sale aparţin perioadei de
statornicire a organizaţiei statale. Iniţial, s-a recurs la prelevări asupra bunurilor private, iar odată
cu introducerea monedei se practică impozite în bani. În literatura de specialitate se întâlnesc mai
multe noţiuni de impozit, însă cele mai frecvent întâlnite sunt următoarele:
Impozitul este o prelevare pecuniară, în virtutea autorităţilor statului de la particulari cu titlul
definitiv şi fără contraprestaţie imediată şi directă, pentru acoperirea cheltuielilor publice.
Impozitul este o prelevare pecuniară, în virtutea autorităţilor statului de la particulari cu titlul
definitiv şi fără contraprestaţie imediată şi directă, pentru acoperirea cheltuielilor publice.
15
 Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil, datorată,
conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile care le obţin sau
pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi termenul precis
stabilit prin lege.
Impozitul pe venit are următoarele trăsături:
- Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza
autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe decât
dacă există legea respectivă la impozit.
- Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter
obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor
supuse impozitării conform legilor în vigoare.
- Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de
resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de impozite
făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor
membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
- Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul căreia
contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din partea statului, pe de altă
parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite în
schimb în viitor.
Mulţi (incurcă) impozitele cu taxele, însă între impoxite şi taxe există deosebiri:
Taxele reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile
prestate acestora de instituţii publice.
Prin urmare, taxele sunt reglementate ca obligaţii bugetare datorate de persoanele fizice
sau juridice, reprezentând plata neechivalentă pentru servicii solicitate de acestea unor instituţii
de stat după principiul recompensei speciale.
Trăsăturile specifice ale taxelor sunt:14
Plata neechivalentă pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii care
primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime
ale persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă deoarece,
conform dispoziţiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mică comparativ cu valoarea
prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de stat.

14
Fuior E., Oprea S., Maxim I., Caraganciu G., Direcţiile de optimizare a mecanismului fiscal şi modelarea
încasărilor fiscale în Republica Moldova. Chişinău, 2005

16
 Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea unei
activităţi din partea unei instituţii de stat.
Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de
diferite persoane în mod direct şi imediat.
Astfel, între cuantumul serviciilor sau activităţile prestate de către stat nu există un raport
de echivalenţă, fiind independente de costul, preţul sau valoarea serviciului prestat, caracteristic
pentru care taxele se deosebesc fundamental de preţurile mărfurilor sau tarifele serviciilor
executate de agenţii economici. Preţurile şi tarifele oglindesc toate cheltuielile de producţie şi
circulaţie, pe când taxele nu au decât o valoare simbolică.
Dreptul de a institui un impozit sau o taxă îl are statul, care este exercitat de autoritatea
publică – Parlamentul. Impozitele şi taxele locale sunt stabilite de organele administraţiei publice
locale în baza legii “Cu privire la impozitele şi taxele locale” adoptată de parlament. Activitatea
executivă în domeniul impozitelor revine guvernului, care o exercită prin intermediul aparatului
fiscal.
Impozitul conţine următoarele elemente: Impozitele şi taxele se caracterizează fiecare în
parte prin anumite trăsături determinate de modul de aşezare, provenienţă, percepere, rolul lor
etc. În acelaşi timp, însă sunt anumite elemente comune specifice tuturor impozitelor care trebuie
să se regăsească în reglementarea fiecărui tip de impozit, fără de care acesta nu s-ar putea aşeza,
determina, urmări şi realiza. Aceste elemente trebuie să fie bine precizate în momentul instituirii
unui impozit, deoarece din ele rezultă în sarcina cui cade impozitul respectiv, cuantumul
acestuia, modul de aşezare şi percepere, căile de urmărire în caz de neplată, sancţiunile pentru
încălcarea prevederilor legale.
Elementele impozitului înaintate în teoria şi practica financiară sunt următoarele:
Obiectul impozitului, reprezintă elementul concret care stă la baza aşezării acestuia şi poate
fi diferit în funcţie de provenienţa impozitului, scopul urmărit, natura plătitorului. Obiect
impozabil este venitul impozabil determinat ca diferenţă dintre venitul brut (inclusiv facilităţile)
obţinut din toate sursele de către orice persoană juridică sau fizică şi deducerile şi scutirile la
care are dreptul această persoană.
Astfel, ca obiect al impozitului poate apărea15:
- Venitul, care poate fi profitul (beneficiul) agenţilor economici şi veniturile persoanelor
fizice;
- Averea (bunurile), care este reprezentată de clădiri, terenuri, mijloace de transport;
- Cheltuielile (consumul), care constituie produsul, serviciul prestat sau lucrarea executată,
bunul importat în cazul impozitelor indirecte;

15
Stan I., Teoria generală a impozitelor indirecte. Bucureşti: Institutul de arte grafice „Lupta”. 2001
17
 - Actele şi faptele realizate de organele statului pentru care se datorează taxe de timbru şi
înregistrare. Spre exemplu, eliberarea, legalizarea, autentificarea unor acte, deschiderea şi
dezbaterea succesiunilor, soluţionarea litigiilor de către organele de judecată.
Baza de calcul (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care se fundamentează
evaluarea (calculul) impozitului. Baza de calcul poate să fie aceeaşi ca şi obiectul impozabil sau
să difere de acesta. Astfel, atunci când obiectul impozitului îl constituie valoarea, venitul sau
preţul acesta este în acelaşi timp şi bază de calcul, ca de exemplu, în toate cazurile impozitului
pe venit. Când e vorba de bunuri ca obiect al impozitului, atunci avem două cazuri:
- în cazul impozitului funciar, când suprafaţa de teren este exprimată în m.p. sau ha este şi
element de calcul
- în cazul impozitului pe imobil obiectul impunerii este clădirea, iar calculul se face în
funcţie de valoarea acesteea.
Situaţie asemănătoare este în cazul taxelor pe succesiuni, când obiectul taxării îl
constituie dezbaterea succesiunii şi actele întocmite cu acest prilej, în timp ce baza de calcul este
valoarea acesteea.
Subiectul impozitului (contribuabil, plătitor) este persoana fizică sau juridică deţinătoare
sau realizatoare a obiectului impozabil şi care potrivit legii este obligat la plata acestuia.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în ultima istanţă
impozitul ( căruia i se adresează). Deoarece adesea se fac confundări între subiect şi suportator al
impozitului trebuie de făcut o distincţie între ele. De cele mai multe ori subiectul şi suportatorul
sunt una şi aceeaşi persoană fizică sau juridică. Însă în anumite cazuri suportatorul impozitului
este o altă persoană decât subiectul. În cazul impozitelor directe aceste două elemente sunt
reprezentate de una şi aceeaşi persoană. Spre exemplu, în cazul impozitelor pe salarii,
contribuabil este persoana fizică şi ea efectiv suportă această sarcină fiscală. În cazul impozitelor
indirecte (TVA, accize) aceste elemente apar ca persoane diferite. Accizul are ca subiect pe
agenţii economici care produc şi realizează produse şi mărfuri supuse acestui impozit, însă
suportatorul este consumatorul care efectiv achită acest impozit în momentul procurării
produsului sau mărfii respective. Deci, impozitele indirecte plătite de unele persoane sunt
transpuse în sarcina altor persoane. Astfel se ajunge la fenomenul repercusiunii impozitelor.
Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul ( venit ori, exepţional, averea).
Venitul ca sursă de plată poate apărea sub mai multe forme: salariu, profit, dividend etc. Averea
poate apărea sub formă de capital (în cazul acţiunilor emise) sau sub formă de bunuri (mobile
sau imobile). În cazul impozitului pe venit sursa impozitului întotdeauna coincide cu obiectul
impunerii, pe când la impozitele pe avere sursa nu coincide cu obiectul impunerii, deoarece
impozitul se plăteşte din venitul obţinut în urma exploatării ( utilizării ) averii respective.
18
 Unitatea de impunere reprezintă unitatea în care se exprimă obiectul sau materia
impozabilă, adică leul (u.m.) în cazul veniturilor; m.p. sau ha la impozitul funciar; capacitatea
cilindrică la mijloacele de transport etc.
Cota impozitului ( cuantumul unitar, unitatea de evaluare ) reprezintă impozitul aferent
unei unităţi de impunere. Impozitul poate fi stabilit intr-o cotă fixă sau în cote procentuale.
- Cota fixă este o sumă absolută, invariabilă pe unitatea de măsură.
- Cotă procentuală este un procent de impozit asupra bazei de calcul. Cota procentuală poate
fi:
- proporţională
- progresivă
- regresivă
Asieta (modul de aşezare) impozitului reprezintă ansamblul măsurilor privind
identificarea subiectelor şi obiectelor impozitului, evaluarea obiectului impozabil, determinarea
impozitului datorat statului.
Termenul de plată indică data la care sau până la care impozitul trebuie achitat faţă de
stat. El apare ca:
- interval de timp în care sumele trebuie vărsate la buget
- dată fixă la care obligaţiunile trebuie achitate
Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele normative fiscale
(financiare) şi se referă la reduceri, scutiri, bonificaţii, amânări şi eşalonări ale plăţii la buget.
- Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activităţi care folosesc forţa de muncă cu
randament scăzut. Ele pot avea şi un caracter social ca în cazul scutirii de la impozit a unor
categorii sociale de populaţie.
- Reducerile vizează atât scopuri sociale cît şi economice, cum este cazul reducerii bazei
impozabile la impozitul pe venit reînvestit în anumite scopuri prevăzute de lege.
- Bonificaţiile se acordă pentru a stimula anumiţi plătitori de impozite şi taxe să-şi achite
obligaţiile înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege, de regulă, până la primul
termen de plată. Ca bonificaţiile să fie eficiente ele trebuie extinse pe mai multe categorii de
contribuabili, mărindu-se şi gradul lor de cointeresare, pentru ai determina pe plătitori să-şi
achite cu anticipaţie obligaţiile faţă de buget, ce este avantajos pentru stat în condiţiile de
inflaţie.
- Amânările şi eşalonările au în vedere decalarea termenelor de plată şi respectiv,
fragmentarea sumei de plată în mai multe tranşe ce urmează să fie vărsate la buget.
Sancţiunile sunt un element pe care legea fiscală îl cuprinde, având scopul de a întări
odată în plus caracterul obligatoriu al achitării impozitelor şi taxelor, precizându-se totodată
19
penalizările aplicate plătitorilor ce se abat de la această îndatorire legală. Cele mai frecvent
întâlnite sancţiuni în caz de neplată la termen sau sustragere de la impunere sunt majorările de
întârziere (penalităţile) şi amenzile fiscale pentru încălcările care nu sunt infracţiuni, potrivit
prevederilor legii penale. Se poate înţelege că în domeniul impozitelor poate să intervină şi
răspunderea penală pentru contribuabili persoane fizice ori salariaţi ai persoanelor juridice, în
cazurile în care încălcare normelor privind impozitele şi taxele întrunesc elemente constitutive
ale vreuneia dintre infracţiunile prevăzute de Codul Penal sau alte legi emise în acest scop.

20
CAPITOLUL II. ANALIZA IMPOZITELOR DIRECTE IN REPUBLICA MOLDOVA

2.1. Cadrul legal si institutional de impozitare

Modalităţi de percepere a impozitelor: Finalizarea impozitării este succedată de

operaţiunea de strângere (percepere) a impozitelor. Stabilirea şi încasarea impozitelor constituie
conţinutul fiscalităţii. Prin fiscalitate se constată, concomitent, obligaţia fiscală pentru
contribuabili ăi creanţa fiscală a statului asupra acestuia.
Proiectul de lege a bugetului de stat pe anul 2016 este elaborat conform cadrului legal și
altor acte normative, care reglementează aspectele bugetar-fiscale.
Schimbările majore valorificate, care au ghidat procesul de elaborare a proiectului de buget
pentru anul 2016 și care reprezintă rezultatul reformelor promovate de Guvern pe parcursul
ultimilor ani, sunt următoarele:
- aplicarea Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr.181 din 25 iulie 2014;
- implementarea Clasificației bugetare noi aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 208
din 28 decembrie 2015;
- utilizarea Setului metodologic privind elaborarea, aprobarea și modificarea bugetului, aprobat
prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 209 din 28 decembrie 2015, în calitate de document unic
pentru reglementarea metodologică a procesului de planificare bugetară;
- asigurarea întregului flux informațional și de procese aferente elaborării proiectului de buget de
aplicarea sistemului informațional de planificare bugetară;
- unificarea tuturor componentelor de cheltuieli ale autorităților/instituțiilor bugetare și
abandonarea practicilor de formare și gestionare separată a resurselor colectate de instituțiile
bugetare.
La baza proiectului de buget au stat prognoza dezvoltării economiei în anul 2016 și
obiectivele politicii bugetar fiscale pe anul 2016, examinate de către Parlament în prima lectură.
De asemenea, priorităţile de politici care derivă din Strategia Naţională de Dezvoltare “Moldova
2020”, alte documente de politici şi strategii sectoriale, precum şi acordurile semnate/ ratificate
cu partenerii de dezvoltare.
În anul 2016, scenariul de prognoză macroeconomică prevede o redresare treptată a
situației economice. Conform prognozelor, Produsul Intern Brut (PIB) în termeni reali față de
anul 2015 va fi într-o creștere ușoară, de 1,5 la sută.
La elaborarea proiectului de buget s-a ținut cont de principale măsuri de politică fiscală şi
vamală pentru anul 2016:

21
 -diminuarea cotei accizului pentru cidru de mere şi pere de la 12,34 lei/litru pînă la 2,38
lei/litru;
- introducerea impozitului pe avere pentru persoanele fizice – proprietari ai bunurilor imobiliare
(cu excepția terenurilor) pe teritoriul Republicii Moldova, care au o suprafață mai mare de 120
m2 și valoarea estimată, apreciată de către organele cadastrale teritoriale ce depășește 1,5
milioane de lei;
- majorarea cotelor accizelor la țigarete cu filtru;
- majorarea cotelor accizelor stabilite în sume fixe (băuturi alcoolice, oxigen, azot, articole de
bijuterie sau de giuvaiergerie, autoturisme, alte tutunuri şi înlocuitori de tutun fabricate), prin
ajustarea acestora la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2016 și pentru combustibili: benzina,
motorina și derivatele acestora, gazele lichefiate şi naturale, prin indexarea acestora la
coeficientul de creştere anuală a produsului intern brut nominal prognozat pentru anul 2016;
- introducerea scutirii de taxa vamală la importul materiei prime medicamentoase, materialelor,
articolelor, ambalajului primar și secundar utilizate la prepararea și producerea medicamentelor
cu specificarea expresă a poziţiilor tarifare a acestora, precum și a dializoarelor;
- diminuarea cotelor taxelor vamale de la ,,5%”,,6,5%”,,8%”,,10%” la ,,1%” pentru mărfurile
utilizate în calitate de produse complementare pentru produsele finite ale companiilor din
industria prelucrătoare.
Conform estimărilor, în anul 2016 veniturile bugetului public național vor fi în creștere cu
11,1 la sută față de volumul acestora realizat în anul 2015, deficitul bugetar atingînd nivelul de
3,2% din PIB față de 2,2% în anul 2015.
În aceste condiții, în proiectul bugetului pe anul 2016, un accent deosebit este pus pe
corelarea strînsă a cadrului de cheltuieli cu cadrul de resurse disponibile prin sporirea eficacității
și eficienței cheltuielilor publice, prioritizării programelor de cheltuieli și direcționării resurselor
disponibile la programe de importanță vitală, fără a admite crearea de blocaje financiare în
sistemul bugetar.
Ca structură, proiectul de lege a bugetului de stat pe anul 2016 cuprinde partea textuală cu
prevederi generale și de ordin specific anului bugetar 2016, precum și anexele, care prezintă:
indicatorii generali ai bugetului; componența veniturilor; bugetele autorităţilor publice centrale;
transferurile către bugetele locale; alocațiile pentru finanțarea investițiilor pe autorități publice
centrale; lista autorităților/ instituțiilor publice la autogestiune, care primesc alocații bugetare,
gestionate prin Contul Unic Trezorerial; precum și reglementarea modului de determinare a
cuantumului minim al chiriei bunurilor proprietate publică.
În anul 2015, la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 43
665,0 mil. lei, cu 1 154,3 mil. lei mai puţin decît suma precizată, ceia ce constituie 97,4% faţă de
22
prevederile anuale, iar față de acumulările anului 2014, cu 1 218,1 mil. lei, sau cu 2,9 % mai
mult. La acumularea veniturilor în anul 2015 a influențat, scăderea drastică a comerțului exterior,
care a fost determinată atît de reducerea prețurilor de export/import, cît și de modificarea
structurii comerțului, reducerea transferurilor de bani de peste hotare, precum și producerea și
prelucrarea producției agricole cauzată de seceta severă, la fel și suspendarea finanțării externe.
În afară de aceasta, pentru acumularea veniturilor la bugetul public național pînă în luna
mai a anului 2015 au fost implementate prevederile politicii fiscale a anului 2014, iar începînd cu
luna mai a anului 2015 – noile prevederi a politicii fiscale, înglobate în Legea nr. 71 din
12.04.2015 pentru modificarea și completarea unor acte legislative.
La partea de cheltuieli bugetul public național a fost executat în sumă de 46 395,7 mil. lei,
cu 3 555,8 mil. lei mai puțin decît suma precizată, sau la nivel de 92,9% din prevederile anuale.
Executarea bugetului public național în anul 2015 s-a încheiat cu un deficit în sumă de
2730,8 mil. lei, cu 2401,4 mai puțin decît suma precizată, iar față de anul 2014 cu 784,5 mil. lei
mai mult.
Pe tipuri de bugete, indicatorii bugetari se prezintă în următorul tabel:
Tabelul 2.1.
Executarea bugetului public național în anul 2015
mil.lei
2015 Devieri executat 2015 față de:
2014
executa precizat 2015 executat 2014
t precizat executat
  suma %% suma %%

Bugetul Public Naţional

44819, 97,
Venituri 42446,8 4 43665,0 -1154,4 4 1218,2 102,9
Bugetul de stat
29372, 95,
Venituri 27717,7 9 28038,3 -1334,6 5 320,6 101,2
inclusiv transferuri între 85,
bugete 57,2 62,2 53,2 -9,0 5 -4,0 93,0
Bugetele unităţilor administrativ - teritoriale
11526, 95,
Venituri 11086,9 9 11039,1 -487,8 8 -47,8 99,6
93,
inclusiv transferuri între bugete 7106,6 8046,6 7503,9 -542,7 3 397,3 105,6
Bugetul asigurărilor sociale de stat
13619, 98,
Venituri 12028,8 7 13432,5 -187,2 6 1403,7 111,7
93,
inclusiv transferuri între bugete 3660,1 4431,9 4153 -278,9 7 492,9 113,5
Fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală
Venituri 4637,7 5160,1 5062,9 -97,2 98, 425,2 109,2
23
 2015 Devieri executat 2015 față de:
2014
executa precizat 2015 executat 2014
t precizat executat
  suma %% suma %%
1
94,
inclusiv transferuri între bugete 2200,4 2319,5 2197,7 -121,8 7 -2,7 99,9

Obligaţia fiscală constă în îndatorirea de a plăti în contul bugetului public naţional

(bugetului de stat, bugetelor locale) impozitele (taxele, alte venituri obligatorii) reglementate prin
lege.
Creanţa fiscală reprezintă dreptul statului de a încasa prin organele fiscale impozite în
contul bugetului de la contribuabili potrivit prevederilor legale.
În practica fiscală sau utilizat mai multe metode percepere a impozitelor:
1) Strângerea impozitelor de către unul din contribuabili din însărcinarea comunităţii
şi vărsarea lor la tezaurul public.
2) Încasarea impozitelor prin intermediul unor concesionari, caz în care o persoană
particulară avansa o sumă de bani statului, care se estima că se va încasa de pe un anumit
teritoriu, pe care urma să o recupereze din încasările făcute de la contribuabili.
3) Perceperea impozitelor de către organele specializate ale aparatului de stat
(fiscul), care se utilizează şi în prezent.
În condiţiile existenţei unui aparat fiscal perceperea impozitelor se realizează prin
următoarele metode:
1) încasarea impozitelor de organele fiscale direct de la contribuabili, care cunoaşte
la rândul său două variante:
a) când reprezentatul aparatului fiscal se deplasează la contribuabil pentru a încasa
impozitul, caz în care spunem că impozitul este cherabil.
b) când contribuabilul se deplasează benevol la organul fiscal pentru a achita impozitul,
caz în care spunem că impozitul este portabil.
2) metoda calculării şi transferării directe a sumelor datorate la fiecare termen de
plată. Această metodă se utilizează de agenţii economici, care de sinestătător calculează şi
virează la buget impozitele, purtând întreaga răspundere pentru exactitatea acestor operaţiuni.
3) stopajul la sursă, care prevede calcularea, reţinerea şi transferul impozitelor să se
efectueze de o terţă persoană. În aşa mod se percepe impozitul de pe veniturile persoanelor
fizice, când unităţile economice sau patronii plătesc salarii au obligaţia reţinerii şi vărsării
impozitului respectiv în condiţiile prevăzute de lege.

24
 4) aplicarea timbrelor fiscale. Se utilizează în cazul taxelor datorate statului pentru
acţiunile în justiţie, eliberări, autentificări, legalizări de acte etc.
În cazurile metodei calculării şi transferării directe şi a stopajului la sursă organele de
control fiscal se implică postfactum, efectuând verificări cu privire la determinarea şi vărsarea
exactă a impozitelor respective. Iar în cazul aplicării timbrelor fiscale perceperea se face
antifactum, înainte ca prestaţiile respective să fie efectuate de organele în drept, care poartă
întreaga răspundere pentru aplicarea exactă a legii fiscale.
5) încasarea forţată a impozitrlor. Se utilizează în cazurile cînd contribuabilii au
obligaţiuni faţă de bugetele de toate nivelele cu termenul expirat de stingere pe o perioadă mai
îndelungată. Încasarea forţată se execută prin:
- sustragerea banilor din conturile curente ale contribuabilului
- ridicarea numerarului din casierie agentului economic
- sechestrarea patrimoniului şi vînzarea lui la licitaţie.
Impozitul pe venit este reglementat de titlul II al Codului fiscal.
De la impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător pentru anul 2014 se prevăd
încasări totalmente în bugetul de stat de la patru UAT pilot în implementarea noului sistem a
relațiilor cu bugetul de stat. Aceste încasări va constitui 1 798,7 mil. lei, vor crește în comparaţie
cu anul 2013 scontat cu 955,1 mil. lei sau de 2,1 ori, iar în suma totală a impozitelor directe –
69,9 la sută. Totodată, în anul 2014, conform noului sistem, nu vor fi transferuri de la bugetul
municipal Chișinău la bugetul de stat, care în 2013 au constituit 278,3 mil. lei.
Plătitori sunt: persoanele juridice şi fizice, care practică activitate de antreprenoriat,
profesională şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venit din orice surse aflate în Republica
Moldova şi venit din orice surse aflate în afara Republicii Moldova; persoanele fizice rezidente
cetateni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de antreprenoriat şi pe parcursul
perioadei fiscale obţin venit din orice surse aflate în Republica Moldova precum şi venituri
investiţionale şi financiare din surse aflate în afara Republicii Moldova; persoanele fizice
rezidente cetăţeni străini sau apatrizi care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova
obţin venit din orice surse aflate atît în Republica Moldova cît şi în afara Republicii Moldova
pentru activitatea pe teritoriul Republicii Moldova; persoanele fizice nerezidente care nu
desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova însă obţin venit din surse aflate în
Republica Moldova.
Subiecţii impunerii sînt obligaţi să declare venitul brut obţinut din toate sursele.
Obiect al impunerii este pentru: persoanele juridice şi fizice, care practică activitate de
antreprenoriat, profesională - venitul brut obţinut din toate sursele aflate atît în Republica
Moldova cît şi în afara Republicii Moldova; persoanele fizice rezidente care nu desfăşoară
25
activitate de antreprenoriat – venitul brut în care se include: toate veniturile din categoria celor
impozabile (inclusiv facilităţile acordate de patron) obţinute în Republica Moldova; veniturile
obţinute din surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea desfăşurată în Republica
Moldova; veniturile investiţionale şi financiare obţinute în afara Republicii Moldova; pentru
persoanele fizice rezidente – cetăţeni străini şi apartizi care desfăşoară activitate pe teritoriul
Republicii Moldova - venitul brut obţinut din toate sursele aflate atît în Republica; Moldova cît şi
din sursele aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea desfăşurată în Republica
Moldova (cu exepţia veniturilor investiţionale şi financiare obţinute în afara Republicii
Moldova); pentru persoanele fizice nerezidente care nu desfăşoară activitate pe teritoriul
Republicii Moldova - venitul brut obţinut în Republica Moldova
Baza de calcul a impozitului este venitul impozabil. Venitul impozabil se determină
pentru: persoanele juridice şi fizice, care practică activitate de antreprenoriat, profesională ca
diferenţa dintre venitul brut şi cheltuielile suportate în cadrul activităţii de întreprinzător şi
admisibile conform prevederilor Codului Fiscal, adică
Particularităţile calculării impozitului pe venitul persoanelor juridice. La determinarea
venitului impozabil, din venitul brut se deduc cheltuielile ce ţin de fabricarea (executarea,
prestarea) şi desfacerea producţiei (lucrărilor, serviciilor) vândute, producerea şi desfacerea
mărfurilor, mijloacelor fixe şi altor bunuri, precum şi cheltuielile legate de obţinerea altor
venituri impozabile, care se determină conform Standardelor Naţionale De Contabilitate, luând
în consideraţie prevederile Codului Fiscal.
Impozit pe venit ═ Venit impozabil * Cotă;
Venit impozabil =Venit brut – Deduceri
Calculul impozitului pe venit de către persoanele ce practică activitatea de întreprinzător
se efectuează în Declaraţia cu privire la impozitul pe venit a persoanei ce practică activitate de
întreprinzător (în continuare Declaraţie).
Modalitatea de plată a impozitului pe venit pentru persoanele care practică activitate de
întreprinzător este determinată de articolul 84 al Codului Fiscal. Conform articolului 84 al
Codului Fiscal, contribuabilii care obţin venit nu din munca salariată sau de la care nu se reţine
la sursa de plată impozitul pe venit din dobânzi şi rozaltz, şi obligaţiunile fiscale ale cărora
depaşeau în anul fiscal precedent suma de 500 de lei, sunt obligate să achite, nu mai târziu de 31
martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 decembrie ale anului fiscal, sume egale cu ¼ din:
1. Suma calculată drept impozit ce urmează a fi plătit pentru anul respectiv; sau
2. Impozitul ce urma sa fie plătit pentru anul precedent.
Întreprinderile agricole şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier), care sunt obligate să achite
impozitul pe venit în rate, dispun de dreptul de a achita impozitul respectiv în doua etape: ¼ din
26
suma impozitului pe venit – până la 31 martie şi ¾ din aceasta suma – până la 31 decembrie ale
anului fiscal.
Suma totală a impozitului pe venit se determină16:
Cotele impozitului pentru persoanele fizice, conform art. 15 al Codului Fiscal, sunt
următoarele:
- 7% din venitul anual impozabil ce nu depășește suma de 25200 lei;
- 18% din venitul anual impozabil ce depășește suma de 25200 lei.
- Pentru persoanele juridice (agenții economici):
- 12% din venitul impozabil (profit).
Acest impozit mai prevede și alte cote de rețineri pentru agenții economici. În anul 2012
s-a reintrodus impozitului pe venitul agenţilor economici în mărime de 12%, cu anularea tuturor
facilităţilor fiscale generale şi individuale, exceptînd cele garantate pentru o perioadă de timp
concretă: zonele economice libere, dobînzile la depozite bancare şi valori mobiliare corporative
sub formă de obligaţiuni; introducerea impozitului simplificat unic pe venitul obţinut din
activitatea de întreprinzător de către agenţii micului bussines, în mărime de 4% din cifra de
afaceri anuală de pînă la 600 000 lei, determinată prin metode şi surse directe şi indirecte;
diminuarea cotei impozitului reţinut la sursă din venitul sub formă de dividende obţinut de agenţi
economici şi cetăţeni rezidenţi şi nerezidenţi, de la 15% la 6%, şi introducerea mecanismului de
reţinere finală al acestui impozit; diminuarea mărimii cotei impozitului reţinut la sursă din
venitul obţinut de agenţi economici şi cetăţeni nerezidenţi, de la 15% la 12%, în aceeaşi mărime
ca şi impozitul pe venitul agenţilor economici, cu excepţia venitului sub formă de dividende
(6%); introducerea sistemului de deducere a provizioanelor pentru companiile de leasing;
majorarea plafonului de atribuire la categoria de mijloace fixe pe care se calculează uzura, de la
3000 lei la 6000 lei; majorarea normei de uzură pentru proprietatea raportată la categoria III, de
la 10% la 12,5%; majorarea cuantumului deducerilor cheltuielilor neconfirmate documentar, de
la 0,1% la 0,2% din venitul impozabil; deducerea de către instituţiile financiare a taxei speciale.
Impozitul pe venitul persoanelor juridice în anul 2014 se prevede: examinarea
principiului de impozitare a fondurilor nestatale de pensii și a sistemului de deducere a
contribuțiilor către acestea; examinarea principiului de impozitare a societăților civile;
examinarea sistemului de impozitare a veniturilor prin reținerea la sursă; continuarea examinării
și elaborării conceptului privind preţurile de transfer. Pentru anul 2015 a fost initiat:
introducerea conceptului privind preţurile de transfer.

16
CF, RM, Articolul 15. Cotele de impozit
27
 Impozitul pe venit din activitatea operațională pentru 2015 a fost de – 3%. Subiecţi ai
impunerii sînt agenţii economici care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A., cu excepţia
gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi întreprinzătorilor individuali17.
Agenţii economici în cauză, care la situaţia din 31 decembrie a perioadei fiscale
precedente perioadei fiscale de declarare (Ex. 2012), au obţinut venit din activităţi operaţionale
în sumă de pînă la 100 000 lei utilizează regimul de impozitare - 3%.
Agenţii economici care, la situaţia din data de 31 decembrie a perioadei fiscale
precedente perioadei fiscale de declarare (Ex. 2012), au obţinut venit din activităţi operaţionale
în sumă de la 100 000 la 600 000 lei pot alege: a) regimul de impozitare - 3% sau b) regimul de
impozitare - 12% cu condiția în care sînt înregistraţi benevol în calitate de plătitori de T.V.A.
Agenţii economici care, pe parcursul perioadei fiscale declarate, devin plătitori de T.V.A.
vor aplica regimul de impozitare în modul general stabilit din momentul în care sînt înregistraţi
ca plătitori de T.V.A. adică - 12%
Agenţii economici care, pe parcursul perioadei fiscale declarate, au încetat a fi plătitori de
T.V.A. vor aplica regimul de impozitare - 3%
Calcularea impozitului pe venit se efectuează prin aplicarea cotei impozitului asupra
venitului din activitatea operaţională.
Calcularea impozitului se efectuează trimestrial. Achitarea la buget se efectuează în
termen de o lună de la încheierea trimestrului corespunzător: 30 aprilie 2013; 31 iulie 2013; 31
octombrie 2013; 31 ianuarie 2014.
Darea de seamă privind impozitul pe venit se prezintă nu mai tîrziu de 31 martie a anului
următor perioadei fiscale de declarare (31 martie 2014).
Conform art. 544 alin. (4) din Codul Fiscal formularul şi modul de completare a dării de
seamă privind impozitul pe venit se aprobă de către Ministerul Finanţelor.(Anexa 2)
Impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător pentru 2013– 12%. Termenul limită de
achitare a impozitului pe venit în rate, reglementat de articolul 84 din Codul fiscal a fost data de
31 decembrie al anului fiscal precedent. Către data de 31 decembrie, urma să asigurați achitarea
80% din suma impozitului pe venit pentru perioada fiscală 2013.
Suma totală a impozitului pe venit se determină: pentru persoanele juridice – în mărime
de 12% din venitul impozabil18: Agenţii economici sînt obligaţi să achite, nu mai tîrziu de 31
martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 31 decembrie ale anului fiscal, sume egale cu 1/4 din: suma
calculată drept impozit ce urmează a fi plătit, conform prezentului titlu, pentru anul respectiv

17
Baza legislativă. Art. 54(1) alin. (2) din Codul Fiscal

18
Art. 15 lit. b) din Codul Fiscal
28
(Ex. 2013) sau impozitul ce urma să fie plătit, conform prezentului titlu, pentru anul precedent
(Ex. 2012)19.
Pentru a determina baza de calcul a impozitului pe venit care urmează a fi achitat în rate
pe parcursul anului, agenții economici se conduc de următorii indicatori: venitul impozabil
prognozat, adică presupus spre obținere în anul fiscal 2013; venitul impozabil aferent anului
2012.
Impozitul pe venit care urmează a fi plătit reprezintă cea mai mică mărime din impozitul
calculat care urma să fie plătit în anul precedent sau 80% din suma definitivă a impozitului din
anul curent, scăzîndu-se trecerile în cont (cu excepţia impozitului plătit în rate). 20 Neplata sau
plata incompletă a impozitului pe venit în rate se sancţionează cu amendă în cuantum calculat, în
modul stabilit la art.228 alin.(3)din Codul fiscal, unei perioade cuprinse între data stabilită pentru
plata acestui impozit şi data stabilită pentru prezentarea declaraţiei fiscale21.
Suma neplătită a impozitului pe venit se determină ca diferenţă dintre impozitul calculat
şi plătit de contribuabil şi impozitul pe care acesta era obligat să-l plătească.
Sancţiunea nu se aplică în cazul în care impozitul pe venit ce urmează a fi plătit este mai
mic de 1 000 de lei.
Amenda nu se aplică contribuabililor menţionaţi la art.228 alin.(5) din Codul Fiscal în
ceea ce priveşte obligaţiile fiscale şi perioadele fiscale pentru care nu se aplică (nu se calculează)
majorări de întîrziere (penalităţi).
Trecerile în cont a impozitelor pentru a defini impozitul pe venit spre achitare: a)
achitarea impozitului în străinătate (art. 82 din CF) rd. 1601 din VEN-12 b) eţinerea impozitului
din dobînzi şi rozaltz (art. 89 din CF) rd. 1602 din VEN-12 c) achitarea impozitului pe venit în
rate (art. 84 din CF) rd. 1801 din VEN-12 achitarea prealabilă a impozitului pe venit în cazul
repartizării dividendelor (art. 801 din CF) rd. 1802 din VEN-12.
Exemplu: Extras VEN-12 (Anul 2012)
Suma impozitului pe venit în perioada fiscală curentă, exceptînd facilităţile fiscale (rîndul
120 – rîndul 130) - 50 000
Suma impozitului pe venit în perioada fiscală curentă, exceptînd facilităţile fiscale (rîndul
120 – rîndul 130) - 30 000
1. În cursul anului de gestiune agentul economic a efectuat următoarele achitări:
a) impozitul pe venit în străinătate - 2 000 lei
b) impozitul pe venit în urma repartizării dividendelor - 1 000 lei
c) impozitul pe venit achitat în rate - 31.03.2013 - 1 000 lei
19
Art. 84 alin. (1) din Codul Fiscal
20
Art. 261 alin. (6) din Codul Fiscal
21
Art. 261 alin. (6) din Codul Fiscal
29
 - 30.06.2013 - 1 000 lei
- 30.09.2013 - 10 000 lei
- 31.12.2013 - 10 000 lei
2. Impozitul pe venit în anul 2012 - 50 000 lei
3. Calculul a 80% din impozitul pe venit pentru anul 2013:
30 000 lei * 80% = 24 000 lei
4. Comparăm sumele impozitului pe venit obținute - 50 000 lei și 24 000 lei. 24 000 lei
reprezintă cea mai mică valoare și va servi drept bază de calcul la stabilirea impozitului pe venit,
care urma de a fi achitat în rate pentru anul 2013.
5. Trecerea în cont a impozitelor achitate în cursul anului de gestiune:
24 000 lei - 2 000 lei - 1 000 lei = 21 000 lei
6. Suma impozitului pe venit ce urma să fie achitat în rate de către agentul economic:
21 000 lei : 4 = 5 250 lei
7. Compararea rezultatelor calculate și achitate a impozitului pe venit în rate:
Nr. Perioada Suma impozitului pe Suma impozitului pe Diferența Penalitate
venit calculat venit achitat

1. 31.03.2013 5 250 1 000 -4 250 Da

2. 30.06.2013 5 250 1 000 -4 250 Da

3. 30.09.2013 5 250 10 000 4 750 Nu

4. 31.12.2013 5 250 10 000 4 750 Nu

TOTAL 21 000 22 000

8. Cu toate că agentul economic a achitat impozitul pe venit din activitatea de

întreprinzător pe anul 2013 în suma de 25 000 lei (impozitul pe venit achitat în rate 22 000 +
impozitul pe venit achitat în străinătate 2 000 lei + impozitul pe venit achitat în urma repartizării
dividendelor 1 000 lei), calculul efectiv al impozitului pe venit în anul 2013 este de 21 000 lei,
întreprinderea va fi sancționată conform art. 261 alin. (6) din CF pentru plata incompletă a
impozitului pe venit în rate pentru Trimestrul I - 2013 și pentru Trimestrul II - 2013.
9. De menţionat că, în cazul în care agentul economic a prognozat pentru anul 2013 (în
Declarația cu privire la impozitul pe venit VEN-12, Anexa 8D rubrica ,,Termenele de plată”),
obținerea venitului şi achitarea impozitului pe venit în rate, însă de facto pe parcursul anului
2013 a suportat pierderi sau suma impozitului pe venit este mult mai mică decît cea prognozată
de acesta, conform art. 188 alin. (3) din Codul Fiscal, are dreptul să prezinte Declaraţia cu privire
la impozitul pe venit pentru anul 2012 corectată.

30
 10. După expirarea termenului limită de prezentare a Declaraţiei privind impozitul
pevenit pentru anul de gestiune (31 martie a anului următor celui de gestiune) se va ţine cont de
corectitudinea determinării tranşelor impozitului pe venit, care urma să fie achitat în rate pe
parcursul anului de gestiune în strictă conformitate cu prevederile art. 261 alin. (6) din Codul
Fiscal, după principiul calculării penalităţii conform art. 228 alin. (3) din Codul Fiscal, în scopul
aplicării corecte a sancţiunilor pentru neplata sau plata incompletă a acestuia.
11. Totodată, în cazul în care contribuabilul a plătit impozitul pe venit în rate prognozat,
însă conform Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru anul curent acesta a suportat
pierderi sau suma impozitului pe venit declarată este mai mică decît cea plătită în rate, diferența
rămasă se va considera ca supraplată.
Reflectarea impozitului pe venit în documentele contabile ale intreprinderii. Una din
etapele finale ale ciclului contabil al entităţii este întocmirea rapoartelor financiare (art. 18, lit. f)
din Legea contabilităţii). Pentru prezentarea informaţiei în bilanţul contabil (compartimentul
„Capitalul propriu”) aferentă „profitului net (pierdere netă) al perioadei de gestiune" este necesar
de calculat cheltuielile (economiile) privind impozitul pe venit şi respectiv datoriile/activele faţă
de buget aferente impozitul pe venit.
Astfel profit (pierdere) pînă la impozitare indicat în Raportul „Situaţia de profit şi
pierdere” se reflectă în Declaraţia cu privire la impozitul pe venit (Forma VEN 12), în continuare
(Declaraţie) şi se ajustează veniturile şi cheltuielile conform legislaţiei fiscale. Modul de
completare a Declaraţiei este prevăzut în HG nr. 596 din 13.08.2012.
Ţinem să mentionăm, că agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi
mijlocii nu întocmesc Declaraţia (forma VEN 12), dar întocmesc Darea de seamă privind
impozitul pe venit din activitatea operaţională (forma IVAO), conform prevederilor art.541 din
CF şi Ordinului MF nr. 16 din 11.02.2013.
Totodată SNC „Cheltuieli” prevede că, cheltuielile privind impozitul pe venit se
contabilizează în baza metodei impozitului pe venit curent. Metoda impozitului pe venit curent
prevede determinarea cheltuielilor privind impozitul pe venit prin aplicarea la suma venitului
impozabil a cotei impozitului, stabilită în CF pentru perioada fiscală respectivă. În conformitate
cu politicile contabile, entitatea poate aplica metoda impozitului pe venit amînat, potrivit IAS 12
„Impozitul pe profit”.
Pentru generalizarea informaţiei privind existenţa şi modificarea datoriilor cu bugetul
privind impozitul pe venit este destinat contul 534 „Datorii faţă de buget”, care este un cont de
pasiv. În creditul acestui cont se înregistrează apariţia/majorarea datoriilor faţă de buget, iar în
debit se înregistrează stingerea/diminuarea datoriilor faţă de buget.

31
 Aşadar, la calcularea impozitului pe venit din activitate intreprinderile înregistrează
formula contabilă:
Debit „Cheltuielile privind impozitul pe venit”
Credit „Datorii faţă de buget”.
Iar la virarea la buget a impozitului pe venit din activitate înregistrăm formula contabilă:
Debit „Datorii faţă de buget”
Credit „Conturi curente în monedă naţională”.
Pentru plăţile aferente impozitului pe venit achitat în rate pe parcursul perioadei de
gestiune, conform prevederilor art. 84 din CF se contabilizează contul 225 „Creanţe ale
bugetului” concomitent cu „Conturi curente în monedă naţională”. Astfel, la sfîrşitul perioadei
de gestiune aceste sume se trec în cont înregistrînd formula contabilă:
Debit „Datorii faţă de buget”
Credit „Creanţe ale bugetului”.
Un aspect important la completarea declaraţiei este calcularea uzurii mijloacelor fixe în
scopuri fiscale, care diferă de uzura calculată în scopuri financiare (În rîndul 03012 din
Declaraţie (Anexa 1)).
Uzura mijloacelor fixe în scopuri fiscale se determină conform prevederilor
Regulamentului privind evidenţa şi calcularea uzurii mijloacelor fixe în scopuri fiscale, aprobat
prin HG nr. 289 din 14 martie 2007 (Anexa 2).
Trebuie de menţionat că, conform prevederilor acestui Regulament, obiectul calculării
uzurii sunt mijloacele fixe folosite (aflate în exploatare) în activitatea de întreprinzător şi supuse
uzurii.
Nu se calculează uzura terenurilor, vitelor productive şi de muncă (cu excepţia cailor de
muncă, cîinilor de pază), fondurilor de bibliotecă, plantaţiilor perene, care nu au intrat pe rod,
mijloacelor fixe, care sunt conservate, construcţiilor capitale nefinalizate, mijloacelor fixe
primite ca donaţie sau cu titlu gratuit.
De asemenea, nu se calculează uzura mijloacelor fixe procurate, pentru care nu au fost
determinate obligaţiuni privind plata lor. În cazul finanţării parţiale a procurărilor, uzura se va
calcula pentru partea suportată de către întreprindere. În cazul în care există finanţarea totală a
procurărilor mijloacelor fixe, uzura aferentă acestora nu se calculează. Dacă la sfîrşitul perioadei
de gestiune mijloacele fixe nu se află în exploatare, dar sînt supuse reconstrucţiei sau reutilării
tehnice sau funcţionarea întreprinderii este suspendată complet, uzura aferentă acestora la fel nu
se va calcula.
Mijloacele fixe primite ca aport în capitalul social şi folosite în activitatea de
întreprinzător reprezintă obiect al calculării uzurii. Sînt considerate mijloace fixe, pentru care se
32
calculează uzura, investiţiile efectuate în mijloacele fixe care fac obiectul unui contract de
leasing operaţional, locaţiune, concesiune şi arendă.
Încasările taxelor rutiere se prognozează pentru anul 2014 în cuantum de 321,9 mil.lei și
au fost estimate reieşind din numărul unităţilor de transport la care vor fi calculate taxe, cursul de
schimb al monedei naţionale și mărimea taxelor stabilite în titlul IX al Codului fiscal.
Din suma totală a taxelor rutiere, taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele
înmatriculate în Republica Moldova a fost prognozată în sumă de 225,4 mil.lei (50 la sută
conform legislaţiei existente se transferă la bugetele UAT), vinieta – 45,0 mil.lei, taxa de
eliberare a autorizaţiilor pentru transporturi rutiere internaţionale – în sumă de 38,6 mil.lei, alte
taxe rutiere – 12,9 mil.lei.
Încasările taxei de licenţă pentru anumite genuri de activitate vor însuma în anul de
prognoză 471,7 mil.lei, cu o creștere în comparaţie cu suma scontată pe anul 2013 cu 296,7
mil.lei. Creșterea dată se explică prin faptul că suma prognozată pentru 2014 include licențele
care vor fi eliberate de către ANRCETZ conform Hotărîrii Guvernului nr.116 din 11 februarie
2013 (20 mil.euro).
Alte venituri din activitatea de întreprinzător şi din proprietate vor constitui 219,1 mil.lei.
Comparativ cu scontat pe anul 2013 aceste încasări se vor reduce cu 126,2 mil. lei sau cu 36,5 la
sută.
Veniturile de la taxele şi plăţile administrative, reieșind din dinamica încasărilor pe anii
precedenți și modificările introduse în legislația în vigoare (referitor la abolirea taxei pentru
dezvoltarea culturilor nucifere), sunt estimate în sumă de 207,7 mil.lei.
Încasările taxei de stat, în anul 2014, vor constitui 146,0 mil.lei sau 70,3 la sută din totalul
taxelor și plăților administrative, taxa specială pentru asigurarea stabilității financiare – 25,0
mil.lei sau 12,0 la sută, încasările de la investitorii sau proprietării construcțiilor pentru
elaborarea documentelor normative în construcție – 11,8 mil.lei sau 5,7 la sută, venituri de la
valorificarea activelor BC ”Investprivatbank” în proces de lichidare – în sumă de 5,8 mil.lei sau
2,8 la sută și alte taxe și plăți – în sumă de 19,1 mil.lei sau 9,2 la sută.
Amenzile şi sancţiunile administrative. În baza prevederilor programului de activitate a
Guvernului, la etapa elaborării proiectului de buget, veniturile din amenzi și sancțiuni
administrative nu se includ în buget.
Pe termenul mediu 2012 - 2014 se prevede menţinerea nivelului cotelor generale ale
contribuţiilor de asigurări sociale (29%) şi medicale (7%).
Evoluţia cotelor contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală se prezintă în tabelul 2.2.

33
 În anii 2014 - 2016 se prevede menţinerea cotelor generale ale contribuţiilor de asigurări
sociale (29%) şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (7%).
Evoluţia cotelor contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală se prezintă în tabelul 2.2..
Tabelul 2.2. Evoluţia cotelor contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi
primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în 2010 – 2016

Indicatori Anii
2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
efectiv
Cotele contribuţiilor de asigurări 29% 29% 29% 29% 29% 29% 29%
sociale de stat obligatorii, total, %,
din care:
pentru angajator, % 23% 23% 23% 23% 23% 23% 23%
pentru salariat, % 6% 6% 6% 6% 6% 6% 6%
Prima de asigurare obligatorie de 7% 7% 7% 7% 7% 7% 7%
asistenţă medicală, total, %,
din care:
pentru angajator, % 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5%
pentru salariat, % 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5% 3,5%

2.2. Analiza contributiei impozitelor directe la bugetul de stat

Obiectivul principal, urmărit de politica fiscală a statului, pe parcursul tuturor etapelor de

perfecţionare a sistemului fiscal, este identificarea echilibrului între necesitatea majorării
veniturilor, ca sursă principală de acoperire a cheltuielilor, direcţionate spre dezvoltarea
economică şi satisfacerea nevoilor sociale, precum şi necesitatea susţinerii mediului de afaceri,
care este factorul principal de creştere economică. În acest sens, pentru Republica Moldova, este
importantă creşterea veniturilor cu ritmuri mai înalte decât rata inflaţiei, şi, în acelaşi timp,
ajustarea presiunii fiscale la nivelul, care ar favoriza dezvoltarea mediului de afaceri şi investiţii.
Realizarea veniturilor bugetare se face în funcţie de necesitatea repartiţiei venitului
naţional, structura economiei naţionale, gradul de dezvoltare teritorială a ţării şi nivelul de
dezvoltare a forţelor de producţie. În acest context, creşterea veniturilor bugetare este un obiectiv
al politicii macroeconomice, influenţat de o serie de factori22.

22
Manole T. Finanţele publice locale: teorie şi aplicaţii / T. Manole. – Chişinău, Editura Cartier, 2000. – 164 p.
34
 Pe de altă parte, fiecare membru al societăţii doreşte ca o parte cât mai mică din
veniturile sale să o cedeze statului, iar partea cea mai consistentă să îi rămână la dispoziţie pentru
satisfacerea nevoilor de consum şi pentru dezvoltare. Această atitudine se justifică ca urmare a
faptului că, în Republica Moldova, clasa mijlocie este extreme de "subţire", fiind abia în formare,
iar un număr mare de membrii ai societăţii se află la (sau chiar sub) pragul de sărăcie.
În Republica Moldova se percep impozite şi taxe generale de stat şi locale. Sistemul
impozitelor şi taxelor generale de stat include23: a) impozitul pe venit; b) taxa pe valoarea
adăugată; c) accizele; d) impozitul privat; e) taxa vamală; f) taxele rutiere.
Sistemul impozitelor şi taxelor locale include: a) impozitul pe bunurile imobiliare; b)
taxele pentru resursele naturale; c) taxa pentru amenajarea teritoriului; d) taxa de organizare a
licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale; e) taxa de plasare
(amplasare) a publicităţii (reclamei); f) taxa de aplicare a simbolicii locale; g) taxa pentru
unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială; h) taxa de piaţă; i) taxa
pentru cazare; j) taxa balneară; k) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători
pe rutele municipale, orăşeneşti şi săteşti (comunale); l) taxa pentru parcare; m) taxa de la
posesorii de cîini; n) taxa pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră care au birouri
(posturi) vamale de trecere a frontierei vamale.
Impozitele şi taxele enumerate mai sus se bazează pe următoarele principii: a)
neutralitatea impunerii - asigurarea prin legislaţia fiscală a condiţiilor egale investitorilor,
capitalului autohton şi străin; b) certitudinea impunerii - existenţa de norme juridice clare, care
exclud interpretările arbitrare, claritate şi precizie a termenelor, modalităţilor şi sumelor de plată
pentru fiecare contribuabil, permiţînd acestuia o analiză uşoară a influenţei deciziilor sale de
management financiar asupra sarcinii lui fiscale; c) echitatea fiscală - tratare egală a persoanelor
fizice şi juridice, care activează în condiţii similare, în vederea asigurării unei sarcini fiscale
egale; d) stabilitatea fiscală - efectuare a oricăror modificări şi completări ale prevederilor
legislaţiei fiscale nemijlocit prin modificarea şi completarea prezentului cod; e) randamentul
impozitelor - perceperea impozitelor şi taxelor cu minimum de cheltuieli, cît mai acceptabile
pentru contribuabili.
La stabilirea impozitelor şi taxelor se determină următoarele elemente: a) obiectul
impunerii - materia impozabilă; b) subiectul impunerii (contribuabilul) c) sursa de plată a
impozitului sau taxei - sursa din care se achită impozitul sau taxa; d) unitatea de impunere -
unitatea de măsură care exprimă dimensiunea obiectului impozabil; e) cota (cotele) de impunere
- cuantumul unitar al impozitului sau taxei în raport cu obiectul impozabil; f) termenul de
achitare a impozitelor sau taxelor - perioada în decursul căreia contribuabilul este obligat să
23
Codul fiscal, nr. 1163-XIII din 24 04 1997. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 2007

35
achite impozitul sau taxa sub formă de interval de timp sau zi fixă a plăţii; g) facilităţile
(înlesnirile) fiscale - elemente de care se ţine seama la estimarea obiectului impozabil, la
determinarea cuantumului impozitului sau taxei, precum şi la încasarea acestuia, sub formă de:
scutire parţială sau totală de impozit sau taxă; scutire parţială sau totală de plata impozitelor sau
taxelor; cote reduse ale impozitelor sau taxelor; reducerea obiectului impozabil; amînări ale
termenului de achitare a impozitelor sau taxelor; eşalonări ale obligaţiei fiscale. 24
Impozitele şi taxele percepute în conformitate cu Codul Fiscal şi cu alte acte normative
adoptate în conformitate cu acesta reprezintă surse de venituri ale bugetului de stat şi ale
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale. Impozitul pe venit şi taxele rutiere (în partea ce ţine
de taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova)
reprezintă surse de reglementare a veniturilor sistemului bugetar.25
Pentru unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special, surse de reglementare a
veniturilor sistemului bugetar sînt de asemenea taxa pe valoarea adăugată (în partea ce ţine de
taxa pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi serviciile prestate de agenţii economici din
unitatea autonomă) şi accizele la mărfurile (producţia) supuse accizelor, fabricate pe teritoriul
unităţii date.
Relaţiile agenţilor economici cu bugetul de stat constă în procesele de calculare, achitare
şi declarare a impozitelor şi taxelor. Sistemul fiscal al Republicii Moldova cuprinde o totalitate
de impozite şi taxe generale de stat şi locale. Subiecţii impunerii şi obiectele impunerii, modul şi
termenele de achitate a impozitelor şi taxelor, cotele acestora, precum şi facilităţile acordate sunt
reglementate de Codul fiscal şi alte acte normative în domeniul fiscal.
Organizarea contabilităţii la întreprindere se realizează în conformitate cu următoarele
actele legislative şi normative: Legea contabilităţii; Codul fiscal; Planul de conturi; Standardele
naţionale de contabilitate şi Comentării la SNC; Instrucţiunii şi scrisori elaborate de MF sau
IFPS privind aplicarea impozitelor şi taxelor.
În cuantumul veniturilor bugetului de stat prognozate pentru anul 2014, partea
preponderentă – 85,0 la sută sau 21 829,4 mil. lei o deţin încasările veniturilor fiscale, cu o
creştere faţă de scontat 2013 de 19,5 la sută sau cu 3 573,8 mil.lei. Ca pondere în PIB, aceste
venituri vor atinge nivelul de 20,5 %, cu 1,8 puncte procentuale mai mult faţă de scontat 2013. În
anul 2015, la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 43 665,0 mil.
lei, cu 1 154,3 mil. lei mai puţin decît suma precizată, astfel constituind 97,4% faţă de
prevederile anuale, iar față de acumulările anului 2014 cu 1218,2 mil. lei sau cu 2,9 % mai mult.

24
Voinea Gh., Ştefura G., Boariu A., Soroceanu M., Impozite, taxe şi contribuţii. Iaşi: Junimea, 2002
25
Codul fiscal, nr. 1163-XIII din 24 04 1997. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 2007

36
 Evoluția veniturilor bugetului public național pe anii 2013-2015, se prezintă în următoarea
diagramă:

Ca pondere în PIB, veniturile bugetului public naţional în anul 2015 au atins un nivel de
35,8% și s-au redus cu 2,1 p.p față de anul 2014.
Partea majoră din veniturile bugetului public național, continuă să o dețină veniturile
fiscale, astfel în anul 2015 acestea au constituit circa 87,3 la sută. Pe parcursul anului 2015 la
bugetul public național au fost acumulate venituri fiscale în sumă de 38 111,1 mil.lei, cu 396,7
mil.lei mai puțin decît suma precizată pe an. Comparativ cu executat pe anul precedent, aceste
încasări s-au majorat cu 2 480,3 mil.lei sau 7,0 la sută.

Din totalul veniturilor fiscale (38 111,1 mil.lei), 47,3 la sută le revin impozitelor directe
(18 040,7 mil.lei) și 49,6 la sută impozitele indirecte (18 886,2 mil.lei).

Încasările impozitelor directe în anul 2015 au constituit 18 040,8 mil. lei, cu 274,0 mil. lei
mai mult sau la nivel de 101,5 la sută faţă de prevederile anuale, comparativ cu anul 2014,
încasările impozitelor directe s-au majorat cu 2 043,7 mil. lei sau cu 12,8 la sută. Ca raportare în
PIB, ponderea acestor impozite s-a majorat în anul 2015 și a constituit 14,8% faţă de 14,3% - în
anul 2014.

Conform rezultatelor atinse, în buget în 2015, impozitele indirecte au fost colectate în

sumă de 18 886,2 mil. lei sau la nivel de 98,5 la sută (cu 281,9 mil. lei mai puțin faţă de precizat
pe an). În comparaţie cu anul 2014, încasările de la aceste impozite au crescut cu 1148,2 mil. lei
sau cu 6,5 la sută. Ca pondere în PIB, impozitele indirecte în anul 2015 s-au redus față de anul
2014 cu 0,3p.p și au constituit 15,5%.
37
 Încasările din alte impozite și taxe s-au acumulat în buget în sumă de 3 298,1 mil.lei și au
depăși nivelul de 90,7 la sută față de suma precizată. Ca pondere în suma totală a veniturilor
acestea au constituit 4,8 la sută. Faţă de anul 2014, încasările au crescut cu 48,1 mil.lei sau cu 1,5
la sută. Ponderea lor în PIB a constituit 2,7% față de 2,9% în anul 2014.

Încasările din mijloacele speciale ale instituțiilor bugetare au fost executate în suma de
998,2 mil. lei cu 47,1 mil.lei mai puțin, sau la nivel de 95,5 la sută faţă de prevederile anuale.
Ponderea veniturilor date în PIB au înregistrat în anul 2015 - 0,8 % rămînînd practice la nivelul
anului 2014.

2.3. Strategii si directii de impozitare

Conform Concepţiei reformei fiscale, sistemul fiscal trebuia să asigure o atâtudine unică
şi echitabilă din partea statului faţă de toţi contribuabilii, indiferent de tipul de proprietate şi
forma de gospodărire, să asigure crearea unei baze stabile pentru finanţarea programelor de stat
şi dezvoltarea sferei serviciilor. Structura acestui sistem trebuia să fie organizată astfel, încât
statul să poată garanta înlesniri sociale şi economice unor pături ale populaţiei şi unor ramuri ale
economiei.
Obiectivele reformării sistemului fiscal au avut drept ţintă:
1. Asigurarea dezvoltării economice. Cea mai simplă şi mai eficientă cale de atingere a
acestui obiectiv este extinderea bazei de impunere fiscală şi reducerea cotelor de impozit.
2. Simplitatea. Unul dintre principiile de bază ale impunerii şi administrării fiscale este
simplitatea, care presupune: existenţa unui sistem inteligibil atât pentru contribuabili, cât şi
pentru administraţia fiscală; excluderea dublei impuneri şi a unor metode împovărătoare de
perceperea a impozitelor; excluderea din baza de impunere fiscală a contribuabililor cu venit
mic; reducerea şi simplificarea cerinţelor faţă de completarea declaraţiilor fiscale.
3. Echitatea. Sistemul fiscal trebuia să asigure distribuirea echitabilă a poverii fiscale
între contribuabili. Povara impozitului pe venit şi a impozitelor pe consum urma să fie repartizată
în mod mai echitabil între mărfuri (servicii) şi ramurile economiei care le produc (le prestează).
4. Nivelul veniturilor şi stabilitatea lor. O sarcină importantă a reformei fiscale avea drept
ţintă sporirea volumului încasărilor fiscale în bugetul de stat şi în bugetele locale.
5. Administrarea eficientă. Obiectivele menţionate mai sus nu puteau fi atinse fără o
administrare fiscală eficientă. Aceste din urmă obiective au dus la o nouă reformă fiscală.

38
 Problema principală a politicii fiscale a Republicii Moldova în domeniul veniturilor este
identificarea echilibrului între necesitatea majorării veniturilor ca sursă principală a cheltuielilor,
direcţionate spre reducerea sărăciei, precum şi necesitatea susţinerii mediului de afaceri, care
este factorul principal de creştere economică, iar pentru Moldova, pe lângă cele menţionate şi
corespunderea standardelor de convergenţă nominală şi reală, impuse de statutul de stat-membru
al UE. În acest sens, pentru Republica Moldova, considerăm oportună creşterea veniturilor cu
ritmuri mai înalte decât rata inflaţiei, şi în acelaşi timp ajustarea presiunii fiscale la nivelul, care
ar favoriza dezvoltarea mediului de afaceri şi investiţii.

39
CONCLUZII

Impozitele directe, cea mai veche forma de impunere, sunt stabilite prin lege în funcţie de
mărimea venitului sau a averii, sunt cunoscute în prealabil şi sunt uşor de calculat, fiind astfel
preferate în comparaţie cu impozitele şi taxele indirecte.
Impozitele pot avea asupra situaţiei economice a statului anumite impacturi – atît pozitive
cît şi negative -, ele putînd frîna sau impulsiona creşterea economică, realizîndu-şi, mai ales în
cazul impozitelor directe, funcţia de reglare-stimulare a dezvoltării proceselor economice.
Aşadar, “impozitelor directe le este determinat rolul de reglatori economici a veniturilor
corporative şi celor private”24.
Principalele avantaje ale impozitelor şi taxelor directe sunt următoarele: constituie un
venit sigur al statului; sunt cunoscute în prealabil; presupun existenţa unor facilităţi fiscale
(scutiri, înlesniri, eşalonări de plată); sunt uşor de calculat; sunt uşor de perceput
Principalele dezavantaje ale impozitelor şi taxelor directe sunt următoarele: nu sunt
agreate de către contribuabili; pot genera abuzuri în ceea ce priveşte aşezarea lor, cât şi în ceea ce
priveşte încasarea lor;
Impozitele şi taxele directe se împart în două mari categorii, în funcţie de mobilizarea
acestora, astfel: impozite şi taxe directe mobilizate la bugetul administraţiei centrale de stat;
impozite şi taxe directe mobilizate de la bugetele locale; Această clasificare presupune existenţa
următoarelor categorii de impozite şi taxe: impozitul pe profit; impozitul pe dividende la
societăţi comerciale; impozitul pe sumele obţinute din vânzarea activelor la societăţile
comerciale cu capital de stat; impozitul pe salarii; impozitul pe venitul liber profesioniştilor;
impozitul asupra veniturilor realizate din închiriere şi subоnchiriere; impozitul pe venitul agricol;
impozitul pe clădiri; taxa asupra mijloacelor de transport; taxa pentru eliberarea certificatelor,
avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor; taxa pentru staţiunile balneoclimaterice; taxa
pentru folosirea mijloacelor de publicitate şi afişaj; taxa pentru vizitarea muzeelor,
monumentelor istorice şi a altor obiective turistice; Alte plăţi efectuate în limitele relaţiilor
reglementate de legislaţia nefiscală nu fac parte din categoria plăţilor obligatorii, denumite
impozite şi taxe.
Influienţa impozitelor directe asupra proceselor social-economic, ce se desfăşoară într-un
stat democrat, se manifestă reieşind din faptul că impozitele reprezintă pîrghii economico-
financiare cu ajutorul cărora statul reglează şi gestionează activitatea agenţilor economici.

40
 Dar pentru funcţionarea eficientă a unui economii este necesară stabilirea unor limite ale
impozitelor, pentru că nivelul impozitelor nu poate fi stabilit nici mai jos decît nivelul
cheltuielilor publice, nici mai sus decît capacitatea de plată a contribuabilului, cu scopul ca
acesta din urmă să-şi poată desfăşura ulterior activitatea.
Cea mai mare influenţă asupra preţurilor o au impozitele indirecte, care reprezintă
elemente structurale de preţ.
Conform prevederilor titlului III al Codului Fiscal, TVA este un impozit general de stat
care reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate,
serviciilor prestate care sunt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a
unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în Republica Moldova.
Impozitele directe sunt utilizate, în primul rând, pentru a stimula: procesele investiţionale
ce au loc în cadrul economiei, aici făcîndu-se referinţă atît la investiţiile effectuate de către
agenţii economici, cît şi la econoimiile populaţiei care, ulterior, îmbracă forma unor investiţii în
diverse proiecte; ocupărea forţei de muncă; dezvoltarea regiunilor defavorizate ale ţării;
activitatea întreprinderilor micului business şi diminuarea poverii fiscale impusă acestora prin
acordarea diferitor facilităţi fiscale etc.
Deci, taxele influenţează asupra cererii agregate pe două căi principale: efectul asupra
venitului disponibil al populaţiei; efectul asupra profitului şi costului bunurilor capitale ale
întreprinderilor.
Prin intermediul impozitelor directe pot fi stimulate nu numai investiţiile dar se poate
conduce şi la dezvolatarea micului business prin diferite înlesniri fiscale, ceea ce contribuie la
soluţionarea problemei ocupării forţei de muncă. Strategia de susţinere a dezvoltării
întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2006-2008 a avut ca scop de bază anume acest
obiectiv.
Practica economică demonstrează faptul că între suma prelevărilor fiscale şi nivelul
preţurilor există o dependenţă reciprocă. Pe de o parte, dacă vor creşte preţurile vor spori
cheltuielile bugetare, respectiv va creşte necesarul de resurse financiare destinate îndeplinirii
funcţiilor statale.
Acestea, la rîndul său, vor fi acoperite din contul veniturilor publice majorate, obţinute
prin sporirea presiunii fiscale. Iar pe de altă parte, impozitele influienţează asupra preţului prin
faptul că sunt incluse în acesta. În primul rînd ideia se referă la impozitele indirecte, care,
reprezintă prin sine un adaos direct la formarea preţurilor, cum este aplicarea cotei TVA de 20%
la mărfurile cu o cerere elastică. Deasemenea, întreprinderile în construcţii achită o taxă
extrabugetară care se include în cost, respective preţul apartamentelor construite va spori.

41
 În acelaşi timp, prin intermediul impozitelor este posibilă susţinerea dezvoltării regionale
şi consolidarea oportunităţilor financiare, instituţionale şi umane pentru dezvoltarea regională.

BIBLIOGRAFIE

1. Codul fiscal. Monitorul Oficial al republicii Moldova, ediţie specială din 08.02.2007
2. Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului Fiscal: nr. 1164 din
24.04.1997.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 08.02.2007
3. Legea pentru punerea în aplicare a Titlului III al Codului fiscal: nr. 1417 din 17.12.1997.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 08.02.2007
4. Legea pentru punerea în aplicare a titlului IV din Codul fiscal: nr. 1054 din 16.06.2000.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 08.02.2007
5. Legea pentru punerea în aplicare a Titlului VI din Codul fiscal: nr. 1056 din 16.06.2000.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 08.02.2007
6. Legea pentru punerea în aplicare a Titlului VII din Codul fiscal: nr. 94-XV din 01.04.2004.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 08.02.2007
7. Legea Pentru punerea în aplicare a Titlului VIII din Codul fiscal: nr. 68-XVI din 05.05. 2005.
Monitorul Oficial al republicii Moldova, ediţie specială din 08.02.2007
8. Legea Pentru punerea în aplicare a Titlului IX din Codul fiscal: nr. 317-XVI din 02.11. 2006.
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ediţie specială din 08.02.2007
9. Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011: nr. 54 din 31.03.2011. Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.63-64 din 20.04.2011, partea I, art.153
10. Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2011: nr.55 din
31.03.2011. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 63-64 din 20.04.2011, partea I,
art.155
11. Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală: nr. 1585-XIII din
27.02.1998.
Monitorul Oficial nr. 38-39/280 din 30.04.1998
12. Legea cu privire la cooperativele de întreprinzător: nr. 73-XV din 12.04.2001
13. Legea cu privire la tariful vamal: nr. 1380 din 20.11.1997.
14. Legea privind sistemul public de asigurări sociale: nr. 489 din 08.07.1999.
15. Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală: nr. 1593-XV din 26.12.2002
16. Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător: nr. 451-XV din
42
 30.07.2001
17. Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare: nr. 199-XIV din 18.11.98
18. Legea privind reglementarea valutară: nr. 62-XVI din 21.03.2008
19. Legea cu privire la asigurări: nr. 407-XVI din 21.12.2006
20. Legea privind birourile istoriilor de credit: nr. 122-XVI din 29.05.2008
21. Legea cu privire la fondurile nestatale de pensii: nr. 329-XIV din 25.03.1999
22. Legea asociaţiilor de economii şi împrumut: nr. 139-XVI din 21.06.2007
23. Ministerul Finanţelor;- Informaţie nr.07/1-1-6/160 din 15.12.2009 privind modul de
achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin Trezoreria de Stat a Ministerului
Finanţelor în anul 2010 //Monitorul Oficial nr.191-192/853 din 25.12.2009
24. Abajeru L., Sistemul de impozitare în agricultură pentru anul 2003. Chişinău, AGROinform,
2003.
25. Balaban Ecaterina, Fiscalitatea agenţilor economici Chişinău, „Elena-V.I.” SRL, 2008
26. Bran P., Finanţele întreprinderii: gestionarea fenomenului microfinanciar. Bucureşti: Editura
Economică, 1997.
27. Brezeanu P., Fiscalitate: concepte, metode, practici. Bucureşti: Editura Economică, 1999.
28. Brezeanu P., Şimon I., Celea S., Fiscalitatea europeană. Bucureşti: Editura Economică, 2005.
29. Caraganciu A., Iliadi Gh., Probleme metodologice ale analizei mecanismului financiar în
economia de tranziţie. Chişinău: ASEM, 1998.
30. Caraganciu G., Direcţii de perfecţionare a sistemului fiscal în contextual integrării UE.
Chişinău: IEFS, 2007.
31. Caraganciu G., Impozitele indirecte şi orientările de reformare a acestora în susţinerea
activităţii întreprinderilor. Teză de doctor în economie. Cişinău, 2009.
32. Caraganciu G., Impactul negativ al taxei pe valoarea adăugată asupra activităţii economice a
întreprinderii. Sibiu – Chişinău: Revista Economică, nr. 5 (24), 2005.
33. Caraganciu G., Incidenţa impozitelor indirecte asupra comportării agenţilor economici.
Chişinău: IEFS, 2006.
34. Cobzari L., Restructurarea sistemului financiar al economiei în tranziţie a Republicii
Moldova: Autoreferatul tezei de doctor habilitat în ştiinţe economice. Chişinău, 1999.
35. Corduneanu C., Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor. Editura Codecs. Bucureşti. 1998
36. Fuior E., Oprea S., Maxim I., Caraganciu G., Direcţiile de optimizare a mecanismului fiscal
şi modelarea încasărilor fiscale în Republica Moldova. Chişinău, 2005
37. Lăzărescu A., Finanţe publice. Bucureşti, Editura Naţional,2000.
38. Manole T., Finanţe publice locale. Chişinău: Tipografia Centrală, 1998.
39. Hoanta N., Economie şi finanţe publice. Editura Polirom. Iaşi, 2002
43
40. Secrieru A., Finanţe publice. Instrumente şi mecanisme financiare de intervenţie
guvernamentală. Chişinău: Epigraf. 2004
41. Stan I., Teoria generală a impozitelor indirecte. Bucureşti: Institutul de arte grafice „Lupta”.
2001
42. Toma M., Alexandru F. Finanţe şi gestiune financiară de întreprindere. Bucureşti: Editura
Economică, 1998.
43. Şarcov P., Ipati G., Impozitarea şi facilităţile fiscale pentru micul business. Chişinău,
BIZPRO-Moldova, 2004
44. Usurelu L., Taxe şi impozite în agricultură pentru anul 2006. Chişinau, Proiectul de
Dezvoltare a Businesului Agricol (PDBA), Biroul CNFA, 2006
45. Usurelu L., Balaban Ecaterina., Iulia Iabanji., Viorica Cerbusca., Taxe şi impozite pentru
întreprinderile mici şi mijlocii, Chişinău, Somersbi SRL, Proiectul Entranse 2 Zour Business,
2008
46. Usurelu L., Balaban Ecaterina., Iulia Iabanji., Taxe şi impozite pentru întreprinderile mici şi
mijlocii, Chişinău, Somersbi SRL, Proiectul Entranse 2 Zour Business, 2009
47. Usurelu L., Balaban Ecaterina., Iulia Iabanji., Taxe şi impozite pentru întreprinderile mici şi
mijlocii, Chişinău, Preprintiva SRL, Proiectul Entranse 2 Zour Business, 2010
48. Ulian G., Cobzari L. Necesitatea şi rolul grupurilor industrial financiare în perioada de
tranziţie în Republica Moldova. Economica, An VI, 1998, nr.2 (19).
49. Vintilă G., Fiscalitate: metode şi tehnici fiscale. Bucureşti: Editura Economică, 2004.
50. Voinea Gh., Ştefura G., Boariu A., Soroceanu M., Impozite, taxe şi contribuţii. Iaşi: Junimea,
2002.
51. http://www.statistica.md
52. http://www.fisc.md/ro/lege/acte_legislative/legi/
53. http://www.minfin.md/ro/raportinfo/budget/state/
54. http://www.cnam.md/

44
ANEXE
Clasificarea impozitelor de stat poate fi prezentată sintetic în schema următoare:

45
 Clasificarea impozitelor
Impozitul funciar
Impozitul pe clădiri
Impozitul pe activităţi industriale,
Impozite comerciale şi profesii libere
reale Impozitul pe capital mobiliar

Impozite pe veniturile
Impozite persoanelor fizice
directe Impozit
pe venit
Impozite pe veniturile
Impozite persoanelor juridice
personale
1. După trăsăturile Impozite pe averea
de fond şi de propriu-zisă
Impozite
formă Impozite pe circulaţia
pe avere
averii
Impozite de consumaţie Impozit pe sporul
Impozite Venituri provenind de la avere
de
indirecte monopolurile fiscale
Taxe vamale
Taxe de timbru şi de
înregistrare
Impozite pe venit
2. După obiect Impozite pe avere
Impozite pe cheltuieli
Impozite financiare
3. După scopul
urmărit Impozite de ordine
Impozite permanente (ordinare)
4. După frecvenţa
cu care realizează Impozite incidentale (extraordinare)
Impozite federale
În statele de tip federal Impozite ale statelor, regiunilor sau
provinciilor membre federaţiei
5. După instituţia Impozite totale
care le adminis-
Impozite ale administraţiei centrale de
trează stat
În statele de tip unitar Impozite locale

46