IMPOZITELE ŞI ROLUL ACESTORA

ÎN FORMAREA RESURSELOR
FINANCIARE PUBLICE PE EXEMPLUL
JUDEŢULUI ILFOV

1
 LUCRARE DE LICENŢĂ

IMPOZITELE ŞI ROLUL ACESTORA

ÎN FORMAREA RESURSELOR
FINANCIARE PUBLICE PE EXEMPLUL
JUDEŢULUI ILFOV

CAPITOLUL I – Cadrul fiscal al impozitelor în România

1.1 Caracteristicile impozitului în România........................................... 2

1.2 Reglementările fiscale ale impozitelor în România...........................6

1.3 Clasificarea impozitelor.....................................................................8

CAPITOLUL II – Impozitul pe teren în România

1.1 Elementele impozitului pe teren........................................................12

1.2 Principiile impunerii impozitului pe teren.........................................14

1.3 Cotele de impunere, factorii determinanţi.........................................18

CAPITOLUL III – Studiu de caz. Contribuţia impozitului pe teren la bugetul local

al judeţului Ilfov

1.1 Sistemul bugetului local.....................................................................25

1.2 Rolul impozitului pe teren la bugetul local........................................29

1.3 Implicaţii bugetare ale impozitului pe teren......................................30

2
CONCLUZII ŞI PROPUNERI..............................................................................45

ANEXE.....................................................................................................................46

BIBLIOGRAFRIE

CAPITOLUL I

CADRUL FISCAL AL IMPOZITELOR ÎN ROMÂNIA

1.1 CARACTERISTICILE IMPOZITULUI ÎN ROMÂNIA

Prin intermediul acestei lucrări vom încerca să evidenţiem rolul impozitului

în bugetul local, aspecte generale, analize, teorii şi practici.

Primul capitol al lucrării cuprinde cadrul fiscal, reglementările fiscale ale

impozitelor în România, articole si legi din noul Cod Fiscal al României, cu privire la
situaţia fiscală a impozitelor. Tot în acest capitol vom trece în revistă o clasificare a
impozitelor percepute în România şi reglementate fiscal.

Al doilea capitol al lucrării cuprinde obiectul lucrării de licenţă şi anume

analiza impozitului pe teren, elemente caracteristice, principii de impunere, factori
determinanţi, precum şi cotele de impunere ale acestuia în România.

Al treilea capitol al lucrării şi ultimul, cuprinde o analiză a impozitului pe

teren, cu privire la contribuţia şi rolul acestuia la bugetul local, reprezentând studiul de
caz al lucrării de licenţă.

Lucrarea de licenţă se încheie cu o serie de concluzii şi păreri personale despre

modalităţiile de impunere a impozitelor în România, despre consecinţele acestora asupra
veniturilor persoanelor fizice şi juridice.

Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărui apariţie este

legată de existenţa statului şi a banilor. Încă de la început, impozitele au fost concepute şi
aplicate diferit, în funcţie de dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice
acceptate de fiecare stat.

Informaţii despre impozitele, taxele şi cheltuielile publice din Antichitate

provin, în special, din istoria statelor antice – grec şi roman.

În Grecia Antică erau considerate publice cheltuielile pentru organele de

conducere ale statului, pentru întreţinerea şi dotarea forţelor armate şi de ordine publică,
3
pentru construirea şi înarmarea corăbiilor de război, pentru temple, serbări religioase şi
distracţii publice, pentru construirea de drumuri şi lucrări de utilizare comunală.

Pentru acoperirea cheltuielilor publice se foloseau atât resursele domeniale,

obţinute prin exploatarea unor bogăţii naturale aflate în patrimoniul statului (cum ar fi, de
pildă, minele de argint, carierele de marmură), cât şi diferitele impozite ordinare şi
extraordinare (de exemplu, impozitul pe terenuri, pe veniturile meseriaşilor, taxele pentru
vânzarea în piaţă a produselor agricole, impozitul extraordinar pe veniturile cetăţenilor
bogaţi perceput în timp de război – ca o îndatorire a acestor cetăţeni).

În Statul Roman antic, în toate etapele evolutive, principalul impozit a fost

tributum. Iniţial, acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite,
fie pe valoarea pământului stăpânit în mod individual, fie ca zecime din produsul brut
obţinut. Ulterior, tributum a fost generalizat şi permanentizat, el fiind perceput obligatoriu
de la toţi cetăţenii statului roman care deţineau proprietăţi imobiliare şi – mai târziu –
bunuri mobile. În afara acestui impozit se mai percepeau un impozit asupra vânzărilor de
bunuri, un impozit pe meşteşuguri şi, temporar, un impozit datorat de celibatari şi un
impozit pe numărul sclavilor.

În Evul Mediu, datorită organizării statale, impozitul trebuie să finanţeze o

administraţie tot mai complexă. Astfel, în Anglia – favorizată de conjunctura că era o ţară
cu puţine frământări sociale – prin Magna Charta Libertatum din 1215 s-a interzis
instituirea impozitelor de către monarhi fără aprobarea poporului.

Alături de impozitul perceput proprietarilor de pământ – în funcţie de venitul

obţinut prin exploatarea proprie şi în arendă – în Anglia secolului XIII şi în cele
următoare, se mai percepeau impozit pe venit diferenţiat pentru nobili, clerici şi ţărani,
impozite pe clădiri, pe veniturile meşteşugarilor, ca şi impozite incluse în preţurile de
vânzare ale sării, cărbunilor, pieilor şi altor bunuri.

În Principatele Române, şirul mare al dărilor ordinare includeau

birul aşezat ca “cisla” asupra localităţilor şi perceput cu denumirea de
“sferturi”, văcăritul, vinăritul, tutunăritul, oieritul ş.a. Acestora li s-au
adăugat dări extraordinare – cum erau ploconul steagului la urcarea pe
tron a domnitorului, ajutorniţele ş.a. Deseori, stabilirea şi perceperea
acestor dări erau arbitrare şi abuzive.

În Franţa, până la Revoluţia din 1789, în categoria impozitelor

se includeau:

- impozitul la taille în variantele: reală (pentru proprietarii de terenuri)

şi personală (pe veniturile cetăţenilor);
- impozitul de a douăzecea parte din venit, sporit ulterior la a zecea
parte din venit;
- capitatia – datorată de toţi locuitorii în cuantum bănesc diferenţiat, în
raport cu rangul social;
- patenta – datorată în folosul monarhului de către cei care executau
meserii şi comerţ pe cont propriu;

4
- impozitele percepute la vânzarea sării, băuturilor şi tutunului;
- impozitele percepute la tranzacţiile de bunuri;
- impozitele de înregistrare (sau de timbru);
- alte taxe.

După Revoluţia franceză din 1789, datorită numărului mare al

impozitelor şi taxelor, Adunarea Constituantă a Franţei a înlăturat
privilegiile avute până atunci de nobili şi clerici, a suprimat arbitrarul în
stabilirea şi perceperea impozitelor şi a înlăturat anumite impozite pe
vânzări ale bunurilor de consum. Totodată, prin Constituţia franceză
din 1793 s-au pus bazele concepţiei instituirii impozitelor cu
consimţământul contribuabililor. Aplicarea practică a acestei concepţii
s-a limitat, însă, doar la rezervarea în competenţa parlamentelor a
dreptului de a reglementa impozitele, taxele şi alte venituri bugetare.

În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentelor de a institui şi

modifica impozitele a fost dominată de creşterea permanentă a cheltuielilor publice în
toate statele. De aceea, parlamentele statelor contemporane au fost şi sunt nevoite să
sporească impozitele şi taxele, iar consimţământul cetăţenilor la aceste impozite se
consideră exprimat prin votarea, de către reprezentanţii lor în parlament, a legilor
referitoare la impozite şi taxe.

Etimologic, impozitul (impozitele) reprezintă o plată obligatorie stabilită prin

lege, pe care cetăţenii o varsă din venitul lor la bugetul statului (în trecut „bir”) – din
latină impositum1.

În marile enciclopedii şi dicţionare, impozitele sunt definite în mod original, în

funcţie de specificul naţional, dar conţinutul economic rămâne, în esenţă, acelaşi:

 „impôt” (n.m.) – taxe, droit dont sont frappées les personnes ou les
choses pour subvenir aux depenses publiques. L’impot est aujourd’hui
le mode de recouvrement ordinaire des ressources publiques. On
distingue les impôts directs (...) et les impôts indirects (taxe à la valeur
ajoutée, taxes sur les alcools, le tabac, les carburants, les spectacles)2.

 „tax” – a sum of money demanded by a government for its support or

for specific facilities or services, levied upon incomes, property, sales
etc3.

Deşi în literatura de specialitate există mai multe definiţii date impozitelor,

considerăm că „impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile
şi/sau averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii
1
DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române, Univers Enciclopedic, Academia Română,
Institutul de
lingvistică Iorgu Iordan, Bucureşti, 1996, pag. 478.
2
Grand Dictionnaire Hachette (Encyclopedie illustre), Paris, 1994, pag. 751.
3
Webster’s Encyclopedic Unabridged Dictionary of the English Language (New revised
edition) 1994,
pag. 1456
5
cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu definitiv
(nerambursabil) şi fără contraprestaţie directă din partea statului”4. Pentru înfăptuirea
obiectivelor privind dezvoltarea economică şi socială a ţării este necesar ca bugetul
statului şi bugetele locale să fie alimentate sistematic cu venituri corespunzătoare5.

Din definiţie rezultă că impozitele au caracter obligatoriu, iar prelevarea

acestora se efectuează cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din
partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor rezultă din faptul că plata acestora către stat
constituie o sarcină impusă persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit dintr-o
anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care datorează impozit. De
asemenea, impozitele se prelevă cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directă din
partea statului, plătitorii acestora neputând solicita statului un contraserviciu de valoare
egală sau apropiată.

Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevări obligatorii şi de aceea se
impun definirea impozitului şi precizarea conţinutului său, atât din punct de vedere
juridic şi economic, cât şi tehnic.

Definiţia clasică a impozitului spune că acesta este o contribuţie obligatorie,

necondiţionată şi fără contraprestaţie la suportarea sarcinii publice.

În legătură cu impozitul sunt de remarcat următoarele lucruri:

a) impozitul nu este un scop în sine, ci urmăreşte asigurarea satisfacerii sarcinii publice,

adică participarea tuturor cetăţenilor la cheltuielile publice;

b) prin impozite se realizează şi o redistribuire a veniturilor cetăţenilor între diferitele

pături ale populaţiei;

c) scopul iniţial al impozitului îl reprezintă procurarea de resurse pentru autoritatea

publică dar, de regulă, lui i se asociază şi unul aflat dincolo de sfera financiară, anume
faptul că este folosit de stat pentru a-şi asigura intervenţia în viaţa social-economică;

d) ca regulă generală, impozitul este o contribuţie obligatorie necondiţionată,

deoarece contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea

publică;

e) impozitul nu are o destinaţie specială.

4
Iulian Văcărel, Gh. D. Bistriceanu şi colectiv, „Finanţe Publice” ed. a IV-a, Editura
Didactică şi Pedagogică
RA, Bucureşti 2004, pag. 358.
5
Gh.D. Bistriceanu şi colectiv, “Finanţele agenţilor economici” Editura Economică,
Bucureşti 2001, pag. 316.

6
 Asociat impozitelor, există şi categoria de taxe. Şi taxele sunt instituite prin lege
şi au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate, colectându-se în scopuri precise.
În cadrul taxelor există şi taxe care sunt obligatorii numai dacă populaţia solicită un
serviciu şi presupun o contraprestaţie, adică sunt condiţionate. Putem exemplifica în acest
sens cu unele taxe administrative de genul celor notariale sau a taxelor de paşaport.

1.2 REGLEMENTĂRILE FISCALE ALE IMPOZITELOR ÎN ROMÂNIA

Art. 1 - Scopul şi sfera de cuprindere a Codului fiscal 6

(1) Prezentul cod stabileşte cadrul legal pentru impozitele şi taxele prevăzute la art. 2,
care constituie venituri la bugetul de stat şi bugetele locale, precizează contribuabilii care
trebuie să plătească aceste impozite şi taxe, precum şi modul de calcul şi de plată al
acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite şi taxe. De
asemenea, autorizează Ministerul Finanţelor Publice să elaboreze norme metodologice,
instrucţiuni şi ordine în aplicarea prezentului cod şi a convenţiilor de evitare a dublei
impuneri.

(2) Cadrul legal de administrare a impozitelor şi taxelor reglementate de prezentul cod

este stabilit prin legislaţia privind procedurile fiscale.

(3) În materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi
din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului
fiscal.

(4) Dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la
care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat.

(5) Orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit
dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile
naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 137/2007.

Art. 2 - Impozitele şi taxele reglementate de Codul fiscal

Impozitele şi taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele:

a) impozitul pe profit;

6
CODUL FISCAL*) adoptat prin Legea Nr. 571 din 22 decembrie 2003
O.U.G. Nr. 127/08.10.2008 Publicată în M.Of. Nr. 705/16.10.2008

7
 b) impozitul pe venit;

c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;

d) impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi;

e) impozitul pe reprezentanţe;

f) taxa pe valoarea adăugată;

g) accizele;

h) impozitele şi taxele locale.

Art. 9 - Moneda de plată şi de calcul a impozitelor şi taxelor

(1) Impozitele şi taxele se plătesc în moneda naţională a României.

(2) Sumele înscrise pe o declaraţie fiscală se exprimă în moneda naţională a României.

(3) Sumele exprimate într-o monedă străină se convertesc în moneda naţională a

României, după cum urmează:

a) în cazul unei persoane care desfăşoară o activitate într-un stat străin şi îşi ţine
contabilitatea acestei activităţi în moneda statului străin, profitul impozabil sau venitul net
din activităţi independente şi impozitul plătit statului străin se convertesc în moneda
naţională a României prin utilizarea unei medii a cursurilor de schimb valutar pentru
perioada căreia îi este aferent profitul impozabil sau venitul net;

b) în oricare alt caz, sumele se convertesc în moneda naţională a României prin

utilizarea cursului de schimb valutar la data la care se primesc sau se plătesc sumele
respective ori la altă dată prevăzută în norme.

(4) În înţelesul prevederilor alin. (3), cursul de schimb valutar, folosit pentru a converti
în moneda naţională a României sumele exprimate în moneda străină, este cursul de
schimb comunicat de Banca Naţională a României, exceptând cazurile prevăzute expres
în norme.

Titlul IX

Impozite şi taxe locale

Cap. I

Dispoziţii generale

Art. 247 - Definiţii

În înţelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

8
 a) rangul unei localităţi - rangul atribuit unei localităţi conform legii;

b) zone din cadrul localităţii - zone stabilite de consiliul local, în funcţie de poziţia
terenului faţă de centrul localităţii, de reţelele edilitare, precum şi de alte elemente
specifice fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare
a teritoriului şi de urbanism, registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului
imobiliar-edilitar sau altor evidenţe agricole sau cadastrale care pot afecta valoarea
terenului;

c) nomenclatură stradală - lista care conţine denumirile tuturor străzilor dintr-o unitate
administrativ-teritorială, numerele de identificare a imobilelor pe fiecare stradă în parte,
precum şi titularul dreptului de proprietate al fiecărui imobil; nomenclatura stradală se
organizează pe fiecare localitate rurală şi urbană şi reprezintă evidenţa primară unitară
care serveşte la atribuirea adresei domiciliului/reşedinţei persoanei fizice, a sediului
persoanei juridice, precum şi a fiecărui imobil, teren şi/sau clădire.

1.3 CLASIFICAREA IMPOZITELOR

A. În funcţie de trăsăturile de fond şi formă, impozitele se grupează în:

1. impozite directe;

2. impozite indirecte.

1. Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice şi/sau

juridice, în funcţie de veniturile şi averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere şi
se percep direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regulă,
în cazul acestor impozite, subiectul şi suportatorul impozitului sunt una şi aceeaşi
persoană.

Pe baza criteriilor care stau la baza aşezării impozitelor directe, acestea se

grupează în:

a) impozite reale (obiective, de produs), care:

• se stabilesc în legătură cu deţinerea unor obiecte materiale (cum sunt pământul,

clădirile, magazinele etc), făcându-se abstracţie de situaţia personală a subiectului
impozitului;

• au cunoscut o largă aplicabilitate în perioada capitalismului premonopolist, dar ele

se practică şi în prezent în cazul clădirilor, terenurilor ocupate de clădiri, exploatărilor
agricole;

• în această categorie se includ:

9
 o impozitul funciar;

o impozitul pe clădiri;

o impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii libere,

o impozitul pe capitalul mobiliar sau bănesc7.

b) impozite personale (subiective), care:

• se aşează asupra veniturilor sau averii, avându-se în vedere şi situaţia personală a

subiectului impozitului;

• în această categorie se includ:

o impozitele pe veniturile persoanelor fizice;

o impozitele pe veniturile societăţilor de capital;

o impozitele pe averea propriu-zisă;

o impozitele pe circulaţia averii;

o impozitele pe sporul de avere.

2. Impozitele indirecte se percep cu ocazia vânzării unor bunuri, executării de

lucrări şi al prestării unor servicii, fiind vărsate la bugetul public de către producători,
comercianţi sau prestatori de servicii şi suportate de către consumatorii bunurilor şi
serviciilor impozabile.

În cazul acestor impozite, prin lege, se atribuie calitatea de subiect al

impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora.

În funcţie de forma lor de manifestare8, impozitele indirecte se grupează în:

• taxe de consumaţie;

• venituri care provin de la monopolurile fiscale;

• taxe vamale;

• taxe de timbru şi înregistrare.

B. În funcţie de obiectul asupra cărora se aşează, impozitele sunt:

7
Moşteanu Tatiana – Finanţe publice, sinteze şi aplicaţii practice, Editura Lucman 2001

8
Gheorghe D. Bistriceanu, “Lexicon de finanţe, bănci, asigurări”, vol. II, Editura
Economică, Bucureşti,
2001, pag. 250.

10
 1. impozite pe venit;

2. impozite pe avere;

3. impozite pe consum (sau pe cheltuieli).

C. În funcţie de scopul urmărit de stat prin introducerea lor, impozitele se

grupează în:

1. impozite financiare – instituite de stat în scopul realizării de venituri necesare

acoperirii cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de
consumaţie etc)

2. impozite de ordine – introduse de stat în scopul limitării unei activităţi anume

sau în vederea realizării unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor
accize ridicate asupra consumului de alcool şi tutun sau utilizarea unor taxe vamale
antidumping în scopul limitării importului anumitor mărfuri ce au preţ de dumping.

D. După frecvenţa cu care se realizează (respectiv se percep la buget),

distingem:

- impozite permanente (ordinare) – care se percep cu regularitate (de regulă,

anual), fiind înscrise în cadrul fiecărui buget public;

- impozite incidentale (extraordinare) – care se instituie în situaţii excepţionale

(cum ar fi, de pildă, în situaţii de criză şi război) şi se percep o singură dată, motiv pentru
care ele nu sunt înscrise în bugetul public.

E. După instituţia care le administrează, impozitele se grupează în funcţie de

tipul statelor în care se instituie şi percep, astfel:

- în statele de tip federal distingem:

• impozite federale;

• impozite ale statelor, landurilor, cantoanelor, regiunilor sau provinciilor membre

ale federaţiilor;

• impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau judeţelor, ale municipiilor,

oraşelor şi comunelor.

- în statele de tip unitar distingem:

 impozite ale administraţiei centrale de stat;

11
  impozite locale, ale organelor administrativ-teritoriale.

Sintetic, impozitele se pot clasifica astfel9(vezi anexa nr 1.)

Aşadar impozitele indirecte reprezintă sumele care se percep la buget cu prilejul

vânzării unor bunuri sau prestării unor servicii, fiind cuprinse în preţurile de vânzare şi
tarifele acestora10.

Apelarea pe scară mai largă a acestor ţări la impozitele indirecte trebuie privită în
strânsă legătură cu nivelul veniturilor şi averii realizate (deţinute) de diferite categorii de
persoane fizice şi juridice.

În condiţiile în care economia acestor ţări are o performanţă mai scăzută

comparativ cu aceea a ţărilor dezvoltate şi aportul şi randamentul impozitelor pe venit –
ca de altfel şi al celor pe avere, este mai scăzut.

Impozitele indirecte, cu toate inconvenientele concepţionale, au fost introduse în

statele contemporane, inclusiv în România, începând cu deceniul al treilea al secolului
XX.

Dintre datele şi aspectele ulterioare de evoluţie modernă a impozitelor indirecte,

un moment important l-a constituit introducerea în 1948, în Franţa, a „plăţilor
fracţionate”, respectiv a taxei pe valoarea adăugată.

Potrivit acestui procedeu, fiecare producător plătea impozitul asupra vânzării sau
livrării mărfurilor sale diminuat cu impozitul pe care l-a suportat din preţul bunurilor
cumpărate în scopul producţiei mărfurilor sale.

Cea mai răspândită formă de aşezare a impozitelor indirecte o reprezintă taxele

de consumaţie. Poartă denumirea de taxe dintr-o simplă obişnuinţă, în fond acestea sunt
impozite în sensul că sunt obligatorii, nu presupun o contraprestaţie şi sunt fără o
destinaţie specială.

Taxele de consumaţie se aşează în două moduri:

- fie ca taxă generală pe consum (taxa pe valoarea adăugată);

- fie ca un impozit (taxă) special aşezat numai pe vânzarea anumitor bunuri (accizele)

9
Iulian Văcărel, Gh. D. Bistriceanu şi colectiv, „Finanţe Publice” ed. a IV-a, Editura
Didactică şi Pedagogică
RA, Bucureşti 2004, pag. 378-379
10
Gheorghe M. Voinea şi colectiv, “Impozite, taxe şi contribuţii”, Editura Junimea Iaşi,
2005, pag. 31.

12
 CAPITOLUL II

IMPOZITUL PE TEREN ÎN ROMÂNIA

1.1 ELEMENTELE IMPOZITULUI PE TEREN

Impozitul pe teren este o taxă locală pe care o datorează toate persoanele şi se face
venit la bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasat terenul.

Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta
un impozit anual. În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe
persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa.
În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare
proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-
teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe
teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de
administrare sau de folosinţă, dupa caz, în condiţii similare impozitului pe teren.

În cazul unui teren care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga
durată a acestuia, impozitul pe teren se datorează de locatar. În cazul în care contractul de
leasing înceteaza, altfel decât prin ajungerea la scadenţă, impozitul pe teren este datorat de
locator.

Pentru ca prin impozite să se poată realiza obiectivele financiare, economice şi sociale

urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie
cunoscute şi respectate atât de organele fiscale, cât şi de contribuabili.

Printre elementele impozitului se numără: subiectul (plătitorul), suportatorul, obiectul

impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozitului, asieta, termenele
de plată, etc.

Subiectul impozitului (contribuabilul) este persoana fizică sau juridică obligată prin
lege la plata acestuia. Este contrabuabil, spre ex: salariatul pentru impozitul pe salariu, agentul
economic pentru profit, moştenitorul pentru impozitul pe succesiune. Uneori conform legii
plătitor poate fi şi altcineva decât contribuabilul: angajatorul este obligat să plătească
impozitul pe salariu datorat de angajat.

Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul.

Obiectul impunerii îl reprezintă materia supusa impunerii. La impozitele directe,

obiect al impunerii poate fi venitul sau averea.
 Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul, de exemplu în cazul
impozitelor pe venit, obiectul coincide cu sursa; în cazul impozitelor pe avere, impozitul se
plăteşte din venitul realizat de pe urma averii.

Unitatea de impunere se foloseşte pentru exprimarea dimensiunii obiectului

impozabil. Drept unitate de impunere putem intâlni: unitatea monetară, metrul pătrat de
suprafaţă utilă, hectarul de teren, bucata, kilogramul, litrul, etc

Cota impozitului sau cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unităţi de
impunere.

Asieta (modul de aşezare al impozitului) reprezintă totalitatea măsurilor care se iau de

organele fiscale în legatură cu fiecare subiect impozabil, pentru identificarea obiectului
impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile şi determinarea impozitului datorat statului.

Termenul de plata indică data până la care impozitul trebuie achitat statului11.

Raportul juridic obligaţional fiscal concret este format din următoarele componente şi
prezintă trăsături specifice, proprii faţă de celelalte rapoarte juridice aparţinând altor
ramuri/discipline de drept:

 subiectele: statul prin organele fiscale şi contribuabilul persoană fizică şi/sau

juridică pentru fiecare impozit şi taxă stabilite prin diferitele acte normative
aparţinând dreptului fiscal.

 conţinutul: titlul de creanţă fiscală apaţinând statului care percepe-primeşte prin

organele sale fiscale, impozitele şi taxele, în contul bugetului central sau local, al
fondurilor speciale, de la persoanele fizice şi/sau juridice, confrom legii. Titlul de
creanţă fiscală ca act de dispoziţie administrativ constată şi individualizează
obligaţia fiscală, are forţă de titlu excentoriu care poate fi atacat pe cale
administrativă (sau judiciară) conform legii. Titlul de creanţă fiscală poate fi:
explicit (se constată şi individualizează o sumă de plată, ca impozit sau taxă) în
sarcina unui contribuabil individualizat) sau implicit (fiind întocmai de plătitori sau
de organe fiscale). Ţinând cont de natura sumelor de plată sau de statutul juridic al
contribuabilului se pot folosi diverse documente în funcţie de situaţie:

 proces verbal de impunere

 act declarativ al contribuabilului (declaraţii fiscale)

 acte de control ale inspceţiei fiscale

 declaraţie verbală

 factură fiscală

 ordonanţa procurorului
11
Toma Mihai- Finanţe şi gestiunea financiară de întreprindere, Editura Economică, pag. 110.115
14
  hotărârea instanţei judecătoreşti

Acţiunea, atitudinea subiectelor raportului juridic de drept fiscal constă de

regulă în plata obligatorie de către contribuabil în favoarea statului.

1.2 PRINCIPIILE IMPUNERII

Obiectivele social-economice urmărite prin politica fiscală, dimenisonarea, aşezarea

şi perceperea impozitelor constituie elemente esenţiale ale sistemului fiscal şi se întemeiază
pe anumite cerinţe ce dau raţionalitate sistemului fiscal respectiv.

Aceste cerinţe sunt cunoscute sub denumirea de principii ale impunerii şi au fost
formulate iniţial de Adam Smith, ca maxime sau principii fundamentale ale 16 impunerii.
Potrivit lui Adam Smith, la baza politicii fiscale a statului trebuie să stea următoarele principii
sau maxime12

• principiul justeţei impunerii (echităţii fiscale), potrivit căruia cetăţenii fiecărui stat
trebuie să contribuie cu impozite la acoperirea cheltuielilor publice în funcţie de veniturile pe
care le obţin sub protecţia statului;

• principiul certitudinii impunerii, vizează legalitatea impunerii şi presupune ca

mărimea impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă şi nu arbitrară, iar termenele,
modalităţile de percepere a impozitelor şi sumele de plată trebuie să fie clare şi cunoscute de
fiecare plătitor;

• principiul comodităţii perceperii impozitelor, potrivit căruia impozitele trebuie să

fie percepute la termenele şi în modalităţile cele mai convenabile pentru contribuabili;

• principiul randamentului impozitului presupune încasarea impozitelor cu un minim

de cheltuieli şi, totodată, acestea să fie cât mai puţin apăsătoare pentru plătitori.

Aceste principii au avut indiscutabil un caracter progresist, fiind îndreptate împotriva

arbitrariului ce domnea în materie de impozite în perioada de trecere de la Evul Mediu la
epoca modernă şi în primele stadii de dezvoltare ale acesteia.

Maximele lui Adam Smith le regăsim cristalizate în ştiinţa finanţelor publice, ca:

a) principii de echitate fiscală;

b) principii de politică financiară;

Adam Smith, “Avuţia naţională” vol. II, Editura Academiei R.P.R., Bucureşti 1965, pag.
12

242-244
15
 c) principii de politică economică;

d) principii social-politice.

1.Principiile de echitate fiscală presupun impunerea diferenţiată a veniturilor şi a

averii în funcţie de puterea contributivă a subiectului impozitului. Echitatea fiscală reprezintă
dreptate socială în materie de impozite, iar respectarea ei presupune îndeplinirea simultană a
următoarelor condiţii:

• stabilirea unui minim neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a

unui venit minim şi a unei averi care să permită satisfacerea nevoilor de trai strict
necesare (această condiţie este valabilă numai în cazul impozitelor directe);
• sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecărui
contribuabil, adică în funcţie de mărimea veniturilor şi averilor impozabile, de
situaţia personală a subiectului impozitului (singur, căsătorit, numărul persoanelor
aflate în întreţinerea sa etc);
• la o anumită putere contributivă, sarcina fiscală a unei categorii sociale
să fie stabilită în comparaţie cu sarcina fiscală a altei categorii sociale, respectiv sarcina
fiscală a unei persoane să fie stabilită în comparaţie cu sarcina altei persoane din aceeaşi
categorie socială;
• impunerea să fie generală, adică să cuprindă toţi subiecţii care realizează
venituri dintr-o anumită sursă sau care posedă un anumit gen de avere, excepţie
făcând doar persoanele care se situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil).
Măsura respectării acestor principii rezultă din felul în care se realizează
impunerea, care se poate efectua în cote fixe şi în cote procentuale.
2. Principiile de politică financiară cuprind cerinţele de ordin financiar ce
trebuie îndeplinite de orice impozit nou introdus în practică. Astfel, acesta trebuie să
aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil şi elastic.
Pentru ca un impozit nou introdus în practică să aibă un randament fiscal
ridicat, se cer a fi îndeplinite mai multe condiţii:
• impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate
persoanele fizice şi juridice ce obţin venituri din aceeaşi sursă sau deţin acelaşi gen
de avere, sau îşi apropie – prin cumpărare – aceeaşi categorie de bunuri;
universalitatea impozitului presupune, totodată, ca întreaga materie impozabilă să fie

16
supusă impunerii;
• să nu existe posibilităţi, legale sau nelegale, de sustragere de la impunere a
unei părţi din materia impozabilă;
• cheltuielile aferente asietei impozitului să fie cât mai reduse.
Un impozit este considerat stabil atunci când randamentul său nu se modifică de-a
lungul întregului ciclu economic. Altfel spus, randamentul unui impozit nu trebuie să crească
pe măsura sporirii volumului producţiei şi a veniturilor în perioadele favorabile ale ciclului
economic şi nici să se micşoreze în perioadele nefavorabile ale acesteia.

Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat permanent

necesităţilor de venituri ale statului, respectiv dacă se înregistrează o creştere a cheltuielilor
bugetare, acesta să poată fi majorat, şi invers. Din practica fiscală internaţională rezultă că, de
cele mai multe ori, elasticitatea impozitului acţionează în sensul majorării acestuia.

O problemă de politică financiară în materie de impozite o reprezintă tipul şi numărul

de impozite care să fie utilizate pentru procurarea veniturilor necesare statului.

În timp, s-au conturat două concepţii, prima susţinând că un singur impozit

reprezentativ este suficient, iar a doua susţinând necesitatea instituirii perceperii mai multor
impozite. Concepţia promovării unui sistem pluralist de impozite este aplicată în practica
fiscală a majorităţii ţărilor lumii, însă alegerea numărului şi tipului de impozite diferă de la o
ţară la alta, în funcţie de gradul de dezvoltare economică, de tradiţii, de rezistenţa anumitor
categorii sociale la introducerea unor impozite noi şi de alte criterii luate în considerare de
către guvernele şi organele legiuitoare aflate în exerciţiu.

3. Principiile de politică economică vizează utilizarea de către stat a impozitelor

nu numai pentru procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice, ci şi pentru
încurajarea sau restrângerea activităţii din unele domenii, ramuri sau regiuni economice,
pentru reducerea sau creşterea consumului unei anumite mărfi, pentru extinderea exportului
sau restrângerea importului anumitor bunuri, pentru limitarea inflaţiei.

Astfel, pentru stimularea activităţii unor ramuri sau subramuri economice, se pot
adopta anumite măsuri de ordin fiscal, cum sunt: reducerea sau scutirea de plata impozitelor
indirecte a mărfurilor autohtone, stabilirea unor taxe vamale ridicate la import, reducerea
impozitelor directe stabilite în sarcina întreprinzătorilor care îşi plasează capitalurile în ramura
sau subramura respectivă, admiterea amortizării accelerate a capitalului fix din aceste domenii
etc.

Extinderea relaţiilor comerciale cu străinătatea poate fi stimulată şi prin promovarea

unor măsuri fiscale cum sunt:

- acordarea unor prime pentru export;

- restituirea integrală sau parţială a impozitelor indirecte aferente mărfurilor

exportate;
17
 - reducerea taxelor vamale la importul anumitor mărfuri şi servicii utilizate pentru
fabricarea de produse destinate exportului;

- scutirea de taxe vamale a importului unor mărfuri sau pentru mărfurile provenite din
anumite ţări.

Restrângerea comerţului exterior se poate realiza fie prin utilizarea unor taxe vamale la
import cu caracter protecţionist, fie prin limitarea accesului în ţară a unor mărfuri prin
intermediul unor contingente cantitative. De asemenea, contingentele cantitative se pot stabili
şi în cazul exportului unor materii prime, încurajându-se exportul de produse finite.

4. Principiile social-politice ale impunerii se referă la faptul că, prin politica fiscală
promovată, statele au în vedere şi îndeplinirea unor obiective de natură socialpolitică.

Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului
asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege13.

Prin realizarea acestor obiective, guvernele urmăresc să îşi menţină atât încrederea
populaţiei în politica pe care o promovează, cât şi influenţa asupra unor categorii sociale. În
acest scop sunt promovate:

- anumite facilităţi fiscale în favoarea contribuabililor cu venituri reduse sau care au în

întreţinere mai multe persoane fără venituri proprii (copii, bătrâni);

- impozite speciale în sarcina persoanelor căsătorite care nu au copii şi celibatarilor,

pentru a stimula natalitatea;

- impozitele indirecte, care prin mărimea lor limitează influenţele negative asupra
sănătăţii oamenilor, a consumului de tutun şi băuturi alcoolice etc.

1.3 COTELE DE IMPUNERE, FACTORII DETERMINANŢI

Art. 256 - Reguli generale

(1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta
un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.

(2) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum şi taxa
pe teren prevăzută la alin. (3) se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al
13
Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei
României nr. 429/2003, republicată cu reactualizarea denumirilor şi dându-se textelor o nouă
numerotare în Monitorul Oficial al României nr. 767/31.10.2003, Titlul IV, Economia şi finanţele
publice, art. 139 (1).

18
municipiului în care este amplasat terenul. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa
pe teren se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasat terenul.

(3) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-
teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe
teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de
administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.

(4) În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare
proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care
nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun
datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.

(5) În cazul unui teren care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga
durată a acestuia, impozitul pe teren se datorează de locatar.

(6) În cazul în care contractul de leasing încetează, altfel decât prin ajungerea la scadenţă,
impozitul pe teren este datorat de locator.

Art. 257 - Scutiri

Impozitul pe teren nu se datorează pentru:

a) terenul aferent unei clădiri, pentru suprafaţa de teren care este acoperită de o clădire;

b) orice teren al unui cult religios recunoscut de lege şi al unei unităţi locale a acestuia, cu
personalitate juridică;

c) orice teren al unui cimitir, crematoriu;

d) orice teren al unei instituţii de învăţământ preuniversitar şi universitar, autorizată

provizoriu sau acreditată;

e) orice teren al unei unităţi sanitare de interes naţional care nu a trecut în patrimoniul
autorităţilor locale;

f) orice teren deţinut, administrat sau folosit de către o instituţie publică, cu excepţia
suprafeţelor folosite pentru activităţi economice;

g) orice teren proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a altor instituţii

publice, aferent unei clădiri al cărui titular este oricare din aceste categorii de proprietari,
exceptând suprafeţele acestuia folosite pentru activităţi economice;

h) orice teren degradat sau poluat, inclus în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât
durează ameliorarea acestuia;

i) terenurile care prin natura lor şi nu prin destinaţia dată sunt improprii pentru agricultură
sau silvicultură, orice terenuri ocupate de iazuri, bălţi, lacuri de acumulare sau căi navigabile,
cele folosite pentru activităţile de apărare împotriva inundaţiilor, gospodărirea apelor,

19
hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone
de protecţie definite în lege, precum şi terenurile utilizate pentru exploatările din subsol,
încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea
suprafeţei solului;

j) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigaţie, terenurile aferente

infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele şi staţiile de pompare aferente
acestora, precum şi terenurile aferente lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, pe baza avizului
privind categoria de folosinţă a terenului, emis de oficiul judeţean de cadastru şi publicitate
imobiliară;

k) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naţionale, drumuri

principale administrate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din
România - S.A., zonele de siguranţă a acestora, precum şi terenurile din jurul pistelor
reprezentând zone de siguranţă;

l) terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii;

m) terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale în lipsă

de moştenitori legali sau testamentari;

n) terenurile aferente clădirilor prevăzute la art. 250 alin. (1) pct. 6 şi 7, cu excepţia celor
folosite pentru activităţi economice;

o) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001 pe durata pentru
care proprietarul este obligat să menţină afectaţiunea de interes public;

p) terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 94/2000 pe durata pentru care proprietarul este obligat să menţină afectaţiunea
de interes public;

r) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 6 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 83/1999 pe durata pentru care proprietarul este obligat să menţină afectaţiunea
de interes public.

Art. 258 - Calculul impozitului

(1) Impozitul pe teren se stabileşte luând în calcul numărul de metri pătraţi de teren, rangul
localităţii în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului,
conform încadrării făcute de consiliul local.
(2) În cazul unui teren amplasat în intravilan, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea
numărului de metri pătraţi ai terenului cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel:

Zona în cadrul localităţii Rangul localităţii (lei/m2)

0 I II III IV V
5,90 4,90 4,30 3,70 50 40
A
0 0 0 0 0 0
B 4,90 3,70 3,00 2,50 40 30

20
 0 0 0 0 0 0
3,70 2,50 1,90 1,20 30 20
C
0 0 0 0 0 0
2,50 1,20 1,00 20 10
D 700
0 0 0 0 0

(3) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la alta categorie
de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se stabileşte după cum
urmează:
a) prin înmulţirea numărului de metri pătraţi de teren cu suma corespunzătoare
prevăzută la alin. (4);
b) prin înmulţirea rezultatului de la lit. a) cu coeficientul de corecţie corespunzător
prevăzut la alin. (5).
(4) Numărul de metri pătraţi de teren se înmulteşte cu suma corespunzătoare prevăzută în
următorul tabel:

Zona (lei/m2)
Nr.crt. Categoria de folosinţă
I II III IV
1. Teren arabil 15 12 10 8
2. Pasune 12 10 8 6
3. Fâneaţă 12 10 8 6
4. Vie 25 20 15 10
5. Livadă 30 25 20 15
6. Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră 15 12 10 8
7. Teren cu apă 8 6 4 x
8. Drumuri şi căi ferate x x x x
9. Teren neproductiv x x x x

(5) Suma stabilită conform alin. (4) se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător
prevăzut în următorul tabel:

Rangul localităţii Coeficientul de corecţie

0 8,00
I 5,00
II 4,00
III 3,00
IV 1,10
V 1,00

(6) În cazul unui teren amplasat în extravilan, indiferent de rangul localităţii, categoria de
folosinţă şi zona unde este situat, impozitul pe teren este de 10.000 lei/ha.

Art. 259 - Dobândiri şi transferuri de teren, precum şi alte modificări aduse terenului

21
 (1) Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se
datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit.

(2) Pentru orice operaţiune juridică efectuată de o persoană în cursul unui an, care are ca
efect transferul dreptului de proprietate asupra unui teren, persoana încetează a mai datora
impozitul pe teren începând cu prima zi a lunii următoare celei în care a fost efectuat
transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), impozitul pe teren se recalculează pentru a
reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.

(4) Dacă încadrarea terenului în funcţie de poziţie şi categorie de folosinţă se modifică în

cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care modifică impozitul datorat pe
teren, impozitul datorat se modifică începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a
intervenit modificarea.

(5) Dacă în cursul anului se modifică rangul unei localităţi, impozitul pe teren se modifică
pentru întregul teren situat în intravilan corespunzător noii încadrări a localităţii, începând cu
data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit această modificare.

(6) Orice persoană care dobândeşte teren are obligaţia de a depune o declaraţie privind
achiziţia terenului la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale
în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziţiei

(61) Înstrăinarea unui teren, prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege, nu poate fi
efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse
orice creanţe fiscale locale, cu excepţia obligaţiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului
local al unităţii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde îşi are
domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a
lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligaţiilor bugetare se
face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţilor
administraţiei publice locale. Actele prin care se înstrăinează terenuri cu încălcarea
prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.

(7) Orice persoană care modifică folosinţa terenului are obligaţia de a depune o declaraţie
privind modificarea folosinţei acestuia la compartimentul de specialitate al autorităţii
administraţiei publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data
modificării folosinţei.

Art. 260 - Plata impozitului

(1) Impozitul/taxa pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie
şi 30 septembrie inclusiv.

(2) Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către
contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de

22
până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti,
această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

(3) Impozitul anual pe teren, datorat aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane
fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza
aceleiaşi unităţi administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe teren
cumulat14.

Obligaţii

În situaţiile în care terenul se află în proprietate comună, impozitul pe teren se datorează

după cum urmează:

a) în cazul în care fiecare dintre contribuabili are determinate cotele-părţi, impozitul se

datorează de fiecare, proporţional cu partea de teren corespunzătoare cotelor-părţi respective;

b) în cazul în care contribuabilii nu au stabilite cotele-părţi din teren pe fiecare

contribuabil, impozitul se împarte la numărul de coproprietari, fiecare dintre aceştia datorând,
în mod egal, partea din impozit rezultată în urma împărţirii.

Orice persoană care dobândeşte teren are obligaţia de a depune o declaraţie de impunere
în termen de 30 de zile, inclusiv,de la data dobândirii acestuia. Declaraţia trebuie însoţită de
următoarele acte:

• cărţile de identitate ale proprietarilor în original şi copie.

• actul de dobândire a proprietăţii terenului în original şi copie.

• planuri/schiţe cadastrale în original şi copie.

Pentru orice teren căruia i se modifică categoria de folosinţă, persoana fizică are
obligaţia de a depune o declaraţie privind modificarea folosinţei acestuia în termen de 30 de
zile, inclusiv, de la data modificării categoriei de folosinţă15.

Obligaţia de a depune declaraţie de impunere revine deopotrivă şi contribuabililor care

înstrăinează teren.

Declaraţiile de impunere se depun în termen de 30 de zile de la data apariţiei oricăreia

dintre următoarele situaţii:

a) intervin schimbări privind domiciliul fiscal al contribuabilului;

b) se realizează modificări ce conduc la recalcularea impozitului pe teren datorat;

14
CODUL FISCAL adoptat prin Legea Nr. 571 din 22 decembrie 2003
15
Vezi anexa nr . 1 şi anexa nr . 2 – model declaraţie persoane fizice şi juridice
23
 c) intervin schimbări privind situaţia juridică a contribuabilului, de natura să conducă
la modificarea impozitului pe teren.

Obligativitatea depunerii declaraţiilor de impunere, revine şi contribuabililor care se

încadrează într-una din categoriile de facilităţi şi scutiri de la plata impozitului datorat.

În cazul în care ultima zi de depunere este zi nelucrătoare, declaraţia de impunere se

consideră a fi depusă în termen dacă se face în ziua lucrătoare imediat următoare termenului
de depunere.

Impozitul pe teren se plăteşte anual, în 4 rate egale, respectiv:

a) rata I, până la data de 15 martie inclusiv;

b) rata a II-a, până la data de 15 iunie inclusiv;

c) rata a III-a, până la data de 15 septembrie inclusiv;

d) rata a IV-a, până la data de 15 noiembrie inclusiv.

În cazul în care termenul de plată expira într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungeşte

până în ziua lucrătoare imediat următoare.

Neplata în termenele scadente atrage şi plata majorărilor de întârziere, stabilite prin

hotărâri ale guvernului.

24
 CAPITOLUL III

CONTRIBUŢIA IMPOZITULUI PE TEREN LA BUGETUL LOCAL AL

JUDEŢULUI ILFOV

1.1 SISTEMUL BUGETULUI LOCAL

În statele democratice, administraţia locală se bazează pe principiile descentralizării şi

autonomiei locale conform unui cadru legislativ adecvat şi a mecanismelor necesare privind
finanţele administraţiilor locale.

Problematica generală a autonomiei locale pentru statele europene face obiectul cartei
europene a autonomiei locale.

În funcţie de modul de organizare administrativ teritorială se organizează şi finanţele şi

bugetul. Pentru România – legea privind finanţele publice locale şi legea administraţiei
publice locale şi a legii bugetare anuale. În România bugetele locale au două verigi:
1. Bugetele proprii ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti administrate de către
consilile judeţene.
2. Bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi ale sectoarelor municipiului
Bucureşti, administrate de către primari bineînteles cu susţinerea consiliilor locale
respective.

Bugetele locale sunt incluse în structura bugetului public naţional ( sau, mai bine zis,
în cadrul sistemului bugetar), dar se elaborează, se adoptă şi se execută de către fiecare
entitate administrativ teritorială. În consecinţă, ele au venituri proprii şi utilizări proprii .
Impozitele şi taxele directe mobilizate la aceste bugete sunt cu mult mai multe, în
comparaţie cu acelea care se mobilizează la bugetul administraţiei de stat . De asemenea, în
formarea bugetelor locale ponderea acestora este cu mult mai mare faţă de cea deţinută de
impozitele indirecte, comparativ cu aceleaşi ponderi înregistrate în cadrul bugetelor
administraţiei centrale de stat .
O altă trăsătură caracteristică a acestei categorii de venituri bugetare se referă la faptul
că ele provin în proporţie covârşitoare de la populaţie. În situaţia actuală în România, cu tot
numărul lor relativ mare, impozitele şi taxele directe percepute la bugetele locale se află cu
mult sub nivelul necesităţilor de resurse ale acestor bugete . Ca urmare pentru realizarea
ehilibrului acesta, de la bugetul administraţiei de stat, se aloca transferuri şi sume defalcate
din impozitul pe veniturile salariale .
Potrivit reglementărilor locale în vigoare la bugetele locale sunt mobilizate următoare
impozite şi taxe directe :
1.impozitul pe profit datorat de regiile autonome locale ( în cazul când acestea obţin profit)
2. impozitul pe venitul agricol
3. impozitul pe veniturile liberprofesioniştilor, al meseriaşilor şi al altor persoane
reglementat prin decretul nr.153/1954, cu modificările ulterioare
4. impozitul pe veniturile asociaţiilor familiare şi ale persoanelor fizice autorizate să
desfăşoare activităţi economico sociale în mod independent, reglementat prin decretul
lege 154/1990
5. impozitul asupra veniturilor realizate de oamenii de litere, artă şi ştiinţă
25
 6. impozitul asupra veniturilor de înscrieri şi subînscrieri de clădiri, terenuri şi camere
mobilate sau nemobilate
7. impozitul pe clădiri
8. impozitul pe terenurile ocupate de clădiri şi alte construcţii
9. taxa asupra mijloacelor de transport
10. taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere
11. taxele pentru eliberarea certificatelor, a vizelor şi autorizaţiilor în domeniul
construcţiilor
12. taxele pentru folosire mijloacelor de publicitate , afişaj şi reclamă
13. taxa pentru şederea în stţiunile balneoclimaterice
14. taxa pentru vizitarea muzeelor caselor memoriale, monumentelor istorce de arhitectură
şi arheologie
15. taxa pentru cazanele de fabricat rachiu, maşinile de cereale şi ferestraiele mecanice
pentru lemn, piesele de ulei
16. taxa pentru daracele, pentruboia de ardei
17. taxa pentru deţinerea de câini
18. alte taxe specifice, pentru serviciile publice ( acestea fiind interpretate de legea
bugetului de stat pentru anul 1995 cu venituri nefiscale)
19. taxe pentru folosirea terenurilor propietate de stat în alte scopuri decât producţia
agricolă sau silvică în calitate de venit atribuit de la bugetul administraţiei centrale de
stat
20. taxele de timbru asupra succesiunilor si alte taxe de timbru de la populaţie

Această enumerare reprezintă numai o mică parte a tuturor veniturilor şi cheltuielilor

participante la foarmarea bugetului local al unui municipiu.
Bugetul local cuprinde doua mari capitole, si anume:
- un prim capitol cuprinzând toate veniturile care sunt colectate la buget
- al doilea capitol este format din totalitatea cheltuielilor pe care un municipiu le are.

Structura veniturilor este următoarea:

1. Venituri proprii ale bugetelor locale reglementate prin lege.

2. Venituri atribuite în care intra sumele defalcate din anumite venituri cuvenite potrivit
legii bugetului statului.
3. Transferuri de la bugetul statului pentru finanţarea unor obiective de interes naţional,
acţiuni de protecţie socială, investiţii, etc.
4. Împrumuturi contractate de pe piaţa internă sau externă.
5. Venituri curente – impozite, vărsăminte, diverse venituri.
6. Venituri din capital – încasările din valorificarea unor bunuri.
7. Venituri cu destinaţie specială – taxe speciale, venituri din vânzări de bunuri, din
fonduri pentru intervenţie, din fonduri pentru locuinţe, din amortizarea mijloacelor
fixe, donaţii, sponsorizări.

Strucutura cheltuielilor este următoarea:

1. Autorităţile executive – serviciile publice generale.

2. Învăţământ, sănătate, cultura şi religie, asistenţă socială, ajutoare şi indemnizaţii.
3. Servicii, dezvoltare publică şi locuinţe.

26
 4. Transporturi, agricultură, alte acţiuni economice.
5. Alte acţiuni.
6. Fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, plata dobânzilor şi a comisioanelor
aferente.
7. Plăţi de dobânzi şi comisioane.
8. Rambursări de împrumuturi.
9. Fonduri de rezervă.
10. Cheltuieli cu destinaţie specială.

Impozitele sunt cea mai importantă resursă financiara a statului şi cea mai veche, în
ordinea apariţiei veniturilor publice.

Impozitul este o categorie financiară, cu caracter istoric, a cărei apariţie este legată de
existenţa statului şi a banilor.

Aprobarea bugetului local se acordă în termen de 30 de zile de la intrarea în viguare a

legii bugetului de stat pe anul respectiv.
Se publica în presa locală şi se afişează la sediul primăriilor, odată cu aprobarea
acestuia.
Se pot aproba rectificări pe parcursul exerciţiului bugetar.
Trebuie avută în vedere repartizarea pe trimestre în funcţie de încasarea veniturilor.
După aprobare de către consiliile locale, direcţiile judeţene ale finanţelor publice
transmit la Ministerul Economiei şi Finantelor bugetele pe ansamblul fiecărui judeţ dar şi pe
celelalte sub-diviziuni.
Execuţia de casă se realizează prin trezoreria finanţelor publice cu asigurarea
echilibrului bugetar.

Resursele financiare ale unităţilor administrativ teritoriale se constituie din impozite,

taxe şi alte venituri fiscale, venituri nefiscale, venituri din capital, cote şi sume defalcate din
unele venituri ale bugetului de stat şi venituri cu destinaţie specială.

Fundamentarea, repartizarea şi dimensionarea cheltuielilor publice locale, de destinaţii

şi ordonatori de credite, se efectuează în concordanţă cu atribuţiile care revin administraţiei
publice locale şi cu priorităţile stabilite de acestea, în vederea fundamentării lor şi îninteresul
comunităţii respective.

Formarea, şi utilizarea resurselor financiare publice locale şi costul de execuţie al

bugetelor locale sunt supuse controlului Curţii de Conturi, potrivit legii .Trecerea de către
Guvern, în administrarea şi fundamentarea administraţiei publice locale, a unor cheltuieli
publice noi se face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare utilizării
acesteia.

La baza eleborării aprobării şi execuţiei bugetare stau priincipiile autonomiei locale ,

echilibrului, realităţii, anualităţii şi publicităţii.

În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local,

judeţene şi al Consiliului Judeţean Ilfov, după caz, în cotă de până 5% în totalul cheltuielilor.
Acesta sa pot utiliza, pe baza hotărârilor consiliilor respective , pentru finanţarea acţiunilor

27
sau sarcinilor intervenite în cursul anului şi pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi
naturale.

Consiliile locale, judeţene şi Consiliul Judeţean Ilfov, după caz, pot aproba şi utiliza,
în întregime , sume încasate din veniturile proprii peste cele aprobate prin bugetul local,
pentru suplimentarea cheltuielilor prevăzute în aceste bugete, în următoarele condiţii :

1. depăşirea încasărilor să fie realizate pe total venituri proprii aprobate prin bugetul local
respectiv şi să menţină până la finele anului.
2. bugetele respective să aibă împrumuturi restante, precum şi dobânzi şi comisioane
neachitate, aferente împrumuturilor contractate

Există două nivele în construcţia bugetelor locale. Unul dintre ele se referă la veniturile
şi cheltuielile realizate pe plan local, iar celălalt la ceea ce se primeşte de la nivel central.
Întregul buget local (şi venituri proprii şi venituri primite de la nivel central) parcurge traseul
proiectării şi adoptării trecând prin autoritatea centrală, în speţă
Ministerul de Finanţe.

Cotele şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, cotele adiţionale la
unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile cu destinaţie specială de la bugetul de stat
formează venituri ale bugetelor locale şi, în consecinţă, sunt cuprinse ca atare în bugetele
unităţilor administrativ-teritoriale. În stabilirea, aprobarea şi distribuirea acestora sunt
implicate atât autorităţile administraţiei publice locale cât şi cele ale administraţiei centrale,
competenţele lor în materie fiind stabilite prin lege.
Procedura bugetară privitoare la aceste venituri se întinde pe parcursul a mai multe
luni, debutând prin elaborarea proiectelor de bugete locale la nivelul unităţilor administrativ-
teritoriale de către primarii comunelor, oraşelor şi preşedinţii consiliilor judeţene (ordonatorii
principali de credite ai bugetelor locale).

Până la data de 15 mai a fiecărui an, ordonatorii principali de credite ai bugetelor

locale menţionaţi au obligaţia de a prezenta proiectul de buget pentru unitatea
administrativ-teritorială din subordine la direcţia generală a finanţelor publice şi controlului
financiar de stat a judeţului de care aparţin. În cazul în care se solicită majorări ale
transferurilor, cotelor şi sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru anul
următor, faţă de anul în curs, consiliile locale şi consiliile judeţene au obligaţia de a comunica
Ministerului Finanţelor Publice propunerile în acest sens, cu precizarea cauzelor şi
fundamentărilor care le determină, până la data de 1 mai. Proiectele bugetelor sunt însoţite de
note de fundamentare menite în principal să justifice pretenţiile financiare ale autorităţilor
locale

1.2 ROLUL IMPOZITULUI PE TEREN ÎN BUGETUL LOCAL

Potrivit teoriei sacrificiului, statul este un produs necesar al dezvoltării istorice, iar
impozitul reprezintă un produs necesar al raportului putere. În consecinţă, în calitatea sa de
instituţie de suprastructură, statul are dreptul să ceară supuşilor să facă un anumit sacrificiu
menit să acopere cheltuielile publice. Potrivit primei variante a teoriei, utilitatea absolută
28
specificată prin impozite, trebuie să fie egală pentru toţi indivizii. În varianta a treia se
consideră că impozitul este egal cu predarea proporţională din utilitatea individuală, raportată
la calitatea totală . Varianta a treia susţine că impunerea trebuie să aibă o sarcină minimă
pentru totalitatea plătitorilor de impozite.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înţeles în sensul că plata acestora către

stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice şi/sau juridice care realizează venit dintr-o
anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează
impozit. Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi el se exercită prin intermediul puterii
legislative (Parlamentul), iar uneori şi, în anumite condiţii, prin organele de stat locale.
Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitelor de stat de importanţă
naţională, iar organele de stat locale pot introduce unele impozite în favoarea unităţilor
administrativ teritoriale. În România, conform Constituţiei, consiliile locale sau judeţene
stabilesc impozitele şi taxele locale, în limitele şi condiţiile legii.

Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă prin utilizarea lor ca instrument al

redistribuirii unei părţi importante a PIB . Această redistribuire apare în procesul mobilizării
la buget a impozitelor directe şi indirecte şi are influenţă mai mult sau mai puţin intensă
asupra comportamentului economic al diverselor categorii de contribuabili. Totodată, efectele
impozitelor se restrâng şi în domeniul democratic a întreţinerii sănătăţii, şi în ultimă instanţă
al asigurării unui nivel de trai rezonabil pentru populaţia aflată în nevoie .
Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic şi social. Modul
concret de manifestare a acestui rol cunoaşte anumite diferenţieri de la o etapă de dezvoltare
economico-socială la alta.

Rolul prioritar al impozitelor este în plan financiar, deoarece acestea constituie

mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor
publice.

În plan economic rolul impozitelor rezidă în încercările statului de a folosi mai mult
impozitele ca mijloc de intervenţie în activitatea economică. În funcţie de intenţia
legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un intrument de încurajare sau de frânare a unei
activităţi economice, de creştere sau de reducere a producţiei sau a consumului unui produs,
de impulsionare sau de îngrădire a comerţului exterior.

În plan social, rolul impozitelor se concretizează în faptul că , prin intermediul lor,

statul procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut între grupuri
sociale şi indivizi, între persoanele fizice şi cele juridice.

Prin urmare, impozitele constituie unul din principalele instrumente de care statul
dispune pentru redistribuirea veniturilor şi a averii.

Concepţiile vizând necesitatea şi rolul impozitelor se întemeiază pe teoriile despre stat

şi criteriile ce trebuie luate în considerare pentru dimensionarea taxelor fiscale. În legătură cu
acestea au fost formulate teoria echivalenţei, teoria sacrificiului şi cele trei variante ale sale –
teoria sacrificiului proportional, teoria sacrificiului egal şi teoria sacrificiului minim.

Adepţii teoriei echivalenţei susţin că impozitele reprezintă o contraprestaţie pe care

cetăţenii o datorează statului pentru serviciile aduse de către acesta .

29
 Teoria siguranţei susţine că impozitele trebuie considerate drept prime de asigurare
pentru viaţa şi averea cetăţenilor . Creând condiţii pentru desfăşurarea în siguranţă a
diferitelor activităţi (prin legi, instituţii şi organe de stat ), statul trebuie să primească o parte
din veniturile realizate sub protecţia sa sub forma impozitelor.

1.3 IMPLICAŢII BUGETARE ALE IMPOZITULUI PE TEREN

Încasarile reprezentând restanţe, din impozite şi taxe, ce ulterior au trecut ca sursa

de venit la alt buget, se fac venit la bugetul la care erau datorate la data stabilirii obligatiei de
plată.

Veniturile reprezentând impozite şi taxe stabilite prin hotărârile ale Consiliului

General al Municipiului Bucuresti se fac venit la bugetul precizat în respectivele hotarari.

Încasarile din sursele ce se regăsesc atât la bugetul Consiliului Judeţean Ilfov cât şi la
bugetele sectoarelor şi a căror destinaţie nu este stabilită printr-o reglementare specifică, se
repartizează în raport de situaţia concretă: subordonarea instituţiei ce efectuează prestaţia,
administrează bunurile sau domeniul public/privat; bugetul de la care s-au finanţat
cheltuielile; subordonarea agentului constatator, etc.

Conform prezentei hotărâri pentru anul 2006, venitul din impozitul pe clădiri, impozite
pe teren, taxe judiciare, taxe extrajudiciare se fac venit la bugetele comunelor şi oraşelor16.

Prevederile din prezenta anexa se corelează şi se completează cu prevederile din Legea

bugetului de stat pe anul 2006 şi a altor acte normative specifice.

Impozitul pe teren face parte din categoria venituri fiscale curente la bugetul local,
reprezentând un impozit direct.

Romania ocupă ultimul loc într-un clasament realizat la nivel mondial cu privire la
contribuţiile fiscale pe care trebuie să le plătească o companie de talie medie.

Clasamenul lansat de compania de consultanta financiara PricewaterhouseCoopers

Romania (PwC) si Banca Mondiala arată că ţara noastră, Polonia şi Italia au cele mai
complexe sisteme fiscale din Uniunea Europeană, iar într-un clasament privind uşurinţa cu
care se plătesc taxele şi impozitele, România se situează pe locul 146, sub Polonia şi Italia,
scrie Ziua.

Aproximativ 48% din profitul companiilor din Romania merge la bugetul public, deşi
cota de impozit pe profit este de numai 16%.
Experţii PWC au calculat această sarcină fiscală luând în consideraţie toate taxele pe
care trebuie să le plătească firma, inclusiv contribuţiile de asigurări sociale sau impozitele pe
dividende.

Daca în 2007 erau necesare 202 ore pentru ca o companie din România să plătească

16
Vezi anexa nr. 3
30
taxele şi impozitele într-un an, situându-se pe locul 74 în lume, în 2008, ţara noastră s-a clasat
pe locul 70 în ediţia 2008.

Cea mai mare parte a plăţilor pe care trebuie să le efectueze o firmă din România sunt
cele legate de forţa de muncă - 84 din 113 (74%). După indicatorii agregaţi - număr de plăţi,
timpul alocat - România se situează pe locul 146 în lume faţă de locul 134 cu un an în urma.

Firmele din România evită să ceară rambursarea TVA-ului, oficialul PwC spune ca,
unul dintre motive este cu siguranţă acela ca soluţionarea cererilor de rambursare este foarte
lentă. Deşi termenul legal de soluţionare este de 45 de zile, în practică lucrurile merg foarte
greu, ajungându-se până la 12 luni sau chiar mai mult.

Fluxul de lichidităţi al firmelor din România va fi afectat din cauza crizei internaţionale,
iar aceasta situaţie va pune probleme Fiscului şi altor autorităţi care colectează taxele, a
declarat Arabela Aprahamian, specialist pentru dezvoltarea sectorului privat, în cadrul
Biroului Băncii Mondiale în România.

Impozitul pe teren se plăteşte de către orice persoană care deţine un teren în România.
Acest impozit anual, se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza
căreia este situat terenul.

Potrivit legii nr.189 din 14 decembrie 1998 privind finanţele publice locale, publică în
Monitorul Oficial nr.404 din 22 octombrie 1998, se stabilesc normele privind formare,
administrarea, utilizarea şi controlul resurselor financiare ale unităţilor administrativ
teritoriale şi ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local .

Impozitele şi taxele locale se stabilesc de către consiliile locale, judeţene şi Consiliul

Judeţean Ilfov, după caz, în limitele şi în condiţiile legii.17

Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile cu destinaţie
specială din bugetul de stat se aprobă anual, prin legea bugetului de stat, pe ansamblul fiecărui
judeţ respectiv al judeţului Ilfov.

Din bugetele locale se finanţează acţiuni social – culturale sportive , inclusiv ale
cultelor, acţiuni de interes local în beneficiul comunităţii, cheltuieli de întreţinere şi
funcţionare a administraţiei publice locale, cheltuieli cu destinaţie specială, precum şi alte
cheltuieli prevăzute prin dispoziţii legale.

Consiliului Judeţean Ilfov şi consiliile locale, după caz , pot aproba colaborarea sau
asocierea pentru realizarea unor lucrări şi servicii de interes public local. Colaborarea sau
asocierea se realizează pe bază de convenţii sau contracte de asociere în care se prevăd şi
resursele financiare reprezentând contribuţia fiecărei autorităţi a administraţiei publice locale
implicate. Convenţiile sau contractele de asociere se încheie de către ordinatorii principali de
credite, în condiţiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu implicat în colaborare sau
asociere.

Veniturile şi cheltuielile prevăzute şi bugetele locale se repartizează pe trimestre, în

funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesară
efectuarea cheltuielilor şi se aprobă de către Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru
17
Vezi anexa nr. 6 cf Hotarârii jud 227/2008
31
sumele defalcate din unele venituri al bugetului de stat şi pentru transferurilor de la acest
buget, pe baza propunerilor ordinatorilor principali de credite ai bugetelor locale, transmise de
direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlul financiar de stat, în termen de 20 de zile
de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat.
Pe baza bugetelor locale aprobate, în condiţiile legii, de consiliile locale, judeţene şi
Consiliul General al Municipiului Bucureşti , după caz, în condiţiile generale ale finanţelor
publice şi controlului financiar de stat întocmeşte şi transmit Ministerului Finanţelor bugetele
pe ansamblul fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti, cu repartizarea pe trimestre a
veniturilor şi cheltuielilor grupate în cadrul fiecărui judeţ şi a municipiului Bucureşti pe
comune, oraşe, municipii, sectoare ale municipiului Bucureşti şi bugetul propriu , pe structura
clasificaţiei bugetare de Ministerul Finanţelor.

Principalul impact al impozitului pe teren asupra bugetului de stat îl constituie

asigurarea veniturilor bugetare, care să permită finanţarea cheltuielilor bugetare angajate de
guvern.

Consecinţele asupra bugetului depind în mod direct de randamentul fiscal al

impozitării. După cum s-a văzut anterior, nu orice creştere a impozitării (a gradului de
fiscalitate) are drept efect creşterea venitului bugetar, datorită micşorării bazei de impozitare,
ca urmare a reacţiei comportamentului consumatorului şi producătorului la instituirea sau
creşterea impozitării.

Economiştii consideră că există un prag (diferit de la ţară la ţară şi de

la un moment la altul, în cadrul aceleiaşi ţări), dincolo de care creşterea în
continuare a gradului de fiscalitate conduce nu la creşterea, ci la
diminuarea venitului bugetar.

S-a observat că în perioadele de criză de subproducţie, cum este cazul

României în prezent, este de preferat o politică fiscală relaxată (grad de
fiscalitate mic), care să încurajeze oferta, mărind astfel baza de impozitare
şi, implicit, veniturile bugetare. În practică, acest deziderat este realizat
prin diferenţierea impozitelor indirecte, în aşa fel încât anumite activităţi
să fie încurajate, iar altele să fie descurajate.

De aici rezultă că impozitele indirecte nu au numai un rol pur tehnic,

de canale de colectare a veniturilor bugetare, ci constituie un important
instrument de politică economică (politica fiscală).

Evoluţia impozitului pe teren în perioada 2004-2008

32
 Sales

2004
2005
2006
2007
2008

AN VALOARE MII LEI

2004 100

2005 200

2006 150

2007 100

2008 50

În cele ce urmeaza vom evidentia cota de participare a impozitului pe teren în

veniturile totale la bugetul local al Municipiului Bucureşti, în perioada 2004 - 2008
Mentionăm că analiza se va face numai pe prima parte a veniturilor din totalul
veniturilor la bugetul local.
Evoluţia impozitului pe teren pentru persoane fizice în perioada 2004-2005

33
 IMPOZITUL PE TERENURILE SITUATE ÎN INTRAVILAN – ORICE ALTA CATEGORIE DE FOLOSINTA DECAT CEA DE TERENURI CU CONSTRUCTII

apartinand persoanelor fizice

IMPOZITUL PE TERENURILE SITUATE ÎN INTRAVILAN – TERENURI CU CONSTRUCTII

- lei/m² -
NIVELURILE MAJORARE
NIVELUL IMPOZITULUI
apartinand
PT. ANUL 2004
persoanelor fizice
NIVELUL IMPOZITULUI
IMPOZITULUI
Zona PENTRU ANUL 2005
2005 comparativ cu 2004
PENTRU ANUL 2005 CF.
CF. HCL 203/2003-lei/m² -
(inclusiv coeficientul de
H.G.R. 783/2004
Zona in NIVELUL NIVELUL
(inclusiv coeficientul de NIVELUL
corectie - 5.00)
corectie - 5.00)
IMPOZITULUI IMPOZITULUI IMPOZITULUI MAJORARE *)
cadrul
localitatii Zon STABILIT
Categorie Zon Zon
STABILIT Zon
PT. Zon Zon
ANUL 2004 Zon Zon
Zon a a a Zon a a a Zon PENTRU
a Zon ANUL
Zona Zona Zona
PENTRU ANUL H.C.G.M.B a Zona 2005
de folosinta 2005
B 2005C CONFORM A comparativ
B Ccu D
A D A B 203/2003
C D A B C D
H.C.G.M.B 2004
Terenuri cu
constructii*)
- - 783/2004
- - 80 75 65 60 - - - - - - - -

- - -
Arabil 95 70 60 50 125 95 80 65 100 80 70 50 - 20% 15,79 12,50 23,07
% % %
A 5.800 5.420 6.000 +10,70%
- - - -
Paşuni 70 60 50 40 95 80 65 50 80 70 50 40 15,79 12,50 23,07 20,00
B 4.385 4.095 4.500 % +%9,89%% %

C 3.000 2.765 3.000 - + -8,50%- -

Fanete 70 60 50 40 95 80 65 50 80 70 50 40 15,79 12,50 23,07 20,00
% % % %
D 1.425 1.330 1.400 + 5,27%
- - - -
Vii 155 120 95 60 210 165 125 80 180 140 110 70 33,33 15,15 12,00 12,50
% % % %

- - - -
Livezi 180 155 120 95 245 210 165 125 210 180 140 110 14,28 14,28 15,15 12,00
% % % %

Paduri şi alte
- - - -
terenuri cu
95 70 60 50 125 95 80 65 100 80 70 50 20,00 15,79 12,50 23,07
vegetatie
% % % %
forestiera

- - -
Terenuri cu
50 40 30 x 65 50 35 x 55 40 30 x 15,38 20,00 14,28 x
ape
% % %

Drumuri si
x x x x x x x x x x x x x x x x
cai ferate

Terenuri
neproductiv x x x x x x x x x x x x x x x x
e

Nota : *) Majorarea 2005 comparativ cu 2004 include si indexarea stabilita prin H.G.R.
nr.783/2004

Nota: Având în vedere prevederile Legii nr.571/2003 şi Hotărârii Guvernului nr.783/2004 în

tabelul de mai sus s-a aplicat coeficientul de corecţie de 5,00 corespunzător rangului I al
localităţii.

34
 Analiza impozitului pe teren pentru persoanele juridice în perioada 2004 – 2005

IMPOZITUL PE TERENURILE SITUATE ÎN INTRAVILAN – TERENURI CU

CONSTRUCŢII

apartinand persoanelor juridice

- lei/m² -
NIVELUL
IMPOZITULUI NIVELUL
IMPOZITUL NIVELUL
Zona in STABILIT UI PENTRU
cadrul PENTRU ANUL IMPOZITUL MAJORARE*
ANUL 2004 UI PENTRU 2005 comparativ cu
localitat 2005
ii ANUL 2005 2004
CONFORM CF. H.C.L.
H.G.R.783/200 203/2003
4

A 5.800 5.420 6.500 + 19,92%

B 4.385 4.095 5.000 + 22,10%

C 3.000 2.765 3.000 + 8,50%

D 1.425 1.330 1.500 + 12,78%

Nota : *) Majorarea 2005 comparativ cu 2004 include si indexarea stabilita prin H.G.R.
nr.783/2004

Impozitul pe teren situat în intravilan – orice altă categorie de folosinţă decat cea de
terenuri cu construcţii se calculează în suma fixă pe metru pătrat de teren, diferenţiat pe
categorii de folosinţă.

35
 IMPOZITUL PE TERENURILE SITUATE ÎN INTRAVILAN – ORICE ALTA CATEGORIE DE FOLOSINTA DECAT CEA DE TERENURI CU CONSTRUCŢII

apartinand persoanelor juridice

- lei/m² -

MAJORARE
NIVELUL IMPOZITULUI
NIVELURILE PT. ANUL 2004 NIVELUL IMPOZITULUI
Zona PENTRU ANUL 2005
2005 comparativ cu 2004
IMPOZITULUI CF. HCL 203/2003
(inclusiv coeficientul de
PENTRU ANUL 2005 (inclusiv coeficientul de corectie - 5.00)
corectie - 5.00)
CF. H.G.R. 783/2004

Categorie Zon Zon Zon Zon Zon Zon Zon Zon Zona Zona Zona
Zon a a a Zon a a a Zon a Zon a Zona
de folosinta
A B C D
A B C D A B C D A B C D

Terenuri cu
- - - - 80 75 65 60 - - - - - - - -
constructii*)

- - -
Arabil 95 70 60 50 125 95 80 65 100 80 70 50 - 20% 15,79 12,50 23,07
% % %

- - - -
Paşuni 70 60 50 40 95 80 65 50 80 70 50 40 15,79 12,50 23,07 20,00
% % % %

- - - -
Fanete 70 60 50 40 95 80 65 50 80 70 50 40 15,79 12,50 23,07 20,00
% % % %

- - - -
Vii 155 120 95 60 210 165 125 80 180 140 110 70 33,33 15,15 12,00 12,50
% % % %

- - - -
Livezi 180 155 120 95 245 210 165 125 210 180 140 110 14,28 14,28 15,15 12,00
% % % %

Paduri şi alte
- - - -
terenuri cu
95 70 60 50 125 95 80 65 100 80 70 50 20,00 15,79 12,50 23,07
vegetatie
% % % %
forestiera

- - -
Terenuri cu
50 40 30 x 65 50 35 x 55 40 30 x 15,38 20,00 14,28 x
ape
% % %

Drumuri si
x x x x x x x x x x x x x x x x
cai ferate

Terenuri
neproductiv x x x x x x x x x x x x x x x x
e

36
 În cele ce urmeaza vom evidentia cota de participare a impozitului pe teren în
veniturile totale la bugetul local al Municipiului Bucureşti, în perioada 2004 – 2008.
Mentionăm că analiza se va face numai pe prima parte a venituilor din totalul
venitutilor la bugetul local.

STRUCTURA VENITURILOR BUGETARE PE ANUL 2004

VENITURI* 13318801,00

VENITURI PROPRII 10296348,80

I. VENITURI CURENTE 834355

A. VENITURI FISCALE 115690

A1. IMPOZITE DIRECTE 105190

IMPOZITUL PE PROFIT 50000

IMPOZITE SI TAXE DE LA POPULATIE 3090

Impozitul pe veniturile liber- 50000

profesionistilor,meserioasilor si altor
persoane fizice

Taxe asupra mijloacelor de transport 40000

detinute de persoane fizice

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice 500

nesalariate

Alte impozite si taxe de la populatie 2500

Impozitul pe teren 100

37
 15000000

10000000

5000000

0
V E N I T U RI

VENITURI PROPRII

I. VENITURI CURENTE

A. VENITURI FISCALE

A1. IMPOZITE DIRECTE

IMPOZITUL PE PROFIT

IMPOZITE SI TAXE DE LA POPULATIE

Impozitul pe veniturile liber-profesionistilor,meserioasilor si altor persoane fizice

Taxe asupra mijloacelor de transport detinute de persoane fizice

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice nesalariate

Alte impozite si taxe de la populatie

TAXA PE TEREN

Sursa: BUGETUL PE ANUL 2004

Bugetul local detaliat la venituri pe capitole si subcapitole si la cheltuieli pe

capitole,titluri si articole de cheltuieli, si subcapitole, aprobat conform HOTARÂREA nr.
1/15.01.2004 privind aprobarea Bugetului pe anul 2004.
Aşa cum reiese din situaţia evidenţiată mai sus, cota de participare a impozitului pe
teren la bugetul local pe anul 2004 al judeţului Ilfov este pe ultimul loc.

STRUCTURA VENITURILOR BUGETARE PE ANUL 2005

38
 VENITURI* 13100194.36

VENITURI PROPRII 11858160.00

I. VENITURI CURENTE 1557160

A. VENITURI FISCALE 646800

A1. IMPOZITE DIRECTE 66300

IMPOZITUL PE PROFIT 5000

IMPOZITE SI TAXE DE LA 1100

POPULATIE

Taxe asupra mijloacelor de 100

transport detinute de persoane
fizice

TAXA PE TEREN 200

Impozitul pe cladiri si terenuri de la 5000

persoane juridice

Impozitul pe cladiri persoane 3000

juridice

Impozitul pe teren de la persoane 2000

juridice

2000000

1500000

1000000

500000

0
V E N I TU R I * VENITURI PROPRII

I. VENITURI CURENTE A. VENITURI FISCALE

A1. IMPOZITEDIRECTE IMPOZITUL PEPROFIT

IMPOZITESI TAXEDELA POPULATIE Taxe asupra mijloacelor de transport detinute de persoane fizice

TAXA PETEREN Impozitul pe cladiri si terenuri de lapersoane juridice

Impozitul pe cladiri persoane juridice Impozitul pe teren de la persoane juridice

39
 Sursa: Bugetul local consolidat al judeţului Ilfov pe anul 2005, conform Hotararea nr.
249 din 20.12.2004 privind repartizarea pe bugete componente a veniturilor bugetului local al municipiului
Bucuresti pe anul 2005.

STRUCTURA VENITURILOR BUGETARE PE ANUL 2006

VENITURI* 1691494

VENITURI PROPRII 1620059

I. VENITURI CURENTE 1682344

A. VENITURI FISCALE 1566815

IMPOZITUL PE PROFIT 1441700

IMPOZITUL PE CLADIRI 800

IMPOZIT PE TEREN 600

TAXE JUDICIARE DE TIMBRU 150

ALTE IMPOZITE SI TAXE PE 50

PROPRIETATE

IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI 119715

SERVICII

2000000

1500000

1000000

500000

V E NI T U R I * VENITURI PROPRII I. VENITURI CURENTE

A. VENITURI FISCALE IMPOZITULPE PROFIT IMPOZITULPE CLADIRI

IMPOZIT PE TEREN TAXE JUDICIARE DE TIMBRU ALTE IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE

IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII

Sursa:Consiliul General Consolidat la judeţul Ilfov

Bugetul pe anul 2006

40
 Bugetul local detaliat la veniturile pe capitole şi subcapitole şi la cheltuieli, titluri,
articole de cheltuieli, subcapitole şi paragrafe aprobat conform HOTARAREA nr.
30/10.02.2006 privind aprobarea Bugetului C.G.M.B. pe anul 2006

STRUCTURA VENITURILOR BUGETARE PE ANUL 2007

VENITURI* 2181170

VENITURI PROPRII 2102670

I. VENITURI CURENTE 2163525

A. VENITURI FISCALE 2055550

IMPOZITUL PE PROFIT 1650200

IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE 1100

IMPOZIT PE CLADIRI 1000

IMPOZITE PE TEREN 100

IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI 198600

SERVICII

V E NI T U R I * VENITURI PROPRII I. VENITURI CURENTE

A. VENITURI FISCALE IMPOZITULPE PROFIT IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE

IMPOZIT PE CLADIRI IMPOZITE PE TEREN IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII

Sursa: Bugetul local detaliat la veniturile pe capitole şi subcapitole şi la cheltuieli,

titluri, articole de cheltuieli, subcapitole şi paragrafe aprobat

STRUCTURA VENITURILOR BUGETARE PE ANUL 2008

41
 VENITURI* 3254844.75

VENITURI PROPRII 3173480

I. VENITURI CURENTE 3183340

A. VENITURI FISCALE 3019915

IMPOZITUL PE PROFIT 2945400

IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE 350

IMPOZIT PE CLADIRI 300

IMPOZITE PE TEREN 50

IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI 66515

SERVICII

4000000

3000000

2000000

1000000

V E NI T U R I * VENITURI PROPRII I. VENITURI CURENTE

A. VENITURI FISCALE IMPOZITULPE PROFIT IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE

IMPOZIT PE CLADIRI IMPOZITE PE TEREN IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII

Sursa: Judeţul Ilfov, Proiect: Bugetul propriu al judeţului Ilfov pe anul 2008; Bugetul
local detaliat la venituri pe capitole şi subcapitole şi la cheltuieli pe capitole, titluri,
articole de cheltuieli, subcapitole şi paragrafe

Veniturile bugetului consolidat au urcat, în primele şapte luni ale anului 2008, cu
35,35% fata de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 90,64 miliarde de lei, potrivit datelor
Ministerului Economiei şi Finanţelor. În primul semestru al anului trecut, veniturile au
totalizat 66,97 miliarde de lei. Cea mai mare contribuţie au avut-o veniturile la bugetul de stat,
care au însumat 57,39 miliarde de lei în primele şapte luni ale anului, cu un avans de 37,86%
faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când bugetul de stat cumulase venituri de 41,63

42
miliarde de lei. Veniturile la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sanatate,
bugetul asigurarilor sociale de stat si cel al asigurarilor pentru somaj au crescut cu 34,8%, la
29,33 miliarde de lei, comparativ cu incasarile de 21,76 miliarde de lei colectate in primele
sapte luni ale anului 2007.

Veniturile la bugetele locale au avansat într-un ritm mai lent, cu 9,53%, astfel ca la
finele lunii iulie acestea au ajuns la 3,91 miliarde de lei, fata de 3,58 miliarde de lei în
perioada similară a anului trecut. În luna iulie, Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară
din acest an, iar deficitul bugetului general consolidat pentru 2008 a fost majorat cu 842 de
milioane lei, dar a rămas la nivelul de 2,3% din PIB, în condiţiile revizuirii în sus a Produsului
Intern Brut, de la 440 de miliarde de lei la 475 de miliarde de lei.

CONCLUZII

Încasarea taxelor şi impozitelor la bugetele locale a constituit o preocupare

permanentă a administraţiei publice şi a contribuabililor. Pe de o parte, edilii doresc o
colectare cât mai apropiată de sută la sută, pe de alta publicul se plânge de dificultăţile cărora
trebuie să le facă faţă pentru a putea achita aceste taxe. Fraudele şi criminalitatea sunt alte
probleme cu care se confruntă acest domeniu. Apreciind că trebuie găsite noi soluţii pentru a
consolida bugetele locale şi a uşura plata taxelor.

Pentru vistieria statului, doar cinci categorii de taxe şi impozite aduc peste 80% din
venituri. Este vorba de contribuţiile sociale, impozitele pe venit şi profit, TVA, accizele şi
taxele vamale. Prin urmare, restul taxelor ar putea fi definite de sintagma: „multe...multe, dar
mărunte“, principalul lor efect fiind cel de a împovăra activitatea antreprenorilor, prin
birocraţie

Impozitul pe clădiri şi pe teren ar putea fi calculat, începând cu anul fiscal 2011, în

raport cu valoarea de piaţă a imobilelor, stabilită pe baza cererii şi ofertei, ceea ce va
determina majorări substanţiale corespunzătoare ale sumelor plătite anual de către proprietari
pentru aceste bunuri. Impozitul pe clădiri şi pe teren ar putea fi calculat, începând cu anul
fiscal 2011, în raport cu valoarea de piaţă a imobilelor, stabilită pe baza cererii şi ofertei, ceea
ce va determina majorări substanţiale corespunzătoare ale sumelor plătite anual de către
proprietari pentru aceste bunuri. Potrivit acestora, noul sistem de calcul ar putea fi introdus în
ideea unei creşteri a autonomiei locale în ce priveşte administrarea impozitelor legate de
proprietate, iniţierii unei reforme radicale a sistemului instituţional al administraţiei publice
locale privind evaluarea şi impozitarea proprietarilor şi unei schimbări profunde a modului de
abordare a principiilor de echitate ce guvernează aşezarea sarcinilor fiscale pe proprietate.

Impozitul pe teren este o taxa locală pe care o datorează toate persoanele şi se face venit la
bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasat terenul.
Pentru atingerea acestor deziderate se propune realizarea de măsuri pentru impozitarea la
valoarea de piaţă a proprietăţilor imobiliare, au arătat sursele.
Aşa cum reiese din analiza efectuată impozitul pe teren nu are o contribuţie semnificativă la
bugetul local. Cota sa de participare la bugetul local, este foarte mică în comparaţie cu celelalte
impozite impuse de Guvernul Romaniei.
43
 Impozitul pe teren este unul din sutele de impozite pe care persoanele fizice şi persoanele juridice
sunt obligate să le plăteasca statului.
Cota de impunere a impozitului pe teren nu a avut o evoluţie semnificativă de-a lungul anilor, n-a
avut o creştere semnificativă s-au o scădere semnificativă.
Impozitul pe teren, deşi n-are o contribuţie semnificativă ca valoare la buget, el contribuie
împreună cu celelalte impozite la crearea veniturilor bugetare şi efectuarea cheltuielilor bugetare.
Statul este dator să caute şi să încerce să găsească soluţiile corecte de atribuire a veniturilor din
impozite, astfel încât fiecare sector să fie acoperit din punct de vedere al cheltuielilor şi să fie adus la
acelaşi nivel.
Fiecare reprezentant al statului este dator faţă de societate să vină cu idei noi, cu metode noi de
gestionare şi alocare a veniturilor statului, cu metode eficiente de alocare a acestora, într-un timp scurt.
Instituţiile statului trebuie să-si fixeze şi să-şi stabilească priorităţiile societăţii, cotele se alocare
către acestea, ceea ce am încercat să evidenţiem şi în aceasta lucrare.
Statul, prin instituţiile sale, gestionează veniturile de la populaţie, percepute prin diferite tipuri de
impozite, achită datoriile statului.
Întradevăr sunt cazuri în care statul nu alocă corespunzător aceste venituri prelevate de la
populaţie acelor domenii care necesită aceste venituri, fapt care mâhneşte populaţia, de aici şi revolta
societăţii şi refuzul total al populaţiei de a mai achita la timp şi în totalitate a impozitelor percepute de
stat
Pentru o vedere de ansamblu, statul, împreună cu instituţiile sale trebuie perceput ca un întreg şi
văzut ca şi o persoană care îşi gestionează veniturile, îşi realizează cheltuielie, îşi achită datoriile, şi îşi
asigură totodată un anumit nivel de trai.

REPARTIZAREA PE BUGETE COMPONENTE A SURSELOR (VENITURILOR)

BUGETULUI LOCAL AL JUDEŢULUI ILFOV PE ANUL 2006

Consiliul Judeţean Ilfov - bugetul propriu al Consiliului Judeţean Ilfov

Comune / oraşe - bugetele Consiliilor comunelor / oraşelor

COD *) DENUMIREA INDICATORILOR Bugetul la care se repartizeaza

INDICATOR (impozitelor, taxelor si celorlalte venituri) Consiliul Comune /

Judeţean Ilfov oraşe
00.01 VENITURI

48.02 VENITURI PROPRII

00.02 I. VENITURI CURENTE

00.03 A. VENITURI FISCALE

00.04 A1. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL

00.05 A.1.1.IMPOZITUL PE VENIT, PROFIT SI Consiliul Comune /

CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA Judeţean Ilfov oraşe
PERSOANE JURIDICE
01.02 Impozit pe profit Consiliul Comune /
Judeţean Ilfov oraşe
01.02.01 Impozitul pe profit de la agenti economici Consiliul X
Judeţean Ilfov

44
 00.06 A.1.2. IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI DIN CAPITAL de la
persoane fizice

04.02 Cote si sume defalcate din impozitul pe venit

04.02.01 Cote defalcate din impozitul pe venit Consiliul Comune / oraşe

Judeţean Ilfov
04.02.04 Sume alocate de consiliul judetean pentru Consiliul X
echilibrarea bugetelor locale Judeţean Ilfov
00.07 A.1.3. ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT, CASTIGURI DIN
CAPITAL
05.02 Alte impozite pe venit, profit si castiguri din capital de la pers. fizice

05.02.50 Alte impozite pe venit, profit si castiguri Consiliul Comune / oraşe

din capital Judeţean Ilfov
00.09 A3. IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE
07.02 Impozite si taxe pe proprietate
07.02.01 Impozit pe cladiri Consiliul Comune / oraşe
Judeţean Ilfov
07.02.02 Impozit pe terenuri Consiliul Comune / oraşe
Judeţean Ilfov
07.02.03 Taxe judiciare de timbru, taxe de timbru Consiliul Comune / oraşe
pentru activitatea notariala si alte taxe de Judeţean Ilfov
timbru
07.02.50 Alte impozite si taxe pe proprietate Consiliul Comune / oraşe
Judeţean Ilfov
00.10 A4. IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICII

11.02 Sume defalcate din TVA

11.02.01 Sume defalcate din taxa pe valoarea Consiliul X
adaugata pentru Judeţean Ilfov
Finantarea cheltuielilor descentralizate la
nivelul judetelor si Municipiului Bucuresti
11.02.02 Sume defalcate din taxa pe valoarea X Comune / oraşe
adaugata pentru
* potrivit clasificaţiei bugetare în vigoare de la 1 ianuarie 2006, aprobată conform
O.M.F. nr. 1954/2005.

1. Încasarile reprezentand restanţe, din impozite şi taxe, ce ulterior au trecut ca sursa de

venit la alt buget, se fac venit la bugetul la care erau datorate la data stabilirii obligatiei de
plata.
2. Veniturile reprezentând impozite şi taxe stabilite prin hotărârile ale Consiliului
General al Municipiului Bucuresti se fac venit la bugetul precizat în respectivele hotărâri.
3. Încasările din sursele ce se regăsesc atât la bugetul Consiliului Judeţean Ilfov cât şi la
bugetele comunelor / oraşelor şi a căror destinaţie nu este stabillită printr-o reglementare
specifică, se repartizează în raport de situaţia concretă: subordonarea instituţiei ce efectuează
prestaţia, administrează bunurile sau domeniul public/privat; bugetul de la care s-au finanţat
cheltuielile; subordonarea agentului constatator, etc.
4. Conform prezentei hotărâri pentru anul 2006, venitul din impozitul pe clădiri,
impozite pe teren, taxe judiciare, taxe extrajudiciare se fac venit la bugetele sectoarelor.

45
 5. Prevederile din prezenta anexa se corelează şi se completează cu prevederile din
Legea bugetului de stat pe anul 2006 şi a altor acte normative specifice.

BIBLIOGRAFIE

46
1. Bălan Emil „Adiminstraţia finanţelor publice locale”, Editura Lumina

Lex, 1999;

2. Bistriceanu D. Gheorghe „ Lexicon de finanţe, bănci, asigurări”, volumul II, Editura

Economică, Bucureşti, 2001;

3. Condor Ioan „Impozitele, taxele şi contribuţiile datorate de persoanele

juridice”, Tribuna Economică, 1998;

4. Drehuţă Emilian „Trezoreria Finanţelor publice”, Editura Agora, 1998;

5. Moşteanu Tatiana „Finanţe publice”, Editura Universitară, Bucureşti, 2004;

6. Popeangă Gabriel „Managementul finanţelor publice locale”, Editura Expert,

2002;

7. Ungureanu Mihai Aristotel „Finanţe publice”, Editura Conphys. Rm Vâlcea, 2005;

8. Toma Mihai „Finanţe şi gestiunea financiară de întreprindere”, Editura

Economică, 2003;

9. Văcărel Iulian „Finanţe publice”, ediţia a VI-a, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2007;

10. Voinea M Gheorghe „Impozite, taxe şi contributii”, Editura Junimea, Iaşi, 2005;

11. *** Legea Nr. 571 din 22 decembrie 2003 O.U.G. Nr.

127/08.10.2008 Publicată în M.Of. Nr. 705/16.10.2008

12. *** Constituţia României, modificată şi completată prin

Legea de revizuire a Constituţiei României nr.

429/2003, republicată cu reactualizarea denumirilor şi

dându-se textelor o nouă numerotare în Monitorul

47
 Oficial al României nr. 767/31.10.2003, Titlul IV,

Economia şi finanţele publice, art. 139 (1).

13. *** Hotarârea Judecătorească nr. 227/2008 – Repartizarea

pe Bugete, Componente a surselor (veniturilor)

14. *** Hotărârea nr. 30/10.02.2006 privind aprobarea

Bugetului Consiliul Judeţean Ilfov pe anul 2006

15. *** Hotărârea nr. 249 din 20.12.2004 privind repartizarea pe bugete componente a veniturilor

bugetului local al judeţului Ilfov pe anul 2005.

16. *** Hotărârea nr. 1/15.01.2004 privind aprobarea Bugetului pe anul 2004

17. *** MediaFax

48