Sunteți pe pagina 1din 50

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………………………………………… 3

Capitolul 1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FINANŢELE PUBLICE LOCALE…. 5


1.1. Conţinutul, necesitatea şi funcţiile finanţelor publice……………………………... 5
1.1.1. Organizarea finanţelor publice………………………………………………… 7
1.1.2. Nivelul şi structura veniturilor şi evoluţia cheltuielilor bugetelor locale……… 8
1.1.3. Factorii care contribuie la creşterea cheltuielilor finanţate din bugetele unităţilor
administrativ – teritoriale……………………………………………………..... 9
1.1.4. Procesul bugetar la nivelul colectivităţii locale din România…………………… 13
1.2. Impozitele şi taxele………………………………………………………………….. 15
1.2.1. Definirea termenului de impozit……………………………………………….. 15
1.2.2. Elemente comune impozitelor şi taxelor……………………………………….. 17
1.2.3. Perceperea impozitelor………………………………………………………….. 19
1.2.3.1. Detereminarea materiei impozabile………………………………………… 19
1.2.3.2. Modalităţi de încasare a impozitelor………………………………………... 21

Capitolul 2. IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE – ELEMENTE CONCEPTUALE………………... 22


2.1. Impozitul pe clădiri………………………………………………………………….. 22
2.2. Impozitul pe teren…………………………………………………………………… 24
2.3. Impozitul pe spectacole……………………………………………………………… 26
2.4. Taxa asupra mijloacelor de transport………………………………………………... 28
2.5. Taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere………………………………... 29
2.6. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor, autorizaţiilor în domeniul
construcţiilor…………………………………………………………………………….. 30
2.7. Taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afişaj şi reclamă………………….. 33
2.8. Taxa pentru şederea în staţiunile turistice…………………………………………… 33
2.9. Taxa pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de
arhitectură şi arheologie………………………………………………………………….. 34
2.10. Alte taxe locale…………………………………………………………………….. 34

Capitolul 3. STUDIU DE CAZ PRIVIND ELABORAREA, URMĂRIREA ŞI EXECUŢIA


BUGETULUI LOCAL AL CONSILIULUI LOCAL BOGAŢI………………………………….. 36
3.1. Prezentarea Primăriei Bogaţi…………………………………………………………
3.2. Fundamentarea veniturilor proprii ale bugetului local……………………………….. 36
3.3. Fundamentarea cheltuielilor bugetelor locale………………………………………... 37
3.4. Analiza în dinamică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local Bogaţi
în perioada 2009-2012……………………………………………………………………………… 39

ANEXE……………………………………………………………………………………………… 43

CONCLUZII………………………………………………………………………………………... 45

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………… 49
.
INTRODUCERE

Am ales ca temă de licenţă „Impozite şi taxe locale”, deoarece consider că impozitele


reprezintă, în zilele noastre, obligaţii pecuniare pretinse, în temeiul legii, de către autoritatea
publică, de la persoane fizice şi juridice, în raport cu capacitatea contributivă a acestora,
preluate la bugetul statului, în mod silit şi fără contraprestaţie imediată şi folosite de către
acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice şi ca instrument de armonizare a
interesului public cu interesele individuale ale oamenilor.
Lucrarea de licenţă este structurată în trei capitole:
În primul capitol, intitulat ”Consideraţii generale privind finanţele publice locale”
este prezentat conţinutul, sfera şi rolul finanţelor locale depind de modul de organizare a
puterii şi administraţiei de stat, de împărţirea administrativ teritorială, de acţiunile generate de
competenţele organelor locale.
Bugetele locale reflectă, într-o unitate duală coerentă, modul de mobilizare –
repartizare şi utilizare a fondurilor financiare la dispoziţia fiecărei unităţi administrativ
teritorială. Pe lângă resursele existente în bugetele locale, la dispoziţia organelor locale sunt
furnizate şi repartizate şi alte fonduri băneşti, constituite prin mecanisme nebugetare.
În România, organizarea teritorială a finanţelor publice este aşezată pe împărţirea ţării
în unităţi administrativ – teritoriale. Colectivităţile locale reprezintă comunităţi umane
distincte de stat, au autorităţi publice diferite de ale statului. Aceasta este o condiţie a
autonomiei financiare absolut necesară, deoarece autonomia administrativă nu ar fi posibilă
fără autonomia financiară, care îi asigură suportul material al funcţionării.
Criteriul principal pentru delimitare veniturilor bugetului de stat de cele ale bugetelor
locale îl constituie subordonarea entităţii prin care se realizează resursele respective. Finanţele
comunelor, oraşelor, judeţelor se administrează conform principiului autonomiei locale.
Veniturile administraţiei locale şi judeţene se constituie din sursele realizate pe teritoriul
acestora, sau din alte surse, în conformitate cu dispoziţiile legale. Pentru fiecare
Relaţia dintre creşterea venitului şi creşterea cheltuielilor publice este mai uşor
observabilă în legătură cu furnizarea publică a bunurilor capital (şosele, aeroporturi, etc.), deci
cheltuielile publice pentru bunurile capital cunosc o evoluţie diferită în funcţie de stadiul de
dezvoltare pe care-l atinge, la un moment dat, o ţară sau alta.
O creştere a veniturilor personale este asociată, în general, în ţările industrializate, cu
creşterea activităţii economice şi a complexităţii vieţii sociale. Această situaţie impune în mod
firesc, şi datele statistice o confirmă, o creştere a cheltuielilor publice. Totodată, creşterea
veniturilor personale permite în mod corespunzător creşterea veniturilor fiscale, care pot fi
folosite la finanţarea unui nivel mai ridicat al cheltuielilor public.
Densitatea populaţiei afectează şi ea structura cheltuielilor publice şi nivelul total al
acestora. În cazul marilor aglomerări urbane, de exemplu, cresc cheltuielile publice privind
depoluarea, cele legate în general de urbanizare. Natura relaţiei dintre mărimea populaţiei şi
mărimea cheltuielilor publice depinde de natura bunurilor şi serviciilor fumizate de sectorul
public. Astfel, în cazul unui bun public pur (iluminatul public), costul social marginal al
creşterii cu o unitate a populaţiei este prin definiţie zero. În acest caz nu există nici un motiv
de creştere a cheltuielilor publice ca urmare a creşterii numărului populaţie.
Elaborarea proiectelor bugetare locale se bazează pe proiectele de bugete proprii ale
administarţiei, ale instituţiilor şi serviciilor publice din subordine.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale propun programele prin care sunt
iniţiate acţiunile de implementare a finanţării bugetare.
Începând cu secolul XX, această teorie a impozitului-schimb a fost numită teoria
beneficiului care „asimilează luarea deciziei în cadrul sectorului public cu cea propusă de
piaţă „ cunoscând o anumită primenire sub denumirea de „principiul echivalenţei”. Conform

2
acestui principiu, dacă o persoană este de două ori mai avută decât alta, atunci contribuţia ei la
stat pentru protecţie trebuie să fie de două ori mai mare. Impozitele sunt privite deci, potrivit
acestei teorii, ca plată pentru valoarea primită şi ca reflectare a cererii pentru servicii publice.
Impozitul este plata bănească obligatorie, generală şi definitivă (nerambursabilă)
efectuată de persoane fizice şi juridice la bugetul statului sau la bugetele locale, în cuantumul
şi la termenele prevăzute de lege, fără obligaţia din partea statului da a presta plătitorului un
echivalent direct şi imediat, el fiind necesar pentru satisfacerea cerinţelor societăţii.
Calitatea de plătitor de impozite presupune întrunirea anumitor condiţii, între care
realizarea de venituri sau posedarea de bunuri impozabile este condiţia esenţială. Companiile
naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, unităţile cooperatiste,
mixte şi cele private pot fi plătitoare de impozite numai dacă au personalitate juridică.
Personalitatea juridică se obţine prin înregistrarea în Registrul Comerţului şi la organele
financiare.
Determinarea materiei impozabile constituie o operaţiune complexă ca urmare a
diversităţii economice, a naturii şi destinaţiei venitului.
O dată stabilită mărimea impozitului, organele fiscale trebuie să aducă la cunoştinţa
contribuabililor cuantumul impozitului datorat statului şi termenele de plată a acestuia. După
aceasta se trece la perceperea (încasarea) impozitelor.
Cel de-al doilea capitol „Impozite şi taxe locale – elemente conceptuale” descrie
impozitele şi taxele locale, şi anume: impozitul pe clădiri; impozitul pe teren; taxa asupra
mijloacelor de transport; taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor; taxa
pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate; impozitul pe spectacole; taxa hotelieră;
taxe speciale; alte taxe locale.
Impozitele şi taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi sunt reglementate prin Legea 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare.
În cel de-al treilea capitol „Studiu de caz privind elaborarea, urmărirea şi execuţia
bugetului local al Consiliului Local Bogaţi” descrie fundamentarea veniturilor şi cheltuielilor
bugetelor locale.
Fundamentarea veniturilor este necesară pentru cunoaşterea principalelor venituri pe
care se bazează primăria, cât şi a factorilor care le afectează.
Veniturile se fundamentează în funcţie de factorii de care depinde realizarea lor,
folosindu-se în acest scop indicatori de condiţionare şi calcule specifice
În ceea ce priveşte taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afişaj, reclamă;
taxa pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor; taxele pentru folosirea
locurilor publice, fundamentarea acestora se bazează pe dinamica anilor anteriori şi
modificările survenite în legislaţie. Impozitul pe spectacole şi penalităţile şi majorările pentru
neplata la termen se datorează în momentul realizării lor.
Fundamentarea veniturilor din capital se realizează în conformitate cu prevederile
Legii Finanţelor Publice privind formarea resurselor financiare ale unităţilor administrativ-
teritoriale.
Fundamentarea cheltuielilor este necesară pentru cunoaşterea posibilităţilor de
acoperire a acestora, cât şi pentru stabilirea eficienţei utilizării resurselor respective.
Orice cheltuială prevăzută în bugetul local trebuie să aibă stabilite şi resursele
financiare din care urmează a se realiza.
Analizând contul de execuţie al bugetului local pe anii 2009 – 2011 şi bugetul
programat pe anul 2012 avem evidenţiate situaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului local.

3
CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FINANŢELE PUBLICE ŞI
IMPOZITELE

1.1. Conţinutul, necesitatea şi funcţiile finanţelor publice

Crearea resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor necesare funcţionării


acestora şi realizării atribuţiilor acestora pe plan local sunt impuse de existenţa organelor
locale ale puterii de stat.
Conţinutul, sfera şi rolul finanţelor locale depind de modul de organizare a puterii şi
administraţiei de stat, de împărţirea administrativ teritorială, de acţiunile generate de
competenţele organelor locale.
Abordarea finanţelor locale, definirea, conţinutul şi delimitarea sferei acestora trebuie
să ţină seama de faptul că acestea se integrată în conceptul general de finanţe publice care
reflectă în ultimă instanţă unitatea de stat şi naţională a unei ţări.
În principiu, sfera finanţelor locale se poate delimita pornind de la bugetele locale,
parte componentă a bugetului public naţional.
Într-o unitate duală coerentă, bugetele locale reflectă modul de mobilizare –
repartizare şi utilizare a fondurilor financiare la dispoziţia fiecărei unităţi administrativ
teritorială. Pe lângă resursele existente la dispoziţia organelor locale sunt furnizate şi
repartizate şi alte fonduri băneşti, constituite prin mecanisme nebugetare.
Finanţele locale se deosebesc de celelalte categorii de relaţii financiare prin următoarele :
- resursele îşi au izvorul, de regulă, în acţiunile desfăşurate pe plan local în cadrul
unităţii administrativ – teritoriale;
- fondurile băneşti se repartizează pentru realizarea unor acţiuni de interes local,
inclusiv funcţionarea organelor administrative şi instituţiilor publice;
- contribuie la satisfacerea cerinţelor comunităţii locale, fiind determinate şi
dimensionate în funcţie de condiţiile geografice, sociale şi economice.
Funcţionarea finanţelor locale presupune independenţa, autonomia organelor locale,
componentă a democraţiei sociale. Această autonomie rezidă din responsabilităţile organelor
locale şi investirea acestora cu putere proprie de decizie.
Autonomia se exercită în domeniul financiar, autonomia financiară concretizându-se în
dreptul unităţilor administrativ – teritoriale de a avea resurse financiare proprii, dimensionate
de către organul puterii locale şi de a le utiliza pentru realizarea intereselor locale1:
Funcţiile finanţelor publice sunt :
- Funcţia de repartiţie a finanţelor publice;
- Funcţia de control a finanţelor publice
1. Funcţia de repartiţie a finanţelor publice cunoaşte două faze distincte şi anume
constituirea fondurilor şi distribuirea acestora.
a) Prima fază constă în constituirea fondurilor de resurse financiare publice, la constituirea
acestora participând:
- întreprinderile indiferent de forma de proprietate asupra capitalului social şi de
forma juridică de organizare a acestora;
- instituţiile publice şi unităţilor din subordinea acestora;
- populaţia;
- persoanele juridice şi fizice rezidente în străinătate.

1
Hoanţă N.: Economie şi finanţe publice, Editura Polirom, Iaşi 2000, pag. 10

4
Participarea la constituirea fondurilor publice de resurse financiare îmbracă forme diferite
şi anume : impozite, taxe, contribuţii pentru asigurări sociale, amenzi, penalităţi, vărsăminte
din veniturile instituţiilor publice, redevenţe şi chirii din concesiuni şi închirieri de terenuri şi
alte bunuri proprietate de stat, venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat şi a
bunurilor fără stăpân, dobânzi aferente împrumuturilor acordate, donaţii, ajutoare şi alte
transferuri primite , alte venituri.
La constituirea fondurilor publice participă toate sectoarele sociale : public, privat, mixt,
precum şi populaţia, în proporţii diferite în raport cu capacitatea lor financiară.
b) Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice constă în distribuirea
fondurilor de resurse financiare publice pe beneficiari – persoane fizice şi juridice. Repartiţia
propriu zisă este precedată de inventarierea nevoilor sociale existente în anul (perioada) de
referinţă, cuantificarea acestora în expresie bănească şi ierarhizarea lor în funcţie de
importanţa pe care o prezintă unele în raport cu celelalte.
Distribuirea resurselor financiare reprezintă de fapt dimensionarea volumului cheltuielilor
publice pe destinaţii şi anume pentru 2:
- autorităţi publice executive;
- învăţământ, sănătate, cultură;
- asigurări sociale şi protecţie socială;
- gospodărire comunală şi locuinţe;
- apărare naţională;
- ordine publică;
- acţiuni economice;
- alte acţiuni;
- datorie publică.
În cadrul fiecărei destinaţii, resursele se defalcă pe beneficiari, obiective şi acţiuni.
Importanţa funcţiei de repartiţie a finanţelor publice trebuie apreciată prin prisma dimensiunii
transferurilor de valoare operate de la diverse persoane fizice şi juridice la fondurile publice şi
de la aceştia către diverşi beneficiari.
2. Funcţia de control a finanţelor publice
Funcţia de control a finanţelor publice este necesară, deoarece decurge din faptul că
fondurile de resurse financiare publice constituite la dispoziţia statului aparţin întregii
societăţi. Aceasta este interesată în: asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii
nevoilor sociale; dirijarea resurselor respective cu luarea în considerare a priorităţilor stabilite
de autorităţile abilitate; utilizarea resurselor financiare în condiţii de maximă eficienţă
economică, eficacitate socială şi de altă natură; armonizarea intereselor imediate ale societăţii
cu cele de perspectivă la dimensionarea resurselor financiare puse la dispoziţia statului şi,
respectiv, a colectivităţilor locale şi la orientarea acestora către diferite destinaţii.
Necesitatea controlului este cu atât mai stringentă cu cât în etapa actuală mai sunt încă
membrii ai societăţii care au o comportare neprobabilă, o atitudine de nepăsare faşă de avutul
public, încalcă disciplina muncii şi regulile de convieţuire în societate. Pentru a împiedica
folosirea neraţională a resurselor materiale, de muncă şi băneşti, risipa, tendinţa de speculă şi
înavuţire fără justă cauză, este necesar ca statul să exercite un control sistematic şi organizat
asupra sectorului public al economiei.
În ţara noastră organelor specializate de control le revine sarcina de a verifica integritatea
avutului public, eficienţa folosirii fondurilor de producţie şi de circulaţie aflate la dispoziţia
unităţilor economice cu capital de stat, legalitatea, necesitatea şi oportunitatea cheltuielilor
efectuate de instituţiile publice, respectarea obligaţiilor contractuale, a obligaţiilor faţă de
buget, de creditori, furnizori, etc.
Funcţia de control a finanţelor publice este strâns legată de funcţia de repartiţie, dar are o
sferă de manifestare mai largă decât acestea, deoarece vizează, pe lângă constituirea şi
2
Popescu Luigi, Anton Boţa, Carmina Popescu – Fiscalitate şi drept financiar şi fiscal, Editura Sitech, Craiova,
2008, p. 111

5
repartizarea fondurilor din economie şi modul de utilizare a resurselor. Între cele două funcţii
ale finanţelor publice există raporturi de intercondiţionare, funcţia de repartiţie oferă câmp de
manifestare funcţiei de control, iar funcţia de control, la rândul său, generează uneori forme
de manifestare a funcţiei de repartiţie.3
În România, controlul financiar se exercită de :
- organe ale Curţii de Conturi, ale Ministerului Finanţelor;
- organe specializate ale ministerelor, departamentelor, întreprinderilor de stat şi
instituţiilor publice;
- direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi ale controlului financiar, garda
financiară;
- atribuţii de control în domeniul finanţelor au şi Parlamentul şi Guvernul ţării, precum
şi alte organe.
În concluzie, finanţele publice constituie un sistem de relaţii economice, prin intermediul
cărora se asigură formarea şi repartizarea fondurilor de resurse financiare publice în scopul
dezvoltării economice şi sociale a ţării, precum şi al satisfacerii celorlalte nevoi obşteşti.

1.1.1. Organizarea finanţelor publice locale

În România, organizarea teritorială a finanţelor publice este aşezată pe împărţirea ţării în


unităţi administrativ – teritoriale.4 Ea apare astfel structurată pe niveluri ierarhice în limitele
fiecărei unităţi administrative: judeţe, municipii, oraşe, comune.
Comunităţile umane distincte de stat reprezentând colectivităţile locale, au autorităţi
publice diferite de ale statului. Aceasta este o condiţie a autonomiei financiare absolut
necesară, deoarece autonomia administrativă nu ar fi posibilă fără autonomia financiară, care
îi asigură suportul material al funcţionării.
Principiile generale enumerate de Carte europeană a autonomiei locale sunt :
- colectivităţile locale au dreptul, în cadrul politicii economice naţionale la resurse
proprii adecvate, de care să poată dispună liber, în vederea executării atribuţiilor lor;
- resursele financiare ale colectivităţii locale teritoriale să fie proporţionale cu
responsabilităţile stabilite pentru ele prin constituţie sau lege;
- cel puţin o parte din resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să provină
din impozite şi taxe locale, în proporţiile stabilite la nivelul autorităţilor locale în
limitele legii;
- sistemul financiar din care fac parte resursele de care dispun colectivităţile locale
trebuie să fie de natură suficient de diversificată şi dinamică, întrucât ele să
urmărească, pe cât posibil, evoluţia reală a costurilor exercitării competenţelor proprii.
Protecţia colectivităţilor locale mai slabe din punct de vedere financiar impune instituirea
unor proceduri de ajutoare sau a altor măsuri echivalente care să corijeze atât efectele
repartiţiei inegale a potenţialelor surse de finanţare, cât şi sarcina financiară care le revine
acestora. Asemenea proceduri sau măsuri nu trebuie să reducă libertatea de opinie a
colectivităţilor locale în cadrul propriului lor domeniu de responsabilitate.
Colectivităţile locale trebuie să fie consultate într-o manieră adecvată, asupra modalităţilor
în care le vor fi alocate resursele distribuite.
Subvenţiile alocate colectivităţilor locale trebuie să fie destinate finanţării unor proiecte
expres specificate.
Colectivităţile locale trebuie să aibă acces, conform legii, la piaţa naţională de capital în
scopul finanţării propriilor obiective de investiţii.
Autonomia bugetelor locale se manifestă sub mai multe aspecte5 :
- creează resursele financiare necesare executării atribuţiilor organelor locale;
3
Bobulescu M. Ghiţă M.: Controlul financiar şi expertiză contabilă Editura Eficient Bucureşti 2004, pag 22
4
art. 63, alin. 1 O.U.G nr.45/2003 privind finanţele publice locale
5
Pîrvu Daniela, „Finanţe publice”, Editura Sitech, Craiova, 2010, p. 36

6
- creează cadrul necesar întăririi bazei proprii de venituri ele unităţii teritoriale;
- oferă instrumentele necesare utilizării eficiente şi oportune a resurselor prin realizarea
de cheltuieli bugetare corespunzător intereselor locale;
- permite realizarea unui control asupra consolidării bazei proprii de venituri şi utilizării
fondurilor bugetare.
Astfel, autonomia financiară presupune atât constituirea unei baze proprii de resurse cât
mai extinsă şi mai controlată, cât şi libertatea utilizării resurselor, independent de sursă, în
conformitate cu interesele locale.
Combinarea celor două cerinţe permite constituirea unui indicator care să reflecte
autonomia financiară :
Ga = Vpl / Cbl*100

Ga = grad de autonomie financiară locală;


Vpl = venituri proprii locale;
Cbl = cheltuieli locale totale.

Creşterea bazei proprii de venituri constituie aspectul principal al consolidării autonomiei


financiare, aceasta putându-se realiza pe mai multe direcţii6:
• Implicarea autorităţii locale în mobilizarea resurselor financiare şi în cheltuirea
eficientă a acestora;
• Extinderea şi dezvoltarea economiei locale, a activităţilor social – economice de
competenţă locală, specifice comunităţilor teritoriale (comunale);
• Creşterea aportului populaţiei la formarea resurselor financiare locale.
Din punct de vedere al dreptului administrativ, sistemele organizării locale le clasifică în:
• Autonomie completă, conform căreia comunităţile locale au libertatea deplină în
administrarea intereselor lor, fără nici un control din partea autorităţii centrale;
• Autonomie limitată, pentru rezolvarea pe plan local a principalelor probleme curente,
care, în plus, sunt supuse controlului din partea autorităţii centrale;
În ceea ce priveşte formarea veniturilor locale, se disting de asemenea trei modalităţi 7:
- constituirea veniturilor proprii necesare pentru acoperirea cheltuielilor, în virtutea
dreptului de a percepe impozite şi taxe;
- completarea veniturilor proprii cu sume defalcate din veniturile autorităţilor publice
centrale;
- finanţarea integrală de la bugetul de stat.
Gradul de autonomie rezultă din următoarele :
- independenţa deplină sau parţială în formarea veniturilor; competenţa atribuită pentru
contractarea şi gestionarea împrumuturilor;
- asigurarea echilibrului bugetar şi respectiv gestionarea excedentului sau deficitului
anual;
- după cum organele administraţiei publice locale au competenţa de a introduce
impozite şi taxe locale.

1.1.2. Nivelul şi structura veniturilor şi evoluţia cheltuielilor bugetelor locale

Subordonarea entităţii prin care se realizează resursele respective, constituie criteriul


principal pentru delimitare veniturilor bugetului de stat de cele ale bugetelor locale.

6
Lazar.D., Inceu, A. Moldovan B. – Finanțe și bugete publice, Editura Accent, 2009, p. 39
7
Popescu Luigi, Anton Boţa, Carmina Popescu – Fiscalitate şi drept financiar şi fiscal, Editura Sitech, Craiova,
2008, p. 115

7
Totalitatea resurselor băneşti ce se constituie la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale
şi se mobilizează la dispoziţia organelor locale din cadrul acestor unităţi reprezintă veniturile
locale.
Elementele componente ale veniturilor locale sunt în principal următoarele8 :
- Venituri proprii;
- Sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
- Subvenţii primite de la bugetul de stat şi alte bugete;
- Donaţii şi sponsorizării;
- Sume primite de la Uniunea Europeană şi/sau alţi donatori în contul părţilor efectuate
şi prefinanţări.
Delimitarea cheltuielilor locale se circumscrie unui set de 4 criterii corelate:
- necesitatea creării unui ansamblu de activităţi care să contribuie la realizarea
intereselor locale, specifice comunităţilor teritoriale respective;
- asigurarea mobilizării optime a resurselor şi utilizării celei mai adecvate şi oportune a
acestora;
- realizarea eficientă a cheltuielilor fondurilor, eficienţa circumscriindu-se atât
parametrilor economici, dar şi celor sociali, culturali, demografici,etc.;
- valorificarea maximă a capacităţii structurii organelor puterii şi administraţiei publice,
pe verigi ierarhice.
Finanţele comunelor, oraşelor, judeţelor se administrează conform principiului autonomiei
locale. Veniturile administraţiei locale şi judeţene se constituie din sursele realizate pe
teritoriul acestora, sau din alte surse, în conformitate cu dispoziţiile legale. Pentru fiecare
exerciţiu financiar, veniturile unităţii administrativ teritoriale sunt prevăzute în bufetele
respective.9
Veniturile şi cheltuielile bugetelor locale
1. Veniturile bugetare locale se constituie din:
a) venituri proprii, formate din: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi
cote defalcate din impozitul pe venit;
b) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
c) subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete;
d) donaţii şi sponsorizări.
2. Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazeaza pe constatarea si evaluarea
materiei impozabile si a bazei de impozitare in functie de care se calculeaza impozitele si
taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate si a veniturilor obtinute din acestea, precum si pe
alte elemente specifice, inclusiv pe serii de date, in scopul evaluarii corecte a veniturilor.
3. Fundamentarea, dimensionarea şi repartizarea cheltuielilor bugetelor locale pe
ordonatori de credite, pe destinaţii, respectiv pe acţiuni, activităţi, programe, proiecte,
obiective, se efectuează în concordanţă cu atribuţiile ce revin autorităţiilor administraţiei
publice locale, cu priorităţile stabilite de acestea, în vederea funcţionării lor şi în interesul
colectivităţilor locale respective.
Fundamentarea şi aprobarea cheltuielilor bugetelor locale se efectuează în strictă corelare
cu posibilităţile reale de încasare a veniturilor bugetelor locale, estimate a se realiza.

1.1.3. Factorii care contribuie la creşterea cheltuielilor finanţate din bugetele


unităţilor administrativ – teritoriale

Analiza cheltuielilor publice prin prisma cauzelor care generează creşterea acestora, se
poate face şi plecând de la studierea factorilor microeconomici ce determină modificări în
nevoile economice şi preferinţele consumatorilor pentru bunuri şi servicii publice.

8
Legea 273/2006 privind finanţele publice, art. 5, alineatul 1 – actualizată la 15 noiembrie 2013
9
Popescu L.:Perfecţionarea sistemului de impozite şi taxe în România, Editura Sitech, Craiova 2005, pag. 22

8
Cheltuielile publice pot fi explicate în funcţie de10:
- modificările în cererea de bunuri şi servicii publice;
- modificări în ansamblul activităţilor de producţie utilizate pentru realizarea bunurilor
şi serviciilor;
- modificările în numărul şi structura populaţiei;
- modificările în calitatea bunurilor şi serviciilor publice;
- modificările în preţurile intrărilor;
- regionalizarea şi globalizarea economiei;
- capacitatea de a plăţi impozitele;
- factori politici şi sociali.

Modificările în cererea de bunuri şi servicii publice pot fi determinate de mai multe


variabile: preţurile bunurilor şi serviciilor din sectorul privat, venitul personal al
contribuabililor, veniturile impozabile individuale şi cele ale economiei, rata fiscalităţii.
În anul 1857, Ernest Engel a arătat că modificarea cheltuielilor consumatorilor apare ca
urmare a creşterii veniturilor. Legea Engel afirmă că, în condiţiile unor preferinţe şi gusturi
date, proporţia venitului cheltuit pentru alimente se diminuează pe măsură ce venitul creşte.
În ceea ce priveşte cheltuielile pentru furnizarea de servicii publice legate de satisfacerea
unor nevoi, precum siguranţa, educaţia, sănătatea este dificil de precizat, cu exactitate,
tendinţele de mişcare a cheltuielilor publice la o creştere a veniturilor.
Relaţia dintre creşterea venitului şi creşterea cheltuielilor publice este mai uşor
observabilă în legătură cu furnizarea publică a bunurilor capital (şosele, aeroporturi, etc.),
astfel cheltuielile publice pentru bunurile capital cunosc o evoluţie diferită în funcţie de
stadiul de dezvoltare pe care-l atinge, la un moment dat, o ţară sau alta.
În general, în ţările industrializate, o creştere a veniturilor personale este asociată cu
creşterea activităţii economice şi a complexităţii vieţii sociale. Această situaţie impune în mod
firesc, şi datele statistice o confirmă, o creştere a cheltuielilor publice. În acelaşi timp,
creşterea veniturilor personale permite în mod corespunzător creşterea veniturilor fiscale, care
pot fi folosite la finanţarea unui nivel mai ridicat al cheltuielilor publice.
Modificările în activităţile de producere a bunurilor şi serviciilor publice se referă în
principal, la modificările tehnologice. Astfel, schimbările ce pot interveni în tehnologie pot să
afecteze în mod semnificativ cheltuielile publice.
Au loc modificări sub aspectul eficienţei, în procesul de producţie şi în raportul dintre
bunurile private şi cele publice ca urmare a unor schimbări tehnologice. Aceste schimbări în
tehnologie pot fi de aşa natură încât să determine creşterea sau descreşterea importanţei
relative a bunurilor publice şi care trebuie deci furnizate de stat.
Modificările în domeniul tehnologiei au drept rezultat şi creşterea uzurii morale a
bunurilor capital din domeniul public, ceea ce semnifică o creştere a costurilor de înlocuire şi
deci cheltuieli publice.
Un factor important in creşterea cheltuielilor publice reprezintă modificările în numărul,
structura şi densitatea populaţiei. Modificările în numărul populaţiei pot afecta anumite
servicii publice, cum ar fi cele de ordine interioară (poliţie, apărare, sănătate). În mod intuitiv
trebuie să ne aşteptăm la creşterea nivelului acestor servicii şi a cheltuielilor publice aferente
lor.
Structura populaţiei influenţează şi ea cheltuielile publice. Dacă populaţia unei ţări este
caracterizată prin îmbătrânire (creşterea populaţiei de vârsta a treia in totalul populaţiei),
trebuie să ne aşteptăm, in mod normal, la creşterea cheltuielilor publice pentru sănătate. Dacă
populaţia tânără (de vârstă şcolară) are o pondere semnificativă în totalul populaţiei unei ţări,
atunci cheltuielile pentru educaţie vor avea şi ele o pondere semnificativă în sectorul
cheltuielilor publice.

10
Pîrvu Daniela, „Finanţe publice”, Editura Sitech, Craiova, 2010, p. 39

9
Structura cheltuielilor publice şi nivelul total al acestora este afectată si de densitatea
populaţiei. De exemplu, în cazul marilor aglomerări urbane, cresc cheltuielile publice privind
depoluarea, cele legate în general de urbanizare. Natura bunurilor şi serviciilor fumizate de
sectorul public depinde de natura relaţiei dintre mărimea populaţiei şi mărimea cheltuielilor
publice. Astfel, în cazul unui bun public pur (iluminatul public), costul social marginal al
creşterii cu o unitate a populaţiei este prin definiţie zero. În acest caz nu există nici un motiv
de creştere a cheltuielilor publice ca urmare a creşterii numărului populaţiei.
Modificări în calitatea bunurilor şi serviciilor publice. Dacă se are în vedere faptul că
alegătorul median (care este cetăţean contribuabil) evoluează în prezenţa gusturilor,
preferinţelor şi aşteptărilor, atunci trebuie să presupunem că această evoluţie se exprimă
printr-o cerere de produse şi servicii publice de o calitate mai bună. Creşterea calităţii acestui
gen de produse şi servicii realizate în general pe o piaţă neconcurenţială se obţine, în
majoritatea cazurilor, prin ridicarea preţurilor la aceste produse şi servicii.
În concluzie, acest raţionament conduce la modificarea calităţii bunurilor şi serviciilor
publice în sensul creşterii calităţii acestora, astfel generând creşterea cheltuielilor publice.
Cheltuielile publice vor creşte, deci, dacă alegătorul median cere produse cu o calitate mai
ridicată, care sunt mai costisitoare. Rezultă că, cheltuielile publice se pot modifica în urma
schimbărilor ce au loc în calitatea produselor şi serviciilor publice.
Modificările în preţurile intrărilor. Creşterea cheltuielilor publice poate fi, de asemenea,
determinată de creşterea preţurilor intrărilor folosite în realizarea produselor şi serviciilor din
sectorul public. La această creştere contribuie, inflaţia şi diferenţa dintre productivitatea din
sectorul privat şi cea din sectorul public, acesta din urmă fiind mai puţin receptiv la progresul
tehnic decât sectorul privat.
Regionalizarea şi globalizarea economiei sunt tendinţe tot mai evidente. Constituirea
Uniunii Europene, spre exemplu, presupune o serie de costuri din partea ţărilor membre
pentru susţinerea politicilor comunitare, costuri care, în cea mai mare parte a lor, se regăsesc
în cheltuielile publice ale statelor respective
Internaţionalizarea economiei are ca rezultat printre alte consecinţe, intensificarea
concurenţei. Ca urmare a acestui fapt, economiile naţionale sunt mai expuse la influenţele
economiei mondiale.
Pentru tendinţa de creştere a cheltuielilor publice, capacitatea de a plăti impozite poate fi
un suport solid. În ţările dezvoltate, unde veniturile personale sunt ridicate, este posibilă şi
impozitarea venitului, profitului şi a cheltuielilor de consum fără dificultate. În aceste ţări,
guvernele dispun de o masă impozabilă naţională considerabilă care le permite susţinerea unui
volum de cheltuieli publice mai mare, decât în ţările slab dezvoltate.
În ţările dezvoltate, existenţa unor venituri ridicate dă posibilitatea puterilor publice să
crească impozitul pe venit, precum şi celelalte impozite şi, în consecinţă, să crească
cheltuielile publice.
În cazul ţărilor slab dezvoltate situaţia este alta, datorită veniturilor reduse, este mult mai
dificilă impozitarea decât în ţările dezvoltate. Aici baza impozabilă fiind redusă, impozitele
procură resurse modeste pentru finanţarea cheltuielilor publice.
Astfel, pe măsură ce o ţară se dezvoltă, creşte şi avuţia acesteia care poate fi impozabilă, şi
creşte posibilitatea finanţării unor cheltuieli publice tot mai mari.
Factorii politici şi sociali sunt şi ei răspunzători de creşterea cheltuielilor publice. 11Dintre
aceşti factori enumerăm12:
- apariţia teoriei lui Keynes care fundamentează o economie bazată pe intervenţia
statului în procesul de alocare al resurselor;
- războaiele şi crizele sociale, au printre altele, drept consecinţă un şomaj prelungit, ceea
ce implică creşterea cheltuielilor publice;
11
Petrică R.D.: Dreptul finanţelor publice, Casa de Presă şi Editura Tribuna , Sibiu 2004, pag.26
12
Popescu Luigi, Anton Boţa, Carmina Popescu – Fiscalitate şi drept financiar şi fiscal, Editura Sitech, Craiova,
2008, p. 120

10
- creşterea gamei activităţilor economice ale statului este de natură să conducă la
creşterea cheltuielilor publice;
- pregătirea psihologică apopulaţiei pe timpul războiului şi crizelor sociale, în vederea
unei creşteri a intervenţiei statului , uşurează sarcina guvernelor ca în perioadele
imediate următoare aceste fenomene să menţină şi să extindă activităţile în care statul
se implică;
- instituirea statului bunăstării a creat baza creşterii pe termen lung a cheltuielilor
publice;
- naţionalizarea unor firme private generează creşterea cheltuielilor publice , în primul
rând prin subvenţiile acordate întreprinderilor naţionalizate care înregistrează pierderi;
- ajutorul extern acordat de ţările puternic industrializate ţărilor subdezvoltate sau în
curs de dezvoltare presupune din partea primelor creşterea cheltuielilor publice;
- creşterea complexităţii economiilor naţionale poate determina conflicte de interese
între diferite grupuri din cadrul societăţii, ceea ce presupune implicarea statului prin
creşterea funcţiilor sale de coordonare, reglementare, cea administrativă şi cea
judiciară şi implică deci, costuri publice mai mari;
- inflaţia duce la creşterea costurilor tuturor activităţilor din sectorul public şi astfel a
valorii cheltuielilor publice;
- modificările demografice conduc la schimbări ale nivelului cheltuielilor publice ca
urmare la modificările în numărul, structura şi mobilitatea populaţiei.
În secolul XX, schimbările care au avut loc în filozofia socială au condus la modificări în
rolul transferurilor de fonduri bugetare. Ele au ca ţintă programe de furnizare a unor bunuri şi
servicii sociale pentru grupurile cu venituri modeste, precum şi programe de transfer pentru
redistribuirea avuţiei în urmărirea unei mai mari echităţi sociale.
Chiar dacă pe termen lung se constată pe bază de date statistice, o creştere a ponderii
cheltuielilor publice în produsul intern brut, totuşi teoreticienii au fost şi sunt preocupaţi de
nivelul optim al cheltuielilor publice (ca şi de cel al fiscalităţii). Acest nivel poate fi definit ca
punctul în care beneficiul tuturor indivizilor pe seama cheltuielilor publice adiţionale este egal
cu sacrificiul adiţional la care sunt supuşi aceştia prin plata unor impozite mai mari.
Cu toate acestea, în teorie şi în practică, nu există o identitate de păreri în legătură cu
mărimea optimă a cheltuielilor publice, deoarce ceea ce este considerat un nivel de dorit este
influenţat de factori politici, sociali şi economici. Din acest motiv, nivelul optim ala
cheltuielilor publice diferă de la o ţară la alta şi se modifică în timp.
Capacitatea statului de a cheltui , într-o societate democratică, depinde pe termen lung de
următorii factori13 :
 resursele naţionale;
 nivelul fiscalităţii cerut pentru finanţarea cheltuielilor;
 gradul de acceptare al programelor de cheltuieli publice de către electorat.
La stabilirea nivelului optim al cheltuielilor publice, pe lângă factorii obiectivi care
contribuie la creşterea acestuia, trebuie să se aibă în vedere şi consecinţele creşterii
cheltuielilor publice.
Aceste consecinţe pot fi14 :
- consecinţă de ordin politic este aceea că, prin creşterea cheltuielilor publice, creşte
mărimea sectorului public şi deci puterea statului;
- consecinţă de ordin social este reducerea temerilor datorate şomajului, îmbolnăvirii,
bătrâneţii;
- dezvoltarea unei mentalităţi a bunăstării poate determina o creştere a dependenţei
oamenilor de sprijinul statului şi să conducă la crearea a ceea ce politicienii şi analiştii
sociali numesc “clasa de jos” a societăţii;

13
Clipici Emilia, „Buget şi trezorerie publică”, Editura Sitech, Craiova, 2011, p. 74
14
Lazar.D., Inceu, A. Moldovan B. – Finanțe și bugete publice, Editura Accent, 2009, p. 56

11
-consecinţă economică este creşterea fiscalităţii şi a împrumutului de stat pentru
finanţarea unor cheltuieli publice crescute;
- apariţia efectului înhibării stimulentului pentru muncă şi iniţiativă ca urmare a creşterii
fiscalităţii cerute de asigurarea finanţării bunurilor şi serviciilor publice;
- creşterea datoriei publice ca rezultat al împrumutării statului, ceea ce va afecta ratele
dobânzii şi oferta de capital în economie;
- rata de creştere economică poate fi afectată nefavorabil prin transferul de resurse din
sectorul privat în cel public;
- capacitatea productivă şi potenţialul de export ale unei economii pot fi reduse
deoarece bunurile şi serviciile publice, ca şi transferurile, nu sunt exportabile şi nu
aduc valută din afară;
- balanţa de plăţi va avea de suferit dacă sunt reduse exporturile şi atunci când guvernul
este nevoit să achite serviciul datoriei externe (rambursarea împrumuturilor şi a
dobânzilor aferente);
- prosperitatea unei ţări poate totuşi să crească dacă cheltuielile publice finanţează într-o
măsură mai mare proiecte de dezvoltare economică;
- standardul de viaţă al oamenilor , în general, şi al anumitor grupuri, în special, poate să
crească prin furnizarea de bunuri şi servicii publice;
- inflaţia rezultată din injecţia cheltuielilor publice în fluxul de venituri al unei ţări
afectează negativ nu numai standardul de viaţă, ci şi economia în ansamblu;
- cheltuielile publice pot fi utilizate la stabilizarea economiei prin contracararea inflaţiei
şi deflaţiei;
- nivelul ocupării forţei de muncă poate să crească, dar dacă efectul creşterii
cheltuielilor publice este inflaţionist, gradul de ocupare al forţei de muncă poate să
scadă;
- se poate realiza o societate egalitară prin reducerea diferenţei în nivelul consumului
dintre membrii acesteia prin intermediul avantajelor acordate celor defavorizaţi,
finanţate printr-o fiscalitate progresivă;
- creşterea eficienţei în furnizarea bunurilor şi serviciilor ca urmare a punerii unui
accent mai mare de către guvern pe valoarea banilor (utilizarea eficientă a acestora) în
încercarea de a ţine sub control cheltuielile publice.
Acestea sunt numai o parte din consecinţe, pot exista şi altele în funcţie de specificul
fiecărei ţării şi de modul concret în care cheltuielile publice sunt realizate.

1.1.4. Procesul bugetar la nivelul colectivităţii locale din România

Elaborarea proiectelor bugetare locale se bazează pe proiectele de bugete proprii ale


administarţiei, ale instituţiilor şi serviciilor publice din subordine.
Programele prin care sunt iniţiate acţiunile de implementare a finanţării bugetare sunt
propuse de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale .
Procedurile implicate în vederea examinării şi adoptării bugetelor locale şi calendarul
acestora, sunt ăn ordinea lor cronologică sintetizate astfel15:
o prezentarea proiectelor de buget echilibrate de către ordonatorii principali de credite la
Direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlul financiar de stat, până la 15 mai a
fiecărui an; acestea la rândul lor depun proiectele de buget elaborate până cel târziu la
01 iunie a fiecărui an, la Ministerul Finanţelor.
o Până la 01 iulie a fiecărui an Ministerul Finanţelor comunică Direcţiilor generale
judeţene limitele aprobate ale sumelor defalcate din impozitul pe salarii şi transferurile
cu destinaţie specială şi criteriile de repartizare a acestora pe unităţile administrativ –
teritoriale, în vederea definitivării proiectelor bugetare de către ordonatorii principali
de credite bugetare.
15
Pîrvu Daniela, „Finanţe publice”, Editura Sitech, Craiova, 2010, p. 25

12
o Până la 20 iulie a fiecărui an, se depun la Direcţiile generale judeţene noile propuneri
pentru proiectul de buget.
o Până la 01 august a fiecărui an, Direcţiile generale depun proiectele bugetelor locale
pe ansamblul judeţului la Ministerul Finanţelor.
Competenţa de aprobare revine consiliilor locale, consiliilor judeţene şi Consiliului
General al municipiului Bucureşti. Aprobarea se acordă în termen de maxim 30 de zile de la
intrarea în vigoare a legii pentru aprobarea bugetului de stat pe anul respectiv. Înainte de
aprobare proiectele se publică în presa locală sau se afişează la sediul primăriei, după care în
termen de 15 zile se supun aprobării.16
Pe parcursul exerciţiului bugetar aceleaşi autorităţi pot aproba rectificarea bugetelor locale
în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a rectificării bugetului de stat, precum şi ca
urmare a unor propuneri fundamentale ale ordonatorilor principali de credite.
Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor se efectuează conform termenelor de
încasare a acestora şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor. După
aprobarea lor de către organele locale, Direcţiile generale ale finanţelor publice ale judeţelor
întocmesc şi transmit Ministerului Finanţelor bugetele locale pe ansamblul fiecărui judeţ şi pe
celelalte subdiviziuni, împreună cu repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor, pe
structura clasificaţiei bugetare.
Repartizarea creditelor bugetare pe instituţii este de competenţa ordonatorilor principali de
credite. Ordonatorii principali de credite bugetare sunt preşedinţii consiliilor judeţene,
primarul general al municipiului Bucureşti şi primarii celorlalte unităţi administrativ –
teritoriale. Ordonatorii secundari de credite sau terţiari sunt conducătorii instiuţiilor sau
serviciilor publice cu personalitate juridică din subordinea fiecărui consiliul local sau
judeţean.
Execuţia de casă a bugetelor locale se efectuează prin unităţile proprii ale trezoreriei
statului, prin evidenţierea în conturi distincte a veniturilor şi cheltuielilor, altor operaţiuni
dispuse de ordonatorii de credite bancare, a veniturilor şi a cheltuielilor extrabugetare ale
instituţiilor, pe categorii de resurse.
Ordonatorii principali de credite întocmesc dări de seamă contabile trimestriale asupra
execuţiei bugetare pe care le depun la Direcţiile generale ale finanţelor publice care le
centralizează şi le depun la ministerul finanţelor. Pentru stabilirea rezultatelor finale ale
execuţiei bugetare locale, ordonatorii principali de credite întocmesc conturile anuale de
execuţie a bugetelor locale pe care le transmit spre aprobare consiliilor judeţene şi consiliilor
locale.
În cadrul acestui cont se înscriu17 :
a) la venituri:
- prevederi aprobate iniţial;
- prevederi bugetare definitive;
- încasări realizate
b) la cheltuieli:
- cheltuieli aprobate iniţial;
- credite definitive;
- plăţi efectuate
Pe baza acestor date se stabileşte rezultatul exerciţiului. Excedentul anual al bugetului
local rezultă în urma regularizării în limita transferurilor din bugetul de stat, se stabileşte în
ordine pentru: rambursarea eventualelor împrumuturi restante, plata dobânzilor şi a
comisioanelor aferente; constituirea fondului de rulment.
Fondul de rulment funcţionează la nivelul fiecărei unităţi administrativ – teritorială şi este
folosit pentru acoperirea definitivă a eventualului deficit bugetar rezultat la sfârşitul

16
Tudor M.: Drept bugetar şi fiscal, Editura Pământului, Piteşti 2004, pag.79
17
Clipici Emilia, „Buget şi trezorerie publică”, Editura Sitech, Craiova, 2011, p. 76

13
exerciţiului bugetar. De asemenea , fondul de rulment poate fi folosit pentru finanţarea de
investiţii de interes local, cu aprobarea organelor locale.

1.2 Impozitele şi taxele

1.2.1. Definirea termenului de impozit

Impozitul prin definiţie diferă în funcţie de cum s-a impus şi a fost perceput acesta
într-o etapă sau alta, în cursul istoriei sale milenare. Definiţii mai vechi sau mai noi date
impozitului se circumscriu teoriilor despre impozit care au fost emise în decursul vremii.18
Dintre definiţiile contemporane date impozitului, vom enumera următoarele:
Gastan Jeze consideră că: „ impozitul este o prestaţie pecuniară, pretinsă pe cale de
autoritate, cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie, în vederea acoperirii cheltuielilor publice”.
Lucien Mehl şi Pierre Beltrame într-o lucrare mai recentă definesc impozitul ca: „ o
prestaţie pecuniară, pretinsă de autoritatea publică de la persoane fizice şi juridice, după
capacităţile lor contributive şi fără contraprestaţie determinată, în principal pentru acoperirea
cheltuielilor publice şi în mod accesoriu, cu scopuri intervenţioniste ale puterii publice”.
Alain Euzeby înţelege prin impozite: „prelevări pecuniare pretinse persoanelor fizice
şi juridice, pe cale de autoritate, cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie directă, în vederea
acoperirii cheltuielilor publice şi intervenţiei economice şi sociale a puterilor publice”.
În opinia C. Tulai: „impozitele reprezintă, în zilele noastre, obligaţii pecuniare
pretinse, în temeiul legii, de către autoritatea publică, de la persoane fizice şi juridice, în
raport cu capacitatea contributivă a acestora, preluate la bugetul statului, în mod silit şi fără
contraprestaţie imediată şi folosite de către acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor
publice şi ca instrument de armonizare a interesului public cu interesele individuale ale
oamenilor.
Ioan Talpoş consideră că: impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziţia
statului, fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerambursabil, a unei părţi din veniturile sau
averea unei persoane fizice şi /sau juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi publice .
În opinia actuală, impozitele sunt obligaţii de plată ale contribuabililor (persoane fizice
şi juridice) stabilite prin lege de către stat pentru susţinerea cheltuielilor publice necesare
furnizării de către acesta a unor bunuri şi servicii publice, inclusiv a unor transferuri, de care
se bucură în mod diferenţiat şi nedeterminat toţi cetăţenii unui stat (foşti, actuali şi viitori
contribuabili) precum şi pentru influenţarea conjuncturii economice.
Din definiţia impozitului, unii autori mai desprind şi alte caracteristici fundamentale
ale impozitului:
- caracterul pecuniar, adică impozitul este în general o prelevare bănească;
- caracterul fără contraprestaţie directă şi indirectă;
- caracterul definitiv, adică banii plătiţi ca impozit nu se vor mai întoarce înapoi niciodată la
contribuabil;
- caracterul financiar, adică impozitul serveşte la acoperirea cheltuielilor publice;
De-a lungul timpului s-au formulat unele teorii cu privire la impozit. Aceste teorii
încearcă să caute justificarea legitimării impozitului pentru a obţine sau justifica
consimţământul contribuabililor la plata şi la creşterea impozitelor.
Teoria impozitului – schimb - această concepţie a impozitului-schimb, cunoscută şi ca
teza impozit-asigurare, impozit-contrapartidă sau teoria beneficiului, a predominat în a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea şi în cursul secolului al XIX.-lea. Ea se bazează pe
presupunerea că impozitul este preţul plătit de fiecare contribuabil pentru securitate şi
serviciile (adică beneficiile) primite din partea statului. Teoria impozitului-schimb trebuie să
fie privită în corelaţie cu, curentele contractualiste (cele ale contractului social) conform
18
Popescu L., Iancu D., Drăghici A., Olah L.: Finanţe publice fiscalitate drept financiar şi fiscal, Editura Sitech
Craiova 2004, pag 125

14
cărora între individ şi stat a fost încheiat un pact tacit prin care primul acceptă să renunţe la o
parte din libertatea sa şi din veniturile sale în schimbul unei garanţii de securitate. Astfel stând
lucrurile, se poate deduce existenţa unui fel de „contract fiscal” care se prezintă fie ca un
contract de asigurare, fie ca un contract de închiriere a rezultatului muncii.
Începând cu secolul XX, această teorie a impozitului-schimb a fost numită teoria
beneficiului care „asimilează luarea deciziei în cadrul sectorului public cu cea propusă de
piaţă „ cunoscând o anumită primenire sub denumirea de „principiul echivalenţei”. Conform
acestui principiu, dacă o persoană este de două ori mai avută decât alta, atunci contribuţia ei la
stat pentru protecţie trebuie să fie de două ori mai mare. Potrivit acestei teorii, impozitele sunt
privite ca plată pentru valoarea primită şi ca reflectare a cererii pentru servicii publice.
Criticii acestei teorii au argumentat că, în primul rând, trebuie măsurat ceea ce nu se
poate măsura (spre exemplu, serviciul pe care cheltuielile militare îl aduc contribuabilului) şi
în al doilea rând, că ea este incompatibilă cu justiţia socială, deoarece cea mai mare nevoie de
avantaje (beneficii) o au cei care au o capacitate foarte redusă de contribuţie prin intermediul
plăţii de impozite (vârstnicii, şomerii, etc.).
În ultimii anii, teoria avantajului (beneficiului) a recâştigat un anumit sprijin. Pe
termen lung, majoritatea cetăţenilor dintr-o societate democratică nu vor tolera un sistem
fiscal de pe urma căruia nu vor avea nici un beneficiu.
Deşi un sistem fiscal bazat pe teoria beneficiului va fi inacceptabil şi inoperant într-o
societate modernă, totuşi teoria a fost aplicată în anumite situaţii (în SUA şi Marea Britanic).
Este vorba de tehnica alocării sau destinării, care presupune instituirea sau creşterea unui
impozit pentru realizarea unui anumit scop (obiectiv) bine definit, astfel încât banii trebuie
cheltuiţi pentru acest obiectiv şi nu pentru altul. Dacă obiectivul este popular, cetăţenii pot fi
dispuşi chiar să plătească un impozit mai mare pentru acest obiectiv dorit de ei decât pentru
obiective generale asupra cărora ei au un control foarte limitat.
Dezavantajele tehnicii alocării (destinării) sunt:
- reduce sensibilitatea sistemului fiscal;
- venitul din impozite şi cheltuielile publice necesare pentru un anumit obiectiv s-ar
putea să nu coincidă;
- este probabil ca resursele să nu fie alocate în cel mai eficient mod;
Teoria surplusului economic - conform acestei teorii, trebuie taxat ceea ce depăşeşte
„ce este fizic şi moral necesar pentru a garanta utilizarea factorului de producţie producător de
venit pentru proprietatea acestuia”. De exemplu, dacă proprietarul pământului se aşteaptă să
dea în arendă loturile cu 500 mii lei pe an, iar el primeşte 600 mii lei, atunci surplusul de 100
mii lei trebuie impozitat.19
Problema care se ridică în aplicarea acestei teorii este modul de stabilire a sumei minime
primite de către diferiţi indivizi sau afaceri şi de determinare a nivelurilor acceptabile din
punct de vedere moral.
Teoria impozitului – solidaritate - ca o reacţie la teoria impozitului-schimb, la sfârşitul
secolului al XlX - lea a fost susţinută şi teoria impozitului-solidaritate sau teoria sacrificiului.
Principiul solidarităţii are la bază, ideea că o societate formează un tot, ale cărui elemente
sunt independente. Dacă unul din aceste elemente cunoaşte anumite slăbiciuni
(disfuncţionalităţi), atunci acestea se regăsesc şi la nivelul societăţii.
Concluzia care se desprinde este că trebuie să se vegheze la o repartizare corectă a avuţiei
în societate pentru a se evita disfuncţionalităţile.
Din punct de vedere fiscal, această teorie conduce la necesitatea ca impozitarea să ţină
seama de capacitatea contributivă a contribuabililor şi să se recurgă la o progresivitate a
impozitului care să constituie un instrument de redistribuire şi egalizare a avuţiei în societate.
În această optică impozitele sunt văzute drept sacrificiul pe care trebuie sa-l accepte
contribuabili pentru ca societatea să fie într-o relativă armonie şi statul să-şi poată îndeplinii
19
Cucu A.: Economie subterană, Editura Bren, Bucureşti, 2003, pag.48

15
rolurile. Cei cu posibilităţii contributive mai mari trebuie să facă un sacrificiu mai mare,
plătind impozite mai mari, pentru menţinerea „păcii sociale”. Mărimea sacrificiului fiscal
depinde de politicile promovate de stat şi în special de politicile sociale.
De teoria capacităţii de plată se leagă două principii specifice de echitate. Primul principiu
este echitatea orizontală, care susţine că oamenii aflaţi în aceleaşi circumstanţe trebuie să fie
trataţi în mod egal în cadrul sistemului fiscal. Echitatea verticală presupune că cei care sunt
mai avuţi sau au un venit mai mare trebuie să plătească mai multe impozite (o valoare mai
mare), deoarece au o capacitate mai mare de plată.
Pentru realizarea acestor principii sunt propuse trei reguli20:
- sacrificiul absolut egal, care implică realizarea între contribuabili a dezutilităţii totale
prin plata impozitului de către fiecare;
- sacrificiul marginal egal, conform căruia, după plata impozitului, utilitatea marginală a
venitului este egală pentru toţi indivizii;
- sacrificiul proporţional egal, care presupune că trebuie să i se ceară fiecărui
contribuabil o fracţiune egală din utilitatea totală pe care el o obţine din venitul
realizat;

1.2.2 Elemente comune impozitelor şi taxelor

Impozitul este plata bănească obligatorie, generală şi definitivă (nerambursabilă) efectuată


de persoane fizice şi juridice la bugetul statului sau la bugetele locale, în cuantumul şi la
termenele prevăzute de lege, fără obligaţia din partea statului da a presta plătitorului un
echivalent direct şi imediat, el fiind necesar pentru satisfacerea cerinţelor societăţii.
Impozitul este un element component al circuitului economic şi îndeplineşte trei funcţii
principale21:
- funcţia financiară - prin care se asigură venitul bugetului statului şi bugetelor locale;
- funcţia economică - este un element component al economiei publice, al mecanismului
economico-financiar;
- funcţia politico-socială prin care se redistribuie unele venituri ale agenţilor economici şi
ale grupelor de populaţie;
Taxa este plata care se efectuează de persoane fizice şi juridice către instituţii publice, de
regulă pentru serviciile prestate acestora de către stat. între impozite şi taxe există câteva
deosebiri. Astfel, în cazul impozitului, statul nu este obligat să presteze un echivalent direct şi
imediat plătitorului, pe când pentru taxă se prestează de către stat un serviciu direct şi pe cât
posibil, imediat. Cuantumul impozitului se determină în funcţie de natura şi de volumul
venitului impozabil sau al averii, în timp ce mărimea taxei depinde, în mod obişnuit, de felul
şi de costul serviciului prestat. La impozite, termenele de plată se stabilesc în prealabil, în
timp ce termenele de plată a taxelor se fixează, de regulă, în momentul solicitării sau după
prestarea serviciilor. Totuşi, unele taxe sunt în fond impozite.
Fiecare impozit, taxă trebuie să aibă o reglementare juridică. Constituţia României
prevede la art. 138 că: „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale
bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. Impozitele şi taxele locale
se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi condiţiile legii”.
Nici un impozit, taxă sau alte obligaţii asemănătoare nu pot fi prevăzute în buget şi
încasate dacă nu au fost reglementate prin acte normative. Este strict interzisă perceperea sub
orice titlu şi sub orice denumire de contribuţii directe sau indirecte, în afara celor stabilite prin
acte normative, încasarea de impozite, taxe fără existenţa unui suport juridic constituie
infracţiune fiscală şi se pedepseşte pe cale penală.

20
Popescu Luigi, Anton Boţa, Carmina Popescu – Fiscalitate şi drept financiar şi fiscal, Editura Sitech, Craiova,
2008, p. 125
21
Pîrvu Daniela, Clipici Emilia, „Bugetul şi teoria finanţelor publice”, Editura Sitech, Craiova, 2008, p. 49

16
Instituire impozitelor şi a celorlalte venituri bugetare este un drept exclusiv al statului,
exercitat de organele puterii centrale prin Parlament şi în unele cazuri, de către Guvern.
Legea privind finanţele publice prevede la art.2 următoarele: „Impozitele, taxele şi alte
venituri ale statului, precum şi normele şi normativele de cheltuieli pentru instituţiile publice
se aprobă prin lege”.22
Pe baza legilor adoptate de către Parlament, Guvernul emite hotărâri prin care se fixează
anumite cote de impozit, se acordă înlesniri la plata impozitelor, se stabilesc, eventual, unele
termene de plată a impozitelor, dacă acestea au fost prevăzute în lege.
Orice act normativ prin care se instituie un impozit trebuie să cuprindă următoarele
elemente principale: denumirea impozitului, plătitorii, suportatorii, obiectul impozabil, sursa,
modul de impunere şi de percepere, unitatea de impunere, cotele de impunere, termenele de
plată, înlesnirile la plata impozitului, responsabilitatea şi drepturile plătitorilor etc.23
Denumirea venitului bugetar reliefează natura economică a impozitului respectiv şi este
prevăzută chiar în titlul actului normativ.
Plătitorul (subiectul impozabil, contribuabilul) este persoana fizică sau juridică obligată
prin lege să plătească impozitul.
Pentru ca o persoană fizică să fie plătitoare de impozite trebuie să îndeplinească o serie de
condiţii şi anume24:
- să fie cetăţean liber;
- să realizeze un anumit venit sau să posede anumite bunuri;
- să fie în deplinătatea facultăţilor mentale, adică să aibă capacitate de
exerciţiu;
- în cazul anumitor impozite şi taxe se mai cere ca persoanele fizice să dispună de
calificare corespunzătoare, să aibă o autorizaţie pentru desfăşurarea activităţii şi un
domiciliu(în unele cazuri - la salariu - nu interesează domiciliul);
Calitatea de plătitor de impozite presupune întrunirea anumitor condiţii, între care
realizarea de venituri sau posedarea de bunuri impozabile este condiţia esenţială. Companiile
naţionale, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, unităţile cooperatiste,
mixte şi cele private pot fi plătitoare de impozite numai dacă au personalitate juridică.
Personalitatea juridică se obţine prin înregistrarea în Registrul Comerţului şi la organele
financiare.
La impozitul pe profit, plătitorul este patronul, societatea comercială (agentul economic),
la impozitul pe salariu plătitorul este muncitorul sau funcţionarul, la taxa pe succesiuni
plătitorii sunt succesorii, etc.
Persoanele fizice şi persoanele juridice străine care realizează venituri pe teritoriul ţării
noastre sunt obligate să plătească bugetului statului aceleaşi impozite şi taxe ca persoanele
juridice şi cetăţenii români, în ceea ce priveşte persoanele fizice, există totuşi cazuri când
plata impozitului depinde de cetăţenie. Spre exemplu, contribuţia persoanelor fără copii s-a
încasat, în ţara noastră, numai de la cetăţenii români.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este acea persoană care suportă de fapt impozitul.
De regulă, plătitorul (subiectul) impozitului este suportatorul. Practic sunt însă cazuri în care
suportatorul impozitului este o altă persoană decât plătitorul (subiectul impozabil), deoarece
se folosesc diferite metode pentru a transpune impozitele plătite (într-o anumită măsură) în
sarcina altora.
Obiectul impozabil îl constituie materia care cade sub incidenţa impozitului, în cazul
impozitelor directe, obiectul impozabil îl constituie, spre exemplu: profitul, venitul realizat de
o persoană, salariul, bunurile, anumite acte şi fapte juridice.

22
Art. 138 alin.3 din Constituţia României 2003
23
Art. 35, O.U.G. nr. 45/2003 privind finanţelor publice locale
24
Clipici Emilia, „Buget şi trezorerie publică”, Editura Sitech, Craiova, 2011, p. 64

17
Sursa (izvorul) plăţii impozitului îl constituie mijloacele din care se plăteşte de fapt
impozitul: profitul, salariile, venitul, încasările din vânzarea mărfurilor, din prestarea
serviciilor, etc.
În unele cazuri, obiectul impozabil şi sursa impozitului se confundă, coincid; alteori însă,
acestea sunt două fenomene separate. Astfel, în cazul impozitului pe profit, pe salarii, pe
venitul populaţiei din surse agricole, etc... obiectul şi sursa de plată a impozitului coincid,
plata impozitului determinând diminuarea corespunzătoare a venitului. Există însă cazuri în
care, între obiectul impozabil şi sursa de plată a impozitului trebuie făcută o netă distincţie:
astfel, de exemplu, la impozitul pe clădiri, obiectul impozabil îl constituie clădirile (valoarea
acestora), procesul economic de utilizare a clădirilor, iar izvorul sau sursa de plată a
impozitului pe clădiri îl constituie alte venituri realizate de proprietarii clădirilor.

1.2.3. Perceperea impozitelor

1.2.3.1. Determinarea materiei impozabile

Determinarea materiei impozabile constituie o operaţiune complexă ca urmare a


diversităţii economice, a naturii şi destinaţiei venitului.
Elementele economice care stau la baza fiecărui impozit formează baza impozabilă brută.
Acestea sunt legate de evoluţia vieţii economice.
Stabilirea cotei impozitelor depinde de orientările politicii fiscale, implicând luarea în
considerare a ponderii prelevărilor fiscale în raport cu produsul intern brut, la care se adugă
repartiţia impozitelor între cetăţeni în funcţie de destinaţii economice, sociale şi psihologice.
În funcţie de caracteristicile lor de bază, cotele pot fi grupate din mai multe puncte de
vedere25:
• În raport cu momentul calculării prelevării fiscale se disting:
- cote determinate ulterior,după calculul cuantumului monetar al prelevărilor fiscale.
Cota se calculează ca raport între suma totală a prelevării fiscale stabilită în avans şi
caracteristicile bazelor de impozitare.
- cote stabilite anterior calculării cuantumului monetar al prelevărilor fiscale. Acestea
sunt utilizate în cadrul procedeului cotităţii, fiind stabilite şi modificate prin lege.
• În funcţie de modul de exprimare se disting:
- cote specifice exprimate în unităţi monetare pe unitatea de bază impozabilă, exprimată
în unităţi fizice (metru liniar, metru pătrat, metru cub, tone, etc.). Sfera actuală a
acestora este extrem de redusă fiind limitată la câteva
impozite indirecte.
- cote ad-valorem exprimate procentual şi aplicate asupra unei baze impozabile
exprimate valoric. Denumite adesea şi cote procentuale sunt utilizate în cadrul
procedeului cotităţii.
• În raport cu caracteristicile cotei faţă de evoluţia bazei impozabile se disting:
- cote proporţionale.
Cota rămâne neschimbată indiferent de venitul realizat, utilizat, economisit, investit
(acumulat) de contribuabil.
- cote progresive sunt cotele care cresc pe măsura creşterii bazei impozabile în diverse
ritmuri.
• În funcţie de ritmul creşterii cotei în raport cu creşterea valorii bazei impozabile se
disting:
- cote progresive simple care se măresc pe măsura creşterii bazei impozabile, în limitele
stabilite prin lege, într-un ritm constant pe nivele de venituri.

25
Pîrvu Daniela, „Finanţe publice”, Editura Sitech, Craiova, 2010, p. 45

18
- cote progresive compuse sau pe tranşe sunt stabilite pe tranşe de venituri şi
cresc într-un ritm variabil.
Pentru fiecare tranşă de venit impozabil există o cotă de impozit care se aplică asupra
veniturilor din tranşa respectivă, iar cota este cu atât mai ridicată cu cât venitul este mai mare.
Cuantumul prelevării fiscale se determină prin însumarea cuantumurilor parţiale calculate
pe fiecare tranşă de venit.
Întrucât cotele progresive simple dezavantajează contribuabilul, a căror venituri se
situează imediat deasupra limitei până la care acţionează o anumită cotă, poate să apară
respingerea impozitului şi dorinţa de a proceda la fraudă fiscală, în practică cele mai utilizate
cote sunt cele pe tranşe, întrucât progresivitatea pe tranşe elimină dezavantajul progresivităţii
simple.
Cotele regresive sunt cele care scad pe măsura creşterii bazei impozabile. Cotele degresive
sunt cotele care cresc în diferite ritmuri până la o anumită valoare a bazei impozabile, iar în
momentul în care nivelul prestabilit este atins scad constant în raport cu venitul total. Deci
până la nivelul fixat există progresivitate, iar după acesta proporţionalitate de tip regresiv.
Prelevarea finală rezultă prin însumarea cuantumurilor parţiale.
Alegerea cotelor de impunere depinde de decizia politică a guvernelor, constituind una din
posibilităţile prin care se poate acţiona asupra fluxurilor din economie şi asigura reglarea
sistemului fiscal.
Decizia de a alege un anumit tip de cotă, este influenţată de relaţiile existente între
metodele de determinare şi evaluare a materiei impozabile (care intră în componenţa bazelor
de impozitare) şi caracteristicile cotelor, deci de relaţiile de compatibilitate sau
incompatibilitate existente între elementele economice şi cele tehnice prin care se realizează
prelevarea fiscală.
Evaluarea materiei impozabile are la bază, în principal, trei grupe de metode: metode
declarative, metode prezumtive şi metode administrative.
În cadrul metodelor declarative se disting: metoda care are la bază declaraţia
contribuabilului (declaraţia controla) şi declaraţia terţului. Declaraţia contribuabilului este
procedeul cel mai simplu de cunoaştere (evaluare) a materiei impozabile şi constă în
furnizarea de către contribuabil, cu promptitudine şi pe proprie răspundere, a elementelor
privind situaţia sa fiscală.
Metoda declarativă, prin faptul că asociază pe contribuabil cu administraţia pentru
determinarea bazei impozabile, implică din partea administraţiei fiscale recunoaşterea unei
prezumţii cu exactitate şi de sinceritate din partea contribuabilului în completarea declaraţiei
de impunere.
Declaraţia terţului constă în declararea de către persoana care cunoaşte mărimea materiei
impozabile a datelor necesare pentru evaluarea acesteia de către organele fiscale (salarii,
chirii, drepturi de autori, etc.). Acest procedeu prezintă avantajul pentru administraţie că astfel
obţine informaţii foarte exacte, deoarece terţul nu are nici un interes să diminueze sau să
subevalueze materia impozabilă.
Explicaţia constă în faptul că el se expune sancţiunilor în cazul unor date inexacte, iar, pe
de altă parte salariile plătite de antreprenor, arenzile plătite de fermier (arendaş), drepturile de
autor plătite de editor sunt în acelaşi timp cheltuielile care se deduc din profitul acestora.
Metodele prezumtive se caracterizează prin aproximaţie. Din cadrul acestor metode fac
parte tehnica bazată pe indicii (semne exterioare, aparente ) şi tehnica forfetar ă.
Metodele indiciare au la bază indiciile şi se aplică în cazul impozitelor reale (funciar, pe
clădiri ) şi dau o imagine aproximativă asupra valorii obiectului supus impozitării, fără să se
ţină seama de persoana care deţine obiectul respectiv. Această evaluare prezintă avantajul că
este simplă şi puţin costisitoare, dar are dezavantajul că nu asigură o impunere echitabilă.
Tehnicile forfetare urmăresc să distribuie o anumită valoare obiectului impozabil de către
administraţia fiscală de comun acord cu contribuabilul, stabilind în acest fel mărimea masei
impozabile. Şi în acest caz, evaluare se face cu aproximaţie.

19
Metodele de evaluare administrativă constau în stabilirea de către administraţia fiscală a
valorii materiei impozabile. Ele sunt consecinţa prerogativelor atribuite de legea
administraţiei, procedurile din oficiu la care aceasta recurge constituind mijlocul excepţional
de-a învinge rezistenţa sau tăcerea contribuabilului, de-a împiedica reaua-voinţă a acestuia în
cazul apelării la instrumente de ascundere a obligaţiilor fiscale.
Aceste tehnici se disting prin caracterul lor unilateral, absenţa contribuabilului şi existenţa
de privilegii mari pentru fisc.
În legislaţia noastră este prevăzut dreptul organelor fiscale de a determina obligaţiile
fiscale prin estimare, atunci când contribuabilul nu face el însuşi acest lucru sau încearcă să
ascundă în parte sau în totalitate materia impozabilă.

1.2.3.2. Modalităţi de încasare a impozitelor

O dată stabilită mărimea impozitului, organele fiscale trebuie să aducă la cunoştinţa


contribuabililor cuantumul impozitului datorat statului şi termenele de plată a acestuia. După
aceasta se trece la perceperea (încasarea) impozitelor.
De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de percepere a impozitelor26:
- strângerea impozitelor datorate statului de către unul din contribuabili fiecărei
localităţi;
- încasarea impozitelor prin intermediul unor concesionari (arendaşi);
- perceperea impozitelor de către aparatul specializat (fiscal) al statului;
Încasare impozitelor printr-un aparat fiscal propriu s-a generalizat în perioada
capitalismului ascendent şi se utilizează în prezent, în condiţiile existenţei unui asemenea
aparat, perceperea impozitelor se realizează astfel:
- direct de către organele fiscale de la plătitori;
- prin stopaj la sursă;
- prin aplicarea de timbre fiscale;
Încasarea impozitelor de către organele fiscale direct de la plătitori cunoaşte două variante
de realizare:
- când plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita
impozitul datorat statului;
- când organul fiscal are obligaţia de-a se deplasa la domiciliul plătitorilor pentru a le
solicita să achite impozitul;
Stopajul la sursă constă în aceea că impozitul se reţine şi se varsă la stat de către o terţă
persoană. Spre exemplu: întreprinderile şi instituţiile sunt obligate să reţină impozitul pe
salariu datorat statului de personalul acestora şi să-1 verse la bugetul statului; editurile şi
diferitele publicaţii adesea sunt obligate să reţină din drepturile de autor impozitul pe venit
pentru a vărsa statului; la fel procedează băncile şi alte instituţii financiare la plata dobânzilor
cuvenite deţinătorilor de hârtii de valoare sau titularilor depozitelor de bani în cont.
Perceperea prin aplicarea de timbre fiscale mobile se practică în cazul taxelor datorate
statului pentru acţiunile de justiţie şi de asemenea, pentru taxele privind actele, certificatele şi
diferitele documente elaborate de notariate publice şi de organe ale administraţiei de stat.

26
Lazar.D., Inceu, A. Moldovan B. – Finanțe și bugete publice, Editura Accent, 2009, p. 61

20
CAPITOLUL II
IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE – ELEMENTE CONCEPTUALE

Impozitele şi taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi sunt reglementate prin Legea 571/2003, cu modificările şi
completările ulterioare.
Informaţiile referitoare la impozitele şi taxele locale sunt de interes public, autorităţile
administraţiei publice locale având obligaţia să asigure accesul liber şi neîngrădit la acestea.
Impozitele şi taxele locale sunt după cum urmează27:
a. Impozitul pe clădiri;
b. Impozitul pe teren;
c. Taxa asupra mijloacelor de transport;
d. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
e. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
f. Impozitul pe spectacole;
g. Taxa hotelieră;
h. Taxe speciale;
i. Alte taxe locale.

2.1. Impozitul pe clădiri

Prin clădiri se înţelege orice construcţie înălţată la suprafaţa pământului şi care serveşte la
adăpostirea de oameni, activităţi, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalaţii
şi de alte asemenea.
Pentru stabilirea impozitului pe clădiri datorat de persoanele fizice, la dimensionarea unei
clădiri se are în vedere suprafaţa construită desfăşurată care se determină prin însumarea
suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelelor sale, inclusiv a celor situate la subsol. În calcul nu se
cuprind suprafeţele podurilor, cu excepţia mansardelor, precum şi cele ale treptelor şi
teraselor neacoperite.
În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clãdiri se calculeazã prin aplicarea unei cote de
impozitare asupra valorii de inventar a clãdirii.
Cota de impozit se stabileşte prin hotãrâre a consiliului local şi poate fi cuprinsã între
0,25% şi 1,50% inclusiv. La nivelul municipiului Bucureşti, aceastã atribuţie revine
Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
În cazul clãdirii la care au fost executate lucrãri de reconstruire, consolidare, modernizare,
modificare sau extindere, de cãtre locatar, din punct de vedere fiscal, acesta are obligaţia sã
comunice locatorului valoarea lucrãrilor executate pentru depunerea unei noi declaraţii
fiscale, în termen de 30 de zile de la data terminãrii lucrãrilor respective.
Cota impozitului pe clãdiri se aplicã la valoarea de inventar a clãdirii înregistratã în
contabilitatea persoanelor jurid ice, pânã la sfârşitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare.
Fac excepţie clãdirile care au fost amortizate potrivit legii.
În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de
impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii.
Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulţirea suprafeţei
construite desfăşurate a acesteia, exprimate în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă
corespunzătoare, exprimată în lei/mp:

I=0.1% VI
27
Pîrvu Daniela, „Finanţe publice”, Editura Sitech, Craiova, 2010, p. 42

21
ViI = S x Vi x c

Unde:
Vi= valoarea impozabilă exprimată în lei/m2 din tabelul de la art 251 alin 3 Cod Fiscal 2013,
pag. 365, anexa la l
S = suprafaţa exprimată în lei
C = coeficient de corecţie în funcâie de rangul localităţii şi zona în cadrul localităţii din anexa
nr... Cod Fiscal 2013, pag. 380

Se impun,de asemenea, clădirile aflate în exploatare, chiar dacă au fost amortizate


integral,în acest caz, impozitul se calculează pe baza valorii cu care au fost înscrise în
evidenţă.
Clădirile noi, care au fost dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, se impun
cu începerea de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite. In
asemenea cazuri, impozitul se calculează pe numele noului contribuabil, proporţional cu
perioada rămasă până la sfârşitul anului.
Impozitul/taxa pe clãdiri se plãteşte anual, în douã rate egale, pânã la datele de 31
martie şi 30 septembrie inclusiv.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clãdiri, datorat pentru întregul an de cãtre
contribuabili, pânã la data de 31 martie a anului respectiv, se acordã o bonificaţie de pânã la
10%, stabilitã prin hotãrâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, aceastã
atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Impozitul anual pe clãdiri, datorat aceluiaşi buget local de cãtre contribuabili, persoane
fizice sau juridice, de pânã la 50 lei inclusiv, se plãteşte integral pânã la primul termen de
platã. În cazul în care contribuabilul deţine în proprietate mai multe clãdiri amplasate pe raza
aceleiaşi unitãţi administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referã la impozitul pe clãdiri
cumulat.
În conformitate cu Legea 571/2003, pentru contribuabilii care deţin mai multe clădiri
cu destinaţia de locuinţă, altele decât cele închiriate, impozitul pe clădiri se majorează, după
cum urmează28:
- Cu 65% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;
- Cu 150% pentru cea de-a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
- Cu 300% pentru cea de-a treia clădire si urmatoarele în afara celei de la adresa de
domiciliu;
Ordinea numerică a proprietăţilor se determină în aport cu anul dobândirii clădirii,
indiferent sub ce formă, rezultat din documentele care atestă calitatea de proprietar.29
Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie specială la compartimentele de
specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază teritorială îşi au
domiciliul, precum şi la cele în a căror rază teritorială sunt situate clădirile respective.
Modelul declaraţiei speciale se aprobă prin normele metodologice referitoare la impozitele şi
taxele locale.
Conform prezentei Legi pe 2003 de la plata impozitului se acordă unele înlesniri. Astfel,
sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri instituţiile publice, cu excepţia celor folosite în
alte scopuri; clădirile care sunt considerate monumente istorice, de arhitectură, arheologice,
muzeele şi casele memoriale, excepţie făcând spaţiile acestora folosite în alte scopuri;
clădirile care prin destinaţie constituie lăcaşuri de cult, aparţinând cultelor recunoscute de
lege, construcţiile şi amenajările funerare în cimitire, construcţiile speciale cum ar fi: sonde de
ţiţei, gaze, sare, platforme de foraj marin, centrale hidroelectrice, canalizaţii şi reţele de
telecomunicaţii subterane şi aeriene, căi de rulare, puţuri de mină, coşuri de fum, turnuri de
28
Pîrvu Daniela, Clipici Emilia, „Bugetul şi teoria finanţelor publice”, Editura Sitech, Craiova, 2008, p. 65
29
Art. 252, Codul Fiscal aprobat prin Legea 571/2012

22
răcire, baraje şi construcţii accesorii, diguri, etc. De asemenea, sunt scutite de impozit
clădirile invalizilor şi veteranilor de război.
Clădirile sau părţile de clădiri demolate, distruse şi cele transmise în administrarea sau
proprietatea altor contribuabili, în cursul anului, se scad de la impunere, cu începere de la data
de întâi a lunii următoare celei în care s-au produs aceste schimbări.
Neplata la timp a impozitului se sancţionează pentru început cu o majorare de 0,25%
pentru fiecare zi de întârziere, care se aplică asupra sumei întârziate de plată. Dacă impozitul
nu a fost calculat şi plătit sau a fost subevaluat, el se poate recalcula retroactiv pe doi ani faţă
de data constatării.
Contribuabilii nemulţumiţi de aşezarea şi încasarea impozitului pot face contestaţie, în
termen de 30 de zile de la data primirii înştiinţării de plată, la Direcţia generală a finanţelor
publice şi a controlului financiar de stat judeţeană sau a municipiului Bucureşti, după caz,
care este obligată să o rezolve în termen de 30 de zile de la înregistrare. În vederea
soluţionării contestaţiilor se cere avizul consiliului local.
Contribuabilii nemulţumiţi de soluţia primită pot face plângere, în termen de 30 de zile, de
la primirea deciziei, la Ministerul Finanţelor, care o soluţionează în decurs de 40 de zile.
Soluţia dată de Ministerul Finanţelor poate fi atacată cu plângere în termen de 15 zile de la
comunicare la judecătoria teritorială, ca instanţă ultimă. Înaintarea contestaţiei şi a plângerii
nu suspendă urmărirea şi încasarea impozitului.
Plăţile făcute între timp în plus se compensează sau se restituie.
Contestaţiile se timbrează cu 2% din suma contestată, iar plângerile cu 1%. Când
contestaţiile şi plângerile se admit, taxa de timbru plătită se restituie.
Se constituie contravenţii următoarele fapte30:
- Depunerea peste termen a declaraţiei de impunere;
- Nedepunerea declaraţiei de impunere;
- Sustragerea de la impunere a unor clădiri supuse impozitării;
- Contravenţiile se constată, iar amenzile se aplică de către organele fiscale teritoriale.
- Încălcarea prevederilor legale atrage răspunderea disciplinară, contravenţională,
materială, civilă sau penală, după caz.
Valori impozabile pe m2 de suprafaţă construită desfăşurată la clădiri şi alte construcţii
aparţinând persoanelor fizice.
Valoarea impozabilă se reduce în raport cu perioada în care a fost realizată construcţia31:
-cu 20% , pentru cladirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a
anului fiscal de referinta ;
-cu 10 % pentru cladirea care are o vechime cuprinsa intre 30 de ani si 50 de ani inclusiv , la
data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinta .32

2.2. Impozitul pe teren

Contribuabilii care deţin în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta
un impozit anual conform dispoziţiilor legii.
Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-
teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, impozitul
pe teren reprezintă sarcina fiscală a concesionărilor, locatarilor, titularilor dreptului de
administrare sau de folosinţă. În cazul terenului care este deţinut în comun de două sau mai
multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea de teren aflată în
proprietatea sa. Impozitul pe teren se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ –

30

31
Codul Fiscal al României - http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_fiscal_norme_2012.htm
32
Art.251, alineatul 7, O.G. nr.92 /2003 privind Codul Fiscal

23
teritoriale în raza căreia este situat terenul, calculându-se în conformitate cu Legea 571/2003
privind impozitele şi taxele locale, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform legii 571/2003, impozitul pe teren nu se datorează pentru:
a) veteranii de război;
b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului Lege nr. 118/1990 privind
acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu
începere de la data de 06 martie 1945 precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în
prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în alte legi;
Impozitul pe teren se stabileşte anual, în sumă fixă luând în calcul numărul de metri
pătraţi de teren, rangul localităţii în care este amplasat terenul şi zona sau categoria de
folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de
folosinţă terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei
terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel
(actualizare conform HG 956/2009):

Zona în cadrul Nivelurile impozitului/taxei, pe ranguri de localităţi


localităţii
- lei/ha -
0 I II III IV V
A 8.921 7.408 6.508 5.640 766 613
B 7.408 5.600 4.540 3.832 613 460
C 5.600 3.832 2.874 1.821 460 306
D 3.832 1.821 1.519 1.060 300 153

În cazul unui teren amplasat în intravilan, impozitul pe teren se stabileşte prin


înmulţirea numărului de metri pătraţi ai terenului cu suma corespunzătoare prevăzută în
tabelul următor:

Tabelul nr 2.1.
Zona în cadrul

Nivelurile stabilite în anul 2011 pentru anul 2012


localităţii

Nivelurile impozitului, pe ranguri de localităţi

0 I II III IV V
A 8.921 7.408 6.508 5.640 766 613
B 7.408 5.600 4.540 3.832 613 460
C 5.600 3.832 2.874 1.821 460 306
D 3.832 1.821 1.519 1.060 300 153
Sursa: Codul Fiscal al României http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2013 .
htm#doi

Contribuabili persoane fizice care deţin în proprietate terenuri neocupate de clădiri şi


de alte construcţii, situate în categoriile de localităţi I şi II zonele A,B şi C datorează impozit
pe teren. Pentru terenurile neocupate de clădiri şi de alte construcţii situate în categoria de
localităţi I şi II zona D precum şi în categoria III-V în suprafaţă de până la 1000m2 inclusiv
se datorează impozit pe teren iar pentru suprafaţa care depăşeşte 1000m2 se datorează impozit
pe venit agricol, conform prevederilor legale.
Încadrarea terenurilor pe zone, în cadrul localităţilor, se face de către consiliile locale,
în funcţie de poziţia terenurilor faţă de centrul localităţilor, de caracterul zonei respective

24
(zonă de locuit sau industrială), apropierea sau depărtarea de căile de comunicaţie, precum şi
de alte elemente specifice fiecărei localităţi.
Contribuabilii care dobândesc dreptul de proprietate pentru unele terenuri proprietate
de stat, avute anterior în administrare sau folosinţă, datorează impozitul pe terenuri începând
cu data de întâi a lunii următoare, celei în care a survenit această modificare.
Contribuabilii sunt obligaţi să depună la organul fiscal, la începutul anului declaraţia
de impunere. Impozitul pe teren este anual, în 2 rate egale, până la data de 31 martie si 30
septembrie inclusiv. Contestaţiile , plângerile şi sancţiunile sunt identice cu cele de la
impozitul pe clădiri.
Impozitul pe teren se stabileşte anual, în sumă fixă pe metru pătrat, în mod diferenţiat,
în intravilanul localităţilor, pe ranguri de localităţii şi zone, iar în extravilanul localităţilor, pe
ranguri de localităţi şi categorii de folosinţă a terenurilor, pe zone.
În cazul în care terenurile situate în intravilanul localităţilor sunt înregistrate în
registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, acestea se
vor supune impozitului pe teren corespunzând terenurilor situate în extravilan.
Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către
persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până
la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.33
Orice persoană care dobândeşte teren are obligaţia de a depune o declaraţie privind
achiziţia terenului la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale
în termen de 30 zile, inclusiv, care urmează după data achiziţiei.
Orice persoană care modifică folosinţa terenului are obligaţia de a depune o declaraţie
privind modificarea folosinţei acestuia în termen de 30 zile, care urmează după data
modificării folosinţei.
Impozitul pe teren datorat este plătit în afară de persoanele fizice şi de persoanele
juridice, asociaţiile familiale, asociaţiile agricole, unităţile economice ale unor persoane
juridice, precum şi cele ale organizaţiilor politice şi obşteşti, sucursale autorizate să
funcţioneze pe teritoriul României, aparţinând persoanelor fizice şi juridice străine, care deţin
în proprietate suprafeţe de teren situate în municipii, oraşe, comune.
Impozitul pe teren se stabileşte anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren, diferenţiat
pe categorii de localităţi, iar în cadrul acestora pe zone. Impozitul este anual şi se plăteşte in
doua rate egale , respectiv 31 martie si 30 septembrie inclusiv.
Contribuabilii, persoane juridice, care deţin în proprietate terenuri, altele decât cele
necesare desfăşurării activităţii, pentru care sunt autorizaţi potrivit legii, datorează pentru
acestea impozit pe teren.
Impozitul pe teren de la persoane juridice are o pondere redusă în cadrul comparativ
cu celelalte impozite calculate.
Impozitul pe teren de la persoane juridice realizat înregistrează o pondere în total
venit, în venituri proprii şi venituri curente sub 1%.

2.3. Impozitul pe spectacole

În majoritatea ţărilor, veniturile realizate din activităţi culturale, artistice şi sportive se


află sub incidenţa fiscalităţii.
Impozitul pe spectacole este datorat bugetului local de către persoanele juridice şi
fizice autorizate să organizeze, cu plată, manifestări culturale, artistice şi sportive. Impozitul
se datorează pentru încasările obţinute din aceste manifestări, indiferent de modul de încasare
a sumelor (prin vânzare de bilete, abonamente sau virament ) şi de locul unde sunt organizate
manifestările respective.

33
Popescu L., Iancu D., Drăghici A., Olah L.: Finanţe publice fiscalitate drept financiar şi fiscal, Editura Sitech
Craiova 2004, pag 148

25
Plătesc impozit pe spectacole persoanele juridice şi fizice autorizate, care organizează
permanent sau întâmplător spectacole cu plată. Astfel, sunt plătitoare ale acestui impozit
instituţiile publice artistice de spectacole (teatrele de operă sau balet, de operetă, muzicale, de
estradă, satirico-muzicale, de varietăţi, de păpuşi, filarmonicile, orchestrele simfonice,
fanfarele, ansamblurile de cântece şi dansuri, circurile, etc.).
Plătesc impozit pe spectacole agenţii economici autorizaţi să organizeze manifestări
artistice , sportive, hipice, reprezentaţii cinematografice, etc. Mai plătesc acest impozit
instituţiile, organizaţiile obşteşti, societăţile comerciale, asociaţiile, fundaţiile, cluburile care
organizează in mod ocazional spectacole cu plată, spectacole, spectacole de teatru, operă,
filarmonice, circ, cinematografice, competiţii sportive interne şi internaţionale, videoteci,
discoteci, indiferent dacă activitatea este permanentă sau întâmplătoare.
Plătitori ai impozitului pe spectacole sunt şi agenţii de impresariat artistic şi sportiv
(persoane fizice şi juridice, precum şi alţi plătitori nenominalizaţi).34
Obiectul impozitului îl constituie sumele băneşti încasate din vânzarea biletelor şi
abonamentelor la spectacole, manifestări culturale şi celelalte acţiuni impozabile. În aceste
încasări brute sunt incluse şi încasările care provin din pariurile la cursele de cai. Din totalul
încasărilor brute se deduce valoarea timbrului literar, cinematografic, teatral, muzical,
folcloric şi artelor plastice.
Timbrele reprezintă o anumită cotă din preţul de vânzare al unui bilet vândut la
spectacolele în ţară şi se adaugă la preţul respectiv.
Timbrele care se aplică pe biletele de intrare la spectacole sunt35:
- timbru cinematografic în valoare de 2% din preţul unui bilet;
- timbru teatral reprezentând 5%din preţul unui bilet;
- timbrul muzical şi timbrul folcloric în valoare de 5% din preţul unui bilet şi de 2%din
preţul fiecărui disc, tipăritură, casetă video şi audio înregistrată.
Biletele de intrare la spectacole sunt imprimate de valoare cu regim special,
confecţionarea şi înregistrarea lor căzând în sarcina unităţii autorizate să organizeze
manifestări culturale şi sportive.
Impozitul este inclus în preţul biletelor de intrare la spectacole şi este suportat de
persoanele fizice care cumpără biletele.
Calcularea impozitului se efectuează prin aplicarea următoarelor cote proporţionale asupra
bazei impozabile (valoarea încasărilor rezultate din vânzarea biletelor de intrare şi
abonamentelor):
Impozitul pe spectacole se virează la bugetele judeţelor şi al municipiului Bucureşti,
consiliile locale pot majora acest impozit până la 40%. Virarea impozitului datorat la bugetele
locale se efectuează chenzinal, în termen de trei zile de la expirarea chenzinei pentru
spectacolele organizate la sediu.
Pentru spectacolele organizate în deplasare, în turneu sau ocazionale plata impozitului se
face în ziua următoare celei în care a avut loc spectacolul. Dacă ziua este nelucrătoare,
impozitul se plăteşte în ziua lucrătoare imediat următoare.
Pentru încasările din spectacole organizate la sediu, plata impozitului se face prin
virament în contul bugetului local, în baza dispoziţiei de plată, iar pentru cele organizate în
deplasare sau în turneu în afara judeţului sau a municipiului Bucureşti , în numerar, la
organele, financiare pe teritoriul cărora au avut loc spectacole, pe baza de chitanţă, care este
documentul justificativ pentru plata impozitului.
Obligaţia şi răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la timp a impozitului revin
organizatorilor de spectacole. Plătitorii de impozite au obligaţia să înregistreze biletele de
intrare la organele financiare pe raza cărora au loc spectacolele, să afişeze tarifele de intrare la
casele de vânzare a biletelor şi la locul de desfăşurare a spectacolelor şi să ţină evidenţa
contabilă a încasărilor.
34
Art.283 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
35
Codul Fiscal al României - http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_fiscal_norme_2012.htm

26
Sumele încasate de la spectacolele organizate în scopuri umanitare sunt scutite de impozit.
Ministerul Finanţelor poate aproba reduceri şi scutiri de plată, majorări de întârziere. Neplata
la termen a impozitului se sancţionează cu o majorare de 0,1% pentru fiecare zi de
întârziere.36
Organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor controlează periodic calcularea corectă şi
plata la timp a impozitului şi dispun de regularizarea diferenţelor constante, precum şi
aplicarea de amenzi contravenţionale. Plătitorii impozitului pot înainta contestaţii potrivit
procedurii generale.
Contribuabilii care organizează manifestări artistice, competiţii sportive, activităţi artistice
şi distractive de videotecă şi discotecă, denumite în continuare spectacole, datorează impozit
pe spectacole, calculat în cote procentuale asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare
şi a abonamentelor sau în sumă fixă pe metru pătrat, în funcţie de suprafaţa incintei unde se
desfăşoară spectacolul, mai puţin valoarea timbrelor instituite, potrivit legii.
Pentru manifestările artistice şi competiţiile sportive, impozitul pe spectacole se stabileşte
asupra încasărilor din vânzarea abonamentelor şi a biletelor de intrare, prin aplicarea
următoarelor cote37:
- 2% pentru manifestările artistice şi de teatru, de operă, de operetă, de filarmonică,
cinematografice, muzicale, de circ, precum şi pentru competiţiile sportive interne şi
internaţionale;
- 5% pentru manifestările artistice de genul : festivaluri, concursuri, cenacluri, serate,
recitaluri, sau alte asemenea manifestări artistice ori distractive care au caracter
ocazional.
Pentru manifestările artistice şi distractive de videotecă şi discotecă, impozitul pe
spectacole se stabileşte în funcţie de suprafaţa incintei în care se desfăşoară spectacolul după
cum urmează:
- în cazul videotecilor, de la 2 lei/m2/zi
- în cazul discotecilor, de 3 lei/m2/zi
Cuantumul taxei prevăzute în sumă fixă se stabileşte de către consiliile locale în a căror
rază teritorială se realizează activităţile artistice şi distractive, în limitele prevăzute mai sus.
Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vizarea, evidenţa şi
gestionarea după caz, a abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2 000 lei la 10 000 lei.
Pe teritoriul comunei Bogati nu se realizează spectacole care să fie aducătoare de impozit
pe spectacol, bugetul local nu realizează venituri din impozitul pe spectacole.38

2.4. Taxa asupra mijloacelor de transport

Taxa asupra mijloacelor de transport se plăteşte de către persoanele fizice şi juridice


române şi străine care posedă mijloace de transport cu tracţiune mecanică şi mijloace de
transport pe apă.
Taxa asupra mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică se stabileşte în funcţie de
capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 200cm 3 sau fracţiune de capacitate sub
200cm3 (autoturisme, autobuze, autocare, microbuze, autocamioane de orice fel, autotrenuri,
tractoare, motociclete, motorete, scutere, biciclete şi tricicluri cu motor). Pentru remorci,
semiremorci şi rulote taxele se stabilesc în funcţie de tonajul transportat şi reprezintă 50% din
taxa mijlocului de transport care tractează.

36
Hoanţă N., Economie şi finanţe publice, Editura Polirom, Iaşi 2000, pag. 26
37
Codul Fiscal al României - http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_fiscal_norme_2012.htm
38
Popescu L., Iancu D., Drăghici A., Olah L.: Finanţe publice fiscalitate drept financiar şi fiscal, Editura Sitech
Craiova 2004, pag 449

27
Taxa asupra mijloacelor de transport pe apă se stabileşte anual, în sumă fixă,
diferenţiată pe feluri de mijloace de transport cum sunt39:
- luntre;
- bărci fără motor folosite pentru uz personal şi agrement;
- bărci fără motor folosite în alte scopuri;
- bărci cu motor;
- bacuri şi poduri plutitoare;
- şalupe;
- iahturi;
- remorchere şi şlepuri;
- vapoare.
Taxa asupra mijloacelor de transport se stabileşte de către organele financiare teritoriale
pe raza cărora contribuabili îşi au domiciliul sau sediu, după caz, pe baza declaraţiei de
impunere.
Taxa se plăteşte , în 2 rate egale, până la data de 31 martie si 30 septembrie inclusiv .
Pentru mijloacele de transport dobândite în cursul anului, taxa datorată se repartizează în
sume egale, la termenele de plată rămase până la sfârşitul anului.
Persoanele fizice şi juridice străine care solicită înmatricularea temporară a mijloacelor de
transport sunt obligate să achite integral taxa datorată, la data luării în evidenţă de către
organele fiscale.
Taxa asupra mijloacelor de transport se datorează începând cu data de întâi a lunii în care
au fost dobândite, iar în cazul radierii sau înstrăinării în timpul anului din evidenţele organelor
de poliţie sau ale căpităniei porturilor, după caz, taxa se dă la scădere începând cu data de
întâi a lunii în care s-a ivit una din aceste situaţii.
Autoturismele, motocicletele cu ataş şi triciclurile cu motor care aparţin invalizilor şi sunt
adaptate invalidităţii lor sunt scutite de taxă.
Instituţiile publice, precum şi persoanele juridice care au ca profit de activitate transportul
de călători în comun, din interiorul localităţilor, sunt scutite de plata acestei taxe. De această
scutire beneficiază şi transportul în comun de călători din afara localităţilor până la o anumită
distanţă, dacă se practică tarife stabilite în condiţiile transportului în comun.
Sunt scutite de plata taxei bărcile şi luntrile folosite de localnicii din Delta Dunării şi din
Insula Mare a Brăilei pentru transportul de uz personal.
Resursele băneşti provenite din taxa asupra mijloacelor de transport se vor utiliza în
exclusivitate pentru lucrări de întreţinere, modernizare, reabilitare şi construcţie a drumurilor
de interes local şi judeţean şi constituie venit în proporţie de 55% la bugetul local şi respectiv
de 45% la bugetul judeţean.
Legea 571/2003 specifică: capacitatea cilindrică a motorului şi capacitatea remorcilor se
dovedesc cu cartea de identitate a autovehiculului, respectiv a remorcii, cu factura de
cumpărare sau cu alte documente legale din care să rezulte aceasta. 40
Conform prezentei ordonanţe pentru mijloacele de transport ce fac obiectul contractelor de
leasing taxa se datorează de către proprietar.
Consiliul local al comunei Bogati a stabilit pentru anul 2009 nivelul taxelor asupra
mijloacelor de transport.
Taxe asupra mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică care aparţin contribuabililor se
stabilesc în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 200cm 3 sau fracţiune
de capacitate sub 200cm3, după cum urmează:

2.5. Taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere

39
Pîrvu Daniela, „Finanţe publice”, Editura Sitech, Craiova, 2010, p. 47
40
Art 262, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

28
Taxa pentru folosirea locurilor publice de desfacere este plătită de persoanele fizice şi
juridice care folosesc locurile publice de desfacere din municipii, oraşe şi comune care
datorează o taxă zilnică, diferenţiată în raport cu gradul de dotare a spaţiilor care le sunt puse
la dispoziţie, cu natura produselor desfăcute, cu vârsta şi specia animalelor aduse la vânzare,
cu serviciile prestate populaţiei şi cu suprafaţa ocupată în aceste locuri publice. Locurile
publice de desfacere pot fi ocupate temporar sau permanent.
În cadrul limitelor prevăzute de lege, consiliile locale ale comunelor, oraşelor,
municipiilor, şi sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, stabilesc cuantumul taxelor.â
Taxele pentru folosirea locurilor publice de desfacere se încasează de către organele
administraţiei pieţelor, târgurilor şi oboarele.
Nu se datorează aceste taxe în cazul ocupării trotuarului din faţa locuinţei sau sediului
pentru repararea clădirilor sau aprovizionarea cu combustibil sau alte materiale necesare
gospodăriilor sau societăţilor comerciale pe o perioadă de timp maximum 48 ore.
Consiliile locale pot majora taxele pentru folosirea locurilor publice de desfacere cu
până la 30% în funcţie de asigurarea cu apă curentă pentru spălarea produselor, de asigurarea
iluminatului, de existenţa spaţiilor acoperite, a suprafeţelor asfaltate, precum şi în funcţie de
gradul de amenajare şi dotare a pieţelor.
Taxele încasate se varsă la bugetele locale în ziua lucrătoare imediat următoare
încasării lor.

2.6. Taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul


construcţiilor

Eliberarea de către organele de stat competente a certificatelor, avizelor şi


autorizaţiilor solicitate de contribuabili în domeniul construcţiilor este supusă unor taxe
diferenţiate, în funcţie de valoarea construcţiilor şi a instalaţiilor, de suprafaţa terenurilor şi de
natura serviciilor prestate.
Pentru eliberarea autorizaţiilor de construcţie, reconstrucţie, extindere, reparare,
protejare, restaurare, conservare, precum şi pentru orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor,
efectuate la construcţii reprezentând monumente, ansambluri istorice, arheologice, de
arhitectură, artă, cultură, căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane şi aeriene,
amenajări de spaţii verzi, parcuri, pieţe şi alte lucrări de amenajare a spaţiilor publice, taxa
reprezintă 2% din valoarea acestora.
Taxele pentru autorizarea privind construcţiile de locuinţe se reduc cu 50%. Astfel de
taxe se mai percep pentru autorizarea de foraje şi excavări necesare studiilor geotehnice,
ridicărilor tipografice, de exploatări de carieră, balastiere, sonde de gaze şi petrol, etc.
Se percep taxe pentru autorizarea construcţiilor provizorii de şantier, autorizarea
organizării de tabere de corturi, căsuţe sau rulote, campinguri, chioşcuri, tonete, cabine, a
lucrărilor de racorduri şi branşamente la reţelele publice de apă, canalizare, gaze, agent
termic, energie electrică şi telefonie.
Tot în această categorie intră taxele pentru autorizaţii de funcţionare pentru activităţi
lucrative şi viza lor anuală (meseriaşi, cărăuşi, cazane de fabricat rachiu, liber profesionişti,
prese de ulei, etc.)
În conformitate cu Legea 571/2003 taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi
autorizaţiilor va avea următorul conţinut41:
a. În domeniul construcţiilor taxele se stabilesc în funcţie de valoarea acestora sau a
instalaţiilor, de suprafaţa sau de natura serviciilor prestate, astfel :
b. Pentru eliberarea certificatului de urbanism, în funcţie de suprafaţa pentru care se
solicită în mediul urban

41
Codul Fiscal al României - http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2013.htm#doi

29
Tabelul nr. 2.2.
- Lei-
Suprafaţa Taxa
Până la 150 m2 inclusiv 4,00-5,00
Între 151-250 m2 inclusiv 5,00-6,00
Între 251-500 m2 inclusiv 6,00-8,00
Între 501-750 m2 inclusiv 8,00-10,00
Intre 751-1.000 mp inclusiv 10,00-12,00
Peste 1000 m2 12,00+0,01 lei/m2 pentru ceea ce depăşeşte
suprafaţa de 1000 m2
Sursa: Codul Fiscal al României - http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_fiscal_norme_2012.htm

În mediul rural se percepe 50% din taxa prevăzută în mediul urban. Pentru eliberarea
autorizaţiei de construire taxa este de 1% din valoarea autorizată a lucrărilor, inclusiv a
instalaţiilor aferente acestora. Pentru clădiri cu destinaţie de locuinţă şi anexe gospodăreşti
taxele se reduc cu 50%.
Taxele de autorizare nu se datorează, în cazul eliberării de autorizaţii pentru lăcaşuri
de cult, inclusiv pentru construcţiile anexe ale acestora; pentru lucrările de dezvoltare, de
modernizare sau de reabilitare a infrastructurilor din transporturi care aparţin domeniului
public al statului; pentru lucrări de interes public judeţean sau local şi pentru construcţiile ai
căror beneficiari sunt instituţiile publice.
Pentru eliberarea autorizaţiei de foraje şi excavări, necesare studiilor geotehnice,
ridicărilor tipografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze şi petrol,
precum şi altor exploatări, taxa datorată pentru fiecare m2 este cuprinsă între 0 pana la 7 lei.
Pentru eliberarea autorizaţiei pentru construcţiile de şantier necesare execuţiei
lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea, taxa este de 3% din valoarea
autorizată a construcţiilor.
Pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru organizarea de tabere de corturi,
căsuţe sau rulote, campinguri, taxa datorată este de 2% din valoarea autorizată a lucrării sau a
construcţiei.
Pentru eliberarea autorizaţiei de construire pentru chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de
expunere situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi pentru amplasarea corpurilor şi a
panourilor de afişaj a firmelor şi reclamelor, taxa datorată este de 50,00 lei pentru fiecare m2.
Pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare, parţială sau totală, a construcţiilor şi a
amenajărilor, taxa datorată este de 0,1% din valoarea impozabilă a acestora. In cazul
desfiinţării parţiale, cuantumul taxei se calculează proporţional cu suprafaţa construită a
clădirii supuse demolării.
Pentru prelungirea certificatului de urbanism, precum şi a autorizaţiilor de construire,
taxa este de 30% din valoarea taxei iniţiale.
Pentru eliberarea autorizaţiilor privind lucrările de racorduri şi branşamente la reţelele
publice de apă, canalizare, termice, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu, taxa
datorată este de 70,00 lei.
Pentru eliberarea avizului comisiei de urbanism şi amenajarea teritoriului, de către
primari ori de structurile de specialitate în cazul consiliilor judeţene, taxa datorată este de
100,00 lei.
Pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă taxa datorată este de
61,00 lei.
Pentru eliberarea altor autorizaţii decât cele prevăzute mai sus, precum şi pentru viza
anuală sau trimestrială a acestora se datorează următoarele taxe:

30
pentru eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru activităţile lucrative şi viza anuală a
acestora:

Tabelul nr. 2.3.


- lei -
Activităţi lucrative Taxa
Pentru meseriaşi şi cărăuşi 75,00
Pentru cazane de fabricat rachiu 100,00
Pentru liber profesionişti 100,00
Pentru mori, prese de ulei şi dărace 100,00
Pentru alte activităţi neprevăzute mai sus 100,00
Sursa: Codul Fiscal al României - http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_fiscal_norme_2012.htm

Pentru eliberarea autorizaţiilor sanitare de funcţionare taxa este de 100,00 lei; Pentru
eliberarea de 42:
- copii heliografice de pe planuri cadastrale sau de pe alte asemenea planuri, deţinute
de consiliile locale, pentru fiecare m2 pe plan:
- la scară 1:500……………..10,00 lei
- la scară 1:1000……………15,00 lei
- la scară 1:2000……………20,00 lei
- autorizaţii şi vize anuale ce dau dreptul de a executa proiecte – 28,00 lei.
Pentru eliberarea certificatului de producător şi viza trimestrială a acestuia – 65,00 lei.
Consiliul local al comunei Bogati, a hotărât , nivelul taxei pentru eliberarea certificatelor,
avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor pentru anul 2012.
Taxa pentru autorizaţia de construire – pentru lucrări ce se vor autoriza conform legii –
reprezintă 1% din valoarea autorizată a lucrării, inclusiv a instalaţiilor aferente. Pentru
construcţiile cu destinaţie de locuit taxele se reduc cu 50%.
Taxele de autorizare nu se mai datorează în cazul eliberării de autorizaţii pentru
lăcaşuri de cult, inclusiv pentru construcţiile anexe ale acestora, precum şi pentru construcţiile
ai căror beneficiari sunt instituţiile publice.
Taxa pentru autorizaţia de foraje şi excavări necesare studiilor geotehnice, ridicărilor
topografice, exploatărilor de cariere, balastierelor, sondelor de gaze şi altor exploatări este de
50,00 lei/m2.
Taxa pentru autorizare construcţiilor pentru lucrări cu caracter provizoriu : chioşcuri,
tonete, cabine, spaţii de expunere situate pe căile şi în spaţiile publice, precum şi pentru
amplasarea corpurilor şi panourilor de afişaje, a firmelor şi reclamelor, pentru fiecare m 2 este
de 37,00 lei.
Taxa pentru autorizarea de lucrări de racorduri şi branşamente la reţelele publice de
apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică şi telefoane este de 70,00 lei pentru fiecare
instalaţie. Avizul comisiei de urbanism şi amenajare a teritoriului este de 30,00 lei.
Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor de orice fel, cu excepţia celor din domeniul
construcţiilor, precum şi viza anuală a acestora:
Autorizaţii de funcţiune pentru activităţi lucrative, silvice, anuale a acestora:
pentru meseriaşi şi cărăuşi……………………………..........75,00 lei
pentru cazane de fabricat rachiu………………........……...100,00 lei
pentru liber profesionişti……………………………..........100,00 lei
pentru mori, prese de ulei şi darace…………………...........95,00 lei
autorizaţii sanitare de funcţionare eliberate contribuabililor..93,00 lei

42
Codul Fiscal al României - http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_fiscal_norme_2012.htm

31
2.7. Taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afişaj şi reclamă

Persoanele fizice şi juridice care folosesc mijloacele de publicitate prin afişaj şi


reclamă datorează o taxă stabilită în sumă fixă diferenţiată sau într-o cotă proporţională.
Contribuabilii care fac reclamă şi publicitate sub diverse forme , în baza unui contract
încheiat în acest scop au obligaţia să plătească la bugetele locale o taxă de 10% din valoarea
contractului.
Reclama şi publicitatea prin orice mijloace la ţigări, alte produse din tutun şi băuturi
alcoolice suportă o taxă majorată cu 500%.
Taxa pentru reclamă şi publicitate se varsă la bugetul consiliului local în raza căruia se
realizează activităţile respective, până la data de 10 a lunii următoare celei în care taxa a
devenit exigibilă.
Confecţionare afişelor şi a biletelor de publicitate sau reclamă de către persoanele
fizice şi juridice se poate efectua numai după ce se face dovada achitării taxei pentru întregul
tiraj. În cuprinsul tipăriturii efectuate se face menţiunea cu privire la tirajul tipărit, cuantumul
taxei de afişaj şi documentul de plată a acestuia.
În conformitate cu Legea 571/2003 , taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi
publicitate are următorul conţinut: contribuabilii care beneficiază sub diverse forme de
serviciu de reclamă şi publicitate sunt obligaţi să încheie contracte în acest sens şi datorează
bugetelor locale o taxă de reclamă şi publicitate care pateu fi cuprinsă între 1% şi 3% din
valoarea contractului.43
Pentru folosirea mijloacelor de publicitate prin afişaj, panouri sau alte asemenea
mijloace publicitare, taxa poate fi cuprinsă între 10lei/an/m 2 sau fracţiune de m2. Taxa se
plăteşte anticipat de către beneficiarul publicităţii, proporţional cu numărul de luni de
utilizare, la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale pe a cărei rază este expus afişul
publicitar. În situaţia în care mijloacele de publicitate şi reclamă au o durată mai mare de un
an, taxa se plăteşte până la data de 31 ianuarie al fiecărui an.
Pentru firmele instalate la locul exercitării activităţii, taxa anuală se stabileşte în
funcţie de dimensiunea acestuia şi poate fi cuprinsă între sumele 10lei/an/m 2 şi 20 lei/an/m2
sau fracţiune de metru pătrat. Contribuabilii care datorează această taxă au obligaţia să o
achite trimestrial la bugetul local al localităţii administrative publice locale în a cărei rază
teritorială îşi desfăşoară activitatea, în doua rate egale, astfel :până la 31 martie si 30
septembrie inclusiv. Această taxă nu se datorează pentru panourile de identificare a
instalaţiilor energetice.
Instituţiile publice nu datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi
publicitate.

2.8. Taxa pentru şederea în staţiunile turistice

Persoanele fizice pentru şederea pe o durată mai mare de 48 ore în staţiunile turistice,
declarate conform legiii, plătesc o taxă stabilită de consiliile locale ale comunei, oraşelor şi
municipiilor după caz. Această taxă este plătită de persoanele în vârstă de peste 18 ani, elevii
şi studenţii fiind scutiţi de plata acestei taxe.
Taxa se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizeză
cazarea în cadrul cărora se face tratament balnear, în momentul luării în evidenţă a
persoanelor respective.
Pentru persoanele fizice străine care vin la odihnă sau la tratament în staţiunile
balneoclimaterice, taxa respectivă este cuprinsă în preţul biletului, persoana juridică emitentă
43
Popescu L., Iancu D., Drăghici A., Olah L.: Finanţe publice fiscalitate drept financiar şi fiscal, Editura Sitech
Craiova 2004, pag 451

32
a biletului de odihnă sau de tratament având obligaţia să verse taxele încasate la bugeteul
consiliului local pe raza căruia se află staţiunea balneoclimaterică, în termen de 10 zile de la
încasarea sumei pentru biletul eliberat.
Pensionarii şi persoanele handicapate nu datorează taxa pentru şederea în staţiunile
balneoclimaterice; nu plătesc această taxa persoanele care au domiciliul în aceste localităţi;
cele aflate în deplasare în interes de serviciu; elevii şi studenţii aflaţi în tabere de odihnă sau
instruire, de documentare şi de pregătire.44
Conform Legii 571/2003 taxa pentru şederea în staţiuni turistice este denumită taxă
hotelieră şi are următorul conţinut45:
- taxa se determină pe baza cotei stabilite de consiliile locale între 0,5% şi 5%, în mod
diferenţiat, în funcţie de categoria unităţii de cazare la tarifele practicate de aceasta;
- pentru şederea în staţiuni turistice declarate conform legii, taxa se determină pe baza
cotei stabilite de consiliile locale între 0,5% şi 5%, în funcţie de categoria unităţii de
cazare, la tarifele practicate de aceasta pentru o noapte de cazare , indiferent de durata
sejurului.
Persoanle care au domiciliul în aceste localităţi, cele aflate în deplasare în interes de
serviciu, turiştii cazaţi în cabanele turistice, persoanele cu handicap, pensionarii, elevii şi
studenţii sunt scutiţi de plata taxei hoteliere.

2.9. Taxa pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de


arhitectură şi arheologie

Vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice de arhitectură şi


arheologie subordonate consiliilor locale se poate face prin plata unor taxe de vizitare. Aceste
taxe sunt diferenţiate anual, în funcţie de valoarea aristică, istorică şi arhitecturală a
obiectivelor respective.
Elevii, studenţii şi militarii în termen care vizitează aceste aşezăminte beneficiază de o
reducere de 50% a taxei de vizitare, iar când vizitare se face în grupuri organizate de
instituţiile de învăţământ sau unităţile militare în zilele de duminică, aceştia sunt scutiţi de
taxa respectivă.
Consiliile locale au dreptul să stabilească o zi pe săptămână în care taxele de vizitare a
muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură şi de arheologie vor fi
reduse cu până la 50%.
De ziua naţională a României, vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor
istorice de arhitectură şi arheologie se face fără plata taxelor de vizitare.

2.10.Alte taxe locale

Bugetele locale sunt alimentate cu venituri proprii şi din alte taxe locale.În categoria
altor taxe locale se includ alte taxe decât cele prezentate, taxe care au un caracter local şi sunt
specifice comunelor, oraşelor şi municipiilor.
Consiliile locale pot institui taxe zilnice cuprinse între 10,00 şi 100,00 lei pentru
deţinerea în proprietate sau în folosinţă, după caz, de utilaje destinate să funcţioneze în scopul
obţinerii de venit. Categoriile de utilaje se stabilesc de către consiliile locale.
Consiliile locale pot institui taxe pentru deţinerea sau utilizarea echipamentelor şi
utilajelor destinate obţinerii de venituri care folosesc infrastructura publică locală, pe raza
localităţii unde acestea sunt utilizate, precum şi taxe pentru activităţile cu impact asupra
mediului înconjurător.

44
Art.138, Legea nr. 571/2003 privin Codul fiscal
45
Codul Fiscal al României - http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2013.htm#doi

33
Nivelurile indexate Nivelurile indexate
pentru anul 2005, pentru anul 2006
rol/ron

art. 283 alin. (1) Taxa zilnică pentru între 0 lei/zi şi între 0 lei/zi şi 13
utilizarea temporară a 119.000 lei/zi lei/zi inclusiv
locurilor publice şi inclusiv,
pentru vizitarea între 0 lei/zi şi 11,90
muzeelor, caselor lei/zi inclusiv
memoriale,
monumentelor
istorice de arhitectură
şi arheologice şi
altele asemenea

art. 283 alin. (2) Taxa zilnică pentru între 0 lei/zi şi între 0 lei/zi şi 13
deţinerea sau 119.000 lei/zi lei/zi inclusiv
utilizarea inclusiv,
echipamentelor între 0 lei/zi şi 11,90
destinate în scopul lei/zi inclusiv
obţinerii de venit

art. 283 alin. (3) Taxa anuală pentru între 0 lei/an şi între 0 lei/an şi 34
vehicule lente 321.000 lei/an lei/an inclusiv
inclusiv,
între 0 lei/an şi 3,21
lei/an inclusiv
Sursa: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Legislatie_R/Cod_fiscal_norme_2013.htm#_Toc304300148

Consiliul local al comunei Bogaţi a hotărât ca din data de 1 iulie 2009 să organizeze
servicii de pază la nivelul comunei în următoarele condiţii :
- număr de posturi pe comună :2
- persoane încadrate cu contract de muncă :2
- salariul va fi corespunzător salariului brut minim pe economie
Sumele necesare plăţii salariilor vor fi încasate de la contribuabili prin intermediul
unei taxe anuale stabilite în cuantum de 30,00 lei/persoană.

34
CAPITOLUL III
STUDIU DE CAZ PRIVIND ELABORAREA, URMĂRIREA ŞI
EXECUŢIA BUGETULUI LOCAL AL LOCAL BOGAŢI DIN ANUL
2010

3.1. Prezentarea Primăriei Bogaţi

Primarul, viceprimarul, secretarul, împreună cu aparatul propriu de specialitate


reprezentat de consiliul local, constituie Primăria, structura funcţională cu activitate
permanenta care aduce la îndeplinirea hotărârilor consiliului local şi dispoziţiile primarului,
soluţionând probleme curente ale colectivităţii locale.
Aparatul propriu al Consiliului Local este structură organizatorică de specialitate care
asigura îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor ce îi revin în domeniile de activitate stabilite de
lege. Aparatul propriu al Consiliului Local este subordonat primarului, care constituie
autoritatea executiva la nivelul Primăriei Bogaţi. Regulamentul de organizare şi de
funcţionare a aparatului propriu se aprobă de către consiliul local, la propunerea primarului.
Primarul este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate,
al autorităţilor, administraţie publice locale, pe care îi conduce şi îi coordonează. El
îndeplineşte o funcţie de autoritatea publică. În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, primarul
emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executori numai după ce
au fost aduse la cunoştinţa publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate,
după caz .
Compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei Bogaţi nu au capacitate
decizională şi nici dreptul de a iniţia proiecte de hotărâri, ci doar componenta legală de a
fundamenta prin rapoarte de specialitate, studii referate, sub aspectul legal, formal, de
eficienţă şi/sau eficacitate, necesar procesului decizional, acestea fiind:
- compartiment stare civilă şi asistenta socială;
- compartiment pentru evidenţa persoanelor;
- compartiment registru agricol;
- compartiment informare, relaţii publice şi secretariat;
- compartiment de audit intern;
- compartiment protecţie civilă;
- compartiment resurse umane;
- compartiment informatică;
- compartiment Contabilitate şi achiziţii publice;
- compartiment impozite şi taxe locale;
- compartiment A.D.D.P.;
- compartiment administrativ gospodăresc.

3.2. Fundamentarea veniturilor proprii ale bugetului local

Fundamentarea veniturilor este necesară pentru cunoaşterea principalelor venituri pe


care se bazează primăria, cât şi a factorilor care le afectează.
Veniturile bugetare sunt grupate pe:
- venituri fiscale, adică venituri care provin din impozite şi taxe directe, precum şi
impozite şi taxe indirecte;
- venituri nefiscale, adică încadrări care se virează la bugetele locale justificate prin
calitatea de proprietar al surselor de venituri; venituri din capital, adică acele venituri
care provin din valorificarea unor bunuri ale statului aflate în administrarea instituţiilor
publice; venituri cu destinaţie specială - speciale deoarece nu sunt venituri
permanente, ele se întâlnesc ocazional;

35
- prelevări din bugetul de stat - sunt reprezentate de cote defalcate din impozitul pe
venit ce se acordă bugetului local;
a. Fundamentarea veniturilor fiscale curente
Veniturile se fundamentează în funcţie de factorii de care depinde realizarea lor,
folosindu-se în acest scop indicatori de condiţionare şi calcule specifice. Spre exemplu:
a) în cazul impozitului pe clădiri fundamentarea se face în funcţie de următorii indicatori:
- numărul contribuabililor ce plătesc impozit (număr de gospodării);
- cota medie de impozit;
b) impozitul pe terenuri ocupate de clădiri se fundamentează în funcţie de:
- suprafaţa de teren;
- cota medie de impozit pe metru pătrat;
În ceea ce priveşte taxa pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afişaj, reclamă; taxa
pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor; taxele pentru folosirea locurilor
publice, fundamentarea acestora se bazează pe dinamica anilor anteriori şi modificările
survenite în legislaţie. Impozitul pe spectacole şi penalităţile şi majorările pentru neplata la
termen se datorează în momentul realizării lor.
Fundamentarea veniturilor cu caracter nefiscal în această categorie de venituri se include:
- vărsăminte din profitul net al regiei autonome de subordonare locală; vărsăminte de la
instituţiile publice;
- venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor şi bolilor în
sectorul vegetal, servicii publice de protecţie a plantelor – se fundamentează în funcţie
de tratamentele ce se aplică, de calamităţii şi dezastre naturale şi intensitatea acestora;
- contribuţia lunară a părinţilor sau susţinătorilor legali pentru întreţinerea copiilor în
creşe - se fundamentează în funcţie de numărul de ore, de numărul de mese ce se
servesc, de vârsta copiilor;
- diverse venituri, cum ar fi: venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii
şi despăgubiri; venituri din concesiuni, venituri din amenzile aplicate potrivit
dispoziţiilor legale;
Veniturile din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi despăgubiri se stabilesc în
baza prevederilor Codului Penal, Codului Muncii şi Decretul privind lipsuri sau despăgubiri
de bunuri.
b. Fundamentarea veniturilor din capital
Fundamentarea veniturilor din capital se realizează în conformitate cu prevederile Legii
Finanţelor Publice privind formarea resurselor financiare ale unităţilor administrativ-
teritoriale.
Lista mijloacelor fixe, activelor, clădirilor şi terenurilor ce vor fi valorificate în anul
bugetar, se stabileşte de Consiliul Local, iar valoarea acestora se determină de organul
financiar-contabil al primăriei, sau acolo unde este cazul, de către compartimentul de
specialitate.
Evaluarea surselor de venituri având ca provenienţă capitalul, se reflectă asupra unor
bunuri ale statului ce urmează a fi valorificate.

3.3. Fundamentarea cheltuielilor bugetelor locale

Fundamentarea cheltuielilor este necesară pentru cunoaşterea posibilităţilor de


acoperire a acestora, cât şi pentru stabilirea eficienţei utilizării resurselor respective.
Orice cheltuială prevăzută în bugetul local trebuie să aibă stabilite şi resursele
financiare din care urmează a se realiza.
La stabilirea cheltuielilor publice se au în vedere:
- în domeniul social utilizarea resurselor financiare ale statului pentru învăţământ,
sănătate, ocrotire şi asigurări sociale, cultură, artă şi sport, protecţie ecologică, etc., în
condiţiile stabilite de lege;

36
- în domeniul economic acordarea subvenţiilor şi a altor facilităţii pentru realizarea unor
investiţii, acţiuni economice de interes public, în limita alocaţiilor bugetare stabilite
prin bugetele anuale aprobate în condiţiile legii;
- asigurarea cerinţelor de apărare a ţării şi ordinii publice;
- finanţarea administraţiei centrale şi locale de stat şi alte cheltuieli prevăzute de lege;
a. Fundamentarea cheltuielilor cu acţiunile social-culturale
Conform clasificaţiei funcţionale, în categoria cheltuielilor social culturale se includ
cheltuielile privind învăţământul şi sănătatea, cultura şi arta, asistenţa socială, ajutoare pentru
copii, şi alte cheltuieli referitoare la activitatea sportivă şi de tineret.
Cheltuielile pentru sănătate sunt destinate întreţinerii spitalelor, dispensarelor, finanţării
unor acţiuni de prevenire a îmbolnăvirilor, realizării de investiţii; sursele de finanţare fiind:
bugetul local, contribuţia populaţiei, ajutorul extern.
Pentru stabilirea fondurilor pentru sănătate se iau în calcul următorii indicatori specifici:
- numărul unităţilor sanitare cu paturi de spitale, creşe, leagăne de copii,
centre de recoltare a sângelui;
- numărul paturilor de asistenţă medicală;
- zile de spitalizare pe total şi pe principalele categorii de unităţi sanitare;
- numărul de maşini de salvare;
- consum mediu de medicamente pe un pat de spital;
- numărul mediu de consultaţii şi tratamente;
Indicatorii specifici acţiunilor de cultură şi artă care se urmăresc, analizează şi calculează
sunt:
- numărul de bibliotecii, case de cultură, muzee;
- numărul de cititori, spectatori, vizitatori;
- numărul şi tirajul publicaţiilor;
Aceşti indicatori permit formularea unor aprecieri şi concluzii privind corelaţia dintre
dinamica acestora şi dinamica resurselor financiare alocate.
Cheltuieli cu asistenţa socială se referă la cheltuieli pentru întreţinerea şi funcţionarea
cantinei de ajutor social şi ajutoare ocazionate stabilite conform legii.
În cadrul asistenţei sociale se acordă drepturi sub formă materială umor persoane lipsite de
venituri proprii, cum ar fi: bătrâni, bolnavi cronici, copii infirmi ce sunt primiţi şi întreţinuţi în
unităţi de asistenţă socială cum sunt căminele de bătrâni, căminele pentru copii, cămine atelier
unde bolnavii sunt supravegheaţi, cantine de ajutor social care oferă hrană celor lipsiţii de
întreţinere, etc.
Cheltuielile cu acţiunile social-culturale, conform clasificaţiei sunt:
- cheltuieli de personal: salarii, ajutor de şomaj, deplasări, detaşări, transferuri;
- cheltuieli materiale şi servicii;
- cheltuieli de capital;
Cheltuielile de personal se stabilesc în funcţie de:
- numărul de salariaţii;
- salariu mediu pe categorii de funcţii şi gradaţii;
- sporuri legale la salariul de bază, precum şi a altor drepturi de personal;
Fundamentarea acestor cheltuieli se face utilizând indicatori specifici şi norme de
cheltuieli astfel:
- cheltuielile pentru încălzit se determină pe baza consumului de Gcal la care se adaugă
preţul pe Gcal;
- cheltuielile pentru iluminat se determină pe baza numărului de kw/h consumaţii la
care se aplică tariful pe kw/h;
- cheltuielile pentru apă, canal, gunoi se determină folosind doi indicatori:
• m3 de apă consumată, la care se aplică tariful pe m3;
• m3 de gunoi la care se aplică tariful pe m de gunoi

37
- cheltuieli pentru poştă, telefon se stabilesc pe baza numărului de impulsuri consumate
la care se aplică tariful pe impuls;
- cheltuieli pentru furnituri de birou se stabilesc pe baza numărului de salariaţii, la care
se aplică unele cheltuieli normate pe salariat;
- cheltuieli cu materiale şi prestările de servicii se referă la:
- cheltuieli cu consumul de timbre - se determină înmulţind numărul actelor
corespunzătoare cu lei / timbru;
- cheltuieli cu consumul de benzină determinate în funcţie de cantitatea de benzină şi lei
/ litru şi alte servicii;
- cheltuieli pentru reparaţii curente au în vedere reparaţiile curente ale clădirilor, ale
maşinilor, ale mijloacelor fixe şi se dimensionează în costul înscris în deviz;
b. Fundamentarea cheltuielilor cu caracter economic
Cheltuielile cu caracter economic au o pondere însemnată în cadrul bugetului analizat.
Cheltuielile cu servicii şi dezvoltare publică şi locuinţe se referă la cheltuielile cu
întreţinerea şi reparaţia străzilor, iluminat, salubritate, întreţinerea grădinilor publice, păşuni şi
zone verzi, energie termică pentru populaţie, locuinţe şi alte cheltuieli.
Indicatorii de fundamentare utilizaţi în cadrul străzilor asfaltate sunt:
- suprafaţa totală a străzilor asfaltate;
- suprafaţa străzilor asfaltate de întreţinut şi reparat;
- cheltuieli la 1000 m2 de stradă asfaltată de întreţinut şi reparat;
- cheltuielile la 1000 m2 stradă de întreţinut şi reparat se obţin împărţind acea sumă
obţinută la lungimea (în mii m2) de stradă asupra căreia s-au efectuat aceste operaţii.
Cheltuielile privind salubritatea sunt fundamentate astfel:
- Cheltuieli de salubrizare: Suprafaţa străzilor şi trotuarelor de salubrizat la 1000 m 2
străzi şi trotuare
Fundamentarea cheltuielilor privind întreţinerea grădinilor publice, parcurilor şi zonelor
verzi se face pe baza următorilor indicatorilor:
- suprafaţa grădinilor publice, parcurilor şi zonelor verzi (ha);
- cheltuieli medii pentru întreţinerea grădinilor publice, parcurilor şi zonelor, verzi (ha);

3.4. Analiza în dinamică a veniturilor proprii la bugetul local al Consiliului Local Bogaţi
în perioada 2009 - 2012

Analizând contul de execuţie al bugetului local pe anii 2009 – 2011 şi bugetul


programat pe anul 2012 se evidenţiază situaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului local.
Veniturile proprii se compun din :
- venituri fiscale:
- impozite directe;
- impozite indirecte;
- venituri nefiscale;
- venituri din capital;
- venituri cu destinaţie specială;
Veniturile proprii ale comunei Bogați sunt prezentate în tabelul următor:

38
Tabelul nr. 3.1. Veniturile proprii ale comunei Bogaţi în perioada 2009-2012
- Mii lei-
ANUL VENITURI FISCALE VENITURI
NEFISCALE
Impozite Impozite
Directe Indirecte
2009 34.728 345 48.354
2010 49.234 7.316 57.169
2011 120.819 27.110 52.547
2012 130.000 20.000 270.000
Sursa: Contul de Execuţie a Bugetului Local Bogaţi, 2012

Figura nr. 3.1. Evoluţia veniturilor fiscale şi nefiscale ale comunei Bogaţi în
perioada 2009-2012

100%

80%

60% Venituri nefiscale

40% Venituri fiscale

20%

0%
2009 2010 2011

Sursa: Datele din tabelul nr. 3.1.

În anul 2009 ponderea cea mai mare în cadrul veniturilor proprii ale primăriei comunei
Bogaţi o au veniturile fiscale şi anume 58%, diferenţa de 42% reprezentând veniturile
nefiscale.
În anul 2010 se observă că veniturile fiscale şi nefiscale deţin ponderi aproximativ
egale.
În anul 2011 se observă o creştere semnificativă a veniturilor fiscale care reprezintă
74% din totalul veniturilor proprii. În cadrul veniturilor fiscale ponderea cea mai mare o
deţine impozitele directe şi în cadrul lor ponderea cea mai mare o au impozitele şi taxele de la
populaţie.

Pe baza datelor din bugetul comunei Bogaţi sumele încasate reprezentând impozit pe
teren de la persoanele fizice şi juridice în anii 2009-2012 sunt evidenţiate astfel:

Tabelul nr. 3.2. Impozitul pe teren al persoanelor fizice şi juridice, în perioada 2009-
2012
- lei –
Impozitul pe teren de la Impozitul pe teren de la
Anul persoanele fizice persoane juridice
2009 25.000 10.000
2010 20.000 5.470
2011 74.480 20.661
2012 32.000 20.000
Sursa: Bugetul comunei Bogaţi, 2009-2012

39
Se observă o scădere a impozitului pe teren încasat de la persoanele fizice a scăzut în
anul 2010 la 20.000 lei de la 25.000 în anul 2009. De asemenea şi în cazul persoanelor
juridice se constată o scădere a impozitului pe teren în anul 2010, respectiv de 5.470 lei de la
10.000 lei în anul 2009.
În anul 2011, impozitul pe teren al persoanelor fizice a fost de 74.480 lei, înregistrând
o scădere în anul 2012, respectiv 32.000 lei. Şi în cazul persoanelor juridice, în anul 2011,
impozitul pe teren a înregistrat o valoare de 20.661 lei, însă în anul 2012 a scăzut până la
20.000 lei.

Figura nr. 3.2. Evoluţia impozitului pe teren încasat de la persoanele fizice şi juridice în
perioada 2009-2012

80000
70000
60000
2009
50000
2010
40000
2011
30000
2012
20000
10000
0
Persoane fizice Persoane juridice

Sursa: Realizat pe baza datelor din tabelul nr. 3.2.

Tabelul nr. 3.3. Situaţia veniturilor


- lei -
Anul Venituri Venituri Venituri
Total proprii curente
2009 3.049.999 3.049.999 83.425
2010 4.572.558 3.847.384 113.719
2011 5.792.100 5.137.080 200.476
2012 6.613.788 5.593.788 420.000
Sursa: Bugetul comunei Bogaţi, 2009-2012

Figura nr. 3.3. Situaţia veniturilor totale în perioada 2009-2012

2012

2011

2010

2009

0 1000000 2000000 3000000 4000000 5000000 6000000 7000000

Total Venituri Venituri proprii Venituri curente

Sursa: Realizat pe baza datelor din tabelul nr. 3.3.

40
Situaţia veniturilor totale ale Consiliului Local Bogaţi, a avut o evoluţie ascendentă,
crescând de la 3.049.999 lei în anul 2009 la 6.613.788 lei în anul 2012.
De asemenea, şi veniturile proprii şi veniturile curente au înregistrat o creştere, de la
3.049.999 ei, în anul 2009, până la 5.593.788 lei în anul 2012 (venituri proprii), iar în anul
2012, veniturile fiscale au crescut la 420.000 lei de la 83.425 lei în anul 2009.
Impozitul pe clădiri proprietatea persoanelor fizice se calculează prin aplicarea cotei
de 0,1% asupra valorii impozabile pe m.p. de suprafaţa construită desfăşurată la clădiri şi alte
construcţii determinată potrivit criteriilor şi normelor de evaluare prevăzute mai jos:

Tabelul nr. 3.4. Impozitul pe clădiri al persoanelor fizice şi juridice în perioada 2009-
2012
- mii lei-
Impozitul pe clădiri de la Impozitul pe clădiri de la
Anul persoanele fizice persoane juridice
2009 7.000 10.000
2010 18.000 5.470
2011 28.250 20.661
2012 48.000 48.000
Sursa: Bugetul comunei Bogaţi, 2009-2012

Figura nr. 3.4. Evoluţia impozitului pe clădiri încasat de la persoanele fizice şi juridice
în perioada 2009-2011

50000

40000

30000
Persoane fizice
20000 Persoane juridice

10000

0
2009 2010 2011 2012

Sursa: Realizat pe baza datelor din tabelul nr. 3.4.

În anul 2009, evoluţia impozitului pe clădiri încasat de la persoanele fizice a crescut


substanţial de la 7.000 lei în anul 2009 la 48.000 în anul 2012. Şi în cazul impozitului pe
clădiri încasat de la persoanele juridice, avem parte de o creştere de la 10.000 lei în anul 2009
la 48.000 lei în anul 2012.

Consiliul local al comunei Bogaţi a stabilit pentru anul 2012 ca taxă pentru folosire a
mijloacelor de afişaj, publicitate şi reclamă:
- Pentru expunerea de afişe şi panouri 12,00 lei/an/m2;
- Pentru firmele instalate la locul exercitării activităţii 10,00 lei/an/m 2 şi pe fracţiune de
m2.

41
Tabelul nr. 3.6. Impozitul pe spectacole plătit de Consiliul Local Bogaţi
Spectacole Cota de impozit
De teatru, operă, filarmonice şi circ 2%
Cinematografice 5%
Festivaluri, concursuri, cenacluri, serate, recitaluri, sau alte 5%
asemenea manifestări
Competiţii sportive interne 2%
Competiţii sportive internaţionale 2%
Activităţi didactice şi artistice, organizate de videoteci şi 10%
discoteci
Sursa: Bugetul comunei Bogaţi, 2009-2012

Taxa astfel stabilită se va plăti integral până la data de 31 martie a anului sa în termen
de 30 zile de la data instalării( în cazul instalării în cursul anului).
Impozitul pe mijloace de transport cu tracţiune mecanică ce aparţin persoanelor fizice
şi juridice se stabileşte în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului pentru fiecare 200 cmc
sau fracţiune.
În perioada 2009-2012 sumele reprezentând taxa asupra mijloacelor de transport
încasate la bugetul comunei Bogati sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul nr 3.7. Taxa asupra mijloacelor de transport de la persoanele fizice, în perioada


2009-2012
- mii lei -
Anul Taxa asupra mijloacelor de transport de la persoanele
fizice
Program Realizat
2009 2.000,00 910,00
2010 2.209,00 1.469,00
2011 2.920,00 5.241,00
2012 6.000,00 -------
Sursa: Bugetul comunei Bogaţi, 2009-2012

Din bugetul comunei Bogaţi s-au achitat cheltuielile cu întreţinerea şi repararea


străzilor. Nivelul cheltuielilor efectuate cu întreţinerea şi repararea străzilor în anii 2009-2012
este prezentat în tabelul următor:

Tabelul nr. 3.7. Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţia străzilor, în perioada 2009-2012


- mii lei –
Anul Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţia străzilor
2009 12.700,00
2010 25.035,00
2011 50.000,00
2012 31.000,00
Sursa: Bugetul comunei Bogaţi, 2009-2012

Din tabelul de mai sus reiese că cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile străzilor din
comuna Bogaţi au crescut substanţial de la 12.700,00 în anul 2009 la 50.000,00 în anul 2011.
În schimb în anul 2012, cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile străzilor au scăzut
până la 31.000,00 lei.

42
• Impozite şi taxe de la persoane fizice. Taxă pentru eliberarea certificatelor,
avizelor şi a autorizaţiilor

1) Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism


Suprafaţa pentru care se obţine certificatul Taxa
-lei-
Până la 150 mp inclusiv 6
Între 151-250 mp inclusiv 7
Între 251-500 mp inclusiv 10
Între 501-750 mp inclusiv 12
Între 751-1000 mp inclusiv 15
Peste 1000 mp 15 + 0,01 lei/mp pentru fiecare mp ce
depăşeşte 1000 mp

2) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire se calculează prin aplicarea cotei


de 1% asupra valorii autorizate a lucrării, inclusiv instalaţiile aferente acesteia.
3) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări = 9 lei pentru fiecare mp.
afectat.
4) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de construire chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de
expunere, precum şi pentru amplasarea panourilor de afişaj = 6 lei pentru fiecare mp. de
suprafaţă ocupată de construire.
5) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei privind lucrările de racorduri şi branşamente la
reţelele publice de apă, canalizare, gaze, energie electrică, telefonie şi televiziune prin cablu =
9 lei pentru fiecare branşament.
6) Taxa pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism şi
amenajarea teritoriului, de către primari = 11 lei
7) Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă = 7 lei.
8) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfăşurare a unei activităţi economice = 11
lei.
9) Taxa pentru eliberarea certificatului de producător = 50 lei.
10) Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare parţială sau totală a construcţiilor
şi amenajărilor = 0,1% din valoarea impozabilă a acestora.
11) Pentru prelungirea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiei de construire se
percepe o taxă de 30% din valoarea iniţială.
• Impozite şi taxe de la persoane juridice. Taxă pentru eliberarea certificatelor,
avizelor şi a autorizaţiilor
- Taxă pentru eliberarea autorizaţiei de construire se calculează prin aplicarea cotei de
1% asupra valorii autorizate a lucrării, inclusiv instalaţiile aferente acesteia.
- Taxă pentru eliberarea autorizaţiei de foraje sau excavări = 9 lei pentru fiecare mp.
Afectat.
- Taxă pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism şi
amenajarea teritoriului, de către primari = 11 lei
- Taxă pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă = 7 lei
- Taxă pentru eliberarea autorizaţiei de desfiinţare parţială sau totală a construcţiilor şi
amenajăriilor = 0,1% din valoarea impozabilă a acestora.
- Pentru prelungirea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiei de construire se percepe
o taxă de 30% din valoarea iniţială.

43
CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Bugetul local este un document previzional în care se înscriu veniturile şi cheltuielile


locale ce urmează a se realiza pe parcursul anului. Pe baza acestui document previzional,
Consiliul local îşi stabileşte obiectivele şi sursele de acoperire a cheltuielilor cu realizarea
acestora.
În cadrul bugetului local al comunei Bogaţi, pe baza datelor analizate în perioada 2006
– 2008 ponderea deţinută de impozitele şi taxele de la populaţie în totalul veniturilor obţinute
este una nesemnificativă, lucru care se datorează în principal numărului foarte mic de
locuitori ai comunei dar şi zonei şi rangului localităţii.
Majoritatea veniturilor realizate de Consiliul local Bogaţi provin din cotele şi sumele
defalcate din impozitul pe venit , din sumele alocate de Consiliul judeţean şi din subvenţiile
primite de la alte bugete.
Datorită acestui lucru consider absolut necesar ca aceste impozite şi taxe de la
populaţie să fie încasate în totalitate la termenele legale stabilite pentru fiecare trimestru al
anului bugetar.
Pentru aceasta propun ca organele abilitate din cadrul Consiliului local Bogaţi să se
deplaseze la domiciliul contribuabililor de mai multe ori în cadrul unui trimestru şi să trimită
înştiinţări cu obligaţiile de plata fiecăruia pentru a se evita pierderile de timp datorate
eventualelor neconcordanţe .
Pentru aceasta este absolut necesară verificarea atentă a declaraţiilor de impunere
depuse de contribuabili pentru ca acestea să corespundă cu datele înregistrate în Registrele
agricole existente la Consiliul local.
Chiar dacă trăim în mileniul trei , beneficiem de tehnologii avansate, am trecut de
perioada feudală în care pârcălabii ulterior devenind funcţionari, aveau sarcina de a strânge
dările şi de a controla actele şi în perioada actuală este necesar să vină o persoană să strângă
impozitul datorat bugetului local.
În cadrul sistemului de stabilire , înregistrare şi percepere a impozitelor şi taxelor
locale mai trebuiesc introduse unele elemente şi informaţii suplimentare care să permită o mai
bună definire a materiei impozabile pentru a nu mai exista neclarităţi pentru unele impozite.
Spre exemplu, sunt comune care au în componenţa lor până la 10 – 14 sate , dispersate
liniar până la 40 km, unele dintre acestea fiind amplasate de o parte şi de alta a unor drumuri
naţionale şi eoropene, iar alte sate sunt izolate, cu căi de acces grele, chiar fără curent electric,
rămase fără nici o legătură cu lumea în cazul producerii unor intemperii ale naturii.
Cu toate acestea , în frecvente cazuri, întregul teren al comunei se încadrează în
aceeiaşi zonă, ceea ce constituie un act de inechitate economică şi socială.
În situaţia actuală, pentru stabilirea impozitelor şi taxelor locale , trebuie să se aibă în
vedere şi posibilităţile materiale ale contribuabililor de a-şi achita impozitele şi taxele. În
cadrul localităţilor rurale populaţia majoritară este de vârsta a III-a, având posibilităţi
materiale reduse şi nu îşi permite să – şi achite la timp obligaţiile faţă de bugetul local.
Modul în care se folosesc în prezent mijloacele de publicitate, afişaj şi reclamă,
constituie un adevărat factor poluant la adresa necesităţilor de gust şi frumos. Spre exemplu
nu se va permite montarea în faţa sau apropierea şcolilor, de panouri prin care se face reclamă
la băuturi alcoolice sau ţigări.
Inechitate fiscală este şi în cazul impozitului pe clădiri perceput de la persoanele fizice
şi juridice. La persoanele fizice impozitul se stabileşte prin aplicarea cotei de impozit asupra
valorii impozabile a clădirii, iar pentru persoanele juridice se aplică cota de impozit asupra
valorii de inventar a clădirii înregistrată în contabilitate. Totuşi, pentru a se elimina aceste
diferenţe Legea 571/2003 prevede aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii clădirii
întregistrate în contabilitatea persoanelor juridice care nu au fost reevaluate din 1998 de 10%
faţă de 1% , corespunzătoare clădirilor care au fost reevaluate.

44
Un alt exemplu de inechitate fiscală poate fi modul de impozitare a mijloacelor de
transport care se determină pe baza capacităţii cilindrice a motorului fără a se mai lua în
consuâiderare şi alte elemente legate de situaţia autovehiculului cum ar fi vechimea. La
impozitul pe clădiri se ţine cont de vechimea clădirii şi se acordă unele reduceri.
În ţara noastră nu se ţine cont de vechimea autoturismului, spre deosebire de ţările
dezvoltate unde pentru stabilirea taxei se ţine cont de vechimea autoturismului şi la o vechime
mai mare de 5 ani, taxele corespunzătoare capacităţii cilindrice a motorului se reduc cu 10%
anual. Consider că este necesar să se ţină seama de vechimea autoturismului şi să se acorde
unele reduceri deoarece starea unui mijloc de transport nou nu este aceiaşi şi la unul vechi de
10 ani.
Din analiza siutaţiilor financiare existente la nivelul comunei Bogaţi am constatat că se
conştientizează importanţa impozitelor şi taxelor de la populaţie pentru formarea bugetului
local deşi acestea sunt relativ mici, autorităţile locale acţionând continuu pentru îmbunătăţirea
perfomanţelor în acest domeniu.

45
ANEXA NR 1
CONTUL DE EXECUTIE A BUGETULUI LOCAL
BOGATI
31.12.2011
=================================================================
========================
Denumire indicator Cod PROGRAM 2012
=================================================================
========================
1 VENITURI - TOTAL (cod 48.02 + 37.00 + 42.00 + 44.00) 0001 * 6613788
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
2 VENITURI PROPRII - TOTAL (cod 00.02 + 30.00 + 31.00) 4802 * 5593788
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
3 I. VENITURI CURENTE (cod 00.03 + 20.00) 0002 * 420000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
4 A. VENITURI FISCALE (cod 00.04 + 13.00) 0003 * 150000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
5 A1. IMPOZITE DIRECTE (cod 01.02 + 03.02 + 04.02 + 05.02 0004 * 130000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
7 IMPOZITE SI TAXE DE LA POPULATIE (cod 03.02.01 la 0302 * 104000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
9 Impozitul pe cladiri de la persoane fizice 030202 48000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
10 Taxa asupra mijloacelor de transport detinute de 030203 6000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - -----------
15 Impozitul pe terenuri de la persoane fizice 030209 32000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
16 Alte impozite si taxe de la populatie 030230 18000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
18 IMPOZITUL PE CLADIRI SI TERENURI DE LA PERSOANE JURIDICE 0502 *
20000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
19 Impozitul pe cladiri de la persoane juridice 050201 18000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
20 Impozitul pe terenuri de la persoane juridice 050202 2000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
21 ALTE IMPOZITE DIRECTE (cod 08.02.05 la 08.02.30) 0802 * 6000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
23 Impozitul pe terenul agricol 080206 6000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
25 A2. IMPOZITE INDIRECTE (cod 15.02 + 17.02) 1300 * 20000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
27 ALTE IMPOZITE INDIRECTE (cod 17.02.03 la 17.02.30) 1702 * 20000
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
28 Taxe si tarife pentru eliberarea de licente si 170203 800
--- -------------------------------------------------------- ---------- - ------------
29 Taxe judiciare de timbru 170210 400

ANEXA NR 2

46
Felul şi destinaţia clădirilor şi altor construcţii Valoarea impozabilă lei/m2
Impozabile Cu instalaţii de Fără încălzire,
apă, canalizare, canalizare,
electrice, electrice,
încălzire instalaţii apă
1. Clădiri
A.Cu cadre din beton armat sau pereţi exteriori de 806,00 478,00
cărămidă arsă, piatră sau din alte materiale ;
B.Cu pereţi de lemn, cărămidă nearsă, vălătuci şi alte 219,00 137,00
materiale asemănătoare;
2. Construcţii anexe – situate în afara corpului
principal
C. Cu cadre din beton armat sau cu pereţi de 137,00 123,00
cărămidă arsă, piatră, beton;
D. Cu pereţii din lemn, piatră, caramida nearsa , din
valatuci sau orice alte materiale nesupuse unui
tratament termic; 82,00 54,00
E. In cazul in care contribuabilul care detine la
aceeasi adresa incaperi amplasate la subsol , demisol
si/sau la mansarda , utilizate ca locuinta , in oricare
dintre tipurile de cladiri prevazute la A la D
F. In cazul in care contribuabilul care detine la 75% din suma 75% din suma
aceeasi adresa incaperi amplasate la subsol , demisol care s-ar aplica care s-ar aplica
si/sau la mansarda , utilizate in alte scopuri decat cel cladirii cladirii
de locuinta,in oricare dintre tipurile de cladiri
prevazute la lit. A-D

75% din suma 75% din suma


care s-ar aplica care s-ar aplica
cladirii cladirii

Rangul localităţii Coeficientul de corecţie


0 8,00
I 5,00
II 4,00
III 3,00
IV 1,10
V 1,00

ANEXA NR 3

47
Nr. Zona categorie Nivelurile stabilite în anul 2011 pentru anul 2012
crt. de folosinţă
Zona A Zona B Zona C Zona D
1 Teren arabil 24 18 16 13

2 Păşune 18 16 13 11
3 Fâneaţă 18 16 13 11
4 Vie 40 30 24 16
5 Livadă 46 40 30 24
6 Pădure sau alt 24 18 16 13
teren cu veg.
Forest.
7 Teren cu ape 13 11 7 X

8 Drumuri şi căi X X X X
ferate
9 Neproductiv X X X X

ANEXA NR 4
În cazul unui teren amplasat în extravilan, indiferent de rangul localităţii, categoria de
folosinţă şi zona unde este situat, impozitul pe teren este:

Impozitul pe terenurile amplasate în extravilan


- lei/ha -
Categoria de folosinta A B C D
Teren cu constructii 27 24 22 19

Teren arabil 43 41 39 36
Pasune 24 22 19 17
Vie pe rod 48 46 43 41
Vie pana la intrarea pe rod x x x X
Livada pe rod 48 46 43 41
Livada pana la intrarea pe x x x x
rod
Padure sau alt teren cu 14 12 10 7
vegetatie forestiera
Padure in varsta de pana la x x x x
20 de ani si padure cu rol
de protectie
Teren cu apa , altul decat 5 4 2 1
amenajarile piscicole
Teren cu amenajari 29 27 24 22
piscicole
Teren neproducriv x x x x

ANEXA NR 5

48
Tipul mijlocului de transport Lei/an/500 cmc
sau fracţiune
Motorete, scutere , motociclete si autoturisme cu capcitatea cilindrica de 8
pana la 1.600 cmc inclusiv
Autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 1.601 cmc si 2.000 cmc 18
inclusiv
Autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 2.001 cmc si 2.600cmc inclusiv 72

Autoturisme cu capacitatea cilindrica intre 2.601cmc si 3.000 cmc inclusiv 144

Autoturisme cu capacitatea cilindrica de peste 3.001 cmc 290


Autobuze,autocare,microbuze 24
Alte vehicule cu tractiune mecanica cu masa totala maxima autorizata de 30
pana la 12 tone inclusiv
Tractoare inmatriculate 18

ANEXA NR 6
Motoare cu suspensie Motoare cu alt
pneumatică sistem de suspensie

Autovehicule cu două axe şi masa : 0


peste 12 tone dar nu mai mult de 13 tone 133,00 133,00
peste 13 tone dar nu mai mult de 14 tone 367,00 367,00
peste 14 tone dar nu mai mult de 15 tone 517,00 517,00
peste 15 tone dar mai mica de 18 tone 517 1.169,00

Autovehicule cu trei axe şi cu masa :


peste 15 tone dar nu mai mult de 17 tone 133,00 231,00
peste 17 tone dar nu mai mult de 19 tone 231,00 474,00
peste 19 tone dar nu mai mult de 21 tone 474,00 615,00
peste 21 tone dar nu mai mult de 23 tone 615,00 947,00
peste 23 tone dar nu mai mult de 25 tone 947,00 1.472
peste 25 tone 947,00 1.472
Autovehicule cu patru axe şi cu masa :
peste 23 tone dar nu mai mult de 25 tone 615,00 623,00
peste 25 tone dar nu mai mult de 27 tone 623,00 973,00
peste 27 tone dar nu mai mult de 29 tone 973,00 1.545,00
peste 29 tone dar nu mai mult de 31 tone 1.545,00 2.291,00
peste 31 tone 1.545,00 2.291,00
Autovehicule cu 3+3 axe şi cu masa :
peste 36 tone ar nu mai mult de 38 tone 794,00 960,00
peste 38 tone dar nu mai mult de 40 tone 960,00 1.434,00
peste 40 tone, dar mai mica de 44 tone 1.434,00 2.283,00
cel putin 44 tone 1.434,00 2.283,00
Pentru remorci, semiremorci şi rulote :
până la 1 tone inclusiv 8,00
între 1 tone şi 3 tone 29,00
între 3 tone şi 5 tone 45,00
peste 5 tone 55,00
BIBLIOGRAFIE

49
1 Bostan I. - Controlul fiscal, Editura Polirom, Iaşi 2003
2 Botea P. - Metode şi tehnici fiscale, Editura Someşul, Satu Mare, 2001

3 Clipici E. Buget şi trezorerie publică, Editura Sitech, Craiova, 2011


4 Cucu A. - Economie subterană, Editura Bren, Bucureşti 2003
5 Drăghici A., - Finanţe publice, fiscalitate, drept financiar şi fiscal, Editura
Iancu D., Olah Sitech Craiova 2004
l.,Popescu L.
6 Hoanţă N. - Economie şi finanţe publice, Editura Polirom, Iaşi 2000
7 Lazar.D., Inceu, Finanțe și bugete publice, Editura Accent, 2009
A. Moldovan B.
8 Petrică R.D - Dreptul finanţelor publice, Casa de Presă şi Editura Tribuna,
Sibiu 2004
9 Pîrvu D. - Finanţe publice, Editura Sitech, Craiova, 2010
10 Pîrvu D., - Bugetul şi teoria finanţelor publice, Editura Sitech, Craiova,
Clipici E. 2008
11 Popescu Luigi, - Fiscalitate şi drept financiar şi fiscal, Editura Sitech, Craiova,
Anton Boţa, 2008
Carmina
Popescu
12 Popescu L., - Finanţe publice fiscalitate drept financiar şi fiscal, Editura
Iancu D., Sitech Craiova 2004
Drăghici A.,
Olah L.
13 Popescu L. - Perfecţionarea sistemului de impozite şi taxe în România,
Editura Sitech, Craiova 2005
14 Tudor M. - Drept bugetar, Editura Pământul, Piteşti 2004
15 Văcărel I. - Politici fiscale şi bugetare în România: 1990-2000, Editura
Expert, Bucureşti, 2001
16 *** - art. 63, alin. 1 O.U.G nr.45/2003 privind finanţele publice locale
17 *** - Art. 138 alin.3 din Constituţia României 2003
18 *** - Art. 35, O.U.G. nr. 45/2003 privind finanţelor publice locale
19 *** - Art. 252, Codul Fiscal aprobat prin Legea 571/2012
20 *** - Art. 251, alineatul 7, O.G. nr.92 /2003 privind Codul Fiscal
21 *** - Art.283 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
22 *** - Art 262, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
23 *** - Art.138, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
24 *** - Codul Fiscal al României -
http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Cod_fiscal_norme_2012.ht
m

50