Cuprins:

Introducere................................................................................................................................................3
Capitolul 1 Bugetul ca instrument financiar...........................................................................................3
Capitolul 2 Principii bugetare..................................................................................................................5
2.1 Universalitatea bugetului.................................................................................................................5
2.2 Unitatea bugetului............................................................................................................................6
2.3 Anualitatea bugetului.......................................................................................................................8
2.4 Echilibrul bugetar.............................................................................................................................9
2.5 Specializarea bugetară....................................................................................................................10
2.6 Publicitatea (sau principiul transparenţei)....................................................................................10
2.7 Neafectarea veniturilor bugetare...................................................................................................10
Capitolul 3 Metodele şi tehnicile de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare.................11
3.1 Metode clasice.................................................................................................................................11
3.2 Metode moderne.............................................................................................................................12
Capitulul 4 Instituții și etape în realizarea procesului bugetar............................................................13
4.1 Elaborarea proiectului de buget.....................................................................................................13
4.2 Aprobarea bugetului.......................................................................................................................14
4.3 Executia bugetului..........................................................................................................................15
4.4 Incheierea executiei bugetare.........................................................................................................16
4.5 Controlul executiei bugetare..........................................................................................................16
4.6 Aprobarea executiei bugetare.........................................................................................................17
Capitolul 5 Structura bugetului de stat al României............................................................................17
Concluzii...................................................................................................................................................19
Bibliografie...............................................................................................................................................20
Introducere
Bugetul de stat exprimă fluxurile financiare care i-au nastere în procesul reparizării produsului
intern brut, ocazionate de formarea resurselor și efectuarea cheltuielilor publice în conformitate
cu obiectivele de politică economică, socială și de altă natură ale fiecarei perioade.
Bugetul de stat este:
 Document-program, prin care statul prevede anual marimea și structura veniturilor și a
cheltuielilor în cadrul economiei publice;
 Act de previziuni, sub forma unui tablou evolutiv și comparativ al veniturilor publice,
precum și a destinațiilor acestora;
 Act de aurorizare, prin care, puterea executivă este împuternicită de puterea legislativă să
efectueze cheltuieli și să perceapă venituri în acord cu prevederile legii;
 Act anual, deoarece se elaborează anual,având puterea pe acțiune pe parcursul unui
exercițiu financiar (în Români corespunde cu anul calendaristic);
 Act juridic, pe care se prevăd și se aprobă, prin lege veniturile și cheltuielile anuale ale
statului sau ale instituțiilor publice;
 Sistem de fluxuri financiar, prin care se exprimă fluxurile financiare privind formarea
resurselor bănești publice, cât și fluxurile financiare ce se degajă în procesul de
gestionare al acestora;
 Instrument de politică a statului în domeniul fiscalității, în sensul că, prin buget,se
poate reflecta politica fiscală propiru-zisă.
sub aspect juridic, reprezintă un act prin care sunt prevazute și autorizate veniturilr și
cheltuielile anuale ale statului;
sub aspect economic, subliniaza corelațiile macroeconomice și, în special, legătura cu
nivelul și evoluția PIB.

Capitolul 1 Bugetul ca instrument financiar

Bugetul de stat este o categorie fundamentală a ştiinţei finanţelor, legată de existenţa statului şi a
mecanismului pieţei. Sub aspect formal, bugetul de stat este o listă de venituri şi cheltuieli ale
statului, referitoare la un anumit interval de timp, de regulă un an. Din punct de vedere juridic,
bugetul de stat reprezintă o lege care prevede şi autorizează veniturile şi cheltuielile statului pe
durata unui an.
Această definire a bugetului de stat evidenţiază caracterul de act normativ (adică necesitatea
aprobării lui in parlament), caracterul previzional (fiind vorba de un interval de timp viitor) şi
caracterul obligatoriu (ca de altfel al oricărei legi).
Sub raport economic, bugetul de stat exprimă in formă bănească relaţiile economice care apar in
legătură cu formarea şi repartiţia, cu nivelul şi evoluţia produsului intern brut, dar şi cu
indeplinirea funcţiilor statului. Bugetul de stat reflectă opţiunile de politică economică, socială şi
financiară ale statului referitoare la un interval de un an. Relaţiile economice pe care le exprimă
se manifestă dual, pe de o parte ca relaţii de mobilizare a resurselor băneşti anuale ale statului,
iar pe de altă parte ca relaţii de repartizare a acestor resurse.
Aspectul formal al bugetului de stat rămane, in economia modernă, o chestiune literalmente
secundară, deoarece conceperea şi utilizarea lui ii conferă poziţia de instrument financiar de
predicţie şi planificare macroeconomică.
Componenta de program pe termen scurt este adesea completată cu cea de program financiar pe
termen mediu, ca urmare a includerii cheltuielilor publice de investiţii, al căror orizont este de
cel puţin 2-3 ani.
In fiecare stat sunt elaborate mai multe categorii de bugete, alcătuind un sistem al bugetelor,
diferenţiat ca structură de la stat la stat in raport cu structura organizatorică a respectivului stat:
stat unitar (Romania, Franţa, Japonia ş.a.) sau stat federal (Germania, Elveţia, SUA, Rusia ş.a).
In Romania in sistemul unitar de bugete se includ, potrivit Legii finanţelor publice (nr. 72/1996):
bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale,
bugetul trezoreriei statului, bugetele altor instituţii cu caracter autonom. Acest sistem unitar de
bugete constituie bugetul general consolidat.
Bugetul de stat are un rol complex care include mai multe componente: financiară şi economică;
alocativă, redistributivă şi de reglare.
Rolul financiar se referă la formarea şi utilizarea resurselor financiare necesare statului in
exercitarea funcţiilor sale. In acest sens rolul financiar poate fi nuanţat pe o componentă
alocativă şi pe o componentă redistributivă.
Rolul economic se referă la influenţarea dezvoltării economico-sociale, respectiv la stimularea
sau franarea proceselor şi fenomenelor economice. Rolul economic vădeşte o pronunţată
componentă de reglare a economiei naţionale. Bugetul de stat deţine o pondere insemnată in
mecanismul de autoreglare asistemului economiei naţionale, mecanism in care, impreună cu
parghiile bugetare, se regăsesc şi cele monetare şi cele ale pieţelor muncii, capitalurilor,
bunurilor şi serviciilor, precum şi cele ale pieţei valutare.
Rolul alocativ se referă la finanţarea serviciilor publice, decurgand din funcţiile pe care şi le
asumă statul. Conţinutul acestui rol constă in repartizarea resurselor fiecărui an bugetar pe
destinaţii ce rezultă din indeplinirea funcţiilor statului ca instituţie suprastructurală, dar, cel puţin
parţial, şi din postura sa deagent economic.
Rolul redistributiv are in vedere utilizarea unor părţi din produsul intern brut mobilizate prin
impozite şi taxe şi distribuite prin intermediul cheltuielilor pe care le face statul. Conţinutul
acestui rol constă in deplasarea unor cote de putere de cumpărare intre componentele structurale
ale societăţii in general, respectiv ale economiei in particular. Impozitul pe dividente, de
exemplu, afectează negativ puterea de cumpărare a posesorilor de titluri.
Adică a unui segment de populaţie despre care se poate presupune că, făcand investiţii, şi-a putut
asigura consumul pe care ei inşişi il consideră satisfăcător sau, cel puţin, il considerau
satisfăcător la un moment trecut, atunci cand au economisit. Din surplusul de venit generat de
investiţie (dividendele) statul preia o cotă, un anumit cuantum de putere de cumpărare, pe care o
transferă către alte segmente de populaţie, in general defavorizate, cărora le amplifică astfel
puterea de cumpărare fie prin alocaţii, indemnizaţii, ajutoare băneşti etc., fie prin complinirea in
natură a unora dintre nevoi.
Rolul de reglare se referă la infăptuirea politicii economice a statului, adică la susţinerea sau
promovarea unor acţiuni prin inseşi orientările bugetului sau, dimpotrivă, la descurajarea unor
activităţi. Acest rol se realizează atat prin veniturile sau cheltuielile bugetului, cat şi prin soldul
acestuia.

Capitolul 2 Principii bugetare

Principiile bugetare reprezintă o sinteză a experienţei practicii bugetare, dar şi a cerinţelor şi
exigenţelor presupuse de procesul elaborării şi execuţiei bugetului de stat. Principiile bugetare
sunt riguros formulate şi sunt parte a patrimoniului universal de cunoştinţe şi invăţăminte care ţin
de ştiinţa finanţelor.
Legislaţia bugetară se bazează pe aceste principii şi le include ca norme juridice. Reflectarea lor
juridică nu poate fi insă rigidă, ci adaptată intereselor şi particularităţilor economice
caracterizand nu doar statul de referinţă, ci chiar orientarea regimului de stat, a organului
legislativ sau a guvernelor.
Aceste principii sunt:
a) universalitatea;
b) unitatea bugetară;
c) anualitatea;
d) echilibrul bugetar;
e) specializarea bugetară;
f) publicitatea (sau principiul transparenţei);
g) neafectarea veniturilor bugetare.

2.1 Universalitatea bugetului

Principiul universalităţii stipulează inscrierea in buget a tuturor veniturilor şi cheltuielilor, fără
nici o excepţie, sub forma unor sume brute şi nu a unor solduri rezultate din eventuale
compensări.
Motivaţia acestui principiu rezidă in :
o cunoaşterea cuantumului efectiv al veniturilor, respectiv cheltuielilor;
o orientarea exactă privind „povara fiscală” de un anumit tip şi măsura
o suportabilităţii ei pentru diferite segmente ale structurii sociale;
o destinaţia efectivă a resurselor;
 o facilitatea controlului financiar.

Bugetul de stat elaborat şi executat strict in limita acestui principiu se numeşte buget brut.
Practica bugetară a evidenţiat cateva situaţii, constituite ca excepţii, in care abaterea de la
principiul universalităţii conduce la simplificarea şi fluidizarea execuţiei bugetare in special prin
eliminarea fluxurilor paralele vărsăminte – alocaţii:
1. relaţia buget general al statului – bugete locale, in care acestea dinurmă sunt preluate in
cel dintai cu soldul lor;
2. relaţia bugetului de stat cu intreprinderile/regiile autonome publice, in care cele din urmă
sunt incluse in cel dintai cu soldul venit net minus eventuale subvenţii;
3. includerea in bugetul de stat a alocaţiilor nete pentru unele instituţii publice, adică numai
a soldului cu care cheltuielile lor de funcţionare depăşesc eventualele lor venituri;
4. alte situaţii, cum sunt donaţiile in beneficiul statului sau al unor comunităţi publice,
fondurile de sprijin (resurse alocate de particulari in beneficiul unor administraţii publice
in vederea realizării unor obiective de interes public), reconstituirea creditelor bugetare
ş.a.
Bugetul de stat elaborat şi executat cu acceptarea cel puţin a unei excepţii se numeşte buget
mixt.

2.2 Unitatea bugetului

Principiul unităţii presupune existenţa unei singure liste de venituri şi cheltuieli bugetare.
Motivaţia acestui principiu rezidă in necesitatea de a cunoaşte importanţar elativă a diferitelor
categorii de venituri şi cheltuieli, dar şi starea bugetului, finală sau la un moment dat: excedentar,
deficitar, echilibrat. Posibilitatea realizării acestui principiu este dată, in zilele noastre, de
utilizarea sistemului conturilor naţionale, sistem in care atat veniturile şi cheltuielile statului, cat
şi alecolectivităţilor locale şi ale asigurărilor sociale de stat sunt grupate in conturile
administraţiei publice.
Practica bugetară a evidenţiat adesea insuficienţa veniturilor ordinare pentru realizarea
obiectivelor şi programelor dorite, adoptate şi aprobate de legislativ. Soluţiilor clasice de creştere
a fiscalităţii (uneori neeficientă, aşa cum rezultă din modelul Laffer) sau de angajare prin credite
a veniturilor viitoare li se alătură in zilele noastre debugetizarea.
Debugetizarea constă in angajarea unor surse complementare, alternative pentru realizarea unora
din obiectivele sau programele dorite. Practic, aceasta se realizează prin:
 inlocuirea finanţării publice cu cea privată;
 trecerea unor cheltuieli din bugetul de stat către alte categorii de bugete.
Sunt cunoscute trei categorii de bugete semnificand excepţii de la principiul unităţii, uzuale in
contextul debugetizării.
Bugetele autonome sunt elaborate de entităţi publice cu caracter comercial sau instituţional care
au personalitate juridică şi o largă autonomie funcţională: intreprinderi publice, instituţii publice,
servicii publice (financiare, sociale, culturale, educaţionale) şi administraţii locale.
Această procedură are avantajul că nu condiţionează independenţa juridică de cea financiară,
ceea ce permite o diminuare a centralizării şi stimulează iniţiativa nivelurilor funcţionale şi
decizionale dinspre baza piramidei structurii statale. Entităţile menţionate, in limitele legale de
permisivitate, işi constituie venituri, angajează cheltuieli, se gestionează financiar şi pot apela la
suportul/susţinerea bugetului de stat. Statul este degrevat astfel, la nivel macro, de sarcini şi
preocupări discordante ca importanţă in raport cu cele strategice, de interes general sau impact
naţional.
Bugetul extraordinar este cel ce individualizează situaţii deosebite: crize sau recesiuni
economice, calamităţi naturale, stări de conflict armat etc. Veniturile publice necesare sunt
provenite din impozite instituitespecial, din imprumuturi dedicate sau din emisiunea
suplimentară de monedă. Cheltuielile vizează necesităţi specifice situaţiei ce a generat
introducerea bugetului extraordinar. Din punct de vedere terminologic, denumirea acestui buget
este introdusă antonim celei a bugetului curent, căruia i se zice ordinar.
Bugetele anexă sunt elaborate de instituţii sau societăţi comerciale publice care nu au in mod
necesar personalitate juridică. Aceste bugete sunt distincte de cel ordinar şi sunt incluse in legea
bugetului imediat după acesta. Soldurile lor se regăsesc in bugetul de stat fie la venituri (dacă
acesta este excedent), fie la cheltuieli (dacă este deficit).
De regulă, cheltuielile incluse sunt cele de funcţionare a entităţii ce elaborează bugetul, iar
veniturile sunt cele rezultate din această funcţionare sau din imprumuturi publice lansate de
respectiva entitate.
In afara acestor bugete şi tot ca excepţie de la principiul unităţii se practică, de asemenea,
utilizarea conturilor speciale de trezorerie. Acestea include venituri şi cheltuieli care nu au
caracter definitiv şi care, in condiţiile executării angajamentului care le-a generat, se soldează.
Folosirea lor este posibilă in contextul existenţei sistemului trezoreriei publice.
Avantajul adus de aceste conturi este că se evită incărcarea execuţiei bugetare cu rulaje de
venituri şi cheltuieli care, in mod normal, se soldează; de pildă: garanţii băneşti cerute
manuitorilor de bani publici, avansuri pentru livrări in contul statului, crearea (in momente
conjuncturale favorabile) a unor stocuri pentru consumul de stat, gestionarea deficitelor
temporare in cadrul unui buget nedeficitar.
Principalele tipuri de conturi speciale de trezorerie sunt:
1. conturi cu afectare specială – evidenţiază venituri care nu se depersonalizează, adică sunt
instituite pentru un anumit gen de cheltuieli, pentru un anumit obiectiv;
2. conturi de comerţ – pentru operaţiuni ocazionale de vanzarecumpărare;
3. conturi de reglementare – deschise pe baza unor acorduri guvernamentale privind
probleme cu caracter confidenţial;
 4. conturi de operaţiuni monetare – operaţiuni cu FMI sau alte organisme financiare
internaţionale, utilizarea unor beneficii sau acoperirea unor pierderi din operaţiuni de
emisiune monetară;
5. conturi de avans – deschise pentru a finanţa bugete locale pană la constituirea propriilor
lor venituri disponibile, ulterior momentului in care trebuiau efectuate unele cheltuieli.

2.3 Anualitatea bugetului

Principiul anualităţii menţionează anul drept intervalul de timp la care se referă bugetul. In
sensul acestui principiu, anul este un interval de 12 luni care poate să coincidă sau nu cu anul
calendaristic. Acest interval delimitează perioada de timp pentru care se elaborează şi se aprobă
bugetul, precum şi pentru care este autorizată incasarea veniturilor şi efectuarea
cheltuielilor. Motivaţia acestui principiu rezidă in faptul că intervalul de un an prezintă avantajul
unei perioade pentru care predicţiile (propunerile privind venituri şi cheltuieli) au o şansă bună
de realizare şi evită prelungirea urmăririi şi controlului pe un interval prea mare (de pildă, 2-3 ani
sau mai mult).
Una din criticile recente aduse acestui principiu se referă la faptul că, cel puţin
pentru cheltuielile de investiţii, intervalul de un an este relativ scurt. Acest neajuns apare şi in
cazul unor programe vizand obiective a căror realizare necesită mai mulţi ani. De aceea, in
practica bugetară au apărut legile-program prin care sunt aprobate cheltuieli pentru obiective
plurianuale, cu defalcarea anuală a cotei de cheltuială şi a surselor de venituri ce pot fi folosite in
acest scop.
Anualitatea bugetului nu inseamnă că valabilitatea temporală a acestuia este 1 ianuarie – 31
decembrie. Acest interval este destul de răspandit, dar in practica bugetară internaţională se
intalnesc şi intervale 1 aprilie – 31 martie (Marea Britanie, Japonia, unele ţări din
Commonwealth-ul britanic ş.a.), 1 iulie – 30 iunie (Suedia, Australia, Egipt, Pakistan ş.a.) sau 1
octombrie – 30 septembrie (SUA şi Thailanda). Factorii acestei diversităţi sunt, printre alţii:
caracterul economiei, tradiţia, organizarea activităţii parlamentare etc.
In acelaşi context al temporalităţii este de menţionat că poate sau nu să existe identitate intre
perioada pentru care se elaborează şi se aprobă bugetul şi cea in care acesta se execută. Există in
practica bugetară două sisteme distincte de execuţie:
 sistemul de gestiune, potrivit căruia bugetul se incheie la fineleintervalului anual pentru
care bugetul a fost aprobat. Aceasta inseamnă că bugetul se execută numai pentru
veniturile incasate pană la finele respectivului interval, iar cheltuielile se efectuează, de
asemenea, pană la acest moment. Celelalte venituri şi cheltuieli aprobate in buget, dar
neincasate sau neefectuate, nu sunt reportate in bugetul următorului an. Dacă vor fi totuşi
realizate, ele sunt incluse in execuţia anului in care s-au realizat. Acest sistem are
dezavantajul de a nu se putea şti (decat eventual cu dificultate) in ce măsură s-au realizat
in cele din urmă cifrele aprobate prin bugetul anului incheiat. Avantajul acestui sistem
este că la data inchiderii anuale se ştie clar cum s-a incheiat bugetul (care este soldul
rezultat) şi in ce măsură (procentual) s-au realizat in intervalul dat veniturile şi
 cheltuielile aprobate iniţial. Acest sistem se utilizează in practica bugetară din ţara
noastră.
 sistemul de exerciţiu , potrivit căruia, după incheierea anului bugetar, se acordă un
termen de execuţie de 3-6 luni in care să se realizeze integral veniturile şi cheltuielile
aprobate prin buget: Anul bugetar (12 luni) + Termenul de execuţie (3-6 luni) =
Exerciţiu bugetar(15-18 luni)
In acest sistem, pe parcursul exerciţiului bugetar, funcţionează două bugete: unul al anului in
curs şi altul al anului expirat, ceea ce generează unele dificutăţi de evidenţă şi control. Avantajul
acestui sistem constă in faptul că, la finele exerciţiului, se ştie dacă şi in ce măsură s-a realizat
integral cuantumul aprobat al veniturilor şi al cheltuielilor. Aprobarea legii bugetului se face
in anul curent pentru anul viitor. De regulă, cu acest prilej, se aprobă şi contul de execuţie
bugetară preliminată pentru anul in curs, precum şi contul de execuţie bugetară pentru anul
precedent.

2.4 Echilibrul bugetar

Acest principiu a fost considerat vreme îndelungat ă ca „principiul de aur al gestiunii bugetare ”
şi constă în asigurarea egalităţii dintre veniturile şi cheltuielile bugetare.
Echilibrul bugetar cuprinde atât întocmirea bugetului în condi ţii de egalitate a veniturilor cu
cheltuielile, cât şi p ăstrarea echilibrului în perioada de execuţie.
În prezent, practica ignor ă acest principiu deoarece economia reală nu asigur ă un randament
fiscal ridicat pentru acoperirea cheltuielilor publice, iar pe de alt ă parte, sub influenţa
teoreticienilor care au promovat teoria bugetelor ciclice şi cu caracter de reglare a economiei,
care a condus la practici cum ar fi:
- întocmirea a două bugete, unul ordinar echilibrat şi unul extraordinar deficitar finan ţat din
împrumuturi sau prin emisiune monetară;
- elaborarea de bugete ciclice, plurianuale, în cadrul cărora echilibrarea se realiza la nivelul
ciclului economic.
Astfel, în numeroase ţări, bugetele se întocmesc şi se încheie cu deficit, sub influenţa adepţilor
concepţiilor intervenţioniste ale finanţelor publice în scopul reglării ciclurilor economice. Pentru
acoperirea cheltuielilor bugetare care depăşesc veniturile, statele adopt ă solu ţii diverse:
– reexaminarea veniturilor, în scopul majorării lor, şi a cheltuielilor, în vederea reducerii lor;
– cre şterea cotelor de impozite sau introducerea de impozite noi;
– emisiune monetară;
– contractarea de împrumuturi pe piaţa internă sau externă, etc În ceea ce prive şte deficitul
bugetar, este necesară urmărirea sistematică a nivelului său, corelat cu evoluţia indicatorilor
macroeconomici, pentru o dezvoltare echilibrat ă a economiei.
2.5 Specializarea bugetară
Principiul specializării bugetare se referă la introducerea şi aprobarea in buget a veniturilor pe
surse de provenienţă şi a cheltuielilor pe tipuri de nevoi şi destinaţii. Această grupare, efectuată
după criterii acceptate in practica bugetară, poartă denumirea de clasificaţie bugetară.
Motivaţia acestui principiu rezidă in ordinea structurală pe care o generează gruparea, respectiv
clasificaţia, din care rezultă posibilitatea unor analize pertinente referitoare la aportul diferitelor
surse, la repartizarea „poverii” fiscale, la raportul relativ intre destinaţii sau intre nevoi, la rolul
pe care diferite categorii de contribuabili il joacă in susţinerea nevoilor publice etc.
Principalele criterii utilizate in clasificaţia bugetară sunt:
 administrativ sau departamental, prin care se identifică instituţia de unde provine venitul
sau pentru care se face cheltuiala;
 economic , prin care sunt identificate tipurile de venituri (impozit pe profit, taxe vamale
etc.) sau de cheltuieli (curente sau de capital);
 funcţional , prin care se realizează o clasificare după funcţii, sarcini şi obiective.
 

2.6 Publicitatea (sau principiul transparenţei)

Publicitatea (sau principiul transparenţei) presupune ca dezbaterea şi aprobarea de către
Parlament a bugetului de stat să fie aduse la cunoştinţa opiniei publice. Sistemul bugetar este
deschis şi transparent, acesta realizându-se prin:
− dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;
− dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu prilejul aprobării
acestora;
− publicarea în Monitorul Oficial al României a actelor normative de aprobare a bugetelor şi
conturilor anuale de execuţie a acestora;
− mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor supra conţinutului bugetului,
exceptând informaţiile şi documentele nepublicabile, prevăzute de lege.

2.7 Neafectarea veniturilor bugetare

Neafectarea veniturilor bugetare – se referă la faptul că, odată vărsate la buget, veniturile se
depersonalizează. Altfel spus, veniturile, în ansamblul lor, finanţează cheltuielile în totalitatea
lor. Un anumit venit nu este destinat unei anumite cheltuieli, deoarece nu se poate realiza o
concordanţă deplină între nivelul unui venit şi cel al cheltuielii ce urmează a fi acoperite din
venitul respectiv.
În practică se înregistrează unele abateri de la acest principiu, fiind scoase în afara bugetului
ordinar venituri provenind din anumite surse şi care alimentează bugete extraordinare, bugete-
anexă sau autonome. Întocmirea unor asemenea bugete reprezintă în acelaşi timp, abateri de la
principiul neafectării veniturilor bugetare şi de la principiul unităţii bugetare.
În acelaşi timp, acest principiu clasic este complementar principiului privind universalitatea
bugetului. În România, Legea privind finanţele publice prevede expres destinaţia resurselor
publice, înţelese ca resurse totale, şi care vizează: domeniul social, asigurarea cerinţelor de
apărare a ţării şi a ordinii publice, susţinerea unor programe de cercetare fundamentală, domeniul
economic, finanţarea administraţiei de stat centrale şi locale şi alte domenii prevăzute de lege.
În Legea privind finanţele publice se mai menţionează şi principiul unităţii monetare, care se
referă la faptul că toate operaţiunile bugetare se exprimă în monedă naţională.

Capitolul 3 Metodele şi tehnicile de dimensionare a veniturilor şi

cheltuielilor bugetare
Bugetul de stat trebuie s ă reflecte cât mai fidel, prin intermediul indicatorilor s ăi, pe de o parte,
necesităţile de resurse financiare care să asigure înfăptuirea programului guvernamental propus,
iar pe de altă parte, posibilităţile reale de acoperire a acestor resurse. Se pune astfel, problema
dimensionării corecte a nivelului veniturilor şi cheltuielilor publice.
Metodele şi tehnicile de evaluare sunt diverse şi au evoluat în timp, în sensul moderniz ării,
având drept obiectiv general cre şterea eficienţei şi eficacităţii procurării resurselor financiare
publice şi a destina ţiei acestor resurse, fiind grupate în dou ă mari categorii: clasice şi moderne.

3.1 Metode clasice

Dintre metodele clasice menţionăm: metoda automată, metoda majorării şi metoda evaluării
directe.
Metoda automată (numită şi a penultimei) constă în întocmirea proiectului de buget, luând ca
bază de pornire execuţia bugetară a penultimului an bugetar. Aceasta, pentru că elaborarea
bugetului de stat debutează cu circa opt luni înainte de începerea anului respectiv când nu se
cunosc încă realizările anului în curs.
Metoda are avantajul simplităţii, deoarece nu necesită un volum mare de activităţi, dar are
dezavantajul că datele luate ca bază sunt perimate în timp, în special în perioade de transformări
economice mari.
Metoda majorării (sau a diminuării) presupune stabilirea unui ritm mediu de variaţie a
indicatorilor bugetari pe o perioad ă anterioară de 5-10 ani. Această metodă este aproximativă,
deoarece se bazează pe extrapolarea tendinţelor din anii precedenţi, prin preluarea şi
transpunerea în viitor, a efectelor negative sau pozitive ale unor fenomene economico-financiare
manifestate în perioadele luate ca bază de calcul.
Metoda evaluării directe are în vedere cuantificarea fiecărei surse de venit sau categorii de
cheltuieli, bazată pe valori rezultate din execuţia preliminară a indicatorilor de buget pe anul în
curs, precum şi pe previziunile în domeniul economico-social al perioadei pentru care se
proiecteaz ă bugetul.
Metodele clasice, în general, sunt depăşite din mai multe considerente legate de volumul mare de
informa ţii necesare, imposibilitatea previzion ării unor anumite fenomene economicofinanciare
reale, imposibilitatea urmăririi eficienţei acţiunilor finan ţate, etc.

3.2 Metode moderne

Metodele moderne de cuantificare a indicatorilor bugetari vizează raţionalizarea cheltuielilor
bugetare şi se bazează, în principal, pe analiza cost-avantaje sau cost-eficacitate. Aplicabilitatea
acestora este condiţionată de existenţa a două sau mai multe soluţii de realizare a unui obiectiv,
cu costuri diferite.
Între metodele moderne de evaluare enumerăm următoarele: metoda de planificare, programare
şi bugetizare; metoda denumită baza bugetară zero; managementul prin obiective; bugetul bazat
pe programe, metoda raţionalizării opţiunilor bugetare.
Metoda de planificare, programare şi bugetizare urmăreşte utilizarea optimă a cheltuielilor
bugetare, fiind evidenţiate, în mod tradiţional, în funcţie de domeniul unde se efectuează şi în
funcţie de modul cum se efectuează (cheltuieli de personal, materiale, servicii, de capital), dar
care sunt reformulate pe programe în succesiunea „structură-obiectiv-program”. Această metodă
presupune identificarea obiectivelor ce urmează a fi îndeplinite pe termen lung, cuantificarea
costurilor şi avantajelor diferitelor programe ce pot fi finanţate de la buget şi stabilirea unui
clasament al acestora în raport de indicatorii de eficacitate.
Metoda denumită baza bugetară zero are ca scop preîntâmpinarea creşterii excesive a
cheltuielilor bugetare de la un an la altul. Metoda presupune reluarea în permanenţă a analizei
tuturor cheltuielilor bugetare, ca şi cum s-ar porni de la zero, cu cel mai scăzut nivel de cost la
care poate fi realizat obiectivul propus.
Managementul prin obiective pune accentul pe identificarea finalităţilor pentru fiecare domeniu
de activitate. Fiecare administrator al banului public îşi stabileşte propriile obiective, iar la nivel
de coordonare, se prioritizează şi se reanalizează această prioritizare în contextul unei planificări
pe termen mediu.
Bugetul bazat pe programe reprezintă o modalitate de pregătire şi prezentare a bugetelor,
pornind de la obiectivele urmărite şi nu de la organizarea administraţiei. Fiind dificil de aplicat în
practică, bugetul pe programe se realizează în paralel cu întocmirea bugetului de stat, fiind utilă
pentru fundamentarea acestuia.
Metoda raţionalizării opţiunilor bugetare constă în identificarea şi studierea obiectivelor,
compararea soluţiilor alternative, adoptarea deciziei pe baza analizei cost-avantaje şi controlul
permanent al cheltuirii resurselor. Metoda se bazează pe analiza sistemică a indicatorilor
bugetari, care are drepr scop, ca prin iteraţii succesive să reformuleze obiectivele şi mijloacele
pentru atingerea lor.
În realitatea practică, totdeauna se înregistrează diferenţe între mărimile previzionate şi cele reale
ale indicatorilor consideraţi. Costurile şi avantajele viitoare nu pot fi cunoscute cu certitudine,
astfel că diferitele metode de evaluare a indicatorilor bugetari trebuie utilizate în funcţie de
avantajele şi dezavantajele fiecăreia, de scopul urmărit şi disponibilitatea informaţiilor necesare.
Capitulul 4 Instituții și etape în realizarea procesului bugetar
Procesul bugetar se realizeaza prin sistemul institutiilor publice specifice statului de drept.
Sistemul institutional se compune din subsistemele celor trei puteri in stat (legislativa, executiva
si judecatoreasca), separate pe orizontala, apoi fiecare institutie se subordoneaza, pe verticala,
subsistemului respectiv.
Acest mod de organizare preintampina abuzul de putere din partea uneia sau a alteia dintre
institutii. Astfel, fundamentarea bugetului se face de catre guvern, iar aprobarea lui de catre
parlament. Totodata, organismele publice din cadrul guvernului, care executa bugetul aprobat,
sunt supuse controlului financiar al Curtii de conturi, institutie exterioara guvernului, aflata sub
autoritatea parlamentului. In felul acesta, subsistemele institutionale apartinand celor trei puteri
ale statului asigura premisele de alocare armonioasa a resurselor publice in directia satisfacerii
cat mai ridicate a nevoilor sociale de bunuri si servicii publice.

4.1 Elaborarea proiectului de buget

Proiectul de buget este elaborat de guvern prin institutiile publice aflate in structura acestuia.
Elaborarea proiectului trebuie sa se faca in raport cu rezultatele obtinute in domeniile sociale si
economice finantate de la buget. In acest scop, este necesara formularea de criterii concrete de
performanta pentru eficienta, eficacitatea si economicitatea programelor cu finantare bugetara.
Indicatorii de eficienta, eficacitate si economicitate permit, prin analiza lor pertinenta, adoptarea
deciziei, adecvate de alocare a unor resurse bugetare limitate, cat si pentru aprecierea ulterioara a
gestionarii acestora in fiecare sector public.
In procesul de elaborare a proiectului de buget, coordonarea, finalizarea si prezentarea revin
Ministerului Finantelor. Acesta, impreuna cu Banca Centrala, celelalte ministere si institutiile de
prognoza, stabileste premisele de la care se porneste in elaborarea proiectului; se ia in
considerare, totodata, programul de guvernare aprobat de parlament. Aceste premise se refera la
principalii parametri macroeconomici (indicatori sintetici), cum sunt: dinamica Produsului Intern
Brut, rata inflatiei, gradul de fiscalitate, evolutia creditului intern (in raport cu politica monetara),
soldul rezervei internationale nete (exprimat in valuta convertibila), volumul finantarii externe
(credite contractate in exterior). Acesti indicatori permit dimensionarea cheltuielilor bugetare in
raport cu posibilitatile de finantare interna si/sau externa a unui anumit deficit bugetar, in conditii
de echilibru financiar, monetar si general economic.
Elaborarea proiectului de buget se realizeaza printr-un proces iterativ, respectiv de la institutiile
bugetare cu atributii in furnizarea bunurilor si serviciilor publice catre Ministerul Finantelor si
apoi in sens invers.
In prima faza, institutiile publice formuleaza propuneri de alocatii bugetare pentru anul viitor,
tinand seama de cheltuielile aprobate in anul curent si de modificarile proiectate pentru domeniul
respectiv in programul guvernamental pe anul urmator. Apoi ministrul finantelor (dupa
consultarea primului ministru) fixeaza coordonatele fundamentale ale politicii fiscal-bugetare si
nivelurile orientative cu privire la cheltuielile fiecarui sector public pentru exercitiul bugetar al
anului viitor. Ministerele defalca plafoanele orientative de cheltuieli, primite de la autoritatea
financiara, pe fiecare dintre institutiile bugetare din subordine, solicitandu-le propriile propuneri,
in limitele nivelurilor de orientare. Pe baza plafoanelor de cheltuieli primite de la institutia
ierarhic superioara, institutiile bugetare isi fundamenteaza volumul si structura cheltuielilor
necesare.
Neconcordantele intre dimensiunile cererii de alocatii bugetare si resursele posibile de repartizat
- acestea exista, intrucat cererile de resurse sunt de multe ori mai mari, decat cele orientative - se
rezolva prin conciliere cu Ministerul Finantelor; in final, divergentele nesolutionate se transeaza
in cadrul guvernului in favoarea unuia sau a altuia dintre ministere, in vederea supunerii
proiectului de buget spre adoptare de catre parlament.
Procesul de conciliere se bazeaza pe programul de guvernare adoptat, precum si pe criteriile de
eficienta, eficacitate si economicitate apreciate pe fiecare domeniu bugetar.
Proiectul de buget finalizat se concretizeaza intr-un pachet de documente, astfel:
- expunerea de motive si proiectul legii bugetului de stat.
Expunerea de motive sau raportul cuprinde principalele coordonate si prevederi de politica
financiara, monetara, valutara si comerciala, reflectate in proiectul de buget. Proiectul legii
pentru aprobarea bugetului poate sa contina, la randul sau, si unele propuneri de amendare
temporara a unor legi sau alte acte normative in materie fiscala si/sau in domeniul cheltuielilor
bugetare.
- anexele la proiectul de lege bugetara.
In anexele la proiectul de lege bugetara sunt reflectate structura veniturilor, pe categorii de
impozite, taxe si alte surse de natura nefiscala, precum si cea a cheltuielilor (pe agentii
guvernamentale) in raport cu continutul economic: curente sau de capital. Anexe la proiectul de
lege pot fi si bugetele unor fonduri speciale extrabugetare care au la baza legi specifice.
- informatii documentare privind modul de fundamentare a bugetului.
Aceste informatii sunt utile parlamentului in vederea analizei si dezbaterii proiectului de lege
privind bugetul de stat pentru aprobare.

4.2 Aprobarea bugetului

Institutia publica imputernicita prin Constitutie sa aprobe proiectul de buget este parlamentul. In
fond legislativ, proiectul de buget parcurge urmatoarele etape:
prezentarea de catre primul ministru (sau ministrul finantelor) a raportului pe marginea
proiectului de buget in plenul parlamentului;
examinarea proiectului de buget in comisiile permanente ale parlamentului (structurate pe
domenii: educatia, cultura, ocrotirea sanatatii, aparare si siguranta nationala, agricultura,
industrie si tranporturi etc.);
analiza si aprobarea acestuia in comisia de specialitate a legislativului (cea de buget, finante si
banci).
Ultimele etape vizeaza dezbaterea si aprobarea proiectului de buget in parlament si promulgarea
de catre Presedintele Republicii a legii bugetului, aprobate de parlament.
Pe parcursul dezbaterilor din parlament, membrii acestuia propun amendamente la proiectul de
buget in dorinta de a satisface cat mai multe din solicitarile cetatenilor pe care-i reprezinta si care
le-au acordat votul lor. Fiecare partid incearca sa-si impuna, in cadrul dezbaterilor din forul
legislativ, propriile amendamente ce pot fi acceptate sau nu. Partidul sau coalitia de partide care
formeaza majoritatea parlamentara isi poate impune propriile amendamente in mai mare masura
decat partidele din opozitie. Presedintele tarii, de asemenea, poate formula obiectii la legea
bugetara si poate cere reexaminarea proiectului de buget de catre parlament.
In situatia in care guvernul nu se incadreaza in termenul prevazut de lege pentru obtinerea
aprobarii de catre parlament a proiectului de buget, Constitutia tarii si legislatia privind finantele
publice prevad fie continuarea executiei bugetului anului anterior cu operarea unor indexari in
raport cu rata proiectata a inflatiei, fie trecerea la executia bugetului propus de guvern.

4.3 Executia bugetului

Legea privind bugetul se publica in buletinul oficial al tarii dupa promulgarea de catre
Presedintele tarii, moment in care bugetul devine operational, trecandu-se la executia acestuia,
adica incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor aprobate de forul legislativ pe durata anului
bugetar.
Executia bugetara, proces amplu si complex, antreneaza participarea unui numar mare de
operatori bugetari, astfel:
aparatul fiscal, cu toate structurile sale centrale si teritoriale;
institutiile bugetare, de la ministere pana la institutii publice operative (scoli, spitale, muzee,
teatre, unitati militare etc.);
unitati administrativ-teritoriale si alte entitati publice ce privesc transferuri de la bugetul de stat;
organizatii internationale care primesc de la sau transfera la buget sume de bani etc.
Guvernul are responsabilitatea executiei bugetare, in sensul ca, prin institutiile sale, trebuie sa
administreze cat mai bine procesul de colectare a veniturilor, cat si procesul de utilizare eficienta
a alocatiilor bugetare.
Veniturile  aprobate prin prevederile bugetare reprezinta limite minime de realizat (cu exceptia
veniturilor din imprumuturi, care au limite maxime stabilite), iar cheltuielile bugetare aprobate
prin lege reprezinta limite maxime, ce nu pot fi depasite. Executia veniturilor bugetare constituie
un proces distinct de executia cheltuielilor.

4.4 Incheierea executiei bugetare

Finalitatea operatiunilor de executare a veniturilor si cheltuielilor bugetare se efectueaza
prin intocmirea contului de executie bugetara, care reflecta modul de gestionare a bugetului de
catre executiv prin institutiile publice din structura si subordinea sa.
Metoda de evidenta bugetara adoptata de autoritatile guvernamentale reflecta continutul contului
de executie bugetara. Se poate utiliza, astfel, sistemul de exercitiu sau sistemul de gestiune.
In cadrul sistemului de exercitiu, contul de executie bugetara cuprinde totalitatea operatiunilor
efectuate (incasarea de venituri si/sau efectuarea unor cheltuieli), chiar si dupa incheierea anului
bugetar. In acest sens, pentru o perioada de cateva luni se conduce o evidenta paralela (conturi de
venituri si respectiv de cheltuieli), corespunzatoare anului curent, cat si anului bugetar precedent.
Sistemul de gestiune cuprinde numai operatiunile de incasari de venituri si plati in contul
cheltuielilor realizate efectiv in anul bugetar respectiv, indiferent de exercitiul bugetar la care se
refera. Prin urmare, operatiunile ramase neefectuate in cursul unui an bugetar se reflecta in
contul de executie al anului urmator. In sistemul de gestiune, contul de executie bugetara
cuprinde operatiuni aferente anului curent, cat si celui precedent.
Contul de executie bugetara se intocmeste de catre Ministerul finantelor, in baza darilor de
seama contabile si a conturilor de executie a bugetului din fiecare institutie publica. Documentele
de raportare contabila se centralizeaza pe verticala, pornind de la ordonatorii principali de credite
la nivelul fiecarei agentii guvernamentale, apoi se depun la Ministerul finantelor.
Ministerul Finantelor intocmeste contul (general) de executie bugetara pe care-l prezinta
guvernului pentru discutare. Acesta hotaraste apoi supunerea documentului pentru dezbatere si
aprobare in fata parlamentului.

4.5 Controlul executiei bugetare

Parlamentul transmite contul privind executia bugetara institutiei supreme de control al
finantelor publice si anume Curtea de conturi. Aceasta institutie publica autonoma raporteaza
parlamentului asupra rezultatelor controalelor efectuate. In acelasi timp, propune masuri de
imbunatatire a unor legi si alte acte normative, in vederea utilizarii mai eficiente a banului
public.
Curtea de conturi efectueaza, de asemenea, la fiecare institutie publica controlul ulterior,
urmarind legalitatea si realitatea datelor cuprinse in contul de executie bugetara. Aceasta
institutie verifica, totodata, eficienta, eficacitatea si economicitatea executiei bugetare, calitatea
gestionarii banilor publici la nivelul fiecarei institutii si pe ansamblul bugetului. Curtea de
conturi emite apoi actul de descarcare de gestiune a conducatorului (ordonatorului de credite)
pentru fiecare institutie publica, daca nu se constata nereguli si ilegalitati in gestionarea
fondurilor publice.
Daca se constata prejudicii materiale produse, acestea se recupereaza prin organele de jurisdictie
ale Curtii de conturi sau prin institutiile de profil ale puterii judecatoresti.
In ultima etapa, Curtea de conturi prezinta parlamentului raportul privind contul de executie
bugetara in vederea dezbaterii si aprobarii acestui document.
Uneori, Curtea de conturi exercita si functia de control financiar preventiv, pe parcursul anului
bugetar. Utilitatea acestei forme de control rezida in necesitatea respectarii disciplinei financiar-
bugetare, in baza principiilor de legalitate, eficienta, eficacitate si economicitate in angajarea si
efectuarea cheltuielilor bugetare. Curtea de conturi, fiind o institutie publica autonoma, externa
guvernului, poate exercita eficient controlul financiar, in mod obiectiv si legal, evitandu-se astfel
conflicte de interese.
Guvernul isi organizeaza propriul sau control financiar preventiv si ulterior. Controlul intern nu
exclude ci, dimpotriva, presupune existenta unui control extern, care se exercita de catre un
organism independent, nesubordonat executivului, respectiv Curtea de conturi. Functionarea
acesteia respecta principiul separarii puterilor in stat, adica controlul este exercitat de o institutie
specializata si independenta.
Pe langa controlul financiar (intern si extern, preventiv si ulterior) mai exista controlul politic
executat de parlament, care se manifesta la nivelul examinarii si aprobarii proiectului de buget, la
aprobarea contului de executie bugetara, precum si pe parcursul anului bugetar.

4.6 Aprobarea executiei bugetare

Aprobarea executiei bugetare se declanseaza de catre parlament prin procedura de dezbatere si
aprobare a acestuia pe baza raportului privind contul de executie bugetara. Acesta din urma este
trimis mai intai la comisiile permanente reunite de buget-finante pentru analiza, apoi se dezbate
in plenul parlamentului proiectul de Lege privind aprobarea contului de executie bugetara.
Dupa ce executivul prezinta sinteza evolutiilor economico-financiare din anul la care se refera
executia bugetara, are loc exprimarea punctelor de vedere ale formatiunilor politice reprezentate
in parlament asupra modului in care a fost gestionat bugetul comparativ cu prevederile bugetului
aprobat. Se pot, astfel, avansa propuneri cu privire la schimbarea unor legi, in vederea utilizarii
mai eficiente a banilor publici. In final, se trece la discutarea pe articole a proiectului legii
privind aprobarea contului de executie bugetara. Votul favorabil al parlamentului marcheaza
aprobarea executiei bugetare si incheierea etapelor procesului bugetar.
Impactul economico-social larg si complexitatea procesului bugetar indreptatesc afirmatia
potrivit careia legea bugetara anuala reprezinta, dupa Constitutie, cel mai important act de
decizie parlamentara si, totodata, a guvernului unei tari.

Capitolul 5 Structura bugetului de stat al României

Bugetul de stat al Romaniei este aprobat anual printr-o lege special numită „Legea bugetului de
stat pe anul ....”. Legea cuprinde mai multe articole, grupate pe capitole, şi anexe. Capitolele legii
se referă la:
 dispoziţii generale, in care sunt menţionate cuantumul cheltuielilor, al veniturilor şi al
soldului bugetar (deficit/excedent);
 structura şi regimul veniturilor bugetare, in care se fac precizări referitoare la colectarea
veniturilor bugetare sau la unele modificări/ ajustări pe care le introduce legea bugetului;
de asemenea, este prezentată o sinteză a veniturilor pe principalele component (tabelul 1);
  regimul şi destinaţia cheltuielilor, in care se fac precizări privindmodul de efectuare a
cheltuielilor bugetare, precum şi unele atribuţii/ responsabilităţi ale ordonatorilor de
credite, in general şi pe domenii de activitate; de asemenea, este prezentată structura
economică a cheltuielilor bugetare (tabelul 1);
 deficitul/execedentul bugetar, datoria publică şi imprumuturile guvernamentale;
 dispoziţii referitoare la agenţii economici;
 dispoziţii referitoare la bugetele locale;
 bugetele fondurilor speciale;
 responsabilităţi in aplicarea legii;
 dispoziţii finale.
Anexele legii bugetului de stat includ sinteza bugetului, detalierea pe articole a cheltuielilor,
lista impozitelor, taxelor şi altor venituri ale anului bugetar,sumele defalcate in beneficiul
bugetelor locale sau ca subvenţii pentru populaţie provenite din impozite şi taxe colectate
la bugetul de stat, alte prevederi vizand cheltuielile bugetare, bugetul asigurărilor sociale de
sănătate, bugetele fondurilor speciale.
Bugetul statului în prima jumătate din 2020: Veniturile au scăzut cu 1,6%, până la 146 mld. lei,
iar cheltuielile au crescut cu 13%, la 191 mld. lei. Deficitul urcă la 4,17% din PIB
Veniturile statului din impozitul pe salarii au crescut cu 10% în prima jumătate a anului
2020, prin comparaţie cu perioada similară din 2019.
Veniturile bugetului general consolidat în primele şase luni ale anului au însumat 146,3 mld. lei,
în scădere cu 1,6% faţă de perioada similară a anului trecut, o veste bună pentru finanţele ţării. În
aceeaşi vreme, cheltuielile au crescut cu 13,6%, până la valoarea de 191,4 mld. lei, potrivit
datelor raportate marţi de Ministerul de Finanţe. În consecinţă, deficitul bugetar a înregistrat
valoarea de 45,1 mld. lei (4,17% din PIB).
„Mai mult de jumătate din deficit, respectiv 23,04 mld. lei (2,13% din PIB), este generat de
sumele lăsate în mediul economic prin facilităţile fiscale şi cheltuieli excepţionale adoptate
pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19“, transmit reprezentanţii Finanţelor.
Veniturile bugetului de stat s-au diminuat în primele 6 luni din an cu 1,6%, o veste bună în
contextul în care pandemia a lovit în businessul local şi multe dintre companii au redus producţia
sau chiar au sistat-o temporar. De asemenea, guvernul a amânat plăţi ale agenţilor economic în
valoare de 10,2 mld.. lei, iar restituirile de TVA au crescut cu 2,94 mld.. lei în primele 6 luni din
an, prin comparaţie cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor oferite de reprezentanţii
Ministerului de Finanţe.
Cheltuielile suplimentare generate de pandemie au însumat 5,86 mld.. lei.
Veniturile la bugetul de stat din impozitul pe salarii au crescut cu peste 10% în prima jumătate a
anului, până la 12,2 mld.. lei. Încasările din impozitul pe profit în S1/2020 au fost de 7,5 mld. lei,
în scădere cu 7,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, în timp ce alte impozite pe
venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice au înregistrat scăderi de 8,5%
comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 1,6 mld. lei.
Cheltuielile de personal au însumat 53,3 mld. lei, în creştere cu 4,5% comparativ cu aceeaşi
perioadă a anului precedent, în timp ce cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 25,36 mld. lei, în
creştere cu 16% faţă de anul precedent.
La capitolul cheltuieli cu asistenţa socială a fost consemnată o creştere de 23,7% comparativ cu
aceeaşi perioadă a anului precedent, până la 69,22 mld. lei.

Concluzii
Bugetul statului este un element al finanţelor, de o importanţă aparte, având semnificaţii
multiple: un element component al finanţelor publice; ca o multitudine de operaţii şi fluxuri
financiare specifice; ca cea mai importantă lege dezbătută anual de către forul legislativ; ca o
sinteză a diferitelor opţiuni economico sociale şi politice; ca mijloc de manifestare al
constrângerii financiare bugetare; instrument de negociere cu diversele organisme financiare, etc
Rolul fundamental al bugetului de stat în cadrul finanţelor publice şi al economiei naţional este
susţinut de următoarele considerente:
♦ bugetul participă in mod direct la îndeplinirea funcţiilor şi a sarcinilor statului;
♦ bugetul asigură autonomia reală a colectivităţilor locale constituite în cadrul unităţilor
administrative teritoriale;
♦ bugetul garantează realizarea efectivă a protecţiei sociale a unor categorii importante în rândul
populaţiei;
♦ bugetul asigură echilibrul financiar, monetar şi valutar la statului;
♦ bugetul are un însemnat rol stabilizator al economiei naţionale Prin reglementarea actuală ,
sistemul bugetar al ţării noastre a fost organizat într-o concepţie nouă, determinată la de trecerea
la economia de piaţă. Renunţându-se la ideea bugetului unic de stat care era impusă de planul
naţional unic al (instrument al centralismului excesiv) s-a introdus o noţiune nouă aceea de buget
public naţional, care cuprinde bugete distincte, aprobate şi executate în condiţii de deplină
autonomie. Acestea sunt potrivit Constituţiei României din 1991: bugetul de stat, bugetele locale
şi bugetul asigurărilor sociale de stat.

Bibliografie

Mariana-Cristina Cioponea, Finanţe publice şi teorie fiscală, Editura Fundaţiei România de

Mâine , Bucureşti, 2007 sau 2008.
Văcărel, Iulian şi colectivul, Finanţe publice, ediţia a (I-V) VI-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 2007.
Mosteanu Tatiana (coord.), Finante publice, Ed. Tribuna Economica, 2002
https://conspecte.com/finante-publice/bugetul-de-stat.html
https://www.zf.ro/eveniment/bugetul-statului-in-prima-jumatate-din-2020-veniturile-au-scazut-
cu-19445218