Bugetul-categorie economic

Cuvntul buget desemneaz n cadrul tiinei bugetare, sociologiei i microeconomiei, o grup de oameni care are n mod susinut misiunea de a urmri stilul de via zilnic. Bugetul se refer n general la o list cu toate veniturile si cheltuielile. Bugetul este un concept important n microeconomie si este reprezentat grafic printr-o linie, pentru a ilustra schimbul ntre dou sau mai multe bunuri. Bugetul personal este printre cele mai importante concepte ale finanelor private. ntr-un buget personal sunt identificate toate sursele de venit si cheltuieli si este dezvoltat un plan pentru veniturile n exces care trebuie cheltuite sau economisite, ori constituie o sursa de finanare n cazul unei penurii. Un buget personal este de folos, ca i orice alt buget, numai atunci cnd este administrat cu grij. Bugetul guvernamental este o nsumare sau un plan al veniturilor si cheltuielilor planificate de guvern. n tari ca i Statele Unite ale Americii, bugetul este stabilit de puterea legislativ, n alte tri acesta este stabilit de guvern. n Marea Britanie bugetul este stabilit de ctre ministrul de finane, membru al guvernului aflat pe locul doi ca importan, i trebuie s fie votat de parlament. Bugetul unei companii este stabilit anual. Un buget terminat cere, de obicei, un efort considerabil i poate fi vazut ca un plan financiar pentru noul an financiar. n timp ce n mod traditional departamentul de finante stabileste bugetul companiei, softul modern permite sutelor si miilor de oameni din diferite departamente (resurse umane, IT) s contribuie prin veniturile si cheltuielile ateptate, la bugetul final. De obicei o companie va produce dou tipuri de bugete: un buget static si un buget flexibil. Bugetul static este cel proiectat. Bugetul flexibil este un buget special care este folosit pentru a compara ce s-a intamplat de fapt si ceea ce ar fi trebuit s se intample, bazndu-ne pe mrimea vnzrilor. Cu un buget flexibil costurile fixe ar trebui s rmn constante, iar costurile variabile ar trebui s se modifice n funcie de vnzri, dac acestea au fost mai mari sau mai mici dect a fost proiectat. Bugetul flexibil este atunci comparat cu realitatea i diferenele dintre ceea ce a fost planificat i ceea ce s-a ntamplat de fapt sunt calculate i desemnate a fi favorabile sau defavorabile. Dac cifrele actuale ale anului financiar se dovedesc a fi apropiate de buget, aceasta va demonstra faptul c o companie ntelege cum se fac afacerile si are succes n conducerea acestora n directia pe care i-a planificat-o la inceput. Pe de alt parte, dac cifrele actuale deviaz foarte mult de buget, acestea transmit un semnal al "ieirii de sub control", iar, ca rezultat negativ, preul aciunilor poate avea de suferit. Bugetele sunt vzute tot mai mult a fi de mod veche si sunt nlocuite cu previziuni complementare sau lunare. Previziunile lunare asigur realizarea de planuri financiare mai proaspete si mai recente. Ca adjectiv, cuvntul buget este folosit in marketing ca eufemism al cuvantului ieftin. Bugetul este definit, sub aspect juridic, n tarile cu economie de piata, ca fiind un act n care se nscriu veniturile si cheltuielile probabile ale statului, pe o perioada determinata de timp (un an) . Bugetul de stat reprezinta un document previzional, deoarece cuantifica nivelul cheltuielilor ce se vor efectua n viitor, precum si marimea veniturilor ce pot fi mobilizate la dispozitia statului. Fiind un document ce necesita autorizarea prealabila a puterii legislative, bugetul de stat are un caracter obligatoriu. ncasarea veniturilor si efectuarea 1

cheltuielilor publice nu sunt posibile dect daca bugetul de stat a devenit lege prin aprobarea lui de catre Parlamentul Romniei. De fapt bugetul de stat este un plan de actiune n domeniul finantelor publice. Sub aspect economic bugetul de stat exprima relatiile n forma baneasca ce iau nastere n procesul repartitiei produsului intern brut n legatura cu ndeplinirea functiilor si sarcinilor statului. Aceste relatii se manifesta n dublu sens: pe de o parte, ca relatii prin intermediul carora se mobilizeaza resurse banesti la dispozitia statului, iar pe de alta parte ca relatii prin care se repartizeaza aceste resurse. Bugetul de stat este o categorie economica legata de existenta statului si a relatiilor marfa bani. Totodata relatiile de mobilizare si repartizare a resurselor statului prin buget sunt influentate de actiunea mecanismelor pietei libere. n perioada actuala bugetul nu reprezinta o simpla lista a veniturilor si a cheltuielilor probabile ale statului, ci un plan financiar la nivel macroeconomic. Bugetul de stat reprezinta n Romnia o forma de planificare, att pe termen scurt ca urmare a previzionarii pe timp de un an a veniturilor si cheltuielilor publice, ct si pe termen mediu prin elaborarea bugetelor-program, mai ales pentru cheltuielile publice de investitii. Rolul bugetului de stat, n economia de piata, se manifesta ndeosebi pe plan financiar si economic. Din punct de vedere financiar, bugetul asigura mobilizarea si dirijarea resurselor financiare necesare ndeplinirii functiilor si sarcinilor statului. Din punct de vedere economic, rolul bugetului de stat s-a accentuat datorita contributiei sale la realizarea politicii economice. Rolul economic al bugetului de stat se concretizeaza prin ncercarile statului de a utiliza impozitele, taxele, subventiile si alte cheltuieli publice ca prghii economice pentru influentarea conjuncturii economice. Volumul si structura veniturilor si cheltuielilor bugetare difera de la un stat la altul n functie de nivelul de dezvoltare economica a tarii respective, de conditiile social politice interne, precum si de conjunctura internationala. Veniturile si cheltuielile publice nu sunt simpli indicatori ai bugetului de stat, ci ndeplinesc rolul de prghii folosite de stat pentru stimularea dezvoltarii sau restrngerii unor activitati, a productiei si consumului anumitor produse. Impozitele si cheltuielile publice sunt concepute ca instrumente de politica economica. Prin finantarea partiala sau integrala a unor cheltuieli de investitii, de cercetare statul influenteaza conditiile de desfasurare a productiei, investitiile brute de capital. De exemplu prin acordarea de subventii producatorilor agricoli se urmareste stimularea productiei n agricultura. De multe ori statul mbina finantarea de la buget a unitatilor economice cu creditarea acestora de catre banci cu credite cu dobnda redusa. Intervenind n economie printr-o diversitate de instrumente statul acorda sprijin agentilor economici limitndu-le libertatea de decizie. Cu toate ajutoarele primite, unele sectoare reusesc numai sa supravietuiasca din punct de vedere financiar, obtinnd sistematic rezultate deficitare sau nule. n acest sens subventiile ridica o serie de probleme, att n privinta fundamentarii lor, ct si a efectelor antrenate.

1.Esenta economica si rolul bugetului public national Bugetul ,ca si finantele,exprimand relatii de imobilizare,repertizare si utilizare a principalelor surse banesti,se impune ca o categorie economica distinct are o anumita treapta de dezvoltare a societatii omenesti,respective in etapa de constituire si consolidare a statului. Dupa revolutia franceza din 1789 , bugetul poate fi, privit ca o lista sau act in care erau inscrise veniturile de incasat pe de o parte,iar pe de alta parte cheltuielile ce urmau a fi efectuate si destinatiile acestora.Caracteristic este faptul ca acest act dimensiona veniturile si cheltuielile pe o perioada delimitate, respectiv un an. In economia moderna,pe piata,bugetul public national materializeaza in fapt ansamblul relatiilor banesti ce sunt cuprinse in sfera finantelor publice.El este o categorie economic care exprima ,in forma valorica,relatiile economice prin care se mobilizeaza,se repartizeaza si se utilizeaza fondurile banesti ale statului. Bugetul public national reflecta actul de vointa prin care se stabileste sursele de venituri inclusiv cuantumul acestora,precum si destinatiile precise pentru care se vor aloca ele,tinandu-se seama de nevoilor publice reclamate de functionarea institutiilor publice si interventia statului in sferele de strategie economica. Veniturile statului mobilizandu-se in cea mai mare parte prin intermediul impozitelor ,deci silit,imprima bugetului un caracter activ in relatiile cu subiectii platitori ,stimuland ,la nivelul acestora,procesul decizional de a-si exploata cat mai profitabil averea sau intrepinderea pe care o detin.In acelasi timp,rolul activ al bugetului public national se manifesta prin controlul exercitat de organele financiare in momentul analizarii declaratiilor de venit,pe parcursul incasarii acestora,cat si in procesul efectuarii platilor aprobate pe destinatii. Bugetul public exprima ,deci, relatiile financiare dintre stat pe de o parte,agentii economici si populatie pe de alta parte. 2.Functiile bugetului public national Ca si finantele,bugetul indeplineste functia de repartitie si functia de control. Functia de repartitie se manifesta in sensul ca statul,prin intermediul bugetului public national,participa la distribuirea primara a produsului national brut creat atat in sectorul public,cat si in cel privat. Functia de control a bugetului public national se exercita pe ansamblul procesului bugetar.In etapa elaborarii,folosindu-se metoda evaluarii directe,sunt verificate declaratiile de venituri si impunere pentru ca acestea sa evidentieze cat mai real resursele generatoare de venituri publice. In procesul incasarii veniturilor functia de control se manifesta asupra determinarilor corecte a cuantumului fiecarei surse de venit,a varsarii si regularizarii acestora.

3.Principiile de fundamentare si elaborare a componentelor bugetului public national Bugetul se constituie ca un singur document in care sunt inscrise atat veniturile,cat si cheltuielile,limitate pe un an de zile. In procesul elaborarii si executarii bugetelor componente ale bugetului public national ,sunt respectate urmatoarele principii: a)Universalitatea bugetului,reclama inscrierea veniturilor si cheltuielilor in buget in totalitatea lor si nu per sold. b)Echilibrul (balansarea)bugetului impune acoperirea integrala a cheltuielilor din veniturile bugetare ordinare(venituri curente din impozite directe si imdirecte,venituri nefiscale si din capital).In situatia cand veniturile bugetare ordinare nu sunt suficiante pentru acoperirea cheltuielilor imperative,deficitul bugetar rezultat se inscrie ca parte ce urmeaza a fi complinita pe seama veniturilor extraordinare. c)Unitatea bugetului presupune cuprinderea tuturor veniturilor si cheltuielilor intr-un singur document ce are o structura unitara.Inscrierea si prezentarea resurselor si destinatiile in acelasi act da posibilitatea stabilirii existentei sau inexistenta balansarii ,provenienta fondurilor statului si actiunile pentru care vor fi cheltuite. d) Bugetele autonome sunt intocmite,aprobate si executate de regiile autonome sau societatile comerciale cu capital de stat,dupa modelele stabilite de catre Ministerul Finantelor. e)Realiatea bugetului se bazeaza pe posibilitatea de a inscrie in buget venituri si cheltuieli determinate stiintific ,pe baze reale. Cuantumul veniturilor si acheltuielilor se poate determina prin diferite metode: metoda automata sau a penultimei,metoda majorarii sau a diminuarii si metoda evaluarii directe. Metoda automata are ca baza de raportare rezultatele din penultimul an celui care se proiecteaza.Aceasta metoda nu poate imprima certitidini ca fenomenele economico-financiare se vor repeta la aceeasi scara si in exercitiul financiar ce se prevede. Metoda majorarii sau a diminuarii se bazeaza pe procedee statistice,stabilindu-se o rata medie anuala,rezultata din luarea in calcul a exercitiilor bugetare pe mai multi ani anteriori.Rata supra sau sub suta se aplica la nivelele bugetului anual in curs,stabilindu-se astfel cuantumul veniturilor si cheltuielilor pentru bugetul anului viitor. Metoda evaluarii directe-primele doua metode nu pot fi luate in considerare ca fiind procedee de proiectare realista a bugetului public national.Prima are nuanta forfetata ,iar cea de-a doua nu are in vedere tendintele economico-financiare ale bugetului viitor. f)Anuitetea bugetului presupune elaborarea si aprobarea actului bugetar anual.In Romania exercitiul bugetar corespunde anului calendaristic. g)Publicarea bugetului rezida din supunerea proiectelor de buget spre examinarea Parlamentului,iar dupa dezbatere si aprobare,darea spre publicitate atat in mijloacele mass-media ,cat si in Monitorul Oficial.Bugetul,astfel publicat,este cunoscut de catre cetateni care au calitatea ,directa sau indirecta,de contribuabili si consumatori ai fondurilor publice.

4.Componentele bugetului public national Bugetul public national este format din: -bugetul de stat -bugetele locale -bugetul asigurarilor sociale de stat Bugetul de stat cuprinde veniturile centralizate ale statului si repartizarea lor pentru infaptuirea actiunilor de interes national in domeniul socialcultural,desfasurarii normale a activitatii regiilor si institutiilor publice,a asigurarii apararii tarii,a ordinii publice,si alte actiuni generale. Bugetele locale,elaborate pe rincipiul echilibrarii,prevad resurse din impozite ai taxe de la agentii economici si populatia ce au ca destinatie acoperirea cheltuielior de personal,materiale si de investitii aprobate de organele puterii locale,precum si transferuri si sume defalcate din bugetul de stat. Bugetul asigurarilor sociale de stat concentreaza veniturile din contributiile persoanelor fizice si juridice la fondul de asigurari sociale,la fondul pentru pensia suplimentara si la cel pentru ajutorul de somaj,venituri ce sunt destinate sa asigure plinatatea cerintelor atat pentru asigurarilor prin pensii ,ajutoare sociale ,cat si imdemnizatii pe perioade de somaj. 5.Procesele bugetare in Romania Structurile bugetului public national,elaborate in baza metodologiilor stabilite prin Legea finantelor bublice,se aproba astfel: a)Bugetul de stat ,de catre Parlament.O data cu acesta se aproba de catre Parlament si bugetele Senatului,Camerei Deputatilor,Prededintele Romaniei,Guvernului si ale altor institutii publice ce nu au organe ierarhic superioare,bugetele ce sunt prevazute distinct in bugetul de stat. b)Bugetele proprii ale consiliilor judetene,municipiului Bucuresti,municipiilor,sectoarele municipiului Bucuresti,oraselor si comunelor,de care organul ales al acestora c)Bugetul asigurarilor sociale de stat se intocmeste distinct de bugetul de stat ai se aproba de Parlament d)Bugetele institutiilor publice finantate integral sau partial de la bugetul de stat sau de la bugetul local,de catre organul ierarhic al acestora e)Bugetele institutiilor publice care se finanteaza integral din mijloacele extrabugetare,de catre organul de conducere al institutiei respective,cu avizul organului ierarhic f)Bugetele celorlalte organe autonome de asigurari sociale se aproba de organele de conducere proprii,cu avizul Ministerului Muncii si Protectiei Sociale si Ministerul Finantelor. Institutiile publice cuprind:Parlamentul,Presedentia Romaniei ,Guvernul,Autoritatile judecatoresti ,ministerele,celelalte organe centrale si locale ale administratiei de stat ,precum si institutiile de stat de subordonare centrala sau locala.

6. Elaborarea ,aprobarea,executarea si incheierea bugetului de stat Elaborarea bugetului Din punct de vedere al termenelor de elaborare si avizare,aceasta veriga a proceselor bugetate cuprinde doua momente distincte: a)Comunicarea la Ministerul Finantelor de catre ordonatorii principali de credite,pala la data da 1 mai a fiecarui an,a propunerilor de cheltuieli suplimentare sau diminuarii de venituri pentru bugetului anului viitor,fata de anul in curs.Organele locale au aceleasi obligatii in cazul solicitarii de majorare a transferurilor ,cotelor sau sumelor defalcate fata de anul in curs. b)Elaborarea proiectelor de buget si depunerea acestora spre examinare si insusire ,astfel: -pana la 1 mai,ordonatorii principali de credite comunica Ministerului Finantelor propunerile de modificare a veniturilor si a cheltuielilor pentru bugetul de stat,bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale ,fata de anul in curs,cu motivarea temeinica a acestor modificari. -pana la 1 iunie,propunerile pentru bugetul de stat ,bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale ,intocmite de ordonatorii de credite se depun la Ministerul Finantelor. -ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale depun pana la 15 mai,proiectele bugetelor locale la directiile generale ale finantelor publice si controlului financiar de stat -dupa axaminare,Ministerul Finantelor comunica ordonatorilor de credite ,pana la 1 iulie,limitele de cheltuieli-negociate cu acestia-stabilite pe baza politicilor financiare ce se anticipeaza -dupa definitivare,proiectele de buget insotide de documentatiile aferente ,se depun la Ministerul Finantelor pana la 1 august - in vedera analizei si avizarii,Ministerul Finantelor depune la Guvern proiectul bugetului de stat pana la 25 septembrie,insotite de proiectele legilor bugetare -dupa insusirea de catre Guvern a proiectelor de buget,acestea sunt depuse la Parlament pentru dezbatere si aprobare cel mai tarziu pana la 10 octombrie. Din punct de vedere structural ,bugetul de stat cuprinde doua parti distincte: partea de venituri si partea de cheltuieli. Aprobarea si executarea bugetului Bugetul se aproba de catre Parlament pana cel mai tarziu la data de 31 decembrie,pe ansamblu ,pa capitole,articole si pe ministere si celelelalte organe centrale de stat. Executarea bugetului reprezinta in fapt incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielior aprobate. In stabilirea realizarii veniturilor bugetare ,prin lege, se prevad urmatoerele norme obligatorii:

a)nici un impozit ,taxa sau alte obligatiuni de natura acestora nu poate fi inscris in buget si incasat daca acestea nu au fost stabilite pein lege b)prin legea bugetara anuala se aproba lista impozitelor ,taxelor si a cotelor acestora si a celorlate venituri ale statului care urmeaza sa se perceapa c)este interzisa perceperea sub orice titlu si sub orice denumire de contributii directe sau indirecte,in afara celor stabilite prin lege. 7.Elaborare,aprobarea,executarea si incheierea executiei bugetelor locale Prin bugetele locale se intelege bugetele unitatilor administrativ-teritoriale care au personalitate juridica. Elaborarea bugetelor locale Proietelele bugetelor locale,in conditiile de autonomie financiara, se bazeaza pe stimularea initiativelor in scopul stabilirii concentrarii resurselor banesti pentru satisfacerea cerintelor locale ,concomitent cu intarirea controlului social asupra folosirii eficiente a fondurilor alocate. Bugetele locale se elaboreaza in conditii de echilibrare,ceea ce presupune acoperirea cheltuielilor din veniturile proprii ,precum si constituirea unui fond de rezerva.Nivelul veniturilor si cheltuieliror se stabileste de organele de decizie in funcie de atributiile organelor locale ale administratiei de stat si de subordonarea institutiilor publice. In situatia cand cheltuielile oportune si necesare preconizate nu pot fi acoperite integral din veniturile proprii,pentru echilibrarea bugetelor locale se poate prevedea si aproba: a)sume sau cote defalcate din veniturile bugetului de stat b)transferuri din bugetul de stat c)autorizarea contractarii imprumuturilor pentru realizarea unor actiuni temeinic fundamentate,prin emisiunea de titluri de valoare,pentru care constaterea si autorizarea garantiei se efectueaza de organele Ministerului Finantelor. Fondul de rezerva poate fi majorat ,in timpul executiei anuale cu pana la 50% din suma initial aprobata ,din creditele bugetare ce nu mai sunt necesare,exceptandu-se disponibilitatile de credite bugetare provenite de la cheltuielile de personal si de capital. Aprobarea si executarea bugetelor locale Proietele bugetelor unitatilor administrativ-teritoriale elaborate pe baza proiectelor de bugete ale administratiei proprii si ale unitatilor publice in subordine se prezinta spre aprobare organului ales,in termen de maximum 30 de zile de la aprobarea legii bugetare anuale. Fiecare buget local se aproba pe ansamblu,pe capitole,articole si ordonatorii de credite bugetare. Ordonatorii de credite bugetare in sistemul bugetelor locale sunt:

a)Ordonatorii principali de credit sunt presedintii Consiliilor judetene la judete si primarii la celelalte unitati administrativ-teritoriale b)Odonatorii secundari sau tertiari de credite bugetare sunt conducatorii institutiilor publice cu personalitate juridica din subordinea organului de decizie al fiecarei unitati administrativ-teritoriale. Din executia bugetara pot rezulta excedente curente stabilite peste cele initiale,atunci cand veniturile efective sunt mai mari decat cele proiectate si aprobate prin buget,excedente care se pot utiliza in urmatoarele conditii: a)depasirea incasarilorsa fie realizata pe totalitatea veniturilor proprii stabilite si sa se mentiona pana la sfarsitul anului b)plusurile de venituri sa provina din executia anului curent si sa nu fie rezultatul unormodificari ale legislatiei sau subevaluarilor c)unitatea administrativ-teritoriala respectiva sa nu aiba imprumuturi nerambursate si sa nu aiba transferuri din bugetul de stat. Excedentele anuale cert stabilite ale bugetelor locale se utilizeaza in urmatoerea ordine stricta: -rambursarea imprumuturilor din anii precedenti sau din anul curent nelichidate si plata dobanzilor aferente acestora -constituirea fondului de rulment propriu in limita a 5% din veniturile proprii realizate prin bugetul propriu in anul respectiv -varsaminte la fondul de tezaur judetean ,respectiv al municipiului Bucuresti. Cheltuielile pentru investitiile fiecarei autoritari teritorial-administratie,cele ale regiilor si institutiile de sub subordonarea acestora,se inscriu in bugetul fiecarei autoritati locale,la fiecare capitol al actiunii,pe baza listei de investitii,aprobata ca anexa la bugetul local de catre consiliul local. Incheierea conturilor anuale de executie a bugetelor locale Organele de decizie ale unitatilor administrativ-teritoriale intocmesc si prezinta conturile anuale de execurie a bugetelor ,spre aprobare,arganelor alese,pana la 1 iulie a anului urmator. Fondurile de tezaur ale consiliilor judetene si al municipiului Bucuresti se pastreaza in conturi speciale la unitatile teritoriale ale trezoreriei statului si se utilizeaza pentru finanterea unor obiective de investitii. Pentru fondurile de tezaur se intocmeste anual conturi de executie ce se supun spre aprobare o data cu contul de executie al bugetului consiliului judetean, respectiv al municipuilui Bucuresti. Executia de casa a bugetelor locale se efectueaza prin unitatile teritoriale ale trezoreriei statului,urmarindu-se: -introducerea unei evidente stricte si incasarea veniturilor e la fiecare platitor -finantarea cheltuielilor in limitele creditelor aprobate sia destinatiilor stabilite -incadrarea in achilibrul aprobat.

Resursele bugetelor locale 1. Venituri proprii: venituri fiscale venituri nefiscale 2. Cote si sume defalcate din venituri ale bugetului de stat 3. Cote aditionale la unele venituri ale bugetului de stat si ale bugetelor locale 4. Transferuri cu destinatie speciala de la bugetul de stat IV. Resursele fondurilor speciale 3.Notiuni generale privind impozitele 3.1. Continutul si rolul impozitelor Impozitul este o categorie financiara, cu caracter istoric, a carui aparitie este legata de existenta statului si a banilor. De la aparitia lor, impozitele au fost concepute si aplicate diferit, in functie de dezvoltarea economico-sociala si de cheltuielile publice acceptate in fiecare stat. Informatii despre impozitele, taxele si cheltuielile publice din Antichitate provin, in special, din istoria statelor antice, grec si roman. In Grecia Antica erau considerate publice cheltuielile pentru organele de conducere ale statului, pentru intretinerea si dotarea fortelor armate si de ordine publica, pentru construirea si inarmarea corabiilor de razboi, pentru temple, serbari religioase si distractii publice, pentru construirea de drumuri si lucrari de utilizare comunala. Pentru acoperirea cheltuielilor publice se foloseau atat resursele domeniale, obtinute prin exploatarea unor bogatii naturale aflate in patrimoniul statului (cum ar fi, de pilda, minele de argint, carierele de marmura), cat si diferitele impozite ordinare si extraordinare (cum ar fi, de exemplu, impozitul pe terenuri, pe veniturile meseriasilor, taxele pentru vanzarea, in piata, a produselor agricole, impozitul extraordinar pe veniturile cetatenilor bogati perceput in timp de razboi, ca o indatorire de onoare a acestor cetateni). In statul roman antic, in toate etapele evolutive, principalul impozit a fost tributum. Initial, acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fie pe valoarea pamantului stapanit in mod individual, fie ca zecime din produsul brut obtinut. Ulterior, tributum a fost generalizat si permanentizat, el fiind perceput obligatoriu de la toti cetatenii statului roman care detineau proprietati imobiliare si, mai tarziu, bunuri mobile. In afara acestui impozit, se mai percepeau un impozit asupra vanzarilor de bunuri, un impozit pe mestesuguri si, temporar, un impozit datorat de celibatari si un impozit pe numarul sclavilor. In Evul Mediu, datorita dezvoltarii organizarii statale, impozitul trebuie sa finanteze o administratie tot mai complexa. Astfel, in Anglia, favorizata de conjunctura ca era o tara cu putine framantari sociale, prin Magna Charta Libertatum, din 1215, s-a interzis instituirea impozitelor de catre monarhi fara aprobarea poporului. Alaturi de impozitul perceput proprietarilor de pamant in functie de venitul obtinut prin exploatarea proprie si in arenda, in Anglia secolului XIII si in cele urmatoare se mai percepeau impozit pe venit diferentiat pentru nobili, clerici si tarani, impozite pe cladiri, pe veniturile mestesugarilor, ca si impozite incluse in preturile de vanzare ale sarii, carbunilor, pieilor si altor bunuri. In Principatele Romane, sirul mare al darilor ordinare includeau birul asezat ca cisla" asupra localitatilor si perceput cu denumirea de sferturi", vacaritul, vinaritul, tutunaritul, oieritul s.a. Acestora li s-au adaugat dari extraordinare cum erau

ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutornitele s.a. Deseori, stabilirea si perceperea acestor dari erau arbitrare si abuzive. In Franta, pana la Revolutia din 1789, in categoria impozitelor se includeau: o impozitul la taille in variantele: o reala, pentru proprietarii de terenuri; o personala, pe veniturile cetatenilor. o impozitul de a douazecea parte din venit, sporit, ulterior, la a zecea parte din venit; o capitatia, datorata de toti locuitorii in cuantum banesc diferentiat in raport cu rangul social; o patenta, datorata in folosul monarhului de catre cei ce executau meserii si comert, pe cont propriu; o impozite percepute la vanzarea sarii, bauturilor si tutunului; o impozitele percepute la tranzactiile de bunuri; o impozitele de inregistrare (sau de timbru); o alte taxe. Dupa Revolutia franceza din 1789, datorita numarului mare al impozitelor si taxelor, Adunarea Constituanta a Frantei a inlaturat privilegiile avute pana atunci de nobili si clerici, a suprimat arbitrariul in stabilirea si perceperea impozitelor si a inlaturat anumite impozite pe vanzari ale bunurilor de consum. Totodata, prin Constitutia franceza din 1793, s-au pus bazele conceptiei instituirii impozitelor cu consimtamantul contribuabililor. Aplicarea practica a acestei conceptii s-a limitat, insa, doar la rezervarea in competenta parlamentelor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele si alte venituri bugetare. In perioada contemporana, exercitarea dreptului parlamentelor de a institui si modifica impozitele a fost dominata de cresterea permanenta a cheltuielilor publice in toate statele. De aceea, parlamentele statelor contemporane au fost si sunt nevoite sa sporeasca impozitele si taxele, iar consimtamantul cetatenilor la aceste impozite se considera exprimat prin votarea, de catre reprezentantii lor in parlament, a legilor referitoare la impozite si taxe. Desi in literatura de specialitate exista mai multe definitii date impozitelor, consideram ca impozitele reprezinta o forma de prelevare silita la dispozitia statului, fara contraprestatie directa si cu titlu nerambursabil a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice in scopul acoperirii cheltuielilor publice. Din definitie rezulta ca impozitele au caracter obligatoriu, iar prelevarea acestora se efectueaza cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului. Caracterul obligatoriu al impozitelor rezulta din faptul ca plata acestora catre stat constituie o sarcina impusa tuturor persoanelor fizice si/sau juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau poseda un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datoreaza impozit. De asemenea, impozitele se preleva cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului, platitorii acestora neputand solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata. Rolul impozitelor se manifesta pe plan financiar, economic si social, iar modul concret de manifestare a acestuia se diferentiaza de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta.

10

In majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, deoarece acestea reprezinta mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii necesitatilor publice. In plan economic, rolul impozitelor rezida din faptul ca se folosesc ca parghii de politica economica, prin intermediul caruia se pot stimula sau frana anumite activitati, zone (regiuni), consumul anumitor marfuri si/sau servicii, relatiile comerciale cu exteriorul in ansamblu sau cu anumite tari. In plan social, rolul impozitelor se concretizeaza in aceea ca, prin intermediul lor, statul procedeaza la redistribuirea unei parti importante din produsul intern brut (P.I.B.) intre grupuri sociale si indivizi, intre persoanele fizice si cele juridice. Totusi, efectul major al rolului impozitelor pe plan social il constituie cresterea presiunii fiscale globale. 3.2. Elementele tehnice ale impozitelor Realizarea obiectivelor financiare, economice si sociale urmarite de catre stat, cand introduce diferite impozite si taxe, este posibila numai atunci cand reglementarile fiscale respective sunt cunoscute si respectate atat de contribuabili, cat si de organele fiscale. De aceea, in legile prin care se instituie impozite si taxe se folosesc urmatoarele elemente tehnice: o subiectul (platitorul) impozitului; o suportatorul (destinatarul) impozitului; o obiectul impunerii; o sursa impozitului; o unitatea de impunere; o cota impozitului; o asieta fiscala; o termenul de plata. 1. Subiectul (platitorul) impozitului sau contribuabilul este persoana fizica sau juridica obligata prin lege sa plateasca impozitul. Calitatea de platitor de impozite presupune indeplinirea anumitor conditii. Astfel, pentru ca o persoana fizica sa fie platitoare de impozite trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: - sa fie cetatean liber; - sa realizeze un anumit venit sau sa posede anumite bunuri; - sa aiba capacitate de exercitiu, adica sa fie in deplinatatea facultatilor mintale. In cazul anumitor impozite si taxe este necesar ca persoanele fizice sa dispuna de calificarea corespunzatoare, sa posede o autorizatie de exercitare a profesiunii si un domiciliu stabil. 2. Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul. Astfel, in cazul impozitelor directe suportatorul coincide cu subiectul impozitului, iar in cel al impozitelor indirecte subiectului impozitului ii revine o obligatie formala de a plati impozitul (T.V.A.-ul, de exemplu), caci suportarea efectiva se realizeaza de catre persoana care cumpara marfurile sau serviciile a caror vanzare este supusa impozitelor. 3. Obiectul impunerii il reprezinta materia supusa impunerii. In cazul impozitelor directe, obiect al impunerii poate fi, dupa caz, profitul, venitul realizat de o persoana, bunurile mobile si imobile, anumite acte si fapte juridice etc.

11

In cazul impozitelor indirecte, obiectul impunerii il constituie incasarile din vanzarea marfurilor produse in tara sau provenite din import, din prestarea anumitor servicii etc. Asupra obiectului impunerii se aplica, de regula, principiul unicitatii, potrivit caruia un obiect impozabil se impune o singura data. Actele normative prevad obiectul impozabil ca fiind impersonal, adica trebuie sa fie concretizat atat cantitativ cat si calitativ. Obiectul impunerii concretizat cantitativ si calitativ formeaza baza impozabila, iar determinarea acesteia presupune doua operatiuni si anume: o identificarea obiectului impozabil si stabilirea naturii acestuia (determinarea calitativa); o evaluarea (masurarea) obiectului impozabil pe o anumita perioada de timp (determinarea cantitativa). De asemenea, marimea impozitului de plata depinde in mod direct de stabilirea corecta a bazei impozabile care se exprima in unitati banesti, iar uneori in unitati de masura fizice (kg, bucati, ha etc.). 4. Sursa impozitului indica din ce anume se plateste impozitul, respectiv din venit sau din avere. Ca sursa a impozitului veniturile apar sub forma salariului, profitului, dividendelor, rentei, in timp ce averea se prezinta sub forma de bunuri mobile, imobile sau de capital (ca expresie a actiunilor emise de societatile de capital sau a altor hartii de valoare tranzactionate prin bursele de valori). De asemenea, in cazul impozitelor pe venit, obiectul impunerii coincide, intotdeauna, cu sursa. In schimb, in cazul impozitelor pe avere nu intotdeauna exista o asemenea coincidenta, deoarece, de regula, impozitul se plateste din venitul realizat de pe urma averii respective si numai acesta diminueaza substanta averii propriu-zise. De exemplu, in cazul impozitului pe cladiri, obiectul impozabil il constituie valoarea cladirilor, procesul economic de utilizare a cladirilor, iar sursa impozitului pe cladiri o constituie alte venituri realizate de proprietarul cladirilor respective. 5. Unitatea de impunere reprezinta unitatea de masura prin care se exprima marimea obiectului impozabil si are fie o expresie monetara (in cazul impozitelor pe venit), fie o expresie fizico-naturala (m2, ha, kg, bucati, s.a.) in cazul impozitelor pe avere. 6. Cota impozitului (sau cota de impunere) reprezinta marimea impozitului stabilita pentru fiecare unitate de impunere. Altfel spus, cota de impunere este suma sau procentul care se aplica asupra bazei impozabile pentru determinarea impozitului. In functie de natura venitului impozabil si categoriile de platitori cotele de impunere se grupeaza in: o cote fixe (in suma fixa, forfetara); o cote procentuale. Cotele fixe de impunere sunt stabilite in suma fixa, independent de marimea venitului impozabil, de averea sau situatia platitorului. Aceste cote se folosesc atunci cand bazele impozabile sunt exprimate in unitati naturale, ca de exemplu la calcularea impozitului agricol in suma fixa pe hectar, la determinarea impozitului pe terenurile cladite si necladite (sub forma de cota fixa pe m2), la calcularea taxelor asupra mijloacelor de transport etc. Cotele procentuale de impunere se aplica numai bazelor impozabile exprimate valoric si pot fi: o proportionale; o progresive: 12

o orizontale; o verticale: o simple; o compuse. o regresive. Cotele proportionale de impunere sunt cele al caror procent ramane constant, indiferent de marimea obiectului impozabil, iar daca se face raportul intre impozitul rezultat prin aplicarea lor si venitul impozabil proportia ramane nemodificata. Cotele progresive de impunere cresc pe masura cresterii venitului impozabil, fie intr-un ritm constant, fie intr-un ritm variabil. Ele pot sa opereze atat orizontal, cat si vertical. In cazul progresivitatii orizontale, la venituri impozabile egale ca marime, cota de impozit este diferita in functie de natura venitului impozabil si de categoriile de platitori. In cazul progresivitatii verticale cota de impozit creste pe masura cresterii veniturilor, precum si in functie de natura venitului impozabil si de categoriile de platitori. La randul lor, cotele progresive verticale sunt simple (globale) si compuse (pe transe). In cazul cotelor progresive simple, procentul de impunere aferent transei superioare a venitului impozabil se aplica intregului venit impozabil realizat de catre platitor. Cotele progresive compuse (pe transe) se determina separat, prin aplicarea fiecarei transe a unui anumit procent, iar pentru obtinerea impozitului total de plata fiind necesara insumarea impozitelor aferente fiecarei transe. Cotele regresive de impunere se diminueaza pe masura cresterii nivelului impozabil, in scopul avantajarii platitorului. 7. Asieta fiscala exprima modul de asezare a impozitelor si include totalitatea masurilor luate de organele fiscale pentru identificarea subiectilor impozabili, stabilirea marimii materiei impozabile si a cuantumului impozitelor datorate statului. Asieta constata existenta unei creante fiscale a statului si creeaza obligatia de plata a impozitelor in sarcina contribuabililor. Stingerea acestei obligatii fiscale poarta denumirea de lichidare si se face, de regula, prin incasarea impozitului. 8. Termenele de plata indica data pana la care impozitul trebuie platit. El este precizat in fiecare act normativ instituitor de venituri bugetare. La fixarea termenelor de plata se au in vedere: perioadele de realizare a veniturilor din care se platesc impozitele; necesitatea alimentarii permanente a bugetului statului cu resurse financiare; dimensionarea optima a sumelor datorate statului de catre contribuabili. De asemenea, precizarea termenelor de plata constituie o conditie importanta in informarea platitorilor privind cat datoreaza statului si cand trebuie sa plateasca impozitul. Termenele de plata au caracter imperativ, iar neachitarea impozitelor pana la termenele stabilite prin lege, atrage dupa sine obligatia contribuabililor de a plati si majorari de intarziere sau sunt sanctionati sub forma de popriri pe salarii, sechestrarea unor bunuri de valoare identica cu suma impozitului datorat statului, vanzarea acestora prin licitatie. In afara celor opt elemente tehnice prezentate anterior, actul legal de instituire a unui impozit trebuie sa mai cuprinda: o autoritatea si beneficiarul impozitului; o posibilitatea impozitului; 13

o facilitatile fiscale acordate; o sanctiunile aplicabile si caile de contestatie (sau de atac). Autoritatea impozitului reprezinta puterea publica ce instituie impozitul, la care se adauga organele care aseaza si percep in mod efectiv impozitul. In virtutea dreptului de suveranitate fiscala al fiecarui stat, aceasta autoritate se stabileste prin Constitutie. In Romania, dreptul de a institui impozite il are Parlamentul si in anumite conditii consiliile locale sau judetene. In statele federative, suveranitatea fiscala se exercita atat la organele fiecarui stat component al federatiei, cat si de organele federale. De regula, incasarea impozitelor se realizeaza printr-un singur aparat administrativ, pentru a se reduce cheltuielile cu administrarea acestora. Beneficiarul impozitului poate fi bugetul constituit la nivelul centralizat al statului (federatiei), bugetele comunitatilor locale sau bugetele unor institutii publice, dupa caz. Posibilitatea impozitului evidentiaza capacitatea economica a contribuabililor de a plati impozitele, precum si baza de calcul luata in considerare pentru stabilirea marimii impozitului. In timp, posibilitatea impozitului a evoluat de la numarul barbatilor din familie (in antichitate), la fumurile gospodariei, numarul de ferestre sau aspectul exterior al locuintei (in evul mediu), la marimea proprietatii, a veniturilor si a consumului (in economia contemporana). Facilitatile fiscale aferente impozitului se pot concretiza, dupa caz, in: o exonerari pentru anumite categorii de subiecti; o perioade de scutire; o reduceri de impozite; o restituiri de impozite. Sanctiunile aplicabile au drept scop intarirea responsabilitatii contribuabililor in ce priveste stingerea obligatiilor fiscale, in favoarea beneficiarului, la termenele stabilite. In functie de natura abaterii constatate de organele de control, acestea pot fi, in cazul constatarii unor contraventii, sub forma de: - amenzi; - majorari de intarziere; - popriri asupra unor venituri; - confiscarea unor bunuri; - punerea sechestrului asupra unor bunuri si vanzarea acestora prin licitatie. In cazul evaziunii fiscale frauduloase sau a altor abateri grave se retrage autorizatia de functionare si/sau se declanseaza procedura de urmarire penala. Caile de contestatie se refera la modalitatile prin care contribuabilii pot ataca actele de impunere sau de sanctionare ale organelor de control. 3.3. Principiile impunerii Obiectivele social-economice urmarite prin politica fiscala, dimensionarea, asezarea si perceperea impozitelor constituie elemente esentiale ale sistemului fiscal si se intemeiaza pe anumite cerinte ce dau rationalitate sistemului fiscal respectiv. Aceste cerinte sunt cunoscute sub denumirea de principii ale impunerii si au fost formulate initial, de Adam Smith, ca maxime sau principii fundamentale ale impunerii.

14

BIBLIOGRAFIE: 1. aguna-Drosu Dan i alii Procedura fiscal, Ed. Oscar Print, Bucureti , 2. 3. 4. 5.
1996; Vcu Barbu Viorica Bugetul de stat i agebii economici, Ed. Didactic i pedagogic, Bucureti, 1997; Vacrel Iulian i alii Finane Publice, Ed. Didactic i pedagogic, Bucureti, 2003; Vacrel Iulian - Politici fiscale i bugetare n Romnia 1990-2000, Ed. Expert, Bucureti, 2001; Voinea Gheorghe i alii Impozite, taxe i contribuii, Ed. Junimea, Iai, 2002 (2004).

15