UNIVERSITATEA DE STAT „BOGDAN PETR|ICEICU HASDEU" DIN CAHUL

FACULTATEA DE ECONOMIE, INGINERIE ȘI ȘTIINȚE APLICATE

DEPARTAMENTUL ȘTIINȚE ECONOMICE

PROIECT
PE SPECIALITATEA ENTITATII

Tema: "Contabilitatea impozitelor,taxelor locale si

locul acestora in politica financiara"

A elaborat: Craciun Catalina

Grupa: C1602
A controlat : Vicol Iulia, lector

CAHUL, 2019
 Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………..3

Capitolul 1. Repere internaționale privind impozitele și taxele locale…………5

1.1. Caracterizare generală a impozitelor………………………………………5

1.2. Clasificarea impozitelor……………………………………………………12

1.3 Elementele și cotele de impozitare………………………………………...17

 Introducere
Actualitatea temei de cercetare este condiţionată de necesitatea estimării rolului pe care îl au
impozitele în formarea veniturilor bugetare locale.

Așa cum sursa primordială şi majoritară de asigurare a statului cu finanţe publice în

Republica Moldova sunt impozitele şi taxele fiscale, modificarea cotelor impozitelor are o
influență directă asupra modificării volumului veniturilor bugetare.

Impozitele şi taxele locale se stabilesc de către consiliile locale sau judeţene în limitele şi în
condiţiile legii.

Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic si social, iar modul concret de
manifestare a acestuia se diferenţiază de la o etapă de dezvoltare a economie la alta.

În majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan
financiar, deoarece acestea reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor financiare
necesare acoperirii necesităţilor publice.
În plan economic, rolul impozitelor rezidă din faptul ca se folosesc ca pârghii de politică
economică, prin intermediul caruia se pot stimula sau frâna anumite activitaţi, zone (regiuni),
consumul anumitor mărfuri şi/sau servicii, relaţiile comerciale cu exteriorul în ansamblu sau cu
anumite ţări.

În plan social, rolul impozitelor se concretizează în aceea că, prin intermediul lor, statul
procedează la redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut (P.I.B.) între grupuri
sociale si indivizi, între persoanele fizice si cele juridice. Totuşi, efectul major al rolului
impozitelor pe plan social îl constituie creşterea presiunii fiscale globale.

Ioan Talpoş consideră că “ impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziţia statului,
fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerambursabil, a unei părţi din veniturile sau averea unei
persoane fizice şi/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi publice”.

Sistemul Fiscal este unul din cele mai importante sisteme funcţionale ale unui stat. Deoarece
Sistemul Fiscal reprezintă totalitatea impozitelor, taxelor, încasarilor și altor plăți, el reprezintă
sursa principală de formare a bugetului de stat, buget fară de care existenţa unui stat este practic
de neconceput. În dependență de acumulările băneşti la bugetul de stat depinde nivelul de
asigurare și de trai a tuturor cetăţenilor.

Impozitele au o mare importanţă în procesul de dezvoltare al economiei naționale în general.

Resursele bugetelor locale constau în impozitele, taxele şi alte venituri stabilite prin lege iar
cheltuielile înscrise în aceste bugete privesc acţiuni social culturale, obiective şi acţiuni
economice de interes local, cheltuieli de întreţinere şi funcţionare a organelor administraţiei
publice locale precum şi alte cheltuieli ce se stabilesc prin hotărârile de adoptare a bugetelor
locale.

Reglementarea juridică de specialitate a impozitelor şi taxelor locale a fost perfecţionată în

ultimii ani în concordanţă cu evoluţia atât a posibilităţilor de percepere a acestor impozite şi taxe,
cât şi a necesităţilor de venituri proprii ale bugetelor unităţilor administrativ teritoriale, toate
acestea în contextul îndeplinirii angajamentelor asumate în cadrul negocierilor de aderare la
Uniunea Eurpoean

Scopul lucrării este de a face o analiză a impozitelor, de a studia diferitele aspecte

teoretice și practice ale temei abordate și de a sistematiza normele ce reglementează sistemul
fiscal din acest domeniu.

În această lucrare mi-am propus să prezint impozitele şi taxele locale ca sursă

semnificativă de formare a veniturilor bugetelor locale, datorită faptului că ele influenţează în
mod hotărâtor comportamentul contribuabililor, dar şi pentru faptul că ele deţin o pondere destul
de mare în cadrul veniturilor fiscale.

În capitolul 1 am pezentat reperele internaționale privind impozitele și taxele locale.

Acestea se referă la caracterizarea generală a impozitelor de-a lungul timpului, clasificarea
impozitelor și la elementele și cotele de impozitare ale impozitelor.
Capitolul 1. Repere internaționale privind impozitele și taxele locale
1.1 . Caracterizarea generală
Impozitul reprezintă o contribuţie băneasca obligatorie cu titlu nerambursabil, datorată,
conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile care le obţin sau
pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi termenul precis
stabilit prin lege.
În оріnіа unоr аutоrі, “la constituirea fondurilor publice locale participă cu resurse toate
sectoarele sociale: public, privat, cooperatist, mixt, precum și populația în proporții diferite în
raport cu capacitatea lor financiară”.1[1,pag.29]
De la apariţia lor, impozitele au fost concepute şi aplicate diferit, condiţionat de
dezvoltarea economico-socială şi de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Date despre
impozitele şi cheltuielile publice din antichitate se cunosc în deosebi din istoria statelor antice
grec şi roman.
În republicile antice greceşti, ca şi în statul antic roman erau considerate publice
cheltuielile pentru organele de conducere statală, pentru întreţinerea şi înzestrarea forţelor armate
şi de ordine publică, construcţia şi înarmarea corabiilor de război, construirea de drumuri, pentru
temple şi serbări religioase etc.
În completarea resurselor domeniului public, în fiecare din aceste state au fost instituite
impozite diferite, unele ordinare sau curente altele extraordinare.
În statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri şi de
bunuri. Acesta era urmat de impozite asupra veniturilor meseriaşilor, taxele pentru vânzarea în
piaţă a produselor agricole, precum şi impozitul extraordinar pe veniturile cetăţenilor bogaţi în
timp de război ca o îndatorire de onoare a acestor cetăţeni.
În statul roman antic, în toate etapele de evoluţie istorică, principalul impozit a fost
"tributum". La început acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, apoi
a fost extins ca impozit cetăţenesc permanent, datorat de toţi cetăţenii statului roman care avea
proprietăţi imobiliare, iar mai târziu şi pentru bunuri mobiliare. Apoi s-a instituit impozit asupra

1
Voinea, Gh., Finanțe publice locale și administrarea lor eficientă, Editura Economică, București, 2011, p.29
vânzărilor de bunuri, un impozit pe meşteşuguri, pe numărul de sclavi şi impozitul datorat de
celibatari.
Aceste impozite din statele atenian şi roman sunt o dovadă şi exemplu ale răspândirii şi
diversificării în antichitate al procedeului financiar al obligării persoanelor fizice să plătească
impozite ca venituri ale statului.
În Anglia, timp îndelungat, impozitul era cel datorat de proprietarii de pământ.
Concepţional, prin Charta Libertatum din 1215 s-a interzis instituirea impozitelor de către
monarhi fără aprobarea poporului. În acelaşi secol a fost introdus un impozit diferenţiat pentru
nobili, clerci şi ţărani, iar în secolele următoare au fost instituite impozite pe clădiri, pe veniturile
meşteşugarilor, ca şi impozite incluse în preţuirile de vânzare a sării, cărbunilor, pieilor şi altor
bunuri.

impozit pe
impozite pe
În Republica Florenţa din veniturile
succesiuni, impozite
Italia în perioada secolelor cetăţenilor bogaţi
pe sare
XII-XV existau:

taxe vamale la intrarea

mărfurilor în republică

Figura 1.1 Clasificarea impozitelor în Republica Florența din Italia

Sursa: Elaborat de autor pe baza https://www.impozitelocale1.ro/impozite.html

Între impozitele din evul mediu sunt remarcabile şi cele aplicate în Principatele Romane,
în care şirul de mare a dărilor ordinare cuprindea birul aşezat ca "cisla" asupra localităţilor şi
perceput cu denumirea de "sferturi", văcăritul, pogonăritul, tutunăritul etc., cărora li se adăugau
dările extraordinare - ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutorinţele şi altele.
 Alain Euzeby înţelege prin impozite “prelevări pecuniare pretinse persoanelor fizice şi
morale, pe cale de autoritate, cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie directă în vederea acoperirii
cheltuielilor publice şi intervenţiei economice şi sociale a puterilor publice“.2

În ultima parte a evului mediu în condiţiile dezvoltării meşteşugurilor şi a manufacturilor,

ca şi a comerţului, diversificarea veniturilor cetăţenilor a oferit statelor posibilitatea sporirii
numărului şi tipurilor impozitelor. Aceasta a fost determinată şi de creşterea cheltuielilor publice
pentru organele de stat.
Ioan Talpoş consideră că “ impozitul reprezintă o formă de prelevare silită la dispoziţia
statului, fără contraprestaţie directă şi cu titlu nerambursabil, a unei părţi din veniturile sau averea
unei persoane fizice şi/sau juridice, în vederea acoperirii unor necesităţi publice “.3
Datorită numărului mare şi diversificării exagerate a impozitelor în Franţa, Adunarea
Constituantă întrunită după revoluţia franceză din 1789 a decis reforma impozitelor prin
înlăturarea privilegiilor avute până atunci de nobili şi clerci, suprimarea arbitrarului aparatului
fiscal, înlăturarea unor impozite pe vânzări, prevederea drepturilor cetăţenilor de a consimţi liber
la satisfacerea impozitelor.
Concepţia instituirii impozitelor cu "consimţământul contribuabililor" a fost preluată atât
de doctrina finanţelor publice moderne, cât şi de legiuitorii din mai multe state contemporane.
Însă în aplicarea practică a acestei concepţii s-a ajuns doar la reprezentarea în competenţa
parlamentarilor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele şi alte venituri bugetare.
În perioada contemporană, exercitarea dreptului parlamentarilor - ca organe reprezentative
- de a institui şi modifica impozitele a fost dominată de creşterea continuă a cheltuielilor publice
în toate statele. În consecinţă, parlamentele din statele contemporane au fost şi sunt cele mai des
forţate de împrejurări să sporească impozitele, consimţământul cetăţenilor la aceste impozite
considerându-se exprimat prin votarea legilor referitoare la impozite de către reprezentaţii lor în
parlamente.
În toate statele contemporane sistemele fiscale naţionale au evoluat, cuprinzând tot mai multe
impozite pe vânzarea bunurilor sau de consumaţie, accize speciale sau monopoluri fiscale
cuprinse în preţurile de vânzare, taxe de timbru, taxe vamale şi alte venituri ale bugetelor. Dintre

2
http:www.pwcglobal.com, David Trow: Reforma sistemului contabil din România, 2003.
3
Talpoş, I.- Finanţele Românieie, vol I, Editura Sedona, Timişoara,1995, pag.33
acestea, impozitele pe consum, accizele şi monopolurile fiscale depăşesc în unele state ponderea
celorlalte impozite în rândul veniturilor bugetare.
Evoluţia modernă a impozitelor în Europa este marcată de înlăturarea deosebirilor dintre
legislaţiile fiscale naţionale ale statelor membre ale Comunităţii Europene, de armonizarea
acestor legislaţii şi de instituirea unor procedee fiscale cât mai asemănătoare subordonate politicii
fiscale comunitare.
Cea mai veche resursă financiară este impozitul. Originile sale aparţin perioadei de
statornicire a organizaţiei statale. Iniţial, s-a recurs la prelevări asupra bunurilor private, iar odată
cu introducerea monedei se practică impozite în bani. În literatura de specialitate se întâlnesc mai
multe noţiuni de impozit, însă cele mai frecvent întâlnite sunt următoarele:
Din noţiunile menţionate recurg şi principalele trăsături ale impozitelor: 4

Legalitatea impozitelor
Obligativitatea
impozitelor

Nerestituirea impozitelor
Nonechivalența
impozitelor

Figura 1.2. Trasăturile impozitelor

Sursa : Elaborat de autor pe baza https://www.impozitelocale1.ro/impozite.html

Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza

autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe decât dacă
există legea respectivă la impozit.

4
Galina Ulian, Mariana Doga-Mîrzac, Lilia Rotaru – Finanțe Publice Note de curs, Chișinău, 2007,
pag.150
 Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter
obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor supuse
impozitării conform legilor în vigoare.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de
resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de impozite făcute
în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor membrilor
societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul căreia
contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din partea statului, pe de altă
parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite în schimb
în viitor.
Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic şi social. Rolul cel mai
important al impozitelor este cel financiar, deoarece acesta constituie mijlocul principal de
procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. În ultimul timp
s-a accentuat rolul impozitelor pe plan economic, caracterizat prin încercările statului de a folosi
impozitele ca un mijloc de intervenţie în activitatea economică. Pe plan social rolul impozitelor
se concretizează în faptul că, prin intermediul lor statul procedează la redistribuirea unei părţi
importante din PIB între clase şi pături sociale.
În literatura de specialitate se vorbeşte de existenţa unor limite ale impozitelor,
caracterizată ca pondere a acestora în produsul intern brut limita impozitelor dintr-o anumită ţară
este influenţată atât de factori externi sistemului de impozite, cât şi de factori interni (proprii) ai
acestuia.5

Nivelul produsului
condiţii de intern brut pe
natură locuitor
politică Factorii externi
sunt:

Nivelul mediu al
impozitelor pe plan
condiţii de
internaţional
natură
economică

5
Gheorghe Filip – Finanțe Publice, suport de curs, București, 2007, pag.63
 Figura 1.3 Factorii externi care influențează impozitele
Sursa : Elaborat de autor pe baza : Gheorghe Filip – Finanțe Publice, suport de curs,
București, 2007

În cadrul factorilor proprii sistemului de impunere, care influenţează limita impozitelor,

locul cel mai important îl ocupă progresivitatea cotelor de impunere. Astfel în ţările în care
impozitele au o pondere mai ridicată în produsul intern brut, cotele de impunere au o
progresivitate mai înaltă.
Реntru а-şі рutеа еxеrсіtа funсţііlе şі sаrсіnіlе, оrgаnеlе lосаlе аlе рutеrіі şі аdmіnіstrаţіеі
dе stаt аu nеvоіе dе аnumіtе rеsursе fіnаnсіаrе. Іmроzіtеlе şі tаxеlе lосаlе, rерrеzеntаtіvе реntru
bugеtеlе unіtăţіlоr аdmіnіstrаtіv-tеrіtоrіаlе sе соnstіtuіе са vеnіturі рrорrіі şі sunt fоlоsіtе реntru
а fіnаnţа сhеltuіеlіlе асеstоr bugеtе.
Nоţіunеа dе іmроzіt dеsеmnеаză “principala formă a resurselor financiare publice
constituită pe baza unor prelevări obligatorii de către stat, a veniturilor şi resurselor private în
formă bănească”. 6 Рrіn urmаrе, іmроzіtul еstе о оblіgаţіе аdrеsаtă рорulаţіеі dе сătrе stаt şі
соnstă în rеnunţаrеа unеі рărţі dіn vеnіturіlе sаu аvеrеа аflаtă în роsеsіа рорulаţіеі în іdееа
сеdărіі stаtuluі сu sсорul асореrіrіі сhеltuіеlіlоr рublісе dеsfăşurаtе dе асеstа.
Іmроzіtеlе lосаlе rерrеzіntă рrіnсіраlеlе rеsursе dе соnstіtuіrе а bugеtеlоr lосаlе şі
rерrеzіntă рlаtа unоr sumе dе bаnі dе сătrе реrsоаnеlе fіzісе şі jurіdісе саrе dеţіn рrорrіеtăţі sаu
dеsfăşоаră асtіvіtăţі рrоfіtаbіlе ре un аnumіt tеrіtоrіu. Іmроzіtеlе lосаlе sе înсаdrеаză în sfеrа
іmроzіtеlоr dіrесtе şі sunt stаbіlіtе nоmіnаl în sаrсіnа fіесăruі соntrіbuаbіl, înсаsându-sе dіrесt
dе lа subіесţіі іmроzіtuluі sаu în sfеrа іmроzіtеlоr іndіrесtе, înсаsându-sе рrіn іntеrmеdіul unеі
tеrțе реrsоаnе. Іmроzіtеlе lосаlе sе іnstіtuіе şі sе аdmіnіstrеаză dе сătrе аutоrіtăţіlе рublісе
lосаlе.
Са şі іmроzіtеlе, tаxеlе sunt іnstіtuіtе рrіn lеgе, аu саrасtеr оblіgаtоrіu şі dеfіnіtіv, dаr
аu аnumіtе оbіесtіvе şі sunt рlătіtе dе сătrе соntrіbuаbіlі în sсорurі рrесіsе. Tаxеlе rерrеzіntă
“suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă pentru serviciile prestate acestuia de
către o unitate economică ori o instituţie publică”. Tаxеlе rерrеzіntă о рlаtă în bаnі, іndіvіduаlă,

6
Brezeanu P. Fiscalitate: Concept. Metode. Practici, Bucureşti Economica 1999
dеfіnіtіvă şі nеrаmbursаbіlă, іаr stаtul sаu о unіtаtе рrіvаtă аutоrіzаtă аrе оblіgаţіа dе а оfеrі un
есhіvаlеnt dіrесt şі іmеdіаt, сum аr fі оfеrіrеа dе bunurі şі sеrvісіі рublісе, соntrіbuаbіlіlоr.
Tаxеlе lосаlе “presupun perceperea unor sume de bani ce au ca destinaţie asigurarea
funcţionării unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice”. Реntru
асеst tір dе рrеlеvărі sе іndіvіduаlіzеаză о саrасtеrіstісă nерrеzеntă lа nіvеlul іmроzіtеlоr şі
аnumе соntrарrеstаţіа dіrесtă fаţă dе sumа саrе sе înсаsеаză dе lа реrsоаnеlе fіzісе sаu jurіdісе
în саuză. Асtіvіtăţіlе рrеstаtе dе іnstіtuţііlе рublісе аu drерt соst асеstе tаxе, însă sumа рlătіtă nu
еstе есhіvаlеntă сu sеrvісііlе рrеstаtе. Dе асееа, sumеlе рlătіtе са tаxе sunt аsіmіlаtе іmроzіtеlоr,
întruсât сеа mаі mаrе раrtе dіntrе асеstеа аu саrасtеr dе trаnsfеr fără есhіvаlеnţă lа dіsроzіţіa
stаtuluі.
Сееа се lе еstе sресіfіс tаxеlоr şі іmроzіtеlоr lосаlе sе соnturеаză în tеhnісіlе dе
аşеzаrе şі реrсереrе, mаі întâі, рrіn аnumіtе саrасtеrіstісі. În рrіmul rând, în аrіа lоr dе аdrеsаrе
şі іnсіdеnţă іntră соntrіbuаbіlіі аflаţі în реrіmеtrul lосаlіtăţіі, іаr bunurіlе іmроzаbіlе оrі tаxаbіlе
sunt sіtuаtе în unіtăţіlе аdmіnіstrаtіv-tеrіtоrіаlе.О аltă саrасtеrіstісă sе rеfеră lа fарtul сă
іmроzіtеlе sі tаxеlе lосаlе rерrеzіntă іnstrumеntе dе mаnіfеstаrе а аutоnоmіеі lосаlе şі dе
аsеmеnеа, рrеsuрun fіnаnţаrеа сhеltuіеlіlоr рublісе dіn bugеtеlel lосаlе.
Соntrіbuаbіlі dе іmроzіtе sі tаxе lосаlе роt fі аtât реrsоаnе fіzісе саrе dеsfăşоаră
асtіvіtăţі есоnоmісе ре bаzа lіbеrеі іnіţіаtіvе оrі еxеrсіtă în mоd іndіvіduаl sаu рrіn аsосіеrе
оrісе рrоfеsіе lіbеr, сât şі реrsоаnе jurіdісе, rеsресtіv еntіtăţі rерrеzеntаtе dе реrsоаnе fіzісе
înrеgіstrаtе lеgаl, се аu раtrіmоnіu dіstіnсt, în sсорul dеsfăşurărіі unеі асtіvіtăţі.
În оріnіа unоr аutоrі, “la constituirea fondurilor publice locale participă cu resurse toate
sectoarele sociale: public, privat, cooperatist, mixt, precum și populația în proporții diferite în
raport cu capacitatea lor financiară”. 7 În асеst рrосеs аl mоbіlіzărіі rеsursеlоr, sе аtrаgе lа
bugеtеlе lосаlе о аnumіtă раrtе dіn асumulărіlе bănеștі rеаlіzаtе în есоnоmіа lосаlă lа unіtățіlе
есоnоmісе șі dіn іmроzіtе șі tаxе dе lа рорulаțіе.
Іnfоrmаţііlе rеfеrіtоаrе lа іmроzіtеlе şі tаxеlе lосаlе sunt dе іntеrеs рublіс, іаr аutоrіtăţіlе
аdmіnіstrаţіеі рublісе lосаlе аu оblіgаţіа dе а аsіgurа ассеsul lіbеr şі nеîngrădіt la acestea.

Іmроzіtеlе şі tаxеlе lосаlе sе аsеаmănă сu сеlе gеnеrаlе рrіn саrасtеrul оblіgаtоrіu,

7
Văcărel I. Finanţe publice. Bucureşti, 2002
 саrасtеrul dеfіnіtіv şі рrіn lірsа соntrарrеstаţіеі în vеdеrеа sаtіsfасеrіі unоr сеrіnțе sосіаl-
сulturаlе, есоnоmісе șі а furnіzărіі unоr sеrvісіі рublісе. Rеfеrіtоr lа саrасtеrul оblіgаtоrіu аl
tаxеlоr şі іmроzіtеlоr lосаlе роаtе fі nuаnţаt fарtul сă fоrţа соеrсіtіvă араrţіnе unеі
аutоrіtăţі lосаlе.
Рrіnсіраlеlе іntеrrеlаțіі sе mаnіfеstă întrе fіnаnțеlе рublісе lосаlе șі fіnаnțеlе
аdmіnstrаțіеі сеntrаlе dе stаt dеоаrесе аutоrіtățіlе аdmіnіstrаțіеі рublісе lосаlе lа саrе vеnіturіlе
dіn tаxе șі іmроzіtе nu асореră сhеltuіеlіlе рrеvăzutе în bugеtul рrорrіu bеnеfісіаză dе соtе
dеfаlсаtе dіn TVА șі dе trаnsfеrurі. Fіrmеlе рrіvаtе рlătеsс іmроzіt ре сlădіrі, іmроzіt ре tеrеnurі
șі tаxе lосаlе реntru sеrvісііlе рublісе dе саrе bеnеfісіаză. Fіrmеlе сu саріtаl dе stаt șі rеgііlе
аutоnоmе рlătеsс іmроzіt ре рrоfіt lа bugеtеlе unіtățіlоr аdmіnіstrаtіv- tеrіtоrіаlе.

Redistribuirea unor venituri

primare sau derivate (socială)

Reglarea unor
fenomene Contribuţia la formarea
economice sau Funcţiile fondurilor generale de
sociale impozitelor dezvoltare a societăţii
(economică)

Figura 1.4 Funcțiile impozitelor

Sursa : Elaborat de autor pe baza : Galina Ulian, Mariana Doga-Mîrzac, Lilia Rotaru –
Finanțe Publice Note de curs, Chișinău, 2007.

Prin politica fiscală practicată, statul are dreptul de a prelua o parte din veniturile
realizate de subiectele de drept sau de a percepe o parte din costul serviciilor prestate în folosul
solicitanţilor. Impozitele la care sunt obligate subiectele plătitoare îndeplinesc, în principiu, trei
funcţii:
Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii (fiscală) este o
obligaţie a tuturor persoanelor fizice sau juridice care obţin venituri impozabile sau taxabile.
Aceste fonduri sunt utilizate de stat pentru finanţarea de obiective şi acţiuni cu caracter general,
folosind întregii colectivităţi ca: finanţarea instituţiilor publice, constituirea rezervelor de stat, alte
acţiuni şi obiective cu caracter economic şi social.
Redistribuirea unor venituri primare sau derivate (socială) este operaţiunea de preluare a
unor resurse în vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor trebuinţe acceptate în folosul
altora decât posesorii iniţiali ai resurselor.
Redistribuirea aplică principiul depersonalizării resurselor, înfâptuindu-se pe mai multe
planuri pentru satisfacerea tuturor trebuinţelor generale ale societăţii. Datorită faptului că
redistribuirea exagerată şi nerealistă are consecinţe grave asupra cointeresării şi responsabilităţii,
practicarea acestuia prin metode administrative şi gratuite justificată va fi înlocuită cu
redistribuirea prin metode economice sau restituibile. În cazurile când redistribuirea pe baza
principiului mutualităţii, aceasta este nu numai inerentă dar şi echitabilă.
Reglarea unor fenomene economice sau sociale (economică) acţionează în mod diferit în
cazul unităţilor economice sau a persoanelor fizice. La unităţile economice, prin impozite şi taxe
se influenţează preţurile mărfurilor şi tarifelor executărilor de lucrări şi servicii publice,
rentabilitatea, eficienţa economico-financiară, etc. La persoanele fizice, prin impozite şi taxe se
stimulează utilizarea cât mai productivă a terenurilor agricole şi ale altor bunuri, pe care le au în
patrimoniul personal, se limitează realizarea de venituri exagerate.8

8
Fleşariu I., Tabără V., Baltador M., - "Culegere de acte normative pentru impozite şi taxe ale
consiliilor locale", Sibiu 2000
1.2. Elementele impozitului și cotele de impozitare
Impozitele şi taxele se caracterizează fiecare în parte prin anumite trăsături determinate de
modul de aşezare, provenienţă, percepere, rolul lor etc. In acelaşi timp, însă sunt anumite
elemente comune specifice tuturor impozitelor care trebuie să se regăsească în reglementarea
fiecărui tip de impozit, fără de care acesta nu s-ar putea aşeza, determina, urmări şi realiza.
Aceste elemente trebuie să fie bine precizate în momentul instituirii unui impozit, deoarece din
ele rezultă în sarcina cui cade impozitul respectiv, cuantumul acestuia, modul de aşezare şi
percepere, caile de urmărire în caz de neplată, sancţiunile pentru încălcarea prevederilor legale.
Elementele impozitului înaintate în teoria şi practica financiară sunt următoarele:

Subiectul impozitului

Obiectul Baza de calcul

impozitului

Suportatorul

Sursa Asieta

impozitului
Elementele
impozituluui

Înlesnirile
Sancțiunile
fiscale

Cota impozitului
Unitatea de
impunere
Termenul de
plata

Figura 1.5 Elementele impozitelor

Sursa : Elaborat de autor pe baza https://www.impozitelocale1.ro/impozite.html
Obiectul impozitului, reprezintă elementul concret care stă la baza aşezării acestuia şi
poate fi diferit în funcţie de provenienţa impozitului, scopul urmărit, natura plătitorului. Astfel, ca
obiect al impozitului poate apărea:

venitul
cheltuielile Obiectele
impozitului
sunt:

Actele
realizate de averea
organele
statului

Figura 1.6 Obiectele impozitului

Sursa: Elaborat de autor pe baza : https://www.impozitelocale1.ro/impozite.html
• Venitul, care poate fi profitul (beneficiul) agenţilor economici şi veniturile persoanelor
fizice;
• Averea (bunurile), care este reprezentată de clădiri, terenuri, mijloace de transport;
• Cheltuielile (consumul), care constituie produsul, serviciul prestat sau lucrarea
executată, bunul importat în cazul impozitelor indirecte;
• Actele şi faptele realizate de organele statului pentru care se datorează taxe de timbru şi
înregistrare. Spre exemplu, eliberarea, legalizarea, autentificarea unor acte, deschiderea şi
dezbaterea succesiunilor, soluţionarea litigiilor de către organele de judecată.
 Baza de calcul (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care se fundamentează
evaluarea (calculul) impozitului.9
Subiectul impozitului (contribuabil, plătitor) este persoana fizică sau juridică deţinătoare
sau realizatoare a obiectului impozabil şi care potrivit legii este obligat la plata acestuia.
Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele normative fiscale
(financiare) şi se referă la reduceri, scutiri, bonificaţii, amânări şi eşalonări ale plăţii la buget.

reducerile
scutirile
Înlesnirile fiscale
cuprind:

Amânările și
eșalonările
Bonificațiile

Figura 1.7 Clasificarea înlesnirilor fiscale

Sursa :Elaborat de autor pe baza : http://www.rasfoiesc.com/business/economie.php
Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activităţi care folosesc forţa de muncă
cu randament scăzut. Ele pot avea şi un caracter social ca în cazul scutirii de la impozit a unor
categorii sociale de populaţie.
Reducerile vizează atât scopuri sociale cît şi economice, cum este cazul reducerii bazei
impozabile la impozitul pe venit reinvestit în anumite scopuri prevăzute de lege.
Bonificaţiile se acordă pentru a stimula anumiţi plătitori de impozite şi taxe să-şi achite
obligaţiile înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege, de regulă, până la primul termen de
plată. Ca bonificaţiile să fie eficiente ele trebuie extinse pe mai multe categorii de contribuabili,
mărindu-se şi gradul lor de cointeresare, pentru ai determina pe plătitori să-şi achite cu anticipaţie
obligaţiile faţă de buget, ce este avantajos pentru stat în condiţiile de inflaţie.
Amânările şi eşalonările au în vedere decalarea termenelor de plată şi respectiv,
fragmentarea sumei de plată în mai multe tranşe ce urmează să fie vărsate la buget.

9
Tabără V. – "Finanţe publice", vol I şi II, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003
 Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul (venit ori, excepţional,
averea). Venitul ca sursă de plată poate apărea sub mai multe forme: salariu, profit, dividend etc.
Averea poate apărea sub formă de capital (în cazul acţiunilor emise) sau sub formă de bunuri
(mobile sau imobile). În cazul impozitului pe venit sursa impozitului întotdeauna coincide cu
obiectul impunerii, pe când la impozitele pe avere sursa nu coincide cu obiectul impunerii,
deoarece impozitul se plăteşte din venitul obţinut în urma exploatării (utilizării) averii respective.
Unitatea de impunere reprezintă unitatea în care se exprimă obiectul sau materia
impozabilă, adică leul (uinăți monetare) în cazul veniturilor; metru pătrat sau hectar la impozitul
funciar; capacitatea cilindrică la mijloacele de transport etc.
Asieta (modul de aşezare) impozitului reprezintă ansamblul măsurilor privind
identificarea subiectelor şi obiectelor impozitului, evaluarea obiectului impozabil, determinarea
impozitului datorat statului.
Termenul de plată indică data la care sau până la care impozitul trebuie achitat faţă de
stat. El apare ca:

interval de timp în
dată fixă la care care sumele trebuie
Termenul de plată
obligaţiunile vărsate la buget
apare ca:
trebuie achitate

Figura 1.8 Termenul de plată

Sursa :Elaborat de autor pe baza : http://ostratulat.ase.md/cursuri-didactice/109-
impozitele-directe.html
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în ultima instanţă
impozitul (căruia i se adresează).
Cota impozitului (cuantumul unitar, unitatea de evaluare) reprezintă impozitul aferent unei
unităţi de impunere.
 Cota
procentu- impozitului fixă
ală poate fi:

Figura 1.9 Cota impozitului

Sursa :Elaborat de autor pe baza : http://ostratulat.ase.md/cursuri-didactice/109-
impozitele-directe.html
Cota fixă este o sumă absolută, invariabilă pe unitatea de măsură
Cota procentuală este un procent de impozit asupra bazei de calcul. Cota procentuală
poate fi: proporţională, progresivă, regresivă
Sancţiunile sunt un element pe care legea fiscală îl cuprinde, având scopul de a întări
odată în plus caracterul obligatoriu al achitării impozitelor şi taxelor, precizându-se totodată
penalizările aplicate plătitorilor ce se abat de la această îndatorire legală. Cele mai frecvent
întâlnite sancţiuni în caz de neplată la termen sau sustragere de la impunere sunt majorările de
întârziere (penalităţile) şi amenzile fiscale pentru încălcările care nu sunt infracţiuni, potrivit
prevederilor legii penale. Se poate înţelege că în domeniul impozitelor poate să intervină şi
răspunderea penală pentru contribuabili persoane fizice ori salariaţi şi persoanelor juridice, în
cazurile în care încălcare normelor privind impozitele şi taxele întrunesc elemente constitutive ale
vreuneia dintre infracţiunile prevăzute de Codul Penal sau alte legi emise în acest scop.10

10
Tabără V. – "Finanţe publice", vol I şi II, Editura Alma Mater, Sibiu, 2003
1.3. Clasificarea impozitelor
Impozitele se practică sub o diversitate de forme, corespunzator pluralității formelor sub
care se manifesta materia impozabilă și numarul mare al subiecților în sarcina cărora se instituie.
De aceea, pentru a putea sesiza cu mai mare ușurintă efectele diferitelor categorii de
impozite pe plan economic, social și politic, se impune clasificarea corespunzătoare a acestora, în
funcție de criteriile puse la dispoziție de știința finanțelor.
Aceste criterii sunt următoarele:
- trăsăturile de fond și de formă ale impozitelor;
- obiectul asupra cărora se așează;
- scopul urmărit de stat prin instituirea lor;
- frecvența perceperii lor la bugetul public;
- după instituția care le administrează.
I . În funcție de trăsăturile de fond și de formă, impozitele sunt directe și indirecte.

impozite directe

În funcție de
trăsăturile de
fond și de
formă
impozite indirecte

Figura 1.10 Clasificare impozitelor în funcție de trăsăturile de fond și de formă

Sursa : Elaborat de autor pe baza : http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-
banci/Clasificarea-impozitelor63.php
Impozitele directe sunt acelea care se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau
juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, fiind încasate la anumite termene precizate
cu anticipație.
Important este însa caracterul definitiv de primă instanță al incidenței impozitelor asupra
subiecților.
 Astfel, incidența directă definitivă se manifestă în cazul impozitului pe veniturile salariale,
a impozitului pe dividende și a altor impozite suportate de persoanele fizice, care nu mai au
posibilitatea transpunerii obligației fiscale în sarcina altor persoane în cazul impozitului pe profit,
de exemplu, incidența directă se manifestă doar în prima instanță, întrucât impozitul pe profit, ca
și alte impozite, face parte din prețul bunurilor și serviciilor aducătoare de venituri impozabile.
Ca atare, suportarea finală a acestuia se realizează de catre beneficiarii sau consumatorii
produselor în al caror preț este inclus.11

Impozite pe
venit
Impozite reale
În funcție de obiectul
asupra cărora se
așează Impozite pe avere

Impozite
personale

Figura 1.11 Clasificare impozitelor în funcție de obiectul asupra cărora se așează

Sursa : Elaborat de autor pe baza: http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-
banci/CLASIFICAREA-IMPOZITELOR43.php
Impozitele reale se mai numesc și obiective sau pe produs, se așează asupra materiei
impozabile. Aceste impozite se stabilesc în legatură cu deținerea unor obiecte materiale cum sunt
pamântul, clădirile, fabricile, în această categorie de impozite se include: impozitul pe clădiri,
impozitul pe activitați industriale, comerciale și pe profesiile libere, impozitul funciar.
Impozitele personale se așează asupra veniturilor sau averii, ținându-se cont și de situația
personală a subiectului lor. De aceea, ele se numesc impozite subiective.
Trecerea de la impozite de tip real, la cele de tip personal s-a facut începând cu a doua
jumătate a secolului al XIX-lea, pe masura principiilor de echitate fiscale și a celorlalte principii
ale impunerii.

11
Cătianu F.,Donath Liliana, Şeulen Victoria – "Finanţe publice", Editura Mirton, Timişoara, 1997
 Impozitele pe venit au fost asimilate în practica în contextul înregistrarii diferențierii
veniturilor realizate de diferitele categorii sociale și al distincției între subiecții-persoane fizice și
subiecții persoane-juridice, în funcție de care există două categorii de impozite pe venit.12
Impozitele pe avere se instituie în stransă legatură cu dreptul la proprietate al diferitelor
persoane asupra unor bunuri mobile sau imobile.
Formele acestor impozite sunt urmatoarele:

impozitele pe
cresterea averii

impozitele pe Impozitul pe impozitele asupra

circulatia averii avere averii propriu-zise

Figura 1.12 Clasificarea impozitului pe avere

Sursa: Elaborat de autor pe baza: http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-
banci/CLASIFICAREA-IMPOZITELOR43.php
În continuare ne vom ocupa pe larg de acestea. Cele mai frecvente impozite asezate
asupra averii sunt impozitele pe proprietățile imobiliare și impozitul asupra activului net deținut
de subiectul impozitului, cu referire la întreaga avere mobilă sau imobilă.
Impozitele pe circulația averii se instituie în legatură cu trecerea dreptului de proprietate
asupra unor bunuri mobile și imobile, de la o persoana la alta.

12
Văcărel I. şi colaboratorii – „Finanţe Publice”, Editura Didactică şi Petagogică, R.A., Bucureşti, 1994,
 Impozitele pe cresterea averii au ca obiect sporul de valoare ce se înregistrează în cazul
unor bunuri, în cursul unei perioade de timp, făra ca proprietarul să înregistreze vreo cheltuială
pentru aceasta.13

Venituri aferente
monopolurilor fiscale
Taxe de consulare și de
înregistrare

Taxe de
consumație
În funcție de forma
lor de manifestare
Taxe de
timbru

Taxe vamale
Taxe fiscale

Figura 1.13 Clasificarea impozitelor în funcție de forma lor de manifestare

Sursa :Elaborat de autor pe baza :
http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/Clasificarea-
impozitelor63.php

13
Sandu, Gh.-Finanţe Publice, Editura Universităţii Suceava,1999.
 Avându-se în vedere obiectul asupra carora se
asează, impozitelor sunt clasificate

în:

impozite pe venit impozite pe avere impozite pe

consum sau pe
cheltuieli

Figura 1.14 Clasificarea impozitelor avându-se în vedere obiectul asupra cărora se așează
Sursa : Elaborat de autor pe baza : Galina Ulian, Mariana Doga-Mîrzac, Lilia Rotaru – Finanțe
Publice Note de curs, Chișinău, 2007.

În funcție de scopul urmărit de stat prin instituirea

lor, impozitele se clasifică în două categorii, fiind:

impozite de ordine
impozite financiare obisnuite
 Figura 1.15 Clasificarea impozitelor în funcție de scopul urmărit de stat prin instituirea lor
Sursa: Elaborat de autor pe baza : http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-
banci/Clasificarea-impozitelor63.php

Impozitele financiare obișnuite sunt cele instituite de stat în scopul realizării celei mai
mari parți a veniturilor bugetului public.
Impozitele de ordine sunt instituite în scopul limitarii consumului unor bunuri sau a
restrangerii unor actiuni, precum și pentru realizarea unor deziderate ce nu au caracter fiscal.
Astfel, pentru limitarea alcoolismului și a consumului de tutun, statul instituie accize ridicate
asupra alcoolului și tutunului. La fel este cazul taxelor vamale antidumping, care se instituie în
scopul limitarii importului anumitor marfuri ce au preț de dumping.14

Corespunzător frecvenței perceperii

lor la buget, impozitele se diferențiază
între ele ca:

impozite permanente sau ordinare

impozite incidentale sau extraordinare

Figura 1.16 Clasificarea impozitelor corespunzător frecvenței perceperii lor la buget

Sursa : Elaborat de autor pe baza : http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-
banci/Clasificarea-impozitelor63.php

14
Stoica C. – Finanţe publice – Editura Junimea, Iaşi- 2003.
 Impozitele permanente se percep cu regularitate, astfel că ele se înscriu în cadrul fiecărui
buget public anual.
Impozitele incidentale se instituie ți se percep în mod excepțional, în legatură cu apariția
unor obiecte impozabile ce se deosebesc esențial de cele obișnuite.
Clasificarea impozitelor se realizează și după instituția care le administrează. Acest
criteriu face necesara luarea în considerare a tipului țărilor în care se practică impozitele, care
sunt federale sau unitare.
Clasificarea prezentată se refera la impozite privite in mod individual, dar în literatura de
specialitate se abordeaza și clasificarea sistemelor fiscale, considerate ca întreg.
Luând în considerare efectele pe care fiscalitatea le determina asupra celor avuți, B.
Bracewell- Milnes clasifică sistemele fiscale în: sisteme "de dreapta" si sisteme "de stânga".
Pentru includerea sistemelor fiscale într- una din urmatoarele elemente:
-marirea impozitelor, dată de cotele maxime ale impozitelor așezate asupra veniturilor,
acumulărilor și capitalului;
-baza impozitelor, apreciată prin prisma raportului existent între impunerea economiilor și
impunerea acumulărilor;
-intensitatea impozitelor, determinată de progresivitatea mai accentuată sau mai redusă a
impozitelor. 15
Pentru clasificarea impozitelor și a sistemelor fiscale se pot utiliza și alte criterii, în funcție de
cunostințele, vocația analitică și voința celui care încearcă să o facă.
Cota impozitului (sau cota de impunere) reprezintă mărimea impozitului stabilită pentru
fiecare unitate de impunere. Altfel spus, cota de impunere este suma sau procentul care se aplica
asupra bazei impozabile pentru determinarea impozitului.

În funcție de natura venitului

impozabil și categoriile de Cote
Cote
plătitori cotele de impunere se procentuale
fixe
grupeaza în:

15
Sandu, Gh.- Finanţe Publice, Editura Universităţii Suceava,1999,
Figura 1.17 Clasificarea cotelor în funcție de natura venitului impozabil și categoriile de plătitori
Sursa : Elaborat de autor pe baza : www.fisc.md
Cotele fixe de impunere sunt stabilite în sumă fixă, independent de mărimea venitului
impozabil, de averea sau situația plătitorului,se folosesc ca de exemplu la calcularea impozitului
agricol, la determinarea impozitului pe teren.
Cotele procentuale de impunere se aplica numai bazelor impozabile exprimate valoric.

progresive Cotele
procentuale compuse
pot fi:

orizontale
simple

Figura1.18 Clasificarea cotelor procentuale

Sursa : Elaborat de autor pe baza : http://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-
banci.php
Cotele proporționale de impunere sunt cele al căror procent ramâne constant, indiferent
de mărimea obiectului impozabil, iar dacă se face raportul între impozitul rezultat prin aplicarea
lor și venitul impozabil proporția ramâne nemodificată.
Cotele progresive de impunere cresc pe masura creșterii venitului impozabil, fie
într-un ritm constant, fie într-un ritm variabil. Ele pot să opereze atât orizontal, cât si vertical. În
cazul progresivității orizontale, la venituri impozabile egale ca mărime, cota de impozit este
diferită în funcție de natura venitului impozabil și de categoriile de plătitori. În cazul
progresivității verticale cota de impozit crește pe măsura creșterii veniturilor, precum și în functie
de natura venitului impozabil și de categoriile de plătitori.
La rândul lor, cotele progresive verticale sunt simple (globale) și compuse (pe tranșe). În
cazul cotelor progresive simple, procentul de impunere aferent tranșei superioare a venitului
impozabil se aplică intregului venit impozabil realizat de catre plătitor.
Cotele progresive compuse (pe tranșe) se determină separat, prin aplicarea fiecarei tranșe a
unui anumit procent, iar pentru obtinerea impozitului total de plată fiind necesara însumarea
impozitelor aferente fiecărei tranșe.
Cotele regresive de impunere se diminuează pe măsura creșterii nivelului impozabil, în
scopul avantajării plătitorului.
Cota unica a fost pentru prima dată propusă de catre Milton Friedman in 1962, în Statele
Unite. Friedman, laureat al premiului Nobel pentru economie, a propus înlocuirea cotelor
progresive cu o singură cotă de impunere, aplicată tuturor veniturilor ce depasesc un anumit
plafon de venit ce ar trebui sa rămână neimpozabil, fără nici un fel de excepții. La acea vreme, el
a ajuns la concluzia că veniturile bugetului american nu vor fi afectate dacă se înlocuiește grila
progresiva (pe atunci între 20 si 91 %) cu un impozit de 23,5 la suta. Cheia succesului era însa, pe
langa cota unică, eliminarea excepțiilor, excepții care se refereau în special la caștigurile de
capital. Pentru a elimina impozitarea diferențiata a profitului și a venitului, Friedmann a propus
chiar eliminarea impozitului pe profit și impozitarea profitului brut ca venit al acționarului.