ŞCOALA NAȚIONALĂ DE ŞTIINȚE POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE MANAGEMENT

SISTEMUL FISCAL IN ROMANIA

Realizat de : Albei Laurenţiu-Irinel

Grupa: 1 .
 Cuprins

Cap I. Noţiuni introductive privind sistemul fiscal

1.1. Aspecte teoretice privind conceptul de fiscalitate

1.2. Evoluţia sistemului fiscal în România
1.3. Rata fiscalităţii; presiunea fiscală

Cap II. Tendinţe şi obiective în reforma sistemului fiscal în perioada de

tranziţie

2.1. Necesitatea realizării unei reforme în domeniul fiscal

2.2. Tendinţe şi obiective în reforma sistemului fiscal în perioada de

tranziţie

2.2.1. Reforma impozitelor directe

2.2.2. Reforma impozitelor indirecte

2.3. Realizări şi neimpliniri ale reformei fiscale în perioada de tranziţie

Cap III. Armonizarea sistemului fiscal romanesc cu sistemul fiscal al

U.E.

3.1. Reglementarea juridică prezentand sistemul fiscal in conditiile actuale

3.2. Prezent si perspective privind sistemul fiscal românesc

Cap. I

1.1. Aspecte teoretice privind conceptual de fiscalitate

Conceptul de Finanţe Publice este indisolubil legat de stat, de instituţiile sale

administrativ teritoriale, legătura făcându-se datorita resurselor cheltuielilor,
împrumuturilor si altor datorii. Finanţele publice sunt definite ca fiind ştiinţele ce
studiază active statului in calitatea sa de utilizator al unei tehnici speciale financiare, prin
intermediul procedeelor bugetare, monetare, etc.

Fiscalitatea este un sistem de legi, regulamente si dispoziţii privitoare la stabilirea

si perceperea impozitelor si taxelor ce alcătuiesc venituri ale statului.

Totalitatea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor provenite de la contribuabili, in

vederea alimentarii bugetelor publice, formează sistemul fiscal.

Trăsăturile unui sistem fiscal normal vizează următoarele:

1. Sistemul fiscal trebuie conceput ţinând seama de condiţiile sociale şi economice

specifice fiecărei etape de dezvoltare.
2. Sistemul fiscal trebuie sa fie coerent, echitabil şi eficient.
3. Sistemul fiscal trebuie să presupună o structurare corespunzătoare a impozitelor şi
taxelor urmărindu-se, în special, creşterea ponderii impozitelor directe.
4. Realizarea unei structurări corespunzătoare a impozitelor si taxelor presupune
aplicarea întocmai a principiilor impunerii.
La baza instituirii impozitelor sta necesitatea statului de a-si procura

resurse pentru acoperirea cheltuielilor pe care trebuie sa le efectueze în vederea înfăptuirii

rolului sau economico-social. Astfel, “impozitele reprezintă o forma de prelevare a unei
părţi din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispoziţia statului in
vederea acoperirii cheltuielilor publice. Aceasta prelevare se va face în mod obligatoriu,
cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie directa din partea statului.”

Plecând de la aceasta definiţie a impozitelor, fiscalitatea poate fi privita ca o

legătură între stat şi persoane fizice şi juridice. Astfel, impozitele sunt percepute ca un rău
necesar, fără existenta acestora statul fiind pus în imposibilitatea de a-şi putea desfăşura
(prin intermediul instituţiilor publice) activitatea cu care este mandatat.

La baza stabilirii impozitelor in Romania stau o serie de principii:

a) neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si

capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor,
 capitalului roman şi străin. Astfel se urmăreşte ca, prin masurile prevăzute în
legislaţie sa se asigure acelaşi regim fiscal pentru contribuabili aflaţi în situaţii
similare.
b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu
conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata să
fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respective aceştia sa poată urmării şi
înţelege sarcina fiscal ace le revine, precum şi să poată determina influenta
propriilor decizii de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.
c) echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferita a
veniturilor, în funcţie de mărimea acestora. În vederea asigurării echităţii fiscale
la nivelul persoanelor fizice un pas important a fost făcut prin introducerea
impozitului pe venitul anual global.
d) eficienta impunerii prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor
Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive
defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare
la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.1

1.2. Evolutia sistemului fiscal in Romania

Primul impozit (dare în bani), din viaţa poporului român, consemnat de
documente, datează din secolul al XIII-lea, de pe vremea cnezilor. Este vorba despre
taxele vamale încasate în moneda timpului respectiv. Ele au fost cele dintâi mijloace de a
strânge bani pentru voievozi. Vămile erau aşezate atât la graniţele Voievodatului
(Principatului), cât şi la graniţele judeţelor si oraşelor.
În secolul al XIV-lea, pe lângă taxe vamale este consemnată şi dijma (din zece
părţi, una), care era cunoscută în timpul lui Mircea cel Bătrân sub denumirea de vamă şi
se percepea în natură, „vamă, însă, se numeau pe atunci şi taxele pentru vânzările tuturor
lucrurilor, precum şi ale mâncării şi altele ce se luau prin oraşe”.
În secolul al XV-lea apare birul, cel mai vechi impozit al Ţărilor Române. Acesta
era datorat numai de ţărani, fiind stabilit sub forma unei sume fixe care se repartiza
locuitorilor satelor. La început o dare de capitaţie egală, birul devine în secolul al XVII-
1
L.Tatu, C.Serbanescu, D.Stefan, D.Vasilecu, A.Nica – Fiscalitate – De la lege la practica, Editura All Beck,
2004, pagina 1
lea proporţional cu posibilitatea de plată a contribuabililor, întrucât documentele timpului
vorbesc în acest fel, „să-i cisluiţi pre putere”. „Perceperea birului se realiza prin aplicarea
principiului răspunderii colective sau solidare. Dacă un membru al grupului fiscal nu
putea plăti dările, răspunderea apăsa
asupra întregii colectivităţi începând cu rudele şi vecinii”. Populaţia ţărănească era
supusă, în perioada secolelor al XV-lea şi al XVII-lea, şi la plata unor contribuţii în
natură stabilite ca zecimi asupra produselor agricole obţinute, cu diferite denumiri, după
numele obiectului asupra căruia erau aşezate.
În secolul al XVII-lea, comerţul şi meşteşugurile erau impuse atât pentru
activitatea lor internă cât şi pentru raporturile cu străinătatea. Comercianţii plăteau accize,
sub forma taxelor pentru intrarea mărfurilor în oraşe sau târguri, iar pentru raporturile de
comerţ exterior se plăteau vămi.
De perceperea dărilor se ocupa un aparat întreg de funcţionari: marele vistiernic
(un ministru de finanţe al zilelor noastre), marele vameş care avea administraţia generală
a vămilor, pârcălabii şi ispravnicii de ţinuturi care erau ajutaţi de birari şi globnici,
dabilarii, goştinarii, olăcarii, cotarii, etc., fiecare însărcinaţi cu perceperea unui anumit
tip de impozit.
În secolul al XVIII-lea, pe la mijlocul acestuia, găsim o dare directă numită
„sferturi” (civerturi), care era un impozit personal (capitaţia) plătibil în patru sferturi
trimestriale. În această perioadă veniturile domnitorului se confundau cu cele ale statului,
acestea se încasau de unde se putea…., dările erau grele şi mai ales supărătoare prin
nesiguranţa lor, dezordinea fiscală generală era caracteristica dominantă.
Stadiul rudimentar al sistemului fiscal românesc, până la sfârşitul secolului al
XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, este dovedit de caracteristici precum:
• stabilirea şi repartizarea arbitrară a sarcinilor fiscale;
• preponderenţa impozitelor de repartiţie;
• neregularitatea perceperii impozitelor;
• existenţa inegalităţilor în faţa impozitelor, izvorâte din privilegii, etc.
Teoretic, în statele cu regimuri politice şi structuri economico-sociale socialiste de
tip clasic, impozitele ar fi trebuit să dispară, în lipsa unei raţiuni prin care statul socialist
să efectueze prelevări asupra unor venituri pe care el însuşi le distribuie sau care îi
aparţin. În realitate socialismul nu a reuşit în totalitate, statele menţinând un sistem fiscal
simplificat subordonat planului central, prin care se exercita un control disimulat asupra
veniturilor şi dimensiunii sectorului privat. Aşadar, statele socialiste au recurs la
mecanismul impozitelor nu atât din raţiuni economice cât, mai ales, din raţiuni politice şi
sociale.
Principalele impozite şi taxe percepute, în perioada economiei centralizate, în
România, au fost:
• impozitul pe circulaţia mărfurilor datorat de organizaţiile economice socialiste.
Introdus prin H.C.M. nr. 1276/1962, a înlocuit fostul impozit pe circulaţia produselor,
introdus prin Legea nr. 2/1950.
• impozitul pe fondul total de retribuire, a înlocuit, în anul 1977, impozitul pe retribuţiile
individuale.
• impozitul pe veniturile cooperaţiei meşteşugăreşti şi a cooperativelor de producţie,
achiziţie şi desfacere a mărfurilor.
• impozitul agricol era datorat de cooperativele agricole şi era format din impozitul pe
teren şi impozitul pe fondul de retribuire a cooperatorilor.
• impozitul pe veniturile oamenilor de litere, artă şi ştiinţă, stabilit, în cote progresive pe
tranşe, asupra veniturilor realizate, sub formă bănească, din drepturile de autor pentru
anumite lucrări literare, ştiinţifice sau de arte;
• impozitul pe veniturile liber-profesioniştilor, meseriaşilor şi altor persoane, era stabilit
în cote progresive pe tranşe.
• impozitul pe societăţile mixte cu participare română şi străină,
• impozitul pe veniturile realizate de nerezidenţi în România,
• contribuţia persoanelor fără copii era plătită de persoanele fără copii, încadrate în
muncă, căsătorite sau necăsătorite, în vârstă de peste 25 de ani. Era stabilită în sumă fixă,
în funcţie de retribuţia tarifară lunară;
• taxele vamale, reglementate prin Decretul nr. 395/1976 privind tariful vamal al
României, erau aplicate ţărilor cu care ţara noastră avea reciprocitate, în speciale cu ţările
membre C.A.E.R..
• alte impozite şi taxe locale plătite de persoanele fizice şi unităţile economice, şi anume:
impozitul pe clădiri, impozitul pe terenurile situate în oraşe, taxele asupra mijloacelor de
transport, taxele de timbru şi de succesiune, impozitul pe terenurile agricole ale
populaţiei, etc.;
Tranziţia de la sistemul comunist la economia de piaţă a presupus, printre altele,
înfăptuirea unei ample reforme în domeniul finanţelor publice, în cadrul căreia reforma
sistemului fiscal a ocupat un loc deosebit. O dată cu deschiderea negocierilor de aderare a
României la Uniunea Europeană, sistemul fiscal românesc a fost supus unor ample
modificări având ca scop realizarea procesului de armonizare a legislaţiei fiscale
româneşti cu cea comunitară în domeniu.

1.3. Rata fiscalitatii; presiunea fiscala.

Perceperea impozitelor este un drept al statului, consfinţit prin constituţie. Orice
societate, indiferent de forma de organizare, ar fi imposibil sa funcţioneze fără impozite.
Ca regula generala, contribuabilii vad in impozite un rău necesar, dar consimt la plata
acestuia, asupra lor exercitându-se din partea statului o anumita presiune fiscala.

Presiunea fiscala sau rata fiscalităţii se exprima ca raport intre totalul prelevărilor
bugetare obligatorii si produsul intern brut, la nivel macroeconomic sau asupra veniturilor
(profitului) realizate la nivel microeconomic.

Impozitele directe sau indirecte, taxele percepute de la contribuabili, se constituie

in elemente de presiune fiscala, cu atât mai mult, cu cat ponderea lor in valoarea adăugată
sau in cifra de afaceri este mai mare.

Când aceasta pondere depăşeşte anumite limite rezonabile, randamentul

impozitelor si contribuţiilor scade, manifestându-se forme de rezistenta la acestea, cum
ar fi abstinenta fiscala, împotrivirea la plata si in ultima instanţa evaziunea fiscala.

O exprimare grafica a presiunii fiscale, a realizat-o D. Laffer, cu ajutorul unei

curbe care îi poarta numele. Potrivit acestei exprimări, de la un anumit prag, orice
creştere a presiunii fiscale provoacă o scădere a sumei prelevărilor obligatorii încasate de
autoritatea publica. Suma prelevărilor obligatorii este o funcţie crescătoare a ratei
presiunii fiscale, dar numai pana la un anumit prag maximal, care corespunde nivelului
maxim al curbei, după care devine o funcţie descrescătoare a acestei rate. După Laffer,
aceasta se explica prin faptul ca, prelevările obligatorii foarte mari, diminuează
randamentul impozitelor.2

Presiunea fiscala exprima intensitatea cu care sunt prelevate venituri de la

persoane fizice şi juridice, ori la nivelul întregii societăţi prin intermediul impozitării.
Presiunea fiscala are o mare relevanta economica, deoarece indica măsura in care
veniturile nominale ale populaţiei sunt ajustate prin intermediul impozitării şi, în acelaşi
timp, arata măsura sau gradul în care bugetul de stat îşi procura veniturile pe calea
prelevării de impozite. Presiunea fiscala poate fi utilizata atât pentru impozite indirecte,
cat si pentru totalitatea prelevărilor la buget efectuate prin intermediul impozitării.

Presiunea fiscala se concretizează de fapt in gradul de fiscalitate, grad in care

contribuabilii – in ansamblul lor, societatea respective economia – suporta, pe seama
rezultatelor obţinute din activitatea lor, impozitele si taxele – ca prelevări obligatorii
instituite si percepute prin constrângerea legala de către stat.

Concret, presiunea fiscala reprezintă proprietăţile din veniturile la care, in mod

nevoit si obligatoriu, contribuabilii (persoane fizice sau persoane juridice) renunţă in
favoarea statului, sub forma impozitelor, vărsând ace este sume in cadrul exigibilităţii lor
la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si fondurile publice.

Problema presiunii fiscale de la noi este mai actuala ca oricând din cauza
următoarelor considerente:

- în primul rând, datorita faptului ca ne aflam in faza modernizării sistemului fiscal

romanesc;

- în al doilea rând pentru ca in prezent economia tarii noastre resimte lipsa

capitalurilor disponibile a fi investite, cea ce impune practicarea unei politici fiscale
deosebite;

- în al treilea rând, datorita situaţiei actuale precare a economiei româneşti,

veniturile realizate de totalitatea categoriilor de contribuabili fiind inadecvate pentru a fi
gravate de o fiscalitate prea mare fără a da naştere la urmări nedorite.
2
Dr. Iosif Moldovan – Finante Publice, 2004, pagina. 120
 In literatura de specialitate termenul de “presiune fiscala” mai este întâlnit sub alte
forme precum “coeficient fiscal”, “tensiune fiscala ” etc., tocmai pentru a evita
conotaţiile negative pe care le poarta cuvântul presiune, dar si aceasta exprima totuşi
aceeaşi idee a obligaţiei fata de stat prin intermediul impozitului.3

Cap. II.

2.1. Necesitatea realizarii unei reforme in domeniul fiscal

Indiferent cât de reticenţi ar fi agenţii economici la ideea de fiscalitate şi, implicit,
la ideea de impozite, existenţa de durată şi în condiţii de legalitate a unei firme pe piaţă
obligă la cunoaşterea şi respectarea legislaţiei fiscale a ţării pe teritoriul căreia îşi
desfăşoară activitatea. Chiar şi pentru acei agenţi economici care îşi propun evitarea plăţii
unor impozite sau taxe, sunt importante de cunoscut prevederile legislative în domeniu
pentru a alege cele mai “legale” căi în acest sens.
În România, modificările legislative în domeniul financiar-fiscal au fost numeroase.
În ultimii ani, prin demararea tratativelor privind aderearea României la Uniunea
Europeană, cadrul legislativ de la noi din ţară a cunoscut diverse modificări, în scopul
alinerii legislaţiei româneşti la aquis-ul comunitar. Scopul acestor modificări este crearea
unui sistem fiscal stabil care să corespundă directivelor Uniunii Europene privind
impozitarea.
Pe parcursul acestei lucrări voi încerca să prezint unele aspecte privind modalităţile
concrete prin care prevederile juridico-fiscale valabile la un moment dat în economie pot
influenţa pozitiv sau negativ performanţele economico-financiare ale unei firme. M-am
oprit doar asupra unor probleme considerate relevante în evidenţierea scopului acestei
lucrări: prezentarea fiscalităţii nu numai ca un mijloc de colectare a unor impozite de
către stat, ci ca un mijloc prin care se intervine în viaţa economică a societăţii şi, implicit,
a firmelor.

2.2. Tendinte si obiective in reforma sistemului fiscal in perioada de tranzitie

Măsuri luate de statul român în vederea respectării cerinţelor privind
aderarea la Uniunea Europeană

3
Tribuna Economica nr.42/2007, pag.33
 Aderarea României la Uniunea Europeană presupune parcurgerea unui proces de
armonizare în ceea ce priveşte legislaţia. În domeniul impozitării România a fost şi este
nevoită să facă unele modificări legislative pentru a adduce prevederile fiscale existente
la o formă cât mai apropiată de legislaţia din Uniunea Europeană. Acest lucru nu
înseamnă, în mod automat, preluarea legislaţiei din Uniunea Europeană (deoarece nici în
cadrul; acesteia nu există un cadru legislative identic în fiecare stat), ci aplicarea în
impozitare a unor principii şi reguli comune care sunt valabile la nivelul întregii
comunităţi.
Negocierile privind impozitarea au fost cuprinse în capitolul 10 al negocierilor.
Negocierile la acest capitol au fost deschise în cadrul Conferinţei de aderare România –
UE din 26 octombrie 2001. Negocierile au fost închise provizoriu în cadrul Conferinţei
de Aderare România – UE din 2 iunie 2003.
Prin măsurile luate de România în perioada 2000 – 2004 s-a ajuns la respectarea
celor mai multe cerinţe ale Uniunii Europene în vederea respectării aquis-ului comunitar.
Au fost luate măsuri în vederea eliminării unor scutiri în ceea ce priveşte taxa pe valoarea
adăugată, în determinarea teritorialităţii taxei pe valoarea adăugată în cazul serviciilor, a
fost reintrodusă cota redusă de TVA. De asemenea, au fost eliminată cota 0, operaţiunile
supuse cotei zero fiind scutite cu drept de deducere.
În domeniul accizelor a avut loc o mai bună definire a produselor impozabile, s-a
stabilit o împărţire a acestora în produse supuse accizelor armonizate şi produse supuse
accizelor neamornizate, s-a ridicat, conform cerinţelor comunitare, nivelul accizei unitare
armonizate.
În domeniul impozitului pe profit s-au eliminat scutirile acordate diverselor
categorii de contribuabili (în prezent există foarte puţine scutiri, care au termen de
aplicare limitat în timp), s-a eliminat cota redusă în cazul veniturilor din export, s-a
reglementat modul de deducere fiscală a amortizării, s-a stabilit modul de deducere a
cheltuielilor cu dobânzile, s-au stabilit cheltuielile deductibile şi nedeductibile în mod
clar şi conform normelor europene.
În domeniul impozitului pe venit s-a realizat impozitarea cumulată a veniturilor şi
instituiorea globalizării veniturilor. De asemenea, s-a lărgit sfera de aplicare a impozitului
prin introducerea sub impozitare a unor categorii de venituri.
 Cea mai mare realizare a ultimilor ani este strângerea sub un singur act normativ a
legislaţiei fiscale (Codul fiscal) şi stabilirea unor principii coerente de impozitare.

Influenţa reglementărilor fiscale asupra performanţelor economico-financiare

ale firmelor
Pentru punerea în evidenţă a unor aspecte referitoare la incidenţa fiscalităţii în
activitatea economico-financiară a firmei am urmărit să prezint modalităţile prin care
pornind de la prevederile legale se poate ajunge la o diminuare, în multe cazuri,
consistentă a cheltuielilor de personal, modul de acţiune a impozitului pe profit asupra
diminuării costului capitalului împrumutat, modul în care veniturile şi cheltuielile
efectuate de o firmă influenţează impozitarea şi determinarea economiilor fiscale,
influenţa impozitelor asupra trezoreriei întreprinderii, influenţa diferitelor formelor de
impozitare a aceleiaşi activităţi asupra performanţelor economico-financiare ale unei
întreprinderi.
Pentru a remunera activitatea prestată de angajaţi, societatea comercială efectuează
cheltuieli de personal. Acestea sunt formate din cheltuielile cu salariile personalului,
contribuţiile la asigurările sociale de stat, contribuţiile pentru diferite fonduri
reglementate prin lege, cheltuielile de delegare-detaşare. Pentru obţinerea unui profit cât
mai ridicat, la un anumit volum al rezultatelor, este necesar să se realizeze diminuare
acestor cheltuieli. Pe parcursul lucrării am urmărit cum se pot diminua cheltuielile de
personal în condiţiile în care remunerarea netă a angajaţilor să rămână celuţin la acelaşi
nivel. Pentru aceasta am luat în calcul acordarea unei părţi din salariu sub formă de
bonuri de masă sau angajarea unor salariaţi sub forma microîntreprinderilor.
Influenţa asupra cheltuielilor de personal în cazul în care se acordă o parte din
salariu sub forma bonurilor de masă depinde de trei elemente: mărimea bonurilor de masă
acordate, mărimea salariilor brute acordat, mărimea cotei cheltuielilor patronale
(contribuţii la asigurări sociale şi alte fonduri). Deoarece la un anumit moment cota
cheltuielilor patronale nu fluctuează (ca urmare a prevederilor legale existente), valoarea
bonurilor de masă este, de asemenea, nefluctuantă, influenţa este determinată de nivelul
salariilor. Prin acordarea bonurilor de masă, pe lângă faptul că angajatorul realizează o
reducerea a cheltuielilor, creşte şi salariul net al angajatului, acestea nefiind impozitat nici
la angajat.

Apelarea la microîntreprinderi pentru plata „serviciilor” salariaţiilor este o

modalitate care duce la diminuarea cheltuielilor unei firme. Diminuare acestor cheltuieli
reprezintă de fapt o diminuare a obligaţiilor fiscale datorate către stat (în cea mai mare
parte a cazurilor reducerea cheltuielilor este 100% dată de diminuarea obligaţiilor
fiscale). În acest caz, prin diminuarea cheltuielilor are loc o creştere a profitului
impozabil, ceea ce duce la o creştere a impozitului pe profit. Cum impozitul pe profit
suplimentar (aferent creşterii profitului impozabil) este doar un procent subunitar din
valoarea reducerii, acesta este mai mic decât diminuarea obligaţiilor fiscale ocazionate de
plata salariilor, ceea ce face ca pentru firmă să fie rentabil, ea reducându-şi cheltuielile
prin diminuarea obligaţiilor fiscale datorate statului.

Modalitatea de determinare a cheltuielilor deductibile şi lăsarea unor posibilităţi

privind stabilirea cuantumului acestora (a se vedea modul de stabilire a cheltuielilor
deductibile cu dobânzile, modul de stabilire a amortizării fiscale) reprezintă un mijloc
care poate fi folosit de conducerea societăţilor comerciale pentru luarea deciziilor cele
mai bune. Decizia de investiţii şi cea de finanţare iau în considerare caracterul deductibil
a o serie de cheltuieli, iar valorile acestora constituie variabile importante pentru
fundamentarea respectivelor decizii. Este vorba, cu precădere, despre cheltuielile cu
dobânzile, respectiv cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor.

Cheltuiala cu amortizarea generează o economie fiscală prin impozitare şi, de

asemenea, acţionează şi asupra capacităţii de autofinanţare a firmei, acţiune ce poate
genera în viitor rezultate economice şi financiare superioare. De asemenea, o
autofinanţare ridicată poate duce la renunţarea apelării la împrumuturi (deoarece firma
plăteşte mai puţin imozit prin economia fiscală realizată) cu efect direct asupra gradului
de îndatorare şi al cheltuielilor cu dobânzile, efect care poate avea ca rezultat o diminuare
a impozitelor şi a costului capitalului împrumutat.

În ceea ce priveşte modul de stabilire a deductibilităţii cheltuielilor cu dobânzile şi

impactul acestora asupra costului capitalului prevederile legale referitoare la impozitul pe
profit poate acţiona, de la caz la caz în sensul diminuării costului capitalului împrumutat
sau, chiar la o majorare a acestui cost. Pe termen lung, în măsura în care firma ajunge la
un grad de îndatorare subunitar sau se diminuează cheltuielile cu dobânzile în raport cu
veniturile firmei se va ajunge, pe global, la o diminuare a costului capitalului împrumutat
dată de economia de impozit.

Fiecare impozit pe care firma este obligată să îl plătească pentru

profiturile/veniturile obţinute sau pentru activităţile desfăşurate are o scadenţă de plată,
expres specificată în legislaţia fiscală aferentă. Ceea ce poate interesa managementul
unei firme este modalitatea în care toate aceste plăţi se articulează într-un plan general de
plăţi periodice, cu alte cuvinte cum va fi afectată trezoreria firmei ca urmare a îndeplinirii
obligaţiilor fiscale.

În cazul societăţilor comerciale care se pot încadra în categoria

microîntreprinderilor există posibilitatea opţiunii între a fi impozitate cu impozitul pe
profit sau cu impozitul pe venit. În funcţie de dimensiunile activităţii desfăşurate şi în
special în funcţie de raportul între venituri şi cheltuieli (în special raportul venituri
cheltuieli deductibile) opţinuea pentru o formă sau alta de impozitare poate adduce
avantaje sau nu.

Concluzionând, putem afirma că reglementările fiscale trebuie analizate cu atenţie,

nu numai din punct de vedere strict contabil, dar şi din perspectiva implicaţiilor pe care
acestea le exercită asupra indicatorilor financiari fundamentali ce caracterizează firma
(sau un anumit proiect de investiţii, după caz), precum şi asupra deciziilor de investire şi
de finanţare în ansamblu. În acest fel, managerul va fi capabil să identifice cele mai
eficiente căi de creştere a valorii firmei pe care o conduce, prin identificarea unui optim
din punct de vedere fiscal.

2.2.1. Reforma impozitelor directe

Politica financiară în domeniul veniturilor statului este chemată să definească

sursele de formare a fondurilor bugetare şi extrabugetare de care statul are nevoie,
metodele de prelevare, precum şi obiectivele economice, sociale sau de altă natură, pe
care trebuie să le îndeplinească instrumentele folosite în procesul mobilizării resurselor
financiare.
În ţările în curs de dezvoltare, veniturile fiscale şi contribuţiile pentru asigurări
sociale participă în medie cu 76%. Aceste ţări îşi completează resursele publice într-o
proporţie mai mare pe seama veniturilor de la întreprinderile şi proprietăţile publice şi a
altor venituri nefiscale.
În ceea ce priveşte structura veniturilor fiscale, există deosebiri importante de la
un grup de ţări la altul şi de la o ţară la alta. Astfel, în ţările dezvoltate impozitele directe
procură 2/3 din veniturile fiscale iar cele indirecte-1/3; la ţările în curs de dezvoltare
proporţiile sunt răsturnate: impozitele directe asigură 37% din total, iar cele indirecte
63%.
Evident cu cât o economie este mai dezvoltată şi mai diversificată, veniturile mai
structurate şi mai diferenţiate, iar agenţii economici mai bine organizaţi, cu atât sunt
condiţii mai bune pentru utilizarea impozitelor directe. Invers, într-o ţară cu o economie
slab dezvoltată, cu o structură de ramură restrânsa, cu unităţi de producţie mici şi slab
organizate, cu o populaţie în care majoritatea locuitorilor realizează venituri modice
opţiunea pentru sistemul impozitelor indirecte este inevitabilă.
Ponderea veniturilor din impozite directe:
Astfel, în anul 1991 veniturile Bugetului de Stat, în sumă de 496,8 mld., au
provenit din venituri fiscale, în sumă de 479,4 mld., venituri nefiscale în sumă de 11,2
mld. Şi venituri de capital de stat în sumă de 6,2 mld.
Din totalul veniturilor fiscale, 278,9 mld. au constituit impozitele directe din care:
- Impozitul pe profit, în sumă de 110,3 mld., care s-a încasat în proporţie de
107,5% faţă de programul aprobat.
Totalul impozitelor pe profit încasate, 88,6% a provenit din vărsămintele efectuate
de regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat (97,7 mld) şi 11,4% de la
societăţi comerciale şi alţi plătitori (12,6 mld).
- Impozitul pe salariu, în sumă de 166,8 mld. s-a încasat în proporţie de 101,9%
fapt ce s-a datorat, îndeosebi creşterii salariului mediu peste prevederi, precum şi ca
urmare a acordării, în luna decembrie a anului 1991, a unor recompense pentru activităţi
desfăşurate în cursul anului.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1992 au fost realizate în sumă de 1.363,9
miliarde lei, veniturile din impozite directe constituind 789,4 mld din care:
- Impozitul pe profit, în sumă de 315,7 mld. lei, fiind încasat în proporţie de
95,7% faţă de prevederile definitive, ceea ce reprezintă 23,1% din totalul veniturilor
bugetului de stat.
Nerealizarea cu 14,3 mld. lei a impozitului pe profit s-a datorat, în principal,
scăderii în anul 1992 a producţiei de mărfuri şi servicii precum şi înregistrări de pierderi.
Totodată, multe societăţi comerciale care au realizat profit nu şi-au putut achita
obligaţiile către buget ca urmare a lipsei de disponibilităţi în conturile bancare, consecinţă
din blocajului financiar.
- Impozitul pe salarii, în sumă de 457,7 mld. lei s-a încasat în proporţie de
102,6 %, cu 11,7 mld. lei faţă de prevederile aprobate şi reprezintă 33,6% din totalul
veniturilor. Aceasta s-a datorat, în principal, creşterii salariului mediu lunar, ca urmare a
indexării, precum şi depăşirii fondului de salarii de referinţă pentru care s-a suportat
impozit suplimentar. Astfel, veniturile salariale medii nominale lunare nete pe economie
au fost de 19.756 lei pe întregul an 1992, fiind cu 163,8% mai mari decât veniturile medii
pe anul 1991.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1993 au fost în sumă de 3.792,4 mld. lei, din
care:
- Impozitul pe profit în sumă de 750,3 miliarde lei superior cu 22,6%
evaluărilor bugetare definitive, respectiv cu 138,3 miliarde lei, constituind 20% din
totalul veniturilor.
Printre factorii care au determinat realizarea impozitului pe profit peste nivelul
prevăzut, au fost: modificarea volumului şi structurii activităţilor economice, realizarea
unui indice de creştere a preţurilor mai mare decât cel prognozat, creşterea ponderii
sectorului privat în totalul economiei, acesta prezentând o rentabilitate superioară celui de
stat, creşterea eficienţei organelor de control financiar de stat în combaterea evaziunii
fiscale.
 - Impozitul pe salarii în sumă de 1.324,9 miliarde lei, cu o depăşire faţă de
prevederi de 68,9 miliarde lei, respectiv de 5,5%, ponderea sa fiind de 28% din totalul
veniturilor.
Depăşirea veniturilor din impozitul pe salarii a fost determinată, îndeosebi, de
creşterea salariului mediu lunar cu cca. 4.000 lei faţă de cel avut în vedere la
fundamentarea cifrelor cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1993, acordarea
în luna decembrie 1993 a unor sume reprezentând alte drepturi salariale (prime, ajutoare
etc.), precum şi depăşirea fondului de salarii de referinţă pentru care s-a suportat impozit
suplimentar.
Din totalul impozitului pe salarii încasat la bugetul de stat, sumele defalcate
pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 1993 au fost de 231,8 miliarde lei, cu 5,3
miliarde mai mici decât cele prevăzute de lege.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1994 au fost realizate în sumă de 8869,1
miliarde lei reprezentând 90,4% din programul rectificat, veniturile din impozite directe
constituind 4.550,4 miliarde lei, din care:
- Impozitul pe profit în sumă de 1904,1 miliarde lei, având o pondere de 22%
din total, cu 8,1% sub nivelul programat, respectiv, cu 166,9 miliarde lei, determinat în
principal, de nerealizarea obligaţiilor către buget care au fost îndeplinite numai în
proporţie de 91,9%, consecinţă a blocajului financiar, evaziunii fiscale şi indisciplinei
financiare.
- Impozitul pe salarii s-a încasat în sumă de 3220,6 miliarde lei, respectiv 28%
din total, cu 120 miliarde lei mai mult decât evaluările bugetare, ca urmare a realizării
unui salariu mediu lunar mai mare decât cel programat, ceea ce a determinat creşterea
nominală şi reală a salariilor, dar şi a impozitului pe salarii.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1995 au constituit 12.888,3 miliarde lei
reprezentând 92,2% faţă de prevederile anuale, impozitele directe realizându-se în sumă
de 6.340,6 miliarde lei, din care:
- Impozitul pe profit în sumă de 2.791,3 miliarde lei cu o pondere de 22% din
totalul venitului, reprezentând 74,2% din prevederile actualizate.
- Impozitul pe salarii în sumă de 3.380,2 miliarde lei cu o pondere de 25% din
total, reprezentând 95,9% din prevederile actualizate.
 Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1996 au fost realizate în sumă de 18.372,8
miliarde lei, impozitele directe reprezentând 8.532,6 miliarde lei, din care:
- Impozitul pe profit s-a încasat în sumă de 3.517,3 miliarde lei cu o depăşire de
1% faţă de prevederile actualizate, reprezentând 19,2% din totalul veniturilor, circa 40%
provenind din sectorul bancar.
- Impozitul pe salarii, s-a încasat în sumă de 6.656,3 miliarde lei, realizând o
depăşire faţă de prevederi de 1,2%, reprezentând 36,2% din totalul veniturilor, cu 0,6%
mai mult decât în anul 1995. Din acest impozit au fost defalcate sume pe seama bugetelor
locale conform legii, în sumă de 1.972,6 miliarde lei, reprezentând 29,6% din totalul
impozitului pe salarii încasat.
Veniturile Bugetului de Stat pe anul 1997 au fost realizate în sumă de 40.277,9
miliarde lei, impozitele directe reprezentând 16.466,5 miliarde lei, din care:
- Impozitul pe profit, în sumă de 7.366,5 miliarde lei, cu o pondere de 18% din
totalul veniturilor.
- Impozitul pe salarii, în sumă de 8.697,2 miliarde lei, cu o pondere de 22% din
totalul veniturilor.

2.2.2. Reforma impozitelor indirecte

Statul utilizează pentru procurarea resurselor financiare publice, in afara

impozitelor directe si impozitelor indirecte.

Impozitele indirecte reprezintă impozitele percepute cu prilejul vânzării unor

bunuri, prestării unor servicii, importurilor sau exporturilor, aceste impozite fiind incluse
in preţul de vânzare al produselor sau in tarifele serviciilor.

Utilizarea impozitelor indirecte se realizează începând cu evul mediu, când sunt

folosite taxe vamale si accizele, care constituiau un ansamblu de impozite pe actele de
consum sau de circulaţie. La acestea s-a adăugat mai târziu impozitul pe cifra de afaceri,
care a fost experimentat pentru prima oara in SUA după războiul de secesiune, si care in
timpul primului război mondial sau imediat după acesta a fost adoptat de aproape toate
tarile capitaliste.
 Daca in tarile dezvoltate, de regula contribuţia cea mai importanta la formarea
veniturilor fiscale o au impozitele directe, din motive de echitate fiscala, in tarile in curs
de dezvoltare ponderea impozitelor indirecte o devansează pe cea a impozitelor directe.
Aceasta se explica pe de o parte prin faptul ca economiile tarilor in curs de dezvoltare au
performante mai reduse, veniturile si averile realizate fiind mai mici, iar pe de alta parte
prin avantajele pe care le prezintă impozitele indirecte:

- comoditate si cost relative redus al perceperii;

- au un randament fiscal ridicat si o mare elasticitate, care permite ca impozitul sa

fie adoptat in permanenta necesităţilor conjuncturale de venituri ale statului;

- sunt mai uşor acceptate de contribuabili, deoarece sunt cuprinse in preţul de

vânzare al produselor (tarifele serviciilor) si sunt mai greu sesizate de acestea;

- distorsionează mai puţin deciziile economice ale indivizilor si corporaţiilor decât

aplicarea unor impozite directe cu cote ridicate de impunere si permite reducerea
evaziunii fiscale.

Totuşi trebuie menţionat ca impozite indirecte prezintă si un mare

dezavantaj, datorat caracterului inechitabil al acestora. Deoarece nivelul impozitelor

indirecte este acelaşi, indiferent de mărimea venitului sau averii contribuabilului şi de
greutăţile cu care acesta se confrunta, acestea vor apasă mai greu asupra contribuabililor
cu venituri reduse favorizând pe cei aflaţi la polul opus.

Impozitele indirecte cunosc următoarele forme de manifestare: taxe de

consumaţie, venituri provenind de la monopolurile fiscale, taxe vamale si alte taxe.
Dintre acestea taxele de consumaţie constituie cel mai important impozit indirect.

Taxele de consumaţie sunt incluse in preturile de vânzare ale mărfurilor si

serviciilor realizate in interiorul tarii, precum si in ale celor importate, mărind preţul
acestora. Ele pot avea fie forma taxelor speciale de consumaţie (consumate sub
denumirea de accize), care se aplica doar asupra anumitor categorii de bunuri, fie forma
unor taxe generale pe vânzări care se percep la vânzarea majorităţii bunurilor si
serviciilor.

Accizele se instituie asupra unor produse cu o pondere mare si consta in consum

si care au o cerere inelastică neputând fi substituite cu alte bunuri. In sfera de aplicare a
accizelor intra produse precum: băuturile alcoolice, produsele din tutun, uleiurile
minerale si produsele energetice precum si produsele de lux (blănuri, bijuterii, parfumuri
s.a.) Accizele se calculează fie in suma fixa pe unitatea de măsura fie in baza unor cote
procentuale aplicate asupra preturilor de vânzare.

Taxele generale pe vânzări cuprind, din punct de vedere al verigii la care se

încadrează, impozitul cumulative pe cifra de afaceri, care se calculează la toate verigile
prin care trece o marfa pana ajunge la consumatorul final, si impozitul pe cifra de afaceri
unic, care se încasează o singura data, indiferent de numărul verigilor prin care trece o
marfa pana la producătorul final, el putând fi aplicat fie la nivelul producătorului (se
numeşte taxa de producţie) fie in stadiul comerţului cu ridicata ori cu amănuntul (se
numeşte impozit pe circulaţie sau impozit pe vânzare). La rândul sau impozitul
cumulative pe cifra de afaceri poate fi impozit pe cifra de afaceri bruta, care se calculează
prin aplicarea cotei de impozit asupra întregii valori a mărfurilor vândute, care include si
impozitele plătite anterior sau impozit pe cifra de afaceri neta, care se aplica numai
asupra diferenţei dintre preţul de vânzare si preţul de cumpărare, adică numai asupra
valorii adăugate la nivelul fiecărei verigi. Aceasta din urma este numita TVA-ul si
reprezintă cel mai important impozit indirect pe plan European.

Monopolurile fiscale pot fi instituite de către stat asupra producerii si/sau

comercializării unor mărfuri precum: tutunul, alcoolul, cărţile de joc si alte produse
specifice. Veniturile obţinute de stat din monopolurile fiscale sunt formate pe de o alta
parte din profitul obişnuit din producerea si comercializarea acestor mărfuri, iar pe de alta
parte din impozitul indirect inclus in preţ.

Taxele vamale pot fi percepute de stat asupra impozitului, exportului si tranzitului

de mărfuri. In practica fiscala cele mai utilizate sunt taxele vamale de import, in timp ce
taxele vamale de export si de tranzit se întâlnesc sporadic, deoarece statele sunt interesate
înconjurarea exportului de mărfuri si a tranzitului de mărfuri, de pe urma acestora
realizându-se încasări in valuta. Taxele vamale de import se instituie asupra importului de
mărfuri si se calculează asupra valorii acestora, ele fiind percepute in momentul in care
trec frontiera tarii importatoare. Aceste taxe, concepute ca instrumente de protejare a
producătorilor naţionali împotriva concurentei străine acţionează de multe ori ca o frâna
in calea unui comerţ liber si de aceea tarile membru ale Organizaţiei Mondiale a
comerţului negociază periodic pentru reducerea taxelor vamale pe diferite categorii de
produse, ceea ce a dus la reducerea taxelor vamale ca mărime relativa in raport cu
valoarea totala a importurilor.

2.3. Realizari si neimpliniri ale reformei fiscale in perioada de tranzitie

Atingerea masei critice a preponderentei sectorului privat in economie

1. Desi in primul rand politica, semnarea la 25 aprilie 2005 a

Tratatului de Aderare a Romaniei la UE este deosebit de importanta si pe plan economic

si, in timp, valentele sale economice vor deveni tot mai evidente si precumpanitoare.

A urmat, in octombrie a.c., Raportul Comisiei Europene de monitorizare a

stadiului de pregatire a Romaniei in vederea aderarii la UE, in ianuarie 2007, care
reprezinta, in opinia generala, cel mai pozitiv raport intocmit de Comisie despre noi, ceea
ce scade sansele sa fie invocata impotriva noastra clauza de salvgardare.

2. Pasii facuti in 2005 au fost numerosi. S-a pus la punct si functioneaza, pe placul
UE, mecanismul de supraveghere a concurentei si de iesire din dezmatul anterior privind
ajutoarele de stat.

Privatizarile BCR si CEC - test important al vointei noastre de reforma autentica -

au progresat decisiv, prima fiind chiar incheiata in 2005. In esenta, anul 2005 a insemnat
atingerea masei critice a preponderentei sectorului privat in economie.

3. Anul 2006 va fi un an greu pentru a nu rata intrarea in UE la 1 ianuarie 2007.

Pe plan politic, fara probe elocvente de abordare serioasa a marii coruptii si a securizarii
frontierelor, putem claca.
 In plan strict economic - care nu este decisiv pentru tinta 1 ianuarie 2007, dar
ramane, mai ales pe termen mediu si lung, cel mai important - lista dezideratelor pentru
2006 este lunga: incadrarea, destul de problematica, in tinta de inflatie; incetinirea
cresterii economice dependente de consum; controlarea deficitului de cont curent (desi,
cat timp este finantat autonom, nu trebuie sa fortam lucrurile); coerenta si predictibilitatea
politicii  fiscale si a celei monetare (inclusiv a politicii - desi BNR ii neaga existenta - a
cursului de schimb); flexibilizarea pietei muncii, deschiderea spre capitalism a
agriculturii, perfectarea deschiderii pietelor amorsate in 2005, debirocratizarea aparatului
de autorizare si inspectie a firmelor (incepand cu reducerea drastica a acestui aparat) si
multe, multe altele.

Tinta de inflatie este extrem de ambitioasa

1. Le-as clasifica in trei categorii: una care include modificari programate ale
functionarii economiei romanesti, unele dintre ele fiind impuse de aderarea la Uniune, si
care, partial, au avut caracter de „socuri“; o alta categorie se refera la performanta
efectiva a economiei; in fine, o categorie de ordin politico-diplomatic, cu implicatii
economice majore. In prima categorie sunt de semnalat: reforma fiscala radicala, cu
plusurile si minusurile ei; pasul nou de liberalizare a contului de capital; introducerea
leului greu si trecerea la tintirea directa a inflatiei; aducerea tarifelor la energie la un nivel
apropiat de cel din UE. La acest manunchi, as adauga socurile neprogramate: inundatiile
care au lovit sever productia agricola si cresterea puternica a pretului titeiului. A doua
categorie de evenimente priveste mersul economiei. Economia romaneasca a ramas in
matricea care justifica investment grade-ul (BBB-) acordat de agentiile de risc Fitch si
S&P’s: rezervele valutare ale sistemului bancar s-au consolidat, pietele financiare se
adancesc; este mai multa disciplina financiara; economia este mai deschisa. Dar s-au
inregistrat derapaje semnificative de la tintele de crestere economica, de inflatie si
deficite externe. Este probabil sa terminam anul cu un PIB mai mare cu ceva sub 4% (fata
de 6% programat); inflatia va fi, probabil, de 8,8-8,9% (fata de 7%); iar deficitul de cont
curent va fi, probabil, in jur de 9%. In opinia mea, derapaje importante erau inevitabile in
2005, avand in vedere socurile subliniate. Este adevarat insa ca unele masuri de politica
economica (de exemplu, reducerea impozitelor directe; scaderea dobanzilor la lei) le-au
accentuat. Economia a amortizat cu mare dificultate aprecierea leului si cresterea tarifelor
la energie, ceea ce explica reculul dinamicii productiei industriale (care, la 9 luni, a
crescut cu numai 2%). Trebuie mentionat insa ca dezinflatia nu a fost stopata in 2005, ca
si cresterea economica de altfel. Ultima categorie de evenimente, de ordin politico-
diplomatic, include semnarea Tratatului de Aderare, care a intarit convingerea ca
aderarea va avea loc - aceasta fiind o ancora extraordinara pentru reforme economice si
institutionale.

2. In pofida incertitudinilor fiscalitatii si a unei defectuoase gestionari a

introducerii cotei unice, mediul de afaceri a fost mai compatibil cu regulile si procedurile
din Uniune; ma refer la stoparea practicii incredintarilor directe de contracte din partea
statului. Exista insa si neimpliniri. De pilda, pasii firavi facuti in cresterea capacitatii de
absorbtie a fondurilor europene. Nu reusim inca sa practicam o programare bugetara
multianuala, care se explica si prin neformularea clara (rigoare tehnica si bugetare
temeinica) a proiectelor de interes national. Avem de imbunatatit practica achizitiilor
publice. Administratia publica se misca aproximativ in acelasi mod, adica defectuos.

3. Cat priveste inflatia, tinta de 5% asumata de BNR si guvern o consider extrem

de ambitioasa; eu vad inflatia intre 6,5 si 7% in 2006. Deficitul de cont curent depinde de
eficacitatea masurilor de a modera creditul de consum, de politica salariala si evolutia
cursului de schimb. Tintirea directa a inflatiei, ca nou regim de politica monetara, va fi
testata mai bine in 2006. Dupa cum arata ultimii ani, nu bugetul public este principalul
responsabil de cresterea deficitului de cont curent, iar politica monetara (in conditiile
liberalizarii contului de capital si a dualitatii sistemului monetar intern - cu jumatate din
masa monetara denominata in euro si dolari) are eficacitate limitata in restrictionarea
creditului. Este esential ca politica fiscala/bugetara sa reuseasca o largire a bazei de
impozitare, pentru a evita un soc bugetar in anul aderarii, cand va trebui sa platim
cotizatia la bugetul UE si sa cofinantam fonduri europene (ambele solicitari inseamna 2-
2,5% din PIB).

Va continua cresterea economica

 1. 2005 a adus schimbari majore în politica economica; atat în politica fiscala, cat
si în cea monetara. Politica fiscala a anului 2005 a fost marcata de introducerea cotei
unice de impozitare a veniturilor, de 16%. Venitul disponibil al populatiei per ansamblu a
crescut si o parte din aceasta s-a transpus în consum, ceea ce s-a reflectat si în volumul
impozitelor din taxa pe valoarea adaugata, care, pe primele 10 luni ale anului, a crescut
cu 24,4% în termeni reali.

2. Pasul major ce a marcat drumul catre integrarea Romaniei în Uniunea

Europeana a fost semnarea Tratatului de Aderare în aprilie 2005. Acest pas a declansat
doua procese interdependente, a caror finalizare va conditiona momentul integrarii.
Primul proces consta în ratificarea Tratatului de Aderare de catre statele membre. In
prezent, tratatul a fost ratificat de 8 state membre (Slovacia, Ungaria, , Cipru, Grecia, ,
Cehia si Spania) din cele 25. Al doilea proces consta în monitorizarea progreselor facute
de catre Romania pentru integrarea în Uniunea Europeana, care s-a concretizat pana în
prezent în doua rapoarte, cel al Comisiei Europene, din octombrie, si cel al Parlamentului
European, din decembrie. Conform acestor rapoarte, în ciuda progreselor facute, exista
probleme persistente legate de coruptie, reforma administratiei publice, securizarea
frontierelor, dreptul minoritatilor si securitatea alimentara.

3. Anul 2006 va fi un alt pas catre convergenta reala si nominala cu economiile

din Uniunea Europeana. Va continua cresterea economica si se va consolida procesul
dezinflationist, ambele beneficiind de consecventa politicii fiscale si monetare. Politica
fiscala va urmari cresterea veniturilor bugetare prin îmbunatatirea colectarii, în asa fel
încat sa fie posibila absorbtia fondurilor structurale de la Uniunea Europeana (ce pot
ajunge la 4% din produsul intern brut anual). Politica monetara va urmari stabilitatea
preturilor recurgand la masuri administrative alaturi de utilizarea dobanzii de interventie
si a cursului de schimb, în conditiile încheierii procesului de liberalizare a contului de
capital, prin eliminarea ultimelor restrictii privind operatiunile cu instrumente de piata
monetara pana la 1 septembrie 2006. Contextul international va fi favorabil. Pentru 2006
se prevede o crestere economica globala comparabila cu cea din anul 2005, ceva mai
ridicata pentru Uniunea Europeana, principalul partener comercial al Romaniei. Vor
exista însa presiuni inflationiste din partea cresterii pretului petrolului, care vor fi cel mai
probabil contracarate de cresterea dobanzilor.

In anul 2006 se va stabili momentul de jure al aderarii Romaniei la Uniunea

Europeana, dupa 11 ani de la înaintarea cererii de integrare, în iunie 1994. Va fi
recunoasterea capacitatii Romaniei de a-si asuma obligatiile ce-i revin din calitatea de
membru al Uniunii Europene. Si, în sfarsit, în decembrie 2006, leul greu va intra în
deplinatatea drepturilor sale, pana la adoptarea monedei euro, leii vechi pierzandu-si
puterea circulatorie în 31 decembrie, marcand sfarsitul unei lungi perioade cu inflatie de
doua cifre si începutul consolidarii încrederii în leu.

  Riscul unei crize financiare si valutare

1. Rezultatul direct al cresterii consumului a fost stagnarea procesului de

dezinflatie si cresterea rapida a deficitului comercial. Tot la evenimente cu consecinte
nefericite as încadra ruperea acordului cu FMI. Un alt eveniment cu consecinta
nefavorabila a fost evolutia cursului de schimb al leului, care a fortat restructurarea, în
directia adaptarii defensive (reducerea profitului si reducerea angajatilor), pentru multi
exportatori. De asemenea, un eveniment colateral, care a avut însa consecinte
nefavorabile asupra economiei, a fost valul de inundatii care a afectat .

2. Din punctul de vedere al convergentei institutionale, a semnat Tratatul de

Aderare si a facut progrese spre îndeplinirea unor conditionalitati economice, inclusiv
reducerea ajutoarelor de stat si continuarea privatizarii în sectorul bancar si energetic.

Din punctul de vedere al convergentei nominale, Romania nu a facut foarte mari

progrese: cresterea economica a depasit doar cu putin cresterea din UE, inflatia a ramas la
un nivel destul de ridicat, bugetul continua sa nu fie realizat pe baza de programare
multianuala.

Din punctul de vedere al convergentei reale, salariile reale au crescut (din pacate,
într-un ritm mai rapid decat productivitatea), iar structura productiei industriale începe sa
sufere modificari, sub presiunea unor factori conjuncturali, în sensul scaderii ponderii
sectoarelor intensive în forta de munca ieftina.

Cap. III

3.1. Reglementarea juridica prezentând sistemul fiscal in condiţiile actuale

Contribuabili4

Conform codului fiscal sunt obligate la plata impozitului pe profit următoarele

persoane, denumite in continuare contribuabili:

a) persoanele juridice române;

b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară
activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică;
d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu
proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de
participare deţinute la o persoană juridică română;
e) persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile
realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate
juridica; în acest caz, impozitul datorat de persoana fizica se calculează, se reţine
si se varsă de către persoana juridică româna.
Sfera de cuprindere a impozitului5

Impozitul pe profit se aplica după cum urmează:

a) în cazul persoanelor juridice române, asupra profitului impozabil obţinut din orice
sursă, atât din România, cât şi din străinătate;

4
Art. 13 - Contribuabili, Codul Fiscal 2008

5
Art. 14 - Sfera de cuprindere a impozitului, Codul Fiscal 2008
 b) în cazul persoanelor juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul
unui sediu permanent în România, asupra profitului impozabil atribuibil sediului
permanent;
c) în cazul persoanelor juridice străine si al persoanelor fizice nerezidente care
desfăşoară activitate în România într-o asociere fără personalitate juridica, asupra
părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile fiecărei persoane;
d) în cazul persoanelor juridice străine care realizează venituri din/sau in legătură cu
proprietăţi imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de
participare deţinute la o persoană juridica română, asupra profitului impozabil
aferent acestor venituri;
e) în cazul persoanelor fizice rezidente asociate cu persoane juridice române care
realizează venituri atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără
personalitate juridica, asupra părţii din profitul impozabil al asocierii atribuibile
persoanei fizice rezidente.

Scutiri6

1. Sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:

a) trezoreria statului;
b) instituţiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii si
disponibilităţile realizate şi utilizate potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanţele
publice, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr.
45/2003 privind finanţele publice locale, daca legea nu prevede altfel;
c) cultele religioase, pentru veniturile obţinute din activităţi economice care sunt
utilizate pentru susţinerea activităţilor cu scop caritabil;
d) instituţiile de învăţământ particular acreditate, precum si cele autorizate, pentru
veniturile utilizate, în anul curent sau în anii următori, potrivit Legii
învăţământului nr. 84/1995, republicata, cu modificările si completările ulterioare
si Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele masuri pentru
îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, cu modificările ulterioare;

6
Art. 15 – Scutiri, Codul Fiscal 2008
 e) Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, constituit potrivit legii;
f) Fondul de compensare a investitorilor, înfiinţat potrivit legii.
g) Banca Naţionala a României.
h) Fondul de garantare a pensiilor private, înfiinţat potrivit legii.
2. Organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale si organizaţiile patronale sunt
scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:
a) cotizaţiile si taxele de înscriere ale membrilor;
b) contribuţiile băneşti sau in natura ale membrilor si simpatizanţilor;
c) veniturile obţinute din vize, taxe si penalităţi sportive sau din participarea la
competiţii si demonstraţii sportive;
d) donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
e) dividendele şi dobânzile obţinute din plasarea disponibilităţilor rezultate din
venituri scutite;
f) veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
g) veniturile obţinute din reclama şi publicitate, realizate de organizaţiile nonprofit
de utilitate publica, potrivit legilor de organizare şi funcţionare, din domeniul
culturii, cercetări ştiinţifice, învăţământului, sportului, sănătăţii, precum şi de
camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale si organizaţiile patronale.

Impozit minim pentru baruri de noapte, cluburi de noapte, discoteci,

cazinouri si pariuri sportive.7

Contribuabilii care desfăşoară activităţi de natura barurilor de

noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv

persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi la
care impozitul pe profit datorat pentru activităţile prevăzute in acest articol este mai mic
decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat
acestor venituri realizate.

7
Art. 18 - Impozit minim pentru baruri de noapte, cluburi de noapte, discoteci, cazinouri si pariuri
sportive, Codul Fiscal 2008
 Venituri neimpozabile8

Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:

a) dividendele primite de la o persoana juridica română;

b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca
urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la
persoanele juridice la care se deţin titluri de participare, precum si
diferenţele de valoare a investiţiilor financiare pe termen lung,
reprezentând acţiuni deţinute la societăţi afiliate, titluri de participare si
investiţii deţinute ca imobilizări, înregistrate astfel potrivit reglementarilor
contabile. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a
cesionarii, a retragerii, lichidării investiţiilor financiare, precum si la data
retragerii capitalului social la persoana juridica la care se deţin titlurile de
participare;
c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere,
veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a
acordat deducere, precum si veniturile din recuperarea cheltuielilor
nedeductibile;
d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri
aprobate prin acte normative.

Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii

Europene9

(1) După data aderării României la Uniunea Europeana sunt, de asemenea,

neimpozabile şi:
a) dividendele primite de o persoana juridică română, societate-mama, de la o filiala
a sa situata într-un stat membru, dacă persoana juridică română întruneşte
cumulativ următoarele condiţii:
8
Art. 20 - Venituri neimpozabile, Codul Fiscal 2008

9
Art. 20.1 - Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene, Codul Fisc al
2008
 1. plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei
opţiuni sau exceptări;
2. deţine minimum 15% din capitalul social al unei persoane juridice dintr-un stat
membru, respectiv minimum 10%, începând cu 1 ianuarie 2009;
3. la data înregistrării venitului din dividende deţine participaţia minima prevăzută la
pct. 2, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.
Sunt, de asemenea, neimpozabile si dividendele primite de persoana

juridică română prin intermediul sediului sau permanent situat într-un stat membru, în
cazul in care persoana juridică română îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la pct.
1-3;

b) dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice
străine din alte state membre, societăţi-mamă, care sunt distribuite de filialele
acestora situate în state membre, daca persoana juridică străină întruneşte,
cumulativ, următoarele condiţii:
1. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este considerată a fi
rezident al statului membru respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea
dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se considera ca are sediul fiscal în
afara Uniunii Europene;
2. plăteşte, in conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea
unei opţiuni sau exceptări, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia;
3. deţine minimum 15% din capitalul social al filialei dintr-un stat membru,
respectiv o participare minima de 10%, începând cu data de 1 ianuarie 2009;
Cheltuieli10

(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile

numai cheltuielile efectuate in scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv
cele reglementate prin acte normative în vigoare.
(2) Sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri şi:
a) cheltuielile cu achiziţionarea ambalajelor, pe durata de viaţă stabilită de către
contribuabil;
10
Art. 21 – Cheltuieli, Codul Fiscal 2008
b) cheltuielile efectuate, potrivit legii, pentru protecţia muncii şi cheltuielile
efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;
c) cheltuielile reprezentând contribuţiile pentru asigurarea de accidente de munca şi
boli profesionale, potrivit legii, şi cheltuielile cu primele de asigurare pentru
asigurarea de riscuri profesionale;
d) cheltuielile de reclamă şi publicitate efectuate în scopul popularizării firmei,
produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum şi costurile asociate
producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare. Se includ
in categoria cheltuielilor de reclamă şi publicitate şi bunurile care se acorda in
cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor şi
demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri şi servicii acordate cu
scopul stimulării vânzărilor;
e) cheltuielile de transport şi cazare în tara şi in străinătate, efectuate de către
salariaţi şi administratori;
f) taxele de înscriere, cotizaţiile şi contribuţiile obligatorii, reglementate de actele
normative în vigoare, precum şi contribuţiile pentru fondul destinat negocierii
contractului colectiv de munca;
g) cheltuielile pentru formarea şi perfecţionarea profesională a personalului angajat;
h) cheltuielile pentru marketing, studiul pieţei, promovarea pe pieţele existente sau
noi, participarea la târguri si expoziţii, la misiuni de afaceri, editarea de materiale
informative proprii;
i) taxele de înscriere, cotizaţiile si contribuţiile datorate către camerele de comerţ şi
industrie, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale;
(3) Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitata:
a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicata asupra diferenţei
rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente
veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol si cheltuielile cu
impozitul pe profit;
b) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordata salariaţilor pentru
deplasări în România şi în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit
pentru instituţiile publice;
c) cheltuielile sociale, în limita unei cote de pana la 2%, aplicata asupra valorii
cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii,
cu modificările si completările ulterioare. Intra sub incidenta acestei limite, cu
prioritate, ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele
pentru boli grave sau incurabile şi protezele, precum şi cheltuielile pentru
funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi sau unităţi aflate în administrarea
contribuabililor; grădiniţe, creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor
profesionale şi al accidentelor de munca pana la internarea într-o unitate sanitara,
muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, precum şi
pentru şcolile pe care le au sub patronaj. În cadrul acestei limite, pot fi deduse şi
cheltuielile reprezentând: tichete de creşă acordate de angajator în conformitate cu
legislaţia în vigoare, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori şi
salariaţilor, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestaţiilor
pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul, pentru salariaţii proprii şi pentru
membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariaţii care au suferit pierderi in
gospodărie si contribuţia la fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale a
minerilor, ajutorarea copiilor din scoli şi centre de plasament;
d) cheltuielile reprezentând tichetele de masa acordate de angajatori, potrivit legii;
e) cheltuielile cu primele de asigurare voluntara de sănătate, în limita unei sume
reprezentând echivalentul în lei a 200 euro într-un an fiscal pentru fiecare
participant;
(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:
a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele
reprezentând diferenţe din anii precedenţi sau din anul curent, precum şi
impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile şi
cheltuielile cu impozitele nereţinute la sursa în numele persoanelor fizice şi
juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România;
b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi penalităţile de
întârziere datorate către autorităţile române, potrivit prevederilor legale.
Amenzile, dobânzile, penalităţile sau majorările datorate către autorităţi străine ori
în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente şi/sau
 autorităţi străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepţia majorărilor al căror
regim este reglementat prin convenţiile de evitare a dublei impuneri.
c) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferenta bunurilor acordate salariaţilor
sub forma unor avantaje in natura, daca valoarea acestora nu a fost impozitata prin
reţinere la sursă;
d) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la baza un document
justificativ, potrivit legii, prin care sa se facă dovada efectuării operaţiunii sau
intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;
Pierderi fiscale11

(1) Pierderea anuala, stabilita prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din
profiturile impozabile obţinute in următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea
pierderilor se va efectua in ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de
plata a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul
înregistrării acestora.
(2) Pierderea fiscală înregistrata de contribuabilii care îşi încetează existenta prin
divizare sau fuziune nu se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi sau de
către cei care preiau patrimoniul societăţii absorbite, după caz.
(3) În cazul persoanelor juridice străine, prevederile alin. (1) se aplica luându-se in
considerare numai veniturile si cheltuielile atribuibile sediului permanent in
România.

Plata impozitului

(1) Plata impozitului se face astfel:

a) contribuabilii, societăţi comerciale bancare, persoane juridice române, şi
sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligaţia de a
plăti impozit pe profit anual, cu plăţi anticipate efectuate trimestrial, actualizate cu
indicele de inflaţie (decembrie fata de luna decembrie a anului anterior), estimat
cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile
anticipate
11
Art. 26 - Pierderi fiscale, Codul Fiscal 2008
 b) contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. a), au obligaţia de a declara si plăţi
impozitul pe profit trimestrial, pana la data de 25 inclusiv a primei luni următoare
trimestrului pentru care se calculează impozitul, daca in prezentul articol nu se
prevede altfel. începând cu anul 2008, aceşti contribuabili urmează sa aplice
sistemul plăţilor anticipate prevăzut pentru contribuabilii menţionaţi la lit. a).
(2) Organizaţiile nonprofit au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit anual,
pana la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se
calculează impozitul.
(3) Contribuabilii care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor şi plantelor
tehnice, pomicultura i viticultura au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe
profit anual, pana la data de 15 februarie inclusiv a anului următor celui pentru
care se calculează impozitul.
(4) Obligaţiile fiscale reglementate de prezentul titlu sunt venituri ale bugetului de
stat. Impozitul pe profit datorat pentru anul 2006 de către regiile autonome din
subordinea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene, precum şi de către
societăţile comerciale in care consiliile locale şi/sau judeţene sunt acţionari
majoritari se declara, se regularizează şi se plăteşte la bugetele locale respective,
pana la data de 31 martie 2007. Dobânzile/majorările de întârziere si amenzile
înregistrate de către regiile autonome din subordinea consiliilor locale şi a
consiliilor judeţene, precum şi de către societăţile comerciale în care consiliile
locale şi/sau judeţene sunt acţionari majoritari se datorează şi se plătesc potrivit
legii.

3.2. Prezent si perspective privind sistemul fiscal romanesc

România se află pe locul 21 din 22 de state europene, într-un clasament întocmit

de KPMG International în funcţie de atractivitatea regimului fiscal. Clasamentul a fost
realizat prin intervievarea a peste 400 de specialişti în domeniul fiscal de la companii
multinaţionale din Europa. Participanţii la sondaj au răspuns cât de atractiv consideră că
este regimul fiscal din propria ţară, comparativ cu cele din alte state europene. Astfel,
cele mai atractive state sunt Cipru, Irlanda şi Elveţia. La polul opus se află Cehia,
România şi Grecia.

Statele clasate pe primele trei poziţii sunt atractive pentru consecvenţa în

interpretarea legislaţiei fiscale, stabilitatea legislativă şi nivelul relativ redus al
impozitelor. Ţările neatractive se pot “lăuda” cu complexitatea şi volumul mare al
legislaţiei, dar şi cu modificări frecvente ale actelor normative. Procentual, atractivitatea
netă a sistemului fiscal din România este de numai 21%, comparativ cu 90% în cazul
Ciprului, ocupantul primului loc.

Atractivitatea netă a fost calculată prin diferenţa dintre răspunsurile celor care
consideră că sistemul fiscal este atractiv şi a celor care nu sunt mulţumiţi de calitatea
acestuia. Dintre alte state est-europene, Bulgaria se află pe poziţia a zecea, cu o
atractivitate netă de 51%, Ungaria pe locul al 11-lea, cu 47%, şi Polonia pe locul al 18-
lea, cu 29%. Dintre statele occidentale, Franţa se află pe poziţia a 14-a, cu 41%, iar
Germania pe locul al 17-lea, cu o atractivitate netă de 30%.

Studiul mai arată că un sistem fiscal mai puţin atractiv nu reprezintă doar un
simplu inconvenient pentru afaceri. Aproape 70% dintre persoanele intervievate care
consideră că sistemul fiscal nu este atractiv afirmă că acest fapt reprezintă un dezavantaj
în relaţiile concurenţiale cu companii străine. Totuşi, în ţările cu regimuri fiscale
atractive, numai 43% dintre corespondenţi spun că sunt avantajaţi când operează în
străinătate.

La nivel european, cel mai neatractiv factor este considerat volumul legislaţiei, cu
un scor net de 28%. Nivelul atractivităţii variază mult de la un stat la altul. Astfel 100%
dintre repondenţi au declarat că Cipru este un stat atractiv ca urmare a volumului redus al
legislaţiei fiscale, în timp ce toate persoanele intervievate în România au declarat că
volumul legislaţiei este prea mare.

Relaţiile cu autorităţile fiscale sunt în general pozitive, cu o medie de 60% dintre

repondenţi care afirmă că acest factor este atractiv. În această privinţă, pe primele locuri
s-au plasat Irlanda, Elveţia, Estonia, Finlanda, Danemarca, Slovenia şi Lituania. Pe
ultimele locuri se află Germania, Spania, Italia, Cehia şi Grecia.12

Specialiştii în domeniu şi oamenii de afaceri reclamă impozitarea excesivă

din anumite industrii şi lipsa taxării în alte sectoare

În timp ce în anumite domenii impozitul de 16% plătit de companii poate să

ajungă chiar şi până 25%, prin adăugarea costurilor nedeductibile fiscal, alte sectoare din
economie "sunt uitate complet". Astfel, în timp ce dividendele sau cheltuielile cu forţa de
muncă sunt taxate excesiv, tranzacţiile cu terenuri realizate de firme pot scăpa complet de
impozitare.

Oamenii de afaceri sunt de părere că impozitul unic de 16% nu este singurul pe

care companiile trebuie să îl achite către stat. Spre deosebire de alte ţări europene în care
anumite activităţi sunt deductibile, în România legea nu reglementează acest aspect.

Furtul din magazine, spre exemplu, nu este considerat o cheltuială deductibilă,

chiar dacă acest lucru nu poate fi imputat companiei ca atare. "În România, furtul din
magazin este nedeductibil fiscal. Compania încearcă să reducă efectele acestui fapt cât
mai mult, însă nu depinde numai de noi", a declarat, pentru "Adevărul", Dan Şucu,
preşedintele grupului Mobexpert.

Potrivit acestuia, în Franţa, de exemplu, cheltuielile rezultate în urma furturilor

din magazine sunt deductibile în limita a 2% din cifra de afaceri. În România, aşa ceva nu
există.

Specula cu terenuri, încurajată!

"În aceste condiţii, toate aceste cheltuieli considerate aici nedeductibile măresc
cota unică de impozitare. Iar procentul de 16% poate să ajungă şi până la 25%, impozite
către stat", a precizat Şucu. Există aşadar domenii în care se poate vorbi despre o
supraimpozitare, prin adăugarea mai multor costuri adiacente.

12
Elena CRISTIAN, Gandul, 19 DECEMBRIE 2007
 Există însă şi sectoare în care impozitarea lipseşte cu desăvârşire. "Nu putem
vorbi despre o fiscalitate excesivă, însă putem vorbi despre zone ale economiei
supraimpozitate şi zone în care taxarea lipseşte.

Concluzia este că avem parte de o impozitare dezordonată", a declarat pentru

"Adevărul", Gabriel Biriş, avocat specializat în fiscalitate. Astfel, în timp ce munca sau
dividendele sunt supraimpozitate, firmele beneficiază în acest moment de facilităţi
majore atunci când vine vorba de tranzacţiile cu terenuri.

"Se poate vorbi de o încurajare a speculei cu terenuri, întrucât, potrivit unei

modificări intrate în vigoare la 1 ianuarie 2008, firmele plătesc impozit pe profit doar
dacă vor", spune Biriş, referindu-se la o modificare recentă a Codului Fiscal.

Potrivit acesteia, termenul de valoare fiscală este redefinit, în sensul că, rezerva
din reevaluare, în cazul terenurilor spre exemplu, este inclusă în valoarea fiscală, fapt ce
duce, potrivit sursei citate, la încurajarea speculei cu terenuri. "Există soluţii pentru
rezolvarea acestor inechităţi, totul este să existe voinţă pentru punerea lor în practică", a
conchis Biriş.

Lege cu toate taxele şi impozitele

O soluţie în acest sens ar putea fi elaborarea de către guvern a unui act normativ
care să cuprindă toate taxele şi impozitele pe care trebuie să le plătească o firmă, precum
şi toate declaraţiile fiscale ce trebuie depuse la Fisc. Ideea aparţine unui lider al opoziţiei,
care afirmă că în România se achită 400 de taxe şi impozite, iar în fiecare lună, firmele
sunt nevoite să depună peste 20 de declaraţii fiscale.

Chiar şi aşa, este însă greu de crezut că propunerea se va şi concretiza. Mai mult
decât atât, oamenii de afaceri susţin că o asemenea lege nu ar fi benefică decât pentru
firmele mici, cu un număr foarte redus de angajaţi, care nu îşi permit să angajeze avocaţi
specializaţi sau consultanţi fiscali.13

Principalele modificări ale Sistemului Fiscal

13
Dana Banzea, Irina Bolboaca, Adevarul, 2008
 Scutiri de la plata impozitului pe dividende

Astfel, firmele româneşti pot "scăpa" de la plata impozitului pe dividende, dacă

acestea sunt primite de la filialele sale situate într-un stat membru. Societatea autohtonă
trebuie însă să figureze în România ca plătitor de impozit pe profit şi să deţină la data
înregistrării venitului din dividende, de cel puţin doi ani, minimum 15% din capitalul
social al firmei aflate în Uniunea Europeană. Sunt totodată neimpozabile şi dividendele
primite de firmele româneşti, prin intermediul sediilor sale permanente, aflate într-un stat
membru.

Importuri fără TVA

Din acest an, firmele înregistrate ca plătitoare de TVA care realizează importuri
din ţări extracomunitare nu mai plătesc în vamă Taxa pe Valoarea Adăugată, aşa cum a
fost până anul trecut.

Scutirea de la plată, în vamă, a TVA constituie o facilitate care va duce, implicit,

la încurajarea investiţiilor străine. Până anul trecut, firmele plăteau în vamă TVA, sume
care li se rambursau de către Ministerul Finanţelor Publice după depunerea decontului de
TVA. Însă, în toată această perioadă, care putea să fie de până la câteva luni, banii firmei
erau blocaţi.

Vor achita în continuare TVA-ul aferent importurilor din ţările extracomunitare

acele persoane care nu sunt înregistrate ca plătitoare de TVA, întrucât sunt considerate
consumatori finali.

Contribuabilii vor depune din acest an deconturi de TVA şi pentru achiziţiile

intracomunitare, inclusiv pentru cele care includ achiziţiile de mijloacele de transport noi
sau de produse accizabile. Modelul şi conţinutul formularelor "Decont de Taxă pe
Valoarea Adăugată" şi "Decont special de Taxă pe Valoarea Adăugată" se află pe pagina
de internet a Agenţiei Naţionale de Adminstrare Fiscală.

Reguli noi pentru microîntreprinderi

 Potrivit reglementărilor în domeniul Taxei pe Valoare Adăugată, ce au intrat în
vigoare de la 1 ianuarie, sfera operaţiunilor pentru care contribuabilii au obligaţia să
depună decont special pe TVA a fost extinsă şi pentru achiziţiile intracomunitare,
inclusiv cumpărările de mijloacele de transport noi sau de produse accizabile. Noile
formulare vor fi utilizate odată cu declararea obligaţiilor fiscale aferente lunii ianuarie
2007. Microîntreprinderile vor plăti din acest an un impozit pe venit de 2%, faţă de 3%
cât a fost în 2006. Această cota va creşte însă la 2,5%, respectiv 3%, în 2008 şi 2009.
Comparativ cu anii precedenţi însă, microîntreprinderea nu va mai putea realiza venituri
din consultanţă şi management mai mari de 50% din veniturile totale. Astfel, dacă în
cursul anului fiscal curent, o întreprindere realizează venituri mai mari de 100.000 de
euro sau depăşesc proporţia de 50% de venituri realizate din consultanţă sau
management, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care limita a
fost depăşită, luându-se în calcul veniturile şi cheltuielile realizate de la începutul anului
fiscal.

Termenii comunitari, pe înţelesul românilor

Exporturile efectuate de firmele din România către statele membre se vor numi
livrări intracomunitare. Scutirile de TVA pentru acestea se vor acorda dacă se dovedeşte
că bunurile au fost transportate dintr-un stat membru într-altul, iar beneficiarul a transmis
un cod valabil de TVA din alt stat membru.

Achiziţiile intracomunitare sunt importurile realizate de către firmele româneşti

din state membre. Locul achiziţiei este întotdeauna în statul membru în care se încheie
transportul. Pentru achiziţiile intracomunitare efectuate de firme româneşti înregistrate în
scopuri de TVA nu se face plata efectivă a TVA, fiind aplicată "taxarea inversă", care se
evidenţiază prin jurnelele specifice de TVA şi decontul de TVA.

Orice transport de bunuri între două ţări membre se va numi transport

intracomunitar. Vor fi păstrate noţiunile de export şi import de bunuri doar în cazul acelor
operaţiuni realizate cu ţări din exteriorul Uniunii Europene.
VIES (VAT International Exchange Systhem) reprezintă sistemul electronic, unic la
nivelul UE, prin intermediul căruia va fi controlată mişcarea bunurilor între statele
membre14

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Felicia – Incidenţa fiscalităţii asupra preţurilor, Editura Economică,

Bucureşti, 2002
2. Brezeanu Petre – Fiscalitate: concepte, metode, practici, Editura Economică,
Bucureşti, 1999
3. Brezeanu Petre şi Marinescu Iulian – Finanţe publice şi fiscalitate, Editura
Fundaţiei “România de mâine”, Bucureşti 1998
4. Corduneanu Carmen – Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor, Editura Codecs,
Bucureşti, 1998
5. Georgescu Constantin – Finanţe publice – curs de doctorat, Universitatea
Bucureşti, Facultatea de drept, 1946 – 1947
6. Gîdiuţă Marian – Politica fiscală şi influenţa ei asupra echilibrului
macroeconomic, Editura Independenţa Economică, 2004
7. Gîdiuţă Marian (coordonator) Dr. Sebastian George Ene , Niculina Marin, Finanţe
Publice, ediţia a-II-a Editura Independenţa Economică 2005, pag. 115
8. Gheorghiu Dimitrie – Finanţele României după război (1919 – 1930), Editura
Cartea Românească, Bucureşti 1931
9. Hoanţă Nicolae – Evaziunea fiscală, Editura Tribuna Economică, Bucureşti 1997

14
Dana Banzea, Principalele modificări ale sistemului fiscal, Adevarul, 2007
10. Moşteanu Tatiana – Politica fiscală şi politica bugetară, catedra de Finanţe ASE,
2002
11. Moşteanu Tatiana – Politici fiscale şi bugetare pentru reformarea economiei şi
relansarea creşterii economice, Bucureşti, Editura Economică, 2003
12. Stancu Ion – Finanţe, Ediţia a treia, Editura Economică, Bucureşti, 2002
13. Ţâţu Lucian şi colectivul – Fiascalitate, Editura All Beck, Bucureşti, 2004
14. Ungureanu Mihai Aristotel – Finanţe publice, Editura Independenţa Economică,
Universitatea Constantin Brâncoveanu, 2000
15. Văcărel Iulian – Finanţe publice, EDP, Bucureşti, 2002
16. Văcărel Iulian şi colectivul – Finanţe publice ediţia a IV a, Editura Didactică şi
Pedagogică, R.A. Bucureşti, 2004
17. Tribuna economica, nr.42/2007, pag. 33