Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1.
Impozitele sunt un element necesar în relaţiile economice ale societăţii chiar din
momentul apariţiei statului. Evoluţia şi modificarea formelor statului neapărat sunt urmate de
modificări ale sistemului fiscal. În prezent, într-o societate civilizată impozitele constituie pentru
stat sursa principală de venituri. În afară de aceasta funcţie pur-financiară, mecanismul fiscal se
aplică de către stat pentru a influenţa procesul de producţie, dinamica şi structura acestuia,
procesul tehnico-ştiinţific.
Teoria economică a fiscalităţii plasează în centrul preocupărilor, studiul efectelor
impozitului atît la nivelul microeconomic, cît şi macroeconomic. În acest sens, conceptul de
bază este influenţa fiscală: adică cine suportă în final povara impozitului şi ce efect are aceasta în
întreaga economie.
În domeniul fiscal sunt cunoscute mai multe noţiuni care se referă la unul şi acelaşi obiect
şi anume aşezarea, urmărirea şi perceperea impozitelor, taxelor şi altor venituri în favoarea
statului.
În evoluţia sistemelor fiscale putem delimita câteva etape, cunoaşterea cărora ne va
permite înţelegerea prezentului, ocolirea greşelilor trecutului şi conturarea viitorului.
Etapa veche a evoluţiei sistemelor fiscale se termină la începutul sec XVI,
caracterizându-se prin structurile fiscale specifice civilizaţiei agricole şi cuprinde o perioadă mai‚
îndelungată de timp în care relaţiile fiscale evoluează deosebit de lent, fapt ce se datorează
evoluţiei lente a structurilor politice şi economice a diferitor unităţi administrative, care erau
instabile şi se modificau permanent.
În această etapă mijlocul de producţie şi forma de bază a averii o constituia pământul,
activităţile economice aveau un caracter artizanal, iar în raporturile de schimb se utilizau
etaloanele monetare paralele.
Fiecare unitate administrativ-teritorială, precum şi provinciile şi colectivităţile locale care
o formau, impuneau taxe fiscale şi reguli de percepere proprii. Cuantumul acestor taxe sub forma
obligaţiilor în natură sau în bani, oscila în permanenţă, nefiind cunoscut de către populaţie în
prealabil. Apariţia Moldovei şi Munteniei ca state a determinat creşterea obligaţiilor fiscale, care
îmbrăcau forma taxelor vamale, încasate în moneda timpului respectiv, fiind cel dintîi mijloc de
a acumula bani pentru voievozi.
Caracteristic societăţilor umane europene până în sec.XVI a fost determinarea nivelului
prelevărilor fiscale corespunzătoare necesităţilor structurilor existente, care la rândul său erau
influenţate de totalitatea veniturilor obţinute în urma cuceririlor şi colonizărilor, de cheltuielile
cauzate de acestea şi de atitudinea claselor dominante. Structurile fiscale nou-formate în această
perioadă se caracterizau prin aceea că:
1. obligaţiile fiscale se stabileau şi se repartizau arbitrar, fiind diferite în funcţie de
nivelul fiecărei unităţi administrative;
2. lipsea regularitatea încasării impozitelor;
3. existau inegalităţi sociale;
Etapa liberală în evoluţia sistemelor fiscale începe cu sfârşitul secolului XVI până în a
doua jumătate a secolului XIX (a. 1870) – pe parcursul căreia se produc transformări economice
şi mişcări sociale considerabile.
Structurile fiscale existente încep să reflecte apariţia proprietăţii şi producţiei de tip
capitalist, ce determină apariţia unor noi clase sociale: muncitori agricoli, muncitori industriali,
burghezia în formare. Tot în această perioadă au loc schimbări în modul de distribuire a
1
veniturilor în societate. În rândurile claselor sociale în formare apar critici faţă de privilegiile
fiscale de care beneficia nobilimea.
Ca urmare a dezvoltării economice şi respectiv, al sistemelor fiscale, în ţările Europei
Occidentale în sec. XVII şi XVIII apar o serie de scrieri fiscale care studiau impozitele din mai
multe puncte de vedere şi anume: al legalităţii, al legitimităţii şi influenţei sociale (în Franţa,
Quesnay, Montesquie şi Rousseau), exprimîndu-şi dezaprobarea impozitelor mari sau sperînd că
impozitele sunt temporare.
Ca o concluzie pentru etapa analizată trebuie să menţionăm că sistemul fiscal a fost o
consecinţă a organizării sociale din acele timpuri, inegalităţile sociale ale cărei s-au manifestat şi
în planul inegalităţilor fiscale (boerii nu plăteau bir), de asemenea, şi proprietatea funciară care
era o sursă importantă a veniturilor ţării a fost scutită de orice impozit în această perioadă.
În această perioadă apar primele teorii economice elaborate de Adam Smith şi David
Ricardo, care vor influenţa deciziile noilor puteri publice în evoluţia sistemelor fiscale. Pe plan
european ideea lui Adam Smith – ca fiecare să contribuie cu veniturile pentru care statul îi
asigură protecţia – se concretizează în apariţia impozitului pe venit sub forme diferite: pe surse
de venit, pe indicii exteriori, venitul global.
În sec. XIX ideile politice ale burgheziei ajunse la putere vor determina schimbări rapide
în structurile fiscale. Politica statelor liberale începe să se bazeze pe preponderenţa impozitelor
directe, şi în special, pe introducerea impozitului pe venit, ca sursă principală de finanţare a
instituţiei bugetare.
Etapa modernă debutează după 1870, cînd începe procesul de concentrare a structurilor
microeconomice. La răscrucea secolelor XIX-XX în România începe o nouă reformă şi anume
reforma impozitelor directe propusă de P.P. Carp (a.1900) prin proiectul de lege respectiv
trebuiau să se modifice toate impozitele directe care existau pînă atunci: impozitul funciar,
patentele, impozitul asupra salariilor funcţionarilor şi pensionarilor. S-a propus să se introducă,
pentru prima dată, un impozit asupra averii mobiliare şi un impozit care trebuia să înlocuiască
impozitul pentru căile de comunicaţie. Dar pînă la urmă această reformă n-a fost înfăptuită.
O altă reformă a impozitului direct propusă în anul 1910 de către E. Costinescu,
urmărea impunerea tuturor veniturilor într-un mod cît mai simplu, fiind o încercare de a
introduce un impozit unic pe venit, înclocuind cele 6 impozite directe – impozitul funciar, pe
salarii, pe averea mobiliară, patentele, impozitul personal şi taxa asupra hectarelor de vii. Acest
impozit urma să fie progresiv. Venitul impus era cel ce rămînea contribuabilului după deducerea
cheltuielilor făcute pentru a-l dobîndi.
Reforma propusă în 1910 se caracteriza prin tendinţa de simplificare a mecanismelor,
legilor fiscale din acea perioadă şi de majorare a veniturilor statului pe măsura creşterii avuţiei
personale şi avuţiei naţionale.
Începutul anului 1923 a fost marcat prin aplicarea legilor noi privind contribuţiile directe.
Acest nou sistem de impozite directe se baza pe impunerea veniturilor realizate de persoane
fizice, înfiinţînd 6 impozite, numite elementare: agricole, din clădiri, mobiliare, din salarii, din
industrie şi comerţ (inclusiv bănci) şi din profesiuni.
Impozitul pe venitul global se aşeza asupra întregului venit anual al contribuabilului, care
se compunea din veniturile supuse la impozitele elementare. Pentru calcularea acestui impozit se
impuneau veniturile tuturor membrilor unei familii, veniturile global formîndu-se prin scăderea
impozitelor elementare şi dobînzilor plătite la datoriile ipotecare.
Pentru întreprinderile industriale şi comerciale, impozitul global a fost încoluit cu un
impozit complementar progresiv, cotele sale variind în funcţie de rentabilitatea întreprinderii,
calculată ca raport dintre beneficiul net şi capitalul social plus rezervele.
Impozitul pe veniturile din salarii, venituri supuse dublei impozitări, a fost redus pentru
salariile mici (sub 4000 lei lunar) şi majorat pentru salariile mai mari. Tratamentul fiscal aplicat
veniturilor din muncă explică randamentul înalt al impozitului pe salarii şi importanţa lui în
întregul sistem al contribuţiilor directe.
2
O etapă importantă în evoluţia sistemelor fiscale o constituie criza economică mondială
din 1929-1933, cînd are loc deplasarea presiunii fiscale de la impozitele pe venituri către
impozitele pe consum şi taxele vamale.
Anul 1929 a fost însoţit de mai multe reforme fiscale:
✓ A fost adoptată „Legea pentru reprimarea evaziunii fiscale la contribuţiile directe”;
✓ Au fost reduse impozitele plătite de profesionişti;
✓ Întreprinderile statului şi monopolurile de stat au fost organizate din nou, pe principii
comerciale;
✓ Au fost reduse cotele la impozitele funciar şi pe bunuri imobiliare;
Mai tîrziu, în anul 1934, legea contribuţiilor directe a desfiinţat impozitul pe venit global
progresiv, iar în locul acestuia s-a instituit un impozit suplimentar adăugat la fiecare impozit
elementar în parte, cu scopul de a urmări totalitatea veniturilor cu scopul de a împiedica
evaziunea fiscală.
În instituirea impozitelor directe o atenţie deosebită s-a acordat acelora legate de
economia particulară, reducîndu-se fiscal salariile şi proprietatea imobiliară. Începînd cu anul
1935 s-au majorat impozitele indirecte aplicate consumului şi a circulaţiei mărfurilor, pe cifra de
afaceri, taxele de timbru şi de înregistrare, devenind sursa cea mai importantă de venituri
bugetare.
Un şir de modificări esenţiale au suferit impozitele directe în perioada războiului cea mai
importantă fiind introducerea în 1941 a sistemului de impunere a veniturilor din industtrie şi
comerţ, pe baza cifrei de afaceri, care a avut un rezultat sporit a ponderii impozitelor plătite de
industrie, comerţ şi bănci. În anii războiului sistemul impozitelor directe a fost completat cu un
impozit special pe celibatari.
Între sfîrşitul crizei economice şi sfîrşitul celui de-al doilea război mondial s-a urmărit
stabilirea tuturor surselor de venituri, pentru finanţarea bugetelor dezechilibrate de criză, de
cheltuielile şi pagubele aduse de război.
După război, sistemelor fiscale ale mai multor ţări reflectă doctrinele politice ale
regimurilor care ajung la putere, dezvoltarea structurilor economice şi sociale, necesitatea
asigurării circulaţiei libere a capitalului, bunurilor şi serviciilor economice, protejarea agriculturii
şi industriei naţionale.
Sistemele fiscale ale ţărilor subdezvoltate economic, reflectă structurile economice puţin
variate, care se caracterizează printr-o productivitate slabă şi o dezvoltare inegală, evidenţiind
ponderea însemnată a activităţilor legate de exploatarea meteriilor prime şi a produselor agricole
şi necesitatea protejării industriei pentru dezvoltarea ei.
Caracteristicile sistemelor fiscale din lumea a treia sunt:
❖ Nivelul scăzut al prelevărilor fiscale pe locuitor şiîn PIB;
predominarea impozitelor indirecte, structura cărora diferă în funcţie de structura consumului,
exporturilor şi importurilor;
❖ Impozitele directe au o bază îngustă de impozitare şi sunt evaluate complicat,
practicîndu-se impunerea de venituri, care permite, prin nivelul ratelor diferenţiate pe celule de
venituri, discriminarea acestora şi stimularea unor activităţi, prezentînd avantaje psihologice şi
administrative;
După al doilea conflict politico-militar mondial, economiile actualelor ţări dezvoltate
economic cunosc o dezvoltare rapidă, iar structurile economice se diversifică din punct de vedere
al naturii activităţilor cît şi a dezvoltării şi concentării industriilor. Partea cea mai importantă a
producţiei naţionale este realizată de marile întreprinderi, caracterizate prin tehnologii şi tehnici
moderne. Ca urmare a acestui fapt, veniturile mijlocii sunt mult mai numeroase, provenind din
diferite surse. Reprezentînd peste o jumătate din venitul naţional, acestea determină creşterea
capacităţii contributive individuale, care devine importantă comparativ cu fazele anterioare.
Paralel, aparatul fiscal şi serviciile publice oferite societăţii se dezvoltă, determinînd creşterea
necesităţilor financiare ale puterilor publice.
3
De la practicarea principiului disctiminării veniturilor de trece la un impozit de tip
proproţional aşezat asupra veniturilor individuale globale, aceasta din urmă având tendinţa de a
deveni dominant, dar impozitele indirecte deţin încă o pondere reprezentativă în totalul
încasărilor fiscale, suportând totodată transformări importante.
Formarea şi evoluţia unor pieţe lărgite ca urare a apariţiei uniunilor economice determină
schimbarea ponderii taxelor vamale şi accizelor în totalul încasărilor şi o omogenizare a
structurilor fiscale a ţărilor participante, pentru asigurarea liberei circulaţii a bunurilor, serviciilor
şi capitalului în acestea, paralel cu un regim distinct a bunurilor economice provenite din afara
acestora:
❖ Impozitele pe venituri tind să devină dominante comparativ cu celelalte tipuri de
prelevări fiscale;
❖ Există o diversitate de impozite şi de o mai mică importanţă legate de existenţă şi
circulaţia averii;
❖ Practicarea acordurilor pentru evitarea dublei impuneri;
❖ Existenţa unui aparat fiscal specializat îb reducerea evaziunilor fiscale;
❖ Nivelul înalt al presiunii fiscale comparativ cu ţările dezvoltate.
Fostele ţări socialiste prin dezvoltarea structurilor economice au urmărit
dezvoltarea unor economii a puterii politice de tip marxist-leninist şi nu a unor economii
care să asigure creşterea veniturilor şi consumului individual.
Începînd cu anul 1930 în Uniunea RSS rolul şi semnificaţia impozitelor brusc s-a
diminuat după efectuarea reformei fiscale în rezultatul căreia a fost anulată sistema accizelor, iar
toate impozitele achitate de întreprinderi, au fost unificate în două plăţi de bază-impozitul rutier
şi impozitul reţinut din profit.
Unele din impozite de la populaţie au fost unificate, pe cînd altele au fost anulate în
genere. Tot profitul întreprinderilor industriale şi comerciale, cu excepţia reţinerilor pentru
formarea fondurilor, se încasa în venitul statului. În această situaţie, existenţa impozitelor
datorate de întreprinderi îţi pierde sensul, iar impozitele de la populaţie nu au avut o mare
importanţă în bugetul statului. Însă, trebuie de menţionat că pînă în anul 1946 a existat şi
impozitul militar, iar impozitul de la celibatari şi cetăţeni cu familii puţin numeroase, instituit la
21 noiembrie 1941 prin Decretul Preşedintelui Sovietului Suprem al URSS cu scopul de a acorda
ajutor mamelor cu mulţi copii, a existat pînă la începutul anilor 90.
În Republica Moldova evoluţia sistemului fiscal a fost influenţată de condiţiile
economice, sociale şi de concepţiile politicii dominante.
După ce a fost creată baza legislativă în anii 1992-1993, începînd cu a doua parte a anului
1994, Guvernul Republicii Moldova a întreprins măsuri de reducere a presiunii fiscale şi de
înviorare a activităţii agenţilor economici.
Primii paţi au fost făcuţi spre modificarea cotelor la unele mărfuri (produse) supuse
accizelor, anularea lor completă la un şir de mărfuri. Totodată, realizarea prevederilor de bază ale
Legilor „privind taxa pe valoare adăugată” şi „privind accizele” au evitat dubla impunere a
producţiei.
Pentru limitarea multiplelor impozite ţi încasărilor spontane, stabilite de către organele
administraţiei publice locale, determinarea atutudinii metodologice unice faţă de calculul şi
controlul acestor impozite, a fost adoptată „legea cu privire la impozitele şi taxele locale”.
Perfecţionarea politicii fiscale pentru anii 1995-1996 s-a înfăptuit în direcţia micţorării
numărului de plăţi fiscale, diminuării cotelor de impozite, stimulării exportului producţiei
favorabile, reducerii sarcinii fiscale.
În anul 1996 în locul legii „Cu privire la impozitul rutier” a fost pusă în aplicare „Legea
privind Fondul rutier”. Drept sursă a servit o parte din accizul încasat la realizarea bunurilor de
comustibil, încasările fiscale (de tranzit, special, de la beneficiarii drumurilor auto), mijloace de
la licenţierea activităţii de transport auto.
În anul 1996 reformarea sistemului fiscal a fost condiţionată de următoarele sarcini:
4
❖ Sporirea veniturilor statului în scopul finanţării programelor de stat în domeniul
ocrotirii sănătăţii, învățământului public, ştiinţei, culturii, acordarea ajutorului social celor mai
nevoiaşe categorii ale populaţiei;
❖ Reducerea presiunii fiscale şi lărgirea bazei impozabile;
❖ Reexaminarea modului de calcul al amortizării;
❖ Perfecţionarea mecanismului de impunere a proprietății ( pământului şi imobilului);
❖ Perfecţionarea mecanismului de raportare a obligaților fiscale;
❖ Trecerea la impunerea taxei pe valoare adăugată şi accizelor la locul lor de consum.
Reformarea fundamentală şi îmbunătăţirea considerabilă a structurii şi modului de
administrare a sistemului fiscal în RM a necesitat elaborarea urgentă a Concepţiei reformei
fiscale şi realizarea ei prin următoarele etape:
❖ Unificarea într-un Cod unic a tuturor prevederilor privind sistemul de impozite și taxe
în Republica .
❖ Modernizarea instrumentelor de administrare fiscală precum și a organelor cu funcții
de administrare fiscală
2.
În literatura de specialitate întâlnim mai multe definiţii ale impozitului, printre care
putem specifica cele mai des utilizate.
Impozitul este definit, în literatura economică franceză, drept o prelevare obligatorie
în profitul administraţiilor publice, care nu dă dreptul unei contrapartide directe, ci la servicii
furnizate în mod gratuit de colectivitate.
În concepţia unor economişti români, impozitul este o prelevare obligatorie şi fără
contrapartidă efectuată de administraţiile publice în vederea susţinerii cheltuielilor publice –
funcţia financiară a lor, şi în vederea regularizării activităţii economice – funcţia politică.
Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil,
datorată, conform legii, statului de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile pe care le
obţin sau pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul şi
termenul precis stabilit prin lege.
Conform Codului fiscal al Republicii Moldova, impozitul este o plată obligatorie cu
titlu gratuit, care nu ţine de efectuarea unor acţiuni determinate şi concrete de către organul
împuternicit sau de către persoana cu funcţii de răspundere a acestuia pentru sau în raport cu
contribuabilul care a achitat această plată.
Impozitul reprezintă, în acelaşi timp, o categorie materială, economică şi juridică.
Din punct de vedere material, impozitul reprezintă o sumă concretă de bani, pe care
contribuabilii o prelevează în favoarea statului în anumite perioade de timp, conform unei
proceduri stabilite.
Ca o categorie economică, impozitul reprezintă o relaţie bănească, apărută în cadrul
mişcării într-o singură direcţie a valorii de la contribuabili spre stat, în mărime şi termeni
prestabiliţi.
Din punct de vedere juridic, impozitul reprezintă o obligaţie publică a fiecărui
contribuabil de a transmite statului o parte din veniturile sau averea sa.
Din noţiunile menţionate recurg şi principalele trăsături ale impozitelor:
Legalitatea impozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în baza
autorizării conferite prin lege. Nici un impozit al statului nu se poate stabili şi percepe decât dacă
există legea respectivă la impozit.
Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă, că plata nu este benevolă, ci are caracter
obligatoriu pentru toate persoanele care obţin venituri sau deţin bunuri din categoria celor supuse
impozitării conform legilor în vigoare.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondurile publice de
resurse financiare se fac cu titlu definitiv şi nerambursabil. Adică, transferurile de impozite
5
făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanţarea unor obiective necesare tuturor
membrilor societăţii şi nu unor interese individuale sau de grup.
Nonechivalenţa impozitelor. Poate fi înţeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul
căreia contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate şi direct din partea statului, pe de
altă parte, ca o diferenţă între cuantumul impozitelor plătite şi valoarea serviciilor primite în
schimb în viitor.
Taxa reprezintă plata efectuată de persoanele fizice şi juridice pentru serviciile prestate
acestora de instituţiile publice care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează
servicii şi rezolvă alte interese legitime.
Trăsăturile specifice ale taxelor sunt:
• Plata neechivalentâ pentru servicii sau lucrări efectuate de organe sau instituţii care
primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii şi rezolvă alte interese legitime
ale persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă deoarece,
conform dispoziţiilor legale, aceasta poate fi mai mare sau mai mică comparativ cu valoarea
prestaţiilor efectuate de organe sau instituţii de stat.
• Subiectul plătitor este precis determinat din momentul când acesta solicită efectuarea
unei activităţi din partea unei instituţii de stat.
• Taxele reprezintă o contribuţie de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate
de diferite persoane în mod direct şi imediat.
Astfel, între cuantumul serviciilor sau activităţile prestate de către stat nu există un raport
de echivalenţă, fiind independente de costul, preţul sau valoarea serviciului prestat, caracteristic
pentru care taxele se deosebesc fundamental de preţurile mărfurilor sau tarifele serviciilor
executate de agenţii economici. Preţurile şi tarifele oglindesc toate cheltuielile de producţie şi
circulaţie, pe când taxele nu au decât o valoare simbolică.
Între impozite şi taxe există cîteva deosebiri:
a. Astfel, în cazul impozitului, statul nu este obligat să presteze un echivalent direct şi
imediat, pe când pentru taxe se prestează de către stat un serviciu direct şi, pe cît de posibil,
imediat.
b. Cuantumul impozitului se determină în funcţie de natura şi volumul venitului
impozabil, în timp ce mărimea taxei depinde, de felul şi costul serviciului prestat.
c. La impozite, termenele de plată se stabilesc în prealabil, în timp ce termenele de plată
ale taxelor se fixează, de regulă în momentul solicitării sau după prestarea serviciilor.
3.
Impozitele şi taxele se caracterizează fiecare în parte prin anumite trăsături determinate
de modul de aşezare, provenienţă, percepere, rolul lor etc. In acelaşi timp, însă sunt anumite
elemente comune specifice tuturor impozitelor care trebuie să se regăsească în reglementarea
fiecărui tip de impozit, fără de care acesta nu s-ar putea aşeza, determina, urmări şi realiza.
Aceste elemente trebuie să fie bine precizate în momentul instituirii unui impozit, deoarece din
ele rezultă în sarcina cui cade impozitul respectiv, cuantumul acestuia, modul de aşezare şi
percepere, căile de urmărire în caz de neplată, sancţiunile pentru încălcarea prevederilor legale.
Elementele impozitului înaintate în teoria şi practica financiară sunt următoarele:
1. Obiectul impozitului, reprezintă elementul concret care stă la baza aşezării acestuia şi
poate fi diferit în funcţie de provenienţa impozitului, scopul urmărit, natura plătitorului. Astfel,
ca obiect al impozitului poate apărea:
• Venitul, care poate fi profitul (beneficiul) agenţilor economici şi veniturile persoanelor
fizice;
• Averea (bunurile), care este reprezentată de clădiri, terenuri, mijloace de transport;
• Cheltuielile (consumul), care constituie produsul, serviciul prestat sau lucrarea
executată, bunul importat în cazul impozitelor indirecte;
6
• Actele şi faptele realizate de organele statului pentru care se datorează taxe de timbru şi
înregistrare. Spre exemplu, eliberarea, legalizarea, autentificarea unor acte, deschiderea şi
dezbaterea succesiunilor, soluţionarea litigiilor de către organele de judecată.
2. Baza de calcul (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care se fundamentează
evaluarea (calculul) impozitului. Baza de calcul poate să fie aceeaşi ca şi obiectul impozabil sau
să difere de acesta. Astfel, atunci când obiectul impozitului îl constituie valoarea, venitul sau
preţul acesta este în acelaşi timp şi bază de calcul, ca de exemplu, în toate cazurile impozitului pe
venit. Când e vorba de bunuri ca obiect al impozitului, atunci avem două cazuri:
a) în cazul impozitului funciar, când suprafaţa de teren este exprimată în m2 sau ha este şi
element de calcul
b) în cazul impozitului pe imobil obiectul impunerii este clădirea, iar calculul se face în
funcţie de valoarea acesteia.
3. Subiectul impozitului (contribuabil, plătitor) este persoana fizică sau juridică
deţinătoare sau realizatoare a obiectului impozabil şi care potrivit legii este obligat la plata
acestuia.
4. Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în ultima instanţă
impozitul (căruia i se adresează). Deoarece adesea se fac confundări între subiect şi suportator al
impozitului trebuie de făcut o distincţie între ele. De cele mai multe ori subiectul şi suportatorul
sunt una şi aceeaşi persoană fizică sau juridică. Însă în anumite cazuri suportatorul impozitului
este o altă persoană decât subiectul. În cazul impozitelor directe aceste două elemente sunt
reprezentate de una şi aceeaşi persoană. Spre exemplu, în cazul impozitelor pe salarii,
contribuabil este persoana fizică şi ea efectiv suportă această sarcină fiscală. În cazul impozitelor
indirecte (TVA, accize) aceste elemente apar ca persoane diferite. Accizul are ca subiect pe
agenţii economici care produc şi realizează produse şi mărfuri supuse acestui impozit, însă
suportatorul este consumatorul care efectiv achită acest impozit în momentul procurării
produsului sau mărfii respective. Deci, impozitele indirecte plătite de unele persoane sunt
transpuse în sarcina altor persoane. Astfel se ajunge la fenomenul repercusiunii impozitelor.
5. Sursa impozitului arată din ce anume se plăteşte impozitul (venit ori, excepţional,
averea). Venitul ca sursă de plată poate apărea sub mai multe forme: salariu, profit, dividend etc.
Averea poate apărea sub formă de capital (în cazul acţiunilor emise) sau sub formă de bunuri
(mobile sau imobile). În cazul impozitului pe venit sursa impozitului întotdeauna coincide cu
obiectul impunerii, pe când la impozitele pe avere sursa nu coincide cu obiectul impunerii,
deoarece impozitul se plăteşte din venitul obţinut în urma exploatării (utilizării) averii respective.
6. Unitatea de impunere reprezintă unitatea în care se exprimă obiectul sau materia
impozabilă, adică leul (u.m.) în cazul veniturilor; m2 sau ha la impozitul funciar; capacitatea
cilindrică a motorului la mijloacele de transport etc.
7. Cota impozitului (cuantumul unitar, unitatea de evaluare) reprezintă impozitul aferent
unei unităţi de impunere. Impozitul poate fi stabilit într-o cotă fixă sau în cote procentuale.
• Cota fixă este o sumă absolută, invariabilă pe unitatea de măsură
• Cota procentuală este un procent de impozit asupra bazei de calcul. Cota procentuală
poate fi:
- proporţională
- progresivă
- regresivă
8. Asieta (modul de aşezare) impozitului reprezintă ansamblul măsurilor privind
identificarea subiectelor şi obiectelor impozitului, evaluarea obiectului impozabil, determinarea
impozitului datorat statului.
9. Termenul de plată indică data la care sau până la care impozitul trebuie achitat faţă de
stat. El apare ca:
• interval de timp în care sumele trebuie vărsate la buget
• dată fixă la care obligaţiunile trebuie achitate
7
10. Perioada fiscală este perioada de timp pe parcursul căreia se calculează obligaţia
fiscală. Pentru diferite impozite perioada fiscală este diferită, de exemplu la TVA perioada
fiscală este o lună, la impozitul pe bunurile imobiliare pentru persoanele juridice – un trimestru,
la impozitul pe venit – un an.
11 Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele normative fiscale
(financiare) şi se referă la reduceri, scutiri, bonificaţii, amânări şi eşalonări ale plăţii la buget.
• Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activităţi care folosesc forţa de muncă
cu randament scăzut. Ele pot avea şi un caracter social ca în cazul scutirii de la impozit a unor
categorii sociale de populaţie.
• Reducerile vizează atât scopuri sociale cît şi economice, cum este cazul reducerii bazei
impozabile la impozitul pe venit reinvestit în anumite scopuri prevăzute de lege.
• Bonificaţiile se acordă pentru a stimula anumiţi plătitori de impozite şi taxe să-şi achite
obligaţiile înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege, de regulă, până la primul termen de
plată. Ca bonificaţiile să fie eficiente ele trebuie extinse pe mai multe categorii de contribuabili,
mărindu-se şi gradul lor de cointeresare, pentru ai determina pe plătitori să-şi achite cu
anticipaţie obligaţiile faţă de buget, ce este avantajos pentru stat în condiţiile de inflaţie.
• Amânările şi eşalonările au în vedere decalarea termenelor de plată şi respectiv,
fragmentarea sumei de plată în mai multe tranşe ce urmează să fie vărsate la buget.
12. Sancţiunile sunt un element pe care legea fiscală îl cuprinde, având scopul de a întări
odată în plus caracterul obligatoriu al achitării impozitelor şi taxelor, precizându-se totodată
penalizările aplicate plătitorilor ce se abat de la această îndatorire legală. Cele mai frecvent
întâlnite sancţiuni în caz de neplată la termen sau sustragere de la impunere sunt majorările de
întârziere (penalităţile) şi amenzile fiscale pentru încălcările care nu sunt infracţiuni, potrivit
prevederilor legii penale. Se poate înţelege că în domeniul impozitelor poate să intervină şi
răspunderea penală pentru contribuabili persoane fizice ori salariaţi şi persoanelor juridice, în
cazurile în care încălcare normelor privind impozitele şi taxele întrunesc elemente constitutive
ale vreuneia dintre infracţiunile prevăzute de Codul Penal sau alte legi emise în acest scop.
4.
Impozitele şi taxele se bazează pe următoarele principii:
a) neutralitatea impunerii – asigurarea prin legislaţia fiscală a condiţiilor egale
investitorilor, capitalului autohton şi străin;
b) certitudinea impunerii – existenţa de norme juridice clare, care exclud interpretările
arbitrare, claritate şi precizie a termenelor, modalităţilor şi sumelor de plată pentru fiecare
contribuabil, permiţînd acestuia o analiză uşoară a influenţei deciziilor sale de management
financiar asupra sarcinii lui fiscale;
c) echitatea fiscală – tratare egală a persoanelor fizice şi juridice, care activează în
condiţii similare, în vederea asigurării unei sarcini fiscale egale;
d) stabilitatea fiscală – efectuare a oricăror modificări şi completări ale prevederilor
legislaţiei fiscale nemijlocit prin modificarea şi completarea codului fiscal;
e) randamentul impozitelor – perceperea impozitelor şi taxelor cu minimum de cheltuieli,
cît mai acceptabile pentru contribuabili.
8
Sistemul fiscal al Republicii Moldova
1. Esenţa sistemului fiscal al Republicii Moldova.
2. Funcţiile impozitelor şi factorii de influenţă.
3. Clasificarea impozitelor.
4. Drepturile şi obligaţiile şi apărarea intereselor contribuabililor.
1.
Conform art. 2 al Codului fiscal, Sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă
totalitatea impozitelor şi taxelor, a principiilor, formelor şi metodelor de stabilire, modificare şi
anulare a acestora, prevăzute Codul fiscal, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea
lor.
Elementele sistemului fiscal sunt:
- Sistemul de impozite şi taxe;
- Legislaţia fiscală;
- Administrarea fiscală şi organele fiscale.
Toate aceste verigi sânt strâns legate între ele, deoarece în baza legislaţiei fiscale
activează aparatul fiscal, având ca scop utilizarea sistemului de impozite ca sursă de venit a
statului. Eficienţa sistemului fiscal depinde de situaţia reală a fiecărui element al lui.
În Republica Moldova se percep impozite şi taxe de stat şi locale.
Sistemul impozitelor şi taxelor de stat include:
a) impozitul pe venit;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele;
d) impozitul privat;
e) taxa vamală;
f) taxele rutiere;
g) impozitul pe avere.
Sistemul impozitelor şi taxelor locale include:
a) impozitul pe bunurile imobiliare; a1) impozitul privat; b) taxele pentru resursele
naturale; c) taxa pentru amenajarea teritoriului; d) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe
teritoriul unităţii administrativ-teritoriale; e) taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);
f) taxa de aplicare a simbolicii locale; g) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări
servicii; h) taxa de piaţă; i) taxa pentru cazare; j) taxa balneară; k) taxa pentru prestarea
serviciilor de transport auto de călători pe rutele municipale, orăşeneşti şi săteşti (comunale); l)
taxa pentru parcare; m) taxa de la posesorii de cîini; p) taxa pentru parcaj; r) taxa pentru
salubrizare; s) taxa pentru dispozitivele publicitare.
Astfel, sistemul de impozite şi taxe include impozitele şi taxele percepute în conformitate
cu legislaţia în vigoare.
Impozitul este o plată obligatorie cu titlu gratuit , care nu ţine de efectuarea unor acţiuni
determinate şi concrete de către organul împuternicit sau de către persoana cu funcţii de
răspundere a acestuia pentru sau în raport cu contribuabilul care achită această plată.
Taxa este o plată obligatorie cu titlu gratuit , care nu este impozit şi se percepe pentru
unele servicii sau acţiuni executate de către unele instituţii publice, care au un caracter juridic.
Alte plăţi efectuate în limitele relaţiilor reglementate de legislaţia fiscală nu fac parte din
categoria plăţilor obligatorii, denumite impozite şi taxe.
Legislаţiа fiscаlă este chemаtă să stаbileаscă normele juridice de instituire а impozitelor
şi sаncţiunilor pentru nerespectаreа disciplinei fiscаle.
Impozitele şi taxele percepute în conformitate cu Codul fiscal şi cu alte acte normative
adoptate în conformitate cu acesta reprezintă surse de venituri ale bugetului de stat şi ale
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale. Impozitul privat se virează la bugetul de stat sau la
bugetul unităţii administrativ-teritoriale, în funcţie de apartenenţa bunului. Impozitul pe venitul
persoanelor fizice şi taxele rutiere (în partea ce ţine de taxa pentru folosirea drumurilor de către
9
autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova) reprezintă surse de reglementare a
veniturilor sistemului bugetar. Pentru unitatea teritorială autonomă cu statut juridic special, surse
de reglementare a veniturilor sistemului bugetar sînt de asemenea impozitul pe venitul
persoanelor juridice (colectat pe teritoriul unităţii teritoriale autonome), taxa pe valoarea
adăugată (în partea ce ţine de taxa pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi serviciile prestate
de agenţii economici din unitatea autonomă) şi accizele la mărfurile (producţia) supuse accizelor,
fabricate pe teritoriul unităţii date.
Impozitele şi taxele de stat şi locale se stabilesc, se modifică sau se anulează exclusiv
prin modificarea şi completarea Codului fiscal.
Modificările şi/sau completările Codului fiscal şi ale legilor de punere în aplicare a
titlurilor Codului fiscal se pun în aplicare peste 180 de zile calendaristice de la data publicării
legii de modificare şi/sau de completare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Pe parcursul anului fiscal (calendaristic), stabilirea de noi impozite şi taxe de stat şi
locale, în afară de cele prevăzute de cod, sau anularea ori modificarea impozitelor şi taxelor în
vigoare privind determinarea subiecţilor impunerii şi a bazei impozabile, modificarea cotelor şi
aplicarea facilităţilor fiscale se permit numai concomitent cu modificarea corespunzătoare a
bugetului de stat şi a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale.
Deciziile autorităţilor administraţiei publice – ale municipiilor, oraşelor, satelor
(comunelor), precum şi ale altor unităţi administrativ-teritoriale instituite în condiţiile legislaţiei,
– cu privire la punerea în aplicare, la modificarea, în limitele competenţei lor, a cotelor, a
modului şi termenelor de achitare şi la aplicarea facilităţilor se adoptă pe parcursul anului fiscal
concomitent cu modificările corespunzătoare ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale.
Аpаrаtul fiscаl trebuie sа dirijeze аctivitаteа de instruire а contribuаbililor în mаterie de
impozit, să coordoneze аşezаreа şi percepereа corectă а impozitelor.
Sistemul de аdministrаre fiscаlă reprezintă totаlitаteа instituţiilor, аctivitаteа cărorа este
аxаtă în mod principаl sаu secundаr pe exercitаreа аtribuţiilor fiscаle. Orgаnele cu аtribuţii de
аdministrаre fiscаlă, existente în Republicа Moldovа sunt prezentаte mаi jos:
2.
Dezbaterea asupra fundamentelor şi obiectivelor impozitului apare pentru prima dată în
economia politică, când A. Smith enumeră principiile de impozitare (maximele). Până la
10
începutul secolului XX şi, de asemenea; până la criza din anii 30, această dezbatere rămâne
centrată pe problema determinării asietei impozitului. Funcţia sa primordială era, în acel
moment, de a finanţa activităţile statului, reduse la îndeplinirea sarcinilor regaliene şi, prin
urmare, obiectivul esenţial constă, deci, în a căuta mijlocul cel mai eficace de a acoperi
cheltuielile angajate. După criza din anii 30 şi după al doilea război mondial, sub influenţa
ideilor keynisiste intervenţia statului în economie creşte şi paralel rolul impozitului se măreşte.
Instrument privelegiat de finanţare a cheltuielilor publice, el devine de asemenea un instrument
de politică economică şi socială destinat satisfacerii obiectivelor de stabilizare macroeconomică
şi de redistribuire ale statului. Dar aceste funcţii sunt mai controversate.
În literatura de specialitate sunt definite cinci funcţii de bază ale impozitelor:
1. fiscală;
2. de stimulare;
3. de redistribuire;
4. de reglare;
5. de control.
Funcţia fiscală a impozitelor se manifestă prin contribuţia permanentă şi sistematică
a impozitelor la formarea resurselor financiare ale statului.
Contribuţia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societăţii este o obligaţie a
tuturor persoanelor fizice sau juridice care obţin venituri impozabile sau taxabile. Aceste fonduri
sunt utilizate de stat pentru finanţarea de obiective şi acţiuni cu caracter general, folosind întregii
colectivităţi ca: finanţarea instituţiilor publice, constituirea rezervelor de stat, alte acţiuni şi
obiective cu caracter economic şi social.
Din definiţia impozitelor reiese că acestea reprezintă prelevări cu caracter obligatoriu şi
forţat. Anume stabilitatea încasărilor este factorul principal, care atribuie impozitelor rolul
primordial în structura veniturilor bugetare şi permite prin intermediul lor de a satisface
necesităţile publice. Anume funcţia fiscală a impozitelor contribuie la redistribuirea venitului
naţional în folosul păturilor sociale.
Din latină „fiscus” reprezintă trezoreria statului. Funcţia fiscală timp îndelungat era o
funcţie suficientă pentru reflectarea conţinutului şi destinaţiei impozitului. În statele slab
dezvoltate şi în cele cu regim totalitar de conducere funcţia fiscală şi până în prezent prevalează
asupra celorlalte funcţii. În aceste condiţii, povara fiscală ridicată şi utilizarea fiscalităţii numai
în interesele statului duce la apariţia fenomenului de evaziune fiscală. Contribuabilii nu numai că
nu îşi îndeplinesc pe deplin obligaţiile fiscale, dar caută diverse modalităţi legale şi ilegale de a
eschiva de la plata impozitelor.
Prin funcţia fiscală a impozitelor se tinde spre acumularea veniturilor bugetare, care
ulterior sunt redistribuite, în cea mai mare parte, în sfera neproductivă, cum ar fi învăţământul,
sănătatea, ştiinţa, cultura ş.a. Utilizarea eficientă a resurselor bugetare în aceste domenii
stimulează progresul social, dar rezultatele acestei stimulări sunt resimţite peste o perioadă mai
îndelungată de timp. În acest context a apărut necesitatea de utiliza impozitele şi ca un
instrument de stimulare a activităţii economice, iar efectele stimulatorii să fie resimţite într-o
perioadă mai scurtă de timp.
Astfel se delimitează funcţia de stimulare a impozitelor ca o funcţie separată. Funcţia de
stimulare a impozitelor se manifestă atât prin favorizarea cât şi prin pedepsirea contribuabililor.
Utilizarea în fiscalitate a înlesnirilor şi sancţiunilor fiscale presupune în ambele cazuri efectul de
stimulare, deoarece fiecare măsură se aplică ca o reacţie la starea anumitei sfere a activităţii
economice, care necesită amestecul statului. Prin intermediul funcţiei de stimulare, impozitul
devine un instrument viabil al politicii sociale a statului.
Funcţia de redistribuire a impozitelor are un caracter obiectiv şi reiese din funcţiile de
bază ale statului. Această funcţie asigură procesul de redistribuire a unei părţi a produsului intern
brut. Prin funcţia dată se accentuează rolul impozitului ca un instrument centralizat în relaţiile de
distribuire şi redistribuire a resurselor financiare publice.
11
Redistribuirea unor venituri primare sau derivate este operaţiunea de preluare a unor
resurse în vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor trebuinţe acceptate în folosul altora
decât posesorii iniţiali ai resurselor (în folosul beneficiarilor cheltuielilor publice).
Iniţial funcţia de redistribuire avea un caracter preponderent fiscal, dar odată cu
dezvoltarea economiei statul tot mai mult se implică în organizarea activităţii economice.
Astfel, funcţia de redistribuire capătă un caracter regularizator, care se înfăptuieşte prin
intermediul mecanismului fiscal. În prezent mecanismul de reglare a activităţii economice a
statului prin intermediul impozitelor este foarte dezvoltat, ceea ce permite de a delimita separat
funcţia de reglare a impozitelor.
Funcţia de reglare a impozitelor reiese din necesitatea reglementării de către stat a unor
procese economice şi sociale. Funcţiile economice ale statului se complică în condiţiile
dezvoltării relaţiilor de piaţă şi liberalizării activităţii agenţilor economici.
Reglarea unor fenomene economice sau sociale acţionează în mod diferit în cazul
unităţilor economice sau a persoanelor fizice. La unităţile economice, prin impozite şi taxe se
influenţează preţurile mărfurilor şi tarifelor executărilor de lucrări şi servicii publice,
rentabilitatea, eficienţa economico-financiară, etc. La persoanele fizice, prin impozite şi taxe se
stimulează utilizarea cât mai productivă a terenurilor agricole şi ale altor bunuri, pe care le au în
patrimoniul personal, se limitează consumul unor produse dăunătoare pentru sănătate (prin
accize), etc.
Impozitele, ca şi finanţele îndeplinesc funcţia de control, care reflectă corectitudinea
derulării, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, a procesului de distribuţie, permite de a
verifica dacă încasîrile fiscale sunt colectate la timp, corect şi complet şi, în rezultat, poate
determina necesitatea şi direcţiile efectuării reformei fiscale.
3.
În practica financiară se întâlneşte o diversitate de impozite care se deosebeşte nu numai
ca formă, dar şi ca conţinut. Există mai multe criterii de clasificare a impozitelor:
I. După trăsăturile de fond şi de formă, impozitele pot fi grupate în impozite directe şi
impozite indirecte.
Impozitele directe au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane
fizice şi juridice, în funcţie de veniturile sau averea acestora pe baza cotelor de impozit prevăzute
de lege. Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite.
Impozitele directe pot fi grupate în:
impozite reale;
impozite personale.
Impozite reale – se stabilesc cu anumite obiective motivate (pământul, clădirile, fabricile)
făcându-se abstracţia de situaţia personală a subiectului impozitului. Aceste impozite se mai
numesc impozite obiective sau pe produs. Cea mai veche formă a impunerii.
Impozite personale – se aşează asupra veniturilor sau averii, în strânsă legătură cu situaţia
personală a subiectului impozitului, motiv pentru care se numesc impozite subiective.
Impozitele indirecte – se percep cu prilejul vânzării unor bunuri şi prestări de servicii
(transport, spectacole, activităţi hoteliere etc.), ceea ce înseamnă că ele vizează cheltuielile.
După forma pe care o îmbracă impozitele indirecte pot fi grupate în:
taxe de consumaţie;
venituri de la monopolurile fiscale;
taxe vamale;
taxe de timbru de înregistrare.
II. Dacă avem în vedere obiectul impunerii, atunci impozitele pot fi clasificate în:
impozite pe venit;
impozite pe avere;
impozite pe consum (pe cheltuieli).
12
III. În funcţie de scopul urmărit la introducerea lor, impozitele pot fi:
impozite financiare;
impozite de ordine.
Impozite financiare sunt instituite în scopul realizării de venituri necesare acoperirii
cheltuielilor statului. Astfel de impozite sunt: impozitele pe venit, taxele de consumaţie.
Impozite de ordine sunt introduse mai ales, pentru limitarea anumitor acţiuni sau pentru
realizarea unui scop anumit, cu caracter nefiscal.
IV. După frecvenţa realizări lor, impozitele se pot grupa în impozite:
impozite permanente;
impozite incidentale.
Impozite permanente se încasează periodic de regulă anual.
Impozite incidentale se introduc şi se încasează o singură dată.
V. Impozitele mai pot fi grupate şi după instituţia care le administrează:
În statele de tip federal:
impozite federale;
impozite ale statelor;
impozite ale provinciilor şi regiunilor membre al federaţiei;
impozite locale.
În statele de tip unitar:
impozite ale administraţiei centrale de stat (Taxa pe Valoarea Adăugată, Accize,
Impozit pe venit, Taxe vamale, Impozitul privat, Taxele rutiere speciale etc.)
impozite ale organelor administraţiei de stat locale (Impozitul pe bunurile imobiliare,
Impozitul pentru utilizarea resurselor naturale, Taxa pentru amenajarea teritoriului, Taxa pentru
cazare, Taxe pentru parcare, Taxa de piaţă, Taxa pentru dreptul de aplicare a simbolicii locale,
Taxa pentru dreptul de prestare a serviciilor auto de călători, Taxa pentru publicitate etc.).
4.
Contribuabilul are dreptul:
a) să obţină pe gratis de la inspectoratul fiscal de stat teritorial şi serviciul de colectare a
impozitelor şi taxelor locale informaţii despre impozitele şi taxele în vigoare, precum şi despre
actele normative care reglementează modul şi condiţiile de achitare a acestora;
b) să se bucure de o atitudine corectă din partea organelor cu atribuţii de administrare
fiscală şi a persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora;
c) să-şi reprezinte interesele în organele cu atribuţii de administrare fiscală personal sau
prin intermediul reprezentantului său;
d) să direcţioneze anual un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit
calculat anual la buget către beneficiarii desemnării procentuale potrivit art.15 2 dacă nu are
datorii la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale anterioare;
e) să obţină amînarea, eşalonarea, trecerea în cont a impozitelor în modul şi în condiţiile
prevăzute de prezentul cod;
e1) să solicite şi să obţină de la Serviciul Fiscal de Stat soluţia fiscală individuală
anticipată în modul şi în condiţiile prevăzute de prezentul cod;
f) să prezinte organelor cu atribuţii de administrare fiscală şi persoanelor cu funcţii de
răspundere ale acestora explicaţii referitoare la calcularea şi achitarea impozitelor şi taxelor;
g) să conteste, în modul stabilit de legislaţie, deciziile, acţiunile sau inacţiunea organelor
cu atribuţii de administrare fiscală şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora;
h) să beneficieze de alte drepturi stabilite de legislaţia fiscală;
i) să beneficieze de facilităţile fiscale, la care are dreptul conform legislaţiei fiscale, pe
perioada fiscală în care a întrunit toate condiţiile stabilite.
Contribuabilul este obligat:
13
a) să respecte modul stabilit de înregistrare (reînregistrare) de stat şi de desfăşurare a
activităţii de întreprinzător;
b) să se pună la evidenţă la organul fiscal în a cărui rază îşi are sediul stabilit în
documentele de constituire (înregistrare) şi să primească certificatul de atribuire a codului fiscal.
Aceste prevederi nu se aplică persoanelor al căror număr de identificare de stat reprezintă codul
fiscal, cu excepţia contribuabililor pentru care codul fiscal este cel atribuit în conformitate cu
art.5 pct.28) lit.a), b), c), d) şi e) al Codului fiscal. Contribuabilii care sînt înregistraţi de către
organele abilitate cu dreptul de înregistrare de stat se iau la evidenţa organului fiscal respectiv
conform informaţiei prezentate de către aceste organe;
c) să ţină contabilitatea conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să întocmească
şi să prezinte organului fiscal şi serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale dările de
seamă fiscale prevăzute de legislaţie, să asigure integritatea documentelor de evidenţă în
conformitate cu cerinţele legislaţiei, să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul
dispozitivelor şi sistemelor pentru înregistrarea operaţiunilor cu numerar, respectînd
reglementările aprobate de Guvern, inclusiv Lista genurilor de activitate al căror specific permite
efectuarea încasărilor băneşti în numerar fără aplicarea maşinilor de casă şi de control;
d) să prezinte informaţii veridice despre veniturile rezultate din orice activitate de
întreprinzător, precum şi despre alte obiecte ale impunerii;
e) să achite la buget, la timp şi integral, sumele calculate ale impozitelor şi taxelor,
asigurînd exactitatea şi veridicitatea dărilor de seamă fiscale prezentate;
f) în caz de control al respectării legislaţiei fiscale, să prezinte, la prima cerere,
persoanelor cu funcţii de răspundere ale organelor cu atribuţii de administrare fiscală
documentele de evidenţă, dările de seamă fiscale şi alte documente şi informaţii privind
desfăşurarea activităţii de întreprinzător, calcularea şi achitarea la buget a impozitelor şi taxelor
şi acordarea facilităţilor, să permită accesul, în cazul ţinerii evidenţei computerizate, la sistemul
electronic de contabilitate;
f1) în caz de solicitare a soluţiei fiscale individuale anticipate, să prezinte Serviciului
Fiscal de Stat, la prima cerere, informaţii veridice, documente, explicaţii şi/sau probe
suplimentare privind activitatea desfăşurată, privind situaţiile şi/sau tranzacţiile viitoare;
g) în caz de control al respectării legislaţiei fiscale, să asigure persoanelor cu funcţii de
răspundere ale organelor cu atribuţii de administrare fiscală accesul liber în spaţiile de producţie,
în depozite, în localurile de comerţ, în alte încăperi şi locuri (cu excepţia încăperilor utilizate
exclusiv ca spaţiu locativ) pentru inspectarea lor în scopul verificării autenticităţii datelor din
documentele contabile, din dările de seamă, din declaraţiile fiscale, din calcule, precum şi a
verificării îndeplinirii obligaţiilor faţă de buget;
h) să asiste la efectuarea controlului privind respectarea legislaţiei fiscale, să semneze
actele privind rezultatul controlului, să dea explicaţii în scris sau oral;
i) în caz de calculare greşită şi determinare incorectă de către organele fiscale a sumei
impozitului, penalităţii, dobînzii sau amenzii, să dovedească acest lucru prin documente
justificative;
j) să îndeplinească deciziile adoptate de organele cu atribuţii de administrare fiscală şi
alte organe învestite cu funcţii de control pe marginea rezultatelor controalelor efectuate,
respectînd cerinţele legislaţiei fiscale;
k) să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală.
În caz de absenţă a conducătorului întreprinderii, obligaţiile acestuia sînt îndeplinite de
alte persoane cu funcţii de răspundere, gestionare ale subiectului impunerii, în limitele
competenţei lor.
Apărarea drepturilor şi intereselor contribuabilului se face pe cale judiciară sau pe alte căi
prevăzute de Codul fiscal şi de alte acte ale legislaţiei. Toate îndoielile apărute la aplicarea
legislaţiei fiscale se vor interpreta în favoarea contribuabilului.
14
Pagubele pricinuite contribuabilului ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare a
obligaţiilor de către organul cu atribuţii de administrare fiscală şi persoanele cu funcţii de
răspundere ale acestuia se recuperează în conformitate cu legislaţia.
Organele fiscale perfectează materialele pentru a restitui contribuabilului suma plătită în
plus şi dobînda calculată la această sumă (inclusiv mijloacele decontate ilicit de pe conturile
contribuabilului conform dispoziţiilor organelor fiscale), în modul stabilit.
15
Impozitul pe venit din activitatea de
antreprenoriat
1. Esenţa impozitului pe venit. Subiecţii şi obiectul impozabil. Cotele impozitului pe
venit.
2. Sursele de venit impozabil şi veniturile neimpozabile.
3. Deducerile permise în scopuri fiscale
4. Reglementarea cheltuielilor de producție în scopuri fiscale. Deducerea amortizării în
scopuri fiscale.
5. Modul de determinare a venitului impozabil și de calculare a impozitului pe venit
6. Impozitarea unor categorii de contribuabili.
7. Perioada fiscală a impozitului pe venit. Modalitatea de declarare și de plată a
impozitului pe venit.
Formele de impunere cu impozitul pe venit în
Republica Moldova
Impozitul pe venit
Deducerea este suma care se scade din venitul brut al persoanei juridice
pentru determinarea venitului impozabil.
Cheltuielile efectuate de agenţi economici, pot fi grupate în trei grupuri
(convenţionale), ținînd cont de posibilitatea deducerii lor în scop fiscal:
Amortizarea mijloacelor fixe în scopuri fiscale se calculează anual, proporțional lunilor în care
acestea se află în funcțiune pe parcursul perioadei fiscale respective, prin utilizarea metodei
liniare.
• Amortizarea mijloacelor fixe se calculează începînd cu luna următoare celei în care acestea se
pun în funcţiune. Amortizarea costurilor ulterioare capitalizate se calculează începînd cu luna
următoare celei în care a avut loc capitalizarea.
• Mărimea anuală a amortizării ce urmează a fi dedusă se determină prin înmulţirea valorii
amortizabile a mijloacelor fixe cu norma de amortizare respectivă, care se raportează la 12
luni și se înmulțește cu numărul de luni în care mijloacele fixe se află în funcțiune pe
parcursul perioadei fiscale:
A = [(V * Na)/12]*D,
unde: A – amortizarea anuală calculată în scopuri fiscale, proporțional lunilor de aflare în
funcțiune; V – valoarea amortizabilă, care poate fi valoarea de intrare sau valoarea de intrare
ajustată; Na – norma amortizării; D – numărul de luni în care mijloacele fixe se află în
funcțiune pe parcursul perioadei fiscale.
Particularitatile calculului amortizării în scop fiscal
Amortizarea în scopuri fiscale se calculează de la:
1) valoarea de intrare, pentru mijloacele fixe care nu au fost supuse procesului de reparație sau
dezvoltare;
2) valoarea de intrare ajustată, pentru mijloacele fixe care au fost supuse procesului de reparație
sau dezvoltare, ce constituie valoarea de intrare/valoarea de intrare capitalizată micșorată cu
suma amortizării acumulate pînă la capitalizarea cheltuielilor (costurilor ulterioare) de
reparație/dezvoltare și majorată cu suma cheltuielilor (costurilor ulterioare) care urmează a fi
capitalizate, suportate în procesul de reparație sau dezvoltare a mijloacelor fixe.
• Valoarea de intrare a mijloacelor fixe se determină în conformitate cu prevederile
Standardelor Naţionale de Contabilitate sau IFRS care nu contravin prevederilor Codului
fiscal nr. 1163/1997, cu excepția mijloacelor fixe constatate în conformitate cu
art. 261 alin. (3) din Codul fiscal nr. 1163/1997, pentru care valoarea de intrare constituie
suma excedentului cheltuielilor de reparație peste limita stabilită în art. 261 alin. (11) din
Codul fiscal nr. 1163/1997.
• Norma amortizării pentru fiecare mijloc fix se determină ca raport dintre 100% şi durata de
funcţionare utilă a acestuia stabilită de către Guvern.
Deducerea cheltuielilor pentru reparaţia proprietăţii
• Atribuirea cheltuielilor/costurilor ulterioare aferente reparaţiei sau dezvoltării la
cheltuieli curente sau la cheltuieli care urmează a fi capitalizate se efectuează în
conformitate cu Standardele Naţionale de Contabilitate sau ale IFRS. Cheltuielile
aferente întreţinerii, asistenţei tehnice nu reprezintă cheltuieli de reparaţie şi se
atribuie la cheltuieli curente. Cheltuielile/costurile ulterioare care, potrivit
prevederilor Standardelor Naționale de Contabilitate sau IFRS, urmează a fi
capitalizate, în scopuri fiscale se vor capitaliza prin majorarea valorii de intrare cu
suma cheltuielilor/costurilor ulterioare suportate.
• Cheltuielile aferente reparaţiei curente şi capitale a mijloacelor fixe care sînt utilizate
în activitatea de întreprinzător a agentului economic conform contractului de arendă,
locaţiune, leasing operaţional, concesiune, se permit spre deducere în limita a 15%
din suma calculată a locaţiunii, arendei sau redevenţei (plăţii pentru concesiune),
suportată pe parcursul perioadei fiscale, iar în cazul cheltuielilor de reparaţie a
mijloacelor de transport aerian internaţional – în mărime de 100% din suma calculată
a ratei de leasing operaţional, suportată pe parcursul perioadei fiscale.
• - hrana organizată a angajaţilor - angajatorul, la care salariul mediu lunar brut este
egal sau depăşeşte ¾ din cuantumul salariului mediu lunar pe economie prognozat
pentru fiecare an, este în drept să deducă cheltuielile pentru hrana organizată a
angajaţilor. Salariul mediu lunar brut se calculează reieşind din fondul lunar de salarizare
a angajatorului raportat la numărul mediu scriptic de angajaţi în luna respectivă. Limita
maximă permisă spre deducere a cheltuielilor pentru hrana organizată a angajaților nu va
depăşi 45 de lei (fără TVA) per angajat pentru fiecare zi efectiv lucrată;
Categoria
Modul de calcul al venitului impozabil
contribuabilului
Venitul impozabil = Profitul până la
Agenții economici,
impozitare + Veniturile ajustate -
inclusiv GȚ și ÎI
Cheltuielile ajustate
Subiecții micului Venitul impozabil = Venitul determinat
business conform contabilității financiare
Salariații Venitul impozabil = Venitul brut -
Scutiri - Deduceri
Calcului venitului impozabil
• Următoarea etapă importantă în calculul venitului impozabil și
a impozitului pe venit este reportarea pierderilor anilor
precedenți. Conform articolului 32 al Codului fiscal, pierderile
fiscale înregistrate vor fi reportate eșalonat pentru următorii 5
ani.
• Datoria curentă privind impozitul = Venitul impozabil x Cota
impozitului pe venit al perioadei de gestiune curente
• Orice contribuabil în conformitate cu art.81 din Codul fiscal
are dreptul la treceri în cont a impozitului pe venit achitat în
avans, a celui reţinut la sursa de plată, achitat în cazul plăţii
anticipate a dividentelor sau achitat peste hotarele Republicii
Moldova pe venitul obţinut în străinătate.
Posibilitatea utilizării pierderilor fiscale
Nerespectarea se sancționează cu o amendă de la 200 la 400 de lei pentru fiecare dare de seamă
modului de fiscală, dar nu mai mult de 2000 de lei pentru toate dările de seamă fiscale, aplicată
întocmire și de contribuabililor specificați la art. 232 lit. b), și cu amendă de la 500 la 1000 de lei
prezentare a dării pentru fiecare dare de seamă fiscală, dar nu mai mult de 10000 de lei pentru toate
de seamă fiscale dările de seamă fiscale, aplicată contribuabililor specificați la art. 232 lit. a) și c).
Articolul 232. Persoanele pasibile de răspundere pentru încălcare fiscală
Este tras la răspundere pentru încălcare fiscală:
a) contribuabilul persoană juridică a cărui persoană cu funcţie de răspundere a săvîrşit o încălcare fiscală;
b) contribuabilul persoană fizică, care nu practică activitate de întreprinzător, ce a săvîrşit o încălcare
fiscală. În cazul în care acesta este lipsit de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu
restrînsă, pentru încălcarea fiscală săvîrşită de el reprezentantul său legal (părinţii, înfietorii, tutorele,
curatorul) poartă răspundere în funcţie de obiectul impozabil, de obligaţia fiscală şi de bunurile
contribuabilului;
c) contribuabilul persoană fizică care practică activitate de întreprinzător ce a săvîrşit o încălcare fiscală
sau a cărui persoană cu funcţie de răspundere a săvîrşit o încălcare fiscală.
Neplata sau plata incompletă a impozitului pe amendă în cuantum calculat, în modul stabilit la
venit. Acţiunea nu se aplică în cazul în care art.228 alin.(3), unei perioade cuprinse între data
impozitul pe venit ce urmează a fi plătit este mai stabilită pentru plata acestui impozit şi data stabilită
mic de 1000 de lei. pentru prezentarea declaraţiei fiscale
MĂRIMEA AMENDEI PRIVIND ÎNCĂLCĂRILE
AFERENTE IMPOZITULUI PE VENIT
Încălcarea comisă Amenda
Încălcarea regulilor de utilizare a mașinii de casă și de control se sancționează cu
(efectuarea încasărilor bănești în numerar în lipsa mașinii de casă amendă de la 5000 la
și de control în cazul în care actele normative în vigoare prevăd 15000 de lei.
folosirea ei, efectuarea încasărilor bănești în numerar fără
utilizarea mașinii de casă și de control existente, neasigurarea
emiterii la mașina de casă și de control a bonului de casă de
valoarea sumei real încasate/primite, neasigurarea bilanțului
numerarului în mașina de casă și de control, utilizarea mașinii de
casă și de control defectate, utilizarea mașinii de casă și de
control care nu este sigilată sau înregistrat de Serviciul Fiscal de
Stat în modul stabilit)
Utilizarea terminalului de plată în numerar/aparatului de schimb se sancționează cu
valutar care nu este înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat în modul amendă de la 5000 la
stabilit și/sau utilizarea terminalului de plată în 15000 de lei.
numerar/aparatului de schimb valutar fără a emite
documentul/bonul fiscal
Referințe bibliografice
• Codul Fiscal al Republicii Moldova cu modificările și completările în vigoare pentru
anul curent. Disponibil: http://www.lex.md/fisc/codfiscaltxtro.htm#undefined;
• Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Catalogului
mijloacelor fixe şi activelor nemateriale nr. 338 din 21.03.2003. In: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr. 62-66 din 04.04.2003;
• Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 693 din 11.07.2018 pentru aprobarea
Regulamentului cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului
pe venitul persoanelor juridice şi persoanelor fizice care practică activitate de
întreprinzător; Regulamentului cu privire la determinarea obligaţiilor fiscale aferente
impozitului pe venitul persoanelor fizice rezidente cetățeni ai Republicii Moldova;
Regulamentului cu privire la impozitul pe venitul nerezidenților. In: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, nr. 295-308 din 10.08.2018;
• Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului
privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale nr. 704
din 27.12.2019 In: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 400-406 din
31.12.2019;
Impozitul pe venit reţinut la sursa de plată
suma dobânzii, determinată reieșind din diferența pozitivă dintre rata medie
ponderată a dobânzilor aplicate la creditele noi acordate persoanelor fizice pe un
termen ce depășește 5 ani (rotunjită până la următorul procent întreg), stabilită de
Banca Națională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de
gestiune,și rata dobânzii calculată pentru împrumuturile acordate de către
angajator salariatului. Prevederile prezentului punct nu se aplică creditelor
acordate de bănci și organizații de creditare nebancare angajaților acestora în
condițiile generale în care acestea acordă credite persoanelor terțe.
Scutirea pentru persoanele întreţinute se acordă din luna următoare lunii apariţiei
acestui drept în condiţiile respectării cerinţelor prevăzute.
2. Reţinerea impozitului pe venit din salariu şi din alte plăţi
efectuate de către patron în folosul angajatului
Dările de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală reţinute şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate se prezintă de către
plătitorii veniturilor Serviciului Fiscal de Stat pînă la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost
efectuate plăţile.
Persoanele care sînt obligate să reţină impozitul pe venit, cu excepţia impozitului reţinut pentru
câştigurile de la loterii şi/sau pariuri sportive în partea în care valoarea fiecărui câştig nu depăşeşte
scutirea personală, vor prezenta Serviciului Fiscal de Stat, pînă la data de 25 a lunii următoare
încheierii anului fiscal, o dare de seamă, în care vor indica numele şi prenumele (denumirea), adresa şi
codul fiscal al persoanei fizice sau juridice în folosul căreia au fost efectuate plăţile, precum şi suma
totală a plăţii şi a impozitului pe venit reţinut. Această dare de seamă va include şi datele despre
persoanele şi/sau veniturile scutite de impozitare prealabilă conform art.90, precum şi sumele
veniturilor achitate în folosul lor. În cazul în care, pe parcursul perioadei fiscale, persoanele care sînt
obligate să reţină la sursă impozitul se lichidează sau se reorganizează prin dezmembrare, acestea
urmează să prezinte darea de seamă menţionată în termen de 15 zile de la data aprobării bilanţului de
lichidare/ repartiţie a întreprinderii în proces de lichidare sau reorganizare.
Persoanele care sînt obligate să reţină impozitul pe venit, sînt obligate, pînă la 1 martie al anului fiscal
imediat următor celui în care au fost efectuate plăţile, să prezinte beneficiarului acestor plăţi (cu
excepţia celor ce au obţinut venituri conform art.90 1 şi art.91 alin.(1) din Codul fiscal) informaţii
privind tipul venitului achitat, suma acestuia, suma scutirilor acordate, suma deducerilor prevăzute,
precum şi suma impozitului reţinut, în cazul reţinerii.
Dările de seamă aferente venitului îndreptat spre plată și impozitul
reținut din acesta
Codul Pеriodiсitа
Tеrmеn dе prеzеntаrе/ tеrmеn
Tipul dărilor dе sеаmă dării de tеа
dе асhitаrе
seamă prеzеntării
Darea de seamă privind reţinerea
IPC 18/
impozitului pe venit, a primelor de tеrmеn dе prеzеntаrе -25 а
din 2021
asigurare obligatorie de asistenţă lunii următoаrе;
- lunаr
medicală şi a contribuţiilor de tеrmеn dе асhitаrе - 25 а lunii
IPC21
asigurări sociale de stat obligatorii următoаrе
calculate
Nota de informare privind salariul şi
alte plăţi efectuate de către patron în IALS 18 tеrmеn dе prеzеntаrе -
folosul angajaţilor, precum şi plăţile pentru 25.01.2021;
аnuаl
achitate rezidenţilor din alte surse de 2021 – tеrmеn dе асhitаrе -
venit decât salariul şi impozitul pe IALS21 25.01.2021.
venit reţinut din aceste plăţi
Nota de informare privind impozitul termen de prezentare -25.01.
reţinut din alte surse de venit anul următor;
decît salariul achitate INR14 anual termen de achitare – 25.01.
persoanelor nerezidente anul următor.
Așadar, la expirarea anului fiscal de gestiune agenţii
economici sînt obligaţi să declare inspectoratului fiscal
veniturile şi impozitul pe venit reţinut de la persoanele fizice
(formulare tipizate: forma IALS 18/ pentru anul 2021 se va
prezenta IALS21 şi forma INR14 ). Datele respective se
acumulează pe contul personal al fiecărui contribuabil
conform codului personal şi servesc drept argument pentru
urmărirea plăţilor impozitelor şi prezentării declaraţiilor de
către contribuabilii în cauză.
Cotele TVA
20% 8% 12%
Cotele TVA
Cota
impunerii cu Tipul livrărilor impozabile cu TVA
TVA
Cota standard valoarea impozabilă a mărfurilor şi serviciilor importate şi a livrărilor efectuate pe teritoriul Republicii
- 20% Moldova
- la pîinea şi produsele de panificaţie la laptele şi produsele lactate, cu excepţia produselor alimentare
pentru copii;
- la medicamentele, la alcoolul etilic nedenaturat, destinat producerii farmaceutice şi utilizării în medicină;
- la gazele naturale şi gazele lichefiate, atît la cele importate, cît şi la cele livrate pe teritoriul Republicii
Moldova, precum şi la serviciile de transport şi de distribuţie a gazelor naturale;
Cota redusă de - la producţia din zootehnie în formă naturală, masă vie, fitotehnie şi horticultură în formă naturală,
produsă, importată şi/sau livrată pe teritoriul Republicii Moldova;
8%
- la zahărul din sfeclă de zahăr, produs, importat şi/sau livrat pe teritoriul Republicii Moldova;
- la biocombustibilul solid destinat producerii energiei electrice, energiei termice şi apei calde livrat pe
teritoriul Republicii Moldova, inclusiv la materia primă livrată în scopul producerii biocombustibilului solid,
sub formă de produse din activitatea agricolă şi silvică, reziduuri vegetale agricole şi forestiere, reziduuri
vegetale provenite din industria alimentară, reziduuri de lemn, precum şi la energia termică produsă din
biocombustibil solid, livrată instituţiilor publice.
– la serviciile de cazare, indiferent de categoria de confort în hotel, hotel-apartament, motel, vilă turistică,
bungalou, pensiune turistică, pensiune agroturistică, camping, sat de vacanță sau tabără de vacanță pentru
agenții economici a căror activitate operațională se constituie exclusiv din activități de cazare și alimentație
Cota redusă de
publică, conform secțiunii I a Clasificatorului Activităților din Economia Moldovei;
12%
– la produsele alimentare şi/sau băuturi, cu excepţia producţiei alcoolice, preparate sau nepreparate,
pentru consumul uman, însoţite de servicii conexe care să permită consumul imediat al acestora, realizate în
cadrul activităţilor care se atribuie la secţiunea I a Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei.
Sfera de aplicare a TVA
Livrări
• Valoarea impozabilă a livrării impozabile include suma totală a tuturor impozitelor şi taxelor care
urmează a fi achitate, cu excepţia T.V.A.
• Valoarea impozabilă a livrării impozabile a activelor care au fost sau sînt supuse amortizării de
către furnizor reprezintă valoarea cea mai mare din valoarea lor contabilă şi valoarea de piaţă.
• În cazul absenţei documentelor care confirmă valoarea mărfurilor importate sau în cazul diminuării
de către importator a valorii mărfurilor, valoarea impozabilă a mărfurilor este determinată de către
autorităţile vamale.
• Valoarea impozabilă a serviciilor prestate prin intermediul reţelelor electronice de către subiecţii
impozabili specificaţi la art.94 lit.d) reprezintă valoarea achitată de către cumpărători (fără T.V.A.).
• Drept surse de informaţie despre preţurile de piaţă, la momentul încheierii tranzacţiei, servesc:
a) informaţia organelor de stat de statistică şi a organelor care reglementează formarea preţurilor;
iar în cazul lipsei acesteia –
b) informaţia despre preţurile de piaţă, publicată în presă sau adusă la cunoştinţa opiniei publice
prin intermediul mijloacelor de informare în masă; iar în cazul lipsei acesteia –
c) informaţia oficială şi/sau dată publicităţii despre cotările bursiere (tranzacţiile care au avut loc)
la bursa cea mai apropiată de sediul (domiciliul) vînzătorului (cumpărătorului), iar în cazul lipsei
tranzacţiilor la bursa menţionată ori comercializării (procurării) la o altă bursă – informaţia despre
cotările bursiere ce au avut loc la această altă bursă, precum şi informaţia despre cotările valorilor
mobiliare de stat şi ale obligaţiunilor de stat.
• Livrarea efectuată la un preţ mai mic decît cel de piaţă din cauza relaţiilor specifice stabilite
între furnizor şi cumpărător (beneficiar) sau din cauză că cumpărătorul (beneficiarul) este un
angajat al furnizorului constituie o livrare impozabilă. Valoarea impozabilă a livrării respective
constituie valoarea ei de piaţă.
Modalitatea de calcul al TVA
• Subiecţii impozabili sînt obligaţi să declare şi să achite la
buget pentru fiecare perioadă fiscală, suma T.V.A., care se
determină ca diferenţă dintre sumele T.V.A. achitate sau ce
urmează a fi achitate de către cumpărători (beneficiari)
pentru mărfurile, serviciile livrate lor şi sumele T.V.A.
achitate sau ce urmează a fi achitate furnizorilor la
momentul procurării valorilor materiale, serviciilor
(inclusiv T.V.A. la valorile materiale importate) folosite
pentru desfăşurarea activităţii de întreprinzător în perioada
fiscală respectivă, ţinîndu-se cont de dreptul de deducere.
• TVAbuget = TVAcolectată - TVAdeductibilă unde:
TVAcolectată – TVA primită în cazul livrărilor
TVAdeductibilă – TVA achitat la procurări.
Modalitatea de calcul al TVA
• Dacă suma T.V.A. achitată sau ce urmează a fi achitată
furnizorului la procurarea valorilor materiale,
serviciilor depăşeşte suma T.V.A. primită sau care
urmează să fie primită de la cumpărători (beneficiari)
pentru mărfurile, serviciile livrate, diferenţa se
reportează în următoarea perioadă fiscală şi devine o
parte a sumei T.V.A. ce urmează a fi achitată pe
valorile materiale, serviciile procurate în această
perioadă.
• TVAdeductibilă – TVA achitat la procurări ˃ TVAcolectată –
TVA primită în cazul livrărilor
• Data calculării obligaţiei fiscale privind T.V.A. este data livrării. Data livrării se
consideră data predării mărfurilor, prestării serviciilor.
• Pentru mărfuri, data livrării se consideră data predării (transmiterii) mărfurilor
cumpărătorului (beneficiarului) sau dacă mărfurile sînt transportate, data livrării
se consideră data la care începe transportarea, cu excepţia mărfurilor de export
pentru care data livrării se consideră data scoaterii lor de pe teritoriul Republicii
Moldova.
• În cazul livrării de bunuri imobiliare, data livrării se consideră data trecerii
bunurilor imobiliare în proprietatea cumpărătorului la data înscrierii lor în
registrul bunurilor imobiliare.
• Pentru servicii, data livrării se consideră data prestării serviciului, data eliberării
facturii fiscale sau data la care plata se efectuează subiectului impozabil, parţial
sau în întregime, în dependenţă de ce are loc mai înainte.
• Dacă factura fiscală. este eliberată sau plata este primită pînă la momentul
efectuării livrării, data livrării se consideră data eliberării facturii fiscale sau data
primirii plăţii, în dependenţă de ce are loc mai înainte.
• Subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe
Factura fiscală teritoriul ţării este obligat să prezinte cumpărătorului
(beneficiarului) factura fiscală pe livrarea în cauză.
Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul
apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art.108 din Codul
fiscal.
• Pentru livrările impozitate conform art.104 lit.a) din Codul
fiscal, eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie. Printre
livrările enumerate în articolul nominalizat se includ:
livrarile de mărfuri, serviciile pentru export şi toate tipurile
de transporturi internaţionale de mărfuri (inclusiv de
expediţie).
• Subiectul impozabil inclus în lista privind utilizarea
obligatorie a facturii fiscale electronice (e-factura),
aprobată de Serviciul Fiscal de Stat, la efectuarea livrării
impozabile pe teritoriul ţării, este obligat să prezinte
cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea în cauză
factura fiscală electronică, eliberată în modul stabilit de
Serviciul Fiscal de Stat.
• Începând cu 1 ianuarie 2021, la efectuarea livrării
impozabile în cadrul achiziţiilor publice pe teritoriul ţării,
subiectul impozabil este obligat să prezinte cumpărătorului
(beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală
electronică (e-factura). Aceste prevederi nu se aplică pentru
livrările de energie electrică, de energie termică, de gaz
natural, pentru serviciile de comunicaţii electronice şi
serviciile comunale.
Perioada fiscală
• Dacă suma accizului achitată la mărfurile supuse accizelor, utilizate în procesul de prelucrare şi/sau
de fabricare pentru obţinerea altor mărfuri supuse accizelor, depăşeşte suma accizului calculată la
mărfurile supuse accizelor expediate din antrepozitul fiscal, diferenţa se reportează la costuri sau la
cheltuieli în perioada fiscală în care a avut loc expedierea mărfurilor supuse accizelor din
antrepozitul fiscal.
• Suma accizelor achitată la mărfurile supuse accizelor, utilizate în procesul de prelucrare şi/sau de
fabricare pentru obţinerea altor mărfuri nesupuse accizelor se reportează la costuri sau la cheltuieli.
Trecerea în cont şi restituirea accizelor
• În cazul în care antrepozitarul autorizat exportă mărfuri supuse accizelor în mod
independent sau în baza contractului de comision, de asemenea, livrează mărfuri supuse
accizelor în magazinele duty-free, cu excepţia ţigărilor cu filtru de import, şi/sau în
zonele economice libere, suma accizului achitată anterior pentru mărfurile supuse
accizelor prelucrate şi/sau fabricate pe teritoriul Republicii Moldova, utilizate ulterior
pentru prelucrarea şi/sau fabricarea altor mărfuri supuse accizelor, se restituie în modul
stabilit de Guvern, în termen de 45 de zile după prezentarea documentelor
justificative stabilite de Guvern. Pentru contribuabilii care au depus dezacord
împotriva actului de control, restituirea se efectuează într-un termen ce nu va depăşi 60
de zile de la depunerea cererii de restituire.
• Registrul de evidenţă a mărfurilor expediate (transportate) trebuie să se afle într-un loc determinat,
accesibil verificării de către persoanele cu funcţii de răspundere autorizate ale Serviciului Fiscal de
Stat a înscrierilor, şi să fie prezentat acestor persoane la prima solicitare.
• Antrepozitarii autorizaţi sînt obligaţi să prezinte declaraţia privind achitarea accizelor şi să achite
accizele pînă la data de 25 a lunii care succedă luna în care a fost efectuată expedierea
(transportarea) mărfurilor supuse accizelor. Forma declaraţiei şi modul de completare a acesteia se
stabilesc de către Ministerul Finanţelor.
http://demo.weblex.md/item/view/iddbtype/1/id/LPLP199704241163/specialview/
1/ref/sf#T9
Modul de calcul, achitare și declarare a taxelor rutiere
Tipul taxei rutiere Modul de calcul, achitare și declarare a taxelor rutiere
a) taxa pentru folosirea Taxa se calculează de către subiectul impunerii de sine stătător, în funcţie de obiectul impunerii
drumurilor de către şi de cota impunerii.
autovehiculele Taxa se achită de către subiectul impunerii, cu întocmirea documentului de plată, în care se
înmatriculate în indică obligatoriu numărul de identificare (codul VIN), tipul şi marca autovehiculului.
Republica Moldova; Taxa se calculează ţinîndu-se cont de caracteristicile tehnice ale autovehiculului, specificate în
certificatul de înmatriculare al acestuia, şi se indică în documentul de plată.
Darea de seamă privind achitarea taxei se prezintă de către subiecţii menţionaţi la alin.(1) din
prezentul articol, anual, pînă la data de 25 ianuarie a anului următor anului fiscal de gestiune.
b) taxa pentru folosirea Taxa se calculează pentru fiecare obiect al impunerii pe perioada specificată.
drumurilor Republicii Subiecţii impunerii achită taxa la punctele desemnate de Ministerul Economiei şi Infrastructurii,
Moldova de către în numerar şi/sau prin virament, în lei moldoveneşti sau în valută străină la cursul oficial al
autovehiculele leului moldovenesc valabil în ziua efectuării plăţii. Sumele încasate se varsă la bugetul de stat
neînmatriculate în în aceeaşi zi sau în ziua lucrătoare imediat următoare.
Republica Moldova Subiecţii impunerii pot achita vinieta pentru o perioadă de valabilitate de o zi, 7 zile, 15 zile, 30
(vinieta); de zile, 90 de zile, 180 de zile şi 12 luni.
c) taxa pentru folosirea Taxa pentru autovehiculele înmatriculate sau neînmatriculate în Republica Moldova se
drumurilor de către calculează de către organul de specialitate al administraţiei publice în domeniul transportului
autovehicule a căror rutier conform cotelor stabilite.
masă totală, sarcină Subiecţii impunerii achită taxa, în mărime deplină, pînă la obţinerea actelor ce permit
masică pe axă sau ale transportul rutier cu autovehicule a căror masă totală, sarcină masică pe axă sau ale căror
căror dimensiuni dimensiuni depăşesc limitele admise.
depăşesc limitele Subiecţii impunerii rezidenţi ai Republicii Moldova care desfăşoară activitate de întreprinzător
admise; prezintă Serviciului Fiscal de Stat, trimestrial, pînă la data de 25 a lunii imediat următoare
trimestrului de gestiune în care au fost obţinute actele necesare pentru circulaţia cu depăşirea
limitelor admise, darea de seamă privind taxa calculată, în forma stabilită de Serviciul Fiscal de
Stat.
Modul de calcul, achitare și declarare a taxelor rutiere
Tipul taxei rutiere Modul de calcul, achitare și declarare a taxelor rutiere
d) taxa pentru Taxa se calculează de către organul abilitat al administraţiei publice centrale şi locale în
folosirea zonei administraţia căruia se află drumurile, prin înmulţirea cotei taxei, în dependență de obiectul
drumului public şi/sau impunerii, cu: a) numărul de proiecte prezentate; b) fiecare metru pătrat de suprafaţă folosită;
zonele de protecţie a c) fiecare metru liniar de suprafaţă folosită.
acestuia din afara Taxa se achită prin intermediul băncilor, printr-o plată unică:
perimetrului a) la data depunerii proiectelor şi, respectiv, la data invitării specialistului la obiect;
localităţilor pentru b) pînă la obţinerea autorizaţiei pentru efectuarea lucrărilor.
efectuarea lucrărilor Subiecţii impunerii prezintă Serviciului Fiscal de Stat, trimestrial, pînă la data de 25 a lunii
de construcţie şi imediat următoare trimestrului de gestiune în care au fost obţinute actele necesare pentru
montaj; efectuarea lucrărilor, darea de seamă privind achitarea taxei, în forma stabilită de Serviciul Fiscal
de Stat.
e) taxa pentru Pentru obiectivele de publicitate exterioară amplasate în zona drumului public şi/sau zonele de
folosirea zonei protecţie a acestuia din afara perimetrului localităţilor, taxa se calculează în dependență de
drumului public şi/sau obiectul impunerii, prin înmulţirea cotei taxei cu:
zonele de protecţie a a) numărul de proiecte prezentate;
acestuia din afara b) fiecare metru pătrat de suprafaţă publicitară.
perimetrului Sumele taxelor achitate pentru obiectele impunerii specificate la pct.1 şi pct.2 din anexa nr.6 la
localităţilor pentru titlu IX nu se restituie în cazul refuzului de eliberare a autorizaţiei pentru amplasarea obiectivului
amplasarea publicităţii de publicitate exterioară.
exterioare; Taxa se achită pînă la efectuarea acţiunilor specificate la pct.1 şi pct.2 din anexa nr.6 şi pînă la
eliberarea autorizaţiei pentru amplasarea obiectivelor specificate la pct.3 din această anexă.
Pentru perioada fiscală în care a fost solicitată autorizaţia de amplasare a obiectivului de
publicitate exterioară, taxa se calculează de către organul abilitat al administraţiei publice
centrale, care prezintă Serviciului Fiscal de Stat, trimestrial, pînă la data de 25 a lunii imediat
următoare trimestrului de gestiune, o informaţie privind subiecţii impunerii şi sumele calculate şi
achitate ale taxei, în forma stabilită de Serviciul Fiscal de Stat.
Modul de calcul, achitare și declarare a taxelor rutiere
j) Taxă pentru Suprafaţa parcării 30 lei anual 31,5 lei anual 33 lei anual Trimestrial, până la
parcare pentru fiecare pentru fiecare pentru fiecare data de 25 a lunii
metru pătrat metru pătrat metru pătrat imediat următoare
trimestrului gestionar
k) Taxă de la Numărul de câini aflaţi Conform condiţiilor stabilite de autoritatea administraţiei publice locale
posesorii de în posesiune pe parcursul
câini unui an
p) Taxă pentru Numărul de persoane Conform condiţiilor stabilite de autoritatea administraţiei publice locale
salubrizare fizice înscrise la adresa
declarată ca domiciliu, în
funcţie de apartament şi
bloc sau casă la sol
q) Taxă pentru Suprafaţa feţei (feţelor) 1200 lei anual 1260 lei anual 1323 lei anual Trimestrial, până la
dispozitivele dispozitivului publicitar pentru fiecare pentru fiecare pentru fiecare data de 25 a lunii
publicitare metru pătrat metru pătrat metru pătrat imediat următoare
trimestrului
gestionar"