Tema 2.

Teoria generală privind impozitele și impunerea

1. Noțiunea de impozit
2. Elementele impozitului
3. Noțiunea de taxă
4. Clasificarea impozitelor
5. Necesitatea coexistenței impozitelor directe și impozitelor
indirecte
6. Princvipiile clasice și moderne ale impunerii fiscale
7. Concepțiile clasice și moderne privind impozitele și impunerea
8. Principiile politicii fiscale
9. Stabilirea impozitelor și taxelor

1. Noțiunea de impozit

Prin impozit se poate afirma că este o prelevare (contribiție) obligatorie față de stat  în
scopul acoperirii cheltuielilor publice stabilite prin lege și fără nici o cotraprestație
directă și imediată datorată de persoanele fizice și juridice pentru veniturile pe care le
obțin sau bunurile pe care le posedă.

1. Elementele impozitului

Elementele impozitelor sunt:

a) Forma pecuniara a impozitului.

            Spre deosebire de statele sclavagiste Și feudale, unde impozitarea avea loc
preponderent în natura (avand în vedere și caracterul natural al economiei acestor state), în
statele moderne și contemporane, impozitul a devenit o contribuție bănească (pecuniară).

            Excepțiile de la aceasta regulă sunt rare, în sensul că au fost și situații excepționale în
care statele s-au văzut nevoite să impună contribuții în natura, prin obligarea producatorilor
agricoli să cedeze o anumită parte din producția anuală de cereale sau alte produse agricole.
Această masură de impozitare in natura avea, desigur, un caracter protectionist, fiind
practicata in mod exceptional, in anumite perioade, marcate de seceta sau alte calamitati
naturale.
            Caracterul pecuniar al impozitului se justifica prin aceea ca, la randul sau, statul efect
313h74d ueaza toate cheltuielile in domeniile economice, social-culturale, militare etc., prin
acordarea si intrebuintarea unor sume de bani.

         b) Impozitul este o contributie obligatorie.

            Caracterul obligatoriu al impozitului rezida din lege. In primul rand, chiar legea
fundamentala prevede obligația pentru toți cetățenii să contribuie, prin impozite si taxe, la
cheltuielile publice. În același sens, toate celelalte acte normative în materie financiară
instituie obligația pentru toate persoanele fizice si juridice, beneficiare, de altfel, a eforturilor
economico-sociale ale statului, prin cheltuielile pe care acesta le întreprinde, să participe la
constituirea fondurilor bănești necesare î  n acest scop.

         c) Impozitele au caracter nerambursabil

            Caracterul nerambursabil sau definitiv al impozitului, rezidă din lipsa obligației din
partea statului de a restitui contribuabililor sumele percepute cu acest titlu. Din momentul
virării către bugetul statului, sursele bănești astfel atrase sunt utilizate exclusiv pentru
finanțarea unor utilitati economice, social-culturale, militare etc., adica in realizarea unui
interes de ordin general si nu a unor interese particulare sau de grup.

d) Sarcina platii impozitelor revine persoanelor fizice si juridice.

            Atat persoanele fizice cat si cele juridice, au obligatia de a participa prin plata
impozitelor, la constituirea fondurilor generale, de care statul are nevoie in scopul realizarii
sarcinilor si functiilor sale.

         e) Caracterul legal al impozitelor.

            În Dreptul fiscal se aplica principiul „nullum impositum sine legae”. Din acest principiu
decurge caracterul legal al impozitului, in sensul ca nici o contributie baneasca cu acest titlu
nu poate fi impusa decat prin aplicarea unei dispozitii legale. In acest mod, sunt eliminate
vechile practici, cunoscute in special in Evul Mediu, in conformitate cu care impunerea se
facea, de cele mai multe ori, in mod arbitrar si abuziv. Astfel, impunerea nu se mai face in
mod discretionar de catre anumiti agenti publici, ci in baza unor norme legale, care isi au
izvorul in Constitutie si in celelalte acte legislative elaborate de Parlament, ca unica putere
legiuitoare.

         f) Obiectul impozitului il constituie, in mod exclusiv, veniturile contribuabililor si

bunurile detinute de acestia.

         Aceasta trasatura este strans legata de caracterul legal al impozitului, in sensul ca sunt
impozitate intotdeauna numai acele venituri si bunuri ale contribuabililor care, in
conformitate cu dispozitiile legale, sunt impozabile. Per a contrario, este ilegala impozitarea
unor bunuri sau venituri ale contribuabililor ce nu sunt prevazute in actele normative care
instituie astfel de obligatii. In consecinta, impunerea ilegala a unor bunuri sau venituri atrage
sanctiunea restituirii lor persoanelor de la care au fost percepute in mod abuziv, iar
functionarii vinovati urmeaza sa raspunda, dupa caz, disciplinar, contraventional sau penal.

         În literatura de specialitate, potrivit opiniilor unor autori8, se mai retine inca o
caracteristica a impozitului, si anume ca ar constitui o prelevare fara o contraprestatie sau fara
vreun echivalent.

         Daca, din punct de vedere teoretic, o asemenea trasatura ar putea fi acceptata, din
punct de vedere practic, doctrina fiscala moderna nu imbratiseaza aceasta opinie. Autori
consacrati in literatura juridica fiscală nu au imbratisat acest punct de vedere, pornind de la
trasatura esentiala a impozitului, reversibilitatea, potrivit careia sumele retinute de stat cu
acest titlu de la persoanele fizice si juridice, se reintorc intotdeauna sub forma unor gratuitati
de care beneficiaza toti contribuabilii. Aceste gratuitati fac obiectul obligatiilor pe care si le
asuma statul, prin organele sale abilitate, de a organiza si a asigura contribuabililor activitati
de invatamant, ocrotirea sanatatii, serviciile de asistenta si protectie sociala, arta si cultura,
educatie fizica si sport, ocrotirea si apararea persoanelor si a patrimoniului acestora etc. In
aceste conditii, este indubitabil faptul ca, in masura in care contribuabilii nu si-ar asuma
obligatiile legale de plata (inclusiv cea a impozitelor), statul nu ar beneficia de posibilitatea de
a finanta toate aceste activitati si nu si-ar putea astfel indeplini sarcinile si functiile ce ii revin.

1. Noțiunea de taxă

Alaturi de impozite, taxele reprezinta o alta sursa principala de venituri ale bugetelor publice.
Spre deosebire de impozite, taxele sunt plati efectuate bugetului de catre contribuabili,
persoane fizice si juridice, cu ocazia si in legatura cu prestarea unui serviciu public.

2. Clasificarea impozitelor

         În general, clasificarea impozitelor a fost determinata de particularitatile fiecarei țări și

etape istorice, fiind astfel diferențiate nu numai categoriile de impozite, ci și cuantumul,
destinația și modul de percepere.

         Dintre criteriile cele mai importante in doctrina fiscala, au fost evidentiate: forma
impunerii, obiectul si modul de percepere a impozitelor si taxelor 13.

         Dupa forma impunerii, impozitele se clasifică în impozite în natura și pecuniare. Dacă
impozitele în natură au fost caracteristice unei anumite perioade istorice, în epoca modernă și
contemporană, acestea sunt percepute numai în mod excepțional.

         Dupa obiectul impunerii, se evidențiază urmatoarele impozite:

         a) impozite pe avere, așa cum sunt impozitele pe clădiri și impozitele pe terenuri, taxele
asupra mijloacelor de transport etc.;

         b) impozite pe venit, care au drept obiect impozabil veniturile contribuabililor, persoane
fizice sau juridice, cum sunt impozitul pe profit, impozitul pe venit etc.;

         c) impozite pe cheltuieli, instituite pentru limitarea sau chiar oprirea unor cheltuieli (de
exemplu, impozitul suplimentar pentru depășirea fondului total destinat plații salariilor).

         Actualmente, în doctrina modernă a finanțelor publice se utilizează clasificarea

impozitelor dupa modul perceperii, distingîndu-se impozite directe și indirecte.

         a) Impozitele directe se percep direct de la persoanele fizice sau juridice care, potrivit
intenției legiuitorului, trebuie să suporte, la un anumit termen, sarcina fiscală stabilită pe baza
datelor de care dispun organele fiscale privind persoanele, averea, posesiunea sau venitul
fiecarui contribuabil, și a cotelor fixate prin lege. Astfel, în cadrul acestui raport direct dintre
contribuabili și organul fiscal, sunt impozitate bunuri mobile sau imobile, venituri sau beneficii
ale persoanelor fizice sau juridice etc., exemplu în acest sens fiind impozitul pe profit,
impozitul pe venit, impozitul pe clădiri.

            În doctrină, impozitele directe au mai fost denumite si impozite cu debit, întrucît
acestea sunt înscrise în registre de evidență a contribuabililor (roluri fiscale).

            La randul lor, impozitele directe se clasifică în impozite reale și personale.

            Impozitele reale au în vedere obiectul sau materia impozabilă, motiv pentru care mai
sunt denumite și impozite pe produs.

            Impozitele personale au în vedere situația personală a contribuabilului, averea sau

veniturile acestuia, motiv pentru care mai sunt numite și impozite subiective, un exemplu in
acest sens fiind impozitul pe venit.

         b) Impozitele indirecte sunt acele contributii banești care nu se stabilesc direct si
normativ asupra contribuabililor, ci se percep asupra vanzarii unor bunuri sau prestarii unor
servicii. Ceea ce caracterizează aceasta categorie de impozite este perceperea indirecta, adica
includerea lor in preturile bunurilor si in tarifele serviciilor. In aceste conditii, potrivit normelor
legale, impozitele indirecte se retin de catre comercianti, producatori, executanti de lucrari si
se suporta de catre beneficiarii acestora, fapt ce justifica denumirea de impozite indirecte.

1. Necesitatea coexistenței impozitelor directe și indirecte

În perioada contemporană impozitele directe cît și cele indirecte sunt prezente în fiecare
sistem fiscal din statele contemporane. Acest fapt s-a datorat că veniturile și bogățiile prin
natura lor pot fi vizibile sau mai puțin vizibile ceea ce a impus de a găsi anumite criterii care
să restabilească adevărata masură.

Din acest considerent, statul recurge la impozitarea indirectă pentru a recupera aceste
pierderi (sau venituri nerealizate) prin faptele de consum ( TVA și accize).

În concluzie se poate de afirmat că impozitarea indirectă constituie fundamentul impozitării,

iar impozitele directe apar ca o uniformizare (corectiv) asupra veniturilor realizate pe
teritoriul  Republicii Moldova.

2. Principiile clasice și moderne a impunerii fiscale

Principiile clasice (Adam Smith):

1. Principiul justiției – cetățenii trebuie să contribuie în funcție de veniturile pe care

le realizează.
2. Principiul de certitudine – impozitul trebuie să fie prestabilit, adică să fie cert
pentru contribuabili.
3. Principiul comodității – impozitele trebuie să fie ridicate la locul și timpul
convenabil contribuabilului.
4. Principiul economiei – cheltuielile de percepere (strîngere) a impozitelor trebuie
să fie mai micidecît ceea ce se strînge în trezoreria statului.

Principiile moderne (Maurice Allias):

1. Individualitatea – fiscalitatea trebuie să reprezinte unul din mijloacele asigurării

deplinei dezvoltări a personalității corespunzător propriei aspirații.
2. Nediscriminarea – adică promovarea unor reguli unitare valabile pentru toți.
3. Impersonalitatea – are în vedere faptul că ființa umană nu poste fi obiect al
impunerii de aceea impozitele trebuie sa fie așezate deasupra veniturilor 
persoanei fizice sau persoanei juridice.
4. Neutralitatea impozitelor  - trebuie să fie neutru ca să nu pericliteze eficiența
economică sau să diferențieze impuberea pentru a crea condiții uniforme tuturor
subiecților de drept.
5. Legitimitatea – face distincție între veniturile legitime și nelegitime în funcție de
care fiscalitatea trebuie adoptată în mod corespunzător.
6. Lipsa arbitrariului – presupune perceperea unor impozite așezate pe baza unor
principii simple și clare care să nu de-a naștere abuzurilor din parte organelor
fiscale.

1. Necesitatea coexistenței impozitelor directe și indirecte

În perioada contemporană impozitele directe cît și cele indirecte sunt prezente în fiecare
sistem fiscal din statele contemporane. Acest fapt s-a datorat că veniturile și bogățiile prin
natura lor pot fi vizibile sau mai puțin vizibile ceea ce a impus de a găsi anumite criterii care
să restabilească adevărata masură.

Din acest considerent, statul recurge la impozitarea indirectă pentru a recupera aceste
pierderi (sau venituri nerealizate) prin faptele de consum ( TVA și accize).

În concluzie se poate de afirmat că impozitarea indirectă constituie fundamentul impozitării,

iar impozitele directe apar ca o uniformizare (corectiv) asupra veniturilor realizate pe
teritoriul  Republicii Moldova.

2. Principiile clasice și moderne a impunerii fiscale

Principiile clasice (Adam Smith):

1. Principiul justiției – cetățenii trebuie să contribuie în funcție de veniturile pe care

le realizează.
2. Principiul de certitudine – impozitul trebuie să fie prestabilit, adică să fie cert
pentru contribuabili.
3. Principiul comodității – impozitele trebuie să fie ridicate la locul și timpul
convenabil contribuabilului.
4. Principiul economiei – cheltuielile de percepere (strîngere) a impozitelor trebuie
să fie mai micidecît ceea ce se strînge în trezoreria statului.

Principiile moderne (Maurice Allias):

1. Individualitatea – fiscalitatea trebuie să reprezinte unul din mijloacele asigurării

deplinei dezvoltări a personalității corespunzător propriei aspirații.
2. Nediscriminarea – adică promovarea unor reguli unitare valabile pentru toți.
3. Impersonalitatea – are în vedere faptul că ființa umană nu poste fi obiect al
impunerii de aceea impozitele trebuie sa fie așezate deasupra veniturilor 
persoanei fizice sau persoanei juridice.
4. Neutralitatea impozitelor  - trebuie să fie neutru ca să nu pericliteze eficiența
economică sau să diferențieze impuberea pentru a crea condiții uniforme tuturor
subiecților de drept.
5. Legitimitatea – face distincție între veniturile legitime și nelegitime în funcție de
care fiscalitatea trebuie adoptată în mod corespunzător.
6. Lipsa arbitrariului – presupune perceperea unor impozite așezate pe baza unor
principii simple și clare care să nu de-a naștere abuzurilor din parte organelor
fiscale.

1. Concepțiile clasice  și moderne privind impozitele și impunerea

 Pe parcursul dezvoltării umanes-au conceptualizat următoarele teorii:

 Teoria organică – presupune că dreptul de a institui sistemul de impunere

reprezintă un produs necesar de dezvoltare istorică al poparelor întru cît însăși
statul s-a născut din natura omenească. Așa fiind, dreptul de impunere se justifică
prin necesitatea organizării vieții de statcare presupune constituirea fondurilor
băneștinecesare susținerii respectivei activități de interes general  comun.
 Teoria sociologică – statul este stăpînul absolut și reprezintă forța brutală a
minorității organizate în vederea impunerii impotriva minorității stăpînite. Deci,
voința deținătorilor puterii echivalează dreptul, pentru că aceasta emană de la ei
și prin urmare voimța suveranului determină normele de conducere socială.
 Teoria contractului social – susține că dreptul de a institui impozitele este un
atribut recunoscut statului de către indivizi pentru însuși contractul social care a
dat naștere statului, ori că statul fiind un  produs al interesului social al
solidarității sociale și naționale, impozitele reprezintă contribuții pecuniare pe
care cetățenii le acceptă și le suportă în virtutea acestei solidarități.
 Teoria echivalenței – sunt prețuri stabilite prin constrîngere pentru serviciile
guvernamentale. Așadar, puterea de impunere se exercită în baza presupunerii
unui echivalent restituit contribuabilului prin protecția persoanei și a proprietății
sale prin crearea și menținerea unor avantaje publice de care el profită.
 Teoria siguranței – „impozitele sunt considerate ca prime de asigurare pentru
viața și bunurile cetățenilor, iar aceștea datorează în schimb impozite ca un fel
dde primă de asigurare.
 Teoria sacrificiului – se susține că rațiunea impozitelor este justificată de însăși
natura statului în sensul că acesta este un produs necesar dezvoltării istorice.
Dreptul statului de a stabili și percepe impozite reprezintă consecința directă a
obligațiilor sale de a îndeplini funcții și sarcini de stat. În acest sens necesitatea
recunoașteriiunei organizări satale determină și recunoașterea dreptului de
impunere.

1. Principiile politicii fiscale

Principiile politicii fiscale sunt:

1. Principiul politicii echitabile – echitatea în materie de impozit a fost interpretată 

în mod diferit în funcție de 2 concepte:

 Egalitatea în fața impozitelor

 Egalitatea prin impozit

Primul presupune că impunerea să se facă în același mod pentru toate persoanele fizice și
persoanele juridice indiferent de locul unde domiciliazăsau își are sediul. Așadar conceptul
presupune contribuirea egală și uniformă  a tuturor contribuabililor. Al doilea concept
presupune dimpotrivă diferențierea sarcinii fiscale de la o persoană la alta în funcție de
anumite criterii economice și sociale.
 2. Principiul politicii financiare – la introducerea unui impozit se urmărește ca acesta
să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil și elastic. Impozitul este considerat
elastic atunci cînd este nevoie de a se adapta nevoilor bugetare, adică să poată fi
majorat în cazul creșterii cheltuielilor bugetare și să poată fi diminuat cînd
acestea se reduc.
3. Principiul politicii economice – impozitele se manifestă ca instrumente de simulare
sau de frînare a unor activități economice a consumuluio anumitor mărfuri sau
servicii.

2. Stabilirea impozitelor și taxelor

La stabilirea impozitelor și taxelor sunt luate în cosiderație  următoaarele elemente:

1.Subiecții impozabili – persoane fizice și persone juridice prevăzute de norme juridice 

referitor la impozite și taxe  cărora le revin obligația de a plăti impozite și taxe.

2.Obiectul impozabil – este bunul, venitul  pentru care se datorează impozitele directe 
precum și vînzarea, punerea în circulație a unor produse în cazul impozitelor indirecte. În
literatura de specialitate se face deosebire dintre obiectul impozabil și materia impozabilă,
unii afirmă că acestea sunt sinonime (doctrina românească).

Un alt punct de vedere (doctrina rusă) deosebește aceste 2 termene. În acest sens prin:
materia impozabilă – se înțelege un bun real,iar prin obiect impozabil sau al normei  juridice
legale, survenirea consecințelor juridice. În sens fiscal aceste condiții reprezintă existența
materiei, iar consecințele – obligații de plată a impozitelor.

3.Cotele impozitelor și taxelor – sunt tabilita în sume fixe sau procente.

De regulă impozitele sunt stabilite în cote procentuale. Cotele procentuale sunt proporționale,
progresive și regresive.

Cota proporțională crește în funcție de procentul care se calculează din suma improporțional
sumei de bani căreia i se aplică cota procentuală.

Cota progresivă poate fi compusă sau simplă. Cota progresivă simplă sunt procentele ce se
stabilesc în creștere, în funcție de  venitul realizat. Cota progresivă compusă sumează sume
fixe și cote procentuale.

Cota regresivă sunt aranjate în ordine descrescătoare , modul de achitare a impozitelor și

taxelor.

4. Modurile de achitare al impozitelor şi taxelor:

Există următoarele moduri:

1. Metoda plății directe, adică se plătește direct de la contribuabil.

2. Metoda reținerii și vărsării care se reţine de persoaane imtermediare și se varsă la
buget.
3. Metoda de aplicare  de timbre fiscale, aceasta este folosită în cadrul accizelor
care sunt aplicate pe produse  supuse consumului.

5. Termenul de achitare

La stabilirea termenului de plată se are în vedere încasarea ritmică la bugetul statului a

venitutilor cît și a posibilităților de plată a deținătorilor de obiecte impozabile.

Termenul se fixează sub forma unui interval de timp (an, trimestru, simestru, lună etc.) în
cadrul cărora sumele datorate trebuie vărsate la buget, situație în care scadența (data limită)
este ultima a ei, a perioadei respective sau o zi fixă a plății cînd atît scadența cît și termenul de
plată coincid.

Cu pivire la termenul de plată trebuie de menționat că momentul plății la bugetul de stat a

unui venit devine exigibil și nu coincide întotdeauna cu cel al nașterii obligației de plătitorului.
Obligația plătitorului se naște în momentul cînd acesta a intrat în posesia obictului impozabil,
iar stingerea are loc la achitarea în termen a obligației
fiscale.                                                                                                                                            
                                                                                 

6. Facilități privind impozitele și taxele

Facilitățile sunt prevăzute de lege sub formă de reduceri, deduceri, scutiri și alte forme de
facilitare și au în vedere anumite situații deosebite în care anumiți plătitori realizează venituri
și au dreptul la scăzăminte din venitul realizat ca apoi suma suma rămasă să fie supusă
impunerii (art.11, art. 12 Cod Fiscal).