cccccccccccccccccccccccccccccccccccccPRINCIPIILE DREPTULUI FISCAL

Legislatia fiscala,denumita si drept fiscal,este conceputa si sustinuta in

doctrina europeana a finantelor publice cu menirea de a individualiza si pune in
evidenta categoria normelor juridice privind veniturile publice si in special
impozitele.

Ca atare ,´dreptul fiscal´ ste ramura dreptului public care reglementeaza

drepturile fiscului si prerogativele lui de activitate.

Modalitatile de asezare ,lichidare si incasare a diferitelor impozite au in

mod evident un caracter juridic . De aceea se cuvine sa fie expuse principiile care
stau la baza dreptului fiscal si conditiile in care ele sunt aplicate. Principiul major
este cel al legalitatii impozitului care se refera ,pe de o parte la puterile acordate
administratiei ,iar pe de alta parte la garantiile acordate contribuabilului. Acesta o
poate contesta, in fata instantei, care este desemnata prin lege ,impozitarea, dupa o
prealabila cerere de revizuire sau/si contestatie pe langa administratie fiscala.

Pentru înţelegerea corectă a fenomenului de evaziune fiscală şi a legii pentru

combaterea acesteia considerăm necesară reamintirea unor termeni, a lanţului şi
semnificaţiei lor.

Astfel, în accepţiunea curentă, prin impozit se înţelege acel mijloc de

prelevare silită la bugetul de stat sau la bugetele locale, cu titlu nerambursabil, a
unei părţi din venitul naţional. Cu alte cuvinte, impozitul este plata obligatorie
efectuată de către o persoană ± fizică sau juridică ±, pe plan central sau local, cu
titlu definitiv şi fără contraprestaţii directe, în conformitate cu prevederile legii

cccccccccccccNotiunea de legalitate a impozitului comporta doua laturi.Conform primei

laturi, norma fiscala trebuie ,in mod indispensabil, sa isi aiba sorgintea in lege
si,numai subsidiar in regulament.Cu alte cuvinte acest principiu desemneaza faptul
ca norma fiscala trebuie sa aiba un caracter legislativ,din moment ce termenii
Älegal´, Älegalitate´exprima , mai curand originra legislativa a reguluii ,notiunea de
conformitatr cu legea a unui act reglementar sau individual.
 Pe de alta parte, aspectul de legalitate implica faptul ca actul impunerii
trebuie sa fie conform dispozitiiloe legale in vigoare ca si dispozitiilor
reglementare, ele insele luate legal in vederea aplicarii legii.

Legalitatea impozitelor tine mai mult de legimitatea politica a fiscalitatii,

adica dreptul puterii politice de a impune cetatenilorunui stat plata de impozite si
taxe, decat de legimitatea sa juridica,care este o consecinta si o materializare a
vointei politice. La randul sau,legimitatea politica a fiscalitatii isi are temeiul in
Äcontractul social´al cetatenilorunui statsi in principui impus de acest contract de
consimtire la impozite a cetatenilor contribuabili.

Impozitele sunt datorate in baza unor dispozitii legale ,in sensul ca nici un
impozit nu poate fi stabilit si prelevat la buget decat in baza unei legi,conform
principiului ´ nullum impositum sine lege´ .Articolul 138 din Constitutia
Romaniei prevede legalitatea impozitelor: ÄImpozitele,taxele si orice alte venituri
ale bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat se stabilesc numai
prin lege´. Aceasta prevedere este nuantata de articolul 4 alineat 1 din Legea
privind finantele publice numarul 500/2000

Indiferent de natura lor, impozitele pot fi clasificate în două mari categorii,

respectiv :impozite reale si impozite indirecte

Impozitele reale denumite şi impozite directe sunt cele stabilite asupra bunurilor
imobile, precum şi asupra veniturilor brute ce rezultă în urma unor activităţi
industriale, comerciale, bancare, activităţi desfăşurate în baza liberei iniţiative etc.

Aşa cum relevă literatura de specialitate, aceste impozite reale (directe) sunt de tip
personal, nominativ, având cuantum şi termen de plată prestabilit. La rândul lor
impozitele indirecte sunt cele stabilite asupra vânzării bunurilor, în special asupra
celor de larg consum, precum şi asupra prestării unor servicii. Din rândul
impozitelor indirecte menţionăm :accizele asa zise si taxe de consumaţie percepute
la vânzarea mărfurilor de larg consum prin majorarea preţurilor;monopolurile
fiscale care sunt concretizate în vânzarea mărfurilor a căror producţie sau desfacere
constituie monopol de stat la preţuri mai mari decât valoarea acestora, realizându-
se astfel, pe lângă profitul întreprinzătorului, şi un important impozit de la
consumator; taxele vamale, respectiv impozite percepute la importul, exportul sau
tranzitul unor mărfuri;impozitele pe profit, stabilite în cote progresive, pe tranşe, în
raport cu veniturile realizate cu titlu de salariu ori ca urmare a desfăşurării altor
activităţi;alte taxe, în rândul acestora incluzându-se formele de impozit percepute
de către organele administraţiei de stat, organele judecătoreşti, notarii publici, etc.
Aici dam exemplu, taxele de timbru, taxele pentru legalizarea unor acte ş.a.

O ultimă precizare se referă la faptul că prin modul lor de stabilire, impozitele

reale sunt declarative, deoarece plătitorul de impozite este acela care pune la
dispoziţia autorităţii fiscale datele necesare stabilirii şi calculării sumelor datorate
cu acest titlu.Prin urmare, impozitul ,indiferent de forma în care se materializează
este un act unilateral al statului, fiind consecinţa directă a exercitării suveranităţii
sale. Pe de altă parte, impozitul se prezintă ca un raport obligatoriu personal de
drept public, el derivând din apartenenţa persoanei la un anumit stat. În acelaşi
timp, el are drept suport juridic şi moral ,participarea persoanei la avantajele,
generale şi particulare, ce decurg din societate, economia naţională şi activitatea
statului.

În concluzie, impozitul este o instituţie de drept public fără de care este de

neconceput existenţa statului şi a structurilor sale administrativ-teritoriale, făcând
parte organică din acestea.

Debitorul sau plătitorul de impozit, denumit generic contribuabil este persoana

fizică sau juridică obligată,potrivit legii ,să efectueze o anumită prelevare către
bugetul de stat sau, care datorează statului o taxă sau un impozit. Altfel spus,
contribuabilul este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata de taxe şi
impozite.

Bugetul naţional se compune din :bugetul de stat;bugetul asigurărilor sociale de

stat;bugetele locale.

Deci conceptul de ³buget naţional´ reprezintă sintetic cele trei instituţii juridice
menţionate. A nu se confunda acest concept cu ³bugetele publice´, cum ar fi cele
ale autorităţilor publice cu caracter bugetar.

În sfârşit, ³veniturile statului´ sunt formate din totalitatea resurselor băneşti

instituite prin lege, care contribuie la constituirea fondurilor băneşti ale acestuia.
Datorită acestui fapt, veniturile statului se constituie într-un tot unitar, fiind
cunoscut sub denumirea de ³sistemul veniturilor bugetare´. Aceste venituri
bugetare au anumite trăsături specifice care le caracterizează, fiind determinate de
modul de stabilire, provenienţă, termenele sau înlesnirile de plată acordate
plătitorului ş.a.

Totodată, pornind de la natura sa ± economică, financiară, juridică ± veniturile

bugetare poartă denumiri diferite : impozit, taxă, prelevare, contribuţie, vărsământ
etc.

‰
ccc
 c 
c ccc
c


c 
c

Dupa cum este cunoscut,Constitutia Romaniei prevede ca toti cetatenii sunt

obligati de a contribui prin platirea de taxe si impozite ,acestea fiind de ajutor in
privinta cheltuielilor publice. De asemenea, normele constituţionale atesta faptul că
sistemul legal de impunere trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

Dupa cum subliniază literatura de specialitate cheltuielile publice

interesează întreaga comunitate naţională, având în vedere că ele se referă la
cheltuielile statului. Pe de alta parte,cheltuielile publice interesează şi comunităţile
teritoriale, în măsura în care au ca obiect cheltuielile administraţiei publice locale.
Din acest considerent, suportarea cheltuielilor publice a devenit obligaţie
constituţională.

Desigur a atrage obligaţie are anumite limite, prevăzute de Legea

fundamentală, aceste limite constituindu-se în garanţii constituţionale. Este vorba,
în primul rând, de faptul că obligaţia cetăţenilor de a contribui la cheltuielile
publice poate consta numai din plata impozitelor şi taxelor.

Pe de altă parte, aceste impozite şi taxe pot fi stabilite numai prin lege.
Impozitele şi taxele locale pot fi stabilite, în condiţiile legii, de consiliile locale şi
judeţene. În afara acestora, ³orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite
prin lege, în situaţii excepţionale´

În referire la cele de mai sus este de subliniat faptul că obligativitatea ca

impozitele şi taxele să fie stabilite numai prin lege se constituie într-o garanţie
constituţională a dreptului de proprietate, a averii cetăţenilor.
 De asemenea, obligaţia constituţională de a contribui prin impozite şi taxe la
cheltuielile publice, numai în condiţiile stabilite de lege, are menirea de a aşeza pe
o bază justă sarcinile fiscale ce revin fiecărui cetăţean. Altfel spus, aceste sarcini
trebuie să fie subordonate principiului echităţii. Aceasta pentru a oferi şanse egale
pentru toţi cetăţenii şi a elimina orice discriminare sau privilegiu. Totodată,
pornind de la caracterul social al statului, sistemul legal de impuneri este
subordonat principiului de justiţie socială, acesta având menirea de a proteja
categoriile sociale defavorizate.

În contextul celor arătate trebuie precizat că atunci când se referă la

cetăţeni, textul constituţional are în vedere şi subiectele colective de drept : regii
autonome, societăţi comerciale şi alte persoane juridice. Şi aceasta se constituie tot
într-o garanţie constituţională a dreptului de proprietate. Este şi normal să fie aşa
atâta timp cât cheltuielile ocazionate de plata impozitului sau taxei sunt, în final,
suportate de cetăţenii în beneficiul cărora se desfăşoară activitatea regiei autonome,
societăţii comerciale ori persoanei juridice respective. Mai mult, această garanţie
constituţională defineşte atât limitele, cât şi conţinutul obligaţiei cetăţenilor de a
contribui ± prin impozite şi taxe ± la constituirea resurselor necesare pentru
finanţarea cheltuielilor publice. Aşa cum am precizat, impozitele şi taxele locale se
stabilesc de consiliile locale sau judeţene, acestea fiind o expresie a principiului
autonomiei locale.