TEORIA GENERALA A BUGETULUI STATULUI

2.1. Conceptul de buget

Termenul buget îşi găseşte originea în vechea limbă franceză şi anume în expresia bouge şi bougette prin care
se înţelege o pungă din piele sau o pungă cu bani. Termenul a fost preluat în Anglia odată cu cuceririle
normande şi de acolo s-a răspândit în toată lumea cu semnificaţia financiară36.în Anglia, cancelarul tezaurului
(ministru de finanţe) avea obiceiul să prezinte Camerei Comunelor un proiect în care se prevedeau
mijloacele necesare pentru acoperirea subsidiilor cerute. Proiectul se găsea într-o mapă din piele pe care
cancelarul tezaurului o deschidea când făcea expunerea. Această operaţiune se numea: deschiderea pungii cu
bani sau deschiderea bugetului. De altfel, hârtia sau programul din mapă, reprezenta în mod simbolic: punga
tezaurului şi tezaurul Coroanei Marii Britanii.
Deşi bugetul este cunoscut şi folosit în toate statele lumii, există totuşi expresii oficiale diferite. în Spania, de pildă,
terminologia oficială este presupuesto sau presupuestos generales del estado; în Italia bilancio sau progetto
de bilancio; în Germania, iniţial s-a folosit expresia sttasshausaltsptan, însă recent, limbajul oficial şi de
specialitate utilizează termenul budget sau zum budget gohorig ori budgetfahr.
în literatura de specialitate s-au expus numeroase definiţii, dar din punct de vedere conceptual s-au evidenţiat
două caracterizări fundamentale.
Susţinătorii primei concepţii sunt de părerea, că bugetul statului este un program sau plan de cheltuieli, ce
urmează a se efectua, şi de venituri, ce urmează a se realiza într-o perioadă determinată, fiind aprobat de
Parlament37.
A doua concepţie exprimată în literatura şi legislaţia financiară susţine că bugetul statului este un act de stabilire
şi autorizare a veniturilor şi cheltuielilor anuale ale statului38. Actualitatea contemporană a acestei concepţii este
confirmată de faptul că elementele ei esenţiale au fost preluate şi pentru caracterizarea oficială a bugetului
Comunităţii Europene, fiind precizat, că bugetul este: „actul care prevede şi autorizează în prealabil, în fiecare
an, cheltuielile şi veniturile comunităţii" 39. Această caracterizare legală este valoroasă şi din punct de vedere
teoretic, întrucât în ea se precizează atât necesitatea tehnico-financiară, cât şi importanţa autorizatoare a
bugetului. în această ordine de idei, bugetul poate fi privit ca act de autorizare dat de puterea reprezentativă
privind condiţiile de realizare a veniturilor bugetare minime, precum şi cheltuielilor maxime alocate cu
indicarea naturii şi destinaţiile acestora pe o perioadă dată (de obicei un an ).
2.2. Funcţiile bugetului de stat

~ Insemnătatea bugetului de stat în viaţa economică, socială şi politică din fiecare stat contemporan a
promovat evidenţierea .X. următoarelor funcţii bugetare 40.A) bugetul are funcţie juridică, pentru că
anual se adoptă printr-un act cu putere de lege41 dispoziţiile cuprinse în această lege fiind imperative cu
privire la cuantumul minim al veniturilor şi maximum de cheltuieli.
Deci, pe plan juridic bugetul se caracterizează sub două aspecte:
- este legislativ;
- este previzional.
în doctrina şi legislaţia franceză s-a statornicit ideea că este periculos să laşi Parlamentul să acţioneze sensibil
la dorinţele alegătorilor, deoarece există tentaţia de majorare a cheltuielilor. în acest sens se menţionează:
„Parlamentul a fost inventat de popoare pentru a limita cheltuielile puterii executive, nu pentru crearea altora".
Bugetul este previzional, fundamentat pe proiecte economice, bugetul tinde să prevadă viitorul, dar din cauza
dificultăţilor sunt necesare adaptări. Previziunea bugetară trebuie să reflecte obiectivele, planurile de dezvoltare
economică şi socială.
B) bugetul are o funcţie politică; indiferent de semnificaţia lui juridică, bugetul a căpătat în practica
parlamentară o imensă valoare politică. Acest lucru se produce întrucât bugetul reflectă întregul program
politic al guvernului, votarea lui de către Parlament presupunând prezentarea întregii politici
guvernamentale. 43 Aprobarea, rectificarea sau anularea alocaţiilor bugetare, exercită o incontestabilă presiune
asupra liniei de conduită a guvernului.
Bugetul are o funcţie politică şi prin influenţa pe care o exercită asupra regimului politic şi care poate determina
natura regimului politic sau stabilitatea acestuia. în acest sens, bugetul poate influenţa politica regimului,
determinând volumul şi diversitatea cheltuielilor bugetare, în corelare cu: sursele de venituri, cuantumul
acestora şi categoriei de contribuabili.
Influenţa asupra regimului politic afectează nu numai natura regimului, dar şi stabilitatea acestuia. Puterea
politică şi puterea bugetară au o strânsă legătură. După ce bugetul a fost adoptat de Parlament, acesta trebuie
să fie executat de Guvern ca putere executivă. în acelaşi timp, bugetul este un factor de consolidare a
Parlamentului, prin exclusivitatea constituţională 44 atribuită în sfera bugetară organului reprezentativ. Totuşi, cu
timpul, Parlamentului i s-a limitat dreptul de adoptare a anumitor rectificări ale bugetului statului, doar cu
acceptarea acestora de către Guvern, care atrag după sine: majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau
împrumuturilor; precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare 45. Pe lângă aceasta, Parlamentului i
s-a limitat controlul executării bugetului de stat doar printr-o informare anuală privind veniturile şi cheltuielile
totale efectuate. Conform art.31 din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr. 847-XIII din
24.05.1996, „responsabilitatea pentru executarea bugetului de stat îi revine Guvernului". în aceeaşi ordine de
idei, art. 43 din legea menţionată reglementează, că „la sfârşitul fiecărui an bugetar Ministerul Finanţelor
întocmeşte un raport", „structura acestuia fiind stabilită de acesta", prezentând acest „raport Guvernului", iar
„Guvernul prezintă spre adoptare Parlamentului doar un Raport anual despre executarea bugetului de stat".
Deci bugetul contemporan, după afirmaţia literaturii franceze de specialitate, a restaurat şi consolidat
executivul care a devenit o putere adevărată. Pe de altă parte, efectele sale se extind şi asupra stabilităţii
regimului. Situaţia actuală se exprimă prin următorul silogism: „Guvernul determină şi conduce politica
naţiunii". în acest sens, „bugetul exprimă opera Guvernului"46.
Influenţa asupra stabilităţii regimului politic, se explică prin faptul, că bugetul nu a fost nici o dată neutru în caz
de criză politică. Ex.: revoluţia franceză de la 1879 din ameninţare de bancrută. Din 1776 s-a descoperit
incapacitatea guvernului francez de a plăti datoriile războiului. Acest deficit 1-a constrâns pe Regele Franţei să
convoace statele generale; regele a afirmat: „fericite deficit, ai devenit patrimoniu al naţiunii"*7.
Influenţa asupra politicii regimului se explică prin faptul că bugetul constituie un act fundamental al politicii
economice şi sociale ale guvernului, apreciind după dublul aspect cheltuielile şi încasările. Aceasta din urmă
contribuie la precizarea conceptului unui model economic şi social.
C) bugetul are o funcţie financiară, în sensul că presupune determinarea sub formă bănească a
necesarului de cheltuit în domeniul public şi evaluarea cât mai corectă a surselor care pot fi de natură fiscală
în marea lor majoritate, şi nefiscală.
D) bugetul are o funcţie publică. Bugetul este un mijloc de satisfacere a nevoilor colective, fiind un act de
conducere statală, emanat dintr-un interes general-public. Statul nu este un agent economic la fel ca ceilalţi
subiecţi ai sferei antreprenoriale. El consumă, dar nu produce, el ia, dar nu restituie nimic. Bugetul este o
prăpastie care se alimentează cu prudenţă şi înţelepciune. Este „un act de administrare", „un deviz de
administrare".

2.3. Sistemul bugetar în statele contemporane

O n condiţiile în care bugetul de stat este procedeul financiar cel mai important de autorizare şi corelare
a veniturilor şi JL cheltuielilor statului, din punct de vedere al organizării bugetare, sunt evidenţiate
anumite particularităţi şi deosebiri mai ales în statele federative faţă de cele cu structură unitară. în aceste state
sunt evidente principalele variante practice de organizare bugetară şi în acelaşi timp, în unele dintre state s-au
conceput şi sau pus în aplicare variante originale care au dezvoltat categoria variantelor contemporane de
organizare bugetară48.
în statele unitare naţionale cum sunt Franţa, Italia, Suedia etc, organizarea bugetară era la început simplă,
deoarece, cuprindea numai bugetul de stat şi bugetele locale.
Bugetul de stat din statele unitare naţionale este denumit şi buget ordinar sau general, a avut şi are ca venituri
principale impozitele şi taxele completate, în caz de insuficienţă, cu împrumuturi de stat, iar cheltuielile
acestui buget sunt destinate celor mai importante trebuinţe de învăţământ şi sănătate publică, întreţinerii
organelor centrale: legislativ, executiv, instanţe judecătoreşti, armată etc.
Bugetele locale sau ale unităţilor administrativ-teritoriale din statele unitare naţionale sunt o componentă a
organizării bugetare, având o importanţă primordială pentru autonomia funcţională a organelor de conducere
ale altor unităţi, autonomii în cadrul statelor unitare. Prin aceste bugete locale sunt finanţate atât întreţinerea
autorităţilor publice locale, cât şi instituţii şi acţiuni de învăţământ public, culturale şi sanitare, modernizarea şi
dezvoltarea urbanistică etc, pentru care veniturile bugetare locale sunt insuficiente 49.
Pe lângă bugetul de stat şi bugetele locale, structura bugetară din statele unitare naţionale contemporane a
fost dezvoltată cuprinzând bugete: anexe, extrabugetare, extraordinare, fonduri băneşti speciale şi alte fonduri
băneşti alăturate bugetului de stat. De exemplu, în Franţa, pe lângă bugetul general al statului, structura bugetară
cuprinde bugete anexă pentru poştă şi telecomunicaţii, serviciul explozivilor, navigaţia aeriană etc, ca şi
conturi speciale pentru dezvoltarea aducţiunilor de apă, pentru fondul forestier naţional, pentru fondul
naţional al cărţii etc.50.
în Republica Moldova, prin Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr. 847-XIII din 24.05.1996, a
instituit o variantă originală de organizare bugetară care se aplică practic prin bugetul public naţional. Noţiunea
public delimitează aceste bugete de bugetele proprii sau bugetele de venituri şi cheltuieli, instrumente financiare
utilizate frecvent cu aceste denumiri în literatura economico- financiară 51 şi practica agenţilor economici.
Expresia naţional înseamnă, că bugetul include toate veniturile şi cheltuielile de natură publică a statului.
Bugetul public naţional este alcătuit din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi
fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală52. Cu acest cuprins bugetul public naţional este o variantă
originală de organizare bugetară53 prin faptul, că pe lângă bugetul de stat şi bugetele locale, cuprinde şi bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, fiind din
punct de vedere organizatoric autonome faţă de bugetul statului, având natură juridică financiară în regim de
drept public.
Pe lângă bugetul de stat, organizarea bugetară din Republica Moldova, cuprinde bugetele fondurilor
extrabugetare 54, fiind prezentate şi adoptate de către Parlament 55. De exemplu, prin Legea fondului rutier nr.
720-XIII din 02.02.1996 56 şi Hotărârea Parlamentului nr. 893-XIII din 26.06.1996, privind aprobarea
Regulamentului cu privire la constituirea şi utilizarea fondului rutier 57, s-a constituit un fond extrabugetar
având drept scop reparaţia şi întreţinerea infrastructurii rutiere din ţara noastră în statele federative, cum sunt
Brazilia, Germania, Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă şi altele, organizarea bugetară este influenţată de
structura federativă cuprinzând: statele, landurile, cantoanele, provinciile componente etc. în consecinţă,
organizarea bugetară federativă este mai complexă şi cuprinde bugetele federale, bugetele statelor, landurilor etc.
componente şi bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din fiecare dintre statele, landurile etc.
componente.
Sub aspecte generale, organizarea bugetară federativă este asemănătoare în toate aceste state, cuprinzând bugete
federale ale statelor membre şi locale. însă cuprinsul de cheltuieli şi venituri, relaţiile dintre bugetele federale ale
statelor membre şi celor locale, procedura elaborării şi aprobării bugetelor anuale sunt reglementate diferit,
conform conceptelor proprii formate şi evoluate în fiecare stat federativ.
în Germania, organizarea bugetară federativă este reglementată printr-un act normativ denumit
„Constituţie financiară" în cuprinsul căreia problema principală este cea a „repartiţiei juste" a fondurilor
băneşti între bugetul federal şi bugetele landurilor membre ale statului federal german 58. în scopul repartiţiei
financiare juste cheltuielile sunt repartizate în funcţie de competenţa materială a organelor administrative
federale, ale landurilor şi locale. Conform acestui criteriu, din bugetul federal sunt finanţate integral afacerile
externe, căile ferate şi fluviale federale, poşta, apărarea ţării inclusiv protecţia frontierelor, autorităţile şi
instanţele federale.
în comun, din bugetul federal şi din bugetele landurilor sunt finanţate extinderea, funcţionarea şi activitatea
ştiinţifică a instituţiilor superioare de învăţământ, ca şi ameliorarea infrastructurii economice regionale.
Tot în comun, din bugetele landurilor şi din bugetele locale sunt finanţate instituţiile de învăţământ, sănătate şi
protecţie socială, unităţile de gospodărie comunală, alte instituţii şi unităţi organizate, care funcţionează pe
lângă autorităţile publice ale landurilor, orăşeneşti şi comunale59.
în ceea ce priveşte veniturile, produsul bănesc al celor mai importante impozite este repartizat între bugetul
federal şi bugetele landurilor, cu preponderenţă pentru bugetul federal, având în vedere că din acesta se suportă
aproape jumătate din cheltuielile publice, iar cel mult 33% din aceste cheltuieli revin bugetelor landurilor şi cel
mult 20% - bugetelor locale. Astfel, veniturile taxelor vamale şi ale monopolurilor fiscale, ale impozitelor pe
consumaţie şi ale prelevărilor speciale revin bugetului federal. Produsul impozitelor pe venit şi capital, ca şi al
impozitelor pe circulaţia capitalurilor revine bugetelor landurilor, iar impozitele reale pe clădiri şi activităţi
profesionale, ca şi impozitele locale pe consumaţie sunt venituri ale bugetelor locale60. Datorită acestei repartiţii
a fiscalităţii în folosul bugetului federal, centrul federal efectuează unele redistribuiri a unor venituri şi
cheltuieli, în mod „vertical", între bugetul federal şi bugetele landurilor aflate în situaţie deficitară. în
acelaşi timp, datorită faptului că unele landuri au o „capacitate fiscală superioară", pentru acestea s-a instituit
obligaţia de a plăti „o contribuţie destinată repartizării financiare juste" din care se acordă subvenţii băneşti
landurilor care au venituri proprii insuficiente, realizându-se astfel o redistribuire a fondurilor băneşti între
bugetele landurilor în mod „orizontal"61. De exemplu, Bavaria, Wiurtemburg, Rein-Westfalia de Nord alocă o
parte din resursele financiare landurilor mai slab dezvoltate, cum sunt: Saxonia, Şlevig-Golştein etc 62.
Asemenea mecanism de redistribuire a fondurilor băneşti în mod „orizontal" este reglementat şi în Republica
Moldova, fiind acumulate surse financiare în fondul de susţinere financiară a unităţilor administrativ-teritoriale
pentru redistribuirea surselor financiare acumulate unităţilor administrativ-teritoriale mai slab dezvoltate63.
în Statele Unite ale Americii, organizarea bugetară cuprinde bugetul federal, bugetele statelor membre şi
bugetele locale. între aceste bugete veniturile şi cheltuielile publice sunt repartizate prin „legi de autorizare a
veniturilor şi cheltuielilor bugetare" în funcţie de „competenţele statale" ale organelor federale, ale organelor
de conducere din statele membre şi ale organelor locale denumite „colectivităţi subordonate"64.
Bugetului federal american îi revin cheltuieli pentru apărarea naţională, pentru întreţinerea organelor puterii
publice, pentru sănătate şi altele. Sistemul veniturilor federale cuprinde taxele pe veniturile persoanelor fizice
şi ale corporaţiilor, accize asupra unor bunuri de lux, taxe vamale, taxe de timbru etc. Sistemului bugetar
federal îi revin aproximativ 70% din toate veniturile şi cheltuielile statului federal american65.
Din bugetele statelor membre, sunt finanţate „districtele şcolare", drumurile rutiere şi cheltuielile cu caracter
social; pe când veniturile acestor state nu sunt riguros identice şi cuprind mai ales taxele percepute pentru
carburanţi, tutun, băuturi alcoolice, automobile, ca şi o taxă funciară, care, în tot mai multe state, este cedată
pentru administrarea fiscală a colectivităţilor locale66.
anului următor. Această practică diferită fiind influenţată de tradiţii şi de durata dezbaterii parlamentare a
bugetelor anuale74.
Având în vedere că, în mod practic, după sfârşitul anului bugetar se încasează venituri bugetare restante şi
se efectuează cheltuieli angajate în ultima parte a anului bugetar, în unele state acestea se înscriu în conturile
bugetului expirat, pe când în alte state „gestiunea bugetară" se încadrează exact între datele de început şi de
sfârşit ale exerciţiului bugetar75.
în Republica Moldova, Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar cuprinde, referitor la gestiunea
bugetară, următoarele dispoziţii:
"La data de 31 decembrie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor închide toate conturile deschise în decursul anului
bugetar curent, pentru a întocmi raportul anual despre executarea bugetului de stat"76.
Reglementarea gestiunii bugetare în strictă concordanţă cu anul calendaristic este raţională deoarece
cazurile de venituri bugetare restante ca şi de cheltuielile angajate în ultima parte a anului calendaristic care se
încasează şi respectiv efectuează la începutul anului următor intervin şi se repetă de la un exerciţiu bugetar la
altul, afectând puţin executarea bugetelor anuale de stat.

3.2.2. Unitatea bugetară este un principiu care pretinde elaborarea în fiecare an a unui buget unic de stat,
acest principiu apreciindu-se şi el în comparaţie cu oponentul său - procedeul pluralităţii de bugete.
Principiul unităţii bugetului de stat sau al bugetului de stat unic se consideră consacrat prin însăşi legile referitoare la
contabilitatea ori la finanţele publice, întrucât dispoziţiile acestor legi folosesc expresia „buget" de stat sau
„bugetul" statului, conducând la concluzia că este vorba de un singur buget şi nu de mai multe bugete77.
La fel ca şi principiul anualităţii, literatura financiară contemporană apreciază că principiul unităţii bugetare
se sprijină pe două genuri de motivaţii, unele financiare, altele politice. Din punct de vedere financiar, unitatea
bugetară permite să se prezinte starea reală a situaţiei financiare a ţării, ceea ce, din punct de vedere politic, este
important pentru controlul exercitat de Parlament asupra bugetului statului, pentru ca Parlamentul să aibă
o vedere de ansamblu asupra cheltuielilor statului.78
într-adevăr, elaborarea şi aprobarea în fiecare exerciţiu financiar a unui singur buget de stat oferă
posibilitatea de a se cunoaşte exact veniturile şi cheltuielile anuale, raportul dintre acestea şi deci echilibrul ori
deficitul situaţiei financiare a statului. De asemenea, din cuprinsul bugetelor unice de stat se poate deduce
orientarea politicii financiare a puterii executive, mai ales prin comparaţia evoluţiei veniturilor şi cheltuielilor
de la un buget anual la altul. Datorită acestor avantaje, principiul unităţii bugetare a fost apreciat ca „o regulă
ideală" şi ca „o condiţie de sinceritate financiară"79.
Cu toate avantajele tehnico-financiare şi politice, în foarte multe state contemporane s-a renunţat la unitatea
bugetului de stat şi s-a preferat procedeul pluralităţii bugetare.
Procedeul pluralităţii bugetare se aplică declarându-se bugetul statului ca buget ordinar, sau general, sau central,
şi admiţându-se, alăturate acestuia, alte bugete: extraordinare, anexe, extrabugetare80, speciale, autonome81 etc.
Bugetele extraordinare sunt practicate cu caracter temporar pentru situaţii excepţionale, fiind alăturate
bugetului ordinar al statului şi adoptate tot de Parlament odată cu acesta. Practicarea acestor bugete a
început odată cu apariţia cheltuielilor extraordinare pentru înarmare, pentru acoperirea unor pierderi
materiale cauzate de calamităţi naturale, alte calamităţi deosebite.
Practica bugetelor extraordinare a fost şi este diferită de la un stat la altul. Cea mai îndelungată şi diversă
practică în acest fel este cunoscută în Franţa, începând cu perioada lui Napoleon Bonaparte, condus personal
de acesta, denumit „domeniul extraordinar", acumulat din "produsele victoriei şi cuceririlor" - impozite şi
alte contribuţii impuse învinşilor şi ţărilor ocupate - şi utilizat în mod prioritar pentru soldele ofiţerilor şi
soldaţilor82. în Anglia, bugetele extraordinare au fost admise condiţionat de reglementarea prin legi speciale şi
s-au creat pentru lucrări de comunicaţii publice.
Bugetele anexe au fost şi sunt practicate mai frecvent decât bugetele extraordinare, deoarece corespund unor trebuinţe
conjuncturale frecvente mai ales de sporire a fondurilor băneşti necesare unor ramuri economice sau de activitate,
exploatării unor servicii publice etc.
Categoria sectoarelor, ramurilor şi exploatărilor pentru care se pot crea bugete anexe este reglementată şi ea
diferit de la un stat la altul, cu sau fără limitări ale obiectului de finanţare. Ceea ce rămâne comun acestor
bugete este adoptarea lor în fiecare an de către Parlament, concomitent cu bugetul statului prin însăşi legea
de adoptare a acestui buget. De asemenea, bugetele anexe sunt corelate cu bugetul ordinar sau general al
statului fie prin solduri de venituri, fie prin subvenţii pentru cheltuieli83.
în Republica Moldova, bugetele anexe sunt numite „fonduri speciale"84. Acestea se „adoptă de Parlament"85, „ca
anexă la bugetul de stat"86 sau de „organele reprezentative şi deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale" 87,
ca anexă la bugetul local. Un fond extrabugetar de acest fel este „fondul rutier", reglementat prin Legea fondului
rutier nr. 720-XIII din 02.02.1996 88 şi Hotărârea Parlamentului nr. 893-XIII din 26.06.1996, privind
adoptarea Regulamentului cu privire la constituirea şi utilizarea fondului rutier.89
Bugetele autonome sunt reglementate tot ca excepţie de la principiul unităţii bugetare, pentru colectivităţi de
interes public, cărora prin lege li s-a acordat autonomie şi care au personalitate juridică. Această autonomie,
din punct de vedere financiar, înseamnă dreptul de a avea buget propriu, aprobat de către organul propriu de
conducere a colectivităţilor publice cărora li s-a stabilit prin lege autonomia cu dreptul de a avea buget propriu.
Categoria bugetelor autonome s-a dezvoltat mai mult în Franţa şi România, pentru aşa-numitele regii
autonome organizate în ramurile strategice de interes naţional - industria de armament, energetica,
exploatarea minelor şi gazelor naturale, poşta, transporturile feroviare etc.90.

3.2.3. Universalitatea bugetului de stat este un principiu de aplicare a dreptului bugetar care este prezentat
uneori independent, alteori îmbinat cu principiul unităţii bugetului de stat.
Acest principiu are în vedere, ca bugetul să cuprindă toate veniturile şi toate cheltuielile statului din fiecare
exerciţiu financiar.
Elaborarea bugetului anual de stat conform principiului universalităţii prezintă atât avantaje, cât şi dificultăţi.
Avantajul principal al universalităţii bugetului statului este de ordin politic. în împrejurarea în care bugetul de
stat prezentat Parlamentului spre dezbatere şi adoptare este alcătuit din totalitatea veniturilor şi totalitatea
cheltuielilor anuale, acest cuprins complet al bugetului de stat permite cunoaşterea exactă a politicii regimului.
Acest avantaj este identic cu cel oferit de principiul unităţii bugetului de stat, fapt datorită căruia, principiile
universalităţii şi unităţii bugetului de stat sunt privite şi apreciate uneori ca îmbinate şi anume „universalitatea ca
aspect complementar al unităţii bugetului de stat"91.
Dificultatea principală a aplicării principiului universalităţii este atrasă de proporţiile mari ale bugetului brut
care elaborat conform acestui principiu, cuprinde toate veniturile şi toate cheltuielile bugetare anuale de
stat, cu consecinţa de a amplifica şi evidenţa contabilă bugetară.
Dificultăţile tehnico-financiare ale aplicării principiului universalităţii bugetare au promovat, alăturat
procedeului bugetului brut, procedeul bugetului net.
în timp ce bugetul brut cuprinde toate veniturile şi toate cheltuielile, bugetul net cuprinde numai soldul
rezultat din compensarea veniturilor cu cheltuielile. Acest sold, în cazul în care veniturile sunt mai mari decât
cheltuielile, se înscrie în partea de venituri a bugetului statului, iar în ipoteza contrară, deficitul rezultat atunci
când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile, se înscrie în partea de cheltuieli a bugetului de stat.
Procedeul bugetului net a fost însă şi criticat încă din primele etape ale aplicării lui, deoarece permite
camuflarea cuantumurilor băneşti reale fie ale unor venituri, fie ale unor cheltuieli bugetare de stat92.
Având în vedere avantajele şi dificultăţile constatate în practică, s-a recurs la procedeul bugetului mixt în
care pentru anumite sectoare sau ramuri de activitate, categorii de acţiuni, instituţii etc, în bugetul anual
de stat se înscriu toate veniturile şi toate cheltuielile, iar pentru celelalte ramuri, instituţii etc. se înscriu numai
soldurile nete93.

3.2.4. Principiul echilibrării bugetului de stat este considerat „principiu clasic"94 al doctrinei financiare.
Echilibrul bugetului de stat este conceput şi enunţat ca „echivalenţă cantitativă a tuturor veniturilor şi
cheltuielilor, stabilind un excedent simbolic al veniturilor faţă de cheltuieli şi având astfel aprecierea publică de
dovadă a unei bune politici financiare a statului"95.
Deci, în trecut, deficitele bugetare puteau avea consecinţa declarării bancrutei sau insolvabilităţii statului, iar în
prezent ele pot accentua inflaţia ori de câte ori se recurge la emisiuni monetare pentru acoperirea acestor
deficite.
Concepţia echilibrului bugetar este însă depăşită în prezent, mai ales datorită modificării raportului dintre
economia liberal-capitalistă şi finanţele publice din cele mai dezvoltate state din punct de vedere economic.
Astfel, în unele state cum sunt SUA deficitele bugetare au crescut şi se repetă de la un exerciţiu financiar la altul,
cu toate că produsul social brut sporeşte de la un an la altul96.
în condiţiile evoluţiei liberal-capitaliste a economiilor din statele contemporane industrializate, care, datorită
disponibilităţilor de capitaluri, oferă statului posibilitatea de a obţine constant împrumuturi interne pentru
acoperirea deficitelor bugetare, doctrina financiară a reevaluat deficitul bugetar de stat, renunţând la practica
tradiţională a echilibrării în fiecare an a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, folosind deficitele bugetare
ca mijloc de influenţare a dezvoltării economice prin întrebuinţarea de către stat a unei însemnate părţi a
capitalurilor disponibile pe piaţa internă şi externă.
Diferit de aceasta, în statele contemporane în curs de dezvoltare, echilibrul bugetar a rămas un principiu
legiferat. Astfel, Legea Republicii Moldova privind sistemul bugetar şi procesul bugetar consacră acest
principiu ca element primordial al politicii bugetar-fiscale prevăzând îndatoririle Ministerului Finanţelor,
Guvernului şi Parlamentului de a urmări „echilibrul în timp al colectării veniturilor şi efectuării
cheltuielilor".97 în acest sens, Legea Republicii Moldova privind finanţele publice locale 98 prevede expres, „că
autorităţile administraţiei publice ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt obligate să întreprindă toate
măsurile necesare pentru menţinerea echilibrului bugetar" 99. „Prin echilibrul bugetar se înţelege egalitatea
dintre veniturile şi cheltuielile bugetului"100.
In condiţiile unor concepţii diferite privind echilibrul bugetar şi mai ales a posibilităţilor diferite de la un stat la
altul de a promova acest echilibru, doctrina financiară susţine acţiuni diverse. între acestea se remarcă
constituirea, în etapele prospere ale ciclului economic, a unor fonduri băneşti de rezervă, ori de egalizare care
să fie utilizate pentru acoperirea deficitelor bugetare intervenite în etapele de declin economic. Acţiunile de
acest fel sunt condiţionate de alternativa etapelor de declin şi de prosperitate ale ciclului economic, ca şi de
hotărârile parlamentare de a spori impozitele şi taxele în etapele de prosperitate economică în vederea
constituirii fondurilor băneşti de rezervă, ori de egalizare cu care să fie acoperite deficitele bugetare din etapele
declinului economic. Exemplu de acest fel sunt statele - Venezuela, Suedia, Rusia etc. - care deţin resurse
naturale în baza cărora instituie fonduri de stabilizare, fonduri pentru generaţiile viitoare etc, ce constituie o
garanţie financiară pentru dificultăţile economice ale generaţiilor viitoare.

3.2.5. Principiul publicităţii bugetului de stat, are în vedere publicarea acestuia într-o sursă oficială de
informare în masă pentru a fi adus la cunoştinţa opiniei publice, fiind un act de administrare a unui regim
politic şi a orientărilor de natură financiară preferate de acesta. Astfel, „legile" se „publică în Monitorul Oficial
al Republicii Moldova"101. Bugetul de stat fiind o lege în sine, implică procedura obligatorie de publicare în
Monitorul Oficial. în acest caz, dacă legea bugetară anuală nu va fi publicată în Monitorul Oficial, ea nu va intra
în vigoare, adică nu va produce efecte juridice.
Publicarea de informaţii cu privire la bugetul de stat constituie o necesitate nu numai pe plan intern, dar şi pe
plan extern. Situaţia financiară a statului, mersul executării bugetului de stat, evoluţia puterii de cumpărare a
monedei naţionale, alăturat de dinamica producţiei industriale şi de creştere economică, influenţează asupra
poziţiei de care se bucură un stat pe piaţa internaţională de capital.
în concepţia sistemului bugetar din statele contemporane, a prevedea, adică a stabili în mod analitic nevoile
financiare ale unei perioade (de obicei un an) şi de a da acestor previziuni maximum de publicitate, pentru a fi
cunoscute de către toţi cei care suportă sarcinile materiale ale bunei funcţionări a administraţiei publice,
constituie o obligaţie primordială a organelor statului102.

Pe lângă principiile anualităţii, unităţii, universalităţii, echilibrului bugetar şi publicităţii, în teoria

financiară au fost exprimate şi alte principii, cum sunt specializarea bugetară promovată prin precizarea
provenienţei tuturor veniturilor bugetare şi a destinaţiei specifice a fiecărei categorii de cheltuieli bugetare 103,
precum şi principiul non-afecţiunii care - aşa cum este prevăzut în Regulamentul financiar al Comunităţii
Europene - pretinde ca veniturile bugetare să fie destinate tuturor cheltuielilor bugetare şi nu unor cheltuieli
particulare104.