Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Catedra Drept Constituţional şi Drept Administrativ
Facultatea de Drept

Referat
Tema: Controlul execuţiei bugetare: caracteristica
generală.

Chişinău 2013
 2. PROCESUL BUGETAR: NOŢIUNI GENERALE.
Bugetul public reprezintă un concept de mare semnificaţie pentru economia Republicii Moldova.
Din considerente că nu putem vorbi despre controlul execuţiei bugetare (care este o etapă specifică a
procesului bugetar) fără a avea careva noţiuni generale despre procesul bugetar, ne vom referi mai
întîi la acest subiect.
Procesul bugetar (în unele surse bibliografice – procedura bugetară) reprezintă totalitatea
actelor şi operaţiunilor cu caracter normativ şi tehnic, înfăptuite de organe specializate ale statului în
scopul elaborării, adoptării, executării şi încheierii bugetului de stat 1. Art. 3 al Legii privind sistemul
bugetar şi procesul bugetar menţionează că procesul bugetar reprezintă etape consecutive de
elaborare, aprobare, executare şi raportare a executării bugetului. Procesul bugetar este un proces
decizional, democratic, preponderent politic, continuu, ciclic şi de larg impact public la nivel macro-
şi micro-, care se manifestă atît pe plan economic, cît şi pe plan social2.
De la o ţară la alta, conţinutul procesului bugetar prezintă anumite diferenţieri în funcţie de
structura sistemului bugetar, dar are şi multe elemente comune. De regulă, în ţările Organizaţiei
pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) procesul sau procedura bugetară conţine 5
etape (fig.13):

PARLAMENTUL EXECUTIVUL (Guvernul)

Etapa 1.Elaborarea bugetului

Etapa 2.Aprobarea bugetului

anual Etapa 3.Executarea bugetului

Etapa 4.Controlul executării

bugetului

Etapa 5.Auditul independent

1
Armeanic A., Drept financiar, Editura ASEM, Chişinău - 2008, p.62
2
Ghidul procesului bugetar al RM, Chişinău – 2009, pag. 43
3
Elaborat în baza The legal Framework for Budget Systems: an international comparison,OECD.Journal on Budgeting,
Special Issue, 2004, Volume 4, No3.

2
 La prima etapă Guvernul elaborează proiectul de buget şi îl prezintă legislativului. Acest proces,
de regulă, presupune 2 paşi: Ministerul Finanţelor elaborează proiectul de buget fundamentat pe
orientările bugetare exprimate de Guvern. În continuare, proiectul de buget este aprobat de
Cabinetul de Miniştri, după care proiectul legii bugetare anuale este prezentat legislativului, pentru
ca acesta eventual să-l amendeze şi să-l aprobe.
La a doua etapă,cea a examinării parlamentare, proiectul legii bugetare este discutat în comisiile
parlamentare, care pot propune amendamente. După adoptarea acestora, în şedinţă plenară,
Parlamentul adoptă Legea Bugetară.
Etapa a treia reprezintă implementarea bugetului aprobat, aplicarea Legii bugetare fiind asigurată
de executiv şi/sau agenţiile guvernamentale.
Etapa a patra include controlul parlamentar al implementării Legii bugetare. Acesta poate fi
efectuat pe parcursul executării bugetului,dar, în special, după încheierea anului fiscal. Controlul
parlamentar se bazează pe rapoartele furnizate de executiv. Este de competenţa Parlamentului să
specifice conţinutul şi perioada de timp a acestor rapoarte, care pot conţine atît informaţie
financiară, cît şi nefinanciară.
Etapa finală constă în verificarea conturilor financiare de un organ independent de control extern.
Acesta poate fi însărcinat să evalueze rezultatele Legii bugetare anuale prin prisma eficienţei,
eficacităţii şi spiritului de economie.
Etapele procesului bugetar în Republica Moldova:
În RM, conform Legii privind sistemul bugetar şi procesul bugetar – art. 3, etapele consecutive
ale procesului bugetar sunt:
 Elaborarea Bugetului de stat;
 Examinarea şi aprobarea legii bugetare anuale de Parlament;
 Executarea bugetului de stat;
 Raportarea executării bugetului.
Observăm că reformele efectuate în sistemul bugetar în Legii privind sistemul bugetar şi procesul
bugetar au scopul de a apropia sistemul naţional de standartele internaţionale. Pînă în anul 2008
noţiunea legală a procesului bugetar era una mai largă şi nu menţiona expres cele 4 etape care
trebuiesc parcurse (redacţia veche a legii: Procesul bugetar – procesul care începe cu elaborarea
bugetului şi se termină cu aprobarea dării de seamă despre executarea lui pentru anul bugetar
respectiv).

3
 Respectiv, din noţiunea legală a procesului bugetar, înţelegem că raportarea executării bugetului
este etapa care ar coincide cu controlul execuţiei bugetare. Doctrina în acest sens, nu pune accent pe
aspectele terminologice, ci are importanţă conţinutul acestei etape pentru a o putea deosebi de
celelalte. Spre exemplu, în doctrina românească putem găsi denumirea de control financiar 4 sau
etapa încheierii exerciţiului bugetar privind bugetul de stat5, care în esenţă reprezintă controlul din
partea organelor statului asupra modalităţii de executare a bugetului.

4
Gliga I., Minea M., Drept financiar,Bucureşti – 1998, p. 342
5
Bălan E., Drept financiar, Bucureşti – 2003, p.317

4
 3. NOŢIUNEA DE CONTROLUL EXECUŢIEI BUGETARE.

Raţionalizarea gestiunii finanţelor publice impune creşterea transparenţei, eficienţei şi a

eficacităţii în sistemul bugetar. În acest sens, una din componentele de bază ale reformei bugetare
promovate în prezent în Republica Moldova este proiectarea şi implementarea unui sistem de
control al execuţiei bugetare eficient.
Conform bunelor practici din UE, controlul execuţiei bugetare poate fi definit ca un sistem
general consolidat al guvernului şi organelor subordonate acestuia, instituit cu scopul de a garanta în
sectorul public managementul financiar şi controlul utilizării fondurilor publice, conform
principiilor bunei gestionări financiare.
Autorul Alexandru Armeanic pune un semn de echivalenţă între controlul financiar şi controlul
execuţiei bugetare, astfel definind: Controlul financiar este reglementat ca un control al executării
bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală şi bugetele locale, menit să asigure conformitatea executării Bugetului Public Naţional 6.
Dacă să confruntăm aceste 2 noţiuni totuşi, controlul financiar este o noţiune mai largă. Conţinutul
controlului financiar se referă în special la controlul efectuat de organele statului în scopul verificării
respectării legislaţiei fiscale de contribuabil sau altă persoană supusă controlului, pe când controlul
execuţiei bugetare reprezintă o etapă a procesului bugetar a cărei necesitate se bazează pe restricţiile
ce trebuie luate în considerare în alocarea pe destinaţii şi utilizarea resurselor bugetare avându-se în
vedere caracterul limitat al acestora. Totuşi, denumirea etapei de control nu are importanţă practică,
precum şi nu aduce careva problematici teoriei dreptului financiar, dar ar fi important ca să se ia în
considerare o asemenea divizare a noţiunilor.

6
Armeanic A., Drept financiar, Editura ASEM, Chişinău - 2008, p.255

5
 4. CONTROLUL EXECUŢIEI BUGETARE: FORME ŞI
PRINCIPII.
Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar în art. 13 divizează controlul execuţiei
bugetare astfel:
- Controlul financiar public intern – efectuat de Serviciul fiscal de stat şi organele de control
financiar ale Ministerului Finanţelor (Inspecţia Financiară, în trecut – Serviciul Control
Financiar şi Revizie);
- Auditul extern în sistemul bugetar – efectuat de Curtea de Conturi.
Conform doctrinei, mai găsim şi alte clasificări. Astfel, în funcţie de momentul efectuării
controlului executării bugetului, deosebim7:
 Controlul preventiv – control specializat prin care se verifică legalitatea, oportunitatea şi
conformitatea actelor financiare controlate cu regulile prestabilite pentru acele acte.
 Controlul concomitent (de gestiune) – acea formă de control ce se desfăşoară relativ în
acelaşi timp cu emiterea şi aprobarea actelor supuse controlului.
 Controlul ulterior – se desfăşoară după ce actele supuse controlului au fost emise şi au
produs efecte juridice. Aceste este cel mai eficient control deoarece se efectuează
amănunţit referitor la acţiunile şi documentele care deja au fost efectuate.
Principiile specifice execuţiei bugetare vor coincide cu principiile procesului bugetar, dat fiind
faptului că este o componentă din structura acestuia. Aceste principii sunt reglementate în Titlul I1
din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar:
 Principiul anualităţii – ceea ce pentru controlul execuţiei bugetare ar însemna că
raporturile privind execuţia bugetului anual se prezintă anual în faţa Parlamentului de
către Guvern;
 Principiul unităţii monetare – toate operaţiunile bugetare se prezintă în moneda naţională;
 Principiul universalităţii, unităţii şi specializării sunt caracteristice mai mult pentru
celelalte etape ale procesului bugetar, în special pentru etapa de elaborare;
 Principiul transparenţei – ceea ce în contextul controlului execuţiei bugetare înseamnă că
raporturile de executare a bugetului anual se prezintă în şedinţă publică şi sunt prezentate
şi publicului larg.

7
Şaguna Drosu Dan, Drept fianciar şi bugetar, Editura All Beck, Bucureşti – 2003, p.348

6
 4. ORGANIZAREA GENERALĂ A CONTROLULUI
EXECUŢIEI BUGETARE.

Controlul execuţiei bugetare este determinat atât de raţiuni de ordin politic, în sensul că
parlamentul este interesat ca guvernul, în realizarea programului său să nu depăşească limitele
autorizaţiei parlamentare ce i-a fost acordată, cât şi de raţiuni de ordin financiar, guvernul fiind
interesat de buna gestionare a fondurilor publice, evitarea risipei, prevenirea deturnărilor şi a
delapidărilor.
În organizarea controlului folosirii „banului public” trebuie însă să se ţină seama de principiul
separaţiei şi colaborărilor puterilor în stat, care este relevat în art. 6 din Constituţia RM. Astfel,
bazîndu-ne pe aceste reglementări, controlul execuţiei bugetului de stat se exercită pe 3 căi:
- Legislativă;
- Administrativă;
- Juridică.
Aceste modalităţi de control le găsim în special în cadrul doctrinei8. Totuşi, dat fiind faptului că
sistemul din RM diferă de cel al României, ne vom axa pe controlul menţionat în Legea privind
sistemul bugetar şi procesul bugetar:
- Controlul financiar public intern – efectuat de Serviciul fiscal de stat şi organele de control
financiar ale Ministerului Finanţelor (Inspecţia Financiară, în trecut – Serviciul Control
Financiar şi Revizie);
- Auditul extern în sistemul bugetar – efectuat de Curtea de Conturi.
Astfel, după subiecţii care realizează controlul execuţiei bugetare putem deosebi:
 Controlul efectuat de Parlament;
 Auditul public extern efectuat de Curtea de Conturi;
 Controlul efectuat de Inspecţia Financiară – organ de specialitate a Ministerului
Finanţelor.
În continuare vom analiza controlul execuţiei bugetare prin coroborarea opiniilor doctrinarilor
români şi prevederile legislaţiei în domeniu.

8
Condor Ioan, Drept financiar roman, Editura „Monitorul Oficial”, Bucureşti – 2000, p.128

7
 4.1 Controlul legislativ.

Parlamentul exercită direct controlul legislativ prin dezbaterea şi aprobarea contului general
anual de execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi a bugetelor fondurilor
speciale. Prin votul Parlamentului, Guvernul este învestit cu dreptul de gestiune financiară.

Competenţa de aprobare este dată numai Parlamentului pentru că în calitate de reprezentant al

poporului, este singura autoritate publică care exercită dreptul de supraveghere privind modul în
care au fost percepute veniturile publice şi efectuate cheltuielile aprobate prin bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.

Parlamentul exercită un control politic, constând în urmărirea evoluţiei bugetare, atât cu privire la
realizarea veniturilor, cât şi cu privire la efectuarea cheltuielilor bugetare. Controlul Parlamentului
asupra bugetului se realizează în două momente:

 atunci când se aprobă bugetul şi se adoptă legea bugetară anuală(ocazie cu care se verifică
corectitudinea, oportunitatea şinecesitatea prevederilor estimative cuprinse în proiectul de
buget)
 atunci când se aprobă raportul anual de execuţie a bugetului (prilej cu care se analizează
modul în care au fost puse în aplicare prevederile legii bugetare anuale).

În cea de-a doua situaţie, conform art. 44 din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar
(Legea nr. 847), Guvernul este obligat, în fiecare an, până la data de 15 iulie să prezinte
Parlamentului raportul anual privind modul de executare a bugetului, care trebuie să-l examineze
şi să-l aprobe prin Hotărâre de Parlament, care mai apoi se publică în Monitorul Oficial al RM.
Astfel, se observă controlul efectuat de Parlament pe parcursul mai multor etape ale procesului
bugetar.

8
 4.2 Auditul public extern efectuat de Curtea de Conturi.
Efectuarea controlului numai asupra raportului anual de execuţie a bugetului ar însemna limitarea
acestei operaţiuni la o comparaţie a unor rezultate sintetice cuprinse în acest document financiar. Un
astfel de control ar fi limitat şi superficial. De aceea, s-a simţit nevoia instituirii unui control detaliat
asupra conturilor ordonatorilor de credite şi a documentelor justificative care au stat la baza
operaţiunilor bugetare.

În acest scop, s-a procedat la organizarea, pe lîngă Parlament, a unui organ de specialitate care să
pregătească, prin verificarea contabilităţii Trezoreriei, datele şi elementele necesare exercitării
controlului Parlamentului. Astfel, a apărut un organ de control cu denumirea de Curtea de Conturi.
Conform art. 133 din Constituţia RM „Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de
formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare publice.” Totodată, Curtea de
Conturi este unica autoritate publică a statului care exercită controlul asupra formării, administrării
şi întrebuinţării resurselor financiare publice şi administrării patrimoniului public prin realizarea
auditului extern în sectorul public în calitate de instituţie supremă de audit şi este protejată legal de
interferenţa din partea organelor de drept sau cu funcţii de control9. Reiese că Curtea de Conturi este
o instituţie independentă de orice alt organ de stat, însă prin faptul instituirii în art. 133 din
Constituţie a următoarei reglementări „Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport
asupra administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice.” se demonstrează răspunderea
acesteia în faţa legislativului.

Curtea de Conturi exercită un control de specialitate — financiar, denumit audit public extern,
asupra modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale
sectorului public. Auditul public extern al Curţii de Conturi se materializează în raportul anual
asupra administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice care este prezentat Parlamentului.

Prin controlul său, Curtea de Conturi urmăreşte respectarea legilor şi aplicarea principiilor de
economicitate, raţionalitate şi eficienţă în gestionarea mijloacelor materiale şi financiare ale statului.
Pentru exercitarea atribuţiilor, Curtea de Conturi controlează10:

9
Alin.1, art.2, Legea Nr. 261-XVI din 05.12.2008 Curţii de Conturi
10
alin. 1, art. 28, Legea Nr. 261-XVI din 05.12.2008 Curţii de Conturi

9
 a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ale
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, ale fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă
medicală, inclusiv:
- formarea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale, precum şi a fondurilor de tezaur public;
- formarea şi gestionarea datoriei publice, respectarea garanţiilor guvernamentale pentru creditele
interne şi externe;
- utilizarea de către instituţiile publice a granturilor şi finanţelor alocate de donatorii externi
pentru realizarea programelor la care participă Republica Moldova;
- utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi altor forme de asistenţă
financiară din partea statului;
b) executarea tratatelor interguvernamentale în domeniul economico-financiar;
c) administrarea şi gestionarea patrimoniului public;
d) procesul de privatizare a patrimoniului statului şi de asigurare a activităţii de postprivatizare;
e) administrarea şi utilizarea resurselor naturale;
f) utilizarea resurselor creditare şi valutare ale statului;
g) ţinerea evidenţei contabile şi raportarea financiară;
h) activitatea altor organe de control/audit financiar public, precum şi a sistemelor de control
intern;
i) alte domenii de activitate raportate, prin legi organice, la competenţa Curţii de Conturi.

Totodată, dat fiind faptului că RM este un stat cu aspiraţia de a deveni membru al Uniunii
Europene şi datorită legăturilor strînse pe plan economic a UE cu RM (facem referire la
multitudinea de granturi/proiecte ale UE în RM) Curtea de Conturi poate să auditeze utilizarea
resurselor alocate de Uniunea Europeană, de partenerii de dezvoltare şi de alţi donatori ale căror
resurse au fost incluse în bugetul de stat sau în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.

Observăm ca controlul Curţii de Conturi este unul foarte larg, strîns legat de toate activităţile
autorităţilor statale, nu doar în legătură cu execuţia bugetară, controlul execuţiei bugetare fiind doar
unul din domeniile de control al Curţii de Conturi.

După cum am mai menţionat, Curtea de Conturi s-a instituit anume în scopul executării
controlului detaliat al execuţiei bugetare anuale. Acest fapt se demonstrează în art. 7 al Legii Curţii
de Conturi, în care sunt prezentate actele care sunt elaborate de Curtea de Conturi, acestea fiind:
1) rapoartele de audit; 2) actele interne. Observăm că unica activitate a Curţii de Conturi este legată

10
de rapoartele de audit, care iau forma unor Hotărîri ale Curţii de Conturi, ce trebuiesc prezentate
Parlamentului pentru examinare şi aprobare:

a) către 15 martie, raportul financiar de executare a bugetului propriu din exerciţiul bugetar
expirat;
b) către 15 iulie, raportul asupra administrării şi întrebuinţării resurselor financiare publice şi
patrimoniului public, care se examinează în şedinţă plenară a Parlamentului

Concluzionînd, Curtea de Conturi este organul care are cele mai largi atribuţii cînd vine vorba
despre controlul administrării patrimoniului statal, ca parte a acestuia fiind şi controlul execuţiei
bugetului anual, care desigur este în legătură strînsă cu toate veniturile şi cheltuielile statului,
totodată fiind limitat în activitatea sa de către Parlament, care trebuie să fie informat prin Rapoartele
Curţii de Conturi despre administrarea şi întrebuinţarea resurselor finanţelor publice.

11
 4.3 Controlul administrativ – Inspecţia Financiară.
Este vorba despre controlul ierarhic ce se exercită în cadrul autorităţii executive. Controlul
executării bugetare administrativ este realizat de organele de specialitate din cadrul Ministerului
Finanţelor şi prin controlul ierarhic superior exercitat de executorii de buget principali,cu privire la
modul în care au fost cheltuite alocaţiile bugetare de către subordonaţii acestuia.

In S.U.A., controlul administrativ este efectuat de către Direcţia Generală a Controlului şi de

către organele controlului intern administrativ, iar în Franţa, de către controlorii cheltuielilor
angajate, care funcţionează pe lângă fiecare minister.

În România spre exemplu, controlul administrativ este realizat de Ministerul Finanţelor, care
exercită un control administrative specializat, control ce se realizează — în fapt — prin intermediul
organelor sale: aparatul de inspecţie al ministerului, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,
organele de inspecţie judeţene şi Garda Financiară.

În Republica Moldova controlul administrativ la fel este realizat de Ministerul Finanţelor, care
este un organ al administraţiei publice centrale de specialitate în domeniul financiar şi are o
răspundere importantă în luarea măsurilor pentru asigurarea echilibrului financiar şi aplicarea
politicii financiare a statului, cheltuirea cu eficienţă a resurselor financiare. Pentru realizarea acestei
atribuţii generale, ministerul şi organele sale teritoriale au dreptul şi obligaţia de a exercita controlul
preventiv şi de gestiune asupra veniturilor şi cheltuielilor publice, precum şi controlul de gestiune
asupra patrimoniului public.

Prin acest control de specialitate (care se întinde — practic — pe întreaga perioadă a procesului
bugetar) se urmăreşte modul de realizare a veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor bugetare,
limitarea cheltuielilor de funcţionare, eliminarea cheltuielilor inoportune şi neeconomicoase,
utilizarea fondurilor bugetare potrivit destinaţiilor pe care acestea le au.

Conform Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor una din

funcţiile de bază ale Ministerului constă în controlul utilizării conform destinaţiei a finanţelor
publice. Acest control este realizat în mare parte prin intermediul uneia dintre instituţiile
subordonate Ministerului Finanţelor şi anume: Inspecţia Financiară.

12
 Inspecţia financiară este autoritate administrativă de specialitate din subordinea Ministerului
Finanţelor care efectuează inspectări (controale) financiare11.

Importanţa acestui organ de stat este relevată în punctul 3 al Regulamentului unde este indicat
că misiunea Inspecţiei Financiare constă în protecţia intereselor financiare publice ale statului
prin exercitarea, conform principiilor transparenţei şi legalităţii, a controlului financiar centralizat
al Ministerului Finanţelor privind conformitatea cu legislaţia a operaţiunilor şi tranzacţiilor ce ţin
de gestionarea resurselor bugetului public naţional şi bunurilor publice.

Controlul efectuat de Inspecţia Financiară se deosebeşte de controlul Curţii de Conturi prin faptul
că Inspecţia financiară este limitată la efectuarea controlului doar asupra autorităţilor sau
persoanelor care utilizează mijloace financiare care au fost prevăzute de Legea bugetară anuală,
respectiv atribuţia lor este controlul execuţiei bugetare, şi nu controlul oricăror acţiuni ce ţin de
administrarea patrimoniului public al statului. Astfel, în exercitarea funcţiilor sale, Inspecţia
financiară efectuează inspectări financiare la12:

a) autorităţile publice centrale şi locale şi instituţiile subordonate şi/sau fondate de către

acestea, pe aspecte ce ţin de utilizarea resurselor finanţate sau contractate de la bugetul
public naţional, a granturilor şi a mijloacelor oferite de către donatorii interni şi externi,
raportarea datoriei publice, procedurile de achiziţie publică, precum şi gestionarea
conformă a activelor şi pasivelor;
b) la întreprinderile de stat şi cele municipale, la societăţile comerciale în al căror
capital social statul deţine o cotă-parte, precum şi la persoanele afiliate, pe aspecte ce ţin de
utilizarea patrimoniului public, corectitudinea defalcărilor la buget şi achitarea
dividendelor, disciplina preţurilor şi tarifelor reglementate de stat;
c) la alte persoane fizice şi juridice, care utilizează mijloace financiare publice şi
gestionează patrimoniu public, pe aspecte ce ţin de corectitudinea efectuării operaţiunilor şi
tranzacţiilor economice din mijloace financiare publice şi pe aspecte ce ţin de respectarea
cadrului normativ privind procedura de utilizare a granturilor oferite de donatorii interni şi
externi.

11
Punctul 2 din Anexa nr.1 la Hotărârea nr. 1026 din 02.11.2010
12
Clasificare elaborată în baza pt. 6 din Anexa nr.1 la Hotărârea nr. 1026 din 02.11.2010

13
 Existenţa Inspecţiei Financiare este strîns legată de art. 13 al Legii privind sistemul bugetar şi
procesul bugetar. Alin. 2 al acestui articol menţionează expres domeniile de activitate atribuite IF,
printre care: inspectarea financiară a operaţiunilor şi a tranzacţiilor privind respectarea cadrului
normativ ce reglementează utilizarea resurselor bugetului public naţional; a granturilor şi a
mijloacelor oferite autorităţilor publice centrale şi locale de către donatorii interni şi externi; a
raportării datoriei publice,etc. Unicul organ al Ministerului Finanţelor competent în controlul
financiar este Inspecţia Financiară. Făcînd legătura acestui fapt cu art. 44 al aceleaşi legi:
(1) Ministerul Finanţelor raportează lunar Guvernului despre executarea bugetului de stat în anul
de exerciţiu, atunci putem spune că responsabil de furnizarea datelor pentru Ministerul Finanţelor,
ca acesta să poată da rapoarte este Inspecţia Financiară,care efectuează un control individual şi
detaliat asupra utilizării banilor din Bugetul Public Naţional de către entităţile care au fost numite
mai sus, iar totalizarea acestor informaţii este făcută de către Ministerul Finanţelor, care mai apoi,
conform alin. 3 al art. 44 Legea nr. 847 pînă la data de 1 mai, întocmeşte şi prezintă Guvernului spre
examinare şi aprobare raportul anual privind executarea bugetului de stat pe anul bugetar încheiat,
iar Guvernul îl aprobă şi îl prezintă, pînă la data de 1 iunie, Parlamentului.

Din punct de vedere a controlului administrativ, observăm o linie orizontală între Ministerul
Finanţelor şi Inspecţia Financiară, care este organul de bază ce efectuează controlul detaliat al
utilizării fondurilor băneşti din bugetul public. Toate atribuţiile atît a MF, cît şi a Inspecţiei
Financiare sunt strîns legate între ele şi nu există vreo concurenţă sau repetare, toate avînd o
continuitate logică bazându-se în principal pe reglementările din Legea privind sistemul bugetar şi
procesul bugetar.

14