REGLEMENTAREA JURIDICĂ A IMPOZITELOR ŞI TAXELOR 1.

NOŢIUNI
INTRODUCTIVE DESPRE IMPUNERE
1.Definiţia şi trăsăturile specifice impozitelor şi taxelor
Definiţia impozitului. Impozitul este definit ca fiind plata bănească obligatorie, generală şi
definitivă efectuată de persoane fizice şi juridice în favoarea bugetului statului, în cuantumul şi
în termenele precis stabilite de lege, fără obligaţia din partea statului de a presta plătitorului un
echivalent direct şi imediat. Impozitul este definit de unii autori ca fiind plata bănească
obligatorie, generală şi definitivă efectuată de persoane fizice şi juridice în favoarea bugetului
statului, în cuantumul şi în termenele precis stabilite de lege, fără obligaţia din partea statului
de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat. În opinia altor autori impozitul reprezintă
o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice sau juridice la
dispoziţia statului, în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face în mod
obligatoriu, cu tittlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului. Pe plan social,
rolul impozitelor se concretizează în faptul că prin intermediul lor, statul procedeză la
redistribuirea unei părţi importante din produsul intern brut între clase şi pături sociale, între
persoane fizice şi juridice. În practica financiară se întâlneşte o diversitate de impozite şi taxe
care se deosebesc nu numai ca formă ci şi în ceea ce priveşte conţinutul lor. Pentru a se sesiza
mai uşor efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, financiar, social şi politic
este necesară gruparea acestora pe baza unor criterii ştiinţifice. Definiţia taxei. Taxele sunt
plăţile făcute de persoane fizice sau juridice, de regulă, pentru servicii prestate sau activităţi
efectuate în favoarea acestora de către instituţii publice. Trăsături specifice impozitelor
respectiv taxelor Trăsături specifice impozitelor. Din definiţie rezultă că noţiunea de impozit
prezintă următoarele trăsături: îmbracă forma bănească întrucât este o obligaţie bănească ; are
natura de plată generală deoarece se referă la grupe sau categorii de contribuabili şi nu la
subiecţi individual determinaţi; caracterul definitiv ce presupune lipsa unei obligaţii de
restituire direct către contribuabil a sumei percepute; caracterul unilateral al obligaţiei în sensul
că beneficiarul necondiţionat al plăţii este statul, iar contribuabilul nu dobândeşte vreun drept
corelativ la o contraprestaţie concretă şi imediată; elemente de stabilire a obligaţiei fiscale în
sarcina contribuabililor ceea ce înseamnă în alţi termeni aşezarea şi realizarea impozitelor.
Trăsături specifice taxelor. Taxele prezintă următoarele trăsături4 : reprezintă plăţi
neechivalente deci, plata poate fi mai mică sau mai mare în raport de valoarea prestaţiilor
efectuate de anumite organe sau instituţii ale statului ; subiectul plătitor este precis determinat
din momentul solicitării prestaţiei respective; constituie o contribuţie de acoperire a
cheltuielilor ocazionată de prestarea unui serviciu persoanelor solicitante; sunt plăţi făcute de
solicitanţi pentru servicii efectuate din partea organelor de stat în mod direct şi imediat. Între
impozite şi taxe există deosebiri şi anume: în cazul impozitului plata făcută în contul bugetului
nu obligă statul presteze plătitorului un serviciu direct şi imediat; pe când la taxă, există
obligaţia prestării unui serviciu direct şi imediat din partea statului, 34 cuantumul lor se
determină diferit, la impozit în principal în funcţie de baza impozabilă, pe când mărimea taxei
este influenţată în general, de natura serviciului prestat; termenele de plată sunt stabilite la date
fixe pentru impozite, iar la taxe în momentul solicitării sau după efectuarea prestaţiei serviciilor.
3.Natura juridică obligaţională a impozitelor şi taxelor Impozitele şi taxele sunt obligaţii
financiar – bugetare deoarece condiţionează finanţarea cheltuielilor publice. Impozitele şi
taxele sunt reglementate prin două categorii de norme juridice şi anume: norme privind obiectul
şi subiectele debitoare ale impozitelor, taxelor şi celorlalte venituri bugetare; norme privind
procedura fiscală a stabilirii şi încasării impozitelor şi taxelor şi ale soluţionării litigiilor dintre
contribuabili şi organele fiscale. Reglementarea juridică a impozitelor, taxelor şi a celorlalte
venituri bugetare este instituită potrivit unor criterii de aplicare a legii fiscale în timp şi spaţiu
astfel: aplicarea legii fiscale în timp este guvernată de principiul anualităţii impozitelor;
aplicarea legii fiscale în spaţiu se bazează pe principiul teritorialităţii impozitelor urmărindu-se
evitarea dublei impuneri. Astfel, venituri realizate pe teritoriul unui stat (de către persoane
străine) care în alte state ar putea fi impozitate dublu: prima dată, de către statul în care au fost
realizate; altă dată, de către statul în care au fost transferate. Principiile impozitelor şi taxelor
Principiile impozitelor. Impunerea reprezintă procesul complex de stabilire a impozitului ce
revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice. Aceasta prezintă o latură ordin tehnic şi una
de ordin politic. Latura de ordin tehnic cuprinde metode şi tehnici folosite pentru determinarea
cuantumului impozitului în raport cu mărimea obiectului impozabil. Sub aspect politic, fiecare
impozit trebuie să răspundă unor cerinţe, să concorde cu anumite principii care au fost formulate
pentru prima dată de Adam Smith. Aceste principii sunt: 1. justeţea impunerii constă în aceea
că plătitorii trebuie să contribuie cu impozite în funcţie de veniturile pe care le realizează; 2.
echitatea socială presupune dreptate şi justiţie socială în repartizarea sarcinilor fiscale pe clase
şi categorii sociale în funcţie de veniturile realizate şi de avere cu stabilirea unui minimum de
venit neimpozabil; 3. certitudinea impunerii, potrivit căreia mărimea impozitelor datorate
statului de către fiecare persoană trebuie să fie certă respectiv termenele, modalităţile de plată
şi sumele de plată să fie clare pentru fiecare plătitor; 4. comoditatea perceperii impozitelor
presupune ca impozitele să fie percepute la termenele şi după o procedură cât mai convenabilă
pentru plătitor; 5. randamentul impozitelor, ceea ce înseamnă că sistemul fiscal trebuie să facă
posibil încasarea impozitelor cu cheltuieli cât mai mici şi în acelaşi timp să fie cât mai acceptabil
pentru plătitori; 6. unicitatea impunerii presupune ca un venit impozabil să fie impus o singură
dată şi cu un singur impozit; 7. stabilitatea impozitelor constă în menţinerea la acelaşi nivel a
randamentului lor în toate fazele ciclului economic adică impozitele nu trebuie să scadă şi nici
să crească în funcţie de producţie şi de venituri; 8. elasticitatea impozitelor presupune adaptarea
acestora în funcţie de cerinţele bugetare, respectiv să poată fi majorate sau micşorate în funcţie
de cheltuielile bugetare; 9. proporţionalitatea impunerii presupune creşterea cotei de impozit şi
a impozitului pe măsura creşterii venitului impozabil.
Adaptate la condiţiile politice, social-economice şi financiare actuale aceste principii cu
anumite retuşuri, sunt susţinute de o serie de economişti contemporani. Aceştia argumentează
că pentru o bună structură a impozitelor se cere: • repartizarea cât mai echitabilă a sarcinilor
fiscale; • impozitele trebuie să fie selecţionate în aşa fel încât să reducă la minimum influenţa
asupra deciziilor economice ce se iau pe alte pieţe eficiente şi-n acelaşi timp trebuie folosite
pentru a corecta ineficienţa diverşilor agenţi economici; • sistemul fiscal trebuie să faciliteze o
administrare eficientă, nearbitrară şi să fie clar pentru contribuabil; • costul administraţiei
fiscale şi al metodelor de constrângere trebuie să fie cât mai redus cu putinţă; • orice impozit
nou legiferat trebuie să fie în concordanţă cu principiile de echitate fiscală, de politică
economică şi socială precum şi de politică financiară.
Principiile taxelor. Principiile care stau la baza aplicării taxelor sunt următoarele:
1. unicitatea taxării constă în aceea că taxa se datorează o singură dată pentru unul şi acelaşi
serviciu; 2. răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată revine funcţionarului şi nu
debitorului; 3. actele netaxate legal sunt nule; 4. taxele sunt anticipative, datorându-se şi
achitându-se în momentul solicitării serviciului. Actele normative care reglementează veniturile
bugetare cuprind toate elementele care să permită stabilirea obligaţiei de plată concrete a acestor
venituri, de către organele competente, în sarcina unor subiecte individualizate persoane fizice
sau juridice. Aceste elemente sunt următoarele: 1. Denumirea venitului bugetar reliefează
natura economică a bugetului respectiv ( impozit, taxă, contribuţie, vărsământ ). 2. Plătitorul
sau subiectul supus plăţii veniturilor bugetare este persoană fizică numită contribuabil sau
persoana juridică numită plătitor care pe baza dispoziţiilor legale este obligată să plătească la
buget o anumită sumă de bani sub forma unui venit bugetar. Persoanele fizice sau juridice
străine care realizează venituri pe teritoriul ţării noastre sunt obligate să plătească impozite şi
taxe. 3. Suportatorul (destinatarul) impozitului este acea persoană care suportă impozitul ca
regulă dar există şi situaţii în care suportatorul impozitului este o altă persoană ( de ex. pentru
oamenii de litere, artă şi ştiinţă impozitul pe venit este reţinut şi virat la buget de către edituri
sau uniunile de creatori). 4. Obiectul impozabil sau materia impozabilă sunt veniturile sau
bunurile ce cad sub incidenţa impozitelor şi taxelor( de ex. venitul realizat de o persoană,
încasările din vânzarea mărfurilor produse în ţară sau provenite din import etc.). 5. Sursa sau
izvorul veniturilor bugetare o constituie mijloacele din care subiectul plăteşte de fapt impozitul
(de ex. salariile, profitul etc.). 6. Aşezarea şi percepere impozitelor cuprinde măsurile şi
metodele succesive folosite de organele financiare pentru stabilirea, constatarea, evaluarea
materiei impozabile, determinarea cuantumului impozitului şi perceperea impozitului. 7.
Aşezarea impozitului înseamnă: 1. stabilirea mărimii obiectului impozabil; 2. determinarea
cuantumului impozitului; 3. perceperea (încasarea) impozitului. 1. Stabilirea mărimii obiectului
impozabil presupune constatarea şi evaluarea materiei impozabile prin următoarele metode: •
metoda evaluării indirecte; • metoda evaluării directe. • Prima metoda cunoaşte trei variante de
realizare:  evaluarea pe baza semnelor exterioare permite stabilirea doar cu aproximaţie a
mărimii obiectului impozabil (variantă simplă şi puţin costisitoare prezintă dezavantajul că nu
permite stabilirea cât de cât exactă a mărimii obiectului impozabil, cu efecte negative asupra
activităţii fiscale); 36  evaluarea forfetară înseamnă atribuirea unei anumite valori obiectului
impozabil de către organele fiscale cu acordul persoanei în cauză;  evaluarea administrativă
presupune stabilirea valorii materiei impozabile pe baza elementelor (datelor) pe care organele
fiscale le au la dispoziţie. Subiectul impozitului poate contesta evaluarea făcută, prezentând
organului fiscal argumentele de rigoare. • A doua metodă cunoaşte două variante:  evaluarea
pe baza declaraţiei unei terţe persoane constă în stabilirea mărimii obiectului impozabil pe baza
declaraţiei scrise de o terţă persoană care este obligată prin lege să o depună la organele fiscale
şi care cunoaşte această mărime;  evaluarea pe baza declaraţiei contribuabilului (plătitorului)
presupune o evidenţă strictă privind veniturile şi cheltuielile ocazionate de activitatea pe care o
desfăşoară, astfel trebuie să încheie un bilanţ contabil, să întocmească o declaraţie de venituri
şi cheltuieli, o declaraţie privind averea pe care o posedă etc., şi ca atare organele fiscale vor
determina mărimea materiei impozabile. 7. Perceperea impozitelor se realizează prin
următoarele metode: • Direct de către organele fiscale de la plătitori pe două căi:  subiectul
impozabil este obligat să achite din proprie iniţiativă suma datorată bugetului de stat în acest
caz impozitul se numeşte portabil;  organul fiscal trebuie să se deplaseze la domiciliul
subiectului impozabil pentru a încasa impozitul, în acest caz impozitul se numeşte cherabil; •
prin stopaj la sursă ceea ce înseamnă că impozitul se varsă la stat de către o terţă persoană; •
prin aplicarea de timbre fiscale mobile este metoda folosită în cazul taxelor datorate statului
pentru acţiunile în justiţie, certificate, acte şi diferite documente elaborate de notariatele publice
şi de organe ale administraţiei de stat. 8. Unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură
prin care se evaluează obiectul impozabil ( de ex. leul în cazul impozitului pe profit, pe salarii).
9. Cota de impunere reprezintă suma sau procentul care se aplică asupra bazei impozabile şi cu
ajutorul căruia se calculează impozitul . 10. Termenul de plată reprezintă data la care trebuie
plătite pe seama bugetului de stat veniturile bugetare datorate. 11. înlesnirile la plata impozitului
cuprind: reduceri, scutiri, compensări de sumă plătite în plus, amânări, eşalonări, reeşalonări.
La cererea temeinic justificată a debitorilor Ministerul Finanţelor şi organele teritoriale pot
acorda de la caz la caz înlesniri la plata sumelor datorate bugetului de stat şi bugetului trezoreriei
statului. În cazul sumelor datorate bugetelor locale, competenţa de acordare a înlesnirilor la
plată revine după caz, Ministerul Finanţelor sau consiliilor locale, potrivit reglementărilor
legale. Înlesnirile se pot acorda numai pentru sumele neachitate la termenul de plată sau potrivit
reglementărilor în materie pentru taxele de timbru. 12. Drepturile şi obligaţiile subiectelor
veniturilor bugetare. Subiectele veniturilor bugetare au următoarele drepturi: • de a cere
acordarea înlesnirilor legale; • de a cere compensarea sumelor plătite în plus; • de a contesta
veniturile încasate în mod ilegal; Subiectele veniturilor bugetare au următoarele obligaţii: • de
a plăti integral şi la termenul stabilit sumele datorate; • de a prezenta organelor financiar –
bancare toate documentele, evidenţele, datele şi informaţiile în legătură cu venitul bugetar
stabilit sau în curs de stabilire urmărite sau încasate la bugetul de stat (de ex. obligativitatea
societăţilor comerciale de a vira impozitele pe salarii). Responsabilitatea debitorilor. Plătitorii
sunt răspunzători de respectarea strictă a prevederilor legale privitor la veniturile bugetare.
Contribuabilii sunt obligaţi să-şi achite obligaţiile fiscale faţă de stat la termenele stabilite.
Nerespectarea normelor juridice cu privire la plata impozitelor, taxelor şi a altor venituri
bugetare atrage după sine răspunderea juridică. Aceasta poate îmbrăca una din următoarele
forme: • răspunderea penală; • răspunderea administrativă (disciplinară şi contravenţională); •
răspunderea patrimonială (civilă şi materială).
CATEGORII DE IMPOZITE ŞI TAXE
Impozitele şi taxele pot fi grupate în funcţie de mai multe criterii. În funcţie de forma în care
se obţin de către stat impozitele pot: impozite în natură, având forma prestărilor sau dărilor în
natură, fiind specifice şi frecvente în orânduirile sclavagistă şi feudală; impozite pecuniare
îmbracă forma bănească de percepere şi le întâlnim sporadic în orânduirile sclavagistă şi
feudală, dar devin preponderente în capitalism, odată cu extinderea relaţiilor marfă – bani. În
funcţie de obiectul impunerii, impozitele şi taxele pot fi împărţite în următoarele categorii:
impozite şi taxe pe avere cum spre exemplu impozitul pe clădiri, impozitul pe avere; impozite
şi taxe pe venit, care se stabilesc şi se percep asupra veniturilor contribuabililor, persoane fizice
sau juridice. Aceste impozite se realizează sub forma impozitului pe salarii, impozitului pe
profit; impozite sau taxe pe cheltuieli, pentru limitarea sau frânarea unor cheltuieli, cum este de
ex. impozitul suplimentar pentru depăşirea fondului total destinat plăţii salariilor. După modul
de percepere distingem cea mai importantă grupare a impozitelor şi taxelor, atât din punct de
vedere teoretic cât şi din punct de vedere practic. Aceste impozite sunt: Impozite directe care
se percep periodic direct şi nominal de la persoane fizice şi juridice pe baza venitului constat
sau asupra valorii bunurilor ce le aparţin ca de ex. impozitul pe clădiri, impozitul pe profit, etc.
Impozitele directe în funcţie de criteriile ce stau la baza aşezării şi încasării lor pot fi: impozite
reale sau obiective ori pe produs sunt stabilite asupra unor obiecte materiale (case, terenuri),
asupra produsului, asupra obiectului impozabil, fără a se avea în vedere situaţia persoanei
contribuabilului; impozite personale sau subiective au în vedere, în principal, persoana
contribuabilului, în conexiune cu veniturile sau averea sa indiferent de acestea; Impozite
indirecte care se stabilesc asupra vânzării de bunuri sau prestării unor servicii (spectacole,
operaţii bancare, transport, etc. ) sau executării de lucrări. În general aceste impozite sau taxe
sunt incluse în preţul mărfurilor, serviciilor sau lucrărilor, astfel că se suportă de consumatori
sau beneficiarii acestora, după caz. Impozitele indirecte la rândul lor sunt împărţite în raport de
diferite caracteristici, în: impozite sau taxe de consumaţie, percepute asupra produselor şi
serviciilor de primă necesitate, prin adăugarea lor la preţul de vânzare ( de ex. la băuturi, tutun,
zahăr, făină, etc. ) şi asupra unor servicii mai ales locale ( servicii hoteliere, transport în comun,
etc.); monopoluri fiscale, modalitate constând în dreptul exclusiv al statului asupra producţiei,
vânzării sau producţiei şi vânzării anumitor produse (ca de ex. sarea, băuturile alcoolice,
tutunul); taxe vamale stabilite asupra mărfurilor exportate, importate sau tranzitate pe teritoriul
unui stat; alte impozite sau taxe cum ar fi : cele de timbru, înregistrare, pe circulaţia averii, etc.
În funcţie de scopul urmărit avem următoarele categorii de impozite: impozite financiare a căror
stabilire are loc în vederea obţinerii de venituri publice (de ex. impozitul pe venit, impozitul pe
cifra de afaceri, taxa pe valoare adăugată ); impozite de ordine care au ca scop limitarea
anumitor activităţi, realizarea unor ţeluri de altă natură decât cea fiscală (de ex. impozitul pe
celibatari prin care se urmăreşte stimularea natalităţii). În raport de frecvenţa de realizare
impozitele pot fi grupate în: impozite permanente care au o anumită regularitate în aşezare şi
percepere, fiind anuale sau lunare; impozite incidentale (întâmplătoare ) care se stabilesc şi se
percep o singură dată (impozitul pe avere, câştigul de război ). Ţinând seama de nivelul la care
se administrează impozitele şi taxele pot fi: federale sau ale statelor (landurilor, cantoanelor)
membre ale federaţiei ori ale statului ( în cazul statului cu structură unitară); 38 locale cele ale
provinciilor, departamentelor, judeţelor, oraşelor, comunelor. În C. fiscal român sunt
reglementate potrivit art. (2) categoriile de impozite, taxe şi contribuţii sociale. Astfel, conform
art. (2) alin. (1) „Impozitele şi taxele reglementate prin prezentul cod sunt următoarele: a)
impozitul pe profit; b) impozitul pe venit; c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor; d)
impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi; e) impozitul pe reprezentanţe; f)
taxa pe valoarea adăugată; g) accizele; h) impozitele şi taxele locale; i) impozitul pe
construcţii”. Alin (2) al art. (2) dispune „Contribuțiile sociale reglementate prin prezentul cod
sunt următoarele: a) contribuțiile de asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de
stat; b) contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic
de asigurări sociale de sănătate; c) contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări
sociale de sănătate datorată de angajator bugetului Fondului național unic de asigurări sociale
de sănătate; d) contribuțiile asigurărilor pentru șomaj datorate bugetului asigurărilor pentru
șomaj; e) contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de
angajator bugetului asigurărilor sociale de stat; f) contribuția la Fondul de garantare pentru plata
creanțelor salariale, datorată de persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator
potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare
pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare.” În sistemele fiscale europene
impozitele şi taxele cele mai utilizate sunt: 1. impozite pe venit, cuprinzând: • impozitul pe
venitul sau profitul întreprinderii , societăţii sau companiei; • impozitul pe venitul persoanelor
fizice; • contribuţii pentru asigurări sociale denumite în general, contribuţii pentru securitate
socială; 2. impozite pe avere, cum sunt: • impozite pe bunuri imobile ( pe case, pe terenuri); •
impozite pe capital, pe valoare; • impozite pe succesiuni şi donaţii; 3.impozite pe transferul
capitalului; 4. impozite şi taxe pe bunuri sau mărfuri cum sunt: • impozite pe circulaţia bunurilor
sau pe vânzări ( în special taxa pe valoarea adăugată); • impozite şi taxe de consumaţie; •
impozite asupra producţiei; 5. impozite pentru protecţia mediului; 6. taxe vamale; 7. taxe de
timbru; 8. alte impozite sau taxe Potrivit art. 9 alin. 1 C. fiscal impozitele şi taxele se plătesc în
moneda naţională care este leul. Potrivit alin. 3 al art. 9 C. fiscal sumele exprimate într-o
monedă străină se convertesc în moneda naţională a României, după cum urmează: a. În cazul
unei persoane care desfăşoară o activitate într-un stat străin şi îşi ţine contabilitatea acestei
activităţi în moneda statului străin, profitul impozabil sau venitul net din activităţi independente
şi impozitul plătit statului străin se convertesc în moneda naţională a României prin utilizarea
unei medii a cursurilor de schimb valutar pentru perioada căruia îi este aferent profitul
impozabil sau profitul net; 39 b. În oricare alt caz, sumele se convertesc în moneda naţională a
României prin utilizarea cursului de schimb valutar la data la care se primesc sau se plătesc
sumele respective ori la o altă dată prevăzută în norme. 3.
CATEGORIILE DE CONTRIBUABILI ŞI IMPOZITELE DATORATE DE ACEŞTIA
Contribuabilii pot fi grupaţi în două mari categorii: 1.persoane juridice; 2.persoane fizice. 1.
Persoanele juridice pot fi clasificate din punct de vedere fiscal în: I. Persoane juridice propriu
– zise categorie care cuprinde: Persoane juridice care desfăşoară activităţi economice cum sunt:
 regiile autonome;  societăţile comerciale;  organizaţiile cooperatiste;  alţi agenţi economici
organizaţi ca persoane juridice. Persoane juridice fără scop lucrativ, cum sunt:  instituţiile
publice;  organizaţiile sociale;  asociaţiile de cetăţeni;  fundaţii. II. Unităţi economice fără
personalitate juridică, categorie care cuprinde:  unităţi economice aparţinând unor persoane
juridice;  asociaţia în participaţie;  societatea de drept civil. III. Societăţile străine reprezentate
prin:  societăţi străine;  filiale ale societăţilor străine. Contribuabilii din grupele I şi II de mai
sus datorează următoarele categorii de impozite şi taxe:  taxa pe valoare adăugată şi accize; 
impozitul pe profit cuprinzând:  impozitul pe profitul propriu - zis;  impozitul pe dividende
de la societăţile comerciale  impozitul pe sumele obţinute din vânzarea activelor societăţilor
comerciale.  contribuţia pentru asigurările sociale;  taxa pentru scoaterea definitivă din
circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilan şi taxa pentru folosirea terenurilor în alt scop
decât pentru producţia agricolă sau silvică;  impozitul pe clădiri;  alte impozite şi taxe cum
sunt: 1. taxa asupra mijloacelor de transport; 2. impozitul pe terenuri; 3. taxe vamale; 4. taxe de
înregistrare; 5. taxe locale; 6. taxe de timbru. Contribuabilii din grupa a III a datorează: 
impozit pe unele venituri specifice realizate de nerezidenţi;  impozit pe venitul
reprezentanţelor firmelor comerciale străine;  unele impozite şi taxe prevăzute la literele: A;
B; C; D; E şi F de mai sus. Unele dintre impozitele şi taxele de mai sus se aplică şi persoanelor
fizice. Persoanele fizice inclusiv cele rezidente sau nerezidente datorează diferite impozite şi
taxe. Fiind dificil să facem o grupare a acestora vom menţiona că:  toţi salariaţii sunt subiecţii
ai impozitului pe salari;  toate persoanele fizice care obţin câştig sunt subiecţii ai impozitului
pe venit;  toate persoanele fizice datorează impozit pe avere. 40 În sistemele fiscale europene
impozitele şi taxele cele mai utilizate sunt: 1. impozite pe venit, cuprinzând:  impozitul pe
venitul sau profitul întreprinderii , societăţii sau companiei;  impozitul pe venitul persoanelor
fizice;  contribuţii pentru asigurări sociale denumite în general, contribuţii pentru securitate
socială; 2. impozite pe avere, cum sunt:  impozite pe bunuri imobile ( pe case, pe terenuri); 
impozite pe capital, pe valoare;  impozite pe succesiuni şi donaţii;  impozite pe transferul
capitalului; 3. impozite şi taxe pe bunuri sau mărfuri cum sunt:  impozite pe circulaţia
bunurilor sau pe vânzări ( în special taxa pe valoarea adăugată);  impozite şi taxe de
consumaţie;  impozite asupra producţiei;  impozite pentru protecţia mediului;  taxe vamale;
 taxe de timbru; 4. alte impozite sau taxe.