UNIVERSITATEA HYPERION BUCURESTI

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE

Conf. univ.dr. STEFAN TARCA

ANUL 2/ ID
Dreptul mediului

TEMA
PROTECTIA APEI IN DREPTUL INTERN

1. Consideratii generale

Apa reprezintă un element indispensabil pentru viaţă, materie primă pentru

activităţi productive, sursă de energie şi cale de transport, fiind un factor determinant în
menţinerea echilibrului ecologic, pentru existenţa vieţii şi înfăptuirea tuturor activităţilor
umane.

Cea mai mare cantitate de apă existentă pe glob (97%) se află în oceane şi mări,
calotele de gheaţă ale polilor conţin, ceva mai mult de 2% din totalul de apă, iar fluviile,
râurile, lacurile, pânzele subterane de apă şi atmosfera, abia 1%, procent infim care
constituie în mod obişnuit sursa aprovizionării cu apă potabila a omului.

Utilizarea apei a înregistrat o continuă intensificare şi diversificare, trecându-se de

la folosirea apei pentru băut, satisfacerea cerinţelor de igienă şi a celorlalte nevoi
gospodăreşti, a pescuitului, la navigaţie şi irigaţii, la folosirea ei în numeroase procese
tehnologice.
 Datele ştiinţifice demonstrează că la fiecare 15 ani consumul de apă se dublează.
Solicitările crescânde de apă reclamă o nouă abordare a utilizării resurselor de apă dulce de
care dispune in prezent omenirea.

Accesul la resursele naturale de apă prezintă unele dificultăţi, deoarece apa nu poate
fi transportată la distanţe mari pentru a satisface cerinţele de pe plan regional sau local.

Problema apei este grav complicată de cel puţin două cauze majore: lipsa completă
sau insuficienţa lucrărilor care să facă posibilă utilizarea în scopuri sociale şi economice a
întregului stoc de apă al fluviilor, râurilor, lacurilor şi apelor subterane, permiţând aducerea
apei la locul, în cantitatea şi la timpul necesar ca şi poluarea crescândă a apelor, atât a celor
interioare, cât şi a celor maritime şi oceanice.1

Poluarea afectează toate formele apei în natură.

Poluarea apei -  reprezintă orice modificare a compoziției sau a calității apei, ca

rezultat al activităților umane sau în urma unor procese naturale, astfel încât aceasta să
devină mai puțin adecvată scopurilor sale.

Poluarea apei poate fi caracterizată după natura substanțelor poluante ca fizică

(datorată apelor termice), chimică (ca rezultat al deversării reziduurilor petroliere,
fenolilor, detergenților, pesticidelor, substanțelor cancerigene sau a altor substanțe
chimice specifice diverselor industrii), biologică (rezultată de contaminarea cu bacterii
patogene, drojdii patogene, protozoare patogene, viermii paraziți, enterovirusurile,
organisme coliforme, bacterii saprofite, fungii, algele, crustaceii etc) și radioactivă.

După perioada de timp cât acționează agentul poluant, poluarea poate fi

permanentă, sistematică, periodică sau accidentală.

Poluarea apei a fost definită la Conferinţa internaţională privind poluarea apelor

din Europa de la Geneva din 1961, ca fiind - “modificarea directă sau indirectă a
compoziţiei sau stării apei, ca urmare a activităţii oamenilor, astfel încât ea devine
neadecvată utilizării”. Această definiţie a fost îmbogăţită ulterior cu alte precizări
cuprinse în diferite documente internaţionale.

1
Idem, supra.
 Legea nr.107/1996, privind legea apelor in Romania,- defineşte poluarea apelor
ca fiind “orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste limita
admisibilă stabilită, depăşirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau
indirect de activităţile umane, ce o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în
care această folosire era posibilă înainte de a interveni alterarea.

2. Regimul juridic intern de protectie al apelor

Datorită importanţei deosebite a apei pentru existenţa vieţii pe Pământ, se impune

protecţia ei atât sub aspect cantitativ cât şi calitativ. Marea problemă a apelor o constituie
nu atât aspectul cantitativ care depinde de gospodărirea lor raţională şi echilibrată, cât
mai ales aspectul calitativ.

Considerata ca fiind “o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată,

element indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi
productive, sursă de energie şi cale de transport, determinant în menţinerea echilibrului
ecologic, se impune crearea unui regim juridic capabil să răspundă necesităţilor de
protejarea şi ocrotirea apelor, de asigurare a utilizării lor complexe şi raţionale, în scopul
prezervării pentru generaţiile viitoare.

In prezent regimul juridic de folosinta, conservare si protectie a apelor este

stabilit, dupa cum urmeaza:

A. Regimul juridic general actual, al apelor

Principalele acte normative ce stabilesc regimul juridic general al apelor, privind

administrarea, gospodărirea şi protecţia acestora şi a ecosistemelor acvatice sunt:

a-Legea cadru de protecţia a mediului, - O. U. G. nr.195/20052, art. nr, 36 - 40

inclusiv, modificata si copletata de O.U.G. 91/2002,

b -Constitutia Romaniei, art. nr. 135 si 136, al. 4, modificata in 2003,

c-Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, republicată în 1998,

2
aprobata prin Legea 265/2006
 c-Hotărârea Guvernului nr.188/2002 privind regimul apelor uzate, etc.

B. Regimul juridic special de protectie actual al apelor

a-Legea apelor nr.107/1996, modificată si completata de Legea nr. 310 din 2004
privind protectia calitatii apelor şi de Legea nr. 10/2011;

b. Legea nr. 82/1993 privind regimul juridic al Rezervatiei Biosferei “ Delta

Dunarii”;

c- Legea nr. 17/1990 privind regimul apelor teritoriale, modificată şi completată

prin Legea nr.36/2002 şi republicată în 2002 ;

d- Hotărârea Guvernului nr.188/2002 privind regimul apelor uzate, etc.

Regimul juridic, este completat cu toate reglementarile internationale la care

Romania este parte.

Constituind o resursă naturală cu mare valoare economică în toate formele sale de

utilizare, conservarea, refolosirea şi economisirea apei sunt obiective imperative, ce se
urmăresc a se realiza prin:

–          dezvoltarea conştiinţei de mediu;

–          aplicarea de stimuli economici;

– aplicarea de sancţiuni celor ce încalcă normele juridice privind protecţia

apelor.

Legea nr.107/1996, care este legea speciala in domeniu, stabileşte

următoarele obiective şi reguli în domeniu6:

–          conservarea, dezvoltarea şi protecţia resurselor de apă;

–          protecţia împotriva oricăror forme de poluare şi de modificare a

caracteristicilor apelor;

–          valorificarea complexă a apelor ca resursă economică, repartiţia raţională

şi echilibrată a acestora;
 –          conservarea şi protejarea ecosistemelor acvatice;

–          apărarea împotriva inundaţiilor şi a altor fenomene hidrometeorologice

periculoase;

–          satisfacerea cerinţelor de apă ale industriei, agriculturii, turismului,

transportului şi a oricăror activităţi umane.

3. Administrarea, gospodărirea şi folosirea apelor

În contextul diligenţelor ecologice şi juridice pentru protecţia apei, începând chiar

de la surse sau izvoare, s-a născut necesitatea managementului pentru protecţia şi
utilizarea raţională a resurselor de apă. Astfel, - dispoziţiile juridice cu caracter
managerial sunt prevăzute în Legea Nr.310/20043 pentru modificarea şi completarea
Legii apelor Nr.107/1996, care a introdus la art.1 alin.6 următorul text: „Conservarea,
protecţia şi îmbunătăţirea mediului acvatic, în condiţiile utilizării durabile a resurselor
de apă, au la bază principiile precauţiei, prevenirii, evitării daunelor la sursă şi
poluatorul plăteşte şi trebuie să ţină seama de vulnerabilitatea ecosistemelor acvatice
situate în Delta Dunării şi Marea Neagră, deoarece echilibrul acestora este strâns
influenţat de calitatea apelor interioare care se varsă în acestea”.

Conform legislaţiei în vigoare, administrarea, gospodărirea şi folosinţa apelor în

mod complex şi raţional trebuie să se bazeze pe principiile conform cărora cantitatea şi
calitatea acestora trebuie să constituie un tot unitar. Gospodărirea apelor trebuie să aibă la
bază principiile solidarităţii umane şi interesului comun, pentru realizarea maximului de
profit social (prin colaborarea şi cooperarea administratorilor, utilizatorilor, populaţiei).

Conform dispoziţiilor Legii apelor nr.107/1996, apele pot aparţine domeniului

public sau domeniului privat. Indiferent de forma de proprietate, regimul de folosire al
resurselor de apă se stabileşte exclusiv de către Guvern şi se exercită prin Ministerul de
resort4 (cu excepţia apelor geotermale) care are următoarele atribuţii în domeniu:

3
Publicată în M.Of. Nr.584 din 30 iunie 2004.
4
Ministerul Mediului Apelor si Padurilor, ca autoritate publica centrala de administrare ă apelor.
 –          elaborează strategia şi politica organizării la nivel naţional a gospodăririi
unitare, raţionale şi complexe a apelor;

–          acţionează pentru amenajarea complexă a bazinelor hidrografice,

coordonând activităţile de întocmire a planurilor de amenajarea a acestora;

–          avizează şi autorizează lucrările ce se execută în legătură cu apele;

–          organizează întocmirea şi evidenţa cadastrului general al apelor;

–          aprobă utilizarea fondului apelor, conform legii;

– stabileşte organizarea activităţii de hidrometeorologie şi a

sistemului de informare şi prognoză asupra fenomenelor hidrometeorologice periculoase,
etc.

Potrivit legii, apele din domeniul public de interes national, se dau in administrare
Administratiei Nationale “ Apele Romane” de catre Ministerul Mediului Apelor si
Padurilor, care este operator unic in Romania.

Administrarea şi gestionarea apelor reprezintă acţiuni de interes national, fapt ce

rezultă pe cale de interpretare a dispoziţiilor constituţionale (art.135 lit.d) şi legale (art.1
din Legea protectiei mediului, dar şi în mod expres din prevederile art.1 alin.2 din Legea
nr.107/1996, care dispune că: “protecţia, punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a
resurselor de apă sunt acţiuni de interes general”.

Atât Ministerul de resort cât şi Administraţia Naţională “Apele Române” au

dreptul să ia măsuri de limitare sau de suspendare provizorie a apei în anumite situaţii
(accidente ecologice, secetă, inundaţii).

Administrarea şi gestionarea apelor minerale subterane aparţine R.A. “Apele

minerale”, care gestionează şi administrează fondul hidromineral naţional, execută lucrări
de întreţinere şi protecţie a resurselor de ape minerale.

Folosinţa apelor poate fi: liberă -  (pentru băut, udat, spălat, igienă, gospodărie),

sau autorizată - (pentru activităţi de irigaţii, pescuit, navigaţie, producerea energiei
electrice, aprovizionare cu apă potabilă şi industrială).
 Folosirea apei se face în condiţiile şi cu autorizaţia prevăzute de lege. Autorizaţia
se eliberează pe baza constatării tehnice a stării corespunzătoare a instalaţiilor în care se
prepară apa potabilă pe baza parametrilor de calitate şi a instalaţiilor de evacuare a apelor
uzate. Autorizaţia se eliberează pe timp limitat, iar prelungirea sa se poate face de către
organul emitent, numai după o nouă constatare.

Datorită legăturii indisolubile dintre ape şi sol, toate lucrările ce se fac pe ape sau
în legătură cu ele, se vor face cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar
nr.18/1991, precum şi ale Legii protectiei mediului O.U.G. NR. 195/2005, ; lucrările de
regularizare a cursurilor de ape, irigaţii, îndiguiri, desecări, etc., se vor executa
concomitent cu lucrările de protecţie şi ameliorare a solului.

În scopul asigurării administrării şi gospodăririi raţionale, unitare şi complexe a

apelor, pe lângă Ministerul de resort s-au constituit o serie de organisme consultative

Protecţia juridică a apelor se realizează sub următoarele forme principale:

protecţia cantitativă şi protecţia calitativă.

Protecţia cantitativă a resurselor de apă se realizează prin folosirea raţională şi

protecţia lor împotriva epuizării. Reglementările juridice prevăd în acest scop obligaţii
pentru:

–          utilizatorii de apă în scopul folosirii raţionale a resurselor de apă;

–          organele centrale şi locale ale puterii executive, agenţii economici,

persoanele juridice, de a lua măsuri pentru reducerea consumului de apă, folosirea
repetată a apei, întreţinerea instalaţiilor de apă în stare corespunzătoare pentru evitarea
pierderilor;

–          cei ce gospodăresc şi folosesc apa, să ia măsuri de dotare cu mijloace de

măsurare a debitelor de apă;

În situaţiile în care debitele de apă nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor

autorizaţi, organele competente stabilite prin lege, pot aplica restricţii temporare de
folosirea resurselor de apă.
 Împreună cu protecţia cantitativă, calitatea apei reprezintă o cerinţă de interes
naţional; în acest scop se interzice: evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de
suprafaţă, subterane sau marine, de ape reziduale, deşeuri sau produse de orice fel, care pot
schimba caracteristicile apei. Este interzisă, de asemenea, depozitarea pe malurile sau în
albiile cursurilor de apă de gunoaie ori deşeuri industriale, de orice fel, folosirea de
îngrăşăminte chimice sau pesticide la distanţe mai mici de 300m faţă de malurile
cursurilor de apă şi ale lacurilor.

Protecţia calitativă a apei urmăreşte menţinerea calităţii şi purităţii apei. În acest

scop, legislaţia în materie stabileşte că poluarea în orice mod a resurselor de apă este
interzisă. Ministerul Mediului Apelor si Padurilor aprobă normele de calitate a apei
potabile, elaborează norme, standarde de calitate a apelor, standarde de emisie, epurare şi
evacuare a apelor, procedura de autorizare a exploatării apei, norme pentru realizarea
construcţiilor hidrotehnice pentru îndiguiri, irigaţii, regularizări, desecări-drenaj etc.

Organele de gospodărire a apelor, organele locale ale administraţiei publice,

persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a executa lucrări de amenajare, curăţire,
întreţinere a resurselor de apă.

Persoanele fizice şi juridice, ca utilizatori de apă, au următoarele obligaţii:

–          să ceară acordul autorizaţia de mediu pentru activitatea de navigaţie pe

ape, pentru producerea de energie etc.;

–          să respecte standardele de emisie şi de calitate a apelor precum şi

prevederile din acordul / şi autorizaţia de mediu;

–          să nu arunce sau să depoziteze pe malurile sau albiile apelor deşeuri,

substanţe explozibile, periculoase, narcotice, etc. ;

–          să nu folosească energie electrică sau substanţe periculoase pentru pescuit;

–          să nu spele în apele naturale autovehicule, utilaje, ambalaje cu conţinuturi

uleioase, cu substanţe toxice, periculoase etc.;

–          dacă deţin nave, să se doteze cu platforme plutitoare, pompe marine, etc.;
 –          să nu pună în funcţiune obiective economice sau ansambluri de locuinţe,
fără reţele de canalizare şi instalaţii de epurare a apei corespunzătoare.

În scopul gospodăririi judicioase a apelor, a supravegherii şi prognozării lor, prin

Legea nr.107/1996 s-a dispus constituirea unor comisii şi organisme, cum ar fi:

–          Fondul naţional de date legate de gospodărirea apelor care conţin

informaţii privind calitatea apelor, recunoscându-se prin aceasta accesul persoanelor
fizice şi juridice la informaţii pertinente legate de calitatea apelor;

–          Comisia naţională pentru siguranţa barajelor şi lucrărilor hidrotehnice;

–          Comisia centrală de apărare împotriva inundaţiilor şi accidentelor

hidrologice;

–          Comisia guvernamentală, comisiile judeţene şi locale de apărare împotriva

dezastrelor;

–          “Cadastrul apelor”, pentru evidenţa apelor din domeniul public.

Protecţia apelor include şi protecţia albiilor, a lucrărilor de gospodărire a apelor

(construcţii hidrotehnice) şi a lucrărilor ce se construiesc pe ape sau în legătură cu apele,
scop în care se instituie şi se realizează aşa–zisele “zone de protecţie”.

Un alt instrument de protecţie a apelor, de prevenire şi combatere a poluării lor, îl

reprezintă controlul prealabil al tuturor activităţilor cu impact asupra apelor, pe calea
obligativităţii unor avize şi autorizaţii administrative, cum sunt:

–          avizul de amplasament şi avizul de gospodărire a apelor, necesare pentru

efectuarea lucrărilor ce se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele;

–          autorizaţia de gospodărire a apelor, este reglementarea tehnico-juridică

ce condiţionează punerea în funcţiune sau exploatarea obiectivelor existente şi ale celor
noi, ce se construiesc pe ape sau care au legătură cu apele;

–          acordul şi autorizaţia de mediu, pentru activităţile pe care le impun.

Importanţa deosebită a apei ca resursă naturală de valoare economică, rezultă şi

din faptul că pentru protejarea ei (calitativă şi cantitativă)9 se aplică atât stimuli
economici pentru cei preocupaţi constant în protejarea ei cât şi sancţiuni şi penalităţi
pentru cei ce o poluează.

Finanţarea investiţiilor privind lucrările, construcţiile sau instalaţiile de

gospodărire a apelor se va asigura total sau parţial, conform prevederilor art. 85 din
Legea apelor din urmatoarele surse:

–          bugetul statului sau bugetele locale pentru lucrări de utilitate publică;

–          fondurile utilizatorilor de apă;

–          fondul de dezvoltare al A.N. “Apele Române”;

–          fonduri obţinute prin credite sau prin emitere de obligaţiuni de stat;

– fonduri europene.

4. Răspunderea juridică în domeniul protecţiei apelor

În scopul protecţiei şi conservării mediului acvatic, printre mijloacele utilizate,

alături de gospodărirea complexă şi raţională a acestuia, un rol deosebit de important şi
eficient revine instrumentelor juridice utilizate pentru combaterea faptelor de încălcare a
regimului legal de ocrotire a mediului acvatic.

Pentru toţi utilizatorii apelor şi resurselor lor naturale, Legea nr.107/1996,

stabileşte obligaţii şi răspunderi în scopul asigurării protecţiei acestor elemente naturale
ale mediului împotriva poluării.

Nerespectarea acestor obligaţii atrage răspunderea civilă, penală sau

contravenţională, după caz şi aplicarea sancţiunilor legale corespunzătoare. Menţionăm
că cea mai utilizată formă de răspundere juridică pentru poluarea apelor este răspunderea
contravenţională.

Legea nr.107/1996, grupează faptele ilicite săvârşite în legătură cu protecţia

apelor în două categorii, acordând prioritate răspunderii contravenţionale şi penale12:

–          contravenţii un număr de 53 de fapte, sancţionate cu amendă;

 –          infracţiuni un număr de 27 de fapte sancţionate alternativ cu închisoare
sau amendă penală1[3] săvârşite cu intenţie sau din culpă.

În cele mai multe situaţii, infracţiunile stabilite sunt infracţiuni de pericol, fiind
considerat de legiuitor un pericol semnificativ ce trebuie sancţionat penal, simpla
nerespectare a unor restricţii şi măsuri stipulate. Infracţiunile prevăzute de Legea
nr.107/1996, se constată de către organele abilitate în acest sens şi de către personalul
competent să constate contravenţiile.

Bibliografie:

1.Mircea Duţu, Dreptul mediului, curs universitar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010,
1. Mircea Dutu , Dreptul mediului ,Editura, Universul Juridic, 2018
2. Stefan Tarca, Dreptul mediului, Editura, SITECH, Craiova 2013;
3. Stefan Tarca, Dreptul mediului, Editura, SITECH, Craiova 2017;
4. Ştefan Ţarcă, Dreptul mediului, curs universitar, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2005.
5. Ştefan Ţarcă, Tratat de dreptul mediului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2010.
6. Vladimir Rojanschi, Florina Bran, Gheorghiţă Diaconu, Protecţia şi ingineria
mediului, Editura Economică, 1997,
5. Victor Miclăuş, Pedologie ameliorativă-protecţia mediului, Editura Dacia, Cluj, 1991