Istoria administratiei

publice romanesti
-Legislatia cu caracter reformator a lui-Alexandru Ioan Cuza-

Lobodan Maria-Cristina
Administratie Publica- Anul I
Universitatea Valahia Targoviste

Legislatia cu caracter reformator a lui Alexandru

Ioan Cuza
Unirea Principatelor, realizata prin dubla alegerea a lui Alexandru Ioan Cuza a
fost urmata de realizarea unui program de reforme democratice. Pentru infaptuirea
acestora, Alexandru Ioan Cuza si colaboratoriii sai, in frunte cu Mihail Kogalniceanu, au
procedat mai intai la organizarea statului intr-o forma care sa asigure o autentica
unitate politica a natiunii si cadrul initierii reformelor democratice.

a)Reforma agrar
Prin art.1 al Legii se dispunea c ranii sunt i rmn proprietari pe loturile ce le
foloseau. n baza acestei legi stenii clcai sunt i rmn deplin proprietari pe locurile
supuse posesiunii lor, n ntinderea ce se hotrte prin legea n fiin. Suprafaa
pmntului asupra cruia se recunotea dreptul de proprietate al ranilor era fixat
nfuncie de numrul de vite pe care acetia le stpneau. n acelai timp, s-a desfiinat
i regimul clciei (dijma, podvezile, zilele de meremet), n schimbul unei despgubiri
pe care ranii urmau s o plteasc n termen de 15 ani, prin sume repartizate
anual.Dup adoptarea i aplicarea acestei legi, o mare parte din pmnturile moierilor
(aproximativ 2/3 au trecut n proprietatea ranilor, ceea ce a constituit o puternic
lovitur dat poziiilor economice al boierimii i, n acelai timp, o msur prin care sau
deschis largi perspective dezvoltrii capitaliste n ara noastr.

b.) Reforma electoral

Noul aezmnt electoral, pe care fosta Adunare nu a vurt s-l dezbat, a fost
aprobat prin plebiscit. Legea electoral din 1864 a meninut censul pe avere,
condiia de 25 ani mplinii i prevedea c legtorii sunt fie primari, fie direci. Erau
inclui n categoria alegtorilor primari cei care plteau un impozit de 48 de lei n
comunele rurale, cei ce plteau un impozit de 80 sau 100 lei n comunele urbane (n
funcie de numrul acestora), precum i patentarii, pn la clas a V-a inclusiv.
Cincizeci de alegtori primari numeau un alegtor direct. Erau alegtori direci cei
ce aveau un venit de 100 de galbeni, indiferent de provenien, venit ce se putea
dovedi prin biletele de plata impozitului sau n alt chip. Puteau fi alegtori direci,
fr a justifica venitul de 100 de galbeni, preoii, profesorii academiilor i colegilor,
doctori i liceniaii facultilor, avocai, ingineri, arhiteci, cei ce aveau diplome
recunoscute de guvern sau erau conductorii unor instituii. Alegtorii de ambele
grade trebuiau s aib vrsta de 25 de ani. S-a desfiinat mprirea alegtorilor pe
colegii, cu precizarea c unii alegtori i exercitau drepturile n comunele tribale, ir
alii n comunele rurale (colegii de orae i colegii de judee).

c)Alte reforme democratice

ntre actele normative cu caracter reformator sunt de menionat legea pentru

consiliile judeene i legea comunal din 1864, prin care s-a reglementat modul de
constituire, organizare i funcionare a comunelor i judeelor. O vie dezbatere a
avut loc i pe marginea legii privind completarea i organizarea armatei, cu care
ocazie M. Koglniceanu a susinut teza narmrii poporului, a rnimii.
Deosebit de importante prin coninutul lor au fost i legile cu privire la
organizarea judectoreasc (judectorii de plas, tribunale judeene, curile de apel,
curile cu jurii i nalta Curte de Casaie i Justiie); la instruciunea public, la pensii
i la contabilitate.

Opera legislativa a lui Alexandru Ioan Cuza

De numele lui Alexandru Ioan Cuza sunt legate si Codul civil, Codul de
procedura civila, Codul penal si Codul de procedura penala, elaborate in vremea si
din dispozitia lui Cuza. Aceste coduri au constituit sistemul de drept burghez, au
creat cadrul juridic necesar dezvoltarii legislatiei romanesti. Prin adoptarea acestor
coduri, Romania a intrat in randul tarilor cu cea mai inaintata legislatie. Opera
legislativa a lui Alexandru Ioan Cuza a influentat pozitiv teoria si practica juridica, a
stimulat dezvoltarea invatamantului juridic, a stiintei dreptului, a dus la afirmarea
gandirii juridice romanesti in tara si peste hotare. .

Codul civil
Fiind cele mai strns legate de realitatea economic, normele dreptului civil aveau o
importan aparte n epoca Unirii, cnd se dezvoltau relaiile de producie
capitaliste .Pn n 1863, comisia a folosit ca principal izvor proiectul codului Italian
Pisanelli, iar dup aceast dat a urmat modelul codului civil francez al lui Napoleon
de la 1804. Orientarea iniial se explica prin raiuni de ordin politic, deoarece Italia
se gsea ntr-o situaie similar cu cea a Principatelor romne, luptnd pentru
unificarea legislativ. n al doilea rnd, proiectul italian era de dat recent fusese
adoptat cu 60 de ani n urm. ntruct ns proiectul italian ntrzia s fie adoptat,
comisia a optat pentru codul francez, care avea un mare prestigiu i constituise
modelul mai multor coduri burgheze.
Codul nostru civil a fost adoptat n anul 1864 i a intrat n vigoare la 1
decembrie 1865. n momentul publicrii el s-a numit Codul civil Alexandru Ioan,
dar dup abdicarea lui Cuza a fost republicat sub titlul de Codul civil romn.Nu
este o copie fidel , ci o adaptare a codului francez, inndu-se seama de condiiile
i tradiiile juridice ale rii noastre. Codul a nlocuit legiuirile lui Caragea i
Calimach, pstrnd unele reglementri din acestea cu privire la relaiile personale i
de familie.
De altfel, o comparaie ntre cele dou coduri ne arat c cel francez avea cu
aproape 300 de articole mai mult fa de cel romn (1914). Pe de alt parte, n

codul nostru civil s-au pstrat unele dispoziii din legiuiri mai vechi, cum ar fi cele
care stabilesc pentru copiii naturali un regim unitar, n timp ce codul francez fcea
numeroase distincii ntre diverse categorii de copii naturali.
La elaborarea Codului civil romn s-a avut n vedere i doctrina juridic a
vremii, deoarece n lucrrile elaborate dup adoptarea Codului civil francez s-au
constatat unele deficiene innd de tehnica redactrii sau de unele contradicii
ntre articole.
Codul civil din 1865 are urmtoarea structur:
- Un titlu preliminar cu privire la legi i aplicarea lor n timp i spaiu;
- Cartea I-a despre persoane;
- Cartea a II-a despre lucruri;
- Cartea a III-a despre diferite moduri de dobndire a proprietii;
- Dispoziiile finale n legtur cu intrarea n vigoare a codului i abrogarea altor
legiuiri mai vechi.
Potrivit structurii sale, Codul civil este format dintr-un preambul care se refera
la lege in general, precum si la aplicarea ei in timp si spatiu, din teri cri i din
dispoziiile finale.
Codul Penal
Codul penal a fost publicat in 1865 si a ramas in vigoare pana in 1937. La
elaborarea acestui cod, legislatorii lui Cuza s-au inspirat din legiuirile romanesti
anterioare, din Codul penal francez din 1810 si din Codul penal prusian din 1851.
La baza Codului penal roman a fost pusa conceptia clasica a dreptului penal,
profund individualista, care il priveste pe om ca pe o fiinta abstracta, desprinsa din
mediul in care isi desfasoara activitatea. Aceasta conceptie priveste infractorul ca
pe un om rational, constient de urmarile faptei sale, care are porniri antisociale,
motiv pentru care trebuie a fi exclus din societate prin aplicarea pedepselor cu un
pronuntat caracter de intimidare. Abia mai tarziu, odata cu aparitia noilor conceptii
cu privire la fapta si faptuitor, precum si cu privire la rolul pedepselor, au inceput a
fi luati in considerare si factorii sociali care determina comportamentul uman, ceea
ce a dus la o serie de modificari ale codului in cauza, cu accent pe necesitatea
reeducarii infractorilor in vederea reintegrarii lor in viata sociala.
Codul penal de la 1865 a fost structurat in trei carti:
- Cartea I Dispozitii cu privire la pedepse si la felul lor;
- Cartea a II-a Norme cu privire la crime si delicte;

- Cartea a III-a Contraventii.

Infractiunile cuprinse in cod erau de trei feluri:
- crime erau sanctionate cu pedepse criminale;
- delicte erau sanctionate cu pedepse corectionale;
- contraventii erau sanctionate cu pedepse politienesti.
In Codul penal de la 1865 sunt considerate ca fiind cele mai grave, avandu-se
in vedere gradul lor de pericol social, infractiunile contra statului: rasturnarea ordinii
de stat si tradarea. Apoi urmeaza in functie de gravitatea lor infractiunile contra
Constitutiei: faptele contra sistemului parlamentar si a celui electoral. Sunt
apreciate ca facand parte din categoria infractiunilor mai grave infractiunile contra
intereselor publice, care priveau exercitarea functiilor administrative de catre
functionari: abuzul de putere si delapidarea. Alte infractiuni sunt indreptate
impotriva functionarilor publici: ultrajul, opunerea fata de ordinele autoritatilor. Cele
mai multe dintre infractiunile cuprinse in codul penal de la 1865 erau cele
indreptate impotriva vietii, a integritatii corporale, a onoarei si a patrimoniului.

Codul de procedura civila

Codul de procedura civila a fost elaborat si a intrat in vigoare odata cu Codul
civil. Plecand de la conceptia fundamentala, conform careia normele de procedura
civila sunt cele care dau viata intregului sistem de drept privat, legislatorii lui Cuza
au acordat o atentie deosebita elaborarii acestui cod. Pentru aceasta, s-au inspirat
din Codul de procedura civila francez, Codul de procedura civila belgian, precum si
din legiuirile romanesti anterioare.
Codul in cauza este structurat in sapte carti:
- Cartea I Procedura inaintea judecatorului de plasa;
- Cartea a II-a Tribunalele de judet;
- Cartea a III-a Curtile de apel;
- Cartea a IV-a Arbitri;
- Cartea a V-a Executarea silita;
- Cartea a VI-a Proceduri speciale;
- Cartea a VII-a Dispozitii speciale.
Procedura de judecata este orala, publica si contradictorie. Codul arata ca in
procesul civil pot fi administrate ca probe actele scrise, martorii, expertizele,
juramantul judiciar si prezumtiile. Erau prevazute urmatoarele cai de atac: apelul,

cand se proceda la o noua judecata de fond, opozitia, care se utiliza impotriva

hotararilor date in lipsa, contestatia si recursul. Prin recurs se stabilea daca legea a
fost bine interpretata si aplicata.

Codul de procedura penala

Codul de procedura penala a fost elaborat si a intrat in vigoare odata cu
Codul penal. Principalele surse de inspiratie pentru legislatorii lui Cuza au fost
legiuirile romanesti anterioare, Codul de instructie criminala francez din 1808 si
doctrina juridica a vremii.
Codul este compus din dou mari pri:
- Dispoziii preliminarii;
- Cartea I-a - Despre poliia judiciar i reglementeaz descoperirea, urmrirea i
instrucia infraciunilor;
- Cartea a II-a - Despre judecat i judecarea proceselor n faa instanelor penale:
judectorii, tribunale, Curile cu jurai, Curtea de casaie
Codul in cauza prevedea ca procesul penal cuprindea doua faze. Prima faza,
cea premergatoare judecatii, avea ca obiective descoperirea, urmarirea si instructia
infractorilor. Faza a doua era cea a judecatii.
Codul de procedura penala era structurat in doua carti, corespunzatoare celor
doua faze ale procesului. Prima faza a procesului era realizata de catre ofiterii de
politie judiciara, care aveau ca sarcina descoperirea infractiunilor, de catre
procurori, care aveau ca sarcina urmarirea infractorilor si de catre judecatorii de
instructie, ce aveau ca sarcina anchetarea infractorilor, numita instructie.
Faza a doua a judecatii era realizata de catre judecatoriile de plasa,
tribunalele judetene, curtile cu juri si de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Datorita lipsei personalului calificat, judecatoriile de plasa nu au functionat,
atributiile lor fiind incredintate subprefectilor ce administrau plasa respectiva. In
competenta tribunalelor intrau delictele, iar in competenta curtilor cu juri intrau
crimele.
Curtile cu juri erau formate dintr-un complet de judecatori si dintr-un juriu
compus din cetateni.
Juriul era chemat sa raspunda prin da sau nu la doua intrebari:

- Daca persoana este sau nu vinovata? In ipoteza in care persoana era gasita
vinovata, se proceda la a doua intrebare.
- Daca acea persoana merita sau nu circumstante atenuante? Daca juriul
raspundea afirmativ la prima intrebarea, judecatorii faceau incadrarea faptei in
textul de lege corespunzator si fixau pedeapsa in functie de dispozitiile legii si de
parerea juriului in ceea ce priveste circumstantele atenuante.

Bibliografie

1.http://file.ucdc.ro/cursuri/D_1_N19_Istoria_statului_si_dreptului_romanesc_Negoita_Flori
n.pdf
2. http://www.stiucum.com/drept/istoria-dreptului/Reformele-si-opera-legislativa41578.php