Facultatea de Drept

DISCIPLINA: ISTORIA STATULUI ȘI A DREPTULUI ROMÂNESC

TEMA:Opera legislativă a lui Al. I. Cuza

Autor:
Pora I. Bianca

BRAŞOV
2021/2022
 CUPRINS

1.Introducere............................................................................................2
2.Opera legislativă a lui Alexandru Ioan Cuza.......................................3
2.1.Importanta operei legislative..............................................................3
2.2.Codul Civil............................................................................................3
2.3.Codul Penal..........................................................................................3
2.4.Codul de Procedură Civilă...................................................................4
2.5.Codul de Procedură Penală.................................................................4
2.6.Codul Comercial...................................................................................4
2.7.Legislaţia muncii...................................................................................5
2.8.Legislaţia cu caracter reformator.........................................................5
3.Organizarea judecătorească în timpul domniei lui Cuza.....................6
4.Concluzii...................................................................................................7
5.Bibliografie................................................................................................8

1
 1.Introducere

Alexandru Ioan Cuza a fost primul domnitor al Principatelor Unite

(1859-1862) şi al statului naţional român (1862-1866), sub domnia căruia
s-au pus bazele dezvoltării moderne a naţiunii române din punct de vedere
economic, social, politic şi cultural.
Al. I. Cuza a fost ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859, iar la 24
ianuarie şi al Ţării Româneşti, înfăptuindu-se astfel unirea celor două ţări.
Devenind domnitor, Cuza a obţinut, prin demersurile sale, recunoaşterea
unirii din partea marilor puteri. Sub domnia lui Al. I. Cuza, a fost desăvârşită
Unirea Principatelor printr-o serie de acte de guvernământ, precum:
contopirea adunătorilor de la Iaşi şi Bucureşti într-un parlament unic,
numirea unui singur guvern şi fixarea capitalei noului stat la Bucureşti
(1862).
Întimpinând rezistenţa guvernului şi a Adunării legiuitoare, alcătuite din
reprezentanţi ai boierimii şi marii burghezii, precum şi a bisericii, în
înfăptuirea unor reforme burgheze, Al. I. Cuza formează în anul 1863 un
guvern sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu, care realizează
secularizarea averilor mânăstireşti (decembrie 1863) şi dizolvă Adunarea
legiuitoare (2 mai 1864). În acelaşi an, Al. I. Cuza supune aprobării poporului,
prin plebiscit, o nouă constituţie (statut) şi o nouă lege electorală, menită să
asigure parlamentului o bază mai largă, şi decretează (14 august 1864)
legea rurală concepută de Kogălniceanu, care, cu toate limitele ei, a
reprezentat un moment însemnat în dezvoltarea capitalismului, desfiinţând
iobăgia multiseculară. În timpul domniei lui Cuza au fost elaborate Codul civil
şi Codul penal, legea pentru obligativitatea învăţământului primar, s-au
înfiinţat universităţile de la Iaşi (1860) care îi poarta azi numele şi de la
Bucureşti (1864), a fost dezvoltată armata naţională etc.
Aproape că nu a existat domeniu de activitate economică, social-politică,
administrativă, culturală sau militară în care Al. I. Cuza să nu fi adus
îmbunătăţiri şi înnoiri organizatorice. Să amintim legea pentru secularizarea
averilor mănăstireşti în 1863, prin care pământul deţinut de mănăstirile
închinate a reintrat în patrimoniul statului român. Şi legea rurală, un an mai
târziu, prin care s-a desfiinţat iobăgia. Pentru a pune în practică această
reformă, A. I. Cuza dizolvă Adunarea comună a conservatorilor, supunând
aprobării poporului, prin plebiscit, o nouă Constituţie şi o nouă lege
electorală. Au urmat legea administrativă, legea judecătorească şi legea
instrucţiunii publice. A pus bazele unificării aparatului de stat prin unirea
serviciului vamal, administraţiei telegrafului, ministerului de război.
A fost obligat să abdice de către “monstruoasa coaliţie” a reprezentanţilor
boierimii conservatoare, la 11 februarie 1866. Expulzat, domnitorul şi-a
petrecut următorii şapte ani în Germania, unde a murit la vârsta de 53 de ani.
Trupul său a fost adus în ţară şi înmormântat la Ruginoasa, iar ulterior mutat
la biserica Trei Ierarhi din Iaşi, unde se află şi-n ziua de azi.
2
 2.1.Opera legislativă a lui Alexandru Ioan Cuza

2.1.Importanţa operei legislative.

Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-au pus bazele dezvoltării
moderne a naţiunii române din punct de vedere economic, social, politic,
cultural, dar mai ales juridic. In vremea lui si din dispozitia sa au fost
elaborate Codul Civil, Codul Penal, Codul de Procedura Civila, Codul de
procedura penala etc. Prin aceste coduri s-a instituit sistemul de drept
burghez si s-a creat cadrul juridic necesar dezvoltării celor mai moderne
legislaţii în materie, introducând norme şi instituţii juridice dintre cele mai
evoluate, opera legislativă a lui Cuza plasând România în rândul ţărilor cu
cea mai înaintată legislaţie.
În acelaşi timp, Cuza a dus la crearea unui sistem judiciar modern, a
determinat o evoluţie a practicii instanţelor în direcţia celor mai înalte
exigenţe ale epocii, a stimulat învaţământul juridic, a dus la afirmarea gândirii
juridice româneşti în tară şi peste hotare, la însuşirea tehnicii juridice în toate
nuanţele sale, ceea ce s-a răsfrânt pozitiv asupra actelor teoretice şi a
practicii juridice.

2.2.Codul Civil.
Normele de drept civil existente in Epoca Unirii, erau in multe privinţe
depăşite din punct de vedere al conţinutului, forma acestora fiind lipsită de
unitate. Al. I. Cuza a dorit alcătuirea unui nou cod, la care până in 1863 s-a
folosit ca principal izvor proiectul Codului Italian Pisanelli, după acesta
urmând modelul Codului Civil Francez a lui Napoleon.
Codul nostru Civil a fost adoptat in 1864, intrând în vigoare la 1 decembrie
1865. La publicare s-a numit Codul Civil “Alexandru Ioan”, dar după
abdicarea lui Cuza, a fost republicat cu titlul de “Codul Civil Roman”.
La elaborarea Codului Civil Roman s-a ţinut cont şi de doctrina juridică a
vremii, fiind format dintr-un preambul, trei carţi şi dispoziţii finale .

2.3.Codul Penal.
Codul Penal a fost publicat in 1865, rămânând în vigoare până la 1937. A
avut ca izvoare Codul Penal Prusian din 1851 si Codul Penal Francez din
1810.
Codul Penal este structurat în trei cărţi : prima cu dispoziţii privitoare la
pedepse şi la felul lor; cartea a doua cuprinde normele cu privire la crime şi
delicte, iar cartea a treia aparţine contravenţiilor.
Pedepsele sunt de trei feluri - criminale, corecţionale şi poliţieneşti,
corespunzând infracţiunilor, care sunt tot de trei feluri - crime, delicte şi
contravenţii. Crimele şi delictele pot fi împotriva statului, împotriva
Constituţiei şi împotriva intereselor publice .
în decursul aplicării acestui cod au interevenit modificări de-a lungul timpului
in 1874, 1882, 1893, menite să îl menţină mereu în actualitate. Prin
adoptarea Codului Penal s-a concretizat o mare şi importantă cerinţă în
3
legislaţia românească, prin aceasta România înscriindu-se în rândul ţărilor
cu un sistem juridic avansat.

2.4.Codul de Procedură Civilă.

Codul de Procedură Civilă a fost elaborat şi a intrat în vigoare odată cu
Codul Civil Roman. S-a bucurat de o atenţie specială, manifestată atât pe
planul propriu-zis al reglementărilor juridice, cât şi pe cel al doctrinei.
Procedura de judecată se întemeia pe concepţia că adevarul obiectiv nu
poate fi cunoscut de către instanţă, hotărârea pe care aceasta o pronunţă
exprimând numai adevarul juridic.
Principalele izvoare ale Codului de Procedură Civila sunt:
-Dreptul Procesual al Cantonului Geneva.
-Codul de Procedură Civilă Francez.
-Unele dispoziții din Legea Belgiană, cu privire la executarea silită și unele
norme de drept procesual din legiuirile noastre mai vechi.
Codul de Procedura Civilă este alcătuit din șapte carti: procedura
înaintea judecătorului de plasa, tribunalele de județ, curțile de apel, arbitri,
executarea silită, proceduri speciale, dispoziții generale.
Prima carte nu a fost în vigoare deoarece competența judecătoriilor, din lipsa
de personal, a fost in grija subprefecților până în 1879, ulterior fiind abrogată
prin Legea pentru judecătoriile comunale și ocoale.
Curțile de Apel au funcționat inițial la București, Iași, Craiova, Focșani, iar
mai apoi la Galați. Procedura de judecată era orală, publică și contradictorie,
putând fi aprobate: acte scrise, experți, martori, prezumții, cercetătorii
jurământului judiciar. Codul avea precum căi de atac apelul, opoziția,
contestația și recursul.

2.5.Codul de Procedură Penală

Codul de Procedură Penală a fost adoptat și aplicat concomitent cu
Codul Penal, având ca model Codul de Instrucție Criminală Francez din
1808. În opoziție cu vechea procedură, care era scrisă, secretă și fără
dezbaterea contradictorie a probelor, concepțiile moderne înfățișau o
judecată orală, publică și contradictorie.
Codul cuprindea două mari părți: prima carte ce reglementează
descoperirea, urmărirea și instrucția infracțiunilor, iar cartea a doua vorbea
despre desfășurarea proceselor.
Procesul penal cuprindea două faze, cea premergătoare judecații, ce
cuprindea descoperirea, urmărirea si instrucția, și a doua fază, a judecații.
Codul de Procedură Penală prevedea ca instanță de judecată:
judecătoriile de plasa (care insă nu au funcționat), tribunalele de județ, curțile
cu juri și Înalta Curte de Casație și Justiție.

2.6.Codul Comercial
Au apărut instituții tipice dreptului comercial,cum sunt bursele de pe
lângă târguri, transporturile feroviare, vânzările de la o piață la alta,
întreprinderile industriale și bancare, care au făcut ca dreptul comercial să
predomine asupra celui civil și să se detașeze într-un domeniu juridic aparte,
4
având nevoie și de un cod al său. Normele de drept comercial au fost
adunate într-un Cod de Comerț înca din 1840, în Țara Românească.
În 1863, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a preluat acest cod, extinzându-l și
în Moldova. Acest cod s-a aplicat până în 1887, când a fost adoptat un nou
Cod Comercial, supus și acesta îmbunătățirilor periodic, conform cerințelor
societății românești în ascensiune .
Deși aparținând domeniului economic, comerțul a intrat în sfera dreptului.
Prin cod sunt “supravegheate” actele și formele comerțului, se definește
profesia de comerciant ca fiind o categorie deosebită, întrucât operează cu
valori și bunuri; de asemenea, dă un cadru juridic societăților comerciale,
obligațiilor și contractelor sociale; reglementează creditul, titlurile de credit,
precum și operațiile bancare sau de bursă, faliment etc.

2.7. Legislatia muncii.

Până la a doua jumătate a secolului XIX nu a existat o legislație sau
norme juridice care să corespundă domeniului muncii, deoarece nu se mai
pusese o astfel de problemă pâna atunci. Apariția libertății juridice a
persoanei, după Reforma lui Constantin Mavrocordat, a adus in prim-planul
relațiilor sociale problemele raporturilor dintre angajator și angajat.
Complexitatea domeniului industrial-muncitoresc i-a determinat pe juriști să
elaboreze norme de drept pentru reglementarea raporturilor patron-salariat,
precum și anumite drepturi ale salariatului, ce trebuiau recunoscute și
ocrotite.
Cele mai importante reglementări din domeniul muncii au fost:
-Jurisdicția muncii;
-Contractul de muncă;
-Conflictele colective de muncă;
-Asigurarile sociale: in 1912 a fost elaborată Legea pentru organizarea
meseriilor, creditului și asigurărilor sociale;
-Durata zilei de muncă, ocrotirea minorilor și a femeilor;
-Repausul dominical,ce a fost fixat la o jumătate de zi, o reglementare mai
amplă fiind făcută prin Legea repausului dominical din 1910.

2.8.Legislația cu caracter reformator.

a)Reforma agrară.
Conform revendicărilor formulate în timpul revoluției de la 1848,
elementele progresiste, întreaga tărănime, cerea ca împropietărirea să se
facă pe loturile aflate în folosința sătenilor. Moșierimea s-a opus, creând
aparența că reforma agrară s-a înfăptuit, cum a fost proiectul de lege propus
in 1862 de Barbu Catargiu, conform căruia țăranii urmau să fie împroprietăriți
pe pământul comunal. Adunarea a adoptat legea, iar Cuza a refuzat să o
sancționeze, urmând ca in 1864, Mihail Kogalniceanu să propună un nou
proiect de lege, favorabil țărănimii, dar care nu a fost adoptat. Abia prin legea
promulgate la 14 august 1864 s-a înfăptuit reforma agrară. În baza acestei
legi “sătenii clacași sunt și rămân deplin proprietari pe locurile supuse
posesiunii lor, în întinderea ce se hotărăște prin legea în ființă .
După adoptarea și aplicarea acestei legi, 2/3 din pământurile moșierilor
5
au trecut în proprietatea țăranilor. Cu toate acestea, legea a prevazut plata
unor despăgubiri către moșieri.
b)Reforma electorala
Legea Electorală din 1864 prevedea că alegătorii să fie direcți sau primari.
Alegătorii primari erau cei care plăteau un impozit de 48 lei în comunele
rurale și cei cu impozit peste 80 lei în comunele urbane. Cincizeci de
alegători primari numeau un alegator direct, care trebuia să aibă un venit de
100 galbeni, pe care să îl poată dovedi. De asemenea, puteau fi alegători
direcți , fără a-și demonstra veniturile preoții, profesorii, doctorii, avocații,
inginerii, arhitecții etc. Din adunare puteau face parte doar cetățenii români
cu vârsta de 30 de ani și cu un venit de 200 galbeni.

3.Organizarea judecătorească în timpul domniei lui Cuza.

a)Preambul.
În Principate, problema organizării instituției de drept a ocupat un loc
important în dezbaterile Convenției de la Paris din 1898. S-a convenit atunci
înființarea Înaltei Curți de Justiție și Casație.

b)Instanțele de judecată.
Organizarea instituțional-judecătorească a cunoscut unele modificări
modernizatoare, cerute de evoluția societății românești.S-au pus bazele unui
sistem juridic trainic și în concordanță cu realitațile românești.
Instituțiile de drept pot fi organizate astfel:
1.Judecătoriile: funcționau în plaiuri, plase sau ocoale, erau alcătuite
dintr-un judecător și un ajutor. Orașele principale erau împărțite în mai multe
ocoale, având mai multe judecătorii. Judecătoriile au fost organizate în baza
legii organizării judecătorești din 1864.
2.Tribunalele de judet: se compuneau dintr-un președinte, doi membri,
un supleant, un procuror și un substitute, unul din membri fiind numit
judecător de instrucție. Tribunalul din București era alcătuit din 5 secții: 3
civile, 1 corecțională și 1 comercială. În 1909, numărul secțiilor din București
va ajunge la 7. Tribunalele din Iași, Ploiești, Craiova, Galați se compuneau
din trei sau două secții.
3.Curtea cu jurați a fost organizată inițial prin Codul de Procedură
Penală. După 4 ani s-a promulgat legea asupra constituirii acestei instituții,
cu unele modificări. Astfel au fost înființate curți cu jurați în fiecare județ,
după ce inițial fuseseră doar 4 pe lângă Curțile de Apel din București, Iași,
Focșani, Craiova.
4.Curțile de Apel organizații judiciare superioare tribunalelor,funcționau
în București, Iași, Craiova, Focșani. Fiecare curte era compusă din 2-4 secții,
formate din câte 5 membri, dintre care 1 președinte.
5.Curtea de Casație era compusă dintr-un prim-președinte, 3 președinți
de secție și doi consilieri, fiind instanța supremă.Legea organică pentru
organizarea acesteia a fost elaborată in 1861, constituind una dintre
6
măsurile reformatoare imediate ale lui Alexandru Ioan Cuza. Curtea de
Casație era compusă din 3 secții: a reclamanților, una criminală și una civilă.
Secțiile judecau cu cel putin 7 membri, hotărârile luându-se cu cel putin 5
voturi.
Ca Înalta Curte de Justiție,Curtea de Casație îi judecă direct pe miniștri și pe
înalții funcționari de stat, pe membrii parții judecătorești și a ministerului
public.

c)Organizarea armatei și a justiției militare.

Procesul de refacere a armatei după restabilirea domniilor pământene
(1822) va fi desăvârșit într-o primă etapă după unirea din 1859.
În perioada domniei sale, Al. I. Cuza era conducătorul a două armate, ajutat
de un stat major comun, iar cele doua ministere de război au devenit unul în
1861 .
În 1864 au fost elaborate câteva legi militare, privind organizarea puterii
armatei.Dupa Războiul de independență din 1877 s-au întreprins noi măsuri
legislative privind organizarea armatei. Paralel cu aceasta s-a conturat și o
justiție militară.
În 1863 a intrat în vigoare Codul Justiției Militare, inspirat după cel
francez din 1857, cu modifiări în 1881, completat după 1894 etc.
Instanțele judiciare prevazute in Codul Justitiei Militare din 1863 erau:
-Consiliul de disciplină care era compus din 3 membri: un președinte, un
comisar și un grefier. Privea gradele inferioare (subofițeri și ofițeri), precum și
nesupunerea la incorporare, infracțiuni etc.
-Consiliile de război care erau permanente, find formate dintr-un președinte
cu grad superior, adică un colonel, și din 4 membri.
-Consiliul de revizuire care avea reședința în capitală și atribuții de instanță
și recurs. Era alcătuit dintr-un președinte care putea fi general sau colonel, și
din 4 membri, un comisar, un subtitut si un grefier.
În timp de război, instanțele militare căpătau puteri sporite.
Curțile superioare de justiție militară înlocuiau Consiliul de revizuire pe timp
de război și funcționau pe lângă Marele Cartier General al Armatei, judecând
cazuri de spionaj și de trădare națională.

4.Concluzii

Putem trage concluzia că un eveniment de o deosebită importanță pentru

istoria noastră s-a petrecut in 1859, românii afirmând de foarte multe ori că
vroiau să se uneasca într-un singur stat.Acesta a fost doar primul pas către
modernizarea statului român, în dezvoltarea tuturor domeniilor și a
ascensiunii juridice.
Progresiv, România a ajuns să fie plasată în rândul țărilor moderne,
datorită lui Alexandru Ioan Cuza,unul dintre cei mai importanți domnitori ai
României.
7
5. Bibliografie.

Cernea, Emil; Molcut, Emil – Istoria statului și dreptului românesc (ed.

revăzută și adaugită), Editura Universul Juridic, București, 2004

Cloșca, Constantin; Asandului, Gabriel – Istoria dreptului românesc,

Editura Fundației Academice “Danubius”, Galați, 2002

Constantiniu, Florin – O istorie sinceră a poporului roman, ed. a II-a

revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999

Firoiu, Dumitru; Marcu, P. Liviu – Istoria dreptului românesc, vol. II,

partea a II-a, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București,
1987

Giurescu, Constantin C.- Viața și opera lui Cuza Voda, Editura Științifică,
București, 1996

Marinescu, C. Gh. – Epopeea Marii Uniri, Editura Porto- Franco, Galați,

1993

https://www.scrigroup.com/istorie

https://www.rasfoiesc.com/

https://www.historia.ro/