Sunteți pe pagina 1din 2

Casatoria reprezinta modalitatea acceptata la nivel social prin care doua sau mai multe

persoane constituie o familie. Casatoria poate comporta un aspect juridic, pe de o parte si un


aspect religios, pe de alta parte, in ambele tipuri fiind esentiala recunoasterea sociala a uniunii
maritale. In trecut, casatoria se incheia doar sub aspect religios, de catre institutia religioasa.
In prezent, casatoria religioasa este facultativa si poate fi facuta doar dupa casatoria civila, de
catre institutia legitima a uniunii maritale. Aceast lucru a fost realizat prin reformele din
timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cand, s-a impus separarea dintre actul civil al
casatoriei si actul religios al cununiei. Astfel, codul civil al lui cuza din 1865, valabil, cu
multe modificari si astazi, a mutata actele de stare civila din seama bisericii in seama statului,
prin separarea statului de biserica.
In mod traditional, casatoria se realizeaza printr-o ceremonie publica, organizata la
nivel comunitar si poarta denumirea de "nunta". Impreuna cu filiatia, casatoria reprezinta
mecanismele sociale de transmitere a mostenirii, a bunurilor materiale si imateriale (de tip
religios, cultural si spiritual).
Functia principala a casatoriei este sa lege intre ele doua neamuri intre care, in mod obisnuit,
nu exista legaturi de consangvinitate.

Ca fundament al familiei, casatoria este in fapt rezultatul unei lungi evolutii, prin care
uniunea sexuala a barbatului cu femeia a fost reglementata din punct de vedere al convietuirii
si al efectelor in ce priveste copiii si transformata intr-o institutie respectata si stabila.
Casatoria este uniunea liber consimtita intre un barbat si o femeie, incheiata potrivit
dispozitiilor legale, cu scopul de a intemeia o familie si reglemantata de normele imperative
ale legii.
In terminologia juridica, cuvantul casatorie este folosit in intelesurile urmatoare: in
sensul de act juridic, pe care viitorii soti il incheie in conformitate cu cerintele legii; in sensul
de celebrare a casatoriri, adica de oficiere care are loc cu ocazia incheierii actului juridic al
casatoriei; in sensul de stare juridica de casatorie, adica de statut legal al sotilor, anume
prevazut de codul familiei si in sensul de institutie juridica, adoca de totalitatea normelor
legale care reglementeaza casatoria. In sistemul dreptului nostru pozitiv, actul casatoriei este
un act juridic bilateral prin care viitorii soti consimt in mod lober si pe deplin egal sa se
supuna statutului legal al casatoriei.
Casatoria inseamna situatia juridica, in principiu permanenta, a celor casatoriti.
Aceasta situatie juridica este determinate de reglementarea legala privind casatoria, care

devine aplicabila prin incheierea actului juridic al casatoriei si exista pe tot timpul cat dureaza
raportul de casatorie.
Lucrarea de fata isi propune sa prezinte principalele aspecte privind casatoria,
notiunea si caracterele casatoriei, cat si clasificarea conditiilor legale.
Primul capitol abordeaza aspectele teoretice cu privire la consideratii privind casatoria,
respectiv notiunea de casatorie si caracterele casatoriei.
Capitolul al II-lea, intitulat "..." reprezinta substanta principala a lucrarii. Aici sunt
abordate notiuni..
cap 3......

S-ar putea să vă placă și