Protecria atmosferei n dreptul intern

Potrivit Legii protectiei mediului nr. 137/1995 art 40, prin protectia atmosferei se
urmareste prevenirea, limitarea si ameliorarea calitatii acesteia, pentru a evita manifestarea unor
efecte negative asupra mediului, sanatatii umane si a bunurilor materiale.
Accentul se pune pe activitatea de prevenire a poluarii atmosferice, pe reducerea cat mai
mult posibil a efectelor acestei poluari si ameliorarea calitatii atmosferei, in care scop, autoritatea
centrala pentru protectia mediului promoveaza politicile regionale si globale, fundamentand
principiile si actiunile specifice, la nivel national si local, in acest domeniu.
Politica nationala de protectie a atmosferei consta, potrivit legii, din urmatoarele:

introducerea de tehnici si tehnologii adecvate pentru retinerea poluantilor la sursa;

gestionarea resursei de aer, in scopul reducerii emisiilor de poluanti pana la realizarea celor
mai scazute niveluri si care sa nu depaseasca capacitatea de regenerare a atmosferei;

gestionarea resursei de aer, in sensul asigurarii calitatii corespunzatoare securitatii sanatatii

umane;

modernizarea si perfectionarea sistemului national de monitorizare integrala a calitatii

aerului.

Pastrarea calitatii aerului in limitele satisfacatoare pentru evitarea si limitarea influentelor

daunatoare ale poluarii implica stabilirea atat a normelor de protectie privind emisiile de
substante poluante (controlul de sursa), reprezentand concentratiile maxime ale substantelor
poluante in gazele evacuate pe cosuri, ceea ce presupune, totodata, fixarea si a unor limite in ce
priveste volumul gazelor evacuate, cat si a normelor de concentratie maxima admisibile in aerul
localitatilor. Normele de emisie privesc sursele de poluanti, luate separat. Respectarea lor la
nivelul fiecarei surse nu poate insa asigura prin ea insasi, in aerul asezarilor omenesti, o puritate
suficienta, pentru ca la poluarea atmosferei concura mai multe surse, chiar daca emit substante
poluante diferite, ele reprezinta luate impreuna, un pericol sporit, dand posibilitatea combinarii in
atmosfera a poluantilor existenti pe o arie data.
Cu consultarea ministerelor de specilitate competente, autoritatea centrala pentru protectia
mediului, elaboreaza normele tehnice, standardele si regulamentele de aplicare, privind: calitatea
aerului in functie de factorii poluanti din atmosfera; emisiile de poluanti atmosferici pentru surse
fixe si mobile, precum si conditiile de restrictie sau de interdictie pentru utilizarea, inclusiv
pentru substantele care afcteaza stratul de ozon; calitatea combustibililor si carburantilor,
transportul acestora; pragul fonic si reglementari pentru limitarea zgomotelor; supravegherea

calitatii aerului, proceduri de prelevare si analiza, amplasarea punctelor si instrumentelor pentru

probare si analiza, frecventa masuratorilor si altele; identificarea, supravegherea si controlul
agentilor economici a caror activitate este generatoare de risc potential si/sau poluarea
atmosferica; sistemul de notificare rapida, in caz de poluare acuta a atmosferei cu efecte
transfrontiera, a autoritatilor desemnate cu aplicarea Conventiei privind efectele transfrontiera
ale accidentelor industriale.
Inca din anul 1993, Ministerul Apelor, Padurilor si protectiei Mediului a emis Ordinul
nr.462/1 iulie pentru aprobarea Conditiilor tehnice privind protectia atmosferei si Normele
metodologice privind determinarea emisiilor de poluanti atmosferici produsi de surse stationare.
Conditiile tehnice privind protectia atmosferei au drept obiectiv, prin stabilirea de norme de
limitare a emisiilor pentru poluantii prin care se intelege eliminarea in atmosfera a unor poluanti
solizi, lichizi sau gazosi din surse punctiforme sau de suprafata, eliminati in atmosfera, protectia
omului, a animalelor si vegetatiei, a biotopurilor si a biocenozelor lor, a apei, solului si
materialelor impotriva poluarilor atmosferice ce pot genera vatamare sau disconfort. Aceste
norme se aplica in domeniile emisiilor produse de surse stationare, de vehicule si infrastructuri
destinate transporturilor; emisiilor produse de instalatiile de ardere; combustibililor.
In cazul unor emisii pentru care Conditiile tehnice nu prevad limite, pe baza propunerii
documentare a proiectantului instalatiilor, autoritatea pentru mediu stabileste o norma de emisie
preventiva, in conformitate cu norme din tari europene dezvoltate industrial, cu conditia ca
aceasta sa poata fi realizabila pe plan tehnic, iar tehnologia aplicata sa fie economic suportabila.
Evaluarea gradului de suportabilitate economica a masurilor de limitare a emisiilor se face
luand in considerare costurile de investitii si exploatare pe unitatea de poluant retinuta, precum si
ponderea acestora in costurile totale ale agentului economic, comparativ cu situatii similare din
alte tari europene.
La stabilirea acestor norme se va tine seama de nivelul emisiilor din zona de amplasare a
instalatiilor noi, precum si de tipul si marimea celorlalte emisii existente, urmand a se aplica
tehnica de depoluare, in primul rand la acele surse unde reducerea emisiilor va fi semnificativa si
economic suportabila.
Daca la baza studiilor de impact ecologic, se apreciaza ca o insatlatie noua poate produce
imisii peste nivelurile stabilite prin standarde, autoritatea pentru mediu poate impune, la
elaborarea acordului de mediu, o limitare complementara, sau mai severa a acestora,
argumentand tehnic, social sau economic, nivelul maxim propus.
Detinatorii instalatiilor stationare existente care nu se incadreaza in normele de emisie a
poluantilor in atmosfera sunt obligati sa-si modernizeze sistemele de depoluare in termenele
stabilite pe baza prevederilor din Conditiile tehnice,in conditiile reiesite din studiile de impact
ecologic si de fezabilitate pentru sistemul de depoluare propus, elaborate prin grija detinatorilor
instalatiilor respective.

Ca exceptie, de la cele mentionate mai sus, autoritatea pentru mediu poate admite ca
detinatorul instalatiei sa nu execute lucrarile de modernizare, numai daca acesta declara in
cererea sa de autoritate ca isi va inceta activitatea in termen de maximum doi ani.
Termenul limita pentru modernizarea sistemelor de depoluare se fixeaza cu ocazia
examinarii cererii de autorizare a functionarii instalatiei, avandu-se in vedere impactul
obiectivului asupra mediului.
Termenul limita pentru modernizarea sistemelor de depoluare este de sapte ani de la data
intrarii in vigoare a Conditiilor tehnice.
Se pot stabili termene mai scurte cand:

emisiile inregistreaza valori de trei sau de mai multe ori mai mari decat valorile fixate pentru
limitarea preventiva a acestora;

imisiile provocate de instalatii sunt excesive.

Detinatorii instalatiilor stationare au obligatia de a-si supraveghea sistematic nivelul

emisiilor si a asigura incadrarea acestora in limitele impuse de Conditiile tehnice, in conditiile
reiesite din studiile de impact ecologic si de fezabilitatea pentru sistemul de depoluare propus,
elaborate prin grija detinatorilor instalatiilor respective.
Evaluarea nivelului emisiilor se realizeaza prin masuratori de catre detinatorii instalatiilor.
Evaluarea calitatii aerului se asigura de autoritatile pentru mediu, prin masuratori sistematice
ale imisiilor de substante poluate, efectuate in cadrul sistemului propriu de control.
Autoritatile pentru mediu apreciaza, prin comparatie cu prevederile standardului privind
imisiile, daca si in ce masura valorile efective depasesc concentratiile maxime admise si in
caz afirmativ, impun detinatorilor de instalatii care elimina poluanti in zona respectiva, masuri
de limitare mai severa a emisiilor.
Protectia juridica a atmosferei se realizeaza si prin masuri prohibitive si de sanctionare
dispuse de autoritatile pentru protectia mediului, care constau in:
-ordonarea incetarii temporare sau definitive a activitatilor generatoare de poluare in vederea
aplicarii unor masuri de urgenta sau pentru nerespectarea programului pentru conformare;
-aplicarea de restrictii si interdictii, in vederea prevenirii, limitarii sau eliminarii emisiilor de
poluanti;
-aplicarea sanctiunilor prevazute de lege in caz de nerespectare a masurilor dispuse.
Potrivit art.46 din Legea nr.137/1995, in vederea protejarii atmosferei, persoanele fizice si
juridice au, pe langa obligatiile cu caracter general, o serie de obligatii specifice, cum sunt:

-sa respecte reglementarile privind protectia atmosferei, adoptand masuri tehnologice

adecvate de retinere si neutralizare a poluantilor atmosferici;
-sa doneze instalatiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de masura, sa
asigure corecta lor functionare, saasigure personal calificat si sa furnizeze, la cerere sau potrivit
programului pentru conformarea, autoritatilor pentru protectia mediului, datele necesare;
-sa imbunatateasca performantele tehnologice in scopul reducerii emisiilor si sa nu puna in
exploatare instalatiile prin care se depasesc limitele maxime admise;
-sa asigure, la cererea autoritatilor pentru protectia mediului, diminuarea, modificarea sau
incetarea activitatii generatoare de poluare;
- sa asigure masuri si dotari speciale pentru izolarea si protectia fonica a surselor generatoare
de zgomot si vibratii, sa verifice eficienta acestora si sa puna in exploatare numai pe cele care nu
depasesc pragul fonic admis;
Pentru imbunatatirea capacitatii de regenerare a atmosferei, protectia fonica si eoliana,
proprietarii si detinatorii legali de teren sunt obligati sa intretina si sa extinda perdelele si
aliniamentele de protectie, spatiile verzi, parcurile si gradinile vii.
La randul lor, autoritatile vamale au obligatia sa nu permita intrarea/iesirea din tara a
surselor mobile poluante care nu respecta dispozitiile autoritatilor competente, conform legii.
Pe baza normativelor autorizate de autoritatea centrala pentru protectia mediului, Ministerul
Transporturilor si Ministerul de Interne asigura controlul gazelor de esapament, a intensitatii
zgomotelor si vibratiilor produse de autovehicule si a transportului de materiale.