Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1.
Desemneaza totalitatea conditiilor material de existent care determina un anumit tip de
reglementare juridical. Toate aceste conditii sunt denumite izvoare de drept in sens material.
2.
Izvoarele dreptului desemneaza sursele de cunoastere sau documentele pe baza carora
putem reconstitui fizionomia unor institutii juridice.
3.
Izvoarele dreptului desemneaza totalitatea procedeelor prin intermediul carora normele
sociale dobandesc valoare juridical si se transforma in norme de drept.
Toate aceste procedee sunt numite izvoare de drept in sens formal sau forme de exprimare a
dreptului.
La romani, in epoca veche, izvoarele formale de drept au fost: obiceiul, legea, edictele
magistratilor si jurisprudenta.
In epoca clasica, la aceste 4 izvoare s-au adaugat: senatusconsultele si constitutiunile imperial.
In epoca postclasica, izvoarele formale ale dreptului roman au fost: obiceiurile si
constitutiunile imperial.
Cel mai vechi izvor a dreptului privat roman este obiceiul/obiceiul juridicpe care romanii il
denumeau mos maiorum sau us non scriptum
1 Se mentionau: numele magistratului care a propus legea, adunarea care a votat legea,
ordinea in care unitatile de vot si-au exprimat vointa si locul in care s-a votat legea.
2 Erau cuprinse dispozitiile legii, textul legii, iar daca erau mai multe, dispozitiile erau
sistematizate in capitole si paragrafe
3 Se preciza ce consecinte vor decurge in ipoteza incalcarii dispozitiilor din rogation, iar in
functie de sanctiunea lor, legile romane se clasificau in 3 categorii:
a)
Leges perfecte
b)
c)
Leges imperfect
In sanctiunea legilor perfecte se preciza ca actul juridic intocmit prin incalcarea dispozitiilor
din rogatio, va fi nul.
In sanctiunea legilor mai putin perfecte se prevedea ca actul juridic intocmit prin incalcarea
dispozitiilor din rogatio este valabil, isi produce efectele, dar autorii acelui act vor fi pedepsiti
cu plata unei amenzi.
In sanctiunea legilor imperfecte, se mentiona ca nu este admisa incalcarea dispozitiilor din
rogatio fara a se preciza ce consecinte vor decurge in cazul unei asemenea incalcari.
Cea mai veche si cea mai importanta lege romana este legea celor 12 table sau lex
duodecim tabularum. Aceasta lege a fost adoptata pe fondul conflictului dintre patricieni si
plebei deoarece multa vreme normele dreptului privat roman au fost exprimate in forma
nescrisa a obiceiurilor care nu erau cunoscute de popor, ci erau tinute in secret de pontifi. De
aceea plebeii au cerut in repetate randuri ca obiceiurile juridice sa fie sistematizate, puse intr-o
anumita ordine si afisate in forum, pentru ca intregul popor roman sa cunoasca dispozitiile
normelor de drept. Fata de aceste presiuni sistematice in anul 451 i.Hr s-a format o comisie
din 10 barbati denumita DECENVIRI LEGIBUS SCRIBUNDIS.
Aceasta comisie a sistematizat obiceiurile si le-a afisat in forum in 451 pe 10 table de
lemn, dar plebeii au sustinut ca acea codificare este incompleta; de aceea in anull 449 s-a
format o noua comisie din care faceau parte si 5 plebei care a facut o sistematizare completa a
obiceiurilor si le-a publicat pe 12 table de bronz. Legea celor 12 table este denumita si Codul
Decenviral sau Codul Decenvirilor pentru ca cuprinde intregul drept public si privat din sec. 5
si este un adevarat cod.
In domeniul privat cele mai importante dispozitii se refera la organizarea familiei, la
proprietatea privata si la succesiuni. Dispozitiile din materia obligatiilor sunt putine; intrucat
obligatiile sunt oglinda juridica a economiei de schimb, ori in secolul 5 societatea romana
traia in conditiile economiei naturale, inchise, primitiv. De aceea legea mentioneaza un singur
contract. Multa vreme s-a afirmat in mod gresit ca legea celor 12 table nu ar fi originala, ci ca
ar fi fost imprumutata de la greci. Aceasta afirmatie gresita se intemeiaza pe un text din Titus
Livius potrivit caruia inainte de elaborarea legii o comisie formata din 5 barbati s-ar fi
deplasat in Grecia Mare pentru a studia dreptul grec.
In realitate legea celor 12 table este profund originara:
In primul rand, pentru ca ea oglindeste fidel modul de viata al romanilor din secolul 5.
In al 2-lea rand, s-au facut studii comparative intre legea celor 12 table si legile lui Solon, si sa constatat ca exista doar 3 elemente comune ceea ce este cu totul nesemnificativ.
Cele 12 table de bronz nu s-au pastrat, au fost distruse de gali cu ocazia incendierii Romei la
inceputul secolului 4, incat textul legii a fost afisat in forum numai 6 decenii; caci dupa
alungarea galilor romanii nu au republicat legea si nici nu era necesar intrucat textul legii se
fixase definitiv in constiinta si in memoria poporului roman.
In acest sens Cicero, cel mai mare avocat al antichitatii, spunea ca pe vremea copilariei sale
elevii erau obligati sa invete pe de rost textul legii celor 12 table, iar invatarea pe de rost a
textului legii era CARMEN NECESARIUM (lectie obligatorie). De aceea in epoca moderna
s-a pus problema reconstituirii textului acestei legi, reconstituire care s-a facut pe baza
fragmentelor din lucrarile jurisconsultiulor care au comentat legea celor 12 table, fragmente
care au ajuns pana la noi prin Digestele Imparatului Justinian. In sens formal, aceasta lege a
fost in vigoare 11 secole, nu a fost abrogata niciodata, dar in realitate spre sfarsitul epocii
vechi in conditiile evolutiei economice cele mai multe dispozitii ale legii au devenit
inaplicabile, anacronice. Astfel incat Cicero spunea ca pe vremea sa in practica instantelor
judecatoresti, locul legii celor 12 table fusese luat de edictul pretorului; caci in epoca veche
normele dreptului privat roman au fost exprimate si prin edictele magistratilor. Intrucat
magistratii romani se bucurau de ius edicendi(dreptul de a publica un edict la intrarea in
functie prin care precizau cum inteleg sa isi exercite atributiunile si ce procedee juridice vor
utiliza). Initial aceste edicte erau exprimate in forma verbala, dar incepand din secolul 3, ele
au fost afisate, publicate. Unele edicte erau valabile pe termen de un an si erau numite edicta
perpetua (sg. Edictum perpetuum), iar ocazional se dadeau si edicte ocazionale(temporare),
valabile pe 2-3-4 zile. Care nu prezinta o importanta prea mare si se numesc edicte rebentina.
Dintre edictele magistratilor cele mai importante sunt edictele pretorilor de vreme ce
pretorii exercitau cele mai importante atributiuni judiciare. Intrucat ei executau judecarea
proceselor.
Ocazie cu care daca se convingeau ca pretentiile reclamantului sunt legitime, ii dadea
posibilitatea sa isi valorifice acele pretentii pe cale judiciara. Daca pretorul constata ca
pretentiile reclamantului sunt in conformitate cu cerintele echitatii si a bunei credinte ii dadea
posibilitatea reclamantului sa isi valorifice pretentiile prin proces, chiar daca acele pretentii
nu erau protejate prin dispozitiile legii. In acest scop pretorul fie extindea sfera de aplicare e
vechilor procedee juridice, fie crea noi procedee juridice. Pe aceasta cale catre sfarsitul epocii
vechi s-a format dreptul pretorian ca o replica data dreptului civil.
Activitatea creatoare a preotului a ajuns la apogeu in vremea lui Cicero, dar in epoca
clasica imparatul Hadrian i-a ordonat marelui jurisconsult Salvius Iulianus sa codifice edictul
4
pretorului si sa-i dea o forma definitiva, forma de la care viitorii pretori nu se mai puteau
abate.
In acest edict codificat se constata ca sunt 2 categorii de dispozitii:
-unele erau denumite edictum vetus
-altele edictum novum
In edictum vetus erau cuprinse acele dispozitii care trecusera de la un pretor la altul si care se
fixasera definitv in edict, iar in edictum novum erau cuprinse dispozitiile introduse de fiecare
pretor in parte . Fapt este ca dupa codificarea lui Salvius Iulianus pretorii nu mai puteau aduce
modificari la edictul pretorului, ci aveau numai dreptul de a-l afisa in forma codificata de
Iulian. Din acel moment activitatea creatoare a pretorului a incetat, iar edictul publicat de
Iulian este denumit tot edictum perpetuum.
Nici edictul codificat nu s-a pastrat, a fost distrus de barbari, astfel incat in epoca
moderna s-a pus problema reconstituirii sale, reconstituire care s-a facut pe baza fragmentelor
din lucrarile jurisconsultilor care au comentat edictum perpetuum , fragmente care au ajuns
pana la noi prin Digestele Imparatului Justinian.
Ceae mai buna reconstituire a acestui edict a facut-o profesorul Lennel, prin lucrarea intitulata
Edictum Perpetuum. Potrivit reconstituirii lui Otto Lennel, edictum perpetuum cuprindea 4
parti.
1)
2)
3)
4)
Fata de faptul ca dreptul pretorian si-a dobandit identitatea numai in opozitie cu dreptul civil
s-a pus problema definirii raportului dintre dreptul civil si dreptul pretorian. In vederea
definirii acestui raport trebuie sa luam in considerare 2 adagii: ,, Pretor ius facere non potest
( Pretorul nu poate crea drept.) ,,Ius pretorium viva vox est iuris civilis (dreptul pretorian este
vocea vie a dreptului civil.) In aparenta cele doua texte se contrazic, dar in realitate ele se
completeaza reciproc intrucat afirmatia conform careia pretorul nu poate crea drept trebuie
inteleasa in sensul ca pretorul nu poate crea drept civil, insa pretorul poate influenta linia de
evolutie a dreptului civil asa cum rezulta din definitia dreptului pretorian care ne-a fost
transmisa prin digeste. Potrivit acelei definitii ,,ius pretorium est cvod pretores
pretores introduxerum adiuvandi vel suplendi, vel corigenti iuris civilis gratia propter
utilitatem publicam dreptul pretorian este cel creat de pretori pentru a veni in sprijinul
dreptului civil pentru a-l completa si pentru a-l corecta in conformitate cu binele public.
Prin definitia pe care am infatisat-o => pretorul action ape 3 cai in vederea influentarii
dreptului civil, pe care le denumim :
Comentatorii legii celor 12 table. Dintre care mentionam pe Sextus Elius Petus Catus
si pe Acilius Sapiens, Vintus Mucius( a scris un tratat de drept civil care a devenit
model pentru jurisconsultii de mai tarziu). Acvilius Galus (prietenul lui Cicero) a creat
pe cand era pretor actio de dolo ( actiunea de dol) prin care a sanctionat inselaciunea
in contract. Dol = inselaciune Sulpicius Rufus a fost un valoros comentator al edictului
pretorului si a fost apreciat in mod deosebit pentru calitatile sale didactice, Alvenus
Varo a scris o lucrare enciclopedica denumita Digesta, de asemenea, Augus Ofilius a
fost un consilier juridic al lui Cezar.
In epoca clasica jurisprudenta a ajuns la apogeu. Caci in aceasta epoca s-au afirmat
cei mai mari jurisconsulti ai Romei, s-au elaborat cele mai valoroase lucrari
stiintifice, de asemenea, principii si concepte pe care le utilizam cu deplin succes si in
zilele noastrea. De altfel inca din vremea lui Octavian Augustus s-au fondat 2 scoli de
drept: Scoala Sabiniana si Scoala Proculiana.
Scoala Sabiniana a fost fondata de Carius Ateius Capito, iar Scoala Proculiana de
Marcus Antistius Labeo.
Scoala Sabiniana avea in general o tendinta conservatoare, in sensul ca sabinienii
promovau solutile legii celor 12 table, pe cand scoala proculiana avea o orientare
novatoare; caci urma linia de gandire a edictului pretorului. Dintre marii jurisconsulti
clasici ii mentionam: Sabinus si pe Proculus, cei mai valorosi discipoli ai fondatorilor,
adica Sabinos ---> NU NE-A ZIS
Caius Casius Longilus care a fost apreciat incat la un moment dat Scoala Sabiniana a
fost denumita Scoala Casiana. In vremea lui Hadrian s-a remarcat Salvius Iulianus
care a codificat edictul pretorului. In vremea celui de dupa Hadrian (antonim pium?) sa afirmat jurisconsultul Ponponius care a scris o istorie a jurisprudente romane,
intitulata liber singularis(carte intr-un singur volum) sau echiridia. Si aceasta lucrare s-
a pierdut, dar un lung fragment din ea a ajuns pana la noi prin Digestele Imparatului
Justinian. O adevarata enigma a dreptului romaneste jurisconsultul Gaius.
Imparatul Justinian era constient de faptul ca societatea sclavagista romana se afla in ultimul
stadiu al descompunerii. De aceea, el a ordonat unor comisii formate din profesori si avocati
sa sistematizeze cele mai valoroase izvoare ale dreptului classic sis a le repuna in vigoare,
sperand ca prin repunerea in vigoare a dreptului classic sistemuil sclavagist roman va fi
revitalizat, revigorat, salvat de la pierire-ceea ce nu s-a intamplat-. Cu toate acestea, opera
legislative a imparatului Justinian prezinta o uriasa importanta istorica-inestimabila, o
importanta pe care nimeni nu ar fi banuit-o in momentul elaborarii acelei opera legislative
intrucat importanta ei decurge dintr-un factor conjunctural- dintr-o intamplare, si anume, din
faptul ca, aproape toate textele juridice clasice -2 exceptii-au fost distruse de barbari si nu neau parvenit pe cale directa, pe cand, opera legislative a imp Justinian s-a pastrat, a ajuns pana
la noi a.i. pe baza acestei opera legislative s-a putut reconstitui tezaurul gandirii juridice
romane, s-au putut valorifica notiunile, principiile si institutiile pe care le-au creat romanii si
care au vocative universala, iar daca imparatul Justinian nu ar fi avut inspiratia genial de a
ordona sa se elaboreze aceasta opera legislative, omenirea ar fi evoluat in cu totul alta directie,
adica intr-o directive straina de spiritul individualist si de gandirea juridical simetrica,
omenire ar fi evoluat-probabil- spre modelulde viata de tip oriental, collectivist.
Aceasta opera legislative cuprinde 4 lucrari:
1
2
3
4
Codul- codex
Digestele- digesta
Insitutele-institutiones
Novelele- novele constitutions
Codul imparatului Justinian a fost publicat in doua editii: prima editie a aparut in
anul 529 , iar cea de-a doua in anul 534. Prima editie a codului s-a pierdut, nu s-a
pastrat, pe cand, editia a doua, denumita CODEX REPETITE PRELECTIONES sa pastrat , a ajuns pana la noi. In aceasta editie sunt cuprinse:
Constitutiunile imperiale- care au fost date din vremea imp Hadrian
pana in anul 534 , dar numai cele ramase in vigoare, nu si cele abrogate,
intrucat Codul avea o finalitate practica, urmand sa fie aplicat in
activitatea instantelor judecatoresti.
Lucrarea a fost elbaorata dintr o comisie formata din 10 ptrofesori si
avocati in frunte cu Tribunian inalt functionar imperial si cel mai mare
jurisconsult. Comisia a sistematizat codul in 12 Carti. Cartile au fost
impartite in tituluri, titulurile au fost impartite in constitutiuni, iar unele
constitutiuni au fost impartite si in paragrafe
In fruntea fiecarei insititutiuni se afla o inscriptio- in care se
mentioneaza numele imparatului care a dat acea constitutiune precum si
persoana careia i-a fost adresata
In cod sunt cuprinse atat dispozitii de drept public cat si dispozitii de
drept privat, iar numai in doua carti sunt si unele dispozitii de drept
canonic.
10
extras din masa edictala toate fragmentele care se refereau la acelasi titlu, asezandu-le unele
sub altele. Iar, in finala venit presedintele celei de-a treia subcomisii si a extras din masa
papiana si din appendix toate acele fragmente referitoare la acel titlu.
Ex: titlu: dota Teofil- fragmentele din masa sabiniana referitoare la
dota; ac lucru s-a intamplat si pt ceilalti 2
Cand citim un titlu din Digeste constatam ca la inceput figureaza fragmente din
lucrarile lui Sabinus si din digestele lui Salvius Iulianus, apoi incep sa apara fragmente din
lucrarile jurisconsultiilor care au comentat edictul pretorului, iar, in partea finala apar
fragmente din opera lui Papinian, precum si din alti autori-considerati mai putin important.
Tot in anul 553 au fost publicate si institutele imp. Justinian. Insitutele lui Justinian
sunt un manual de scoala ca si institutele lui Gaius. Daaar, spre deosebire de institutele lui
Gaius, cele ale lui Justinian au putere de lege-erau obligatorii pt judecatori. Lucrarea a fost
elaborate pe baza institutelor clasice in special pe baza institutelor scrise de Gaius, Marcian si
Florentin. Textele extrase din institutele clasice au fost sistematizate in 4 carti, cartile au fost
impartite in titluri, iar titlurile in paragrafe. Asadar, in cazul institutelor textele clasice nu sunt
impartite si pe fragmente, iar daca nu exista fragmente nu exista nicio INSCRIPTIO ceea ce
inseamna ca in cazul institutelor, la prima vedere nu stim din ce autori au fost extrase acele
texte, iar lipsa fragmentelor se explica prin faptul ca intr-un manual de scoala ideile trebuie sa
fie asezate in ordine logica sis a decurga unele din altele.
Novele constitutions- cuprind toate constitutiunile imperiale pe care imparatul
Justinian le-a dat intre 534- 565 incat, novelele sunt o continuare a constitutiunii imperial
dupa 534, ele continuand Codul. Desi constitutiunile au fost date de Justinian ele au fost
sistematizate in nuvele dupa moartea imparatului de personae particulare, persoane care au
inclus in novele atat constitutiunile ramase in vigoare cat si constitutiunile abrogate. De aceea
constatam ca , in mod frecvent, textele din novele se contrazic. Iar lucrarea este denumita
novele nu pentru ca ar cuprinde institutii juridice noi sub aspectul continutului, ci intrucat
lucrarea cuprinde constitutiuni imperial mai recente, mai noi dpdv cronologic fata de
constitutiunile cuprinse in Cod. Aceasta uriasa opera legislative a fost publicata pt prima oara
la 1489 sub denumirea de CORPUS IURIS CIVILIS sau culegere a dreptului civil si a fost
valorificata cu deplin succes de juristii europeni, atat in Evul Mediu cat si in Epoca Moderna
a.i. noi suntem constienti ca ii datoram lui Justinian si vocabularul juridic si principiile
dreptului si institutiile juridice. Cu atata mai mult cu cat in momentul de fata Europa este
constransa sa se intoarca la spiritul dreptului roman=> adica sa impleteasca elemental static
cu cel dinamic cu cel static complexitatea noilor realitati fac reglementarile din drept
invechite=> exprimarea lui prin lege dar si prin doctrina si practica
Asa cum am mai precizat opera legislativa a imparatului Justinian a fost elaborata cu
scopul de a fi aplicata in practica instantelor judecatoresti, prin urmare ea a avut o finalitate
13
practica. De aceea, membrii comisilor lui Tribonian au modificat unele texte clasice, acelea
care erau depasite pentru a le pune in acord cu realitatile sociale si economice din vremea
imparatului Justiniain , iar modificarile textelor clasice facute cu intentie-cu buna stiinta- de
catre comisarii lui Justinian se numesc INTERPOLATIUNI (interpolari). Insa, membrii
comisiilor nu au facut nicio precizare in legatura cu faptul ca au interpolat textele clasice. De
aceea, noi, modernii traim cu impresia ca redactarea fragmentelor cuprinse in digeste apartine
integral autorilor clasici. Pentru a reconstitui fidel textele juridice clasice.
Prin urmare pentru a reconstitui fidel textele clasice, romanistii romani s-au ocupat de
depistarea acestor interpolari. In acest scop, au fost utilizate mai multe metode:
In primul rand, a fost utilizata metoda compararii textelor- metoda care poate fi
utilizata atunci cand o lucrare clasica ne-a parvenit pe cale directa si, in acelasi timp,
fragmente din acea lucrare figureaza in digestele imparatului Justinian. Spre exemplu,
Institutele lui Gaius ne-au parvenit pe cale directa prin Manuscrisul de la Verona. In acelasi
timp, fragmente din Institutele lui Gaius sunt cuprinse i in Digestele lui Justinian incat,
aplicand metoda compararii textelor, luam un fragment din digestele lui Justinian si il
comparam cu partea corespunzatoare din Institutele lui Gaius, lucrare care ne- a parvenit pe
cale directa, iar daca cele doua fragmente nu au aceeasi redactare inseamna ca fragmentul din
digeste a fost interpolat.
In al doilea rand, s-a aplicat si metoda denumita leges geminatae, caci unele fragmente
din lucrarile clasice sunt relevante pt mai multe materii si sunt reproduse la mai multe titluri.
Spre exemplu, un fragment despre dot prezint interes si pentru cstorie i pentru divor i
pentru contracte, i este reprodus de mai multe ori. Daca fragmentul reprodus de mai multe ori
nu are peste tot aceeasi redactare, iarasi inseamna ca s-a facut o interpolare.
In al treilea rand, s-a utilizat metoda depistarii unor substituiri de termeni. Avem in
vedere faptul ca unele institutii clasice iesite din uz sunt desemnate prin termenii utilizati in
vederea denumirii instituiilor post-clasice, care le-au preluat funciile. Spre exemplu, la
nceputul epocii clasice, proprietatea se transmitea prin mancipaiune, ns, mancipaiunea
presupunea respectarea unor condiii de form foarte complicate a.i. mancipaiunea a ieit din
uz, iar funciile sale au fost preluate de tradiiuni n sensul c, n epoca postclasic, propietatea
nu se mai trasmitea prin mancipaiune ci prin tradiiune. Iar dac, ntr-un text clasic sunt
enumerate condiiile de form ale mancipaiunii, dar instituia este denumit tradiiune
inseamn ca textul clasic a fost interpolat.
De asemenea, s-a folosit i criteriull filologic ntruct, dac ntr-un text clasic apare o
expresie juridica postclasic iarai nseamn c textul clasic a fost interpolat.
nsa textele juridice clasice au fost alterate nu numai cu intentie, dar si din eroare- cu ocazia
multiplicarii lucrarilor juridice clasice ( nu cu ocazia elaborarii operei legislative a lui
Justinian!). Avem n vedere faptul c, n Antichitate, ntruct nu exista tipar, lucrrile erau
redactate prin dictare i scriere, dar sclavul care dicta textele se folosea de o lucrare pe care n
prealabil au mai consultat-o i alii care au fcut unele adnotri printre rnduri sau pe
marginea textului, iar sclavul care dicta, neavnd pregtire de specialitate, citea si adnotrile
14
care astfel erau incluse n textele clasice. Modificrile aduse textelor clasice din eroare, cu
ocazia multiplicprii lucrrilor se numesc GLOSSE- pe care nu le confundam cu comentariile
glossatorilor!.
15